NOMEN ARTIS – DINCOLO DE TĂCERE
ANCA D. VIERU RECENSĂMÂNT –
- La dumneavoastră au fost cu recensământul, doamna Vasiliu? - Or fi trecut ieri, dar n-am stat acasă. Marga Vasiliu scormonea apatic în geantă după chei, fără să-şi privească vecina. - O să vedeţi, e un bătrânel tare cumsecade, dar atât de vorbăreţ că de-abia dac-a făcut câteva apartamente. A pus un afiş că trece azi după ora cinci, îmi închipui că aşteaptă să se-ntoarcă lumea de la serviciu. Da' ce-i cu dumneavoastră, nu vă simţiţi bine? - Un pic obosită, am dormit prost în ultima perioadă… - Vă-nţeleg perfect, şi eu am fost distrusă după ce lam pierdut pe Relu. Am plâns zile în şir, nu mai mâncam nimic… E greu după atâţia ani. Dar o să vă reveniţi… - Da… Marga Vasiliu îşi găsise în sfârşit cheia şi se pregătea să intre. - Aa, şi vedeţi… aveţi grijă cu bătrânelul de la recensământ, e ceva de groază, la toată lumea a spart câte ceva, eu am scăpat ieftin, doar o ceşcuţă de cafea, şi era deja crăpată, dar la madam Ionescu s-a împiedicat de-o carpetă şi-a dat cu cotul în geamul de la vitrină. Noroc că nu s-a spart geamul, asta ar fi fost culmea, dar s-a speriat pisica şi a dărâmat un ghiveci cu flori. S-a făcut o mizerie… Ce i-o mai trebui recensământ la vârsta lui? - Poate are nevoie de bani. A salutat-o pe vecină şi a intrat în casă. Se pregătea să închidă uşa fără să pară nepoliticoasă, dar vecina continua: - Acum îmi dau seama că seamănă un pic cu răposatul domn Vasiliu, are ceva din aerul dumnealui.
10-02. 2013 nr.18
Marga Vasiliu a oftat şi a închis uşa. Nu fusese niciodată prietenă cu vecinele din bloc, iar în ultima perioadă nu ştia cum să scape de bunăvoinţa lor curioasă. Îşi scoase pantofii din picioare şi-i alinie cu grijă la locul lor de pe hol. Gândul că acum ar fi putut să-i arunce la întâmplare, că nu mai era nimeni care să se-mpiedice de ei, îi accentua tristeţea de fiecare dată când intra în casă. Sandu era mereu atât de neatent şi se împiedica de tot şi de toate, încât doar o ordine deplină ţinuse lucrurile sub con-trol. Iar acum Marga constata că după atâţia ani de aliniat pantofii nu putea să-i arunce la întâmplare. Se duse în bucătărie să-şi facă o cafea, „ce bine, dragă, că ai tensiunea mică şi poţi să bei câtă cafea vrei…”, mă rog, nu că prietenele ei n-ar bea, îşi fac acum de-aia fără cofeină, deşi lumea a-nceput să spună că nici aia nu-i sănătoasă, de parcă mai e ceva sănătos în ziua de azi… Porni filtrul de cafea, cadou de la fiul lor Doru, dar care zăcuse nefolosit până de curând, lui Sandu îi plăcea cafeaua la ibric şi n-avea rost să fo-losească filtrul doar pentru ea. „Trebuie să reînveţi să te bucuri de lucruri mărunte”, scria în revista pe care io dăduse una din prietene. Ca şi cum fetele astea tinere care scriu articole de genul ăsta – motivaţionale, parcă pot înţelege. „Cum să fii fericit în 100 de paşi.” Scoase totuşi din vitrină o ceşcuţă şi o farfuriuţă din porţelan fin. „Să faci un ritual din fiecare gest.” Se uită şi la paharul de şampanie din cristal de Boemia aşezat stingher ceva mai în spate, ultimul dintr-un set de douăsprezece, „o adevărată valoare”, spusese mama ei când i le dăduse cadou la nuntă, „aşa ceva nu mai găseşti acum, astea le-am primit şi eu la nunta mea”. Dar n-avea chef să se gândească la trecut acum şi mai ales n-avea niciun chef de recensământ. Le trăise din plin pe cele dinainte, când Sandu lucra la Institutul de statistică. „Ce idee, dragă”, spuseseră toţi atunci, după revoluţie, când se angajase acolo ca statistician, „cum să renunţi la meseria de profesor, programul e mai lejer şi ai timp de meditaţii.” Sandu bălmăjea ceva de fiecare dată, că s-a săturat de geometrie în spaţiu şi integrale, că lumea nu înţelege că statistica e ceva viu. Da… toţi ridicau din umeri, ce să răspunzi la asemenea inepţii, ce poate fi mai viu ca o
Revistă universală de cultură, artă, tradiţie, istorie, educaţie, spiritualitate Type the company address]
Page 58