NOMEN ARTIS – DINCOLO DE TĂCERE dosind păcatele ciorchine sub frunza veştedă de viţă... Suntem asemeni şi nu prea, (vai, A.D.N.-ul nu-i identic!), dar vrerea de-a fi „cineva” devine numitor comun în evul maladiv, isteric. Ne doare sau ne consolează să ştim că suntem pieritori, că, democratic, ne retează tăişul alb, nepăsător. Spre viitorul deja tern vâslim prin semne de-ntrebare având convingerea sinistră: o moarte pentru fiecare! Funebrul monument gigantic ascunde-adesea un mărunt ce-a fixat cota de zadarnic la vreo doi metri de pământ; va dăinui nişte decenii, o linie-ntre două date, o cratimă între consoane, pas între Naştere şi Moarte, un epitaf, cu stângăcie sau măiestrit sculptat în piatră, idee pentru veşnicie, de-o biată ploaie, erodată! Ne etalăm infatuarea în titluri, ranguri sau în ghiuluri şi, când ne roade disperarea, ne claustrăm, distins, în turnuri. Ne plăsmuim, himeric, lumi, strunim mulţimea… de catrene! ne credem abisal de buni, cu fruntea rezemată-n stele! Superiori, invulnerabili şi detaşaţi de vulg sau tină, am da un veac de lamentabil pentru o clipă de lumină!
10-XII-2012 nr. 16
OVIDIU OANA-PÂRÂU cu doina-n gând... zboară gând până departe până dincolo, la moarte şi peţeşte-o pentru mine spune-i că ursitu-i vine din adâncurile vieţii stins ca roua dimineţii spune-i cum să se gătească nunta cum s-o pregătească eu vin toropit de flori cu alai de bocitori supăraţi că plec din lume şi adăst la ea-n genune Zboară iute, zboară gând şi spune-i că sunt de rând să-mi găsesc nouă mireasă de cu zori plecat de-acasă dar te rog nu-i cere scuze dacă vrea să te refuze m-oi opri din drumul meu cu gând către Dumnezeu. luasem de la El iertare la ceasul de înserare dar va trebui anume înc-odată să mă-ndrume de pot să fac drum întors să fiu vieţii de folos n-o să fiu, am fost dat morţii zboară gândule la sorţii daţi miresei juruită, pofticioasă şi grăbită zboară gândule, hai zboară unde te-am trimis aseară ...
Revistă de cultură, artă, tradiţie, istorie, educaţie, credinţă, spiritualitate
Page 29