interviu cred că o să existe, „filmul îl faci matale” – i-a zis lui Cristi. F.M.: Tu şi Cristi Puiu ați început să lucrați la scenariu după apariţia filmului „Marfa și banii”, nu? R.R.: Și după Cannes. F.M.: Lucian Pintilie a vrut să preia un scenariu de-al vostru pe care să-l realizeze în stilul lui, din câte înţelegem. Sigur că tu ai fost implicat direct, pentru că ai lucrat la scenariu și îl vedeai transpus într-o cheie anume, la fel şi Cristi Puiu, dar ți se pare că nu se reflectă nicio viziune în film? Nu se răsfrânge în film viziunea lui Pintilie asupra cinema-ului și asupra oamenilor? R.R.: Poate că există anumite resturi. Asta-i ce cred eu: pe Pintilie îl interesează să rezolve cât mai repede problemele României într-un film, mai curând decât să rezolve problemele pe care orice cineast ar trebui să le aibă în raport cu substanța filmului, cu alegerile de comunicare ale auctorialității: care este reglajul care decide gradul de transparență al minții tale, prin film, în fața spectatorului. Nu mai există demult asta în filmele lui Pintilie. F.M.: Și totuși, putem recunoaşte mărcile lui Pintilie în „Niki Ardelean, colonel în rezervă”. R.R.: Și eu le pot recunoaște. Marca lui Pintilie este stridența, și filmul ăsta nu este întru nimic diferit. Este țipător. Pot să spun, de exemplu, că există un singur moment în film în care poți să ai ocazia să vezi ce a pierdut colonelul și, prin asta, omul ăla poate să-ți devină foarte drag. Poți să vezi că e un tată care a pierdut un copil și copilul ăla a însemnat mult pentru el – a fost copilul care îi ducea mai departe moștenirea. Mihai, fiul lui, era și el militar – dar la arma liră, un artist care reușește să netezească conflictul între generații. Îl vedem în alt moment important din trecutul colonelului – cel în care își mărită fata. În scenariu, Mihai îi distrează pe invitații de la nuntă cântând la clarinet, și, cumva, pentru colonel, acesta e un moment de împlinire. Ei, dacă nu l-a pus Pintilie să cânte și la păsărică cu apă, și la fluieraș de fag, și la cimpoi, un circ întreg! Totuși, e copilul protagonistului, care între timp a murit. Dacă omul ăla e un claun, atunci colonelul n-a pierdut un copil, a pierdut un claun. În scenariu, Florian, care filmează nunta pe video (pentru că e videast amator) nu insistă asupra momentului. Îl vedem fulgurant. Motivul pentru care Florian insistă în film e pentru că era grotesc (pentru Pintilie). Dacă vreţi, eu sunt aproape de Colonel. Lucian Pintilie, fără să își dea seama, este un Florian. F.M.: Dar credem că e pur și simplu vorba despre viziuni diferite. După cum spui și tu, Pintilie este atras de grotesc. R.R.: Pentru mine, „Niki Ardelean” este povestea relației dintre o ființă umană și un parazit. La limită, dimensiunile celor două specii care trăiesc într-o astfel de simbioză sunt interpermeabile suficient încât parazitatul să îndepărteze parazitul. Dar există cazuri în care dimensiunile sunt atât de diferite, încât e imposibil. Ai să poți să strivești un purice, dar fizica degetelor tale lipite și strânse nu te va ajuta să strivești o bacterie. E foarte interesantă zona de graniță dintre interpermeabilitate și noninterpermeabilitate. Scenariul vorbește, pentru mine cel puțin, despre felul în care conviețuirea cu un om poate să treacă de la o simbioză acceptabilă, în care poți să ignori sau să îndepărtezi parazitul, la un nivel de la care singurul fel în care îl poți elimina e cel în care iei antibiotice, adică schimbi registrul. De asta, crima e justificată în film - era singurul fel în care lucrurile se puteau sfârși. Nu regret că lucrurile s-au întâmplat așa, dar, după ce m-am distanțat suficient de filmul ăsta, mi-am spus
că imperfecțiunile din neînchiderea formală – prin deces - a unui scenariu, sunt mai profitabile. Inclusiv estetic sunt mai profitabile. F.M.: Lucian Pintilie nu a avut nici o contribuție la scrierea scenariului? R.R.: Nu. L-a luat „tel quel”, l-a lăudat foarte tare; o singură dată ne-a făcut niște sugestii, cât încă lucram la el, dar s-a lăsat un fel de tăcere jenată și a renunțat. Când a fost gata, la o oră după ce l-a primit, ne-a sunat și ne-a spus că e cel mai bun scenariu pe care l-a citit și n-o să ascund că aprecierea lui mi-a făcut plăcere atunci. Contribuțiile lui sunt ulterioare. Programul tv cu Turnurile Gemene, schimbarea datei din 8 septembrie în 11 septembrie - mi s-au părut ambele alterarea unei linii de forță ale filmului. Moartea fiului se întâmplă în 1 aprilie, ziua păcălelii, de 2 mai se duc la mare, de Ziua Tineretului adică, de 11 iunie îl naționalizează pe Niki, 23 August e 23 August, iar de 25 Octombrie, ziua armatei, Niki îi dă lui Florian cu ciocanul în cap. Ziua de 8 septembrie, așa cum era scrisă în scenariu, era ziua de naștere a lui Florian. O zi la fel de importantă istoric în calendarul colonelui ca și restul. Să transformi asta într-o zi pe care o recunoaște Occidentul... Cum e asta important pentru Niki? E poate important pentru dorința cuiva de a câștiga relevanță internațională speculând niște evenimente cu relevanță internațională. N-am altă explicație. Știţi, mi se pare că, în ciuda a ceea ce crede lumea, să spui povești este, de fapt, foarte ușor: ai pe masă, ca autor, absolut tot. Dar, ca în Spider Man, o dată cu marea putere, vin marile responsabilități. Poți să apeși toate pedalele, dar e mai bine să n-o faci. F.M.: Tu şi Cristi Puiu ați avut ocazia să vedeți filmul înainte de a fi lansat? R.R.: Da, am avut. F.M.: Pentru că aţi fi putut astfel evita schimbarea datei de 8 în 11 septembrie, apariţia Turnurilor Gemene ar fi putut fi eliminată din film ş.a.m.d. R.R.: Nu se putea rezolva în niciun fel. O discuție a existat. Cred că a fost menționat și porumbelul, și Mihăiță (n.r.: fiul mort al lui Niki). Am semnalat lucruri care nu existau în scenariu și care nu i-au făcut niciun bine scenariului, o dată adăugate. F.M.: Altfel, în mare, filmul a respectat mot-a-mot... R.R.: Litera... F.M.: Litera scenariului. Dar modificări precum adăugarea unui porumbel care iese pe fereastră dintr-o cameră nu au cum să fie întâmplătoare. R.R.: Nu, nu, nu. N-au cum să fie întâmplătoare. Și nici neglijabile. Înainte să plece din țară, Angela dă drumul porumbelului. Eliberează pasărea. F.M.: Deci este un... R.R.: Moment de ATF anul III. Scuzați-mă. ATF anul II. În anul III eliberăm calul. Pentru că și mijloacele sunt mai mari, am învățat mai mult, avem și un buget mai mare pentru film, filmăm și pe peliculă. Păstrăm calul pentru peliculă. Mi se pare vomitiv. Ai în față un scenariu care joacă totul atât de strâns și tu crezi că un scenariu e pentru tine un teritoriu în care să-ți alergi marotele. E o situație confuză și iritantă: nu e un film rău, nici pe departe, dacă te uiți la ce făcuse Pintilie înainte. E mai bun decât „Terminus Paradis”, de exemplu. Şi, în același timp, mi se pare, în raport cu ce a avut el la dispoziție, o ratare extrem de supărătoare. Dar asta e situaţia.
27