Issuu on Google+

Revista Liceului Teologic „Fericitul Ieremia” Oneºti

Cuvânt si, viatã, „Doamne, Tu ești Tatăl nostru; noi suntem lutul, și Tu, olarul care ne-ai întocmit: suntem cu toții lucrarea mâinilor Tale” (Is 64,8)

Anul V nr. 5 mai 2013


„Cuvânt şi viaţă” Revista Liceului Teologic „Fericitul Ieremia” Oneşti Nr. 5 / mai 2013 Adresa: Bd. Belvedere, 7, 601091-Oneşti, jud. Bacău; tel. + fax 0234/321630 e-mail: lic_frieremia@yahoo.com www.liceulteologicfericitulieremia.ro Colectivul de redacţie Director: pr. prof. Cristinel Ghiurca Redactori: prof. Monica Grosu şi prof. Ana-Maria Blaga Tehnoredactare şi grafică: Ovidiu Bişog Colaboratori: prof. Angelica Lăcătuş, Ionuţ Chenciu (X A), Ana Voaş (IX B), Iulian Martin (XII A) ISSN 1844-4466 CUPRINS Anul Ieremian.......................................... Educația în școala catolică .................... Autoritatea Bisericii Romano-Catolice .................................. Gânduri şi reflecţii ................................. Continuă! ................................................ Gânduri şi reflecţii ................................. Ştiinţă şi credinţă ................................... Extemporal la dirigenţie ....................... În căutarea adevăratei vocații............... Poezia religioasă...................................... Să ştii mai multe, să fii mai bun! ......... Ştiinţă şi credinţă ................................... Ani de liceu ............................................. Proiect educaţional şi spiritual ............ Admitere 2013 ........................................ 2

2 4 5 6 7 8 9 10 11 13 14 15 16 18 18

Anul Ieremian La 5 martie 2013, în Sanctuarul Fericitul Ieremia din Onești, printr-o solemnă celebrare euharistică, PS Petru Gherghel, episcop de Iași, a inaugurat Anul Ieremian. Intenția noastră, a fraților capucini, pentru Anul Ieremian este aceea de a aminti cei 30 de ani de la beatificare și 5 ani de la aducerea moaștelor Fericitului Ieremia la Onești. Pe timpul acestui an vor avea loc o serie de celebrări care au menirea de aducere de mulțumire bunului Dumnezeu pentru darul primit prin Fericitul Ieremia, cunoaștere a vieții și invocare a mijlocirii sale pentru toți cei care se încredințează lui. După celebrările din luna martie vor urma alte celebrări în luna mai, conform programului, urmând ca, la 30 octombrie 2013, acest An să fie încheiat în mod solemn printr-o celebrare la care vor participa mai mulți invitați din țară și din străinătate. În Anul Credinței, proclamat de Biserica universală, și Anul Familiei creștine, proclamat la nivel de biserică locală, celebrarea Anului Ieremian are ca scop prezentarea Fericitului Ieremia ca model de trăire a credinței, plecând de la experiența în propria familie, până la cea a consacrării prin sfaturile evanghelice în Ordinul Fraților Minori Capucini. Fratele Ieremia a fost un dar al Tatălui ceresc pentru familia sa, pentru Ordinul Capucin, pentru orașul Napoli și locuitorii ei, iar de la momentul beatificării şi pentru noi toți. În familia în care a trăit a avut posibilitatea să urmeze școala părinților săi, care, prin exemplu și învățătură, i-au indicat un mod simplu și concret de a trăi Evanghelia, cu privirea Cuvânt ºi viaþã


fixată spre cer, recunoscător Domnului și, totodată, atent la aproapele prin gesturi concrete de iubire. În Ordinul Fraților Capucinia intrat cu gândul de a fugi de iad. În ascultare, fără nimic propriu și în castitate, viața lui era oferită zilnic Domnului și voinței Sale sfinte, punând mai presus de toate exemplul dăruirii și iubirii primite de la Isus. Conștient de iubirea primită de la Domnul, o revărsă fără reținere asupra aproapelui, fie ei confrații săi sau locuitori ai orașului, indiferent de clasă socială, dar atent față de nevoile spirituale și cu o sensibilitate vădită față de cei nevoiași. Chiar dacă nu a studiat, vorbea despre Dumnezeu cu atâta ardoare încât stârnea admiraţia teologilor, atingând înțelepciunea pentru viaţa sa interioară din Patimile Mântuitorului, pe care le medita cu asiduitate, şi din Euharistia pe care o primea şi o adora cu fervoare serafică. Nutrea o devoţiune filială față de Sfânta Fecioară, nr. 5 / 2013

Maica lui Dumnezeu, pe care obişnuia să o numească „Măicuţa noastră”. Îl imita şi pe Sărăcuţul din Assisi în sărăcie şi în pocăinţă, prin renunţări la cele necesare şi cumpătare în folosirea lor, totul trăit într-o plăcută mulțumire sufletească. Un martor la procesele canonice de beatificare mărturisea că era atât de mare milostivirea şi iubirea faţă de aproapele, încât şi-ar fi dat proprii ochi celor aflaţi în nevoie. Bunătatea lui aşa de extraordinară nu a rămas îngrădită doar între zidurile mănăstirii. Ecleziastici, nobili, oameni de rând, atunci când se îmbolnăveau cereau să fie vizitaţi de fratele valah, iar fratele era mereu dispus la o slujire atât de evanghelică. Pentru noi, cei de azi, Domnul a rezervat ceasul preamăririi servitorului său credincios, iar aceasta nu fără a avea şi o învăţătură providenţială şi plină de iubire şi pentru noi. După trei veacuri acoperite de un misterios văl, a fost aşezată pe candelabrul Bisericii această lumină pătrunzătoare. Trebuia să fie un papă, Ioan Paul al II-lea, venit, ca şi fratele Ieremia, din Europa Orientală, să-l ridice la cinstea altarelor şi să-l proclame „fericit”. Întorcându-se acum în ţara sa, în mult îndrăgita sa patrie, este semn de speranţă pentru noi toți. Exemplul vieții sale să trezească în noi dorința de sfințenie, iar slujirea plină de iubire să ne apropie de fericirea sfinților din cer. Doresc ca Anul Ieremian să fie, pentru Liceul Teologic, unul rodnic din punct de vedere spiritual și intelectual, iar exemplul evanghelic al fratelui Ieremia să pătrundă în trăirea și viața fiecăruia, mijlocind minuni de iubire şi de pace. Pr. Leon Budău, custode 3


Educația în școala catolică Cristos a încredințat Bisericii sale tezaurul credinței pentru ca să păstreze cu sfințenie adevărul revelat, să-l cerceteze profund și să-l vestească cu fidelitate. În virtutea acestei funcții, Biserica a avut întotdeauna o grijă deosebită pentru educație, implicându-se într-un mod deosebit în învățământ și promovând o școală catolică. Școala catolică, după cum ne prezintă Conciliul Vatican II în Declarația despre educația creștină Gravissimum educationis, urmărește, nu mai puțin decât celelalte școli, scopuri culturale și formarea umană a tinerilor, însă elementul ei caracteristic constă în crearea în comunitatea școlară a unei atmosfere însuflețite de spiritul evanghelic al libertății și iubirii și sprijinirea adolescenților pentru ca, odată cu dezvoltarea personalității proprii, să crească și conform cu făptura cea nouă în care au fost transformați prin Botez. Ea urmărește orientarea întregii culturi umane spre vestea mântuirii, astfel încât cunoașterea pe care elevii o dobândesc treptat despre lume, viață și om să fie luminată de credință. Biserica, prin școala catolică, nu dorește o izolare de celelalte instituții educative, ci dimpotrivă, promovează deschiderea în relațiile cu lumea culturii, lumea politică și cea economică, creând un cadru ideal pentru un dialog permanent între credință și cultură și aducând un suflu nou prin promovarea valorilor evanghelice. Fundamentul școlii catolice este spiritul de credință al educatorilor și al comunității educative manifestat prin preocuparea pentru 4

o actualizare permanentă la exigențele societății contemporane și efortul de sensibilizare a conștiințelor față de problemele umane. Finalitatea școlii catolice este, pe de o parte, dezvoltarea personalității integrale a elevilor, pornind de la o viziune creștină despre om, și, pe de altă parte, transformarea și îmbunătățirea progresivă a mediului înconjurător, atât social cât și eclezial. Pentru realizarea acestui deziderat al Bisericii un rol important îl au profesorii. Ei trebuie să fie pregătiți cu deosebită grijă, astfel încât, să se remarce prin doctrină dreaptă și prin viață morală, întrucât slujirea pe care o îndeplinesc este un apostolat autentic și un adevărat serviciu adus societății. Nu mai puțin important este rolul părinților, care, îndrumându-și copii spre școlile catolice, nu sunt scutiți de educația religioasă de care sunt datori, ci dimpotrivă, sunt invitați să colaboreze tot mai mult cu acestea, să le susțină și, mai ales, să întărească, prin trăirea lor, valorile morale și religioase pe care copiii le dobândesc în școală. Elevii din școala catolică, ținând cont că nu sunt selectați după criterii de prestigiu sau putere economică și că ei înșiși sunt actorii principali ai propriei formări, trebuie să se remarce, nu atât printr-un nivel ridicat de cunoștințe, cât mai ales prin mărturia vieții, practicând valorile evanghelice transmise. Deoarece Biserica nu înseamnă doar ierarhie, ci reprezintă întregul popor al lui Dumnezeu, le revine tuturor, profesori, părinți și elevi, datoria de a zidi, aici pe pământ, Împărăția lui Dumnezeu vestită de Cristos, prin trăirea adevăratelor valori în relație cu noutatea pe care știința ne-o aduce zi de zi. Știința avansează, cultura e în continuă schimbare, valorile evanghelice rămân mereu actuale. Pr. prof. Cristinel Ghiurca, director Cuvânt ºi viaþã


Autoritatea Bisericii Romano-Catolice Se discută deseori, mai ales în mediile necatolice, despre rolul Papei în Biserică, despre succesiunea apostolică și despre autoritatea și autenticitatea Bisericii Catolice. Dincolo de speculații și intrigi, vă propun să aruncăm o privire asupra Bisericii așa cum o cunoaștem încă de pe vremea apostolilor. Biserica Romano-Catolică, inclusiv conducerea sa, nu a fost întemeiată de către o persoană, ci a fost fondată de însuși Isus Cristos, care acționa în deplinătatea divinității sale. Ea reprezintă forma originală a creștinismului. La început, creștinii nu erau organizați în nici un fel de structură oficială, deși era mai mult decât evident că exista o autoritate acceptată și recunoscută de către primii creștini. Această autoritate era reprezentată de către apostoli, printre care Petru avea o poziție privilegiată, ca autoritate recunoscută în virtutea cuvintelor Mântuitorului: „Tu ești Petru și pe această piatră voi zidi Biserica mea și porțile iadului nu o vor birui. Ţie îți voi da cheile Împărăției cerurilor; și orice vei lega pe pământ va fi legat și în ceruri, și orice vei dezlega pe pământ va fi dezlegat și în ceruri” (Mt 16,18-19). Este de reținut faptul că, ori de câte ori Isus conferea o autoritate, o făcea doar asupra apostolilor, niciodată asupra mulțimilor sau a publicului. nr. 5 / 2013

Liderii recunoscuţi de către primii creștini erau apostolii, iar comunitățile creștine din fiecare localitate aveau liderii lor locali, numiți „bătrâni” sau „presbiteri”. Acești lideri locali nu se numeau singuri în funcție, nici nu erau aleși de către membrii comunităților lor, ci, așa cum ni se arată în Faptele Apostolilor, apostolii trebuiau să fie de acord cu numirea acelor persoane în funcție și să-și impună mâinile asupra lor. Altfel spus, apostolii transmiteau mai departe autoritatea conferită lor de către Cristos. Aceasta este succesiunea apostolică, trăsătură definitorie a Bisericii Catolice. Credincioșii romano-catolici cunosc și au demonstrat faptul că, imediat după Înălțarea Domnului, apostolul Petru a fost primul conducător al Bisericii. Majoritatea creștinilor protestanți neagă acest adevăr, afirmând că Petru era egal ca autoritate cu ceilalți apostoli. Cu toate acestea, Faptele Apostolilor ni-l prezintă în repetate rânduri pe apostolul Petru acționând ca liderul apostolilor. 5


Așa cum fusese prezis de către apostoli, diferite idei despre Cristos și despre Dumnezeu au început să fie avansate de către diverși credincioși care pretindeau că sunt creștini. Aceste noi doctrine trebuiau testate, puse față în față cu învățătura apostolilor (neexistând încă, la vremea aceea, nici o variantă scrisă a învățăturii creștine). Tradiția apostolică, acele învățături transmise pe cale orală de către apostoli, reprezenta ghidul pentru descoperirea Adevărului. Învățăturile care difereau de tradiția apostolică au fost respinse ca erezii, învățături false. Doar adevărul transmis de către Isus Cristos apostolilor a fost, este și va rămâne adevărata credință. În cele din urmă, în secolul al IV-lea A.D., aceste învățături ale apostolilor au devenit baza pentru stabilirea Canonului Sfintelor Scripturi – colecția de scrieri sacre pe care astăzi creștinii din întreaga lume o numesc „Biblia”. Biserica a citit și a revizuit mii de texte, comparând fiecare text cu tradiția apostolică și incluzându-le doar pe cele care nu difereau de aceasta. Păstrarea acestor tradiții care au format Biserica primară și au dus la structura Bibliei a fost și rămâne o obligație centrală a Bisericii. Chiar și în lumea secularizată de astăzi, în care mulți refuză plinătatea credinței pentru că îi deranjează sau pentru că, din cauza individualismului exacerbat, o Biserică cu autoritate pare demodată, Biserica Romano-Catolică continuă să afirme că nu este în puterea ei să schimbe Adevărul păstrat în forma încredințată ei de către apostoli.

* GÂNDURI ŞI REFLECŢII *

Rugăciune Nu sunt un meşter în cuvinte… ascultă-mi, Doamne, ruga mea fierbinte! Condu-mi paşii nesiguri în orişice moment, să merg pe calea bună, să fiu în viaţă drept. Tu singur eşti tăria, speranţa şi-alinarea, pe Tine te rog zilnic să-mi luminezi cărarea, căci Tu, Isuse bune, spre mântuirea mea, ai acceptat o cruce şi-o moarte foarte grea Te-am biciuit de- atâtea ori, spinii ţi-am apăsat, iar după toate-acestea, Tu m-ai îmbrăţişat. De-aceea-mi plec genunchii şi-ţi aduc mulţumire Căci, Doamne, Tu, eşti mare, Tu eşti numai IUBIRE! Andreea Mogheor clasa a IX-a B

Planeta Pământ E globul o casă frumoasă Cu geamul la soare sclipind, Copiii se joacă în casă Cu numele simplu Pământ E globul o mândră grădină Cu pomii frumos înflorind, Se scaldă în zări de lumină Planeta cu nume Pământ Războaie nici când să nu fie, Nici scrum, nici cenuşă pe vânt, Trăiască în pace copiii Planetei pe nume Pământ. Ana Voaş clasa a IX-a B

Prof. Ana-Maria Blaga 6

Cuvânt ºi viaþã


Continuă! „Ai învins? Continuă! Ai pierdut? Continuă!” Am auzit deseori această afirmaţie, dar nu am ştiut niciodată cine a rostit-o. Căutând pe internet, am aflat că autorul ei este Pierre de Coubertin, părintele jocurilor olimpice moderne. Într-o anumită măsură, sunt şi eu de acord cu ea. De ce doar într-o anumită măsură? Dacă jocul este corect şi constaţi că ai pierdut pentru că, într-adevăr, celălalt a fost mai bun decât tine, atunci eşti motivat să continui lupta pentru a-l depăşi, pentru a ajunge primul la ţintă. În schimb, dacă constaţi că ai pierdut din cauza că jocul a fost murdar, atunci elanul şi curajul de a continua se diminuează de teama că, oricât ai munci şi oricât te vei strădui, rezultatul va fi mereu acelaşi. De aici se naşte întrebarea? E drept să se întâmple astfel? De fapt, ce este dreptatea şi cine o deţine? Catehismul Bisericii Catolice defineşte dreptatea ca fiind virtutea morală ce constă în voinţa neschimbătoare şi fermă de a-i da lui Dumnezeu şi aproapelui ceea ce li se cuvine. Biblia ne învaţă că Dumnezeu este drept, El răsplăteşte binele şi pedepseşte răul şi tot Biblia ne spune că omul este creat după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu. Omul trebuie să se asemene cu Dumnezeu şi să existe şi în el măcar o fărâmă de dreptate. Dar cum ne putem asemăna cu Dumnezeu? Asemănarea cu Dumnezeu se dobândeşte numai prin efortul spiritual şi moral, prin voinţa noastră liberă. Dacă nu depunem acest efort, nu ne putem asemăna cu Dumnezeu şi atunci este evident că această fărâmă de dreptate nu o putem căuta în om. nr. 5 / 2013

Recent am participat la un concurs din care am ieşit învins şi care, pe moment, nu mi-a adus în suflet decât descurajare şi amărăciune. De ce? Pentru că am considerat că mi s-a făcut o nedreptate. Peste toate, au venit şi ironiile şi înţepăturile celor din jur, mai ales ale colegilor mei, care mi-au spus: „Ai irosit timp degeaba! Nu ai câştigat nimic!”. Acestora din urmă le spun că niciun timp nu poate fi considerat ca irosit, când este vorba de Dumnezeu. Cu ochii aţintiţi la Isus care a suferit cea mai mare nedreptate, am reuşit să înfrunt ispita descurajării, să ies învingător din această experienţă şi să continui „lupta cea dreaptă”. Aşa cum spune Octavian Paler, există înfrângeri care nu coboară, ci înalţă. Aşadar, pot spune şi eu împreună cu Pierre de Coubertin: Ai învins? Continuă! Ai pierdut? Continuă! Pentru că nu aici trebuie să primim cununa învingătorului şi nu din partea oamenilor, ci dincolo, din partea lui Dumnezeu. Ionuţ Chenciu clasa a X-a A 7


*GÂNDURI ŞI REFLECŢII *

„Nu cunosc alt semn al superioritãþii decât bunãtatea” Acest citat îi aparține lui Ludwig van Beethoven și încearcă să arate că nu poți demonstra că ești superior altora decât prin bunătate, doar acest lucru te ridică în ochii semenilor tăi, nu averea, nu faima. Degeaba ești bogat și ești faimos, dacă sufletul ți-e negru și ai uitat ce e aceea dragoste de aproape, tratând cu superioritate pe toată lumea, pe toţi cei care nu au avut șansele pe care le ai tu, averea sau faima de care beneficiezi tu. Se zice că persoanele care prin înfumurare se ridică asupra altora, fiind lăudăroși, batjocoritori, ranchiunoși, în realitate ar fi inferioare. Prin răutate nu arăţi ca ești superior celorlalți, ba dimpotrivă arăţi cât de jos poți fi din punct de vedere spiritual, intelectual, emoțional şi, deşi iniţial „vedetele” câştigă,

8

Dumnezeu le vede pe toate. Fiecare primeşte ceea ce merită şi roata se întoarce în favoarea celui batjocorit, iar persoana înfumurată va înţelege că nu este centrul pământului şi că există loc pentru toţi sub soare. Dumnezeu ne-a cerut să ne iubim aproapele, adică ...și pe cel sărac, şi pe cel cu o profesie inferioară, şi pe cel urât, într-un cuvânt, pe toţi. Ei bine, câţi mai au respect tocmai pentru aceste categorii de persoane? Uităm că şi ei sunt semeni de-ai noştri şi că suntem egali în faţa lui Dumnezeu, pentru că toţi am fost creaţi după chipul şi asemănarea Sa. Suntem datori de a ne iubi aproapele ca pe noi înşine. Aceasta este adevărata superioritate, cea izvorâtă din dragoste de aproape, din bunătate față de ceilalți, fiindcă cu toții formăm familia lui Dumnezeu. După cum Cristos ne-a arătat bunătatea Sa, dându-şi viaţa pentru noi şi iertându-ne, la fel şi noi, trebuie să fim gata să iertăm, să iubim cu adevărat şi să oferim bunătate. Cosmina Brăila Clasa a IX-a B

Cuvânt ºi viaþã


*ŞTIINŢĂ ŞI CREDINŢĂ*

Blaise Pascal ºi Dumnezeu Blaise Pascal a trăit între 1623 şi 1662 în Franţa, care era unanim creştină, predominant catolică. A fost un matematician, fizician și filosof francez. Puţini ştiu că Pascal a construit primul calculator mecanic. A studiat fluidele şi a clarificat conceptele de presiune și vid. În urma unei revelații religioase în anul 1654, Pascal abandonează matematica și științele exacte, dedicându-şi viața filozofiei și teologiei. În onoarea contribuțiilor sale în știință, numele Pascal a fost dat unității de măsură a presiunii, precum și unui limbaj de programare. S-a născut în Clermont la 19 iunie 1623 (acum Clermont-Ferrand), în regiunea Auvergne din Franța. Mama lui a murit când acesta avea doar trei ani, micul Blaise fiind foarte afectat de această pierdere. Cei 4 copii, Blaise Pascal şi 3 surori, se vor muta cu tatăl, pe nume Etienne, la Paris. Tatăl, un matematician cu vederi mai neortodoxe asupra educației, a stabilit că Blaise nu va învăța nimic despre matematică până la vârsta de 15 ani. Impulsionat de această interdicție, la vârsta de 12 ani, Blaise a început să învețe geometrie de unul singur, descoperind că „suma unghiurilor unui triunghi este egală cu două unghiuri drepte, adică egală cu 180 de grade”. Când a aflat tatăl său, s-a îmbunat și i-a permis lui Blaise să aibă o copie a „Elementelor“ lui Euclid. Pascal a inventat calculatorul mecanic Pascaline, pentru a-l ajuta pe tatăl său în munca sa de colector de taxe. Avea doar 18 ani. După ce tatăl său se rănește la picior și este îngrijit de doi frați ai unui ordin religios de lângă Rouen, Pascal devine profund religios. În urma unui accident suferit în 1654 pe podul nr. 5 / 2013

de la Neuilly pe Sena, când caii care trăgeau trăsura au sărit și trăsura a rămas agățată de pod, dar mai ales în urma unei revelații religioase de pe 23 noiembrie 1654 Pascal a hotărât să ia calea credinței, vizitând mănăstirea jansenită de lângă Paris. Cea mai cunoscută lucrare filosofică a lui Pascal este Les pensées, o colecție de gânduri asupra suferinței umane și a încrederii în Dumnezeu, o lucrare apologetică creștină adresată noii lumi desacralizate. Această lucrare cuprinde și celebrul pariu al lui Pascal, care încearcă să demonstreze că Dumnezeu există, folosindu-se de o teorie a probabilităților. Începută în corespondența cu Fermat pentru a demonstra o problemă a jocului cu zarurile, Pascal presupune că toate cazurile apar „la fel de ușor”, pentru că Cineva, Supremul, avea grijă să le distribuie astfel. Pariul său era: „Dacă Dumnezeu există și sunt catolic, câștig viața veșnică, supunându-mă Bisericii; dacă nu, nu am nimic de pierdut“.. Moare la 39 de ani, la 19 august 1662, și este înmormântat la St. Étienne-du-Mont în Paris. Prof. Angelica Lăcătuş 9


*EXTEMPORAL LA DIRIGENŢIE…

Prietenia „Prietenul sigur îl cunoşti în împrejurări nesigure” (M. I. Cicero) Un înţelept grec antic a scris că „omul este o fiinţă sociabilă”, nu-i place să trăiască de unul singur, îşi caută tovarăşi, îşi caută prieteni. Desigur că şi elevul îşi caută prieteni, atât printre colegii de clasă cât şi în afara clasei, şi acest lucru nu este rău, căci prietenul bun este o comoară inestimabilă. „Cine a găsit un prieten a găsit o comoară“, dar cum comorile nu sunt decât foarte rare, la fel de rare sunt şi prieteniile adevărate. Uneori putem merge în căutarea lor, dar de cele mai multe ori împrejurările vieţii ni le scot în cale în mod spontan. Nu trebuie să ne grăbim să acordăm nimănui atât de uşor titlul de „prieten”, înainte de a-i cunoaşte bine calităţile şi defectele. Cum ne alegem prietenii şi de unde ştim care este prietenul cel bun? Numai acela îţi poate fi prieten bun care are principii la fel de serioase, la fel de nobile ca ale tale şi care tinde spre idealuri la fel de măreţe ca şi tine. Prieten îţi poate fi cel care este sincer cu tine, chiar şi atunci când sinceritatea lui te doare. După Cicero, prieten bun este „un alter ego”, al doilea eu; după Horaţiu „anima dimidium”, jumătatea sufletului. După Aristotel, „prietenii sunt două suflete într-un trup”. Semen îţi este oricine, dar prieten adevărat este numai acela care gândeşte ca tine, cel care se bucură şi se întristează cu tine, cel care te ajută în necazuri, cel care perseverează alături de tine până la sfârşit, iar atunci când greşeşti te avertizează. Dar tocmai pentru că cerem atât de mult de la prietenul cel bun, nu e uşor să găseşti un prieten adevărat. Proba de 10

foc a adevăratei prietenii este necazul. Acela îţi este prieten cu adevărat, care persistă lângă tine şi în greutăţi şi când eşti trist şi când ceva te deranjează. În Cartea Proverbelor găsim scris „Prietenul iubeşte în orice vreme, iar în nenorocire el e ca un frate” (Prov 17,17). Principiul de selectare a unui prieten nu trebuie să fie eleganţa în îmbrăcăminte, avuţia sau înfăţişarea lui. De multe ori, sub înfăţişarea externă săracă poate bate o inimă nobilă şi invers, chipul frumos şi îmbrăcămintea elegantă pot ascunde un suflet fără valoare, de nimic. Trebuie să ne străduim să cunoaştem bine calităţile şi defectele celuilalt. Adevărata nobleţe stă în inima bună şi în caracterul ireproşabil. Cine este prieten bun cu un pierde-vară, cu siguranţă că şi el va fi la fel, iar acela care toată ziua stă cu un prieten uşuratic, aşa va fi şi el. Ca atare, nu ne putem împrieteni cu cineva care consumă droguri, cu cineva care nu are respect şi iubire faţă de părinţii care i-au dat viaţă, cu cineva care nu are nimic în comun cu şcoala, cu biserica şi cu morala creştină. Prietenul rău poate fi începutul căderii tale. El poate fi ca un laţ care te încătuşează şi te duce la robie. Spune-mi cu cine te împrieteneşti şi-ţi voi spune cine eşti! Iulian Martin clasa a XII-a A Cuvânt ºi viaþã


În căutarea adevăratei vocații Cunoașterea de sine este o datorie de la care nimeni nu i se poate sustrage. Omul, fără a descoperi sensul propriei vieți, devine nefericit. Identitatea sa este o vocație de îndeplinit cu totul personală. Căutarea propriului eu este continuă, uneori inconștientă, adesea obositoare și aparent contradictorie, dar, oricum, fără sfârșit. Dacă citim primele capitole din Cartea Genezei, observăm că vocația omului este aceea de a colabora cu Dumnezeu la planul creației

nr. 5 / 2013

sale. Așadar, nimic nu e mai conform vocației biblice a omului decât munca prin care el transformă lumea materială. Astfel, fiecare om, prin activitatea sa, prin munca sa, devine părtaș al planului divin. Din punct de vedere al existenței, omul se definește prin ceea ce este și ceea ce este chemat să fie, construindu-și identitatea în jurul relației dintre eul actual și eul ideal. Cu câteva zile în urmă, papa Francisc postase pe un site de socializare următoarele: „Dragi tineri, nu vă îngropați talanții dăruiți vouă de către Dumnezeu! Nu vă fie teamă să visați lucruri mărețe!” A ne exercita propriile talente înseamnă a ne pune în valoare vocația personală. Este adevărat că multe din calitățile noastre nu le putem arăta în forma lor brută, însă este de datoria noastră să cultivăm și să educăm darurile cu care am fost înzestrați, nu pentru a ne face un nume sau din dorința de câștig, dar mai ales

11


pentru că prin acțiunile noastre ne construim propria identitate. De aceea, este necesar, întâi de toate, să ne recunoaștem în mod obiectiv capacitățile, dar și limitele, să le acceptăm fiind conștienți că ele formează personalitatea noastră. Urmează stabilirea unei ierarhii a valorilor prin care raportăm calitățile noastre reale la starea lor ideală pentru a putea începe un drum de creștere într-o direcție corectă și concretă. Un lucru esențial în ceea ce privește capacitățile și calitățile noastre constă în faptul de a fi conștienți că toate aceste bogății nu sunt o proprietate dobândită prin meritele noastre, ci un dar gratuit. Acest dar este oferit individului care își câștigă identitatea, își clădește fericirea. Însă, totodată, acest dar este deschis întotdeauna spre binele celorlalți. Dacă vocația personală este înțeleasă doar ca un proces de autoperfecționare, omul este departe de identificarea corectă de sine. În același timp, darul trebuie trăit cu ceilalți, cu aceia alături de care împărțim același țel în viață. În principiu, împărtășind cu ceilalți aceleași valori și idealuri, pășim mai sigur pe calea spre perfecționarea și împlinirea personală. Când înțelegem lucrurile în această manieră, se naște spontan o bucurie senină pentru tot binele pe care îl posedăm și pe care îl vedem în ceilalți. Omul devine fericit și liber. Nu are nimic fără să nu-l fi primit în dar. Orice înzestrare folosită numai pentru sine este un dar irosit. În schimb, ceea ce punem la dispoziția celorlalți nu încetează să crească și să se dezvolte tot mai mult. Așadar, descoperirea și dezvoltarea vocației personale se realizează în mod concret prin slujire. Însă suntem gata pentru o slujire doar 12

atunci când suntem dispuși să ne dăruim acesteia până la capăt. În această dăruire rezidă realizarea maximă a persoanei. Sigmund Freud definește maturitatea persoanei prin două verbe: a iubi și a munci. Un aspect foarte important al modului de slujire îl reprezintă bucuria. Omul bucuros este mereu o persoană iubitoare, deoarece el împărtășește și altora bucuria pe care o simte. Oamenii fericiți în interiorul lor au întotdeauna o inimă deschisă pentru alții, iar cine îi face cuiva o bucurie, devine el însuși bucuros. A sluji cu bucurie împărtășind cu ceilalți darurile cu care am fost înzestrați este adevărata cale prin care ducem la îndeplinire propria vocație și prin care ne construim în mod corect identitatea. Dincolo de toate aceste aspecte nu trebuie să uităm un lucru foarte important pe care Benedict al XVI-lea l-a adresat unui grup din Acțiunea Catolică: „Deseori oamenii cred că pot găsi singuri viața, bucuria, iubirea, pacea, dar numai Dumnezeu ne poate dărui toate acestea”. În încheiere doresc să aduc în vedere șapte pași spre împlinirea personală, propuși de Walter Anderson în cartea Curs practic de încredere: 1. Fii responsabil! 2. Stabilește-ți idealuri mărețe! 3. Fii tolerant! 4. Fii curajos! 5. Iubește! 6. Fii ambițios! 7. Zâmbește! Fr. Iulian Ghiurca (novice capucin, fost elev al Liceului Teologic „Fericitul Ieremia”) Cuvânt ºi viaþã


Poezia religioasă Capacitatea cuvântului de a menţine dialogul cu divinitatea, de a sesiza problemele fundamentale ale existenţei umane şi de a căuta răspunsuri la ele a fost şi este exprimată de numeroşi scriitori în opere literare de mare valoare artistică. Poezie religioasă nu înseamnă numai acele creaţii lirice care au un titlu explicit religios şi o inspiraţie biblică, ci şi acelea în care poate fi identificată o religiozitate difuză, un sentiment creştin pe care-l poate percepe orice cititor. În studiul poeziei lui M. Eminescu, cititorul poate descoperi creaţii ale poetului inspirate de problema dumnezeirii, dar şi trăirile poetului în raport cu aceasta. Psalmii moderni ai lui A. Macedonski oferă posibilitatea identificării virtuţilor psalmului şi deplasarea accentului de pe conţinutul sacrului pe cel al profanului. Psalmistul lui Macedonski îşi recunoaşte vina că a pus la îndoială puterea dumnezeiască: Iertare! Sunt ca orice om: M-am îndoit de-a ta putere.

(Iertare) G. Coşbuc este un poet legat de spiritualitatea populară, în creaţia sa amestecându-se elementele creştine cu cele păgâne. Mesianismul poetic este o trăsătură dominantă a liricii lui O. Goga. Poetul invocă nr. 5 / 2013

divinitatea pentru a-l ajuta să devină „cântăreţ al pătimirii noastre”. Perioada interbelică, marcată de disputa dintre modernism şi tradiţionalism, aduce în prim plan atitudini diferite privind raportul cu divinitatea. V. Voiculescu este un creştin care, trecând dincolo de zona practicii religioase, respiră în zona iniţierii sacre. Mişcarea vieţii poetului e concentrată exclusiv în absolutul dumnezeirii. La T. Arghezi, în poeziile intitulate Psalmi, se relevă o dorinţă disperată a intuirii divinului, a certitudinii sprijinirii fragilităţii omului pe atotputernicia transcendentă: Ard cãtre tine-ncet ca un tãciune, Te caut mut, te-nchipui, te gândesc.

L. Blaga exprimă în unele din poeziile sale aceeaşi dorinţă de a dobândi certitudinea divinităţii, dar, spre deosebire de Arghezi, acceptă nepătrunsul, misterul, ca realitate primordială a orizontului uman. Poezia religioasă este un tip de experienţă individuală, care dezvăluie fie natura relaţiilor sufleteşti ale eu-lui cu divinitatea, fie îndumnezeirea omului. Prof. Monica Grosu 13


*SĂ ŞTII MAI MULTE, SĂ FII MAI BUN!*

O altfel de ºcoalã.. În cadrul programului „Să ştii mai multe, să fii mai bun”, desfăşurat între 1 şi 5 aprilie 2013, am experimentat o altfel de şcoală, mai relaxantă şi mai plăcută, datorită faptului că am interacţionat cu colegii şi cu profesorii noștri într-un cadru diferit, fără stresul şi teama testelor şi a notelor. În această săptămână s-au organizat activităţi extraşcolare şi extracurriculare diverse şi variate în care s-a urmărit valorificarea talentelor elevilor, dezvoltarea spiritului competitiv, comportarea civilizată în societate, încurajarea muncii în echipă, stimularea capacității de interrelaționare și respect reciproc. Toate activităţile au fost frumoase şi interesante, dar mă opresc asupra a două dintre ele, în care au fost implicaţi aproape toţi elevii şcolii. Prima s-a desfăşurat în parteneriat cu Centrul Misionar Diecezan Iaşi, fiind prezent directorul

14

acestuia, pr. Florin-Petru Sescu, care ne-a prezentat experienţele trăite în cadrul unei vizite în Kenya. Elevii participanţi la această activitate au fost împărțiți în grupe, au primit câte o coală de flipchart și câte un marker, pentru a scrie ce știu despre Africa. Un reprezentant al fiecărui grup a prezentat apoi cele scrise, iar părintele ne-a explicat ce înseamnă viața de zi cu zi pentru cei din Kenya, ne-a arătat îmbrăcămintea și încălțămintea tradițională africană, obiecte folosite în gospodărie în satele din Kenya și Coasta de Fildeș. Prezentarea a fost interactivă, elevilor fiindu-le cerută părerea despre ceea ce vedeau în imaginile proiectate,

Cuvânt ºi viaþã


despre obiectele pe care le studiau, despre viața cu care sunt ei obișnuiți și viața din comunitățile sărace din Africa. A doua activitate care a prins la elevi a fost desfăşurată în parteneriat cu Consiliul Părinţilor şi a constat în organizarea unor ateliere de gastronomie. Elevii, atât băieţi cât şi fete, s-au adunat în jurul „bucătăreselor şefe”, mame ale elevilor, pentru a învăţa sau a-şi demonstra „talentul” la gătit, realizând diferite preparate culinare. Au fost împărţiţi în cinci grupe, coordonate de către un părinte, și

au tras la sorţi pentru numărul echipei şi al preparatelor pe care urmau să le pregătească. După instructajul privind igiena la locul de muncă, participanții au primit ingredientele necesare. Când preparatele au fost gata, fiecare echipă a făcut o prezentare. S-a pregătit apoi sala de mese, iar aceste „creaţii delicioase” au fost servite la masa de prânz într-o atmosferă plăcută. Această săptămână a fost binevenită şi deosebită pentru toţi, interesantă, motivantă, într-un cuvânt, ALTFEL! Maria Valentina Bârnat clasa a XI-a A, membră în CŞE nr. 5 / 2013

*ŞTIINŢĂ ŞI CREDINŢĂ*

Delta Dunãrii – arta lui Dumnezeu Acolo unde pământul se-mpreunează cu apa, unde sălciile sărută cu vârful crengilor apele, acolo unde nuferii albi şi galbeni abia îşi lasă văzută floarea de după umbra verde a frunzelor printre care se ascund, acolo unde lebedele îşi ascund puii şi pelicanii te-ntreabă miraţi de ce le tulburi ţinutul… acolo este Delta Dunării. Un paradis natural se întinde la vărsarea Dunării în Marea Neagră, acolo unde fluviul îşi încheie lunga călătorie de 2.860 km, de la izvorul său principal din Munţii Pădurea Neagră din Germania. Secole de-a rândul, Delta Dunării s-a extins datorită malului adus de fluviu, formându-se astfel o reţea de canale, de lacuri, de insule acoperite cu stuf, de păduri, care acum acoperă o suprafaţă de 5.640 km2. Minunatul tărâm al apelor adăposteşte peste trei sute de specii de păsări şi nenumărate specii de peşti, de la sturioni până la crapi şi bibani. Delta Dunării a fost desemnată de către UNESCO drept „O rezervaţie a biosferei!” Acest uimitor refugiu natural, unde predomină sunetul păsărilor şi al animalelor, liniştea sufletească în care inspiri aerul nepoluant de care organismul are nevoie, poate fi explorat cu barca. Acest ţinut sălbatic va face să descoperiţi multe lucruri uimitoare şi să exclamaţi împreună cu psalmistul: „Cât de minunate sunt lucrările tale, Doamne! Toate cu înţelepciune le-ai făcut!” (Ps 104,24). Sebastian Mărcuş clasa a X-a B 15


*ANI DE LICEU…*

Un drum care a luat sfârºit Ce a însemnat liceul teologic pentru mine? Odată cu venirea la acest liceu, toate căile spre care mă îndreptam erau să fie aşa cum am visat. Aici, am găsit mereu ceea ce mi-am dorit: iubire, căldură, sprijin, susţinere, încredere, ascultare şi întotdeauna o îndrumare bună. Am întâmpinat şi obstacole ce credeam că sunt de netrecut, dar am avut persoane care m-au ajutat să ies victorioasă şi cu fruntea sus. În decursul acestor ani am reuşit să mă descopăr cu adevărat, să descopăr şi să înmulţesc talanţii pe care Dumnezeu mi i-a dat. Prin spectacole, muzică, prin trupa de teatru a liceului, din care am făcut parte, prin activităţile spirituale, sufletul meu a cunoscut tot ce a fost mai bun. La început eram doar o copilă timidă, dar în acelaşi timp şi foarte optimistă.

Cei patru ani de liceu au fost călăuză pentru mine din toate punctele de vedere. Se spune că orice minune nu durează mai mult de trei zile, însă a mea a durat patru ani pe care mi-aş dori să-i aduc înapoi cu orice preţ. Un sentiment profund şi apăsător mă va măcina peste ani, cu regretul că viaţa e mult prea scurtă şi zboară ca vântul. Experienţa pentru viaţă mi-am format-o aici şi ştiu că educaţia şi sfaturile primite îmi sunt de mare folos în viitor. Viaţa îţi oferă multe oportunităţi, iar alegerea de a veni la acest liceu a fost una care nu a dat greş şi m-a ajutat să fructific fiecare moment, fiindu-mi de mare folos în formarea caracterului. Cât trăim învăţăm, iar aici am învăţat tot ce trebuie să fac în viaţă. Liceul Teologic m-a făcut un OM mare! Elena Georgiana Gorceag clasa a XII B

PROMOŢIA 2013 16

Cuvânt ºi viaþã


Clasa a XII-a A

Clasa a XII-a B nr. 5 / 2013

17


PROIECT EDUCAŢIONAL ŞI SPIRITUAL

Aflându-ne în Anul Ieremian, în lunile mai-iunie din anul şcolar în curs se va desfăşura proiectul intitulat „Să-l facem cunoscut pe Fericitul Ieremia”, prin care elevii din trupa de teatru a liceului nostru vor prezenta, prin mai multe parohii ale Diecezei de Iaşi, piesa de teatru Fericitul Ieremia. Proiectul se desfăşoară în colaborare cu Fraţii Capucini, cu Asociaţia Kolping Moldova şi cu sprijinul d-lui regizor Coşa Ionică din Bacău. Scopul este de a răspândi şi a implementa spiritualitatea Fericitului Ieremia prin intermediul artei dramatice. ADMITERE 2013

Oferta educațională pentru anul școlar 2013-2014 cuprinde două clase a IX-a: • 1 clasă a IX-a – 28 de elevi, cu profil teologic, specializare teologie romano-catolică; • 1 clasă a IX-a – 28 elevi, cu profil teologic, specializare teologie-engleză intensiv. În clasa cu specializare teologie romano-catolică sunt și elevi seminariști, care sunt formați pentru viața consacrată ca preoţi şi frați ai Ordinului Fraților Minori Capucini. Probele de aptitudini pentru admiterea în clasa a IX-a: • disciplina religie romano-catolică – pentru toţi candidaţii; • disciplina limba engleză – doar pentru cei care solicită înscrierea pentru clasa cu specializare teologie-engleză intensiv. Pentru disciplina religie romano-catolică, probele de aptitudini constau în verificarea cunoştinţelor elementare din Mica Biblie şi Catehism. Nota minimă de promovare a probei de aptitudini este 6,00. Calendarul desfășurării probelor de aptitudini: • 23 mai 2013 – eliberarea anexelor fișelor de înscriere pentru elevii sau absolvenții care doresc să participe la probele de aptitudini; • 27-29 mai 2013 – înscrierea pentru probele de aptitudini; • 30 mai – 1 iunie 2013 – desfășurarea probelor de aptitudini; • 3 iunie 2013 – afișarea rezultatelor la probele de aptitudini și depunerea contestațiilor; • 4 iunie 2013 – afișarea rezultatelor finale în urma contestațiilor; • 21 iunie 2013 – actualizarea listelor candidaților declarați admiși la probele de aptitudini, prin eliminarea candidaților corigenți, repetenți, amânați sau exmatriculați • 5 iulie 2013 – validarea de către comisia de admitere județeană a listei candidaților admiși la liceele la care s-au susținut probe de aptitudini și afișarea listei în unitatea de învățământ; • 8 iulie 2013 – ridicarea fișelor de înscriere, de către candidații care nu au fost admiși la clasele pentru care au susținut probe de aptitudini pentru a participa la repartizarea computerizată. Relaţii suplimentare se pot obţine de la secretariatul liceului: tel. 0234.321.630 sau de la pr. Cristinel Ghiurca, tel. 0754.419.306. 18

Cuvânt ºi viaþã


Deschiderea anului şcolar

Alegeri CŞE

Balul bobocilor

La Monumentul Eroilor

Ziua Naţională Fără Tutun

La Biblioteca Municipală „Radu Rosetti”

Spectacol de Crăciun

Concurs de presepii


8 martie, Ziua femeii

Viaţa fericitului Ieremia

„Şcoala altfel”

Aniversarea beatificării fer. Ieremia

Vizita icoanei de la Cacica

Pregătire pentru Crăciun

Miercurea Cenuşii

Amintirea morţii fericitului Ieremia


Cuvant si viata - nr. 5