Page 1

ROMANIA. MINISTERUL EDUCATIEI SI CERCETARII

S C O A L A G E N E R A L A N R. 5 S A C E L E  SACELE str. BARAJULUI nr. 49  0268-274397

e-mail: scoala5sacele@yahoo.com

COLECTIVUL REDACłIONAL

Coordonator: Director prof. Toth Dimcea Alexandru Redactor şef: prof. Boamfă Simona Redactori: Prof. Dragu Roxana Înv: Pitiş Eugenia Prof: Avram Cristina Cristina Înv: Pănoiu Carmen Elevi: Gran Grancea Andreea Nicoleta, clasa a V a A Şerban Dolar, clasa a V a Doua Şansă Lingurar Ilie Bogdan Clasa a VII a B Tehnoredactor: prof: Iordache Mihaela Coperta revistei a fost realizată de elevi ai cursurilor „Şcoală după şcoală” şcoală” şi „ a Doua Şansă”


Începutul lunii Martie ( Mart) este încărcat de riturile începutului, căci până nu demult, 1 Martie marca Anul Nou şi mai cu seamă anul nou agricol. Ne aflăm în preajma echinocŃiului de primavară ( 21 martie/ 9 martie iulian ) când zilele devin egale cu nopŃile, iar astrul devine din ce în ce mai puternic, patronând începutul anului agricol. Marte a fost la origini, zeul primăverii, al vegetaŃiei, ulterior căpătând valenŃe războinice. În legendele noastre, Marte este un Moş capricios, care îşi bate joc de celelalte luni şi de oameni, prin schimbări neprevăzute ale vremii.De-a lungul mileniilor, diversele popoare au ales variate date de serbare a Anului Nou, dar toate sunt legate de mişcarea Soarelui, de solstiŃii si echinocŃii. Calendarul roman a avut iniŃial 10 luni ( de aici si numele actual al lunilor, de ex. septembrie : luna a- 7- a), şi începea la 1 Martie. După reforma calendaristică din timpul lui Iulius Caesar, data anului nou a fost mutată la 1 ianuarie. Aceasta a atras şi strămutarea multor obiceiuri din primavară în ciclul sărbătorilor de iarnă de 12 zile ( 25 decembrie, Crăciunul- 6 ianuarie, brazde, este un exemplu edificator. Cele 12 zile, care sunt practic o reeditare a celor 12 luni ale anului, au un corespondent foarte exact în cele 12 zile, oracolare pentru mersul vremii, ale Babelor. « Din Crăciun în Bobotează sunt 12 zile, fiecare zi reprezintă o luna a anului, şi cum va fi vremea în singuraticele zile din Crăciun în Bobotează, aşa vor fi singuraticele luni corespunzatoare ale anului. »( Traian Gherman) Ca orice început, Martie sta sub semnu luptei dintre forŃele malefice şi cele benefice, al răsturnării ordinii, dar şi al refacerii acesteia. Se fac previziuni meteorologice şi prorociri.Capriciile vremii caracteristice acestei perioade sunt patronate de cele 12 sau 9 Babe, la fel de capricioase si bătrâne, o suită de divinităŃi meteorologice. În prezent se vorbeşte de cele 9 babe, de pe 1 până pe 9 Martie. Astăzi se obişnuieşte ca fiecare să-şi aleagă o babă, şi cum va fi vremea în aceea zi aşa va fi pentru persoana respectivă, restul anului. Obiceiul se cheamă « pusul babelor », dar semnificaŃia lui e alta : cum e vremea în aceea zi, aşa e şi firea omului, caracterul lui moral. Zilele Babelor sunt urmate de cele ale Moşilor sau Uncheşilor, care se sfârşesc pe 17 martie. GraniŃa dintre aceste zile este data de 9 martie. « Când zilele babelor sunt friguroase, atunci zice poporul ca îs aspre rău babele, da’ doar or fi mai moi Uncheşii “. CredinŃa generală este că vremea din ziua de 9 martie se va menŃine timp de 40 de zile, şi chiar şi în ziua de Paşti. Cea mai aprigă dintre babe este Dochia, care se arată în fiecare an pe 1 martie Dochia- căpetenia Babelor Baba Dochia, cea mai straşnică şi mai aprigă dintre babe, sta la cumpăna dintre anul vechi şi anul nou, dintre iarnă şi primăvară. Este bătrână, ca şi anul, intocmai ca şi Moş Crăciun, fiind urmată de sfinŃii tineri, care marchează un nou ciclu temporal. Despre Dochia au fost culese multe legende, printre care o putem aminti pe urmatoarea : O femeie bătrână, Dochia avea o fiică vitregă pe care o ura. Într-o zi de iarnă geroasă, Dochia i-a dat o haină murdară cerandu-i să o spele la

1


râu până devine albă ca zăpada. Pe măsură ce o spala, haina devenea tot mai neagra. ÎngheŃată de frig şi cuprinsă de disperare, fata plângea când a apărut MarŃişor, un bărbat tânăr care i-a oferit o floare magică si a sfătuit-o să se întoarcă acasă. Când a ajuns fata acasă, pânza era albă ca şi neaua. Bătrânei Dochia nu i-a venit să creadă. Văzând floarea roşie, prinsă în părul fetei, Dochia a crezut că a venit primăvara şi a plecat cu turma de oi la munte. Urcând muntele, vremea s-a facut frumoasă, aşa că Dochia a renunŃat, pe rând, la cojoacele pe care le purta. Când a ajuns în vârf, vremea s-a transformat în vifor şi atunci s-a aratat MarŃişor: “Vezi cât de rău este să stai în frig şi umezeală? » a grăit el, « tu, cea care Ńiai obligat fiica să spele haine în râul îngheŃat ». Apoi a dispărut. Bătrâna a rămas singură pe munte, a venit gerul şi ea şi oile au fost transformate în pietre. Aceasta este una dintre legendele populare care explică « babele », formaŃiuni stâncoase care se găsesc în munŃii noştri.

MărŃişorul, sărbatoare solară Vine primăvara şi ne dăruim mărŃişoare. Ce înseamnă acest gest, ce semnificaŃie a avut sau mai are el ? MărŃişorul este mai cu seamă un simbol solar. El este un simbol al Soarelui care a început să biruie amorŃeala şi frigul iernii şi a cărui victorie clară va fi marcată prin echinocŃiul de primăvară, când zilele vor deveni mai lungi decât nopŃile. MărŃişorul nu se poartă ca o jucărie sau ca o podoabă, el se poartă cu demnitate, ca un lucru sfant. « Cine voieşte ca efectul MărŃişorul să aibă efectul dorit, acela trebuie să-l poarte cu demnitate « . În trecut, fetele trebuiau să nu se lase seduse de flăcăi cât timp purtau MărŃişorul. Acest obicei este un simbol al consacrării sufletului acelei femei către spiritualitate, către ConştiinŃa Divină simbolizată de Soare.

2


MărŃişorul este un talisman, aducător de sănătate, belşug, noroc, fericire, este o bucată de Soare. Spiritul este considerat a fi Scânteia Divină, parte din Spiritul Suprem a lui Dumnezeu Tatăl şi în acest sens spiritul este un Soare la scară microcosmică. Tocmai de aceea, MărŃişorul era în vechime un ban de argint, care se prindea la gât sau la mână cu un fir împletit din aŃă roşie şi albă. « Banul alb este simbolul Soarelui, primăverii, pe care toate popoarele lumii şi-l închipuie alb, cu cai albi, cu haine albe, cu arme albe, pentru că albul este biruitor. MărŃişorul se lega ori înainte de răsărirea Soarelui sau mai bine deopotrivă cu aceasta, şi scopul lui este să aduci o jertfa Soarelui, purtându-i cu tine chipul, cam cu acelaşi rost cum purtăm noi o cruce ori un chip al lui Hristos în sân. Printr-asta te faci prieten cu Soarele, Ńi-l faci binevoitor şi-Ńi dă ce-i stă în putintă . » ( G. Coşbuc) Împletirea alb-roşie a şnurului se regăseşte în steagul căluşarilor, la bradul de nuntă, la podoabele junilor, la sâmbra oilor şi în multe alte obiceiuri străvechi. Firul roşu semnifica focul, căldura Soarelui. Firul alb, iarna care tocmai a trecut. Simbolul împletirii roşu-alb se întâlneşte şi în tradiŃiile orientale, roşul simbolizând principiul feminin, Shakti, iar albul, masculinitatea, Shiva. Astăzi se spune că purtătorii MărŃişorului vor fi sănătoşi şi frumoşi ca florile, plăcuŃi şi drăgăstoşi, bogaŃi şi norocoşi, feriŃi de boli şi de deochi. Data până la care se poartă MărŃişorul variază de la o zonă la alta. Se poartă până ce se aude cucul, până ce înfloresc trandafirii sau cireşii, până vin berzele, etc. MărŃişor se agaŃă în pomul înflorit « ca să fii frumos ca pomul » sau se aruncă dupa berze cu el. Data la care se desface MărŃişorul este una care marchează biruinŃa primăverii. De acum nu mai avem de ce să ne temem…şi anul acesta Soarele a învins !

Prof. Dragu Roxana

3


Citind definiŃia din DicŃionarul Explicativ al Limbii Române , putem afla că mărŃişorul este un mic obiect de podoabă legat de un fir împletit –roşu cu alb- care se oferă în dar , ca semn al sosirii primăverii, mai ales femeilor şi fetelor , în ziua de 1 Martie. Martie Tot DEX-ul ne mai spune că „ MărŃişor” mai este numele unei străzi din Bucureşti , pe care se află casa în care a locuit , scris şi în grădina căreia este înmormântat marele poet Tudor Arghezi... Dar , oare , de unde vine numele de „mărŃişor” mărŃişor”? Cine a inventat cuvântul şi ce semnifica la vremea aceea? De ce se poartă mărŃişor? Povestea mărŃişorului începe acum 2000 de ani , pe vremea dacilor şi a romanilor. T radiŃia spune că strămoşii noştri purtau monede găurite , atârnate de un fir împletit - colorat în alb şi negru. BănuŃii erau de aur , argint sau metal obişnuit , indicând cât de bogată sau de săracă era persoana care îi purta. Albul însemna revenirea la viaŃă a naturii şi căldura verii , în timp ce negrul semnifica frigul iernii . Aceste mărŃişoare erau purtate la încheietura mâinii sau prinse în piept cu un ac , iar fetele credeau despre ele că le vor aduce noroc , frumuseŃe şi le vor feri de razele arzătoare ale soarelui verii . Când copacii înfloreau , femeile agăŃau firul de o ramură , iar cu moneda respectivă cumpărau caş , pentru ca tot restul anului pielea lor să fie albă şi moale .În timp , rolul de talisman sau de obiect purtător de noroc al mărŃişorului sa transformat în simbol al iubirii . În acelaşi timp , şi firul negru a devenit roşu. Dintre toate legendele , poate cea mai interesantă şi mai frumoasă este povestea băiatului cel voinic care s-a luptat cu zmeul , legendă care s-a născut din basmele româneşti şi care îşi are originea tot în timpul strămoşilor noştri –dacii şi romanii. „Odată , Soarele coborî într-un sat , luând chipul unui băiat . Un zmeu l-a pândit şi l-a răpit dintre oameni , închizându-l într-o temniŃă... Lumea s-a întristat , păsările nu mai cântau , izvoarele nu mai curgeau , iar copiii nu mai râdeau . Nimeni nu îndrăznea să-l înfrunte pe zmeu . Dar , într-o zi , un tânăr voinic s-a hotărât să plece să salveze Soarele . MulŃi dintre pământeni l-au condus şi i-au dat din puterile lor ca să-l ajute . Drumul lui a durat trei anotimpuri : vara , toamna şi iarna . A găsit castelul zmeului şi a început lupta . Şi s-au bătut zile întregi , până când zmeul a fost învins. Slăbit de puteri şi rănit , băiatul cel viteaz a eliberat Soarele . Acesta s-a ridicat pe cer , înveselind şi bucurând lumea . A reînviat natura , oamenii erau fericiŃi , dar tânărul n-a mai apucat să vadă primăvara . Sângele cald i s-a scurs din răni pe zăpadă . Şi , în locul în care zăpada se topea , apăreau flori albe:ghiocei , vestitorii primăverii... De atunci , tinerii împletesc doi ciucuraşi: unul alb şi unul roşu. Ei îi oferă fetelor pe care le iubesc sau celor apropiaŃi . Roşul înseamnă dragoste pentru tot ceea ce este frumos . Iar albul simbolizează puritatea şi gingăşia ghiocelului , prima floare a primăverii.”

4


Ca să respectăm tradiŃia şi toate legendele, mărŃişorul trebuie legat la răsăritul soarelui , în prima zi a lunii martie. Se poartă de la 1Martie până când se arată primele semne ale primăverii , adică până când se aude cucul cântând , până când înfloresc cireşii sau trandafirii , până la venirea berzelor sau a rândunelelor . Şi atunci ,mărŃişorul nu se aruncă , ci se leagă de un trandafir sau de un pom înflorit , ca să ne aducă noroc . Dincolo de obiceiuri , însă , mărŃişorul rămâne un simbol al bucuriei de a trăi , al dragostei de viaŃă , un semn prin care noi , oamenii , salutăm venirea primăverii.MărŃişorul primăverii. este şi va fi întotdeauna simbolul soarelui şi al purităŃii sufleteşti.

Înv. Pitiş Eugenia

5


Este ştiut faptul că în fiecare an la data de 8 martie se sărbătoreşte Ziua InternaŃională a Femeii. Astfel în această zi specială, odată cu venirea primăverii, oamenii de pe întreg pământul le aniversează pe cele care le-au dăruit viaŃă, pe cele care le iubesc pentru ceea ce sunt, pe cele care zi de zi se străduiesc să le facă viaŃă mai frumoasă. Nici elevii şcolii noastre nu au rămas indiferenŃi la această sărbătoare şi au organizat diferite activităŃi care să marcheze data de 8 martie. Unii dintre ei s-au întrecut în a confecŃiona diferite mărŃişoare prin care să-şi demonstreze afecŃiunea pentru cea mai dragă fiinŃă di universul lor. AlŃii au vrut să le încânte auzul cu cântece care au avut ca principal scop acela de a le bucura şi de a le face măcar pentru o zi să uite de grijile cotidiene.

Cei mai talentaŃi si-au încercat condeiul şi au aşternut pe hârtie gândurile lor frumoase pline de puritate şi mai ales de sinceritate. Spre exemplificare am ales în încheiere pe cea mai edificatoare. Mămico, tu când mă priveşti În aur parcă mă-nveleşti Lumină-Ńi sunt şi mă iubeşti. Prin mine tu parcă trăieşti

Prof. Boamfă Simona

6


Cel mai bun loc pentru un bătrân nu este un Azil dar dacă totuşi va ajunge acolo atunci sunt necesare câteva lucruri importante. O bucătărie unde să li se prepare mâncarea şi să o poată mânca împreună cu ceilalŃi bătrâni. O grădină cu multe flori care să le redea zâmbetul şi să-i bucure şi pe ei puŃin, poate chiar şi animale de companie care să-i înveselească şi cu care să se plimbe. Trebuie gândit un loc pentru fumători deoarece nu le putem şi nici nu trebuie să le schimbăm obiceiurile. Foarte important este asigurarea unui transport pentru ca ei să fie duşi la Muzee, în parcuri sau unde mai doresc să se plimbe . Vârsta lor cere neapărat asigurarea unui doctor permanent şi a unei asistente medicale cel puŃin, pentru tratarea diferitelor probleme medicale dar şi a unui îngrijitor care să-i poată ajuta în diverse probleme gospodăreşti. Aşa văd eu un azil primitor, o clădire mare, unde locuiesc bătrânii părăsiŃi de copiii şi de familile lor şi pe care eu cu clasa mea l-am putut vizita. Am văzut multă tristeŃe pe chipurile lor căci cei dragi i-au izgonit din casele lor, după ce iau crescut şi le-au dat viaŃă.

Copiii ii-au părăsit pe părinŃii lor! lor

Elev: Lingurar Bogdan Ilie Clasa a VII a B 7


Ştefania ar putea fi colega mea de clasă! De la o vreme am observat că nu prea mai vine la şcoală. Aşa că m-am dus la ea şi am aflat că este bolnavă. Mi-a părut rău şi m-am gândit să o ajut. Şi cum cel mai bun ajutor vine de la Dumnezeu vreau să o duc la biserică, sau dacă nu poate să vină la biserică, aş putea să-i duc nişte haine la preot să se roage şi să le sfinŃească ca ea să se vindece. De asemenea, i-am rugat frumos pe cei cinci fraŃi ai ei să o asculte pentru că sora lor mai mare este bolnavă. Iar dacă Ştefania nu ar avea cu ce să-şi ia medicamente, i-aş da eu ceva bănişori ca să le cumpere. M-am gândit că aş putea să o ajut pe Ştefania şi la şcoală. Dacă i-aş da lecŃiile pe care le-am învăŃat până acum, ar putea şi Ştefania să ia note mari şi sar bucura şi ea. Am mai observat că atunci când vine la şcoală, pe Ştefania nu o bagă nimeni în seamă, iar ea se simte rău şi e întristată. Eu am vorbit cu ea, am povestit, m-am jucat cu ea. Aş putea să-i dau şi o învăŃătură Ştefaniei şi familiei ei. I-aş spune mamei sale şi tatălui său să stea şi ei acasă ca să o îngrijească pe Ştefania şi pe cei cinci fraŃi ai săi, pentru ca ea să poată mearge la şcoală să înveŃe. Aş ajuta-o cu orice, deoarece este o fată bună şi blândă.

Grancea Andreea Nicoleta Clasa a V a A

8


Numele meu este Şerban Dolar. Prietenii îmi spun Dodo, asemenea păsării din povesteadesen animat. M-am născut în data de 4 martie 1983 într-un sat din judeŃul IalomiŃa şi de la vârsta de doi ani mi-am împărŃit viaŃa între pereŃii camerelor din centrele pentru minori. De curând am venit la centrul pentru minori-Orizont din oraşul Săcele. Aici pot spune că am găsit un cămin şi astfel am început să mă gândesc mai serios la viitorul meu. Pentru că nu am reuşit să termin 8 clase am aflat că la Şc. Gen. Nr. 5 din oraşul unde locuiesc se fac cursuri pentru cei ca mine. Aşa că m-am înscris aici fiind elev în clasa a-V-a şi pot spune că sunt unul dintre puŃinii elevi care vine cu regularitate la şcoală. Cel mai mult îmi place să învăŃ la limba română unde am şi cele mai bune note din clasă. Poate că vă întrebaŃi dacă am avut parte de bucurii până acum. Pot să vă enumăr doar două. Unul a fost când am petrecut câteva zile cu părinŃii mei la mare, iar celălalt este mai recent pentru că de ziua mea am avut parte de o petrecere-surpriză organizată de d-na Azota cea care m-a luat sub aripa ei ocrotitoare. Nu a lipsit tortul, nici muzica mea preferată, nici cadourile,nici chiar florile, pentru că am primit trandafiri. Ce planuri de viitor am. Să-mi termin şcoala, să am o meserie, vreau să devin taximetrist, să am o familie.

Şerban Dodo clasa a-V-a -II-a şansă

9


Se vorbeşte din ce în ce mai des despre interculturalitate sau filozofia interculturalităŃii ca o stare de fapt într-un nou mileniu al politicii globale si al comunicării inter-etnice. Interculturalitatea este discursul modernităŃii târzii, care prezintă, interpretează şi reevaluează experienŃa socială a diversităŃii şi a diferenŃelor. Având în vedere cele enunŃate mai sus, se realizează foarte des o confuzie între interculturalitate şi multiculturalism. Deşi se intrepătrund, ele se folosesc în situaŃii diferite pentru a exprima moduri specifice de manifestare a educaŃiei sociale. Multiculturalitatea reprezintă convieŃuirea diverselor grupuri socio-culturale într-un spaŃiu social dat, coexistentă istoric determinată şi în general paşnică, care nu-şi propune în mod necesar realizarea de schimburi culturale, ci interacŃionează firesc în procesul coexistenŃei şi dezvoltării sociale. Multiculturalitatea are în vedere gestionarea comunităŃilor etno-culturale care trăiesc pe teritoriul unei Ńări. Ea este o stare de recunoaştere a diferenŃelor şi exprimă statica socială. Interculturalitatea reprezintă relaŃia de interacŃiune şi cooperare continua a diverselor grupuri culturale, etnice, religioase, etc.(a tuturor categoriilor de minorităŃi), relaŃiile determinate fiind de schimb cultural şi intercunoaştere în contextul grijii faŃă de menŃinerea specificului fiecărei comunităŃi. Interculturalitatea, fără a fi un scop in sine, este rezultatul dezirabil al procesului intern de autoajustare a comunităŃii multiculturale. Ea presupune un proces de întrepătrundere a culturilor şi edificare a unei culturi comune. Ea este, precum am mai afirmat, un deziderat, o invitaŃie adresată tuturor etniilor care trăiesc într-un spaŃiu geografic, un dialog pentru o dezvoltare durabilă – garant al păcii. Ea reflectă dinamica socială. In continuare vom analiza soarta a patru minorităŃi prezente pe teritoriul României care au fost nevoite sa se adapteze majorităŃii româneşti, şi, de ce nu, să împrumute valori şi un anume stil de viaŃă. 1. Armenii Cei mai mulŃi, armeni de confesiune ortodoxă, trăiesc în Bucureşti şi în ConstanŃa (circa 1400), iar restul, de confesiune catolică, în Transilvania. In anul 1990, după răsturnarea regimului comunist, la Bucuresti ia fiinŃă Uniunea Armenilor din România (UAR), organizaŃie politică şi culturală. 2. Bulgarii Majoritatea etnicilor bulgari din România sunt urmaşi ai diasporei bulgare, care s-a format prin emigrarea din Ńinuturile bulgare la nord de Dunăre, în timpul stăpânirii otomane. Acestora li s-au alăturat şi acei bulgari din Dobrogea care nu au emigrat conform prevederilor acordului de la Craiova, din 1940, care a reglementat statutul Cadrilaterului, precum şi cetăŃenii bulgari care au fost naturalizaŃi. 3. Evreii 10


PrezenŃa primilor evrei pe teritoriul actualei Românii este semnalată încă din perioada Daciei romane, acest lucru datorându-se încadrării unor evrei în legiunile române şi trupele auxiliare. Sub regimul totalitar din România anilor 1940-1944 sau din Ardealul ocupat de Ungaria horthistă a avut loc jefuirea proprietăŃilor evreieşti şi deportarea unora din ei în Transnistria. In timpul regimului comunist, îndeosebi în anii când la putere s-a aflat Nicolae Ceauşescu, acesta din urma s-a folosit de intenŃiile statului Israel de a-i proteja pe evrei împotriva abuzurilor şi a acceptat "exportarea" aproape în totalitate a comunităŃii evreieşti din România. Dacă în anii '30 existau peste 450 de mii de evrei, la ora actuală, conform ultimului recensământ, numarul lor este mai mic de zece mii de persoane 4. Rromii Dacă ne referim la latura culturală a lumii rromilor şi la influenŃele pe care aceasta lea avut în amplificarea sau favorizarea fenomenului rasist putem spune că rromii au fost şi sunt chiar şi în prezent singura minoritate numeroasă, de altă rasă, de pe continentul european. Din punct de vedere cultural, ei sunt moştenitorii unui patrimoniu restrâns, total neeuropean, fără afinităŃi cu specificul cultural din acest spaŃiu. Pentru rromi limba a fost mereu un bastion al rezistenŃei în faŃa pericolului asimilării de către alte populaŃii, întotdeauna sedentare şi cu o cultură scrisă, cu tradiŃie îndelungată. Poate dacă nu ar fi avut acest argument al rezistenŃei rromii ar fi fost de mult timp asimilaŃi. Este un lucru ştiut faptul că, în contactul a două culturi, întotdeauna învinge cultura superioară impunându-şi structurile şi sistemul de valori. Rromii au rezistat, în mod paradoxal, ca purtători ai unei culturi orale, neevoluate în sens tradiŃional, faŃă de culturile populaŃiilor cu care au venit în contact. Acest lucru pare să contrazică principiul confruntării culturilor care spune că în asemenea contacte învinge cultura mai evoluată. În aparenŃă, este valabil acest lucru dar, privită mai atent, această confruntare are două aspecte specifice: nu întotdeauna contactul rromilor cu alte populaŃii poate fi numit „confruntare culturală”. De cele mai multe ori a fost vorba de schimburi de informaŃii superficiale, relaŃii cu încărcătură peiorativă unilaterală, persecuŃii, dispreŃ etc. Confruntare adevărată cu populaŃia majoritară întâlnim doar la rromii vătraşi, lăutari şi rudari. Ori, am văzut deja că aceste trei ramuri ale rromilor au sfârşit prin a-şi pierde identitatea culturală păstrânduşi-o doar pe cea antropologică. Nu întâmplător aceste populaŃii sunt şi singurele ramuri sedentare ale rromilor, deci populaŃii obligate de statutul lor să accepte confruntarea cu celelalte populaŃii conlocuitoare. Un alt aspect care a făcut ca limba rromani să reziste totuşi prin celelalte ramuri rrome şi să reprezinte un argument al rezistenŃei acestei etnii sunt calitatea şi specificul acestei limbi. După cum deja demonstrează studiile existente rromii vin din India şi au moştenit o limbă care este o variantă a limbii sanskrite. În acest moment pot să spun că, în urma unor comparaŃii făcute între cele două limbi, s-a ajuns la concluzia că relaŃia acestora este extrem de strânsă atât la nivel lexical cât şi la nivelul structurilor gramaticale. Ori tocmai această înrudire de esenŃă a limbii rromani cu cea sanskrită, în care sa creat o mare cultură scrisă, poate să explice rezistenŃa de excepŃie a acestei limbi în faŃa altor limbi şi culturi. Standardul unanim acceptat pentru o limbă primitivă, în care nu s-a creat cultură scrisă, este un lexic de 2-3.000 de cuvinte şi structuri gramaticale precare. Dar

11


limba rromani are, în limbajul uzual, 8-9.000 de cuvinte şi structuri gramaticale identice cu cele sanskrite. Iată un alt argument serios privind consistenŃa şi originea nobilă ale limbii rromani. În acelaşi timp, putem spune că această limbă, deşi nu s-a manifestat printr-o cultură scrisă, prezintă deschideri excepŃionale spre aşa ceva şi nu cred că ar fi de mirare dacă în viitor limba rromani ar deveni o punte de legătură a limbilor europene cu aşa numitul fond lingvistic indo-european. Printre posibilităŃile de integrare a rromilor în societate este şi aceea a asimilării culturale a acestei etnii, idee, se pare, cultivată îndelung şi de comunişti. Se pune întrebarea dacă ea are astăzi o justificare sau viabilitate în lumea actuală? În variantă exclusivistă, ea în mod evident nu are viabilitate. Există un fenomen natural de asimilare culturală, parŃială sau totală, a unui număr restrâns de indivizi din etnia rromă. Cele mai expuse acestui fenomen sunt categoriile de rromi mai integrate social, cele aflate într-o comunicare permanentă cu majoritarii. Mă gândesc, în special, la lăutari, fierari, florărese, diverse categorii de meşteşugari etc. Aceştia, deşi nu îşi neagă apartenenŃa la etnia rromă, în mare măsură nu cunosc limba propriului neam şi nici nu manifestă vreo tendinŃă pentru a o învăŃa. Ei îşi educă copiii în spiritul culturii române şi al valorilor europene deşi nu-şi dezic nici o clipă apartenenŃa la etnia rromă. Această categorie de indivizi prezintă un grad avansat de românizare deşi mai redus decât al rudarilor dar un grad deplin de integrare socială. Dacă această categorie de persoane prezintă o adeziune benevolă la cultura majoritarilor, ar fi cu totul regretabil să constatăm, la nivel politic, tendinŃa de asimilare culturală a minoritarilor. Interculturalitatea reprezintă o variantă de dorit pentru populaŃiile care convieŃuiesc aşa cum multiculturalitatea reprezintă o soluŃie în cazul conlocuirii unor populaŃii. De fapt cred că ambele variante ale culturalităŃii corespund unor stadii de integrare a populaŃiei rromani în viaŃa populaŃiei majoritare. Astfel multiculturalitatea corespunde conlocuirii în sensul de locuire împreună adică derularea vieŃii în acelaşi loc fără a se presupune pentru aceasta decât o tolerare reciprocă în cadrul unor reguli bine stabilite şi, în mod necesar, respectate de către toŃi cei implicaŃi în context. ConvieŃuirea presupune în schimb vieŃuirea în comun, după aceleaşi reguli, împreună, atitudinea de tolerare fiind în acest caz fără sens. După cum vedeŃi, eu încerc o redefinire a cuvântului toleranŃă, purtător al unor conotaŃii peiorative, până în prezent cu sensul de: suportat, acceptat în mod concesiv, cu statut de inferiorioritate, supus unei inevitabile precarităŃi etc. În concepŃia mea toleranŃă înseamnă: reciprocitate bine definită prin înŃelegere şi, în situaŃii speciale, solidaritate umană dincolo de identitatea etnică. În acelaşi timp, convieŃuirea, pe lângă vieŃuirea împreună presupune interculturalitatea aşa cum conlocuirea, pe lângă sensul de locuire împreună presupune multiculturalitatea. Am vorbit deja despre profundele deosebiri dintre cultura rromani, de origine asiatică, aproape primitivă, nescrisă, incompatibilă din multe puncte de vedere cu cea europeană, evoluată şi rafinată. Este firesc sa ne întrebăm, în ce măsură există, totuşi, similitudini şi compatibilităŃi între cele două forme de cultură?

12


O compatibilitate demnă de evidenŃiat, la nivel cultural, este dată de sistemul de valori etico-religioase „bine-rău” existent atât în cultura rromă tradiŃională cât şi în cea europeană prin filiera religioasă. Astfel rromii, prin tradiŃie, cred în două principii: Del (principiul binelui) şi Beng (principiul răului) dar care se manifestă cu potenŃialităŃi echivalente în lumea înconjurătoare spre deosebire de creştinism unde, deşi există aceleaşi valori, binele este predestinat să învingă. Această asemănare în construcŃia sistemului de valori morale atât la rromi cât şi la creştini a făcut posibilă adoptarea cu uşurinŃă de către rromi a religiei creştine cu întreaga ei structură de valori şi simboluri. Iată o posibilă „poartă” spre compatibilizarea celor două lumi. Sigur că doar prin educaŃie rromii pot fi, într-o primă fază, făcuŃi să accepte, ca opŃional, în paralel, sistemul de valori europene. Într-o a doua fază, valorile acestui sistem se vor întrepătrunde cu cele tradiŃionale rromani ducând la o sinteză compatibilă într-un grad înalt cu sistemul valorilor europene. O altă preocupare în cadrul tematicii rrome, despre care s-a vorbit mult în ultimii ani, este problematica marginalizării şi automarginalizării ca realităŃi ale lumii rromilor şi, de aici, necesitatea eliminării acestor tare ale vieŃii sociale în care sunt implicaŃi atât de mult aceşti minoritari. Discutarea semnificaŃiei exacte a acestor termeni este imperios necesară. Din păcate, în modul în care a fost până în prezent abordată, tema a fost şi compromisă rapid prin subiectivitate şi necunoaştere. Ceea ce a fost tratat până în prezent este doar „vârful aisbergului”; în spatele a ceea ce se vede există secole de istorie, tradiŃie, oprimare, condiŃii specifice de evoluŃie, specific rasial şi cultural şi, în consecinŃă, este riscant să te pronunŃi asupra unor fenomene cu aşa o vechime şi continuitate cunoscând doar aparenŃele de manifestare a lor. Perspectiva interculturală trebuie să stea la baza procesului de învăŃământ adresat tuturor, minoritari şi majoritari. Punerea în practică a activităŃilor de educaŃie interculturală, în special în comunităŃi cu caracter multicultural, în cadrul părŃii din curriculum decis de şcoală, va contribui la o mai bună cunoaştere între diferitele comunităŃi, dar şi la întărirea coeziunii sociale la nivel local. De asemenea, activităŃile de educaŃie interculturală trebuie să aibă ca obiectiv întărirea legăturilor dintre şcoală şi comunitate societate civilă, precum şi o mai bună comunicare între şcoală şi autorităŃile locale.

ÎNV. PĂNOIU PĂNOIU CARMEN CARMEN 13


O oră ca oricare alta, o oră din orarul clasei a VI-a C de la Şcoala Generală nr. 5 Săcele. În toamnă am făcut cunoştinŃă cu ei, elevii acestei clase. M-au întâmpinat cu priviri mirate, curioase, chiar iscoditoare. Am parcurs împreuna un semestru şi pot spune că merg cu tot mai multă plăcere în această clasă. Conform programei şcolare, “Economia familiei” este modulul pentru semestrul I. Am discutat despre familie, un subiect la care fiecare avea ceva de spus. Am descoperit împreună care este rolul familiei, care sunt nevoile şi dorinŃele sale Ńinând cont de resursele şi de bugetul familiei. Am încercat să combin cunoştinŃele teoretice cu mici aplicaŃii practice. Cu această ocazie am descoperit la aceşti elevi că din mâna lor pot ieşi lucruri deosebit de frumoase si îngrijite. Aşa am ajuns sa procur împreuna cu diriginta clasei materialele necesare şi să confecŃionez cu ei diferite felicitări cu acul şi cu aŃa. Nu mică ne-a fost mirarea când cele mai frumoase lucrări purtau semnături de băieŃi. Răbdarea şi grija să nu greşească a a dominat peste micile stângăcii, determinându-i să deprindă corect modul de realizare şi dându-le curaj pentru a începe alt model, o floare, sau un desen abstract. Dacă la început au privit cu neîncredere în propriile puteri modelele pe care le-am prezentat, în final nu le-a venit să creadă că le-au realizat singuri şi că nu a fost chiar atât de greu. Cea mai mare satisfacŃie am avut-o atunci, când am văzut că au încredere în posibilităŃile lor, exprimându-şi dorinŃa de a mai lucra.

Prof.. Avram Cristina (ed.tehnologică) Prof (ed.tehnologică)

14


COLECTIVUL

REDACłIONAL

AL

REVISTEI

„EDUCAłIE CU PAŞI MĂRUNłI”, MĂRUNłI”, VĂ DOREŞTE O PRIMĂVARĂ PLINĂ DE DE ÎMPLINIRI! ÎMPLINIRI!

15

Rev200803