Page 1

MOTTO: CINE VREA SĂ REZOLVE O PROBLEMĂ CAUTĂ SOLUŢII, IAR CINE NU VREA GĂSEŞTE JUSTIFICĂRI.

Ziar independent de informare locală. Se distribuie gratuit în zilele de 15 şi 30 ale lunii. Tiraj: 700 exemplare INTERNET: www.ianosel.com Coordonator: Mihai Aurel Ianoşel

Anul II Nr. 32 - Vineri 30.11.2007

1 Decembrie Pentru al doilea an consecutiv, publicaţia locală „Cetatea Ciacovei” (prin colectivul său redacţional), va organiza sâmbătă 1 Decembrie 2007, sărbătorirea ZILEI NAŢIONALE A ROMÂNIEI. Vom fi alături de dumneavoastră, concetăţenii noştri, intre orele 10,00 – 14,00 pe platoul din faţa magazinului de materiale de construcţii „Cristian Dorian” SRL, din zona centrală a oraşului. Se impune o remarcă: la festivitatea organizată cu aceeaşi ocazie în anul precedent, ne-au fost alături preoţi, cadre didactice, elevi, primarul comunei Ghilad şi desigur cetăţeni din toate categoriile sociale. Au fost servite 450 de porţii de cârnăciori cu fasole. Nu ne-a onorat însă cu prezenţa, niciun reprezentant al administraţiei publice locale – conducerea Primăriei sau consilierii locali. Motivul: nu le-a fost adresată ... invitaţie personală! Nu o vom face nici de această dată şi nici în alte situaţii similare. Suntem toţi cetăţeni egali ai aceleiaşi comunităţi. Apelul nostru este adresat tuturor. Nimeni nu este mai „egal” decât oricare altul. Sunt invitaţi aşadar la masa noastră, toţi cei cu gând curat şi pătrunşi de sentimentul naţional. În acest an se vor servi (gratuit), - respectându-ne promisiunea făcută în anul trecut - sarmale cu mămăliguţă (sau pâine), vin fiert, sucuri şi dulciuri.

Veniţi să fim împreună, la sărbătoarea noastră! Articol apărut în „Evenimentul Zilei” - 2 decembrie 2006 „Nu te duci mă, să iei nişte păsulă cu cârnaţ?” – cam aşa se îmbiau localnicii din Ciacova, vineri dimineaţa. Flancaţi de steaguri, bătrânii infulecau de zor. Dacă muzica nu ar fi fost dată la maxim, le-ai fi auzit şi plescăiturile satisfăcute. Ce sărbătorim la 1 Decembrie, prea puţini ştiau. O puştoaică de zece ani, Larisa, rumenă în obraji, după ce a mâncat repede o porţie de fasole cu cârnaţi şi a savurat dintr-un pahar de unică folosinţă o gură de Cola, recită emoţionată o poezie dedicată marii sărbatori. Îşi va aminti ceva timp de Ziua Naţională din acest an. „Păi, am mâncat fasole cu cârnaţi şi o să ne uităm la televizor”, spune bucuroasă fetiţa că în sfârşit se întâmplă ceva şi în oraşul ei. Elena Sfraca, fostă contabilă, acum pensionară de 79 de ani, şi-a pus cerceii cu perle, paltonul cu guler de blană de vizon, costumul de mers duminica la biserică şi a ieşit la o porţie de fasole. „Am aflat şi eu. Frumoasă treabă că fac asta de Ziua Naţională.“ Apoi ia o poziţie verticală şi cu mândrie spune: „Toţi suntem români şi toţi trebuie să sărbătorim această zi. Eu, de exemplu, m-am imbrăcat special de Ziua României, cu cele mai bune haine!”. Vineri, la 10 dimineaţa, avizaţi din timp, mai mulţi locuitori ai Ciacovei s-au adunat în centrul localităţii lângă magazinul cu materiale de construcţii. Flancaţi pe de o parte de drapelul României şi pe de alta de cel al Uniunii Europene, ciacovenii au sărbătorit Ziua Naţională cu mâncare caldă şi bună. S-au lins pe degete iar unii chiar au cerut porţii suplimentare, lăudând iniţiativa. Chiar dacă evenimentul n-a avut un motto, din punctul de vedere al celor care s-au bucurat de el, sloganul a existat: „Să ne hrănim bine, măcar de 1 Decembrie!”. Însuşi organizatorul, fost ofiţer de poliţie, a împărţit porţiile. Mihai Aurel Ianoşel susţine că „masa întinsă” l-a costat undeva la 1.600 de lei, iar la sumă se adaugă şi o sponsorizare de 1.200 de lei, de la un bun amic - Vasile Bădin - care a cumpărat cârnaţii. Ä AMR - 185 Ã

„ Am pus pe masă 450 de porţii. Adică 60 de kilograme de cârnaţi de casă şi fasolea. Ca să preparăm atâta mâncare, am consumat 20 de kilograme de fasole, zece de ceapă, câte şase de pătrunjel şi morcovi”, ne-a declarat Ianoşel. În plus a mai pus la bătaie o sută de pâini, 40 de litri de vin, ce a fost servit fiert, şi 40 de litri de Cola. „Am vrut să dovedesc, că dacă vrei să faci ceva, cauţi soluţii şi reuşeşti”, mai spune Ianoşel.

O parte a grupului de elevi ai Şcolii din satul Obad

Şi cum mâncarea caldă şi bună merge cu vinul fiert, localnicii n-au avut nevoie de invitaţie specială la joc. Mai mult, învăţătoarele din Obad (sat aparţinător Ciacovei), au îmbarcat în maşini 30 de copii şi i-au adus la marele eveniment. Cei mici cu burţile pline, au încins o horă, cu atât mai mult cu cât erau gata imbrăcaţi în costume populare. Hotărârea organizatorului este ca de-acum, astfel de evenimente să nu mai treacă fără a fi marcate aşa cum se cuvine şi în oraşul său.

GEORGETA PETROVICI


Una dintre cauzele încălzirii globale pe care am resimţit-o din plin în iarna trecută, care practic nici n-a existat şi mai ales în această vară mai toridă ca oricând, o constituie defrişarea masivă şi abuzivă a pădurilor. Dacă în trecut după unele estimări, peste 60% din suprafaţa României era acoperită cu pădure, astăzi cele mai optimiste aprecieri indică valori ce nu depăşesc 20 % din teritoriul ţării. Documentele vremii vin să confirme faptul că şi în zona Ciacovei au existat din evul mediu şi până în epoca modernă, întinse suprafeţe forestiere. Despre mănăstirea Cebza, străvechi monument istoric ale cărei începuturi coboară până în veacul al XV-lea, unele tradiţii orale menţionează faptul că aceasta fusese ridicată în mijlocul unei păduri. La nord de Ciacova, la Jebel, avem în 1425 atestat un castel construit în pădure, aparţinând nobilului Nicolae Treutel. Satul Obad ştim că a apărut în evul mediu, atestat prima oară în secolul al XIV-lea, într-o pădure ale cărei urme se mai vedeau încă în anii ’50 ai secolului trecut. La Ghilad, documentat pentru prima dată în secolul al XIII-lea, pe harta Mercy din 1723-1725, apar două sate cu acest nume, situate tot într-o zonă de pădure. Localitatea Voiteg, amplasată la sud-est de Ciacova, apare pe aceeaşi hartă Mercy, lângă o pădure. Sunt acestea atestări cât se poate de clare asupra existenţei în trecut în jurul Ciacovei, a unei întinse păduri în special de stejar, care pornea de la Pădureni, poate chiar din Timişoara, de la Pădurea Verde de astăzi, şi mergea până la Deta sau, chiar mai departe. Cum poate oricine constata, ceea ce s-a mai păstrat până în zilele noastre, micile păduri de la Macedonia, Gad, Parţa, constituie în fond, doar nişte pâlcuri rămase din falnicii codri de odinioară. În general zonele de câmpie arată astăzi ca nişte imense lanuri de pustiu, în care arareori mai zăreşti vreun pâlc răzleţ de pădure, ca nişte guri uriaşe din care au căzut toţi dinţii.... Riscăm, în aceste condiţii, ca nu peste mult timp, câmpiile noastre să devină adevărate suprafeţe deşertice. Cum s-a ajuns aici? Drumul n-a fost atât de scurt şi de brusc, aşa cum s-ar putea crede, dar continuu şi orientat într-o singură direcţie, practic ireversibil. Instaurarea administraţiei habsburgice în secolul al XVIII-lea în Banat, urmată de ample colonizări şi importante creşteri demografice, desecări, îndiguiri, construcţii de drumuri şi de aşezări compacte, lucruri absolut necesare, e-adevărat, a determinat şi o extindere continuă a suprafeţelor cultivate. Şi acest lucru s-a făcut în dauna pădurilor, care în bună măsură, au început să dispară.. Totuşi, urme importante s-au mai păstrat până în secolul al XX - lea, la noi în special în preajma Obadului şi a Petromanului. În timpul administraţiei austriece s-au plantat însă duzi pe marginea drumurilor, şi cine cuteza să taie un astfel de copac foarte important şi pentru economia vremii, era aspru pedepsit, putând face chiar şi închisoare! Regimul comunist, cu goana după producţii-record şi depăşirea planurilor cincinale în agricultură, a făcut să dispară şi ultimele pâlcuri de copaci în dauna nesfârşitelor suprafeţelor cultivate cu grâu şi porumb sau a păşunilor. Este foarte trist că astăzi prea multe din aceste terenuri răpite naturii sălbatice zac necultivate, în pârloagă, tăindu-se şi duzii dar şi plopii de pe marginea drumului şi cât vezi cu ochii, câmpia pare o mare fără sfârşit. Nu mai avem cum să refacem pădurile de odinioară, nici timpul nu-l putem da înapoi! E vital să acordăm o importanţă maximă conservării şi extinderii pădurilor de la Macedonia şi Gad. Şi, nu cred că ar fi chiar atât de greu ca fiecare gospodar să încerce să planteze câte 2-3 pomi, salcâmul e cel mai indicat, rezistă şi creşte cel mai repede. Dar, mi se va răspunde probabil, nu prea mai cultivă lumea pământul, iar unii în loc să urmeze exemplul vecinului, îi omoară capra, adică îi rup pomii ... Unul dintre puţinele urmări pozitive ale faptului că nu mai îngrijeşte nimeni şanţurile de pe marginea drumurilor (poate

singurul), îl reprezintă răsărirea de-a lungul şoselelor Ciacova-Cebza şi Ciacova-Ghilad a sute de puieţi de salcâm. Lăsaţi aici vor fi tăiaţi înainte de vreme fără îndoială, pentru foc. Dar, cu un efort financiar minim, cu aceşti salcâmi s-ar putea crea o adevărată centură verde din 2-3 rânduri de copaci care să înconjoare Ciacova din toate părţile, un veritabil paravan în calea poluării şi a vânturilor. Şi ... chiar din primăvara care vine! Şi, pentru că tot veni vorba de drumuri, nu găsesc nicio explicaţie pentru tăierea masivă şi abuzivă, după părerea mea, a plopilor de pe marginea şoselei Ciacova-Cebza. Nu e un drum prea circulat, iar distanţa lor faţă de carosabil era suficientă, cred. Prin înălţimea şi desimea lor, constituiau o adevărată centură verde pe care în condiţii normale oricine se străduia să o păstreze şi să o regenereze! Şi, ceea ce cred că ar fi trebuit să ştie mai ales cel care pe care l-am ales să fie în fruntea urbei noastre şi să încerce stoparea masacrului, în aceşti plopi cuibăreşte o specie de păsări periclitată pe plan mondial, vânturelul de seară, din neamul şoimilor, care şi-a găsit în extremitatea vestică a Câmpiei Banatului şi în zona imediat apropiată din Ungaria, un ultim loc de cuibărit. Nu vreau să intru prea mult în detalii, menţionez doar că există un program comun între Societatea Ornitologică Română şi ornitologii din ţara vecină, Ungaria, de ocrotire a acestei specii, şi că, potrivit domnului Nagy Attila, unul dintre responsabilii programului, a fost înştiinţată şi Primăria Ciacova. S-au distribuit gratuit megapostere, pentru a fi afişate în oraş. Dar ... nimeni nu le-a văzut! Ca iubitor al naturii şi în calitatea mea de membru al Societăţii Ornitologice Române, am observat personal şase perechi cuibăritoare în zona la care mă refer, în vara trecută, şi care acum s-au dus odată cu pomii tăiaţi.... Sigur, veţi spune din nou că avem noi nevoi mult mai mari decât să ocrotim natura.... Şi că plopii în cauză se puteau rupe, în cazul unei vijelii, dar ce se va sădi în loc? Am fost bucuros să văd plantându-se în preajma Obadului în această primăvară, câteva parcele cu plopi. Numai că, dincolo de acest fapt pozitiv, intenţia investitorului străin care i-a pus n-a fost una de natură ecologică, ei urmând să ia drumul.... beţelor de chibrite şi a celor pentru îngheţată, când se vor întrema cât de cât, adică exact atunci când ar fi mai mare nevoie de ei pentru a ne oferi un aer curat. Sigur, afacerile sunt afaceri şi decât nimic, este totuşi ceva.... Lăudabilă acţiunea înfăptuită la Liceul „Alexandru Mocioni”, unde s-au plantat în această primăvară câteva zeci de puieţi de stejar! Numai că, nefiind udaţi sistematic în timpul verii, nu ştiu câţi au supravieţuit arşiţei. Şi, pentru că veni vorba de parcurile Ciacovei, mă abţin de la orice comentariu, pentru că oricine poate vedea, cu ochiul liber, ce s-a ales de ele.... Un veritabil parc dendrologic a fost odată şi „Liceul Agricol”, una din cele mai vechi şi renumite şcoli de agricultură din ţară. Numai că şi aici, ca într-un film „horror”, ca într-un blestem de care parcă nu mai putem scăpa, se alege încet dar sigur, PRAFUL... Şi iarăşi mă simt obligat să vorbesc la trecut şi să mă întreb deznădăjduit: „Cu ce Ţi-am greşit Doamne, să trăim în astfel de vremuri în care ne ducem întruna la vale, asta şi datorită unora pe care i-am crezut, dar care nu-şi urmăresc decât propriul interes ?!” Nu de bani, ci de spirit civic, ambiţie, hărnicie şi dorinţa de a face ceva pentru comunitate am avea nevoie pentru a reuşi să punem în practică ideea cordoanelor verzi, de care pomeneam mai sus, pe care orice aşezare omenească ar trebui să şi le asigure! Primăria, dar şi Şcoala, cum am văzut, şi-ar putea aduce aportul în acest caz, şi-ar putea da mâna, pentru un viitor mai bun al oraşului nostru! Ne priveşte pe toţi, până la urmă, şi ar trebui să acţionăm! Pentru că, acelaşi aer îl respirăm cu toţii, şi cred că oricine doreşte ca acesta să fie mai curat şi mai sănătos!

BOGDAN SECULICI


... Un sat a cărui locuitori aşteaptă de mai mulţi ani, reamenajarea drumului principal care face legătura cu ... restul lumii. Bani au fost alocaţi suficienţi de la Consiliul Judeţean pentru această lucrare, dar don’ primar se pune de-a curmezişul ca de fiecare dată. Motivul: „măţădolenii” l-au mirosit ce hram poartă şi nu l-au „iubit” niciodată. Cu toate acestea, locuitorii satului au contribuit de-a lungul anilor la bugetul Primăriei cu miliarde de lei vechi, din care înapoi nu s-au întors mai nimic. Cele câteva fântâni stradale au fost forate la o adâncime de numai 30 de metri (apa fiind improprie consumului), în timp ce lucrările au fost „plătite” (pe hârtie), pentru foraje la 90 de metri. Grupul sanitar din curtea şcolii este în stare de nefuncţionare de ani de zile, fiind conceput şi realizat pentru a funţiona cu apă curentă. Lipsesc însă conductele care oricum pe timp de iarnă ar îngheţa, iar copiii fug în pauze acasă pentru necesităţile fiziologice. Dar de ce să ne mai mirăm, când grupul sanitar din curtea Primăriei din Ciacova, funţionează după acelaşi ... proiect!

Cu ceva vreme în urmă, Şcoala cu clasele I - IV din satul Obad a beneficiat de sprijinul preţios al conducerii Primăriei din Ciacova. Mai exact, a fost „dotată” cu o sursă de apă atât de necesară pentru cele mai elementare norme de igienă personală a celor aproape 50 de copii ai şcolii şi grădiniţei din sat, care funcţionează în acelaşi corp de clădire. Probabil că locaţia aleasă pentru forarea fântânii s-a făcut după o beţie cruntă, pentru că altfel nu ne putem explica cum poate concepe un cadru didactic (vremelnic primar), că pot străbate bieţii copii noroaiele din imagine pentru o cană de apă sau pentru a se spăla pe mâini.

Şi tot în această şcoală, conform unei aprobări a Consiliului Local din ianuarie 2006, trebuia să funcţioneze instalaţia de încălzire centrală. Localnicii însă nu-şi pierd speranţa. Ca un paradox, din clase au fost demontate sobele din fontă (cu valoare de patrimoniu - dată fiind vechimea şi stilul acestora), iar în locul lor au fost montate teracote de mici dimensiuni şi de putere calorică mult redusă. Sobele existente iniţial, au luat alte drumuri de nimeni ştiute, ca multe altele ... . Dar cazul prezentat nu este singular. În ediţiile viitoare vă vom prezenta şi alte situaţii similare.

____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________

Părinţii elevilor din satul Petroman care frecventează cursurile liceale în cadrul Liceului „Alexandru Mocioni” din Ciacova, ni s-au adresat cu rugămintea publicării nemulţumirii lor. Mai exact, este vorba de faptul că acestei categorii de elevi nu i se asigură transportul din sat la şcoală şi înapoi. Au încercat să rezolve această problemă printr-o audienţă la dl. primar în ziua de 27.11.2007, însă au avut parte de jigniri în stilu-i inconfundabil, pentru că şi-au permis să-i tulbure ... liniştea. Ne exprimăm convingerea că dacă se doreşte, problema îşi poate găsi o rezolvare. Mai ales că nici până în prezent nu există o cursă de transport interurban, elevii fiind nevoiţi să se deplaseze zilnic la cursuri pe jos. Şi din nou a venit ... iarna!


Vă promiteam în numărul trecut al ziarului nostru că vom reveni cu o fotografie trimisă de un anonim, care dorea să ne demonstreze unde a ajuns piatra cubică din granit existentă cândva pe podul din Cebza, de peste râul Timiş. Autorul, ne-a trimis şi câteva fotografii făcute în curtea interioară pavată (parţial) cu aceleaşi pietre, dar fiind vorba de o proprietate privată, refuzăm publicarea lor.

În vremuri îndepărtate pe când în Cetatea Tschakowei domnea contele Schtefan, supuşii lui veneau din satele învecinate să-i aducă daruri preţioase, miei de Paşti şi să-şi plătească birul anual, în căruţe trase de cai. Şi tare mânios devenea contele când vedea „parcate” atelajele lângă gardul ce împrejmuia splendoarea de parc în mijlocul căruia se ridica semeţ, palatul. Nechezatul cailor tulburându-i liniştea în timp ce exersa de unul singur printre rondurile de flori „dansul măturii”, a dat poruncă slujbaşilor de la „ajutor social” (care trudeau din zori şi până-n seară pe moşia sa), să instaleze în locul cu pricina un panou care să fie văzut cu uşurinţă de supuşii ce-i veneau la palat şi care erau pedepsiţi aspru dacă nu-i respectau moftul. Între timp, palatul a devenit o ruină iar parcul s-a transformat în păşune, dar nimeni nu a cutezat să dea jos panoul care a fost lăsat cu blestem de conte, să dăinuiască veşnic în acel loc, pentru a dovedi urmaşilor că în timpuri demult apuse, hrisoavele acelor vremuri prevedeau pedepse grele pentru ... „parcarea căruţelor”. Aşa se explică probabil prezenţa panoului din imagine, lângă intrarea în Parcul central, pentru că în legile şi regulamentele de „circulaţie” nu a fost prevăzută niciodată noţiunea de „parcare” a căruţelor, cărucioarelor, sau roabelor! ... Şi încă ceva: Are cineva curajul să facă pariu cu vreun membru al colectivului nostru redacţional, că panoul nu va fi dat jos nici în următoarele 185 de zile ?!

Dar cine (oare) locuieşte aici ? Nu cumva ...? Exact, aţi ghicit! Gândul ne duce la un banc prezentat în nr. 29/15.10.2007 al ziarului nostru. Vă mai amintiţi? Era vorba de doi foşti studenţi ai „Facultăţii de Construcţii”. Unul rus iar celălalt ... român. Orice asemănare cu situaţia expusă atunci, este absolut întâmplătoare! Oare ...?!

Avem plăcerea să vă anunţăm că suntem deja în posesia unui fulminant interviu realizat cu domnul primar Viorel Ştefan, acordat presei locale din Ciacova. Datorită posibilelor efecte nedorite asupra cardiacilor provocate de răspunsurile primite, dorim să nu stricăm „Sărbătorile de iarnă” ale concetăţenilor noştri. Din acest motiv vom publica interviul în nr. 35/15.01.2008 al ziarului, de ziua de naştere a domnului primar. Procuraţi-vă din timp publicaţia la punctele de distribuire din Ciacova şi satele aparţinătoare. Altfel ... nici nu ştiţi ce pierdeţi!

Cu regretele de rigoare, vă anunţăm că încă nu au început lucrările la instalaţiile de încălzire centrală de la Bisericile Ortodoxe din Ciacova şi Obad, pentru care au fost alocate sumele necesare încă din luna ianuarie 2006. Vom insista!...

La sugestia şi cu sprijinul logistic al coordonatorului publicaţiei noastre, din primăvara anului 2008, Primăria comunei Ghilad va edita o publicaţie locală proprie. Iată încă o dovadă a spiritului intreprinzător de care dă dovadă dl. primar Cornel Guran, dorind parcă să dovedeasca că MOTTO-ul ziarului nostru, îşi găseşte rezonanţa ... .

Cu prilejul Zilei Naţionale a României, colectivul redacţional al publicaţiei „CETATEA CIACOVEI” adresează locuitorilor comunităţii noastre, urări de sănătate prosperitate şi încredere în viitor.

Cetatea Ciacovei nr.32  

Ziar independent al ciacovenilor de pretutindeni

Read more
Read more
Similar to
Popular now
Just for you