Issuu on Google+

OBSERVATORUL Anul I Nr. 6, 16 pagini, 16 - 31.05.2010

alături de tine.. mai aproape de țară!

Periodic gratuit * 16 pagini * 30.000 exemplare * www.transmediaro.com

În 2009, în ciuda crizei, numărul imigranţilor de naţionalitate română a crescut, comparativ cu anul anterior. “Românii sunt printre cei care îşi aduc cel mai repede familiile cu ei”, caută o explicaţie a creşterii populaţiei române ziariştii spanioli Conform ultimelor date furnizate de Institutul Naţional de Statistică din Spania (INE), cele din 2009, citate de cotidianul Publico, în ciuda crizei din Spania, mai grele ca în oricare alt stat vest-european, imigranţii nu au dat bir cu fugiţii. De altfel, în anul

trecut, existau 5,7 milioane de imigranţi în Spania, ceea ce reprezintă 12,2% din populaţia totală a ţării. Numărul e mai mare ca în 2008 cu circa 60.000 de persoane. “Unii vin, alţii pleacă. Nu sunt întotdeauna aceiaşi imigranţi” “Ştim că nu sunt exact aceiaşi. În primul rând, mulţi au plecat, deşi şi mai mulţi au venit. Se estimează că, în 2009, au sosit în Spania 450.000 de imigranţi şi au plecat alţi 400.000”, se arată în articolul cotidianului Publico. În 2009 a crescut numărul imigranților

comunitari , în timp ce acela al imigranţilor necomunitari a scăzut. Concret, românii sunt “răspunzători” pentru creşterea populaţiei imigrante comunitare. Din cei 60.000 de străini înregistraţi în plus în 2009 faţă de 2008, jumătate sunt români. “Ştim că sunt cu 30.000 de români mai mulţi ca în anul anterior. Asta pentru că aceştia sunt imigranţii care se grăbesc cel mai tare să-şi aducă şi familiile cu ei. În plus, e foarte probabil ca românii să plece şi să revină după puţin timp înapoi, uneori în decursul aceluiaşi an”, mai spune articolul citat. Conform Institutului Naţional de Statistică spaniol, în 2009 erau 757,636 de români în Spania. În privinţa imigranţilor necomunitari, marocanii sunt cei care au crescut cel mai mult ca număr, în timp ce ecuadorienii sunt cei care au plecat din Spania în cea mai mare măsură. “Cu toată probabilitatea, numărul imigranţilor de ambe naţionalităţi e mult mai mare, deoarece mulţi au primit cetăţenia spaniolă în 2009. 25.000 de ecuadorieni şi 8.000 de marocani au devenit spanioli anul tecut”, relatează articolul.

Germania acuză Spania de căderea euro pag.6 Reducerile salariilor şi pensiilor în ţară îi ţin pe români în Spania pag.4 Expoziție de fotografie: ”Măștile timpului” pag.7 Interviu cu Adrian Dinescu, fondatorul Partener Tv și Goodlife Channel pag.10-11 Singuratatea, boala secolului? pag.12 România va primi bani doar după punerea în aplicare a măsurilor de austeritate pag.13 Jose Mourinho: “Voi antrena Realul!” pag.14 Spania, bănuită de englezi că încearcă să-şi “cumpere” titlul mondial la fotbal pag.14

Transmediaro Group - alaturi de tine, mai aproape de tara

www.transmediaro.com


2

OBSERVATORUL

Iertarea cheia fericirii

SPANIA

Ruga

EDITORIAL

Aurora Emilia

Kokounas

“Vreţi să fiţi fericiţi pentru un moment? Răzbunaţi-vă. Vreţi să fiţi fericiţi pentru totdeauna? Iertaţi.” (Henri Lacordaire)

seara sa ne ierte, de fiecare data cand rostim Tatal nostru, fara sa fim constienti ca de fapt ii cerem un lucru pe care noi nu suntem capabili sa il realizam.Cred ca daca ne dorim cu adevarat si avem suflet putem ierta la infinit, dar asta nu inseamna ca atunci cand celalalt continua sa greseasca bazandu-se pe latura noastra emotionala, trebuie sa continuam sa mergem pe acelasi drum cu el.A iubi inseamna a ierta, dar nu este obligatoriu ca atunci cand iertam pe cineva sa il si iubim. Pentru a-i ierta pe altii trebuie mai intai sa invatam sa ne iertam pe noi insine si sa ne acordam o noua sansa atunci cand gresim.Iertarea este un sentiment la fel ca si dorinta de razbunare, ele diferentiindu-se prin faptul ca atunci cand iertam ne simtim eliberati si fericiti, iar atunci cand ne razbunam ne simtim impovarati si murdari.Prin razbunare nu facem altceva decat a ne cobori la nivelul celui care ne-a ranit, devenid astfel la fel de ticalos si de rau ca si el.Nimeni nu poate evolua atata timp cat are sufletul impovarat cu razbunari si resentimente.Consider ca este bine sa-i iertam pe toti cei care ne gresesc, dar consider de asemenea ca trebuie sa punem punct in orice fel de relatie atunci cand se abuzeaza de capacitatea noastra de a ierta.Nemtii au un proverb foarte intelept, care spune:,,Wer kann alles verstehen, kann alles verzeihen¨, ceea ce tradus inseamna ,,Cine poate sa inteleaga tot, poate sa ierte tot¨.Haideti sa incercam sa devenim mai buni si sa-i iertam pe toti cei care ne gresesc, pentru a fi iertati si a fi fericiti.

“Cerne, Doamne, liniştea uitării Peste nesfârşita suferinţă. Seamănă întinderi de credinţă Şi rodeşte roua îndurării. Răsădeşte dragostea şi crinul În ogorul năpădit de ură Şi aşterne, peste munţi de zgură, Liniştea, iertarea şi seninul!” Corneliu Coposu

Cu siguranta am avut cu totii momente in viata in care gresind, ne-am dorit sa fim iertati si sa ni se acorde o noua sansa.La randul nostru am fost pusi in mai multe randuri in situatia de a-i ierta pe cei care au gresit fata de noi.Exista insa mai multe feluri de greseli; cele invonlutare, atunci cand nu realizam ca provocam cuiva un rau, si cele premeditate si comise cu buna stiinta.Este oare intelept ca atunci cand cineva ne face un rau voit, bucurandu-se de efectul si de consecintele sale asupra noastra, sa-l mai iertam?Daca ne intoarcem in timp si ne gandim la perioada in care eram copii, ne vom aduce aminte cu cata usurinta iertam totul.Copiii, au suflet inocent si sunt capabili sa ierte la infinit, pornind de fiecare data de la zero, indiferent cat ar fi fost de nedrept cineva cu ei si ce rau le-ar fi facut.Imaginati-va un copil care in urma unei nedreptati comise asupra lui, are ochii plini de lacrimi, dar care in momentul in care i se cere iertare vă va zambi si vă va imbratisa uitand totul.Oare de ce noi adultii nu avem puterea de a ierta ca un copil, oare de ce ne-am pierdut inocenta?A gresi este omeneste, dar oare cati dintre noi, avem puterea de a ierta cu adevarat?Unii dintre noi nici macar nu ,,Razbunarea cea mai crunta este cand isi doresc sa poata ierta, iar altii iarta dar nu uita.Ca si dusmanul tau, e si-lit a recunoaste ca tu esti bun si el crestini il rugam pe Dumnezeu in fiecare dimineata si e rau´´ (Razvan si Vidra, B.P.Hasdeu).

Căsuța redacțională Redacción

Director general: Director executiv: Director PR: Redactor şef : Redactori:

Foto Publicitate: Colaboratori:

Sergiu Dudea Aurora Emilia Kokounas Mittel Ilișanu Simona Anca Ciprian Galaon - juridic Maria Cristina - pedagogic Romeo Asanache - religios Pop Marcel - social Paul Notar Transmediaro Group S.L. Adevărul. ES Transmedia Fm One Tv Spania

Distribuţie: DTP & Pre Press: Contact: Email: Tipărit la : ISSN:

Transmediaro Group S.L. Transmediaro Group S.L. +34/ 91.876.56.70 642.832.800 / 663.061.224 redactia@transmediaro.com marketing@transmediaro.com observatorul@transmediaro.com INTEGRAL PRESS TO-0179-2010

OBSERVATORUL - ziar bilunar gratuit www.transmediaro.com distribuție în Spania și România

Transmediaro Group - alaturi de tine, mai aproape de tara

www.transmediaro.com


OBSERVATORUL

3

PUBLICITATE

Transmediaro Group - alaturi de tine, mai aproape de tara

www.transmediaro.com


4

OBSERVATORUL

SPANIA

Reducerile salariilor şi pensiilor în ţară îi ţin pe români în Spania Românii preferă să aştepte sfârşitul crizei în Spania, decât să se întoarcă acasă. “Doar nu va ţine o viaţă”, spun ei. După ultimele ştiri dinspre România, aceştia şi-au alungat şi cele din urmă gânduri de întoarcere.

Coslada Primăria a mărit amenzile pentru cei care fac mizerie Noua ordonanță de protecție a mediului înconjurător urmărește sancționarea corespunzătoare a fiecarei greșeli și schimbarea comportamentului cetățenilor.

Primăria din Coslada anunță că zilele trecute a intrat în vigoare noua ordonanță de protecție a mediului înconjurător, curățeniei stradale, parcurilor și grădinilor din localitatea Coslada (Madrid). Aprobată în luna decembrie, această ordonanță urmărește mărirea amenzilor pentru persoanele care nu respectă curățenia orașului. Ivan Lopez Marina, consilierul pentru Mediu Înconjurător, Curățenie Stradală, Parcuri și Grădini, a declarat că prin această măsură se urmăresc două obiective: sancționarea corespunzătoare a fiecarei greșeli și schimbarea comportamentului cetățenilor. ”Cei mai mulți dintre cei care încalcă legea își schimbă comportamentul atunci când le este afectat buzunarul”, a declarat acesta. Consilierul a făcut un apel la toți cetățenii ca să respecte mediul înconjurător. El a cerut ca plantele ”să nu mai fie călcate în picioare”, străzile ”să nu mai fie pline de hârtii și coji de semințe”, excrementele de câine să fie strânse, iar gunoiul ”să fi depozitat la orele și în locurile indicate”.

În ciuda crizei financiare mai aspre în Spania decât în restul ţărilor din Zona Euro, românii din Peninsula Iberică nu intenţionează să revină acasă. În Spania, un român rămas fără loc de muncă poate încasa din indemnizaţia de şomaj, între 492,08 euro şi 1389,99 euro pe lună, în funcţie de numărul de copii aflaţi în întreţinere şi de perioada în care a cotizat la Asigurările Sociale. În medie, şomerul din Spania poate încasa, pe durata a cel mult doi ani de zile, aproximativ 800 de euro pe lună. În plus, din 2009, guvernul spaniol a introdus o măsură de urgenţă, prin care se angajează să plătească fiecărui cetăţean, rezident legal,

o indemnizaţie de 426 de euro pe lună dacă acesta nu are nici o sursă de venit şi şi-a epuizat ajutoarele de la stat. Singura condiţie de acordare a acestui ajutor este ca şomajul în Spania să se menţină peste pragul de 17%. Românii care au adunat deja ani buni de muncă în Spania îşi propun să rămână aici până când vor ieşi la pensie. După 15 ani de muncă, aceştia au dreptul la pensie aici. O sumă, din nou, mult peste ceea ce le oferă România. În 2009, pensia medie pentru limită de vârstă era de 852,75 euro, iar valoarea medie cumulată pentru toate tipurile de pensii (de boală, de limită de vârstă sau de văduvie) era de 754,80 de euro. În aceste condiţii

este de înţeles de ce compatrioţii noştri nu vor să se întoarcă acasă. Mai ales după ce ultimele informaţii parvenite din ţară, legate de creşterea TVA şi a cotei unice, precum şi a scăderii cu 25% a salariului minim pe economie. Nu vor să audă de întors acasă “Mai bine şomer în Spania decât sclav la ăştia în România”, spune cu năduf Nicolae (44 de ani). Acesta, arădean la origine, e în Spania din 2001 şi a cumulat deja 7 ani de muncă cu forme legale. Acum atelierul auto din Valencia la care lucra l-a lăsat în şomaj, dar spune că cei puţin peste 800 de euro pe care îi încasează ca indemnizaţie de şomaj îi sunt suficienţi momentan. “Soţia încă lucrează cu ora prin casele spaniolilor. A mai scăzut preţul, dar chiar şi aşa ne descurcăm cu banii. Ce să caut în România? Îşi va reveni Spania odată şi odată, că doar nu o ţine criza asta o viaţă”, a mai spus, dându-şi curaj, Nicolae. Nici Daniel, de 36 de ani, din Ploieşti, nu are de gând să plece, chiar dacă

trăieşte doar din ajutorul de 420 de euro oferit de statul spaniol. “Mai reduc din cheltuieli, ce să fac? Am terminat-o cu ieşitul în oraş, am rărit telefoanele acasă... Asta e! Dar eu în România nu mă întorc. Am auzit că oricum Spania începe să-şi revină”, a explicat Daniel, care trăieşte cu încă trei prieteni, toţi români, în chirie, în Castellon. Maria, suceveancă, e bucătăreasă şi are 50 de ani. Munceşte de 10 ani, cu forme legale, într-un restaurant din Madrid. Înainte, mai suplimenta veniturile făcând şi curăţenie, cu ora, prin casele spaniolilor. Acum a rămas doar cu slujba de la bucătărie. Ia puţin peste 1000 de euro, cu tot cu orele suplimentare, dar e mulţumită: “Am pus bani deoparte, în anii ăştia... Mă descurc. Nu vedeţi că alţii au rămas fără loc de muncă? Soţul e bolnav, nu lucrează, dar ne descurcăm, că noi nici nu avem cine ştie ce nevoi. Şi dacă mă ajută Dumnezeu, sper să ies la pensie de aici din Spania, apoi mă duc acasă, să-mi trăiesc bătrâneţile la căsuţa mea”. Mihai Mateas adevarul.es

Transmediaro Group - alaturi de tine, mai aproape de tara

www.transmediaro.com


5

OBSERVATORUL

SPANIA

Legalizarea marijuanei ar aduce Spaniei 6 miliarde de euro pe an Un partid politic spaniol are soluţia ieşirii ţării din criza economică: legalizarea canabisului. Aceasta ar aduce bugetului de stat o sumă de două ori mai mare ca împrumutul acordat Greciei Preşedintele Partidului Reprezentarea Canabisului Din Navarra (RCN), singurul partid spaniol care militează pentru legalizarea marijuanei, Fermin Les Lacosta, spune că legalizarea canabisului “ar putea deveni o soluţie economică anti-criză, înfiinţând o nouă nişă de piaţă şi creând locuri de muncă”, relatează La Informacion. Lacosta susţine că

Spania ar putea câştiga din legalizarea marijuanei 6 miliarde de euro pe an, o sumă ce reprezintă aproape dublul “împrumutului” acordat de Spania Greciei, în valoare de 3,672 miliarde de euro, în acest an (9,762 miliarde în trei ani). “Oricum piaţa există, vrem nu vrem, dar banii ajung la Mafie” “Comerţul cu marijuana oricum are loc, indiferent că el e legalizat sau nu. Dar cât timp e în ilegalitate, banii aceştia vor umple buzunarele mafioţilor, ca bani negri. Legalizarea ar aduce însă impozite şi locuri de muncă economiei spaniole”, a mai

spus Lacosta, care a dat exemplul unei propuneri similare făcută în California, care prevede impozitarea cu 50 de dolari a unciei de canabis (aproximativ 28 de grame), achitându-se astfel datoria statului american, cea mai mare din SUA. În Spania, Poliţia şi Garda Civilă capturează anual, în medie, 682 de tone de marijuana, ceea ce reprezintă doar 20% din totalul traficului anual din ţară, conform surselor poliţieneşti. Astfel, calculând un impozit de 50 de euro per uncie, Lacosta a explicat că s-ar produce 6 miliarde de euro anual doar din aceste impozite. “Suntem în

fruntea Europei la consumul de marijuana, conform datelor Observatorului European de Droguri şi Toxicologie”, a mai spus preşedintele RCN. Cea mai rentabilă plantă din lume “Chiar în aceste condiţii, de ilegalitate, în zilele noastre planta cea mai profitabilă din lume e marijuana. E mai rentabilă ca grâul şi soia, care sunt pe locurile doi şi trei în acest clasament, pentru că nu există plantă atât de uşor de cultivat care să se vândă la preţuri atât de mari, circa 10 euro per gram”, a explicat Lacosta, care a mai amintit că magazinele “Grow Shops” din Spania, special-

izate în cultivarea canabisului în scop industrial şi medicinal o duc bine, în ciuda crizei iar târgurile de profil, dedicate plantei în discuţie, strâng anual sute de mii de vizitatori. “Problema e că nu se face un studiu serios sau o dezbatere naţională despre legalizarea marijuanei. În plus, dacă tutunul şi alcoolul sunt legale, aşa ar trebui să fie şi canabisul. Politicienii se opun, pentru că ei consideră că astfel ar recunoaşte că au eşuat în lupta împotriva drogurilor. Avem aceleaşi legi în privinţa marijuanei ca în 1968!”, a încheiat Lacosta.

Transmediaro Group - alaturi de tine, mai aproape de tara

www.transmediaro.com

Marcel Pop


6

OBSERVATORUL Valencia

Germania acuză Spania de căderea euro

Impozitul este cu 990 de euro mai mic decât în Andaluzia O familie tânără, cu doi copii, ar putea scoate mai puțini bani din buzunar la plata impozitului pe venitul de anul trecut, dacă locuiește în Comunitatea Valenciană sau Madrid. Media națională este de 4.145 de euro. O familie din Comunitatea Valenciană ar putea scoate din buzunar cu aproape 1.000 de euro mai puțini bani la plata impozitului pe venitul de anul trecut, decât o una din Andaluzia, anunță ziarul ”La Razon”. Suma pe care o plătește o familie care locuiește în Spania variază în funcție de comunitatea autonomă în care trăiește. ”La Razon” vine cu un exemplu simplu: familie cu doi copii, în care soțul are 34 de ani și un salariu anual de 25.000 de euro, iar soția are 29 de ani și un salariu anual de 23.000 de euro. Cei doi copii sunt în vârstă de patru ani, respectiv 11 luni. Cheltuielile anuale sunt: 2.500 de euro grădinița, 120 de euro manualele și 7.000 de euro ipoteca locuinței. Dacă această familie locuiește în Comunitatea Valenciană, plătește 3.573 de euro, iar dacă stă în Andaluzia, Aragon, Asturia sau Extremadura scoate din buzunar 4.563 de euro. Media națională este de 4.145 de euro. În Valencia se plătește cel mai puțin dintre toate comunitățile autonome spaniole. Doar Comunitatea Madrid se apropie de Comunitatea Valenciană. Un locuitor din capitală plătește 3.725 de euro. Această diferență de plată se datorează reducerii cu 0,25% a ratei impozitului din această Comunitate Valenciană. Prin această reducere a impozitului, anul acesta valencienii economisesc la declarația pe venit 82 de milioane de euro.

SPANIA

Cancelarul german Angela Merkel arată cu degetul, acuzator, spre Spania şi Portugalia pentru situaţia actuală a monedei europene. “Aţi întârziat reformele economice şi nu aţi avut reacţie în faţa crizei”, le-a transmis aceasta Angela Merkel, cancelarul Germaniei, a convocat o conferinţă de presă în care a acuzat dur ţările iberice de căderea monedei europene, informează El Confidencial. Agenţiile de presă spaniole nu au preluat informaţia, dar ecourile

acestei declaraţii în presa europeană a obligat ziarele spaniole să publice ştirea. Merkel a aplaudat anunţurile făcute de maimarii celor două state, Zapatero şi Socrates, pentru anunţurile făcute, de a intensifica lupta împotriva reducerii deficitelor ţărilor lor, dar totodată a declarat că Spania şi Portugalia sunt principalele responsabile pentru instabilitatea Eurozonei. Euro a căzut datorită lipsei de reacţie şi a măsurilor întârziate ale celor două state, a spus cancelarul german. În acest sens, Angela Merkel a salutat

Creştinismul pierde adepţi în Spania Tot mai puţini spanioli se declară catolici de la an la an. În 2010, 1,5% din populaţie şi-a pierdut credinţa.

Ultimul barometru al Centrului de Investigaţii Socilogice din Spania relevă cifre îngrijorătoare pentru Biserica Catolică, dat fiind că numărul adepţilor acestei religii scade treptat, informează cotidianul Publico. Concret, procentajul persoanelor care se declară de rit catolic s-a redus din aprilie 2009 în aprilie 2010 cu 1,5%. Doar 73,2% din cei chestionaţi s-au declarat catolici, faţă de cei 74,7% de anul trecut. Cei care nu merg nicidoată la biserică sunt şi

ei mai mulţi ca anul trecut. 57,1% nu calcă deloc în Casa Domnului. Anul trecut, procentul era de doar 53,1%. Credincioşii care participă la slujbele religioase în fiecare sâmbătă şi duminică reprezintă doar 13,7% din cei chestionaţi, faţă de 15,5% anul trecut. Ateii se înmulţesc, celelalte religii nu au pierdut adepţi N u m ă r u l necredincioşilor a crescut, faţă de anul trecut, de asemenea. 14,6% din cei chestionaţi se declară necredincioşi, faţă de cei 13,8% de anul trecut. Îngrijorătoare pentru Biserică e procentul mare de tineri care se declară astfel, 49,2% dintre aceştia având vârsta sub 35 de ani.

măsurile de luptă împotriva crizei ale guvernelor de la Madrid şi Lisabona, dar a declarat că “va sta cu ochii” pe cele două ţări până în iunie, cel puţin, pentru a se asigura că îşi vor ţine promisiunile. “Important e ca cei care atacă euro să ştie că suntem dispuşi să-l apărăm”, a mai spus cancelarul Germaniei, susţinând că euro este puternic atacat de speculatori pe pieţele financiare internaţionale. Cancelarul german a subliniat totodată importanţa pachetului de credite acordate astăzi de Uniunea Europeană şi Fondul Monetar Internaţional destinat a “întări şi apăra” moneda euro. “Pachetul are ca finalitate şi protejarea populaţiei germane”, s-a justificat Merkel în faţa

connaţionalilor.

“Trebuie făcute economii” Cancelarul german le-a cerut partenerilor UE “să strângă cureaua”. Uniunea Europeană trebuie să abordeze reformele tratatelor sale şi trebuie luate urgente măsuri pentru a stopa specula pe pieţele financiare, a subliniat Angela Merkel. Cât despre pachetul de credite acordat de UE şi FMI, Merkel a subliniat că acestea nu sunt “gratis” şi că ţările care au cerut aceste credite vor trebui să îşi “facă temele” şi să aplice cu stricteţe programele de stabilizare a propriilor economii. Marcel Pop

Şi ateii au crescut, ca număr: 7,6%, faţă de cei doar 6,9% de anul trecut. În schimb, procentul spaniolilor practicanţi ai altor religii se menţine egal cu cel de anul trecut: 2,3% dintre spanioli se Din totalul celor declară de altă religie decât chestionaţi, 66,7% sunt cea catolică. mai tineri de 55 de ani.

Transmediaro Group - alaturi de tine, mai aproape de tara

www.transmediaro.com


7

OBSERVATORUL Expoziţie de fotografie

SPANIA

”Măştile timpului”

Ambasada României la Madrid cu sprijinul Institutului Cultural din Madrid şi Asociaţia culturală “Orizonturi Româneşti” organizează expoziţia de fotografie ”Măştile timpului” de jurnalistul şi scriitorul Cornel Drinovan. Vernisarea expoziţiei care va avea loc joi, 27 mai, 2010, la orele 20:00, la sediul ambasadei din Av. Alfonso XIII, 157, din Madrid, va fi făcută de către doamna Begoña Fernandez Cabaleiro, doctor în Istoria Artei, critic de artă şi profesor la Universitatea Autonomă din Madrid. Expoziţia poate fi vizitată din 27 mai până în 10 iunie, 2010. Lipsa formei în fotografie “Artă informală” este un termen inventat de Michel Tapie, în 1950. Ca răspuns la noile tendinţe de abstractizare geometrică este dezvoltată aceasta noua linie de abstractizare informală - nu respectă forma – care deschide drumuri noi în abstractizare, strâns legate de situaţia istorică de după cel de-al doilea război mondial.

Cu ochiul tehnic al fotografiei, şaizeci de ani mai târziu, Cornel Drinovan ne ofera imagini noi, abstracte, o altă “revelaţie a materiei”. Prin experimentarea cu materiale, sau deşeuri de orice fel, materia, prin propietăţile şi caracteristicile sale, vorbeşte, se exprimă. Se acordă atenţie oricărei acţiuni asupra suportului artistic, în general, urme, zgârâituri, pete, simboluri grafice ... Totul poate exprima un mesaj pentru privitor. Sunt trăsături, aparent comune, în două momente istorice diferite. Şi sunt, de asemenea, două moduri diferite pentru a crea imaginea. Ce le uneşte şi ce le separă? Sunt puncte de discuţie şi reflexie pentru a încerca să se înţeleagă existenţa fotografiei “fără formă.” Begoña Fernandez Cabaleiro Doctor in Istoria Artei Critic de artă Profesor la Universitatea Autonomă din Madrid

Teruel

Biserica cedată românilor în pericol de prăbușire Biserica ”San Miguel” a fost închisă în urmă cu 40 de ani. Este nevoie de 468.866 de euro pentru efectuarea lucrărilor de consolidare a structurii de rezistență. Biserica ”San Miguel” din Teruel (Aragon), pe care Primăria din Teruel vrea să o cedeze enoriașilor ortodocși români din localitate este pe punctul de a se prăbuși, anunță ”Heraldo”. Fostul lăcaș de cult al catolicilor a fost închis în urmă cu aproximativ 40 de ani, iar acum se află în paragină și are nevoie urgent de lucrări de consolidare a structurii de rezistență. Conform unui studiu realizat de Serviciul de Arhitectură din cadrul Primăriei din Teruel, clădirea are neapărat nevoie de efectuarea unor lucrări de consolidare a fundației, a acoperișului, a podelelor și a tavanelor. Costul total al acestor lucrări a fost estimat la 468.866 de euro. Primăria a achiziționat această clădire în anul 2002, iar ”acum negociază cedarea ei comunității ortodoxe-române pentru reabilitarea ei ca locaș de cult și centru cultural”, anunță ”Heraldo”. ”Studiul descrie o panoramă preocupantă a templului, cu stâlpii de susținere căzuți, cu bolta naosului crăpată longitudinal, cu zidurile de susținere fisurate și umede și cu alunecări de teren pe scară largă”, menționează sursa citată. Purtătorul de cuvânt al Partidului Popular, Emma Buj, a declarat că nu crede că asociația ”Sfântul Nichifor Mărturisitorul”, cu care negociază Primăria, dispune de suma de bani necesară pentru renovarea lăcașului de cult. Biserica ”San Miguel” ar urma să fie cedată ortodocșilor români pe o perioadă de 50 de ani.

Transmediaro Group - alaturi de tine, mai aproape de tara

www.transmediaro.com


8

OBSERVATORUL Zapatero şi-a redus singur salariul cu 1.150 de euro Preşedintele de guvern din Spania, Jose Luis Rodriguez Zapatero, e unul din membrii Executivului afectaţi de reducerile cu 15% ale salariilor Guvernul spaniol a decis reducerea drastică a cheltuielilor din banul public, dorind accelerarea reformelor economice de acoperire a deficitului bugetar. Printre măsurile luate, de reducere cu 5% în medie a salariilor funcţionarilor, sau de suspendare a bonificaţiilor materiale pentru nou-născuţi, e şi reducerea cu 15% a membrilor Executivului. Printre cei afectaţi e chiar preşedintele de Guvern, Jose Luis Zapatero, iniţiatorul acestei reduceri salariale, relatează La Informacion. Astfel, preşedintele Guvernului, care încasa lunar 7.665,1 euro din salariu, va fi plătit cu 1.149,7 euro mai puţin pe lună după aplicarea reducerii cu 15%. Zapatero va avea un salariu lunar de 6.515,4 euro. Nu doar şeful Guvernului va fi afectat de reducerea de salariu. Şi cei trei vicepreşedinţi ai Guvernului vor avea aceeaşi soartă. Astfel, Maria Teresa Fernandez de la Vega, Elena Salgado şi Manuel Chavez, care până acum aveau salariul de 7.204 euro pe lună, vor încasa cu 1.080 de euro mai puţin. Cei 14 miniştri spanioli, care aveau un salariu de 6.762,9 euro fiecare, vor încasa cu 1.014 euro mai puţin lunar. În total, salariile anuale ale membriilor Executivului (preşedinte, trei vicepreşedinţi şi 14 miniştri) costau bugetul de stat 1,25 milioane de euro anual. Acum, cu reducerea de 15% a salariilor de la 1 iunie, în jumătatea de an rămasă din 2010 economia făcută la buget va fi de sub 100.000 de euro.

Exprimă-te

SPANIA Opiniile ce le trimiteți pe adresa redacției trebuie să includă numele și prenumele, profesia, vârsta, localitatea de reședință. Ziarul Observatorul își rezervă dreptul de a mici textul trimis și a-l edita în conformitate cu spațiul rezervat acestei rubrici.

Ce inseamna a fi tata, privilegiu sau datorie? Stimati cititori,

In urma articolului despre ce inseamna a fi tata aparut cu doua numere in urma,am primit pe adresa redactie o scrisoare de la un cititor, pe care o publicam mai jos. Doresc sa va reamintesc ca ne puteti scrie oricand pe adresele din casuta redactionala, urmand ca scrisorile dv. sa fie redactate si publicate in acest ziar. Doresc de asemenea sa ii multumesc domnului Florin Moldovan pentru reactia sa la acest articol si ii urez din suflet sa reuseasca sa isi duca responsabilitatea de tata la bun sfarsit si sa devina cel mai iubit tata din lume. Cu stima, Aurora Emilia Kokounas

,, Responsabilitatea de a fi tata Cu mai bine de treisprezece ani in urma, miam tinut in brate primul nascut.Imi amintesc cu exactitate gandurile si emotiile care m-au incercat in acele momente , in care m-am uitat la chipul ficei mele , Naomi. Era infasurata intr-o paturica alba si moale, iar eu am inceput sa ma uit atent la ea si sa-i numar degetelele , mirandu-ma de frumusetea ei. Era complet neajutorata, era nepretuita si era a mea.In timp ce o priveam cu atata dragoste si incantare, m-a incercat un nou sentiment care si-a facut loc in pieptul meu , un sentiment de teama , de groaza si mi-am spus : Ce ma fac? Nu stiu cum sa fiu tata. Intorcandu-ma in copilaria mea impartita intre doi tati, unul care m-a crescut si altul care doar a participat la procreerea mea ( pe acesta

cunoscându-l la varsta de 19 ani , pana atunci stiam doar ca exista), imi era foarte greu sa pronunt cuvantul tata. Ii ziceam tata celui care m-a crescut pentru ca eram obligat dar nu am cunoscut niciodata dragostea de tata .Asa ca in mintea mea , si intre prieteni il numeam -dl R. Dumezeu sa-l odihcneasca pentru ca a trecut la cele vesnice anul acesta , iar pe cel biologic dupa ce l-am cunoscut il numeam si il numesc chiar si acum, SEFU.Nu am avut parte de exemplul unui tata, si nu imi prea amintesc nici macar o ocazie in care sa fi iesit undeva doar cu tatal meu pentru a petrece un timp cu el . Mi-as fi dorit sa fiu mindru de tatal meu si sa-i fi calcat pe urme. Am ajuns uneori sa il urasc din cauza comportamentului sau, toti din sat stiau ca tatal meu era un betiv, si de multe ori prietenii mei faceau glume pe seama lui la care radeam si eu binein-

teles , sperand ca rasul imi ascundea durerea . Il uram pentru rusinea pe care o induram din cauza lui, dar si pentru modul in care o trata pe mama .Dupa ce am terminat primul an de liceu , s-a realizat o impacare totala intre mine si tatal meu . Deci dupa o astfel de experienta in copilarie credeam ca rolul de tata e cea mai inspaimântatoare sarcina din lume . Pentru a obtine aceasta slujba,nu e nevoie de prea multe cunostinte, iar majoritatea dintre noi ajungem sa le invatam din mers prin incercari si prin greseli, poate mai mult din greseli. Asa ca pentru a putea afla un raspuns am inceput sa-mi intreb copii ce inteleg ei prin cuvantul tata , si am ramas surprins de raspunsurile lor. Am sa va dau cateva exemple din cele spuse de ei:(Alex)omul care ma certa cind gresesc, si cind am nevoie de el ma ajuta la teme. (David)-persoana care ma protejaza si vine cu mine

la polideportivo,si care ma iubeste. (Naomi)-esti tu, tu care ma iubesti imi dai sa mananc, imi cumperi haine, omul care are grija de mine. Atunci am inteles ca rolul de tata nu este chiar atat de usor, poate fi o munca incredibil de grea si de o foarte mare responsabilitate, dar sa nu va speriati pentru ca in acelasi timp este si foarte frumoasa .Am inteles atunci ca un tata trebuie sa fie pentru copii sai, un apropiat, un om de incredere , un prieten, un disciplinator, unul care stie sa ierte si sa-i iubeasca . Ar fi mult mai multe de spus dar ma limitez doar la atat, dorindu-mi sa le pot indeplini macar pe acestea. De fapt, observam ca majoritatea oamenilor nu devin parinti buni decat atunci cand proprii lor copii au devenit la randul lor parinti .

Vrei să fi informat? accesează pagina de internet www.transmediaro.com Transmedia Fm poate fi ascultat și pe internet Observatorul poate fi citit și pe internet. Vizitează această pagină www.transmediaro.com

Transmediaro Group - alaturi de tine, mai aproape de tara

www.transmediaro.com

Florin Moldovan


9

OBSERVATORUL

SPANIA Segovia Hoții spanioli au furat mâncare, românii, băutură

Unul din trei tineri spanioli recunoaşte:

“Beau şi mă urc la volan”

În plus, 84% dintre tineri spun că au condus autoturismul cel puţin odată cu viteză peste limita legală. Totuşi, 80% din şoferiţe nu se urcă niciodată după ce consumă alcool la volan

Unul din fiecare trei şoferi spanioli cu vârsta între 18 şi 24 de ani recunoaşte că “uneori” conduce maşina după ce a consumat alcool şi 84% dintre aceiaşi tineri admit că au condus, “cel puţin odată”, cu viteză mai mare decât limita pe sectorul de drum aferent. 26% dintre tineri spun că fac asta “cu regularitate” sau “întotdeauna”, conform La Informacion. Acestea sunt concluziile unui studiu al Institutului de Siguranţă pe Şosele al Fundaţiei Mapfre despre atitudinea la volan al

tinerilor şoferi. În schimb, 80% dintre femeile cu vârsta între 18 şi 24 de ani nu s-au urcat “niciodată” la volan după ce au consumat băuturi alcoolice. Conform aceluiaşi studiu, 65% dintre tineri spun că au comis uneori impruenţe la volan, cum ar fi nerespectarea distanţei de siguranţă între autoturisme, vorbitul la telefon, fumatul şi folosirea GPS-ului în timpul condusului. Cu toate acestea, 59% dintre aceiaşi şoferi nu trec niciodată pe culoarea

roşie a semaforului şi 90% nu conduc niciodată sub influenţa drogurilor. Tinerii nu au responsabilitatea propriilor atitudini la volan 43% dintre tineri se cred mai buni şoferi decât ceilalţi şi 41% se cred “la fel de buni” ca oricare alt şofer. Cu toate acestea, ei cred că “nu trebuie să îşi îmbunătăţească cu nimi performanţele la volan, ci cei care ar trebui să schimbe asta sunt ceilalţi participanţi la trafic”. 61% dintre şoferii spanioli cred că “e foarte puţin probabil” ca ei să sufere un accident, deşi 22% dintre ei spun că au avut deja incidente de acest tip în trafic. 37% dintre ei cred că e “inevitabil” să comiţi imprudenţe la volan, deci nu se simt responsabili de neglijenţele lor şi nici de eventualele consecinţe. 46% dintre şoferii cu vârste sub 24 de ani spun că factorul principal care i-ar determina să evite un accident ar fi atitudinea

celorlalţi şoferi din trafic. Doar 6% au spus că cea mai bună cale de a evita accidentele e să conduci cât mai responsabil tu însuţi. 10% dintre şoferi au sub 24 de ani, dar sunt inplicaţi în 20% din accidente 20% dintre cei intervievaţi au replicat că pentru a preveni situaţiile de risc e necesară o mai bună semnalizare a şoselelor, în timp ce 15% vor o îmbunătăţire a şoselelor. 48% dintre tineri spun că au şoferul de la care au avut cel mai mult de învăţat a fost tatăl, 21,5% l-au ales pe instructorul de la şcoala de şoferi şi 9,5% au spus că mama e cea care i-a influenţat. Şoferii cu vârste între 18 şi 24 de ani sunt victimele a 20% dintre accidentele de trafic din Spania, deşi procentual sunt doar 10% din totalul şoferilor din Spania. Mihai Mateas adevarul.es

În decurs de 24 de ore Garda Civilă din provincia Segovia (Castilla y Leon) a reușit să rețină două grupuri de infractori, unul format din cetățeni spanioli, celălalt, format din cetățeni români, care se dedicau furturilor din magazine. Deși între cele două grupuri nu exista o legătură de ”colaborare” polițiștii au observat că atât spaniolii cât și românii operau practic în același mod: rupeau etichetele și distrugeau sistemele de siguranță ale produselor expuse pe rafturile supermarketurilor. Totuși, între cele două bande a existat și o deosebire: spaniolii furau mâncare, iar românii băutură. Conform ”Europa Press”, Garda Civilă i-a reținut în San Rafael (Segovia) pe patru spanioli care nu au putut să justifice proveniența unor mezeluri de tip ”lomo iberico” pe care le transportau cu un autoturism Citroën C-5. S.M.F. (30 de ani), J.M.C.P. (33 de ani), O.R.M. (33 de ani) și M.R.G. (42 de ani), cu toții domiciliați în Madrid, furaseră 30 de bucăți de ”lomo iberico”, alături de numeroase DVD-uri cu filme și de produse de menaj, estimate la o valoare totală de aproximativ 1.500 de euro. Cu 24 de ore mai înainte, Garda Civilă îi reținuse în localitatea El Espinar (Segovia) pe trei români, acuzați că au furat băuturi alcoolice dintr-un supermarket. I.M.T. (32 de ani), N.A.T. (33 de ani) și B.M.M. (35 de ani), cu toții domiciliați în San Fernando de Henares (Madrid), transportau, cu ajutorul unui autoturism Opel Corsa, 90 de sticle de băuturi alcoolice de diferite mărci. Valoarea pagubei a fost estimată la 1.300 de euro. Infractorii au fost arestați și puși la dispoziția judecătorilor.

Transmediaro Group - alaturi de tine, mai aproape de tara

www.transmediaro.com


10

OBSERVATORUL

SPANIA

Este vremea să ne gândim și la diaspora

Valencia

Reţea românească de falinterviu cu Adrian Dinescu, fondatorul Partener Tv și Goodlife Channel sificatori de carduri aniAflat la Madrid in aceste zile, cunoscutul om de afaceri Adrian Dinescu, printre altele, actionar hilată unic al unei importante case de productie cu o vechime pe piata de peste 10 ani, fondator al ca-

Poliţia Naţională Spaniolă a distrus un laborator de clonare de carduri situat într-un depozit din Valencia şi a reţinut 12 persoane implicate în “afacere”. Surse din Poliţie au dezvăluit că investigaţia a demarat în noiembrie anul trecut, informează agenţia EFE. Reţeaua de falsificatori arestaţi, între care nouă bărbaţi şi trei femei, folosea cardurile falsificate pentru cumpărături frauduloase. Din cele doisprezece persoane implicate, unsprezece erau de naţionalitate română. Doar trei dintre cei doisprezece ştiau locaţia exactă a laboratorului şi ştiau folosi software-ul special de clonare a cardurilor. Cei trei primeau via internet datele şi seriile cardurilor, care erau, în general, emise de bănci din afara Spaniei, apoi le copiau pe carduri goale, cu numele lor. Ceilalţi nouă membri ai reţelei se ocupau cu “munca de jos”, fiind responsabili cu cumpărăturile făcute apoi cu cardurile clonate. Aceştia cumpărau tot ce se putea valorifica mai târziu: telefoane mobile, parfumuri, haine de firmă, camere foto etc. Agenţii de poliţie au găsit 25 de carduri clonate şi alte 125 de carduri goale, pregătite pentru a fi folosite. Momentan, oamenii legii nu au reuşit să identifice totalitatea cumpărăturilor făcute prin această metodă şi nici suma totală cheltuită astfel. Cele trei femei din banda de falsificatori au fost puse în libertate, urmând a fi însă cercetate în continuare, în timp ce cei nouă bărbaţi vor rămâne în arest până la finalizarea cazului, urmând a fi trimişi în judecată.

nalelor de televiziune Partener TV, Goodlife Channel, detinator al unuicului canal de nisa de transmitere a nuntilor in direct si a peste 5 televiziuni online, totodata, proprietarul platformei videostreaming evenimentelive.ro cu o capacitate de transmisie de peste 250 canale tv simultan, a avut amabilitatea sa ne acorde urmatorul interviu. Rep:Buna ziua. Desi sunteti recunoscut pentru zgarcenia aparitiilor si declaratiilor publice,se pare ca nu ati reusit sa scapati si de noi.Cu ce ocazie prin Madrid? A.D. Ei,nu sunt chiar asa zgarcit.Consider insa ca este bine sa spui cat mai putin si sa faci cat mai mult.In general e bine sa lasi faptele sa vorbeasca. Dar cand este cazul,ca acum,mai si vorbesc.Ma aflu in Madrid intrucat pun aici bazele unei televiziuni romanesti.E vremea sa ne gandim si la diaspora. Rep: Deschideti,deci un nou post.Sunteti unic actionar? A.D. Da,este vorba de un nou post tv cu emisie pe satelit.Cota mea de participare in firma nu este majoritara,dar ma voi ocupa intru totul de coordonarea acestuia si de dezvoltarea de studiouri regionale.Este unicul canal tv romanesc din Spania,iar intr-o etapa nu foarte indepartata,deja discutiile sunt incepute,doresc extinderea lui si intr-o alta tara... Nu va spun insa in care anume. Rep:Si cine sunt asociatii? A.D. Vedeti,atunci cand pleci la un drum,trebuie sa sti sa evaluezi .O asociere implica mult.Este aidoma unei relatii durabile.Pentru ca o relatie sa fie durabila,inainte de orice,trebuie sa ai langa tine un om de calitate pe care sa te bizui si vrea sa-ti fie alaturi in orice

moment,un om cu care poti sa comunici si sa ai ceva in comun.Fara a tine cont de aceasta baza,nu este relevant,iar sansele de reusita,in general, sunt doar pe termen limitat.In cazul de fata,asociatul meu este dl Sergiu D u d e a , fondatorul singurului post de radio romanesc,aici,la Madrid. Rep:In acest fel,veti avea si post de radio si televiziune... A.D.Exact,un tandem ideal. Vom porni cu programe comune atat pe radio cat si pe televiziune,radioul fiind deja cunoscut in aceasta zona. Rep:Cum se va numi postul? Ce tipuri de emisiuni vor fi? A.D. Denumirea o veti afla dupa ce absolut toate inregistrarile legate de marca vor fi efectuate.In ceea ce priveste emisiunile,acestea vor aborda foarte mult analiza sociala si studii de caz,realitatea la fata locului.Se va vorbi de romanii din diaspora tot timpul,cu bune,cu rele,nu numai atunci cand au loc evenimente...mai ales evenimente negative. Rep:Va veti muta la Madrid? A.D. Intr-o mica masura.O sa vin foarte des.In urma cu o luna,chiar ma gandeam si vorbeam cu o persoana foarte draga despre acest aspect.Desi,de felul meu,umblu destul de mult,nu as pleca nicaieri o definitiv din tara.Insa tin intodeauna sa duc la bun

sfarsit ceea ce fac,mai ales cand tine doar de mine.Tin sa fiu aproape, din toate punctele de vedere. R:Inginer,economist,studii in drept,om de televiziune. Au legatura? A.D. Fiecare latura m-a ajutat mult,insa trecerea de la una la alta are ca legatura timpul.Nu conteaza cine esti,ci ceea ce esti si ce faci.Nu umbli cu titlurile inainte,ci doar cu numele.Oricare dintre noi are capacitatea de a face.Important este sa te dedici,sa faci,sa sti sa ceri dar si sa oferi.Nu sunt decat un om,si cred,e cel mai important. Rep: Prima televiziune ati facut-o in 2004... A.D. In 2004 am luat licenta.Am “pornit-o” in 2005. Partener TV. Este unul dintre copii mei.Postul emite din Targoviste acum. Rep: Apoi Goodlife,in 2007. Un post...de multe milioane A.D.(rade)Inteleg aluzia,Cu Goodlife e o poveste lunga,nu cred ca este cazul acum,iar in ceea

ce priveste milioanele de care vorbiti,sunt tranzactii facute public.Nu am avut secrete.Postul a fost vandut de doua ori,intrucat cei cu care facusem tranzactia initial nu si-au indeplinit obligatiile stipulate,si l-am redobandit. Rep: Daca nu ati face televiziune,ce ati face? Va opriti la cea din Madrid? A.D. Sa ma opresc? Nu prea cred.O fac,mai astept...o dezvolt! Eu merg pe linia mea,sunt constant. Plus ca,desi in aparenta nu am rabdare,pot sa va spun ca exista ceva in viata mea pentru care am asteptat 17 ani...deci,am. Rep: 17 ani?? O afacere?Si ati realizat-o?A meritat?Ati gresit undeva? A.D.Nu,nu e o afacere. (rade) Daca era afacere,o terminam cumva.I-as spune mai degraba...rezolvarea unei enigme. De meritat,a meritat si merita cu prisosinta.S-au mai schimbat din date,dar...tot astept.

Transmediaro Group - alaturi de tine, mai aproape de tara

www.transmediaro.com

continuare in pagina 11


11

OBSERVATORUL continuare din pagina 10 sa curga si atat.E important sa fii hotarat.Sunt si oameni Iar de gresit,gresim toti.Po- care care pornesc ceva doar sibil ca in orice incercare de intr-o doara. rezolvare sa si gresesti,insa Rep: Considerati ca “a orice greseala poate fi in- porni intr-o doara”, este o dreptata si problema relu- greseala? ata. Legat de ce as face... A.D. Depinde.Daca implici fireste, tot televiziune.Si alti oameni,trebuie sa te pot sa va spun in exclusi- gandesti si la ei.Daca esti vitate, fara detalii,urmeaza numai tu in joc,e ok.Am fadrumul la inca un post tv cut-o si eu in tinerete.Lucruin Romania, foarte curand. rile pot merge,dar trebuie sa Insa intrebarea este bineve- sti sa nu le opresti atunci nita, chiar am avut ocazia cand vezi ca ele curg in sa intalnesc de curand un directia cea buna,doar penom genial,cu o inventie tru ca ai pornit la drum cu si,totodata, o idee de afaceri ideea initiala,aceea ca n-ar foarte buna. merge si nefiind pregatit,nu Rep:Pe care,fireste,nu ne-o prea sti ce sa faci.Sa fim spuneti. seriosi!Intotdeauna sti.Nu A.D. Ba da,nu are legatura exista lucruri sau persoane cu televiziunea si poate fi complicate.E numai o probfoarte interesanta pentru lema de mentalitate,de percetatenii spanioli.Inginerul ceptie. Codrin Mina din Roma- Rep:Exista lucruri pe care nia a inventat si brevetat sa vi le reprosati? un material de constructii A.D.Vis-a-vis de activitafoarte interesant,concurent tea mea? Da,ar fi faptul ca direct al bca-ului,dar mult nu am reusit sa impun prin mai ieftin.Veti vedea un Goodlife Channel orientaramplu reportaj video si la ea interesului general catre televiziunea din Madrid. educatie,cultura,tineri. Rep: Deci...nu va preocupa Educatia este esentiala. numai televiziunea. Din pacate,nu am gasit inA.D. Nici n-am spus asta. totdeauna sustinere pentru Imi place si este elemen- acest tip de programe,multa tul meu.Insa in viata sunt lume orientandu-se spre multe lucruri care trebui- emisiuni cu alte teme,cu alt esc facute si armonizate. limbaj,cu violenta. Daca ramai setat numai pe Rep:Si pe plan personal? un sablon,nimic din ceea ce A.D. Grea intrebare.Fireste, iese din tipare nu iti va fi pe situatii exista.Desi intotplac.Imi plac lucrurile care deauna numai cu ganduri merg din start,insa mai mult bune,nu pot ascunde si traiesc sentimentul implica- este evident ca sunt situatii rii in a face ca lucrurile sa in care ma implic uneori mearga,chiar daca initial mult prea mult in ceea ce te gandesti ca poate e cam fac.Iar cand imi pasa,pana greu.Totul este sa vrei,sa iti cand lucrurile intra in lidoresti,sa dai o sansa reala in nie dreapta,recunosc, eu ceea ce zici ca faci,nelasand stau sub stressul ganduniciodata numai ca lucrurile lui de a nu gresi.Cand esti

SPANIA Vânzătoarele unui supermarket i-au ”sechestrat” pe doi hoți români

stresat,mai apar complicatii despre care nu iti dai seama pe moment daca esti de vina tu,sau conjunctura care te aduce in aceasta stare.Mam confruntat cu asta. Rep: Secretul reusitei ? A.D. La modul general? E implicarea si increderea. Cand nu te implici,tinzi doar sa faci comparatii cu cazuri asemanatoare,netinand cont ca fiecare isi are specificul lui.Ajungi la un punct in care,fara implicare,incepi sa crezi ca acel subiect nu e de tine,nu este ce vrei,insa,de fapt,tu esti cel care il pui in dificultate si il faci sa nu fie ce vrei .Aici e punctul cheie.Fie chiar vrei, si atunci reusesti,fie renunti pe ideea ca nu se poate sau ca nu merita,dar ai o scuza... ai incercat! A incerca,nu inseamna niciodata a vrea cu adevarat.Si ar mai fi ceva. Sa sti sa faci echipa,sa nu traiesti totul in tine, dezvoltand subiecte.Unele nu au baza,iar altele se rezolva doar daca sunt expuse si dezbatute in cadrul echipei. Rep: In incheiere,o intrebare personala.Cum este omul Adrian Dinescu? A.D. Chiar trebuie? Un om normal.Am cateva

parti bune si o droaie de defecte,unele chiar vizibile. Iubesc diminetile,pentru ca pana cand grijile zilei se aseaza,ai parte de tot ce este pur si real.Ma leg de locuri prin prisma altor oameni si intamplari traite.Imi place sa umblu,ador New York-ul noaptea,oras pe care,ori de cate ori il vad,poarta amprenta unor amintiri dragi cu regretatul Gheorghe Dinica cu care,dat fiind faptul ca amandoi veneam acolo prima data,ne plimbam noptile printre zgarie nori,sunt un om caruia ii place si ar pleca oricand sa colinde prin Milano noaptea ,cand ploua, sa ma uit la Dom, sa ma minunez si sa ating inestmabila opera existenta de langa mine. Sunt un om cu speranta,un om care stie sa ierte,dar si sa ceara iertare. Rep: Domnule Adrian Dinescu,a fost o reala placere.Va multumim si va reasteptam la Madrid. A.D. Va multumesc si eu,placerea a fost de partea mea.Salutari tuturor cititorilor Observatorului. Marcel Pop

Infractorii furaseră 700 de euro și niște parfumuri, dar nu au mai apucat să iasă deoarece femeile le-au blocat ieșirile din magazin. Vânzătoarele de un supermarket Maxi Dia din localitatea Carballo (Galicia) au reușit să-i rețină pe hoții care le-au prădat magazinul până când un echipaj de Poliție și-a făcut apariția și i-a arestat pe infractori, anunță ”La Voz de Galicia”. Doi tineri, de naționalitate română, au încercat au intrat îni dimineața zilei de 13 mai 2010 în localul situat pe strada Bertoa de Carballo cu intenția de a fura banii obținuți din vânzări, dar și niște bunuri, pe care să le comercializeze ulterior. Planul le-a funcționat doar pe jumătate, pentru că ei au sustras 700 de euro și niște parfumuri, însă când au vrut să iasă din magazin nu au mai putut să o facă. Vânzătoarele nu s-au lăsat intimidate de infractori și au acționat imediat mecanismul de blocare automată a porților de ieșire. Hoții au rămas în interior până când Garda Civilă a ajuns la fața locului. Românii au fost arestați, iar pe 14 mai au fost puși la dispoziția instanței de judecată. După acest incident, vânzătoarele și-au reluat lucrul ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Ele au afirmat că s-au speriat pe moment, dar că nu s-au lăsat intimidate de infractori.

Vrei să fi informat? accesează pagina de internet www.transmediaro.com Transmedia Fm poate fi ascultat și pe internet Observatorul poate fi citit și pe internet. Vizitează această pagină www.transmediaro.com

Transmediaro Group - alaturi de tine, mai aproape de tara

www.transmediaro.com


12

OBSERVATORUL

PSIHOLOGIE - MEDICINĂ

Singuratatea, boala secolului?

Intotdeauna m-a infiorat acest sentiment al singuratatii, sa imi aud respiratia si gandurile, sa nu pot impartasi cuiva bucuriile, indoielile, zambetele, tradarile, visele parfumate, dezamagirile, neputiintele... Cu totii am trecut prin astfel de momente de singuratate, dar, unii dintre noi si-ar dori sa le mai traiasca vreodata. Exista oameni care se simt singuri intr-o relatie, care prefera singuratatea pentru ca au fost raniti in relatiile anterioare si le este frica sa se implice. Cunosc femei care au ajuns sa fie singure fara sa isi doreasca acest lucru, dar exista si oameni care iubesc singuratatea, care rad singuri, care plang singuri, oameni care imi par ingrozitor de tristi, desi ei nu recunosc acest lucru. In opinia mea, singuratatea este una dintre cele mai mari nefericiri pe care le poti cunoaste in viata. Am cunoscut cateva persoane pentru care internetul este singurul loc in care prefera (accentuez “prefera”) sa caute prieteni si, mai ales, iubiri. Atate mijloace de comunicare, dar atat de singuri... “Vin de la birou si il gasesc in fata calculatorului. Ma saruta, la fel cum o face de fiecare data - aproape absent - si se intoarce la jocurile lui. Pregatesc masa, vine si isi ia ceva pe o farfurie, iar apoi se posteaza in fata televizorului”, povesteste, foarte trista, Miruna. Ea ar vrea sa il auda povestindu-i cum a fost ziua pentru el, nu sa stea impreuna pe canapea ca doi straini care au venit la cinema. “Ma prabusesc, ca in fiecare seara, la pamant si plang. Asa este de aproximativ jumatate de an. Nu am puterea sa ma despart de el pentru ca il iubesc, dar singuratatea asta ma doboara si am convingerea ca nu voi mai rezista mult timp”, marturiseste Miruna. Se simte singura si asta o sfarseste pe Miruna, putin cate putin...

“Rasfoind” internetul, aflu ca singuratatea este la fel de daunatoare organismului precum obezitatea sau fumatul. Acele persoane care se izoleaza au o imunitate scazuta si sunt depresive. Efectele daunatoare ale singuratatii pot ajunge pana la aparitia dementei chiar. Mijloacele de comunicare electronica, ca internetul, nu ii fac pe oamenii decat sa se izoleaza si mai mult, chiar daca impresia generala este ca socializeaza cu foarte multi oameni. Marius, in varsta de 24 de ani, este genul de persoana care prefera sa isi caute prieteni pe internet. Chiar si iubita a gasit-o pe internet. De ce? “Din lasitate si comoditate, sincer. Si mi se pare foarte buna ideea de a interactiona cu persoane astfel, decat fizic”, imi raspunde. Alina, o prietena, care este si psiholog, spunea ca “astfel de oameni recurg la internet pentru ca au probleme de socializare, au teama de contactul fizic si refuza din start acel preludiu tangibil al relatiei”. Acum, Marius imi spune ca dupa trei luni de “online” are o iubita, pe care nu a intalnit-o inca, dar pe care o iubeste... deja. “Are 18 ani, asculta aceeasi muzica ca mine si ne stim toate suferintele. Ne asemanam foarte mult si ma face sa nu ma mai simt singur”, spune Marius.

diferit: pentru unii este un blestem, o durere greu de descris, iar pentru altii poate fi un rau necesar, o normalitate. Oare poti simti viata atunci cand sufletul tau este gol, cand ai mii de “prieteni” online, dar nu poti simti macar o mangaiere, cand dormi langa iubitul tau, dar nu te simti cap-

tiva in bratelele lui, cand nimeni nu iti este alaturi sa iti spuna ca maine va fi o zi mai buna, cand infrunti singura visul urat al durerii? Din pacate inca mai vad in jurul meu acele fete triste de femei foarte frumoase de care iti povesteam intr-un articol mai vechi. Chiar nu exista

nimeni care sa le tina de mana, sa le spuna ca sunt frumoase, sa le sarute, sa le tina in brate in fiecare noapte si sa le stearga lacrimile? Nu cred ca ele au ales aceasta postura, nu cred ca ele si-au dorit singuratatea... Poate au fost o serie de circumstante care nu leau fost favorabile si acum traiesc astfel de perioade crunte, dar cu siguranta nu sunt sortite sa ramana toata viata singure. Sunt foarte curioasa: chiar exista oameni care isi doresc sa fie singuri? Chiar exista oameni care vor sa traiasca cu aceasta boala? Raspunsul meu categoric este “NU”. Tu ai intalnit astfel de oameni, fani ai singuratatii? Maria Cristina

Chiar exista oameni care isi doresc sa fie singuri? Imi amintesc de o conversatie pe care am avut-o acum ceva timp cu un amic: l-am intrebat ce face, iar el mi-a raspuns: “Nimic. Ma simt singur!”. Am receptionat aceste cuvinte ca pe o durere surda, pe care mias dori sa nu o mai simt vreodata. Un barbat frumos, cu stare, in varsta de 32 de ani, era trist si se simtea singur pentru ca nu avea pe nimeni langa el, nu avea o iubita... Pentru fiecare dintre noi, singuratatea este simtita in mod

Transmediaro Group - alaturi de tine, mai aproape de tara

www.transmediaro.com


13

OBSERVATORUL

ROMANIA / INTERNATIONAL

Ofiţeri SRI înarmaţi, la bordul Jeffrey Franks: Din iulie, noi curse curselor Tarom cu destinaţia SUA România va primi bani doar aeriene din Româ Din echipajul de tentate teroriste, a unor incinia spre Spania zbor a curselor Tarom cu dente de amploare la bordul după punerea în aplicare a destinaţia SUA vor face parte şi ofiţeri înarmaţi din cadrul Brigăzii Antiteroriste al Serviciului Român de Informaţii. Această măsură vine ca urmare a încheierii memorandumului între SRI şi Federal Air Marshals, pentru prevenirea şi intervenţia în caz de atac terorist.

La bordul aeronavelor Tarom care vor decola cu destinaţia SUA se vor îmbarca şi ofiţeri SRI înarmaţi, ce vor face parte dintr-un detaşament special format din personal înalt calificat, din cadrul Brigăzii Antiteroriste. “Prin dislocarea acestor ofiţeri de securitate de către autorităţile americane şi cele române putem preveni şi contracara într-un mod adecvat riscul unor a-

avioanelor şi putem diminua vulnerabilităţile de securitate pentru aeronavele aviaţiei civile aflate în zbor”, a declarat directorul SRI, George Maior, în cadrul unei conferinţe de presă. Întrebat dacă ofiţerii de securitate ai SRI îi vor înlocui pe cei care se află în mod obişnuit la bordul avioanelor, Maior a răspuns că, în prezent, pe cursele TAROM nu exista astfel de personal calificat în intervenţii antiteroriste. Deşi memorandumul a fost încheiat luni, 3 mai, deocamdată, nu există nicio cursă directă Tarom care să lege România de SUA. “Cum nu există în acest moment o cursă directă Tarom Bucureşti-SUA, noi vom avea ofiţeri dislocaţi în momentul în care acea cursă se va relua şi sperăm că se va relua către sfârşitul anului acesta sau anul viitor. (...) Noi vom asigura ofiţeri doar pentru zboruri Tarom”, a adăugat George Maior. Marcel Pop

măsurilor de austeritate

La sfârşitul misiunii de evaluare a FMI, Jeffrey Franks a declarat că în lipsa măsurilor luate de Guvern, deficitul bugetar ar fi ajuns la 9,1% din PIB în 2010, ceea ce ar fi fost nesustenabil şi că se aşteaptă la o creştere economică abia la finele anului 2011 . La capătul a două săptămâni de negocieri cu autorităţile române, misiunea de evaluare de la FMI, Comisia Europeană şi Banca Mondială a prezentat rezultatele evaluării României. “ S i t u a ţ i a economică a României a fost afectată mai grav decât ne aşteptam, din cauza cererii slabe şi a mediului extern”, a spus Fabienne Ilkovitz, reprezentatul Comisiei Europene. Din acestă cauză, Guvernul a fost nevoit să aplice un program de măsuri pe care reprezentantul CE le apreciază ca fiind foarte dure, dar de ne-evitat. Reprezentantul FMI, Jeffrey Franks a declarat că România va primi următoarea tranşă de la FMI, de aproape 900 de milioane de euro, doar după ce Guvernul va pune în aplicare măsurile de austeritate. El a subliniat faptul că aceste măsuri nu au fost impuse Guvernului, care a hotărât singur care este calea spre redre-

sare. Şi reprezentantul FMI a spus că situaţia economică e României este mult mai gravă decît se aştepta şi speră într-o reluare a creşterii economice până la finalul lui 2011, când ţara noastră ar putea ajunge la 3,6%. În lipsa măsurilor luate de Guvern, deficitul bugetar ar fi ajuns la 9,1% în 2010, ceea ce ar fi fost nesustenabil. Dacă măsurile de reducere a a salariilor, pensiilor şi a ajutorului de şomaj care au fost propuse de Guvern nu îşi vor face efectul, Fondul Monetar Internaţional va face ajustări, a declarat şeful misiunii FMI. Oficialul FMI a mai anunţat că guvernul României va demara reforme în sistemul educaţiei şi al sănătăţii, “pentru a se evita rsipa şi ineficienţa”, iar eforturile depuse ar putea face posibil un deficit bugetar de 4,4% din PIB în 2011. Franks a mai spus că, dacă sistemul de colectare a taxelor ar funcţiona corespunzător, nu ar fi necesară o creştere a acestora şi a subliniat importanţa măsurilor împotriva evaziunii fiscale. În ceea ce priveşte sistemul bancar, Franks s-a arătat mulţumitde evoluţia acestuia. El a remarcat faptul că băncile străine şiau meţinut expunerea pe România şi şi-a exprimat încrederea într-o revenire rapidă a creditării.

Wizz Air va lansa din vară zboruri săptămânale din Cluj-Napoca spre Alicante, la preţuri începând de la 35 de euro. Acestea se adaugă altor patru spre Zaragoza Compania aeriană Wizz Air a anunţat că, începând din 24 iulie, va opera două zboruri săptămânale spre o nouă destinaţie din Spania. Astfel, operatorul maghiar va “lega” Cluj-Napoca de Alicante în fiecare marţi şi sâmbătă. Preţul unei călătorii va porni de la 140 de lei, aproximativ 35 de euro, cu toate taxele incluse, informează compania low-cost. Flota companiei maghiare cuprinde 30 de aeronave Airbus A320. Acestea au transportat în ultimele 12 luni peste 8,4 milioane de pasageri în total, din care 1,8 milioane pe rutele din România. Compania low-cost îşi va spori astfel prezenţa în Spania, unde din vară, pe lângă cele două zboruri spre Alicante, va mai inaugura alte patru curse spre un alt oraş spaniol, Zaragoza, două din Bucureşti şi două din Cluj-Napoca. Anunţul a fost făcut în urmă cu câteva zile de oficialii Aeroportului din Zaragoza.

Marcel Pop

Transmediaro Group - alaturi de tine, mai aproape de tara

www.transmediaro.com


14

OBSERVATORUL

SPORT

Jose Mourinho:

“Voi antrena Realul!”

Portughezul de pe banca Interului din Milano spune că visul său e să antreneze şi să câştige campionatul şi în Spania Jose Mourinho neagă că s-ar fi înţeles deja cu Real Madrid, spunând că nu se gândeşte decât la finala Ligii Campionilor de pe “Santiago Bernabeu”, dintre Inter şi Bayern Munchen, de pe 22 mai. Cu toate acestea, lusitanul e sigur pe sine: “Urmează să antrenez cândva şi Realul”, relatează Europa Press. Declaraţia antrenorului lui Internazionale a fost făcută într-un interviu acordat publicaţiei Panorama, care va fi publicat vineri. “Voi antrena Realul! Am antrenat o echipă mare în Anglia, o echipă mare în Italia şi vreau să antrenez o echipă mare şi în Spania”, a spus portughezul. Mourinho reaminteşte că a câştigat totul în toate cele trei ţări unde a antrenat: Por-

tugalia, Anglia şi Italia, dar că ţinta sa e Spania. “Nu mi-a lipsit nimic din palmares. Mă apucă râsul când mă gândesc că sunt preşedinţi de club care îşi compară antrenorii cu mine, când ei nu au câştigat nici măcar o cupă de Toscana sau de Reggio Calabria”, a spus, cu ironie, The Special One. Cu toate acestea, tehnicianul portughey a negat informaţiile care îl dau ca sigur antrenor al Realului din sezonul viitor. “Tot ce se scrie, cum că aş fi cu un picior în Spania şi cu unul în Milano, e fals”, a spus Mou, care s-a plâns de ipocrizia fotbalului italian, unde a avut parte de multe bârfe: “Sunt oameni care îţi zâmbesc în faţă şi îţi spun că eşti cel mai bun şi cel mai mare şi, apoi, mă atacă pe la spate. Îmi cer autografe şi să mă pozez cu ei, apoi se schimbă. Au fost şi câţiva antrenori care au făcut asta”. Marcel Pop

Chivu, Ronaldinho, Zanetti, Pato sau Benzema, “marii absenţi” de la Mondiale

Site-ul goal.com a întocmit unsprezecele ideal al fotbaliştilor care nu vor juca la Cupa Mondială din Africa de Sud. Românul Chivu e titular, alături de nume mari ale fotbalului european. Site-ul Goal.com a

făcut “echipa ideală” a celor rămaşi pe dinafară la Campionatul Mondial din Africa de Sud. Unsprezecele ideal nu cuprinde doar fotbalişti ai naţionalelor necalificate la turneul final, ci şi brazilieni, argentinieni sau francezi necon-

Spania, bănuită de englezi că încearcă să-şi “cumpere” titlul mondial la fotbal Şeful Federaţiei Engleze de Fotbal, David Triesman, face afirmaţii şocante: Spania, cu ajutorul Rusiei, vrea să mituiască arbitrii de la Cupa Mondială

Mail on Sunday” a publicat stenograma unei înregistrări audio în care şeful FA susţine că are informaţii că Spania şi Rusia au pactizat ca ibericii să câştige Cupa Mondială cu

Scandal de proporţii în fotbalul mondial! Asta dacă înregistrarea de o oră scoasă la iveală de amanta lui David Triseman, preşedintele Federaţiei Engleze de Fotbal (FA) se va dovedi adevărată. ABC informează că “The

ajutorul arbitrilor, în schimb îşi va retrage candidatura la Mondialele din 2018, în favoarea Rusiei. Conţinutul casetei, despre a cărui veridicitate FA nu s-a pronunţat încă dezăluie amănunte şocante,

vocați de selecţionerii echipelor lor naţionale în lot. Portar: Igor Akinfeev (Rusia) Fundaşi: Javier Zanetti (Argentina) Gaby Milito (Argentina) Cristi Chivu (România) Mijlocaşi: Esteban Cambiasso (Argentina) Ronaldinho (Brazilia) Fernando Gago (Argentina)

Samir Nasri (Franţa) Atacanţi: Adriano (Brazilia) Alexandre Pato (Brazilia) Karim Benzema (Franţa) De altfel, doar Chivu şi Akinfeev sunt reprezentanţi ai ţărilor necalificate, toţi ceilalţi jucători din “unsprezecele ideal” fiind fotbalişti care s-au calificat cu naţionalele lor la Cupa

dacă se vor dovedi adevărate. Triesman spune că “sunt dovezi că autorităţile fotbalistice spaniole încearcă să identifice arbitrii pe care îi vor avea în Africa de Sud la meciurile lor pentru a-i mitui”. Şeful FA explică şi implicarea Rusiei, care, alături de Spania şi Anglia, e candidată la organizarea Cupei Mondiale din 2018. “Pe africani îi avem de partea noastră. Cred că vom fi sprijiniţi şi de asiatici şi probabil de ţările din America Centrală şi de Nord. Cred că latinoamericanii, deşi nu li s-a cerut, vor vota cu Spania. Şi dacă Spania renunţă, în schimbul ajutorului Rusiei în aflarea arbitrilor şi mituirea lor, voturile Spaniei vor merge spre Rusia”, a mai spus Triesman. Mihai Mateaș Mondială, dar antrenorii lor au decis că nu merită convocarea în Africa de Sud. Nouă jucători de la trei favorite la titlul mondial sunt în primul unsprezece: 4 din Argentina, 3 din Brazilia şi doi din Franţa, de la cluburi ca Inter (finalistă a Champions League), Real Madrid, Barcelona, AC Milan sau Arsenal. Marcel Pop

Transmediaro Group - alaturi de tine, mai aproape de tara

www.transmediaro.com


15

OBSERVATORUL

TIMP LIBER Stiați că…

Coltul gospodinelor Magia imbratisarilor

Baclava

Ingrediente: 1 pachet foi de placinta , 150g margarina , 250g miez de nuca macinat , 1 lingurita scortisoara , 200g zahar , 120g miere , 200ml apa , esenta de vanilie sau rom. Preparare: Foile se impart in 3 parti egale. Nucile macinate se amesteca cu scortisoara si se impart in 2 parti egale. Se incalzeste margarina la foc pana se topeste . Se unge o tava cu ulei , se aseaza o foaie in tava , se unge cu margarina topita si tot asa pana se termina prima treime de foi . Peste foi se pune amestecul de nuci si scortisoara.

Se aseaza peste nuci foile (a doua treime) repetand operatia facuta prima data . Se presara a doua jumatate de nuci macinate. Se pun foile ramase ,se ung cu margarina topita si se da la frigider acoperita cu o folie timp de 30-40 min.Se scoate din frigider si se portioneaza dupa preferinta. Se da la cuptor 20-25 min pana se rumeneste frumos. Intre timp se face siropul.Se amesteca apa cu zaharul intr-o craticioara la foc mic. Dupa ce au dat in fiert se adauga mierea , lasand compozitia sa dea din nou in fiert. Dupa ce a inceput sa fiarba se stinge focul si se adauga vanilia sau romul. Se toarna siropul fierbinte peste bacalvaua scoasa din cuptor. Se lasa sasi traga siropul si se serveste rece. Mentiuni: Portionata dupa imaginatia fiecaruia Timp Preparare: 1 h Complexitate: redusa Maria Cristina

Sau cum acest simplu act de afectiune ajuta in obtinerea unor mari beneficii in ceea ce priveste sanatatea fizica, sanatatea emotionala si dezvoltarea in ansamblu a copilului. In numarul din noiembrie 2005 al revistei “The Straits Time”, un ziar de mare circulatie nationala din Singapore, s-a scris despre un raport al unor cercetatori singaporeeni, care sustineau un efort in descoperirea unei modalitati de a transmite “imbratisari virtuale”. Echipa dorea sa creeze un costum asemenator pijamalelor pentru copii, la care era atasata o conexiune wireless. Aceasta conexiune wireless ar fi folosit internetul pentru a stimula presiunea si temperatura fizica in asa fel incat sa reproduca sentimentul de a fi imbratisat. Parintii imbracati intr-un costum asemenator ar fi fost imbratiasati inapoi de copiii lor. Probabil va intrebati de ce cercetatorii ar fi fost interesati in a reproduce un gest atat de firesc noua? Motivul ar fi ca, in afara faptului ca imbratisarea este un “anestezic” natural cand cei mici si-au zgariat genunchiul, imbratisarile oferite neconditionat au multe alte efecte pozitive. Numeroase studii au dovedit stransa legatura dintre emotiile pozitive care deriva din acest simplu act de afectiune si bunastarea generala care o ofera per total imbratisarile. Imbratasarile si contactul fizic constant a fost hotarat de multi specialisti in domeniu ca fiind un element de o inestimabila

valoare in dezvoltarea copilului. Imbratisarile construiesc abilitati care le vor fi utile pe tot parcursul vietii. Copiii care primesc deseori imbratisari sunt expresivi si caldurosi, pe cand cei care nu primesc imbratisari prea multe sau nu le este aratata afectiune de catre parintii lor cresc punand un “zid” intre ei si restul oamenilor. Imbratisarea este un gest de afirmare, apreciere si intelegere. Un copil care va fi imbratisat des va dobandi o parere pozitiva despre sine insusi, pe cand un copil care este lipsit de imbratisari sau de orice alta forma de afectiune in cadrul familiei va incepe sa se intrebe “oare sunt iubit?” Indispensabilitatea imbratisarilor si a contactului fizic in dezvoltarea armonioasa a unui copil este atribuita chiar inceputului de viata intrauterina a acestuia. In procesul evolutiei fetale, caldura si protectia din interiorul burticii mamei stimuleaza sentimentul de a fi imbratisat. Pielea bebelusului este expusa la caldura lichidului amniotic pe intreaga sarcina. Copiii care cresc fiind imbratisati des sunt echipati cu abilitati emotionale care le vor facilita relatii interpersonale sanatoase. De fapt, imbratisarile si alte forme de atingere reprezinta o terapie pe care specialistii in probleme ale copiilor o recomanda pentru a ajuta copiii abuzati sa-si revina din trauma emotionala. Studiile de specialitate spun ca terapia atingerii este folosita in special cu copiii care au fost abuzati sexual.

1. cea mai lunga pista din lume este situata in Tibet si apartine aeroportului situat la cea mai inalta altitudine din lume? Pista, care deserveste aeroportul Qamdo Bangda din Tibet, are o dimensiune de 5,5 kilometri si este atat de lunga intrucat la acea altitudine (4,334 metri) avioanele au nevoie de mai mult spatiu pentru decolare si aterizare datorita aerului rarefiat. 2. condimentele au stat la baza primelor forme de comert? Piperul si scortisoara au fost initial condimentele cele mai comercializate in Orientul Mijlociu, chiar de acum 4000 de ani. 3. cel mai mare cutremur, ca magnitudine, inregistrat vreodata a avut loc in 1960 in Chile? Cutremurul a avut magnitudinea de 9.5 grade si este urmat in acest top de catre cutremurul care a avut loc in 2004, in vestul coastei de nord a Sumatrei, cu 9.3 grade magnitudine. Ambele cutremure au fost urmate de cate un tsunami devastator. 4. cea mai puternica bomba nucleara produsa si testata de SUA a avut o forta prevazuta de doar 5 megatone TNT? Insa, din cauza unei reactii in lant care nu fusese prevazuta in proiect, explozia a fost de 3 ori mai puternica iar deseurile radioactive ce i-au urmat au produs victime umane. Testul a avut loc pe 01.03.1954 in Arhipelagul Marshall din Oceanul Pacific si este cunoscut sub numele de cod Castle Bravo. 5. cea mai veche dovada a unei activitati bancare dateaza din anii 350-325 I.Hr ? O moneda, datand din acea perioada, purtand grafica unei mese/banci pline de monede a fost descoperita in zona orasului turcesc Trabzon (pe atunci, o colonie greceasca). 6. 50% din populatia Terrei locuiteste in 6 state (China ~ 19.83% , India ~ 16.94%, SUA ~ 4.55%, Indonesia ~ 3.47%, Brazilia ~ 2.79%, Pakistan~ 2.44%) ? Cealalta jumatate a omenirii traieste in nu mai putin de 216 tari.

Transmediaro Group - alaturi de tine, mai aproape de tara

www.transmediaro.com


OBSERVATORUL

16

Transmediaro Group - alaturi de tine, mai aproape de tara

www.transmediaro.com


OBSERVATORUL