Issuu on Google+

Sistemul de zidării ® TERMOBLOC

Termobloc

de la SICERAM

Construiești CA SA trăiești în armonie cu natura


Putem afirma, fără riscul de a fi contraziși, că, istoria construcțiilor este legată indisolubil de tehnologia zidăriei. Până la descoperirea betonului toate marile lucrări de arhitectură, inginerești sau militare au fost realizate din zidărie ceramică, cu preponderență, sau din piatră. Chiar dacă după descoperirea betonului armat s-a constatat o relativă reducere a volumului de construcții din ceramică, în ultima perioadă de timp, ținând cont și de limitarea resurselor energetice, s-au deschis noi orizonturi zidăriei ceramice ca material de construcții adaptat unor exigențe diferite. S.C. SICERAM S.A. produce o gamă largă de materiale pentru zidării ceramice, de la banala cărămidă plină, până la revoluționarul sistem TERMOBLOC®, planșee ceramice și, în viitorul apropiat va produce și boiandrugi. Sistemul de zidării TERMOBLOC® prezintă avantaje nete față de zidăria clasică: • asigură o izolație termică și fonică superioare, atât ca urmare a volumului mai mare de goluri, cât și a preciziei dimensionale • economii importante de materiale(mortar), transport și manoperă • rezistența la compresiune asigură satisfacerea oricăror exigențe • raportul calitate/preț este optim. Pentru ca produsele noastre să corespundă în totalitate exigențelor dumneavoastră,trebuie respectate anumite reguli la pusul în operă, astfel: 1. Zidăria poate avea funcție portantă sau neportantă. Grosimea minimă a pereților portanți este de 25 cm. La stabilirea grosimii pereților exteriori trebuie ținut cont de exigențele privind izolația termică, fonică și protecția împotriva incendiilor. Este recomandat ca, în zonele cu seismicitate ridicată să fie utilizate pentru zidării portante numai produsele cu un volum de goluri sub 50%. Cele cu volum de goluri sub 60% se pot folosi pentru zidării portante în zonele cu risc seismic scăzut. Produse cu volum de goluri peste 60% se vor folosi doar pentru zidării neportante. Soluția cea mai utilizată este: zid exterior de 30 cm din TERMOBLOC® T30, soluție care, totuși, nu este cea mai bună din punct de vedere al izolației termice pentru condițiile climaterice de la noi. Soluția optimă din acest punct de vedere, considerăm a fi zidul exterior de 38 cm din TERMOBLOC® T38. izolație

Soluția ideală poate fi un zid dublu: la interior din TERMOBLOC® T30, un rost de aer sau o izolație de 4-5 cm, iar la exterior TERMOBLOC ® T12 sau, dacă se dorește eliminarea tencuielii, o cărămidă care să corespundă exigențelor unei zidării aparente.


2. Alegerea mortarelor de zidărie este determinată de exigențele fizico-mecanice ale elementului de zidărie, în funcție de rolul său în construcție și a poziției acestuia (subsol, elevație, interior sau exterior). Rolul mortarului este de a lega blocurile ceramice prin intermediul adeziunii și frecării, realizăndu-se astfel zidăria ca un material compus, monolit. Prin intermediul mortarului se transmit și se repartizează uniform eforturile în zidărie. Având în vedere absorbția de apă relativ ridicată a ceramicii, recomandăm folosirea unui mortar mai bogat în var, cu o granulație mai fină și cu eventuale adaosuri de plastifianți, mărindu-se astfel capacitatea de reținere a apei și, implicit, lucrabilitatea. Rezistențele mari ale zidăriei se obțin prin utilizarea unor rosturi orizontale de mortar cât mai reduse și la un raport cât mai mic între grosimea și înălțimea rândului. În practică, grosimea rostului orinzontal trebuie să fie cât mai uniformă și să nu depășească 10 mm. O depășire cu 30% a grosimii rostului poate să reducă rezistența zidăriei cu aproximativ 15%. Rosturile de mortar, atât orizontale cât și verticale, pot fi și întrerupte, în așa fel încât să formeze două șiruri paralele, cu o distanță maximă de 1/3 din grosimea zidului. O întrerupere a mortarului chiar numai de 10 mm poate duce la o îmbunătățire a caracteristicilor termice ale peretelui. În acest caz, la zidăriile portante, trebuie urmărită riguros calitatea mortarului. Grosimea rostului vertical nu va depăși 15 mm. Elementele de zidărie se vor monta în așa fel încât să se asigure legături între rândurile succesive.

3. Este bine ca, în proiectare, să se țină cont de dimensiunile elementelor de zidărie, pentru a preîntâmpina prea multe tăieri, în așa fel încât un rând să fie format numai din cărămizi întregi, iar înălțimea clădirii să fie un multiplu din înălțimea elementului plus mortarul. În cazul în care, pentru a se ajunge la cota dorită este necesară o distanță mai mică decât înălțimea cărămizii, se va utiliza același tip de cărămidă, tăiată până la înălțimea necesară. Nu este recomandată utilizarea altui tip de cărămidă. În zonele de sprijin, ca de exemplu boiandrugi, lungimea de sprijin trebuie să fie de minim 2/3 din grosimea zidului, iar la suprafața de contact, elementele din margine trebuie să fie întregi.


Material pentru izolare pentru a evita formarea punții termice

4. Când produsele se montează în cadre de beton armat, acesta din urmă trebuie izolat, de regulă printr-un material de același tip cu zidăria pentru a se evita formarea unei punți termice, iar pentru a evita apariția fisurilor se va aplica o plasă de sârmă sau din fibră de sticlă.

Îmbinarea între stâlp și zidărie

5. Tencuielile se execută în trei straturi numai după ce s-a produs tasarea zidăriei, la anumite intervale de așteptare, conform schiței alăturate. Tip strat

Grosime strat

Timp de așteptare

Amorsă

Cât să acopere

2 săptămâni

Grund

20-60 mm

1 săptămână

Tinci

Grosimea nisipului

aprox. 20 zile

Tinci Grund Amorsă

6. Este recomandabil ca elementele de zidărie să fie protejate, de ploaie în special, atât la depozitare cât și pe timpul punerii în operă. Apa odată infiltrată în produs poate crea probleme chiar și în timp, deoarece, odată cu punerea în operă a produsului aceasta se elimină cu dificultate. 7. Zidăria din ceramică prezintă o anumită permeabilitate la vapori, faptul că ea respiră fiind o caracteristică importantă pentru sănătatea și confortul dumneavoastră. Această calitate poate fi anulată prin utilizarea de mortare plastice sau alte materiale ce se aplică în scopul izolării termice, impermeabile sau foarte rezistente la trecerea vaporilor, fapt ce poate avea efecte negative inclusiv asupra imobilului.

Cărămizile realizate de SICERAM S.A. corespund SR EN 771-1:2011

! NOU

ECA (Element Ceramic de Aerisire) 290 x 250 x 188 mm Greutate: Necesar / ml înaltime: 

aprox. 9 kg 5 buc.


T38ET 380x240x188 mm tip LD, clasa I

T30 / T30 XL 290x240x188 mm / 290x240x238 mm tip LD, clasa I

T30ET 290x240x188 mm tip LD, clasa II

T19 190x380x188 mm tip LD, clasa II

Rezistenţa la compresiune: minim 10 N/mm2 Interval de toleranţă: T1+ Stabilitate dimensională: NPD Conţinut săruri solubile active: clasa S2: 0,01 Reacţia la foc: clasa A1; 0,14 Coeficient difuzie a vaporilor de apă (µ): 5/10 Densitate aparentă (kg/m3): ≤ 1000 D2 Conductivitate termică la 100C (W/m*K): 0,239 Durabilitate îngheţ/dezgheţ: 25 cicluri Greutatea: 14,5 kg Necesar m3 zidărie: 54 buc. Necesar m2 zidărie (grosime 38cm): 20 buc. Volum de goluri: < 50% Rezistenţa la compresiune: minim 12 N/mm2 Interval de toleranţă: T1+ Stabilitate dimensională: NPD Conţinut săruri solubile active: clasa S2: 0,01 Reacţia la foc: clasa A1; 0,14 Coeficient difuzie a vaporilor de apă (µ): 5/10 Densitate aparentă (kg/m3): ≤ 1000 D2 Conductivitate termică la 100C (W/m*K): 0,238 Durabilitate îngheţ/dezgheţ: 25 cicluri Greutatea: 10,5 kg/12,92 kg Necesar m3 zidărie: 68 buc./55 buc. Necesar m2 zidărie (grosime 30cm): 20 buc./16 buc. Volum de goluri: 46% / 48% Rezistenţa la compresiune: minim 7,5 N/mm2 Interval de toleranţă: T1+ Stabilitate dimensională: NPD Conţinut săruri solubile active: clasa S2: 0,01 Reacţia la foc: clasa A1; 0,14 Coeficient difuzie a vaporilor de apă (µ): 5/10 Densitate aparentă (kg/m3): ≤ 1000 D2 Conductivitate termică la 100C (W/m*K): 0,239 Durabilitate îngheţ/dezgheţ: 25 cicluri Greutatea: 9,3 kg Necesar m3 zidărie: 68 buc. Necesar m2 zidărie (grosime 30cm): 20 buc. Volum de goluri: ≤ 60% Rezistenţa la compresiune: minim 7,5 N/mm2 Interval de toleranţă: T1+ Stabilitate dimensională: NPD Conţinut săruri solubile active: clasa S2: 0,01 Reacţia la foc: clasa A1; 0,14 Coeficient difuzie a vaporilor de apă (µ): 5/10 Densitate aparentă (kg/m3): ≤ 1000 D2 Durabilitate îngheţ/dezgheţ: 25 cicluri Greutatea: 10,40 kg Necesar m3 zidărie: 69 buc. Necesar m2 zidărie (grosime 19cm): 12,8 buc. Volum de goluri: 59%


T12 / T12 XL 480x120x188 mm / 480x120x238 mm tip LD, clasa II

Cărămidă G.V. 240x115x88 mm tip HD, clasa I

Cărămidă G.V. 300x140x88 mm Tip HD, Clasa I

Cărămidă plină 240x115x63 mm tip HD, clasa I

Rezistenţa la compresiune: minim 7,5 N/mm2 Interval de toleranţă: T1+ Stabilitate dimensională: NPD Conţinut săruri solubile active: clasa S2: 0,01 Reacţia la foc: clasa A1; 0,15 Coeficient difuzie a vaporilor de apă (µ): 5/10 Densitate aparentă (kg/m3): ≤ 1000 D2 Conductivitate termică la 100C (W/m*K): 0,25 Durabilitate îngheţ/dezgheţ: 25 cicluri Greutatea: 9,40 kg/11.67 kg Necesar m3 zidărie: 86 buc. / 69 buc. Necesar m2 zidărie (grosime 12 cm): 10,5 buc./8,3 buc. Volum de goluri: 48% Rezistenţa la compresiune: minim 10 N/mm2 Interval de toleranţă: T1 Stabilitate dimensională: NPD Conţinut săruri solubile active: clasa S2: 0,01 Reacţia la foc: clasa A1; 0,14 Absorbţia de apă: 16,5% Coeficient difuzie a vaporilor de apă (µ): 5/10 Densitate aparentă (kg/m3): >1000 D2 Conductivitate termică la 100C (W/m*K): 0,197 Durabilitate îngheţ/dezgheţ: 25 cicluri Greutatea: 2,70 kg Necesar m3 zidărie: 347 buc. Necesar m2 zidărie (grosime 24cm): 80 buc. Volum de goluri: 43% Rezistenţa la compresiune: minim 10 N/mm2 Interval de toleranţă: T1 Stabilitate dimensională: NPD Conţinut săruri solubile active: clasa S2, 0,01 Reacţia la foc: clasa A1; 0,14 Absorbţia de apă: 17.5% Coeficient difuzie a vaporilor de apă (µ): 5/10 Densitate aparentă (kg/m3): >1000 D2 Durabilitate îngheţ/dezgheţ: 25 cicluri Greutatea: 4,22 kg Necesar m3 zidărie: 227 buc. Necesar m2 zidărie (grosime 30cm): 66 buc. Volum de goluri: max. 40% Rezistenţa la compresiune: minim 15 N/mm2 Interval de toleranţă: T1 Stabilitate dimensională: NPD Conţinut săruri solubile active: clasa S2: 0,02 Reacţia la foc: clasa A1; 0,015 Absorbţia de apă: 16%-18% Coeficient difuzie a vaporilor de apă (µ): 5/10 Densitate aparentă (kg/m3): >1000 D2 Conductivitate termică la 100C (W/m*K): 0,51 Durabilitate îngheţ/dezgheţ: 25 cicluri Greutatea: 3 kg Necesar m3 zidărie: 476 buc. Necesar m2 zidărie (grosime 24cm): 114 buc.


Planşeul ceramic Folosit pe scară largă în construcţiile civile din Europa, acest tip de planşeu a început să câştige tot mai mult teren şi la noi în ţară, datorită avantajelor incontestabile. Planşeul ceramic se utilizează atât ca planşeu curent cât şi ca planşeu de acoperiş (în pantă). În cazul în care este utilizat ca planşeu de separaţie a clădirii de mediul exterior (peste ultimul nivel sau planşeu peste subsol neîncălzit), necesită o izolaţie termică suplimentară. Planşeul este compus dintr-un sistem de perigrinzi, având armătura sub formă de carcasă spaţiată cu zăbrele oblice sudate şi talpa inferioară preturnată într-un cofraj pierdut din corpuri ceramice, corpuri ceramice de umplutură şi beton turnat monolit în completarea grinzilor.

Lungime: 430mm; Lăţime: 188mm; Înălţime: 225mm Greutate: 13 kg; Consum: 10,3 buc./m2 Coeficient de conductivitate termică: 0,23 W/mk

Lungime: 450mm; Lăţime: 188mm; Înălţime: 160mm Greutate: 11 kg; Consum: 9,7 buc./m2 Coeficient de conductivitate termică: 0,25 W/mk

Element suport grindă

Etapele montării plaşeului 1. Aducerea zidurilor la acelaşi nivel. 2. Se montează armăturile din grinzi şi centuri. 3. Se începe montajul grinzilor prefabricate folosind la capete blocuri ceramice pe post de distanţieri (lungimea de rezemare a grinzilor este de 15 cm). 4. Pentru deschideri mai mari de 1,5 m este obligatorie folosirea unor popi ca reazeme intermediare la distanţe de 1,5 m. 5. Completarea planşeului cu blocuri ceramice. 6. Se aşează deasupra o plasă sudată de 5 mm cu ochiuri de 20 cm. 7. Se toarnă stratul de suprabetonare împreună cu centurile şi grinzile construite, din beton B250, după ce, în prealabil, planşeul a fost abundent stropit cu apă. 8. Reazemele intermediare se vor îndepărta după cel puţin 14 zile. 9. Stăpungerea planşeului pentru instalaţii se va face doar în blocurile ceramice, fiind interzisă găurirea grinzilor.


Principalele avantaje ale planşeului ceramic sunt: • Poate fi adaptat oricărui sistem structural. • Montajul se face manual, cu mare uşurinţă şi rapiditate. • Îmbunătăţeşte performanţele termice şi acustice ale construcţiilor (faţă de planşeul monolit izolaţia termică este cu 30% mai mare, iar cea fonică este de 5 ori mai mare). • Nu necesită cofrare. • Datorită intradosului complet ceramic, tencuiala se aplică uşor şi în strat subţire.

Elementele de planşeu sunt produse conform STAS 2865-80 !

S.C. SICERAM S.A. Sighișoara Str. Viilor nr. 123, 545400 Sighișoara, Mureș

Telefon: 0040-265-772250,(1),(2) Fax: 0040-265-777317 Email: office@siceram.ro

www.siceram.ro Distribuitor:

www.siceram.ro

NOTĂ! Toate datele, instrucţiunile şi principiile enumerate reprezintă numai o parte din cerinţele legale în domeniul proiectării şi realizării unei construcţii, şi au un caracter orientativ, doar proiectantul vă poate oferi soluţia finală, deoarece el cunoaşte situaţia concretă.


Sistemul de zidării TERMOBLOC de la Siceram