Page 1

Preţ: 11,9 lei (ziar plus9,carte) March 2008

Ediţia în limba română, nr. 9 – 10 martie 2008

HADLEY HOOPER

Pe când avea 17 ani de Scott Turow

THE BLUE STAR de Tony Earley. 286 pag. Little, Brown & Company. 23.99 $.

Sinceritatea e la modă. Lasă deoparte ironia ascuţită a generaţiei Facebook şi postmodernismul care i-a făcut pe intelectualii din generaţia baby boom să vadă fracturile din orice sistem de valori. După 11 septembrie, cititorii americani au manifestat un interes deosebit faţă de poveştile spuse simplu, cu un stil direct, cuceritor. Deşi această abordare nu caracterizează ficţiunea grandioasă, ea a fost reflectată în ultimii ani de mai multe scrieri pline de măiestrie aparţinând literaturii populare. Mă gândesc

la The Kite Runner, povestea despre Afganistan a lui Khaled Hosseini, şi la Lovely Bones de Alice Sebold, o carte despre o fetiţă ucisă care tânjeşte la viaţă, în rai. Mai puţin lăudate de critici, dar foarte relevante pentru tendinţa despre care vorbim sunt scurtele romane, extrem de populare, ale lui Mitch Albom: The Five People You Meet in Heaven şi For One More Day – care merită măcar respectul cuvenit operelor ce reflectă amplu direcţia vremurilor pe care le trăim. Continuare în pagina 6

EMILY BAZELON: DISCREPANŢELE ÎNTRE SEXE LA LOCUL DE MUNCĂ PAGINA 7

|

THOMAS MALLON: FICŢIUNEA DE ÎNCEPUT A LUI IRÈNE NÉMIROVSKY PAGINA 12


Editorial

10 martie 2008

5

Ficţiune & Poezie 1

CLEAVER

de Tim Parks Recenzie de James Parker 8

THE MATCH

de Romesh Gunesekera. Recenzie de Louisa Thomas 9

21

Nonficţiune 3

7

15

14

16

18

Eseu 24

Online

Amis şi Islamul de Rachel Donadio

WILLING

PINKERTON’S SECRET

SOUTH BEACH: The Novel

de Brian Antoni Recenzie de Henry Alford 17

INTERN: A Doctor’s Initiation de Sandeep Jauhar Recenzie de Vincent Lam

de Henry Shukman Recenzie de Jan Morris

de Eric Lerner Recenzie de Chelsea Cain 17

DANDY IN THE UNDERWORLD:

An Unauthorised Autobiography de Sebastian Horsley Recenzie de Choire Sicha

THE LOST CITY

By Scott Spencer Recenzie de Tom Bissell 15

THE FORTUNE COOKIE CHRONICLES:

Adventures in the World of Chinese Food de Jennifer 8. Lee. Recenzie de Jane şi Michael Stern

de Irène Némirovsky Recenzie de Thomas Mallon 13

THE SEXUAL PARADOX:

Men, Women, and the Real Gender Gap de Susan Pinker Recenzie de Emily Bazelon

BEAUFORT

DAVID GOLDER, THE BALL, SNOW IN AUTUMN, THE COURILOF AFFAIR

THE LIFE OF THE SKIES

de Jonathan Rosen Recenzie de Robert Sullivan

de Ron Leshem Recenzie de Jascha Hoffman 12

VALENTINES

de Ted Kooser. Recenzie de Emily Nussbaum

THE LEARNERS:

The Book After „The Cheese Monkeys“ de Chip Kidd. Recenzie de James Poniewozik 11

THE DANCER AND THE THIEF

de Antonio Skármeta Recenzie de Minna Proctor

ROMAN POLIŢIST

Recenzie de Marilyn Stasio 10

18

17

A PHONE CALL TO THE FUTURE:

New and Selected Poems de Mary Jo Salter. Recenzie de James Longenbach 5

10

THE BLUE STAR

de Tony Earley. Recenzie de Scott Turow 4

7

Scott Turow, autorul cărţii Presumed Innocent (Presupus nevinovat) şi al multor altor cărţi, a primit o mulţime de recenzii pozitive de-a lungul carierei sale de 30 de ani. Însă recenziile negative sunt cele care-ţi rămân în minte, ne-a spus el recent, printr-un e-mail. Recenzia pe care Turow şi-o aminteşte cel mai bine este prima recenzie a primei sale cărţi, One L, memoriile din perioada facultăţii de drept. „Recenzia era scrisă de John Jay Osborn Jr., autorul cărţii The Paper Chase“, spune Turow, „şi a apărut în The Chicago Sun-Times, ziarul din oraşul meu natal, cel pe care-l citesc părinţii mei întotdeauna. Lui Osborn i-a displăcut One L atât de mult, încât a început chiar s-o ridiculizeze pe biata mea soţie. Timp de o zi am zăcut, la propriu, pe podeaua apartamentului meu din Cambridge. Mă simţeam de parcă aş fi fost străpuns de o suliţă şi purtat ca un steag însângerat în faţa prietenilor şi familiei. Mai târziu, însă cartea a primit recenzii mult mai favorabile, atât din partea cotidianului, cât şi a Sunday Times şi a multor altor ziare şi este publicată şi astăzi“. Turow continuă: „O altă recenzie care este în topul celor mai memorabile este cea a lui Annie Rice pentru cartea Presumed Innocent, recenzie care a apărut pe coperta Book Review“. Suntem bucuroşi să prezentăm pe copertă, în această săptămână, recenzia lui Turow la noul roman al lui Tony Earley, The Blue Star. Editorii

Articole & Bestseller-uri 20

Bestselleruri ediţii cartonate

20

Selecţia editorilor

20

TBR: Din culise

22

Bestselleruri ediţii broşate

22

Raftul cu ediţii broşate

ANIMAL’S PEOPLE

de Indra Sinha Recenzie de Ligaya Mishan

The New York Times Book Review, ediţia în limba română (ISSN 1937-920X) apare săptămânal, publicat de Universe Publishing House Inc. Copyright © 2008 The New York Times. All Rights Reserved. Toate drepturile rezervate. Redactor-şef: Virginia Costeschi; Traducători: Cristiana Vişan, Ioana Chira, Mihai Paraschiv, Melania Sârbu, Ştefan Bodea, Cătălin Pruteanu; Proofreading: Anda Ciurte; Sales: virginia@edituraunivers.ro; PR: ARENA Communications, ceciliacaragea@arenacommunications.ro; Machetare şi pre-press: Antal Angyal, CMYK Pro, Budapesta; Tipar: GRASPO CZ .

PODCAST: Săptămâna aceasta vor apărea: Antonio Skármeta, autorul cărţii The Dancer and the Thief; Jennifer 8. Lee, autoarea cărţii The Fortune Cookie Chronicles; Rachel Donadio despre Martin Amis şi Dwight Garner cu veşti despre bestselleruri. Gazda va fi Sam Tanenhaus, editor la Book Review. PAPER CUTS: Blog-ul Books Review prezintă cărţi şi alte materiale tipărite. PRIME CAPITOLE: Fragmente din The Learners de Chip Kidd; The Lost City de Henry Shukman şi alte cărţi. E-MAIL CU NOILE APARIŢII: primiţi în fiecare vineri o trecere în revistă a recenziilor noilor cărţi şi apariţii. nytimes.com/books FOTO: ELISABETTA VILLA/GETTY IMAGES; ILUSTRAŢIE DE CHRISTOPH NIEMANN


Observator de păsări în Paradis Jonathan Rosen adoptă o abordare poetică şi filosofică a activităţii sale preferate în aer liber. DE ROBERT SULLIVAN

de Baal Shem Tov, a căror prezenţă poate fi simţită în activitatea sa de observare a păsărilor: e un exerciţiu prozaic şi totodată mistic, o pomadă pentru preocupările exclusiv academice. Observarea păsărilor i-a dat o perspectivă asupra creşterii copiilor, i-a domolit durerea provocată de moartea tatălui său şi i-a oferit aventură veritabilă. Life of the Skies începe şi aproape că se termină cu o poveste comică despre păsări, propria sa căutare a ciocănitorii cu cioc de fildeş. Crezută cândva o specie dispărută din cauza defrişării mlaştinilor, această pasăre apare în povestirea The Bear a lui William Faulkner, unde i se spune pasărea Doamne Doamne. Pentru Faulkner, trăncăneala păsării seamănă cu trosnetele făcut de om în întunecata mlaştină a vieţii, căutarea sensului în smârcuri. Păsările „par să aibă ceva ce depăşeşte fericirea sau tristeţea – ele există, pur şi simplu“, spune Rosen. „Observarea păsărilor îmi oferă puţin din asta“. „Ce să înţelegem dintr-un lucru diminuat?“ este întrebarea care planează asupra cărţii lui Rosen, referindu-se atât la păsări cât şi la lume, în general. Dacă Darwin a rupt legătura dintre Dumnezeu şi natură, Rosen crede că mai există încă o versiune care poate fi salvată, care şi-a făcut cuibul prin lăstărişuri. Deşi încearcă să se îndepărteze de

A

ŞA cum e observarea păsărilor, una dintre cele mai rapid dezvoltate forme de relaxare în aer liber din America, tot aşa sunt şi cărţile despre observarea păsărilor. Pe vremuri, nu aveai nevoie decât de un binoclu şi de un exemplar din Field Guide to the Birds al lui Roger Tory Peterson. Apoi a urmat The Sibley Guide to Birds, cu desene care simplificau lucrurile pentru cei care nu aveau o privire aşa de pă-

THE LIFE OF THE SKIES

de Jonathan Rosen. Ilustrată. 324 pag. Farrar, Straus & Giroux. 24 $.

trunzătoare. Acum, Jonathan Rosen a scris o carte pentru observatorul de păsări care meditează la filosofie şi teologie în timp ce stă liniştit, lângă un iaz, la apusul soarelui. Dacă Peterson şi Sibley au oferit şi nişte liste de sarcini – observarea păsărilor în forma bifării răspunsurilor la teste grilă –, atunci The Life of the Skies (Viaţa din văzduh) e un soi de eseu pe tema: Observarea păsărilor îi oferă oare unui observator o cale spre un sens mai deplin, ca rugăciunile sau yoga? Din punctul său de vedere, Rosen, romancier şi autor al volumului The Talmud and the Internet, şi-a pierdut o bună parte din credinţa în observarea păsărilor ca act de reflecţie. „Nu-mi vine în minte nici o activitate, în afară de observarea păsărilor, care să surprindă mai desăvârşit ce înseamnă să fii om în lumea modernă“, scrie el. The Life of the Skies e, în parte, o istorie a observării păsărilor, iar în parte e filmul unei călătorii, care are în centru itinerarul de migraţie obişnuit al lui Rosen, din apartamentul său până în Central Park – autorul/observatorul de păsări locuieşte în Manhattan – şi, ocazional, excursia pentru observarea păsărilor exotice. (Descrierile observării păsărilor în Ţara Sfântă sunt deosebit de frumoase). În prefaţa sa, Rosen nu revendică nici un plan inteligent pentru meditaţiile sale asupra păsărilor. „Această carte nu oferă nici o sinteză măreaţă“, scrie el. „E o carte despre păsări, despre impulsul de-a le privi, de-a le surprinde în poezie şi în poveşti. E o carte omogenizată doar prin propria mea experienţă, îmbogăţită de lecturile mele şi de poveştile şi experienţele altora“. În fond, Life of the Skies e o apreciere a relaţiei dintre dorinţa spirituală şi ştiinţa evoluţiei, realizată de către un observator al păsărilor care încearcă să vorbească favorabil despre amândouă. Aşa cum ciorile atacă uliii, croncănind zgomotos, aşa şi raţiunea şi temeiul par să croncănească spre autor, care abordează religia de parcă ar fi o bagatelă. „Cred cu adevărat că observarea păsărilor, un excelent şi satisfăcător mod de relaxare şi, printre altele, şi o activitate distractivă, e mai mult de-atât“, continuă el. „Observarea păsărilor e profund legată de călătoria pe care o facem cu toţii pentru a ne găsi un loc în lumea post-darwiniană. Această carte e călătoria mea“.

Robert Sullivan, autor al „Rats“ şi „A Whale Hunt“, lucrează în prezent la o carte despre Thoreau. ILUSTRAŢIE DE OLIVER MUNDAY

Păsările, scrie Rosen, „par să aibă ceva ce depăşeşte fericirea sau tristeţea – ele există, pur şi simplu“.

E o călătorie contemplativă şi captivantă, care pune în discuţie istoria observării păsărilor alături de modificările produse în percepţia naturii începând din secolul XIX până în prezent. Apar în medalion informaţii despre Frank Chapman, bancherul devenit observator al păsărilor care a creat Christmas Bird Count, recensământul păsărilor din emisfera nordică, în 1900, apoi Kenn Kaufman, un Jack Kerouac al observării păsărilor, care în anii ’70 a făcut autostopul pe drumurile de ţară ale Americii ca să găsească locuri bune de urmărit păsările, şi Thoreau, care e detronat din poziţia de pustnic antisocial şi proslăvit ca inventator al observării păsărilor în curtea proprie. Theodore Roosevelt e un erou pentru Rosen, în parte pentru că a fost un preşedinte amator de păsări, care dădea veşti despre regnul ornitologic la şedinţele de cabinet („Chiar adineauri am văzut un lăcar cu aripi maronii şi suntem de abia în februarie“), iar pe de altă parte, pentru că Roses în consideră „o creatură rară, dar arhetipală:

un intelectual în aer liber“. Această afirmaţie e menită să le zbârlească penele, dacă nu să-i doboare şi chiar să-i insulte pe unii ca Gary Snyder, Wendell Berry şi chiar Thomas Jefferson. Însă Rosen consideră că Roosevelt tronează asupra unui moment hotărâtor din relaţia Americii cu natura. „Oricât de mult i-au plăcut frontierele nelimitate, a înţeles nevoia de înfrânare“, scrie Rosen. Observarea păsărilor e un fel de vânătoare fără arme, un atac conceput de clovni bine intenţionaţi, iar din acest punct de vedere, spune Rosen, ne subliniază atitudinea de tip Jekyll şi Hyde. „E intermediară între impulsul de a ucide şi cel de a ocroti, între America abundenţei nemărginite şi o ţară cu resurse în scădere“. În ceea ce priveşte stilul lui Rosen de observare a păsărilor, el nu e un adept al listelor, un retrograd care-şi numără punctele înscrise şi care dă buzna afară din cameră când cineva spune „lăcar cu aripi maronii“. E un tip care dă fuga acasă să citească o poezie de Robert Frost sau o povestire

tradiţia religioasă – „Fie ca nici o soartă să nu mă înţeleagă greşit cu proprie vrere / Şi să-mi acorde, măcar pe jumătate, ceea ce-mi doresc, iar apoi să mă înhaţe de-aici / Pe drumul fără întoarcere. Pământul e locul potrivit pentru iubire”, citează el din poezia Birches a lui Robert Frost –, din când în cât e cât pe ce să se abată din drum. „Personal, eu cred că există o scânteie dumnezeiască în noi care ne leagă de restul creaţiei, nu doar ca fiinţe egale, ci ca îngrijitori, cu o responsabilitate lumească asemeni celei pe care am conceput-o noi pentru Dumnezeu”, scrie el. „Nu spun că nu poţi fi ecologist fără să ai această senzaţie, ci doar că, altminteri, e mai greu pentru mine să înţeleg ce îi datorăm ciocănitorii cu cioc de fildeş“. Totuşi, altor oameni nu le vine la fel de greu. Ciocănitorile dau cu ciocul, pe de o parte, în căutare de insecte, iar, pe de altă parte, ca să comunice cu perechea lor, ca să răspundă la nevoia naturală şi primordială a reproducerii, care ar putea fi o scânteie – sau o secreţie de hormoni. Noi am putea fi îngrijitori pentru că propria noastră minte ne dictează astfel. În jurnalele sale, Thoreau considera adesea că un lucru natural e transcendent tocmai prin calitatea sa de lucru. În acest fel, natura reprezintă alteritatea, sau, dacă e s-o spunem în termeni mai clari spiritual, e cam ca Tu din Eu-Tu al lui Martin Buber, astfel încât când te loveşti de lucru, e o ciocnire care trimite la universalitatea, la infinitatea sa. Nu e nevoie să iei totul în sens mistic, adică să devii mistic, cu alte cuvinte. Nici măcar n-ai nevoie de transcendenţă pentru a aprecia lumea. Fireşte, e o alternativă. Dar poţi să observi păsările pur şi simplu h de dragul păsărilor. 3


sfâşiată. Eleganţa lui Salter pare motivată similar, de o aversiune pentru indecenţă. Dar ceea ce face ca Salter să merite lectura – ceea ce o face să se evidenţieze în simpla eleganţă polemică a neoformalismului – e că ea însăşi e îngrozită de această aversiune. În timp ce numeroase dintre poemele ei sunt încărcate de nevoia de a împărţi înţelepciune („dragostea ne osândeşte să dobândim/ dragostea din clipa-n care-o putem rosti“), cele mai bune sunt mânate de o dorinţă nestăpânită de a înfrunta inexplicabilul. Cea de a doua colecţie, Unfinished Painting, include Elegies for Etsuko, un poem lung despre un prieten care s-a sinucis. Şi-acum, iubirea e durere, blestemul tău, e tot ce am. Iartă-mă... Ce pedeapsă pentru sinucidere-i mai grea ca moartea?

Formalităţi Eleganta poezie a lui Mary Jo Salter poate ascunde întrebări sfâşietoare. DE JAMES LONGENBACH N secolul 20, când asemenea lucruri păreau să conteze, poeţii aveau dispute legate de virtutea metricii şi a rimei. Ocazional, dezbaterea producea observaţii cu consecinţe de durată, precum metafora dispreţuitoare a lui Robert Frost despre versul liber („a juca tenis cu fileul jos“) şi răspunsul genial al lui Charles Wright: „mersul pe sârmă fără plasă de siguranţă“. Dar dezbaterea a fost continuată mai degrabă din cauza loialităţilor tribale decât din necesitate artistică. Rar te poţi baza pe un argument care exclude din start posibilităţile pentru artă – X e bun deoarece Y e rău. Mary Jo Salter s-a remarcat ca poet în anii 1970, când se duelau două grupuri, poeţii limbajului şi neoformaliştii. Poeţii limbajului (numiţi după o revistă intitulată Language) reprezentau un nou val de scriere experimentală, în vreme ce neoformaliştii (de care era legată Salter) voiau să reziste influenţei modernismului, revitalizând relaţia poeziei nu numai cu forma tradiţională, ci şi cu cea narativă. Ca şi Salter, numeroşi neoformalişti luau ca model pentru opera lor o versiune strategic limitată din Elizabeth Bishop, o poetă care scrisese atât versuri libere cât şi formale, cu virtuozitate modestă. Dar, în vreme ce Bishop continuă să fie citită, polemicile

Î

James Longenbach este autorul recentului „Draft of a Letter“, un volum de poeme şi al „The Art of the Poetic Line“, cu eseuri despre forma poetică. 4

asociate atât cu poezia neoformalismului şi cu cea a limbajului par învechite, mai degrabă aparţinând neplăcutei istorii a gustului decât marii istorii a artei. Cea mai recentă colecţie a lui Salter, A Phone Call to the Future (Un telefon către viitor), oferă selecţii atent revizuite din cele cinci volume precedente, împreună cu o amplă colecţie de poeme noi. Ceea ce a omis este la fel de revelator ca şi ceea ce a rămas. În vreme ce prima

A PHONE CALL TO THE FUTURE

New and Selected Poems de Mary Jo Salter. 222 pag. Alfred A. Knopf 26.95 $.

ei carte, Henry Purcell in Japan, este introdusă aici printr-o vilanelă echilibrată despre fiicele regelui Lear, anterior începuse cu un poem mult mai sugestiv pentru sensibilitatea lui Salter – o sensibilitate care respinge imaginile însângerate ale lui Iisus mort într-o biserică catolică, preferând să sălăşluiască pe un tărâm estetic de spirit pur: „Rănile-i par noi, dar această privelişte/ nu mă-nspăimântă atât de mult ca pielea-i făcută de omenesc chin/ E de ceară, lucios ca un manechin“. Acest poem, For an Italian Cousin, este turnat în rimă împerecheată, forma pe care Tennyson, cel mai elegant dintre poeţii englezi, a folosit-o în lunga sa elegie In Memoriam. Citind această elegie, Verlaine a spus că Tennyson a avut multe reminiscenţe când ar fi trebuit să aibă o inimă

Aici, rima imperfectă dintre „grea“ şi „moartea“ face confruntarea cu natura muritoare să pară distrugător de inevitabilă. Mai mult decât să-şi împartă înţelepciunea, Salter pune întrebări sfâşietoare. Unfinished Painting mai include Dead Letters, o elegie pentru mama lui Salter, aproape la fel de puternică precum Elegies for Etsuko. În timp ce volumele următoare conţin poeme bine construite, Unfinished Painting rămâne colecţia cea mai satisfăcătoare, unde măiestria formei pare cea mai productivă – mai disperată – în favoarea sentimentelor nestăpânite. Cartea aduce aminte de Anthony Hecht, un poet ale cărui confruntări elegante cu moartea şi viciul nu par niciodată doar înţelepte. Devenim înţelepţi când ar trebui să fim deprimaţi, spunea filozoful E. M. Cioran; înţelepciunea este o modalitate de a ne controla sau apăra împotriva tristeţii. Dar măiestria tehnică slăvită de neoformalişti ar putea foarte uşor cultiva gustul pentru stăpânirea emoţională. Urechea impresionabilă se obişnuieşte cu sunetul concluziilor rafinate. Întrebările sunt respinse; satisfacţia se instalează. Aceasta nu se referă la materia subiectului: vinietele domestice ale lui Bishop par la fel de înspăimântătoare şi chinuitoare ca poemele lui Hecht despre lagărele naziste ale morţii, pentru că ea rezistă tuturor oportunităţilor de vindecare emoţională, preferând să stăruie pe ceea ce a numit „suprarealism de zi cu zi“. Spre deosebire, noile poeme strânse în A Phone Call to the Future par că se simt în largul lor cu concluziile la care ajung, mulţumite de maturitatea dobândită de-a lungul creaţiei, oricât ar fi de melancolic sentimentul tinereţii pierdute: „Ai ajuns la vârsta când clasicii/ sunt ceea ce ar fi trebuit să citeşti“. Satisfacţia întruchipată de asemenea remarci pare coercitivă. Doar câţiva poeţi se ridică deasupra istoriei gustului pentru a participa la istoria artei – şi doar într-un număr redus de poezii. Salter a fost atinsă de inspiraţie de mai multe ori şi Another Session din colecţia sa din 2003, Open Shutters, sugerează că va mai fi. În acest episod de sonet despre depresie şi consecinţele ei, un pacient îi mărturiseşte terapeutului nevoia „de a fi slăvit/ c-am scos din gură aceste acuzaţii/ Pentru-a le spune bine“. Toate poemele lui Salter sunt bine spuse. Another Session este, ca şi Elegies for Etsuko, o năucih toare operă de artă. FOTO: MICHAEL MALYSZKO


Control de ego Un jurnalist de televiziune, jignit de cartea distrugătoare a fiului său, se refugiază în Italia şi se închide în sine, ca să mediteze. DE JAMES PARKER Ă întreb ce-ar înţelege Matt Lauer din Cleaver. Poate că ar vrea s-o frunzărească puţin, într-o dimineaţă, în timpul machiajului, căci, la fel ca Harold Cleaver – umflatul protagonist al noului şi excelentului roman al lui Tim Parks –, Lauer s-a încurcat, în faţa camerelor TV, vorbind cu un preşedinte american. A simţit, pe obrajii săi fardaţi, dogoarea puterii deranjate. Poate că cititorii îşi mai amintesc de altercaţia tele-

M

CLEAVER

de Tim Parks. 316 pag. Arcade Publishing. 25 $.

vizată a lui Lauer cu George W. Bush în 2006, pe covorul din Biroul Oval: cei doi bărbaţi în picioare, iar Bush – interogat cu o neaşteptată dârzenie în privinţa torturii, a amplasamentelor secrete şi aşa mai departe – a adoptat o atitudine defensivă în faţa interlocutorului său, împungându-l şi îmboldindu-l, frizând o încăierare directă. Lauer, cu ochii bulbucaţi, şi-a continuat cu deferenţă şi încăpăţânare şirul de întrebări. Generaţiilor viitoare abia le va veni să creadă. Momentul prezidenţial al lui Cleaver lasă o senzaţie mai pregnantă de pedeapsă meritată, ca în poveşti: comandantul suprem – nenumit, incoerent, belicos – efectuează o vizită în Marea Britanie, iar cel mai renumit jurnalist de televiziune al ţării stârneşte o ambuscadă intelectuală. „Vă provoc să negaţi, dle Preşedinte“, spune el în faţa a 50 de milioane de telespectatori, „că aţi permis pur şi simplu ca planurile să vă fie spulberate de o serie de polemici învechite şi plictisitoare şi că aţi polarizat conflicte, după cum v-a convenit....Sau credeţi cumva că într-o democraţie e inevitabil ca politicianul de succes să nu fie decât un dirijor pentru cel mai zgomotos cor?“. „Haideţi să lămurim lucrurile“, replică iritat liderul mondial. „Pe mine nu mă controlează nimeni“. „Domnule Preşedinte“, zâmbeşte afectat Cleaver, „tocmai aţi folosit două clişee, unul după altul. Până şi un robot ar putea fi programat să dea răspunsuri mai bune“. Bang! Urmează ovaţiile mondiale. Însă Cleaver nu e în stare să asimileze acest triumf, datorită unui asalt spectaculos asupra reputaţiei sale, care tocmai i-a fost călcată în picioare de fiul său cel mare. Acesta a scris o carte, o „autobiografie ficţionalizată“ intitulată Under His Shadow, care a ajuns pe lista scurtă pentru premiul Booker. Iar acest volum relatează, într-o proză jurnalistică arogantă, dureroasa perioadă a copilăriei în casa lui Harold Cleaver. „Dacă aş spune că părinţii mei au avut o relaţie zbuciumată“, scrie fiul, „ar fi ca şi când aş zice că Arafat şi Sharon se distrau ciondănindu-se din când în când“. Ha-ha! Publicul cititor se amuză de minune, însă nu şi Cleaver. Şubrezit de această trădaJames Parker scrie permanent la The Boston Phoenix. ILUSTRAŢIE DE NICK DEWAR

re, deosebit de enervat de faptul că, în această carte, e descris ca un şarlatan, un afemeiat şi un fanfaron, el dispare fără urmă. Nu spune nimănui şi lasă totul baltă, ca să meargă în nămeţii din Tirolul de Sud, în Italia, aproape de graniţa cu Austria. Planul său, aşa cum îl pricepe el, e să-şi găsească o cabană în munţi şi să locuiască acolo, izolat, cu demnitatea simplă a unui pustnic. Ironia „dispariţiei“ lui Cleaver, fireşte, e că astfel se proiectează şi mai mult în propria atenţie. „Cum poate cineva să fie atât de gras şi să aibă picioare atât de reci?“, cugetă el, privindu-şi extremităţile mătăhăloase şi îngheţate. Savoarea străină a Tirolului de Sud îi roade existenţa. Cu satisfacţie amară mestecă brânza autohtonă murdară, părând să descopere în ea o anumită caractestică sau esenţă răzbunătoare. Precum Henderson, regele ploii al lui Bellow, cu care are în comun anumite energii şi proporţii comice, Cleaver are un amor propriu colosal, detronat şi mutat într-un nou peisaj. Mintea i se inflamează: romanul e un tur de forţă al monologului interior, alunecând între timpuri verbale şi decoruri în ritmul marii nemulţumiri a lui Cleaver – care se dovedeşte a fi (oarecum spre surprinderea sa) nu dauna imediată produsă de cartea fiului său, ci o durere mult mai profundă. Cu toate acestea, Cleaver nu-şi poate scoate din cap cartea: „Tata... era stăpânul absolut al digresiunii“. „Tata se certa întot-

deauna cu televizorul“. „Tata era la fel de complet incapabil să lase o femeie singură pe cât era de complet, de absolut şi de iremediabil incapabil să refuze orice ofertă de mâncare, băutură sau ţigări“. Under His Shadow nu e într-atât o carte într-o carte cât o minte într-o minte: zeflemeaua, reproşurile, vocea paricidă se strecoară printre gândurile lui Cleaver ca o răzbunare a conştiinţei înseşi. Parks stăpâneşte perfect acest mecanism, schimbând stilurile cu mobilitatea bruscă a unui luptător de arte marţiale care-şi schimbă priza. Cleaver, al şaptelea roman al lui Parks, e o operă de o profundă măiestrie şi de o inteligenţă pătimaşă. Este totodată şi extrem de nostim. Foarte ciudat e că singura notă falsă se află în acel faimos interviu. Nu ideea interviului – căci, aşa cum Cleaver îl doboară pe preşedinte, va fi şi el doborât de fiul său –, ci de limbaj. „Vă provoc să negaţi, dle Preşedinte, că înţelegeţi libertatea doar în sensul negativ al eliberării din lanţuri“. Ar fi oare aşa de grandios un jurnalist de interviuri? E de preferat modestia tenace a unui Matt Lauer, care-şi formulează întrebările cu limpezime, chiar şi când răuvoitorul preşedinte îl ţintuieşte cu două raze care converg asupra ţintei. Ei bine, asta e o altă jignire de-a lui Cleaver, pentru care trebuie să fie pedepsit cu umilinţe alpine: când s-a aflat faţă în faţă cu puterea, când ar fi trebuit să apese mai tare pedala, el h a preferat să se mândrească. 5


Pe când avea 17 ani Continuare din pagina 1

După 11 septembrie, americanii par să-şi dorească liniştea oferită de poveşti directe despre oameni buni care încearcă să-şi trăiască viaţa frumos, care cred în dragoste şi prietenie, muncă, onoare şi caritate – forţele prozaice, dar uriaşe ce conferă demnitate existenţelor noastre.

care te fac să te simţi altfel“, Dar Chrissie a atins coarda potrivită. Într-un interviu de acum opt ani, Earley a descris Jim the Boy ca fiind „cartea unor copii pentru adulţi“, iar The Blue Star îţi lasă o impresie similară. Să împrumuţi stilul narativ lipsit de înflorituri al literaturii pentru copii şi să îl adaptezi la teme pentru adulţi este o strategie atât de înşelător de simplă, încât mulţi romancieri se vor întreba cum de nu le-a venit lor ideea înainte. Nu e însă un lucru atât de simplu, mai ales dacă vrei să controlezi sentimentalismul. Ne protejăm copiii de ceea ce credem că nu pot înţelege pe deplin şi de lucrurile cărora nu le pot face faţă, iar riscul, atunci când scrii o carte de copii pentru adulţi, este de a spune că viaţa şi oamenii sunt mai buni decât ştim că sunt în realitate sau că vom ceda confortului oferit de lucrurile familiare. În această privinţă, Earley nu evoluează întotdeauna cu aceeaşi graţie ca în Jim the Boy. Povestea unui copil crescut de unchii săi burlaci în Carolina de Nord, în anii Marii Recesiuni, este mult mai proaspătă decât cea a unui adolescent îndrăgostit de o fată periculoasă, în perioada războiului. Iar faptul că mama lui Chrissie este fosta mare dragoste a unchiului Zeno adaugă o inutilă tuşă melodramatică poveştii. În anumite momente, The Blue Star pare prea apropiat de Andy Hardy.

RIMUL roman al lui Tony Earley, Jim the Boy, a precedat evenimentele de la 11 septembrie, apărând în iunie 2000. Acest lucru ar putea explica de ce volumul a avut succes mai degrabă în rândul criticii decât al publicului, nedevenind un fenomen de masă ca celelalte cărţi menţionate. Jim the Boy este la fel de bun ca acestea, captivant din toate punctele de vedere şi merită mai multă atenţie, ceea ce s-ar putea întâmpla datorită continuării The Blue Star (Steaua albastră). Protagonistul ambelor romane este Jim Glass, un băiat născut într-o zonă rurală din Carolina de Nord în 1924, la doar câteva zile după ce tânărul său frate a murit în urma unui infarct suferit pe când se afla pe câmp, la cules de bumbac. Jim este crescut de mama lui şi de cei trei fraţi ai ei, burlaci – Zeno, Al şi Coran – în micuţul oraş Aliceville din Carolina de Nord. În ciuda Recesiunii, cei din familia McBride o duc bine – sunt fermieri de succes, au maşini de filat bumbacul şi sunt proprietarii unui magazin. Jim the Boy este povestea unui băiat precoce de 10 ani, răsfaţat cu multă dragoste familială. Viaţa nu este în întregime roz pentru Jim – cum ar putea fi, având în vedere absenţa tatălui? –, dar lumea lui este, în general, una sigură şi blândă.

P

C

Să împrumuţi stilul narativ al literaturii pentru copii şi să îl adaptezi la teme pentru adulţi este o strategie înşelător de simplă. The Blue Star ni-l prezintă din nou pe Jim, la vârsta de 17 ani. E acelaşi băiat bun ca atunci când avea 10 ani. Grijuliu, atent, un camarad plăcut şi binevoitor în orice moment. Dar viaţa lui nu mai poate fi la fel de simplă ca odinioară, astfel că el se confruntă nu numai cu eternele nelinişti din amor, ci şi cu lipsa de scrupule şi cu ordinele înspăimântătoare de încorporare. Jim s-a îndrăgostit la prima vedere de Chrissie Steppe, fiica unui indian şi a unei femei albe, Nancy, care – coincidenţă – a fost singura iubire a unchiului Zeno. Nancy l-a părăsit pe Zeno pentru că el nu vroia să plece pe front, în timpul Primului Război Mondial, iar ecourile acestei poveşti de dragoste eşuate răvăşesc relaţia nesigură dintre Jim şi Chrissie. Aceasta nu e liberă să-şi exprime sentimentele faţă de Jim pentru că este prietena lui Bucky Bucklaw, care s-a înrolat în Marină înainte de atacul de la Pearl Harbor. Jim se străduieşte să le rămână loial mamei şi unchilor săi generoşi, dar, în acelaşi timp,

Scott Turow lucrează la continuarea cărţii „Presupus nevinovat“. 6

U toate acestea, am parcurs rapid romanul şi am savurat fiecare pagină. Reuşita cărţii derivă din două motive. În primul rând, Earley îşi cunoaşte foarte bine personajul şi mediul lui, iar această siguranţă şi intimitate definesc întotdeauna ficţiunea care te prinde; el înţelege până şi lucrurile urâte pe care Jim le recunoaşte cu greutate: de pildă, conflictele de clasă dintre orăşenii mai prosperi şi sărăntocii care lucrează în fabrici. Felul în care Earley stăpâneşte materialul nu este surprinzător, având în vedere că a lucrat la aceste cărţi în ultimii 15 ani. Atât Jim the Boy, cât şi The Blue Star îşi au originea în ultimele trei povestiri din volumul Here We Are in Paradise, publicat de Earley în 1994. Aceste povestiri îl aveau ca narator pe Jim şi înfăţişau toată viaţa lui (cititori nerăbdători să afle ce se va întâmpla cu Jim şi Chrissie se pot întoarce la prima carte a lui Earley). Spre deosebire de povestiri, ambele romane sunt scrise la persoana a treia şi s-ar constitui în materiale de studiu interesante pentru un curs de scriere creativă la care se ilustrează felul în care distanţa autorială poate da adâncime unei poveşti. Jim descris cu propriile sale cuvinte ar fi mai puţin interesant decât personajul descris de un autor a cărui retorică simplă trădează o înţelegere absolut completă a protagonistului. Proza simplă a lui Earley poartă întotdeauna amprenta sufletului bun al eroului. Jim, ceilalţi membri ai familiei McBride şi Aliceville răspund atât de bine dorinţei noastre de a afla despre oameni care îşi trăiesc vieţile cu încredere unul în celălalt, încât The Blue Star, la fel ca eroul său, este irezistibil. Şi dacă va mai exista o a treia carte, voi sta la coadă în faţa librăriei aşh teptând să fie deschise cutiile.

să devină independent. Cel mai bun prieten al său, Dennis Deane, principala sursă de umor a acestei cărţi în care comicul este bine dozat, este genul de pierde-vară nătâng şi obsedat de sex care atrage inevitabil oameni precum Jim, care se simt constrânşi să urmeze calea cea dreaptă. Jim jinduieşte după Chrissie şi o respinge pe fata aleasă de mama lui pentru el – frumoasa şi serioasa Norma Harris. „Unele fete erau pur şi simplu prea religioase“, este

concluzia lui Jim despre Norma. Chrissie îi dă primele indicii despre partea grea a vieţii, care îl aşteaptă pe Jim dincolo de enclava protectoare a familiei McBride. „Ai gânduri rele despre o mulţime de lucruri“, îi spune Jim într-o zi în care o duce cu maşina de la şcoală acasă. „Sunt multe lucruri în lume care îţi trezesc asemenea gânduri“, răspunde ea. „N-am privit niciodată lucrurile aşa“, spune Jim. „Cred că sunt şi multe lucruri în lume

ILUSTRAŢIE DE HADLEY HOOPER


Hormoni, gene şi biroul de pe colţ Deşi fetele şi femeile sunt învingătoare în clasă, bărbaţii încă stăpânesc locul de muncă. Susan Pinker întreabă de ce. DE EMILY BAZELON

D

E ce aproape în toate cazurile fetele sunt înaintea băieţilor pe tot parcursul şcolii, pentru a rămâne în urmă atunci când ajung să aibă un loc de muncă? Oare fetele cresc şi îşi pierd avantajul, iar băieţii se maturizează şi şi-l capătă pe al lor? În urmă cu zece ani, nimeni nu s-ar fi gândit să întrebe asta. Presupunerea că bărbaţii dominau atât la şcoală cât şi la locul de muncă, în timp ce fetele erau fie reduse la tăcere fie ignorate, părea dincolo de orice îndoială. Însă, în noua sa carte, The Sexual Paradox

THE SEXUAL PARADOX

Men, Women, and the Real Gender Gap de Susan Pinker. 340 pag. Scribner. 26 $.

(Paradoxul sexual), ofensivă răsunătoare în războiul dintre sexe, Susan Pinker adună dovezi ale înfrângerilor masculine şi ale victoriilor feminine în sala de clasă. „În Statele Unite, băieţii sunt de trei ori mai predispuşi la a fi distribuiţi în clase speciale de educaţie, de două ori mai predispuşi la a repeta un an şi de trei ori mai predispuşi la a renunţa la liceu“, scrie ea. Testele efectuate în 30 de ţări europene pe adolescenţi de 15 ani arată că fetele sunt de departe mai avansate decât băieţii în citit, scris şi calcule matematice. Băieţii sunt suprareprezentaţi în primii 1 la sută la matematică, însă în egală măsură în coada clasamentului. Un studiu economic din 2006 a indicat că universităţile iniţiau activităţi în susţinerea bărbaţilor pentru ca aceştia să nu fie învinşi de candidatele superioare. „Dacă ar fi trebuit să preziceţi viitorul numai pe baza rezultatelor şcolare“, scrie Pinker, „lumea ar fi fost în stadiu de matriarhat“. Şi totuşi, desigur, nu este. Imediat ce trec de la şcoală la muncă, bărbaţii câştigă în medie mai mult şi au mai multe responsabilităţi. Domină îndeosebi în guvern, consiliile corporaţiilor şi în laboratoarele de cercetare. Femeile sunt mult mai predispuse să părăsească locul de muncă şi sfârşesc prin a avea salarii mai mici şi autoritate redusă dacă se reîntorc. Pinker, psiholog şi editor al The Globe and Mail din Canada, aminteşte cititorilor săi că statisticile nu spun nimic despre alegerile pe care bărbaţii şi femeile le fac în mod individual. Însă nici nu elimină efectul discriminării pe baze sexuale sau culturale în prefigurarea alegerilor feminine. Însă, crede ea, aceste forţe au numai un rol redus. În susţinerea acestei idei, Pinker citează o profesoară de drept din Ivy League: „Sunt extrem de sceptică în ce priveşte ideea că societatea descurajează femeile talentate să devină oameni de ştiinţă. Din experienţa mea, cel puţin în faza educaţională a vieţii, contrariul este cel adevărat“. Dacă femeile nu-şi caută drum către eşaloanele superioare ale ştiinţei, guvernului şi lumii corporatiste în ciuda zecilor de ani

Emily Bazelon este senior editor la Slate. ILUSTRAŢIE DE TAMARA SHOPSIN

de eforturi de a le îndepărta, susţine Pinker, atunci acest lucru se întâmplă deoarece ele sunt predispuse să se împotrivească solicitărilor de la vârfurile acestor domenii. Astfel, Pinker se aşează categoric pe sine însăşi între feministele „diferenţiatoare“. Creierele femeilor nu sunt inferioare, susţine ea, însă variază considerabil faţă de cele ale bărbaţilor, aceasta fiind explicaţia principală pentru diferenţierea sexelor la locul de muncă. Femeile sunt mult mai interesate de recompensele intrinseci, au interese mai largi, sunt mult mai orientate spre a servi şi sunt mai bune la a evalua efectul pe care îl au asupra altora. Ele sunt „dotate pentru empatie“. Acestea nu sunt trăsături dobândite; sunt rezultatul genelor şi al hormonilor. Începând din uter, bărbaţii sunt în general expuşi la niveluri mai mari de testosteron, lucru care îi face să fie mult mai competitivi, categorici, răzbunători şi îndrăzneţi. Femeile, însă, primesc o doză regulată de oxitocină, care le ajută să perceapă emoţiile celor din jur, „cel mai adevărat liant social“. Şi mai e prolactina, care, împreună cu oxitocina, abundă în timpul sarcinii, al hrănirii la sân şi al îngrijirii copilului mic. Împreună, hormonii produc o asemenea stare încât femelele de şobolan aleg noii lor născuţi în detrimentul oricărui drog. Multe dintre ipotezele ştiinţifice familiare din cărţile anterioare pun accentul

pe diferenţierile sexuale, precum The Female Brain, scrisă de neurologul Louann Brizendine. Pinker merge chiar şi mai departe, trăgând o linie între femelele de şobolan din experimente şi femeile care se întorc la muncă. Datorită alcătuirii lor biologice, majoritatea femeilor doresc să limiteze timpul petrecut la muncă şi să descopere acolo un „rost inerent“ mai degrabă decât dominare. „Ambele sunt în contradicţie cu a face bani şi a avansa“, evidenţiază ea. Pinker cu siguranţă are dreptate să conteste ceea ce numeşte „modelul de vanilie“ al succesului masculin – „femeile trebuie să vrea ce vor bărbaţii şi trebuie încurajate din toată inima să aleagă acest lucru în 50 la sută din cazuri“. Sau, atunci când angajatorii spun săriţi, angajaţii trebuie să întrebe întotdeauna cât de sus. Chiar dacă muncesc mai puţine ore pentru salarii mai mici şi statut social mai redus, de obicei, mult mai multe femei declară că sunt satisfăcute de carierele pe care le au. Poate că şi bărbaţii ar putea gândi la fel dacă ar fi de părere că totul se poate scurta. Însă feminismul diferenţiator al lui Pinker nu permite această posibilitate. Este ferm convinsă: „Enigma este de ce ideea de diferenţiere sexuală e încă atât de controversată“, scrie ea. În zelul său, Pinker îşi schimbă direcţia către părtinitori. Nu ia în seamă faptul că unele dintre cercetările citate chiar de ea în notele

de subsol sunt fie extrem de îndoielnice ca ştiinţe sociale (articolul lui Louise Story din 2005, publicat în The New York Times, de exemplu, despre sondajul aspiraţiilor membrelor din Ivy League) sau nu au mai fost repetate – precum rezultatele cercetărilor din laboratorul lui Simon Baron-Cohen, conform cărora fetiţele nou născute arată un interes mai mare pentru feţele oamenilor, în timp ce băieţii preferă obiectele mecanice. Pinker omite cercetările savanţilor care au arătat că diferenţele cerebrale în funcţie de sex pălesc în comparaţie cu similarităţile. Nu am dori să înlăturăm însă rolul acestor diferenţe deoarece acestea contrazic dogma feministă. Însă acest lucru nu înseamnă că trebuie să ne mulţumim cu versiunea redusă a ştiinţelor relevante, chiar dacă nu ne atrage complexitatea împachetată în coperţi de carton. Pinker nu ia în considerare nici faptul că unii cercetători nu ar accepta premisa cărţii ei referitoare la fragilitatea masculină. Ea menţionează bărbaţi cu sindromul Asperger şi deficit de atenţie ca exemple a ceea ce denumeşte „creierul masculin extrem“. Aceşti bărbaţi sunt codaşi în timpul şcolii, însă recuperează la vârstă adultă, când se pot canaliza unidirecţional către domeniul ales. Pinker susţine că experienţa lor ajută la explicarea întârzierii masculine în timpul şcolii şi a recuperării la locul de muncă. E adevărat că bărbaţii sunt mult mai predispuşi decât femeile să sufere de sindromul Asperger şi de anumite forme de deficit de atenţie. Însă talentele şi deficitele lor exacerbate aruncă oare lumină asupra modului de funcţionare a creierului bărbatului obişnuit? Această întrebare nu are un răspuns satisfăcător, iar Pinker pare puţin credibilă atunci când nici măcar atâta lucru nu spune. Pinker sare de asemenea peste un răspuns la întrebarea centrală a cărţii, care ar putea avea o putere explicativă mai mare decât alte argumente, chiar dacă e unul mai prozaic şi mai familiar multor părinţi. Băieţii sunt în urma fetelor din punct de vedere al dezvoltării psihologice şi rezistenţei fizice, urmând a recupera în adolescenţă, aşa cum a arătat şi un studiu binecunoscut, citat şi de Pinker. Poate că după câţiva ani, când egalează dezvoltarea fetelor, băieţii sunt gata să concureze în cadrul forţei de muncă – şi apoi sar înainte, în timp ce normele culturale şi discriminarea împing femeile înapoi. La urma urmei, de ce predilecţia feminină împotriva concurenţei ar sta ascunsă în timp ce ele adună toate onorurile academice, pentru ca apoi să iasă la iveală numai la serviciu? În ciuda întrebărilor fără răspuns, meritul lui Pinker este acela că demontează modelul masculin. Are dreptate atunci când arată că „orele extenuante nu se traduc întotdeauna în productivitate“ şi când se revoltă împotriva angajatorilor atunci când aceştia îşi trâmbiţează cererile „chiar proslăvind virtuţile echilibrului între sexe“. Şi mai are dreptate să ceară şcolilor să acorde problemelor băieţilor atenţia meritată. Poate că Pinker nu percepe întreaga complexitate a diferenţelor dintre vieţile bărbaţilor şi ale femeilor, dar are o reţetă bună pentru a ne h ajuta să fim ce putem fi mai bine. 7


Prins descoperit Viaţa unui tânăr atârnă de un joc de cricket. DE LOUISA THOMAS UNNY Fernando, un emigrant sri-lankez, duce o viaţă neînsemnată în mijlocul unor evenimente importante. Mama lui s-a sinucis când elavea opt ani şi şi-a petrecut majoritatea anilor ce au urmat în exil. La maturitate, se dedică obişnuin-

S

THE MATCH

de Romesh Gunesekera. 308 pag. The New Press 24.95 $

ţelor în care „nimic nu avea importanţă, nimic nu conta în afara treburilor zilnice, a programului, a aparenţelor momentului“. Cel de-al patrulea roman al lui Romesh Gunesekera ne readuce la rădăcinile apatiei lui Sunny, consemnate în timpul adolescenţei trăite împreună cu tatăl său văduv, Lester, care abandonase jurnalismul militant pentru o carieră profitabilă în marketing, în Manila de la sfârşitul anilor 1960. The Match (Meciul) începe când Sunny, timid şi plin de fantezii romantice, zăreşte o frumoasă fată intrând într-un Mercedes în faţa casei de vizavi. Este noua lui vecină, Tina, iar el îşi dedică viaţa cuceririi ei – sau cel puţin legării unei conversaţii cu ea. Când află că tatăl Tinei este o fostă vedetă de cricket sri-lankeză şi că însăşi Tina poate face „impresie” cu o bâtă, Sunny construieşte un plan pentru a strânge un grup şi a provoca o echipă de jucători de cricket din Hong Kong. În acelaşi timp va avea parte şi de puţin timp pentru a se apropia de tatăl său, care se înseninează doar atunci când se vorbeşte despre sportul care l-a pasionat odinioară. Gunesekera surprinde minunat vocile lui Sunny şi ale prietenilor săi, precum şi replicile tăioase dintre băiat şi tătăl său („«Am chemat câţiva oameni la masă», spuse Lester. «Vei fi aici?» «Ah?»“, răspunse Sunny – „atent să-şi păstreze drepturile, rostind silabele pe rând”). Jocul de cricket în sine e o comedie, chiar şi pentru cititorii care se împiedică de jargon: „A ajuns până la 30 până a fost eliminat“. Meciul este punctul culminant al vieţii lui Sunny, cel puţin în retrospectivă. După câţiva ani nefericiţi, sfârşeşte în Anglia, unde îşi ratează studiile şi se îndrăgosteşte. Această fericire se preface în lâncezeală. Louisa Thomas a scris pentru Slate, Los Angeles Times şi alte publicaţii. 8

Nici măcar căsătoria şi copiii nu-i pot da un sens vieţii. În cele din urmă, Sunny se apucă de fotografie, o preocupare potrivită pentru cineva căruia îi place să păstreze distanţa. Bineînţeles, nu e foarte priceput nici la fotografie. Cel mai mult îşi petrece timpul cu băutura şi cu obsesiile rănilor vechi. La un alt meci de cricket, la mai bine de 30 de ani de la primul, se întâlneşte cu Tina – acum măritată cu un jucător din acel meci din Manila, un „maimuţoi“ australian pe nume Steve. Tina îi spune că nu va ghici niciodată unde s-au reîntâlnit ea şi Steve. „La grădina zoologică?“, răspunde el arţăgos. Insistând atât de mult pe perspectiva îngustă a lui Sunny, Gunesekera sabotează romanul prin apatia protagonistului. Continua introspecţie a lui Sunny face ca traumele grave să pară lamentaţii meschine. Dar când Gunesekera ne abate atenţia în altă parte, proza se încarcă de energie – de la batjocurile aruncate din tribunele stadionului de cricket; de la tânărul fiu al lui Sunny (care exclamă că el va fi o „cameră de luat vederi“, privind prin pumnii

strânşi atunci când el şi tatăl său, aflaţi în vacanţă în Ţara Galilor, se plimbă de-a lungul unei plaje bătute de vânturi). Dar asemenea scene vii sunt prea rare. Pasaje menite să semnaleze conştiinţa de sine a lui Sunny se bazează în schimb pe un lirism fals: „Ceva dispăruse, plecase pe furiş împreună cu uleiul de corp pentru copil şi apa de baie... Uneori o violentă secure roşie apărea şi îi inducea o panică, dar Sunny îşi ţinea gura închisă. Cuvintele nu-i fuseseră de nici un folos mamei sale, iar la sfârşit îl înşelaseră şi pe tatăl lui“. Sunny ar fi putut fi o invenţie demnă de laudă: la urma urmei, unele dintre cele mai măreţe personaje ale literaturii sunt prinse în mrejele propriilor gânduri. Dar în The Match acest monolog interior pare mai degrabă plictisitor decât provocator. În final, meditaţiile lui Sunny despre identitate, memorie, iubire şi pierdere par cam la fel de apăsătoare ca h picăturile de ploaie. FOTO: BARBARA PIEMONTE


Roman poliţist

Marilyn Stasio

Treburi murdare Îndrăzneţele romane poliţiste ale lui Denise Mina revanşează toate înjosirile suferite de femei în ficţiunea de gen – în special ideea că un protagonist feminin ar trebui mai degrabă să se facă plăcut decât să pară real. Mina a zdrobit această părere împământenită, cu înspăimântătoarea sa trilogie Garnethill, care avea în centru o eroină îndârjită luptând împotriva condiţiilor sociale care duc la abuzarea femeilor, a copiilor şi a bătrânilor din mahalalele Glasgow-ului. Field of Blood a marcat începutul unei noi serii, nici pe departe la fel de curajoasă, însă la fel de adevărată, despre Patricia Meehan, cunoscută ca Paddy, un „copyboy“ al unui ziar din Glasgow („atât de irelevantă încât s-ar fi putut spânzura la birou fără să dea naştere vreunui comentariu“), care se transformă în reporter de primă mână prin investigarea unei serii de crime având drept victime copii, în cartierul mucitoresc în care locuia. La momentul apariţiei SLIP OF THE KNIFE (LITTLE, BROWN, 24.99 $), în 1990, Paddy, acum redactor al ziarului, e un fel de celebritate locală: „Şi-a descoperit talentul de a articula problemele cu caracter naţional“. Însă Paddy este încă, în adâncul inimii, jurnalist de investigaţie, şi atunci când Terry Hewitt, prima ei dragoste, este ucis, ea se implică în caz cu totul. Asta presupune ceva curaj, dată fiind teoria poliţiei că a fost vorba despre o lovitură a I.R.A., iar suspiciunea lui Paddy este aceea că Terry şi un fotograf care avea să fie următoarea victimă au fost ucişi din cauza cărţii la care lucrau. Gura slobodă şi atitudinea ireverentă a lui Paddy sunt o bună apărare în universul dur al acestui tip de jurnalism. (Una din plăcerile meschine ale cărţii este aceea de a asista la felul în care câţiva şacali în căutare de senzaţional terorizează un ucigaş, după ce acesta este eliberat din închisoare.) Dar, în ciuda exteriorului dur, Paddy nu poate ascunde decenţa simplă pe care o aduce într-o slujbă murdară. Stilul realist al lui Mina oferă mediului urban o frumuseţe mânjită, la fel de distinctivă ca şi înţelepciunea zgomotoasă a locuitorilor din Glasgow. Caracterizarea detaliată este un alt punct forte, iar aprecierea indivizilor dintr-o primă privire o specialitate. „Era un om micuţ şi chel şi, ca atare, nu-i plăcea să fie văzut făcând lucruri mici şi chele“ descrie destul de exact personalitatea unui editor cu mintea îngustă. Pentru a înţelege sentimentul dezrădăcinării unui proaspăt ieşit din închisoare, tot ce trebuie să ştiţi este că ILUSTRAŢIE DE WES DUVALL

„ultima oară când călătorise cu maşina, picioarele de-abia îi atingeau podeaua“. Scenele de violenţă descrise de Mina, îndeajuns de dure după standardele genului, sunt mult mai intense deoarece le relatează din punctul de vedere al victimelor. Asta înseamnă să ai curaj. OBEDIENCE (SHAYE AREHEART/CROWN, 24 $), primul roman al lui Will Lavender, este atât de rotund încât sfârşeşte prin a-şi înghiţi propria coadă – lucru care nu

Romanul lui Denise Mina este despre un jurnalist cu „talent la formularea clară a problemelor cu caracter naţional“. e rău pentru o poveste misterioasă cu caracter academic, care creează un puzzle atât de complicat, încât până şi personajele principale se întreabă dacă nu cumva totul e doar o farsă. Nu vă aşteptaţi la un rezumat digerabil al acţiunii, însă ar ajuta să ştiţi că studenţilor care răscolesc provinciile din Indiana, încercând să salveze o fată răpită în termenul de graţie de şase săptămâni după care ea va fi omorâtă, le-a fost dat acest subiect de studiu la cursul de „Logic and Reasoning 204“. Înspăimântătorul profesor Williams sugerează clar că „Polly“ e o persoană reală şi că soarta ei e într-adevăr în mâinile lor, însă nu te poţi opri să nu te întrebi de ce campusul colegiului are o statuie a lui Stanley Milgram, specialistul în psihologie comportamentală care a condus în anii 1960, pe când preda la Yale, experimente de supunere totală. Misterele autentice sunt, în aceste vremuri zbuciumate, o specie pe cale de dispariţie, aşadar e un lucru bun, dacă nu cumva un pic pervers, să iei urma

fiecărui indiciu cu adevărat bizantin al acestui joc bizar. Da, caracterizările sunt slabe şi da, sunt momente în care aţi vrea să strigaţi „Hei, copii – dacă X e aşa şi Y e la fel, atunci. …“ Însă autorul intervine întotdeauna pentru a arunca o umbră de îndoială asupra unor presupuneri iniţiale ale ecuaţiei mentale. Dacă rezolvaţi acest mister fără să trageţi cu ochiul la ultimul capitol, luaţi automat notă maximă. Suntem atât de obişnuiţi să ştim misterele de tipul celor din epoca victoriană ca desfăşurându-se în Londra lămpilor cu gaz (sau, dacă suntem norocoşi, în şi mai întunecatul Edinburgh) că surpriza iniţială a THE ANATOMY OF DECEPTION (DELACORTE, 24 $), primul roman al lui Lawrence Goldstone este scena oraşului Philadelphia. Deşi în firul epic apar membri de vază ai societăţii, nu e vorba despre un roman de atitudine. Este mai degrabă o povestire sumbră, dar realistă, a stării cercetărilor medicale la sfârşitul anilor 1800. Aşa cum este văzută prin ochii tânărului doctor care studia sub îndrumarea lui William Osler, pionier real al medicinei moderne, camera de anatomie din morga Blockley este cel mai interesant loc din întregul oraş – până când un student ceva mai sofisticat îi face cunoştinţă cu deliciile şi pericolele părţii întunecate a oraşului. Având în vedere cadrul alert al perioadei şi detaliile medicale de înaltă calitate, dacă eroul lui Goldstone era mai naiv de atât, ar fi fost închis într-o instituţie de specialitate. Romanele lui Robert B. Parker despre Jesse Stone, şeful poliţiei din Paradise, Mass., nu au avut vreun răsunet până la apariţia lui Crow. Ucigaş plătit al cărui nume adevărat este Wilson Cromartie şi ai cărui strămoşi Apache par dubioşi, Crow revine în STRANGER IN PARADISE (PUTNAM’S, 25.95 $), o poveste interesantă, fără să fie însă provocatoare, despre necazurile de zi cu zi ale unui oraş mic. Dar cui îi pasă, atâta vreme cât aduce împreună doi eroi născuţi pentru a lupta de aceeaşi parte. Crow este Hawk, executorul din mai cunoscuta serie Spenser a lui Parker, înainte de a se domestici, lucru care îi permite lui Jesse să devină Spenser, înainte să îmbătrânească. Jesse şi Crow se antrenează împreună („Suntem buni. … Chiar suntem“) şi îşi discută carierele („nu are rost să fii războinic dacă nu poţi să găseşti un război“). Dar, în principal, vorbesc aşa cum vorbesc bărbaţii normali, lucru care ne încântă auzul. h 9


Mediul şi mesajul În acest al doilea roman al său, designerul de coperte de cărţi Chip Kidd alimentează tensiunile dintre cuvânt şi imagine. DE JAMES PONIEWOZIK H, acei mari duşmani, Cuvântul şi Imaginea! Lupta dintre ei s-a dezlănţuit în mii de edituri, prin paginile ziarelor şi ale revistelor glossy. Adepţii Cuvântului îşi denigrează adversarii, considerând că sunt mai superficiali, că încearcă să înlocuiască profunzimea şi nuanţele cu desene şi neghiobii, sustrăgând şi mai mult din preţioasa numărătoare a rândurilor şi lupta „imobiliară“ pentru spaţiul coloanelor în pagină. Campionii

A

THE LEARNERS

The Book After „The Cheese Monkeys” de Chip Kidd. 258 pag. Scribner. 26 $.

Imaginii îşi resping rivalii drept literalişti condescendenţi, care nu sunt dispuşi să recunoască faptul că există lucruri pe care preţiosul lor verbalism nu le poate exprima. Din când în când, vreun făcător de bine subliniază că cele două funcţionează cel mai bine împreună, însă spaţiul din pagină şi atenţia sunt limitate şi e prea mare tentaţia de a se război în privinţa cursului de schimb cuvânt-imagine – a fost fixat, cu multă vreme în urmă, de bancherii literari, la un curs de o mie la unu. Ca renumit designer de coperte devenit romancier – introduceţi aici o glumă despre cărţi/coperte/opinii – Chip Kidd e un intermediar între cele două lumi. Iar cel de-a doilea roman al său, o continuare a celui de debut, The Cheese Monkeys, din 2001, e concentrat nu atât pe personaje şi poveste cât pe o explorare a interacţiunii dintre Cuvânt şi Imagine (sau, conform descrierii mai ample, de grafician, a lui Kidd, „Formă“ şi „Conţinut“). Protagonistul lui Kidd, Happy, care a apărut ca student la arte în The Cheese Monkeys, a absolvit în 1961 şi îşi caută prima slujbă de grafician. Spear, Rakoff & Ware, agenţia de publicitate din New Haven unde nimereşte el, n-are nici un avantaj aparte, în afară de faptul că profesorul şi idolul lui Happy, Winter Sorbeck, şi-a început cariera acolo. E o afacere de familie şi excentrică, a cărei singură proprietară e hipersensibila Mimi Rakoff; soţul ei a murit cu câţiva ani în urmă, dar a fost înlocuit şi suplinit de îndrăgitul câine al lui Mimi, Hamlet. În mica echipă se află Milburne „Sketchy“ Spear, un geniu modest care şi-a irosit cariera lucrând la această agenţie, apoi diabolicul şi înverşunatul copywriter Tip Skikne şi asociatul Preston Ware, care e reprezentantul somnolent şi mai bătrân al elitei albe, anglosaxone şi protestante – comparat cu „monstrul lui Frankestein, dar fără electricitate“ – care a fost membru fondator al agenţiei în 1922 şi care s-a comportat ca un somnambul în cea mai mare parte a deceniilor scurse de atunci. The Learners (Ucenicii) se petrece în perioada hotărâtoare pentru designul şi advertisingul american – epoca experimentală şi anevoioasă a sloganului „Gândeşte în paşi mici“

James Poniewozik scrie rubrica Tuned In şi pe blog la revista Time. 10

–, însă Happy îşi dă seama că se află la mare distanţă de nucleul agitat al „nebunilor“ de pe Madison Avenue. Această senzaţie a pierderii revoluţiei conferă primelor pagini ale cărţii o nuanţă ciudată de bildungsroman. Departe de linia acţiunii, Happy începe să înveţe mecanismele acestei industrii şi încearcă să descopere ce-şi doreşte de la cariera sa. Totuşi, în New Haven, în 1961, se mai produceau şi alte cercetări revelatoare: experimentele psihologului Stanley Milgram asupra autorităţii, în care i se cerea unui grup de subiecţi („profesorii“) să administreze şocuri electrice periculoase „ucenicilor“ care nu reuşeau să răspundă corect la întrebările din memorie. (Fără ca profesorii să ştie, ucenicii erau actori, iar şocurile, false). După ce are prilejul de a se întâlni cu un prieten din facultate şi se implică în experimentele lui Milgram, formarea lui Happy ia o neaşteptată întorsătură întunecată. Cu toate acestea, The Learners e un roman nostim, chiar dacă nu redă mereu suferinţa la fel de bine ca momentele comice şi chiar dacă nu reuşeşte să le redea pe amândouă în acelaşi

Ca renumit designer de coperte devenit romancier, Chip Kidd se amuză contagios cu cuvintele. timp. Pentru un tip venit din sfera Imaginii, Kidd se amuză contagios cu cuvintele. „Unii oameni îţi vorbesc cât într-o carte“, spune Happy despre Tip, uşuraticul său coleg. „Tip îţi spunea cât într-o broşură“. Uneori Kidd forţează prea mult, dar el şi-a plasat romanul printre oamenii din advertising, care forţează prea mult cuvintele pentru a-şi câştiga traiul. Unul dintre ei se referă astfel la puterea transformatoare a sufixului în cazul unei mărci de cereale, Crispy Cornies: „Adăugând trei litere la cuvântul corn, nu mai e vorba despre creaţia lui Dumnezeu, ci a omului. Uluitor“. Însă modul în care Kidd explică şi se foloseşte de grafică – adică mijloacele de exprimare ale lui Happy – e cel mai frapant aspect aici. „Tipografia“, scrie el, „e cu adevărat arta

invizibilă a ultimului veac“. E omniprezentă, influentă şi, prea adesea, ignorată. (Mai ales, după cum află de îndată Happy, de către nenorociţii de oameni din sfera Cuvântului: „Fă-l mai mare.“ „Fă-l mai mic.“ „Să tai din text? Glumeşti.“) În câteva digresiuni – uneori revelatoare, alteori pedante –, „Conţinutul“ are parte de monologuri pentru a descrie cum poate fi considerat înşelător, ironic, metaforic şi aşa mai departe. La un material de amploare realizat într-un adevărat tur de forţă, lui Happy i se cere să creeze o mică reclamă de ziar – pentru experimentul lui Milgram – şi el sparge banalul bloc de text ca să adnoteze subtilele mesaje cu fiecare font, semn de punctuaţie şi formatare de coloane. Aceste digresiuni nu se leagă întotdeauna reuşit cu povestea însă atunci când o fac, arată în chip elocvent cum încearcă Happy să găsească cuvintele – şi fonturile – care să-i exprime cel mai bine emoţiile. El, sau mai degrabă Kidd, nu reuşeşte întotdeauna. The Learners e spiritual şi bine închegat ca şi comedie de birou, ca reflecţie asupra artei şi ca poveste de autodescoperire. Însă capătă o tonalitate falsă atunci când Kidd abordează subiectele mai tragice: când Happy ajunge la o întunecată realizare proprie după ce participă la experimentul lui Milgram (în care majoritatea subiecţilor şi-au tratat „ucenicii“ cu şocul maxim), reacţia lui pare mai adesea una de panică adolescentină decât adevărata criză pe care ar vrea s-o redea Kidd. Personajele lui de la agenţia de publicitate sunt schiţate în mare – cu nume dickensiene încântătoare, precum trupeşul Dick Stankey de la client service, care „transpiră ca o şuncă perpelită“ – dar ele subminează realismul romanului. Iar dacă volumul e presărat cu idei pătrunzătoare, Kidd le distruge accentuându-le prea mult. „Clişeul e că morţii arată ca şi când ar dormi. Dar nu-i aşa. E o minciună. Oamenii care dorm emit vibraţii necontrolate, având promisiunea atotprezentă a reînsufleţirii“ – o observaţie absolut splendidă, tulburată de insistenţa propoziţiei e o minciună, ce are efectul a două semne de exclamaţie la sfârşitul enunţului. Totuşi, nu putem identifica neajunsurile romanului în privinţa Cuvântului sau a Imaginii. Până la urmă, Kidd e un designer strălucit şi conştient de propria valoare, dar şi un scriitor inteligent. The Learners e neizbutit, uneori, în conturarea personajelor, a tonului şi emoţiilor lor – în toate acele aspecte intangibile care nu ţin nici de Formă, nici de Conţinut, ci de interacţiunea dintre acestea. Totuşi, farmecul cărţii constă, atât la propriu cât şi la figurat, în detalii: în observaţiile vizuale, în conflictele de firmă mică şi în reflecţiile asupra propriei arte grafice a lui Kidd, care, în cele mai bune momente ale lor, îi sunt de folos şi personajului principal. Într-un pasaj emoţionant, Happy aşterne pe pagină exemple pentru toate fonturile posibile cu care se poate scrie „Iartă-mă“, însă ajunge la concluzia că tipografia „îşi are limitele ei, ca orice altceva“. În alt roman, ar putea părea o pierdere de vreme prezentabilă şi metaficţională. În The Learners, e o aluzie plăcută, care ne aminteşte cum cuvinh tele – şi fonturile – ne pot decepţiona. ILUSTRAŢIE DE ELLEN LUPTON


Băiatul şi veveriţa În acest roman, un constructor învaţă să iubească animalele pe care le mută din locurile lor. DE ADELLE WALDMAN ROTAGONISTUL celui mai recent roman al Lydiei Millet este un constructor din industria imobiliară. Nu e un constructor ecologist şi nici unul de case ieftine, ci pur şi simplu un constructor obişnuit, care munceşte de dragul banilor, ridicând complexe rezidenţiale de prost gust şi staţiuni luxoase pentru pensionarii înstăriţi şi pentru turiştii iubitori de aventură. Asta e ceva neaşteptat: proza Lydiei Millet e plină de subiecte legate

P

HOW THE DEAD DREAM

de Lydia Millet. 244 pag. Counterpoint. 24 $.

de protecţia mediului. Însă personajul principal din How the Dead Dream (Cum visează morţii) trece printr-o transformare. Deşi nu renunţă la vocaţia sa, îşi pierde treptat interesul faţă de ea, devenind, în schimb, obsedat de animalele aflate în pericol de dispariţie. E o adevărată întorsătură pentru un personaj a cărui copilărească poftă de bani a depăşit cu mult nivelul dorinţei obişnuitului băieţel care vinde limonadă la colţul străzii. Tânărul T. – aşa cum i se spune, în general, constructorului Thomas – conduce o bursă neagră, vânzând lucruri precum „sticle de alcool furate, exemplare cu colţuri îndoite din faimosul The Joy of Sex... sutiene şi, o dată, o poză polaroid a surorii lui Adam Scheinhorn, surprinsă în pielea goală” şi obţine bani, prin înşelăciune, de la vecinii săi, sub pretextul unor diferite cauze caritabile. Când mama lui vrea să afle dacă toţi banii pe care i-a strâns, cu o anumită ocazie, chiar au revenit unui grup care ajută copiii subnutriţi, T. o linişteşte cu viclenie: „Toate fondurile au fost donate copiilor. Da. Aşa a fost“. La scurt timp după ce termină facultatea, T. îşi vinde prima construcţie, obţinând un profit cu cinci zerouri şi, la vârsta de 22 de ani, are deja propria sa firmă de construcţii în Santa Monica. Însă se dovedeşte că T. nu e un antierou, aşa cum How the Dead Dream nu e nici satirică, nici lipsită de logică. Reprezintă un punct de cotitură pentru proza lui Millet, ale cărei romane anterioare aveau tendinţa de a include atât satira, cât şi absurdul: Oh Pure and Radiant Heart concepea revenirea la viaţă, în 2003, a trei fizicieni care au condus Proiectul Manhattan, iar alte volume, precum My Happy Life, care a câştigat Premiul Clubului PEN din Statele Unite, în 2003, şi George Bush, Dark Prince of Love erau, în ciuda aspectului întunecat, pline de salturi comice. În contrast, transformarea lui T. într-un prieten al şoarecilor cangur de deşert – a căror existenţă e pusă în pericol chiar de unul dintre proiectele sale de construcţii – e prezentată pe un ton inexpresiv, deşi într-o proză lirică, meditativă. Care e motivul pretextat pentru fascinaţia crescândă a lui T. faţă de speciile sălbatice

Adelle Waldman a scris pentru Slate, The New York Observer şi The Village Voice.

în pericol de dispariţie? Fiind o persoană care a trăit sentimentul pierderii, el e în măsură să se raporteze la aceste vietăţi. „Le cunoştea poziţia, aşa cum şi-o cunoştea pe-a lui: se aflau în linia întâi a singurătăţii, ca pionierii“, scrie Millet. Această preocupare e legată de o conştiinţă ecologistă generală: „Imperiul“ – pe care T. l-a venerat înainte – „arăta bine doar construit pe fondul unor oceane şi păduri“, îşi dă el seama. „Dacă oceanele ar fi moarte şi pădurile înlocuite cu pavaje, până şi imperiul ar fi privat de importanţa sa“. Transformarea lui T. nu e întru totul convingătoare, aşa cum nu e nici pe atât de profundă pe cât se pare că o consideră Millet. „Oraşele au fost opera oamenilor“, scrie ea, „însă pământul, înainte şi după ridicarea acelor oraşe, în afara, dedesubtul şi în jurul lor, a fost visul unui leviatan adormit – era Dumnezeu, dormind acolo şi visând“. E poetic, dar nu e mai deloc revelator. Pe măsură ce obsesia lui T. sporeşte, acesta începe să pară niţel dezechilibrat, iar concluzia destul de nimerită e că ceea ce societatea consideră a fi nebunie e, de fapt, un nivel superior de conştiinţă. Şi totuşi, per ansamblu, How the Dead Dream e un roman reuşit, în mare parte datorită inteligenţei şi eleganţei narative ale lui Millet. Însă e totodată rolul unui talent care a fost mai puţin important în cărţile sale comice, dar pe care e limpede că Millet îl are din plin: o scrutare morală, la fel de sensibilă faţă de nuanţele de caracter, cât şi faţă de cauzele sociale. Atunci când tatăl lui T. se declară gay şi o părăseşte, pe neaşteptate, pe mama lui după treizeci şi ceva de ani de căsnicie, T. este mişcat de disperarea mamei sale şi uluit de voioşia tatălui lui: „Deci eşti gay?“, zice T. „Minunat. Cum ţi-e ţie mai bine: arăţi bine, arăţi sănătos. Dar chiar trebuie să fie aşa de nemilos cu ea?“. Tatăl lui se zbârleşte: „Nu-s obligat să ascult aşa ceva, Thomas“, îi spune el fiului său. Consternarea lui T. în faţa egoismului tatălui său dezvăluie decenţa din adâncul fiinţei lui – şi ilustrează abilitatea lui Millet de a oferi personajelor sale un amplu caracter uman, chiar dacă e vorba de h constructori din industria imobiliară.

Beaufort Castle după retragerea israeliană din Liban, în 2000.

Sub asediu Nişte soldaţi israelieni sunt abandonaţi într-o fortăreaţă părăsită din Liban. DE JASCHA HOFFMAN ASTELUL Beaufort, construit de cruciaţi pe un vârf de munte din ceea ce este acum sudul Libanului, a trecut prin multe mâini înainte să fie preluat de sub controlul Organizaţiei pentru Eliberarea Palestinei de către trupele israeliene invadatoare, în 1982. În acest curajos roman de debut, tânărul jurnalist israelian Ron Leshem îşi imaginează oboseala şi groaza unui mic grup de soldaţi înăuntrul fortăreţei, în lunile care au precedat retragerea armatei israeliene din anul 2000. Povestea e spusă de Liraz Liberti, un ofiţer

C

BEAUFORT

de Ron Leshem. Traducere de Evan Fallenberg. 360 pag. Delacorte Press. 24 $.

sefard impulsiv, în vârstă de 21 de ani, care a fost pus la comanda micii trupe. El îşi aminteşte „cum simţeai vântul acolo sus, gustul şniţelului, mirosul de dezinfectant“, precum şi „ciulinii de un metru şi jumătate înălţime care te îngropau“. Prin Liraz ajungem să-i cunoaştem pe cei 13 „pui de om“ din detaşamentul său, tineri fără experienţă pe câmpul de luptă, care-şi petrec vremea inventând argou şi pregătind „sandvişuri nimicitoare cu brânză şi pesto“. Misiunea militară a acestei unităţi seamănă cu o tabără de vară a sioniştilor, asta până când soldaţii sunt bombardaţi în timpul unui atac surpriză înainte de zorii zilei. Liraz nu face faţă prea bine pe câmpul de luptă: când o mină de pe marginea drumului explodează în faţa expertului său genist, Liraz îi aduce reproşuri medicului, iar apoi cade într-o stare de şoc în timp ce cadavrul e pus pe o targă. Pe măsură ce opinia publică din Israel se întoarce împotriva războiului, iar soldaţii de pe front sunt seceraţi de focul inamic, misiunea

Jascha Hoffman a scris la The Boston Globe, Nature, precum şi la The Times. FOTO: JOHN MILLER (STÂNGA) SI AHMED MANTASH/ASSOCIATED PRESS

începe să pară din ce în ce mai inutilă. În loc să împiedice Hezbollahul să facă incursiuni în teritoriul israelian, fortul a devenit o altă ţintă. „Noi stăm aici la Beaufort“, explică medicul, „detaşaţi de orice, atrăgând asupra noastră rachete, lansatoare de bombe şi mecanisme explozive, punându-ne vieţile în pericol, doar ca să putem sta, în continuare, la Beaufort“. Ceea ce a început ca un joc de capturare a steagului s-a transformat într-un soi de Masada. Chiar şi după ce Liraz descoperă că Israelul n-a intenţionat niciodată să ocupe muntele, rămâne devotat misiunii de a-l apăra. Însă nu o face pentru că dă crezare „amestecului jenant de sionism şi kitsch“ care trece drept patriotism la Beaufort, ci pentru că oamenii săi şi-au riscat viaţa pentru el, iar el vrea să facă acelaşi lucru pentru ei. Romanul îi cere o anumită rezistenţă cititorului. Detaliile veritabile despre echipamente şi de argou, extrase din amplele interviuri ale lui Leshem, încarcă prea tare firul narativ. Şi nu e foarte uşor de suportat pofta soldaţilor de fete ortodoxe uşuratice, dispreţul lor faţă pentru pacifiştii reporteri israelieni şi lipsa lor de interes pentru libanezii ale căror vieţi au fost sfărâmate de război. Însă Liraz are un anumit farmec vulnerabil, care îl face pe cititor să-şi continue lectura. Când Beaufort a fost publicat iniţial, în ebraică, soldaţii israelieni care l-au citit probabil că au acordat prea puţină atenţie prezicerii din paginile volumului, cum că se vor întoarce, în cele din urmă, în Liban. Duşmanul, după cum susţine naratorul lui Leshem, va „lua ostatic un soldat, va rechiziţiona un jeep la frontieră, va bombarda vreo aşezare din nord cu tiruri de mortier.... Noi vom deplasa trupe acolo... vom trece din casă în casă“. Exact asta s-a şi întâmplat când războiul a reizbucnit, în vara anului 2006. Citind romanul acum, în traducerea reuşită a lui Evan Fallenberg, în timp ce Israelul e supus la presiuni pentru a se întoarce în Gaza, ne amintim cât de uşor se poate găsi o armată blocată pe teritoriul inamic, scufundată, după cum îi spune un general lui Liraz, „adânc în h tactici, dar fără strategii“. 11


Fatalista Patru romane de început scrise de Irène Némirovsky, victimă a Holocaustului. DE THOMAS MALLON XISTĂ puţine mostre de exegeză literară mai triste sau mai frenetice decât ciorna scrisorii formulate de Michel Epstein şi adresate ambasadorului german în Franţa ocupată, pe 27 iulie 1942 – la două săptămâni după arestarea soţiei sale, romanciera Irène Némirovsky, în vârstă de 39 de ani. Disperat să o aducă înapoi acasă, Epstein îi atrage atenţia ambasadorului asupra faptului că Némirovsky, născută în Rusia, trăia în Franţa de 20 de ani şi că, deşi bunicii săi fuseseră evrei, ea devenise romano-catolică. Epstein nu menţionează că

E

DAVID GOLDER, THE BALL, SNOW IN AUTUMN, THE COURILOF AFFAIR

de Irène Némirovsky. Traducerea Sandra Smith. Cuvânt înainte: Claire Messud. 363 pag. Everyman’s Library/ Alfred A. Knopf. 25 $.

atât el, cât şi soţia sa, se convertiseră la catolicism cu doar trei ani înainte, în speranţa de a dobândi o oarecare siguranţă în faţa ameninţării reprezentate de Hitler. Se agaţă, însă, de detaliul literar, informându-l pe ambasador că volumele publicate de Némirovsky nu conţin nici măcar „un singur cuvânt împotriva Germaniei“ şi că, în ele, soţia sa „nu vorbeşte despre evrei cu nici un fel de afecţiune“. A doua zi după scrierea acestei ciorne, Epstein îşi aminteşte de un alt crâmpei din proza disculpatoare a soţiei sale şi se grăbeşte s-o aducă în atenţia editurii ei: „Cred că în David Golder, capitolul în care David cade la înţelegere cu bolşevicii ca să cumpere drepturi asupra petrolului nu poate fi interpretat ca fiind prea amabil faţă de ei“. Din tot ce a încercat Epstein, nimic n-a dat roade. Némirovsky avea să moară la Auschwitz în doar câteva săptămâni, iar el însuşi urma să fie ucis înainte de sfârşitul anului. Majoritatea cititorilor americani au descoperit-o pe Némirovsky de abia în 2006, când o traducere din Suite Française, un volum care cuprindea două nuvele despre începuturile ocupaţiei naziste, a fost publicat, în cele din urmă, la mai bine de 60 de ani după ce fuseseră scrise – în perioada dinaintea arestării sale. Acum, o dată cu retipărirea a patru opere de ficţiune scurtă scrise de Némirovsky la începutul carierei sale – inclusiv David Golder, care a făcut-o faimoasă la apariţia sa, în 1929, pe când autoarea avea 26 de ani –, cititorii contemporani au şansa de a înţelege pe deplin considerabila putere şi slăbiciunile din tinereţe ale acestei scriitoare. Personajul care dă numele nuvelei David Golder e un emigrant rus care face speculaţii pe piaţa mondială a petrolului, „un bărbat

Cel mai recent roman al lui Thomas Mallon este „Fellow Travelers“. Mallon predă la Universitatea George Washington. 12

enorm, la aproape 70 de ani“, cu o faţă „palidă şi ca de ceară, ca a unui mort“, al cărui vechi partener de afaceri din Paris s-a sinucis după ce-a fost terminat, financiar, de către Golder însuşi. Începând din acest punct, Golder e hăituit de propria sa zgârcenie, de familia sa nesăţioasă, de prăbuşirea acţiunilor companiei sale şi de starea deteriorată a inimii lui, ale cărei palpitaţii şi strângeri aduc nuvelei un soi de linie narativă independentă. Gloria, soţia neliniştită şi tirană a lui Golder, poate fi descoperită „ascunzându-şi repede carnetul de cecuri ori de câte ori intra el în cameră, de parcă ar fi fost un teanc de scrisori de dragoste“. Fiica sa desfrânată, Joyce, e îndrăgostită de un prinţ bielorus arătos şi lefter, care trăieşte la voia sorţii în Biarritz, servindu-i drept gigolo unei bătrâne doamne aristocrate. „Dă-mi-l mie, tată“, insistă Joyce. Golder va descoperi în curând că Joyce este, de fapt, rodul idilei soţiei sale cu un „cavaler arătos“. Cu toate acestea, n-o poate res-

Cititorii americani au descoperit-o pe Irène Némirovsky în 2006, la şase decenii după ce aceasta a scris nuvelele din „ Suite Française“. pinge pe fată, care şi-a petrecut toată copilăria linguşindu-l pentru a obţine afecţiune şi bani. „O, Doamne“, spune soţia lui, „o adori... la fel ca un iubit.... E grotesc“. Stăpânindu-şi furia şi caracterul răzbunător, Golder se întoarce în Rusia, muribund şi recent ruinat, după 48 de ani, pentru a încerca să încheie o afacere cu petrol cu sovieticii. Negociatorilor de contract ai ruşilor – de care soţul lui Némirovsky avea să-şi aducă aminte peste ani buni – le place „să-şi strecoare mici clauze murdare şi ambigue“. O ultimă socoteală emoţională îl aşteaptă pe bătrân pe drumul spre casă. Amintindu-ne de Balzac şi de capodoperele sale despre lăcomie şi cruzime precum

Moş Goriot şi Verişoara Bette, David Golder ne arată cât de neatinsă de modernism a rămas Némirovsky, cu toate că şi-a petrecut prima tinereţe în Parisul anilor ’20. Gusturile şi tehnicile sale literare au rămas strâns legate de cărţile occidentale pe care le citise în biblioteca străjerului imperial al cărui apartament din Moscova fusese închiriat de tatăl ei atunci când familia lor a fugit din Sankt Petersburg, la începutul revoluţiei din 1917. Cea mai avansată estetică a lui Némirovsky etalează un soi de naturalism de secol XIX care o împinge uneori să conceapă personaje determinate de mediul în care trăiesc, precum câinii, ţânţarii şi alte vietăţi neajutorate. Acest gen de ilustrări, sudate pe reflecţiile corozive ale personajelor asupra propriei lor identităţi evreieşti, i-au creat lui Némirovsky o reputaţie de antisemită, pe care soţul său a încercat să o folosească în avantajul ei în lunile catastrofale de la sfârşitul vieţii lor. Modul în care Golder şi soţia lui se atacă reciproc cu originile şi trecutul lor („El îi urlă numele în idiş ca pe o insultă“) poate proveni din patologii personale timpurii, care au determinat-o pe Némirovsky să pornească grăbită pe calea reinventării identităţii sale, cu mult înainte să se convertească la catolicism, au devenit o strategie de a rămâne în viaţă. Myriam Anissimov, în introducerea din ediţia franceză a Suite Française, observa cum „relaţia violentă şi nefirească” dintre Némirovsky şi mama ei „avea să stea la baza multora dintre romanele sale, aşa cum avea să se întâmple şi cu dispreţul faţă de anturajul de evrei bogaţi al mamei ei“. O legătură nocivă între mamă şi fiică stă la baza nuvelei The Ball (Balul), în care protagonista adolescentă, Antoinette, sabotează ambiţiile sociale ale părinţilor săi arivişti. Cu invitaţiile sale netrimise la o petrecere de care depinde totul, The Ball seamănă mai degrabă cu o nuvelă de-a lui Maupassant decât cu un roman de Balzac, cu excepţia finalului, a cărui implacabilă lipsă de sensibilitate pare să fi depăşit orice tentaţie pe care ar fi avut-o autoarea de a împlini convenţiile de gen. Mai puţin de caustic amuzant este Snow in Autumn (Zăpadă de toamnă), o scurtă elegie tolstoiană pentru credincioasa clasă slujitoare din Rusia ţaristă. Tatiana Ivanovna a fost dădacă în familia Karine vreme de jumătate de veac, iar după moartea scumpului său protejat, Yuri, ucis de către revoluţionari – crimă despre care Némirovsky scrie cu un talent alert şi zguduitor – credincioasa slugă îi urmează pe membrii familiei Karine în exil, mai întâi la Odessa şi apoi la Paris, unde şi-au creat o colonie bieloruşii, „atraşi din instinct de crângurile învecinate din Bois de Boulogne“. Pe măsură ce aristocraţii strămutaţi îşi găsesc de lucru ca manechine de modă şi mecanici auto, Tatiana rămâne cu amintirile sale despre Yuri şi despre vechea casă a familiei, despre zăpada care cădea, de obicei, mult mai devreme decât la Paris. Opera care se evidenţiază cel mai mult în această antologie este The Courilof Affair (Afacerea Courilof), în care Némirovsky, mereu dispusă să imite, adoptă stilul lui Conrad, mai precis acel stil întunecat şi politic din roFOTO: COURTESY DENISE EPSTEIN


mane precum The Secret Agent. Rezultatul e un melanj subtil format din propriul determinism al lui Némirovsky, planurile revoluţionare ale naratorului din poveste şi trăsăturile răvăşite şi uneori izbăvitoare ale firii umane – micile complicaţii neaşteptate care-l pot face pe un ideolog să pună frână teoriilor şi zelului. The Courilof Affair este prezentată sub forma unor însemnări pentru o autobiografie a lui „Léon M.“, un asasin bolşevic care s-a retras din afaceri şi care a fost crescut în Siberia şi în Elveţia de către exilaţi şi terorişti: „Am fost membru al partidului încă de la naştere“. În 1903, la 22 de ani, M. e trimis la Sankt Petersburg ca să-l omoare, pe cât de public cu putinţă, pe detestatul ministru ţarist al educaţiei, Valerian Alexandrovitch Courilof, poreclit „Balena ucigaşă“ de către studenţii cărora le înăbuşea violent demonstraţiile. Asemeni lui

David Golder, Courilof este foarte gras şi foarte bolnav, iar cu ajutorul unor hârtii false şi al nervilor de oţel, M. reuşeşte să se strecoare între cadrele medicale ale ministrului. Ajuns acolo, aşteaptă cel mai bun moment ca să lovească. Pe măsură ce se derulează aşteptarea lui M., acesta face greşeala de a ajunge să-l cunoască pe Courilof, de a vedea în el anumite trăsături ne-monstruoase de personalitate şi de comportament, caracteristici atenuante pe care Fanny Zart, înflăcărata tovarăşă de revoluţie a lui M., nu le-ar fi aprobat sau recunoscut vreodată. Întâmplarea face că Balena ucigaşă e un tip credincios şi foarte drăgăstos faţă de soţia sa franţuzoaică, o fostă actriţă ale cărei mojicii îi slăbesc serios poziţia în rândul clasei conducătoare. Oricât de leneş şi de brutal ar fi ministrul educaţiei, are totodată şi „momente de sinceritate“ şi chiar de

conştiinţă de sine. M. începe să simtă o milă inoportună faţă de suferinţele fizice ale acestui bărbat, pe care ajunge să-l numească, în sinea lui, „Courilof al meu“, şi pe care cititorul ajunge să-l vadă foarte încurcat şi real. În această povestire şi în toate celelalte, Némirovsky poate exagera, subliniind ironiile şi trântind un lucru grotesc după altul. Când, spre exemplu, detestabila nevastă a lui Golder zâmbeşte, soţul ei „îi vede plombele de aur strălucind în fundul gurii“; în zori, în faţa ferestrei de la biroul său, „strălucirea roşie a Turnului Eiffel şiroia ca sângele“. Într-un moment de spaimă, Courilof îşi scapă şi-şi varsă paharul de vin – echivalent melodramatic al unei scuipături în filme. De asemenea, în mai multe locuri, traducerea Sandrei Smith pare cam buimacă în folosirea unor anacronisme precum „stil de viaţă“ şi „blegoman“. Însă textul – şi Némirovsky

– capătă din nou viaţă într-o formă incisivă şi activă: portretele şi suvenirurile aflate într-una dintre camerele lui Courilof sunt „toate în rame de sticlă şi etichetate ca borcanele din farmacie“; un vechi prieten zgârcit de-al lui Golder a mers toată viaţa „tiptil pentru ca pantofii să-i reziste mai multă vreme“. Prefaţa elegantă a lui Claire Messud îmbogăţeşte şansele acestei antologii de a vedea cariera lui Némirovsky cel puţin ca pe ceva extras din dezastrul care a înghiţit-o. Aceste povestiri pot fi adesea presărate cu retoricele ridicări din umeri ale fatalismului rus, însă ăsta e doar un tic care arată îngăduinţa prea mare a tinerei Némirovsky faţă de creaţiile sale. Ceea ce o interesează cel mai mult la personaje precum Golder şi Courilof este tenacitatea, o dorinţă de supravieţuire pe care ea o poate aprecia, după h cum s-a dovedit, doar instinctiv.

Avertizare de călătorie Protagonistul acestui roman porneşte într-o călătorie primejdioasă către un oraş care s-ar putea să nu existe. DE JAN MORRIS CEST roman obsedant de incomod începe aşa cum e menit să continue. Un englez de 21 de ani, după ce-şi instalează cortul singuratic într-o pustietate andină, se trezeşte dimineaţa drogat, aproape fără nici un ban, cu paşaportul furat şi împovărat cu tovărăşia unui mic orfan peruan şi a unei pisici. Dificil? Situaţia lui e floare la ureche pe lângă ce va urma, iar cartea, de asemenea,

A

THE LOST CITY

de Henry Shukman. 321 pag. Alfred A. Knopf. 24.95 $.

e un tulburător tur de forţă, un gen de roman sfâşietor şi ambiguu – 321 de pagini de nesiguranţă insinuantă. Henry Shukman e poet, iar o bună parte din The Lost City (Oraşul pierdut) frizează lirismul. Scrie şi literatură de călătorii, iar cartea e impregnată, în parte, de inevitabila familiaritate a literaturii contemporane de călătorii, o Căutare a unui lucru sau a altuia, iar, pe de altă parte, e o evocare foarte realistă a vieţii în zonele mai obscure ale Americii de Sud. Totuşi, întregul roman e străbătut de un fir, ca un filon de minereu într-o piatră, care constituie garanţia literaturii adevărate. Trama e derutantă, iar protagonistul său e derutat. Eliberat de curând din serviciul

Jan Morris este o scriitoare galeză în vârstă de 82 de ani. Următoarea ei carte, „Allegorizings“, va fi publicată la moartea sa. FOTO: BEN RAMOS

în Armata Britanică, pregătit la Academia Militară din Sandhurst şi călit în jungla din Belize, înţesată de gherile, Jackson Small are un talent pentru desen şi o aplecare spre arheologie, dar a suferit un soi de depresie. Fără să aibă o idee conturată despre sine, sfâşiat de îndoieli sexuale şi etice, a venit în Peru hotărât să descopere un oraş indian pierdut despre care a auzit. Pare să fie un tip capabil, însă în jargonul vremii sale, este în mod categoric un tip cu mintea varză. În jurul acestei poveşti, Shukman a ţesut o pânză încâlcită de implicaţii, iar dacă Jackson însuşi nu e niciodată cu totul sigur ce i se întâmplă, acelaşi lucru i se petrece şi cititorului. Călătorim alături de el şi de orfan, într-o ceaţă – e ceaţa fizică dogorâtoare a Anzilor, e ceaţa morală a motivelor dubioase, e ceaţa melodramatică a unui bun roman de suspans şi e adesea ceaţa epuizantă a bolii, a foamei ori a fricii. Călătoria e presărată cu sfinţi şi păcătoşi, iar Jackson trece prin mai multe paravane de dezamăgire. E o unitate de măsură a operei faptul că rămânem cu loialitate alături de el în orice moment, neabătuţi de trădări şi poveşti de dragoste, de decepţii şi de violenţă criminală. Asta se datorează dârei aurite a artei inventive, care ridică acest roman mult deasupra unei simple poveşti de aventuri. Chiar dacă Shukman nu e întotdeauna convingător atunci când se ia la trântă cu transcendentalul, el nu pune nici un cuvânt aiurea când se mărgineşte la lumea concretă. Apoi, tocmai când ne evocă neliniştile emoţionale ale unui tânăr, sau chiar Semnificaţia Dragostei Adevărate, el părăseşte dintr-odată această cale metafizică şi porneşte, superb, către imaginile, sunetele

gulate, umezirea pantalonilor „pată cu pată“, hotărârea îmbibată care-l face să meargă mai departe – dar, pe de altă parte, „nu asta era oare ideea – să meargă mai departe şi să facă ce trebuia, deşi n-avea nici un sens?“

şi mirosurile ecuatoriale, evocate în detalii uluitoare şi, adesea, frumoase. Îmi aminteşte uneori de W. G. Sebald, iar imaginile sale pot fi de o acurateţe uluitoare. Iată, de pildă, într-o seară de vară, luna apare ca o „monedă de aluminiu“. În alt pasaj, în curtea unei ferme, „două găini cotcodăcind încet umblau cu o nehotărâre ţanţoşă“. După o liniştită pauză într-o furtună, ni se spune că un bubuit brusc de tunet s-ar „rostogoli ca o întrebare în mintea cerului“. De fapt, furtunile scot tot ce e mai bun din viziunea lui Shukman, iar eu n-am citit niciodată o evocare mai bună a ploii torenţiale tropicale decât pasajul care aproape că îl biruie pe bietul Jackson către finalul cărţii: ploaia care sună ca un clămpănit de linguri, bătăile ritmice de tobă ale picăturilor de ploaie coa-

Oare asta era ideea? Aceasta e literatură potrivită pentru învăţături morale, iar în timp ce eu însămi sufeream chinurile groaznicei călătorii, am simţit uneori că ne aflam într-un soi de marş alegoric, pe calea către un Oraş Ceresc, poate. Frazarea e prea compactă, prea hotărâtă pentru simplul divertisment, iar semnificaţiile sale sunt prea chinuitoare. Această calculată senzaţie de opacitate îşi atinge apogeul către sfârşit. Am citit cu atenţie, dar n-am înţeles niciodată ce se întâmplă. Cred că a sărit în aer un elicopter, era ceva legat de un transmiţător prin satelit al seviciilor secrete britanice. Un înfiorător baron anglofil al drogurilor a fost eliminat. Jackson însuşi a fost împuşcat, însă prietena lui, Sarah, s-a ivit ca prin minune ca să-l aline. Dacă începutul cărţii a fost stânjenitor, sfârşitul e categoric incomod. Nu chiar şi linia de final, totuşi. Te-ai fi aşteptat ca, după asemenea experienţe, Jackson Small să-şi fi îndreptat paşii spre vreun liman de linişte plăcută, unde el şi Sarah să poată trăi departe, foarte departe de traficanţii de droguri, de asasini şi de lăcomie. Însă nu. Într-un fel sau altul, în ultima pagină a cărţii, noi şi călătorul nostru ne trezim ieşind din Lincoln Tunnel, într-un alt gen de Oraş al Luminilor – Manhattan, unde „fiecare punct din fiecare clădire de pe acel orizont strălucitor spune acelaşi lucru: suntem buni, suntem cinstiţi, ai încredere în noi“. Surprinşi cumva? Mă simt ca şi cum aş fi h primit rafala unui Kalaşnikov. 13


Tămăduire sexuală În noul roman al lui Scott Spencer, un scriitor încornorat porneşte într-o misiune terapeutică: demascarea turismului sexual. DE TOM BISSELL

oamenilor“. Într-adevăr, Unchiul Ezra are un leac patentat pentru nepotul încornorat: un voiaj sexual în jurul lumii, oferit de un prieten de-al lui, un anume Lincoln Castle, căruia Ezra i-a împrumutat „niscaiva dolari pe drum“. Fleming Tours, compania sub a cărei egidă furnizează Castle aceste excursii, practică, de obicei, „un preţ nemaipomenit“, adică 135.000 $. Fireşte că majoritatea cititorilor vor avea câteva întrebări. E oare plauzibil ca Ezra să primească gratis o asemenea excursie? Dacă da, atunci e cumva firesc ca Ezra să-i predea această ofertă nepotului său şi, cu atât mai mult, e probabil ca respectivul Castle să fie de acord cu această schimbare? Însă improbabilităţile de abia au început. Cum voiajul demarează în două zile, Avery trebuie să-i răspundă lui Ezra de îndată, după care îşi sună agentul şi-i propune să-i facă un material de demascare a unei excursii sexuale („Ah, Avery, nu ştiu ce să-ţi zic. Toate editurile se arată din ce în ce mai speriate“), scriind această propunere în şapte ore. Spencer reproduce un fragment din respectiva ofertă: „Acesta nu e Cadillac-ul excursiilor sexuale,... acesta e Lamborghini-ul

E-A lungul carierei sale, Scott Spencer a demonstrat că are o voce uşor recognoscibilă: directă, practică şi intelectuală, dacă nu chiar înţeleaptă. Când e bine folosită, această voce devine foarte interesantă. Pe orbita romanelor sale gravitează câteva luni trainice. Personajele principale ale lui Spencer sunt, în general, prost stăpânite de obsesii – faţă de femei mai tinere, de obicei, faţă de părinţi, care adesea sunt încă în viaţă,

D

WILLING

de Scott Spencer. 244 pag. Ecco/HarperCollins Publishers. 24.95 $.

şi faţă de bani, care, de cele mai multe ori, nu le aparţin. Nu e cu adevărat un roman al lui Scott Spencer dacă personajul principal nu se teme, la un moment dat, că-şi pierde minţile. Naratorul din Willing (Dispus), noul roman al lui Spencer, este Avery Jankowsky, un scriitor independent lipsit de succes, care va pătrunde în lumea turismului sexului comercial. Avery îşi închipuie că este „tipul din tribune de la campionatul anual de baseball... cu mâna la inimă şi cu ochii scânteind plini de încredere în timpul intonării imnului naţional. De ce-ar trebui să zăboveşti asupra lui? Însă o faci“. Această presupunere îi dă unui vechi admirator de-al lui Spencer prima senzaţie că ceva e foarte în neregulă cu Willing. Pe la începutul romanului, se vorbeşte mult despre „cei patru taţi“ ai lui Avery. („De fiecare dată când mama s-a recăsătorit, a adoptat numele noului său soţ“). Spencer include chiar şi o porţie dintr-un eseu pe care Avery l-a scris pentru revista Esquire, despre dificila sa situaţie paternă, iar acest text conţine cumva propoziţia „Ceea ce mă duce cu gândul la mama“. În altă parte, o studentă la cursuri postuniversitare de literatură rusă îi corectează lui Avery pronunţia numelui lui Nabokov. „Na-bou-caf“, spune ea. De fapt, e Na-bokov, dacă e să ne luăm după indicaţia pe care însuşi maestrul a scris-o pentru studenţii săi de la universitatea newyorkeză Cornell. Şi mai rău e însă că Avery actualizează întrebarea retorică preferată de creştini – „Ce-ar face Isus?“, aducând-o la forma „Ce-ar face Dostoievski?“. Probabil că ar scrie o carte mai bună decât asta. Întrebarea dacă lumea are nevoie de încă o poveste despre un scriitor e o chestiune aspră, dar persistentă. Când, în romanul The Information al lui Martin Amis, Richard Tull îşi loveşte frustrat copilul, după ce vede cartea rivalului său pe lista de bestseller-uri, rămâi strivit de greutatea noilor şi îngrozitoarelor coordonate psihice ale explorării lui Amis. Spencer nu produce deloc asemenea informaţii. După o vreme, devine limpede Cea mai recentă carte a lui Tom Bissell este „The Father of All Things“. În prezent, lucrează la un volum de călătorii despre regiunea The Twelve Apostles. 14

Nu e cu adevărat un roman al lui Scott Spencer dacă personajul principal nu se teme, la un moment dat, că-şi pierde minţile.

că nu profesia lui Avery te zăpăceşte atât de tare, ci Avery însuşi. După ce lasă să-i scape că revista Rolling Stone îi oferea „doar“ 2.25$ pe cuvânt pentru o schiţă de 500 de cuvinte, Avery ne spune: „Nu-i numai asta, căci şi agentul meu de-abia mai reacţiona la ideile mele. Deveneam un pisălog şi o ştiam şi eu“. Acum imaginaţi-vă un întreg roman narat de vocea acestui bărbat. Trama începe când Avery citeşte jurnalul prietenei sale, Deirdre, şi află că ea are un amant rus. Din câte se pare, Spencer crede că o studentă de 27 de ani de la o postuniversitară de istorie rusă chiar ar folosi, în jurnalul său, prescurtarea de messenger „LOL“. În orice caz, Avery, „nebun de gelozie şi de ruşine“, îşi începe lenta decădere în beţia sexuală. Cu siguranţă că în acest moment va începe să strălucească Willing, dat fiind modul intens în care Spencer a zugrăvit pasiunea denaturată a lui David Axelrod pentru Jade Butterfield în Endless Love şi modul tulburător în care a descris evlavia lui Fielding Pierce faţă de fantomatica sa iubită, Sarah Williams, în Waking the Dead. „Am descoperit un anumit nivel de ajutor şi de amuza-

ment pe Internet“, ne spune Avery. „Şi apoi am scris cuvintele Aşa de... singuratic în motorul meu de căutare“. Îşi fac apariţia inevitabilele site-uri porno, iar Avery cercetează locul unde dă telefon cu o abilitate demnă de un articol din 1994 din revista Wired, intitulat Click World, în care femeile „pretindeau că voiau să aibă de-a face cu tine, numai că Tu nu existai, de fapt“. Când Avery se satură de conţinutul pornografic de pe Internet, se hotărăşte să apeleze la prostituate. În excelentul roman anterior al lui Spencer, A Ship Made of Paper, autorul descrie – concis, elocvent şi memorabil – fascinaţia unui personaj faţă de prostituate. Comparând aceste două pasaje legate de prostituţie, s-ar zice că autorul lui Willing i-ar fi luat, în cel mai bun caz, un scurt interviu autorului lui Paper. Totuşi, pe drumul spre bordel, Avery e lovit de o maşină, iar acest eveniment transformă romanul, dintr-unul de proastă calitate, într-o capodoperă în sens invers. Imediat după accident, Avery iese ţanţoş de la camera de gardă, deoarece tocmai şi-a amintit (el sau Spencer, mai degrabă) că a stabilit să se întâlnească la un pahar cu Unchiul Ezra, un individ căruia îi plăcea „să rezolve problemele

excursiilor sexuale“. Ceea ce, în lumea din afara acestui roman, ar putea conduce la scrierea la nimereală a unui text se transformă într-un război de o singură zi al ofertelor de preţ, care-i aduce lui Avery un contract de 400.000 $ pentru scrierea unei cărţi. În următoarele 40 de pagini, aflăm cum ajunge Avery la aeroport, cum se urcă în avion şi pleacă în Islanda, primul popas din excursia sa. Într-un roman de aproximativ 250 de pagini, această parte face dovada unei cumplit de proaste folosiri a mijloacelor narative. Pe drum, îi cunoaştem pe tovarăşii turişti sexuali ai lui Avery: miliardarul, jucătorul de baschet din NBA, tipul înspăimântător, câştigătorul la loterie şi un veteran al războiului din Irak, rămas cu un singur braţ. Povestea unui personaj despre moartea soţiei sale ne aminteşte, din fericire, că Spencer încă mai poate scrie o tulburătoare literatură de efect. Prin portretele acestor bărbaţi, care oferă singurele momente autentic romaneşti din Willing, Spencer îi spune cititorului său un lucru folositor, şi anume că toată lumea, în fond, e singură. Problema e că Spencer doar se preface că duce o luptă cu urâţenia multicoloră a turismului sexual. În avion, Castle îi anunţă pe acuzatorii săi: „Nu facem nimic ce-ar determina Unicef-ul sau pe altcineva să vină după noi. Suntem nişte bărbaţi în toată firea, care se întâlnesc cu nişte femei în toată firea, dar foarte speciale“. Nu că cititorul ar crede că Spencer e de acord cu Castle. Mai degrabă simte, în acest moment şi în multe altele, că Spencer încearcă să descrie complicaţiile morale ale turismului sexual. Cu siguranţă că acesta e motivul pentru care Spencer îl trimiFOTO: MARION ETTLINGER


Prăjeşte în continuare Obsesia lui Jennifer 8. Lee faţă de mâncarea chinezească o duce într-o odisee de trei ani, prin 23 de ţări. te pe Avery în Europa de Nord mai curând decât, să zicem, în Asia de Sud-Est. Însă e ca şi cum ai izola fonic o cameră de tortură: nu schimbă cu nimic ceea ce se întâmplă înăuntru. Avery îi spune cititorului: „N-am crezut niciodată că ar fi aşa de plăcut să-ţi angajezi un partener sexual“. Mai susţine şi că ar fi cu siguranţă „mai bine pentru cartea pe care voiam s-o scriu dacă aş putea termina această excursie fără a face sex cu o prostituată“. Nici un roman scris de un bărbat dispus să plece într-o excursie sexuală, chiar şi fără tragere de inimă, n-ar trebui să conţină următoarea propoziţie: „De fapt, niciodată în viaţă nu mă mai aflasem într-o situaţie atât de ambiguă şi de derutantă“. Ca propoziţie, e banală, iar ca informaţie din interiorul contextului psihologic, e derizorie. Asemeni unui vultur, Avery acceptă, în cele din urmă, serviciile mai multor prostituate („Părea de-a dreptul o grosolănie să refuz“), însă o face la modul nevinovat al devoratorilor de stârvuri. Avery şi ceilalţi turişti sexuali se află de două ori în ţinta bandiţilor din zonă, care vor să apere onoarea femeilor lor (faptul că excursia sexuală de 135.000 $ a lui Castle îi pune, de obicei, pe clienţii săi în calea unor asemenea pericole face dovada unei invenţii narative aflată în cel mai prost moment al său), iar primul dintre aceste incidente este poate şi cea mai prost scrisă scenă a romanului („Mi-am înfipt dinţii în moliciunea păroasă a coapsei lui, muşcând cu toată puterea mea sălbatică“). Chiar şi în cele mai bune romane ale sale, Spencer n-a fost niciodată un prozator electrizant. În cel mai bun caz, proza sa înaintează la modul eficient, dar deloc impresionant, al unui om care se grăbeşte. Willing reprezintă o adunătură de gafe, iar proza înaintează cu graba nedemnă a unui hoţ de poşete aflat în fugă. Un penis în erecţie, de pildă, e comparat cu un „salut nazist“. O pereche de sfârcuri e considerată asemănătoare cu „două santinele care apără“ inima prostituatei. Ni se spune că puloverul unui bărbat e „atât de moale încât pare comestibil“. Mai încolo, mocasinii unui personaj „arată atât de moi încât par făcuţi din nectar“. Thomas McGuane, în romanul său Panama, înfăţişează un personaj intrând într-o cameră de hotel şi-l învredniceşte cu următoarea observaţie: „Aş putea descrie ce se află în această cameră, dar nimic nu e de interes. Ştiu însă mulţi oameni care ar descrie-o, totuşi“. Willing descrie multe, multe camere de hotel. Există cam un singur rând memorabil în acest roman. „Să stai în pat cu o curvă“, zice Avery, „e ca şi cum ai fi secretarul de presă al unui preşedinte. Îi crezi povestea chiar şi atunci când ştii că nu-i adevărată şi mai crezi şi în dreptul său de a minţi“. Acesta e marele neajuns al romanului Willing. Senzaţia pe care ţi-o lasă nu seamănă deloc cu cea de-a te afla h în pat cu o curvă.

FOTO: CHANG W. LEE/THE NEW YORK TIMES

DE JANE ŞI MICHAEL STERN ESTAURANTELE chinezeşti sunt mai americane decât plăcinta cu mere, spune Jennifer 8. Lee în The Fortune Cookie Chronicles: Adventures in the World of Chinese Food (Cronicile răvaşelor norocoase: aventuri în lumea mâncării chinezeşti). Există de două ori mai multe asemenea restaurante decât francize McDonald’s, iar mâncarea pe care o servesc e la fel de previzibilă. „Ce restaurant chinezesc nu are în meniu carne de vită cu broccoli, pui cu susan, friptură de porc lo mein, wonton prăjit, rulouri de ou şi supă cu ou?“, se întreabă autoarea, o „chinezoaică născută în America“ ce-şi recunoaşte, cu voioşie, obsesia pentru restaurantele chinezeşti. Contrariată de extragerea loto din 30 martie 2005, care a produs un număr exagerat de bilete câştigătoare din cauză că numerele norocoase apăruseră în toată ţara, în răvaşele din prăjiturele chinezeşti, Lee îşi transformă obsesia într-o călătorie de trei ani, prin 42 de state americane şi 23 de ţări, timp în care descoperă că răvaşele norocoase nu sunt prea chinezeşti, la fel ca multe alte produse ale restaurantelor chinezeşti din America. Au apărut în Japonia secolului XIX şi s-au vândut în cofetăriile din San Francisco până la Al Doilea Război Mondial, când americanii de origine japoneză erau închişi în lagăre, moment în care antreprenorii chinezi au preluat afacerea. Lee dă de urma lui Donald Lau, care a petrecut zece ani scriind răvaşe pentru cel mai mare producător de asemenea prăjiturele, până când a intrat în pană de inspiraţie şi a fost nevoit să demisioneze, în 2005. Lee ia pulsul oraşului ca reporter la The

R

THE FORTUNE COOKIE CHRONICLES

Adventures in the World of Chinese Food de Jennifer 8. Lee. 307 pag. Twelve. 24.99 $.

New York Times. Tendinţa sa jurnalistică este să urmărească o poveste până la începuturile sale, însă nu fără a-şi permite câteva ocoluri fascinante. În încercarea de a descoperi originile răvaşelor norocoase, autoarea indică începutul livrării la domiciliu în New York şi flagelul auxiliar de meniuri gratuite. Lee ne prezintă şi posibila origine a mâncării chop suey (o glumă a unui bucătar-şef chinez din San Francisco, al cărui patron voia ca el să născocească o mâncare ce-ar fi „putut trece drept chinezească“). Lee merge în provincia Hunan pentru a afla dacă adevăratul General Tso are vreo legătură cu felul de mâncare cu carne de pui ce-i poartă numele, însă descoperă că probabil acest preparat s-a numit, iniţial, General Ching, după numele mentorului Generalului Tso. Mai dezvăluie şi că ambalajul de carton specific livrărilor la domiciliu, folosit la început pentru a pune înăuntru cochilii de stridii, e necunoscut în China, unde livrările de mâncare nu există, de fapt. Însă se află la

Jane şi Michael Stern au scris „Roadfood“.

mare căutare în alte locuri, căci telespectatorii europeni şi africani vor şi ei produsele pe care le văd în Seinfeld şi în Friends. Lee prezintă o idee uimitoare în capitolul intitulat „Restaurante Chinezeşti OpenSource“, susţinând că „dacă McDonald’s este un Windows al lumii gastronomice (în care o singură companie deţine standardele), atunci restaurantele chinezeşti sunt un fel de sistem de operare Linux, în care o reţea descentralizată de programatori contribuie la dezvoltarea codului sursă“. Autoarea compară, în opoziţie, deceniul „experimentelor ratate“ dinaintea succesului celebrelor Chicken McNuggets cu viteza uluitoare cu care chop suey, răvaşele norocoase şi preparatul de pui General Tso au preluat controlul în restaurantele chinezeşti de pretutindeni, datorită unui sistem „autoorganizat“ în care ideile bune se răspândesc precum legendele urbane. E nostim să citeşti despre pasiunea evreiască pentru „treyf sigur“ (mâncare ne-cuşer, în idiş) şi să o însoţeşti pe Lee într-o amplă căutare a „Celui mai bun restaurant chinezesc din lume“, exceptând China, Hong Kong şi Taiwan. Însă oricât de amuzante ar fi aceste devieri, cartea lui Lee e mai serioasă decât dă de înţeles veselul său subtitlu, întrucât dezvăluie anumite părţi foarte urâte ale industriei. Călătoreşte în provincia Fujian, care e „cea mai mare regiune exportatoare de muncitori de restaurante chinezeşti din lume în ziua de azi“ şi documentează îngrozitoarea experienţă a unui adolescent pe nume Michael, plecat din satul de pescari Houyu, care şi-a trimis mai bine de trei sferturi din populaţie în Statele Unite şi în care, la şcoală, micuţii învaţă engleza de restaurant. Michael petrece doi ani chinuitori încercând să ajungă în America şi nimereşte pe rău-famatul Golden Venture, vasul care a eşuat lângă Rockaway Beach în

1993, aducând în atenţia publicului situaţia traficului de carne vie. Autoarea scrie despre vulnerabilitatea chinezilor care se ocupă de livrări, căci pentru aceştia omorul este principala cauză de deces la locul de muncă. Şi apoi spune tragica poveste a unui cuplu de imigranţi care încearcă să aibă succes cu un mic restaurant chinezesc în nordul Georgiei, dar rămân lefteri şi distruşi de pe urma experienţei. În mod inevitabil, drumul anchetei lui Lee o duce înapoi în timp, la sosirea masivă a imigranţilor chinezi în California, în timpul marii Goane după Aur, perioadă când li se spunea Cei cereşti, pentru că păreau atât de eterici şi parcă veniţi de pe altă lume. Obiceiurile lor culinare erau deosebit de laborioase – folosind beţigaşe în loc de furculiţe, aceştia mâncau ciudate creaturi ale mării şi animale pe care localnicii nu le considerau vânat, ci dăunătoare. „Tăciunii xenofobiei culinare mocneau“, scrie Lee, citând dintr-un pamflet publicat de liderul sindical Samuel Gompers şi intitulat „Câteva motive pentru excluderea chinezilor: carne versus orez, bărbăţie americană versus hamalism asiatic – cine va supravieţui?“ Decretul de Excludere a Chinezilor, care limita imigraţia şi îi împiedica pe chinezi să devină cetăţeni americani, a interzis, de fapt, unui întreg grup etnic să capete slujbe în agricultură, minerit şi în fabrici. Consecinţele? Chinezii şi-au deschis spălătorii şi restaurante. „Atât curăţenia, cât şi gătitul erau treburi de femei“, explică Lee. „Nu reprezentau o ameninţare la adresa muncitorilor albi“. Tot aşa cum nici mâncarea din restaurantele create de chinezi nu ameninţa gustul american. Era – şi rămâne, în mare parte – „stilizată, savuroasă şi digerabilă“ – o mâncare americană ce pare străină, cu nişte chinezi care o gătesc şi o servesc. Conform lui Lee, „întocmai ca nişte intermedih ari“. 15


Eu, Narcis Memoriile lui Sebastian Horsley despre sex, droguri, artă, dezintoxicare, crucificare – chestiile obişnuite. DE CHOIRE SICHA

D

IN când în când, locuitorii Angliei ies la iveală cu progrese în principalele manifestări artistice ale acestei naţii: narcisism, superficialitate şi afectare. Steven Patrick Morrisey a corupt o generaţie întreagă în anii ‘80 cu importanta sa creaţie în materie de egocentrism şi tratament sarcastic al durerii. Un deceniu mai târziu, Jarvis Cocker a combinat într-un mod destul de reuşit acel egocentrism cu ura de clasă şi dragostea pentru un drog de calitate. În această tradiţie rafinată şi inutilă se înscrie şi Sebastian Horsley, un pierde-vară gen Withnail dar cu mai mulţi bani, unul dintre artiştii la tinereţe portretizaţi de Malcolm Bradbury, dar cu seringa plină de heroină, un continuator al exhibiţionistului scriitor Quentin Crisp. Opera sa de o viaţă, aşa cum explică în amănunt în memoriile sale, a fost de a lua ideea de stil de viaţă şi de a o desăvârşi până la totală inutilitate. Horsley s-a născut din părinţi ridicoli şi teribili. Erau beţivi, au divorţat, s-au recăsătorit, au terciuit Jaguar-uri şi s-au bătut unul cu celălalt.

Choire Sicha are o rubrică în The New York Observer.

Mama sa era îndrăgostită de ideea suicidului şi iată cum a aterizat el la internat. Acolo, tânărul Horsley a mişunat, a înfiinţat o formaţie punk şi a desoperit drogurile – asta deşi jură că niciodată nu a încercat ceva mai puternic decât iarba înainte să ajungă la 13 ani. Au urmat şcoala de artă, un mariaj ratat şi o prietenie cu Jimmy Boyle, condamnat pentru crimă şi artist convertit (sau, după cum sugerează Horsley, un virtuoz şarlatan). Boyle se culcă cu ne-

DANDY IN THE UNDERWORLD

An Unauthorised Autobiography de Sebastian Horsley. 328 pag. Harper Perennial. Broşată, 13.95 $.

vasta lui Horsley, Horsley cu orice altă femeie dar, în cele din urmă, Boyle şi Horsley fac şi o încercare împreună. Aparent, Horsley este un bisexual semifuncţional. E foarte receptiv la bunăvoinţă. După furtună urmează prostituatele. El pretinde că a cheltuit 100.000 de lire pe mai mult de 1000 de prostituate (a avut o iubită care îi plăcea la un moment dat, dar la momentul actual al povestirii ea nu mai reuşea decât „să-i provoace o consistentă du-

rere de cap“.) În continuare afirmă că a cheltuit mai mult de 100.000 de lire pe cocaină. Şi apoi, heroina. În cele din urmă, arhistilul de viaţă al lui Horsley începe să se dezintegreze în cel mai onest dintre locuri: clinica de dezintoxicare. Se dovedeşte că nu prea găseşti dandy în tranşee. Acolo conchide că actul său de „inventare de sine“ a fost unul de „răzbunare absconsă“ împotriva tatălui său (O clipă – şi dumneavoastră aţi trecut prin asta?) Aceasta este cartea perfectă pentru orice tânăr lunatic şi victimizat, în vârstă de 20 de ani, din familia dumneavoastră. Are aceeaşi obscenitate superbă ca şi o excursie la un fast-food din Edinburgh. De asemenea, cultivă într-o asemenea măsură epigrama, încât cartea ajunge toată numai sentinţe condensate. Bunica sa „a murit la 80 de ani, din cauza brodatului“. Sau: „Problema cu compasiunea este că nu e fotogenică“. Sau: „Regret totul. Şi ce dacă? Măcar am motive“. Undeva în a doua jumătate a cărţii Horsley începe să arate conştiinţă de sine dincolo de toate aceste figuri de stil. Îşi urăşte corpul trădător, răvăşit de droguri, iubeşte banii pentru că înseamnă putere şi realmente se iubeşte pe sine. „M-am îndrăgostit de mine“, scrie el. „Să

am acum o iubită ar însemna să înşel“. Bineînţeles, această sinceritate şi introspecţie subminează dorinţa sa de a fi numai formă şi nici un fel de substanţă. O problemă: memoriile proclamă din debut că „ceea ce urmează este adevărat“, dar în alt pasaj al cărţii Horsley îşi descrie experienţa ca jurnalist (a avut o rubrică în The Erotic Review) ca pe un proces ce constă din „a te încuia singur într-o cameră şi a inventa personaje şi conversaţii care nu există“. În 2006, în The Independent´s ABC Magazine, şi-a pus sub semnul întrebării întreaga sa muncă la autobiografie: „De ce să te încui singur într-o cameră şi să inventezi conversaţii?“ În orice caz, în 2000 Horsley s-a aventurat până în Filipine, unde a fost crucificat, fapt ce l-a făcut infam în Londra. Relatările sa asupra acestei întâmplări, ca şi asupra scufundărilor sale cu rechinii, sunt spectaculoase. Iar după asta, mai nimic nu se mai întâmplă, probabil din cauză că şi-a petrecut cea mai mare parte a ultimului deceniu scriindu-şi memoriile. La fel ca şi sinceritatea sa privind vulgaritatea şi degradarea, acest lucru este admirabil. A depus un efort laborios şi de durată ca să producă ceva ce pare scris la repezeală; majoritatea memoriilor care tratează h dependenţa par mai degrabă opusul.

Agenţia de detectivi numărul 1 Memoriile fictive ale adevăratului detectiv particular Allan Pinkerton. DE CHELSEA CAIN

C

A orice povestire poliţistă care se respectă, Pinkerton´s Secret (Secretul lui Pinkerton) începe cu secvenţa în care o cucoană intră în biroul unui detectiv. Acesta este Allan Pinkerton, personaj real care a înfiinţat Pinkerton National Detective Agency, iar cucoana este Kate Warne, care avea să devină în curând prima femeie detectiv din America şi,

PINKERTON’S SECRET

de Eric Lerner. 317 pag. A John Macrae Book/ Henry Holt & Company. 25 $

de asemenea, amanta lui Pinkerton. Romanul lui Eric Lerner, scris sub forma confesiunilor autobiografice ale lui Pinkerton, investighează încleştările de alcov ale acestuia cu doamna Warne şi, de asemenea, şi alte realizări, mai puţin private. Adevăratul Pinkerton şi fratele său mai mare, Robert (care nu este deloc menţionat în roman) şi-au înfiinţat agenţia de detectivi în Chicago la mijlocul secolului al XIX-lea. Nu a fost neapărat prima agenţie de detectivi, dar

Chelsea Cain este autoarea unui thriller, „Heartsick“. 16

a fost prima care a reuşit să convingă oamenii de respectabilitatea ei. S-au impus standarde de comportament. Mustăţile se purtau îngrijit. Pinkertonii s-au specializat în atragerea companiilor mari, iar în cele din urmă acestea le-au servit bine interesele. Dacă erai un baron al crimei în anii 1890 şi voiai să-ţi protejezi compania de căi ferate sau să spargi o mişcare sindicală, îţi cumpărai câţiva agenţi de la Pinkertoni. Dar Allan Pinkerton însemna ceva mai mult decât te lasă să crezi cântecele folk inspirate de istoria mişcării sindicale. El era aboliţionist. Era şeful unui grup de ajutor de pe Underground Railroad, reţeaua clandestină care ajuta sclavii negri evadaţi, ajungând până în situaţia de a a adăposti fugari în propria sa casă. A fost unul dintre cei care au contribuit la deconspirarea unui complot ce urmărea asasinarea lui Abraham Lincoln. Conform romanului lui Lerner, Pinkerton îşi petrecea cea mai mare parte a zilei de lucru îmbrăcat la costum şi folosind un accent fals. Îi plăcea să se îmbrace la patru ace şi i se atribuie inventarea noţiunii de „muncă sub acoperire“, deşi unele curtezane care au făcut spionaj ar putea contrazice această paternitate. Pinkerton´s Secret profită de această intrigă sub acoperire atunci când detectivul şi agenţii săi, lucrând incognito la un caz din Baltimore, nimeresc în miezul complotului de asasinare a lui Lincoln în timp ce acesta s-ar fi deplasat spre tribuna de unde avea să-şi susţină primul discurs de învestitură în funcţia de preşedinte. Viitorul

Allan Pinkerton, în timpul Războiului Civil. preşedinte este salvat, dar nu cu prea mare bătaie de cap: tot ce trebuie să facă Lincoln este să îşi modifice orarul de deplasare cu trenul. La cum se laudă Pinkerton, ai crede că a trebuit să îi smulgă asasinului arma din mână. Exact aici se află problema: Pinkerton al lui Lerner e un personaj cam dezagreabil. Nu îi place cu adevărat de nimeni. Lincoln e „sărac cu duhul“, Ben Franklin e „un inventator zăpăcit“. Dumnezeu e „un expedient jalnic“. Iar ceea ce spune despre părinţii naţiunii nu ar putea fi reprodus într-un ziar destinat întregii familii.

Adevăratul Pinkerton o fi fost, poate, un palavragiu şi genul care le ştie pe toate. A fost cu siguranţă un notoriu lăudăros de sine, care a angajat scriitori care să scrie în numele lui romanele sale poliţiste – multe inspirate, bineînţeles, de propriile sale realizări. Dar exagerata încredere în sine a încarnării sale fictive e puţin cam dificil de acceptat. „N-aveau nici o şansă fără mine!“ se făleşte el, discutând capacitatea guvernului de a contracara profitorii războiului. „Nu am fost oare indispensabil Statelor Unite încă din ziua când i-am salvat viaţa preşedintelui Lincoln? Am fost singurul om capabil să-i înfrâng pe aceşti noi trădători.“ Este un maestru al deghizărilor: „Eram cu uşurinţă luat drept un fiu loial al Sudului cu accentul meu perfect de sudist“, declamă el. Iar el este şi salvatorul negrilor, numărându-l pe Frederick Douglass (n.tr. – celebru activist aboliţionist, care şi-a început viaţa ca sclav, apoi evadat şi a ajuns un important om politic, după terminarea Războiului de Secesiune) printre mulţii săi admiratori: „«Dumneata şi cu John Brown, Dle. Pinkerton», mi-a spus Douglass, «sunteţi toată speranţa noastr㻓. E ca şi cum ai nimeri la un dineu exact lângă clasicul beţiv de seviciu. Ţi-am povestit cum am salvat Republica? Dar despre toate dăţile când alţii erau proşti şi eu aveam dreptate? Repede, daţi-mi şi mie sticla de coniac. În Pinkerton´s Secret, Lerner ne serveşte o felie tentantă de istorie americană. Păcat doar că tipul ăsta, Pinkerton, nu mai lasă pe nimeni h să strecoare vreo vorbă în discuţie. FOTOGRAFIE DE BETTMANN/CORBIS


Otrăvire

Miami Vice

Modă, avere, fixaţii romantice – toate sunt prezente în romanul lui Brian Antoni. Un dezastru chimic l-a desfigurat pe naratorul romanului.

S

ITE-UL web al oraşului Khaufpur din India acordă multă atenţie peisajului care îl înconjoară şi lacurilor strălucitoare şi chiar şi instituţiilor sale caraghioase. Una din ele, Clubul Leneşilor, este dedicată artei indolenţei: membrii săi care şed au întâietate faţă de cei care stau în picioare şi care „au obligaţia de a plăti băutura“. Cu excepţia unei scurte aluzii la o calamitate trecută nespecificată, nu există nici un

DE HENRY ALFORD

M

ULTE sunt strălucitoarele farmece ale operei. Cămilele, cântăreţii. Preocuparea referitoare la cea mai veche meserie din lume. Aluziile conform cărora firul epic îşi adună forţa din mieunat şi lipiciul perucilor. Intrigile care nu sunt influenţate de coincidenţă şi melodrame. Presupunerea că

SOUTH BEACH

ANIMAL’S PEOPLE

The Novel de Brian Antoni. 289 pag. Black Cat/Grove/ Atlantic. Paper, 13 $.

de Indra Sinha. 374 pag. Simon & Schuster. 25 $.

supraponderalii, atunci când mor, sunt plini de melodie. South Beach: The Novel (South Beach: Romanul) cel de-al doilea roman de ficţiune colorat şi cald al lui Brian Antoni, ar fi o operă foarte reuşită. Deşi South Beach nu e o tabără – îşi ascunde aripile, iar turbanul plin de bijuterii stă puţin pieziş – savurează un tip de detalii cu care ar putea fi cu uşurinţă confundat. Bogat în scene de club şi descrieri ale unor forme extravagante de reuniri fizice, această poveste a înfloririi morale şi sexuale a unui bărbat poate fi cel mai bine descrisă drept un bildungsroman întrerupt cu predilecţie spre psiho-sexual; cu adevărat, pare a fi singura carte scrisă anul acesta care să conţină fraza: „Lingea şi lingea şi lingea şi se gândea, Asta e de mine”. Chipeşul Gabriel Tucker de 29 de ani este un orfan heterosexual fără responsabilităţi. Când unchiul său se sinucide, Gabriel se trezeşte brusc fără nici un ban, cu excepţia veniturilor dintr-un frumos bloc vechi din Miami Beach, numit Venus de Milo Arms. Gabriel intră în crevasa banilor, făcând faţă avansurilor speculatorilor şi demolărilor. În acelaşi timp, fostul disperat este atras în vortexul emoţional al locatarilor şi musafirilor clădirii: Marina, artist beneficiar al unei burse MacArthur care îl trece pe Gabriel printr-o avalanşă generoasă de bune şi rele; Miss Levy, supravieţuitoarea Holocaustului care poartă pantaloni strâmţi tipic englezeşti şi păstrează sub pat conserve de peşte şi pachete Henry Alford este autor al „Big Kiss“ şi „Municipal Bondage“. ILUSTRAŢIE DE PETER ARKLE

de zahăr furate „în caz că e nevoie“; Pandora, travestit mut disperat după banii necesari operaţiei de schimbare de sex; Skip, editor de scandal bolnav de SIDA care numeşte manechinele „garnitură“ şi „pătrunjel“; şi Jesus, un şmecher cubanez sosit pe plută şi salvat de faimosul designer de modă Salvatore Fabrizio, dublură a lui Gianni Versace, care, înainte de a-l transforma pe Jesus peste noapte în senzaţia lumii modei, îi curăţă refugiatului faţa arsă de soare cu Pellegrino, în limuzina sa cu şofer. Dacă personajele lui Antoni sugerează un efort de a portretiza fiecare dintre sectoarele demografice din Miami – artişti, bifat; refugiaţi cubanezi, bifat; bolnavi de SIDA, bifat; escroci bătrâni, bifat – aceasta se întâmplă deoarece autorul îşi doreşte ca romanul să cuprindă alcătuirea socială a unui oraş pe care în mod clar îl iubeşte: „Miami Beach a fost locul unde neonul a murit şi acum a devenit locul unde neonul se va naşte din nou. Miami Beach a fost locul unde bătrânii au murit, şi acum şi tinerii vin să moară, de SIDA. A devenit, de asemenea, locul unde toate vârstele renasc pentru a se reface. În Miami Beach exista sentimentul că poţi fi orice îţi doreşti să fii“. Cu alte cuvinte, acesta este South Beach: The Novel, şi nu South Beach: A Novel. Ce salvează această abordare schematică de la a duce la fund cartea este imaginaţia vie a autorului. Două din evenimentele de artă organizate de Marina într-o

piscină abandonată din spatele clădirii Venus sunt memorabile, la fel şi scenele de umilire sexuală care implică vopsea şi ciocolată. Nu-i puteţi reproşa acestui autor că nu a mers îndeajuns de departe – aceasta este, la urma urmei, o carte în care premiul oferit la tombola lunară a unui restaurant este scoaterea unui tatuaj făcut în lagărul de concentrare. Şi totuşi adesea vă doriţi ca el să fi pus la fel de mult efort în firul epic ca şi în unele scene individuale. E una să-i ai ca recipienţi pasivi ai bunelor auspicii iniţiale atât pe Gabriel cât şi pe Jesus, şi alta să iei parte la problema lui Jesus cu drogurile şi la dispariţia magică a carnetului lui Skip, la finalul romanului. Antoni – care, după cum ne spun materialele de PR, a restaurat singur o proprietate Art Deco din South Beach „şi a fost imediat aclamat pentru seratele sale sociale … care a reunit laolaltă vecinii, refugiaţii cubanezi, travestiţii, pensionarii dar şi celebrităţi precum Cameron Diaz, Gianni Versace, Stephen King, Bianca Jagger, Candace Bushnell … şi mulţi care încă urmează să vină la petrecere“ – îşi încheie cartea cu aproape 11 pagini de dedicaţii. Am citit numai prima pagină şi deja am dat peste Gloria Estefan, George Plimpton, Maida Heatter, Cher, Calvin Klein, Oribe, Martha Stewart şi Prince. Această operă are o distribuţie de mii de personaje; să sperăm că sunt îndeajuns de multe pălării penh tru toţi.

indiciu că viaţa din Khaufpur ar fi altfel decât binecuvântată. Aşa cum nu există nici un indiciu că, de fapt, Khaufpur nu există. Khaufpur, precum şi foarte convingătorul său site web, sunt creaţia lui Indra Sinha, fost copywriter în publicitate, care le foloseşte ca pe un substitut pentru Bhopal, locul unde, în 1984, s-a petrecut unul dintre cele mai devastatoare accidente industriale din istorie, când scurgerea de gaz de la o uzină chimică a companiei Union Carbide a provocat moartea a mii de oameni şi îmbolnăvirea altor sute de mii. Khaufpur este de asemenea decorul pentru romanul său Animal´s People (Poporul lui Animal), un roman teribil de polemic şi neaşteptat de obscen, finalist în 2007 al Man Booker Prize, care dezvăluie nu un paradis, ci un oraş infestat. Naratorul ales de Sinha este un orfan de 19 ani, născut cu câteva zile înainte de dezastru şi a cărui coloană vertebrală s-a deformat atât de mult, încât el trebuie să umble în patru labe. Ştiut de toată lumea doar sub numele Animal, el refuză compasiunea, debitează vulgarităţi şi este obsedat de sex. Alcătuindu-şi o imagine de realist trecut prin multe, Animal îşi acceptă fără rezerve porecla răutăcioasă, susţinând că nu are „nici o dorinţă“ de a deveni o fiinţă umană. Totul e numai bravadă, bineînţeles. Deşi afirmă cu ferocitate: „Nu ştiu cum aţi putea numi lucrurile pe care le-am făcut“, este de fapt doar un virtuoz al escrocheriilor mărunte, care face şi el ce poate ca să supravieţuiască pe străzi. În mod corespunzător, la început intriga este schiţată de poftele lui Animal şi nu de dorinţa sa de dreptate. Animal tânjeşte după o fată al cărei prieten e implicat într-o campanie împotriva firmei responsabile Ligaya Mishan este membru al redacţiei The New Yorker.

cu scurgerea de gaz. Când o frumoasă doctoriţă americană înfiinţează o clinică ce oferă tratament medical gratuit, activistul şi prietena sa, suspectând faptul că ea adună în secret informaţii menite a discredita oponenţii companiei, îl conving cu uşurinţă pe Animal să o spioneze. Sinha este un scriitor savuros, dar el îşi investeşte personajele mai degrabă cu idiosincrazii decât cu vieţi interioare complete. Iar incursiunile sale în suprarealism pot fi mai degrabă deconcertante decât lămuritoare: persoana care are grijă de Animal este o călugăriţă franţuzoaică nebună, căreia orice sunete, cu excepţia limbii ei materne, îi par mormăieli; printre cunoştinţele lui Animal se numără un fetus bicefal aflat într-un borcan, care îl imploră să îl elibereze. Doctoriţa americană este o caricatură, o presupusă idealistă care şi-a dat osteneala să înveţe fluent hindi, dar pare complet opacă la obiceiurile şi constrângerile societăţii locale: poartă blugi mulaţi şi înjură în conversaţiile cotidiene. Să scrii despre un dezastru fără să aluneci în sentimentalism este o sarcină perfidă. La începutul roma-

Povestea extrem de polemică a lui Sinha se desfăşoară într-un Bhopal fictiv. nului, Animal ia în râs un jurnalist, acuzându-l că a venit la Khaufpur „să ne storci de poveşti, pentru ca străini din ţări îndepărtate să se poată minuna de cât de multă durere e pe lume“. Ceva mai departe, un doctor indian, descriind dezastrul în faţa colegei sale americane, îi povesteşte: „În acea noapte luna era aproape plină. Avea forma unei lacrimi şi, aşa cum se vedea prin norii de gaz, avea culoarea sângelui“. Răspunsul americancei este în egală măsură un şablon: „Stăteam acolo sorbindu-i din whisky şi ascultându-l cum reducea teroarea morţii oamenilor la o poezie mediocră“. Sinha pendulează între comedie şi tragedie, înţesându-şi povestea cu improbabile farse grosolane. Totuşi, din când în când proza lui atinge un lirism neprefăcut care aduce dintr-o dată subiectul în centrul atenţiei. Noaptea, Animal se retrage în casa lui improvizată din mijocul fabricii abandonate. „Auzi câtă linişte“, observă el. „Nici un cântec de pasăre. Nici un greiere în iarbă. Nici un zumzăit de albine. Insectele nu pot supravieţui aici“. Compania a produs „otrăvuri minunate,... atât de bune că e imposibil să scapi de ele, după atâţia h ani încă îşi fac treaba“. 17


Jaful chilian

Eroi imperfecţi

Neadaptaţii lui Antonio Skármeta pun la cale un jaf antifascist. Sandeep Jauhar îşi descrie drumul plin de incertitudini către profesia medicală. DE MINNA PROCTOR

Î

N ziua de Sfântul Anton, pe 13 iunie, preşedintele a amnistiat câteva categorii de infractori“. Aşa începe noul roman plin de fantezie al scriitorului chilian Antonio Skármeta, The Dancer and the Thief (Dansatoarea şi hoţul) tradus de Katherine Silver. Printre cei eliberaţi în mod neaşteptat se află şi Ángel Santiago, un hoţ mărunt, şi Nico Vergara Gray, renumit în lumea interlopă – pe-

THE DANCER AND THE THIEF

Antonio Skármeta. Tradus de Katherine Silver. 300 pag. W. W. Norton & Company. 24.95 $.

rechea ciudată care ţine această poveste. Angel este un tânăr rebel chipeş, închis pentru că a furat calul fratelui unui judecător. Adolescent visător şi impulsiv la momentul intrării în închisoare, iese de acolo cu gând de răzbunare. Nico este un maestru în spargerea seifurilor, scos afară pe uşa închisorii cu şampanie, îmbrăţişări şi lacrimi: „Delictele tale au fost proclamate în mod unanim drept adevărate opere de artă“. Cu părul întins şi aranjat şi o batistă de mătase în buzunarul de la piept, Nico nu vrea decât să ajungă din nou lângă soţie şi copil şi să-şi primească partea din ultima lovitură, despre care jură că va rămâne ultima. Dar Ángel are planurile jafului perfect şi are nevoie de ajutorul lui Nico pentru a-l pune în aplicare. Cu toate acestea, să-l convingă pe maestru să accepte o ultimă provocare este cea mai mică dintre problemele lui Ángel. Gardianul care îl abuzase în închisoare pusese un preţ pe capul lui. Probabil chiar mai periculoasă este fata pe care Ángel o întâlneşte în primele sale ore de libertate. Victoria Ponce este o tânără de 17 ani care vrea să ajungă balerină. Tatăl ei fusese ucis de fascişti înainte ca ea să vină pe lume, iar ea fusese întotdeauna obsedată de persoana lui, moartea lui, poezia despre moarte şi de moarte în general. Ángel o întâlneşte în prima sa dimineaţă de libertate, în faţa unui cinematograf în care rula un film japonez. Disperat după ceva de făcut, ca să nu mai vorbim de sentimente, se îndrăgosteşte puternic.

Minna Proctor este autorul „Do You Hear What I Hear? Religious Calling, the Priesthood, and My Father“. 18

Tânărul cuplu infracţional porneşte la luptă împotriva sistemului care le-a dat totul peste cap. Între reprize de amor, cine romantice şi excursii călare, se roagă de Nico să-i ajute la acest ultim jaf perfect. E vorba de un delict fără victime. De fapt, furând bani furaţi de la unul dintre cei mai corupţi funcţionari ai lui Pinochet, „marea lovitură“ capătă o calmă autoritate morală. Marea lovitură subversivă a acestui cuplu se dovedeşte a fi de fapt o declaraţie de intenţie, un extraordinar spectacol dansant care sărbătoreşte puterea artei şi-i permite Victoriei să răzbune moartea tatălui ei. În ciuda energiei lubrice, această zbenguială nu-şi găseşte rostul. E plină de afectare hollywoodiană şi de emoţii febrile à la Molly Bloom, Skármeta încercându-şi mâna cu diferite stiluri – naturalism, consumism, parabole, modernism, pastişe – însă fără a se simţi confortabil cu nici unul dintre ele. Convenţiile

„Delictele tale“, i se spune unui hoţ, „au fost proclamate adevărate capodopere“. (şi clişeele) genului nu se îmbină cu elementele fanteziste ale poveştii. Obsesia pentru cai a lui Ángel, spre exemplu, duce adesea firul epic, însă pare a fi ataşată personalităţii sale în mod artificial. Înclinaţia Victoriei spre autodistrugere este atât de bine articulată şi de aleator utilizată – acum e anorexică, peste puţin abandonează şcoala, ceva mai încolo se prostituează şi încearcă să se sinucidă aruncându-se într-o fântână poluată, acum e O.K., doar o adolescentă sensibilă îndrăgostită – încât e greu de înţeles. Personajele precum ucigaşul care atrage câinii şi femeile ca un magnet şi gardianul cu impulsuri sexuale reprimate care joacă şah şi se luptă cu propriul trecut de torţionar par a fi alcătuite dintr-un set Lego cu piese lipsă. Filmul Il Postino, bazat pe excelentul roman The Postman, a fost o poveste romanţioasă despre prietenie, politică şi poezie. Nici cartea şi nici filmul nu au avut elemente vizibil cinematice, lucru care probabil a contribuit la succesul lor. The Dancer and the Thief este un roman despre dragoste, politică şi artă care încearcă într-un mod nefericit să fie un roman despre camaraderie – un fel de Armă mortală 3 filmat în Chile. Dar nu e nici surprinzător, nici ciudat şi nu are nici accidente spectaculoase h de maşini.

DE VINCENT LAM

S

PERAM că, ajungând doctor, voi reveni cu picioarele pe pământ“, scrie Sandeep Jauhar în Intern (Stagiarul), admirabilele sale memorii despre perioada de instruire dintr-un spital din New York. „Avea să mă transforme într-un bărbat“. Povestea pe care o spune este antieroică, plină de incertitudine, dileme şi dezgust sincer, îndreptat atât către propria persoană, cât şi, uneori, către pacienţii săi. Intern izbuteşte să fie un portret de o transparenţă neobişnuită al unei fiinţe umane imperfecte care încearcă să facă, cât mai bine, o slujbă dificilă. Deplasarea lui Jauhar înspre medicină este determinată de un amestec de jumătăţi de motive. Deziluzionat de studiile absolvite în fizica particulelor, impulsionat de boala unei prietene şi în căutarea unei profesii cu un scop palpabil, a intrat la şcoala de medicină în jurul vârstei de 25 de ani cu o puternică incertitudine. Jauhar a privit întotdeauna cu suspiciune medicina, ca pe o disciplină de „carte de bucate“, cu „puţin spaţiu pentru creativitate“. Tatăl său, un genetician botanist din India, care avea impresia că avansarea îi era suprimată din cauza rasismului, ridiculizase medicina ca fiind inferioară intelectualiceşte ştiinţei pure, chiar şi atunci când îşi încu-

INTERN

A Doctor’s Initiation de Sandeep Jauhar. 299 pag. Farrar, Straus & Giroux 25 $.

rajase ambii fii să se facă doctori, de dragul banilor şi al prestigiului. Jauhar ajunge la rezidenţiat ca un observator sensibil şi detaşat, cu toate că începe să vadă ordine în haos. „Viaţa în secţii era precum plasma pe care o studiasem în fizica materiei condensate“, scrie el, „unde electronii individuali, mişcându-se la întâmplare, fuzionau în ceva mai mare decât suma părţilor lor. Era un fel de euforie sincronizată... În mijlocul acestei excitaţii colective, continuam să mă gândesc: De ce sunt atât de singur?“ Este extrem de conştient de asaltul emoţional pe care medicina îl exercită atât asupra pacienţilor, cât şi a medicilor. Într-o relatare tipică,

Vincent Lam, medic, este autorul colecţiei de povestiri „Bloodletting and Miraculous Cures“.

St. Luke’s-Roosevelt Hospital Center din New York. fără menajamente, Jauhar, care începuse să colaboreze cu articole medicale la New York Times în timpul studiului, îşi descrie groaza când şi-a dat seama că nu verificase o analiză de rutină pentru un pacient care a suferit apoi atacuri de apoplexie ce se poate să fi contribuit la decesul său. Căutând mângâiere, îşi sună fatele mai mare, Rajiv, un rezident cardiolog foarte degajat, mai mare cu câţiva ani, care-i serveşte atât ca termen de comparaţie pentru observaţiile lucide, cât şi ca indicator pentru propriile sale destinaţii emoţionale. „Ştiu că-ţi place să te autoflagelezi, dar nu face asta aici“, îi spune Rajiv, retezând conversaţia. Nu există eroism perfect aici. Descriind un rezident senior pe care-l admira, Jauhar notează: „Singurul lucru pe care i l-aş reproşa e tendinţa lui de a-i denigra pe pacienţi în conversaţiile cu alţi doctori. Dar asta nu este caracteristic doar lui“. Jauhar îşi mărturiseşte liber îndoielile. „Oare doctorilor le pasă?“, scrie într-unul din fragmentele de jurnal pe care le citează de-a lungul memoriilor. „Nu ştiu. Nu văd prea multă grijă. Poate că mie însumi nu-mi pasă sau îmi pasă în mod selectiv, ceea ce înseamnă ipocrizie, pe care o dispreţuiesc“. Pe lângă relatarea propriei poveşti a lui Jauhar, Intern furnizează un portret intens al modului de viaţă dintr-un spital newyorkez, cu ierarhia lui strictă şi, uneori, cruzimea indiferentă. Zugrăvirea evocatoare a străzilor alină imaginea saloanelor claustrofobice şi, în acelaşi timp, reflectă cruzimea medicală din interiorul lor. Jauhar descrie un oraş plin de energie şi frumuseţe tânără, care-şi brutalizează propriii locuitori odată ce boala îi umple de mirosuri urâte şi neputinţă. Într-un pasaj de o tărie care-i este caracteristică, descrie un pacient

care scuipă flegmă „groasă, verde şi coagulată, cu o nuanţă roz“, lipindu-se de aşternuturi „ca o masă densă de lipici“. „Nimeni nu vrea să-şi pierdă vremea cu tine când eşti în starea asta“, îi spune pacientul. „Trec de tine, nu le pasă“. O cultură a conflictelor curge de pe străzi. Doctorii şi pacienţii se luptă cu sistemul de sănătate, doctorii luptă să-şi păstreze umanitatea, iar pacienţii luptă să-şi păstreze demnitatea şi sănătatea. „Uite-l pe domnul Fisher“, scrie Jauhar. „Avocat de succes, pacient la Goldberg. Uite-l acum. Bolnav, cu febră, murind de cine ştie ce?... Asta poate face ca întreaga viaţă să pară inutilă – dacă, la sfârşit, ajungem să murim într-un spital, treziţi la 4 dimineaţa de un stagiar idiot care încearcă să recolteze un alt set de culturi sangvine“. În pasajul cel mai emoţionant al cărţii, Jauhar îşi aminteşte de o vizită acasă la un pacient în stare terminală. Tot ce a putut face a fost să-i mângâie mâna pacientului şi să-l asculte. Ani mai târziu, familia i-a scris mulţumindu-i pentru bunătate. Totuşi, din perspectiva prezentă de cardiolog practicant, Jauhar recunoaşte: „În unele privinţe, probabil că am devenit genul de doctor care nu m-aş fi gândit niciodată că voi fi: intolerant cu ipotezele alternative,... uneori indiferent (dur şi lipsit de emoţii), câteodată paternalist“. În cele din urmă sistemul medical i-a înfrânt lui Jauhar cele mai idealiste impulsuri şi, totuşi, i-a permis să-şi găsească o anumită linişte. „Medicina, am aflat, e o profesie bună, nu una perfectă – şi sunt multe căi prin care s-ar putea schimba în bine“, scrie el. „Dar majoritatea celor care o practică... erau esenţialmente oameni buni care încercau h să facă bine în fiecare zi“. FOTO: TODD HEISLER/THE NEW YORK TIMES


Bestselleruri The New York Times Book Review Cărţi pentru copii Săpt. aceasta

CĂRŢI ILUSTRATE

Săpt. în top

1

GALLOP! scrisă şi ilustrată de Rufus Butler Seder 15 (Workman, 12.95 $) Animalele par să se mişte la răsfoirea paginilor. (Vârsta: 4 – 8)

2

HENRY’S FREEDOM BOX de Ellen Levine, ilustrată de Kadir Nelson (Scholastic, 16.99 $) Un sclav tânăr se îndreaptă spre libertate. (Vârsta: 9 – 12)

5

3

ZEN TIES scrisă şi ilustrată de Jon J. Muth (Scholastic, 17.99 $) Un urs panda îşi încurajează nepotul şi pe prietenii acestuia să ajute un vecin morocănos. (Vârsta: 4 – 8)

6

4

SMASH! CRASH! DE JON SCIESZKA, ilustrată de David Shannon, Loren Long şi David Gordon (Simon & Schuster, 16.99 $)Camionul Jack şi maşina de gunoi Dan adoră să se izbească de diverse lucruri. (Vârsta: 3 – 7)

7

5

KNUFFLE BUNNY TOO scrisă şi ilustrată de Mo Willems (Hyperion, 16.99 $) Una dintre colegele lui Trixie are un iepuraş identic cu al ei. (Vârsta: 4 – 8)

16

6

Săpt. aceasta

10 martie 2008

LECTURI UŞOARE

Săpt. în top

1

DIARY OF A WIMPY KID: RODRICK RULES scrisă şi 6 ilustrată de Jeff Kinney (Amulet/Abrams, 12.95 $) Greg s-a făcut de ruşine în vacanţă (află de la fratele lui mai mare, Rodrick); continuarea la Diary of a Wimpy Kid. (Vârsta: 9 – 12)

2

DIARY OF A WIMPY KID scrisă şi ilustrată de Jeff 45 Kinney (Amulet/Abrams, 12.95 $) Chinurile adolescenţei, în benzi desenate. (Vârsta 9 – 12)

3

THE NIXIE’S SONG de Tony DiTerlizzi şi Holly Black (Simon & Schuster, 10.99 $) Uriaşi care scuipă flăcări fac ravagii în Florida. (Vârsta: 9 – 12)

4

MOVING DAY de Meg Cabot (Scholastic, 15.99 $) Allie 1 nu este fericită în noua casă a familiei sale, departe de prietenii ei; cartea 1 din seria Allie Finkle’s Rules for Girls. (Vârsta: de la 12 ani)

5

PURPLICIOUS de Elizabeth Kann şi Victoria Kann, 8 ilustrată de Victoria Kann (HarperCollins, 16.99 $) O fată îşi apără culoarea favorită în faţa colegelor de clasă, care preferă doar negrul. (Vârsta: 4 – 8)

THE INVENTION OF HUGO CABRET scrisă şi ilus- 47 trată de Brian Selznick (Scholastic, 22.99 $) Un roman „în cuvinte şi imagini“; un hoţ rămas orfan trebuie să descifreze ultimul mesaj lăsat de tatăl său. (Vârsta: 9 – 12)

6

ELIJAH OF BUXTON de Christopher Paul Curtis (Scholastic, 16.99 $) Fiul unor sclavi fugiţi în Canada urmăreşte un hoţ până în America. (Vârsta: 9 – 12)

7

NOT A STICK scrisă şi ilustrată de Antoinette Portis (HarperCollins, 12.99 $) Un porc transformă imaginar un băţ în diverse alte lucruri. (Vârsta: 4 – 8)

1

7

TUNNELS de Roderick Gordon şi Brian Williams (Chicken 2 House/Scholastic, 17.99 $) Un băiat îşi caută tatăl într-o lume din subteranele Londrei. (Vârsta: de la 12 ani)

8

HUG TIME scrisă şi ilustrată de Patrick McDonnell (Little, Brown, 14.99 $) Pisicuţa Jules află că o îmbrăţişare e cel mai simplu dar pe care îl putem face. (Vârsta: 4 – 8)

5

8

9

DUCK SOUP scrisă şi ilustrată de Jackie Urbanovic (HarperCollins, 16.99 $) Prietenii lui Max cred că el a căzut în oala de ciorbă. (Vârsta: 4 – 8)

1

EXTRAS de Scott Westerfeld (Simon Pulse, 16.99 $) 18 Decisă să fie populară într-o lume în care zvonurile sunt votate, o fată de 15 ani intră întro gaşcă secretoasă; cartea 4 din seria Uglies. (Vârsta: de la 12 ani)

9

THE LUXE de Anna Godbersen (Harper Teen, 17.99 $) 12 Intrigă printre tinerii mondeni din Manhattan, pe la 1899. (Vârsta: de la 14 ani)

10

GOOD MASTERS! SWEET LADIES! de Laura Amy 6 Schlitz, ilustrată de Robert Byrd (Candlewick, 19.99 $) Voci dintr-un sat medieval. (Vârsta: de la 12 ani)

10

FLAMINGOS ON THE ROOF scrisă şi ilustrată 5 de Calef Brown (Houghton Mifflin, 16 $) „Alfabet de şerbet / Ai mai auzit aşa ceva? / Mi-am cumpărat un galon, / şi am mâncat o treime din el“. Poezii şi ilustraţii fantastice. (Vârsta: de la 8 ani)

CĂRŢI BROŞATE

19

5

SERII

1

BRATFEST AT TIFFANY’S de Lisi Harrison (Poppy/ 3 Little, Brown, 9.99 $) Îndrăgosteala sparge gaşca de fete din Pretty Committee; un roman Clique. (Vârsta: de la 12 ani)

1

THE TWILIGHT SAGA de Stephenie Meyer (Megan 29 Tingley/Little Brown, ediţie cartonată şi broşată) Vampiri şi vârcolaci în liceu. (Vârsta: de la 12 ani)

2

LEGACY de Kate Brian (Simon Pulse, 9.99 $) De Reed depinde dacă Easton Academy este invitată la o petrecere exclusivistă; un roman Private. (Vârsta: de la 12 ani)

1

2

THE SPIDERWICK CHRONICLES de Tony DiTerlizzi 58 şi Holly Black (Simon & Schuster, doar ediţie cartonată) Fraţi care descoperă o lume secretă. (Vârsta: 6 – 10)

3

THE BOOK THIEF de Markus Zusak (Knopf, 11.99 $) 24 O fată salvează nişte cărţi de la o incendiere nazistă şi le împarte cu un bărbat evreu. (Vârsta: de la 14 ani)

3

FANCY NANCY de Jane O’Connor, ilustrată de Robin Preiss Glasser (HarperCollins, ediţie cartonată şi broşată) Viaţa paradisiacă a unei fete glamour cu un vocabular preţios. (Vârsta: 4 – 8)

4

NEVER UNDERESTIMATE YOUR DUMBNESS de Jim Benton. (Scholastic, 4.99 $) Mătuşa lui Jamie şi unchiul Angelinei sunt pe cale să se căsătorească; un roman Dear Dumb Diary. (Vârsta: 9 – 12 ani)

1

4

MAXIMUM RIDE de James Patterson (Little, Brown, 27 ediţie cartonată şi broşată) Copii înaripaţi încearcă să salveze lumea. (Vârsta: de la 10 ani)

5

I’D TELL YOU I LOVE YOU, BUT THEN I’D HAVE TO KILL YOU de Ally Carter (Hyperion, 8.99 $) O fată din şcoala de spioni se îndrăgosteşte de un băiat obişnuit. (Vârsta: de la 12 ani)

9

5

THE GEMMA DOYLE TRILOGY de Libba Bray (Delacorte, ediţie cartonată şi broşată) O elevă trece din lumea ei într-un tărâm magic. (Vârsta: de la 12 ani)

6

THE MIRACULOUS JOURNEY OF EDWARD TULANE de Kate DiCamillo, ilustrată de Bagram Ibatoulline (Candlewick, 9.99 $) Un iepure de porţelan învaţă ce înseamnă să pierzi. (Vârsta: 8 – 12)

9

6

HARRY POTTER de J.K. Rowling (Arthur A. Levine/ Scholastic, ed. cartonată şi broşată) Un băiat vrăjitor îşi creşte puterile şi luptă contra Răului. (Vârsta: de la 10 ani)

7

THE VAMPIRE DIARIES: THE FURY AND DARK 9 REUNION de L.J. Smith (HarperTeen, 8.99 $) O fată ezită între doi fraţi vampiri. (Vârsta: de la 12 ani)

7

PERCY JACKSON & THE OLYMPIANS de Rick 43 Riordan (Miramax, ediţie cartonată şi broşată) Bătălia contra unor monştri mitologici. (Vârsta: 9 – 12)

8

CLEMENTINE de Sara Pennypacker, ilustrată de 2 Marla Frazee (Hyperion, 4.99 $) Un neastâmpărat dintr-a treia are un talent pentru bucluc. (Vârsta: 7 – 9)

8

HIS DARK MATERIALS de Philip Pullman (Knopf/ 13 Yearling, ediţie cartonată şi broşată) O fată descoperă o conspiraţie care uneşte lumi diferite. (Vârsta: de la 10 ani)

9

SMALL STEPS de Louis Sachar (Delacorte, 8.99 $) Armpit ajută un star pop aflat la ananghie. (Vârsta: de la 10 ani)

2

9

RANGER’S APPRENTICE de John Flanagan 13 (Philomel, ediţie cartonată şi broşată) Un băiat se luptă cu forţele răului. (Vârsta: 9 – 12)

10

BARACK OBAMA de Roberta Edwards, ilustrată de Ken Call (Grosset & Dunlap, 3.99 $) O biografie a „puştiului slăbănog“ care candidează la preşedinţie. (Vârsta: 7 – 9)

3

10

THE ALEX RIDER ADVENTURES de Anthony 50 Horowitz (Philomel/Speak, ediţie cartonată şi broşată) Un băiat spionează pe urmele tatălui său. (Vârsta: de la 10 ani)

3

9

178

Topul reflectă vânzările pentru săptămâna care s-a încheiat la 23 februarie, în mai multe mii de puncte de vânzare de pe teritoriul Statelor Unite ale Americii, ale cărţilor de interes general din mai multe categorii. Este vorba de sute de librării (statistic evaluate pentru a fi reprezentative pentru toate librăriile); de lanţurile de magazine naţionale, regionale şi locale; de magazine online de multimedia şi cărţi; de magazine din cadrul universităţilor, magazine de cadouri, supermarketuri, magazine cu discounturi şi puncte de difuzare a presei. Un asterisc (*) arată că vânzările unui titlu sunt foarte apropiate de cele ale titlului imediat precedent. Semnul (†) indică faptul că unele magazine declară comenzi pentru mai multe exemplare din acelaşi titlu. Cărţile care se vând constant nu sunt urmărite în mod activ. Topuri detaliate sunt disponibile pe site-ul nytimes.com/ books. Toate cele patru liste de cărţi pentru copii apar în fiecare săptămână pe site-ul Book Review. Editorii au furnizat categoriile de vârstă pentru titlurile respective.

19


TBR: Din culise

Bestselleruri The New York Times Book Review Săpt. aceasta

POVEŞTI DESPRE COPERŢI: Mai sus puteţi vedea cele trei ediţii ale romanului clasic al lui Scott Spencer, apărut în 1979, intitulat Endless Love. În partea stângă este coperta cartonată, originală; în centru este coperta ediţiei broşate de buzunar, publicată în 1981 şi adaptată la versiunea cinematografică a cărţii, în care joacă Brooke Shields; iar în partea dreaptă este ediţia Ecco, disponibilă în prezent în librării. Ghiciţi care dintre ediţii a apărut ca bestseller în topul ziarului Times? Cea cu Shields, bineînţeles – datorită filmului, a rămas timp de nouă săptămâni în topul ediţiilor broşate. L-am întrebat pe Spencer, într-un e-mail, cum se simţea ştiind că romanul său bun are atâţia cititori, datorită unei ediţii care evocă un film destul de prost. (Fraza de prezentare a filmului: „Ea are 15 ani. El are 17. Dragostea de care se teme orice părinte“.) Spencer ne-a trimis următoarea mini-istorie: „Endless Love a apărut pe lume având doar o copertă oarecum simplă, realizată de Paul Bacon – ceea ce se numea (şi poate încă se mai numeşte) soluţie de imprimat: un scris roşu pe un fundal albastru închis. Editoarea mea, Victoria Wilson, care este o perfecţionistă, m-a luat cu ea la tipografia din Westchester, unde supraveghea coperţile ieşite de sub presă, ca să se asigure că s-au folosit culorile corecte. Apoi a ieşit ediţia broşată, cu titlul scris într-un stil chinuit, cu un font bazat probabil pe scrisul de mână al vreunui obsedat. Dar apoi, bineînţeles, coperta este legată de film: cu Brooke Shields şi Martin Hewitt, uniţi printr-un sărut visător. Mi s-a părut o imagine de-a dreptul frumoasă, având culori minunate, însă reputaţia oribilă a filmului a aruncat o umbră asupra coperţii. Aceasta fusese cea de-a treia carte a mea şi prima dată când câştigasem bani de pe urma scrisului (sau din orice altceva) aşa că nu aveam de gând să muşc mâna care mă hrănise. Dar ruşinea de a fi asociat cu un film pe care majoritatea oamenilor l-a găsit dezgustător, m-a costat şi, pe termen lung, cred că a afectat şi cartea în sine. Rămâne una din acele cărţi pentru care, atunci când cineva face o remarcă pozitivă la adresa ei, trebuie să se adauge repede că în realitate nici nu se compară cu filmul. Când Ecco a publicat o ediţie în format clasic a cărţii Endless Love, fără vreo referire vizuală asupra filmului, m-am simţit extrem de uşurat – atât eu, cât şi filmul meu am supravieţuit filmului, şi lungii şi lentei sale decăderii“. Scott Spencer are un nou roman, Willing, despre un scriitor aflat într-un opulent tur sexual. Puteţi citi recenzia lui Tom Bissell în acest număr. NOTE: După şapte săptămâni aici, romanul Liberal Fascism al lui Jonah Goldberg ajunge pe prima poziţie a topului de nonficţiune… Dreams From My Father, memoriile lui Barack Obama apărute în 1995, se află la numărul 4 al topului ediţiilor broşate de nonficţiune (chiar după o altă cartea a sa, Audacity of Hope). Însă Dreams From My Father a început să se vândă din nou şi în ediţie cartonată; cartea se află la numărul 33 din lista prelungită a ediţiilor cartonate… Beautiful Children, mult-discutatul roman de debut al lui Charles Bock se află la numărul 33 al listei prelungite a ediţiilor cartonate de ficţiune. Prime ediţii cu autograf ale romanului lui Bock se vând la preţuri ajungând până la 100 $ pe site-uri cu cărţi folosite – sau puteţi vizita site-ul abebooks.com, de unde puteţi cumpăra o carte cu autograf, cu 500 $, la care veţi primi „1/10 (în toată lumea) casetă realizată manual… chiar de Charles Bock… şi o listă scrisă de mână de Charles Bock, cuprinzând fiecare DWIGHT GARNER melodie“.

20

Ediţii cartonate Săpt. trecută

FICŢIUNE

1

THE APPEAL DE JOHN GRISHAM (DOUBLEDAY, 27.95 $) Intrigi politice şi juridice generate de decizia unei instanţe din Mississippi contra unei firme de chimicale care elibera deşeuri toxice.

2

STRANGERS IN DEATH DE J. D. ROBB (PUTNAM, 25.95 $) Lt. Eve Dallas investighează moartea scandaloasă a unui afacerist; de Nora Roberts, scris sub pseudonim.

3

7TH HEAVEN DE JAMES PATTERSON ŞI MAXINE PAETRO (LITTLE, Brown, 27.99 $) În San Francisco, detectivul Lindsay Boxer şi Women’s Murder Club caută un piroman şi o adolescentă dispărută.

4

LADY KILLER DE LISA SCOTTOLINE (HARPER, 25.95 $) Când rivala ei din liceu dispare, posibil ca urmare a unui joc murdar, o avocată din Philadelphia trebuie să îşi înfrunte trecutul.

5

DUMA KEY DE STEPHEN KING (SCRIBNER, 28 $) Un freelancer din Minnesota se mută în Florida pentru a se recupera după un accident şi începe să creeze tablouri cu puteri misterioase.

3

6

A THOUSAND SPLENDID SUNS DE KHALED HOSSEINI (RIVERHEAD, 25.95 $) O prietenie între două femei afgane pe fundalul celor 30 de ani de război.

4

7

WORLD WITHOUT END DE KEN FOLLETT (DUTTON, 35 $) Dragoste şi intrigă în oraşul medieval englez Kingsbridge şi catedrala sa, aflate în centrul romanului precedent al lui Follett, Pillars of the Earth.

6

THE KILLING GROUND DE JACK HIGGINS (PUTNAM, 25.95 $) Un spion ajută un bărbat a cărui familie are conexiuni teroriste.

7

STRANGER IN PARADISE DE ROBERT B. PARKER (PUTNAM, 25.95 $) Jesse Stone, şeful poliţiei din Paradise, Mass., trebuie să apere următoarea victimă a unui asasin plătit.

5

8 9 10

1

2

THE FIRST PATIENT DE MICHAEL PALMER (ST. MARTIN’S, 25.95 $) Când devine medicul vechiului său prieten, acum preşedintele SUA, un doctor de ţară descoperă o conspiraţie pentru uciderea acestuia.

Săpt. în top

Săpt. aceasta

10 martie 2008

NONFICŢIUNE

Săpt. trecută

Săpt. în top

4

1

LIBERAL FASCISM de Jonah Goldberg (Doubleday, 27.95 $) Această „istorie alternativă a liberalismului american... dezvăluie rădăcinile acestuia şi asemănările cu fascismul clasic“.

7

7

1

2

IN DEFENSE OF FOOD de Michael Pollan (Penguin Press, 21.95 $) O carte-manifest care ne îndeamnă „Mâncaţi. Nu prea mult. Mai ales vegetale“.

1

8

3

3

THE AGE OF AMERICAN UNREASON de Susan Jacoby (Pantheon, 26 $) Sunt americanii ostili când e vorba de dobândirea unor noi cunoştinţe?

6

2

1

4

RECONCILIATION de Benazir Bhutto (Harper/ HarperCollins, 27.95 $) O privire postumă a fostului premier pakistanez – şi lider al opoziţiei recent asasinat –, asupra Islamului, a democraţiei şi a Occidentului.

2

2

5

PREDICTABLY IRRATIONAL de Dan Ariely (Harper, 25.95 $) Un economist comportamental de la M.I.T. arată cum normele emoţionale şi sociale ne formează sistematic comportamentul.

6

I AM AMERICA (AND SO CAN YOU!) de Stephen Colbert, Richard Dahm, Paul Dinello, Allison Silverman şi alţii (Grand Central, 26.99 $) Despre spiritul şi înţelepciunea unui fals învăţat din serialul Colbert Report al postului TV Comedy Central.

5

20

7

AN INCONVENIENT BOOK de Glenn Beck şi Kevin Balfe (Threshold Editions, 26 $) Beck oferă soluţii pentru probleme ca încălzirea globală şi corectitudinea politică.

4

14

8

REAL CHANGE de Newt Gingrich cu Vince Haley şi Rick Tyler (Regnery, 27.95 $) Cum să construim o Americă mai bună, în viziunea fostului purtător de cuvânt al Casei Albe.

3

6

9*

GOD’S PROBLEM de Bart D. Ehrman (HarperOne, 25.95 $) Un cercetător examinează sentinţele contradictorii din Biblie cu privire la semnificaţia suferinţei.

1

10

MANIC de Terri Cheney (Morrow, 24.95 $) Amintirile unei vieţi cu tulburare bipolară.

1

11

THE REASON FOR GOD de Timothy Keller (Dutton, 24.95 $) Un preot vorbeşte despre îndoielile comune şi apără credinţa în Dumnezeul creştin.

1

12*

SEND YOURSELF ROSES de Kathleen Turner cu Gloria Feldt (Springboard, 24.99 $) Viaţa unei femei aflate în centrul atenţiei.

11

2

13

THIS REPUBLIC OF SUFFERING de Drew Gilpin Faust (Knopf, 27.95 $) Impactul bilanţului enorm de morţi din Războiul Civil, într-o carte scrisă de noul preşedinte de la Harvard.

9

5

1

14

HOPE’S BOY de Andrew Bridge (Hyperion, 22.95 $) Amintirile unui apărător al copiilor săraci dintr-o copilărie petrecută cu familia socială.

8

3

35

5 1

40

20

2

3

1

11

PEOPLE OF THE BOOK DE GERALDINE BROOKS (VIKING, 25.95 $) Un expert în cărţi rare dezleagă secretele unui manuscris medieval.

8

12

PLUM LUCKY DE JANET EVANOVICH (ST. MARTIN’S, 17.95 $) Bunica lui Stephanie găseşte o geantă cu bani şi se duce să îi joace în Atlantic City, urmărită de posesorul banilor.

9

7

13

THE SENATOR’S WIFE DE SUE MILLER (KNOPF, 24.95 $) O femeie trăieşte cu infidelităţile permanente ale soţului ei.

10

7

14

AN INCOMPLETE REVENGE DE JACQUELINE WINSPEAR (HOLT, 24 $) Psihologul şi detectivul particular Maisie Dobbs cercetează vandalismul şi incendierea dintr-un sat din Kent, în 1931.

15

THE GHOST WAR DE ALEX BERENSON (PUTNAM, 24.95 $) Un agent C.I.A. în Afganistan încearcă să afle cine e în spatele războinicilor talibani şi descoperă o luptă globală pentru putere.

11

2

15

LONE SURVIVOR de Marcus Luttrell şi Patrick Robinson (Little, 12 Brown, 24.99 $) Unicul supravieţuitor al unei operaţiuni a Marinei în nordul Afganistanului descrie cum a reuşit să scape de acolo.

16*

SIZZLE AND BURN DE JAYNE ANN KRENTZ (PUTNAM, 12 24.95 $) Un membru al Arcane Society, dedicată cercetării paranormalului, ajută o femeie cu puteri paranormale.

4

16*

THE THING ABOUT LIFE IS THAT ONE DAY YOU’LL BE DEAD de David Shields (Knopf, 23.95 $) O meditaţie despre moarte, concentrată pe tatăl de 97 de ani al autorului.

8

1

Topul reflectă vânzările pentru săptămâna încheiată la 23 februarie, în mai multe mii de puncte de vânzare de pe teritoriul Statelor Unite ale Americii, ale cărţilor de interes general din mai multe categorii. Este vorba de sute de librării (statistic evaluate pentru a fi reprezentative pentru toate librăriile de gen); de lanţurile de magazine naţionale, regionale şi locale; de magazine online de multimedia şi cărţi; de magazine din cadrul universităţilor, magazine de cadouri, supermarketuri, magazine cu discounturi şi puncte de difuzare a presei. Un asterisc (*) arată că vânzările unui titlu sunt foarte apropiate de cele ale titlului imediat precedent. Semnul (†) indică faptul că unele magazine declară comenzi pentru mai multe exemplare din acelaşi titlu. Cărţile care se vând constant nu sunt urmărite în mod activ. Topuri detaliate sunt disponibile pe site-ul nytimes.com/books.

Alegerea editorilor Cărţi recente care ne-au stârnit interesul DREAMS AND SHADOWS: The Future of the Middle East de Robin Wright (Penguin Press, 26.95 $) Această carte fluentă şi inteligentă descrie încercările celor din Maroc şi Iran de a îndrepta sau de a înlocui regimurile naţionaliste de mult instaurate.

THE HORSE, THE WHEEL, AND LANGUAGE: How Bronze-Age Riders From the Eurasian Steppes Shaped the Modern World de David W. Anthony (Princeton University, 35 $) Genealogia limbii protoindo-europene, limba cea mai de succes din istorie.

THE BUSH TRAGEDY de Jacob Weisberg (Random House, 26 $) Pentru Weisberg, viaţa şi activitatea prezidenţială ale lui Bush sunt nişte produse ale relaţiilor cu alte persoane, care au contribuit la eşecurile sale.

BILL MAULDIN: A Life Up Front de Todd DePastino (Norton, 27.95 $) Mauldin, cel mai bine cunoscut ca şi creator al personajelor Willie şi Joe, soldaţi în cel deAl Doilea Război Mondial, nu a fost niciodată pregătit să devină un realizator cult de benzi desenate.

WHAT THE GOSPELS MEANT de Garry Wills (Viking, 24.95 $) O analiză captivantă asupra lui Marcu, Matei, Luca şi Ioan, realizată de cel mai bun cercetător biblic, şi discuţia deschisă a lui Wills cu privire la credinţa sa catolică.

THE GOOD RAT: A True Story de Jimmy Breslin (Ecco/ HarperCollins, 24.95 $) Povestea adevărată este, în mare parte, cea a lui Louis Eppolito şi Stephen Caracappa, doi detectivi din New York, numiţi asasini ai mafiei în urmă cu câţiva ani.

THE BOYS IN THE TREES de Mary Swan (Holt, paper, 14 $) În acest roman de debut, o comunitate canadiană din secolul XIX încearcă să înţeleagă de ce un imigrant englez a comis o crimă oribilă. THE SOUL THIEF de Charles Baxter (Pantheon, 20 $) Misteriosul protagonist al lui Baxter devine subiectul obsesiei unui coleg student. SONG YET SUNG de James McBride (Riverhead, 25.95 $) Eroina acestui roman despre sclavii fugari dinainte de război este o femeie care aminteşte de Harriet Tubman. Recenziile complete ale acestora şi ale altor cărţi recent apărute se găsesc pe site-ul nytimes.com


Fii a mea, a mea, a mea Timp de 22 de ani, Ted Kooser a trimis la mii de femei felicitări poetice de Sfântul Valentin. DE EMILY NUSSBAUM NCEPÂND din 1986, în fiecare zi de 14 februarie, Ted Kooser, fost poet laureat şi autointitulat „bătrân excentric şi inofensiv“, a pus o poezie de Sfântul Valentin pe o felicitare ilustrată şi a trimis-o la o listă de doamne favorite. Destinatarele erau, în mare parte, soţiile prietenilor săi (din câte zice el, pe soţia sa n-o deranja), însă, de-a lungul anilor, lista s-a extins la aproape 2500 de femei. În calitate de critic, mie mi s-a părut destul de problematic: există o delimitare foarte delicată, în poezie ca şi în viaţă, între un bătrân excentric şi inofensiv şi un gigolo care îşi încearcă norocul în mai multe părţi în acelaşi timp. În plus, cine vrea o felicitare de Sfântul Valentin mânjită de 2500 de amprente? Eu vreau, din câte se pare. Deoarece, chiar dacă felicitările strâmbe şi modeste ale lui Kooser s-ar putea să nu fie pe placul tuturor amatorilor de poezie – prea sentimentale pentru unii, prea directe pentru alţii –, sunt totodată dezarmante într-un mod pervers, ca o dâră de margarete care duce la uşa dormitorului. Timp de 22 de ani, Kooser a descoperit o surprinzătoare diversitate de modalităţi de a răsturna

Î

VALENTINES

de Ted Kooser. Ediţie ilustrată. 47 pag. University of Nebraska Press. 14.95 $.

şi de a însufleţi vocabularul idilic, de a găsi aluzii tandre chiar şi în cele mai mucegăite simboluri ale Sf. Valentin. În If You Feel Sorry Sorry, el observă, cu compasiune, până şi „zecile de maci micuţi de hârtie“ părăsiţi într-o cutie de dulciuri în formă de inimă „fără a se bucura nici măcar de un singur deget / care să umble prin / petalele lor mototolite, nici măcar / un singur năsuc cu coşuri care să scotocească şi să fornăie / prin delicata lor învălmăşeală“. În peisajul dimprejur, din Nebraska, el găseşte inimi la tot pasul. Într-o poezie, e vorba despre o nobilă inimă de ţelină, în alta despre o hartă în formă de inimă, iar în încă una despre „inima albă ţesută din pene de nea“ a unei bufniţe. Mai apar şi „o sticlă veche de bere / cu o inimă de aur“, „inima pârjolită şi totuşi scânteietoare“ a unei libidinoase mese de călcat şi până şi frunzele de stejar, cu amprenta lor ca de copite, se împrăştie ca nişte felicitări de Sf. Valentin în faţa celui drag, „roşu închis / ca sân-

Emily Nussbaum este editor colaborator la revista New York. Scrie în mod frecvent despre poezie. FOTO: LAWRENCE JACKSON/ASSOCIATED PRESS (2004)

gele curgând în venele adânci / ale căsătoriţilor, întorcându-se / iarăşi şi iarăşi în inima statornică“. Majoritatea odelor lui Kooser oferă exact ceea ce-au oferit întotdeauna poeziile de Sf. Valentin: dragoste. Uneori, acest prinos e pătimaş, dar mai adesea evidenţiază un soi de alean stilizat de departe: o modalitate tristă, cavalerească şi calculată de a face curte. Ceea ce poate implica daruri ale poeziei, ca în Pocket Poem, în care „mici daruri ale singurătăţii sunt ambalate / de degete nervoase“, sau în This Paper Boat, în care oratorul imploră: „dacă o găseşti / prinsă între trestii, cu mesajul şters, / gândul că o ţii în mână / fie şi pentru o clipă îmi e de-ajuns“. Sau poate implica daruri magice, ca în The Bluet, în care poetul oferă „câmpii întregi / de miresme sălbatice“. În Traces, acesta creează până şi o pereche de „pantofi roşii de Sf. Valentin / cu tocuri de lemn în formă de inimă“ şi-i spune iubitei sale: „Caută-mi urmele în pragul tău / unde am stat cu picioarele durându-mă / seara întreagă, prea sfios să bat la uşă“. Şi totuşi, unele dintre cele mai bune poezii au o slabă legătură cu dragostea prozaică, precum fantomaticul şi evocatorul New Potato: Acesta e doar unul dintre Ouăle ca pielea Carapacea roasă şi murdară a lunii îngropaţi de timpuriu în primăvară, ochii ei ca stelele fixaţi asupra viitorului şi, înăuntrul pielii sale roşii, albeaţa, ca toate lunile ce vor să vină, minunate, unse cu lumină. Ca şi în cazul multor poezii romantice, adevăratul subiect e timpul care distruge frumuseţea şi transformă cel mai dulce sărut în amintire. Kooser

face din bătrâneţea sa excentrică un element explicit al personajului poetic, observându-şi „pieptul de bătrân“ şi „umerii butucănoşi“ şi, într-o poezie ulterioară, realizând o critică mânioasă şi spirituală a propriul său „mit al sinelui“ în îmbătrânitul Mariachi me. Însă când vine vorba de iubita / iubitele sale, Kooser are ochi generoşi, oferindu-se mereu s-o menţină tânără, chiar dacă asta înseamnă să stea pe un scaun de bucătărie şi să ţină în loc, literalmente, acele ceasornicului. În ciuda trăsăturilor întunecate din aceste meditaţii, poeziile lui Kooser insistă cu îndărătnicie asupra splendorii acestor evoluţii ale muritorilor, precum în minunatul Skater, în care Kooser îşi descrie subiectul realizând un salt dificil, iar pe urmă „patinând în spate dincolo de acel moment, zâmbind înapoi / la femeia care fusese cu doar o clipă înainte“. Sexul nu prea e inclus în mod direct aici. Cele mai necuviincioase poezii conţin mai sus-menţionata masă de călcat, care, deşi e destul de aburindă, de fapt („Am continuat până când picioarele mi s-au clătinat, dar apoi / s-au ridicat şi-au dispărut“), e periferică. Însă ca suită, poeziile lui Kooser stârnesc cu adevărat un frison, descriind majoritatea momentelor de intimitate infime: o sticlă de bere, simbolizând gura iubitei, un sandviş tăiat şi împărţit de un cuplu în vârstă. Poemul final – singurul nou din această serie – e cel mai ciudat dintre toate, e un cântecel trist adresat soţiei care a suportat toate aceste felicitări de Sf. Valentin, şi sugerează că în spatele unor versuri ca cele din Mariachi me ale lui Kooser se află o persoană ceva mai complexă, un animal şiret şi totodată tainic. „Stă întins pe spate la fel de ţeapăn ca un băţ; / Dacă-l răstorni, se întoarce pe partea cealaltă imediat“, scrie el în acest caustic cântec de copii. „Dacă-ţi par mort când te trezeşti, / Doar răstoarnă-mă pe-o parte o dată, h ca şarpele cu bot întors“. 21


Raftul cu ediţii broşate THEN WE CAME TO THE END de Joshua Ferris. (Back Bay/Little, Brown, 13.99 $). Acţiunea acestui roman de debut – una dintre cele mai bune 10 cărţi ale anului 2007 în opinia Book Review – se petrece într-o agenţie de publicitate din Chicago, în perioada în care are loc implozia fenomenului „punct – com“. Angajaţii neliniştiţi şi bârfitori ai companiei, care nu ştiu cine va fi următorul concediat, sunt naratorul colectiv; Ferris scrie, în mare parte, la persoana întâi plural. Then We Came to the End este o carte amuzantă, într-un mod acid, dar nu este numai o satiră; transmite, de asemenea, scopul şi sensul care pot fi găsite în muncă. O abordare mai uşoară a vieţii la birou este prezentată în BECAUSE SHE CAN de Bridie Clark (Grand Central, 14.99 $). Este vorba de genul de literatură pentru femei, din subcategoria secretare; în acest caz, şefa de coşmar, Vivian Grant, este o editoare vulgară dar cu un foarte mare succes, urmând modelul lui Judith Regan. Naratoarea acestei „povestioare amuzante şi încântătoare“, cum o numeşte Alexandra Jacobs în Book Review, este o tânără editoare, căreia îi place Coleridge. TWICE AS GOOD: Condoleezza Rice and Her Path to Power de Marcus Mabry. (Modern Times, 17.95 $). Mabry, editor de afaceri internaţionale pentru The New York Times se concentrează asupra autodisciplinei hotărâte de care Rice a dat dovadă încă din copilărie. Încrederea de fier în propriile sale convingeri, arată Mabry, au făcut-o să fie un consilier pe probleme de securitate naţională ineficient, care nu a putut genera scepticism asupra realizării planurilor dinaintea războiului. IN AN INSTANT: A Family’s Journey of Love and Healing de Lee şi Bob Woodruff. (Random House, 16 $). Bob Woodruff, co-prezentator la ABC News transmitea din Irak, în ianuarie 2006, când a fost grav rănit în urma unui atac asupra convoiului cu care călătorea. Această carte, scrisă împreună cu soţia sa, scriitoare freelancer, este o povestire sinceră şi lipsită de sentimentalism a experienţei lui, şi a lor. Întorcându-se la serviciu, Woodruff acordă o mai mare atenţie modului în care sunt trataţi veteranii conflictelor din Afganistan şi Irak care au suferit leziuni pe creier traumatice, ca şi el. THE FRIENDSHIP: Wordsworth and Coleridge de Adam Sisman. (Penguin, 17 $). Aceşti poeţi au avut o viaţă foarte frumoasă în tinereţe, cutreierând zonele rurale ale Angliei, având aceleaşi speranţe faţă de revoluţie în Franţa, şi scriind la o masă comună; mai târziu, personalităţile lor extrem de diferite i-au dus pe drumuri separate. Sisman aşează relaţia dintre Wordsworth şi Coleridge în centrul unui studiu al lumii literare şi publicistice de la începutul secolului 19, inspirându-se din scrisori, ziare şi din poezii. OUR UNDERACHIEVING COLLEGES: A Candid Look at How Much Students Learn and Why They Should Be Learning More de Derek Bok. (Princeton University, 19.95 $). Cât de mult învaţă cu adevărat studenţii de colegiu? Analizând informaţiile obţinute empiric, Bok, preşedinte emerit de la Harvard, observă că „mulţi studenţi în ultimul an nu ştiu să scrie suficient de bine pentru a-şi mulţumi angajaţii. Mulţi nu gândesc clar… Puţini… pot să vorbească şi să citească într-o limbă străină. Mulţi nu au… dobândit niciodată cunoştinţele necesare pentru a deveni un cetăţean informat în mod rezonabil într-o democraţie“. Reforma, crede el, va fi condusă de facultăţi, nu de guvernul federal sau de corporaţii. PEONY IN LOVE de Lisa See. (Random House, 14 $). Viaţa ia cursul artei, în cel de-al cincilea roman al lui See, în care o tânără femeie din China secolului XVII – numită după eroina cunoscutei opere The Peony Pavilion – se îndrăgosteşte de un poet pe care îl întâlneşte la un spectacol şi se înfometează, ca şi eroina operei, deoarece părinţii ei i-au propus o căsătorie aranjată cu un bărbat necunoscut. Apoi devine o „fantomă flămândă“, implicându-se în vieţile soţiilor ulterioare ale poetului. POOR PEOPLE de William T. Vollmann. (Ecco/Harper Perennial, 16.95 $). Studiul lui Vollmann asupra sărăciei, bazat pe călătoriile în toată lumea şi ilustrată cu peste 100 din fotografiile sale proprii, este plin de amănunte lumeşti, memorabile, dar şi cu analize evidente şi abstracţii valorificate. DANCING IN THE STREETS: A History of Collective Joy de Barbara Ehrenreich. (Holt, 16 $). Ehrenreich celebrează sărbătoarea – comună şi antiierarhică, din carnavaluri şi armindeni, din dansurile ritualice din Africa şi Americi, din Revoluţia Franceză – şi se plânge de „golul emoţional“ care urmează după reprimarea ei de către modernism. Este „o carte pe care s-o citeşti pentru citate, exemple şi anecdote“, spune recenzentul nostru, Robert Pinsky. Un exemplu: o expresie africană pentru convertirea la creştinism este „a renunţa la dans“. FIELDWORK de Mischa Berlinski. (Picador, 14 $). Acest ciudat roman de debut despre un jurnalist din Thailanda care investighează sinuciderea unui antropolog aflat în puşcărie este atât un thriller, cât şi un roman de idei; a fost unul dintre finalişti la National Book Award. THE RIVER OF LOST FOOTSTEPS: A Personal History of Burma de Thant Myint-U. (Farrar, Straus & Giroux, 15 $). Această „prezentare a unei ţări ale cărei probleme curente sunt din ce în ce mai cunoscute, dar a cărei istorie plină de culoare şi de viaţă este uitată aproape în totalitate“ include poveşti ale familiei autorului, nepotul secretarului general al Naţiunilor Unite din anii ’60, ELSA DIXLER U Thant.

22

Bestselleruri Săpt. aceasta

The New York Times Book Review

FICŢIUNE FORMAT CLASIC

Săpt. în top

Săpt. aceasta

Ediţii broşate

10 martie 2008

FICŢIUNE-FORMAT DE BUZUNAR

Săpt. în top

1

THE PILLARS OF THE EARTH de Ken Follett (New 15 American Library, 24.95 $ şi 20 $) Crimă, incendiu şi pofte trupeşti înconjoară construcţia unei catedrale.

1

SISTERS de Danielle Steel (Dell, 7.99 $) După o tragedie în familie, patru surori cu vieţi foarte diferite decid să împartă o reşedinţă în Manhattan.

4

2

THE OTHER BOLEYN GIRL de Philippa Gregory (Touchstone, 16 $) Povestea unei intrigi de curte cu Henric al VIII-lea, Mary şi Anne Boleyn.

5

2

LET SLEEPING ROGUES LIE de Sabrina Jeffries (Pocket Books, 7.50 $) Pasiune arzătoare între professor şi ucenică, atunci când un viconte e de acord să dea lecţii de amor; cartea 4 din seria School for Heiresses.

1

3

NINETEEN MINUTES de Jodi Picoult (Washington 3 Square, 15 $) Urmările unui atac armat la un liceu dezvăluie lanţul slăbiciunilor dintr-un orăşel din New Hampshire.

3

4

WATER FOR ELEPHANTS de Sara Gruen 25 (Algonquin, 13.95 $) Un tânăr – şi un elefant – salvează un circ în perioada Marii Crize.

THE FAITHFUL SPY de Alex Berenson (Jove, 9.99 $) 4 Un ofiţer C.I.A. infiltrat în Al Qaeda înainte de 11 septembrie 2001 se întoarce din munţii Pakistanului pentru a avertiza asupra unui nou atac terorist.

4

TOM CLANCY’S ENDWAR de David Michaels (Berkley, 9.99 $) După ce Arabia Saudită şi Iranul se distrug reciproc într-un atac cu arme nucleare, Rusia începe să-şi reclădească puterea militară.

3

5

LACED de Carol Higgins Clark (Pocket Star, 7.99 $) Poliţista Regan Reilly şi noul ei soţ dau de o poveste cu stafii în timpul lunii de miere din Irlanda.

1

5

THE KITE RUNNER de Khaled Hosseini (Riverhead, 15.95 $ 25 şi 14 $) Un afgan-american se întoarce la Kabul pentru a afla cum s-a descurcat un prieten din copilărie sub regimul taliban.

6

ATONEMENT de Ian McEwan (Anchor, 14.95 $) O cro- 15 nică a dezintegrării vieţii idilice a unei familii engleze.

7*

THE FRIDAY NIGHT KNITTING CLUB de Kate Jacobs (Berkley, 14 $) Un grup de femei se întâlneşte săptămânal într-o mercerie din New York.

8

6

SNOWFALL AT WILLOW LAKE de Susan Wiggs (Mira, 7.99 $) Un avocat influent supravieţuieşte unei luări de ostatici şi se întoarce acasă, la familie, şi la pasiune.

4

8

THE 6TH TARGET de James Patterson şi Maxine 7 Paetro (Grand Central, 14.99 $) Detectivul Lindsay Boxer şi clubul Women’s Murder investighează dispariţia câtorva copii în San Francisco.

7

WHITETHORN WOODS de Maeve Binchy (Anchor, 7.99 $) Proiectul unei autostrăzi ameninţă un sat irlandez.

4

9

THE MEMORY KEEPER’S DAUGHTER de Kim 25 Edwards (Penguin, 14 $) Decizia unui medic de a-şi interna într-un azil fiica nou-născută, când află că are sindromul Down, îi obsedează pe toţi cei implicaţi.

8

DREAM CHASER de Sherrilyn Kenyon (St. Martin’s, 3 7.99 $) Xypher Vânătorul de Vise adaugă un medic la lista de ajutoare în lupta sa cu demonii.

9

WHITE LIES de Jayne Ann Krentz (Jove, 9.99 $) Doi membri ai Arcane Society, dedicată cercetării paranormalului, investighează o serie de crime.

10

ATONEMENT de Ian McEwan (Anchor, 7.99 $) O cro- 12 nică a dezintegrării vieţii idilice a unei familii engleze.

11*

THE QUEST de Wilbur Smith (St. Martin’s, 9.99 $) În 3 Egiptul antic, un mag caută cauza mai multor molime.

12

THREE IN DEATH de J. D. Robb (Berkley, 7.99 $) O reeditare a trei povestiri – Interlude in Death, Midnight in Death şi Haunted in Death – scrise de Nora Roberts, sub pseudonim.

4

13

DADDY’S GIRL de Lisa Scottoline (Harper/ HarperCollins, 7.99 $) Prinsă în mijlocul unei revolte într-o închisoare, o profesoară la drept trebuie să se apere când e acuzată pe nedrept de crimă.

4

14

WHITE NIGHT de Jim Butcher (Roc, 7.99 $) Cineva ucide vrăjitori de rang mic din Chicago şi suspectul este fratele vitreg al lui Harry Dresden, un vrăjitor detectiv.

3

15

HARD TO HANDLE de Lori Foster (Berkley, 7.99 $) 3 Un practicant de lupte extreme se retrage în munţi ca să se odihnească, iar proprietăreasa devine partenera sa de antrenament.

16

THE PILLARS OF THE EARTH de Ken Follett 18 (Signet, 7.99 $) Crimă, incendiu şi pofte trupeşti înconjoară construcţia unei catedrale din secolul al XII-lea; reeditare a unui roman din 1989.

10

THE DOUBLE BIND de Chris Bohjalian (Vintage, 2 14.95 $) O tânără care lucrează într-un centru de îngrijire pentru persoanele fără adăpost încearcă să înţeleagă pozele misterioase făcute de unul dintre locatari, recent decedat.

3

11

THE ALCHEMIST de Paulo Coelho (HarperOne, 25 13.95 $) Un tânăr cioban spaniol călătoreşte în Egipt în căutarea unei comori.

12

THE ROAD de Cormac McCarthy (Vintage, 14.95 $) Un 25 tată şi un fiu călătoresc într-o Americă post-apocaliptică.

13*

NO COUNTRY FOR OLD MEN de Cormac McCarthy (Vintage, 14 $) În acest roman reeditat, necazurile se abat asupra unui bărbat din vestul Texasului, care găseşte 2 milioane de dolari obţinuţi din droguri – şi decide să-i păstreze.

14

THE GATHERING de Anne Enright (Black Cat/ 17 Grove, 14 $) O femeie de vârstă mijlocie încearcă să se împace cu sinuciderea fratelui ei; cartea a câştigat Man Booker Prize în 2007.

15

BODY SURFING de Anita Shreve (Back Bay, 14.99 $) O 6 femeie acceptă un job de educatoare şi ajunge să fie implicată în tensiunile şi rivalităţile dintr-o familie bogată.

16

LOVE IN THE TIME OF CHOLERA de Gabriel García 21 Márquez (Vintage International, 14.95 $) Dragostea unui poet columbian faţă de o femeie este greu încercată.

17

SUITE FRANÇAISE de Irène Némirovsky (Vintage, 25 14.95 $) Două nuvele, care au fost descoperite la peste 50 de ani după moartea autoarei lor la Auschwitz.

17

TREASURES de Nora Roberts. (Silhouette, 7.99 $.) O reeditare a două romane, Secret Star şi Treasures Lost, Treasures Found.

5

18

THOSE WHO SAVE US de Jenna Blum (Harvest, 14 $) O profesoară de istorie germană cercetează ce s-a întâmplat cu adevărat în viaţa mamei ei în Germania celui de-Al Doilea Război Mondial.

18

THE OTHER BOLEYN GIRL de Philippa Gregory (Touchstone, 16 $) Povestea unei intrigi de curte cu Henric al VIII-lea, Mary şi Anne Boleyn.

1

19*

THE BOLEYN INHERITANCE de Philippa Gregory 12 (Touchstone, 16 $) Politică şi trădare la curtea lui Henric al VIII-lea.

19

JUMPER de Steven Gould (Tor Science Fiction, 7.99 $) 1 Eroul adolescent al acestui roman reeditat are puterea de a se teleporta dar trebuie să înveţe să îşi controleze abilităţile.

20

SOMEDAY de Karen Kingsbury (Tyndale House, 13.99 $) În cartea a 3-a din seria Sunrise sunt explorate conflictele familiale şi presiunile vieţii de vedetă.

THE WATCHMAN de Robert Crais (Pocket Star, 20* 7.99 $) Un fost poliţist din Los Angeles devine garda de

16

4

4

4

corp a unei moştenitoare derutate, urmărită de moarte.

Topul reflectă vânzările pentru săptămâna încheiată la 23 februarie, în mai multe mii de puncte de vânzare de pe teritoriul Statelor Unite ale Americii, ale cărţilor de interes general din mai multe categorii. Este vorba de sute de librării (statistic evaluate pentru a fi reprezentative pentru toate librăriile); de lanţurile de magazine naţionale, regionale şi locale; de magazine online de multimedia şi cărţi; de magazine din cadrul universităţilor, magazine de cadouri, supermarketuri, magazine cu discounturi şi puncte de difuzare a presei. Un asterisc (*) arată că vânzările unui titlu sunt foarte apropiate de cele ale titlului imediat precedent. Semnul (†) indică faptul că unele magazine declară comenzi pentru mai multe exemplare din acelaşi titlu. Cărţile care se vând constant nu sunt urmărite în mod activ. Topuri detaliate sunt disponibile pe nytimes.com/books.


Bestselleruri Săpt. aceasta

The New York Times Book Review

NONFICŢIUNE

Săpt. în top

Ediţii broşate

10 martie 2008

Săpt. aceasta

Săpt. în top

1

EAT, PRAY, LOVE de Elizabeth Gilbert (Penguin, 57 15 $) Călătoria de un an a unei scriitoare în căutarea propriei identităţi o poartă prin Italia, India şi Indonezia.

11

THE TIPPING POINT de Malcolm Gladwell (Back Bay/Little, Brown, 14.95 $) Un studiu al epidemiilor sociale, cunoscute şi sub numele de obsesii.

2

THREE CUPS OF TEA de Greg Mortenson şi David 56 Oliver Relin (Penguin, 15 $) Un fost alpinist clădeşte şcoli în Pakistan şi Afganistan.

12

THE GOD DELUSION de Richard Dawkins (Mariner, 15.95 $) Un cercetător de la Oxford susţine iraţionalitatea credinţei în Dumnezeu.

8

3

THE AUDACITY OF HOPE de Barack Obama (Three Rivers, 14.95 $) Senatorul de Illinois propune ca americanii să depăşească divizarea politică.

13

THE DIVING BELL AND THE BUTTERFLY de JeanDominique Bauby (Vintage, 12.95 $; 11.95 $) După un atac cerebral care l-a lăsat infirm, editorul ediţiei franceze a revistei Elle a scris acest volum memorialistic comunicând cu ochiul stâng.

7

4

DREAMS FROM MY FATHER de Barack Obama 84 (Three Rivers, 13.95 $) Senatorul povesteşte despre viaţa sa ca fiu al unui bărbat african şi al unei americane albe.

14*

JOHN ADAMS de David McCullough (Simon & Schuster, 20 $) O biografie a primului vicepreşedinte şi al doilea preşedinte al Statelor Unite.

5

90 MINUTES IN HEAVEN de Don Piper cu Cecil 70 Murphey (Revell, 12.99 $) Un preot povesteşte experienţa lumii de dincolo pe care a avut-o după un accident.

15

CHARLIE WILSON’S WAR de George Crile (Grove, 14.95 $; 11 14 $) Cronica eforturilor unui congresman de a dirija miliarde către rezistenţa antisovietică din Afganistan, în anii ‘80.

6

THE INNOCENT MAN de John Grisham (Delta, 16 $; 14 Dell, 7.99 $) Prima carte de nonficţiune a lui Grisham are ca personaj principal un om condamnat pe nedrept la moarte.

16

THE GIFT OF FEAR DE GAVIN de Becker (Delta, 15 $; Dell, 7.99 $) Despre semnalele intuitive care ne pot proteja să nu devenim victimele violenţei.

7

FAIRTAX: THE TRUTH de Neal Boortz şi John Linder cu Rob Woodall (Harper, 14.95 $) Un realizator radio şi un congresman american apără planul lor din 2005 pentru desfiinţarea taxelor federale pe venit şi a I.R.S.

17

I HOPE THEY SERVE BEER IN HELL de Tucker Max 21 (Citadel, 12.95 $) Reflecţiile unui Don Juan egocentric şi beţiv.

THE GLASS CASTLE de Jeannette Walls (Scribner, 111 15 $) Autoarea îşi aminteşte o copilărie bizară în timpul căreia ea şi fraţii ei s-au mutat de nenumărate ori.

18

BLINK de Malcolm Gladwell (Back Bay/Little, Brown, 15.99 $) Importanţa instinctului.

47

8

19*

THE WORLD IS FLAT de Thomas L. Friedman (Picador, 16 $) O nouă ediţie a unei analize a politicii economice şi externe a secolului XXI, făcută de un jurnalist de la The Times.

31

20

BETTER de Atul Gawande (Picador, 14 $) Un chirurg, 3 colaborator la The New Yorker, descrie cum se străduiesc medicii să îşi îmbunătăţească performanţele.

9

184

27

7

2

9

INTO THE WILD de Jon Krakauer (Anchor, 12.95 $) 144 Obsesia unui bărbat pentru sălbăticie sfârşeşte tragic.

10

THE OMNIVORE’S DILEMMA de Michael Pollan 26 (Penguin, 16 $) Urmărind hrana de la sursă până în farfurie, un jurnalist vorbeşte despre apetit şi conştiinţă.

Sfaturi, Cărţi practice şi Diverse Săpt. aceasta

EDIŢII CARTONATE

Săpt. în top

Săpt. aceasta

EDIŢII BROŞATE

Săpt. în top

1

THE SECRET de Rhonda Byrne (Atria/Beyond Words, 23.95 $) Legea atracţiei ca o cheie pentru a obţine ceea ce vrei.

59

1

A NEW EARTH de Eckhart Tolle (Plume, 14 $) Un maestru spiritual ne învaţă să fim toleranţi ca să evităm conflictele şi suferinţa.

2

WOMEN AND MONEY de Suze Orman (Spiegel & 11 Grau, 24.95 $) Sfaturi pentru a evita o relaţie nesănătoasă cu banii, inclusiv un plan pe 5 luni pentru redresare financiară. (†)

2

SKINNY BITCH de Rory Freedman şi Kim Barnouin 33 (Running Press, 13.95 $) Sfaturi din lumea modelingului pentru o dietă vegan.

3

THE THIRD JESUS de Deepak Chopra (Harmony, 24$) Ce ne poate învăţa „Hristos cel cosmic“ în privinţa trecutului religios al cuiva.

1

3

THE POWER OF NOW de Eckhart Tolle (New 19 World Library, 14 $) Un ghid pentru dezvoltare personală şi iluminare spirituală.

4

BECOME A BETTER YOU de Joel Osteen (Free Press, 25 $) Şapte secrete pentru a te bucura de viaţă.

19

4

THE FIVE LOVE LANGUAGES de Gary Chapman 35 (Northfield, 13.99 $) Cum să-ţi comunici iubirea astfel ca partenerul tău să înţeleagă.

5

YOU: STAYING YOUNG de Michael F. Roizen şi 17 Mehmet C. Oz şi alţii (Free Press, 26 $) Principiile longevităţii şi cum să combaţi efectele îmbătrânirii.

5

WHAT TO EXPECT WHEN YOU’RE 350 EXPECTING de Heidi Murkoff, Arlene Eisenberg şi Sandee Hathaway (Workman, 13.95 $) Sfaturi pentru viitorii părinţi. (†)

6

HOW NOT TO LOOK OLD de Charla Krupp (Springboard, 25.99 $) Sfaturi de la un fost beauty editor.

8

6

YOU CAN HEAL YOUR LIFE de Louise L. Hay 17 (Hay House, 17.95 $ şi 14.95 $) Recomandările unui psiholog pentru recâştigarea încrederii şi a respectului de sine, prin autovindecare minte-trup.

7

ONE MONTH TO LIVE de Kerry şi Chris Shook (WaterBrook, 19.99 $) Să trăim aşa cum vrea Dumnezeu, făcând ca fiecare zi să fie importantă. (†)

3

7

8

DOES THIS CLUTTER MAKE MY BUTT LOOK FAT? de Peter Walsh (Free Press, 25 $) Un expert în reorganizare îşi aplică tehnicile în bucătărie, asupra listei de cumpărături şi a planului alimentar.

3

GETTING THINGS DONE de David Allen (Penguin, 15 15 $) Un consultant în eficienţă dă sfaturi despre cum să ţii stresul la distanţă organizându-ţi timpul mai bine.

8

SKINNY BITCH IN THE KITCH de Rory Freedman 10 şi Kim Barnouin (Running Press, 14.95 $) Reţete vegan de la autorii Skinny Bitch.

9

RICH DAD, POOR DAD de Robert T. Kiyosaki 348 cu Sharon L. Lechter (Warner, 16.95 $) Cum să-ţi înveţi copilul să se îmbogăţească şi să rămână bogat. (†)

10

THE PURPOSE-DRIVEN LIFE de Rick Warren (Zondervan, 14.99 $) Cum să îţi găseşti calea în viaţă prin Dumnezeu. (†)

9

THE DANGEROUS BOOK FOR BOYS de Conn 42 Iggulden şi Hal Iggulden (Collins/HarperCollins, 24.95 $) Aruncatul pietrelor la suprafaţa apei, legatul profesionist al unui nod şi alte activităţi esenţiale care nu includ jocuri video.

10

THE 4-HOUR WORKWEEK de Timothy Ferriss 14 (Crown, 19.95 $) Cum să îţi restructurezi viaţa ca să nu fie totul legat doar de muncă.

4

17

23


Eseu

Rachel Donadio

Amis şi Islamul

„S

unt un multirasist pasionat şi un multiculturalist slab“, spunea în urmă cu câteva săptămâni Martin Amis. Vorbea la telefon din Londra, slăvind diversitatea etnică a oraşului său natal – „este înviorător şi emoţionant să trăieşti într-un oraş cu atât de multe rase şi atât de multe culori“ – şi denunţându-i fisurile, în special legate de islamismul radical. „Nu cred că putem găzdui culturi şi ideologii care fac viaţa dificilă pentru jumătate din rasa umană: femeile“. Amis îşi explica poziţia într-o dispută fără mănuşi care a pasionat presa britanică încă din toamna trecută, când teoreticianul literar Terry Eagleton a comparat unele afirmaţii ale lui Amis despre musulmani cu „aiurelile unui bătăuş din Partidul Naţional Britanic“. Pe de o parte, este o dispută literară englezească generală, plină de lovituri calomniatoare ca afirmaţia lui Eagleton că Amis calcă pe urmele bădăranului său tată, Kingsley Amis, pe care l-a caracterizat drept un „rasist, ţopârlan an-

Comentariile inflamante, dezinhibate ale lui Martin Amis despre Islam reliefează o dispută generală de modă veche. tisemit, un beţivan, misogin care se urăşte pe sine, homofob şi antiprogresist“. Dar scandalul atinge de asemenea punctele slabe ale Marii Britanii multietnice. În presă, Amis a fost acuzat gândire indolentă şi de hărţuirea musulmanilor. Cotidianul de stânga The Guardian a publicat un vast articol, „Martin Amis şi noul rasism“, cu o ilustraţie deloc măgulitoare. Din ianuarie, lucrurile s-au încins, o dată cu apariţia ediţiei britanice a The Second Plane, noul volum de eseuri al lui Amis, subintitulat September 11: Terror and Boredom (cartea, care a avut parte de cronici moderate timide în Anglia, va apărea în aprilie în Statele Unite). Totul a început în august 2006, când Amis i-a acordat un interviu cuprinzător, publicat online, lui Ginny Dougary de la The Times of London. La un pahar de chardonnay, pe domeniul din Long Island al soţiei sale, scriitoarea Isabel Fonseca, şi la mai puţin de o lună după ce autorităţile britanice dejucaseră un presupus complot terorist de a deturna curse aeriene transatlantice, Amis se întreba cu voce tare: „Ce putem face pentru a-i împiedica să facă aceasta? Există un impuls clar – nu îl simţiţi? – de a spune: «Comunitatea musulmană va trebui să sufere până când îşi va face curat la ea acasă». Ce fel de suferinţă? Să nu-i laşi să călătorească. Deportare – încă un pas înainte. Reducerea libertăţilor. Percheziţionarea corporală a oamenilor care arată ca şi cum ar proveni din Orientul Mijlociu sau din Pakistan. Chestiuni discriminatorii, până ce întreaga comunitate va fi lovită şi vor începe să fie aspri cu propriii copii“. Interviul a trecut în mare parte parte fără comentarii până ce a fost citat în ianuarie 2007 în The London Review of Books. La scurt timp, Eagleton, un universitar marxist energic, cunoscut mai ales pentru cartea sa din 1983, Literary Theory, a preluat comentariile lui Amis într-o introducere nouă din proaspăta ediţie a cărţii sale din 1991, Ideology: An Introduction, împreună cu meditaţiile lui Amis din acel interviu despre demografia Europei („Ne depăşesc de asemenea şi pe plan demografic cu o viteză uriaşă... Pur şi simplu vom fi copleşiţi“). Aceste comentarii „barbare“, scria Eagleton, nu sunt „aiurelile unui bătăuş din Partidul Naţional Britanic, Rachel Donadio este scriitoare şi editor la Book Review. 24

ci reflecţiile romancierului Martin Amis, far călăuzitor al lumii metropolitane literare engleze“. Amis, scria Eagleton, pare că îndeamnă la „hărţuirea calculată a întregii populaţii“, ca pe o cale de a „umili şi insulta anumite categorii de femei şi bărbaţi la întâmplare, astfel încât să se întoarcă acasă şi să-şi înveţe copiii să se poarte frumos cu Omul Alb“. Ceea ce în mod normal ar fi trecut neobservat în introducerea la noua ediţie a unei cărţi de teorie a ajuns, în schimb, în presă. „Bătrânul golan al criticii literare încă mai ştie să lovească“, declara The Sunday Times la începutul lui octombrie. În The Guardian, Eagleton se plângea de „o conspiraţie mediatică“ împotriva sa, adăugând că e ceva care „te deranjează la stomac“ când îi vezi pe Amis şi pe alţi „campioni ai unei civilizaţii care de-a lungul secolelor s-a dezlănţuit în măceluri incalculabile în toată lumea, ţipând după măsuri ilegale atunci când se găsesc ei înşişi pentru prima dată supuşi aceluiaşi tratament“. Într-o scrisoare către The Guardian, Amis l-a numit pe Eagleton un „ideolog mărginit“. El nu „pleda“ pentru nimic în comentariile originale, spune el, ci doar „a descris într-un limbaj colocvial un impuls – un impuls care apoi s-a dizolvat repede“. „Pot să-i cer, în spirit colegial, să nu mai vorbească despre asta? “. Dezbaterea a fost împărţită în largi direcţii politice, Eagleton căutând susţinători la stânga, iar Amis la dreapta (şi printre colegii scriitori). În The Independent, editorialista Yasmin Alibhai-Brown scria că Amis e „o ameninţare pentru tipul de societate pe care o apăr. E împreună cu bestiile care lovesc în uşa din spate, cei care agresează musulmanii şi îi urăsc“. În noiembrie, scriitorul şi scenaristul Ronan Bennett l-a atacat pe Amis într-un lung eseu în The

Guardian. „Vederile lui Amis sunt simptomatice pentru o ostilitate faţă de islam mult mai mare şi mai adâncă şi pentru ostilitatea faţă de cei diferiţi“, scria Bennett. Amis, spunea el, „a scăpat basma curată cu o astfel de izbucnire odioasă de sentimente rasiste la fel cum multă vreme a reuşit orice figură publică în această ţară“. Într-o scrisoare către The Guardian, romancierul Ian McEwan şi-a apărat prietenul apropiat. „Dacă întrebi un romancier sau un poet care este perspectiva sa asupra lumii... s-ar putea să nu-ţi placă ce auzi, dar dezbaterea raţională este răspunsul potrivit, nu calomnia“, scria McEwan. „Mă întreb dacă Ronan Bennett ar fi dispus săşi risipească în aceeaşi măsură forţa retorică pentru a-i stigmatiza pe criminalii care i-au asasinat – în numele religiei lor – pe concetăţenii lor în 2005, în Londra“. Luna trecută, la telefon, Amis a recunoscut că opiniile sale iniţiale din The Times au fost nepotrivite, dar strâns legate de tulburarea care le-a inspirat. „Când am făcut această sugestie destul de stupidă sau am vorbit despre nevoia de a face sugestii stupide pentru a-i determina pe musulmani să-şi facă ordine în ogradă, mă aflam la apogeul furiei“ din cauza complotului dejucat de a arunca în aer avioanele. „Furia oricui e respectată peste tot, nu şi cea a unui romancier britanic, în mod normal foarte paşnic“. Dar nu cumva comentariile sale au părut să pună în aceeaşi oală minoritatea islamistă radicală şi majoritatea nonviolentă? Nu, a spus Amis. El nu e islamofob, aşa cum susţin criticii săi, ci „islamismofob“ – adică opus islamului militant. „Sloganul meu pentru această deosebire este «Îl respectăm pe Mahomed, nu-l respectăm pe Mohamed Atta»“. Jihadul, spune el, „este rasist, homofob, totalitar, orientat spre genocid, inchizitorial şi imperialist. Cu siguranţă, n-ar trebui să existe vreo dificultate în a-ţi declara ostilitatea către aşa ceva, dar există“. În cultura intelectuală engleză de stânga, oarecum tradiţional ostilă Israelului şi Statelor Unite, Amis a apărut ca simpatizant al situaţiei celor două ţări. Deşi s-a opus războiului din Irak şi este sceptic cu privire la puterea americană, The Second Plane se apropie admirabil de cărţi adesea respinse de către unii dintre cei de stânga: Terror and Liberalism de Paul Berman, What Went Wrong? de Bernard Lewis şi America Alone de Mark Steyn (Se apropie, de asemenea, de neo-ateul Sam Harris). În convorbirea telefonică de luna trecută, Amis a vorbit despre despărţirea transatlantică. „Antiamericanismul este cu adevărat toxic în această ţară, ca şi antisionismul“, spunea el, atribuind aceste sentimente invidiei imperialiste. „Cred că am încetat să fim o putere mondială în timp ce America şi-a asumat incontestabil acest rol“. Ideologia dominantă „ne-a spus că nu ne plac imperiile, ne e ruşine că am avut aşa ceva“. În Anglia, a continuat el, „ne-am infantilizat, ne-am prostit singuri, printr-un soi de multiculturalism sentimental“, a spus Amis. A cerut discuţii libere, „fără acuzaţii ipocrite de rasism. Nu e vorba de rasă, e vorba de ideologie“. În noiembrie, romanciera Elizabeth Jane Howard, cea de-a doua soţie a lui Kingsley Amis (decedat în 1995), şi-a apărat fostul soţ împotriva acuzaţiilor de rasism şi antisemitism ale lui Eagleton, numindu-l pe acesta „o cobră care scuipă venin“. În privinţa fiului vitreg, a spus ea, „ceea ce mă îngrijorează e că nu cred că e îndeajuns de interesat de natura umană“. Întrebat în legătură cu aceasta, Amis a râs. „Trebuie s-o contrazic“, a spus el. „Mă interesează enorm. Această criză în care suntem şi în care ne aflăm de şase ani şi jumătate mi-a h dezvoltat favorabil interesul pentru natura umană“. FOTO: RANDOM HOUSE VIA BLOOMBERG NEWS

NYTBR 09 | 10 martie 2008  

New York Times Book Review | Ediţia în limba română

Read more
Read more
Similar to
Popular now
Just for you