Page 1

Preţ: 11,9 lei (ziar plus carte)

Ediţia în limba română, nr. 6 – 18 februarie 2008

Despre nelegiuire şi un râu de Elizabeth Royte THE LAST FLIGHT OF THE SCARLET MACAW One Woman’s Fight to Save

the World’s Most Beautiful Bird de Bruce Barcott. 313 pag. Random House. 26 $.

În inegalabilul său volum Encounters With the Archdruid, John McPhee descrie felul în care un militant pentru apărarea mediului înconjurător vede „iadul pe pământ“ ca pe o serie de cercuri concentrice. Pe cercul exterior al „lumii diavolului“ se află un şanţ de apă „plin mai ales cu DDT“ (asta se

întâmpla în 1971, nu uitaţi). Urmează „un şanţ cu benzină în flăcări“, apoi sunt buldozere şi ferăstraie cu lanţ, iar în cele din urmă dai peste „epicentrul absolut … unde se află un baraj“. De ce? „Pentru că râurile sunt metafore prin excelenţă ale existenţei, iar barajele distrug râurile“. Simplu, nu? Când McPhee a scris Encounters With the Archdruid, mişcarea americană de protecţie a mediului încojurător împotriva poluării era o forţă religioasă şi mistică. Și astăzi este poate la fel, dar acum îşi permite să Continuare în pag. 6 ILUSTRAŢIE DE MONIKA AICHELE

F RAN CIN E P R OS E : „S US P E CT U L “ LU I SU SA N C H O I PAG. 7

|

J I M SH E PA RD : 1 9 6 7, P RI N 5 FI L M E H OL LYW OODI ENE

PAG. 11


Editorial

18 Februarie 2008

10

12

Ficţiune & Poezie 3

11

12

A PERSON OF INTEREST

13

THE RESERVE

de Russell Banks. Recenzie de Luc Sante 9

DETECTIVE STORY

de Imre Kertész. Recenzie de Nathaniel Rich

Nonficţiune 1

THE LAST FLIGHT OF THE SCARLET MACAW:

One Woman’s Fight to Save the World’s Most Beautiful Bird de Bruce Barcott. Reviewed by Elizabeth Royte 5

THE PRINCIPLES OF UNCERTAINTY

de Maira Kalman. Recenzie de Ariel Levy 22

AN UNCERTAIN INHERITANCE:

Writers on Caring for Family Editată de Nell Casey. Recenzie de Joyce Johnson

THE WORLD THAT MADE NEW ORLEANS:

From Spanish Silver to Congo Square de Ned Sublette. Recenzie de Jason Berry

DESPRE POEZIE MODERN LIFE: Poems

de Matthea Harvey. Recenzie de David Orr 18

13

THE SEVEN DAYS OF PETER CRUMB

de Jonny Glynn. Recenzie de Danielle Trussoni 10

TOM CRUISE:

An Unauthorized Biography de Andrew Morton. Recenzie de Ada Calhoun

de Susan Choi. Recenzie de Francine Prose 8

CHASING THE FLAME:

Sergio Vieira de Mello and the Fight to Save the World de Samantha Power. Recenzie de Francis Fukuyama

THE SPARE WIFE

de Alex Witchel. Recenzie de Elinor Lipman 7

PICTURES AT A REVOLUTION:

Five Movies and the Birth of the New Hollywood de Mark Harris Recenzie de Jim Shepard

WINTER IN MADRID

de C. J. Sansom. Recenzie de Alan Riding 4

23

Online

Eseu 23

The Paranoiac and The Paris Review de Rachel Donadio

Articole & Best Seller-uri 14

Cărţi pentru copii

16

Best Seller-uri cărţi pentru copii

19

Best Seller-uri ediţii cartonate

19

Selecţia editorilor

19

TBR: Din culise

20

Best Seller-uri ediţii broşate

20

Raftul cu ediţii broşate

The New York Times Book Review, ediţia în limba română (ISSN 1937-920X) apare săptămânal, publicat de Universe Publishing House Inc. Copyright © 2008 The New York Times. All Rights Reserved. Toate drepturile rezervate. Redactor-şef: Virginia Costeschi; Traducători: Cristiana Vişan, Ioana Chira, Răzvan Vlad, Mihai Paraschiv, Melania Sârbu, Florin George Toma; Proofreading:Anda Ciurte; Sales: virginia@edituraunivers.ro; PR: ARENA Communications, ceciliacaragea@arenacommunications.ro; Machetare şi pre-press: Antal Angyal, CMYK Pro, Budapesta; Tipar: GRASPO CZ

2

Romancierul şi nuvelistul Jim Shepard, care face recenzia cărţii lui Mark Harris, Pictures at a Revolution: Five Movies and the Birth of the New Hollywood, la pagina 11, pendulează între ficţiune şi film. Shepard, profesor de scriere creativă şi film la Williams College şi editorul cărţii Writers at the Movies: Twenty-Six Contemporary Authors Celebrate Twenty-Six Memorable Movies, scria într-un e-mail: „Este o modalitate bună de reorganizare, de a-ţi schimba modul de gândire. De asemenea, ajută prin modul în care permite trăsăturilor unui mediu de a-l informa pe celălalt: cel visceral şi cel contemplativ, de exemplu“. Like You’d Understand, Anyway, colecţia sa cea mai recentă de povestiri, s-a numărat printre finalişti la Premiul National Book de anul trecut, iar printre mulţumiri Shepard a inclus o serie de cărţi care au fost foarte importante pentru el pe când scria acest volum. Când i s-a cerut să numească filmele cu cea mai mare însemnătate pentru el, Shepard, care-i consideră pe Pauline Kael şi Dwight Macdonald „influenţe deosebite“, a răspuns: „Cu ce să încep? Cabinetul Doctorului Caligari, Nosferatu, Dr. Strangelove, Hoţul de biciclete, Chinatown, Băieţi buni“. Cartea lui Harris se concentrează asupra nominalizărilor la Premiul Oscar pentru cel mai bun film din anul 1967. Ca şi mulţi alţii, Shepard consideră că, având în vedere filmele participante, Bonnie şi Clyde probabil că ar fi trebuit să iasă câştigător. Editorii

PODCAST: Săptămâna aceasta vor apărea Bill Keller despre Nelson Mandela; Elizabeth Royte despre The Last Flight of the Scarlet Macaw; Rachel Donadio despre Harold L. (Doc) Humes şi Dwight Garner cu noutăţi despre bestseller-uri. Gazda va fi Sam Tanenhaus, editor al Book Review. PAPER CUTS: Blog-ul Books Review prezintă cărţi şi alte materiale tipărite. PRIME CAPITOLE: un fragment ilustrat din Delicious de Susan Rubin; fragmente suplimentare din The Last Flight of the Scarlet Macaw de Bruce Barcott; Detective Story de Imre Kertesz şi alte cărţi. CAMERA DE LECTURĂ: Luaţi parte la o discuţie online despre noua piesă a lui Tracy Letts, August: Osage County. E-MAIL CU NOILE APARIŢII: primiţi în fiecare vineri o trecere în revistă a recenziilor noilor cărţi şi apariţii. nytimes.com/books Ilustraţie de Joe Ciardiello (sus) şi Christoph Niemann


Spioni de şcoală veche În acest roman, foşti colegi de clasă duc o luptă politică în Spania anilor 1940. DE ALAN RIDING

T

RAINICUL sistem al claselor sociale din Anglia poate fi rezumat uşor în două cuvinte: şcoala publică. Cei care frecventează şcolile publice englezeşti – de fapt şcoli particulare scumpe – moştenesc un fel de drept de a conduce. Ei învaţă să supravieţuiască într-o lume nu mai puţin sfâşiată de rivalităţi şi cruzimi decât societatea în sine. După absolvire, se pot recunoaşte oricând unul pe celălalt. Chiar şi răzvrătiţii sunt modelaţi de şcoală. A fi elev la o şcoală publică din Anglia – da, cei mai mulţi sunt băieţi – înseamnă să aparţii unei caste. Puterea reprimată a acestei identităţi creează naraţiunea din subsidiar a noului thriller politic al lui C.J. Sansom, Winter in Madrid (Iarnă la Madrid). Iarna în cauză este cea dintre anii 1940-1941. În timp ce mare parte a Europei se află sub stăpânire nazistă, iar Marea Britanie era lovită şi izolată, Spania neutră îşi analizează variantele. Generalul Franco, învingătorul fascist din recent terminatul război civil din Spania, se identifică cu Hitler şi Mussolini, dar Churchill speră să îl împiedice să se alăture Axei. Harry Brett, Sandy Forsyth şi Bernie Piper sunt actori secundari pe marea scenă a dramei politice, uniţi de faptul că, la sfârşitul anilor ‘20, fuseseră colegi la Rookwood, o şcoală publică din Anglia. Într-adevăr, experienţele lor ca adolescenţi – Harry se înţelegea bine cu Sandy şi Bernie, care însă se detestau reciproc – determină evenimentele de după un deceniu şi ceva. Când drumurile li se întâlnesc în Spania, trecutul reînvie inevitabil. La Rookwood, Harry este singurul care nu are probleme de adaptare: Sandy, înstrăinat de taAlan Riding, fost corespondent cultural european al ziarului The Times, este coautorul romanului „Opera“.

tăl său, episcop anglican, este exmatriculat în cele din urmă pentru comportament inadecvat, iar Bernie, fiul unui băcan care venise la Rookwood cu o bursă, adoptă socialismul. Un timp, Harry păstrează legătura cu amândoi,

WINTER IN MADRID

de C. J. Sansom 537 pag. Viking. 25.95 $.

călătorind în Spania cu Bernie în 1931, unde se întoarce la şase ani după dispariţia acestuia în timp ce lupta alături de voluntarii comunişti împotriva naţionaliştilor lui Franco. Tot atunci, Harry o cunoaşte pe iubita lui Piper, Barbara Clare, asistentă la Crucea Roşie. Sansom, un avocat-englez-devenit-scriitor, completează tabloul prin flashback-uri, oferind o istorie romanţată a alunecării Spaniei în războiul civil. Tot el prezintă o imagine a greutăţilor şi a fricii care au cuprins Madridul în timpul noului dictator fascist. Totuşi, aşa cum Hollywood-ul preferă să îşi plaseze eroii vorbitori de engleză în filme a căror acţiune se desfăşoară în ţări străine, Sansom îşi spune povestea prin intermediul unor oameni ca noi. Franco – „cu capul ce-i chelea, bărbia dublă şi mustaţa care încărunţea“ – are o apariţie meteorică, iar majoritatea spaniolilor din Winter in Madrid nu sunt decât figuranţi în ochii britanicilor. Harry Brett este recrutat de serviciile secrete britanice care speră să se poată folosi de legăturile lui cu Rookood pentru a descoperi afacerile dubioase ale lui Sandy la Madrid, şi anume dacă firma sa a descoperit rezerve de aur care vor întări poziţia lui Franco. Harry pretinde că îl întâlneşte din întâmplare pe Sandy într-o cafenea, iar amintirea zilelor de şcoală reînvie rapid. „Mereu ai fost un Rookwood până în mădu-

va oaselor“, îl tachinează Sandy. „Ai respectat mereu regulile“. Mai surprinzător pentru Harry este că Barbara, pe care o văzuse ultima oară jelindu-l pe Bernie, duce acum un trai liniştit cu Sandy. Trai care este tulburat, însă, când află de la un ziarist că între prizonierii republicani ţinuţi într-un lagăr de concentrare secret se află nişte străini – printre care, poate, şi Bernie. Brusc, îşi schimbă atitudinea: decisă să obţină libertatea lui Bernie, îl consideră acum pe Sandy respingător, corupt şi cinic. Nu se schimbă nimic când el se încurcă cu servitoarea lor spaniolă („Presupun că e o fantezie, tipic pentru o şcoală publică“, conchide Barbara). Câştigând încrederea lui Sandy, Harry are multe de raportat vechiului său agent de la Eton din ambasada britanică, condusă pe atunci (asta e adevărat) de Sir Samuel Hoare, un bătrân irascibil care se plânge destul de mult de „Winston“. Harry găseşte timp şi să se îndrăgostească de Sofia, o tânără şi frumoasă spaniolă al cărei frate, care avea sarcina de a-l spiona, este salvat oarecum neverosimil de Harry din colţii unei haite de câini. După încă vreo câteva întâmplări, Sofia se alătură lui Harry şi Barbara când aceştia pleacă să îl salveze pe Bernie. Un mare succes în Marea Britanie, Winter in Madrid i-a făcut pe unii critici să îl compare pe Sansom cu Graham Greene, Sebastian Faulks şi chiar cu Hemingway, dar eu am rămas mai puţin convins. Ideea de a transfera rivalităţile dintr-o şcoală publică pe un câmp de luptă real este, desigur, ingenioasă, dar mai multă introspecţie ar fi fost binevenită. Fără a dispune de un limbaj bogat, structura plină de şabloane a romanului devine evidentă. Este adevărat, Sansom oferă un final surpriză, dar la aşa ceva te aştepţi de la un thriller. Problema este că romanul nu produce suficiente surprize şi emoţii în capitolele ce preced finalul. h ILUSTRAŢIE DE PEP MONTSERRAT

3


O prietenă imaginară Personajele lui Alex Witchel călătoresc într-o lume socială care este atât „perfidă“ cât şi „absurdă“. DE ELINOR LIPMAN E când mocasinii marinăreşti a lui Sherman McCoy au păşit pe Park Avenue acum 20 de ani, cititorilor le-au fost oferite multe ocazii literare de a trage cu urechea la poveştile ascunse ale rezidenţilor zonei Upper East Side din Manhattan – prin intermediul persoanelor iubite, profesorilor copiilor lor, redactorilor oprimaţi. Inevitabil, criticii se

D

THE SPARE WIFE

de Alex Witchel 286 pag. Alfred A. Knopf. 23.95 $.

plâng că genul acestui nou cod poştal 10021 nu se ridică la înălţimea lucrărilor din trecut scrise de autori precum Edith Wharton, Truman Capote, Louis Auchincloss sau a lucrării lui Tom Wolfe, Bonfire of the Vanities. Wharton însăşi nu este încântată de faptul că şi-a folosit propria familie ca protagonişti, notând în autobiografia sa, A Backward Glance, că „grupul în care am crescut a fost ca un vas gol în care nu se va mai turna niciodată vin nou“. Noutatea ar fi un scop rezonabil, dacă cel mai recent cronicar al aristocraţiei New York-ului ar putea găsi năravuri noi pentru a le exploata din punct de vedere comic. Mi-am dorit mult ca al doilea roman al lui Alex Witchel să fie acel suport perfect care le adună la un loc. Şi reuşeşte să facă asta pe alocuri, prin rânduri sarcastice care străbat „o lume la fel de trădătoare – şi absurdă – ca aceasta“, dar nu în moduri care să contribuie la rotunjirea unei poveşti. The Spare Wife (Nevasta de rezervă) – titlul este emblematic pentru prospeţimea conţinutului – prezintă un semn de întrebare din cauza dificultăţii de a face legătura între părţi. Prea multe personaje se perindă prin paginile cărţii şi iau masa împreună, iar scurtele apariţii ale unor rude şi foşti soţi par a fi nişte digresiuni. Aproximativ o duzină de personaje principale (majoritatea directori media, bancheri, scriitori şi doctori) sunt prezenţi la două dineuri care încheie romanul. În scena de deschidere, Jacqueline Posner invită prieteni şi străini influenţi la duplexul său din Park Avenue, aparent pentru a-l prezenta pe noul său proprietar, dar în realitate pentru a arăta că divorţul său iminent nu îi va afecta stilul luxos de viaţă. La început, Jacqueline părea a fi personajul principal al cărţii lui Witchel, dar destul de curând mi-am dat seama că ea era doar biletul meu de intrare. Nevasta de rezervă din titlul cărţii se dovedeşte a fi prietena sa de 42 de ani, Ponce Morris, un fost-model-devenită-avocată, văduvă, blondă şi de o frumuseţe clasică. „Ponce este de fapt o prietenă imaginară pentru bărbatul de vârstă mijlocie“, observă un invitat. „Se uită la fotbal cu Stan Crandall, în timp ce Bitsy citeşte reviste în pat şi, slavă Domnului, nu este nevoită să facă acelaşi lucru; joacă golf cu George Stein, pentru că lui Carol îi place doar tenisul; şi nu numai că se duce la meciurile de baschet ale echipei Knicks

cu Larry DeLynn, dar îl şi lasă să mănânce câţi hot-dog vrea şi nu îi spune asta niciodată lui Lila, care îi interzice lui Larry să consume nitraţi“. (Există şi problema de dezordine a nomenclaturii folosite în roman: nici unul din aceşti parteneri de joc nu se află în poveste.) Echipa de staruri şi co-staruri a lui Witchel va avea roluri într-o catastrofă socială finală bine realizată în echipă, în stilul Murder on the Orient Express, şi nu ca parteneri la crimă, ci ca martori care apoi vor exploata o aventură amoroasă între două persoane cu reputaţie de cuceritori: dr. Neil Grossman, cel mai de succes doctor din oraş, care tratează probleme de infertilitate, şi populara Ponce. Este neverosimil şi şocant deoarece Grossman are o căsnicie fericită şi Ponce, ni s-a spus, „urăşte sexul… asta-i toată şmecheria cu ea“. Ca şi în primul roman al lui Witchel, Me Times Three, principalul loc de muncă este o revistă la modă, de această dată Boothby’s, a cărei formulă editorială de succes este „tratarea pretenţioasă a unor subiecte ieftine şi care nu necesită resurse din punct de vedere intel-ectual“, cum „ar arăta «The New Yorker» dacă ar câştiga la loterie şi şi-ar face un lifting facial, şi-ar lua un amant mai tânăr şi o casă de vacanţă în Rio“. Nu încape îndoială că Witchel satirizează mai degrabă decât laudă valorile şi ambiţia primitivă a „grupului maliţios care forma cercul social din New York“, dar eforturile sale sunt adesea subminate de observaţii care par generale şi familiare. Redactorul executiv al revistei Boothby’s, Mary Elizabeth Shaw (cunoscută sub numele de Shawsie), „a reuşit să se menţină fizic astfel încât să arate ca un membru al echipei de hockey din Greenwich High“. În jurul ei regăsim personaje care savurează o cafea dublă cu lapte degresat, care trimit bezele tuturor, care îşi plimbă mâncarea prin farfurii într-un mod anorexic şi ale căror expresii faciale sunt limitate de implantul de Botox – un făcut cu ochiul complice din partea autorului, dar care şi-a epuizat puterea de semnificaţie. Prea multe rânduri necizelate se întrepătrund cu cele măiestrit construite („Felul în care arăta Shawsie era reprezentarea vizuală a vocii lui Katharine Hepburn“), cel mai adesea atunci când Witchel sondează punc-

tele de vedere ale personajului ei şi le relatează dintr-o perspectivă omniscientă. „Nu te-ai dus acasă plictisit doar de nevastă-ta după o petrecere“, aflăm din monologul interior al unui reporter în vârstă. „Te-ai dus acasă plictisit de fiecare muiere din cameră“. Pe măsură ce anii trec, spune el, însufleţirea colectivă „se pierde tot mai mult (cu excepţia remuşcărilor recurente şi fantomatice care creşteau în intensitate)“. Şi trecerea la punctul de vedere al unui personaj de vreo 20 de ani nu constituie o scuză pentru „au făcut super sex, el cunoştea o groază de oameni interesanţi, inclusiv primarul, şi erau invitaţi la nişte petreceri grozave. Chiar a avut parte de distracţie adevărată cu el“. Având în vedere aristocraţia socială pe care o analizăm pe ascuns, eleganţa cam lipseşte. „Coboară etalonul“, se plânge Flannery O’Connor la adresa unui narator omniscient care foloseşte un limbaj vulgar. N moment însă. La mijlocul cărţii, când punerea în scenă este completă şi subiectul principal al cărţii îşi face în sfârşit apariţia, coregrafia şi dezvăluirile emoţionale sunt ingenioase şi binevenite. Proaspăt logodită, citesc cu bucurie mai departe, dornică de a afla dacă asistenta editorială lipsită de talent se va lansa într-o carieră jurnalistică de succes, prin expunerea publică a aventurii amoroase a lui Ponce cu mult-iubitul guru in vitro al oraşului. Sau dacă Shawsie, şefa ei, temelia cărţii, va descoperi că subalterna ei tânără trăia cu soţul ei sau că prietena sa cea mai bună din facultate, Ponce, compromitea căsnicia ginecologului ei. Witchel se pricepe îndeosebi la descrierea iearhiei de la Boothby’s şi a apartenenţei sale la cultura populară. (Supervizând nemulţumită o şedinţă foto cu un supermodel, Shawsie notează că „plictiseala lui Tikka, atât de deranjantă în viaţa reală, s-a combinat într-un anumit fel cu luminile şi camera foto pentru a înlocui aerul său inexpresiv cu unul de mister“.) The Spare Wife nu este o carte sentimentală, dar sunt sigură că este scrisă să fie atât de caldă cât o permite satira socială usturătoare. Este la fel de clar faptul că Witchel, reporter de mulţi ani la The New York Times, a cunoscut aceste personaje şi ţine să ştim că h nu le îndrăgeşte.

U

Elinor Lipman a scris opt romane, dintre care cel mai recent este „My Latest Grievance“. 4

ILUSTRAŢIE DE ERIK T. JOHNSON


Eforturi îndurerate Eseuri despre izolare, durere şi eroism care decurg din grija faţă de aproape. DE JOYCE JOHNSON

Î

NGRIJITOR“ este un termen cu o sonoritate profesională înşelătoare pentru un rol în care majoritatea dintre noi suntem simpli amatori şi care poate să coboare asupra noastră ca un dat al sorţii, ameţitor şi neprevăzut. Avem o mare nevoie de a trăi hrănindu-ne cu iluzia că noi şi cei apropiaţi suntem imuni la mortalitate, dar inevitabil, undeva de-a lungul drumului,

AN UNCERTAIN INHERITANCE

Writers on Caring for Family Editat de Nell Casey. Ilustrată. 277 pag. William Morrow/ HarperCollins Publishers. 24.95 $.

chiar dacă noi înşine suntem feriţi de boli, ceva se rupe – un tată sau un prieten se îmbolnăveşte de cancer, o mamă cedează în faţa Alzheimerului, un soţ are un accident teribil, un copil moare – şi ceea ce Virginia Woolf numea cândva „realitate extremă“ ne năpădeşte. La fel precum cei 19 coautori dureros de sinceri din An Uncertain Inheritance (O moştenire nesigură), ne putem găsi în faţa limitelor îndurării noastre. Societatea mai degrabă nu se axează pe această arie de experienţă şi ia măsuri puţine în această direcţie. În trecut, atunci când familiile erau mult mai mari, iar viaţa era mult mai des întreruptă de boli, îngrijirea era mai bine integrată în viaţa de zi cu zi. Femeile erau educate pentru a deveni îngerii altruişti ai gospodăriilor, sistem de îngrijire încorporat în cazul oricărei urgenţe. În romanele victoriene, bolnavii şi muribunzii sunt înconjuraţi de extrem de multă lume – de la membri ai familiei la servitori – şi întreg procesul are în el ceva care înnobilează. Se petrec epifanii în ceasul al doisprezecelea, ca şi reconcilieri înălţătoare. Sacrificiul personal implicat în îngrijire devine propria recompensă. Îngrijitorii zilei de azi sunt în mod ciudat singuri, exilaţi de viaţa agitată şi nepăsătoare din jur, în ceea ce scriitorii acestei cărţi numesc „gaura neagră a timpului şi energiei“, „Balonul Negru“, „propria noastră închisoare“, „Planeta Autism“ şi „această ţară străină cu vremuri şi reguli diferite“. Putem încă să mai credem în puterea tămăduitoare a dragostei, dar realitatea extremă ne poate da lecţii şocante. Cea mai grea, după cum ne arată acest volum, poate fi aceea că dragostea şi devotamentul nu uşurează în mod necesar suferinţa. „Tu şi dragostea ta nu-mi sunteţi de nici un ajutor“, îi spune brutal fiicei sale tatăl lui Helen Schulman, într-unul dintre cele mai dezolante eseuri. „Cum se poate întâmpla asta?“, se întreabă ea. „Cum poate acest rezervor nesfârşit de afecţiune, Joyce Johnson este autoarea memoriilor „Missing Men“ şi „Minor Characters“. ILUSTRAŢIE DE EMILIANO PONZI

ataşament şi respect pe care le am pentru acest om să se dovedească atât de lipsit de putere, atât de inutil?“ Chiar şi Jerome Groopman, singurul medic dintre coautori, se găseşte pe un teritoriu nefamiliar atunci când pacientul cu cancer a cărui viaţă încerca să o salveze era unul dintre cei mai buni prieteni ai lui, Elliott, cu care se identifica extrem de puternic. Groopman a constatat că trebuie să se detaşeze constant de emoţiile care îi puteau întuneca judecata, pentru a-şi putea recâştiga obiectivitatea profesională. Atunci când Elliott a fost diagnosticat cu limfom al celulelor T, Groopman şi-a dat seama că „pentru prima oară în cariera mea, îmi atinsesem limitele de medic curant“ şi a decis să-şi ofere serviciile numai ca „fost doctor“. Pentru mulţi dintre membrii familiilor, „fost“ nu este o opţiune disponibilă şi nici acceptabilă. Scot Sea, tatăl unei fetiţe autiste de 15 ani, descrie în cuvinte seci rutina gospodăriei sale ca „aceeaşi scenă din acelaşi act interminabil al ultimului spectacol din iad“ şi nu are nimic altceva decât dispreţ pentru acei „gândaci New Age, intoxicaţi cu supradoze de mitologie mediatică“, care îi spun că a fi părintele unui copil autist e o binecuvântare. Și totuşi – în izolare, furie şi disperare, fără nici un fel de speranţă – el perseverează în a-şi îngriji fiica. În Death in Slow Motion, Eleanor Cooney scrie despre iadul similar pe care l-a trăit după ce mama sa, în vârstă de 75 de ani, femeie activă, inteligentă şi spirituală, s-a îmbolnăvit de Alzheimer. Doborâtă de cerinţele stării mamei sale, care se deteriora extrem de rapid, Cooney simte că eşuează: „M-am simţit puternică şi rea şi plină de durere, toate în acelaşi timp, iar asta m-a înnebunit. M-a făcut, de fapt, să mă apuc de băutură“. Într-un final, simţindu-se vinovată, îşi duce mama într-un centru de îngrijire. La capă-

tul puterilor, după ce personalul centrului îi spune că mama sa este mult prea „dificilă“ pentru a fi îngrijită acolo, o întreabă şi implicit ne întreabă şi pe noi: „Tu ce ai face? Încă aştept un răspuns“. Atât Abigail Thomas cât şi Ann Harleman scriu despre ce se întâmplă atunci când momente devastatoare şi ireversibile îi schimbă pe cei dragi în altfel de oameni. Soţul lui Thomas este lovit de o maşină şi suferă o rană la cap. „Uneori mă simt ca şi cum încerc să salvez de la moarte un om care se îneacă“ scrie ea, „şi abia am timp să mă ridic la suprafaţă pentru o gură de aer înainte de a mă scufunda din nou. E o stare de euforie în asta, născută în parte din epuizare, şi mă descopăr înspăimântător de vie“. Harleman a descoperit că mariajul său s-a îmbunătăţit după ce a luat decizia de a-l duce pe soţul său, suferind de scleroză multiplă, într-un azil: „Nu mai sunt îngrijitorul său personal, nu mai sunt implicată în boala lui… Pentru că trupurile nu ni se mai pot alătura, inimile o pot face“. Nell Casey, editorul volumului An Uncertain Inheritance, include şi eseuri ale lui Andrew Solomon, Amanda Fortini şi Julia Glass care vorbesc despre dificultăţile psihice ale transformării în cel care are nevoie de îngrijire – „neajutorarea capitulării în faţa altuia, paradoxul dorinţei de a fi în centrul atenţiei şi de a nu fi“. În ciuda spectrului remarcabil de larg al experienţelor acoperite de această carte, nu există nimeni care să vorbească despre cei care nu au pe nimeni care să-i îngrijească atunci când au mai mare nevoie de ajutor şi trebuie să îndure totul singuri – situaţie în care, în zilele noastre, se pot găsi un număr din ce în ce mai mare de persoane necăsătorite sau fără copii. Acesta este un subiect chiar şi mai neglijat decât îngrijirea, şi care merită h explorat. 5


Despre nelegiuire şi un râu Continuare din pag. 1

Aceste lucruri sunt evidente în noua carte a lui Bruce Barcott, The Last Flight of the Scarlet Macaw: One Woman’s Fight to Save the World’s Most Beautiful Bird (Ultimul zbor al papagalului Ara Macao: Lupta unei femei pentru a salva cea mai frumoasă pasăre din lume), povestea unei lupte crâncene împotriva construcţiei unui baraj în vestul statului Belize. Într-adevăr, nu sună palpitant (nu-i de mirare că editorul a avut grijă să nu apară în titlu cuvântul „baraj“), dar Barcott, colaborator al revistei Outside şi autor al volumului The Measure of a Mountain: Beauty and Terror on Mount Rainier, face ca totul să pară captivant, amestecând literatura de călătorie, aventura, biografia şi descrierile de natură într-un cadru marcat de intrigi şi corupţie. Miza este un defileu superb (fireşte), unde trăieşte o varietate de specii ameninţate: tapiri, pume, vidre, maimuţe Howler şi papagalii Ara Macao. În fruntea brigadei anti-baraj constituite în numele biodiversităţii distruse se află Sharon Matola, o autodidactă aprigă, care conduce Grădina Zoologică Belize. Matola este descrisă ca un pilot veteran care merge cu motocicleta, îmblânzeşte lei şi face trafic cu maimuţe şi care se pricepe la supravieţuirea în junglă, la ciuperci, tapiri şi papagali. Dar pentru că este cetăţean american, oficialilor locali corupţi le vine uşor s-o marginalizeze, considerând-o un duşman al statului, iar pe aliaţii ei expaţi nişte „străini albi bogaţi, hotărâţi să-i ţină pe oamenii din Belize înfometaţi şi săraci“. „Întâi au venit spaniolii, apoi britanicii, iar acum verzii americani“, scrie Barcott. Încercând s-o reducă la tăcere pe Matola, autorităţile ameninţă că vor face o haldă chiar lângă Grădina Zoologică, dar în loc să cedeze, femeia apelează la unul dintre cele mai puternice grupuri de protecţie a mediului din lume, The Natural Resources Defense Council (N.R.D.C.), care vede în soarta papagalilor Ara Macao – o specie din care în Belize mai sunt doar 200 de exemplare – o victorie uşoară. Ha. Cu cât N.R.D.C. află mai multe lucruri despre barajul propus, cu atât arată mai rău situaţia pentru susţinătorii săi. O analiză de mediu exhaustivă dezvăluie că proiectul va distruge habitate de plante şi animale şi va afecta traiul locuitorilor din aval, unii dintre ei depinzând de veniturile din ecoturism. O privire atentă asupra aspectelor economice ale proiectului arată că barajul va creşte, nu va scădea costurile de energie pentru populaţia din Belize. Analiza geologică a barajului este o ficţiune de la un capăt la altul, susţinând existenţa unor roci granitice acolo unde nu există aşa ceva; inginerii proiectului au plănuit chiar să şteargă o falie de pe o hartă a locului respectiv. Și în timp ce managerii proiectului susţineau că acesta va asigura ţării independenţă energetică, contracte avantajoase pentru o singură Elizabeth Royte, un colaborator frecvent al Book Review, este autoarea volumelor „Garbage Land: On the Secret Trail of Trash“ şi „Bottlemania: How Water Went on Sale and Why We Bought It“, ultimul în curs de apariţie în Statele Unite. 6

de la instanţele din Belize la Privy Council în Anglia. Acolo, probele şi precedentul păreau să fie de partea grupului de protecţie a mediului, până când procurorul general din Belize a pledat pentru progresul economic al ţării lui. Dintr-odată – spune un susţinător al protecţiei mediului care a fost martor la întâmplări – cazul s-a transformat într-o situaţie în care cinci tipi albi din Anglia „le spuneau unor negri din Belize dacă pot să aprindă lumina sau nu“. Poate aveţi impresia că aţi mai auzit această poveste: copacul/pasărea/peştele ameninţat de multinaţionale rapace. Dar numai câteva piese din povestea lui Barcott sunt ceea ce par a fi: ce-i local e global, insiderii sunt outsideri (sau invers), iar oamenii de ştiinţă se transformă, prin semnarea acordurilor de confidenţialitate, în „biostituate“ de închiriat. Matola însăşi este o eroină complicată – „ciudată şi uneori agasantă“. Barcott descâlceşte cu dexteritate iţele poveştii şi le ţine strâns. El explică clar înţelegeri încâlcite, dramatizează demersurile judiciare şi îi conduce pe cititori spre explicaţii atractive despre cum se produce şi se păstrează energia, despre efectele construcţiei de baraje asupra mediului înconjurător şi despre motivele dispariţiei unor specii de animale. Cunoscând bine chestiunile de protecţie a mediului şi contextul lor larg, Barcott prezintă dovezi şi apoi afirmă puternic – dar niciodată strident – lucruri pe care alţi scri-

Barcott amestecă aventura, descrierile de natură şi biografia, într-un cadru marcat de intrigi şi corupţie.

parte promiteau mari câştiguri primului proprietar al barajului, multinaţionala Duke Energy, indiferent dacă se producea sau nu energie. După cum scrie Barcott, „barajul a fost un fiasco: devastator la nivelul mediului înconjurător, nesănătos economic, suspect din punct de vedere geologic, un proiect care a profitat de o situaţie de monopol“.

Dar Matola şi N.R.D.C. nu au puterea de a-l opri. Iar această poveste despre înfrângere este fascinantă din perspectiva lucrurilor pe care le dezvăluie despre imperialismul din domeniul mediului, moştenirea lăsată de opresiunea colonială şi tentaţiile durabile ale puterii. Acţiunea deschisă împotriva proiectului a ajuns în cele din urmă

itori ar încerca să le evite. Barajele imense de beton „omoară râurile“. Programele menite să atenueze efectele biologice negative ale unui baraj „dispar de obicei o dată ce se finalizează construcţia“. Distrugerea de habitate în regiuni îndepărtate, precum valea râului Macal din Belize, „se produce pentru că prea mulţi oameni sunt dispuşi să se pună în slujba unor jumătăţi de adevăruri, să şteargă falii şi să falsifice studii pentru a câştiga bani. Se produce pentru că prea puţini oameni au curajul sau capacitatea de a se opune unor instituţii puternice în numele unor creaturi fără putere, precum nişte păsări roşii care mănâncă seminţe“. La începutul secolului 20, John Muir şi o sumă de aliaţi s-au strâns pentru a opri construirea barajului Hetch Hetchy în Parcul Naţional Yosemite. Muir a pierdut, San Francisco a obţinut o alimentare bună cu apă şi aşa s-a năcut mişcarea modernă americană de protecţie a mediului. În încheiere, Barcott compară în mod inevitabil lupta împotriva barajului Macal cu cea împotriva Hetch Hetchy, menţionând că Yosemite a fost inundat într-o perioadă de abundenţă naturală. Eventuale inundaţii în Belize ar fi şi mai strigătoare la cer, sugerează autorul, pentru că avem mulţi ani de experienţă cu baraje distrugătoare şi a mai rămas atât de puţin din lumea naturală. h ILUSTRAŢIE DE MONIKA AICHELE


Prezumţia de vinovăţie Protagonistul lui Susan Choi este un profesor de matematică de origine asiatică, acuzat că şi-a ucis un coleg. DE FRANCINE PROSE

C

U ani în urmă, le-am cerut studenţilor mei să citească, pentru un curs, primele capitole din Eugènie Grandet de Balzac şi din A Flag for Sunrise de Robert Stone. Romanul lui Balzac începe cu o plimbare tihnită printr-un oraş de provincie în vreme ce, în deschiderea cărţii lui Stone,

A PERSON OF INTEREST

de Susan Choi. 356 pag. Viking. 24.95 $.

cadavrul unui hipiot apare în congelatorul unui locotenent de armată dintr-o ţară agitată din America Centrală. Le-am sugerat studenţilor mei că această comparaţie ar putea oglindi o diferenţă între literatura de secol XIX şi cea de secol XX. Poate că aceste introduceri contrastante aveau vreo legătură cu modul în care ni s-a schimbat puterea de concentrare – în bine sau în rău – datorită răsfăţului strălucitor al filmelor şi ritmului televiziunii, care ne-a învăţat să ne aşteptăm la desfăşurarea intrigii înainte de prima pauză publicitară. Citind A Person of Interest (Suspectul), mi-a dat prin cap că, dacă avem noroc, noua carte a lui Susan Choi s-ar putea dovedi a fi un roman reprezentativ al secolului XXI, care îmbină plăcerile tihnite ale anumitor clasici cu încordările nervoase ale literaturii de dată mai recentă. Trama se deschide cu şocul unei ştiri – sau cel puţin cu tipul de agitaţie despre care tot auzeam, ba chiar prea des, pe vremea când Unabomber, criminalul care trimitea bombe prin poştă, îşi purta războiul sinistru cu profesori de tehnologie şi nefericiţi proprietari de magazine de electronice. În primul capitol, explozia unei bombe îl ucide pe un popular profesor de informatică, o tânără speranţă în domeniul său, care a consimţit, o scurtă vreme, să predea la un liceu de mâna a treia. De îndată ne trezim proiectaţi în mintea unui profesor de matematică pe nume Lee, coleg cu bărbatul ucis. Treptat, ritmul devine mai lent, ca într-un roman dintr-o epocă anterioară, pe măsură ce Lee (nici cititorul şi nici personajele din carte nu-l ştiu decât ca Lee sau Profesorul Lee) se gândeşte la viaţa lui cu o profunzime pe care ne-am aştepta s-o găsim într-o casă parohială din cărţile lui George Elliot. Choi ne introduce în intimitatea cea mai ascunsă a lui Lee, păstrând însă distanţa pe care el însuşi ar prefera s-o păstreze. Ni se spune că s-a născut în Asia, dar nu aflăm prea multe despre ţara din care provine, cu excepţia câtorva detalii de bază: amintiri despre o baricadă anticiclon acoperită cu sârmă ghimpată, despre oceanul care nu e niciodată departe. Despre dezastrul celei de-a doua căsătorii a lui Lee n-avem nevoie să ştim decât cu ce s-a ales Cea mai recentă carte a lui Francine Prose este „Reading Like a Writer: A Guide for People Who Love Books and for Those Who Want to Write Them“. ILUSTRAŢIE DE DANIEL BEJAR

el, la sfârşit: cu uimirea stârnită de lăcomia cu care soţia i-a luat tot ce se poate lua într-un divorţ. Prima lui nevastă, mai atrăgătoare şi mai profund îndrăgită – deşi la fel de nepotrivită –, era soţia unui coleg de masterat pe care l-a părăsit pentru Lee. Între timp, ea a murit, destrămând astfel relaţia lui Lee cu fiica lor adultă, o activistă ecologistă – idealistă şi cam bleagă – care îi trimite, din când în când, câte o vedere. Lee îşi conştientizează gelozia şi ranchiuna pe care le simţise faţă de simpatica şi nevinovata victimă a bombei trimise prin poştă, o duşmănie pe care n-o mai

Noul roman al lui Susan Choi dezvăluie o Americă tolerantă şi totodată suspicioasă. observase până când a auzit explozia. Dar chiar în timp ce Lee îşi monitorizează reacţia inacceptabilă, cititorii lui Choi se vor trezi cuprinşi de o fericire ciudată, gândindu-se nerăbdători cum îşi vor petrece sute de pagini în compania acestui bătrân irascibil. Singuratic, alcoolic, neîngrijit, Lee duce o existenţă atât de ştearsă şi de mărginită încât nu e de mirare că petrece atâta timp gândindu-se la trecut – mai ales la perioada de flirturi adulterine dinaintea primei sale căsătorii. Nu numai că-şi aduce aminte de o vreme mai pătimaşă din viaţa lui, ci îşi şi urmează instinctul (care îi va fi confirmat în curând de firul evenimentelor) că atacul împotriva colegului său are ceva de-a face cu el şi cu acea perioadă. Pe măsură ce Lee este absorbit de publicitatea exagerată din jurul anchetei cri-

mei, agentul FBI desemnat pentru acest caz începe să suspecteze că legătura dintre profesor şi atacul cu bombă ar putea fi mai mult decât un simplu accident. Citind despre transformarea lui Lee dintr-un spectator nevinovat într-un „suspect“, ne sunt reamintite familiile îndurerate ale victimelor răpirilor şi crimelor, considerate vinovate de către opinia publică datorită faptului că nu-şi pot exprima sentimentele în cele mai banale şi evidente moduri. Nu pare doar previzibil, ci inevitabil, că toate trăsăturile pe care ajungem să le asociem cu figura lui Lee – rigiditatea lui, stinghereala lui, amestecul lui volatil de mândrie şi timiditate – încep să le pară celor din jurul lui indicii ale unei fărădelegi. La nivel tematic, A Person of Interest aminteşte de romanul anterior al lui Choi, American Woman, vag bazat pe evenimentele din jurul răpirii lui Patty Hearst. Ambele cărţi demonstrează uşurinţa înspăimântătoare cu care trecutul ne poate ajunge din urmă şi ne poate copleşi. Ambele vorbesc despre ce înseamnă să trăieşti într-o societate care e, în acelaşi timp, tolerantă şi neîncrezătoare, în ansamblu foarte dispusă să-şi pedepsească cetăţenii pentru crima de a fi ei înşişi. Ambele reuşesc să ne stârnească simpatia faţă de personaje altfel pline de cusururi. Mai important e faptul că ambele romane sunt splendid scrise. Proza limpede şi cadenţată a lui Choi alternează între stilul clar şi uluirea lirică. Propoziţiile ei lungi şi complexe ne obligă să le urmăm până la capăt şi să admirăm autoritatea potolită, liniştitoare şi totodată palpitantă, cu care se desfăşoară. Choi poate face minuni şi cu cele mai neînsemnate detalii: „Aproape în fiecare zi, servieta îi atârna din mână aproape goală, însă scopul ei nu fusese niciodată să transporte ceva. Era cheia de boltă a sinelui său îmbră-

cat formal, versiunea sa de cravată a omului de afaceri – deşi, spre deosebire de cravată, care reprezintă o întreagă categorie de oameni, acea servietă însemna pur şi simplu Lee şi era ca şi dublura sa. Aşa încât, atunci când colegii de la şcoală îi vedeau servieta lăsată pe undeva, aveau senzaţia că, dacă s-ar fi întors, ar fi dat cu ochii de el“. Totodată, Choi poate concentra puzderii de informaţii într-un singur rând de dialog: de pildă, când soţia unui individ evlavios, care merge mereu la biserică, îl invită pe Lee să-i facă o vizită la ora 9.30 într-o dimineaţă de duminică, sau când un agent FBI, care îl chestionează pe Lee, speculează asupra motivelor pentru care asiaticii sunt consideraţi „imuni“ la testul cu detectorul de minciuni. N partea de final a cărţii, o neaşteptată întorsătură a firului acţiunii ne arată cât de îngustă a fost perspectiva lui Lee asupra trecutului. Iar când s-ar zice că ancheta penală ar putea depăşi stadiul de chinuire a unui biet profesor, trama urmează sugestiile – o scrisoare anonimă, un şir de piste false – care au târât-o în direcţia unui thriller psihologic. Ideea că misterul ar putea fi desluşit dă prozei o formă satisfăcătoare: e atât de plăcut să vedem cum i se oferă lui Lee cea mai ispititoare strângere de mână a legăturii umane mântuitoare. Şi totuşi, deznodământul poveştii ne face să înţelegem că nu trama ne-a făcut să citim acest roman cu atâta atenţie. Întrebarea „Cine a făcut-o?“ e, până la urmă, mai puţin fascinantă ca personajul care n-a făcut-o. Ceea ce ne face să citim A Person of Interest este unul dintre cele mai bune motive de a citi orice proză: acela de a depăşi limitele propriei noastre vieţi, de a afla cum e să fii altcineva, de a ne recunoaşte trăsături inconfundabile h în portretul unui necunoscut.

Î

7


Însemnări din tabără Russell Banks ne oferă un roman despre dragoste şi lupta de clasă, în munţii Adirondack, pe terenul de joacă al celor bogaţi. DE LUC SANTE

E

ANUL 1936 şi ne aflăm în munţii Adirondack, la o petrecere într-o tabără luxoasă dintr-o întinsă rezervaţie privată. („Tabără“ e definiţia modestă dată de aristocraţia locală şi se poate compara cu folosirea cuvântului „căsuţă“ pentru palatele din Newport, Rhode Island). În timp ce soarele începe să asfinţească în spatele

THE RESERVE

de Russell Banks. 287 pag. Harper/HarperCollins Publishers. 24.95 $ (în curs de apariţie la Editura Univers)

lanţului muntos care domină orizontul, o tânără frumoasă se desprinde de grupul de vârstnici şi merge, în picioarele goale, până la malul lacului. Dintr-odată apare în văzduh un hidroavion şi toţi îl privesc, uluiţi, în timp ce aterizează pe suprafaţa apei. Niciodată nu s-a mai întâmplat aşa ceva, iar pe deasupra e un lucru interzis de legile în mare măsură nescrise ale rezervaţiei. Un aviator arătos – vom descoperi că este un artist celebru, un tip radical, un spirit liber – coboară din hidroavion şi-şi încrucişează privirile cu tânăra fermecătoare şi încă tulburată. Vă puteţi imagina această scenă pe marele ecran, nu-i aşa? Totul într-o lumină aurie, cu o scenografie splendidă, cu nişte costume superbe şi, probabil, cu Keira Knightley în rolul principal. Astfel începe noul roman al lui Russel Banks, iar scena aceasta e un exemplu perfect atât pentru punctele lui forte, cât şi pentru slăbiciunile sale – nu e neapărat clar care sunt unele şi care sunt celelalte. Banks a scris un roman în care aproape toate aspectele componente sunt extraordinare. Rolurile principale sunt toate demne de vedete, decorul e scandalos de dramatic, perioada în care se desfăşoară totul e plină de minunăţii, iar povestea în sine pare a fi în întregime un punct culminant. Romanul are 287 de pagini, dar e atât de năvalnic încât pare mult mai scurt. Într-o însemnare a autorului, ataşată la exemplarul trimis pentru recenzii, Banks explică felul în care a luat naştere cartea: s-a simţit atras de anii ’30, de vremea tinereţii părinţilor lui; a trăit ani întregi în regiunea munţilor Adirondack şi are sentimente foarte amestecate vizavi de rezervaţiile private de acolo, care protejează natura, dar pun pământul şi localnicii la dispoziţia bogătaşilor; totodată, a rămas fascinat de o legendă a locului – artistul Rockwell Kent (1882-1971). Kent a fost un tip complex şi, într-adevăr, destul de arătos – printre altele, a scris şi ilustrat cărţi despre călătoriile sale, uneori primejdioase, în locuri îndepărtate şi înfricoşătoare (Alaska, Groenlanda, Ţara de Foc), iar opiniile lui din ce în ce mai radicale i-au adus necazuri pe vremea lui McCarthy şi, totodată, Premiul Lenin pentru Pace, în 1967. Banks foloseşte eleCele mai recente cărţi ale lui Luc Sante sunt „Kill All Your Darlings“ şi o traducere din Félix Fénéon – „Novels in Three Lines“. 8

mente din viaţa şi personalitatea lui Kent, însă îşi transformă personajul, pe Jordan Groves, într-un erou mai ceva ca eroii lui Hemingway – un afemeiat impetuos, atras de contradicţii: de lux şi de dreptate socială, de lumini puternice şi de sălbăticie. Protagonista cărţii, Vanessa Cole, fiica adoptivă a unui medic bogat, are un trecut plin de idile scandaloase şi un comportament instabil. După cum ar putea ghici orice cititor de literatură de duzină, ea şi Groves se simt de îndată atraşi fatal unul de celălalt. În noaptea în care se întâlnesc, el o ia în avionul său ca să privească artificiile de Ziua Independenţei dintr-un loc mai avantajos şi o provoacă să piloteze ea însăşi. Totuşi, în modul nepăsător pe care îl au eroii lui Hemingway în a-şi demonstra afecţiunea, el o părăseşte în pădure, lăsând-o să meargă pe jos până acasă, pe întuneric. În tot acest timp, în tabără, tatăl ei suferă un infarct mortal. Această întâmplare – atunci când află ea – îi scot aproape toate copcile care-i ţin la un loc ţesutul de stabilitate emoţională rămas. Şi apoi e ca şi cum am asista la curse: ni se dezvăluie scene imense şi teatrale, care îmbină sex, moarte, bani şi artă; pământ, apă, foc şi aer. E dificil, dacă nu imposibil, să vorbeşti despre tramă după jumătatea cărţii fără a trăda ce urmează. E de-ajuns să spunem că scenele sunt la fel de supradimensionate ca şi personajele, la fel de cinematografice ca elementele de decor şi la fel de plauzibile ca o ecranizare din 1936 după Electra lui Euripide, cu Bette Davis şi Humphrey Bogart în rolurile principale. Dacă cititorul n-ar putea prevedea toate întorsăturile poveştii, se prea poate ca până şi cea mai exagerată posibilitate care i-ar da prin minte, în orice moment al desfăşurării acţiunii, să se concretizeze în scurtă vreme. Între timp, între capitole sunt inserate fragmente narative de două-trei pagini, scrise cu italice, care se dovedesc a fi, în cele din urmă, nişte plonjări în viitor, în vieţile lui Jordan şi a Vanessei, în toiul tumultului global de la sfârşitul anilor ’30. Acestea nu contribuie la atenuarea melodramei. Cel de-al treilea personaj principal din carte e Hubert St. Germain, un ghid din Adirondack, care reprezintă spiritul locului şi populaţia locală, căreia i se atribuie roluri de servitori de către structura socială de clasă a rezervaţiei. Recent rămas văduv, acesta are o idilă cu soţia lui Jordan, însă, lăsând deoparte această mică scăpare, e prea bun ca să fie adevărat: e puternic, dar blând, în ton cu natura şi îi ajută pe toţi ceilalţi, fără să se plângă vreodată, îndeplinind până şi cele mai aspre şi insalubre sarcini, în ciuda rezervelor lui morale. Nu prea putea să nu cedeze în faţa disperatei neveste Alicia Groves: „înaltă de aproape un metru optzeci, cu o piele de un alb cremos, cu ochi albaştri care erau izbitor de albaştri, precum ochii unei zeiţe alpine“. Cei doi băieţi ai cuplului Groves – Bear şi Wolf, de 8 şi respectiv 6 ani, sunt crescuţi ca nişte sălbatici de către tatăl lor, dar cu corectitudine germană de către mama lor. În casa lor domneşte o atmosferă încorda-

tă, chiar dacă boemă, în aparenţă. În afară, totuşi, totul e polarizat. Localnicii depind de rezervaţie, singurul angajator din zonă, însă toţi sunt nemulţumiţi – mai toţi au avut odată un trai independent şi au lucrat în firme care au dat faliment. Rezervaţia şi clubul ei sunt arendate de fanfaroni din familii vechi şi bogate, printre care părinţii adoptivi ai Vanessei, care apreciază anumite îndeletniciri estetice amatoriceşti, pot trece drept creativi şi originali. Directorul clubului nu e un gen necunoscut: „un bărbat mărunt, cu un aspect aproape delicat, care poartă un costum reiat, papion şi pantofi albi.... Avea buze cărnoase şi roşii, pe jumătate acoperite de o mustaţă blondă şi lăsată în jos, iar Jordan îl credea homosexual”. El şi membrii clubului îl consideră pe Jordan o pacoste supărătoare, însă sunt obligaţi să-l suporte, într-o oarecare măsură, pentru că e bogat, chiar dacă nu la fel de bogat ca ei. Localnicii îi ţin hangul, în silă, lui Jordan care se crede unul de-al lor, dar se simt stânjeniţi şi derutaţi în preajma lui. O mare parte din acest fundal e vag conturată, ca un desen în cărbune, în care peisajul e mai degrabă evocat decât descris, dar, pe de altă parte, Banks e atât de largul lui în faţa acestui peisaj şi a localnicilor încât chiar nu trebuie să facă prea mult pentru a-i aduce la viaţă. Altfel stau lucrurile cu bogătaşii din anii ’30 şi cu lumea lor. În paginile dedicate lor intervine un volum exagerat de rânduri despre modă, de pildă. „O rochie crem, cu decolteu şi fără cordon, creată de Muriel King, care cădea dreaptă de la umeri.. o bluză fără mâ-

Ni se dezvăluie scene imense şi teatrale care îmbină sex, moarte, bani şi artă; pământ, apă, foc şi aer. neci, dintr-un bumbac de un albastru şters, şi o fustă albă plisată care îi scotea în evidenţă picioarele lungi şi bronzate“; „o cămaşă neagră care-i ajungea până la genunchi şi o bluză de mătase de un cenuşiu întunecat, cu mâneci umflate, iar peste umerii ei laţi, un şal negru croşetat“. Aceste descrieri par stranii şi au o rezonanţă clişeistică printre împrejurimile cizelate à la Hemingway. Dar până şi componenta de Hemingway parcă ne trimite cu gândul la proza din cataloagele de modă ale lui J. Peterman: „Pilotul era un bărbat masiv, pe la 40 şi ceva de ani, înalt şi voinic, cu mâini mari şi pătrate, şi se umbla cu graţia unui bărbat căruia îi plăcea senzaţia şi înfăţişarea propriului său corp, deşi nu părea să fie deloc vanitos”. Toate acestea sunt surprinzătoare când vin din partea lui Banks, care a scris Affliction, The Sweet Hereafter şi Cloudsplitter, un autor a cărui operă tinde să fie intransigentă şi chiar aspră în integritatea sa lirică. În The Reserve (Rezervaţia), Banks a scris o poveste minunată, care pare la fel de potrivită pentru Hollywood, pentru cluburile de cititori şi pentru talk show-uri. Date fiind volumele sale anterioare, e greu să-l invidiem pentru h o asemenea îmbelşugată zi de plată. ILUSTRAŢIE DE NICK DEWAR


Toată lumea face rău Confesiunile imaginare ale unui criminal în serie. DE DANIELLE TRUSSONI

D

ACĂ credeţi că sunteţi deja imuni la romanele sângeroase, iată unul care cuprinde suficientă răutate încât să provoace coşmaruri şi celor mai încercaţi cititori. The Seven Days of Peter Crumb (Cele şapte zile ale lui Peter Crumb), o cronică a actorului şi scriitorului bri-

THE SEVEN DAYS OF PETER CRUMB

de Jonny Glynn. 229 pag. Harper Perennial. Broşată, 13.95 $.

tanic Jonny Glynn despre ultima săptămână din viaţa unui psihopat, este o scriere oribilă, obscenă şi extrem de răvăşitoare. Este şi captivantă şi foarte bine scrisă. Citind-o, m-am abţinut cu greu să nu vărs. Se înţelege de la sine că am rămas pironită de frică. Sunt inevitabile reacţiile contradictorii în prezenţa unuia dintre cele mai respingătoare personaje din ultima vreme. Peter Crumb îşi petrece timpul lovind, violând şi mutilând. Se droghează cu opiu şi tranchilizante pentru cai şi are o obsesie scatologică, ce îl face să îşi descrie în detaliu mişcările intestinale. În plus, relatarea la persoana întâi este întreruptă de o a doua personalitate, fapt care îl întărâtă. Crumb deţine în mică măsură controlul asupra direcţiei în care o ia mintea sa (şi implicit romanul) în orice moment. Rezultatul este un flux al conştiinţei în contrapunct şi elegant, atât de tăios şi intim încât cititorul (ca şi victimele lui Crumb) imploră să fie cruţat. Crumb îşi descrie cel mai bine impulsurile în timp ce are fantezii cu una dintre victimele sale. Stăruie asupra crimei „nu în stil dostoievskian, nefericit şi vinovat, ci mai degrabă în genul emisiunii «100 Most Violent Criminal Acts Ever Caught on Camera» de la Channel Five Reality TV“. Descrie aproape totul, de la ciopârţirea unui picior şi până la eviscerarea unui vecin. Riscul scrierii unei relatări exhibiţioniste despre crime în serie, povestite în amănunt chiar de criminal, este acela că cititorul ar putea repede percepe acest demers ca fiind fără temei. Putem deveni cu uşurinţă indiferenţi faţă de un personaj unidimensional cu Danielle Trussoni, autoarea cărţii „Falling Through the Earth: A Memoir“, scrie un roman. FOTO: SHAMI GEE

bufonerii previzibile: încă un viol? Iar eviscerări? Plictisitor. Şi totuşi Glynn se descurcă bine. Crumb este captivant. Deşi este cu siguranţă dezgustător, are momente autentice de umanitate, mai ales faţă de fiica sa moartă şi faţă de o menajeră poloneză. Discută despre măcelul pe care îl face pe acelaşi ton cu care vorbeşte despre artă şi politică, ca şi cum nu se poate lepăda de frumuseţea normală a civilizaţiei. Referitor la o ciopârţire oribilă, Crumb povesteşte: „Mai întâi

Deşi protagonistul este cu siguranţă dezgustător, are momente veritabile de umanitate. ţi-am tăiat capul, Janice, o disecţie ca la carte. L-am ridicat în faţa mea, ţinându-l de păr, şi m-am gândit la Robespierre şi la Jacques Chirac – m-am auzit spunând «Il faux que la France dise – Non!»“. Compară apoi capul tăiat cu cel al lui „Ioan Botezătorul din pictura aceea ridicolă a lui Caravaggio“. Astfel de momente suprarealiste diluează sadismul pur al cărţii. Cel mai interesant aspect al personajului Crumb are, totuşi, mai puţină legătură cu crimele decât cu modul în care se implică în ideea de violenţă. Deşi are puţine remuşcări pentru crimele făcute, este înfuriat de nedreptăţile sociale şi politice. La micul dejun, de exemplu, Crumb se uită la un program de la televizor despre un ostatic englez în Irak care „imploră

să i se cruţe viaţa“ pentru că „arabii voror să îi taie capul“. Răspunsul la acest act tulburător de cruzime este „indignarea anemică a englezilor”, o naţiune care ridică din umeri la execuţia publică a unui om nevinovat. Mai târziu, Crumb declamă: „Uitaţi-vă în jur, oameni buni – curge sânge ca berea dintr-un butoi – acesta este secolul vostru 21“. Bineînţeles, aceeaşi desensibilizare faţă de violenţă se aplică şi americanilor, cu resemnarea noastră amorţită la atacurile din şcoli şi războaiele preventive. De fapt, Statele Unite este leagănul culturii criminalilor în serie, unde aceştia se regăsesc în număr mai mare decât în oricare altă ţară din lume. Glynn îşi invită cititorii să facă o paralelă între un criminal şi societatea în care trăieşte. Dar chiar aşa: poate fi Peter Crumb reprezentantul suferinţelor aşa-zisei noastre lumi civilizate? Deşi ar putea fi instructiv să îl citim astfel, romanului The Seven Days of Peter Crumb nu i se poate atribui o misiune socială. Acest prim roman pare scris pentru a distra şi, din fericire, nu se vrea a fi o parabolă. Cu toate acestea, rămâne întrebarea dacă astfel de descrieri extreme critică eficient violenţa sau îi servesc drept complici. Pornografia de satâr ne limitează obsesia faţă de sânge sau o perpetuează? Poate Glynn crede că Peter Crumb este tipul potrivit de erou pentru vremurile noastre decăzute. Cine poate şti sigur? Las problema în seama celor de la Talking Heads, care întrebau cu ani în urmă: „Psycho killer, h qu’est-ce que c’est?“ 9


Despre poezie

David Orr

Logica visului „Noi, poeţii, începem, la tinereţe, plini de bucurie“, scria Wordsworth, care probabil că ar fi gândit altfel dacă şi-ar fi petrecut tinereţea ca asistent universitar de creative writing. Dacă ar fi făcut asta, asemeni multor tineri scriitori din zilele noastre, probabil că s-ar fi gândit de două ori înainte să compare „bucuria“ cu o slujbă care adesea implică 50.000$ în împrumuturi pentru studenţi şi nici o asigurare de sănătate. Dacă e să fim cinstiţi, niciodată n-a fost uşor să fii un poet tânăr, iar munca de predare de creative writing e, fireşte, mai sigură decât cea de constructor de acoperişuri. Şi totuşi, cum cea mai mare parte nu sunt nici bogaţi (ca tânărul James Merrill), nici permanent în primejdie (ca Villon), la începutul carierei lor, scriitorii contemporani se confruntă cu o serie de împrejurări deosebite şi, uneori, de neinvidiat. Pe de o parte, înmulţirea programelor masterale de tip MFA (Master of Fine Arts) îi dă poetului şansa de a trăi, cumva, de pe urma artei sale. Pe de altă parte, izolarea acestei lumi poate pune la încercare atât abilităţile sociale ale artistului, cât şi rezistenţa sa în faţa modei. Date fiind aceste dificultăţi, apare tentaţia de a înlocui salutul adresat de Wordsworth vitalităţii tinereţii cu remarca mai puţin optimistă făcută de Bon Scott, la 29 de ani: „Dacă vrei să fii vedetă pe scenă şi pe ecran / Ai grijă, e o lume dură şi rea“. Vestea bună, totuşi, e că poeţii mai tineri ai Americii îşi depăşesc norma de creaţii excelente în peisajul literar al ţării. La 34 de ani, Matthea Harvey este exemplul perfect. În multe feluri, e o poetă tipic americană la începutul carierei: predă în diferite ateliere literare, contribuie la publicarea unei reviste, are un program de lectură plin, îşi face apariţia în mijlocul comunităţilor de artişti, publică foarte mult şi a trebuit să înveţe primii paşi ai freamătului din „industria“ poeziei (site-ul ei web e cizelat, pagina sa de pe Wikipedia e gata să fie dezvoltată şi îmbogăţită). Iar tehnica lui Harvey e o variantă a celui mai la modă stil contemporan, bazat masiv pe fraze întrerupte, pe transferuri sintactice subite, pe titluri care cerşesc atenţie (The Gem is on Page Sixty-Four), vocabular ales („orangerie“, „egretă“), italice scăpărătoare introduceri trăsnite („Mirosul de porc e slab astă-seară“) şi un ton care merge de la smintit la răsunător – în fond, două linguriţe de John Ashberry şi un strop de Gertrude Stein. Aşa nu e greu să scrii poezie acceptabilă, iar acesta e unul dintre motivele pentru care atâtea persoane recurg la această metodă. La urma urmei, poeţii au nevoie de slujbe, iar pentru aceste slujbe au nevoie de cărţi – pentru care, fireşte, au nevoie de poezii. Însă, dacă e destul de uşor să scrii poezii mulţumitoare în stilul momentului, niciodată nu e uşor să scrii poezii bune, în orice stil. Tocmai de 10

Dar ceea ce face ca Modern Life să nu fie doar o altă antologie bine realizată de către un alt poet bine realizat sunt două secvenţe lungi, ciudate, nervoase: The Future of Terror şi Terror of the Future. Acestea se află printre cele mai frapante poezii scrise până acum despre atmosfera politică americană actuală şi sunt cu atât mai surprinzătoare cu cât aparţin unei autoare a cărei sensibilitate pare atât de potrivnică ideilor noastre obişnuite despre „poezia politică”. Dar, pe de altă parte, ideile noastre obişnuite nu sunt ideile noastre cele mai bune. The Future of Terror şi Terror of the Future sunt poeme alfabetice, adică urmează o schemă aparte de-a lungul alfabetului. Există o explicaţie mai lungă pentru rânduirea lor – şi Harvey ne-o oferă fără nici un rost – dar constrângerile formale în sine sunt mult mai puţin interesante decât ce s-a făcut cu aceste constrângeri. (Bănuieşti că motivul pentru care lui Harvey îi place să vorbească atât de mult despre subiectul neprimejdios al formei e acela că se simte cam nehotărâtă în privinţa propriului proiect). Secvenţele nu sunt chiar nişte poveşti, dar au o anumită logică a visului în care „noi“ şi „eu“ fac diferite lucruri în prima secvenţă, iar „tu“ şi „voi“ apar mai pe deplin în a doua parte. Finalul primului poem din The Future of Terror e reprezentativ:

aceea noul volum al lui Harvey, MODERN LIFE (Graywolf, ediţie broşată, 14 $), e atât de încântător. În mare parte, Modern Life (Viaţa modernă) merge pe acelaşi drum pe care autoarea l-a parcurs în alte două cărţi şi are toate elementele de atracţie la care te-ai aştepta de la o asemenea abordare (şi unele dintre defecte, de altfel). Însă cel mai bun aspect al noului volum al lui Harvey e că se adresează unor oameni care nu se dau în vânt după tehnicile ei obişnuite. Autoarea e dispusă să-şi asume riscul unui eşec veritabil, iar răsplata ei – şi a noastră – e lucrul cel mai bogat şi mai rar întâlnit: poezia veritabilă. Totuşi, pentru a aprecia pe deplin ceea ce este diferit în această antologie, trebuie să înţelegem, mai întîi, cum arată, de obicei, o poezie de-a lui Harvey. În cea mai bună formă a sa, Harvey e o poetă sentimentală care are măiestria lui Stevie Smith de a scrie o risipă de versuri care, în cele din urmă, par mai degrabă nişte litere aleatorii decât nişte însemnări pe bileţele adezive. Această însuşire şireată şi afectată e îmbinată cu o excentricitate aproape victoriană (More Sketches for a Beautiful Hat) şi echilibrată de interesul unui adevărat tehnician faţă de elementele de bază ale poeziei. De pildă, îşi va intitula un poem Pity the Bathtub Its Forced Embrace of the Human Form şi va începe astfel una dintre secţiunile sale de supunere a sintaxei:

Milă pentru cada de baie şi îmbrăţişarea-i forţată a formei Umane ar putea defini aparenţa exterioară însă mai e loc Pentru îmbunătăţire lăuntrică încearcă savoniera care favorizează Alunecarea-i inevitabilă... Ca eseu despre formă – poetică şi nu numai –, este o realizare satisfăcătoare: uşor şi rapid, mai degrabă decât greoi şi egocentric. Totuşi, dacă ai de gând să scrii astfel, ai face bine să-ţi ridici dedicarea la nivelul inteligenţei, căci, altminteri, poezia se reduce la ceva mai mult decât un exerciţiu ornamental obsesiv. Atunci când Harvey e în cea mai proastă formă a preţiozităţii sale („Să fie oare / coiful tău de hermeneut care nu mă lasă / să străbat?”), aproape că vezi scheletul fagurelui. Această problemă nu dispare cu desăvârşire în Modern Life. Veţi mai găsi creaţii sfioase precum A Theory of Generations, care constă, în totalitatea sa, în repetarea de trei ori a versului „Dă-o mai departe”. Totodată, veţi găsi şi poezii care sunt bune în felul în care te aştepţi să fie bună o poezie scrisă de Harvey – ca un poem în proză grozav de tulburător ce începe astfel: „Florile jambonului au vene şi sunt înrămate în coajă, fiecare petală un mic amurg de carne”.

Acul busolei navigatorului se roti straniu oscilând între puţurile de petrol şi întreabă din nou mai târziu. Am încercat să ne calmăm furişându-ne şi driblând ca fundaşii pe lângă porţi, însă alergarea către trecătoare începea să pară la fel de reală ca rânduri de Odihnească-se în pace şi trandafiri gravaţi în piatră. Dintrodată vederea unui ghiozdan ne face să ne-ngrămădim de-a valma. S-au scris multe poezii despre 11 septembrie şi despre consecinţele sale, însă cea mai mare parte nu sunt reuşite pentru că subiectul lor nu e, de fapt, un subiect, ci o schimbare de context, o stare de nesiguranţă. Această atmosferă i se potriveşte, în mod ciudat, unei autoare ca Harvey, al cărei interes pentru ludic şi pentru răsturnările de formă reprezintă latura mai uşoară şi mai bună a muţeniei născute din oroare. E uşor să te frustreze această poetă atunci când pare să ocolească subiectul, dar atunci când subiectul n-are noimă – un soi de groază omniprezentă –, poezia lui Harvey devine sticla prin care vedem, întunecat, o întunecime şi mai pronunţată. Ţinând cont de temerile care propulsează Modern Life, poate că ar fi nepotrivit să spunem că acest volum ar trebui să ne stârnească optimismul faţă de viitorul poeziei americane sau faţă de orice viitor, de altfel. Însă dacă ne limităm la prezent – adică la singurul timp despre care putem da socoteală, la urma urmei – ar trebui să-i fim recunoscători lui Harvey pentru că ne aminteşte, aşa cum o fac cei mai bun poeţi, că e de-ajuns h să fim aici, împreună. FOTO: MACKENZIE STROH PENTRU THE NEW YORK TIMES


Când doamna Robinson îl întâlneşte pe dr. Dolittle În 1967, cinci filme foarte diferite au surprins o schimbare esenţială la Hollywood (şi în America). DE JIM SHEPARD E 4 iulie 1965, Jane Fonda şi viitorul său soţ, Roger Vadim, au organizat o petrecere în casa lor de pe malul oceanului, în Malibu, şi au adus la loc, pentru prima oară probabil, vechiul Hollywood şi ceea ce avea să capete numele de noul Hollywood. Henry Fonda făcea friptură de un porc într-o parte a casei, în vreme ce trupa The Byrds, angajată de fiul său, Peter, cânta în partea cealaltă. Pe lista de invitaţi se regăseau personaje dintre

P

PICTURES AT A REVOLUTION

Five Movies and the Birth of the New Hollywood de Mark Harris. Ediţie ilustrată. 490 pag. The Penguin Press. 27.95 $.

cele mai diferite, de la William Wyler şi Sam Spiegel la Jack Nicholson şi Dennis Hopper – care pe atunci nu primeau prea multe roluri. Norocoşii invitaţi ar fi putut da cu ochii de Sidney Poitier şi de Gene Kelly învăţând-o pe fetiţa lui Vadim să danseze step, ori de Darryl Zanuck şi de George Cukor holbându-se stupefiaţi la o hipioată în picioarele goale careşi alăpta copilul. Nemaipomenitul miracol al culturii americane într-un moment atât de crucial se infiltrează în volumul lui Mark Harris Pictures at a Revolution: Five Movies and the Birth of the New Hollywood (Peliculele unei revoluţii: cinci filme şi naşterea noului Hollywood), în care atenţia e îndreptată asupra nominalizaţilor la Oscar pentru Cel mai bun film din 1967: Bonnie şi Clyde, Absolventul, Ghici cine vine la cină, În arşiţa nopţii (desemnat câştigător, în cele din urmă) şi Doctor Dolittle. Da, aţi citit bine ultimul titlu. În opinia lui Harris, editorialist la Entertainment Weekly, această serie nu e doar un „colaj istoric al spiritului american“, ci şi ceva care depăşeşte aspectul diversităţii, „aproape contradictoriu“; un film ca Absolventul era menit să doboare principiile expuse în Ghici cine vine la cină. Prăpastia dintre generaţii nici c-ar fi putut să fie mai remarcabilă, iar problema esenţială era cum anume trebuia să fie un film american. Scopul cărţii e să refacă traiectoria celor cinci filme de la concepere până la lansare, o strategie fericită care elucidează cinematografia americană din acea perioadă şi totodată demonstrează cât de puţin semăna lumea în care apăreau filmele cu cea în care fuseseră concepute. Relatarea lui Harris, la fel ca volumul The Studio al lui John Gregory Dunne sau ca Easy Riders, Raging Bulls al lui Peter Biskind, ne prezintă naraţiunea care a ajuns să fie povestea acceptată a mogulilor care începuseră să îmbătrânească şi să piardă legătura cu lumea filmului, alarmându-se din cauza neputinţei lor din ce în ce mai pronunţate de a citi semnalele

Jim Shepard a scris şase romane şi trei volume de proză scurtă, cel mai recent fiind „Like You’d Understand, Anyway”. Predă la catedra de film şi creative writing de la Williams College.

Dustin Hoffman şi piciorul acoperit de ciorapi al lui Anne Bancroft, în „Absolventul“, 1967. pieţei, a incapacităţii lor de a înţelege implicaţiile schimbării demografice seismice a publicului lor tot mai tânăr şi a încăpăţânării lor de a realiza producţii scumpe. Uneori, asemenea filme justificau costurile – trei mega-musicaluri, Mary Poppins, My Fair Lady şi Sunetul muzicii obţinuseră încasări atât de mari încât schimbaseră părerea tuturor despre cât de mult se poate câştiga cu un film –, dar, mai des, superproducţiile se transformau în catastrofe financiare şi estetice precum Cleopatra, pe care industria avea să-l nominalizeze, încruntată, la Cel mai bun film ca o „recunoaştere stoică a exagerării şi costurilor“. Emoţia, din punct de vedere cinematografic, era în altă parte, iar producţiile studiourilor erau atât de puţin apreciate încât, în 1966, Festivalul de Film de la Veneţia a ales, drept unică peliculă americană în selecţia oficială, filmul de duzină despre nişte huligani motorizaţi al lui Roger Corman, The Wild Angels. Toate aceste filme, în versiunea general acceptată, au favorizat apariţia peliculelor revoluţionare, influenţate, aşa cum erau, de către eroii filmelor de autor din Europa. Deşi Harris sprijină considerabil cadrele standard ale perioadei, complică totodată povestea, arătându-ne cum îşi făcuseră deja apariţia mulţi gânditori progresişti şi dând undă verde unor filme precum Mickey One al lui Arthur Penn. E şi abil, totodată, în prezentarea schimbărilor de structură ale industriei, care netezeau calea pentru transformare: cum, de pildă, „de la începutul anilor ’50 până la sfârşit, chiar în timp ce numărul total de filme de la Hollywood era în abruptă scădere, aşa-zisele producţii independente s-au înmulţit de patru ori“. Nu poţi scrie o asemenea carte fără interviuri, iar Harris se pare că a stat de vorbă cu aproape oricine mai e încă prin preajmă, obţinând nişte rezultate impresionante. Face dovada unui simţ diplomatic al inexactităţii

FOTO: ROBERT WILLOUGHBY/EMBASSY PICTURES, VIA ASSOCIATED PRESS

amintirilor, ceea ce-i permite să treacă, cu dexteritate, peste relatările potrivnice, iar adesea apelează la trucuri pentru a dejuca totul în timp ce dă impresia că-şi păstrează neutralitatea. Ni se spune că un Rex Harrison beat criţă a „oripilat“ o încăpere plină de personaje din establishment-ul hollywoodian, la un restaurant, „cântând versuri obscene despre penisul său pe melodia I’ve Grown Accustomed to Her Face“, în timp ce soţia lui, Rachel Roberts,

Un film ca „Absolventul“ era menit, din câte se pare, să doboare principiile din „Ghici cine vine la cină“. „care nu purta chiloţi, stătea în mâini“. Un asemenea material îi dă autorului întreaga libertate de a-şi expune inteligenţa şi hazul, iar Harrison este, mai apoi, caracterizat ca un tip capabil să fie „exploziv, nerăbdător, capricios şi înfumurat, dar totodată fermecător, conciliant şi maleabil, uneori... în momente diferite, dar în timp ce consuma o băutură tare“. De fapt, cercetarea lui Harris îi permite să crească miza faţă de cât de uluitor de timidă şi de lipsită de orizont devenise industria. Episodul pilot al sitcom-ului Bewitched a lâncezit mai bine de-un an din cauza plângerilor formulate de posturile din sud ale canalului ABC, pentru care premisa cu tipul din advertising care o iubeşte pe vrăjitoare era „un argument ascuns în favoarea căsătoriilor interrasiale“. Cartea e plină de asemenea delicii de tip „Cine-ar fi crezut?“. Aţi ştiut cumva că Doris Day şi Ronald Reagan au fost primele opţiuni pentru rolurile domnul şi doamna Robinson? Că Ce-i nou, pisicuţo? era un

fel de marcă înregistrată a textelor seducătoare ale lui Warren Beatty? Că Artie Shaw a comparat lectura scenariului de la Bonnie şi Clyde cu „privitul într-o gură de canal“? Decizia lui Harris de a porni pe urmele proiectelor an după an, alternându-le, ne permite să ne implicăm atât de total în încăpăţânarea cineaştilor în faţa regreselor, încât ne pomenim făcând intervenţii dificile pentru ca măcar Doctor Dolittle să dea rezultate. Poate că Bonnie şi Clyde oferă cea mai energică poveste: de la conceperea sa ca film cu gangsteri care prezenta, după cum spunea Robert Benton, „toate lucrurile pe care nu le vezi într-un film cu gangsteri“, inclusiv modul în care amuzamentul zburdalnic putea deveni, dintr-odată, mortal, până la structura sa, cu Benton şi cu colaboratorul său de scenariu, David Newman, lucrând în vreme ce Flatt şi Scruggs „cântau la volum maxim pe gramofon“ şi până la campania publicitară memorabilă şi încununată de succes. („Sunt tineri. Se iubesc. Şi omoară oameni“). Însă toate celelalte proiecte şi-au primit tainul. Înţelegem de ce Doctor Dolittle e sortit inexorabil eşecului, din moment ce se irosesc şase luni pentru ca un cimpanzeu să înveţe să prăjească şunculiţă şi ouă într-o tigaie şi fiindcă sute de animale dresate în California au fost puse în carantină la sosirea în Anglia, spre marea surprindere a cineaştilor, şi fiindcă bietul rinocer se îmbolnăveşte de pneumonie. Suntem prezenţi la luarea deciziei crucial de subversive a lui Mike Nichols şi Buck Henry, în timpul pregătirilor pentru Absolventul, când hotărăsc să-l facă pe Benjamin să întrerupă nunta lui Elaine după încheierea ceremoniei şi nu înainte, aşa cum se petrecea în roman. Suntem luaţi prin surprindere de neaşteptatul succes al filmului incredibil de demodat, Ghici cine vine la cină, care, în ciuda aspectului definit de un critic drept „imagine sclerotică... şi flori de plastic snopite de luminile reflectoarelor“, oferea Americii spectacolul evident plăcut al interpretării unora dintre vedetele cel mai sigure de sine ale Hollywoodului, Spencer Tracy şi Katharine Hepburn, care aici nu ştiu „cum să se poarte în faţa unui negru“. Fragmentele referitoare la ultima personalitate, Sidney Poitier, formează unul dintre multele portrete tulburătoare din carte – de la Nichols, genul de tip care întârzie la o întâlnire în propriul lui apartament cu Dustin Hoffman, despre care cititorii nu vor fi surprinşi să afle că „s-a certat teribil“ cu Lee Strasberg prima dată când a participat la cursul acestuia. Însă cinematografia însăşi are parte de cea mai tandră atenţie şi aproape că percepi plăcerea pe care o simte Harris atunci când relatează generozitatea seminarului de scenaristică improvizat de François Truffaut pentru Benton şi Newman în camera lui de hotel, sau atunci când descrie master class-ul informal susţinut de editorul Dede Allen în faţa lui Arthur Penn şi Warren Beatty, cărora le explică ce se poate face în postproducţie. În 1967, cinematografia americană se îndrepta către o epocă de aur inegalabilă, chiar dacă prea scurtă, iar munca serioasă şi inteligenţa lui Mark Harris ne poartă, din fericire, spre acel moment plin de entuziasm când totul era încă pe punctul h să se întâmple. 11


Internaţionalistul Sergio Vieira de Mello şi-a dedicat întreaga viaţă Naţiunilor Unite şi misiunilor acestora. DE FRANCIS FUKUYAMA

rale, ci întâi acţionează, urmând ca mai apoi să caute obţinerea legitimităţii internaţionale. Războiul din Irak a fost rezultatul direct. Misiunea fatală la Bagdad a lui Vieira de Mello a reprezentat o lovitură destul de grea pentru Naţiunile Unite. Nu era un secret că personalul organizaţiei era aproape în întregime împotriva invaziei şi cu toate acestea, Kofi Annan a insistat să trimită o echipă extinsă la Bagdad, pentru a dovedi că Naţiunile Unite încă mai sunt un factor relevant. O dată ajuns în Irak, Vieira de Mello şi-a văzut misiunea privită cu neîncredere şi marginalizată de către Autoritatea Provizorie a Coaliţiei, condusă de L. Paul Bremer, fapt care nu a împiedicat Al Qaeda să facă din Naţiunile Unite una din primele sale ţinte civile. Din păcate, Statele Unite ar fi putut profita mult mai mult de experienţa de arhitect de naţiuni a unui om precum Vieira de Mello.

P

E 19 august 2003, un camion Kamash a intrat pe aleea de lângă hotelul Canal din Bagdad şi a fost detonată o bombă care a distrus un colţ al clădirii misiunii Naţiunilor Unite în Irak. Înăuntrul clădirii se afla Sergio Vieira de Mello, oficial brazilian al Naţiunilor Unite care efectuase misiuni şi în Vietnam, Liban, Cipru, Cambodgia, Bosnia, Rwanda, Kosovo şi Timorul de Est. Mai mult decât oricine de la Naţiunile Unite, acesta în-

CHASING THE FLAME

Sergio Vieira de Mello and the Fight to Save the World de Samantha Power. Ilustrată. 622 pag. The Penguin Press. 32.95$.

truchipa idealismul organizaţiei, ca şi limitările acesteia. Vieira de Mello a fost prins sub dărâmături şi a murit după câteva ore. Eforturile ineficiente ale forţelor americane de a-l salva au reprezentat un fel de prevestire a eşecului pe scară largă al americanilor în Irak. Samantha Power, a cărei carte anterioară, A Problem From Hell: America and the Age of Genocide, a câştigat premiul Pulitzer, a alcătuit o biografie cuprinzătoare a lui Vieira de Mello care explică modul în care evoluţia lui personală a oglindit-o pe cea a Naţiunilor Unite şi cum contradicţiile şi eşecurile sale îşi aveau rădăcini în acelea ale instituţiei pe care o servea cu atâta loialitate. Vieira de Mello s-a născut în 1948. Fiul unui diplomat brazilian, reprezenta prototipul cosmopolitului global care a crescut în Europa şi, ca student, a stat pe baricadele din Parisul anului 1968, în timp ce studia filosofia marxistă. Tânărul Vieira de Mello era instinctiv anti-american şi se crispa când auzea un accent american. După terminarea studiilor universitare, s-a angajat în cadrul Înaltului Comisariat ONU pentru Refugiaţi, călătorind în sudul Sudanului, în Mozambic şi Vietnam şi adoptând pasionat Naţiunile Unite şi dreptul internaţional ca întruchipările justiţiei internaţionale. Dar abordarea organizaţiei era încărcată de contradicţii, flagrant dezvăluite în crizele genocide ale mijlocului anilor 1990. Înainte de terminarea războiului rece, operaţiunile sale de menţinere a păcii implicau separarea prin unităţi internaţionale cu armament uşor a combatanţilor care semnaseră deja acorduri de pace, precum şi oferirea de asistenţă umanitară. Naţiunile Unite au înregistrat câteva succese în locuri precum Namibia, El Salvador şi Mozambic, acolo unde condiţiile de securitate nu erau din cale afară de solicitante. După 1991, totuşi, numărul iniţiativelor de menţinere a păcii s-a extins exponenţial, scoţând la lumină într-un mod dureros limitele

Francis Fukuyama este profesor de economie politică internaţională la Johns Hopkins School of Advanced International Studies şi director al programului internaţional de dezvoltare al acestei instituţii. 12

Î

Sergio Vieira de Mello încerca să stabilizeze Irakul atunci când a căzut victimă unui atentat cu bombă în Bagdad. Naţiunilor Unite. Etica de neutralitate politică strictă între părţile angajate într-un război a dus la favorizarea agresorilor, precum sârbii în Kosovo şi Bosnia. Mai mult, regulile restrictive de angajare în luptă interziceau soldaţilor folosirea armelor, chiar şi în legitimă apărare. Aceasta a condus la episoade ruşinoase precum cel din Rwanda din 1994, în care componenţii belgieni ai trupelor de menţinere a păcii i-au abandonat pe cei din tribul Tutsi în faţa miliţiilor furioase de etnie Hutu. Fapt e că unele conflicte pur şi simplu nu pot fi soluţionate fără a recurge la forţă: războiul din Bosnia s-a sfârşit numai când armata croată şi forţele aeriene NATO au atacat forţele sârbe, iar purificarea etnică îndreptată împotriva albanezilor din Kosovo a fost oprită numai prin bombardarea de către NATO a Serbiei. Însă Naţiunile Unite – şi Vieira de Mello ca reprezentant al lor – erau atât de fixate în rolurile lor tradiţionale ca arbitru neutru încât au căutat activ să prevină folosirea forţelor aeriene NATO. Fără a putea recurge la forţă pentru a soluţiona cauza conflictului, chiar şi cea mai bine intenţionată misiune umanitară avea deseori doar efectul pervers al prelungirii conflictului. Samantha Power susţine că Vieira de Mello a urmat un traseu al evoluţiei personale influenţat de experienţele din Naţiunile Unite. La început, avea obiceiul Naţiunilor Unite de a fi obiectiv până la extrem: lua cina cu sângerosul lider al khmerilor ro-

şii Ieng Sary; era prieten cu Slobodan Milosevic (fapt care i-a atras porecla „Serbio“). Chasing the Flame (În urma pârjolului) îi reproşează lui Vieira de Mello că, aşa cum spunea unul dintre colegii acestuia, „a ţinut partea puterii“ atunci când ajuta la

Kofi Annan a trimis la Bagdad o echipă considerabilă, pentru a dovedi că Naţiunile Unite reprezintă încă un argument relevant. organizarea întoarcerilor forţate ale refugiaţilor în Vietnam şi Rwanda. Dar cartea nu e pe deplin convingătoare în a susţine că, la sfârşitul anilor 1990, Vieira de Mello ajunsese la concluzia că Naţiunile Unite trebuie să se reorienteze dinspre menţinerea păcii în punerea în aplicare a planurilor de pace ca parte a unei noi „responsabilităţi de a proteja“ globale. Dacă el a crezut acest lucru, niciodată nu a spus-o în cuvinte şi nici nu a dezavuat poziţiile anterioare ale Naţiunilor Unite ca fiind fundamental greşite, aşa cum avea să o facă în cele din urmă Kofi Annan. La instalarea administraţiei Bush în 2001, aceasta a luat puţin cam prea în serios ceea ce a numit lecţiile anilor 1990. Nu numai că Statele Unite nu mai sunt constrânse de corectitudinea politică a organizaţiilor multilate-

N urma prăbuşirii puterii din Irak, ideea că ţările puternice precum Statele Unite ar trebui să-şi folosească abilităţile pentru protejarea drepturilor omului sau pentru promovarea democraţiei în lume a ajuns să fie discreditată universal. De la o politică externă supramilitarizată, suntem în pericol de a cădea în cealaltă extremă şi de a uita lecţiile anilor 1990, conform cărora forţa brută este uneori necesară pentru rezolvarea conflictelor politice şi conform cărora nu avem un set adecvat de instituţii internaţionale pentru a o angaja legitim şi eficient. Chasing the Flame susţine, aşa cum a făcut-o cândva şi Vieira de Mello, că Naţiunile Unite sunt adeseori învinuite pe nedrept pentru eşecurile în protejarea celor vulnerabili sau în împiedicarea agresiunilor, atunci când adevăratul eşec este acela al marilor puteri care stau în spatele Naţiunilor Unite. Aceste puteri sunt rareori doritoare să aloce organizaţiei suficiente resurse, atenţie şi efective pentru a putea duce la îndeplinire mandatele ambiţioase pe care i le stabilesc. În prezent, Naţiunile Unite sunt implicate în opt operaţiuni separate de menţinere a păcii numai în Africa; eşecul (extrem de probabil) într-un caz de importanţă acută precum Darfur va discredita o dată în plus organizaţia. Power (consilier de politică externă al lui Barack Obama) este unul dintre cei care cer cu tărie statelor puternice precum SUA să facă eforturi mult mai mari pentru ca această instituţie să funcţioneze. În final, cartea nu este convingătoare în a susţine că Naţiunile Unite vor putea vreodată să evolueze într-o organizaţie care să poată folosi în cantitate adecvată puterea reală sau să ia parte la vreun litigiu de natură politică. Slăbiciunea sa ca birocraţie şi constrângerile de ordin politic fac puţin probabil ca Statele Unite şi celelalte puteri mondiale să-i delege controlul direct asupra forţelor lor armate sau să-i încredinţeze sume mari de bani. Dar cu siguranţă că viaţa şi moartea lui Sergio Vieira de Mello reprezintă un bun început pentru o dezbatere serioasă referitoare la modul corespunzător de administrare a ordinii mondih ale în viitor. FOTO: DENIS BALIBOUSE/REUTERS


Starul scientologiei O biografie a lui Tom Cruise care se axează pe convingerile sale religioase. DE ADA CALHOUN

A

NDREW Morton, biograful celebrităţilor, nu a întâlnit până în prezent vreo oprelişte de care să nu treacă. A dat publicităţii nemulţumirile Dianei, prinţesă de Wales, împotriva familiei regale britanice, şi pe cele ale Monicăi Lewinsky împotriva lui Kenneth Starr. Acum militează pentru indignarea foştilor scientologi aproape anonimi într-o biogra-

TOM CRUISE

An Unauthorized Biography de Andrew Morton. Ilustrată. 344 pag. St. Martin’s Press. 25.95 $.

fie dură a celui mai faimos adept al acestei religii controversate, Tom Cruise. Oricât de dubioasă poate că este scientologia, limbajul lui Morton din Tom Cruise: An Unauthorized Biography (Tom Cruise: O biografie neautorizată) este unul extrem. Împreună cu sursele sale de informare, autorul compară biserica şi liderii ei cu fascismul, Imperiul Roman, cu trupele de asalt,

I-a trimis Cruise un tigru viu lui Jennifer Garner? Nu. Tatăl adevărat al fiicei sale, Suri, este cumva L. Ron Hubbard? Nu, din nou. Machiavelli şi cu Ferma animalelor a lui Orwell, cu Napoleon, cu adepţii lui Stalin sau cu Coreea de Nord. De asemenea, invocă în mod repetat nazismul şi citează fără jenă comparaţia lui Cruise cu Joseph Goebbels făcută de către biserica protestantă germană. Chiar dacă tot ce spune Morton despre scientologie ar fi adevărat – şi anume că îşi forţează anumite membre să facă avorturi, că unii poartă asupra lor mitraliere Uzi şi genţi pline cu bani, că-şi ameninţă tinerii adepţi cu tortura dacă nu convertesc celebrităţi – toate acestea nu depăşesc din punct de vedere al corupţiei, să spunem, biserica mormonă timpurie, aşa cum este aceasta înfăţişată în No Man Knows My History a lui Fawn Brodie. Şi, spre deosebire de Tom Cruise, acea carte a reuşit să-şi facă subiectul, pe Joseph Smith, să pară într-adevăr tridimensional chiar şi atunci când îi diseca credinţa. Morton spune că Cruise a fost numit „salvatorul“ scientologiei şi pare a-l declara responsabil pentru imaginea stilizată a acestei religii, ca şi pentru decesele care se presupune că au loc atunci când oamenii iau în serios avertismentele împotriva răului pe care li-l fac medicamentele, precum cel din faimosul său discurs din emisiunea Today. Morton chiar se lasă convins de dezamăgirea foştilor colegi de

clasă din Glen Ridge, New Jersey, provocată de faptul că Cruise nu i-a ajutat în carieră şi că nu le-a cumpărat câte un Mercedes. Capitolele pre-cult, pentru care Morton a efectuat multă muncă de cercetare, nu-l pun pe star într-o lumină prea favorabilă. Cruise apare ca fiind insensibil şi extrem de ambiţios. Morton sugerează că el „a deprins arta disimulării din relaţia cu tatăl său“, care se pare că a fost una de coşmar. Dacă portretul făcut lui Cruise în aceste pagini ar fi fost unul atrăgător, modul în care Morton condamnă distrugerea sufletelor de către scientologie ar fi avut mai multă greutate. Există de asemenea şi mici erori care îl fac pe cititor să pună sub semnul întrebării rigurozitatea lui Morton, precum prezentarea drept afirmaţie serioasă a faimoasei glume a lui Cruise despre consumarea placentei viitorului său copil, sau etichetarea grupului de new wave din anii ’80 Bow Wow Wow drept „trupă hip-hop“. Morton ne oferă o bibliografie, dar nu şi note de subsol; multor citate le lipsesc autorii. Repovesteşte unele din cele mai nebuneşti poveşti apărute în tabloide (despre Cruise trimiţându-i lui Jennifer Garner un tigru viu, de exemplu), pentru ca apoi să le discrediteze sau să le valideze. Efectul este acela al aruncării unei bombe în timpul unui proces, cerând apoi membrilor juriului să nu ia în seamă zgomotul tocmai auzit. Morton pare sigur de un lucru: Cruise nu este homosexual. Autorul indică multe foste partenere, inclusiv pe Rebecca De Mornay şi Cher, şi le citează atunci când fac referire la virilitatea actorului. „E un om interesat de sex“, afirmă Melissa Gilbert. „M-a făcut să simt fluturi în stomac“. Apelând la un sofism logic învechit, Morton utilizează homofobia evidentă a lui Cruise (nu a putut suporta nici La Cage aux Folles) pentru a dovedi heterosexualitatea acestuia. Cruise nu este nici impotent, ne sugerează Morton, descriind două sarcini pierdute ale actriţei Nicole Kidman. Consecvent modului său de operare, Morton repetă pentru a nega mai apoi zvonul conform căruia fiica lui Cruise, Suri, ar fi de fapt concepută cu ajutorul spermei congelate a lui L. Ron Hubbard. Plin de răutate, sugerează apoi că Katie Holmes s-ar fi putut întreba dacă nu cumva poartă odrasla Diavolului, à la Rosemary’s Baby. În asemenea momente, Tom Cruise pare o sursă la fel de credibilă ca şi tabloidele şi, uimitor, chiar mai josnică. h

Ada Calhoun este redactor-şef al Babble. com, blogger pentru AOL News şi colaborator frecvent al Book Review. FOTO: PAUL BUCK/EUROPEAN PRESSPHOTO AGENCY; ILUSTRAŢIE DE MAIRA KALMAN, DE LA „THE PRINCIPLES OF UNCERTAINTY”

Fantezii colorate Lumea Mairei Kalman: curiozităţi, confuzie, plus cireaşa de pe tort. DE ARIEL LEVY

D

EŞI s-au vândut bine şi au delectat mulţi cititori, cărţile de copii scrise şi ilustrate de Maira Kalman şi produse de soţul ei, renumitul designer Tibor Kalman, care a murit în 1999, au fost criticate de-a lungul anilor. Cronicari agasaţi şi copii nedumeriţi le-au găsit prea moderne şi lumeşti pentru ca tinerii să se poată raporta la, să zicem, Swifty Lazar.

THE PRINCIPLES OF UNCERTAINTY

de Maira Kalman. Ilustrată. 325 pag. The Penguin Press. 29.95 $.

În noua ei carte, The Principles of Uncertainty (Principiile incertitudinii), bazată pe blog-ul său ilustrat pentru The New York Times, Kalman a inventat explicit ceea ce criticii ei au acuzat-o dintotdeauna că şi-a dorit în secret să creeze: o carte de copii pentru adulţi. Cărţile pentru copii sunt guvernate de logica viselor, acţiunea are loc pe tărâmuri sălbatice, unde spui noapte bună lunii. Ceea ce, la urma urmei, nu e chiar atât de fantastic – acolo vom ajunge mulţi dintre noi. În această carte, Kalman ne înfăţişează un portret, de exemplu, al celui mai bun prieten al tatălui său din azilul în care şi-a petrecut ultimele zile din viaţă (mai blând ca niciodată, cu mintea tulburată de Alzheimer): „Cel mai bun prieten al său de acolo arăta ca Hopa Mitică, căra după el un sufertaş şi asculta Brahms“, scrie Kalman în mâzgălile sale frenetice care însoţesc ilustraţia. „Tatăl meu vedea oameni invizibili. O femeie de acolo credea că frunzele sunt de fapt ochelarii ei“. La capătul vieţilor noastre, la fel ca la început, imaginile şi confuzia din lumea viselor persistă şi în orele de trezie. Kalman ilustrează şi scrie precum cineva care nu a pierdut niciodată legătura cu cealaltă parte a conştiinţei sale. Imaginile fructierelor strălucitoare, ale dormitoarelor roz şi ale oamenilor cu pălării înzorzonate susţin ideea că alinarea noastră în

Ariel Levy este editor colaborator al revistei New York.

faţa pierderilor, tulburărilor şi morţii iminente stă în frumuseţe, umor şi surprize. Iar Kalman poate fi şi extrem de spirituală, îndeosebi în faţa necazurilor şi a lucrurilor nerezolvabile. Împreună cu Rick Meyerowitz, a făcut prima glumă bună de după 9/11: o copertă a New Yorker intitulată „New Yorkistan“, în care harta oraşului fusese redesenată cu denumiri ţicnite, dar nimerite, de suburbii, cu sonorităţi afgane, precum „Lesbikhs“, „Khandibar“ şi „Kvetchnya“. În The Principles of Uncertainty, ea ilustrează o excursie făcută împreună cu sora sa în Israelul natal, în anul 2006, în timpul „scurtului, furiosului şi apocalipticului război cu Libanul“. Un bărbat de pe stradă curăţă cireşele căzute pe maşina sa, lovind-o cu una accidental pe Kalman, stricându-i cămaşa albă şi buna dispoziţie. „E loc pentru meschinărie în timpul unui război?“, se întreabă ea. „Glumeşti?“. Dar imaginea alăturată, a unei clădiri Bauhaus pictată în nuanţe pastelate de îngheţată sugerează nu atât războiul, disperarea, cât plăcerea. Kalman vede – şi adesea reuşeşte să-l facă şi pe cititor să vadă – paradisul într-o prăjitură cu miere, oceanul de emoţie dintr-un scaun abandonat. Obiectele au, pentru ea, o viaţă a lor secretă, magică. Nu sunt lucruri inanimate, ci mai degrabă receptacole: „dovezi palpabile ale istoriei, ale amintirilor. Dor, desfătare“. Relicve ale vieţilor noastre care probabil că ne vor supravieţui. Este o graniţă fină între celebrarea frumuseţii şi fetişismul comun, însă gusturile lui Kalman sunt eclectice – e în egală măsură vrăjită de bureţii vechi ca şi de ciucurii draperiilor pariziene. Toate aceste bizarerii sună din când în când puţin în stilul canalului TV Hallmark. „Dacă vreodată vă simţiţi plictisit sau trist, staţi la colţul străzii o jumătate de oră“, ne sfătuieşte Kalman. Este atrasă de delicatese şi face ca multe lucruri să arate a desert. Există momente în care toate dulciurile din carte au efectul pe care îl are zahărul în exces: îţi dau dureri de dinţi şi te fac irascibil. Dar nimeni nu te obligă să mănânci toată punga de bomboane dintr-o dată. Una acum, una mai încolo, evită-le pe cele leşinător de dulci, iar astfel paginile acestei cărţi vor dărui la sfârşit ceea ce lui Kalman îi place atât de mult să ilustreze: h comori excentrice. 13


Cărţi pentru copii

Trează toată noaptea DE JESSICA BRUDER

N

u am putut niciodată adormi uşor. În nopţile din copilărie în care n-aveam stare, jucam un joc: la început îmi imaginam o vedere panoramică a patului în care stăteam trează, apoi a acoperişului casei, a oraşului văzut de sus, a profilului New Jersey-ului, a Americii şi, în final, a întregii lumi. În zilele noastre, această şmecherie cu zoom-ul este un spectacol familiar pentru fanii Google Earth. Dar înainte de era Internetului, acesta era modul în care mă linişteam, ţinând sub supraveghere un loc – deşi unul micuţ – în imensitatea neagră a nopţii. Acceptarea orei de mers la culcare este

Jessica Bruder este reporter la ziarul The Oregonian şi autoarea cărţii „Burning Book“, care are ca subiect festivalul anual Burning Man.

un ritual de trecere, explorat cu măiestrie în At Night (Pe timpul nopţii), prima carte pe care Jonathan Bean a scris-o şi a ilustrat-o. O fetiţă neliniştită caută un refugiu propriu în timpul nopţii când ceilalţi membri ai familiei sunt cufundaţi în somn: „Stătea întinsă, gândindu-se, şi nu putea închide ochii şi nu putea dormi“. O adiere uşoară de vânt se simte dinspre fereastra dormitorului său, aducând în zbor o idee. Îşi strânge păturile şi pernele şi le duce pe acoperişul casei, unde îşi face un culcuş între câteva scaune. Apoi „se aşează în patul de pe casa ei din oraş, noaptea, sub cerul liber“. Zâmbeşte, alunecând spre somn în aerul răcoros al nopţii. Debutul lui Bean ca autor este plăcut, rezonant şi la fel de liniştitor ca o cană cu lapte cald. Autorul imortalizează sentimentul de solitudine pe care îl simte persoana rămasă trează într-o casă adormită şi pacea adusă de desco-

perirea unui loc de odihnă propriu (chiar dacă acel loc nu este unul clasic: precum dormitorul bine amenajat din Goodnight Moon sau ultima

ploda în faţa ochilor mei“. Datorită aşezării remarcabile în pagină, graficii pline de strălucire şi fotografiilor de pe aproape fiecare pagină, biografia lui Mandella scrisă de Keller vibrează de senzaţia că istoria prinde viaţă. Autorul – acum editor executiv la The New York Times – descrie cum a ajuns în Johannesburg în 1992 ca şef al filialei ziarului, tocmai la timp pentru a fi martorul transformării complete a unei societăţi. „Coloana de automobile a lui Mandella „se rotea pe un teren viran de fotbal, înconjurat de bănci de lemn deteriorate, iar populaţia oraşului intra în delir. Mulţimile se agăţau de stâlpi şi se căţărau pe vârfurile gardurilor. Umpleau băncile cu o pleiadă de umbrele de soare în culori vii“. Acel Mandela, în vârstă de 75 de ani când a fost eliberat, după 27 de ani de închisoare, era

adesea un orator anost, iar un bătrân obosit şi greoi nu era considerat o ameninţare. Însă el avea să pună capăt secolelor de dominaţie brutală a albilor în primele alegeri la care conaţionalii săi de culoare aveau drept de vot, urmându-i lui F.W. de Klerk la preşedinţie. Keller relatează incredibila poveste a vieţii lui Mandela, de la naşterea sa în familia regală a tribului Xhosa şi copilăria idilică într-un sătuc, până la cariera de avocat care a umplut sălile de tribunal cu mulţimi dornice să fie de faţă la confruntările sale cu rasismul judecătorilor şi procurorilor albi, şi până la evoluţia sa ca lider al răzvrătitului Congres Naţional African (C.N.A.). Dar cartea nu este hagiografică. Keller vorbeşte şi despre defectele lui Mandela, incluzând refuzul său din tinereţe de a participa la o mişcare multirasială. Despre Winnie Mandela, victimă a persecuţiei şi torturii guvernului alb, Keller scrie că „îi lipsea răbdarea şi abilitatea diplomatică a soţului ei“ şi că a devenit în cele din urmă „o femeie aspră şi brutală“. (În timpul încarcerării îndelungate a lui Mandela, ea a devenit foarte militantă şi a condus o bandă de suporteri violenţi.) Cartea nu ţine prelegeri tinerilor săi cititori, lăsându-i pe aceştia să tragă singuri concluziile. O secţiune despre abaterea C.N.A. de la principiile nonviolenţei, de exemplu, nu oferă păreri ale autorului. Propria poziţie a lui Mandela, pe care Keller o include într-un citat mare, a fost aceea că „nonviolenţa nu a fost un principiu moral, ci o strategie; nu există nici un bine moral în a folosi o armă care nu dă rezultate“. Astfel, C.N.A. s-a îndreptat spre terorism înainte de a dobândi puterea politică, o dovadă fiind atentatul cu o maşină capcană din 1986, când trei femei au fost ucise şi 69 de oameni

AT NIGHT

Scrisă şi ilustrată de Jonathan Bean. Fără paginaţie. Farrar, Straus & Giroux. 15 $. (Vârsta: 4 – 8 ani) FIONA LOVES THE NIGHT

de Patricia MacLachlan şi Emily MacLachlan Charest. Ilustrată de Amanda Shepherd. Fără paginaţie. Joanna Cotler Books/HarperCollins Publishers. 16.99 $. (Vârsta: 4 – 8 ani) NIGHT SHIFT

Scrisă şi ilustrată de Jessie Hartland. Fără paginaţie. Bloomsbury Children’s Books. 17.85 $. (Vârsta: 4 – 7 ani)

parte a unui vis ciudat, precum în In the Night Kitchen de Sendak). Ilustraţiile în acuarelă şi cerneală prezintă majoritatea scenelor de interior în casete pătrate suave, marcate de margini groase albe. Când fata ajunge pe acoperiş, ele devin imagini întinse pe două pagini, o analogie vizuală a nemărginirii cerului şi a oraşului dimprejur. Pe ultima pagină, Bean se întoarce la formatul său de ilustraţii încadrate în pătrate pentru a ilustra un ultim moment de alinare: mama fetiţei, care îi urmărise aventura, dar nu intervenise, îşi trage un scaun lângă fetiţa adormită pentru a-şi bea ceaşca de ceai. Nu pentru toată lumea ziua se sfârşeşte odată cu venirea nopţii. Pentru o altă eroină a unei cărţi ilustrate, noaptea este o lume paralelă cu privelişti şi sunete demne de explorat, la fel de exotică şi de profundă precum o scufundare în marea adâncă. Patricia MacLachlan, cunoscută pentru câştigarea medaliei Newbery cu volumul său Sarah, Plain and Tall, şi fiica sa, Emily MacLachlan Charest, ne

Eliberatorul DE RUTH CONNIFF

Î

n Tree Shaker, Bill Keller scrie despre o campanie prezidenţială bazată pe speranţă, schimbare şi toleranţă rasială. El analizează tensiunea dintre capacitatea înălţătoare şi idealistă de a conduce şi arta compromisului politic. În acest articol nu este vorba despre alegerile din Statele Unite în 2008. Este povestea lui Nelson Mandela şi a transformării Africii de Sud. „Am fost martor la nenumărate campanii electorale în Statele Unite“, spune Keller, care TREE SHAKER

The Story of Nelson Mandela de Bill Keller. Ilustrată. 128 pag. O ediţie New York Times/Kingfisher. 17.95 $ (De la 10 ani in sus)

a călătorit cu Mandela şi a fost alături de el în 1994, când a avut loc celebra sa candidatură la preşedinţie. „Deşi exerciţiul democraţiei mă emoţionează mereu, campaniile politice sunt adesea ipocrite. Candidaţii încearcă să evite poziţiile controversate. Reclamele înşelătoare de televiziune înlocuiesc dezbaterile adevărate. Majoritatea persoanelor cu drept de vot nici nu se sinchisesc să apară la urne şi aruncă buletinele de vot. Comparativ, primele alegeri libere din Africa de Sud au fost palpitante… Am simţit adesea că întreaga istorie de frustrare a Africii de Sud negre ex-

Ruth Conniff este redactorul political revistei The Progressive. 14

au fost răniţi în două baruri aglomerate. Dar Keller acordă destulă atenţie şi apartheidului, incluzând în carte un capitol de început despre ororile colonialismului olandez, pentru a explica de ce Mandela şi tovarăşii săi ar recurge la asemenea măsuri disperate. Mai mult istoric decât biograf în acest caz, Keller trece peste unele detalii personale din viaţa lui Mandela – incluzând moartea fetiţei sale nou-născute şi sfârşitul căsătoriei cu Winnie Mandela – şi le menţionează în propoziţii izolate. În postfaţa meditativă, autorul explică de ce a rezistat tentaţiei de a scrie o poveste mai eroică. „Deasupra biroului meu din Johannesburg păstram un titlu dintr-un ziar sud-african“, scrie el: „Mandela: «Nu sunt Mesia»“. Mandela ştia că „legendele exagerate, chiar atunci când conţin o mare parte de adevăr, creează aşteptări imposibile“. Cartea se încheie cu o evaluare mixtă a progresului Africii de Sud. Ţara încă se luptă cu SIDA, infracţionalitatea, corupţia şi sărăcia copleşitoare. Dar este o democraţie. Majoritatea de culoare are acum un rol în a-şi decide propria soartă. Keller detaliază cum imperfecţiunile lui Mandela – disponibilitatea de a lăsa scopurile să scuze mijloacele, detaşarea emoţională şi pragmatismul extraordinar – au contribuit la realizările sale formidabile. Nu a fost un mântuitor, sugerează autorul, ci un politician. „Politician nu este un cuvânt care impune respect considerabil in zilele noastre”, remarcă el. Dar Mandela a fost printre cei mai buni. Prin viziunea sa, autodisciplină şi h farmec personal, el a schimbat lumea.

FOTO: HANS GEDDA/SYGMA – CORBIS (1990)


Raftul de cărţi relatează povestea unei plimbări de seară în Fiona Loves the Night (Fiona iubeşte noaptea). Când luna apare la fereastra sa, Fiona se pregăteşte, stinge întâi lumina din cameră, apoi cea de pe hol. Pe întuneric, „ea poate vedea noaptea“. În curtea din spate, „noaptea o înveleşte ca o haină de catifea“. Fiona recunoaşte zgomotele familiare ale nopţii: greierii, o bufniţă închisă în cuşcă, o mierlă. Dar ceea ce îţi taie răsuflarea sunt priveliştile nopţii. Pline de pete de culoare cât vârful unui deget, ilustraţiile pictate de Amanda Shepherd se întind pe câte două pagini. Tuşele luminoase în nuanţe de pietre preţioase şi tonurile sclipitoare de albastru dau viaţă scenelor întunecate. Este uşor de remarcat de ce Fiona iubeşte acest peisaj: florile lunii înfloresc cu o strălucire spectrală şi licuricii strălucesc viu, având coroane de lumină asemănătoare micuţelor felinare japoneze. Multe dintre scene, descrise şi văzute din plan foarte apropiat, abia mai încap în marginile cărţii. Efectul este unul de intimitate şi emoţie pe alocuri, deşi uneori mărimea lor colosală este copleşitoare: aripile delicate ale unei molii sunt dense şi pline de noroi la atingere, iar câinele Fionei are o înfăţişare greoaie. Deşi este singură în întuneric, Fiona este curioasă şi plină de îndrăzneală. Ritmul calm al poveştii, de cântec de leagăn, creează un sentiment de siguranţă, o adevărată alinare pentru tinerii cititori. Acest ton se pierde doar pentru un moment, când Fiona zăreşte o pereche de ochi fantomatici care o urmăresc. Cu uşurare, îşi recunoaşte câinele, pe Max, care venise ca un părinte să o conducă acasă. Pe măsură ce se luminează, animalele de noapte pe care le-a întâlnit se retrag să doarmă şi Fiona se aşează confortabil în pat, căzând în reverie. Imaginaţia ei se strecoară în fermecătoarele pagini de final, în care dormitorul devine o scenă nocturnă în aer liber, inclu-

zând o lună adormită, cu un zâmbet extatic care îl oglindeşte pe al ei. Creaturile nocturne abundă în Night Shift (Schimbul de noapte), dar sunt în general cu două picioare. Ilustraţiile excentrice în culori guaşe ale lui Jessie Hartland sunt un omagiu adus muncitorilor oraşului, care se luptă cu ceasul deşteptător când „tu termini de mâncat ultima bucată de budincă de ciocolată şi apoi te speli pe dinţi, dorind să nu fii obligat să te culci aşa devreme“. Lumea inversată a lui Hartland oferă emoţii pentru perioada de după ora de culcare. Scenele sale detaliate sunt populate de un DJ nocturn, zugravi de poduri, decoratori de vitrine, un paznic de grădină zoologică şi alţi oameni care muncesc de noapte. Ei formează o echipă veselă; nimeni nu pare trudit sau dependent de cofeină. Şi toţi sunt legaţi într-un mic ecosistem, în care DJ-ul mănâncă o gogoaşă făcută de brutarul de noapte, care pregăteşte gustări pentru lucrătorul de drumuri, şi aşa mai departe. Fiecare pagină este plină de detalii amuzante: pisicile şi pudelii apar din toate părţile, lăzi de marfă transportă nuci de cocos şi oceloţi, şi gogoşile sosesc aromate ca „plain Jane“, suc din extracte de plante şi broccoli. Cititorilor foarte atenţi le va plăcea faptul că vor găsi un ceas pe fiecare pagină. Deşi textul pare pe alocuri cam greoi, ilustraţiile sofisticate şi amuzante sunt destul de expresive pentru a-şi ademeni cititorii să se întoarcă la ele de mai multe ori. Tura de noapte se termină – unde altundeva? – la All-Night Café, unde o cameră luminată în galben vine în contrast cu nuanţele mai întunecate din paginile anterioare. Muncitorii stau împreună în jurul unei tejghele lungi şi se relaxează la o cafea. Este o imagine caldă a prieteniei: la urma h urmei, lumea celor activi noaptea e mică.

GRACE FOR PRESIDENT

de Kelly DiPucchio. Ilustrată de LeUyen Pham. Hyperion. 15.99 $. (Vârsta: 5 – 9 ani) „Nici o fată preşedinte? Niciodată?“, îşi întreabă profesoara Grace, neîncrezătoare, în timp ce clasa ei studiază istoria americană. Ca urmare, drept exerciţiu, în acest an al alegerilor profesoara decide să pună în scenă o parodie de campanie prezidenţială: fie să câştige cea mai bună persoană. În mod reconfortant, campania aprig disputată, condusă de Grace împotriva căpitanului echipei de fotbal a băieţilor, evidenţiază munca grea din culisele unei astfel de competiţii – în special când Grace încearcă să se ţină de promisiuni. Iar cartea oferă lecţii despre votul electoral, urne şi motivul pentru care fiecare vot contează.

WHO WAS FIRST? DISCOVERING THE AMERICAS

PALEO SHARKS: SURVIVAL OF THE STRANGEST

de Russell Freedman. Ilustrată. Clarion. 19 $. (Vârsta: 9 – 12 ani)

Scrisă şi ilustrată de Timothy J. Bradley. Chronicle. 15.95 $. (Vârsta: 8 – 12)

O idee excelentă pentru o carte: toţi şcolarii au învăţat odată că Lumea Nouă a fost descoperită de Columb, însă aşa cum arată Freeman, Columb a fost în realitate „printre ultimii exploratori care au ajuns în America“. Leif Ericson l-a întrecut pe Columb cu 500 de ani şi a înfiinţat o colonie, şi este probabil ca şi chinezii să fi ajuns aici mai înainte (deşi dovezile sunt puţine). Hărţi, desene şi portrete din acea perioadă arată că mulţi exploratori ar putea pretinde că au descoperit continentul – să nu mai vorbim de „vânătorii din Epoca de piatră“ care, într-adevăr, au ajuns aici primii.

Imaginaţi-vă un rechin cenozoic, Carcharodon megalodon: „coşmarul care înoată“. Cu o lungime de aproximativ 15 metri şi o greutate de 45.000 de kilograme, ar putea înghiţi două balene întregi. Desenele şi textele despre animale ca acesta şi despre Helicoprion, care se pare că avea un maxilar ca un ferăstrău spiralat, sunt amuzante, chiar fascinante deşi ne cam descurajăm puţin când aflăm că, din moment ce rechinii sunt în mare parte compuşi din cartilaje, adeseori dovezile existenţei lor rămase de a lungul timpului sunt doar câţiva dinţi fosilizaţi (şi desigur, numeroşii lor descendenţi ciudaţi şi mortali).

DOWN THE COLORADO: JOHN WESLEY POWELL, THE ONE-ARMED EXPLORER

Scrisă şi ilustrată de Deborah Kogan Ray. Frances Foster/Farrar, Straus & Giroux. 17 $. (Vârsta: de la 8 ani) Powell, care şi-a pierdut o parte din braţ în timpul Războiului Civil ca soldat al Confederaţiei, a dezvoltat o pasiune pentru geologie şi în 1869 a plecat în expediţie cu un mic echipaj pentru a explora complet Râul Colorado prin Marele Canion. În timpul călătoriei, grupul se luptă cu cascade periculoase şi cu foamea, atunci când una din bărci este pierdută. Inspirându-se din jurnalele lui Powell, relatarea lui Ray ne aminteşte de curajul şi îndrăzneala dovedite în explorarea Vestului.

O fetiţă are probleme cu somnul în At Night, de Jonathan Bean.

SWEETHEARTS

THE CROCODILE BLUES

de Sara Zarr. Little, Brown. 16.99 $.(Vârsta: de la 12 ani)

de Coleman Polhemus. Candlewick. 16.99 $. (Vârsta: 3 – 6 ani)

Transformându-se în „Jenna“ cea populară la o nouă şcoală, fosta obeză repudiată de toată lumea, Jennifer, află că nu poate scăpa de trecut – amintirea singurei prietene din copilărie, Cameron, care plecase fără a spune un cuvânt, şi despre care credea că murise. Când Cameron reapare deodată, singurul lucru care te împiedică să continui povestea este premisa: ce fel de părinte şi-ar lăsa copilul să creadă că prietena sa cea mai bună a murit? Dacă puteţi trece peste asta, Sweethearts este un roman captivant.

O glumă vizuală, lipsită de cuvinte, în formă dramatică, având ca protagonişti un ou, un papagal, un crocodil şi un club de noapte cu multe nivele, care se desfăşoară vertical precum un happy-ending. Dacă nu ar fi totul atât JULIE JUST de frumos, te-ar putea scoate din minţi. POLITICIAN, EROU SAU AMBELE? Un show difuzat pe Internet cu Bill Keller care vorbeşte despre Nelson Mandela şi un slide show din „Delicious“: nytimes.com/books. 15


Bestselleruri Cărţi pentru copii The New York Times Book Review CĂRŢI ILUSTRATE

Săpt. în top

1

GALLOP! scrisă şi ilustrată de Rufus Butler Seder. 12 (Workman, 12.95 $.) Animalele par să se mişte la răsfoirea paginilor. (Vârsta: 4 - 8)

2

FIRST THE EGG scrisă şi ilustrată de Laura Vaccaro 3 Seeger. (Neal Porter/Roaring Brook, 14.95 $.) Un ou devine pui, un mormoloc devine broască, o sămânţă devine floare. (Vârsta: 2 - 6)

,

Săpt. aceasta

18 Februarie 2008

LECTURI UŞOARE

Săpt. în top

1

DIARY OF A WIMPY KID: RODRICK RULES scrisă şi ilustrată de Jeff Kinney. (Amulet/Abrams, 12.95 $.) Despre cum s-a făcut Greg de ruşine în vacanţa de vară (află de la fratele lui mai mare, Rodrick); continuarea la Diary of a Wimpy Kid. (Vârsta: 9 – 12)

3

2

DIARY OF A WIMPY KID scrisă şi ilustrată de Jeff Kinney. (Amulet/Abrams, 12.95 $.) Chinurile adolescenţei, în benzi desenate. (Vârsta 9 – 12)

42

3

THE INVENTION OF HUGO CABRET scrisă şi ilustra- 44 tă de Brian Selznick. (Scholastic, 22.99 $.) Un roman „în cuvinte şi imagini“; un hoţ rămas orfan trebuie să descifreze ultimul mesaj lăsat de tatăl său. (Vârsta: 9 – 12)

4

THE NIXIE’S SONG de Tony DiTerlizzi şi Holly Black. 16 (Simon & Schuster, 10.99 $.) Uriaşi care scuipă flăcări fac ravagii în Florida. (Vârsta: 9 – 12)

5

DARK RIVER de Erin Hunter. (HarperCollins, 16.99 $.) Pisicile războinice trebuie să aleagă între bine şi rău; volumul 2 din seria fantastică Warriors. (Vârsta: 9 – 12)

5

6

GOOD MASTERS! SWEET LADIES! de Laura Amy Schlitz. Ilustrată de Robert Byrd. (Candlewick, 19.99 $.) Voci dintr-un sat medieval. (Vârsta: de la 12 ani)

3

7

THE ABSOLUTELY TRUE DIARY OF A PART-TIME 20 INDIAN de Sherman Alexie. Ilustrată de Ellen Forney. (Little, Brown, 16.99 $.) Un băiat indian îşi părăseşte rezervaţia pentru a merge într-o şcoală cu copii albi. (Vârsta: de la 12 ani)

3

FLAMINGOS ON THE ROOF scrisă şi ilustrată de 2 Calef Brown. (Houghton Mifflin, 16 $.) „Alfabet de şerbet / Ai mai auzit aşa ceva? / Mi-am cumpărat un galon, / şi am mâncat o treime din el“. Poezii şi ilustraţii fantastice. (Vârsta: de la 8 ani)

4

SMASH! CRASH! de Jon Scieszka. Ilustrată de David 4 Shannon, Loren Long şi David Gordon. (Simon & Schuster, 16.99 $.) Un camion numit Jack şi o maşină de gunoi pe nume Dan adoră să se izbească de diverse lucruri. (Vârsta: 3 – 7)

5

FANCY NANCY de Jane O’Connor. Ilustrată de Robin 99 Preiss Glasser. (HarperCollins, 15.99 $.) O fată glamour îşi scoate familia în oraş. (Vârsta: 4 – 7)

6

STAR WARS POP-UP GUIDE TO THE GALAXY de 16 Matthew Reinhart. (Orchard, 32.99 $.) O carte cu planşe 3D cu Luke, Leia, Lord Vader şi alţii. (Vârsta: de la 7 ani)

7

HENRY’S FREEDOM BOX de Ellen Levine. Ilustrată de Kadir Nelson. (Scholastic, 16.99 $.) Un sclav tânăr se îndreaptă spre libertate. (Vârsta: 9 – 12)

8

KNUFFLE BUNNY TOO scrisă şi ilustrată de Mo Willems. (Hyperion, 16.99 $.) Una dintre colegele lui Trixie are un iepuraş identic cu al ei. (Vârsta: 4 – 8)

14

8

ELIJAH OF BUXTON de Christopher Paul Curtis. (Scholastic, 16.99 $.) Fiul unor sclavi fugiţi în Canada urmăreşte un hoţ până în America. (Vârsta: 9 – 12)

3

9

ZEN TIES scrisă şi ilustrată de Jon J. Muth. (Scholastic, 3 17.99 $.) Un urs panda îşi încurajează nepotul şi pe prietenii acestuia să ajute un vecin morocănos. (Vârsta: 4 – 8)

9

TUNNELS de Roderick Gordon şi Brian Williams. (Chicken House/Scholastic, 17.99 $.) Un băiat îşi caută tatăl în lumea aflată dedesubtul Londrei. (Vârsta: de la 12 ani)

1

10

MA! THERE’S NOTHING TO DO HERE! de Barbara 1 Park. Ilustrată de Viviana Garofoli. (Random House, 15.99 $.) O vorbă de la copilul-în-aşteptare. (Vârsta: 4 – 8)

10

WE ARE THE SHIP scrisă şi ilustrată de Kadir Nelson. (Jump at the Sun/Hyperion, 18.99 $.) Povestea ligii de baseball pentru afro-americani. (Vârsta: de la 8 ani)

1

,

2

,

CĂRŢI BROŞATE

,

SERII

1

THE BOOK THIEF de Markus Zusak. (Knopf, 11.99 $.) O fată salvează nişte cărţi de la o incendiere nazistă şi le împarte cu un bărbat evreu. (Vârsta: de la 14 ani)

21

1

THE TWILIGHT SAGA de Stephenie Meyer. (Megan 26 Tingley/Little Brown, ediţie cartonată şi broşată.) Vampiri şi vârcolaci în liceu. (Vârsta: de la 12 ani)

2

THE MIRACULOUS JOURNEY OF EDWARD TULANE de Kate DiCamillo. Ilustrată de Bagram Ibatoulline. (Candlewick, 9.99 $.) Un iepure de porţelan învaţă ce înseamnă să pierzi. (Vârsta: 8 – 12)

6

2

THE SPIDERWICK CHRONICLES de Tony DiTerlizzi 55 şi Holly Black. (Simon & Schuster, doar ediţie cartonată.) Fraţi care descoperă o lume secretă. (Vârsta: 6 – 10)

3

DULCIE’S TASTE OF MAGIC de Gail Herman. (RH/ Disney, 5.99 $.) Trimisă în vacanţă, o zână a prăjiturilor descoperă o veche reţetă de tort. (Vârsta: 4 – 8)

3

3

JUNIE B., FIRST GRADER de Barbara Park. Ilustrată 167 de Denise Brunkus. (Stepping Stone/Random House, ediţie cartonată şi broşată.) Vechi probleme şcolăreşti. (Vârsta: 4 – 8)

4

I’D TELL YOU I LOVE YOU, BUT THEN I’D HAVE TO KILL YOU de Ally Carter. (Hyperion, 8.99 $.) O fată dintr-o şcoală de spionaj se îndrăgosteşte de un băiat obişnuit. (Vârsta: de la 12 ani)

6

4

MAXIMUM RIDE de James Patterson. (Little, Brown, 24 ediţie cartonată şi broşată.) Copii înaripaţi încearcă să salveze lumea. (Vârsta: de la 10 ani)

5

THE VAMPIRE DIARIES: THE FURY AND DARK REUNION de L.J. Smith. (HarperTeen, 8.99 $.) O fată ezită între doi fraţi vampiri. (Vârsta: de la 12 ani)

6

5

HARRY POTTER de J.K. Rowling. (Arthur A. Levine/ 175 Scholastic, ediţie cartonată şi broşată.) Un băiat vrăjitor îşi dezvoltă puterile şi luptă contra Răului. (Vârsta: de la 10 ani)

6

ELDEST de Christopher Paolini. (Knopf, 12.99 $.) Eragon în ţara 47 elfilor; volumul 2 din trilogia Inheritance. (Vârsta: de la 12 ani)

6

THE GEMMA DOYLE TRILOGY de Libba Bray. 6 (Delacorte, ediţie cartonată şi broşată.) O elevă trece din lumea ei într-un tărâm magic. (Vârsta: de la 12 ani)

7

THE WATER HORSE de Dick King-Smith. Ilustrat de David Parkins. (Yearling, 5.50 $.) Legenda originilor monstrului din Loch Ness. (Vârsta: 9 – 12)

6

7

PERCY JACKSON & THE OLYMPIANS de Rick 40 Riordan. (Miramax, ediţie cartonată şi broşată.) Bătălia unor monştri mitologici. (Vârsta: 9 – 12)

8

PRINCESS ACADEMY de Shannon Hale. (Bloomsbury, 7.95 $.) O munteancă speră ca ea să fie aleasa prinţului. (Vârsta: 9 – 12)

25

8

HIS DARK MATERIALS de Philip Pullman. (Knopf/ 10 Yearling, ediţie cartonată şi broşată.) O fată descoperă o conspiraţie care uneşte lumi diferite. (Vârsta: de la 10 ani)

9

BURNED de Ellen Hopkins. (Simon Pulse, 9.99 $.) O fată 6 mormonă îşi pune la îndoială credinţa şi îşi provoacă tatăl care a abuzat de ea, în versuri libere. (Vârsta: de la 14 ani)

9

THE ALEX RIDER ADVENTURES de Anthony 48 Horowitz. (Philomel/Speak, ediţie cartonată şi broşată.) Un băiat spionează pe urmele tatălui său. (Vârsta: de la 10 ani)

10

THE LOOKING GLASS WARS de Frank Beddor. 15 (Speak, 8.99 $.) Alyss în Ţara Minunilor: o fată se luptă pentru tron. (Vârsta: de la 12 ani)

10

MAGIC TREE HOUSE de Mary Pope Osborne. Ilustrată 173 de Sal Murdocca. (Stepping Stone/Random House, ediţie cartonată şi broşată.) Călătoria în timp a unor copii. (Vârsta: 6 – 9)

Topul reflectă vânzările pentru săptămâna care s-a încheiat la 2 februarie, în mai multe mii de puncte de vânzare de pe teritoriul Statelor Unite ale Americii, ale cărţilor de interes general din mai multe categorii. Este vorba de sute de librării (statistic evaluate pentru a fi reprezentative pentru toate librăriile; de lanţurile de magazine naţionale, regionale şi locale; de magazine online de multimedia şi cărţi; de magazine din cadrul universităţilor, magazine de cadouri, supermarketuri, magazine cu discounturi şi puncte de difuzare a presei. Un asterisc (*) arată că vânzările unui titlu sunt foarte apropiate de cele ale titlului imediat precedent. Semnul (†) indică faptul că unele magazine declară comenzi pentru mai multe exemplare din acelaşi titlu. Cărţile care se vând constant nu sunt urmărite în mod activ. Topuri detaliate sunt disponibile pe site-ul nytimes.com/books. Toate cele patru liste de cărţi pentru copii apar în fiecare săptămână pe site-ul Book Review. Editorii au furnizat categoriile de vârstă pentru titlurile respective.

16


Cărţi pentru copii

Viaţa este dulce DE SARAH BOXER

D

ELICIOUS: The Life and Art of Wayne Thiebaud (Delicios: viaţa şi arta lui Wayne Thiebaud) este povestea unui om fericit, cunoscut pentru tablourile sale vesele cu prăjituri şi plăcinte. Se pare că are de spus şi multe lucruri vesele despre pictură. De exemplu: „Îmi place istoria artei“ şi „Am fost un copil răsfăţat. Am avut o viaţă frumoasă, aşa că aproape singurul lucru pe care îl pot face este să pictez tablouri vesele“. Scriitura din Delicious este senină şi directă, în aparenţă la fel ca omul şi viaţa pe care le descrie. Nu există nici un fel de zbatere în ea. Povestea curge lin de la su-

DELICIOUS

The Life and Art of Wayne Thiebaud de Susan Goldman Rubin. 108 pag. Chronicle Books. 15.95 $. (Pentru copii de la 9 la 14 ani)

biect la predicat, înaintează pas cu pas pe scara vieţii şi a norocului. „Wayne a crescut în Vestul american“, ni se spune. „Mama sa, Alice, era foarte bună la gătit şi la făcut prăjituri“. Unchiul său, Jess, făcea benzi desenate. Când era copil, şi el vroia să fie desenator, şi chiar a fost un timp. Evenimente care altora li s-ar fi părut dificile nu au fost pentru el decât excelente provocări: „Wayne s-a lovit la spate când juca fotbal american în anul trei de liceu“ şi „şi-a ocupat timpul desenând“. Era încă în şcoală când a primit o slujbă în departamentul de animaţie de la studiourile Walt Disney, unde i-a desenat pe Goofy, Pinocchio şi Greieraşul Jiminy. În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, Thiebaud a vrut să fie pilot, dar a devenit artist al armatei, creând o bandă desenată numită „Aleck“. După război, pentru că nu avea succes în cariera de desenator, a devenit director artistic la Rexall Drug Company şi i-a studiat pe Michelangelo şi Rubens. A continuat să deseneze: „Cu cât desenam mai mult, cu atât eram mai bun“. Sarah Boxer este autoarea romanului animat „In the Floyd Archives“ şi editoarea unei antologii de bloguri, „Ultimate Blogs“. FOTO: „DELICIOUS“

Cel mai flămând artist: „Pies, Pies, Pies“ (1961), de Wayne Thiebaud. În anii ‘50, Thiebaud şi-a expus primele picturi la un cinema în aer liber din Sacramento, dar el ţintea New York-ul, unde a şi ajuns după un timp. Thiebaud se întâlnea cu pictori şi s-a împrietenit cu Willem de Kooning. Picta imagini ale automatelor cu bile pentru jocuri de noroc şi ale celor cu gumă de mestecat pe care le finisa cu un strat din ceea ce numea „tuşe artistice“. Până în 1960, Thiebaud renunţă la poleiala expresionist-abstractă şi o înlocuieşte cu glazură – linii groase şi lucioase. Îşi găseşte şi subiectul: plăcinte, bomboane şi prăjituri. „Prăjiturile sunt superbe, sunt ca jucăriile“. Primul tablou cu un şir de plăcinte l-a făcut să râdă. Dar acele tablouri nu s-au vândut. Un critic l-a numit „cel mai flămând artist din California“. Aşa că Thibaud a căutat o galerie de artă în New York. „Ultima sa oprire“ – nu este mereu ultima cea importantă? – „târziu într-o după-amiază a fost la galeria Allan Stone“. El şi Stone s-au împrietenit şi, în aprilie 1962, Thiebaud a beneficiat de o expoziţie individuală. S-a vândut totul. Restul este istoria artei. Peisajele au urmat acadelelor, iar portretele – îngheţatelor pe băţ. Totuşi, povestea marşului constant al lui Wayne Thiebaud spre gloria artei nu este toată în roz. Autoarea romanului Delicious, Susan Goldman Rubin, care a scris şi cărţi pentru tinerii cititori despre Andy Warhol, Margaret BourkeWhite şi Edgar Degas, trece dincolo de aparenţe pentru a examina tablourile şi gândurile lui Thiebaud. Analizează pasiunea sa de a crea o „tensiune spaţială“ între formele care se repetă (nu toate majoretele sau merele glazurate sunt la fel); im-

presiile sale despre cultura pop („nu vrea să fie pus laolaltă cu Warhol“, a cărui operă o găseşte „monotonă“ şi „mecanică“); dificultatea de a reda în mod realist „sentimentul înspăimântător“ al intersecţiilor în pantă ameţitoare din San Francisco; înclinaţia sa de a evidenţia prăjiturile în albastru şi verde; obsesia sa pentru lumini (despre care a învăţat la teatru, în liceu) şi umbre. („De obicei încearcă şase sau opt forme diferite de umbre până o găseşte pe cea potrivită“). Totuşi, impresia generală a romanului Delicious – o monografie optimistă care include un index şi o bibliografie şi este punctată cu multe citate din Thiebaud scrise cu caractere mari şi cu reproduceri colorate ale tablourilor sale – este de drum plat şi neted. A fost căsătorit de două ori şi a crescut patru copii, toţi având astăzi legătură, într-un fel sau altul, cu arta. Unul dintre fiii săi, Paul, care are o galerie în Sacramento, este chiar impresarul lui. Acum, la 87 de ani, artistul pictează fericit în fiecare zi şi joacă tenis de două ori pe săptămână. Este de invidiat, dar ce rezonanţă are pentru copiii artişti care se luptă să răzbată? Greu de spus. La fel cum e greu de ştiut dacă stilul vesel al povestirii se potriveşte sau nu cu vocea şi sentimentele artistului. Faptul că lui Thiebaud îi place să se semneze cu o inimă (un „W“ întors, spune el) este probabil un indiciu, aşa cum sunt şi declaraţiile sale sincere: „Cred că abilitatea unui artist de a stăpâni formele este marele test al capacităţilor sale“. Este adevărat. Iar capacitatea unui artist de a picta rând după rând de prăjituri şi plăcinte este un mare test al sănătăţii sale mintale. Omul acesta probabil este „sănătos de legat“. h 17


Călăul aşteaptă Protagonistul lui Imre Kertész, odată membru al poliţiei secrete, este condamnat la moarte. DE NATHANIEL RICH MRE Kertész, care în 2002 a fost primul ungur care a câştigat Premiul Nobel pentru Literatură, a spus o dată: „Când mă gândesc la un roman, mă gândesc întotdeauna la Auschwitz“. Nici noi nu putem să nu ne gândim la Auschwitz citindu-i romanele. Cele mai cunoscute din-

I

DETECTIVE STORY

de Imre Kertész. Traducerea: Tim Wilkinson. 112 pag. Alfred A. Knopf. 21 $.

tre ele formează o tetralogie neîngrădită, care transpune experienţa războiului, trăită de Kertész, într-o poveste fictivă. Tulburătorul său roman de debut din 1975, Fatelessness, descrie povestea unui copil deportat la Auschwitz – şi, mai apoi, la Buchenwald şi Zeitz. Volumele următoare (Fiasco, Kaddish for an Unborn Child şi Liquidation) îl înfăţişează ca adult, încercând să înţeleagă experienţa războiului prin literatură. Aşadar, este surprinzător faptul că în noul său roman, foarte scurt, nu numai că renunţă la alter ego-ul său fictiv, ci renunţă în totalitate să menţioneze Holocaustul. Detective Story (Poveste poliţistă) conţine o naraţiune la persoana întâi a lui Antonio Rojas Martens, un membru de rang mic al poliţiei secrete, din timpul unei dictaturi, rămase neprecizate, din America de Sud. Cartea începe cu prăbuşirea regimului dictatorial despotic şi îl găseşte pe Martens în rândul celor condamnaţi la moarte, aşteptându-şi execuţia pentru complicitate la o serie de crime. Ca „să îşi înţeleagă soarta“ încearcă să găsească o explicaţie pentru rolul său în ceea ce se numeşte afacerea Salinas: arestarea, interogatoriul, torturarea şi uciderea a doi membri ai înstăritei familii Salinas, suspectaţi pentru complot împotriva guvernării. Descrierea poliţistă nu este cu totul nouă pentru Kertész. În Liquidation, un editor este în căutarea unei capodopere literare pierdute, iar Fatelessness se dezvăluie ca o poveste poliţistă: în cea mai mare parte a cărţii, Koves, alter-ego-ul adolescentin al lui Kertész, încearcă să descopere de ce el, ca evreu laic maghiar, fusese deportat, unde se afla şi la ce asista mai exact. Deşi Detective Story conţine elemente noir – pa-

Nathaniel Rich este editor la The Paris Review. Romanul său, „The Mayor’s Tongue“, va fi publicat în aprilie în Statele Unite. 18

ranoia, subterfugiu, şi, mai ales, un sentiment apăsător de condamnare iminentă, ameninţătoare – caracterul sumbru al intrigii zădărniceşte aşteptările unei convenţionale poveşti cu detectivi. Dacă cei din familia Salinas sunt vinovaţi de trădare devine curând irelevant. Adevăratul subiect de investigaţie al lui Martens este „ceea ce este logic“, un termen folosit pentru a descrie forţele inefa-

Kertész pare să spună că nu există libertate sub dictatură. bile care guvernează un stat autoritar. Ceea ce este logic este explicaţia pentru care oameni ca Martens devin membri ai poliţiei secrete şi îndeplinesc ordinele fără să gândească şi comit atrocităţi; este motivul pentru care un membru al partidului comunist, mai împlinit, cum este Diaz, şeful lui Martens, scapă de închisoare indiferent de monstruozităţile comise în numele guvernului, îi face pe cei din familia Salinas să ascundă nişte crime pe care, de fapt, nici nu le comiseseră; şi îl face pe Martens să-şi dea seama că, în momentul în care Salinas devin suspecţi, investigaţia se va sfârşi cu moartea lor, chiar dacă erau nevinovaţi. Spre sfârşitul romanului Fatelessness, Kertész conchide că „dacă există ceea ce se numeşte libertate, atunci nu există soartă“. În Detective Story, Kertész face o imputare sumbră a ipotezei sale: nu, pare el să spună, nu există libertate sub dictatură.

Martens, în definitiv, nu încearcă să scape de condamnare. Trebuie să reziste, fără apărare, ordinelor statului, sau fatalismului lor înfricoşător. În schimb, însă, el este uluit de mecanismul lor atât de eficient, şi vrea să ştie cum funcţionează. În fond, romanul nu este o poveste poliţistă, ci, aşa cum scrie Kertész, este „o poveste de groază“. Din păcate, pentru a înţelege cercetarea nuanţată a lui Kertész pe această temă, trebuie să trecem cu vederea un şir surprinzător de greşeli tonale şi formulări ciudate, pentru care traducătorul, Tim Wilkinson, cu siguranţă nu este singurul vinovat. Poliţia secretă sud-americană vorbeşte precum nişte figuranţi într-un film de James Cagney („Aşa-i, ce naiba!“, „Ce dracu’ se întâmplă?“, „De ce eşti aşa vorbăreţ, băiete?“); pasajele descriptive pot fi atât de vagi, ajungând până la a fi ignorate (unul dintre personaje este indicat în mod repetat prin costumul său „impecabil“ şi cravata sa „elegantă“); iar Kertész dă dovadă de nişte ticuri stilistice ciudate, ca folosirea câte unui sinonim diferit al verbului „a spune“ după fiecare dialog. Astfel, într-o singură conversaţie, două personaje s-au „plâns“, s-au „interesat“, s-au „aventurat“, şi-au „expus opiniile“, au „sugerat“, au „comandat“, „au ridicat din umeri“, au „afirmat“ şi au „fost de acord“, înainte, din fericire, să „nu mai spună nimic“. Astfel de nemulţumiri pot părea neînsemnate, în comparaţie cu subiectul principal al cărţii. Şi totuşi, este exact motivul pentru care toate bravadele şi nedumeririle lui Kertész ne distrag atenţia într-un mod atât de neplăcut de la adevărul greu şi h obsedant al cărţii sale. FOTO: ISOLDE OHLBAUM


TBR: Din culise LICĂRIRI DE VANITATE: Unii dintre autorii care apar în mod regulat pe această pagină muncesc din greu – sau în reclamele lor, oricum – pentru a părea mai mult sau mai puţin veşnic tineri. Rita Mae Brown nu se numără printre aceştia. Brown este cunoscută de unii cititori în primul rând pentru originalul său roman despre lesbianism, Rubyfruit Jungle, publicat în 1973. Dar în ultimii ani a reuşit să scoată două serii de romane poliţiste de mare succes, una despre un club de vânătoare de vulpi din Virginia, iar cealaltă despre o pisică detectiv, cu numele de Doamna Murphy. (Noul roman cu Doamna Murphy, The Purrfect Murder, intră în topul de ficţiune din această săptămână la numărul 16). Pe site-ul său, Brown, în vârstă de 63 de ani şi care locuieşte la o fermă din Virginia, scrie, uitându-se în oglindă: „Cred că ar trebui să scriu ceva despre cum e să fii mai bătrână decât ţărâna. Ei bine, mă gândesc. Îmi place la nebunie. Atât timp cât eşti sănătos şi ai o slujbă, viaţa e minunată. Da, arăt ca bunica mea. Corpul meu nu a îmbătrânit încă, faţa s-a dus… dar, oricum nu ajungeam vreodată pe coperta revistei Vogue. Iar în momentele în care mă loveşte o licărire de vanitate şi mă gândesc «La naiba, am nevoie de un lifting facial!», îmi reamintesc că există câini abandonaţi pe care trebuie să-i prind, să-i hrănesc şi să le redau încrederea în legătura dintre câine şi om. Şi ce dacă arăt ca naiba? Inima mea e plină şi vă doresc şi vouă acelaşi lucru!“ JOHN ŞI HILLARY: Noul thriller juridic al lui John Grisham, The Appeal, intră în topul de ficţiune pe primul loc, detronând romanul lui Stephen King, Duma Key, care a ocupat prima poziţie timp de o săptămână. Romanul lui Grisham este despre falsificarea unei alegeri şi, se pare că, în afară de a scrie, îi place să se implice şi în politică. Este un susţinător al lui Hillary Clinton, după cum i-a mărturisit recent lui Charlie Rose. „Am fost în preajma lui Hillary suficient de mult încât să ştiu că este o persoană foarte caldă şi sinceră. Şi astfel de oameni nu întâlneşti prea des“, a spus Grisham. „Când ajungi să o cunoşti personal şi petreci timp cu ea, eşti cucerit de căldura, de simţul umorului şi sinceritatea sa“. Grisham e atât de apropiat de familia Clinton, încât odată a întrebat-o pe Hillary Clinton, în prezenţa a o mie de persoane, dacă ar putea fi el ambasador în Franţa, în timpul administraţiei sale. „Într-un mod foarte politicos mi-a răspuns că nu“, Grisham i-a spus lui Rose. „Pentru că nu ştiu limba franceză. Aş putea s-o învăţ, i-am spus eu“. NOTE: Cea mai recentă alegere făcută de Oprah Winfrey, romanul New Earth: Awakening to Your Life’s Purpose al lui Eckhart Tolle, se află pe primul loc al topului ediţiilor cartonate recomandate, dând la o parte Skinny Bitch. …După Grisham, noua carte care a urcat cel mai mult în topul de ficţiune este Sizzle and Burn de Jayne Ann Krentz, a treia din seria Arcane Society. … În topul cărţilor de non-ficţiune,noua intrare este Iceman: My Fighting Life de Chuck Liddell. Liddell, care a studiat contabilitatea la Cal Poly (cine ar fi ştiut?) este o vedetă a mai multor tipuri de arte marţiale. Romanul lui Upton Sinclair, Oil!, apărut în 1927, este din nou la vânzare mulţumită filmului lui Paul Thomas Anderson, There Will Be Blood, care se bazează pe romanul lui Sinclair. Oil! se află în această săptămână la poziţia 19 a topului ediţiilor broşate in format mare. The Bush Tragedy de Jacob Weisberg intră pe locul 19 în topul non-ficţiune extins. Topul întreg îl puteţi găsi pe nytimes.com/ DWIGHT GARNER books.

Bestselleruri The New York Times Book Review Săpt. aceasta

Ediţii cartonate Săpt. trecută

FICŢIUNE

Săpt. în top

1

THE APPEAL de John Grisham. (Doubleday, 27.95 $.) Intrigi politice şi juridice generate de decizia unei instanţe din Mississippi contra unei firme de chimicale care elibera deşeuri toxice.

2

DUMA KEY de Stephen King. (Scribner, 28 $.) Un freelancer din Minnesota se mută în Florida pentru a se recupera după un accident şi începe să creeze tablouri cu puteri misterioase.

3

PLUM LUCKY de Janet Evanovich. (St. Martin’s, 17.95 $.) Bunica lui Stephanie găseşte o geantă cu bani şi se duce să îi joace în Atlantic City, urmărită de posesorul banilor.

4

SIZZLE AND BURN de Jayne Ann Krentz. (Putnam, 24.95 $.) Un membru al societăţii Arcane, dedicată cercetării paranormalului, ajută o femeie cu puteri paranormale.

5

A THOUSAND SPLENDID SUNS de Khaled Hosseini. (Riverhead, 25.95 $.) O prietenie între două femei afgane pe fundalul celor 30 de ani de război.

4

37

6

WORLD WITHOUT END de Ken Follett. (Dutton, 35 $.) Dragoste şi intrigă în oraşul medieval Kingsbridge şi catedrala sa, în centrul romanului anterior al lui Follett, Pillars of the Earth.

5

7

PEOPLE OF THE BOOK de Geraldine Brooks. (Viking, 25.95 $.) Un expert în cărţi rare dezleagă secretele unui manuscris medieval.

8

Săpt. aceasta

18 Februarie 2008

NONFICŢIUNE

Săpt. trecută

Săpt. în top

1

1

IN DEFENSE OF FOOD de Michael Pollan. (Penguin Press, 21.95 $.) O carte-manifest care ne îndeamnă „Mâncaţi. Nu prea mult. Mai ales vegetale“.

1

5

1

2

2

AN INCONVENIENT BOOK de Glenn Beck şi Kevin Balfe. (Threshold Editions, 26 $.) Beck, moderatorul TV şi radio, oferă soluţii pentru probleme ca încălzirea globală şi corectitudinea politică.

2

11

2

4

3

REAL CHANGE de Newt Gingrich cu Vince Haley şi Rick Tyler. (Regnery, 27.95 $.) Cum să construim o Americă mai bună, în viziunea fostului purtător de cuvânt al Casei Albe.

4

3

1

4

TOM CRUISE de Andrew Morton. (St. Martin’s, 25.95 $.) O biografie neautorizată a starului de cinema.

3

3

5

I AM AMERICA (AND SO CAN YOU!) de Stephen Colbert, Richard Dahm, Paul Dinello, Allison Silverman şi alţii. (Grand Central, 26.99 $.) Despre spiritul şi înţelepciunea unui fals învăţat din serialul Colbert Report al postului TV Comedy Central.

7

17

17

6

LIBERAL FASCISM de Jonah Goldberg. (Doubleday, 27.95 $.) Această „istorie alternativă a liberalismului american... dezvăluie rădăcinile acestuia şi asemănările cu fascismul clasic“.

6

4

3

5

7*

THIS REPUBLIC OF SUFFERING de Drew Gilpin Faust. 15 (Knopf, 27.95 $.) Impactul bilanţului enorm de morţi din Războiul Civil, într-o carte scrisă de noul preşedinte de la Harvard.

2

THE SENATOR’S WIFE de Sue Miller. (Knopf, 24.95 $.) O femeie trăieşte cu infidelităţile permanente ale soţului ei.

7

4

8

BORN STANDING UP de Steve Martin. (Scribner, 25 $.) 14 Martin, acum scriitor şi actor, îşi aminteşte de vremea când făcea stand-up comedy, de la începutul anilor ‘60 până în 1981.

11

9

BEVERLY HILLS DEAD de Stuart Woods. (Putnam, 25.95 $.) Crimă şi intrigă politică în timpul Prigoanei Roşii de la Hollywood, în anii 1940.

6

3

9

ICEMAN de Chuck Liddell cu Chad Millman. (Dutton, 25.95 $.) Un luptător de arte marţiale care concurează în campionatul Ultimate Fighting îşi descrie viaţa şi meciurile.

10

SWORD SONG de Bernard Cornwell. (Harper, 25.95 $.) În acest al patrulea volum din seria Saxon Tales, cu acţiunea la finele secolului IX, vikingii au pus stăpânire pe Londra.

8

10*

GEOGRAPHY OF BLISS de Eric Weiner. (Twelve, 25.99 $.) Un scriitor investighează în ce măsură fericirea unei persoane este legată de geografia şi cultura din care face parte.

8

4

11

BLASPHEMY de Douglas Preston. (Tom Doherty/Forge, 25.95 $.) Un agent C.I.A. urmăreşte oameni de ştiinţă ce deţin un uriaş accelerator de particule cu care vor să descopere secretul creaţiei.

9

11

QUIET STRENGTH de Tony Dungy şi Nathan Whitaker. (Tyndale, 26.99 $.) Memoriile primului antrenor de culoare care a câştigat Super Bowl (cu Indianapolis Colts în 2007).

9

30

12

DOUBLE CROSS de James Patterson. (Little, Brown, 27.99 $.) Alex Cross şi noua sa prietenă, o poliţistă, înfruntă un ucigaş infatuat din Washington.

11

12

A LONG WAY GONE de Ishmael Beah. (Sarah Crichton/ Farrar, Straus & Giroux, 22 $.) Amintirile unui fost copil-soldat din Sierra Leone.

13

THE SHOOTERS de W. E. B. Griffin. (Putnam, 26.95 $.) In- 10 vestigaţia unui ofiţer de armată asupra dispariţiei unui agent antidrog este obstrucţionată de militari şi agenţi secreţi.

5

13

THE NINE de Jeffrey Toobin. (Doubleday, 27.95 $.) O descriere a Curţii Supreme de când administraţia Reagan a pus accentul pe influenţa moderaţilor.

12

17

14

T IS FOR TRESPASS de Sue Grafton. (Putnam, 26.95 $.) 13 Kinsey Millhone trebuie să lupte împotriva unei femei care şi-a însuşit identitatea unei asistente medicale pentru a profita de vecina vârstnică a lui Kinsey.

9

14

FREE LUNCH de David Cay Johnston. (Portfolio, 24.95 $.) Cum avocaţii şi cei care fac lobby au deturnat subvenţii guvernamentale către cei bogaţi.

5

5

15

THE SECRET BETWEEN US de Barbara Delinsky. (Doubleday, 25.95 $.) Pentru a-şi proteja fiica, o mamă minte poliţia legat de cine s-a aflat la volan în timpul unui accident mortal.

2

15

LONE SURVIVOR de Marcus Luttrell şi Patrick Robinson. 16 (Little, Brown, 24.99 $.) Supravieţuitorul unei operaţiuni a Marinei în nordul Afganistanului descrie cum a reuşit să scape de acolo.

32

16*

THE PURRFECT MURDER de Rita Mae Brown şi Sneaky Pie Brown. (Bantam, 25 $.) O femeie dintr-un orăşel din Virginia investighează o crimă, ajutată de pisicile ei.

1

16*

THE GREAT AWAKENING de Jim Wallis. (HarperOne, 10 25.95 $.) Cum credinţa religioasă poate fi o forţă în lupta contra unor probleme sociale ca sărăcia şi încălzirea globală.

2

12

1

2

4

12 32

Topul reflectă vânzările pentru săptămâna care s-a încheiat la 2 februarie, în mai multe mii de puncte de vânzare de pe teritoriul Statelor Unite ale Americii, ale cărţilor de interes general din mai multe categorii. Este vorba de sute de librării (statistic evaluate pentru a fi reprezentative pentru toate librăriile de gen); de lanţurile de magazine naţionale, regionale şi locale; de magazine online de multimedia şi cărţi; de magazine din cadrul universităţilor, magazine de cadouri, supermarketuri, magazine cu discounturi şi puncte de difuzare a presei. Un asterisc (*) arată că vânzările unui titlu sunt foarte apropiate de cele ale titlului imediat precedent. Semnul (†) indică faptul că unele magazine declară comenzi pentru mai multe exemplare din acelaşi titlu. Cărţile care se vând constant nu sunt urmărite în mod activ. Topuri detaliate sunt disponibile pe site-ul nytimes.com/books.

Alegerea editorilor Cărţi recente care ne-au stârnit interesul A BOUND MAN: Why We Are Excited About Obama and Why He Can’t Win de Shelby Steele. (Free Press, 22 $.) Motivaţia personală pare să fie cea care a stat la baza scrierii acestei cărţi, în care stilul autorului este mult mai fascinant decât ceea ce are el de spus despre candidat.

THE PARTY FAITHFUL: How and Why Democrats Are Closing the God Gap de Amy Sullivan. (Scribner, 25 $.) Un manual sofisticat de autoînvăţare pentru democraţii în căutarea unei modalităţi de a „nivela câmpul de rugăciuni“, scris de un jurnalist politic, care este baptist progresist.

SELLOUT: The Politics of Racial Betrayal de Randall Kennedy. (Pantheon, 22 $.) Un profesor de drept de la Harvard priveşte identitatea celor de culoare prin prisma noţiunilor istorice şi contemporane de „trădător al propriei rase“.

SOULED OUT: Reclaiming Faith and Politics After the Religious Right de E. J. Dionne Jr. (Princeton University, 24.95 $.) Dionne preconizează o integrare a moralităţii personale şi o susţinere a bunului comun.

COMEBACK: Conservatism That Can Win Again de David Frum. (Doubleday, 24.95 $.) Frum, care s-a ocupat în trecut de scrierea discursurilor pentru Bush, analizează modul în care partidul republican poate să iasă din capcana în care a intrat.

SIZWE’S TEST: A Young Man’s Journey Through Africa’s AIDS Epidemic de Jonny Steinberg. (Simon & Schuster, 26 $.) Povestea lui Steinberg se desfăşoară în straturi, dezvăluind reţeaua socială complexă a unei singure comunităţi.

THE RACE CARD: How Bluffing About Bias Makes Race Relations Worse de Richard Thompson Ford. (Farrar, Straus & Giroux, 26 $.) O transformare puternică a unei mai vechi discuţii despre rasă. HIS ILLEGAL SELF: de Peter Carey. (Knopf, 25 $.) În acest roman, un băiat călătoreşte în metrou cu o tânără hippie sfidătoare, care se lasă în voia impulsurilor sale materne. MY REVOLUTIONS: de Hari Kunzru. (Dutton, 25.95 $.) Cel de-al treilea roman al lui Kunzru este o extraordinară descriere autumnală a unui radical ratat din anii ‘60. Recenziile complete ale acestora şi ale altor cărţi recent apărute se găsesc pe pagina web nytimes.

19


Raftul cu ediţii broşate CALL ME BY YOUR NAME de André Aciman. (Picador, 14 $.) În acest prim roman despre conştientizarea propriei sexualităţi la vârsta adolescenţei, fiul precoce de 17 ani al unui bogat cadru academic se îndrăgosteşte de un student mai în vârstă, care venise în casa frumos amenajată a tatălui său de pe Riviera Italiană. Studentul se află acolo pentru a revizui un manuscris despre Heraclit, din moment ce acesta este un roman despre dragoste şi timp. Stacey D’Erasmo, criticul nostru, o numeşte „o carte excepţional de frumoasă… o poveste atât despre paradisul găsit, cât şi despre paradisul pierdut“. LOSE YOUR MOTHER: A Journey Along the Atlantic Slave Route de Saidiya Hartman. (Farrar, Straus & Giroux, 14 $.) Hartman, profesor de limba engleză şi literatură comparată la Universitatea Columbia, a făcut o călătorie în Ghana, pentru a înţelege experienţele celor care au fost vânduţi ca sclavi. „Mergând pe drumul urmat de captivi, din interiorul ţării până la coasta Atlanticului, intenţionez să fac o reconstituire a procesului prin care atâtea vieţi au fost distruse şi s-au născut atâţia sclavi“, scrie Hartman. Rezultatul este un îndemn la meditaţie asupra moştenirii sclavagismului. WISH I COULD BE THERE: Notes From a Phobic Life de Allen Shawn. (Penguin, 15 $.) În aceste memorii ciudate, Shawn, un compozitor care predă la Bennington College, descrie viaţa cu atâtea fobii istovitoare, încât „o listă a lor s-ar putea întinde până-n China“. Îşi aminteşte cum a copilărit pe când tatăl său, William Shawn, era editor al New Yorker, într-o casă în care multe subiecte erau considerate tabu – incluzând aventura de lungă durată a tatălui său cu Lillian Ross, religia ebraică a familiei, finanţele şi, poate cel mai important, dispariţia surorii sale gemene, care suferea de autism, şi care a fost internată când aveau aproape 8 ani. THE GOD DELUSION de Richard Dawkins. (Mariner/Houghton Mifflin, 15.95 $.) Această polemică înflăcărată examinează ceea ce Dawkins, un biolog evoluţionist, numeşte „ipoteza lui Dumnezeu“. Revizuind şi combătând argumentele filosofice tradiţionaliste pentru existenţa lui Dumnezeu, el concluzionează că „aproape cu certitudine Dumnezeu nu există“, religia este o forţă dăunătoare în lume, iar „credinţa poate fi foarte, foarte periculoasă“. THE BASTARD OF ISTANBUL de Elif Shafak. (Penguin, 14 $.) Cel de-al şaselea roman al lui Shafak (şi al doilea scris în limba engleză) este considerat best seller în Turcia, unde autoarea a fost dată în judecată, deoarece câteva dintre personajele sale se pare că ar fi „insultat Turcia“, referinduse la genocidul armean. (A fost achitată în 2006). Eroina lui Shafak, o adolescentă din America de origine armeană, călătoreşte în Turcia pentru a-şi explora originile. Vizitând cele patru generaţii de femei din familia tatălui său vitreg, descoperă crima ascunsă din spatele exilului acestuia, menită să simbolizeze istoria multă vreme renegată a Turciei. Stilul lui Shafak în limba engleză este destul de şubred, dar romanul este o declaraţie puternică a nevoii de a-ţi înfrunta trecutul. THE SUPREME COURT: The Personalities and Rivalries That Defined America de Jeffrey Rosen. (Holt, 15 $.) Rosen, profesor de drept la Universitatea George Washington, susţine importanţa temperamentului nepărtinitor în procesul de luare a deciziilor la Curtea Supremă. El examinează patru perechi de judecători, din diferite perioade ale istoriei tribunalului, în fiecare confruntându-se un pragmatic şi un ideolog; cea mai recentă pereche este formată din Rehnquist şi Scalia. Şi Jan Crawford Greenburg este interesată de efectul personalităţilor şi ideologiilor asupra dezbaterilor judecătoreşti. În SUPREME CONFLICT: The Inside Story of the Struggle for Control of the United States Supreme Court (Penguin, 16 $.), ea se concentrează asupra evoluţiei recente a tribunalului american, sugerând că moderaţia din ce în ce mai accentuată a mai multor judecători numiţi de republicani se datorează, în parte, impulsivului ideolog Clarence Thomas. Greenburg mai afirmă că Thomas, departe de a fi ucenicul lui Scalia, chiar a avut o influenţă asupra colegului său mai în vârstă. THE FIRST TOTAL WAR: Napoleon’s Europe and the Birth of Warfare as We Know It de David A. Bell. (Houghton Mifflin, 15.95 $). Bell, profesor la Johns Hopkins, susţine că războiul total este o invenţie modernă, înrădăcinat în naţionalism şi fervoare revoluţionară şi că Napoleon a fost primul său practicant. THE CLEFT de Doris Lessing. (Harper Perennial, 13.95 $.) În acest roman, câştigătoarea Premiului Nobel pentru literatură din 2007 îşi imaginează că „strămoşul uman, cel primitiv şi fundamental, a fost probabil femeia, iar bărbaţii au apărut mai târziu, ca un fel de răspuns cosmic întârziat“. Femeile din inversarea mitului biblic a lui Lessing sunt o rasă partenogenetică de creaturi marine. TALES FROM THE TORRID ZONE: Travels in the Deep Tropics de Alexander Frater. (Vintage Departures, 14.95 $.) Autoproclamat „tropofil“, Frater, un autor englez care scrie despre călătorii, face un voiaj de-a lungul Amazonului, râului Irrawaddy şi în jurul câtorva insule din Pacificul de Sud, în acest „plăcut amalgam de carte, un amestec de întâlniri amuzante, privelişti ciudate, istorie uitată şi mâncare deosebit de proastă“, aşa cum o descrie William Grimes în The Times. FAMILY ROMANCE: A Love Story de John Lanchester. (Penguin, 15 $). La moartea mamei sale, în 1998, Lanchester, scriitor şi critic britanic, descoperă că aceasta fusese călugăriţă timp de 15 ani – şi că era cu 9 ani mai în vârstă decât pretindea. Lanchester îi descoperă secretele şi scrie despre viaţa petrecută de familie în Asia, însă, în realitate, această carte se axează pe relaţiei dintra mamă şi fiu. ELSA DIXLER

20

Bestselleruri Ediţii broşate The New York Times Book Review Săpt. aceasta

FICŢIUNE FORMAT CLASIC

Săpt. în listă

Săpt. aceasta

18 Februarie 2008

FICŢIUNE-FORMAT DE BUZUNAR

Săpt. în listă

1

THE PILLARS OF THE EARTH de Ken Follett. (New 12 American Library, 24.95 $ şi 20 $.) Crimă, incendiu şi pofte trupeşti înconjoară construcţia unei catedrale.

1

TREASURES de Nora Roberts. (Silhouette, 7.99 $.) O reeditare a două romane, Secret Star şi Treasures Lost, Treasures Found.

2

2

ATONEMENT de Ian McEwan (Anchor, 14.95 $.) O cro- 12 nică a dezintegrării vieţii idilice a unei familii engleze.

2

SNOWFALL AT WILLOW LAKE de Susan Wiggs. (Mira, 7.99 $.) Un avocat influent supravieţuieşte unei luări de ostatici şi se întoarce acasă, la familie, şi la pasiune.

1

3

THE KITE RUNNER de Khaled Hosseini. (Riverhead, 15.95 $ şi 14 $.) Un afgan-american se întoarce la Kabul pentru a afla cum s-a descurcat un prieten din copilărie sub regimul taliban.

3

VAMPIRES ARE FOREVER de Lynsay Sands. 1 (Avon, 6.99 $.) O femeie începe să suspecteze că asociatul ei sexy nu e chiar muritor.

4

WATER FOR ELEPHANTS de Sara Gruen. 22 (Algonquin, 13.95 $.) Un tânăr – şi un elefant – salvează un circ în perioada Marii Crize.

4

THE WATCHMAN de Robert Crais. (Pocket Star, 1 7.99 $.) Un fost poliţist din Los Angeles devine garda de corp a unei moştenitoare derutate, urmărită de moarte.

5

THE 6TH TARGET de James Patterson şi Maxine 4 Paetro. (Grand Central, 14.99 $.) Detectivul Lindsay Boxer şi clubul Women’s Murder investighează dispariţia câtorva copii în San Francisco.

5

BLAZE de Richard Bachman. (Pocket Books, 9.99 $.) 2 Roman de tinereţe al lui Stephen King – Bachman era pseudonimul său – acum revizuit.

6

THE FRIDAY NIGHT KNITTING CLUB de Kate Jacobs. (Berkley, 14 $.) Un grup de femei se întâlneşte săptămânal într-o mercerie din New York.

6

THE PILLARS OF THE EARTH de Ken Follett. (Signet, 15 7.99 $.) Crimă, incendiu şi pofte trupeşti înconjoară construcţia unei catedrale din secolul al XII-lea; reeditare a unui roman din 1989.

7

LOVE IN THE TIME OF CHOLERA de Gabriel García 18 Márquez. (Vintage International, 14.95 $.) Dragostea unui poet columbian faţă de o femeie este greu încercată.

7

PLUM LOVIN’ de Janet Evanovich. (St. Martin’s, 4 6.99 $.) Un bărbat misterios din viaţa lui Stephanie Plum o ajută să ia urma unei peţitoare care a scăpat de cauţiune.

THE ROAD de Cormac McCarthy. (Vintage, 14.95 $.) 22 Un tată şi un fiu călătoresc într-o Americă post-apocaliptică.

8

ATONEMENT de Ian McEwan. (Anchor, 7.99 $.) O cronică a dezintegrării vieţii idilice a unei familii engleze.

9

8 9

BODY SURFING de Anita Shreve. (Back Bay, 14.99 $.) O femeie acceptă un job de educatoare şi ajunge să fie implicată în tensiunile şi rivalităţile dintr-o familie bogată.

9

SISTERS de Danielle Steel. (Dell, 7.99 $.) După o tragedie în familie, patru surori cu vieţi foarte diferite decid să împartă o reşedinţă în Manhattan.

1

10

NO COUNTRY FOR OLD MEN de Cormac McCarthy. 13 (Vintage, 14 $.) În acest roman reeditat, necazurile se abat asupra unui bărbat din vestul Texasului, care găseşte 2 milioane de dolari obţinuţi din droguri – şi decide să-i păstreze.

10

THE FAITHFUL SPY de Alex Berenson. (Jove, 9.99 $.) Un ofiţer C.I.A. infiltrat în Al Qaeda înainte de 11 septembrie 2001 se întoarce din munţii Pakistanului pentru a avertiza asupra unui nou atac terorist.

1

11*

THE OTHER BOLEYN GIRL de Philippa Gregory. (Touchstone, 16 $.) Povestea unei intrigi de curte cu Henric al VIII-lea, Mary şi Anne Boleyn.

2

11

WHITETHORN WOODS de Maeve Binchy. (Anchor, 7.99 $.) Proiectul unei autostrăzi ameninţă un sat irlandez.

1

THE ALCHEMIST de Paulo Coelho. (HarperOne, 13.95 $.) Un tânăr cioban spaniol călătoreşte în Egipt în căutarea unei comori.

22

12*

THREE IN DEATH de J. D. Robb. (Berkley, 7.99 $.) O reeditare a trei povestiri – Interlude in Death, Midnight in Death şi Haunted in Death – scrise de Nora Roberts, sub pseudonim.

1

12 13

THE MEMORY KEEPER’S DAUGHTER de Kim 22 Edwards. (Penguin, 14 $.) Decizia unui medic de a-şi interna într-un azil fiica nou-născută, când află că are sindromul Down, îi obsedează pe toţi cei implicaţi.

13

THE OVERLOOK de Michael Connelly. (Vision, 7.99 $.) Detectivul Harry Bosch din Los Angeles intră în încurcături cu F.B.I. şi Securitatea Naţională.

5

SUITE FRANÇAISE de Irène Némirovsky. (Vintage, 14.95 $.) Două nuvele, care au fost descoperite la peste 50 de ani după moartea autoarei lor la Auschwitz.

14

THE UNDEAD NEXT DOOR de Kerrelyn Sparks. (Avon, 6.99 $.) O femeie visează la fericire „până la adânci bătrâneţi“ cu un străin frumos care se întâmplă să aibă nişte obiceiuri foarte ciudate.

1

14 15

THE GATHERING de Anne Enright. (Black Cat/ 14 Grove, 14 $.) O femeie de vârstă mijlocie încearcă să se împace cu sinuciderea fratelui ei; cartea a câştigat Man Booker Prize în 2007.

15

KILLING FEAR de Allison Brennan. (Ballantine, 6.99 $.) Un ucigaş în serie ieşit din închisoare vrea să se răzbune pe poliţistul şi dansatoarea de striptease care l-au trimis după gratii.

1

16

THE EMPEROR’S CHILDREN de Claire Messud. 22 (Vintage, 14.95 $.) Câţiva privilegiaţi având puţin peste 30 de ani încearcă să-şi facă un nume în lumea literară newyorkeză chiar înainte de 11 septembrie 2001.

16

THE MURDER GAME de Beverly Barton. (Zebra, 1 6.99 $.) Un detectiv particular şi un agent F.B.I. ce urmăresc un asasin în serie devin implicaţi în scenariul sadic al acestuia.

17

PS, I LOVE YOU de Cecelia Ahern. (Hyperion, 10 13.95 $.) O văduvă tânără înfăptuieşte o serie de sarcini pe care soţul ei i le-a lăsat într-un pachet de scrisori.

17*

HE SHAPE SHIFTER de Tony Hillerman. (Harper, 9.99 $.) Lt. Joe Leaphorn, un detectiv care se ocupă de amerindieni, investighează povestea complicată a unui vechi covor Navajo.

18*

THOSE WHO SAVE US de Jenna Blum. (Harvest, 14 $.) O profesoară de istorie germană cercetează ce s-a întâmplat cu adevărat în viaţa mamei ei în Germania celui de-Al Doilea Război Mondial.

1

18

KEY LIME PIE MURDER de Joanne Fluke. (Kensington, 2 6.99 $.) Un jurat al unui concurs de gătit este găsit mort, iar Hannah Swensen trebuie să demaşte asasinul.

19

OIL! de Upton Sinclair. (Penguin, 15 $.) Romanul din 1927 al lui Sinclair, despre lăcomie, corupţie şi luptă de clasă, în timpul boom-ului petrolier din sudul Californiei.

1

19

NEXT de Michael Crichton. (Harper/Harper-Collins, 9.99 $.) Autorul Jurassic Park descrie un viitor nu prea îndepărtat, în care ingineria genetică pierde controlul.

20

SOMEDAY de Karen Kingsbury. (Tyndale House, 13.99 $) În cartea a 3-a din seria Sunrise sunt explorate conflictele familiale şi presiunile vieţii de vedetă.

1

20

DADDY’S GIRL de Lisa Scottoline. (Harper/ HarperCollins, 7.99 $.) Prinsă în mijlocul unei revolte într-o închisoare, o profesoară la drept trebuie să se apere când e acuzată pe nedrept de crimă.

22

5

3

22

6

12

1

Topul reflectă vânzările pentru săptămâna care s-a încheiat la 2 februarie, în mai multe mii de puncte de vânzare de pe teritoriul Statelor Unite ale Americii, ale cărţilor de interes general din mai multe categorii. Este vorba de sute de librării (statistic evaluate pentru a fi reprezentative pentru toate librăriile); de lanţurile de magazine naţionale, regionale şi locale; de magazine online de multimedia şi cărţi; de magazine din cadrul universităţilor, magazine de cadouri, supermarketuri, magazine cu discounturi şi puncte de difuzare a presei. Un asterisc (*) arată că vânzările unui titlu sunt foarte apropiate de cele ale titlului imediat precedent. Semnul (†) indică faptul că unele magazine declară comenzi pentru mai multe exemplare din acelaşi titlu. Cărţile care se vând constant nu sunt urmărite în mod activ. Topuri detaliate sunt disponibile pe site-ul nytimes.com/books.


Bestselleruri ediţii broşate The New York Times Book Review Săpt. aceasta

NONFICŢIUNE

Săpt. în listă

18 Februarie 2008

Săpt. aceasta

Săpt. în listă

1

EAT, PRAY, LOVE de Elizabeth Gilbert. (Penguin, 54 15 $.) Călătoria de un an a unei scriitoare în căutarea propriei identităţi o poartă prin Italia, India şi Indonezia.

11

CHARLIE WILSON’S WAR de George Crile. (Grove, 8 14.95 $; 14 $.) Cronica eforturilor unui congresman de a dirija miliarde către rezistenţa antisovietică din Afganistan, în anii ‘80.

2

THREE CUPS OF TEA de Greg Mortenson şi David 53 Oliver Relin. (Penguin, 15 $.) Un fost alpinist clădeşte şcoli în Pakistan şi Afganistan.

12

THE GOD DELUSION de Richard Dawkins. (Mariner, 15.95 $.) Un cercetător de la Oxford susţine iraţionalitatea credinţei în Dumnezeu.

3

THE GIFT OF FEAR de Gavin de Becker. (Delta, 15 $; Dell, 7.99 $.) Despre semnalele intuitive care ne pot proteja să nu devenim victimele violenţei.

4

13*

HE TIPPING POINT de Malcolm Gladwell. (Back Bay/Little, Brown, 14.95 $.) Un studiu al epidemiilor sociale, cunoscute şi sub numele de obsesii.

4

THE INNOCENT MAN de John Grisham. (Delta, 16 $; Dell, 7.99 $.) Prima carte de non-ficţiune a lui Grisham are ca personaj principal un om condamnat pe nedrept la moarte.

11

14

THE WORLD IS FLAT de Thomas L. Friedman. (Picador, 28 16 $.) O nouă ediţie a unei analize a politicii economice şi externe a secolului XXI, făcută de un jurnalist de la The Times.

5

THE AUDACITY OF HOPE de Barack Obama. (Three Rivers, 14.95 $.) Senatorul de Illinois propune ca americanii să depăşească divizarea politică.

6

15

THE DIVING BELL AND THE BUTTERFLY de Jean4 Dominique Bauby. (Vintage, 12.95 $; 11.95 $.) După un atac cerebral care l-a lăsat infirm, editorul ediţiei franceze a revistei Elle a scris acest volum memorialistic comunicând cu ochiul stâng.

6

INTO THE WILD de Jon Krakauer. (Anchor, 12.95 $.) 141 Obsesia unui bărbat pentru sălbăticie sfârşeşte tragic.

16

I HOPE THEY SERVE BEER IN HELL de Tucker Max. 18 (Citadel, 12.95 $.) Reflecţiile unui Don Juan egocentric şi beţiv.

7

DREAMS FROM MY FATHER de Barack Obama. 81 (Three Rivers, 13.95 $.) Senatorul povesteşte despre viaţa sa ca fiu al unui bărbat african şi al unei americance albe.

17*

LINK de Malcolm Gladwell. (Back Bay/Little, Brown, 15.99 $.) Importanţa instinctului.

8

THE GLASS CASTLE de Jeannette Walls. (Scribner, 108 15 $.) Autoarea îşi aminteşte o copilărie bizară în timpul căreia ea şi fraţii ei s-au mutat de nenumărate ori.

18

A WHOLE NEW MIND de Daniel H. Pink. (Riverhead, 15 $.) De ce persoanele cu imaginaţie bogată vor conduce viitorul.

9

9

90 MINUTES IN HEAVEN de Don Piper cu Cecil 67 Murphey. (Revell, 12.99 $.) Un preot povesteşte experienţa lumii de dincolo pe care a avut-o după un accident.

19

THE PORTABLE ATHEIST editat de Christopher Hitchens. (Da Capo, 17.50 $.) Zeci de lecturi pentru atei, din autori din trecut şi din prezent.

13

10

THE OMNIVORE’S DILEMMA de Michael Pollan. 23 (Penguin, 16 $.) Urmărind hrana de la sursă până în farfurie, un jurnalist vorbeşte despre apetit şi conştiinţă.

20

THIS IS YOUR BRAIN ON MUSIC de Daniel J. 21 Levitin. (Plume, 15 $.) Un rocker transformat în neurolog scrie despre legătura dintre muzică şi natura umană.

5

181

44

Sfaturi, Cărţi practice şi Diverse Săpt. aceasta

EDIŢII CARTONATE

Săpt. în listă

1

THE SECRET de Rhonda Byrne. (Atria/Beyond Words, 23.95 $.) Legea atracţiei ca o cheie pentru a obţine ceea ce vrei.

2

HOW NOT TO LOOK OLD de Charla Krupp. (Springboard, 25.99 $.) Sfaturi de la un fost beauty editor.

3

BECOME A BETTER YOU de Joel Osteen. (Free 16 Press, 25 $.) Şapte secrete pentru a te bucura de viaţă.

4

YOU: STAYING YOUNG de Michael F. Roizen şi 14 Mehmet C. Oz et al. (FREE PRESS, 26 $.) Principiile longevităţii şi cum să combaţi efectele îmbătrânirii.

Săpt. aceasta

EDIŢII BROŞATE

Săpt. în listă

56

1

A NEW EARTH de Eckhart Tolle. (Plume, 14 $.) Un maestru spiritual ne învaţă să fim toleranţi ca să evităm conflictele şi suferinţa.

5

2

SKINNY BITCH de Rory Freedman şi Kim 30 Barnouin. (Running Press, 13.95 $.) Sfaturi din lumea modeling-ului pentru o dietă vegan.

3

THE POWER OF NOW de Eckhart Tolle. (New World Library, 14 $.) Un ghid pentru dezvoltare personală şi iluminare spirituală.

4

347

THE DANGEROUS BOOK FOR BOYS de Conn 39 Iggulden şi Hal Iggulden. (Collins/HarperCollins, 24.95 $.) Aruncatul pietrelor la suprafaţa apei, legatul profesionist al unui nod şi alte activităţi esenţiale care nu includ jocuri video.

WHAT TO EXPECT WHEN YOU’RE EXPECTING de Heidi Murkoff, Arlene Eisenberg şi Sandee Hathaway. (Workman, 13.95 $.) Sfaturi pentru viitorii părinţi. (†)

5

THE WISDOM OF MENOPAUSE de Christiane Northrup. (Bantam, 20 $.) Cum menopauza oferă oportunităţile pentru reînnoire.

13

6

THE FOOD YOU CRAVE de Ellie Krieger. (Taunton, 28 $.) Reţete cu ingrediente proaspete şi sănătoase, create de realizatoarea emisiunii „Healthy Appetite“ de la Food Network.

6

THE FIVE LOVE LANGUAGES de Gary Chapman. 32 (Northfield, 13.99 $.) Cum să-ţi comunici iubirea astfel ca partenerul tău să înţeleagă.

7

DECEPTIVELY DELICIOUS de Jessica Seinfeld. 17 (Collins/HarperCollins, 24.95 $.) Mama a trei copii (şi soţia lui Jerry Seinfeld) ne dezvăluie trucuri şi reţete pentru a-i învăţa pe copii să mănânce sănătos.

7*

THE WORLD ALMANAC AND BOOK OF FACTS 12 2008, editat de C. Alan Joyce. (World Almanac, 12.99 $.) Cea mai recentă ediţie a unei cărţi de referinţă.

8

THE DARING BOOK FOR GIRLS de Andrea J. Buchanan şi Miriam Peskowitz. (Collins/HarperCollins, 24.95 $.) Poveşti şi proiecte pentru cele ce caută aventura.

14

8

BODY DRAMA de Nancy Amanda Redd. (Gotham, 20 $.) Un ghid cinstit şi necosmetizat despre cum trebuie, de fapt, să arate, să se simtă şi să se schimbe trupurile femeilor.

1

9*

JIM CRAMER’S STAY MAD FOR LIFE de James J. Cramer cu Cliff Mason. (Simon & Schuster, 26 $.) Gazda emisiunii CNBC „Mad Money“ explică cum să te îmbogăţeşti şi să rămâi bogat.

6

9

GETTING THINGS DONE de David Allen. (Penguin, 15 $.) Un consultant în eficienţă dă sfaturi despre cum să ţii stresul la distanţă organizându-ţi timpul mai bine.

12

10

TEMPLES ON THE OTHER SIDE de Sylvia Browne. (Hay House, 25.95 $.) Un medium descrie locurile spirituale de „dincolo de văl“.

1

10

SKINNY BITCH IN THE KITCH de Rory Freedman şi Kim Barnouin. (Running Press, 14.95 $.) Reţete vegan de la autorii cărţii Skinny Bitch.

5*

1

16

3

9

21


Un melanj urban New Orleans a devenit o societate creolă de descendenţe amestecate.

Un plan al oraşului New Orleans din 1817, gravură de William Rollinson. DE JASON BERRY

Î

N august 1769, o flotă de 12 vase spaniole cu 2000 de soldaţi a intrat în portul din New Orleans. Alejandro O’Reilly, ofiţer al armatei spaniole născut la Dublin, a fost trimis să pedepsească liderii răzvrătiţi ai unui oraş franţuzesc ce devenise recent proprietatea Spaniei. De la fondarea sa în 1718, micuţul New Orleans, o regiune nerentabilă a imperiului francez, şi-a câştigat cu greu traiul din recoltele de tutun şi indigo. În comparaţie, insula Sf. Domingo, cu

THE WORLD THAT MADE NEW ORLEANS

De la argintul spaniol la Piaţa Congo de Ned Sublette. Ilustrat. 360 pag. Lawrence Hill Books. 24.95 $.

400.000 de sclavi, avea profituri uriaşe din zahăr. Ludovic al XV-lea, destabilizat de pierderile de război în favoarea Angliei, a cedat Spaniei oraşul din Louisiana. Rămaşi fără pieţele franceze, plantatorii şi negustorii creoli l-au alungat din oraş pe predecesorul lui O’Reilly. O’Reilly a ordonat imediat ca cinci lideri rebeli să fie împuşcaţi şi alţi cinci să fie trimişi în închisoarea din Havana, sediul imperiului colonial spaniol. Deşi O’Reilly a organizat dominaţia spaniolă „în termeni precişi“, politicile stabilite de el şi următorii guvernatori spanioli „au fost destul de progresiste, cel puţin după standardele coloniale“, scrie Ned Cărţile lui Jason Berry includ „Last of the Red Hot Poppas“ şi „Up From the Cradle of Jazz“. Acum lucrează la o carte şi la filmul după aceasta, care studiază tradiţiile funerare ce reflectă istoria oraşului New Orleans. 22

Sublette în The World That Made New Orleans (Cei care au făurit New Orleans), un studiu captivant despre tranziţia de la colonie la oraş american. Guvernatorii spanioli au permis accesul plantatorilor din Louisiana pe pieţele spaniole. Au dat sclavilor mai multe posibilităţi de a-şi răscumpăra libertatea şi au folosit negrii ca soldaţi liberi la apărarea oraşului şi la reprimarea revoltelor sclavilor. Când Spania s-a retras din New Orleans cu puţin înainte de Cumpărarea Louisianei (1803), nici un alt oraş sudist nu avea atâtea cârciumi care serveau clienţi sclavi sau atâţia oameni de culoare liberi. Sublette, autorul apreciatei cărţi Cuba and Its Music, studiază influenţele capitale ale Cubei şi insulei St. Domingo asupra oraşului New Orleans. O revoltă a sclavilor din Santo Domingo izbucnită în 1791 s-a terminat în 1804 cu proclamarea Republicii Haiti de către negrii liberi. În 1809-1810, circa 10.000 de locuitori din Santo Domingo (mai mult de o treime sclavi), care fugiseră în Cuba, au emigrat în New Orleans, dublând numărul locuitorilor. „Toată cultura din New Orleans“, scrie Sublette, „a fost influenţată“ de aceşti albi, negri şi mulatri. Este un cronicar pătimaş al rezistenţei africanilor, al modului în care au reînviat o amintire culturală ce a dat glas muzicii şi tradiţiilor durabile – o amintire care, după spusele nemuritoare ale unui călător din 1819, avea să „zguduie oraşul cu dansurile lor congoleze“. Sublette remarcă identitatea în formare în dansurile sclavilor sub cerul liber – sute de oameni se învârteau în cercuri sinuoase, reînviind coregrafia unei culturi tribale materne. „Se năştea muzica afro-americană“, notează el. Câmpul unde dansau africanii, în afara zidurilor oraşului, lângă o mlaştină imensă de chiparoşi, a fost numit Piaţa Congo. Astăzi uncolţ din parcul Louis Armstrong,

este pământ sfânt pentru muzicieni, leagăn al jazzului clasic. În pofida demersului său cultural lucid, Sublette tinde să folosească termeni speculativi care îi clatină demonstraţia. De exemplu: „Cu siguranţă au existat multe contacte neînregistrate între negrii din New Orleans şi din Havana“. În parte, cartea este şi o polemică împotriva sclaviei, unde Thomas Jefferson este inamicul principal. „A trăit toată viaţa de pe urma muncii sclavilor“, scrie Sublette despre Jefferson, pe care îl numeşte „atât falit, cât şi fabulos de bogat“. El afirmă că „cea mai bună şi mai la îndemână avere a proprietarilor de plantaţii erau negrii, care erau principala lor garanţie“. Poate că sclavia este cel mai mare păcat din istoria Americii; a avut, totuşi, ambiguităţile ei. În New Orleans, oamenii de culoare liberi formau o categorie considerabilă de proprietari de sclavi – chiar dacă se identificau cu revoluţionara Declaraţie franceză a Drepturilor Omului. Astfel de ironii au dus la formarea unei societăţi creole pe care francezii o numeau un métissage culturel – o cultură compusă din descendenţe amestecate. Poveştile din ziarele pariziene despre minele fictive de aur şi argint nu i-au ademenit pe primii colonişti. Astfel, oficialii din Paris au trimis prostituate şi deţinute într-un port îndepărtat al cărui fondator, Jean-Baptiste Le Moyne, Sieur de Bienville, se plângea că îi fug bărbaţii cu femeile indiene. Lovit de arşiţă şi inundaţii, oraşul lui Bienville ar fi căzut pradă foametei dacă n-ar fi fost indienii care au sărit în ajutor în acele vremuri grele. Sublette identifică mugurii unei culturi la primii sclavi din Senegambia, care au adus răsaduri de orez şi artele meşteşugăreşti. Valurile ulterioare de germani, irlandezi şi italieni au găsit legi ce interziceau căsătoriile interrasiale, legi evident în afara realităţii, pentru că oamenii se căsătoreau indiferent de culoarea pielii. Oraşul, ca răscruce a umanităţii, a inspirat mulţi scriitori, de la George Washington Cable la Valerie Martin. Dar memoria culturală stă cu adevărat în muzică, de la Louis Moreau Gottschalk la Louis Armstrong, de la Fats Domino la Wynton Marsalis şi Donald Harrison Jr. Uraganul Katrina a traumatizat oraşul; ţara care a dus oameni pe Lună nu şi-a putut salva oamenii de la inundaţie. „Au refuzat să coopereze pentru a se salva“, scrie Sublette într-un pasaj final faimos despre cei deghizaţi în indieni la primul Gras după Katrina. „Au zguduit oraşul cu dansurile lor h congoleze“.

ILUSTRAŢIE DIN „THE WORLD THAT MADE NEW ORLEANS“


Eseu

Rachel Donadio

Paranoicul şi The Paris Review ând a murit la vârsta de 66 de ani, în 1992, Harold L. Humes trăise deja decenii întregi în care îşi vorbise singur, lui însuşi şi oricui altcuiva ar mai fi ascultat. De la începutul anilor ’70, Humes – un bărbos cu figură de om bun, dar cu mintea zdruncinată, însă nu distrusă total de boală – a fost un fel de bun de inventar la Harvard şi Columbia, autointitulat profesor liber profesionist vrăjinduşi acoliţii cu teoriile sale despre ample conspiraţii guvernamentale, beneficiile canabisului şi forma norilor. Nu a fost dintotdeauna aşa. În anii ’50, Humes, cunoscut drept Doc, era un star literar în ascensiune. Fondase, în Parisul anilor ’50, The Paris Review împreună cu Peter Matthiessen şi alţii. Mai târziu, la New York, a scris două romane de răsunet. The Underground City (1958), thriller plin de mistere despre agenţii secreţi americani şi comuniştii francezi din Parisul postbelic, a fost catalogat de The New York Times drept opera unui scriitor „periculos de talentat“ şi de către The Daily Telegraph din Londra drept „cu adevărat monumental“; Noël Coward i-a spus lui Humes că fiecare personaj „va trăi în memoria mea pentru un timp extrem de lung“. Howard Nemerov, în Partisan Review, a numit cel de-al doilea roman al lui Humes, Men Die (1959), despre trupele americane de culoare de pe o insulă din Caraibe, înainte de cel de-Al Doilea Război Mondial, „o capodoperă tehnică de o uimitoare virtuozitate“. La sfârşitul anilor ’50 şi începutul anilor ’60, Humes se afla în centrul universului cultural din Manhattan, frecventând cluburile de jazz din Village, ajutând la înfrângerea infamelor legi împotriva cabaretelor şi împrietenindu-se cu scriitori precum James Baldwin, Norman Mailer, Terry Southern şi William Styron. Humes a fost managerul primei campanii nebuneşti pentru fotoliul de primar a lui Mailer din 1961 şi a participat la petrecerea din 1960 la care Mailer şi-a înjunghiat cea de-a doua soţie, Adele, aproape omorând-o. A regizat un scurtmetraj mut intitulat Don Peyote şi a creat o machetă ingenioasă de casă din hârtie pentru utilizarea în ţările în curs de dezvoltare. (Humes a urmat M.I.T. până la 16 ani, înainte de a renunţa pentru a se înrola în Marină). Dar, undeva pe parcurs, Humes a fost învins de paranoia. Era obsedat de Central Intelligence Agency şi credea că guvernul îl ţine sub supraveghere. A fost internat o perioadă scurtă la Londra, în 1965, după o supradoză de LSD adus de prietenul său Timothy Leary. Cum a ajuns Humes din scriitor strălucit un paranoic care ţine predici e o poveste spusă cu candoare şi afecţiune în Doc, documentar făcut de una dintre fiicele sale, Immy, care a rulat luna trecută în Manhattan şi urmează să fie difuzat anul acesta de PBS. Intriga din The Underground City, reeditată în ediţie broşată de Random House împreună cu Men Die, îşi găseşte întrucâtva ecou în lumea reală într-una dintre cele mai dramatice revelaţii desprinse din Doc: aceea că Peter Matthiessen, autor al The Snow Leopard şi At Play in the Fields of the Lord, a fost angajat al C.I.A. timp de doi ani, folosindu-se de The Paris Review ca acoperire. „Era chiar după război“, atunci când agenţia „încă nu recurgea la asasinate“, spune Matthiessen într-o secvenţă. La acea vreme, a lucra pentru C.I.A. era privit drept serviciu onorabil în slujba guvernului – sau, aşa cum a spus Matthiessen într-un recent interviu telefonic, „o excursie gratis la Paris pentru a-mi scrie romanul“. Știrea despre implicarea lui Matthiessen în C.I.A. a apărut iniţial într-un material foileton publicat în 1977 în New York

Peter nu e de condamnat pentru un sistem paranoic care îşi transformă instrumentele în victime, ce se va întâmpla cu Styron? … Dar cu jumătate din scriitorii tineri ai Americii care au fost prinşi în plasa noastră?“ Plimpton i-a răspuns negând cu hotărâre orice legătură dintre C.I.A. şi The Paris Review. Într-un interviu recent, Matthiessen a subliniat faptul că revista nu a fost niciodată folosită ca paravan şi că niciodată nu a primit vreun ban de la C.I.A. „Nu, în mod sigur nu“, spunea Matthiessen. „Am folosit The Paris Review ca acoperire, fără îndoială, dar C.I.A. nu a avut nimic de-a face cu Paris Review“. Matthiessen a adăugat că i-a spus lui Plimpton câţiva ani mai târziu despre implicarea sa în C.I.A. „George a fost scandalizat“. Subiectul C.I.A. este examinat în detaliu de către Matthiessen şi alţii în George Being George, o biografie orală a

C

Rachel Donadio este redactor şi editor al Book Review. FOTO: MALCOLM EINAUDI/FONDAZIONE GIULIO EINAUDI

Ar fi putut fi revista „folosită ca o armă a blestematului de război rece?“, Doc Humes îi scria lui George Plimpton.

Doc Humes în Italia, 1969. Times, referitor la dinamica culturală a războiului rece, şi a stârnit o oarecare nelinişte în cercurile literare atunci când a reapărut într-un articol despre documentarul lui Immy Humes, în The Times, anul trecut. Chestiunea finanţărilor secrete de către C.I.A. ale lumii artistice a fost dintotdeauna un subiect contestat. Când s-a aflat, în 1967, că C.I.A. a finanţat o varietate de programe culturale şi reviste literare (îndeosebi jurnalul britanic Encounter) prin intermediul Congress for Cultural Freedom, ştirea a trezit o rumoare teribilă printre scriitorii de stânga, artiştii şi intelectualii care considerau că faptul de a fi fost instrumente involuntare într-un război guvernamental de propagandă le-a compromis statutul de gânditori liberi şi anticomunişti independenţi. În 2002, spiritele s-au agitat din nou, când s-a aflat, dintr-un profil publicat în New Yorker, că Roger Straus, respectatul editor al Farrar, Straus & Giroux, oferise acoperire la sfârşitul anilor ’40 pentru doi căutători de talente literare care erau de fapt ofiţeri de spionaj. În Doc, Matthiessen explică faptul că i-a mărturisit lui Humes implicarea sa în C.I.A. în 1966, după internarea acestuia, pentru a ajuta la diminuarea paranoiei prietenului său. „Am crezut că dacă o să fiu sincer cu el, o să-i fie mai bine“, spunea Matthiessen. Dar mărturisirea nu a micşorat convingerea lui Humes că era înconjurat de conspiraţii. „Îl cred pe Peter atunci când spune că îi e ruşine de implicarea P.R. în nebunia tinereţii sale“, scria Humes într-o scrisoare din martie 1966 către George Plimpton, editorul revistei din 1953 până la moartea sa, în 2003. Dar ar fi putut The Paris Review însuşi să fie „creat şi utilizat ca motor al acestui blestemat de război rece?“, se întreba Humes. „Deşi

lui Plimpton, programată să iasă pe piaţă în această toamnă, spune Nelson Aldrich, care a îngrijit volumul pentru Random House. Aldrich a lucrat ca editor la The Paris Review în 1957 şi, în consecinţă, ca funcţionar de relaţii publice la Congress for Cultural Freedom. El susţine ideea că revista literară nu a primit niciodată bani din partea Congresului, deşi menţionează că Julius Fleischmann, frecventator al cercurilor literare, donase 1.000 $ către The Paris Review la începuturi. Aldrich spune că Fleischmann şi nu fundaţia sa paravan a dat banii, „deşi poate cine ştie, i-ar fi putut primi de la fundaţie“. (Aldrich s-a căsătorit cu fosta soţie a lui Humes, Anna Lou, în 1967). Cu mult înainte de decădere, Humes era cunoscut pentru comportamentul său ciudat, dar plin de afecţiune. Atunci când îşi scria romanele, s-a mutat efectiv în redacţia Random House, dormind adeseori pe canapeaua lui Bennett Cerf, unul dintre fondatori. În Doc, Matthiessen îşi aminteşte cu mândrie cum, la sfârşitul anilor ’50, Humes apărea neanunţat la cină şi rămânea timp de trei zile. Chiar şi în ultimii ani, şi-a păstrat un soi de geniu smintit. Paul Auster, care l-a cunoscut pe Humes în calitate de student la Columbia, în 1969, îşi aminteşte că Humes îi dădea mereu înainte cu conspiraţiile guvernamentale. „Mi-a spus că, schimbând frecvent canalele şi aflând câtă muzică live se difuza la radio în New York, putea spune ce face guvernul cu «toboşarii», termen prin care desemna armele nucleare“. În autobiografia sa, Auster a denumit monoloagele lui Humes „predicile unui neoprofet-modern-şi-vizionar“. Aşa cum se va vedea, convingerea lui Humes că era urmărit nu era pe de-a-ntregul paranoică. După completarea unei cereri prin intermediul Freedom of Information Act, Immy Humes a aflat că guvernul strângea informaţii despre Humes din momentul la care acesta candidase pentru un post la Marshall Plan în Paris, din 1948 şi până la sfârşitul anilor ’70. Unul din documente poartă o notă a lui J. Edgar Hoover însuşi, solicitând cuiva să verifice dosarul lui Humes, spune Immy. Cât despre el, Matthiessen spune că şi-ar fi dorit ca Doc să nu stârnească atât de mult interes în povestea cu C.I.A., un capitol mic în cariera sa lungă de scriitor. „Cu mult, mult timp în urmă ar fi trebuit pur şi simplu să scriu cronologia corectă şi să lămuresc lucrurile“, spune el. „E singura h aventură a vieţii mele pe care o regret“. 23


Pro Editură

C LECŢIA

Universuri secrete

Universuri secrete

Disponibile în librării şi pe www.proeditura.ro

NYTBR 06 | 18 februarie 2008  

New York Times Book Review | Ediţia în limba română