Issuu on Google+

Preţ: 2,5 lei

Ediţia în limba română, nr. 66 – 24 august 2009

Pachet România liberă + Book Review

Se distribuie numai împreună cu ziarul România liberă.

N Ă

E

U

SP

FR

SC

D

N

V

O

K

R

E

A

T

R

R U

R

D

O

I

L

G IN

A

IA

V

Z

E

PA

U

LD

R

N

O

N

A

T

U

B

T

H

II

LO

7

E

S

A

N

R

R PA G IN A 11

Priveşte, plăteşte, iubeşte de Toni Bentley HOS, HOOKERS, CALL GIRLS, AND RENT BOYS

Professionals Writing on Life, Love, Money, and Sex. Edited by David Henry Sterry and R. J. Martin Jr. 333 pag. Soft Skull Press. 15.95 $

Bani şi sex. Sex şi bani. Pare deja că vorbim de ceva murdar. Banii sunt cei care fac sexul să pară murdar? Ori invers? Sau mai degrabă constrângerea puritană conform căreia ambii sunt murdari? Ce sexy! Vreau să spun... ce neruşinare! Totuşi, avem mereu şi mereu noi exemple la îndemână. Fostul guvernator al New York-ului, Eliot Spitzer, a cheltuit 80.000 de dolari pe escorte. Părinţii (părinţii!) senatorului de Nevada John Ensign au împărţit 96.000 de dolari amantei fiului lor şi familiei ei. Guvernatorul Carolinei de Sud Mark Sanford a folosit banii contribuabililor pentru a-şi vizita „sufletul-pereche“ din America de Sud. Iar soţia lui Kobe Bryant a fost văzută purtând un inel cu diamante de 4 milioane de dolari după escapada lui adulterină. Banii – un mijloc pentru a avea parte de sex, dar şi pentru a uita de el. Dacă aveţi impresia că acest cuplu dinamic se întâlneşte doar în cazul personalităţilor publice, gândiţi-vă la propriul divorţ, trecut, prezent sau viitor. Cu toate acestea este încă un tabu să priveşti sexul şi banii ca fiind indisolubil legate, să vorbeşti deschis despre această pereche. De ce se presupune că sexul trebuie să fie gratuit? Nu este niciodată. Puteţi întreba pe oricine. De exemplu, pe Sebastian Horsley, acest Oscar Wilde mai sărman al Angliei. „Diferenţa dintre sex pentru bani şi sex gratis este că primul costă întotdeauna mai puţin“, scrie el. Nu poţi să scapi de bani în dormitor, iar prin comparaţie cu ei, imaginea constantă a părinţilor pare burgheză în sensul bun al cuvântului. Continuare în pagina 6

GEOFFREY GRANDFIELD

WA LTE R K IRN D E S PRE THOMAS PYNCHON PA GI NA 9

|

HELEN VENDLER D E S PR E WALLACE STEVENS PAG INA 13


Editorial

24 august 2009

4

8

11

Ficţiune & Poezie

Nonficţiune

4

1

THE CONFESSIONS OF EDWARD DAY

de Valerie Martin Recenzie de Laurie Winer 5

9

8

10

10

STRANGERS

de Anita Brookner Recenzie de Nancy Kline 17

18

11

15

CRONICA DE FICŢIUNE THE TRUTH ABOUT LOVE

de Josephine Hart

BITTER SPRING: A Life of Ignazio Silone

de Stanislao G. Pugliese Recenzie de Geoffrey Wheatcroft

SOUTH OF BROAD

de Pat Conroy Recenzie de Roy Hoffman 19

LOSING THE NEWS:

The Future of the News That Feeds Democracy de Alex S. Jones Recenzie de Harold Evans

AWAIT YOUR REPLY

de Dan Chaon Recenzie de Lucinda Rosenfeld

GUTS: Combat, Hell-Raising, Cancer,

Business Start-Ups, and Undying Love: One American Guy’s Reckless, Lucky Life de Robert Nylen Recenzie de Meryl Gordon

de Nick Laird Recenzie de Mark Sarvas 16

MAKING AN ELEPHANT:

Writing From Within de Graham Swift Recenzie de Jacob Heilbrunn

ERASED

GLOVER’S MISTAKE

WHY THIS WORLD:

A Biography of Clarice Lispector de Benjamin Moser Recenzie de Fernanda Eberstadt

de Jim Krusoe Recenzie de John Haskell 16

BORN ROUND:

The Secret History of a Full-Time Eater de Frank Bruni Recenzie de Dominique Browning

MIRRORS: Stories of Almost Everyone

de Eduardo Galeano Recenzie de Neil Gordon 14

7

INHERENT VICE

de Thomas Pynchon Recenzie de Walter Kirn 14

Life, Love, Money, and Sex Editată de David Henry Sterry şi R. J. Martin Jr. Recenzie de Toni Bentley

SELECTED POEMS

de Wallace Stevens Edited by John N Serio Recenzie de Helen Vendler

HOS, HOOKERS, CALL GIRLS, AND RENT BOYS: Professionals Writing on

„Toate cărţile mele explorează tema apartenenţei şi non-apartenenţei, acel teritoriu al nimănui“, scria Fernanda Eberstadt într-un e-mail recent. „M-am născut şi am crescut în Manhattan, dar de la 17 ani am trăit, cu întreruperi, în Europa. Cei doi copii ai mei vorbesc o combinaţie bizară de argou francez provensal, engleză britanică specifică adolescenţilor (soţul meu e englez) şi o limbă americană care datorează mai multe filmelor lui W. C. Fields decât experienţei vorbirii curente“. „Chiar dacă am ales singură să fiu în permanenţă un străin de ţara în care mă aflu, tot e neliniştitor pentru un scriitor să trăiască între atâtea idiomuri“, spune Eberstadt, care recenzează, la pagina 8 a numărului de faţă, biografia scriitoarei Clarice Lispector, scrisă de Benjamin Moser. Lispector, unul din cei mai celebri romancieri brazilieni, „a plecat din Ucraina când era în scutece şi şi-a încheiat zilele în Copacabana. Dar ciudata ei autoironie macabră păstrează ceva de neşters din spiritul evreiesc esteuropean“, continuă Eberstadt. „O consider aproape insuportabil de emoţionantă. A fost un geniu literar şi o epavă emoţională şi totuşi ceea ce îşi dorea cel mai mult era să fie o mamă bună – o contradicţie în care multe scriitoare se pot recunoaşte“. Cea mai recentă carte a lui Eberstadt, Little Money Street, este un portret nonficţional al unei familii de muzicieni ţigani din sudul Franţei. „Eroina ţigancă a cărţii, care este una din persoanele pe care le iubesc cel mai mult pe lume, îmi aminteşte de Clarice cu generozitatea ei voioasă, indiferenţa pentru convenţii şi absoluta inadecvare la viaţa cotidiană“. Editorii

Online

Eseu 24

Teorie şi moralitate în noua economie de David Leonhardt

IT’S BEGINNING TO HURT

de James Lasdun BIG MACHINE

de Victor LaValle ABSENT A MIRACLE

de Christine Lehner LABOR DAY

de Joyce Maynard Recenzii de Tom LeClair

Articole & Bestselleruri 20 Bestselleruri cărţi pentru copii 21 Bestselleruri ediţii cartonate 21 Selecţia editorilor 21 TBR: Din culise 22 Bestselleruri ediţii broşate 22 Raftul cu ediţii broşate

Conţine secţiune specială dedicată ştirilor şi cărţilor apărute la editurile din România. www.nytbr.ro. The New York Times Book Review, ediţia în limba română (ISSN 1937-920X) apare săptămânal, publicat de Universe Publishing House Inc. Copyright © 2008-2009 The New York Times. All Rights Reserved. Toate drepturile rezervate. Director editorial: Cristian Teodorescu; Redactorşef: Virginia Costeschi; Editor: Anda Ciurte; Traducători: Ioana Popa, Ştefan Bodea, Cristiana Vişan, Cătălin Pruteanu, Irina Adrian, Teodor Fleşeru, Cătălina Sevastre; Advertising sales: virginia@nytbr.ro, 0745 773 764; PR: ARENA Communications, cecilia@arenacommunications.ro; Machetare şi pre-press: Antal Angyal, CMYK Pro, Budapesta; Tipar: G. CANALE, Bucureşti; Abonamente: difuzare@romanialibera.ro.

2

PODCAST: Săptămâna aceasta vor apărea: Frank Bruni, autor al volumului „Born Round“, Harold Evans despre viitorul industriei mediatice, Motoko Rich cu însemnări din teren şi Jennifer Schuessler cu veşti despre bestselleruri. Gazda va fi Sam Tanenhaus, redactorul-şef al Book Review. Emisiunea este, de asemenea, transmisă şi în New York, vineri la ora 18:05, la postul de radio WQXR, 96,3 FM, sub titlul „Inside the New York Times Book Review“. PAPER CUTS: Blogul Book Review prezintă cărţi şi alte materiale tipărite. SELECŢIUNI: Fragmente din „Erased“ de Jim Krusoe, „Await Your Reply“ de Dan Chaon şi din alte cărţi. E-MAIL CU NOILE APARIŢII: Primiţi în fiecare vineri o trecere în revistă a recenziilor noilor cărţi şi apariţii. nytimes.com/books ILUSTRAŢII DE JOE CIARDIELLO (SUS) ŞI CHRISTOPH NIEMANN


se pare de neînţeles acum, deşi, până acum două luni, o ştiam doar vag, în calitate de autoare a romanului după care s-a făcut ecranizarea lugubră „Mary Reilly“, în 1996, cu Julia Roberts. De fapt, romanul Mary Reilly e atât de fascinant, într-un mod demn de Jane Eyre, încât atunci când am rătăcit volumul, din care citisem cam jumătate, am simţit durere fizică până l-am găsit. Martin a scris opt romane, trei antologii de proză scurtă şi o biografie a Sfântului Francisc. Poate că nu a reuşit să atragă atenţia fiindcă fiecare carte e atât de diferită de celelalte încât e greu să o incluzi într-o categorie. Totuşi, Jane Smiley a reuşit să-şi facă un

Toţi actorii studiază fie cu „Stella“ sau cu „Sandy“; reperele lor culturale sunt Shakespeare şi Yale Rep.

Perversiunile scenei Noul roman al lui Valerie Martin e un gen de thriller care explorează psihicul actoricesc. DE LAURIE WINER

P

ENTRU că asupra lor se manifestă cele mai profunde acte de proiecţie ale noastre, actorii incită emoţii extreme: veneraţie, invidie, dispreţ şi curiozitate. Eforturile actorului de a păstra (şi de a mumifica uneori) instrumentele cu care analizează adevărul – propriul trup şi vocea – ne pot părea nouă, oamenilor de rând, un act de vanitate insuportabilă. Dar chiar şi când îi judecăm, continuăm să căutăm genul de revelaţie pe care numai marile interpretări îl pot produce. Thrillerul lui Valerie Martin, The Confessions of Edward Day (Confesiunile lui Edward Day) e unul dintre cele mai bune romane despre psihicul actorilor pe care le-am citit vreodată. Edward e un actor aspirant în New York-ul dur şi haotic al anilor ’70, acel deceniu în care porţiuni întregi din centrul oraşului constituiau o zonă de sălbăticie urbană, când „pe planeta noastră nu se auzise încă“ de rucola, când tavernele pline de bere ca Jimmy Ray’s şi Phebe’s reprezentau saloanele cotidiene ale oamenilor din teatrul american. Edward şi tinerii lui prieteni studiau toţi fie cu Stella (Adler) sau Sandy (Meisner). Reperele lor culturale erau Shakespeare, Yale Rep şi Playwrights Horizons. Nu se poate spune că

Laurie Winer este fost critic de teatru la The Los Angeles Times; înainte, a publicat recenzii în The Wall Street Journal şi în The New York Times. 4

se izolau, ci mai degrabă că îşi acceptau pur şi simplu apartenenţa la un trib special şi străvechi, că le era menit să ducă o viaţă „iluminată de reflectoare, pusă în scenă de dragul unor necunoscuţi“. Edward, mereu atent şi sardonic, intuia că „dacă am avea succes, atunci lumea obişnuită s-ar închide faţă de noi, iar dacă am da greş, ei bine, ar rămâne închisă, dar într-un mod mai neplăcut“.

THE CONFESSIONS OF EDWARD DAY

de Valerie Martin 286 pag. Nan A. Talese/Doubleday. 25 $

Edward soseşte la New York încercând să descâlcească păienjenişul de sentimente lăsat de sinuciderea mamei sale. Îşi vede vocaţia drept „o cale de ieşire din insuportabila suferinţă şi vină. Emoţiile mele erau cea mai puternică trăsătură pe care o aveam şi se ciocneau între ele în timp ce eu le priveam ca un spectator neajutorat“, îşi observă actorul poziţia, pe care o asemuieşte cu cea a publicului din faţa scenei. Această perspectivă îl ajută să devină un actor mai bun. Într-un weekend memorabil, în timp ce se distra cu colegii de breaslă la plajă în Jersey, Edward se culcă cu frumoasa Madeleine Delavergne. Mai târziu, în acea noapte, savurându-şi cucerirea, se plimbă până la capătul debarcaderului, se sprijină de o balustradă stricată şi cade în mare. Prins de un curent

îngheţat, se dezorientează şi se luptă din răsputeri cu moartea. În acest episod, aşa cum se întâmplă adesea în romanele ei, Martin surprinde minunat suspensia dramei în mintea umană, care procesează informaţii într-o situaţie extremă. Edward reuşeşte cumva să strige după ajutor de câteva ori şi apoi are norocul/ghinionul să fie salvat de dezgustătorul Guy Margate, un alt actor aspirant, care se întâmplă să concureze cu Edward pentru sentimentele lui Madeleine. Guy e un înotător mai bun decât Edward, dar îi este, totodată, inferior: are o aură bizară, „un râs subţire şi trist“ şi o manieră enervantă de a-i observa pe ceilalţi ca „mortul care se uită la vii“. Edward simte aproape imediat că salvatorul său va cere un soi de răsplată ciudată. În personajul Guy, Martin introduce acea nuanţă de ameninţare din ce în ce mai pronunţată cu care ne-a tachinat atât de plăcut în romane precum Property (2003) şi Trespass (2007) şi în antologia The Unfinished Novel and Other Stories (2006). Ca în acele cărţi, Martin construieşte o tensiune ameninţătoare, aproape hitchcockiană prin cunoaşterea tranşantă şi perversă a omului-animal. (Guy e un dublu tulburător şi nepoftit, care ne aduce aminte de Bruno din Strangers on a Train). În universul lui Martin, îţi dai seama că vei fi lovit şi nu că n-ai cum să ştii din ce unghi va veni lovitura, dar autoarea transformă anticiparea într-un joc sumbru şi totodată amuzant. Semi-anonimatul lui Valerie Martin mi

nume cu o operă cam la fel de diversă; a fost ajutată şi de câştigarea Premiului Pulitzer în 1992, cu O mie de acri. Martin a câştigat o distincţie mai puţin cunoscută, Premiul Orange, pentru Property, un roman absolut original care analizează relaţia dintre soţia nefericită a unui proprietar de plantaţie cu sclavul pe care îl primeşte drept cadou de nuntă. Martin e ca un mare actor de personaje care nu atrage niciodată atenţia asupra propriei persoane dincolo de spectacol şi a cărui artă pare să ceară – sau cel puţin să conţină – un tip special de modestie sau poate chiar o dorinţă de a evita luminile rampei. Edward Day ar putea să-i aducă lui Martin, în sfârşit, aprecierea pe care o merită. Romanul ei anterior, Trespass, care explora neîncrederea unei femei din suburbii faţă de iubita refugiată a fiului său, era o carte mai bogată. Însă Edward Day are propriile desfătări profunde, care se conturează mai ales în modul ingenios în care autoarea sondează sensibilitatea unui artist, folosind-o totodată ca o prismă prin care spune o poveste.

E

DWARD DAY are acea privire sfredelitoare cu care poate cerceta atât contribuţiile, cât şi nebuniile veşnice ale profesiei sale. Remarcă răutăcios, la un moment dat, că autobiografiile actorilor se împart de obicei în două părţi: „poveşti tulburătoare despre suferinţele mistice din tinereţea mea, urmate de portrete fermecătoare ale tuturor celebrităţilor care mă admiră“. Edward subliniază că actorii sunt prea narcisişti ca să devină buni povestitori. „Katharine Hepburn avea dreptate când şi-a intitulat obositoarea odă adusă sie înseşi pur şi simplu «Eu»“, scrie el. Însă Edward mai arată şi că înţelepciunea unui actor poate fi ceva minunat. Tocmai fiindcă este actor Edward ştie că „emoţiile se succed în serii care sunt adesea nepotrivite şi contraintuitive“ şi că „acesta este motivul pentru care societatea civilizată a fost creată ca să ascundă“. După ce Guy Margate îl salvează de la înec, Edward îşi dă seama că există o serie de emoţii pe care nu o va descoperi niciodată: umilirea urmată de recunoştinţă. „Dacă politicienii ar putea să înţeleagă măcar acest principiu simplu, lumea ar fi un loc mult mai liniştit“, îşi spune el. Mai că te face să crezi că un actor ar trebui să conducă lumea. Staţi aşa, rectific: că un romancier ar h trebui să conducă lumea. ILUSTRAŢIE DE ANTHONY RUSSO


Sensul simplu al lucrurilor Prima ediţie din opera lui Wallace Stevens în ultimii 20 de ani. DE HELEN VENDLER

P

OETUL Wallace Stevens (1879-1955), avocat de formaţie, îşi scria poeziile noaptea, compunându-le adesea în timp ce mergea pe jos la birou, de dimineaţă, la Hartford Accident and Indemnity Company (unde a devenit vicepreşedinte). A fost fiul unui avocat şi a crescut în Reading, Pennsylvania, fiind forţat de tatăl său să urmeze Dreptul; în cele din urmă i-a făcut pe plac şi a absolvit cursurile Şcolii de Drept din New York, însă de abia după ce s-a şcolit ca student special la Harvard (tatăl său nu voia să-i plătească şcoala decât pentru trei ani, perioadă echivalentă unei diplome de Drept). În ciuda dorinţei tatălui său, s-a însurat cu Elsie Kachel, o fată frumoasă, dar ignorantă, dintr-o clasă socială inferioară. Nici un membru al familiei sale n-a participat la nuntă, iar Stevens nu şi-a mai vizitat şi nici n-a mai vorbit cu părinţii săi câtă vreme a trăit tatăl lui. Nefericita căsnicie avea să se năruie în cele din urmă, într-un mod dureros. Singurul copil al lui Stevens, Holly, mi-a spus că mama ei era bolnavă psihic, că-i privea cu suspiciune pe vecini şi că nu le dădea voie altor copii

SELECTED POEMS

de Wallace Stevens Editat de John N. Serio 327 pag. Alfred A. Knopf. 30 $

să vină la joacă în casa ei, iar când Stevens a fost internat zece zile în spital, înainte să moară de cancer, soţia lui nu l-a vizitat nici măcar o dată (deşi Holly s-a dus la spital în fiecare zi). Holly a râs de povestea aşa-zisului botez al lui Stevens şi a „convertirii“ sale relatate, după mulţi ani, de preotul spitalului. Vizitându-l zi de zi, n-a văzut nimic care să-i indice un asemenea lucru şi nici n-a auzit nimic. (Nu există nici o dovadă scrisă pentru respectivul „botez“, deşi toţi preoţii romanocatolici trebuie să consemneze în scris botezurile pe care le fac). Deşi Stevens a avut mereu un comportament corect, fără să-şi critice niciodată soţia faţă de alţii, tristeţea profundă a vieţii sale – înstrăinat de părinţi, nefericit în căsnicie – a prins expresie în poezii neincluse până acum în volum, precum Red Loves Kit: Da-ul tău, nu-ul ei, nu-ul tău, da-ul ei... Cuvintele ei te acuză de adultere Care pustiesc soarele, deşi metafizic. Într-adevăr, poate că o iubeşti Şi poate că ea are o frumuseţe unică, dar o asemenea iubire nefericită dezvăluie mari cusururi. Singurul neajuns al noului şi excelentului volum Selected Poems (Poezii alese) e că

Cea mai recentă carte a lui Helen Vendler, care predă la Harvard, este „Our Secret Discipline: Yeats and Lyric Form“. FOTOGRAFIE DIN ARHIVA ALFRED A. KNOPF

Wallace Stevens cu Robert Frost în Key West, aprox. 1940. trebuie să excludă asemenea texte revelatoare, care sunt extrase din volumele deja publicate ale lui Stevens. Prin urmare, lasă impresia – ca şi volumele anterioare – unui poet impersonal, lipsit de suferinţe proprii, un poet preocupat mai ales de relaţia dintre imaginar şi real. Stevens însuşi a sprijinit (parţial) această descriere, care nu e doar creaţia cititorilor săi. Dar e o perspectivă eronată. Din cauza reticenţei sale crâncene (cam ca cea a lui Emily Dickinson, pe care poetul o admira), Stevens a scris o poezie mai degrabă simbolică decât transcriptivă. Cât de diferit ar fi receptat cititorii Burghers of Petty Death (Orăşeni cu morţi mărunte) dacă s-ar fi numit Jelania unui fiu la moartea părinţilor săi sau The Snow Man (Omul de zăpadă) dacă ar fi fost intitulat Stoicism într-o căsnicie ratată? Asemeni lui Dickinson, Stevens şi-a câştigat un public larg în ciuda rezervei pe care a impus-o în privinţa vieţii sale personale, iar acum îi cunoaştem mai bine suferinţele. În 1954, Stevens i-a permis lui Alfred Knopf să-i publice Collected Poems la împlinirea vârstei de 75 de ani. Poetul a murit în mai puţin de un an de la acel moment şi, deşi câteva poezii de la sfârşitul vieţii i-au apărut postum, cititorii l-au cunoscut tocmai prin acel volum de Collected Poems. În 1997, editura Library of America ne-a oferit toată poezia lui Stevens şi o parte din proza sa, dar de mult aveam nevoie de ceea ce am primit acum, prin selecţia desăvârşită a lui John N. Serio, editor al The Wallace Stevens Journal şi al The Cambridge Companion to Wallace Stevens: o adevărată ediţie de poeme alese. Ce s-a omis? Operele din tinereţe, poeziile nepublicate despre iubiri nefericite, experimentele verbale mai puţin interesante şi câteva dintre versurile mai dificile, care i-ar putea îndepărta pe începători. Cu un curaj aparte, Serio a ales să in-

cludă cea mai mare parte dintre versurile importante ale lui Stevens, declarând astfel că Stevens n-ar fi Stevens fără ele.

S

TEVENS a spus multe lucruri frumoase şi semnificative despre poezie în proza sa. În discursul susţinut la 72 de ani, când a primit premiul Societăţii de Poezie din America, a vorbit despre spiritul poeziei ca tovarăş al conştiinţei sale, în care poemul devine un act credincios de conştiinţă: „Poeţii în sine, oricare ar fi neajunsurile lor, îşi conduc toată viaţa după acel tovarăş lăuntric al conştiinţei care este, la urma urmei, geniul poeziei în minţile şi sufletele lor. Vorbesc despre un tovarăş al conştiinţei fiindcă, pentru toţi poeţii credincioşi, poezia credincioasă e un act de conştiinţă“. Aceasta e o perspectivă austeră şi etică asupra spiritului şi actului poetic, una la care cititorii de odinioară nu s-ar fi aşteptat de la autorul acelui Harmonium din 1923, care se amuza cu multe poezii comice precum Bantams in Pine-Woods (în care un mic cocoş american se confruntă cu un cocoş uriaş, intimidant şi probabil englez, care guvernează sfera poeziei) sau cu rimele „naive“ din Anecdote of the Jar (în care pune un borcan simplu şi cenuşiu în pustietatea din Tennessee, într-o paralelă ironică cu urna lui Keats depusă la muzeu). Pe de altă parte, Harmonium conţine una dintre cele mai triste poezii ale lui Stevens, The Snow Man, în care un bărbat îşi dă seama că trebuie să se descurce într-o lume permanentă a gheţii şi iernii, a zăpezii, plantelor perene şi vântului, încercând să vadă „nimicul care nu e acolo şi nimicul care este“. De-a lungul vieţii lui Stevens, poezia sa a oscilat între efervescenţa verbală şi austeritatea de New England, între marea retorică a Angliei (şi a religiei) şi „sensul simplu al lucrurilor“, astfel încât uneori părea să

fie şi mai american (şi mai credincios realităţii). Renunţa la una, apoi la cealaltă, dar fiecare făcea parte din sensibilitatea lui. Pentru el a devenit o chestiune de conştiinţă să fie european şi american, să savureze lumea simţurilor şi totuşi să rămână fidel nefericirii ei. Conştiinţa l-a făcut pe Stevens să se confrunte cu marile probleme ale vremii sale: risipirea religiei, natura indiferentă a universului fizic, teoriile marxiste şi socialist-realiste, efectele Marii Crize, incertitudinile cunoaşterii filosofice şi posibilitatea existenţei unei culturi americane profunde, prezente şi viitoare. Au mai fost şi alţii care au abordat aceste teme, însă prea puţini au avut intuiţia lui Stevens în privinţa domeniilor intimităţii şi sublimului, articulate în versuri de o creativitate fără precedent, exprimate într-un stil pe care îl numim deja „stevensian“ (aşa cum spunem „keatsian“ sau „yeatsian“). La urma urmei, a ajuns la o descriere fermă a unui univers onorat prin eforturile omeneşti, dar împrejmuit mereu (precum în superbele versuri din The Auroras of Autumn) de creaţii şi distrugeri „inocente“ în interiorul universului din care autorul face parte. Prefaţa captivantă şi tabelul cronologic informativ pe care ni le oferă John Serio prezintă deschis aceste poezii, cu toată elocvenţa lor umană, unei generaţii născute la o sută de ani după Stevens. Noii cititori vor afla că Stevens convinge prin stil precum şi prin conştiinţă, prin vivacitate, dar şi prin fidelitate, printr-un sentiment tragic, cât şi printr-o satiră comică. Mult mai mult decât Eliot sau Pound, Stevens şi-a dorit cu patimă să fie, mai presus de orice, un poet al unei Americi de secol XX şi al englezei sale americane şi a avut norocul, spre deosebire de ei, să scrie cu tot mai mult geniu spre h sfârşitul vieţii. 5


Priveşte, plăteşte, iubeşte Continuare din pagina 1

Legătura dintre sex şi bani începe să se facă simţită şi în cultura mainstream. Dovezi în acest sens sunt recentul film al lui Steven Soderbergh „The Girlfriend Experience“, în care personajul principal este o escortă foarte scumpă, interpretată de vedeta porno Sasha Grey, şi noul serial HBO „Hung“, despre un tătic simpatic de vârstă mijlocie care devine gigolo. Serialul este însă destul de cuminte: personajul principal este un gigolo îndărătnic, cu probleme financiare, nu unul desfrânat, Doamne fereşte! În mod ironic, sexul pentru bani este mai decent în acest show decât sexul de plăcere. Dar dacă vreţi să ştiţi adevăratul preţ al plăcerii, întrebaţi striperii, femeile de stradă, prostituatele care-şi oferă serviciile pe site-ul Craigslist, operatoarele de la liniile erotice, madamele, peştii, dependenţii de droguri, vedetele porno şi „artiştii spectacolului“ care se prezintă în Hos, Hookers, Call Girls, and Rent Boys (Lele, târfe, dame de companie şi cocote masculine), un volum de eseuri, viniete, tirade şi poeme editat de David Henry Sterry (care a publicat în 2002 un foarte bun volum de memorii, Chicken, despre moravurile sale uşoare din tinereţe) şi R. J. Martin Jr., directorul de dezvoltare al SAGE Project (Standing Against Global Exploitation) din San Francisco, o organizaţie care oferă sprijin pentru toţi cei care lucrează în industria sexului. În timp ce fetele cuminţi cer ieşiri la restaurante, excursii, „angajamente“ sau chiar un inel de logodnă pentru sex, aceasta este o carte despre fetele care cer, pur şi simplu, banii înainte. Judecând după titlul neatrăgător, ai crede că este o maculatură licenţioasă. Nici pe departe. Este un volum care îţi deschide ochii şi uneori te uimeşte, brutal de onest şi adesea amuzant, scris de oameni care chiar au trăit periculos într-un univers paralel. În cele mai multe cazuri, scriitura lor e neşlefuită, lipsită de pretenţii şi captivantă. Dar nu vă faceţi griji, poveştile lor sunt, de asemenea, explicite, incorecte politic şi în mare măsură de necitat în această publicaţie. Întâlnim câteva nume binecunoscute. Xaviera Hollander ne informează că „este mult mai greu să fii scriitoare decât prostituată“, în timp ce sprinţara Annie Sprinkle ne dă „40 motive pentru care curvele sunt eroii“ ei, iar apoi ne întreabă: „Ai tot ce trebuie pentru a fi una?“. Probabil că nu (E mai uşor să fiu scriitoare, cred). Volubilitatea zglobie a lui Hollander şi Sprinkle nu se regăseşte însă în celelalte părţi din carte. „Lele“, o scriere de Jodi Sh. Doff, care „a crescut în suburbii având o altă identitate“, te duce cu gândul la stilul neprefăcut al lui Henry Miller. Ea povesteşte o noapte la Diamond Lil pe Canal Street, unde „Viva se află pe scenă, cu picioarele larg depărtate“. În timp ce clientul, cu capul îngropat între pi-

Toni Bentley a făcut parte din New York City Ballet timp de zece ani şi a scris cinci cărţi, printre care „Winter Season: A Dancer’s Journal“ şi „Sisters of Salome“. În prezent lucrează la o carte despre baletul „Serenade“ al lui Balanchine. 6

cioarele ei, e ocupat, Viva, care are o ţigară între degetele unei mâini şi un pahar în cealaltă mână, stă la palavre cu o prietenă despre o altă prietenă. „La fiecare două minute, Viva îl mângâie pe creştet, iar el, fără să-şi ridice privirea, îi întinde o bancnotă de 20 de dolari dintr-un teanc pe care-l ţine în mână“. Acest minunat moment teatral ilustrează relaţia bani/sex cu un farmec brut şi o relevanţă ce depăşeşte cadrul clubului de striptease. Bancnotă după bancnotă, teancul ajunge la Viva. O persoană multitasking, ea „ţine banii împăturiţi în aceeaşi mână cu ţigara“. Audacia Ray, care acum ţine ore despre sexualitatea umană la Rutgers University, făcea la un moment dat masaje erotice cu final fericit împreună cu o altă femeie pe nume Lily. „Banii ne umezeau şi ne sâcâiau“ în acelaşi timp, scrie ea. Într-o seară, după ce Lily a încasat un cec de 10.000 de dolari (nu avea cont bancar, fireşte) de la autorităţile federale care oferă sprijin persoanelor cu dizabilităţi, a împrăştiat banii pe pat. Şi-au închis telefoanele, au făcut baie împreună, s-au drogat „foarte, foarte tare“ şi s-au rostogolit îmbrăţişate pe patul acoperit de hârtii de 20 de dolari. „Chiar şi acum, când mă gândesc la cea mai fierbinte partidă de sex din viaţa mea, îmi aduc aminte de bancnotele lipite de pielea ei“. Iată o imagine care poate promova bunăvoinţa Unchiului Sam! Sadie Lune, o dominatrix online, dispreţuieşte discursul atotştiutor despre „puterea naturală“ a femeii care face „un bărbat puternic“ să se aplece – ştiţi voi, avocatul, doctorul sau judecătorul care vrea să cureţe toalete cu o zgardă la gât. „Subiectul despre care vorbim cu adevărat – adesea nu pe Internet

şi nu când suntem îmbrăcate în piele – este puterea banilor... Banii sunt în centrul atenţiei... La bani ne gândim când acceptăm un bondage şi teasing lent deşi în acel moment nu ne-am dori decât să lovim un supus recunoscător... Şmecheria este să te împaci cu faptul că banii sunt şeful şefilor“. Deci ce e mai puternic: sexul sau banul? Am uitat. Sunt multe informaţii utile în această carte pentru cei care au în plan un mic adulter, prostituţia sau doar o distracţie de modă veche ca sexul la telefon. Lilycat descrie proto-

În timp ce fetele cuminţi au nevoie de ieşiri la restaurant şi excursii, aceste scriitoare cer, pur şi simplu, banii înainte. colul de la „Feed Me the Line“: „Nu aveam voie să folosim cuvinte sau sintagme cu conţinut sexual explicit până când nu le folosea apelantul... În mod destul de ciudat, să faci un bărbat excitat să vorbească murdar nu e atât de uşor pe cât pare“. Femeile aveau voie să folosească denumirile medicale pentru diferite părţi ale corpului, dar, surpriză, o propoziţie ca „Baby, aş vrea să fac ceva plăcut cu penisul tău“ nu era tocmai ce şi-ar fi dorit să audă clientul (dar e tot ce veţi auzi de la mine în acest articol). Dacă bărbatul nu voia să fie primul care vorbeşte murdar, nu rămâneau decât gemetele, iar Lilycat ne dezvăluie că „dacă gemi prea mult, poţi să ameţeşti şi să leşini aproape“. Aşa că „baby,

vorbeşte murdar“ şi ajut-o pe doamna! Cea mai tulburătoare parte a cărţii, cea care îţi sfâşie inima, este formată din câteva poveşti îngrozitoare ale unor tinere abuzate care au participat la un atelier de tehnică a scrierii literare ţinut de Sterry. De pildă, Jessica Bertucci scrie despre „o vizită de weekend la tatăl său“: „Mi-am implorat mama să nu mă ducă, dar nu m-a ascultat. Ah, apropo, tata m-a violat când aveam doi ani“. Legată la ochi şi aflată în aceeaşi cameră cu prietenul cu care tatăl său bea şi fumează marijuana, îşi aude părintele şoptindu-i în ureche: „Nu-ţi fie frică, îl ajuţi pe tati să plătească chiria“. „Ah, apropo, aveam nouă ani“. Ca editor, Sterry îşi face simţită prezenţa mai mult decât era necesar, prezentând scriitorii cu atâta emfază, încât îi subjugă. Pe de altă parte, biografiile lor sunt în sine o lectură interesantă, deşi te fac să te simţi un chiulangiu lipsit de spirit de aventură. Berta Avila, „o chicana din El Segundo Barrio din El Paso“, lucrează acum ca traducătoare, dar a fost „dansatoare exotică, angajată a unui serviciu de escortă şi a unui bordel, chelneriţă, asistentă medico-legală şi asistentă de învăţătoare în şcoala primară“. Zoe Hansen „a ajuns la stabilitate graţie metadonei şi a simţit că e timpul să-şi deschidă propriul bordel, Sterling Ladies, situat la intersecţia dintre Park Avenue şi 21st Street. Au urmat alte patru bordeluri în următorii trei ani“ (Încep să simt şi eu că trebuie să-mi deschid un bordel). Carol Queen „şi-a luat doctoratul în sexologie pentru a da mai multă rigurozitate obscenităţilor sale“ (Dr. Queen scrie despre a sa „psihometrie orală“, dar nu pot explica aici despre ce-i vorba). Mulţi dintre aceşti autori, poate chiar majoritatea, scriu sub pseudonim. Sunt tot ce ţi-ai putea imagina, dar anonimi. Kirk Read ne spune povestea minunată a lui Ray, un texan bogat, păros, de vârstă mijlocie, care l-a angajat pe Read să-i fie martor la ritualul de înveşmântare cu „multiple straturi extensibile, unul după altul“. După ce şi ultimele detalii – „o pereche de mănuşi aurii lungi până deasupra bicepşilor“ şi „o glugă neagră de spandex“ – sunt potrivite meticulos, Ray se întoarce cu faţa spre Read, „ţinându-şi mâinile ridicate în aer ca un luptător mexican victorios. Umil. Curajos“. Foarte curajos, foarte emoţionant. Scena, în perversitatea ei implicită, îţi dă senzaţia unui test de tărie, ca o crucificare în spandex ce revarsă milă asupra celui care curajul de a merge „în subteran“ şi de a găsi „libertatea erotică prin orice mijloace“. Cei doi bărbaţi îşi strâng mâna – singurul moment în care se ating –, iar drumurile lor se despart. O întâlnire mai tandră şi mai demnă decât multe afaceri conjugale. Acest volum ne aminteşte că a scrie bine nu înseamnă atât să ai un vocabular bogat, să ştii gramatică şi să-l fi citit pe Faulkner, cât să ai capacitatea rară de a spune adevărul – o capacitate pe care educaţia şi sofisticarea tind s-o înăbuşe. Deşi cu toţii ne luptăm să supravieţuim, unii supravieţuiesc mai notabil decât alţii. Strigătul colectiv pentru o identitate ce se aude din această compilaţie nesentimentală va rezona profund chiar şi cu aceia dintre noi h care pretindem că nu plătim pentru sex. FOTOGRAFIE DE JOHN VAN HASSELT/CORBIS


Fraţii Bruni: Frank, dreapta, e cu un an şi jumătate mai mic decât Mark, centru.

Cură de slăbire Frank Bruni rememorează relaţia sa extremistă cu mâncarea. DE DOMINIQUE BROWNING

S

Ă fii critic gastronomic la The New York Times este, pentru cei care iubesc mâncarea, o slujbă de vis: să fii plătit pentru a lua masa oriunde în ţară. Eu, cel puţin, încă încerc să găsesc pe cineva – oricine! – care să fie de acord că o întâlnire perfectă ar începe într-un loc cu cocktailuri, ar continua în altă parte pentru felul principal şi s-ar muta în alt loc pentru desert. De-a lungul anilor, citind cronicile din Times ale lui Frank Bruni, care este în această poziţie din 2004 (şi care ocupă în această lună o altă funcţie la ziar), am putut simţi plăcerea profundă pe care o avea pentru această muncă – atât mâncatul, cât

BORN ROUND

The Secret History of a Full-Time Eater de Frank Bruni Ilustrat. 354 pg. The Penguin Press. 25 $

şi scrisul. Indiferent dacă scria despre slow food sau fast food, mâncare sofisticată sau frugală sau ambele, părea că vrea să invite pe toată lumea la masă cu el sau să-şi scutească cititorii de suferinţă. Scriitura sa a fost mereu puternică şi limpede. După ce i-am devorat memoriile, Born Round: The Secret History of a Full-Time Eater (Născut rotund: Istoria secretă a unui mâncător cu normă întreagă), îl preţuiesc încă şi mai mult, nu numai pentru discernământul şi pentru proza sa desăvârşită, ci şi pentru curajul său. Born Round este o carte despre cum să creşti cu iubire pentru mâncare, familie şi prietenie. Şi este, cel mai important, o carte despre o luptă de-o viaţă, iar asta creează o naraţiune emoţionantă şi tandră. Born Round este despre a fi gras. Conştientizarea propriei greutăţi – şi obsesia faţă de mâncare – au început timpuriu pentru Bruni, în timpul copilăriei petrecute

Noua carte de memorii a lui Dominique Browning, „Slow Love“, va fi publicată primăvara următoare. FOTOGRAFIE DIN „BORN ROUND“

în Westchester County din New York. „Eram un copilaş bulimic“. Reticenţa de anglo-saxonă protestantă a mamei sale s-a prăbuşit „în faţa cârnaţilor italieni picanţi şi graşi ai bunicii Bruni“. Gătitul a devenit centrul vieţii mamei sale; „gătea cu ferocitate“. Bruni se descrie ca fiind un băiat leneş, căruia îi plăcea să citească şi evita activităţile fizice. Mama sa îşi făcea griji în privinţa greutăţii lui, dar orice regim pe care-l impunea era împiedicat nu numai de nevoia ei de a hrăni pe toată lumea, ci şi de bunica. Problema era simplă: mâncarea era iubire. „Îţi plac cartofii prăjiţi ai bunicii?... Înseamnă că o iubeşti pe bunica!“ Capitolul despre Adelina Bruni, care a ajuns în New York în 1929, la vârsta de 17 ani, este perfect; el surprinde etosul răspândit în jur de nenumăratele mese ale unei generaţii de imigranţi italo-americani de dinaintea celui de-al Doilea Război Mondial. Bunica Bruni e o forţă a naturii şi nu poţi să nu cazi sub farmecele ei. Ea furnizează titlul cărţii prin maxima preferată: dacă te-ai născut rotund, nu mori pătrat. Ei bine, dacă şi-ar fi văzut iubitul nepot ajungând la dimensiunile considerabile pe care le-a atins în cele din urmă, ar fi explicat că se referea la faptul că poţi să-ţi schimbi părul, dar năravul ba. La vârsta de 11 ani, Bruni descoperise înotul de performanţă şi acest antrenament intensiv nu numai că l-a ajutat să scadă în greutate, ci i-a oferit şi o autoritate în familia sa de fraţi atletici şi competitivi. Însă avea mereu cel puţin 5 kg în plus. „Odată copil gras, mereu copil gras, niciodată reuşind să te deplasezi prin lume... dezinvolt“. Până la vârsta la care ajunsese la facultate, devenise adeptul folosirii unei colecţii de trucuri pentru slăbit, de la înghiţirea de amfetamine şi laxative până la a voma forţat. Dragostea cu care Bruni scrie despre familia sa e extraordinară. Relaţia cu mama sa a fost una de tandreţe extremă; citind descrierea lui Bruni despre lupta ei cu cancerul, mi-au dat lacrimile. Şi voi s-ar putea să vreţi să lăsaţi cartea deoparte pentru a vă suna mama. „Am început să plâng. Într-un colţ îndepărtat al unui hol dosnic dintr-un subsol

necunoscut, mi-am apăsat ochii cu podul palmelor.... M-am gândit la mama – nu puteam să nu mă gândesc la mama. Cu toate că ea, mai mult decât oricine din familie, ar fi detestat să mă vadă aşa, voiam să fie aici, aveam nevoie de ea aici, aveam nevoie de cineva căruia să nu-i fie teamă să mă întrebe ce naiba se petrecea şi să-mi spună că am probleme şi să fie în stare să le facă pe amândouă fără să mă zdrobească“. Viaţa sentimentală a lui Bruni, însă, a fost foarte nesatisfăcătoare ani de zile. Cum spune el, relaţia definitorie pentru viaţa lui „n-a fost cea cu un părinte, o rudă, un profesor, un camarad. A fost cu stomacul meu“. A putut să fie sincer cu mama lui despre homosexualitatea sa, dar bunica n-a ştiut niciodată. Pe măsură ce creştea în greutate şi în ciuda unei nefericiri atât de mari că a păcălit un doctor pentru a-i da Prozac, cariera lui era în ascensiune. A început o istovitoare perioadă în 1999 ca parte a corpului de presă ce relata pentru The Times despre campania prezidenţială a lui George Bush, iar greutatea sa a atins un record de 121 de kg. Anxietatea lui legată de mâncare şi grăsime e atât de palpabilă că abia m-am putut abţine să nu întind mâna – empatic, desigur – după încă o cutie de prăjituri Oreos în timp ce citeam. Evident, numai cei mai avizi cititori ai Times vor avea un frison văzând latura personală a acelei instituţii, cu toate că menţionarea numelor e rezervată: iat-o pe „Alessandra“ gata să înfulece o îngheţată; şi cine în afară de „Maureen“ ar fi avut discernământul şi loialitatea sinceră de a-i plăti lui Bruni şedinţele cu instructorul ei personal, care i-au schimbat viaţa. Până la momentul la care Bruni primeşte telefonul cu oferta de a deveni critic gastronomic, motivele pentru care iubeşte mâncarea nu mai sunt cele nocive. Stă în Roma ca şef de filială al Times şi a deprins arta porţionării caloriilor. În plus, are o viaţă amoroasă. Dacă credeţi că francezii au ajuns să stăpânească şmecheria de a mânca tot ce vor rămânând zvelţi, ei bine, italienii pot depăşi acest lucru: sunt şi fericiţi! În câteva săptămâni, Bruni trece de la „analist politic şi cronicar papal la agent dublu gastronomic“; e fascinant când vorbeşte de „complexa planificare şi aritmetica amănunţită a meseriei“ de critic gastronomic, iar gurmanzii vor fi recunoscători că pot afla câteva dintre ticăloşiile bucătarilor, unele dintre acestea fiind cu adevărat îngrozitoare. Mâncarea înnebuneşte multă lume, în multe feluri diferite. Proza lui Bruni e la fel de solidă ca şi povestea; e limpede că-i place să scrie la fel de mult cât îi place să mănânce. E de asemenea, uneori, foarte amuzant. Dar cel mai bun lucru la Born Round e că e atât de stânjenitoare şi de înălţător de sinceră. Pentru un tip care şi-a petrecut mare parte din viaţă prea ruşinat pentru a-şi da jos jacheta, este o poveste plină de dezvăluiri. Bruni e deschis vorbind despre relaţii ratate, furia faţă de prieteni şi rude, nesiguranţa paralizantă, masturbare (singura dată când am tresărit: oh, prea multe informaţii), vină şi suferinţă. Cartea sa face ce trebuie să facă nişte memorii: desfată şi instruieşte, exprimând durerea pe care altfel mulţi o îndură în singurătate. Promite să aline sufletele care se simt tulburate sau trădate de trupurile lor. O asemenea generozitate uimitoare: Born Round e precum cinele italiene pe care le adoră Bruni – servite gălăgios, vesele, bogate şi delicioase. Cititorii lui Bruni, cel puţin, sunt norocoşi că el s-a născut rotund. h 7


Creatură neîmblânzită O biografie promite să contribuie la sporirea recunoaşterii unei romanciere valoroase.

DE FERNANDA EBERSTADT

I

ATĂ o ghicitoare pentru detectivii literari: care scriitor din secolul XX a fost descris de eminenta critică franceză Hélène Cixous ca fiind ceea ce ar fi putut fi Rilke dacă ar fi fost un „evreu brazilian născut în Ucraina“? Iar de către poeta Elizabeth Bishop ca fiind „mai bună decât J. L. Borges“? Iar de către muzicianul brazilian Caetano Veloso ca una din cele mai importante revelaţii ale adolescenţei sale, alături de sex, dragoste şi bossa nova? Răspunsul este: Clarice Lispector, romancieră de limbă portugheză care a murit la Rio de Janeiro în 1977 şi care, în ciuda admiraţiei unei elite artistice şi savante, încă mai trebuie să-şi câştige locul meritat în canonul literar. Însufleţita şi pasionata biografie a lui Benjamin Moser, de înaltă ţinută intelectuală, promite să repare această nedreptate. În timpul vieţii, Lispector, o frumuseţe blondă felină, cu un magnetism de vedetă de cinema şi un indefinibil accent străin, s-a

Cel de-al cincilea roman al Fernandei Eberstadt, „Rat“, va fi publicat la începutul anului 2010. 8

bucurat de un enorm succes în rândul publicului elevat din Brazilia. Ficţiunea sa, care combină limbajul desăvârşit, umorul impasibil, profunzimea filosofică şi o înţelegere de o luciditate aproape psihotică a condiţiei umane, a fost lăudată pentru că a introdus modernismul european într-o literatură naţională percepută ca destul de provincială. Şi totuşi, scrie Moses, misterul care o în-

WHY THIS WORLD

A Biography of Clarice Lispector de Benjamin Moser Ediţie ilustrată. 479 pag. Oxford University Press. 29.95 $

conjura pe această scriitoare retrasă a făcut ca puţini oameni să-i ştie adevăratele origini. Moses, colaborator regulat la The New York Review of Books şi Harper’s, descrie o poveste de familie care e extrem de tulburătoare chiar şi raportată la destinul majorităţii evreilor europeni în secolul al XX-lea. Lispector s-a născut în 1920 în Podolia, acelaşi teren fertil, în formă de semilună,

de pe teritoriul actual al Ucrainei care a produs numeroase mişcări mistice, atât creştine cât şi evreieşti. Prenumele ei original era Chaya, nu Clarice. Tatăl ei, Pinkhas, căruia i-a fost blocată cariera de matematician din cauză că era evreu, provenea dintr-o familie de învăţaţi religioşi, iar mama, Mania, era fiica unor negustori prosperi. Trauma care a marcat toată viaţa lui Lispector s-a petrecut înainte de naşterea ei. În timpul războiului civil care a urmat revoluţiei bolşevice, Podolia a fost măturată de o serie de pogromuri, adevărate genociduri. În 1918, bunicul lui Lispector a fost asasinat, casa familiei sale a fost distrusă şi, la scurtă vreme după aceea, Mania, deja mamă a doi copii mici, a fost violată în grup de soldaţii ruşi – un atac în urma căruia tânăra femeie a fost infestată cu sifilis. Familia Lispector s-a alăturat hoardelor de refugiaţi înfometaţi care au traversat de-a lungul şi de-a latul teritoriul Moldovei şi Ucrainei actuale, căutând evadarea către Lumea Nouă. Fără acces la tratamente medicale, Mania şi soţul ei au recurs la leacuri băbeşti. Clarice, cea de-a treia şi ultima fiică a Maniei, a fost concepută conform credinţei populare că sarcina poate vindeca o femeie de bolile venerice. Incapacitatea ei de a salva viaţa mamei sale a fost o sursă de remuşcări supurânde: „M-au făcut cu o misiune anume, iar eu i-am dezamăgit. Ca şi cum ar fi contat pe mine în tranşeele războiului, iar eu aş fi dezertat“. În cele din urmă, familia a reuşit să ajungă la Maceió, un orăşel portuar în nord-estul Braziliei. Chaya, rebotezată Clarice, avea de-abia un an atunci. Deşi compatrioţii săi brazilieni o vor privi tot restul vieţii ca pe o străină neasimilabilă, Lispector însăşi declara, neabătută, că Brazilia este adevăratul cămin al sufletului ei, singurul loc de pe pământ unde putea respira liberă. Totuşi, părinţilor ei nu le-a surâs norocul. Mania, de multă vreme mută şi paralizată, a murit când Clarice avea 9 ani. Pinkhas, numit acum Pedro, s-a străduit în zadar să-şi câştige existenţa ca vânzător ambulant şi a murit la vârsta de 55 de ani, lăsându-le copiilor „insuportabila“ amintire a unui matematician talentat şi a unui om de o probitate enormă, căruia răul şi indiferenţa omenească i-au blocat fiecare pas. Şi totuşi, în ciuda acestor începuturi, surorile Lispector au reuşit să-şi asigure cariere valoroase. Cea mai mare a devenit, ca şi Clarice, romancieră, iar cea mijlocie funcţionar public. Clarice a absolvit facultatea de drept – o realizare rară pentru acea perioadă, mai ales având în vedere copilăria ei – şi s-a angajat ca jurnalist la un ziar. În 1943 – la un an după ce Stefan Zweig, alt scriitor evreu care spera că Brazilia i-ar putea oferi alinarea după înclinaţiile pentru genocid ale Europei, se sinucisese într-o staţiune montană aflată nu departe de Rio – Lispector, în vârstă de 23 de ani, şi-a publicat primul roman, intitulat Perto do Coração Selvagem, care a fost un succes instantaneu. Povestea este simplă – un bărbat sfâşiat între atracţia pentru amanta sa sedentară şi relaţia cu nevasta sa de o energie sălbatică – şi înfricoşător de amorală, dar Lispector o întrebuinţează pentru a aborda cu o luciditate brutală ceea ce va deveni întrebarea centrală a întregii sale opere: care este natura prezenţei lui Dumnezeu în această lume? Moser este convingător atunci când interpretează romanul atât ca o divagaţie extin-

să, pornind de la Spinoza, cât şi ca o alegorie a propriilor personalităţi antinomice ale lui Lispector. Căci, aşa cum ne dezvăluie Moser, deşi era o scriitoare cu o înclinaţie aproape cabalistică de a străpunge voalul dintre „cuvânt“ şi „fiinţă“ şi nu prea convinsă de validitatea unor categorii umane precum bine şi rău, era totodată o orfană care tânjea să fie nevasta şi mama perfectă şi care scria rubrici de tipul Lecţii de Maniere Frumoase, în care sfătuia femeile să nu atragă atenţia asupra lor cu haine ţipătoare sau râsete zgomotoase. Lispector s-a măritat la scurtă vreme cu un coleg de la facultatea de drept, care a devenit diplomat. Creatura neîmblânzită, pe care un prieten poet a descris-o ca ���lupoaica“, avea să-şi petreacă o mare parte a vieţii servind ceaiuri şi sandvişuri la reşedinţe diplomatice din Berna sau Washington. Într-o povestire care pare a simboliza propria sa senzaţie perpetuă de involuntară alienare, Lispector scrie despre întâlnirea unui om cu un coati (un fel de raton) în lesă, într-o staţie de autobuz. „Îmi imaginez: dacă omul l-ar lua ca să-l lase să se joace într-o piaţetă, la un moment dat coati-ul s-ar simţi inconfortabil: «Dar, bunule Dumnezeu, de ce se uită câinii aşa la mine?». Îmi imaginez şi că, după o zi perfectă în care s-a purtat ca un câine, coati-ul s-ar simţi melancolic, uitându-se la stele: «De fapt, ce nu e în regulă cu mine?... Ce e cu anxietatea asta, de parcă aş iubi numai ceva complet necunoscut mie?»“ În 1959, Lispector, suferind cumplit de dorul de casă, a părăsit în cele din urmă Washingtonul şi căsnicia şi şi-a dus cei doi fii înapoi în Brazilia.

U

LTIMELE două decenii ale vieţii ei constituie o poveste tristă: dependenţa de somnifere, schizofrenia fiului ei şi nu mai puţin dureroasa nesiguranţă a unei frumuseţi care nu ştie cum să supravieţuiască pierderii atractivităţii sexuale. Deşi creaţiile literare ale lui Lispector erau necontenit redescoperite, nu în ultimul rând de generaţia tinerilor brazilieni din anii 1960 care găseau în ele eliberarea de dictatura politică, ea însăşi s-a izolat aproape complet. Coati-ul, tot mai incapabil să joace rolul câinelui perfect, nu mai dorea să trăiască. Explozia în care Lispector, adormind cu o ţigară în mână, şi-a incendiat apartamentul, provocându-şi arsuri severe pe aproape tot corpul, inclusiv pe mâna cu care scria, pare aproape premeditată. Şi totuşi, chiar în timp ce existenţa fizică îi devenise intolerabilă, ficţiunea sa era în ascensiune. A hora da Estrela, ultimul şi probabil cel mai bun roman al său, publicat în 1977, este un tratat mistic despre natura dragostei, punctul inevitabil de revenire al unei martire posedate de un viguros simţ al absurdului. La două luni după publicarea volumului, cu o zi înainte de ce-a de-a 57 aniversare, Lispector a murit de cancer ovarian. Admiratorii ei devotaţi (numiţi, după cum ne spune Moser, „claricianos“) au găsit multe modalităţi de a se apropia de literatura ei de o complexitate lipsită de compromisuri. Moser, în ciuda faptului că Lispector a evitat referirile directe la evrei, o plasează fără ezitare în tradiţia misticilor evrei care au fost mânaţi de cataclismele istorice şi de traumele personale în crearea propriei teologii, bazate pe absenţa lui Dumnezeu. Biografia sa, documentată asiduu şi fin argumentată, va câştiga cu siguranţă pentru Lispector audienţa cititorilor de limbă engleză pe care o merită. h FOTOGRAFIE DIN WHY THIS WORLD


Droguri de luat, cazuri de rezolvat Cel mai recent roman al lui Thomas Pynchon este un omagiu psihedelic pentru Hammett şi Chandler, în Los Angelesul anilor 1970. DE WALTER KIRN

Autorităţii, care, sugerează Pynchon, nu s-a sfârşit încă. Unii cititori, însă, se vor plictisi de aceste absurdităţi pretenţioase, în ciuda abilei orchestraţii şi a aerului de autenticitate a perioadei. Umorul fumătorului de marijuana, indiferent de plăcerile-i vinovate, n-a evoluat prea mult în ultima jumătate de secol şi ceea ce a reprezentat odată fermecătoarea lui scrânteală a cedat în faţa conformismului. Încă se bazează pe mari revelaţii stârnite de trivialităţi pasagere şi întrerupte brusc de pofta după junk-food. Imediat după ce toate marile enigme sunt rezolvate, mai ales cele care n-au nedumerit pe nimeni niciodată, toată lumea se îndoapă cu carbohidraţi şi-şi aprinde ţigările la capătul cu filtru.

D

ETECTIVII particulari ai literaturii noir americane locuiesc într-un tărâm al întunericului moral, undeva între ordine şi anarhie, principiu şi pragmatism. Sunt prea rebeli pentru a fi poliţişti şi prea cinstiţi pentru a fi pungaşi, nerămânându-le aliaţi naturali în nici o tabără, dar atrăgând duşmani din ambele. Singurătatea lor seamănă cu cea a cowboy-ilor, ceilalţi individualişti melancolici care-şi plătesc libertatea prin anonimat, făcându-i cel puţin la fel de fascinanţi precum cazurile lor, care încep de

INHERENT VICE

P

de Thomas Pynchon 369 pag. The Penguin Press. 27.95 $

obicei ca poveşti despre lăcomie şi dorinţă, dar tind să evolueze în drame ale corupţiei ce implică instituţii mari şi respectate şi pun sub acuzare însăşi societatea. Ce le permite detectivilor să se infiltreze în aceste maşinaţii nu e în principal inteligenţa, ci autonomia lor. Detectivii particulari sunt sceptici şi outsideri, izolarea e secretul viziunii lor. Doc Sportello, blândul erou detectiv din Inherent Vice (Viciu înnăscut) de Thomas Pynchon – un omagiu psihedelic pentru Dashiell Hammett şi Raymond Chandler petrecându-se în ultimele zile ale Los Angelesului din perioada hippie, după ce crimele săvârşite de Manson au stricat atmosfera – trăieşte, ca modelele sale de şcoală veche, la periferie, neînregimentat şi neîmpovărat. Mizerul său orăşel natal, Gordita Beach, e cocoţat la marginea Oceanului Pacific, cu spatele întors la America, atât geografic cât şi cultural. Oraşul e un refugiu pentru rataţi, ciudaţi şi inadaptaţi care trăiesc nu atât în afara legii, ci ca şi cum legea n-ar fi fost inventată niciodată. Pentru Doc, care a nimerit în meseria de detectiv şi şi-a dat seama că se potriveşte stilului său de viaţă lejer, vecinii lui vagabonzii plajei sunt clienţii ideali, predispuşi să intre în mici încurcături, dar neavând chef să provoace probleme serioase. Acest lucru face ca volumul de muncă al lui Doc să fie menţinut la un nivel relativ scăzut, dându-i libertatea să rămână drogat fără întrerupere şi să trăiască în prezent, ceea ce nu e greu pentru el, pentru că şi-a distrus memoria pe termen scurt. E o minune cum de încă mai funcţionează ca persoană, cu atât mai mult cum îşi câştigă existenţa ca detectiv. Adoarme în timpul filajelor, are lapsusuri când chestionează martorii şi pare că nu poate reduce volumul muzicii surf care-i cântă neîncetat în minte. Dacă Doc pare o glumă literară – detectivul particular cu pleoape căzute care nu poate avea încredere în dovezile furnizate de propriile simţuri – atunci trebuie că reprezintă o glumă care are de dat o pildă, de

Walter Kirn, colaborator frecvent al Book Review, este autorul „Lost in the Meritocracy: The Undereducation of an Overachiever“. ILUSTRAŢIE DE ERIK T. JOHNSON

vreme ce Pynchon nu e genul care să ne facă să râdem decât dacă încearcă cu adevărat să ne facă să gândim. Chiar şi în V. şi Gravity’s Rainbow, uriaşele romane de idei care au inspirat mii de dizertaţii la fel de ilizibile pe cât se spune că sunt cărţile, deşi de fapt nu sunt, el îşi fixează intelectualismul în umor şi îl însufleţeşte cu aluzii la cultura pop, în acelaşi timp nesacrificându-i rigoarea profundă. E cel mai mare comedian metafizic al literaturii noastre. Problemele serioase pe care le pune în privinţa universului – că opreşte treptat pe măsură ce Big Bang devine Suspinul Final – tind să ne aline disperarea, nu să o adâncească, destăinuindu-ne cele mai mari poante ale cosmosului: de exemplu, că scopul Creaţiei a fost de a se face absolut de nestăpânit şi neinteligibilă în întregime. Nu e de mirare că atâtea personaje ale lui Pynchon se desfată în desfrâu chimic. Entropia – dacă nu i te poţi opune, alătură-te. Cel puţin, aceasta e metoda lui Doc şi, odată ce subiectul se pune în mişcare (stimulat de căutarea unui dezvoltator imobiliar dispărut, pentru care depravata lui fostă prietenă are o pasiune), povestea ia forma alienării sale mintale, sărind de la digresiune la digresiune şi întrerupându-se periodic pentru şue-

te de narcomani de o intensitate absurdă, pe subiecte incluzând subtilităţile ontologice ale Vrăjitorului din Oz şi ale potenţialei reapariţii a continentului scufundat Lemuria. Urechea lui Pynchon, deprinsă cu muzica atonală a tulburării de deficit de atenţie, e atât pe frecvenţa potrivită, cât şi extrem de stăruitoare, ca în această secvenţă despre nuanţele semiotice ale tonului Charlie de la StarKist1: „Totul ar trebui să fie atât de nevinovat, un snob parvenit, ochelari de designer, beretă, atât de disperat să arate că are bun gust, cu excepţia faptului că e şi dislexic, aşa că încurcă bun gust cu gust bun, dar e mult mai rău decât atât! Mult, mult mai rău! Charlie are cu adevărat această, să zicem, dorinţă obsesivă de a muri! Da! el, el vrea să fie prins, procesat, pus într-o conservă, nu doar orice conservă, îţi dai seama, trebuie să fie StarKist! loialitate sinucigaşă pentru brand“. Aceste izbucniri maniacale nu sunt arbitrare, desigur, dar se strâng în jurul atenţiei centrale a romanului pentru apusul Verii Iubirii2, când totul era înmiresmat şi celest, spre Toamna 1 Marcă de conserve a cărei mascotă este peşteleton Charlie. (n. trad.) 2 Summer of Love, din anul 1967, când zeci de mii de oameni s-au adunat în San Francisco, creând un fenomen de protest politic şi cultural. (n. trad.)

RECUM simpozionul narcoman despre ton, căutarea miliardarului dezertor de către Doc alunecă în cele din urmă în absurd, devenind un colaj de interludii psihedelice populate de tot felul de toxicomani şi vagabonzi. Aceste scene fac ca naraţiunea să avanseze doar intermitent şi uneori ne fac să uităm că există aşa ceva. Dar e previzibil, de vreme ce Pynchon nu construieşte fire narative; în schimb, născoceşte reţele de circumstanţe ale căror semnificaţii depind de unghiurile din care sunt privite şi care pot părea alternativ ameninţătoare şi banale, ca multe situaţii din viaţă. La Pynchon, problema de a distinge între coincidenţe şi conspiraţii, între prozaic şi profund, e una dintre temele definitorii ale conştiinţei. Pentru unii, ca Doc, al cărui echipament cerebral este în special inconstant, această problemă mentală persistentă se poate dovedi insurmontabilă, dar poate că de aceea l-a ales Pynchon pentru acest rol. Confuzia lui reprezintă confuziile noastre exagerate, paranoia lui o versiune a construirii normale a modelelor amplificată exagerat de înghiţirea halucinogenelor. Asta nu înseamnă, însă, că e orb sau nevrotic. Hiper-conştientizarea are sens uneori, mai ales când, precum în 1970 (anul în care se desfăşoară acţiunea), timpurile se schimbă mai rapid ca de obicei şi au fost dezarticulate radical. Marea concluzie a investigaţiei detectivistice nonliniare a lui Don, revelaţia peste care dă în ciuda lui însuşi, e că el şi rudele lui iubitoare de libertate (detectivul şi hippiotul, aflăm în final, sunt înrudiţi ca proscrişi căutători ai adevărului) au fost privaţi de libertate de către conservatori, duşmanii lor naturali, şi pe viitor vor fi monitorizaţi cu consimţământul propriu, pentru a fi asigurată aparenta lor siguranţă. Metodele specifice şi identităţile opresorilor continuă să-l nedumerească pe Doc într-o anumită măsură (ele includ, se pare, internetul, care apare în roman într-o versiune emergentă, ca jucărie a unui pasionat de tehnologie), dar el le prezice scopul dominant: să închidă pentru totdeauna frontierele conştiinţei, făcând imposibilă viaţa în umbră şi aducând la vedere sufletul însuşi sau cel puţin interzicându-i incursiunile acestuia pe tărâmuri profund subiective şi ascunse. Cu alte cuvinte, epoca detectivilor particulari s-a sfârşit şi, cu ea, epoca vieţii private. Şi ce a rămas? Neadormitul, atoatevăzătorul, neclinh titul ochi public. 9


Viaţa mea literară În prima sa operă de nonficţiune, Graham Swift rememorează paşii care l-au ajutat să devină romancier. DE JACOB HEILBRUNN

Î

N The Enemies of Promise, criticul englez Cyril Connolly făcea o distincţie între scriitorii mandarini (Proust, Woolf) şi cei neaoşi (Orwell, Hemingway). Graham Swift aparţine clar celei de-a doua categorii. Swift, câştigător al premiului Booker din 1996 pentru Lost Orders, a scris opt romane care adesea omagiază regiunile rurale englezeşti şi conţin o doză de Thomas Hardy. În tot acest timp, a rezistat oricărei imixtiuni a propriilor experienţe în romanele sale, cizelând o proză colocvială şi frugală care ţinteşte spre adevăruri universale, scoţând în evidenţă ceea ce e local şi particular. Acum, în Making an Elephant (Construirea unui elefant), prima sa încercare în nonficţiune (titlul se referă la un elefant de lemn pe care l-a construit, copil fiind, ca să-şi impresioneze tatăl), el execută un inventar al propriului trecut. Swift

Jacob Heilbrunn e un colaborator regulat la Book Review.

afirmă că întotdeauna l-a deranjat noţiunea că scriitorii sunt permanent în misiuni de recunoaştere pentru material ficţional. Noua sa carte cuprinzătoare reprezintă un soi de schimbare de perspectivă. Încearcă să documenteze evoluţia sa ca romancier prin împletirea a două decenii de eseuri, interviuri şi poeme. Swift îşi manifestă surpriza faţă de suc-

MAKING AN ELEPHANT

Writing From Within de Graham Swift Ilustrată. 401 pg. Alfred A. Knopf. 26.95 $

cesul său, afirmând că nimic din istoria familiei sale nu prevestea mari realizări literare. Totuşi, el consemnează că tatăl său, funcţionar la Oficiul Naţional de Credite, a scris un singur cuvânt atunci când i s-a cerut să-şi menţioneze ocupaţia într-un formular, expresivul „Trudă“. Swift afirmă că a învăţat de unul singur să scrie ficţiune –

„Asemenea călătoriilor anevoioase, cred că cea mai temeinică învăţare e cea solitară“ – fiind multă vreme execrabil în această privinţă. A petrecut trei ani la Universitatea York la începutul anilor 1970, „minţind despre intenţiile mele de doctorat“, ceea ce i-a asigurat subzistenţa graţie unei burse, timp în care a scris primul roman pe care l-a abandonat ca fiind absolut îngrozitor. Unul dintre eseurile cele mai bine conturate e un tribut adus publisherului Alan Ross, care, susţine Swift, a făcut două lucruri: „A deschis o uşă primitoare într-o lume literară care nu mai era o ocupaţie solitară, dar a deschis şi capacul. M-a lăsat înăuntru şi m-a lăsat afară. Mi-a oferit acea primă şi irepetabilă gură de aer de neuitat, oxigenul acelei stări care vine de la un roman pe cale de-a fi publicat“. Totodată, Swift ne oferă privilegiul de a trage cu ochiul la prieteniile sale cu Kazuo Ishiguro, care îl ia cu el atunci când îşi cumpără o chitară, şi cu Salman Rushdie, cu care a sărbătorit Crăciunul de câteva ori în familia Swift, în perioada anilor acelei fatwa

iraniene, şi care, scrie Swift, era la fel de exuberant ca romanele sale, „întotdeauna un pachet intens de energie şi combustie“. Dar probabil cel mai mişcător eseu al colecţiei e cel al evocării aventurilor la pescuit cu Ted Hughes, care i-a arătat unele porţiuni preferate ale râurilor din Devon. Swift îşi aminteşte că „odată, când mi-am luat rămas bun de la el pentru a mă întoarce la Londra, făcând acea scurtă remarcă superficială «înapoi în lumea reală», el mi-a spus, fără urmă de sentimentalitate, aproape sever, «Nu, asta e lumea real㻓. Iar în privinţa operelor sale ficţionale, Swift se pricepe mai bine să explice ceea ce speră să realizeze prin crearea lor decât modul în care le creează, dar asta nu e un păcat prea mare. După Swift, instinctul e cea mai bună călăuză a lui: „Cea mai mare frică perenă a mea e de pierde adevărata inspiraţie. Dacă stai şi gândeşti atent şi sistematic despre ceva, te încearcă teama că o atare gândire va anula emoţia adevărată“. Ceea ce nu s-a întâmplat în romanele lui Swift sau în evocah tiva rememorare a trecutului său.

Sfidând moartea Într-un volum postum de memorii, Robert Nylen ne povesteşte viaţa, bătăliile şi înclinaţiile sale. DE MERYL GORDON

A

JUNGE să te bântuie lectura volumului de memorii al unui scriitor care se afla într-o cursă împotriva cancerului incurabil, pentru a putea reuşi să aştearnă cuvintele pe hârtie, şi care a murit în decembrie 2008 la puţin timp după ce reuşise s-o ducă la bun sfârşit. Deschizi cartea lui Robert Nylen, Guts (Curaj şi viscere), cu un amestec de tris-

GUTS

Combat, Hell-Raising, Cancer, Business Start-Ups, and Undying Love: One American Guy’s Reckless, Lucky Life de Robert Nylen 251 pg. Random House. 25 $

teţe şi curiozitate, pregătit pentru inevitabil. Fir-ar, o să mă facă să-mi pese de el, jelindu-i moartea prematură. Eram nehotărâtă dacă să citesc rapid această poveste pasionantă şi dezordonată sau să încetinesc ritmul în mod deliberat, ştiind că, odată ce cartea se sfârşeşte, vocea gravă, aspră şi amuzantă a lui Nylen va fi amuţit pe vecie. Titlurile cărţilor sunt adesea un simplu

Meryl Gordon, autoare volumului „Mrs. Astor Regrets“, este director de magazine writing la Institutul pentru Jurnalism Arthur L. Carter de la Universitatea New York. 10

truc de marketing, dar acesta evidenţiază apt temele şi naraţiunea lui Nylen. Cuvântul „guts“ se referă la cugetările lui asupra bărbăţiei americane şi a durităţii pe care a demonstrat-o în Vietnam acest ofiţer de armată – ca de altfel şi la organele interne ale lui Nylen, explodând din trupul său în timpul tratamentului pentru cancerul colorectal. Natura lui „iresponsabilă“ este prezentată aici ca o hibă de personalitate: toată viaţa, Nylen s-a simţit mânat să facă prostii incredibile, mici şi mari, inclusiv punerea în primejdie a plutonului său din cauza glumiţelor lui de cowboy. Arogant şi impenitent patru decenii mai târziu, nesocoteşte bunul-simţ, imediat după o operaţie serioasă, împingând o maşină de pe un drum îngheţat, cu rezultate dezastruoase previzibile. Total justificat, Nylen se întreabă: „De ce-mi asum tot timpul asemenea riscuri idioate?“. Fiul unui director gregar de la DuPont, ale cărui transferuri constante menţineau familia într-o mutare continuă, Nylen a învăţat la o vârstă fragedă că până şi o existenţă trăită prudent poate deraia. Sora lui mai mare, Sue, născută cu un sindrom cerebral, era batjocorită de colegii de şcoală ca „spaztică“; încă se simte vinovat că nu i-a oferit mai multă protecţie. Un eveniment traumatic ulterior va deregla întreaga familie când Nylen era în liceu: tatăl său face un pas greşit când iese din camera de lucru şi cade rostogolindu-se pe trepte, fracturându-şi craniul. O afecţiune cerebrală permanentă îl lasă pe

Bertil Nylen confuz şi şomer. Şi bunicul lui Robert Nylen murise ca rezultat al unei căderi nefaste şi al unei răni craniene; autorul îşi descrie rudele cu sarcasm ca „păţite, dar nu bine-păţite“. Totuşi, nu e o carte plângăcioasă sau furioasă pe destin, mai degrabă o cursă haotică, un efort episodic de a explica şi înţelege viaţa. Într-o proză debordantă, Nylen dă dovadă de pură exuberanţă în timp ce se aruncă în lume, un suflet semeţ şi neînfricat, ancorat doar de infinit de toleranta lui soţie, Kit. Cea mai vie secţiune a cărţii îl surprinde pe Nylen în Vietnam: grenadele explodează, şrapnelele duduie, iar teama, sângele, riscurile stupide şi bucuria supravieţuirii unor experienţe extreme animă fiecare pagină. Povestirile nu reprezintă noi contribuţii ale speciei literare, dar sunt ale lui şi le spune bine. După ce îşi încheie serviciul militar, un Nylen epuizat urmează cursurile de la Wharton School, apoi se îmbarcă într-o carieră întreprinzătoare în lumea revistelor, începând în vânzările de publicitate pentru Look. „Spre deosebire de scrâşnetele luptei, puţini dintre noii mei camarazi zâmbitori au sângerat în tranşee, aşa că eram avantajat în carnagiul livrat şi încasat“, scrie el. „Afacerile şi războiul sunt înrudite prin sumbra perspectivă a eşecului“. Triumfurile lui Nylen includ cel de co-fondator al mult admiratei şi totodată straniei, acum defuncte, New England Monthly şi a premiatului site Beliefnet.com. În 2004, marcându-şi cea de a 60-a zi de

naştere cu o colonoscopie de rutină, a aflat că suferă de cancer colorectal, faza a treia. Nylen ne oferă descrierile oribil de sincere ale multiplelor lui operaţii, infecţii şi recidive; individul acesta dur n-are timp pentru confort spiritual şi avânturi optimiste. Dar descrie superb cum bolnavul terminal Ulysses S. Grant, disperat să-şi întreţină familia, a reuşit să mâzgălească ceea ce va deveni un bestseller, murind la patru zile după ce corectase şpalturile. Cartea lui Nylen e înnebunitoare în mai multe feluri: repetă şi povesteşte evenimente într-o ordine aiurea, ca într-un flux al conştiinţei aburit de morfină. Totuşi, autorul are priză. Te face să gândeşti; uneori reuşeşte să-ţi smulgă un zâmbet vizavi de aventurile lui; şi, mai ales, te face să doh reşti să-l fi cunoscut. FOTOGRAFIE DE KATHERINE NYLEN


The Daily Show Alex Jones spune că mai există încă speranţe pentru presa scrisă. DE HAROLD EVANS

revelator element în alegerile prezidenţiale). În ceea ce priveşte capetele vorbitoare, editorialiştii de gazetă, comentatorii radio, editorialiştii de opinii şi comentarii, bloggerii politici şi campionii glumelor, „punctul din care pornesc cu toţi e aproape de fiecare dată informaţia spicuită din... relatări de presă“. Pun pariu că Jay Leno habar n-are cât de dependent a fost de un obuz de fier: e extraordinar să afli că, în primii săi zece ani la „The Tonight Show“, Leno s-a bazat pe precizia presei pentru mai bine de 18.000 de glume politice, „dintre care aproape 4.000 au fost despre Bill Clinton“.

E

XISTĂ Alex Jones şi există Jason Jones. Cei doi Jones, fără nici o legătură între ei, oferă comentarii diferite despre jurnalismul din ziua de azi. În mijlocul vacarmului actual despre cum ne vom mai obţine ştirile dacă ziarele se tot îneacă în nuanţa greşită de cerneală, Alex oferă o analiză pasionată, dar lucidă, a punctului în care ne aflăm şi a direcţiei în care ne-am îndrepta. Jason spune glume în „The Daily Show“. Ca să nu devenim prea neceremonioşi sau să derutăm cititorii, hai să le spunem A.J. şi J.J.

O

LOSING THE NEWS

The Future of the News That Feeds Democracy de Alex S. Jones 234 pag. Oxford University Press. 24.95 $

A.J. provine dintr-o familie de gazetari dintr-un orăşel din Tennessee; a scris despre presă pentru The New York Times din 1983 până în 1992, a câştigat un premiu Pulitzer pentru articolele sale, a scris vreo două istorii ale presei scrise şi, în ultimii opt ani, a fost directorul Centrului Shorenstein de Presă, Politică şi Politici Publice de la Harvard. Legătura lui J.J. cu The New York Times e că, din motive de-acum necunoscute top managementului care a luat respectiva decizie, el a fost invitat în redacţia ziarului ca să chinuiască redactorii şi editorii. Arătând spre un exemplar din ziar, i-a cerut unui director derutat, spre binele camerelor de la „Daily Show“ şi al publicului care chicotea în studio, să-i arate „un lucru de acolo care s-a întâmplat astăzi“. Trucul lui J.J. era că The Times e o „fiţuică veche, care scârţâie“, un dinozaur hărăzit pieirii fiindcă publică „ştiri vechi“ pe hârtie. J.J. îl confruntă pe directorul executiv Bill Keller cu afirmaţia că The Huffington Post face mai mulţi bani; când Keller spune cu curaj că n-a văzut să existe vreo reprezentanţă a The Huffington Post, Google News sau The Drudge Report la Bagdad (sau în oricare alt loc nasol de pe planetă), J.J. ripostează că relatările din The Times nu sunt la fel de amuzante. Analizând perspectiva lui J.J. asupra jurnalismului, nu trebuie să pierdem din vedere sfatul lui Stephen Colbert: „Nu uitaţi, copii! Ca să menţinem o poziţie nejustificabilă, trebuie să practicăm activ ignoranţa“. De fapt, în neghiobia lui asumată sau genetică (e greu de deosebit), J.J. face un serviciu public. Îşi permite o privire la golul în care vom trăi dacă ziarele chiar se vor evapora odată cu hârtia pe care sunt tipărite. Aceasta e perspectiva de tip „barbari la porţile cetăţii“ care l-a determinat pe Alex Jones să-şi scrie cu seriozitate cartea Losing the News (Pierderea ştirilor). A.J. demolează rapid ideea că ştirile se defi-

Sir Harold Evans a fost editorul The Sunday Times din Londra din 1967 până în 1981 şi al publicaţiei The Times din Londra în perioada 1981-1982. ILUSTRAŢIE DE ELLEN LUPTON

nesc doar prin ora zilei. E evident că nu vrem să ni se spună ceea ce ştim deja, dar însemnătatea unei informaţii nu poate fi controlată de ceas. Adesea, cel mai valoros element din jurnalism nu e un episod petrecut astăzi, ieri sau, Doamne fereşte, alaltăieri, ci crearea unei noi perspective susţinute prin luni întregi de investigaţii sau prin articole scrise constant şi periodic. De fapt, tocmai The Times a oferit o mărturie puternică pentru ipoteza lui Jones în timp ce-i citeam cartea. Pe 12 iulie, un articol important, de pagina întâi, nu era despre un eveniment produs în aşa-zisul ciclu al ştirilor, ci o dezvăluire convingător de detaliată (şi uşor de citit) despre cum au fost recrutaţi tineri din Minneapolis pentru jihad în Somalia. Gândurile îţi zboară imediat la dezastre când o asemenea ştire embrionară nu are parte de destulă atenţie: mirajul creditelor ipotecare insuficient monitorizate, care a dus la prăbuşirea financiară; neglijarea situaţiei din New Orleans, tradusă prin ragaviile de după Katrina, sau formarea grupării Al Qaeda în Afganistan, care a dus la atentatele de la 11 septembrie. Acestea sunt ştirile pe care Jones se teme că riscăm să le pierdem, acestea sunt ştirile pe care el spune că le-a abandonat deja generaţia Internet. E vorba de fluxul de informaţii semnificative, „miezul de fier al informaţiei, care reprezintă centrul unei democraţii funcţionale“. Autorul ne cere să ni-l închipuim ca şi cum ar forma un uriaş obuz din fier, ce reprezintă masa totală a relatărilor serioase, oferite de toate organizaţiile de ştiri. Mare păcat că această metaforă e atât de neatră-

gătoare şi că nu sugerează continuitatea organică, însufleţirea şi relevanţa ştirilor, ci trimite cu gândul la greutate şi la moarte, fiindcă Jones aduce lumina într-o beznă împrejmuitoare. El vede presa tipărită continuând ca o forţă vitală, ca „inima vie a unei comunităţi“, „un mediu cald şi confortabil... care poate atrage un public sustenabil, aşa cum s-a întâmplat cu cărţile“ şi, în general, produsul unei „tehnologii evoluate“ şi foarte subapreciate, care e organizatorul „portabil

Pledoaria lui Jones în favoarea presei scrise nu e pur şi simplu nostalgică; autorul ne spune că 85% din ştirile bazate pe date reale provin din presa scrisă. şi reciclabil“ al noilor valori, uşor de citit şi explorat, ba chiar un „chilipir fenomenal“. Pledoaria lui Jones în favoarea presei scrise nu e pur şi simplu nostalgică. Multă lume crede că-şi obţine ştirile de la televizor sau de pe net, dar autorul estimează că, până şi în ziua de azi, 85% din ştirile bazate pe date reale provin dintr-o redacţie de ziar care încearcă să consemneze, să explice şi să investigheze. Respinge televiziunea – reţelele, posturile locale, televiziunile prin cablu – drept media derivative, care oferă din ce în ce mai puţine relatări originale (deşi majoritatea oamenilor ar zice că dezbaterile televizate au fost cel mai

FI Jones cam romantic, dar nu e un Ludit. Recunoaşte că viitorul se va centra pe tehnologia digitală şi pe net, „uluitor prin amploarea şi inovaţiile sale“ şi care e preferat de publicul tânăr. Dar nu crede că site-urile web vor deveni un fel de Atlas, care sprijină pe umerii săi obuzul de fier ce susţine birourile de presă din străinătate, redacţiile de ştiinţă şi cultură şi echipele de jurnalişti de investigaţii. Chiar dacă ar fi destui bani, ceea ce nu se poate spune despre momentul actual, autorul susţine ideea conform căreia cultura jurnalismului de Internet nu sprijină ştirile cu profunzime sau jurnalismul de investigaţie: „Un articol de pe net, de peste 150 de cuvinte, e considerat, în general, prea lung şi are prea puţine şanse să fie citit“. Jones ne mai spune că a mai existat o prezenţă bizară la The New York Times, un futurist care i-a sfătuit pe decanii de la şcolile de jurnalism să pregătească noua generaţie să nu scrie articole mai lungi de 50 de cuvinte. Din moment ce autorul trebuie să admită faptul că circulaţia şi publicitatea nu au atins pragul de jos în cazul presei scrise, cum se presupune că ar trebui să rămânem informaţi dacă vom fi nevoiţi să ne descurcăm cu toate ştirile care încap pe un ecran de celular? Jones se îndoieşte că organizaţiile nonprofit de ştiri pot acoperi această breşă şi pune la îndoială ideea că ziarele pot scoate destui bani punându-şi reporterii şi oamenii de vânzări la treabă pe site-uri. Autorul susţine că nu se poate crea un hibrid de succes din două culturi atât de diferite: „E ca şi cum i-ai cere lui Sinatra să cânte «Blue Suede Shoes»“. În final, Jones îşi pune speranţa pe seama dezvoltării separate a afacerilor gazetăreşti pe net, cu proprietarii de ziare quality mulţumindu-se cu profituri mai mici decât cele înregistrate în trecut şi renunţând la strategii de reducere puternică a costurilor. Aici are, fără nici o îndoială, dreptate. Distrugerea valorii editoriale a unui produs media ar putea fi lăudată doar într-un ospiciu. Însă ceea ce îmi stârneşte cele mai multe îndoieli e verdictul său despre realitate şi potenţialul netului, care poate face faţă, fără nici o problemă, la texte de peste 150 de cuvinte, iar hyperlinkurile pot deschide o întreagă panoramă de surse multimedia globale (dezvăluire: soţia mea este cofondatoare a „The Daily Beast“). Şi mie îmi plac ziarele la nebunie, dar, la urma urmei, ceea ce contează cu adevărat nu e salvarea presei scrise. Totul se va reduce, după cum spune Jones, la „salvah rea ştirilor“. 11


Wanted: librarul iscusit! DE VIRGINIA COSTESCHI Lansarea oficială a campaniei „Te aşteptăm în librărie!“ a avut loc pe 13 august, la Orange concept store. Iniţiată de către Editura Herald, campania se desfăşoară timp de trei luni, în perioada 1 august – 1 noiembrie 2009, şi are acoperire naţională, fiind susţinută de peste 120 de librării din toată ţara. Campania urmăreşte să-l facă pe cititor să redescopere librăria ca loc privilegiat de întâlnire cu universul cărţii şi pe librar ca promotor activ al culturii scrise.

Campania îşi propune să evidenţieze cele mai bune modalităţi de comunicare între editor, librar şi cititor pentru a susţine o lectură de calitate. Pentru că e vorba şi de un concurs, la final va fi ales librarul iscusit, cel mai bun comunicator şi vânzător de carte. Pentru mai multe detalii vi-

zitaţi www.teasteptaminlibrarie.ro. La masa rotundă organizată cu ocazia lansării campaniei au participat reprezentanţi ai asociaţiilor profesionale, precum şi coordonatorii mai multor reţele de distribuţie locală şi naţională: Marieta Seba – director general şi Petre Dănilă – şef serviciu

Înfiinţată în anul 1994, Editura Herald şi-a propus încă de la început „dezvoltarea unor programe vizând realizarea deplină a fiinţei umane si înălţarea ei pe toate planurile existenţiale“. Colecţiile sale (dintre care Cărţi fundamentale, Cultură şi civilizaţie, Manuscris, Esoterica, Fiat Lux, Logos) înfăţişează o mare diversitate de expresii filozofice, religioase şi spirituale prezentate ca tot atâtea răspunsuri la problemele umane fundamentale.

comercial carte de la Compania de Librării Bucureşti, Maria-Cristina Popa – director adjunct Librăriile Humanitas, Virgil Oniţă – preşedinte Libris Cultural Braşov, Geta Vodislav – director marketing Bibliostar şi Gabriela Apostol – director general Librăriile Oasis. „Nu e o viaţă uşoară nici să fii editor, dar nici să fii librar“, spune doamna Seba, gândindu-se mai ales la perioada de criză pe care o traversăm, în care lichidităţile circulă mai greu şi provoacă blocaje. „Cărţile nu se mai vând de la sine, au nevoie de mai multă promovare, de susţinere atât din partea editorilor, cât şi a librarilor“, a adăugat Maria-Cristina Popa. Probabil că mulţi dintre librarii aceia plictisiţi, cu atitudini impersonale şi total detaşaţi de jobul lor ar dispărea dacă această breaslă ar deveni mai vizibilă. „În nomenclatorul meseriilor nici nu există cea de librar, iar o persoană care vrea să practice această meserie nu are un loc unde să se poată instrui“, a spus Geta Vodislav de la Librăria Eminescu. Pe mine informaţia asta

m-a şocat profund. Pentru că una e să vinzi carte şi alta e să vinzi haine sau electrocasnice. Nu poţi să-i spui cititorului care îţi trece pragul „Da, vă vine bine culoare, dacă vreţi vă mai arăt o copertă şi pe bej“. Ca librar trebuie să citeşti omul în primul rând, să ştii până unde poţi merge cu recomandările şi să fii imparţial în alegerea titlurilor despre care vorbeşti publicului. Trăim în România şi ştim cu toţii că o mică atenţie face minuni în dezgroparea amabilităţii unui vânzător. Librarul nici n-ar trebui să fie numit vânzător de carte. El e distribuitor de cultură, poate fi un magician care îţi deschide gustul pentru lectură sau te îndepărtează cu totul de carte. Totul ţine de atitudine şi de pasiunea cu care fiecare îşi face meseria. Vă recomand Librăria Buridan din Paris (www.buridan.fr), care a devenit mai mult decât un loc unde te duci să îţi iei o carte: e loc de întâlnire a pasionaţilor de istorie, e gazda unor lansări spectaculoase de carte şi este inima unei comunităţi pe care o susţine activ.

Ce citete un preedinte? DE VIRGINIA COSTESCHI Publicaţia online The Daily Beast a făcut o listă a lecturilor din 2008 încoace ale preşedintelui Barack Obama. Samuel P. Jacobs, care a scris pentru The Boston Globe, The New York Observer şi The New Republic Online a urmărit preferinţele literare ale lui Obama de la începutul campaniei sale electorale şi

până acum. El spune că Obama preferă un melanj de monografii prezidenţiale, bestseller-uri şi ficţiune de calitate (www. thedailybeast.com/blogs-andstories). În tinereţe Obama se declara un admirator al scrierilor lui Friedrich Nietzsche, William Shakespeare, Herman Melville, Toni Morrison, E. L. Doctorow (cred că preferatul său), Philip Roth, Ernest Hemingway, Ralph

Ellison, Ralph Waldo Emerson, Thomas Jefferson, Mark Twain, Abraham Lincoln, James Baldwin. Barack Obama a declarat că l-au influenţat lecturile Souls of Black Folk de W. E. B. DuBois, Letter From Birmingham Jail de Martin Luther King, Cântecul lui Solomon de Toni Morrison, Puterea şi gloria şi Americanul liniştit de Graham Greene, The Golden Notebook de Doris Lessing, Pavilionul canceroşilor de Alexander Soljeniţîn, Bătălie îndoielnică de John Steinbeck, Power Broker de Robert Caro, Working de Studs Terkel, Avuţia naţiunilor şi Teoria sentimentelor morale de Adam Smith. Şi le-a mai citit fetelor sale, Malia şi Sasha, toate cele şapte volume din seria Harry Potter.

WHAT IS THE WHAT: THE AUTOBIOGRAPHY OF VALENTINO ACHAK DENG

Am căutat şi în alte surse şi am întocmit o listă pe care sper să o lectureze măcar un candidat la preşedinţia României -.

GHOST WARS: THE SECRET HISTORY OF THE CIA, AFGHANISTAN, AND BIN LADEN, FROM THE SOVIET INVASION TO SEPTEMBER 10, 2001

de Reinhold Niebuhr

de Steve Coll

de Saul Alinsky

COLLECTED POEMS, 1948 TO 1984

de Derek Walcott

de Dave Eggers NETHERLAND

HOT, FLAT, AND CROWDED: WHY WE NEED A GREEN REVOLUTION— AND HOW IT CAN RENEW AMERICA

de Joseph O’Neill

de Thomas L. Friedman

COMMON WEALTH: ECONOMICS FOR A CROWDED PLANET

UNEQUAL DEMOCRACY: THE POLITICAL ECONOMY OF THE NEW GILDED AGE

de Jeffrey D. Sachs

de Larry Bartels

LINCOLN: THE BIOGRAPHY OF A WRITER

de Fred Kaplan

TEAM OF RIVALS: THE POLITICAL GENIUS OF ABRAHAM LINCOLN

de Doris Kearns Goodwin DEFINING MOMENT: FDR’S HUNDRED DAYS AND THE TRIUMPH OF HOPE

THE POST-AMERICAN WORLD

de Fareed Zakaria

de Jonathan Alter PARTING THE WATERS FDR

de Taylor Branch

de Jean Edward Smith MORAL MAN AND IMMORAL SOCIETY

12

RULES FOR RADICALS: A PRAGMATIC PRIMER FOR REALISTIC RADICALS


Numrtoare invers pentru Dan Brown DE VIRGINIA COSTESCHI Mai sunt doar două săptămâni până la începerea campaniei publicitare pentru lansarea mondială a noii cărţi a lui Dan Brown, The Lost Symbol, care va fi în librării pe 15 septembrie. Publisherii din toată lumea şi librarii îşi

Editorul britanic al romanului, Transworld, a anunţat că Dan Brown va face un turneu de promovare în Marea Britanie. Publisherul este în negocieri avansate cu un cotidian naţional britanic pentru publicarea, pre-lansare, a unui serial după carte. Jurnaliştii britanici vor primi copii pentru recenzie la miezul nopţii de 15 septembrie. Iar cărţile livrate librăriilor fac obiectul unor contracte foarte restrictive, care prevăd un embargo până la data lansării. În Statele Unite, Random House a anunţat că va lansa ediţia cartonată alături de audiobook, tot pe 15 septembrie. Până acum a existat o campanie online undercover la adresa keyofsolomon.net despre simbolurile comentate în The Lost Symbol. Dan Brown s-a documentat cinci ani pentru această carte. Agentul său literar a declarat la un moment dat că Brown are schiţe pentru 12 romane avându-l ca personaj principal pe profesorul Robert Langdon, The Lost Symbol fiind abia a treia carte în care acesta apare. The New York Times estimează că romanul The Lost Symbol se va vinde la un preţ între 25 şi 35 de dolari exemplarul. La un tiraj iniţial de 5.000.000 de copii, vă las să calculaţi încasările -.

pun mari speranţe în această nouă creaţie a lui Dan Brown, care ar putea debloca piaţa de carte. Nu ştiu dacă acesta este un scenariu exaltat, însă Brown şi cartea sa beneficiază în Occident de o campanie publicitară impresionantă, pe care din păcate nu o vom putea vedea translată în spaţiul mioritic nici în 20 de ani. ***** Campania publicitară, care va începe pe 7 septembrie, se va desfăşura timp de două săptămâni şi reprezintă eforturile conjugate ale publisherului cărţii şi ale Sony Pictures Home Entertainment, care lansează ediţii DVD şi Bluray pentru ecranizările volumului Îngeri şi demoni. Campania include backlituri stradale în Marea Britanie, postere uriaşe în reţeaua de căi ferate, afişe outdoor pe drumurile naţionale şi afişe în autobuzele din Londra şi Dublin. Campania extinsă derulată de Sony va include şi The Lost Symbol. 13


O istorie a noastră Reflecţiile lui Eduardo Galeano asupra progresului umanităţii. DE NEIL GORDON

I

NDIGNAREA politică stângistă reprezintă o abordare cu două tăişuri pentru povestitori, pretându-se la platitudini şi truisme de o infatuare liberală. De aceea atât de multe romane politice recurg la tehnica suspansuluivşi atât de multe eşuează. Apoi mai e Eduardo Galeano, activist literar şi politic de-o viaţă, recent apărut în atenţia publicului american când Hugo Chávez i-a oferit preşedintelui Obama un

MIRRORS

Stories of Almost Everyone de Eduardo Galeano Traducere de Mark Fried Ilustrat. 391pag. Nation Books. 26.95 $

exemplar din Open Veins of Latin America, o lucrare istorică definitorie a lui Galeano despre, aşa cum indică subtitlul, Five Centuries of the Pillage of a Continent. Atitudinea lui politică e una substanţial morală de oripilare, iar limbajul e cel al vocii simple, uneori primitive, a Uruguayului nativ, captat corect în cartea lui de memorii, Days and Nights of Love and War, prin descrierea unei iluminări politice timpurii: „Când am aflat toate acestea, îmi pierdusem de mult inocenţa, dar m-am simţit ca un băieţandru păcălit“. Forma literară pe care Galeano a creat-o în multe din cărţile sale e unică: mici naraţiuni şi viniete descriptive – traduse elegant în engleză de Mark Fried – care pot fi de lungimea unui paragraf sau a câtorva pagini, progresând întrun potent ritm hipnotic. Fiecare dintre ele e autonomă, depănându-şi poveste nu numai prin ce spune, ci, la fel de puternic, prin ceea ce lasă nespus – şi prin j u x ta p u n e re a sau sincoparea cu cele vecine. Cea mai recentă carte a lui Galeano, Mirrors (Oglinzi), recurge la acest procedeu pentru a crea nimic altceva decât istorie în rezumat a rasei umane. În apro-

Neil Gordon e romancier şi decan la Eugene Lang College, New School for Liberal Arts.

ximativ 600 de scurte consemnări, el călătoreşte din preistorie în prezent, de la un stil generalist la cel documentat precis şi brutal. Fiecare consemnare e un avatar al indignării în faţa ravagiilor puterii împotriva diferitelor victime, cele devenite neajutorate din cauza sărăciei, religiei, rasei, identităţii sexuale sau – ca în vinietele despre Galileo şi Isaac Babel – a simplului accident de a avea dreptate când adevărul definit de autoritatea curentă e eronat. Primele câteva povestioare ne transportă de la originea umanităţii ca dorinţă („Viaţa era solitară, fără nume, fără memorie. Avea mâini, dar pe nimeni de mângâiat. Avea limbă, dar pe nimeni cu care să vorbească. Viaţa era unul, iar unul nici una. … Săgeata dorinţei a despicat viaţa în jumătăţi, iar viaţa a fost doi“) la meditaţia asupra posibilităţii ca Adam şi Eva să fi fost negri, o evocare a misterului picturilor rupestre din Sahara, o explicaţie a originii castelor indiene şi un tribut adus pietrei Rosetta. Mitologia greacă e proeminentă în carte, ca de altfel şi înflorirea civilizaţiei maure în Spania, cruciadele şi inchiziţia. Uneori, consemnările sunt pur declarative: „Într-o singură noapte din august 1944, 2.897 de ţigani, femei, copii şi bărbaţi, au pierit în camerele de gazare de la Auschwitz“. Alteori sunt poetice. Iar uneori pot fi incomod de polemice: o scurtă istorie a Holocaustului (o „măcelărire colosală organizată de Hitler“) conchide că „vânarea evreilor a fost dintotdeauna un sport european. Acum palestinienii, care nu l-au practicat vreodată, încasează nota de plată“. Este excluderea victimizării complexe a palestinienilor de către statele arabe o consecinţă necesară a acestei forme lapidare? Proza lui Galeano e aproape liniştitoare prin lirismul ei, calitate care îi conferă un ton dominant şamanic. Vocea lui puternică ne aminteşte, iarăşi şi iarăşi, de responsabilitatea scriitorilor de a căuta constant noi forme de expresie, care să ne smulgă din complezenţă, aşa cum el o face aici atât de elocvent. La fel ca în cărţile precedente, reuşeşte să surprindă ororile fără fund ale capacităţii statului de a cauza suferinţă individului, oferindu-ne un act de dizidenţă politică la fel de eficace ca oricare altul din h literatura contemporană.

Aş vrea să fii aici Intriga acestui roman e declanşată de o pereche de cărţi poştale criptice. DE JOHN HASKELL

C

ÂND Theodore Bellefontaine, naratorul noului roman amuzant şi inteligent al lui Jim Krusoe, primeşte din Cleveland două cărţi poştale cu un conţinut vag, dar urgent, se decide să afle cine le-a scris: mama lui, (poate) recent decedată. Ideea de „poate“ se prefigurează proeminent în această poveste nu-tocmai-fantezistă, al cărei subiect nu e relaţia dintre mame şi fii sau femei şi bărbaţi, nici măcar dintre oameni şi oameni: e relaţia cu viaţa

ERASED

de Jim Krusoe 250 pag. Tin House Books. 14.95 $

de apoi. În Erased (Anulat), ca de altfel şi în romanul său anterior, Girl Factory, lumea e rareori ceea ce pare, în parte pentru că aparenţa e tranzitorie şi evanescentă. Când mama lui Theodore este oficial dată dispărută, fiul respectuos, simţindu-se vinovat, îşi părăseşte afacerea înfloritoare, de echipamente pentru grădină, şi pleacă la Cleveland în căutarea ei. E un clasic MacGuffin hitchcockian – ceva arbitrar pune în mişcare povestea personajului. Îl urmăm bucuroşi pe Theodore într-un oraş mitic sui generis care, în mâinile înţelegătorului Krusoe, e faimos nu pentru incendiile care izbucnesc ocazional de-a lungul râului, ci pentru mic dejunurile copioase şi cordialitatea locuitorilor, ale căror cumsecădenie şi spirit comunitar contribuie la evoluţia intrigii. Evoluţia e mai puţin caracterizată prin dinamism şi mai mult printr-o alunecare onirică din eveniment în eveniment. Din fericire, Krusoe e un scriitor captivant şi un observator atent al unei dimensiuni proprii de ciudăţenie cotidiană. Spre exemplu, Theodore observă că un lac de la marginea oraşului era „imaculat, cu excepţia câtorva ambalaje de gumă de mestecat şi a unor cupe de plastic pentru Cel mai recent roman al lui John Haskell e „Out of My Skin“.

viermi ce pluteau ca nişte vase fantomatice miniaturale pe luciul apei, care arăta aproape îndeajuns de solid pentru a păşi pe el, nicidecum ca genul de loc în care cineva, cu atât mai puţin mama lui, putea fi înghiţit înecându-se“. Pe tot parcursul cărţii, avem privilegiul de a parcurge poveştile transcrise ale acelor oameni a căror relaţie precară cu viaţa a fost alterată; curând, Cleveland devine mai puţin paradiso şi mai mult purgatorio. Când Theodore găseşte un apartament deasupra unui sex shop numit Love Hurts, acesta seamănă cu magazinul deasupra căruia locuia mama lui, Treasure Chest. Bărbaţii care lucrează în aceste magazine sunt asemănători, iar relaţia lui cu ei e şi ea asemănătoare, şi toate aceste similitudini şi repetiţii sugerează o lume cu un pas în urma aceleia mai realiste cu care suntem obişnuiţi. Theodore navighează prin cluburi animate suprarealiste şi de femei, şi cu toate că nu se apropie de ţinta sa, nu contează, deoarece lumea materială s-a dezintegrat sau noi ne-am dezintegrat din ea. Chiar şi atunci când Theodore găseşte pe cineva să-l ajute – Uleene, o bună samariteană motociclistă şi fostă puşcăriaşă –, ea pare distrată, ca şi cum, deşi face parte din această poveste, ar face parte şi din altă poveste, dinafara acestui roman. Hitchcock ştia că detaliile despre MacGuffin sunt neimportante, că rolul acestuia era de a furniza eroului misiunea prin intermediul căreia reuşim să-l cunoaştem şi să ne legăm de el. Dar când MacGuffin e detaşat de scop, când arbitrarul devine normal, când atracţia faţă de povestea naratorului se bazează în principal pe şarmul scriiturii, atunci nu mai contează dacă Theodore a murit şi s-a dus în Cleveland sau dacă mama lui e moartă sau vie sau vorbind de dincolo de prăpastia dintre cunoscut şi ceva ce urmează a fi cunoscut. Se conturează o stranie lume a dorinţei separată de obiectul ei. Iar cartea inteligentă a lui Krusoe, în ciuda plutirii pe panta naraţiunii realiste, sfârşeşte prin a fi familiară, în sensul clasic onest şi satisfăcător tradiţional. h

FOTOGRAFIE DE MARCELO ISARRUALDE;ILUSTRAŢIE DE HADLEY HOOPER


Pâine, vin, politică Romanele lui Ignazio Silone descriu viaţa ţăranilor din regiunea sa natală: Abruzzo. DE GEOFFREY WHEATCROFT

C

ÂND un cutremur a lovit Aquila în aprilie (iar ridicolul Silvio Berlusconi le-a spus supravieţuitorilor să-şi închipuie că zona cu corturile pentru situaţii de urgenţă era o tabără de vacanţă), n-a fost nici pe departe prima tragedie de acest fel cu care s-a confruntat Italia. Pe 13 ianuarie 1915, în apropiere de Aquila, în regiunea muntoasă Abruzzo, la est de Roma, un cutremur şi mai puternic a lovit Pescina dei Marsi, ucigând 3.500 de oameni dintr-un sat de 5.000: printre aceştia se afla şi mama unui băiat de 14 ani pe nume Secondino Tranquilli. Băiatul îşi pierduse deja tatăl şi cinci dintre cei şase fraţi, aşa că micul Secondino a purtat poveri afective apăsătoare înainte să

BITTER SPRING

A Life of Ignazio Silone de Stanislao G. Pugliese Ilustrată. 426 pag. Farrar, Straus & Giroux. 35 $

se reinventeze ca Ignazio Silone într-o închisoare spaniolă, în 1923. La început a fost un agent clandestin de partid, ca Troţki sau Tito, dar apoi avea să devină un romancier realist faimos: cel mai mare scriitor în viaţă al Italiei, în opinia lui Faulkner, la fel de renumit pe vremea sa ca George Orwell sau Arthur Koestler. Asemeni lor, Silone era un critic moral al ororilor epocii, un om care a spus adevărul atât despre fascism, cât şi despre comunism. Mai târziu s-a implicat în nişte controverse mai obscure despre Războiul Rece şi a rămas o ţintă chiar şi după moartea sa, survenită în 1978. Însă faima lui Silone s-a risipit în afara ţării sale, iar noua biografie, extrem de captivantă, a lui Stanislao G. Pugliese – Bitter Spring: A Life of Ignazio Silone (Fântâna amară: viaţa lui Ignazio Silone) e prima care apare în engleză. După ce, la doar 16 ani, a devenit secretarul unui grup de ţărani radicali, în 1921 Silone era deja un socialist cunoscut. La începutul acelui an, la o vârstă când alţii studiază sau se află încă la prima slujbă modestă, el a contribuit la fondarea Partidului Comunist Italian. Acesta era doar începutul unei vieţi care ar părea neverosimilă în ficţiune. De fapt, Pugliese spune despre un episod ulterior că a fost genul de coincidenţă scandaloasă care se regăseşte în romanele romantice victoriene, deşi, la o adică, viaţa lui Silone a semănat mai degrabă cu o controversă pop în care protagonistul se află oriunde se face istorie, dându-şi coate cu făuritorii acesteia. L-a cunoscut pe Lenin la Moscova, unde (după cum îşi amintea mai târziu într-un interviu) „toată lumea contribuia la refacerea societăţii“. Apoi s-a produs interludiul spaniol, când a fost întemniţat în timp ce dădea o mână

Printre cărţile lui Geoffrey Wheatcroft se numără „The Controversy of Zion“ şi „Yo, Blair!“. Wheatcroft scrie în prezent un studiu despre reputaţia şi influenţa lui Winston Churchill. FOTOGRAFIE DE HORST TAPPE/HULTON ARCHIVE – GETTY IMAGES

Ignazio Silone în 1966. de ajutor comuniştilor din Spania. În 1927 s-a întors la Moscova pentru faimoasa adunare a Internaţionalei comuniste care a adus confruntarea dintre Stalin şi Troţki. Silone a refuzat să-l condamne pe Troţki pe baza unui document pe care el, la fel ca toţi cei prezenţi, nu avusese voie să-l studieze. Ulterior, a citit că Troţki fusese condamnat „unanim“. La scurtă vreme după acel episod care i-a deschis ochii, Silone s-a desprins de comunişti. Aflat pe cont propriu: un antifascist exilat fizic din Italia lui Mussolini şi un antistalinist exilat intelectual şi moral dintr-o mare parte a stângii. Trăind în Elveţia în anii ’30 şi ’40, a cunoscut faima nu ca activist, ci ca scriitor, prin trei romane amplasate în locul său natal, Pescina. Fontamara – ad litteram, „fântâna amară“, de unde şi titlul lui Pugliese – a fost urmat de Pâine şi vin şi de Sămânţa de sub zăpadă. Primele două au devenit nişte romane clasice ale ficţiunii proletare, vorbind despre lupta tragică a ţăranilor din Abruzzo cu moşierii lacomi şi funcţionarii brutali. E greu de descris acum impactul pe care l-au avut acele cărţi la vremea lor. Fontamara a fost transformată într-o piesă de teatru montată la New York în 1936, iar Pâine şi vin a fost aleasă în defavoarea Fructelor mâniei într-o selecţie pentru Cartea lunii. Silone însuşi a adus câteva argumente literare pentru trilogie şi fără îndoială că acestea volume nu sunt „mari romane“ în sensul care se aplică unor capodopere precum Anna Karenina sau Ulise. Însă, pe de altă parte, în această categorie nu intră nici Întuneric la amiază, nici 1984 şi cu atât mai puţin Coliba unchiului Tom: ficţiunea politică sau didactică nu

poate fi judecată după criteriile lui Flaubert. Adevărul este că Fontamara şi urmaşele ei au inspirat o întreagă generaţie, iar printre admiratorii lui Silone se numărau Bertrand Russell, Graham Greene, Thomas Mann şi Arturo Toscanini. Crăciunul 1942 l-a surprins pe Silone din nou în închisoare. Elveţienii voiau să-l expulzeze – ceea ce nu era deloc o glumă când ţara era împrejmuită din toate părţile de teritoriul Axei –, dar s-au domolit graţie faimei lui, moment în care scriitorul şi-a descoperit un nou aliat şi o nouă carieră. Allen Dulles, care era pe atunci şef la Biroul de Servicii Strategice din Berna, un precursor al CIA, l-a înrolat pe Silone. Acesta i-a dat lui Dulles atât sfaturi militare – avea să fie interzis accesul prin Pasul Brenner – dar şi politice, prezicând corect că „predarea necondiţionată“ era o măsură nebunească, ce avea să prelungească înfrângerea Italiei.

D

UPĂ război, Silone a activat o vreme în politica italiană, ca lider al stângii democratice, susţinând o Europă unită şi opunându-se planului de fuziune a partidelor Socialist şi Comunist din Italia. Partidul Socialist s-a salvat, deşi nu şi de tendinţa de dezintegrare care a dezmembrat facţiunile rivale. În 1950, Emergency Exit de Silone a fost unul dintre eseurile autobiografice ale foştilor comunişti care au apărut în antologia The God That Failed, iar scriitorul a devenit un luptător făţiş al Războiului Rece. S-a apucat să publice Tempo Presente, ziar aflat pe aceeaşi lungime de undă cu Encounter din Londra şi Preuves din Paris, care împletea anticomunismul li-

beral cu sprijinul financiar primit din partea Congresului pentru Libertate culturală. După cum au anticipat devreme unii şi după cum avea să afle întreaga lume, CCF era, la rândul său, finanţat clandestin de CIA. Această parte a poveştii a mai fost relatată adesea, de Peter Coleman, printre alţii, în The Liberal Conspiracy. Coleman îl compara favorabil pe „moralistul moderat socialist“ Silone cu Koestler, pe care italianul îl displăcea atât din cauza anticomunismului său fanatic, cât şi pentru că era un afemeiat, aspect în care era, cumva, la fel de fanatic. Silone nu numai că i-a rămas constant credincios fiecăreia dintre femeile din viaţa sa, Gabriella Seidenfeld şi apoi Darina Laracy, prima dintr-o familie de emigranţi evrei şi cealaltă, de origine irlandeză. Pugliese vede aceste infidelităţi plutind pe „apele tulburi ale stării sale de spirit şi ale personalităţii sale“; Silone era pur şi simplu nevrotic şi, într-o oarecare măsură, antipatic (ca şi cum prin asta s-ar deosebi de alţi mari scriitori). În repetate rânduri, în timpul vieţii lui, italienii s-au referit la un caso Silone – un „caz“ sau o „afacere“ Silone, vizând desprinderea sa de comunişti sau legătura cu CIA. Însă cel mai dramatic caz Silone a fost cel postum. În 1996, istoricul Dario Biocca a găsit nişte scrisori înspăimântătoare în arhive, scrise mai ales în anii ’20 şi trimise unui poliţist fascist de un informator numit „Silvestri“, care părea să fie Silone. Deşi nu a atins dimensiunile scandalului produs în Franţa cu o sută de ani înainte, acest caz a zguduit Italia atât de conştientă politic, divizându-i pe innocentisti de colpevolisti aşa cum adepţii lui Dreyfus fuseseră despărţiţi de cei anti-Dreyfus, situaţie care s-a propagat, inevitabil, şi în rândurile partizanilor. Bitter Spring e o lectură plăcută, bine documentată şi corectă (deşi când Pugliese se referă la „Vladimir Nabokov“, probabil că vorbeşte despre vărul romancierului, Nicolas, un muzician care a condus CCF), iar abordarea acestui episod e unul dintre cele mai bune şi mai judicioase aspecte din carte. La vremea respectivă, m-am hotărât să nu cred nici un lucru spus cu încredere despre Cazul Silone de către o persoană care nu stăpânea limba italiană şi nu studiase uriaşa literatură produsă pe acest subiect, fapt pe care nu pretind că l-am făcut nici eu. Se pare că Silone a avut totuşi o anumită legătură cu poliţia, care i-a arestat singurul frate în viaţă, Romolo (care avea să moară în închisoare, ucis de cei care îl prinseseră), dar e greu de descoperit aici vreo dovadă a unei mari trădări. Dacă romanele lui Silone sunt mai greu de citit acum decât altădată, cel puţin n-ar trebui uitate şi nici nu vor fi. Pugliese citează o poveste emoţionantă spusă de un profesor de la un colegiu din Florida care preda Fontamara în urmă cu câţiva ani. Studenţii lui albi, de clasă medie, nu înţelegeau ideea acelei poveşti despre nişte ţărani îndepărtaţi, care se luptau cu brutalitatea şi opresiunea – dar studenţii negri rămâneau copleşiţi de carte. Orice ar spune postmoderniştii, dreptatea şi libertatea h sunt valori universale. 15


Sabotorul

chiar dacă sunt căsătorite, sunt profund singure şi suferă din cauza aceleiaşi „condiţii cronice“, dorul de acasă. Cum ar putea fi altfel într-un univers ficţional în care exilul defineşte condiţia umană şi unde nu există acasă (deşi există hoteluri numeroase), un fapt declarat la finalul romanului Hotel du Lac, cu care Brookner a câştigat premiul Booker şi a cărui eroină, Edith Hope, şterge telegrama „nu întru totul corectă“ pe care tocmai a compus-o şi în care scrisese „Vin acasă“, punând în schimb: „Mă întorc“. Spre deosebire de Edith (care, pe lângă

În acest roman un bărbat e obsedat de noua aventură a colegului de cameră. DE MARK SARVAS

„C

INE ştie ce înseamnă iubirea pentru tine?“ Această întrebare, pusă de extraordinar de talentatul Nick Laird în poemul său Estimates, din 2007, se aprinde ca un filament în inima prozei şi poeziei acestuia. Şi iluminează noul său roman, Glover’s

GLOVER’S MISTAKE

de Nick Laird 247 pg. Viking. 22.95 $

Mistake (Greşeala lui Glover), în care Laird se întoarce la temele explorate în două colecţii de poezii şi în primul său roman, Utterly Monkey. Continuă să fie interesat de prietenia între bărbaţi, de loialitate şi de cum apariţia unei femei poate curma cultivata lipsă de efort a acelor prietenii. Dar Glover’s Mistake moderează tonul exuberant al predecesorilor, rezonând într-o cheie mai profundă, mai obscură şi mai controlată. Înşelător de subţire, e stratificată ca orice poem al lui Laird, o meditaţie profundă şi cercetătoare asupra greşelilor tinereţii (şi mai departe). Din momentul în care îl întâlnim pe ineficientul David Pinner, acesta e obsedat de fosta lui profesoară, artista americană Ruth Marks, care a venit la Londra ca artist plastic rezident. David e una dintre acele creaturi nefericite care deduce din fiecare gest politicos posibilitatea unei semnificaţii majore, deşi e

limpede de la început că Ruth abia dacă îşi aminteşte de el. Nici diferenţa de 12 ani nu-l potoleşte. Asta până când îi face cunoştinţă lui Ruth cu colegul lui de cameră, James Glover, de o dulce naivitate şi chiar mai tânăr. Când Ruth şi James se îndrăgostesc rapid şi pătimaş, diferenţa Romanul lui Mark Sarvas, „Harry, Revised“, tocmai a fost publicat în ediţie broşată. 16

lor de vârstă nu e decât o altă direcţie pe care David, de o gelozie neconsolată, o exploatează pentru a le sabota relaţia. Faptul că Laird îşi axează romanul pe acest ratat care nu se căieşte e un act de curaj sfidător într-o epocă în care, de cele mai multe ori, publicul doreşte protagonişti plăcuţi. În dizgraţie printre artişti şi hărăzit cu infailibilul talent de a spune ce nu trebuie în orice moment, David minte, îşi manipulează prietenii şi chiar recurge la bloguri maliţioase – un Iago al erei digitale. Laird surprinde strălucit resentimentele bloggerilor veninoşi, cu obiceiurile lor urâte: „Nu căuta să iubească ceva, ci unde să-şi plaseze furia“. Similar, Ruth Marks nu e uşor de plăcut, evazivă şi abruptă, fascinată de propria-i artă şi colţuroasă. Nici căutarea iubirii nu e deosebit de romantică aici. În timp ce Glover’s Mistake trece de la petreceri la vernisaje la ateli-

David minte, conspiră şi recurge la bloguri maliţioase: un Iago al erei digitale. ere, Laird e în mod special atent la preţul plătit de relaţii din cauza tehnoculturii. A face curte cuiva devine o chestiune eliptică via celulare, SMS-uri, e-mail şi bloguri. David poate compara sfârşitul computerului său cu moartea fiicei lui Lear, dar simpatiile lui Laird par să rezide în vremuri mai simple: „Această oră trebuie să fi fost altădată regatul lampagiilor, supusă iluminării treptate a lămpilor, una câte una, dar acum luminile străzii se aprind toate cu un singur spasm, o clipire“. Prima treime din Glover’s Mistake e ocazional compromisă de puţin prea multe explicaţii şi prea puţină substanţă. Iar uneori conştiinţa lui Laird pare s-o copleşească pe cea a personajelor. E greu de ştiut, spre exemplu, cui i se adresează Laird cu această frază frumoasă: „Întunecatul râu neliniştit, şerpuind prin oraş, oferea noi perspective“. Însă în întreg romanul există o duioşie şarmantă, o voioşie care se infiltrează în sărmanul James Glover, un naiv care îl întreabă pe David: „Cum ajungi la sentimente sofisticate? Nu reuşesc. Simt ce simt“. Fireşte, cere sfaturi celui mai rău consilier posibil, iar adevărata greşeală a lui Glover e de a avea încredere în persoana nepotrivită. În poemul său „Posture of Army“, Laird scrie că „Duşmanii te definesc / mai bine / decât amicii“. Glover’s Mistake e o poveste de avertizare, densă şi dinamică, despre ce se întâmplă când n-ai învăţat h care e diferenţa dintre ei.

„Sturgis ştiuse dintotdeauna că destinul lui era să moară printre străini“.

Singur acasă Un protagonist în vârstă cugetă cum să-şi petreacă zilele care se împuţinează. DE NANCY KLINE

„C

ĂMINUL, aşa cum observa memorabil Philip Larkin, e atât de trist. Rămâne aşa cum a fost lăsat“. Citate în penultimul capitol al noului roman al Anitei Brookner, rândurile lui Larkin îşi răsfrâng lumina asupra întregii cărţi – pentru că, în ambele, căminul este, după cum spune poetul, „O încercare voioasă precum lucrurile vor să fie, / De mult eşuată“. Protagonistul din Strangers (Străni),

STRANGERS

de Anita Brookner 235 pag. Raandom House, 26 $

Paul Sturgis, locuieşte într-un apartament londonez, „care reprezentase odată culmea succesului“, dar acum nu face decât să-l deprime, apărându-i „străin, …unheimlich“. Bancher necăsătorit şi pensionat, pe cale de a împlini 73 de ani, el n-a „reuşit niciodată să evite sentimentul dislocării“. Duce o existenţă „solitară la modul imposibil de schimbat“, deconectat din lumea negoţului uman, cu excepţia acelor străini care sunt „locuitori accidentali ai vieţii lui diurne“ – femeia care îl tunde, ceilalţi pasageri din autobuz. În acest sens, Sturgis seamănă cu personajele anterioare ale lui Brookner, care,

Noua traducere din René Char a lui Nancy Kline, împreună cu Mary Ann Caws, „Furor and Mystery and Other Texts“, va apărea în februarie.

telegrame, scrie şi ficţiune romanţioasă sub numele de Vanessa Wilde), Sturgis e necuplat. Singurătatea şi un sens al mortalităţii se infiltrează în povestea lui, în special după moartea unei „pseudorude“, Helena, o verişoară prin alianţă, reprezentând ultima fărâmă a familiei sale. „Sturgis“, ni se spune în prima frază a cărţii, „ştiuse dintotdeauna că destinul lui era să moară printre străini“. De-a lungul cărţii, va medita asupra chestiunii legate de care străini şi unde. Să opteze (asemenea fratelui său de suferinţă, Lambert Strether) pentru un exil la Paris, în „hotelul ideal“ la care visează? Sau să se însoare cu una dintre cele două femei care au ap��rut brusc la orizont? Sturgis o întâlneşte pe prima dintre acestea, „nomadă“, divorţată şi cu 20 de ani mai tânără, în avion, unde o ajută cu bagajele. De atunci încolo, ea îşi depune mereu bagajul la el, în timp ce călătoreşte în jurul globului, iar el rămâne blocat în Londra, „îngreunat de… responsabilitate“ şi îmbibat de resentimente de fiecare dată când se loveşte cu piciorul de o valiză sau un lucru de-al ei. Şi chiar dacă n-o place cu adevărat, simte o „admiraţie reţinută“ pentru „calitatea ei de forţă vitală, primar dinamică“, iar în final ea e cea care îl propulsează afară din „cochilia“ strâmtă a vieţii lui. A doua femeie e o fostă iubită întâlnită decenii după ce ea „a fugit din apartamentul lui, furioasă“ pentru că el era „prea drăguţ!“. Cititorii celorlalte romane ale lui Brookner vor recunoaşte această înnebunitoare „asiduitate disperată“. La fel ca Harriet Lytton din A Closed Eye şi ca Julius Herz din Making Things Better, Sturgis e de o obedienţă exasperantă: „Amabilitatea era înfierată în el ca un semn din naştere“. Şi realizează, neajutorat, că într-un fel „această caracteristică handicap… invizibilă lui, dar orbitor de evidentă altora, femeilor în special“, explică eşecul său în relaţiile intime. Simbolul acestui eşec este apartamentul lui deloc ca un cămin, de unde, finalmente, cu un optimism necaracteristic, Brookner îi oferă o scăpare. Nu într-o moarte imediată, ci în „ceea ce a rămas din viaţa lui“, întruchipată de piaţa pariziană pe care Sturgis o zărise într-o vizită recentă, în care „dislocarea lui era ciudat de mulţumitoare“. Acolo au loc „schimburi“ şi „negoţ, de parcă viaţa ar fi fost o certitudine practică şi plăcută… rămânând o posesiune care trebuie preţuih tă… inalienabilă, a lui“. FOTOGRAFIE DE MARK PRINGLE; ILUSTRAŢIE DE ANDREA EBERBACH


Mai multe vieţi Personajele lui Don Chaon nu sunt ceea ce par a fi. DE LUCINDA ROSENFELD

A

VIZ cititorilor: înainte să vă apucaţi de noul roman al lui Dan Chaon, fascinant şi implacabil de sumbru, aţi face bine să vă uitaţi, în reluare, la un episod sau două din „Seinfeld“. Jerry şi gaşca lui de glumeţi vă vor oferi ultimele replici hazlii pe care le veţi mai auzi o bună vreme. Cartea începe cu Ryan (student care s-a lăsat de cursurile de la Northwestern University), unul dintre

AWAIT YOUR REPLY

de Dan Chaon 324 pag. Ballantine Books. 25 $

protagoniştii alienaţi ai romanului, care tremură într-o maşină pe scaunul din dreapta şoferului, cu mâna retezată aşezată alături, într-o cutie frigorifică din polistiren. De aici înainte avem parte numai de suferinţă şi nenorocire. Await Your Reply (Aştept răspunsul dumneavoastră) – un titlu ciudat de blând pentru o carte foarte dură – include înecuri, accidente de maşină, spânzurări, incendieri premeditate, moarte prin îngheţare şi prin

Cea de-a treia carte a Lucindei Rosenfeld, „I’m So Happy for You: A Novel About Best Friends“, a apărut de curând în Statele Unite. ILUSTRAŢIE DE BRIAN REA

inhalare de gaze toxice, tortură şi atacuri de cord suspecte. Nu mai lipseşte decât o scenă în care un doberman ar sfâşia pe cineva în bucăţi. (Deşi, la drept vorbind, Chaon – care nu va fi acuzat niciodată de producerea unor „romane casnice“ – şi-a început romanul din 2004, You Remind Me of Me, tocmai cu o asemenea scenă de sfâşiere). Mai mult chiar, toate personajele sunt deprimate până la morbid şi, deşi respiră încă, se gândesc serios să schimbe această stare. Din moment ce acţiunea are loc, în mare parte, în oraşele şi în târgurile de provincie din Midwest (cu mici incursiuni în Ecuador, Coasta de Fildeş şi Canada arctică), am avut pe alocuri senzaţia că mă uitam la un film nesărat al fraţilor Cohen. Totuşi, pe la pagina 200, eram deja complet captivat, ceea ce se datorează atât tramei complicate şi pline de suspans a lui Chaon, cât şi unora dintre cele mai paranoide scene care au intrat în literatura americană după White Noise al lui Don DeLillo. Cartea cuprinde, în esenţă, trei poveşti separate care se întâlnesc în ultimele pagini. Ryan cel cu mâna tăiată, un băiat de clasă medie din Iowa, riscă să fie zburat din facultate când Jay, un hoţ de identitate devenit fumător de iarbă de tip new age, ia legătura cu el ca să-i spună că e adoptat şi că el (Jay) e tatăl său adevărat. Ryan are senzaţia că întreaga sa viaţă de până atunci a fost o înşelătorie şi i se alătură lui Jay, dintr-o pornire nihilistă, în acţiunile lui penale, în mare parte realizate pe computer dintr-o

baracă din codrii Michiganului, plină de cutii de bere şi ambalaje de bomboane. Între timp, părinţii lui Ryan cred că fiul lor s-a sinucis şi-i fac înmormântarea, despre care băiatul citeşte pe net. În relatarea lui Chaon, Ryan simte deopotrivă suferinţă şi eliberare în faţa propriei „morţi“ şi a renaşterii ulterioare sub masca identităţilor asumate ale mai multor avataruri „virtuale“ (furate). Chaon scrie că Ryan „şi-a spus că se tot îndepărtase de sine de o bună bucată de vreme – încercând să născocească mai multe căi de evadare de ani şi ani, poate – iar acum o făcea cu adevărat“. În cel de-al doilea fir epic, Miles, un bărbat singuratic, pe la 30 şi ceva de ani, care lucrează într-un serviciu de comenzi prin poştă din Cleveland, îşi caută neîncetat fratele identic, pe Hayden, un om carismatic, paranoic schizofrenic, care a dispărut cu 10 ani în urmă şi care se poate să-i fi ucis mama şi tatăl vitreg. Aici, Chaon ne prezintă cu îndemânare modul în care un frate bolnav mintal, chiar şi in absentia, poate continua să-i domine pe membrii „normali“ ai familiei sale, împiedicându-i să-şi vadă de viaţă. La modul obiectiv, Miles îşi dă seama că Hayden e nebun şi că nu mai poate fi salvat sau readus în societatea normală. Totuşi, Miles nu e pe deplin convins că teoriile conspiraţiei promovate de Hayden sunt nişte aiureli. Cum ar fi dacă Goldman Sachs chiar ar încerca să-l omoare? Chaon se descurcă minunat cu amintirile din copilărie ale lui Miles despre fratele său – şi ne arată cum Hayden, în ciuda halucinaţiilor lui, îl depăşeşte în inteligenţă pe Miles la fiecare pas, chiar şi când abordează subiectul nebuniei sale. „Hai scuteşte-mă“, îi spune Hayden la un moment dat. „Asta ţi-a zis ţie mama? Că am devenit un aşa-zis schizofrenic pentru că n-am putut să fac faţă morţii tatei? Ştiu că nu-ţi place să fac remarce răutăcioase la adresa inteligenţei tale, dar zău aşa. Ideea asta e absolut stupidă“. În cel de-al treilea şi cel mai puţin convingător fir epic al cărţii, Lucy, o fată săracă din Ohio care tocmai a terminat liceul, fuge de acasă cu profesorul ei de istorie, George (un bărbat misterios, care conduce un Maserati) ca să o ia de la capăt şi să se bucure de imensele bogăţii pe care el promite să le obţină pentru amândoi. Însă partea de tramă cu Lucy şi George nu se încheagă la fel ca celelalte, în primul rând fiindcă Lucy e un personaj derutant, o naivă fără leac (care crede orbeşte că va da brusc, fără nici un efort, peste o avere uriaşă) şi totodată înţeleaptă până la limita epuizării. Despre dezamăgirea fetei faţă de ascunzătoarea de fugari în care ajunge – o casă-motel abandonată şi pustie din Nebraska, de pe malul unui lac secat, Chaon scrie că „ea avea o imagine a unuia dintre locurile de pe plajă despre care citeşti în romane, unde mergeau britanicii timizi să se îndrăgostească şi să aibă revelaţii“. Pe bune? Chaos ne mai spune, în repetate rânduri, cât de specială o face să se simtă George pe Lucy. „Îi plăcea la nebunie cum se simţea cu el, acea camaraderie uşoară şi plină de tachinări, senzaţia pe care i-o dădea el că ei doi, doar ei doi, aveau o ţară şi un limbaj propriu, de parcă s-ar fi cunoscut într-o viaţă anterioară, după cum îi spunea adesea George Orson“. Dar nu observi prea multe dovezi ale acestei apropieri, fie ea fizică sau de altă natură. Pesemne sexul ar juca un rol atât de important în opţiunea unei adolescente apatice (care şi-a pierdut părinţii într-un accident de maşină şi care n-a intrat la facultate) de a se cupla cu un bărbat mai în vârstă. Totuşi, nu-i vedem mai

deloc atingându-se. Iar conversaţiile lor n-au nici un fel de scânteie. Dimpotrivă, au o nuanţă forţată pe care nu sunt sigur că a avut de gând s-o atingă Chaon. „George, e vreo problemă?“, întreabă Lucy la un moment dat. În altă parte, George spune: „Probabil că sunt multe lucruri pe care nu le ştii despre mine“. Oare oamenii chiar vorbesc aşa? În alte locuri, proza lui Chaon poate fi tăioasă şi caustică. Despre bătrâna care deţine magazinul de produse magice la care lucrează Miles, autorul scrie că, chiar şi la 93 de ani, aceasta are „demnitatea stoică a unei femei frumoase care e pe punctul de a fi tăiată în jumătate“.

Înecuri, accidente de maşină, spânzurări, incendieri premeditate, moarte prin îngheţare şi prin inhalare de gaze toxice: toate sunt în această carte. Premisa subiacentă a cărţii lui Chaon pare a fi că, în lumea modernă, identitatea a devenit atât de fluidă încât nu mai există neapărat. Această idee nu e o noutate pentru cei care au studiat teoria poststructuralistă franceză din secolul XX. Dar rareori se introduce o asemenea poziţie într-un roman, a cărui simplă existenţă ar pune la îndoială respectiva ecuaţie. (Poveştile n-au oare nevoie de „personaje“?). Totuşi, Chaon îşi atinge scopul de cele mai multe ori. Întocmai cum îi explică George lui Lucy înainte de deznodământul cinematografic al cărţii, completat cu implicarea mafiei ruse: „Se ajunge mereu la asta. Toată lumea se agaţă de ce-i real şi ce nu... Ştii, nu există doar o singură versiune a trecutului“. Fără să trădeze prea multe, nu toate personajele din Await Your Reply sunt aşa cum par la început. Chiar şi titlul porneşte de la renumitele înşelătorii pe e-mail în care un necunoscut din Africa subsahariană cere ajutorul adresantului ca să pună în siguranţă o avere pierdută. Aceste spam-uri sunt destinate, fireşte, tuturor şi nimănui, având invariabil acelaşi titlu formal (Aştept răspunsul dumneavoastră), deosebit de nesincer. Însă autorul nu-şi limitează asaltul asupra identităţii la scamatoriile lumii wireless. Întrun interviu de promovare a cărţii sale anterioare, Chaon vorbea despre cum s-a simţit în copilărie în privinţa propriei adopţii: „În general, n-am avut nici o problemă cu asta, deşi uneori mă întrebam... Îmi dădeam seama uneori că poate aş fi dus o altă viaţă sau chiar mai multe vieţi“. Evaluarea este destul de neutră. Totuşi, în Await Your Reply şi în romanul anterior al lui Chaon (în care o mamă sinucigaşă îşi neglijează fiul cel mic, fiindcă nu şi-a revenit niciodată de pe urma faptului că a renunţat la primul ei născut pe când era încă adolescentă), autorul pare să promoveze poziţia controversată că adopţia e o tragedie pentru toţi cei implicaţi: mama care suferă neîncetat, ceilalţi copii, care duc greul acelei suferinţe, copilul adoptat, care nu se poate cunoaşte niciodată cu adevărat pe sine însuşi, părinţii adoptivi care vor fi trădaţi de fiecare dată. Chaon e un scriitor provocator şi sumbru, iar Await Your Reply e o carte sumbră şi provocatoare; prin unirea celor trei fire epice, autorul a creat o nouă împletitură de h sârmă ghimpată. 17


Reuniunea În romanul lui Pat Conroy, foştii colegi de clasă se strâng pentr a-l ajuta pe unul dintre ei. DE ROY HOFFMAN

B

ĂRBAŢII îndureraţi şi extaziaţi care narează romanele lui Pat Conroy nu sunt vecini în Lowcountry1 din Carolina de Sud, dar împărtăşesc acelaşi teritoriul psihic. În confesiunile agitate, în proza avântată, ei vorbesc despre familii distruse şi eforturi disperate

SOUTH OF BROAD

de Pat Conroy 514 pag. Nan A. Talese/Doubleday. 29.95 $

de a-i salva pe cei dragi. Când Tom Wingo din The Prince of Tides spune „Rana mea e geografia“, iar Jack McCall din Beach Music declară că „nimeni nu-şi părăseşte familia fără a suferi represalii“, nu numai că se fac unul ecoul celuilalt, ci reflectă aspecte din intrigile romanelor lor. Beach Music a fost pus brusc în mişcare de o sinucidere şi aşa se întâmplă şi în cazul celui de-al cincilea roman al lui Conroy, South of Broad (La sud de Broad2). Naratorul Leo King este un comentator la ziar, care s-a luptat cu propriii demoni într-un ospiciu. „Nu ştiu cum“, spune Leo simplu, amintindu-şi reacţia familiei sale faţă de moartea „strălucitului“ său frate mai mare, Stephen, care şi-a tăiat beregata şi venele cu o lamă de ras, „am reuşit să supravieţuim acelei zile, dar niciunul dintre noi n-a trăit izbăvirea însănătoşirii. Înţeleg că poţi scăpa de orice în afară de un suflet rănit“. Cu Citadela, Biserica romanocatolică şi Charlestonul „bântuit de palmieri“ ca decor familiar al lui Conroy, South of Broad – numit după zona clădirilor istorice şi a sensibilităţilor aristocratice din apropiere de Battery – îşi propune să sondeze vieţile familiilor şi prietenilor lui Stephen şi Leo. Romanul alternează între 1969, când un grup de liceeni în anul terminal – albi şi negri, hetero şi homosexuali, săraci din Munţii Apalaşi şi bogaţi cu vechime din Charleston – devin legaţi prin intermediul lui Leo, şi 1989, când se reîntâlnesc, o tehnică narativă amintind de „The Big Chill“, popularul film pe mai multe planuri din 1983, desfăşurat de asemenea în Carolina de Sud.

Roy Hoffman, redactor la The Press-Register în Mobile, Alabama, este autorul romanului „Chicken Dreaming Corn“. 1

Zona de coastă a Carolinei de Sud. (n. trad.) Râu ce traversează Carolina de Nord şi de Sud. (n. trad.) 2

18

Leo încearcă să-şi întreţeasă „izbăvirea însănătoşirii“ cu portrete ale acestor prieteni, printre care energicul Ike Jefferson, unul dintre primii studenţi de culoare care au jucat fotbal pentru Peninsula High, care ulterior devine primul şef de poliţie negru al oraşului; şi teatralii gemeni Trevor şi Sheba Poe, batjo-

Charleston „bântuit de palmieri“ este decorul familiar al noului roman de Pat Conroy. coriţi de mama lor alcoolică în primele scene ca fiind „un poponar şi o târfă“. Sheba se întoarce după două decenii ca actriţă premiată cu Oscar, o vedetă sexy semănând cu o reîntoarcere într-o epocă anterioară. Sunt scene superbe şi înduioşătoare în South of Broad – poveştile lui Leo despre viaţa anterioară în mănăstire a mamei sale, pasionată de James Joyce, şi despre iubirea ciudată a părinţilor lui; amintirea despre o zi plictisitoare petrecută plutind, „purtat de val şi posedat de val“ pe un colac împreună cu gemenii Poe; o relatare despre descoperirea, într-o misiune la San Francisco pentru a-l găsi pe grav bolnavul Trevor, a unui tânăr străin care a murit de SIDA într-un hotel ca vai de lume. Dar misterele caracterologice –

revelaţia felului în care aceşti adolescenţi se transformă în adulţi remarcabili – îi scapă lui Leo. Deceniile în care vechii tovarăşi lui Leo se află în culise, cam de la vârsta de 18 până la 38 de ani, sunt esenţiale. Cu toate că-şi împărtăşesc poveştile pe parcursul paginilor de dialog pitoresc, „acumulările aluvionare care construiesc prieteniile“ sunt adesea ascunse. Până la momentul în care romanul se transformă în thriller – „Oraşul palmierilor... devine un loc al coşmarului electrizant“ – preocupările lor ajung să pară tangenţiale. Tehnica pe care Conroy a folosit-o cu succes în lucrările anterioare – un narator solitar examinând şi interpretând insistent o lume haotică – devine aici limitatoare. Perspectiva noastră asupra prietenilor lui Leo e mărginită de obsesia lui pentru „marea mişcare în arc a vieţii mele“. Adesea pierdem propriile lor nevoi imperioase de a se vindeca, de a merge mai departe. E ca şi cum Leo, editorialistul, a cernut acest material de prea mai multe ori anterior, lăsându-l secătuit de vitalitate. Conroy rămâne un magician al paginii. Ca scriitor, e stăpânul coastei din Carolina de Sud. Dar descrierile valurilor şi ale palmierilor, confesiunile despre dragoste şi despărţire, amintirile „mereu vii şi proapete“ alăturate evocărilor „inimii tulburate“ au fost pur şi simplu realizate mai bine anterior – de auh torul însuşi. FOTOGRAFIE DE DAVID G. SPIELMAN


Cronica de ficţiune

Tom LeClair

THE TRUTH ABOUT LOVE

ABSENT A MIRACLE

de Josephine Hart Knopf, 24 $

de Christine Lehner Houghton Mifflin Harcourt, 26 $

Asemeni Oliviei O’Hara, actriţa irlandeză care narează ultima treime din noul roman al lui Hart, autoarea a avut destul de suferit: ca adolescentă în urma morţii fraţilor ei, iar ca adult când a emigrat în Anglia. Romanul începe în 1962 cu moartea neprevăzută a fratelui mai mic al Oliviei. Şi totuşi, reacţia ei iniţială este înăbuşită, Hart mutându-şi perspectiva asupra unui neamţ erudit, de vârstă mijlocie, care locuieşte lângă satul familiei O’Hara. Thomas Middlehoff a avut destule iubiri destrămate iar de-a lungul anilor, el şi Olivia ajung confidenţi, mărturisindu-şi unul altuia adevăruri despre amintiri, vină şi doruri. Cât despre experienţele trăite de Middlehoff în timpul războiului din Germania, ele transced de asemenea în relatările jurnalistice despre atrocităţile dogmatice irlandeze ale Oliviei. În această sofisticată lucrare literară, Hart arată cum dragostea de familie şi dragostea de ţară se pot hrăni una din cealaltă. Dar ca să-şi respecte promisiunea din titlu şi să dramatizeze patriotismul la fel de intens cum a făcut cu legăturile de o viaţă ale familiei O’Hara, are nevoie de o naraţiune ceva mai solidă, un neajuns care pare să fie recunoscut şi de bibliografia de două pagini a cărţii.

Absent a Miracle nu are nici o pretenţie literară; este divertisment adulterin nealterat, în stare pură. Alice Fairweather, mama a doi băieţei şi soţia unui inventator adulterin, lasă în urmă nordul statului New York şi pleacă în Nicaragua, pentru a-l ajuta pe Abelardo, vechiul coleg de la Harvard al soţului ei, să-şi canonizeze bunica. O intrigă pe care nici măcar Alice nu o ia în serios, după cum ea însăşi îşi aminteşte. Pentru ea, misiunea cu pricina e doar o scuză ca să se culce cu şarmantul Abelardo. Pentru Letner însă, intriga e precum umeraşele de la curăţătoria chimică, un suport de care îşi agaţă secvenţele comice. Printre acestea se numără dialogurile în doi peri ale lui Alice cu fiii ei preadolescenţi care vorbesc ca nişte adulţi, momentele în care îşi ia peste picior soţul înnebunit după poezioare obscene, discuţiile ca între fete cu o vecină pe teme precum sexul puilor de găină, conversaţiile de la telefon cu soacra senilă şi cele cu bibliotecara-şefă de la Clubul Hagiografilor, de unde Alice colecţionează anecdote grotesc de amuzante despre femeile canonizate. Toate astea până să plece în Nicaragua unde face cunoştinţă cu rudele lui Abelardo, o adevărată familie Addams de măscărici tropicali. Alice, care recunoaşte că are o „predispoziţie pentru melodramă“, poate fi un narator un pic cam prea vorbăreţ, dar Lehner e o umoristă talentată şi o sentimentală. Deşi un câine moare la sfârşitul romanului, supravieţuitorii umani nu au nevoie de nici un miracol.

IT’S BEGINNING TO HURT

de James Lasdun Farrar, Straus & Giroux, 23 $. James Lasdun e exact opusul lui Henry James, un scriitor britanic stabilit demult în America ale cărui poveşti pleacă de la revelaţii subtile şi confuzii delicate asupra dragostei, a banilor sau a ambelor. Precum avocatul înstărit din A Bourgeois Story, protagoniştii lui Lasdun sunt cel mai adesea bărbaţi de vârstă mijlocie, cultivaţi şi care de obicei au de depăşit o criză morală. Ar trebui oare un scriitor de călătorii aflat sub papucul nevestei să facă sex cu o necunoscută? Ar trebui oare directorul unei şcoli, bărbat însurat, care descoperă că până la urmă nu e tocmai pe moarte, aşa cum credea, să continue să se lase dădăcit de sora sa? Întocmai ca brokerul alarmat din An Anxious Man, bărbaţii lui Lasdun sunt şovăielnici şi amână lucrurile la nesfârşit. Cât despre femei – una ademeneşte bărbaţi necunoscuţi în propriul apartament, rugându-i să o ajute cu încuietoarea, iar alta pune la cale o răzbunare de zile mari împotriva unui vecin afemeiat – ele sunt mult mai încăpăţânate, iar poveştile lor mult mai dramatice. În Annals of the Honorary Secretary, o tânără are un efect devastator asupra membrilor în vârstă ai unui grup de spiritualişti londonezi. Dar Lasdun până şi aici apelează la reticenţa jamesiană, ezitând să descrie cu exactitate ce face această femeie. Cu o proză urbană, formală şi uneori abstractă, aceste scrieri au rareori vreo scânteie de vigoare colocvială ori idiosincrasia Cel de-al cincilea roman al lui Tom LeClair, „Passing Through“, a fost publicat anul trecut.

100 GIRLS ON CHEAP PAPER

Ilustraţii de Tina Berning (Nepaginată. Chronicle Books, broşată, 24.95 $)

LABOR DAY

Aceste picturi şi desene ale lui Berning, artist şi ilustrator german, variază de la schiţe rapide până la portrete întregi. Deasupra, imaginea nr. 20, Riot II (2006). Cartea va fi publicată luna viitoare.

persoanei I. Dacă faci abstracţie de puţinele referinţe istorice şi tehnologice, It’s Beginning to Hurt ar fi putut fi la fel de bine scrisă şi acum o sută de ani. BIG MACHINE

de Victor LaValle Spiegel & Grau, 25 $ Printre influenţele mărturisite ale lui Victor LaValle se numără Ishmael Reed şi Stephen King. Iar Big Machine începe ca un roman de Reed, cu minoritari afro-americani – Ricky Rice, fost dependent de droguri, actualmente om de serviciu şi Adele, o fostă prostituată alcoolică – recrutaţi pe post de „învăţăcei atipici“ de către o organizaţie secretă de investigaţii supranaturale. Înfiinţată de un fost sclav pe nume Washburn, iniţiatorul unei secte creştine, organizaţia cu pricina îi trimite pe cei doi să vină de hac unei grupări eretice ce intenţionează să redea

revelaţia originală a lui Washburn, sarcină care nu le e tocmai clară. Influenţa lui King se face simţită când Ricky devine posedat de Marsh Devil, o creatură monstruoasă din folclorul nord-american. Ceea ce rezultă e violenţă, dragoste (cea dintre Ricky şi Adele, nu a monstrului), o poveste despre posibilele feline paranormale şi un zbor disperat. Big Machine se vrea un roman grandios despre idei grandioase, în special despre creştinism şi problemele rasiale în America de ieri şi de azi. Deşi nu e voluminos, romanul pare lung. LaValle iroseşte mult spaţiu cu amănunte despre copilăria lui Ricky, supravieţuitorul unei catastrofe gen Jonestown, dar la scară mai mică. Iar naraţiunea lui Ricky, deşi bogată în exprimări argotice, pierde prea multe pagini cu oameni care se urcă sau coboară din maşini, care se îmbracă sau se dezbracă şi care se chinuiesc să iasă din situaţii limită, toate mărci ale unor romane care se vor bestseller-uri.

de Joyce Maynard Morrow/HarperCollins, 24.99 $ În turneele de tenis, „învinşii norocoşi“ sunt acei jucători incluşi în lotul principal în ciuda faptului că nu au trecut de runda de calificare. În Labor Day, perdanţii sunt o mamă singură, săracă şi deprimată, nefericitul ei fiu de 13 ani şi criminalul evadat pe care îl găzduiesc în casa lor din New Hampshire, la sfârşitul vacanţei de vară din 1987. Spre norocul lui Adele şi al lui Henry, Frank e un tip de treabă, capabil numaidecât să satisfacă nevoile sentimentale şi sexuale ale Adelei, să facă o excelentă plăcintă de piersici şi să-l înveţe pe Henry nişte pase de baseball. Nu că n-ar fi şi câteva probleme, precum adăpostirea unui deţinut căutat de poliţie şi teama lui Henry că Adele şi Frank vor fugi în Canada fără el. Cartea e narată două decenii mai târziu de către Henry, care pretinde în zadar că ar avea din nou 13 ani, ceea ce îl face să pară şi mai ratat decât este. Dacă Labor Day se vroia o poveste optimistă, de ce m-am simţit atât de rău cât am citit-o? Pentru că nu e deloc dulce, precum minunat descrisa plăcinta a evadatului, ci mai degrabă zahah risită. 19


Bestselleruri The New York Times Book Review Săpt. aceasta

CĂRŢI ILUSTRATE

Săpt. în top

Cărţi pentru copii Săpt. aceasta

24 august 2009

LECTURI UŞOARE

Săpt. în top

1

GOLDILICIOUS scrisă şi ilustrată de Victoria Kann 11 (Harper/HarperCollins, 17.99 $) O fată căreia îi plac culorile roz şi mov îşi îndreaptă atenţia către auriu. (Vârsta: 5 – 8 ani)

1

DANIEL X: WATCH THE SKIES de James Patterson 2 şi Ned Rust (Little, Brown, 19.99 $) Un tânăr erou se luptă cu un răufăcător ieşit din comun. (Vârsta: de la 12 ani)

2

TEA PARTIES de Jane O’Connor, ilustrată de Robin Preiss Glasser (Harper/HarperCollins, 12.99 $) Fancy Nancy, cu degetul mic mărit. (Vârsta: 4 – 7 ani)

6

2

3

L.A. CANDY de Lauren Conrad (Harper/ 8 HarperCollins, 17.99 $) Fascinaţia lumii TV descrisă de cineva care a fost implicat în acest fenomen. (Vârsta: de la 14 ani)

GALLOP! scrisă şi ilustrată de Rufus Butler Seder (Workman, 12.95 $) Animalele par să se mişte la răsfoirea paginilor. (Vârsta: 4 – 8 ani)

91

3

4

EXPLORER EXTRAORDINAIRE! de Jane O’Connor, 15 ilustrată de Robin Preiss Glasser (HarperCollins,12.99 $) Fancy Nancy în natură, în cea mai bună tradiţie a marilor exploratori. (Vârsta: 4 – 7 ani)

ALONG FOR THE RIDE de Sarah Dessen (Viking, 8 19.99 $) O vară pe două roţi în care o fată se maturizează prin învăţarea de lucruri noi despre sine şi despre cei apropiaţi. (Vârsta: de la 14 ani)

4

5

THE HUNGER GAMES de Suzanne Collins 48 (Scholastic, 17.99 $) Într-un viitor distopic, o fată luptă pentru supravieţuire în direct la TV. (Vârsta: de la 12 ani)

MARLEY GOES TO SCHOOL de John Grogan, ilustrată de Richard Cowdrey (HarperCollins, 17.99 $) Un căţeluş loial aduce haos într-o sală de clasă. (Vârsta: 3 – 8 ani)

5

6

SHIVER de Maggie Stiefvater (Scholastic Press/ Scholastic, 17.99 $) Despre dragostea pentru un lup. (Vârsta: de la 12 an)

LLAMA LLAMA MISSES MAMA scrisă şi ilustrată 15 de Anna Dewdney (Viking, 16.99 $) O creatură mică merge la grădiniţă. (Vârsta: de la 2 ani)

6

7

ELEPHANTS CANNOT DANCE! scrisă şi ilustrată de 9 Mo Willems (Hyperion Books for Children/Disney, 8.99 $) Elefantul şi porcuşorul des vizitaţi de autor acceptă o nouă provocare şi învaţă din aceasta. (Vârsta: 4 – 8 ani)

THIRTEEN REASONS WHY de Jay Asher 42 (Razorbill, 16.99 $) Înainte de a se sinucide, o fată trimite mesaje audio explicative către 13 persoane.(Vârsta: de la 14 ani)

7

8

THE GRAVEYARD BOOK de Neil Gaiman, ilustrată 45 de Dave McKean (HarperCollins, 17.99 $) Ca să evite un asasin, un băiat locuieşte în cimitir. (Vârsta: de la 10 ani)

SWING! scrisă şi ilustrată de Rufus Butler Seder (Workman, 12.95 $) Copiii par să se mişte la răsfoirea paginilor. (Vârsta: 4 – 8 ani)

43

8

9

TWILIGHT: DIRECTOR’S NOTEBOOK de 21 Catherine Hardwicke (Little, Brown, 17.99 $) Despre modul în care a fost filmat „Twilight“. (Vârsta: 9 – 12 ani)

LISTEN TO THE WIND: THE STORY OF DR. GREG AND“THREE CUPS OF TEA“ de Greg Mortenson şi Susan L. Roth (Dial, 16.99 $) O şcoală se dezvoltă în Pakistan. (Vârsta: 4 – 8 ani)

29

9

10

THE AWAKENING de Kelley Armstrong (HarperCollins, 17.99 $) O fată cu modificări genetice, care vede fantome, jonglează cu un set complicat de încercări ale adolescenţei. (Vârsta: de la 12 ani)

THE CURIOUS GARDEN scrisă şi ilustrată de Peter 16 Brown (Little, Brown, 16.99 $) Un băiat, Liam, îngrijeşte o grădină părăsită, transformând-o într-una roditoare. (Vârsta 4 – 8 ani)

10

DORK DIARIES scrisă şi ilustrată de Rachel Renée Russell (Aladdin, 12.99 $) Cugetările unui Samuel Pepys junior de gen feminin. (Vârsta: 9 – 13 ani)

2

CĂRŢI BROŞATE

2

15

7

SERII

1

BLUE MOON de Alyson Noël (St. Martin’s Griffin, 9.99 $) 5 Un nemuritor găseşte secretul timpului. (Vârsta: de la 12 ani)

1

2

THE TWILIGHT SAGA de Stephenie Meyer (Megan 105 Tingley/Little Brown, ed. cart. şi broş.) Vampiri şi vârcolaci la liceu. (Vârsta: de la 12 ani)

THE BOOK THIEF de Markus Zusak (Knopf, 11.99 $) 100 O fată salvează cărţi de la o incendiere nazistă. (Vârsta: de la 14 ani)

2

3

PERCY JACKSON & THE OLYMPIANS de Rick 109 Riordan (Disney-Hyperion, ed. cart. şi broş.) Luptând cu monştrii mitologici. (Vârsta: 9 – 12 ani)

EVERMORE de Alyson Noël (St. Martin’s Griffin, 9.95 $) Nemuritori la şcoală. (Vârsta: de la 12 ani)

27

4

LOCK AND KEY de Sarah Dessen (Speak, 8.99 $) O fisură apare în cinismul unei fete. (Vârsta: de la 12 ani)

3

13

HARRY POTTER de J. K. Rowling (Arthur A. Levine/224 Scholastic, ed. cart. şi broş.) Un tânăr vrăjitor îşi creşte puterile luptând cu răul. (Vârsta: de la 10 ani)

5

THE MYSTERIOUS BENEDICT SOCIETY de Trenton Lee Stewart, ilustrată de Carson Ellis (Megan Tingley/Little, Brown, 6.99 $) Copii cu har într-o misiune. (Vârsta: 9 – 12 ani)

51

4

HOUSE OF NIGHT de P. C. şi Kristin Cast (St. Martin’s Press, ed. broş. şi cart.) Vampiri la şcoală. (Vârsta: de la 14 ani)

5

DIARY OF A WIMPY KID scrisă şi ilustrată de Jeff 30 Kinney (Abrams, doar ed. cart.) Despre pericolele adolescenţei, în caricaturi. (Vârsta: 9 – 12 ani)

6

RANGER’S APPRENTICE de John Flanagan (Philomel, ed. cart. şi broş.) Un băiat războinic se luptă cu răul. (Vârsta: 9 – 12 ani)

7

THE MORTAL INSTRUMENTS de Cassandra Clare 20 (McElderry/Simon & Schuster, ed. cart. şi broş.) O lume a demonilor şi a războinicilor. (Vârsta: de la 14 ani)

8

VAMPIRE DIARIES de L. J. Smith (HarperTeen, ed. 15 cart. şi broş.) Vampiri la şcoală, implicaţi într-un triunghi amoros. (Vârsta: de la 12 ani)

9

WARRIORS de Erin Hunter (HarperCollins, ed.cart. şi broş.) Patru clanuri de pisici războinice doresc să îi întâlnească pe cei din StarClan. (Vârsta: 10 – 14 ani)

10

MAGIC TREE HOUSE de Mary Pope Osborne, ilus- 210 trată de Sal Murdocca (Stepping Stone/Random House, ed.cart. şi broş.) Copii înaripaţi încearcă să salveze lumea. (Vârsta: 6 – 9 ani)

6 7

THE BOY IN THE STRIPED PAJAMAS de John 40 Boyne (David Fickling/ Random House, 8.99 $) Un băiat îşi pierde inocenţa în vremuri grele. (Vârsta: de la 12 ani) THE ABSOLUTELY TRUE DIARY OF A PART20 TIME INDIAN de scrisă de Sherman Alexie, ilustrată de Ellen Forney (Little, Brown, 8.99 $) Un băiat pleacă din rezervaţia de indieni la o şcoală de copii albi. (Vârsta: de la 12 ani)

8

THIRST NO. 1 de Christopher Pike (Simon Pulse, 9.99 $) 1 O reeditare a trei romane: The Last Vampire (1994), Black Blood (1994) şi Red Dice (1995). (Vârsta: de la 14 ani)

9

THREE CUPS OF TEA: YOUNG READERS EDITION de Greg Mortenson şi David Oliver Relin (Puffin, 8.99 $) Un fost alpinist ridică şcoli în satele din Pakistan şi Afganistan. (Vârsta: 9 – 12 ani)

10

THE DANGEROUS DAYS OF DANIEL X de James 5 Patterson şi Michael Ledwidge (Vision/Grand Central, 7.99 $) Un vânător extraterestru îl caută pe Cel ce se roagă, un călugăr ucigaş. (Vârsta: de la 12 ani)

29

50

29

76

Topul reflectă vânzările pentru săptămâna care s-a încheiat pe 8 august, în mai multe mii de puncte de vânzare de pe teritoriul Statelor Unite ale Americii, ale cărţilor de interes general din mai multe categorii. Este vorba de sute de librării (statistic evaluate pentru a fi reprezentative pentru toate librăriile); de lanţurile de magazine naţionale, regionale şi locale; de magazine online de multimedia şi cărţi; de magazine din cadrul universităţilor, magazine de cadouri, supermarketuri, magazine cu discounturi şi puncte de difuzare a presei. Un asterisc (*) arată că vânzările unui titlu sunt foarte apropiate de cele ale titlului imediat precedent. Semnul (†) indică faptul că unele magazine declară comenzi pentru mai multe exemplare din acelaşi titlu. Cărţile care se vând constant nu sunt urmărite în mod activ. Topuri detaliate sunt disponibile pe site-ul nytimes. com/books. Toate cele patru liste de cărţi pentru copii apar în fiecare săptămână pe site-ul Book Review. Editorii au furnizat categoriile de vârstă pentru titlurile respective.

20


TBR: Din culise BĂIEŢII DE PE PLAJĂ: Romancierii au

avut parte de o vară bună, cel puţin până acum. Să te iei la întrecere cu poveştile despre vampiri şi cu thrillerele-franciză nu e uşor în nici un anotimp, dar iată că That Old Cape Magic a lui Richard Russo, care intră pe locul 2 în topul de ficţiune, ediţii cartonate, şi Inherent Vice al lui Thomas Pynchon, noua intrare de pe locul 5, au izbutit. E oare o coincidenţă că ambele sunt amplasate pe plajă? Doc Sportello al lui Pynchon e un detectiv particular relaxat din Gordita Beach, sătuc fictiv de surf de lângă Los Angeles, în timp ce Jack Griffin, eroul incompetent al lui Russo, preferă mai degrabă vremea instabilă şi doar ocazional însorită din Cape Cod şi zona de coastă din Maine. Într-o cronică nu tocmai măgulitoare din cotidianul New York Times, Janet Maslin scria că „That Old Cape Magic e singurul roman al lui Richard Russo care are o temă muzicală numai a lui. De asemenea, e singura carte a lui Russo care are nevoie de una“. Romanul lui Pynchon – recenzat cu mai multă blândeţe de către Walter Kirn la pagina 9 din Book Review din această săptămână – e însoţit de o întreagă coloană sonoră. Pynchon (sus, într-o fotografie din arhivă) a postat pe Amazon.com o listă cu cântece menţionate în roman sau ascultate în acesta, de la „Soul Gidget“ de Meatball Flag şi „Repossess Man“ de Droolin’ Floyd Womack (ambii fictivi) până la „There’s No Business Like Show Business“, în varianta lui Ethel Merman (aparent reală).

Săpt. aceasta

CU BURTA PE CARTE: Lucrurile miros gro-

zav a mâncare în topul de nonficţiune, ediţii broşate. Julie & Julia a lui Julie Powell (locul 2) şi My Life in France a Juliei Child (locul 3) vin repede din urma lui Glenn Beck, urmate de In Defense of Food, The Omnivore’s Dilemma, Mănâncă, roagă-te, iubeúte şi – pentru cei care vor să-şi dreagă gustul dulceag şi siropos din gură – I Hope They Serve Beer in Hell. JENNIFER SCHUESSLER

FICŢIUNE

Săpt. trecută

Săpt. în top

1

BAD MOON RISING de Sherrilyn Kenyon (St. Martin’s, 24.99 $) A 18-a carte din seria paranormală Dark-Hunter.

1

2

THAT OLD CAPE MAGIC de Richard Russo (Knopf, 25.95 $) Un cuplu căsătorit de mult se luptă cu insatisfacţiile în timpul unui weekend la Cape Cod; de la autorul romanului Empire Falls.

1

3

THE HELP de Kathryn Stockett (Amy Einhorn/Putnam, 24.95 $) O tânără albă şi două servitoare de culoare în Mississippi anilor 1960.

4

4

THE GIRL WHO PLAYED WITH FIRE de Stieg Larsson (Knopf, 25.95 $) O hackeriţă suedeză devine suspectul unei crime.

1

5

INHERENT VICE de Thomas Pynchon (Penguin Press, 27.95 $) Un detectiv particular, consumator fervent de marijuana, în Los Angelesul anilor 1970.

6

BEST FRIENDS FOREVER de Jennifer Weiner (Atria, 26.99 $) Prietene în copilărie, înstrăinate la liceu, se reunesc după ani, când cea populară are nevoie de ajutorul tocilarei.

7

THE TRAFFICKERS de W. E. B. Griffin şi William E. Butterworth IV (Putnam, 26.95 $) Un poliţist din Philadelphia îşi uneşte forţele cu un şerif texan pentru a găsi o bandă ce are legături cu cartelul drogurilor din Mexic; carte din seria Badge of Honor.

8

THE DEFECTOR de Daniel Silva (Putnam, 26.95 $) Când un dezertor rus care i-a salvat cândva viaţa dispare, Gabriel Allon, un restaurator de artă şi ocazional spion pentru Serviciile Secrete israeliene, încearcă să îl salveze.

2

3

9

SWIMSUIT de James Patterson şi Maxine Paetro (Little, Brown, 27.99 $) Un fost poliţist, acum reporter la The Los Angeles Times, investighează dispariţia unui supermodel.

5

10

DEAD AND GONE de Charlaine Harris (Ace, 25.95 $) Sookie Stackhouse îl caută pe ucigaşul unui vârcolac-panteră.

11

11*

RULES OF VENGEANCE de Christopher Reich (Doubleday, 25.95 $) Un doctor este atras în lumea spionajului internaţional; urmarea cărţii Rules of Deception.

12

TWENTIES GIRL de Sophie Kinsella (Dial, 26 $) O tânără este bântuită de spiritul mătuşii sale, care vrea ca ea să găsească un colier pierdut.

13

Săpt. aceasta

24 august 2009

NONFICŢIUNE

Săpt. trecută

Săpt. în top

1

CULTURE OF CORRUPTION de Michelle Malkin (Regnery, 27.95 $) Despre preşedintele Obama şi echipa sa care ocoleşte plata taxelor, mici pungaşi, traficanţi de influenţă şi acoliţi de pe Wall Street.

2

OUTLIERS de Malcolm Gladwell (Little, Brown, 27.99 $) De ce unii oameni au succes – de la autorul volumului Blink.

19

3

IN THE PRESIDENT’S SECRET SERVICE de Ronald Kessler (Crown, 26 $) Despre agenţi de securitate şi despre preşedinţii pe care ei îi păzesc.

2

4*

CATASTROPHE de Dick Morris şi Eileen McGann (Harper/ HarperCollins, 26.99 $) Despre cum poate fi împiedicat preşedintele Obama să transforme America într-un stat socialist. (†)

4

7

5

LIBERTY AND TYRANNY de Mark R. Levin (Threshold Editions, 25 $) Un manifest conservator scris de gazda unui talkshow, preşedinte al Landmark Legal Foundation.

2

20

6

OUR LADY OF GUADALUPE de Carl A. Anderson şi Eduardo Chávez (Doubleday, 22.99 $) Istoria şi mesajul transmis de icoana Our Lady of Guadalupe. (†)

7

A BOLD FRESH PIECE OF HUMANITY de Bill O’Reilly 10 (Broadway, 26 $) Comentatorul de la Fox News despre educaţia primită în copilărie şi despre cariera sa.

41

8

THE END OF OVEREATING de David A. Kessler (Rodale, 25.95 $) Despre cum consumul grăsimilor, zaharurilor şi sării ne afectează mintea şi corpul şi încurajează exagerările.

6

14

9

THE WILDERNESS WARRIOR de Douglas Brinkley (Harper/HarperCollins, 34.99 $) Cruciada lui Theodore Roosevelt pentru conservarea naturii.

7

2

6

10

MICHAEL JACKSON de J. Randy Taraborrelli (Grand Central, 11 18.99 $) O versiune actualizată a biografiei din 1991 care acoperă acum ultimii ani din viaţa lui Jackson, precum şi moartea sa.

2

14

1

11*

IN FED WE TRUST de David Wessel (Crown Business, 26.99 $) Despre modul în care Ben Bernanke şi colegii săi de la Federal Reserve au lucrat pentru a preveni declanşarea unei noi Mari Crize.

1

6

3

12

UNMASKED de Ian Halperin (Simon Spotlight Entertainment, 25 $) Ultimii ani ai lui Michael Jackson.

BLACK HILLS de Nora Roberts (Putnam, 26.95 $) O biologă din Dakota de Sud, care studiază viaţa sălbatică, şi un fost poliţist, foşti iubiţi în tinereţe, se reunesc pentru a urmări un ucigaş în serie.

8

5

13

BOBBY AND JACKIE de C. David Heymann (Atria, 26 $) Legătura dintre Bobby şi Jackie Kennedy.

14

14*

FINGER LICKIN’ FIFTEEN de Janet Evanovich (St. Martin’s, 27.95 $) Vânătorul de recompense Stephanie Plum îl urmăreşte pe ucigaşul unui bucătar celebru.

9

15

THE WINDS OF DUNE de Brian Herbert şi Kevin J. Anderson (Tor/Tom Doherty, 27.99 $) Fiul lui Frank Herbert şi colaboratorul său, ghidându-se după notele lui Herbert asupra seriei Dune, îşi plasează povestea după evenimentele descrise în Dune Messiah, urmărind-o pe Jessica, mama împăratului Paul Atreides.

GRĂDINA ÎNTUNECATĂ: Wicked Plants:

The Weed That Killed Lincoln’s Mother and Other Botanical Atrocities a lui Amy Stewart intră pe locul 8 în topul de sfaturi şi diverse, ediţii cartonate. În sfârşit, o carte de autoperfecĠionare care chiar te învaţă ceva folositor! VreĠi să scăpaĠi de musafirii de weekend care uită să mai plece? ÎncercaĠi să picuraĠi în dressing-ul de salată puţin ulei de castor, un laxativ puternic (a funcĠionat pentru gorilele lui Mussolini, care i-au urmărit pe protestatari în plină stradă şi le-au dat pe gât, cu forţa, sticle întregi). AveĠi nevoie de un cadou pentru isterica de la serviciu care vă scoate din sărite? Blair’s 16 Million Reserve, un extract pur de capsaicină marketat ca un sos ultra-picant, disponibil doar în farmacii, se găseşte la numai 199 $ mililitrul. Într-un capitol numit Pajiştea Morţii, Stewart descrie primejdiile demne de filmele lui David Lynch care pândesc la marginea suburbiilor idilice, de la timoftică (alergii) şi costrei (ai cărei boboci conţin destulă cianură cât să omoare un cal) până la iarba de pampas (puternic inflamabilă şi teoretic imposibil de stârpit) şi zizanie, o specie de raigras parazitată de o ciupercă ce poate declanşa simptome asemănătoare beţiei, după ingerare. Cât despre mama lui Lincoln, femeia a murit la 34 de ani de boala laptelui, pentru că băuse lapte de la vaci care păscuseră limba şarpelui, o plantă care încă se mai găseşte în pădurile de pe coasta de est a Americii de Nord.

Ediţii cartonate

Bestselleruri The New York Times Book Review

1

3

4

1

7

2

3

38

1

1

5

4

12

4

THE ACCIDENTAL BILLIONAIRES de Ben Mezrich (Doubleday, 25 $) Cum doi studenţi de la Harvard au creat Facebook, de autorul cărţii Bringing Down the House.

8

4

15

A COLOSSAL FAILURE OF COMMON SENSE de Lawrence G. McDonald şi Patrick Robinson (Crown Business, 27 $) Povestea din interior a colapsului Lehman Brothers, relatată de un fost vicepreşedinte al firmei.

9

3

16*

THE BATTLE FOR AMERICA 2008 de Dan Balz şi Haynes Johnson (James H. Silberman/Viking, $29.95) Despre alegerile americane din 2008.

1

1

Topul reflectă vânzările pentru săptămâna încheiată pe 8 august, în mai multe mii de puncte de vânzare de pe teritoriul Statelor Unite ale Americii, ale cărţilor de interes general din mai multe categorii. Este vorba de sute de librării (statistic evaluate pentru a fi reprezentative pentru toate librăriile de gen); de lanţurile de magazine naţionale, regionale şi locale; de magazine online de multimedia şi cărţi; de magazine din cadrul universităţilor, magazine de cadouri, supermarketuri, magazine cu discounturi şi puncte de difuzare a presei. Un asterisc (*) arată că vânzările unui titlu sunt foarte apropiate de cele ale titlului imediat precedent. Semnul (†) indică faptul că unele magazine declară comenzi pentru mai multe exemplare din acelaşi titlu. Cărţile care se vând constant nu sunt urmărite în mod activ. Topuri detaliate sunt disponibile pe site-ul nytimes.com/books.

Selecţia editorilor Cărţi recente care ne-au stârnit interesul ZEITOUN de Dave Eggers (McSweeney’s, 24 $) Relatarea de nonficţiune a lui Eggers, plină de suspans, despre viaţa unui bărbat american de origine siriană şi a familiei sale după uraganul Katrina, e o puternică incriminare a politicii erei Bush – nu atât o polemică, cât o lucrare de senzaţie, dar nu una cu un scop. THE SNAKEHEAD: An Epic Tale of the Chinatown Underworld and the American Dream de Patrick Radden Keefe (Doubleday, 27.50 $) Captivanta poveste a unei operaţiuni de trafic de carne vie pentru care au fost puse în joc milioane de dolari. RIPPED: How the Wired Generation Revolutionized Music de Greg Kot (Scribner, 25 $) O poveste fascinantă care pune faţă în faţă casele de discuri cu politicile lor arogante şi pe puştii din faţa computerului, flămânzi după piese noi. Ghiciţi cine câştigă.

GERMANY 1945: From War to Peace de Richard Bessel (Harper/HarperCollins, 28.99 $) Bessel sugerează că suferinţa nemţilor de la sfârşitul războiului i-a ajutat să pună bazele unei recuperări remarcabile.

THAT OLD CAPE MAGIC de Richard Russo (Knopf, 25.95 $) Un profesor de scenaristică de vârstă mijlocie, nemulţumit, îşi contemplă căsnicia, moartea şi crizele prin care trece familia, într-un roman haotic şi copilăros de comic.

THE STATE OF JONES: The Small Southern County That Seceded From the Confederacy de Sally Jenkins şi John Stauffer (Doubleday, 27.50 $) Viaţa unui dizident din Mississippi, recreată într-o manieră alertă.

THIS IS HOW de M. J. Hyland (Black Cat/Grove/ Atlantic, ed. broşată, 14 $) În acest roman complex din punct de vedere moral, un englez necăjit, demn de milă, se luptă să o ia de la capăt.

STRAWBERRY HILL de Mary Ann Hoberman, ilustrată de Wendy Anderson Halperin (Little, Brown, 15.99 $; vârsta: 8 – 12 ani) Acest roman de debut al laureatei naţionale de poezie pentru copii urmăreşte viaţa unei fetiţe a cărei familie se mută într-un oraş nou în timpul Marii Crize.

FAR NORTH de Marcel Theroux (Farrar, Straus & Giroux, 25 $) O curajoasă femeie deghizată se află la cârma acestui roman, amplasat într-o lume distrusă de încălzirea globală. Recenziile acestor cărţi şi ale altora recent apărute pot fi găsite pe internet la adresa nytimes.com/books.

21


Raftul cu ediţii broşate THRUMPTON HALL: A Memoir of Life in My Father’s House de Miranda

Seymour (Harper Perennial, 14.99 $) Un conac iacobin din Nottinghamshire are o influenţă nemaipomenită asupra tatălui lui Seymour. Acest minunat portret al unui om înnebunit după case, care în sat trecea drept un moşier cu suflet mare, dar care se purta ca un tiran cu soţia şi copiii, este „straniu şi ciudat de tulburător“, spunea Charles McGrath în Book Review. Alt tată dificil apare în THE THREE OF US: A Family Story de Julia Blackburn (Vintage, 16 $). „Dragă tati, te urăsc“, îi scria Julia la 6 ani tatălui ei, un poet alcoolic. După ce divorţase de el, mama ei – o pictoriţă narcisistă şi nimfomană – şi-a crescut fiica într-o ambianţă sexualizată, iar rezultatele au fost catastrofale. Cu toate astea, Blackburn a ajuns până la urmă un adult responsabil şi productiv, care a reuşit – aşa cum reiese din această carte – să-şi ierte îngrozitorii părinţi.

Săpt. aceasta

Playing the Enemy: Nelson Mandela and the Game That Made a Nation

de John Carlin (Penguin, 16 $) Nelson Mandela a fost de acord să găzduiască meciurile Campionatului Mondial de Rugby în Africa de Sud, pentru a demonstra minorităţii albe pe care a înfrânt-o în 1994 că membrii ei nu sunt excluşi în noua ordine. Această „minunată carte“, cum a numit-o Bill Keller în Book Review, ni-l arată pe maestrul politician Mandela dându-i pe spate atât pe albi, cât şi pe negrii care până atunci detestaseră echipa segregaţionistă a Africii de Sud, Springboks. Carlin e un „reporter priceput şi un povestitor înzestrat“, scria Keller. ATTACHMENT de Isabel Fonseca (Vintage, 15 $) Acest ingenios şi curajos prim roman abundă în crize de vârstă mijlocie. Protagonista lui, o americancă măritată cu un fermecător britanic, are parte de o reînviere sexuală, inspirată de activităţile romantice ale fiicei şi ale soţului ei, pe care îl suspectează că ar avea o aventură. Mai apar şi părinţi în vârstă şi griji privind sănătatea. Un teritoriu familiar, dar pe care Fonseca reuşeşte să-l împrospăteze. JULIA CHILD: A LIFE de Laura Shapiro (Lipper/Penguin, 14 $)

Această scurtă biografie etalează o „graţie şi o pricepere culinară ieşite din comun“, spune criticul nostru, Dorothy Kalins. Shapiro reuşeşte să ilustreze fidel relaţia dintre Child şi soţul ei Paul, dar şi încercarea asiduă a Juliei de a găsi „adevărata aromă a bucătăriei franţuzeşti“. Cartea „ne aminteşte cum Julia ne-a învăţat nu doar să gătim, ci cum să ne gândim la mâncare“, încheie Kalins.

ALIVE IN NECROPOLIS de Doug Dorst (Riverhead, 16 $) În acest „îndrăzneţ şi mări-

nimos roman de debut“, aşa cum l-a descris Mark Costello pentru Book Review, un poliţist novice patrulează prin Colma, California, un oraş de cimitire care deserveşte San Francisco-ul. Personajele vii sunt bântuite de fantome, unele dintre ele chiar reale. THE EAVES OF HEAVEN: A Life in Three Wars de Andrew X. Pham (Three

Rivers, 16 $) În aceste „memorii“ bine scrise, Pham (medalion) spune povestea tatălui său, care trasează un arc deasupra istoriei vietnameze de secol XX: tinereţea petrecută în Hanoiul colonial, o mutare în sud, războiul american, o tabără postbelică de reeducare, California. Philip P. Phan, fost şef al biroului din Beijing pentru The Washington Post, dezvăluie partea nevăzută a creşterii economice din China în OUT OF MAO’S SHADOW: The Struggle for the Soul of a New China (Simon & Schuster, 16 $). Portretele pe care Pan le face celor pe care îi intervievează – artişti, ţărani, muncitori – combină „reportajul de calitate“ cu „profunzimea unui roman“, scria Michiko Kakutani pentru The Times. THE GLIMMER PALACE de Beatrice Colin (Riverhead, 16 $) Un orfan născut în 1899,

în ajunul Anului Nou, ajunge un renumit star de cinema în plin apogeu al industriei germane de film din anii 20, într-un roman care aduce în lumină era cabaretului din Adio, Berlin al lui Isherwood, dar dintr-o perspectivă izbitor de feminină.

Săpt. în top

Săpt. aceasta

două surori englezoaice – una dintre ele o lepidopterologă posibil sărită de pe fix – se luptă cu secretele din trecut când cealaltă se întoarce la casa părintească. VITA NUOVA de Magdalen Nabb (Soho, 13 $) În ultimul roman poliţist care îl are drept personaj pe Marshal Guarnaccia – Nabb s-a stins din viaţă în 2007, la Florenţa – încrederea mareşalului în întregul sistem este „puternic zdruncinată“ când conştientizează câte feluri de trafic uman sunt trecute cu vederea de către oficialităţi. ELSA DIXLER 1

Joc popular american, în care participanţii trebuie să ghicească sensul unor cuvinte mai puţin cunoscute.

22

FICŢIUNE FORMAT DE BUZUNAR

Săpt. în top

BENGAL’S HEART de Lora Leigh (Berkley Sensation, 1 7.99 $) O reporteră şi un bengalez arătos încearcă să descopere motivul pentru care metişii au fost acuzaţi de adăpostirea unui criminal în serie.

THE GIRL WITH THE DRAGON TATTOO de 7 Stieg Larsson (Vintage, 14.95 $) O hackeriţă şi un ziarist investigheză dispariţia unei moştenitoare suedeze.

2

3*

DEAN KOONTZ’S FRANKENSTEIN: DEAD AND ALIVE de Dean Koontz (Bantam, 9.99 $) Al treilea volum din seria care reimaginează povestea clasică.

THE SHACK de William P. Young (Windblown Media, 64 14.99 $) Un bărbat a cărui fiică a fost răpită este invitat, aparent de Dumnezeu, într-o cabană izolată. (†)

3

4

THE QUICKIE de James Patterson şi Michael Ledwidge 2 (Vision, 7.99 $) Încercarea unui ofiţer de poliţie de a se răzbuna pe soţul ei ia o turnură periculos de greşită.

THE GUERNSEY LITERARY AND POTATO PEEL PIE SOCIETY de Mary Ann Shaffer (Dial, 14 $) O jurnalistă îi întâlneşte pe bătrânii membri ai rezistenţei antinaziste de pe insulă.

4

CHOSEN TO DIE de Lisa Jackson (Zebra, 7.99 $) Detectivul Regan Pescoli este răpit de criminalul la al cărui caz lucra de mai multe luni.

2

5

THE WEIGHT OF SILENCE de Heather Gudenkauf (Mira, 2 13.95 $) Când o fată care suferă de muţenie selectivă şi cea mai bună prietenă a sa dispar, secrete de familie ies la iveală.

5

1

6

STORM OF VISIONS de Christina Dodd (Signet, 7.99 $) Primul volum dintr-o serie de romane de dragoste şi cu tendinţe paranormale despre Seven, o societate secretă care luptă contra răului.

OLIVE KITTERIDGE de Elizabeth Strout (Random 16 House, 14 $) O profesoară de matematică de a VII-a leagă cele 13 poveştiri plasate pe coasta statului Maine; câştigătorul Pulitzer 2009.

6

SMOKE SCREEN de Lisa Jackson (Zebra, 7.99 $) Detectivul Regan Pescoli este răpit de criminalul la al cărui caz lucra de mai multe luni.

3

7

THE ART OF RACING IN THE RAIN de Garth Stein (Harper Paperbacks, 14.99 $) Un câine inteligent, parte labrador, parte terrier, îl ajută pe stăpânul său, un pilot de curse cu probleme.

7

MASTERED BY LOVE de Stephanie Laurens (Avon/HarperCollins, 7.99 $) Liderul Clubului Bastion acceptă o misiune periculoasă: mariajul.

2

8

PRIDE AND PREJUDICE AND ZOMBIES de Jane 19 Austen şi Seth Grahame-Smith (Quirk, 12.95 $) Clasica poveste, redescrisă într-un „haos ultraviolent cu zombie“.

8

DEAD UNTIL DARK de Charlaine Harris (Ace, 7.99 $) 37 Sookie Stackhouse se îndrăgosteşte de un golan vampir.

9

9

THE HOUR I FIRST BELIEVED de Wally Lamb (Harper Perennial, 15.99 $) Un cuplu se refugiază într-o fermă din Connecticut după tragedia împuşcăturilor din liceul Columbine.

FROM DEAD TO WORSE de Charlaine Harris (Ace, 18 7.99 $) După o explozie mortală la un summit al vampirilor, Sookie Stackhouse se confruntă cu un pericol.

10

MY SISTER’S KEEPER de Jodi Picoult (Washington Square, 14 $) O fată îşi dă părinţii în judecată după ce află că ei doresc ca ea să îşi doneze un rinichi surorii sale.

11*

PROMISES IN DEATH de J. D. Robb (Berkley, 7.99 $) 2 Locotenentul Eve Dallas investighează moartea unui coleg; o carte scrisă de Nora Roberts, sub pseudonim.

12

WYOMING BRIDES de Debbie Macomber (Mira, 7.99 $) O reeditare a două romane: Denim and Diamonds (1989) şi The Wyoming Kid (2006).

2

13

THE BRIDEGROOM de Linda Lael Miller (HQN, 7.99 $) Pasiune si aventură la graniţa Arizonei.

2

14

CLUB DEAD de Charlaine Harris (Ace, 7.99 $) Când iubitul 23 lui Sookie Stackhouse este răpit, ea călătoreşte în Mississippi pentru a-l găsi, fiind ajutată de un Elvis întors din morţi.

2

10 11* 12

14

9

1

SARAH’S KEY de Tatiana de Rosnay (St. Martin’s 26 Griffin, 13.95 $) Un jurnalist american contemporan investighează ce s-a întâmplat cu o fetiţă şi familia ei în timpul arestării evreilor din Paris, în 1942. THE ALCHEMIST de Paulo Coelho (HarperOne, 99 13.95 $) Un ciobănaş spaniol călătoreşte în Egipt în căutarea unei comori. MY SISTER’S KEEPER de Jodi Picoult (Washington 46 Square, 14 $) O fată îşi dă părinţii în judecată după ce află că ei doresc ca ea să îşi doneze un rinichi surorii sale.

13

THE ELEGANCE OF THE HEDGEHOG de Muriel 30 Barbery (Europa, 15 $) O tânără şi o portăreasă văduvă, ambele în secret intelectuale, se împrietenesc.

14

THE KITE RUNNER de Khaled Hosseini (Riverhead, 87 15.95 $ şi 14 $) Un american de origine afgană se întoarce în Kabul pentru a afla ce mai face un prieten din copilărie.

15

15

LIVING DEAD IN DALLAS de Charlaine Harris (Ace, 7.99 $) Un vampir îi cere lui Sookie Stackhouse să-l găsească pe tovarăşul său dispărut.

THE SHADOW OF THE WIND de Carlos Ruiz 7 Zafón (Penguin, 16 $) În Barcelona anului 1945, un băiat află că cineva încearcă să distrugă toată opera scrisă de autorul unei cărţi pe care el o iubeşte.

16

16

A DUKE OF HER OWN de Eloisa James (Avon/ HarperCollins, 7.99 $) În această poveste de dragoste din secolul al XVIII-lea, un duce trebuie să aleagă între două femei atrăgătoare.

THE LIKENESS de Tana French (Penguin, 15 $) Detectivul Cassie Maddox este atras într-un caz de crimă în care victima seamănă perfect cu ea.

TO THE WORLD de Charlaine Harris (Ace, 17* DEAD 7.99 $) Iubitul vampir al lui Sookie Stackhouse a plecat în

17

UNACCUSTOMED EARTH de Jhumpa Lahiri (Vintage 18 Contemporaries, 15 $) Poveşti despre anxietate şi transformare prin care trec nişte părinţi bengalezi şi copiii lor americani.

18

THE OTHER QUEEN dePhilippa Gregory (Touchstone/Simon & Schuster, 16 $) Mary, regina Scoţiei, prizoniera reginei Elizabeth I..

4

THE WOODS de Tana French (Penguin, 14 $) Un detec19* IN tiv irlandez care investighează uciderea unei fete în vârstă de

24

9

20

2

12

31

2

17

Peru, lăsând-o pe aceasta să se descurce cu şeful lui amnezic.

12 ani se întoarce pe scena propriului său coşmar îngrozitor. THE SISTER de Poppy Adams (Anchor, 14.95 $) În acest roman de suspans,

24 august 2009

1

THE TIME TRAVELER’S WIFE de Audrey 8 Niffenegger (Harvest/Harcourt, 14.95 $) Viaţa alături de un bibliotecar curajos care călătoreşte înainte şi înapoi în timp.

Reading the OED: One Man, One Year, 21.730 Pages de Ammon Shea

(Perigee, 13.95 $) „Am citit Dicţionarul Oxford de Limba Engleză pentru ca voi să nu mai fiţi nevoiţi să o faceţi“, scria Shea, cutreierând printre volumele imense pentru a ne pune la dispoziţie liste de cuvinte exotice şi o descriere a proiectului său. („E ca şi cum ai încerca să ţii minte toţi copacii pe care îi vezi prin fereastra unui tren“). Şi ca să facem o dezvăluire: în august anul trecut, Shea şi prietena lui, un fost lexicograf, au bătut echipa Book Review la o partidă de Dictionary1.

FICŢIUNE FORMAT CLASIC

1

TELEX FROM CUBA de Rachel Kushner (Scribner, 16 $) Acest „captivant şi

multifaţetat roman de debut“, aşa cum îl descrie criticul nostru, Susann Cokal, este amplasat în Cuba anilor 50. În timp ce imigranţii americani şi alţi pierde-vară internaţionali încearcă să-şi îngroape trecuturile criminale şi adulterine, oamenii lui Castro îşi recapătă forţele în munţi. Romanul e o „meditaţie dulce-amăruie asupra unui stil de viaţă dispărut şi o încercare eşuată de a reconstrui lumea după chipul şi asemănarea Americii“, spunea Cokal.

Ediţii broşate

Bestselleruri The New York Times Book Review

A THOUSAND SPLENDID SUNS de Khaled 21 Hosseini (Riverhead, 16 $) Despre prietenia dintre două femei afgane pe fundalul a 30 de ani de război.

18

DEAD AS A DOORNAIL de Charlaine Harris (Ace, 10 7.99 $) Sookie Stackhouse este atrasă în lumea intrigilor politice ale vârcolacilor când tatăl unui prieten încearcă să preia controlul haitei sale locale de vârcolaci.

19

DESTINED FOR AN EARLY GRAVE de Jeaniene Frost (Avon/HarperCollins, 7.99 $) Cat Crawfield, pe jumătate vampir, este terorizată de un vampir puternic care îi bântuie visele.

20

MOSCOW RULES de Daniel Silva (Signet, 9.99 $) 6 Gabriel Allon, colecţionar de artă şi spion ocazional pentru serviciile secrete israeliene, descoperă un plan de vânzare a unor arme ruseşti.

2

Topul reflectă vânzările pentru săptămâna încheiată pe 8 august, în mai multe mii de puncte de vânzare de pe teritoriul Statelor Unite ale Americii, ale cărţilor de interes general din mai multe categorii. Este vorba de sute de librării (statistic evaluate pentru a fi reprezentative pentru toate librăriile de gen); de lanţurile de magazine naţionale, regionale şi locale; de magazine online de multimedia şi cărţi; de magazine din cadrul universităţilor, magazine de cadouri, supermarketuri, magazine cu discounturi şi puncte de difuzare a presei. Un asterisc (*) arată că vânzările unui titlu sunt foarte apropiate de cele ale titlului imediat precedent. Semnul (†) indică faptul că unele magazine declară comenzi pentru mai multe exemplare din acelaşi titlu. Cărţile care se vând constant nu sunt urmărite în mod activ. Topuri detaliate sunt disponibile pe site-ul nytimes.com/books.


Ediţii broşate

Bestselleruri The New York Times Book Review Săpt. aceasta

NONFICŢIUNE

Săpt. în top

1

GLENN BECK’S „COMMON SENSE“ de Glenn Beck (Mercury Radio Arts/Threshold Editions, 11.99 $) Cugetări despre guvernare inspirate de Thomas Paine. (†)

2

JULIE & JULIA de Julie Powell (Back Bay/Little, 6 Brown, 14.99 $; Little, Brown, 7.99 $) O relatare a cursei de a găti fiecare reţetă din cartea Juliei Child, Mastering the Art of French Cooking.

9

24 august 2009

Săpt. aceasta

11

Săpt. în top

THE REASON FOR GOD de Timothy Keller (Riverhead, 16 $) Un preot abordează teme legate de îndoielile de zi cu zi şi apară credinţa în Dumnezeul creştin.

1

HORIZONTAL LIFE de Chelsea Handler 12* MY (Bloomsbury, 14.95 $) Un jurnal al aventurilor de-o noapte.

41

13

EAT, PRAY, LOVE de Elizabeth Gilbert (Penguin, 15 $) Călătoria de un an a unei scriitoare în căutarea sinelui o duce în Italia, India şi Indonezia.

14

THE OMNIVORE’S DILEMMA de Michael Pollan 99 (Penguin, 16 $) Calea mâncării din pământ până în farfurie. 90 MINUTES IN HEAVEN de Don Piper şi Cecil 146 Murphey (Revell, 12.99 $) Un preot povesteşte experienţa lumii de dincolo pe care a avut-o după un accident.

3

MY LIFE IN FRANCE de Julia Child cu Alex Prud’homme 6 (Anchor, 15 $ şi 7.99 $) O biografie a modului în care Julia Child a ajuns să stăpânească arta bucătăriei franceze.

4

THREE CUPS OF TEA de Greg Mortenson şi David 132 Oliver Relin (Penguin, 15 $) Un fost alpinist clădeşte şcoli în sate din Pakistan şi Afganistan.

15

5

THE FAMILY de Jeff Sharlet (Harper Perennial, 15.99 $) Istoria Frăţiei, un grup secret evanghelic activ în politica americană.

DEFENSE OF FOOD de Michael Pollan 16* IN (Penguin, 15 $) Un manifest care ne îndeamnă:

6

I HOPE THEY SERVE BEER IN HELL de Tucker 97 Max (Citadel/Kensington, 15.95 $) Viaţa unui afemeiat beţiv şi egocentric.

7

ANGELA’S ASHES de Frank McCourt (Scribner, 16 $) 76 McCourt, scriitorul irlandez-american care a murit luna trecută, rememorează copilăria sa petrecută în Limerick.

8

THE TIPPING POINT de Malcolm Gladwell (Back 253 Bay/Little, Brown, 14.95 $) Un studiu despre epidemiile sociale, cunoscute drept tendinţe pasagere.

9

BLINK de Malcolm Gladwell (Back Bay/Little, Brown, 95 15.99 $) Importanţa instinctului în funcţionarea gândirii.

10

WHEN YOU ARE ENGULFED IN FLAMES de David 10 Sedaris (Back Bay/Little, Brown, 15.99 $) Eseuri umoristice despre vârsta a doua, mortalitate şi renunţarea la fumat.

4

132

15

„Mâncaţi! Nu prea mult. În special vegetale“.

17

SAME KIND OF DIFFERENT AS ME de Ron Hall şi 43 Denver Moore cu Lynn Vincent (Nelson, 14.99 $) Prietenia neobişnuită dintre un vagabond şi un dealer de artă de succes, care s-au cunoscut într-un adăpost din Texas.

18

LONE SURVIVOR de Marcus Luttrell şi Patrick 40 Robinson (Back Bay/Little, Brown, 15 $) Povestea dureroasă a unei operaţiuni Navy Seals în Afganistan.

MONSTER OF FLORENCE de Douglas Preston 19* THE with Mario Spezi (Grand Central, 14.99 $) Un american şi

5

un italian sunt pe urmele unui criminal în serie localnic.

20

SWAY de Ori Brafman şi Rom Brafman (Broadway, 14 $) Despre forţele adânc înrădăcinate care influenţează comportamentul şi care determină oamenii să facă alegeri iraţionale.

3

Sfaturi, Cărţi practice şi Diverse Săpt. aceasta

EDIŢII CARTONATE

Săpt. în top

Săpt. aceasta

EDIŢII BROŞATE

Săpt. în top

1

ACT LIKE A LADY, THINK LIKE A MAN de 28 Steve Harvey (Amistad/HarperCollins, 23.99 $) Sfaturi pentru relaţii de la gazda emisiunii The Steve Harvey Morning Show.

1

WHAT TO EXPECT WHEN YOU’RE EXPECTING de Heidi Murkoff şi Sharon Mazel (Workman, 14.95 $) Sfaturi pentru viitorii părinţi. (†)

2

MASTER YOUR METABOLISM de Jillian 18 Michaels şi Mariska van Aalst (Crown, 26 $) Un plan de pierdere în greutate de la un antrenor din emisiunea NBC The Biggest Loser.

2

THE LOVE DARE de Stephen Kendrick, Alex Kendrick şi Lawrence Kimbrough (B&H, 14.99 $) O provocare pentru soţi ca 40 de zile să se iubească necondiţionat.(†)

46

3

THE LAST LECTURE de Randy Pausch şi Jeffrey 70 Zaslow (Hyperion, 21.95 $) Gânduri despre importanţa „profitării de fiecare clipă“ de la un profesor care a murit de cancer la 47 de ani.

3

AMERICA’S MOST WANTED RECIPES de Ron Douglas (Atria, 15 $.) Mâncăruri favorite, folosind reţete „trase la indigo“ de la Arby’s, KFC, T.G.I., Friday’s şi multe altele.

2

4

THE SECRET de Rhonda Byrne (Atria/Beyond 135 Words, 23.95 $) Legea atracţiei ca o cheie pentru a obţine ceea ce vrei.

4

THE FIVE LOVE LANGUAGES de Gary Chapman 106 (Northfield, 13.99 $) Cum să-ţi comunici dragostea astfel ca partenerul să înţeleagă.

5*

EXCUSES BEGONE! de Wayne W. Dyer (Hay House, 11 24.95 $) Cum să renunţi la vechile scuze şi să adopţi noi moduri de gândire care să te ajute să obţii fericirea. (†)

5

SKINNY BITCH de Rory Freedman şi Kim Barnouin (Running Press, 13.95 $) Sfaturi din lumea modelingului pentru o dietă vegetariană.

6

GAME PLAN FOR LIFE de Joe Gibbs cu Jerry B. Jenkins (Tyndale House, 24.99 $) O carte sportivă de dimensiuni biblice, scrisă de fostul antrenor al echipei Washington Redskins.

3

6

7

GOT FIGHT? de Forrest Griffin cu Erich Krauss (Morrow/HarperCollins, 23.99 $) Sfaturi şi învăţături predate de Griffin, expert în mai multe arte marţiale.

COOK YOURSELF THIN de personalul de la Lifetime Television (Hyperion, 19.99 $) Cum să reduci consumul de calorii şi să-ţi îmbunătăţeşti sănătatea fără a sacrifica mâncarea pe care o iubeşti.

8

7*

1

8

HOW NOT TO ACT OLD de Pamela Redmond Satran (Harper, 14.99 $) Un ghid cultural ireverenţios despre diferenţele dintre generaţii.

WICKED PLANTS de Amy Stewart (Algonquin, 18.95 $) O listă de la A la Z a plantelor care omoară, rănesc, intoxică sau aduc orice fel de prejudicii.

1

8

17

9

THE TOTAL MONEY MAKEOVER de Dave Ramsey 19 (Nelson, 24.99 $) Cum să dobândeşti bunăstare financiară printr-o abordare cinstită a modului în care gestionezi banii.

HUNGRY GIRL 200 UNDER 200 de Lisa Lillien (St. 10 Martin’s Griffin, 19.95 $) 200 de reţete cu mai puţin de 200 de calorii.

9

BECOME A BETTER YOU de Joel Osteen (Free Press, 15 $) Şapte secrete pentru a trăi cu bucurie.

1

10

THE 4-HOUR WORKWEEK de Timothy Ferriss (Crown, 19.95 $) Cum să îţi reconstruieşti viaţa astfel încât să nu se mai reducă doar la muncă.

10

LEONARD MALTIN’S MOVIE GUIDE editată de Leonard Maltin (Plume, 20 $; Signet, 9.99 $) Ediţia din 2010.

1

54

423

108

14

23


CONFLUENŢE

DAVID LEONHARDT

Teorie şi moralitate în noua economie Acesta este al patrulea eseu dintr-o serie care explorează temele şi curentele dominante de gândire din diverse zone ale vieţii americane. Seria va continua de-a lungul lunilor viitoare. O arhivă cu eseurile publicate poate fi găsită la adresa nytimes.com/crossroads.

EORETICIANUL economic indispensabil al momentului este, cu siguranţă, John Maynard Keynes. Reţeta lui pentru situaţii de criză financiară – acţiuni agresive ale guvernului şi, prin definiţie, mari deficite bugetare – a fost abordarea pe care a avut-o Washingtonul de la prăbuşirea băncii Lehman Brothers în septembrie anul trecut. Unsprezece luni mai târziu, economia este în continuare puternic tulburată şi va rămâne aşa încă o perioadă. Dar este improbabil ca Marea Recesiune pe care o traversăm să se transforme într-o Mare Depresiune. Nu putem şti în ce măsură acest lucru se datorează abordării keynesiene pentru că nu putem da timpul înapoi, aplica o strategie economică de inspiraţie hooveriană şi compara efectele. Totuşi, istoria pare să-l fi răzbunat pe Keynes. Şi să fi condamnat filozofia laissez-faire care ne-a guvernat în ultimele trei decenii. Economistul indispensabil al acestei filozofii este, fireşte, Adam Smith. Mâna invizibilă, care, conform descrierii lui, ghidează individul spre a promova interesele societăţii mai eficient decât intenţionează el, nu a părut prea eficientă în ultima vreme. Din raţiuni de înţeles, administraţia Obama a renunţat la Smith şi l-a îmbrăţişat pe Keynes. Numai că în acest punct, povestea se complică. În urmă cu şase ani, Bantam Classic a publicat o ediţie mass-market a capodoperei lui Smith, The Wealth of Nations/Avuţia naţiunilor (1776), cu o introducere de Alan B. Krueger, profesor de economie la Princeton. Krueger susţine că imaginea modernă a lui Smith nu se mai bazează pe scrierile lui. „Smith avea o gândire a nuanţelor. Nu era un apărător atât de înfocat al liberalismului fără nici un control pe cât l-au făcut să pară descendenţii lui doctrinari de la sfârşitul secolului al XX-lea“, scrie Krueger. El „admitea că raţionamentul uman nu este infailibil“. Smith era, într-adevăr, un susţinător al libertăţii individuale şi se temea că guvernele pot strica mersul economiei. Dar tot el a scris că obiectivul angajatorilor, „oricând şi oriunde“, este să ţină salariile la un nivel cât mai scăzut. „Prin urmare, când reglementările sunt în favoarea angajaţilor, ele sunt întotdeauna juste şi echitabile; dar uneori ele nu sunt aşa când sunt în favoarea stăpânilor“, a conchis el. Smith a susţinut ideea unei taxe pe transportul bunurilor de lux şi pe alcool, zahăr şi tutun. Credea că „neglijenţa şi extravaganţa“ apar în mod inevitabil când managerii de companii controlează banii acţionarilor. Şi după cum remarcă istoricul Emma Rothschild, Avuţia naţiunilor foloseşte o singură dată sintagma „mână invizibilă“. În ediţia Bantam de 1.231 de pagini, ea apare la pagina 572. Am dat peste această ediţie la începutul anului, în librăria din zona în care locuiesc şi am fost uimit de numele lui Krueger de pe copertă. În prezent, el este economist-şef al Trezoreriei, agenţia care joacă rolul principal în eforturile administraţiei Obama de a pune capăt crizei economice. Ideile lui Keynes sunt, cu certitudine, importante în aceste eforturi. Dar ideile lui Smith nu sunt nici ele excluse. Mai mult, Smith se dovedeşte a fi un ghid util pentru modalităţile alese de Obama pentru a revigora economia americană. Smith poate fi detectat, deşi nu este menţionat, şi în unele dintre cele mai pertinente cărţi publicate deja despre Marea Recesiune. Dincolo de criza imediată, marea provocare economică a acestei perioade este aceea de a identifica o modalitate prin care ţara să se poate bucura de beneficiile sistemului economic liberal al lui Smith, ocolind, însă, dezavantajele sale. Câţiva zeci de ani după cel de-al doilea război mondial, adepţii lui Keynes care au descins la Washington au crezut că au rezolvat această problemă. Cu o combinaţie potrivită de cheltuieli publice, reglementare financiară şi nivel al dobânzilor, credeau ei, ciclul economic poate fi îmblânzit, iar şomajul aproape eliminat. „A fost o aroganţă“, scrie Paul Krugman, laureat al premiului Nobel şi semnatar de David Leonhardt scrie un articol săptămânal pe teme economice pentru The Times. 24

articole de opinie în Times, în volumul The Return of Depression Economics and the Crisis of 2008. Tehnocraţii au supraestimat numărul de locuri de muncă pe care le-ar putea crea fără a creşte inflaţia şi tocmai inflaţia au crescut-o. Eşecurile lor, combinate cu eşecul şi mai mare al economiilor socialiste, au creat cadrul pentru ascensiunea economiilor laissez-faire. O mare parte din Asia a adoptat un sistem economic de piaţă şi a cunoscut o îmbunătăţire uluitoare a standardului de viaţă. După cum scrie Krugman, „capitalismul şi-ar putea asuma meritele pentru asta fără prea multe explicaţii“. Aceste succese au fost însoţite însă şi de excese. Principiile capitalismului laissez-faire au devenit un fel de Biblie, iar Alan Greenspan un echivalent al Papei. În The Cost of Capitalism, Robert J. Barbera, un economist cu experienţă pe Wall Street, notează că Greenspan şi alţii au confundat faptul că cel mai bun sistem economic este capitalismul de piaţă cu ideea pervertită că acesta ar fi un sistem perfect. Barbera pledează, în schimb, pentru „o sinteză luminată“. O asemenea sinteză – care ia în considerare teoria lui Smith în spiritul şi litera ei, nu distorsionările ei ulterioare – se află în centrul aproape oricărei perspective serioase asupra economiei americane post-criză. Pentru Barbera, ea presupune ca Federal Reserve să admită că perioadele de creştere excesivă a preţurilor urmate de o prăbuşire bruscă sunt regula şi că e treaba sa să le prevină. Pentru Richard A. Posner, judecător conservator la o Curte de Apel şi profesor de drept, presupune să priveşti criza drept Un eşec al capitalismului, aşa cum şi-a intitulat şi cartea. Printre altele, Posner sugerează o versiune modernă a taxei lui Smith pe transportul mărfurilor de lux: „creşterea ratei marginale de impozitare pentru persoanele cu venituri foarte mari, pentru a reduce apetitul lor pentru risc“. Iar în Animal Spirits, George A. Akerlof (un alt laureat al premiului Nobel) şi Robert J. Shiller (care a avertizat din timp asupra pericolelor unui „dot.com bubble“ şi a unei evoluţii similare în sectorul imobiliar) spun că sinteza trebuie să ţină cont de multiplele situaţii în care oamenii nu sunt fiinţele raţionale, preocupate mai ales de utilitate, pe care şi le închipuie modelele economice laissez-faire. Smith ar fi fost, de altfel, de acord cu această viziune. La Universitatea din Glasgow el era deţinătorul catedrei de filozofie morală, iar cea mai celebră carte a sa după Avuţia naţiunilor se intitulează The Theory of Moral Sentiments (Teoria sentimentelor morale). În Avuţia naţiunilor, el a scris despre felul în care mândria, invidia, respectul şi alte emoţii ne influenţează deciziile. E interesant că aceasta este latura lui Smith pe care Obama o invocă adesea. Vara trecută, într-un interviu pe care i l-am luat Adam Smith se cu puţin înainte de Convenţia Naţională Democrată, dovedeşte a fi un l-am întrebat pe Obama despre beneficiile şi limitele liberalismului economic şi în acest context l-a menţighid util pentru onat pe Smith. „Adam Smith nu a scris doar despre modalităţile lui mâna invizibilă, ci şi despre simţul moral – această Obama de a re- ecologie umană – care îi permite unei pieţe să funcţisentimentul că dacă îmi aduc mărfurile în piavigora economia oneze: ţă, cineva nu mă va lovi în cap; sentimentul că dacă americană. fac comerţ cu cineva suficient de des, ştiu că nu mă va fura la cântar“, a răspuns Obama. „Cele mai multe acorduri dintre noi nu le încheiem în faţa notarului. Ele au legătura cu politica şi cultura noastră, iar când acestea se erodează, şi creşterea economică este inhibată“. Se poate argumenta că, în ciuda discuţiilor de la talk-show-uri despre aşa-zisul socialism al lui Obama, agenda lui poartă, de fapt, amprenta lui Smith. Diversele încercări ale administraţiei de a reduce inegalitatea sunt menite, în esenţă, să-i facă pe americani să creadă că sistemul economic este unul corect, că nu sunt furaţi la cântar. În combaterea crizei financiare, Obama a ignorat apelurile stângii de a naţionaliza băncile, care au rămas întreprinderi private, deşi beneficiază de fonduri publice. Pentru a reduce costurile din sistemul de sănătate, el preferă renunţarea la sistemul de plată per serviciu, care are aceleaşi stimulente perverse ca cele denunţate de Smith. Istoricii economiei pot avea, fără îndoială, o dezbatere aprinsă pe tema: ar fi sprijinit sau ar fi dispreţuit Smith agenda Casei Albe? În orice caz, putem presupune că ar fi avut ceva tranşant de spus despre şansele ei de reuşită. Printre cele mai radicale observaţii ale sale se află aceea că autorităţile tind să se supună „stăpânilor“ industriei chiar şi când obiectivele acestora ar afecta ansamblul cetăţenilor. Cu alte cuvinte, teoria economică influenţează doar într-o anumită h măsură un preşedinte. Restul este efectul politicii. ILUSTRAŢIE DE JULIA HOFFMANN


NYTBR 66 | 24 august 2009