Page 1


Tradiție și obicei – noțiuni generale

Ne propunem ca în revista noastră să vorbim despre ceea ce înseamnă pentru noi traditție și obicei, ce a însemnat pentru bunicii și străbunicii noștri dar și ce va însemna pentru generația următoare. Nu putem însă să pornim în abordarea acestui subiect atât de abundent prin valoare și semnificație dar si controversat totodată, fără a enunța explicația acestor doi termeni conform dicționarului explicativ al limbii române: 

Tradiția (lat. traditionem, acc. traditio = a înmâna, a da mai departe) înseamnă transmiterea continuă a unui conținut cultural de-alungul istoriei de la un eveniment generator sau un trecut imemorabil. Acest patrimoniu intangibil poate fi vectorul identității unei comunități umane. În sensul său absolut, tradiția este o memorie și o idee, într-un cuvânt o conștiință colectivă, o amintire a ceea ce a fost, alături de datoria de a transmite mai departe și a îmbogății. Cu articolul nedefinit, „o tradiție” poate însemna totodată o mișcare religioasă, sau mai degrabă, o anumită practică simbolică cum ar fi tradițiile populare. Ea este un semn viguros al existenței noastre. Obiceiul este o regulă de conduită ce se formează spontan ca urmare a aplicării ei repetate într-o perioadă de timp relativ îndelungată, într-o colectivitate umană. Obiceiul poate lua forma unor datini, tradiții ori practici cu caracter moral sau religios. În decursul timpului obiceiul a reprezentat modalitatea principală de ordonare a relațiilor sociale și de influențare a 1

acțiunii umane de la începuturile organizării sociale (comuna primitivă) și până în timpurile moderne când au apărut și alte izvoare de drept. Cu alte cuvinte, tradiția este nucleul unei generații, este cea care definește cel mai bine natura umană, care păstrează obiceiurile cum se cuvine, în semn de respect pentru cei ce, fie și-au dat viața, fie au adus o contribuție majoră pentru noi ca și civilizație. Pentru cei bătrâni, tradiția este amintirea cea mai de preț și consideră că, „pe vremea lor” aceasta era mult mai valoroasă decât acum. Ei consideră că poate nu elementele de modernitate au afectat păstrarea intactă a tradiției ci mentalitatea oamenilor „modernizată” de-a lungul timpului. Cei mici, de la grădiniță până în clasele primare, văd tradiția ca fiind un lucru “vechi” pe care îl iau în derâdere atunci când bunicii povestesc despre ceea ce făceau în copilărie. Pentru ei tradiția este reprezentată de colind, de serbările organizate anual la școală, de venirea lui Moș Crăciun sau de mersul după ouă roșii de Paște.


Adolescenții au o părere mai pozitivă despre tradiție dar nu îi atrage suficient încât să fie convinși că acesta este modul prin care ne identificăm ca și popor, modul prin care ne lăsăm amprenta în urma vizitelor în alte țări și modul cel mai plăcut prin care putem atrage atenția asupra valorilor din țara noastră.

2


Părerea oamenilor despre tradiție

În general, oamenii sunt reticenți în ceea ce privește tradiția și nu știu să o aprecieze la adevărata ei valoare. Deși este trist, străinii apreciază mai mult decât noi aceste obiceiuri care se păstrează în zona noastră. Cei mai mulți consideră păstrarea tradiției “o pierdere de timp și bani” sau li se pare rușinos să mai mergi la colindat în Ajunul Crăciunului sau să te costumezi în ajunul Anului Nou.

cum este să zâmbească. Pentru mine acest lucru a devenit o tradiție, un obicei, un lucru ce știu că va avea loc înainte de Crăciun sau de Paște. Tot atunci, strângem bani și facem pachete pentru copiii și bătrânii din sat care nu își permit să aștepte aceste sărbători cu bucate deosebite, sau ducem pachete la azilul de bătrâni de la Vatra Dornei. O tradiție care se păstrează în școală este aceea că, în fiecare an, clasa ce este în an terminal, a VIII-a, creează un album cu poze din cei 8 ani, de la diferite activități, și îl daruiesc profesorilor, in cadrul unei petreceri surpriza sau,bal mascat, depinde de la an la an. Pe lângă tradiție acestea sunt amintiri frumoase pentru noi toți. Fiecare înțelege prin tradiție ce dorește sau ce simte. Eu prin tradiție văd respect pentru oameni, pentru strămoși, și pentru cei ce urmează. Tradiția este averea pe care am primit-o, iar noi trebuie să o lăsăm mult mai frumoasă și bogată în datini și obiceiuri.”

Ne-am gîndit să cerem părerea despre tradiție unor oameni din trei categorii de vârstă diferite: cei mici, adolescenții și cei crescuți prin tradiție. Spre surprinderea mea, au cooperat toți și și-au arătat un interes aparte în a mă ajuta cu informații despre ceea ce înseamnă pentru ei tradiția. Iată ce am aflat: “Sunt elevă în clasa a VII-a. Tradiția și obiceiurile imi sunt cunoscute încă de mică datorită Crăciunului și Paștelui la început, iar pe parcurs am fost martora unor evenimente care tind să devină tradiție.Poate datorită faptului că am crescut în mediul rural, unde se conservă mai bine obiceiurile, știu mai multe despre tradiție. Suntem crescuți și îndrumți spre această “taină” încă de mici, de către părinți și mai ales bunici, mai apoi la școală, de către profesori. Ceea ce am observat eu, profesorii de la clasa mea, care sunt de la oraș, sunt fascinați de obiceiurile noastre. Ne întreabă despre ele, organizează diferite activități cu ocazia Crăciunului sau Paștelui, serbări, acte de caritate. Ne arată spiritul sărbătorilor prin tradiție. Cu ocazia sărbătorilor, să ne amintim că mai există și alții, nu doar noi, că putem face lucruri bune și pentru cei ce nu au, sunt săraci sau bolnavi, ori pur și simplu triști. Prin colind și veselie eu și colegii mei ne străduim să aducem zâmbetul pe buze celor care au uitat

Spune eleva Moroșan Cosmina din clasa a VII-a, la Școala Gimnazială Ciocănești Am ales ca părerea adolescenților să fie exprimată de două eleve de la Liceul Teoretic „Ion Luca” Vatra Dornei și încep prin a vă prezenta părerea Oanei Iacoban, elevă în clasa a XII-a B. „Așa cum un popor nu poate exista fără istorie, așa cum un popor nu se poate rupe de tradiție, căci dacă uităm de unde am plecat, nu vom putea niciodată ajunge undeva... Artele decorative populare sunt un tezaur pe care cultura noastră îl păstrează și îl veghează cu o grijă deosebită, ele constituind, la noi, la 3


români, una din cele mai prețioase legitimări ale harului acestiu popor. Costumul popular , covorul, năframa, ceramica sunt din timpuri străvechi, elemente de artă, intens legate de viața omului ele transformând casa țăranului într-un veritabil sanctuar de artă. În Bucovina, comuna Ciocănești este renumită pentru casele împodobite cu motive geometrizate ordonate, pui sub formă de brâie, cingători, motive florale. O altă tradiție specifică comunei este “impistritul” ouălor.

“Tradiţia reprezintă una dintre modalitățile principale prin care se evidențiază un stat. Ea este prezentă pretutindeni, chiar dacă omenirea încearcă să o ascundă împrumutând diverse obiceiuri din alte părți pentru “a fi la modă”.Timpurile se schimbă, iar omul zilelor noastre uită din ce în ce mai mult datinile și obiceiurile străbunilor lor.

Eu împistresc ouă de la vârsta de 9 ani. Am învățat această artă prin intermediul unei tabere dedicate acestei îndeletniciri. Culorile care împodobesc oul de Ciocănești sunt :galben, roșu, negru. Sunt mândră că dețin această artă și nu cred că voi renunța la ea, din contră, sunt dispusă să învăț cât mai mulți copii această artă.”

În general tradițiile se păstrează mai bine în lumea rurală. Aici omul încearcă să nu schimbe nimic din ce a primit de la moși și strămoși. Spre exemplu pentru întâmpinarea Nașterii Domnului la sate copiii merg în Ajun cu colindul pentru a vesti această sărbătoare primind colăcei, mere, nuci sau bani. Această sărbătoare se păstrează din cele mai vechi timpuri, copiii infățișând magii care vesteau nașterea Domnului. Cred că tradițiile se păstrează destul de bine în sate…în orașe mai puțin sau chiar deloc. În mare, asta depinde de locuitorii unei 4


comunități, de apropierea lor față de cei dinainte, de dragostea lor față de autentic. E bine să păstrăm tradițiile fără a ne inspira din occident sau de la alte popoare deoarece astfel vom ajunge să nu ne mai putem deosebi ca și civilizație.” Spune Scheul Rebeca Elena, elevă în clasa a XI-a A

Vara făceam fânul pentru vite și când ne plictiseam fugeam la scăldat în râul Bistrița iar mama săraca venea cu bota după noi și ne trăgea câte-o mamă de bătaie de nu ne mai trebuia scăldat o bucată bună de vreme. Am muncit de mică foarte mult deoarece la țară nu conta că ești obosit. Fânul nu se făcea singur, grădina trebuia îngrijită iar mama ținea foarte mult să fie vazuți în sat ca o familie de oameni gospodari.

Insă ceea ce m-a impresionat cu adevărat a fost părerea pe care o are despre tradiție o femeie care a încercat cum a știut ea mai bine să ducă tradiția mai departe și căreia îi pare rău că nu sau păstrat toate obiceiurile din copilăria ei. “Îmi amintesc că atunci când eram copil părinții mă învățau că tradiția trebuie păstrată și dusă mai departe fără să se piardă nimic pe drum. Din păcate azi îmi dau seama că în decursul anilor s-au pierdut foarte multe din obiceiurile noastre și asta datorită oamenilor care s-au modernizat fără să le pese că ceea ce lasă în urmă este un adevărat tezaur.

Cele mai frumoase amintiri sunt legate de sărbători. Îmi aduc aminte că spălam si curățam toată casa iar frații mei curățau curtea. Postul era post pentru toată lumea iar în zilele de sărbătoare și în fiecare duminică toți ne îmbrăcăm în haine bune și mergeam la slujbă. De Paște mergeam după ouă și ne pregăteam din timp hainele de sărbătoare. Noi fetele coseam cămăși și făceam concurs să vedem care e mai mândră și mai înflorată. De Crăciun ne pregăteam din timp. Tăiam porcul și carnea o puneam în pod lângă horn să țină iar din piele ne făcea tata opinci. În Ajunul Crăciunului ne strângeam mai mulți și mergeam cu colinda prin sat de la un capăt la altul fără să ocolim pe nimeni. Oamenii ne răsplăteau cu nuci, colaci, plăcinte și mere bucuroși că i-am colindat. Ni se mai intampla să găsim câte un câine dezlegat și cum ajungeam lângă poartă o luam la sănătoasa de nu ne mai prindea nici necuratul. În ziua de Crăciun eram cu toții la biserică cu haine și opinci noi unul mai mândru

Pe vremea mea, lumea era necăjită, dar cu toate acestea eram fericiți chiar dacă eram mulți. De mic copil am fost pusă la treabă ca un om mare. Fiecare din cei 5 frați avea treburile bine stabilite și rareori îndrăzneam să ieșim din cuvântul mamei însă tatăl era cel care avea ultimul cuvânt de spus. În fiecare dimineață ne trezeam și mergeam să hrănim animalele. De multe ori ne era frică că nu o să ajungem teferi la grajdurile de lângă pădure deoarece plecam foarte dimineață iar riscul ca animalele sălbatice să dea peste noi era mare. Frații mei îl ajutau pe tata la treburile gospodărești și mergeau cu el la pădure iar eu și sora mea o ajutam pe mama cu treburile casei, pregăteam mâncare și făceam curățenie.

5


decât celălalt iar dacă avea un an bun, tata ne făcea cojoace noi. De Anul Nou mergeam cu plugușorul și ne făceam bandă cu capre, urs, moșneag și babă, țigan și țigancă și le uram oamenilor să le meargă bine tot anul, iar dacă aveam ciudă pe cineva mai spuneam și câte o înjurătură să ne răzbunăm crezând că suntem destul de comedioși și nu ne recunosc.

aprecieze tot ceea ce inseamnă tradiție și obicei și sunt mândră că am reușit asta deși nu așa cum erau pe vremea mea. În zona noastră totuși copiii sunt îndrumați de mici spre a purta haine naționale la biserică în zile de sărbătoare, au activități cu ansamblul de dansuri și participă la diverse concursuri de meșteșuguri populare fapt ce atestă că tradiția încă se pastrează.”

Bineînțeles că asta se întâmpla în mintea noastră și a doua zi mama știa ce am spus la fiecare casă în parte. Mâncarea de sărbători nu era deosebită dar era bună că era de sărbătoare. Mâncam varză cu carne și fasole deși eram sătui până peste cap de varză și fasole.

Timu Octavia 83 de ani

Acum s-au pierdut multe din obiceiurile pe care le aveam noi. Copiii nu mai muncesc la câmp și nu mai știu de frica părinților așa cum știam noi. Când le povestim nepoților de copilăria noastră râd fără să iși dea seama că ei au tot ce vor și dau cu piciorul la tot din dorința de a avea mai mult decât celălalt. Eu am încercat să îmi învăț copiii, nepoții și strănepoții să 6


TRADIȚIA DE IERI, DE AZI ȘI DE MÂINE -tradiția dusă peste hotare-tradiția evoluție sau involuție?

În prezent,ne întrebăm tot mai des:”Egoismul triumfă?Oare mândria și aparențele sunt mai importante decât autenticitatea noastră,ca oameni?”În multe domenii se pare că da. Tot mai des întâlnim oameni care trec peste orice pentru a salva aparențele, care încearcă să uite locul de baștină atunci când pleacă departe. Ciudat este însă cum, fiecare dintre aceștia,va avea în viață la un moment dat, dorința de a veni “acasă”, să mai stea cu bunica de vorbă ,să adoarmă când ea spune povești, să mănânce prăjitura preferată…însă pentru unii va fi mult prea târziu, iar regretele de prisos. și datini necunoscute pentru” tradiția de mâine”. Aceste 3” tipuri” de tradiție sunt asemeni oamenilor bătrâni, de ieri, care au cunoscut o vreme de poveste pentru tânărul de azi, tânăr ce va fi uimit de copilul de mâine, pentru care devine exemplu.

Dacă ar fi să definim “ tradiția de ieri”, nu am putea să o facem fără a defini “tradiția de azi”. Astfel că ,”tradiția de ieri”, este bătrâna care a pus bazele” tradiției de azi”, iar” tradiția de azi” naște “tradiția de mâine”.”Tradiția de ieri” și” tradiția de mâine” cunosc lumi diferite, datini dispărute pentru” tradiția de azi, 7


Tradiția dusă peste hotare

În zona Dornelor și în Bucovina în general, tradiția încă se păstrează, iar acest lucru este atestat de mulțimea festivalurilor și concursurilor folclorice care au loc în această zonă. “Fesivalul Național al Păstrăvului”

S-au organizat târguri și expoziții în așteptarea Sărbătorilor Pascale in Austria, unde au fost invitați încondeietori de ouă și alți meșteri populari care au oferit un adevărat spectacol celor de acolo, care au rămas uimiți de frumusețile ce ies din mâna unui meșter popular. Am avut ocazia să le văd pe fețe bucuria cu care ne priveau dar și uimirea totodată, multumindu-le prietenilor români stabiliți acolo, pentru minunata surpriză pe care le-au făcut-o. Am rămas surprinsă când am văzut că mulți, deși nu știau prea multe despre Bucovina, despre tradițiile de aici sau chiar despre Romania erau nerăbdători să ne viziteze țara după ce au vazut cu ochii lor arta ce iese din mâna românului.

care se ține în fiecare an la Ciocănești, Festivalul de datini și obiceiuri de iarnă “Porniți plugul feți frumoși” de la Vatra Dornei, sau Festivalul Instrumentelor Populare “Silvestru Lungoci”de la Horodnic sunt doar câteva dintre festivalurile din Bucovina atât de cunoscute de romani și nu numai, deoarece la aceste manifestări participă și turiști străini, impresionați de arta populara românească. Astfel se nasc prieteniile și parteneriatele prin care se încearcă o promovare a tradiției peste hotare deoarece cei de acolo iși doresc să cunoască cât mai mult din traditiile și obiceiurile noastre.

Nu doar românii plecați din țară organizează astfel de expoziții ci și străinii, iar un adevărat exemplu este Festivalul Internațional de Folclor “Întalniri Bucovinene” care a ajuns in 2012 la cea de-a XXIII-a ediție. Acest festival se desfășoară anual, din 1990, iar primii care au fost cuceriți de acest festival au fost profesorul filolog slavist al Universității Varșovia, cernăuțean de origine, Kazimierz Feleszko și etnograful de la Casa de Cultură a orașului polonez Pila, Zbigniew Kowalski. Începuturile acestui festival își au de fapt originea în anul 1986, când în orășelul Jastrowie, aflat în apropierea orașului Pila, s-a format un grup artistic de amatori “Jastrowiacy” alcătuit din emigranți polonezi în Bucovina.

Nu de puține ori s-au auzit numele meșterilor populari și al ansamblurilor folclorice în țări precum Ungaria, Slovacia, Austria, Germania, Polonia și așa mai departe.

Prima ediție a festivalului a avut loc la Jastrowie în perioada 2-24 iunie 1990, sub denumirea de “Festival de folclor al polonezilor 8


originari din Bucovina”. La această ediție au participat 9 grupuri artistice – 7 dintre ele fiind din Polonia, iar două de peste hotare: unul polonez din România si altul ucrainean din Cernăuți. A doua ediție a avut loc de pe 30 mai până pe 2 iunie în 1991. Ea a reunit 13 grupuri artistice. În afara celor 7 grupuri din Polonia, au participat câte 3 grupuri din România (2 grupuri poloneze și unul românesc) și din Ucraina (un grup polonez și două grupuri ucrainene).

reunind interpreți din aceste țări cu origini bucovinene. Ca și participant la acest festival, la ediții desfășurate atât la Câmpulung Moldovenesc cât și în Polonia la Pila și Jastrowie, pot să mărturisesc că nu se poate descrie în cuvinte bucuria și mândria cu care participanții le arată spectatorilor obiceiurile cu care au crescut prin cântece și dansuri populare sau obiceiuri de iarnă. Participarea la acest festival este o poartă deschisă spre cunoastere pentru toți cei ce își doresc să vadă tradițiile din alte țări. Datorită faptului că am fost cazați cu toții într-un camping din Jastrowie, am avut ocazia să interacționăm cu celelalte grupuri și chiar să legăm prietenii. În fiecare seară ne strângeam cu toții și petreceam pană în zori, adaptându-ne fiecărei zone. Săptămâna pe care am petrecut-o acolo îmi va rămâne pe veci o amintire frumoasă deoarece am avut ocazia să cunosc locuri noi, oameni noi și obiceiurile lor, dar și pentru că am reușit să impresionăm localnicii și pe ceilalti concurenți cu frumoasele obiceiuri pe care le avem.

După două ediții ale festivalului, organizatorii au ajuns la concluzia că acesta trebuie să capete un aspect nou. Pentru a evita evidențierea și prezența numai a grupurilor folclorice și tradiționale poloneze, aceștia au hotărât să lărgească participarea la festival prin invitarea unor grupuri aparținând altor etnii bucovinene, festivalul căpătând astfel un caracter internațional.

Așadar, tradiția este dusă cu succes peste hotare iar străinii sunt încântați de ceea ce putem realiza și ne apreciază munca la adevărata ei valoare, uitând astfel de lucrurile urâte care se aud din păcate, despre noi ca și popo Din anul 1992 s-a optat pentru denumirea Festivalul Internațional de Folclor “Întâlniri Bucovinene”. Toate edițiile festivalului de la prima la cea de-a IX-a s-au desfășurat anual în Jastrowie și în localități din Polonia. În prezent, manifestarea are o desfășurare anuală intinerantă în Polonia (luna mai, la Jstrowie și Pila), Ungaria (luna august la Bonyhad), Ucraina (luna octombrie, la Cernăuți), Slovacia (luna iunie la Turcianske Teplice) și în Romania (luna iulie, la Câmpulung Moldovenesc),

9


CIOCĂNEȘTI - ETIMOLOGIE

Pentru mulți să audă de “Ciocănești” nu înseamna nimic. Poate li se pare un simplu nume, o vorbă aruncată în vânt sau e ceva de care pur și simplu nu au auzit niciodată. Pentru mine însă, Ciocanești înseamnă totul. Este locul în care m-am născut și am crescut, este locul în care am învățat ce înseamnă respectul, unde am învățat să muncesc și să apreciez munca celorlalți, locul unde am învățat ce rol are tradiția pentru noi toți și cum să o duc mai departe. Într-un cuvânt, pentru mine Ciocănești înseamnă “acasă”.

izvoare în căldarea glaciară a Gărgălăului, masiv în munții Rodnei. Apele grăbite ale Bistriței Aurii au săpat o vale adâncă de 800-1000 metri, față de culmile ce o mărginesc. De altfel, cuvantul Bistrița de origine slavă, semnifică “apă repede “ până la confluența cu râul Dorna i se mai spune și aurie, în amintirea nisipului aurifer pe care-l purta. Dar Bistrița duce cu ea toate legendele, precum și o bună parte a istoriei întregii Moldove. De aceea fără a cunoaște istoria acestor fermecătoare locuri, nu se va putea înțelege nici formarea și nici viața Ciocăneștiului. Chiar dacă prima atestare documentară a satului datează abia din 1774 o serie de documente dovedesc prezența unor gospodării pe aceste meleaguri, încă din 1600. În publicația ”Moldova în epoca feudalismului” apărută în Chișinău în 1975 aflăm datele recensământului din 1774; aici se citează existența satului Ciocănești de pe Bistrița ca depinzând de ocolul Câmpulung; în Ciocănești existau mai multe familii, din care două purtau numele de Ciocan. Se presupune că acest nume, se trage la rândul său, de la o instalație de fierărie unde animalele erau potctovite cu ciocanul.

Puțini știu însă că Ciocănești este o comună minunată, cu oameni minunați și primitori, o comună în care tradiția încă se păstrează de la mic la mare fapt care îi asigură o frumusețe deosebită și cu o istorie pe care mulți nu o cunosc. “De peste două sute de ani staul Cioănești își răsfiră casele pe ambele maluri ale Bistriței Aurii, alături de cătunul Botuș de-a lungul drumului care vine din Maramureș și duce la Câmpulung. Drumul coboară în serpentine repezi din pasul Prislop, ca mai apoi să se întâlnească cu Bistrița, care vine voinicește pe dreapta, după ce a adunat apele a mai multor

Satul a luat naștere prin “roirea” unor locuitori, care s-au stabilit pe o nouă vatră. Transferul s-a făcut lent, în funcție de nevoia de pământ, în general pe familii; celor dintâi familii li s-au alăturat, cu timpul, și altele și

10


astfel a luat naștere cătunul, apoi satul, care șia luat numele de la cel al primei familii venite. Codrii de molid care îmbracă versanții abrupți, până aproape de râu, nu au făcut posibilă formarea de vetre sătești decât în porțiunile mai largi ale văii: la Cârlibaba, apoi după 9 kilometrii, la Botuș, după alți 6 kilometrii la Ciocănești și în continuare la Iacobeni. Că aceste locuri au fost locuite cu mult înainte de a fi atestat în vreun document, satul ne confirmă o serie de acte de vânzare de pământuri, precum și procese intentate pentru încălcarea proprietății.[…]

În aceeași lucrare, doamna Pașcanu-Tătaru amintește de îndeletnicirile și ocupațiile ciocăneștenilor incă de la începuturi, care nu diferă foarte mult de ocupațiile actuale.

Ciocăneștiul a fost o comună de sine stătătoare, împreună cu Botușul –cătunul săupână în anul 1968, când a fost transformat în sat aparținând de comuna Iacobeni în urma schimbărilor administrative de atunci.

Ocupațiile locuitorului sunt în directă legătură cu bogăția naturii înconjurătoare. Numeroasele pajiști alpine ofer condiții indeale pentru creșterea animalelor: oi și mai ales vaci .Vara o parte din vite sunt duse la munte, de unde sunt coborâte toamna, când are loc răscolul. Atunci are loc o petrecere la stână, iar propietarii vitelor își iau partea cuvenită de caș, precum și vitele, cu care coboară în sat. Vitele rămase pe lângă casă pe timpul verii, pășunează pe văile pâraielor, afluenți ai Bistriței. Laptele lor este folosit de gospodari, iar ceea ce prisosește este predat colectorilor atât de stat cât și celor particulari, care își înjghebează acum brânzării.

În prezent (1995) Ciocăneștiu are 1435 de locuitori, iar Botoșul 421. Populația acestei așezări este formată numai din români: din timpul colonizării austro-ungare au rămas doar două familii germane. Numele de familie cel mai des întâlnite sunt: Ciocan, Țăran, Giosan, Moroșan.”Acestea sunt cuvintele doamnei Dr. Vera Pașcanu-Tătaru, nascută în Basarabia și crescută la Timișoara, care în ultima perioadă a vieții a realizat o monografie închinată acestui sat, in care tatăl său a văzut lumina zilei.

11


întorsul acestora până la uscare apoi adunatul

În directă legătură cu creșterea animalelor, este și pregătirea fânului pentru iarnă, munca denumită de localnici “polog”. Munca la polog constă în cosit, spartul brazdelor de iarbă,

fânului în porșori, care sunt transportați apoi toți la un loc pe pari fânul fiind clădit după aceea în clăi. Clăditul clăilor cere o deosebita măiestrie, pentru ca ploaia și zăpada să se scurgă fără să pătrundă în ea.

12


Vremea colindelor în Ciocănești

Nașterea Domnului este o sărbătoare importantă pentru creștini și nu numai și poate cea mai așteptată de toți și în mod special de către copii. Cu toții așteptăm Crăciunul cu nerăbdare să ne întâlnim cu cei dragi, să umplem masa cu bucate tradiționale și să mergem la colindat.

Tradiţiile legate de sărbătoarea Sfântului Vasile sunt păstrate cu sfinţenie în Moldova. Credinţa populară este că, de Sfântul Vasile, în prima zi a Noului An, cerurile se deschid şi că rugăciunile sunt ascultate. În acelaşi timp, este ziua în care animalele vorbesc. Tradiţia mai spune că, aşa cum e ziua de Anul Nou, aşa va fi tot anul. Dacă cerul e senin, atunci anul va fi bun. Dacă e înnorat afară - anul va fi rău. Se mai spune că, dacă în ziua de Anul Nou e ger mare şi dacă pe zăpadă se văd multe steluţe, e semn că anul ce urmează va fi bun şi vor fi multe cununii. De asemenea, dacă în ziua de Sf. Vasile ninge, anul ce urmează va fi unul îmbelşugat, iar dacă este senin şi geros, oamenii vor fi sănătoşi pe parcursul anului. Semănatul este un obicei agrar, structurat după modelul colindelor şi practicat de copii în dimineaţa zilei de Anul Nou, după încheierea Pluguşorului.

La noi în Bucovina tradiția încă se păstrează și Crăciunul este întâmpinat de toată lumea cu bucurie. Gospodinele pregătesc bucate specifice zonei și chiar uneori înainte de începerea postului se desfășoară ritualul de tăiere a porcului pentru ca până la Crăciun carnea să fie preparată în cel mai delicios mod. În Ajunul Crăciunului copii merg din casă in casă cu colindul iar gazdele îi intâmpină cu drag și îi răsplătesc cu nuci mere colaci și bani. De Sf. Vasile Mare, pe 1 ianuarie, se merge cu "Pluguşorul" şi cu "Sorcova", obiceiuri care invocă prosperitatea şi belşugul pentru gospodăria celui care primeşte colindătorii. Se spune că cei care nu primesc cetele de colindători vor avea necazuri şi sărăcie în anul ce vine.Copiii merg cu uratul pe la case și cu banda formată din capră, urs, moș, babă, țigan și țigancă realizând o scenetă ce îi binedispune pe spectatori și în special pe copii.

13


Umblatul cu Sorcova reprezintă bucuria copiilor, care poartă o crenguţă înmugurită de copac sau o sorcovă confecţionată dintr-un băţ în jurul căruia s-au împletit flori de hârtie colorată.Numele de sorcovă vine de la cuvântul bulgar ‘surov’ (verde fraged), aluzie la ramura abia îmbobocită, ruptă odinioară dintr-un arbore.Înclinată de mai multe ori în direcţia unei anumite persoane, sorcova joacă întrucâtva rolul unei baghete magice, înzestrată cu capacitatea de a transmite vigoare şi tinereţe celui vizat.

14


Sărbătorile pascale

Sărbatorile pascale sunt importante pentru noi toți deoarece Învierea Domnului a fost cel mai mare sacrificiu făcut pentru omenire. În preajma acestei sărbatori toată lumea încearcă să devină mai bună, să ierte mai ușor și să greșească mai puțin, având astfel în timpul postului mai multă liniște decât în orice alt moment al anului. La noi postul este ținut de la mic la mare și spre deosebire de alte zone un obicei aparte este mersul după ouă în ziua de Paște și încondeierea ouălor de care gospodinele se ocupă încă din luna ianuarie.

Există o abundență de creativitate exprimată prin diverse tehnici de lucru și stiluri personale și ca atare se poate spune cu ușurință de unde provine fiecare ou decorat. Artiștii din Ciocănești folosesc tehnica cerii de albine pe fondul cromatic dominat negru, putându-se vedea o bogăție de ornamente în alb,galben și roșu.Se lucrează cu chișița, o unealtă confecționată dintr-o țeavă subțire din metal în interiorul căreia se trece un fir de păr de porc care folosește la scrierea motivului. Înainte de a fi încondeiate, ouăle sunt golite de conținut, spălate și uscate. E cel dintâi pas pe un drum migălos...abia apoi incepe să se” scrie” povestea.Se folosește ceara caldă de albine cu care se trasează conturul pe coaja albă, urmează cufundarea oului în culoarea galbenă și începe din nou lucrul; modelul capătă consistență, liniile se unifică, spațiile se umplu, dar drumul nu s-a încheiat încă : oul e cufundat în roșu să ia ceva din strălucirea și căldura focului, să „prindă” viață, să încânte ochiul din nou, ceara acoperă spațiul dintre liniile duble, punctele dau bogăție modelului și-l pregătesc pentru cea din urmă cufundare: în culoarea neagră, simbol al eternității. Povestea se încheie când oul este curățat de ceară prin apropierea sa de o sursă de căldură și e șters cu o cârpă curată lăsând modelul liber, așa cum l-a imaginat meșterul popular, să hrănească sufletul și să încânte privirile. Motivele folosite sunt inspirate din cusăturile de pe costumul popular, dar și de pe casele tradiționale din comuna Ciocănești, un muzeu viu al Bucovinei.” (Prof.Samson Claudia-Angela Școala Gimnazială Ciocănești)

„Oricât ne-am strădui să aflăm epoca de la care datează obiceiul de a înroși oul, ar fi zadarnic. La români arta colorării și decorării ouălor se practică în toată țara în special în zonele etnografice de pe versanții Carpaților, dar nicăieri ca în Bucovina unde decorarea lui a devenit o adevarată artă. Oul a sintetizat mereu misterul creației, poate că dintr-un ou s-a născut Universul, Lumea deci și omul. Drumul ouălor încondeiate traversează Obcinele Bucovinei trecând pe lângă păduri de brad, pe lângă ape(Bistrița, Cârlibaba, Moldovița, Suceava) și împrumutând de pretutindeni din frumusețea și eternitatea peisajului. Adevărata comoară a culturii populare românești, meșteșugul “închistririi” ouălor e o artă tradițională precreștină care se transmite din generație în generație.

Palalaie-un obicei care purifică

Cu mult timp în urmă, gospodăriile oamenilor erau devastate, iar aceştia nu îşi găseau liniştea din cauza spiritelor rele ce bântuiau pământul şi erau de neoprit. Oamenii nu se puteau 15


bucura de nici o sărbătoare, dar mai ales de sărbătoarea Paştelui, căci în această perioadă spiritele deveneau mult mai “active”. Mult timp nu s-a găsit nici o soluţie, până când un călugăr propune celei mai bătrâne femei din sat o soluţie: să adune toate resturile ce se strâng din grădină şi din curte la curăţenia de primăvară şi cu acestea să facă o “palalaie”, adică un foc, în seara din Sâmbăta Floriilor, în seara de Joia Mare şi Sâmbăta Paştelui.

prezenţa acestor suflete se face din când în când simţită în jurul focului. Bătrânica ce a înfăptuit spusele călugărului era străbunica străbunicii mele şi se numea Parascheva şi poate că şi sufletul ei vine să se încălzească la această “palalaie”. Legendă spusă de către Uţa Macrina, comuna Ciocăneşti, păstrată de la străbunica ei, Parascheva.

În noaptea de Înviere sătenii merg la biserica din sat să ia lumină, pregătiți cu coșurile încărcate de bucate pe care le sfințesc și le mănâncă la tradiționala masă de Paște, iar în ziua următoare merg cu toții la biserică pentru a ciocni ouă și a striga Hristos a Înviat!, ca în fiecare an. Ciocăneștenii celebrează în acest fel venirea primăverii, a unui nou început vestit de Învierea lui Iisus.

Aşa că bătrânica a dat foc în prima seară, iar a doua zi, oamenii au observat că era mai multă linişte, nu se mai întâmplau lucruri ciudate, deoarece focul alungase spiritele rele. După focul din a doua seară, cel din Joia Mare, se spune că oamenii au vazut cum sufletele celor trecuţi în nefiinţă veneau să se încălzească. Pentru a alunga spiritele şi a le merge bine tot anul, oamenii au mai făcut un foc şi in Sâmbăta Paştelui, după cum spusese bătrânul călugăr. Şi în acea seară, au venit tot mai multe suflete pentru a se încălzi. Focul a avut puterea de a purifica, regenera, a lunga răul şi de a reda liniştea unui sat intreg. De atunci, oamenii obişnuiesc ca în cele trei seri să facă “palalaie” cu toate resturile adunate de la curăţenia de primavară pentru a alunga spiritele rele ce bântuie pe pământ, pentru renaştere, ceea ce Paştele simbolizează, purificare şi de asemenea pentru ca sufletele celor morţi să vină şi să se încălzească. Unii oameni spun şi acum că 16


Festivalul Ouălor Încondeiate

De departe atracția principală a comunei Ciocănești o reprezintă festivalurile ce se desfășoară anual în această comună muzeu. Unul dintre ele este Festivalul Național al Ouălor Încondeiate ce are loc înainte de lăsatul secului.

părintele Dosoftei. La Ciocănești când o prezentăm?” -Organizează tu o ocazie. Gândindu-mă de mai multă vreme la a pune într-un fel în valoare aceasta minunata arta a împistririi oului, aflându-ne cu doar trei săptămâni înainte de Lăsatul Secului Postului Mare, am pus la cale atunci o sărbătoare pentru acești artizani care în sat la noi rămâneau tot mai puțini după ce rând pe rând vestitele gospodine cu mâini de aur, lelea Oltea lui Valerian, lelea Ileana lui Vasile Candrea și multe altele au părăsit lumea satului îndreptându-se spre locul de veci.

“O culoare fermecătoare de basm te cuprinde atunci când îți îndrepți privirea spre frumusețea oului împistrit cum îi vorba la noi. Parcă vine de undeva de departe din lumina văzduhului să se împrietenească cu îndeletnicirea firavei mâini a mamei, darul pe care ea însăși l-a primit de la mama ei, moștenitoare a înțelepciunii străbunilor noștri, de a pune pe ou frumusețea sufletului lor,rod al creației divine și al educației creștine.

Așa s-a născut primul Festival al Ouălor Încondeiate ( înlocuind termenul de ”împistrite” pentru a fi cât mai bine înțeleși de toată lumea), parafrazâdu-l pe regretatul meu coleg de bancă Novac Norbert Ioan, în clasele primare din Ciocănești și bunul coleg de liceu a lui Mircea Motrici, cu care ne-am cunoscut încă din copilărie.

Îmi întorc privirea spre ziua în care am luat hotărârea de a organiza primul Festival al Ouălor Încondeiate în sala de ședințe a Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, când regretatul Mircea Motrici aflat doar la câteva scaune depărtare de mine cu un braț de cărți scria de zor pe genunchi pe fiecare dintre ele înlocuindu-le una câte una. Întrebându-l”ce faci Mircea?”, mi-a răspuns: ”Am scos o nouă carte, un jurnal de călătorie în Sfântul Munte Athos unde am fost chiar cu nepotul tău,

Deci în aceeași zi după amiază am stablit cu Norbert primele lucruri despre festival și am programat întâlnirea cu scriitorii bucovineni, zi în care Mircea și-a prezentat „Jurnalul de călătorie” ce 17


s-a bucurat de un mare succes după care am continuat programul festivalului cu concursul de-a doua zi la care au participat 57 de concurenți la încondeiat ouă după metodele tradiționale din fiecare zonă a țării de unde aceștia s-au prezentat.

Aș vrea să scot în evidență însă faptul că meritul acestei sărbători aparține artiștilor noștri din toată țara, pentru că dacă ei nu ar stăpâni această artă nici noi nu am avea ce prezenta. De aceea îmi îndrept cu recunoștiință gândul spre toți acei care în fiecare an au dat curs invitațiilor noastre participând de fiecare dată cu rod mai bogat al strădaniilor lor pecetluind autenticitatea fiecărei zone.” (Gheorghe Tomoiaga)

(Ciocan Radu-primar actual)

18


FESTIVALUL NAȚIONAL AL PĂSTRĂVULUI

Au trecut deja zece ani de când sărbătoarea Sfânta Maria Mare, 15 august, strânge la Ciocănești turiști din toate colțurile lumii care pentru câteva zile devin „fii ai satului” și participă la hramul bisericii și sărbătoarea denumită Festivalul Păstravului. A devenit un eveniment indispensabil atât pentru localnici cât și pentru turiști care își rezervă din timp, în fiecare an, locul la pensiune pentru a fi siguri că nu ratează acest eveniment. Și cum nu degeaba se numește Festivalul Păstrăvului, se organizează concurs de pescuit sportiv și cele mai mândre gospodine din comună pregătesc o mămăligă mare cu borș de pește cât să ajungă pentru toți vizitatorii. Concursurile scot în evidență valoarea comunei, astfel fiind premiate cele mai delicioase preparate din pește, cea mai frumoasă grădină cu flori, cea mai frumoasă gospodărie sau cel mai frumos costum popular.

specii de pește, mai ales păstrăvul. Soarta mi-a hărăzit un soț pasionat de pescuit pe ape curgătoare. Mergeam împreună la pescuit și mia sărit în ochi păstrăvul, cel mai deosebit ca infățișare .Printre primele bucate gătite din păstrav a fost cel în smântână. Cu acest preparat am luat premiul I la prima ediție a Festivalului Național Al Păstravului. Din creația mea proprie, folosind foarte multe arome am gătit foarte multe preparate folosind acest pește: păstrăv afumat, roșii umplute cu pastă de păstrăv, dovlecel umplut cu păstrăv, păstrăv umplut cu hribi, grătar de păstrăv. Având pensiune agroturistică am oferit turiștilor preparate variate din păstrăv, astfel păstrând tradiția gastronomică ciocăneșteană.” Mihalciuc Olguța

O altă atracție a acestui festival este plutăritul, care cu ani în urmă era un mijloc convenabil de a se transporta marfă pe râul Bistrița. Acum se mai construiesc plute cu ocazia festivalului iar turiștii sunt incantați de călătorie. „Cam o sută de ani în urmă s-a început plutăritul, acesta fiind utilizat la transportarea lemnului pe distanțe mari din cauza lipsei altor mijloace de transport la vremea aceea. Cu mulți ani în urmă pentru a face tablele se folosea lemnul din păduri adus iarna și pus în stivă la malul apei, apoi primăvara fiind lucrat. Se punea o “pilhă” cam de 20-30 bucătăți de lemn

„Păstrăvul în gastronomia bucovineană Din 1965 de când am venit pe post de învățător în comuna Ciocănești mi-a plăcut zona, în special apa râului Bistrița, bogată in 19


metru. Plutele strămoșilor noștri au ajuns chiar și până la Bacău sau Bicaz. Acest mesteșug l-am moștenit de la tatăl meu, Dumitru Morariu, cam de la vârsta de 15 ani, încercând să îl păstrez și să îl transmit mai departe generației tinere.

La fiecare ediție a “Festivalului Național al Păstrăvului” plutașii comunei scot cu mândrie plutele pe Bistrița Aurie pe traseul de 6 km, Botoș-Ciocănești, pentru ca turiștii să privească frumusețile naturii, să audă “cântecul” apei iar noi să ne bucurăm că ducem acest meștesug mai departe.”

cu capătul subțire înainte, apoi acestea erau găurite cu sfredelul și legate cu un cablu de oțel. Către spatele plutei se dădeau câte două găuri în fiecare margine, legându-se cu un cablu, pe deasupra punându-se încărcătura (lemne din stivă, cam 5-10 bucăți).O plută este formată din 5-6 table. Tablele se leagă una de alta în “cârcei” pe prima tablă punandu-se o “cingă” cusută cu pene de mesteacăn și sârmă de oțel, apoi “jiugul” din lemn de brad pus peste cingă și cârmele în jiug.

(Moraru Vasile-plutaș)

Traseul plutei era următorul: Prislop, Baraj Bârjalea, Șesuri, Bâtca, Iazul, Vatra Dornei. Pentru ca pluta sa meargă e nevoie ca adâncimea apei să fie de minim jumătate de 20


Arta împodobirii caselor cu motive naționalepuii pe case

Comuna Ciocănești iese în evidență față de toate celelalte sate din Bucovina datorită caselor ce diferă prin ornamentele geometrice unice. În Ciocănești fiecare casă de la cea mai veche la cea mai nouă, la primărie, farmacie sau pensiuni este împodobită cu modele tradiționale.

păstrez cu sfințenie meșteșugul învățat de la tata. Până în prezent am lucrat cam o sută și ceva de case. La rândul meu am invățat această tehnică de îmbrăcare a caselor cu motive naționale și pe fetele

mele cu speranța că și ele la rândul lor vor transmite mai departe meșteșugul. Aceste modele de pe case se pot întâlni și pe oul autentic de Ciocănești. Această tradiție a fost cunoscută în mai toate localitățile din zona Câmpulung Moldovenesc, zona Dornei și alte zone ale țării. Toate acestea le puteți vedea în fiecare zi pe fiecare casă a gospodarilor de Ciocănești.”

„M-am născut in anul 1945, iar părinții mei se numeau Dumitru și Maria Tomoiagă. Am crescut înconjurată de tot ceea ce înseamnă tradiți , aceasta fiind păstrată și lăsată ca moștenire de părinți. Mama se ocupă cu coaserea modelelor tradiționale. Prima casă împodobită a fost actuala casă de muzeu, apoi au urmat multe altele. Cam de la vârsta de 20 de ani am lucrat la așezarea motivelor naționale pe casele oamenilor împreună cu tata și frații mei Gheorghe și Vladimir Tomoiagă. Când un gospodar dorea să împodobească casa, noi stabileam modelul împreună cu gospodina casei, cum de altfel toate gospodinele din Ciocănești se pricep la motive naționale. Culorile care le-am folosit cu ani în urmă erau alb, negru și verde care într-un timp s-au mai schimbat pe nuanțe de galben maro și alb. Am încercat pe tot parcursul timpului să

(Șcheul Silvia

21


Muzeul Ouălor Încondeiate

Bijuteriile Bucovinei, frumusețea ouălor încondeiate, pot fi admirate la „Muzeul național al ouălor încondeiate” din Ciocănești. Aici se găsește expoziția de ouă încondeiate premiate la toate edițiile ale festivalului, expoziție ce poartă numele regretatului învățător Novac Norbert Ioan. În celelalte săli ale muzeului se găsesc expoziții permanente de costume populare, de obiecte vechi care evocă ocupația localnicilor din Ciocănești: fierăritul, plutăritul, butinăritul etc.

increț .Fața și spatele iiei sunt mai puțin ornamentate de obicei în motive asemanătoare râurilor. Culoarea joacă un rol deosebit de important. De obicei aceasta prezintă o mare armonie cromatică. În Ciocănești predomină galbenul, brunul și negrul. Femeile tinere iși brodează altițele cu motive florale policrome, precum niște grădini înflorite. A doua piesa de la brâu în jos, catrința, este o țesătura dreptunghiulară cu care femeile își înfășoară strâns corpul de la talie în jos. Ea este țesută în casă din lână în patru ițe cu adaos de bumbac și mătase. Catrința conferă siluetei o linie specifică, accentuând sveltețea șoldurilor și amplificând volumul bustului .Catrința este susținută pe corp de un brâu, cu care se încinge mijlocul. Iarna peste costum se poartă suman.

„Iia reprezintă piesa cea mai importantă a portului popular femeiesc; este piesa fără de care ,de altfel, nici nu se poate concepe portul popular românesc.În jurul gâtului, iile se strâng pe un fir care încrețește toată lărgimea iiei; iia mai poate fi încrețită pe bentițe înguste sau pe o fâșie croșetată care adună toată lărgimea iiei. Decorul este organizat în spații repartizate pe suprafețe net delimitate; compoziția ornamentală este astfel concepută, încât subliniază și liniile croielii dar pune în valoare și motivul ornamental. Punctul de greutate al ornamentării iilor este reprezentat de mânecă, aceasta având trei zone distincte: altița, încrețul și râurile.

Costumul bărbătesc este format dintr-o cămașă lungă până aproape de genunchi, care se poartă peste ițarii din dimie. Cămașa este decorată la poale, mâneci și piept.”

Fierăritul și potcovitul cailor

Altița este brodată și se prezintă în motive geometrice sau florale, despărțite prin 22


„De mic am stat pe lângă “caoaciul” Șcheul Dumitru și am prins dragoste față de fierărit și potcovitul cailor.Văzând Nea Dumitru că îmi place m-a chemt la ucenicie.

În cadrul muzeului se găsește și un atelier destinat artei încondeierii ouălor. Au venit aici numeroase grupuri de copii, tineri, dar și turiști care au venit să învețe să încondeieze dar să și vadă etapele parcurse încondeierii. De aceea numărul turiștilor care ne vizitează muzeul și comuna,bdepășește cu mult numărul locuitorilor de aici. În anul 1957 am început ucenicia , pentru 3 ani. Aici am învățat să potcovesc caii și boii, să fac potcoave, să fac rafuri de fier pentru roțile din lemn, legatul jugului, cioflânge la boi și cai pentru tras lemnul din pădure și multe altele. Practic această meserie cu plăcere, păstrând-o în zilele noastre așa cum am moștenit-o. Aștept să vină toamna, când animalele coboară de la munte și vin la potcovit.” Nichituș Leonte, Fierar.

Tot aici găsești și o impresionantă expoziție de poze cu oameni de seamă ai comunei Ciocănești, culese de la fiecare casă în parte. Sunt poze ce atestă prezența unor ansambluri de dansuri, plutele de pe Bistrița (care se află și sub formă de machetă în muzeu), nunți de pe vremea bunicilor și învățători renumiți ai comunei precum doamna Silvia Crăciun sau domnul Novac Norbert. 23


Pensiuni

„Chiar dacă Ciocăneștiul pare un simplu sat de munte, locuitorii au făcut din comuna lor un adevărat obiectiv turistic. Călătorii care au trecut pe aici au rămas impresionați de Muzeul Satului, o casă veche care aparține bătrânei Leontina” spunea Giosan Andrei-referent turism în “Jurnal de Ciocănești” ediție specială din 2009.

retrasă de zgomotul șoselei, singurele zgomote pe care poti să le auzi fiind susurul lin al pârâului Recele ce trece exact prin curtea pensiunii sau glasul vreunui animăluț din gospodăria proprie. Proprietara pensiunii, doamna Viorica Istrate în vârstă de 59 de ani, ne povestește cu drag cum împreună cu soțul ei, Nistor, a pus bazele acestei afaceri care acum a devenit o plăcere: “am pornit prin a renova casa bătrânească construită în anul 1954 de către părinții soțului, adăugând două camere la etajul acesteia și așa a început afacerea noastră. La început nu ne-am gândit că am putea obține profit, scopul nostru a fost de a le oferi prietenilor și cunoștințelor un loc în care să își petreacă vacanța. La îndemnul lor am hotărât că am putea dezvolta o afacere și am transformat casa într-o adevărată pensiune, mai ales că trăiam doar din pensia de boală a soțului care e destul de mică.Activăm ca și pensiune turistică din 2006 și de-a lungul anilor ne-au călcat pragul o multitudine de oameni, unii devenind clienți fideli ba chiar s-au legat relații de prietenie” ne-a spus doamna Viorica.

Ce pot să vă spun eu este că pensiunile turistice din Ciocănești sunt un adevărat exemplu de păstrare a tradiției, turiștii bucurându-se de ospitalitatea gospodinelor ce îi așteaptă mereu cu masa pusă.

Deși este o comună mică, comuna Ciocănești găzduiește anual turiști din toate colțurile lumii iar de sărbătorile de iarnă și în preajma festivalurilor, pensiunile sunt neîncăpătoare pentru turiștii dornici să ne viziteze comuna.

Adevărul este că, văzând peisajul frumos din jurul pensiunii, liniștea care o înconjoară și blândețea cu care îți vorbește doamna Viorica împreună cu soțul ei, este imposibil să nu iți dorești să rămâi acolo măcar pentru o noapte sau pentru a servi masa “ca la mama acasă”. Pe lână faptul că doamna Viorica este o femeie harnică și pricepută, care a realizat totul împreună cu soțul ei, este și o gospodină desăvârșită. Nu poți să vizitezi pensiunea fără să încerci niște sărmăluțe sau ciulama de hribi cu

Am luat ca și exemplu de ospitalitate pensiunea Viorica, situată la 500 de metri de mers pe pârâul Recele, pe drumul ce duce la mănăstirea Sfânta Cruce de la poalele Suhardului și vizavi de mănăstirea Sf. Ștefan cel Mare. Deși este situată nu foarte departe de centrul comunei, pensiunea se află într-o zonă 24


mămăliguță și ca desert plăcinte “poale-n brâu” sau fragi cu smântână.

“Pe lângă faptul că turiștii sunt atrași de peisaj, mâncarea bucovineană și un strop de afinată îi convinge să rămână. Le oferim turiștilor masa preparată din alimente ce provin de la animalele din gospodăria proprie, iar pe timp de vară le oferim și păstrăv proaspăt crescut în bazinul din curte. Nu ducem lipsă de turiști și în general cei care ne-au călcat pragul au recomandat pensiunea noastră și prietenilor sau cunoștiințelor ca fiind un loc prielnic de relaxare, iar faptul că am participat la diverse concursuri culinare desfășurate în cadrul Festivalurilor ciocăneștene și apariția în cadrul revistelor gastronomice au fost un mod prielnic de afirmare” ne-a mai spus doamna Viorica.

Așadar, să poposești la Ciocănești înseamnă să poposești într-un colt de rai, cu oameni calzi și primitori, cu gospodine desăvârșite și multe obiective atractive, iar pensiunea Viorica este locul ideal în care să îți amintești de copilăria la bunici și de gustul bucatelor de la țară.

25


Pensiunea Melios

Pensiunea Melios este încă una din frumoasele pensiuni din Ciocănești, care păstrează tradiționalii pui specifici caselor din Ciocănești. Anual, îi trec pragul sute de turiști care rămân surprinși de ospitalitatea și frumusețea locului. Unică prin aspectul impunător și balanței dintre tradiție și modernitate, ea găzduiește evenimente specifice locului încă din strămoși.

În cinstea acestor evenimente se pregătesc bucate alese, miel la proțap, tochitură moldovenească sau diferite feluri de păstrăv. Țăran Gheorghe este unul din cei care preia tradiția și o aduce în prezent.

În trecut se organizau șezători la care se adunau gospodarii, mergeau la horă sau la baluri. Acestea se țineau acasă la cei ce aveau treabă si astfel se pregăteau cu bucate și primeau invitații pe care mai întâi îi puneau la treaba (la țesut, cusut, tors, împletit) și apoi petreceau. Ei bine, proprietarul pensiunii Melios , Țăran Gheorghe, este cel care organizează acum șezători moderne, seara , înainte de începerea vreunui post, sau baluri cu ocazia sărbătorilor. Tradiția se păstrează deci și acum. Gospodarii participă cu drag la balurile și șezătorile organizate de acesta. 26


Chemarea trâmbiței

„Mă numesc Moldovan Dumitru și am 78 de ani. Trâmbița s-a moștenit de la Ștefan cel Mare și Sfânt. Se folosea pentru a anunța când tătarii sau turcii atacau țara. Semnalul era următorul: se aprindea focul pe crestele cele mai înalte ale munților, apoi se sună din trâmbiță. La auzul trâmbiței și vederea focului, țăranii, boierii, pârcălabii se mobilizau pentru a apăra Moldova. La intrarea în luptă sunau trâmbițele și buciumele. După terminarea războaielor trâmbița a fost folosită la oierit, dimineața la plecarea oilor la pășunat, pentru anunțarea mulsului oilor, apoi seara pentru strângerea acestora, baciul fiind cel care dădea semnalu

l. Trâmbița se mai folosea la înmormântarea boierilor, gospodarilor. În zilele noastre se folosește la serbări festive ale comunei, înmormântări, întâmpinarea fețelor bisericești . Am învățat să folosesc trâmbița de mic copil, de la vârsta de 10 ani, de la trâmbițarii satului la vremea aceea. Spun cu mândrie că instrumentul îl am de la bunicul meu. Pe vremuri trâmbița se făcea din lemn trăsnit. Se luau așchiile de la lemnul trăsnit , se făceau doage care dădeau forma trâmbiței, acestea fiind legate cu coajă de mesteacăn și ață din fuior de cânepă, la urmă dându-se cu rășină pentru a nu ieși aerul. La urmă se adaugă muștiucul care era făcut din lemn.La rândul meu, am învățat și eu pe alții “a trâmbița”, pe Ciocan Dumitru și Ciocan Toader.

27


opera lui Mihail Sadoveanu. Avea răbdarea unui tată, care ne privea cu căldură și iubire. El ne-a pus condeiul în mână și tot el a vegheat asupra noastră cu zâmbetul și grija lui. Pentru aceste lucruri nu îl vom uita niciodata și îl vom păstra mereu

In memoriam Novac Norbert Ioan

în sufletele noastre, la fel cum, după trecerea lui în neființă la Festivalul Național al Ouălor Încondeiate se acordă un premiu special micilor artiști, Premiul “Novac Norbert Ioan”, deoarece el și-a dedicat viața și activitatea copiilor, pe care i-a iubit atât de mult, ei fiind cei care îi vor duce munca mai departe.

Suntem onorate să aducem acest omagiu mărunt mult regretatului nostru învățător Novac Norbert Ioan, care pentru noi a însemnat enorm de mult. Șia pus amprenta asupra noastră, în formarea nostră ca și oameni, dar și asupra comunei noastre minunate prin îndârjirea cu care a promovat tradiția, în special împistrirea ouălor. Ne amintim cu mare drag cum venea în clasă și ne povestea despre ouăle împistrite și semnificația fiecărui model și culoare. Și-a dorit enorm de mult ca acest obicei să nu se piardă și să fie apreciat la adevărata lui valoare.

Fiecare om are un ideal în viață și suntem convinse că domnul Norbert și-a dorit ca fiecare din elevii săi să realizeze ceva memorabil . Ceea ce am reușit să realizăm noi până în momentul de față se datorează bazelor puse de dumnealui și oricât de recunoscătoare i-am fi nu vom putea niciodată să îi mulțumim îndeajuns pentru efortul depus.

De aceea ne îndruma către tradiție, ba chiar a organizat o tabără de încondeiere a ouălor la care au luat parte mulți copii dornici de a învăța această taină. Tabăra a avut un real succes. Tot el a fost cel care împreună cu domnul primar de atunci a pus bazele festivalului ouălor încondeiate care în prezent a ajuns la editia a X-a. Domnul nostru învățător era asemenea “Domnului Trandafir” din

Va rămâne mereu în amintirea și sufletele noastre, drept Domnul nostru Trandafir, pe care am fost mândri să îl avem ca îndrumător la început de drum! Istrate Ana Maria și Moroșan Monica- Andreea

28


CUPRINS 1. Tradiție și obiceiuri- Notiuni generale……...2 2. Părerea oamenilor despre tradiție…………...4 3. Tradiția de ieri, de azi și de mâine…………..8 4. Tradiția dusă peste hotare…………………...9 5. Ciocănești-Etimologie……………………...11 6. Vremea colindelor în Ciocănești……..…….14 7. Sărbătorile pascale………………………….16 8. Festivalul Ouălor Încondeiate………………19 9. Festivalul Național al Păstrăvului…………..20 10. Arta împodobirii caselor………………....22 11. Muzeul Ouălor Încondeiate………………23 12. Pensiuni…………………………………..25 13. Chemarea trâmbiței……………………....28 14. In memoria Novac Norbert Ioan…………29

29


Bibliografie

1. 2. 3. 4. 5. 6. 7.

„Ciocănești”-de Vera Pașcanu Tătaru „Jurnal de Ciocănești”-ediție specială 2009 www.carta.ro www.google.ro www.facebook.com www.wikipedia.com http://www.ciocanestibucovina.eu/descrier e_comuna.html 8. http://comuna-ciocanestisuceava.blogspot.ro/ 9. http://marcelladragan.ro/turism/ciocanesti -muzeu-al-satului-bucovinean/ 10.http://www.vatradorneilive.ro/2010/10/cio canesti-satul-cu-sezon-turistic.html 11.„Jurnal de Ciocănești”-ediție specială 2010 12.„Bistrița Aurie casa păstrăvului”- Asociația pentru turism Bucovina,iulie,2004 13.Muzeul Național al Ouălor ÎncondeiateCiocănești

MULTUMIRI Radu Ciocan-Primarul comunei Ciocănești Niculiță Marilena-Reprezentant Muzeu Țăran Gheorghe-Proprietar pensiune Istrate Viorica-Proprietar pensiune

30


AMINTIRI PENTRU VIITOR LA CIOCANESTI  

BROSURA REALIZATA DE ELEVI

Read more
Read more
Similar to
Popular now
Just for you