Page 1

Parlamentul României Senat ÎNTREBARE Adresata: Domnului Remus Pricopie Ministerul Educației Naționale De către: Doamna Senator Vasilica Steliana Miron Circumscripţia electorală: 35,Suceava Grup Parlamentar: PP-DD Şedinţa Senatului din data de: 17.09.2013 Obiectul întrebării:infrastructura școlară în județul Suceava Domnule Ministru, Noul an şcolar începe , însă lipsa cadrelor de specialitate, a avizelor sanitare, a toaletelor, şantiere deschise, sunt câteva dintre problemele cu care se confruntă învăţământul. Judeţul Suceava se află pe primul loc la nivel naţional în ceea ce priveşte numărul de şcoli şi grădiniţe neautorizate de Direcţia de Sănătate Publică. Într-un raport prezentat săptămâna trecuta în şedinţa Colegiului Prefectural, de săptămâna trecută, sa semnalat faptul că dintre cele peste 800 de unităţi de învăţământ existente în judeţ, 599 nu sunt autorizate de Direcția de Sănătate Publica . Asta înseamnă că nu au apă curentă, canalizare, WC-ul este în curte şi nu sunt încălzite corespunzător. Mai multe şcoli din judeţul Suceava funcţionează în clădiri vechi de peste o sută de ani, nereabilitate, existând situaţii în care a fost începută construcţia unor şcoli, dar lucrările nu au fost finalizate din lipsa banilor. Între acestea se număra Şcoala din Coşna, Şcoala din Probota - Dolhasca, Şcoala Drăgoieşti, Şcoala Doroteia- Frasin, Şcoala Roşcani- Liteni, Şcoala nr. 1 Râşca, Şcoala Ţibeni- Satu Mare sau clădirea Colegiului "Eudoxiu Hurmuzachi" din Rădăuţi. În acest an, doar la Grăniceşti şi Pătrăuţi s-au inaugurat doar două unităţi noi de învăţământ,un număr prea mic raportat la dimensiunea județului . Având in vedere aceste aspecte, va întreb, Domnule Ministru, care sunt măsurile pe care intenționați să le adoptați pentru remedierea acestei situații? Vă mulţumesc. SENATOR PP-DD, Vasilica Steliana Miron Solicit răspuns oral şi în scris.

Intrebare adresată Ministerului Educaţiei Naţionale -17 09 20132  
Read more
Read more
Similar to
Popular now
Just for you