Issuu on Google+

My Philosophy of Life by John Ashbery

Traducere de Mircea Cucu


My Philosophy of Life

Just when I thought there wasn't room enough for another thought in my head, I had this great idea – call it a philosophy of life, if you will. Briefly, it involved living the way philosophers live, according to a set of principles. OK, but which ones? That was the hardest part, I admit, but I had a kind of dark foreknowledge of what it would be like. Everything, from eating watermelon or going to the bathroom or just standing on a subway platform, lost in thought


Filosofia mea de viaţă

Când tocmai mă gândeam că nu mai este loc destul pentr-un alt gând în capul meu, atuncea mi-a venit ideea aceasta foarte tare – să zicem, dacă vrei, că-i o filosofie despre viaţă. Pe scurt, este ideea de-a trăi precum trăiesc şi filosofii, după o seamă de principii. Dar care anume dintre ele? A fost, desigur, întrebarea cea mai dificilă, dar am avut un soi de previziune nebuloasă legat de cum ar fi să fie. Totul, de la mâncatul pepenelui verde sau mersul pân’ la baie sau statul pur şi simplu în staţia de metrou, pierdut în gânduri


for a few minutes, or worrying about rain forests, would be affected, or more precisely, inflected by my new attitude. I wouldn't be preachy, or worry about children and old people, except in the general way prescribed by our clockwork universe. Instead I'd sort of let things be what they are while injecting them with the serum of the new moral climate I thought I'd stumbled into, as a stranger accidentally presses against a panel and a bookcase slides back, revealing a winding staircase with greenish light somewhere down below, and he automatically steps inside and the bookcase slides shut, as is customary on such occasions. At once a fragrance overwhelms him--not saffron, not lavender, but something in between. He thinks of cushions, like the one his uncle's Boston bull terrier used to lie on watching him


pentru câteva minute, sau grijile făcute pentru păduri din tropice, totul avea să fie altfel sau, mai precis, avea să fie modelat de noua-mi atitudine. Nici urmă nu ar fi de predici, nici de îngrijorări pentru copii sau pentru cei bătrâni, altfel decât la modul general, prescris de-un univers precis ca un ceasornic. Aveam cumva să las ca lucrurile să-şi urmeze cursul în vreme ce le-oi injecta cu serul noului climat moral ce eu credeam că l-am descoperit, precum un ins străin ce-apasă din greşeală un panel şi-o bibliotecă se deschide într-o parte, dezvăluind o scară în spirală cu o lumină verzulie pe undeva în josul ei, şi el pătrunde maşinal, iar biblioteca i se-nchide în spate, cum se-ntâmplă, de obicei, în astfel de situaţii. Acolo, dintr-o dată, îl copleşeşte o mireasmă – nici de şofran, nici levănţică nu-i, ci-i o mireasmă între ele. Cu gându’-l duce către nişte perne precum aceea de stătea pe ea boston terrieru’ lui unchi-su, privindu-l


quizzically, pointed ear-tips folded over. And then the great rush is on. Not a single idea emerges from it. It's enough to disgust you with thought. But then you remember something William James wrote in some book of his you never read--it was fine, it had the fineness, the powder of life dusted over it, by chance, of course, yet still looking for evidence of fingerprints. Someone had handled it even before he formulated it, though the thought was his and his alone. It's fine, in summer, to visit the seashore. There are lots of little trips to be made. A grove of fledgling aspens welcomes the traveler. Nearby are the public toilets where weary pilgrims have carved their names and addresses, and perhaps messages as well, messages to the world, as they sat and thought about what they'd do after using the toilet


în zeflemea nedumerită, cu vârfuri de urechi pleoştite. Şi atunci un iureş se porneşte. Nicio idee nu se-alege din goana de idei. Este de-ajuns să ţi se-aplece mintea. Dar mai apoi îţi vine-n minte ceva ce William James scris-a-ntr-o carte ce n-ai citit-o niciodată – ceva frumos, ce-avea fineţe, depus pe sine praful vieţii, desigur, printr-o întâmplare, dar încă-n aşteptarea adeveririi cu amprente. Prin mâinile cuiva trecuse chiar înainte să fi fost în carte, deşi îi aparţine gândul în exclusivitate. Vara-i frumos să mergi la malul mării. Sunt o mulţime de excursii de făcut. Un crâng de plopi de-abia înaripaţi întâmpină pe călător. Pe aproape sunt toalete publice în care obosiţii pelerini şi-au scrijelit şi nume, şi adrese, şi poate şi mesaje, mesaje către lume, de cum stăteau şi cugetau la cele ce vor face după ce-au folosit toaleta


and washing their hands at the sink, prior to stepping out into the open again. Had they been coaxed in by principles, and were their words philosophy, of however crude a sort? I confess I can move no farther along this train of thought – something's blocking it. Something I'm not big enough to see over. Or maybe I'm frankly scared. What was the matter with how I acted before? But maybe I can come up with a compromise – I'll let things be what they are, sort of. In the autumn I'll put up jellies and preserves, against the winter cold and futility, and that will be a human thing, and intelligent as well. I won't be embarrassed by my friends' dumb remarks, or even my own, though admittedly that's the hardest part, as when you are in a crowded theater and something you say riles the spectator in front of you, who doesn't even like the idea


şi s-au spălat pe mâini la o chiuvetă, nainte de-a ieşi din nou în aer liber. Principii să-i fi pus la cale şi ale lor cuvintele să fi venit de prin filosofii, sau să fi fost oricât de grosolane? Mărturisesc că nu pot duce mai departe şirul acesta de idei – ceva-l blochează. Ceva ce nu sunt suficient de mare să pot vedea deasupra lui. Sau poate chiar că m-am speriat. Ce s-a-ntâmplat cu felul meu de-a fi, de mai nainte? Dar poate că găsesc un compromis – lăsa-voi lucruri să-şi cam urmeze cursul. Voi pune toamna la borcan peltea, voi pune şi conserve, în aşteptarea frigului iernatic, împotrivind zădărnicia, şi omenesc va fi ce-oi face, inteligent, nu mai puţin. Nu mă vor stânjeni remarcile tâmpite, făcute de amici, nici ce voi spune eu, deşi, ce-i drept, aici e partea cea mai dificilă, precum atuncea când te afli-n sala unui teatru, arhiplină şi spui ceva ce-l enervează pe cel din faţa ta, care oricum nu agreează nici ideea


of two people near him talking together. Well he's got to be flushed out so the hunters can have a crack at him – this thing works both ways, you know. You can't always be worrying about others and keeping track of yourself at the same time. That would be abusive, and about as much fun as attending the wedding of two people you don't know. Still, there's a lot of fun to be had in the gaps between ideas. That's what they're made for! Now I want you to go out there and enjoy yourself, and yes, enjoy your philosophy of life, too. They don't come along every day. Look out! There's a big one...


că doi stau la discuţii prin apropiere. Ei bine, va trebui scos din ascunzătoare, să-i poată urma vânătorii lua – valabilă-i şi reciproca. Nu reuşeşti întotdeauna să te intereseze alţii şi să îţi vezi de drumul tău în tot acelaşi timp. Ar fi cam prea de tot şi-ar fi cam tot atât de distractiv pe cât prezenţa ta la nunta a doi pe care nu-i cunoşti. Totuşi, e rost de o distracţie pe cinste în pauza dintre idei. Ăsta-i şi rostul ei! Ce vreau acum e să iei pauza aceea, s-o savurezi din plin şi, de asemeni, să savurezi filosofia ta de viaţă. Căci nu vin laolaltă în fiecare zi. Atenţie! Urmează una tare...



My Philosophy of Life