F. M. Dostoievski, Demonii vol. I

Prin urmare, intriga o ţese numai doamna Lembke, iar Praskovia nu­i decât o biată femeie care orbecăie. Ba îmi spune că toate bănuielile mele nu sunt decât fantezii; iar eu îi spun verde în faţă că este o proastă. Şi sunt gata să confirm acest lucru şi la Judecata de Apoi. Şi dacă nu stăruia Nicolas să amân deocamdată, nici n­aş fi plecat de acolo fără s­o demasc pe această femeie falsă.

Se linguşea pe lângă contele K. Profitând de protecţia lui Nicolas, voia să despartă un fiu de mamă. Dar Liza e de partea noastră, iar cu Praskovia m­am înţeles. Ştii, Karmazinov al nostru îi este rudă!

— Cum? Ruda doamnei von Lembke?

— Întocmai. O rudă mai îndepărtată.

— Karmazinov, nuvelistul?

— Ei da, scriitorul, ce te miră? Bineînţeles, el se consideră o somitate. Un îngâmfat! Ea va sosi împreună cu el; acolo face totul ca să­i intre în voie.

Intenţionează, cică, să organizeze aici un fel de reuniuni literare; el va sosi pentru o lună, timp în care să­şi vândă ultima moşioară. Cât pe­aci era să dau ochii cu el în Elveţia, dar am reuşit să­l evit; deşi sper că el îmi va face onoarea să mă recunoască. Cândva mi­a scris o mulţime de scrisori. Venea în casa noastră. Aş fi vrut, Stepan Trofimovici, să te îmbraci mai bine; pe zi ce trece devii tot mai neglijent… O, cum ştii dumneata să mă chinuieşti! Ce citeşti acum?

— Eu… eu…

— Înţeleg. Ca de obicei, prietenii, chefurile, clubul, cărţile de joc şi reputaţia de ateu. Nu­mi place reputaţia aceasta, Stepan Trofimovici. N­aş vrea să te considere lumea ateu; mai ales acuma n­o doresc deloc. Nici înainte nu prea eram de acord, fie numai şi pentru faptul că totul nu este decât o vorbărie goală. A trebuit, în sfârşit, să ţi­o spun.

— Mais, ma chčre…

— Ascultă­mă, Stepan Trofimovici, în toate chestiunile savante eu, bineînţeles, faţă de dumneata sunt o ignorantă, dar în drum spre ţară m­am gândit mereu la dumneata. Şi­am ajuns la o convingere.

— Care anume?

— La convingerea că nu suntem noi singurii mai deştepţi decât toţi din lume şi că există oameni şi mai deştepţi.

— E spiritual şi cât se poate de nimerit. Există oameni mai deştepţi, deci există oameni mai rezonabili şi prin urmare şi noi putem greşi, nu­i aşa? Mais, ma bonne amie, să zicem că eu greşesc, dar nu am şi eu un drept general uman suprem şi inalienabil de a mă bucura de libertatea conştiinţei? N­am eu dreptul să nu fiu neapărat bigot şi fanatic, dacă o vreau? Şi, bineînţeles, pentru toate acestea voi fi urât de tot felul de domni până la sfârşitul veacului. Et puis, comme on trouve toujours plus des moines que de raison, şi întrucât eu sunt perfect de acord cu aceasta…

— Cum ai spus?

— Am spus: on trouve toujours plus des moines que de raison şi întrucât eu sunt…