EA SIDU BV

Page 14

STUDIU EVALUARE ADECVATA SECTOARE INVESTIGATE

2.5. ACCESIBILI TATE ȘI MOBILITATE

Aspecte cheie ale dezvoltării

neamenajate pentru astfel de activități.  Sistemele naturale și ariile protejate din arealul zonei metropolitane Brașov reprezintă zone de importanță la nivel european din punct de vedere al bogăției de specii și al habitatelor. Din anul 1999, Parcul Naţional Piatra Craiului şi din 2004, Parcul Natural Bucegi, au administraţie proprie, care implementează măsuri de protejare a tuturor habitatelor aflate pe cuprinsul acestor parcuri. Un procent de 80 % din rezervaţii sunt în administrare silvică, restul fiind în administrarea primăriilor. Există și alte tipuri de administratori și custozi, precum APM sau ONG-uri (ex. Fundatia Carpati).  Conectarea la rețeaua TEN-T rutieră (TEN-T extinsă) și feroviară (TEN-T principală) este susținută și de realizarea aeroportului internațional Brașov (Ghimbav)  Zona metropolitană Brașov este bine conectată la rețeaua de trafic rutier și feroviară, prin accesul la drumurile naționale aflate în stare bună, acoperirea cu drumuri județene a tuturor localităților componente și prin rețeaua feroviară, în care Brașov este nod de transfer între regiunile georgrafice sud,

@Fundatia Pronatura

STRATEGIA INTEGRATA DE DEZVOLTARE URBANA BRASOV Avantaje competitive

Probleme

a ariilor naturale protejate, sau a resurselor naturale atât umană (personal nespecializat, sau redus ca numar), cât și financiară (buget redus de management)

 Rețea de drumuri publice bine structurată, ZMB fiind traversată de rețeaua TEN-T rutieră (extinsă) și feroviară (principală).  Existența unei Autorităţi de Transport Public (ATP) și crearea Asociaţiei de

Provocări și tendințe de dezvoltare

Nevoi și recomandări pentru strategie sub incidența prevederilor Legii nr. 278/2013 privind emisiile industriale

Implementarea  Mobilitate  Creșterea îngreunată pe anumite numărului de călătorii măsurilor din porțiuni din drumurile către zonele cu noduri PUMD 2015 naționale/ județene, cât logistice /parcuri și la nivelul arterelor de industriale, către circulație din interiorul destinațile turistice și municipiului Brașov către zona centrală a  Lipsa unei municipiului Brașov rețele integrate de piste  Creșterea de biciclete accesibilității către  Lipsa unor rețeaua europeană de terminale intermodale transport TEN-T de transport; lipsa unor Dezvoltarea

17


Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.