Page 1


www.energyonline.ro Scan with your mobile and visit our site

Daily News for Energy and Environment

Trim Publications SRL // Print & Online Media www.trimpublications.com


DE CE O NOU{ REVIST{ DE ENERGIE?

NOUT{ŢI

Marea Neagr{: un potenţial uriaş pentru România

Romgaz şi Transgaz la Bursa de Valori

NICIO SOLUȚIE PENTRU GAZE !?

GAZUL DE ĂIST - VIITOR INCERT

Cuprins

01 02 03 04 05 06


Hidrocentrala Tarniţa-L{puşteşti

cablul electric submarin România - turcia

Încotro se îndreapt{ energia eolian{ în RomÂnia?

BIO-CARBURANȚII – SFÂRŞITUL VISULUI?

Infrastructurile critice în energie

M{SURI DURE ANTI-POLUARE ÎN STATELE UNITE

07 08 09 10 11 12


www.inside-telecom.ro

The Voice of Telecom Industry

Scan with your mobile and visit our site

Trim Publications SRL // Print & Online Media www.trimpublications.com


Editorial

01 DE CE O NOU{ REVIST{ DE ENERGIE? RĂSVAN ROCEANU, Redactor Șef

Pentru că, de la an la an, suntem din ce în ce mai preocupați de viitorul civilizației așa cum am construit-o până în prezent și așa cum nu mai putem să continuăm să o construim ! După era petrolului ieftin, care a permis imensele progrese din primele șapte decenii ale secolului trecut, a venit prima trezire la realitate, când a trebuit să luăm în calcul costurile propriului nostru stil de a concepe dezvoltarea economică și socială. Când am început să descoperim noi surse de energie acolo unde nu ne închipuiam că vom ajunge vreodată să cautăm, în largul marilor, în adâncul lor și sub zonele arctice, a venit a doua trezire la realitate, când am fost nevoiți să recunoaștem cât de mult distrugem mediul înconjurător cu frenezia noastră. Acum trebuie să acceptăm că singura șansă este să nu mai gândim pe termen lung, ci pe termen nedefinit ! A treia trezire la realitate este ideea de sustenabilitate, convingerea că fiecare pas pe care îl facem pentru a ne asigura nevoile de dezvoltare poate avea consecințe pe care nici nu le bănuim, sau pe care preferăm să le considerăm simple speculații. Semn al vremurilor: marile companii energetice sunt primele care

caută diversificarea și investesc în biocarburanți, sau în nuclear, sau în eolian. Nicio resursă nu mai este de neglijat, de la micro-hidrocentrale până la algele marine, dar, în același timp, nicio resursă nu mai poate fi explorată, sau exploatată fără ca oamenii de știință, “scepticii de serviciu”, să aibă un cuvânt (greu) de spus. România are marele avantaj că mai poate, încă, să rezerve surprize placute în materie de energie celor care știu și vor să caute și să investească, iar operatorii din Marea Neagră sunt primii care pot confirma acest lucru. Începând cu parcurile eoliene pe care le-am construit și le vom construi și terminând cu biomasa lignocelulozica aproape ignorată, țara noastră are de unde să-și asigure dacă nu independența totală, măcar minimumul de consum. Obstacolele nu sunt puține și nu pot fi ignorate. Polemicile legate de gazul de șist sunt mai mult decât ilustrative în această privință, dar este limpede că de securitatea aprovizionării cu energie, de securitatea producătorilor și de securitatea infrastructurii energetice depinde orice demers social și politic pe termen lung. Suntem pregătiți să finanțăm rutele alternative de aprovizionare cu

resurse energetice clasice, chiar dacă proiectele AGRI și Nabucco încă au probleme în a se concretiza. Ne-am obișnuit cu gândul că energia costă și suntem dispuși, prin lege, să plătim în plus ca să subvenționăm sursele regenerabile. O facem deja, masiv, pentru eolian, iar rezultatele se văd. Nu se văd încă rezultate noi în ce priveste domeniul hidro și cel geotermal. Mai trebuie ca politicul să hotarască să incurajeze și solarul, nu doar prin Certificate Verzi ci extinzând programul « Casa verde » și catre fotovoltaic, domeniu în care suntem aproape de zero. În fine, dar nu cel mai puțin important, trebuie să ingrijim ceea ce avem deja, să modernizăm centralele, să terminăm reactoarele începute și să accelerăm programul de eficiență energetică a clădirilor. Bani există, investitori la fel, prioritățile sunt afișate, urmează respectarea propriilor angajamente. Toate aceste realități, întrebări și răspunsuri, polemici, proiecte, eșecuri si succese, propuneri legislative și opinii ale investitorilor dorim să le prezentăm în revista noastră.

5


Nout[ți

6

ENEL este optimistă Ramura de energie regenerabilă a producătorului italian Enel va pune în funcțiune în România instalații eoliene de 180 MW până la sfârșitul anului, conform directorului general Enel Green Power România, Francesco Lazzeri. Declarația a fost făcută în timpul unui eveniment dedicat energiei regenerabile organizat de Confindustria România în luna aprilie. Enel Green Power și-a început operațiunile în România în 2007, ajungând anul trecut la instalații eoliene de 296 MW în Dobrogea și Banat. Enel dorește să își extindă și sursele de energie verde. „Studiem mai multe posibilități, inclusiv energia apei” a spus Lazzeri. Lazzeri, care a fost numit director general în ianuarie, a adăugat că România este o țară interesantă, în care Enel intenționează să facă investiții pe termen lung. În martie Luigi Ferrari, director financiar al furnizorului de energie, a declarat că vor fi construite instalații eoliene de 500 MW în România, până în 2016.

Nou termen pentru electrificare Guvernul promite că va electrifica toate gospodăriile şi satele din ţară până în 2016 şi ridică valoarea investiţiei la 990 milioane de lei (226,5 milioane de euro) afirmă Ziarul Financiar. “Fondurile necesare finalizării procesului de electrificare la nivelul întregii ţări au valoarea de circa 990 milioane de lei. Costul unitar necesar pentru racordarea la reţeaua de distribuţie a unei locuinţe izolate este de circa 11.000 lei”, se arată într-un proiect de hotărâre de guvern. Potrivit guvernului, în România există 97.805 gospodării neelectrificate, amplasate în 2.284 de localităţi. Din total, 2.822 de gospodării se află în 97 de localităţi complet neelectrificate. Programul va fi derulat de Ministerul Economiei și va fi finanţat în proporţie de 90% de la bugetul de stat şi 10% din bugetele locale. Potrivit proiectului de act normativ, o soluţie de alimentare cu electricitate a localităţilor izolate este reprezentantă de grupurile electrogene, dar energia va costa de 5-7 ori mai mult decât cea livrată prin sistemul național.

Fotovoltaicele în ofensivă „România are nevoie de un cadru stabil și un mediu legislativ previzibil pentru ca investitorii să poată demara investiții importante în domeniul energiei regenerabile în general și în domeniul fotovoltaic în special”, a declarat Robert Cruceru, Director Executiv al Asociației Române a Industriei Fotovoltaice (Romanian Photovoltaic Industry Association – RPIA) în cadrul conferinței „Fotovoltaice in România: instalare pe acoperiș” ce a avut loc in luna aprilie la București. În ceea ce privește mult discutata modificare a numărului de certificate verzi pentru energia solară, argumentele RPIA pentru menținerea actualei scheme de ajutor au ecou și în rândul autorităților care înțeleg din ce în ce mai mult necesitatea unei stabilități a cadrului legislativ: „Eu sunt în favoarea menținerii actualului număr de certificate verzi acordate pentru energia solară și apreciez modul în care a fost construită legea 220/2008” a explicat deputatul Mugurel Surupăceanu. Asociaţia Română a Industriei Fotovoltaice (RPIA) a fost înfiinţată recent de către un grup de specialişti în acordarea de consultanţă în domeniul dezvoltării unităţilor de producere a energiei electrice din resurse regenerabile.


Gazprom se răzgândește

Vestas preluată de chinezi?

Investiții la Hidroelectrica

Gazprom a renunțat la planul de a crește cantitățile de gaze naturale vândute către Europa în 2012 argumentând decizia prin concurența tot mai mare pe care trebuie să o înfrunte din partea furnizorilor de gaze lichefiate și prin prețurile scăzute ale gazului natural pe piețele internationale. « Între a exporta 154 de miliarde de metri cubi la un preț mai mic, sau 150 de miliarde la un preț mai mare am ales a doua cale » a afirmat Alexandr Medvedev, vice-președintele Gazprom, citat de presa rusă. Gazprom anunțase la inceputul anului că-și va suplimenta exporturile către Europa cu 2,6%. Medvedev a precizat că 150 de miliarde de metri cubi este nivelul minim pentru respectarea contractelor pe termen lung. Comisia Europeana și-a exprimat în repetate rânduri regretul că, în speranța de a obține prețuri mai bune, statele comunitare negociază fiecare separat cu Gazprom în detrimentul unui demers comun european, care ar putea fi mai profitabil în relațiile cu Rusia.

Acțiunile producătorului danez de turbine eoliene Vestas au crescut cu 20% pe bursa din Copenhaga într-o singură zi, pe 16 aprilie, după ce s-a aflat că două firme chineze vor să lanseze o ofertă publică de cumpărare a companiei, a anunțat ziarul danez Jyllands-Posten, citat de agenția Reuters. Conform cotidianului, Sinovel Wind Group și Goldwind Science, numărul 1 și respectiv numărul 2 în China în domeniul energiei eoliene, analizează posibilitățile de achiziționare a firmei daneze care a anunțat rezultate mai proaste decât previziunile, pentru anul 2011. Aceste rezultate au facut ca din luna octombrie și până în prezent acțiunile Vestas să piarda circa 50% din valoare. Niciuna dintre cele trei companii nu a comentat știrea din Jyllands-Posten, precizează Reuters.

Producătorul de energie Hidroelectrica a inclus în bugetul de anul acesta investiții de 358 de milioane de euro, cu 1% mai mult decât în 2011. Aproximativ 60% din investiții, adică 205 milioane de euro, vor proveni din bugetul companiei, 94 de milioane de euro vor fi obținuți prin împrumuturi bancare, iar 59 de milioane de euro vor proveni din alte surse. Venitul estimat al companiei pentru 2012 este de 711 milioane de euro, cu 1,2% mai puțin decât în 2011. 10% dintre acțiunile Hidroelectrica vor fi listate la BVB anul acesta, ca parte a programului de privatizare stabilit cu FMI. Un consorțiu format din BRD, Citigroup Global Markets Limited și Société Générale și o firmă de brokeraj va gestiona oferta publică inițială pentru Hidroelectrica. Ministerul Economiei deține 80% din capitalul social al Hidroelectrica, în timp ce Fondul Proprietatea deține 20%.

7


8

Venituri mari, dar profit mic

Dividende record

Bio-embargou

Nuclearelectrica, al doilea producător de energie din România după Hidroelectrica, cu o cotă de piață de 19%, a avut în 2011 venituri de cinci ori mai mari decât în 2010. Totuși, marja de profitabilitate a fost de doar 5%, în condițiile în care la acest nivel nu ar trebui să fie mai mică de 20%, conform principalului acționar privat, Fondul Proprietatea, citat de Zf.ro. „Cifra de afaceri preliminată pentru anul 2011 este de circa 1588 de milioane de lei (374,7 milioane de euro), iar profitul net preliminat este de circa 80 de milioane de lei (18,8 milioane de euro). Numărul de angajaţi la sfârşitul anului 2011 era de 2.167. Pentru sfârşitul lui 2012, estimăm un număr de angajaţi de 2.150” au declarat reprezentanții Nuclearelectrica. Profitul mic al companiei din 2011 se explică prin faptul că producția de energie de la Cernavodă este vândută la prețurile stabilite de ANRE.

Acţionarii transportatorului de gaze naturale Transgaz Mediaş au aprobat în adunarea generală propunerea conducerii societăţii privind distribuirea unor dividende brute cumulând 350,4 mil. lei (80,2 mil. euro), cele mai mari din istoria companiei, anunță Ziarul Financiar citând comunicatului transmis BVB de reprezentanţii societăţii. Anul trecut Transgaz a obţinut un profit record de 379,6 milioane lei (87,7 mil. euro), ceva mai ridicat decât câştigul aferent anului 2010, de 376,3 milioane lei. Plata dividendelor se va face în termen de şase luni de la aprobarea situaţiilor financiare aferente anului trecut. Ministerul Economiei, care controlează 73,5% din acţiuni, va primi dividende în valoare cumulată de 257,5 milioane lei (58,9 mil. euro). Fondul Proprietatea (FP), care deţine aproape 15% din companie, va încasa dividende în valoare de 52,5 milioane lei (12 mil. euro). Transgaz s-a listat pe BVB în 2007, iar oferta a avut un succes atât de mare încât preţul actual al titlurilor continuă să fie cu 23% peste preţul din ofertă din acel moment, precizează Ziarul Financiar.

Spania ar putea opri importurile de biocarburant din Argentina, afirmă Euronews. Conform acestei surse, măsura este avută în vedere de guvernul de la Madrid ca replică la naționalizarea, de către Argentina, a companiei petroliere YPF, al carei acționar majoritar era grupul spaniol Repsol, cu 51% din acțiuni. Spania nu a oferit detalii, dar vice-prim-ministra Soraya Saenz de Santamaria a precizat că obiectivul este de a încuraja utilizarea de biocarburant produs în țările UE. Conform estimărilor Spania a importat în 2011 720.000 de tone de biocarburant argentinian în valoare totală de 750 de milioane de euro. 75% din biocarburantul utilizat în Spania provine din import, iar Argentina și Indonezia asigură 90% din această cantitate. Conform Euronews, președinta Argentinei, Cristina Fernandez de Kirchner, a declarat că țara sa va putea suporta șocul financiar al unui asemenea embargo, dar mulți specialiști se îndoiesc de acest lucru.


Electro-ecologie

Lovitură dură pentru Nabucco

Biomasa la apel

CEZ Distribuție a plantat peste 7700 de copaci în 6 judeţe din aria sa de operare cu sprijinul Agenţiilor Regionale pentru Protecţia Mediului şi a Direcţiilor Silvice, a anunțat compania. Angajaţii CEZ au plantat peste 22.000 de metri pătrati cu puieţi arboricoli puşi la dispoziţie de ARPM şi Direcţiile Silvice din Dolj, Olt, Mehedinţi, Vâlcea, Gorj, Teleorman. La nivelul judeţului Dolj, acţiunea a avut ca rezultat plantarea a aproximativ 5000 de puieţi în zona Tunari (Ocolul Silvic Poiana Mare). În judeţul Gorj voluntarii CEZ au împădurit o jumătate de hectar de teren în zona Fabricii de ciment din Bârseşti. În judeţul Mehedinţi frontul de lucru pentru împădurire a fost zona Orşova. În judeţul Vâlcea, echipele CEZ au acţionat în zona Valea Voicului, iar în Olt, voluntarii CEZ au împădurit o jumătate de hectar în zona Jitaru. „Această acţiune nu este nici prima, nici ultima de acest gen.... Vom căuta să dăm mereu un bun exemplu în lupta pentru un mediu înconjurător mai curat şi pentru o atitudine mai responsabilă faţă de acesta” a declarat Doina Vornicu. directorul general CEZ Distribuție.

Grupul ungar MOL nu a aprobat bugetul consorţiului Nabucco, întrucât consideră că finanţarea proiectului este nesustenabilă, a declarat un reprezentant al MOL pentru agenția MTI, citată de Mediafax. De asemenea, sursele de finanţare şi aprovizionarea cu gaze a gazoductului sunt incerte, a afirmat MOL. Potrivit experților, dacă actualii acţionari ai Consorțiului nu-şi exercită dreptul de preempţiune, MOL ar putea vinde participaţia companiei germane Bayerngas, care se află în negocieri pentru a deveni al şaptelea partener al Nabucco. Consorţiul Nabucco are în prezent, drept acţionari companiile OMV Austria, Transgaz, MOL Ungaria, Bulgargaz Bulgaria, Botas Turcia şi RWE Germania. Directorul adjunct al Transgaz, Ioan Rusu, a declarat pentru agenția Reuters că proiectul este încă viabil, iar compania rămâne parte a acestuia. OMV a afirmat, la rândul său, că proiectul Nabucco este în continuare viabil, însă o conductă mai scurtă ar putea reprezenta o alternativă.

Potențialul energetic tehnic total al biomasei în România este de circa 518.400 Terrajouli pe an (TJ/an) adica 12,3 miliozane tone echivalent petrol (tep) pe an, se afirmă într-un studiu privind potențialul resurselor regenerabile elaborat de Institutul de Cercetari și Modernizari energetice (ICEMENERG). Luând ca referință pentru potențialul economic amenajabil anul 2030, studiul însumează potențialul biomasei forestiere, al deșeurilor lemnoase, al biomasei agricole, al biogazului și al deșeurilor urbane din 7 regiuni. Astfel, Dobrogea are un potențial estimat de 29.900 TJ/ an. Moldova are un potențial de 81.300 TJ/an, munții Carpați au un potențial de 65.400 TJ/ an, Platoul Transilvaniei are un potențial de 43.000 TJ/an, iar Câmpia de Vest are un potențial de 60.900 TJ/an. Regiunile cu cel mai mare potențial energetic al biomasei sunt Subcarpații, cu 110.100 TJ/an și Câmpia de Sud, cu 126.600 TJ/an. Potențialul energetic economic este, însă, mai redus: doar 318.000 TJ/an, adica 7,6 milioane tep.

9


de A.M.N.

03 10

Marea Neagr{: un potenţial uriaş pentru România Deşi multe companii au venit şi au plecat din regiunea Mării Negre, Sterling Resources, compania de petrol şi gaze listată la bursa din Canada, cu active în Marea Britanie, Franţa, Olanda şi România, a fost un investitor loial, puternic şi persistent pe piaţa locală.

O dată cu descoperierea perimetrelor Ana şi Doina, a rezervelor de gaze de catre sonda Domino a Exxon, precum şi a evolutiilor recente la nivel legislativ care au sporit şansa noilor concesionari de a se implica activ, regiunea românească a Mării Negre este gata pentru o nouă eră, crede Mark Beacom, vicepreşedintele companiei Sterling Resources Ltd şi directorul general al filialei sale din România, Midia Resources. Sterling Resources a investit peste 50 milioane USD în România in operaţiuni de foraj şi culegere de informaţii în Marea Neagră, începând cu anul 1998. Compania a înţeles în profunzime potenţialul de petrol şi gaze al României, încă de la începutul activităţii sale in tara noastra şi chiar dacă au apărut câteva dificultăţi de-a lungul anilor, compania a aşteptat răbdătoare să-şi atingă scopul. În prezent, Sterling Resources împreună cu noii săi parteneri Petroventures

şi Gas Plus sunt gata în sfîrşit să treacă spre o noua etapa după 15 ani de investiţii. Până acum, compania a descoperit rezerve de gaz în două zone, Ana şi Doina, aflate în perimetrul XV Midia din Marea Neagră, care, alături de alte zone aflate in etapa de explorare ar putea avea un potenţial comercial ridicat pentru extracţia gazelor. Compania, împreună cu partenerii săi, a decis să investească în continuare în România până la o sumă care ar putea ajunge la 50 milioane USD pe an, în activităţi de explorare şi, adiţional, încă 500 de milioane USD pentru faza inţiala de dezvoltare a depozitului de gaz. Succesul explorărilor viitoare ar putea determina atunci şi viitoare investiţii de dezvoltare. Estimările companiei canadiene arată că numai perimetrele Ana şi Doina ar putea produce circa 10 miliarde de metri cubi de gaz. Aceasta înseamnă peste jumătate din consumul anual de gaze al României, de circa 14 miliarde


de metri cubi. „Ana şi Doina sunt vitale pentru deschiderea regiunii româneşti a Mării Negre către viitoarele noastre descoperiri, dar şi către alţi producători”, spune Mark Beacom. Celelalte zone din cele două perimetre care fac obiectul contractului de concesiune al Sterling în România (Midia XV şi Pelican XIII) au fost evaluate de catre o companie independenta care a estimat ca

au un potenţial de exploatare de circa 32 de miliarde de metri cubi de gaze şi circa 42 de milioane de tone de titei. Producţia anuală de titei a ţării este de circa cinci milioane de tone. România, aspirând la independenţa energetică Faptul că Exxon a plasat România pe harta globală a celor mai interesante regiuni cu

exploatări petroliere şi de gaz a fost dovedit cu mai bine de trei ani în urmă, când aceştia au arătat un interes clar pentru a investi în operaţiuni de foraj în regiunea românească a Mării Negre. În luna februarie 2012, OMV Petrom şi ExxonMobil Exploration and Production Romania au anunţat o descoperire semnificativă, estimările preliminare arătând

11


12

existenţa unei rezerve de 42 până la 82 de miliarde de metri cubi de gaze naturale, aşteptând să fie exploatate în Marea Neagră. Perimetrele Exxon sunt prevăzute să înceapă a fi exploatate în perioada 2015-2017. Preşedintele României este de asemenea un susţinător oficial al înfăptuirii independenţei energetice a României. „Dacă alte câmpuri exploatate sau care urmează să intre în exploatare vor arăta un volum similar de gaze naturale, România ar putea deveni un furnizor de gaze naturale pentru alte ţări europene”, a spus Traian Basescu. Este exact ceea ce crede şi Mark Beacom de la Sterling Resources. „România se află la nivelul la care ar putea deveni auto-suficientă din punct de vedere energetic şi chiar exportatoare de gaz. Pentru ca acest lucru să se întâmple, companiile de petrol şi gaze vor trebui să verse sume mari de bani în această ţară, datorită cheltuielilor extinse necesare pentru a fora în largul mării. La adâncimi mari, activitatea de foraj este estimata la circa un milion USD pe zi. O astfel de activitate intensă are trebui să conducă la câmpuri intrate în producţie, care în schimb vor necesita cheltuieli zilnice ce se vor regasi în economia românească aducand statului român încasări mari din redevenţe şi impozit pe venit. Regiunea Mării Negre în general ar putea cunoaşte o dezvoltare

exponenţială, având ca rezultat probabilitatea transformării unuia dintre oraşele de la Marea Neagră într-un adevărat « Aberdeen al Mării Negre » (adică un centru de excelenţă şi furnizor de materie primă, producător de echipamente, furnizor de personal, servicii pentru regiunea Mării Negre, cît şi pentru alte regiuni cu exploataţii marine din lume). Regiunea britanică a Mării Nordului susţine 440.000 de locuri de muncă, multe dintre ele de nivel ridicat şi bine plătite”, spune Beacom. Dar iscusinţa de a realiza ceva din tot acest potenţial necesită o cooperare intensă între jucătorii din industrie şi guvern, crede vicepreşedintele Sterling Resources. „Avem nevoie de un guvern proactiv, nu de unul pasiv sau, şi mai rău, ostil, având înscris în mandat să vadă regiunea Mării Negre una plină de succes, iar niciunul dintre beneficiile enumerate mai sus nu se va împlini altfel. Avem nevoie, de asemenea, de un guvern cu viziune să facă presiuni pentru dezvoltarea educaţiei în domeniul profesiilor specifice exploatărilor în larg şi să susţină creearea unui « Aberdeen al Mării Negre » în România, înainte ca o altă ţară, să zicem Turcia, să întreacă România la aceste realizări”, a adăugat acesta. Prima investiţie care este gata să dea un impuls acestei activităţi sunt câmpurile Ana şi

Doina ale Sterling Resources. „Acest lucru nu se va întâmpla dacă piaţa de gaz nu va fi liberalizata în România. Pentru moment, investiţiile foarte costisitaore ale exploatărilor în larg sunt descurajate, prelungind importurile de gaze scumpe ruseşti”, crede Mark Beacom. Istoricul companiei în România În 1992, a fost semnat un contract între compania de petrol şi gaze Rompetrol, pe atunci deţinută de stat, şi alte două companii, Enterprise Oil şi Canadian Occidental, care urma să ducă la exploatarea a două porţiuni ce acoperă o zonă totală de circa 4.119 kilometri în Marea Neagră, perimetrele numite Pelican XII şi Midia XV. În aceşti ani, Sterling Resources a achiziţionat o participaţie de 10% în concesiune şi, în 2007, a devenit proprietar deplin al dreptului de a face explorări şi exploatări de petrol şi gaze în larg, în cele două zone. 2008 a fost anul în care Sterling a forat cu succes şi a descoperit zonele cu potential Ana şi Doina. În februarie 2009, o dispută cu Ucraina rezolvată în favoarea României la Curtea Internaţională de Justiţie a confirmat că partea de est a celor două zone ale Sterling aparţine apelor teritoriale româneşti. Imediat după această hotărâre, anumiţi oficiali ai statului român au pus sub semnul întrebării legalitatea


drepturilor de concesiune ale Sterling, fapt care a dus apoi la o serie de investigaţii din partea unor diverse instituţii de stat. De la începutul anului 2009 până la finalul lui 2011, Sterling s-a aflat în imposibilitatea de a desfăşura operaţiunii de exploatare în larg sau de a ceda anumite părţi partenerilor săi. Mai târziu, în noiembrie 2011, Sterling a ajuns la o înţelegere amiabilă cu statul român în privinţa tuturor chestiunilor ridicate anterior. În plus, guvernul a confirmat că drepturile de expoatare deţinute de companie sunt valabile până în mai 2014, cu posibilitatea de a le extinde de două ori din acel moment, de fiecare dată pe o perioadă de trei ani. Sterling Resources este, de asemenea, co-proprietar cu 50% şi operator în cazul unui perimetru de 4.000 de kilometri pătraţi, care înseamnă o oportunitate foarte mare în exploatarea pe uscat a gazelor de şist, în regiunea Craiova din sud-vestul României. Schimbările recente din legislaţia românească privind autorizaţiile de construcţie au contribut, de asemenea, la relansarea companiei în activităţi de exploatare şi dezvoltare în Marea Neagră. Anterior, guvernul decisese că acele companii implicate în foraj în platoul românesc al Mării Negre trebuie să deţină autorizaţii de construcţie. Sterling Resources nu a fost singura companie care

a beneficiat de pe urma acestor schimbări legislative, ci şi OMV Petrom, Exxon şi Lukoil. Cele mai recente investiţii În luna martie care a trecut, Sterling Resources a anunţat că filiala pe care o deţine în întregime în România, Midia Resources, a obţinut de la Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale aprobarea pentru o participatie din concesiunea perimetrului 27 (Muridava), de 1.000 de kilometrii pătraţi, din regiunea românească a Mării Negre. Midia obţine astfel 40% din contractul de concesiune, iar actualii acţionari Melrose Resources Romania BV şi Petromar Resources S.A. vor ramane cu 40% şi, respectiv, 20%. Perimetrul 27 a fost una dintre zonele incluse în cea de-a zecea rundă de concesionări acordate în iunie 2010 de catre Guvernul roman, decizia care a fost ratificat în octombrie 2011. Perimetrul de mică adâncime, adiacent perimetrului Pelican al Sterling, conţine multe bazine de exploatare, detine profile seismice 2D şi include un zăcământ deja descoperit, Olimpiyskaya, inca din 2001. Contractul de concesiune are o perioadă de exploatare iniţială de trei ani, cu angajamentul de a efectua ercetari sesimice şi forarea a trei sonde. Perioada de exploatare poate fi extinsă apoi la o perioadă adiţională de trei ani.

„Adăugarea acestui perimetru cu potenţial ridicat face parte din strategia Sterling de a-si consolida activele detinute deja in Marea Neagra, Midia şi Pelican (perimetrele XV şi XIII),” a declarat Mark Beacom.

13


de A.M.N.

04 14

Romgaz şi Transgaz la Bursa de Valori Pachete minoritare de 15% din acţiuni ale Transgaz şi Romgaz, două dintre cele mai profitabile companii româneşti de stat, vor fi vândute prin Bursa de Valori până la jumătatea acestui an. Decizia, amânată de mai multe ori, a fost luată ca urmare a presiunilor Fondului Monetar Internaţional (FMI) în ultimii ani 3 ani. Motivul: statul român are nevoie de bani lichizi. De ce? Pentru a-şi plăti datoriile către FMI, Banca Mondiala, etc. Iată deci un cerc vicios, simplu de dedus, dar pe care însă nimeni nu pare să-l observe. Cele două oferte publice secundare (SPO) de vânzare a acţiunilor celor două companii, operatorul reţelei naţionale de transport al gazelor naturale, şi producătorul de gaze naturale, pot avea efecte adverse asupra Guvernului şi a pieţei locale în general. Cu atât mai mult cu cât, anul trecut, Guvernul român a eşuat în tentativa sa de vânzare a pachetului minoritar de 9,8% din acţiunile Petrom, cel mai mare producător de petrol şi gaze din Europa de Sud-Est. Tocmai de aceea estimările cu privire la suma pe care statul român ar putea să o obţină din această vânzare sunt neclare. Specialiştii pe

piaţa de brokeraj afirmă că Guvernul ar trebui chiar să aibă în vedere oferirea unor bonusuri şi discounturi pentru investitori. Pe 15% din totalul acţiunilor Transgaz, Guvernul spera să obţină aproximativ 100 de milioane de Euro până la finalul lunii aprilie, în timp ce pe pachetul minoritar al Romgaz, de trei ori mai mult, până la finalul lunii iunie. Cu toate acestea, Transgaz şi Romgaz sunt două dintre cele mai profitabile companii de stat din România. Producătorul de gaze naturale Romgaz Mediaş a obţinut, anul trecut, un profit net de 179 milioane de Euro, în creştere cu 17% faţă de câştigul din 2010, după ce cifra de afaceri a companiei s-a majorat în acelaşi interval cu 13,3%, la 955 milioane de Euro. Totodată, Transgaz Mediaş a raportat pentru 2011 un profit net preliminar de 92 milioane de euro, în creştere cu 4% faţă de anul precedent. Afacerile companiei au crescut cu 6,5%, la 346 milioane de Euro, deşi tariful de transport al gazelor naturale nu s-a modificat anul trecut. Compania a reuşit astfel să depăşească aşteptările investitorilor de pe bursă. În ultimul trimestru, Transgaz a înregistrat un profit net de 108 milioane de lei, cu 29% mai

mare decât în perioada similară a lui 2010 şi cu 22% peste profitul mediu estimat de analişti, potrivit Raiffeisen Capital & Investment. Compania menţionează că majorarea veniturilor a fost determinată, în principal, de creşterea cantităţii de gaze transportate şi de creșterea veniturilor financiare din diferenţe de curs şi dobânzi, precum şi a veniturilor din amenzi şi penalităţi. În plus, Romgaz şi Transgaz au şi un alt atu de partea lor (cu excepţia rezultatelor financiare excepţionale) şi anume companiile care fac parte din cele două consorţii selectate a se ocupa de intermedierea la bursa a celor două pachete de acţiuni. Acestea sunt între cele mai importante companii din domeniul lor din lume şi vor înclina balanţa în favoarea Ministerului Economiei, din portofoliul căruia fac parte Romgaz şi Transgaz, aşa încât cele două SPO să fie încununate de succes. Consorţiul format din Goldman Sachs, Erste, BCR şi Raiffeisen Capital&Investment (RCI) va intermedia oferta prin care Romgaz va fi listată la BVB. Din consorţiu face parte şi firma de brokeraj Intercapital Invest, însă doar în calitate de subcontractor, pentru că această firmă a mai


participat, împreună cu BCR, la oferta de la Transelectrica şi existau nişte restricţii prevăzute în caietul de sarcini. Consorţiul format tot din Raiffeisen Capital & Investment împreună cu Wood & Company Financial Services şi BT Securities va intermedia vânzarea a 15% din acţiunile Transgaz. Compania este controlată de stat prin Ministerul Economiei, care deţine 73,51% din acţiuni, în timp ce Fondul Proprietatea are o participaţie de aproape 14,99%, iar alţi acţionari au 11,50%. Tot Ministerul Economiei deţine şi pachetul majoritar de 85,01% din totalul acţiunilor Romgaz, Fondul Proprietatea deţinând restul de 14,99%. Pe de altă parte, vânzarea pachetelor minoritare de acţiuni ale Transgaz şi Romgaz, dacă va avea loc, va pune pune guvernul român în imposibilitate să mai ceară celor două companii să “doneze” benevol profitul obţinut statului, aşa cum s-a întâmplat la finalul anului 2010 cu Romgaz, în pofida criticilor fervente ale Franklin Templeton, fondul care manageriază Fondul Proprietatea. La acel moment, Ministerul Economiei a constrâns Romgaz să “doneze” 400 de milioane de Ron (circa 100 de milioane de Euro) din profitul companiei, către buget. Un astfel de moment nefericit în istoria recentă a Romgaz poate avea consecinţe grave asupra disponibilităţii investitorilor de a investi în companii de stat în ţări unde Guvernul ”taie şi spânzura” după cum doreşte, neţinând cont de opiniile deţinătorilor de pachete minoritare. În plus, încetarea acestor “donatii” va determina Guvernului să aibă mai multă grijă cu modul în care îşi gestionează finanţele, aşa încât să nu mai fie nevoit să apeleze la astfel de tactici comuniste.

Cine este Romgaz? Romgaz are ca principal obiect de activitate extracţia şi înmagazinarea gazelor naturale. Compania are peste 3.000 sonde de producţie şi aproape 6.000 de angajaţi. Romgaz are o capacitate de înmagazinare disponibilă de circa 2,7 miliarde metri cubi de gaze şi produce anual circa 35% (adică aproximativ 6 miliarde metri cubi de gaze) din necesarul intern. Compania operează șase depozite proprii subterane de gaze naturale care se află la: Sărmășel, Cetatea de Baltă, Bilciurești, Bălăceanca, Urziceni și Ghercești. Compania mai deține depozite în asociere la Târgu Mureș (cu firma Depomureș) și la Nadeș (cu firma Amgaz). Capacitatea mare de depozitare a gazelor pe care o deţine Romgaz face compania să fie atât de valoroasă. Ca dovadă, Gazprom, cel mai mare producător de gaze naturale din lume, a făcut primul pas spre încheierea unui parteneriat cu Romgaz pentru a dezvolta împreună zece depozite de înmagazinare pe teritoriul României cu o capacitate de până la 6 miliade de metri cubi. Un acord de colaborare rusoromân a fost semnat în mai 2009 de directorul general al Romgaz de atunci, Marcel Adrian Piteiu, şi de preşedintele Gazprom Export, Aleksandr Medvedev. Acesta este, de altfel, primul acord semnat după 1989, de colaborare directă între producătorul de stat de gaze Romgaz şi cel mai mare producător de gaze din lume. Cine este Transgaz? Transgaz a fost listată la Bursa de Valori Bucureşti pe 24 ianuarie 2008 cu simbolul TGN, în urma derulării unei Oferte Publice Iniţiale de acţiuni care a înregistrat un nivel record al participării din investitorilor. În

urma ofertei publice, prin care statul român a scos la vânzare 11% din capital, statul român a strâns peste 6 miliarde de Ron de la investitori. Capacitatea de transport a gazelor naturale a Transgaz este de circa 30 miliarde de metri cubi pe an și este asigurată prin aproximativ 12.000 de kilometri de conducte. Compania are aproximativ 4.500 de angajaţi şi un sindicat foarte puternic. Şi Transgaz este o companie cu importanţă strategică pentru România, ca dovadă şi implicarea ei în proiectul conductei Nabucco. Mai mult, recent, compania a anunţat Bursa de Valori Bucureşti că va participa, în primul semestru din 2012, cu 10,21 milioane de Euro, la bugetul consolidat al companiei Nabucco Gas Pipeline Internaţional GmbH. Transgaz s-a grăbit să-şi plătească cota în acest proiect înaintea SPO-ului în cazul în care noul investitor nu ar fi binevoit să contribuie financiar la acest proiect. Această sumă corespunde participaţiei de 16,67% a Transgaz la capitalul social al Nabucco Gas Pipeline Internaţional, din care mai fac parte companiile OMV (Austria), MOL (Ungaria), Bulgargaz (Bulgaria), Botaş (Turcia) şi RWE (Germania). Proiectul Nabucco are în plan dezvoltarea unui gazoduct care va transporta gaze naturale extrase din Asia Centrală şi va străbate Turcia, Bulgaria, România, Ungaria şi Austria. Proiectul are drept scop diversificarea surselor de aprovizionare cu energie ale Uniunii Europene, care, în momentul de faţă, este dependentă de Rusia.

15


De Răsvan Roceanu

05 16

GAZUL DE ĂIST VIITOR INCERT Probabilitatea ca în România să existe rezerve de gaze de șist care să merite să fie exploatate și interesul declarat al unor companii străine de a explora și, eventual, exploata aceste rezerve, a adus în prim-planul dezbaterilor o resursă energetică despre care, până de curând, prea puțini erau cei care știau ceva. Subiectul a devenit, brusc, unul de actualitate atunci când compania Chevron, a anunțat că are în vedere să înceapă lucrarile de explorare pe un perimetru de 2500 de kilometri pătrați, situat în sudul Dobrogei. Conform informațiilor difuzate în presă, în afară de compania americană interesate de potențialul românesc de gaze de șist ar fi și companiile MOL și Sterling Resources. Compania ungară ar fi interesată de zona de Vest, în vreme ce Sterling Resources ar fi interesată de zona Olteniei.

Despre ce este vorba Gazul de șist este deja exploatat pe scară largă în Statele Unite, unde se pare că asigură până la 30% din consumul de gaze național. Americanii susțin că au peste 50.000 de puțuri în care se utilizează metoda fracționării hidraulice, iar succesul american a facut ca și alte țări să se arate interesate. Conform Wikipedia, Canada a anunțat că a descoperit rezerve importante în munții Apalași și în Columbia Britanică. Europa, la rândul ei, a început să-și pună problema dacă nu poate astfel scăpa, măcar parțial, de dependența de gazele naturale importate din Rusia, din zona Caspică, sau din țările arabe. Conform unor estimari, dacă Europa ar exploata gazele de șist, dependența de gazul rusesc ar scădea de la 27% în prezent, la 13%. Totuși, cifrele privind rezervele potențiale de gaz de șist ale diferitelor țări europene, așa cum au fost ele făcute publice, diferă mult de la o sursă la alta. Polonia pare să fi avansat cel mai mult pe calea explorării acestor resurse.

Acolo, după toate aparențele, ideea utilizării gazului de șist nu întâmpină rezistență cât de cât semnificativă, nici la nivel guvernamental, nici în rândul opiniei publice. Cu totul alta este situația în Franța și în Bulgaria, unde guvernele au decis să interzică, cel puțin pentru moment, metoda fracționarii hidraulice. Motivul invocat este acela că acest tip de exploatare prezintă un pericol foarte mare de poluare. Săptămânalul francez Le Point afirma, în aprilie anul trecut, că rezervele franceze de gaz de șist au fost estimate, într-un studiu, la 2380 miliarde de metri cubi, ceea ce, dacă ar fi adevărat, ar acoperi tot consumul național până în anul 2060. Dar, preciza aceeași publicație, foarte probabil potențialul exploatabil este de zece ori mai mic. În ciuda dorinței companilor ELF și Total de a se implica în gazele de șist, sub presiunea mișcărilor ecologiste și a partidelor de stânga Parisul a blocat acordarea de permise de explorare, solicitând întocmirea unui raport urgent pentru a lămuri cât de


periculoasă este, efectiv, această resursă energetică. Mai aproape de noi, Bulgaria, tot sub presiunea mișcărilor ecologiste, a interzis exploatarea gazului de șist, deși Sofia încheiase, inițial, un acord cu Chevron, similar celui pe care România l-a incheiat cu compania americană. Mișcările ecologiste bulgare au declarat că își propun acum să mobilizeze și opinia publică românească împotriva exploatării gazelor de sist. Care sunt acuzațiile Oponenții exploatării gazului de șist atrag atenția, în primul rând, că un singur foraj necesită mari cantități de apă (între 9000 și 23000 de metri cubi pentru un singur puț, după cifrele avansate de Greenpeace), care apă este din start amestecată cu substanțe chimice periculoase, aditivii. Iar acești aditivi, în procesul de fisurare a rocilor, pot ajunge să polueze apa freatică. Celor care atrag atenția că gazul de sist se extrage de la adâncimi de peste 2000 de metri, mult sub nivelul oricărei pânze freatice exploatabile, Greenpeace le replică afirmând că cel puțin 15% din apa injectata în puțuri refulează la suprafață, aducând cu ea substanțele chimice poluante. Care substanțe chimice reprezintă între 2000 și 7000 de tone pentru o singură platformă de foraj de 12 puțuri, așa cum afirmă Le Point. Greenpeace mai acuză faptul că în Statele Unite legea permite companiilor să nu facă publică lista substanțelor utilizate ca aditivi,

din motive de protecție în fața concurenței. Organizatia ecologistă susține, totuși, că până în prezent au fost indentificate nu mai puțin de 260 de substanțe în compoziția acestor aditivi, unele dintre substanțe fiind recunoscute ca fiind toxice, cancerigene, sau cu efect mutagen asupra organismului uman. La rândul său, Agenția americană pentru protecția mediului (EPA) suspectează faptul că amprenta de carbon din gazul de șist este mult mai mare decât cea a combustibililor convenționali. Motivele ar fi, pe de o parte, faptul că forajul și exploatarea puțurilor necesită un consum ridicat de petrol, iar pe de altă parte, faptul că un puț de gaz de șist pierde în atmosferă între 3,6% si 7,9% din gaz, adică de la 30% până la 200% mai mult decât pierderile în cazul exploatărilor de gaze naturale convenționale. La rândul ei, presa franceză susține că un raport publicat în anul 2010 în statul Pennsylvania prezintă o listă de nu mai puțin de 1400 de violări ale legilor de protecție a mediului înregistrate la exploatările de gaze de șist, în ultimii ani, doar în acest stat. Faptul că autoritățile americane continuă să dea mână liberă acestor exploatări este explicat de presa franceză prin lobby-ul foarte puternic pe care companiile implicate îl au la Washington. Una dintre acestea este Halliburton, compania care a mizat permanent pe sprijinul necondiționat al lui Dick Cheney, vice-președintele SUA în perioada 2001-2009. În ce privește Uniunea Europeana,

până în prezent la Bruxelles nu există niciun proiect elaborat pentru reglementarea exploatărilor de gaze de șist. Dacă ținem cont de pozițiile profund divergente pe care se află diferite țări comunitare pe această temă, foarte probabil că nici nu se va ajunge prea curând la o reglementare unitară. Ce se întamplă în România Conform unui raport al Energy Information Administration, agenția guvernului american pentru statistici și analize în domeniul energiei, raport publicat în aprilie anul trecut, Romănia, Ungaria și Bulgaria au, împreună, rezerve recuperabile de gaze de șist de 19000 de miliarde de metri cubi, în vreme ce Polonia, singură, are rezerve de 187000 de miliarde de metri cubi.

« Dacă vom găsi gaz, vom anunța guvernul României și apoi vom negocia cu guvernul o licență pentru a produce gazul » a declarat Daniel Jerningan, consultant de business la compania Chevron, citat de site-ul

17


18

www.green-report.ro. Întrebat dacă extragerea gazului prezintă vre-un pericol de poluare, el a raspuns scurt « Nu ! ». Chevron caută gaz nu doar în Dobrogea ci și în zona Bârladului. Profesorul Mihai Valentin Batistatu, de la Universitatea de petrol și gaze din Ploiești afirma anul trecut, pentru postul de radio RFI, că primele cercetări, efectuate în zona Bârladului « nu au fost deloc concludente. Aceste zăcămintele sunt plasate la adâncimi destul de mari, adică intre 2000 si 3000 de metri ». În același interviu, el atrăgea atenția că zacămintele de gaz de șist ale României s-ar putea dovedi o Fata Morgana. « Deocamdată, singura țară din Europa care face niște experimente care s-ar putea să fie încununate de succes este Polonia, dar aici compania este de stat și își permite să investească acolo unde crede că are prioritate » a adăugat profesorul Batistatu. Într-un interviu acordat agentiei de știri Hotnews, președintele Agenției Naționale pentru Resurse Minerale, Alexandru Pătruți, a declarat că în virtutea licenței pe care Chevron a câștigat-o, prin licitație, în anul 2010, Chevron poate începe oricând lucrările de explorare, pentru că licența este valabilă până în 2015. În ce privește cadrul legal, Alexandru Pătruți a declarat că « România nu are o legislație specială pentru gazele de șist » și a opinat că pentru stimularea investițiilor în acest domeniu redevențele plătite statului ar trebui să fie mai mici decât în cazul

gazelor naturale clasice, pentru că tehnologiile și echipamnetele sunt considerabil mai scumpe. Totuși, miza politică Analizând cum s-a născut și s-a dezvoltat valul de critici și îndoieli din ultima perioadă pe tema gazelor de șist nu putem să nu remarcăm faptul că opoziția cea mai virulentă se manifestă în țările europene în care Gazprom ocupă poziții foarte puternice. Aceasta fie pentru că Gazprom reprezintă o foarte importantă sursă de aprovizionare cu gaze naturale din import, așa cum este situația în Franța, fie pentru că Gazprom reprezintă unica sursă de aprovizionare cu gaze naturale, așa cum este cazul în Bulgaria. Chiar dacă eliminăm ideea că Gazprom ar finanța, pe căi ocolite, unele din lobby-urile anti-gaz de șist din Europa, nu putem să nu remarcăm faptul că există cu siguranță mari importatori, companii din țările respective, care au foarte mult de câștigat din parteneriatul cu gigantul rusesc. Este în firea lucrurilor ca asemenea companii, care au și mulți bani, să nu dorească apariția pe piață a unor noi jucatori și, în consecință, este firesc ca ele să furnizeze bani și argumente acestor lobby-uri. « Argumentul ecologic » este, la ora actuală, în Europa, suficient de puternic încât să influențeze profund politica economică a oricărui guvern, așa cum, de altfel, constatăm și la noi. În același timp, Franța are relații foarte strânse, politice și economice,

cu Algeria și, mai nou, și-a construit un « cap de pod » politic foarte solid în Libia. Franța, deci, nu este vital presată de nevoia de a găsi resurse de gaze pe propriul său teritoriu pentru că, daca dorește întradevar, poate oricând să găsească alternative la aprovizionarea din Rusia Sugestiv în ce privește rolul politicului este și ceea ce am menționat la începutul articolului, și anume faptul că în Polonia nu pare să existe nicio opoziție, cât de cât puternică și/sau structurată, împotriva gazelor de șist. Este de notorietate publică faptul că Polonia este foarte supărată pe Gazprom, dar și pe Germania, pentru ca au ocolit-o construind gazoductul North Stream. Oricum Varșovia caută de mult timp și cu înverșunare metode de a scăpa de dependența față de Rusia și chiar reproșează partenerilor săi comunitari că nu fac destule eforturi în acest sens. Este evident, deci, că în Polonia Gazprom nu are prea mulți prieteni, iar dacă îi are aceștia prefera să fie discreți. Dacă la toate acestea adăugăm și receptivitatea foarte mare a Poloniei la influența americană ne putem explica mâna liberă pe care Varșovia a dat-o explorării și exploatării gazelor de șist.


www.energyonline.ro Scan with your mobile and visit our site

Daily News for Energy and Environment

Trim Publications SRL // Print & Online Media www.trimpublications.com


de energyworld

06 20

NICIO SOLUȚIE PENTRU GAZE !? Consumul excepțional de gaze naturale din lunile ianuarie și februarie a re-adus în atenție problema aprovizionării cu gaze pe vreme de iarnă care, în cazul României, pare să fie irezolvabilă deși toată lumea a propus și propune soluții care, cel puțin teoretic, sunt și perfect fezabile și reunesc și acordul tuturor părților interesate. În condițiile în care, în data de 1 februarie, de exemplu, am consumat nu mai puțin de 73 de milioane de metri cubi, dar producția internă și depozitele nu au asigurat decât 53,6 milioane de metri cubi, soluția a fost cea mai paguboasă și anume importul a aproape 20 de milioane de metri cubi din Rusia, pentru care am plătit peste 10,5 milioane de dolari pe zi. Mai grav, dacă în noiembrie 2011, gazele de import ocupau o pondere de 23,9% din consumul național, în februarie anul acesta ele au atins o pondere de 41,5% din consum. Dacă incapacitatea de a crește productia interna este perfect explicabilă cu argumente tehnice, obiective, mult mai greu de explicat este faptul că nu reușim să stocăm mai multe gaze naturale pentru a atenua șocurile, financiare și nu numai, din timpul iernii.

Prea puține depozite În prezent, cele 6 depozite subterane de care dispune Romgaz nu depășesc, împreună, capacitatea de 2,76 miliarde de metri cubi utili, dar nici planurile de construire a unor noi depozite nu reușesc să depășească faza de declarații (oficiale) frumoase. De altfel, istoria recentă în acest domeniu nu reprezintă decât o succesiune de intenții declarate la cel mai inalt nivel, dar ne-urmate de vre-un pas concret, sau nu în direcția cea bună. În 2008 Romgaz se angaja că va investi peste 500 de milioane de dolari în următorii ani pentru a crește capacitatea de stocare cu 40% până în 2012. Dacă angajamentul ar fi fost respectat, în acest an am fi dispus de o capacitate de stocare de 3,9 miliarde de metri cubi, ceea ce nu este cazul. Mai nou, Romgaz a amânat pentru 2016 data limită de realizare a proiectelor anunțate în 2008. Foarte multe speranțe păreau perfect justificate în iunie 2009, atunci când Gazprom și Romgaz

au semnat un memorandum pentru constituirea unei societăți mixte pentru construirea de gaze naturale. Obiectivul principal era construirea unui depozit la Roman-Mărgineni, cu o capacitate proiectată de 2 miliarde de metri cubi, dar și alte depozite erau avute in vedere. Din păcate, prevederile memorandumului nu s-au regăsit în practică, așa încât, în februarie 2010, la întâlnirea dintre ministrul economiei de atunci, Adrian Videanu și vicepreședintele Gazprom, Alexandr Medvedev, discuțiile pe aceeași tema nu au dus la nici un rezultat demn de luat în seamă, dovadă fiind faptul că cei doi oficiali au evitat să facă orice declarații de presă după întâlnire. Tentativele la cel mai înalt nivel au fost reluate în octombrie 2011, atunci când ministrul economiei de la acea epocă, Ion Ariton, și președintele Gazprom, Alexei Miller, au anuntat că « au decis să continue examinarea în detaliu, foarte concretă, a oportunității investiționale în acest domeniu » după cum suna comunicatul oficial făcut public după


discuțiile bilaterale. Comunicatul nu a avut urmări concrete și în acest fel România a ramas în continuare dependentă de conjuctura de moment, atât în ce privește cantitățile importate cât și (sau mai ales!) în ce privește prețul plătit pentru aceste importuri care continuă să provină, în covârșitoarea lor majoritate dintr-o singură sursă. Pentru că la fel de greu de justificat este faptul că nu au fost respectate nici angajamentele asumate la nivel guvernamental în ce privește găsirea unor surse alternative de aprovizionare cu gaze. AGRI mai așteaptă Proiectul AGRI, care ar fi trebuit să alimenteze Romania, dar și alte țări, cu gaze din Azerbaidjan, nu a trecut nici măcar de prima fază, dovadă că în decembrie anul trecut compania AGRI LNG Project Company SRL de-abia a publicat cerea de ofertă în vederea selectării unei companii care să se ocupe de elaborarea studiului de fezabilitate pentru proiect. Mai nou, întârzierile repetate în demararea lucrarilor riscă să pună în pericol chiar viitorul proiectului în ansamblu, având în vedere că în luna ianuarie anul acesta Rusia a anunțat că îşi va dubla volumul de gaze cumpărate din Azerbaidjan, de la 1,5 miliarde de metri cubi la 3 miliarde, urmând ca anul viitor să crească în continuare, fapt care limitează drastic cantitățile care vor mai fi disponibile pentru eventualul terminal de la Constanța. Ca să facă situația și mai complicată, guvernul român și-a dat

seama la sfârșitul anului trecut că, de fapt, nu dispune de bani pentru finanțarea AGRI, așa încât proiectul a fost înscris pe lista celor care ar trebui finanțate prin Parteneriat Public-Privat(PPP). Având în vedere că investitorii sunt încă sceptici în ce privește aplicabilitatea legii PPP, finanțarea prin această metodă pare puțin probabilă în viitorul imediat. Tot ca o potențială alternativă la dependența de gazele din Rusia, în anii trecuți Algeria a facut mai multe tentative de a convinge România să profite de surplusul de gaze naturale de care dispune țara nord-africană. Oficiali algerieni au prezentat la București două posibile variante. Prima ar fi prelungirea conductei care transportă deja gaze din Algeria până în nordul italiei, la Trieste. Gazoductul respectiv ar urma să fie prelungit doar cu câteva sute de kilometri. A doua variantă propusă era livrarea de gaze lichefiate, pe cale maritimă, către portul Constanța. Conform declarațiilor neoficiale ale unor diplomați algerieni, Bucureștiul nu a reacționat în nici un fel la respectivele propuneri. Nabucco se mișcă greu Mult-discutatul proiect Nabucco, pare tot mai puțin fezabil, în măsura în care demararea lucrărilor de construcție a fost amânată în mod repetat. De altfel, absolut toate părțile implicate în acest proiect, în primul rand Turcia, au avut prudența să fie participante și la alte proiecte, precum South Stream. Alt element care lucrează în defavoarea Nabucco

este acela că, din motive politice, UE refuză utilizarea Iranului ca sursă de aprovizionare, deși Iranul ar fi singura țară care nu ar avea nici un fel de probleme în a asigura tot necesarul de tranzit al conductei. Luând în considerație toate aceste elemente singura sursă non-rusească de aprovizionare cu gaze naturale de care dispune într-adevar România în acest moment este conducta Arad-Szeged care, teoretic, permite conectarea cu producătorii de gaze din Europa Occidentală. Capacitatea nominală a gazoductului, care, în final, ar trebui sa ajungă la 4,4 miliarde metri cubi pe an, ar oferi României o mai mare libertate de mișcare în negocierile cu furnizorii. Însă de la inaugurarea sa oficială, în octombrie 2010, și până la jumatatea lunii decembrie 2011 prin conducta respectivă au fost importate doar 2% din cantitățile totale de gaze consumate de România. În prezent, capacitatea de transport a gazoductului este de 1,8 miliarde de metri cubi pe an, adica 4,5 milioane de metri cubi pe zi. Oricum, chiar dacă va ajunge la capacitate maximă, Arad-Szeged va fi insuficient pentru a contrabalansa ponderea gazelor rusesti. Deși este absolută nevoie ca Arad-Szeged să fie urmat de mai multe conexiuni de același gen, tot către Occident, autoritățile române nu au anunțat nici un nou proiect și nici nu au lăsat să se înțeleagă că ar fi posibil să fie demarat un proiect de acest gen în viitorul previzibil.

21


de M.N.

07 22

Hidrocentrala Tarniţa-L{puşteşti

- doar cu sprijin chinez În decembrie anul trecut, fostul prim-ministru Emil Boc menţiona că, alături de investiţiile publice şi fondurile europene, unul dintre motoarele economiei României în 2012 îl vor reprezenta proiectele ce urmează să fie derulate prin parteneriat public-privat (PPP). Fostul premier făcea referire la lista celor 18 proiecte prioritare aprobate de Guvern în aprilie 2011, ce au o valoare estimativă cumulată de aproximativ 20 de miliarde de euro (ceva mai mult decât tot împrumutul luat de statul român de la Fondul Monetar Internaţional, Comisia Europeană şi Banca Mondială). Între acestea se numără: hidrocentrala TarniţaLăpusteşti, reactoarele 3 şi 4 de la Cernavodă, autostrada Comarnic-Braşov, autostrada Sibiu-Pitești, precum şi canalul Dunăre-Bucureşti.

Dintre obiectivele de mai sus, hidrocentrala Tarniţa-Lăpuşteşti (estimată la 1,164 miliarde de euro fără TVA şi proiectată pentru o capacitate instalată de 1.000 MW) beneficiază de mari şanse de reuşită. În cazul Tarniţa-Lăpusteşti, există două mari companii chineze, cu bugete de investiţii mai mult decât impresionante ce şi-au prezentat, recent, intenţiile de a investi în acest proiect. Compania chineză China Gezhouba Group International şi-a exprimat decizia fermă de a se implica în realizarea hidrocentralei. Această companie a fost principalul contractor al hidrocentralei Three Gorges, cea mai mare unitate de acest tip din lume, cu o capacitate de 18.400 de MW, cât 25 de reactoare de la Cernavodă. Oferta companiei chineze a venit în cadrul unei întâlniri cu fostul ministru al economiei, Ion Ariton, în octombrie, anul trecut, în timpul unei vizite, la Beijing, când demnitarul român a avut şi o întrevedere cu ministrul chinez al comerţului Chen Deming. China Gezhouba Group este, de fapt, a doua firmă chineză care şi-a exprimat interesul pentru

hidrocentrala Tarniţa-Lăpuşteşti după ce, la începutul lunii septembrie 2011, compania Sinohydro, care a fost şi ea implicată în construcţia centralei Thee Gorges, în calitate de contractor general, a anunţat că ar putea participa la realizarea proiectului. “Am avut discuţii aplicate şi concrete cu domnul ministru Chen Deming. Concluzia mea este că investiţiile chineze în România vor creşte puternic în perioada următoare, interesul, în acest sens, fiind ridicat din partea Guvernului chinez, cu condiţia ca proiectele să fie fezabile şi profitabile pentru ambele părţi”, a declarat, în octombrie, fostul ministru al economiei. Cu excepţia companiilor chineze niciun alt investitor local sau internaţional nu şi-a arătat interesul concret faţă de acest proiect. Motivul îl constituie suma foarte mare de bani necesară a fi investită pentru construirea unei hidrocentrale de asemenea mărime. În plus, interesul investiţional pentru hidrocentrale de asemenea capacitate este redus şi din cauză că electricitatea generată nu poate beneficia de pe urma


schemei de subvenţii cu certificate verzi, întrucât asemenea proiecte au dezavantaje din perspectiva protecţiei mediului înconjurător (afectează ecosistemul). Necesară pentru echilibarea sistemului energetic naţional Această hidrocentrală este unul dintre cele mai importante proiecte energetice ale României, realizarea unităţii devenind obligatorie odată cu explozia proiectelor eoliene. Potrivit datelor Transelectrica, transportatorul naţional de electricitate, sunt semnate contracte de racordare la reţea pentru 8.300 MW capacitate instalată din proiecte de energie eoliană, de două ori mai mult faţă de cât poate integra Sistemul Energetic Naţional (SEN), în acest moment. Principala problemă pe care o ridică parcurile eoliene pentru sistem vine din caracterul incontrolabil al acestei energii. De exemplu, în timpul nopţii, când consumul de energie scade, un vânt foarte puternic în Dobrogea ar duce la o producţie de energie în excedent care nu şi-ar găsi locul în sistem. Deşi aceste dezechilibre se pot rezolva prin scoaterea din funcţiune a altor unităţi, cum este cazul termocentralelor, sau al hidrocentralelor, este posibil ca nici aceste măsuri să nu mai fie suficiente. Reprezentanţii Transelectrica au spus, în repetate rânduri, de-a lungul timpului că este necesară luarea unor măsuri pentru creşterea consumului de energie şi pentru punerea în funcţiune a unor unităţi capabile să ferească sistemul de aceste dezechilibre. Tocmai deaceea, pentru siguranţa sistemului energetic naţional, electricitatea

provenită din eolian trebuie echilibrată cu energia electrică generată de alte resurse mai sigure şi mai curate, precum cea hidro. Schimbarea de guvern nu are efecte negative asupra proiectului La Tarniţa-Lăpusteşti, abia în luna martie a acest an ar fi trebuit să fie selectat investitorul, deşi, iniţial, se anunţase că în februarie 2012 compania de proiect urma să fie înregistrată. Întârzierea este de înţeles în condiţiile schimbării de Guvern şi a înlocuirii primului ministru Emil Boc cu Mihai Răzvan Ungureanu. Însă obiectivele de investiţii majore ale noului Guvern nu se vor schimba, şi nici interesul în ceea ce priveşte implementarea acestui proiect major, după cum a anunţat noul premier. Hidrocentrala Tarniţa-Lăpuşteşti urmează a se realiza de către o societate comercială înfiinţată în acest scop, prin aport la capitalul social şi alte forme de participare financiară. Acţionarul majoritar al acestui proiect va fi Hidroelectrica şi Intrarea în funcţiune a hidrocentralei Tarniţa-Lăpuşteşti va aduce importante beneficii pentru Sistemul Energetic Naţional, contribuind prin: • Îmbunătăţirea regimului de funcţionare a grupurilor mari din CNE Cernavoda şi centralelor termoelectrice de condensaţie pe combustili fosili şi cogenerare prin transferul energiei electrice de la gol la vârf (noaptea şi în week-end). Acest aspect va contribui la reducerea consumului de combustibili fosili ce provin în cea mai mare parte din import. Consumatorii români vor

participarea minoritară urmează să aparțină investitorilor străini. Avantaje şi dezavantaje Hidrocentrala cu acumulare prin pompaj (CHEAP) Tarniţa-Lăpuşteşti este obiectiv de interes naţional, având în vedere rolul esenţial pe care îl va avea în participarea la reglajul frecvență-putere necesar şi odată cu intrarea în funcţiune, în perioada 2015-2017, a reactoarelor 3 şi 4 ale centralei nucleară de la Cernavodă. Centrala este prevăzută a se realiza cu patru grupuri reversibile, turbină-pompă, cu o putere instalată de 4x 250 MW, construcţia fiind preconizată a se realiza în două etape pe parcursul a 8 ani (5 aniprima etapă; 3 ani-a doua etapă), fie în 7 ani cu finalizarea celor 4 grupuri într-o singură etapă. Fiind o centrală cu acumulare prin pompaj, aceasta va asigura o creştere a siguranţei în funcţionarea sistemului electroenergetic. Nici avantajele de ordin social nu sunt de neglijat. Investiţia de la Tarniţa-Lăpuşteşti va duce la crearea utiliza astfel energie curata şi poate ceva mai ieftină. • Participarea la reglajul frecvenţăputere asigurând şi rezerva terţiara rapidă, şi ajutând, astfel, creşterea calităţii energiei electrice furnizate şi utilizarea eficientă a apei din lacurile de acumulare. • Asigurarea rezervei de avarie de scurtă durată, mărind siguranţă în funcţionare a SEN. • Operarea acestei instalaţii va permite funcţionarea constantă a unor alte centrale hidroelectrice, care sunt folosite momentan pentru reglajul în SEN.

23


24

unui important număr de locuri de muncă şi, implicit, la creşterea nivelului de trai din zonă. Un vârf de angajări ar urma să fie atins în prima etapă de construcţie a proiectului (primii 5 ani) prin crearea a peste 4.000 de locuri de muncă. În cea de-a doua fază a execuţiei, numărul locurilor de muncă urmează a fi diminuat. Realizarea acestui proiect va contribui semnificativ la dezvoltarea economică a ţării, şi implicit a zonei situate în apropierea oraşului Cluj-Napoca. Se vor realiza investiţii importante la nivel local pentru îmbunătăţirea căilor de acces în localitatea Lăpuşteşti prin realizarea noului drum care va asigura legătura dintre drumul existent pe malul lacului Tarniţa cu zona platoului superior. Hidrocentrala se va construi în judeţul Cluj, la 30 km amonte de municipiul Cluj-Napoca, pe valea râului Someşul Cald pe versantul stâng adiacent acumulării Tarniţa, existentă. Acumularea superioară se va realiza pe zona platoul Lăpusteşti, la o altitudine de 1.100 de metri. Analizele preliminare arată că impactul proiectului asupra mediului va fi unul foarte limitat, afirmă oficialii români. În orice caz, această chestiune merită mai multă atenţie în special din partea organizaţiilor neguvernamentale de mediu şi a populaţiei locale. Cât priveşte impactul lucrărilor asupra comunităţii Lăpusteşti, declaraţiile oficiale sunt, de asemenea, pozitive întrucât locuitorii din zonă nu vor trebui strămutaţi. O parte a satului Raşca, situată pe platoul de pe malul stâng al răului Someşul Cald se afla într-o zonă de păşune la altitudine mare folosită ca păşune comunală.

Un proiect vechi de 37 de ani Realizarea unei centrale hidroelectrice de mare putere cu acumulare prin pompaj constituie o veche preocupare a specialiştilor energeticieni români. Primele analize în acest sens au fost făcute în perioada 1975-1985, când Institutul de Studii şi Proiectări Hidroenergetice (ISPH) s-a implicat în elaborarea studiilor de amplasament şi studiilor de schemă pentru realizarea unei centrale hidroelectrice cu acumulare prin pompaj. În urma cercetărilor, 17 locaţii favorabile construcţiei au fost reţinute. În perioada 1985-1988, pe baza considerentelor tehnico-economice, s-au concretizat opţiunile spre bazinul Someşului Cald, unde lacul de acumulare Tarniţa putea îndeplini rolul de rezervor inferior, locaţia fiind considerată drept cea mai favorabilă din punct de vedere geologic şi hidrologic. Între 1988 şi 1994 au fost solicitate şi analizate cererile de ofertă pentru echipamentul energetic principal al hidrocentralei primite de la competitori de talie internaţională În planul de investiţii al Hidroelectrica sunt incluse şi alte obiective precum: • 1 centrală suplimentara pe râul Olt (25 MW capacitate instalată, valoare 71 milioane de euro), • 11 noi centrale pe râul Buzău (110 MW, valoare 325 de milioane de euro), • 10 noi centrale pe râul Arieş (30 MW, valoare 246 de milioane de euro), • 19 noi centrale pe râul Someş (60 MW, valoare 623 de milioane de euro), • 2 noi centrale pe râul Siret (100 milioane de euro), • retehnologizarea unor centrale de pe lacurile Stejaru, Vidraru și Retezat.

în domeniu precum Ansaldo GIE (Italia), Toshiba (Japonia), AlsthomNeyrpic (Franţa), Hitachi (Japonia), Mitsubishi (Japonia). În 1994, Institutul de Studii şi Proiectări Hidroenergetice a elaborat Studiul de Fezabilitate pentru CHEAP Tarniţa –Lăpuşteşti. În 1999-2000, institutul de specialitate Electric Power Development Co. EPDC (Japonia) a realizat, în baza unui grant acordat de guvernul japonez, un nou studiu. Mai târziu, în anul 2007, consorţiul de consultanţi IPA/Verbund/Poyry a realizat un studiu de fezabilitate în cadrul programului SEEREM al Băncii Mondiale. Analiza se bazează pe soluţiile anterioare şi schema de amenajare propuse de ISPH şi EPDC, cu mici modificări utile realizării obiectivului. În 2008, ISPH a actualizat studiul de fezabilitate. În prezent, în lume, sunt în exploatare 600 de centrale cu acumulare prin pompaj, în timp ce alte 60 sunt în curs de construcţie, sau în fază de proiect.


de A.M.N.

08 Instalarea cablului electric submarin

România-Turcia ar putea demara

Parteneriatul strategic semnat în decembrie 2011 de preşedintele Traian Băsescu şi şeful statului turc Abdullah Gul, la Ankara, ar putea da startul proiectului de instalare a cablului electric submarin de 400kV (HVDC Link) Constanța -Pasakoy ce va permite transportul de electricitate între cele două ţări. Estimat să coste între 400 şi 650 de milioane de Euro, proiectul strategic privind o nouă interconexiune în cablul submarin „HVDC Link” ar permite României, care dispune de un excedent de producție, să vândă energie electrică direct pe piața deficitară a Turciei, fără a mai trece prin rețeaua Bulgariei, țară care percepe taxe mari de tranzit.

Cablul submarin care va lega România de Turcia este un proiect care trenează din 2004, când a fost semnat un memorandum de înțelegere între autoritățile celor două state. La acel moment, data de finalizare a proiectului era estimată pentru 2009. Însă autorităţile turce sunt cele care au decis să amâne acest proiect, chiar dacă România ar fi investit întreaga sumă pentru instalarea acestui cablu. Acest proiect trebuie, însă, înţeles în contextul politico-militar din regiunea Mării Negre. Tocmai de aceea, acest proiect a fost denumit “strategic”, întrucât are o puternică componentă politică. România are încheiate astfel de parteneriate strategice doar cu SUA, Franţa, Italia, Marea Britanie, Polonia, Ungaria, Azerbaidjan, iar cu China, Coreea de Sud şi Japonia are “relaţii de parteneriat”. Turcia şi România s-au aflat în ultimii zece ani în rivalitate privind supremaţia politică asupra regiunii, chiar dacă, de fapt, Federaţia Rusă este cea care, în final, are ultimul cuvânt de spus în această zonă.

Totuşi o dată cu izbucnirea războiului din Irak, Turcia a căzut în dizgraţia Statelor Unite după ce Guvernul de la Ankara a decis să nu permită trupelor americane să tranziteze teritoriul turc pentru a pătrunde în Irak. În acelaşi timp, România a devenit (după mai bine de 50 de ani de aşteptări) un partener strategic al SUA ca urmare a susţinerii militare acordate Washingtonului în acţiunile din Irak şi Afghanistan. Înţelegerea acestui context ne ajuta să identificăm şi factorul declanşator primordial al demarării proiectului de instalare a cablului submarin şi anume decizia SUA de a include Turcia să facă parte, alături de România, din proiectul scutului antirachetă care va fi instalat de Statele Unite în această zonă. La 16 septembrie 2009, Statele Unite au salutat semnarea acordului cu Turcia pentru instalarea unui radar antirachetă pe teritoriul turc, la câteva zile după ce România semnase acordul în vederea instalării în sudul ţării a 24 de interceptoare antirachetă.

25


26

Poate juca Suedia un rol de conducere în acest proiect? Cea mai semnificativă reuşită în derularea proiectului de instalare a cablului electric submarin de către Transelectrica (în acord cu compania de transport electricitate din Turcia, TEIAŞ) a fost constituită de realizarea studiului de fezabilitate (inclusiv Studiul de Mediu şi Caietele de Sarcini). Acesta a fost posibil cu imboldul şi finanţarea parţială a guvernului suedez care are interese declarate de a realiza întregul proiect. Studiul de fezabilitate, realizat de compania suedeză Vattenfall Power Consultant AB, a costat circa 1,5 milioane de Euro, din care 50% a fost acoperit de un grant acordat de Suedia, 25% finanţat de către Nuclearelectica şi 25% de Transelectrica. Într-o întâlnire care a avut loc anul trecut, între secretarul de stat din Ministerul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu

(foto st]nga), şi omologul său suedez Frank Belfrage (foto dreapta), partea suedeză a declarat că există companii scandinave care ar dori să se ocupe de realizarea integrală a cablului submarin. Răspunsul oficialului român a fost atunci că proiectul Constanţa – Pasakoy este “susţinut cu fermitate, iar Guvernul nostru acordă o mare importanţă finalizării acestui proiect”. De ce are nevoie România de acest cablu? Cablul electric va avea o capacitate de 600-800 de MW, ar putea avea o lungime de circa 400 de kilometri între Constanţa şi Pasakoy şi un cost estimat la 1,5 milioane de Euro pe kilometru. Prin cablul submarin se va putea transporta energie electrică între Rusia, Ucraina, Republica Moldova, România și Turcia. Alte variante cuprind transportul de electricitate între Turcia, România, Polonia, Serbia

și Ungaria. Fiecărei ţări îi revine construcţia staţiei de conversie de pe teritoriul său şi a porţiunii de cablu ce va tranzita platforma continentală. De menţionat că transportatorul turc de electricitate, TEIAŞ, partenerul Transelectrica în proiectul cablului submarin, nu poate efectua investiţii în afara graniţelor Turciei. România are nevoie de implementarea acestui proiect pentru a livra în exterior o cantitate de electricitate care, în viitor, ar putea dezechilibra sistemul naţional. Aici, ne referim la miile de MW care urmează a fi instalaţi în proiectele eoliene şi la construcţia reactoarelor 3 şi 4 ale centralei nucleare CNE Cernavodă. În plus, chiar şi în prezent România exportă până în 10% din producţia să anuală de electricitate. Există estimări potrivit cărora, la capacitatea maximă de transport a cablului electric submarin şi luând în considerare preţul mediu de export al celui mai ieftin producător

Investiţii Transelectrica de 580 milioane Euro în următorii trei ani Transportatorul naţional de electricitate, Transelectrica, şi-a bugetat, pentru perioada 2012 – 2014, investiţii care totalizează circa 580 milioane de Euro. Volumul de investiţii prognozat pentru acest an se ridică la 182 milioane de Euro, în creştere cu 49% faţă de cheltuielile realizate în anul precedent şi cu 67% peste nivelul de investiţii din bugetul rectificat al companiei. Pentru realizarea investiţiilor de 580 milioane de Euro în următorii trei ani, Transelectrica vrea să se împrumute cu circa 278,6 milioane de Euro prin credite bancare, restul urmând să fie acoperit din surse proprii, printre care se regăsesc şi taxe de racordare, respectiv fonduri europene nerambursabile. Cele mai mari sume de bani din bugetul de investiţii al Transelectrica pe următorii ani, în valoare de circa 52 milioane de Euro, sunt destinate primei etape a proiectului care-şi propune trecerea la tensiunea de 400 kV a axului Porţile de Fier - Reşiţa - Timişora - Săcălaz - Arad. Un alt proiect important al Transelectrica în valoare de 37,7 milioane de Euro constă în racordarea liniei electrice Isaccea - Varna şi a liniei Isaceea - Dobrogea la staţia de 400 kV de la Medgidia Sud. Transelectrica vrea să mai aloce 23,7 milioane de Euro pentru interconexiunea liniei de 400 kV din Reşiţa cu cea din Serbia. Toate acestea totalizează 113,4 milioane de Euro, ramânâd astfel 466,6 milioane Euro disponibili pentru alte investiţii, însă Transelectrica nu a menţionat dacă cablul submarin Constanta-Istanbul intra în planurile de investiţii ale companiei pentru următorii trei ani.


de curent electric, Hidroelectrica, România poate vinde electricitate de aproximativ 200 de milioane de Euro pe an. Următorul pas în proiect este atragerea de investitori interesaţi de un parteneriat public-privat după ce România şi Turcia vor face un anunţ internaţional pentru atragerea investitorilor interesaţi. Urmează, apoi, selectarea investitorilor, negocierea participaţiilor şi înfiinţarea companiei de proiect. Odată demarată instalarea cablului, acesta ar putea fi finalizat în doi-trei ani. Care este importanţa relaţiilor economice şi comerciale Romania-Turcia? Din punct de vedere economic şi comercial, după 1989, raporturile dintre România şi Turcia s-au dezvoltat susţinut. Potrivit datelor MAE, România este primul partener economic al Turciei în Balcani şi al doilea în regiunea Mării Negre,

respectiv a 11-a piaţă de export (cu 2,28% din totalul exportului turc) şi 12-a piaţă pentru import a acestei ţări (cu 1,86% din totalul importurilor turceşti). După un nivel record al schimburilor, care a atins 5 miliarde de Euro în 2008, în anul 2009 schimburile au scăzut aproape la jumătate (2,9 miliarde de Euro), crescând în 2010 cu 47,2%, la 4,3 miliarde de Euro.

de asemenea, la realizarea unui alt proiect strategic în domeniul energetic: construcţia gazoductului Nabucco pentru aprovizionarea cu gaze din regiunea Mării Caspice.

Astfel, Turcia este primul partener al României în cadrul schimburilor comerciale extracomunitare şi, începând cu anul 2008, este al treilea partener la export. Turcia ocupă, de asemenea, locul al 14-lea în topul investitorilor străini în România. Astfel, la 31 decembrie 2010, erau înregistrate în România 12.036 de societăţi cu capital turcesc, cu un capital total investit (investiţii directe) de 433,1 milioane euro (531,3 milioane USD). România şi Turcia colaborează,

Exporturile de energie electrică, în scădere Resursele de energie primară şi de energie electrică ale României au crescut anul trecut, faţă de 2010, cu 2,1%, consumul de electricitate a fost mai mare cu 4%, iar exporturile au avut o scădere de 19%, a anunţat recent Institutul Naţional de Statistică (INS). « În anul 2011, resursele de energie electrică au fost de 61820,1 milioane KWh, în creştere cu 1287 milioane KWh (+2,1%) fata de anul 2010. Creşterea resursei de energie electrică s-a datorat în principal creşterii producţiei, cu 1278,1 milioane KWh (+2,1%) “ se arăta într-un comunicat al INS. Producţia din termocentrale a fost de 33,3 miliarde KWh, în creştere cu 5,3 miliarde KWh (+18,9%). Producţia din hidrocentrale a fost de 15 miliarde KWh, în scădere cu 5,1 miliarde kWh (-25,3%), iar cea din centralele nuclearoelectrice a fost de 11,7 miliarde KWh, în creştere cu 123,7 milioane kWh (+1,1%). Consumul de energie electrică a fost de 52,5 miliarde KWh, cu 4% mai mare faţă de anul 2010. Iluminatul public a înregistrat o scădere de 7,3%, iar consumul populaţiei a crescut cu 3,3%. Exportul de energie electrică a fost de 2,45 miliarde KWh, în scădere cu 584 milioane KWh, respectiv cu 19,2%. Consumul propriu tehnologic în reţele şi staţii a fost de 6,8 miliarde KWh, în scădere cu 158,6 milioane KWh, respectiv cu 2,3%.

27


de A.M.N.

09 28

Încotro se îndreapt{

energia eolian{ în RomÂnia? Energia eoliană este unul dintre puținele sectoare ale economiei românești care suscită la superlativ interesul investitorilor pregătiți să cheltuiască sute de milioane de euro chiar și într-un moment de criză economică și politică de amplitudinea celei prin care România și restul lumii trec în prezent. Până la momentul februarie 2012 au fost investiți circa 1,5 miliarde de euro în instalațiile eoliene funcționale în România. Calculul este simplu: potrivit datelor din piață, investiția totală necesară pentru fiecare MW instalat este cuprinsă între 1,5 și 1,7 milioane de euro. Această sumă nu ia în calcul însă, alte sute de milioane de euro investiți în parcuri eoliene aflate în construcție. Capacitatea parcurilor eoliene operaționale în țara noastră a ajuns la 1.009,5 MW (potrivit celor mai recente date furnizate de Transelectrica), în contextul în care un reactor al centralei nucleare de la Cernavodă are o capacitate instalată de aproximativ 750 MW.

Stabilitate legislativă România se află în obiectivul dezvoltatorilor de parcuri eoliene, acum mai mult ca oricând, ca urmare a rezolvării recente a disputelor cu privire la incertitudinea legislației de reglementare în domeniul energiei din surse regenerabile, Legea 220/2008, completată de ordonanța de urgență 88/2011. Vești bune pentru energia eoliană, întrucât a fost reconfirmat faptul că producătorii vor primi 2 certificate până în 2017 și 1 certificat începând cu 2018. Noua schemă clară privind subvențiile în domeniu a determinat o explozie de anunțuri privind intențiile și planurile de investiții în parcuri de energie eoliană în estul și sud-estul României. România – top 5 în Europa ca atracție investițională Piața locală va fi un punct fierbinte pe radarul investitorilor în energie verde în următorii 2-3 ani, schema de sprijin pentru acest gen de proiecte fiind doar un factor esențial care face din România una dintre cele mai vânate cinci destinații la nivel european, potrivit gigantului american General Electric. GE Energy este, împreună

cu Vestas (Danemarca), Sinovel, Dongfang Electric, Goldwin și United Power (China), Enercon și Siemens (Germania) și Gamesa (Spania), unul dintre cei mai mari producători de turbine eoliene din lume. Potențial de vânt există, mână de lucru ieftină (comparativ cu alte state europene) în domeniul construcțiilor avem, specialiști IT și ingineri energeticieni România are. Concluzia este că premisele dezvoltării acestui sector sunt mai mult decat favorabile, iar România va cunoaște în următorii ani o diversificare a surselor de energie electrică până la un nivel ce va provoca invidie în rândul statelor din regiune și nu numai. În prezent România își asigură aproximativ 3035% din necesarul de electricitate la nivel național din surse regenerabile (în special hidro). Tendințe globale cu efecte locale Dar există și o mare problemă și aceasta este valabilă atât în România, cât și în orice alt stat din lume: concentrarea surselor de energie electrică în mâna acelorași companii care și distribuie electricitatea. Acest fapt riscă să ducă la un monopol asupra prețului electricității ce va depinde de un


grup foarte restrâns de companii. În acest caz, tot consumatorul plătitor de taxe și impozite va avea de suferit prin simplul fapt că nu va avea niciun cuvânt de spus indiferent cu cât va crește pretul pe kWh impus de cei care controlează și vor controla piața. Este știut că resursele de energie (nu doar electrică) bazată pe carbon (petrol, gaze) sunt nocive pentru populație și planetă, iar în decursul următorilor 50 de ani acestea vor fi treptat înlocuite cu resurse regenerabile (vânt, hidro, solar, geotermal, energia valurilor). Însă în prezent asistăm la o bătălie, « o nouă cursă a înarmărilor » între companiile de energie cu investii în petrol și gaze și distribuitorii de electricitate care au acaparat în Romania ultimilor 20 de ani infrastructura de distribuție. Interesul fiecăruia dintre aceste două grupuri de companii este de a-și dezvolta afaceri de la prospecție, exploatare, producție la distribuție așa încât să poată deține controlul total asupra prețului final. Undeva la mijloc se gasesc dezvoltatorii de parcuri eoliene, pe care îi putem numi specialiștii în domeniul resurselor regenerabile de energie, un fel de mercenari care creează afaceri profitabile și apoi le vând pentru prețul de licitație cel mai ridicat către unul dintre cele două grupuri mari de companii prezentate mai sus. Parcuri eoliene operaționale în România Datele Transelectrica arată că, în acest moment, funcționeaza 11 parcuri eoliene, toate fiind localizate în Dobrogea. CEZ, distribuitorul de electricitate din zona Muntenia, deține cel mai mare parc eolian, cu o capacitate de 387,5 MW în comuna Fântânele, în total funcționand

155 de turbine de cate 2,5 MW fiecare. Astfel, deși numai jumătate din capacitatea de 600 de MW a parcului a fost instalată și a intrat în schema de sprijin, CEZ a primit deja peste 720.000 de certificate verzi, în valoare totală de 39,8 milioane de euro, cehii fiind astfel cei care au câștigat cel mai mult până în prezent din acest sistem de sprijin. În comuna Peștera, județul Constanța, parcul dezvoltat de Energias de Portugal are o capacitate de 90 de MW și cuprinde 30 de turbine eoliene. Aceeași companie mai are două parcuri eoliene de câte 69 de MW, fiecare la Cernavodă. Spaniolii de la Iberdrola au pus recent în funcțiune un parc eolian de 80 de MW în localitatea Mihai Viteazu, județul Constanța. Italienii de la Enel au trei parcuri eoliene, fiecare de câte 70 de MW, precum și unul mai mic, de 34 de MW, toate situate în județul Tulcea. Petrom, cel mai mare producător de petrol și gaze din Europa de sud-est, a început timid, cu un parc eolian de 45 de MW în comuna Dorobanțu, dar are planuri mari de viitor în acest sector. Cel mai mic parc eolian operațional (25 de MW capacitate instalată) este deținut de ButanGas în Siliștea, Dobrogea. Investițiile noi, sau în curs de finalizare stau la rând Grupul italian de utilități Enel, devenit prin intermediul proceselor de privatizare cel mai mare distribuitor privat de energie electrică local, este în curs de finalizare a celui de-al cincilea parc eolian din Romania, linie de business în care a investit pănă acum o sumă estimativă de peste 400 de milioane euro. Dacă în prezent italienii au o capacitate de 269,3 MW instalată în cinci parcuri

eoliene, la finele primului trimestru 2012 vor ajunge la 292 MW, devenind astfel al treilea mare investitor în proiecte cu ”mori de vânt” din România, dupa cehii de la CEZ și Energias de Portugal (EDP). Pe lista noilor parcuri de “mori de vânt” se numară proiecte realizate de Energias de Portugal și Iberdrola (Spania), valoarea acestora fiind de peste 200 de milioane de euro. Dupa ce anul trecut EDP a terminat lucrările la trei parcuri eoliene în zona Dobrogei, grupul portughez s-a angajat că în primul trimestru 2012 va mai finaliza doua investiții, una de 24 MW la Vutcani, judetul Vaslui, și una de 33 MW instalați în comuna Sarichioi, județul Tulcea. La rândul său, dezvoltatorul Monsson Group a dat startul în ianuarie lucrărilor la un nou parc, localizat în comuna Pantelimon, județul Constanța, în care va investi 250 de milioane de euro. Compania a devenit cunoscută pe piața locală după ce proiectele dezvoltate de ea au ajuns să fie cumpărate de nume mari din industria energetică precum CEZ, Petrom, sau ButanGas. În total, grupul de firme a dezvoltat parcuri eoliene cu o capacitate de 2.400 MW, dar exploatează acum capacități proprii de numai 25 MW. Acestea sunt doar câteva exemple edificatoare privind interesul invesțitional în acest domeniu.

29


de R.R.

10 30

BIO-CARBURANȚII – SFÂRŞITUL VISULUI? Producția și utilizarea de biocarburanți avansează peste tot în lume, dar mult mai repede avanseaza dubiile, întrebările fără răspuns, chiar și acuzațiile la adresa acestor înlocuitori ai petrolului care ar fi trebuit să devină soluția miracol pentru a menține omenirea în mișcare. Problema nu este recentă. Primele semnale de alarmă au fost facute publice în iulie 2008, atunci când oficiali de la Bruxelles au semnalat, « off the record », că UE ar putea renunța la proiectul de impunere a unui procent minim de bio-carburanți utilizați în transporturi dupa ce un raport al Băncii Mondiale avertizase că cererea crescândă din industria combustibililor «verzi» facuse să crească prețul anumitor produse agricole de baza pe piața mondială cu 75%, la acel moment.

În 2008, deci, miniștrii comunitari ai mediului și cei ai energiei au decis ca obiectivul inițial conform căruia până în 2020 biocarburanții trebuie să reprezinte 10% din cota de consum europeană trebuie nuanțat în sensul că se are în vedere și alte resurse regenerabile. Jochen Hofmann, secretar de stat în Ministerul german al Economiei și Tehnologiei, citat de EurActiv. com declara deschis că : « Trebuie să decidem acum dacă această cotă poate fi menținută. Ar putea fi schimbată. ». Declarațiile “off the record” nu s-au regăsit, însă, în schimbarea de strategie la nivel european, iar Bruxelles-ul a continuat contractul de achiziționare de bioetanol din Brazilia, cel mai mare producător din acest domeniu. În decembrie 2008 liderii europeni au aprobat o directivă conform căreia Bruxelles-ul trebuia să se asigure că utilizarea bio-carburanților permite reducerea cu cel puțin 35% a emisiei de carbon în comparație cu utilizarea carburanților fosili.

A doua generație Acuzațiile privind efectele grave pe care bioetanolul și biomotorina le au atât asupra prețului alimentelor cât și asupra biodiversității au determinat, totuși, UE să ceară trecerea la biocombustibili de «a doua generație», ca alternativă mai curată. Este vorba de combustibili obținuti din biomasa lignocelulozică, adică partea lemnoasă a plantelor, cum ar fi scoarța de copac, paie, porumb, sau trestie. În iulie 2009 Rafaello Garofalo, directorul executiv al Asociației Europene a Biomasei din Alge (EABA) declara, însă, că adevarata resursă pentru biomasa lignocelulozică sunt algele marine pentru că « spre deosebire de culturile agricole, algele nu au nevoie deloc de teren pentru producție, teren bun care este utilizabil pentru alimente » și atrăgea atenția că algele cresc în cantități nelimitate în mare și, în plus, se dezvoltă cu atât mai mult cu cât apele sunt mai poluate cu nutrienți artificiali. EABA sustinea că, teoretic, algele pot fi folosite atât pentru combustibili


utilizabili în transporturile terestre, cât și în cele aeriene, dar și în produse farmaceutiuce și ca hrană pentru animale, însă recunoștea că mai erau necesare multe cercetări în domeniu. Garofalo preciza că giganți perolieri precum Shell și Exxon investeau, la acel moment, milioane de dolari în cercetarea potențialulului acestei resurse care, în plus, ar avea meritul de a rezolva problema înmulțirii excesive a algelor în zonele de platou continental ale mărilor din multe state europene. Problema utilizării terenurilor În martie anul trecut UE reafirma obiectivul ca până în 2020 carburanții obținuți din resurse regenerabile să reprezinte 10% din totalul carburanților utilizați în transporturi, dar preciza că prin resurse regenerabile înțelege nu doar biomasa, ci și hidrogenul și energia electrică « verde » adică obținută din eolian, sau din hidrocentrale. Testele au confirmat că bio-kerosenul ar putea reprezenta o altenativă valabilă pentru kerosen. În schimb, pentru a contracara acuzatiile că bio-carburanții duc la despăduriri masive și la scumpirea alimentelor, Bruxelles-ul decisese că vor fi autorizați la comercializare numai bio-carburanții care satisfac criteriile de dezvoltare durabilă. Aceste precizâri au fost prezentate ca fiind un mijloc de a preveni situațiile în care culturile de plante energetice ar putea inlocui alte culturi necesare hranei de bază, adică așa-numitul criteriu de « modificare indirecta a utilizării terenurilor » (Indirect Land Use Change – ILUC). Totuși,

specialiștii comunitari nu-și fac iluzia că bio-carburanții care să respecte acest ultim criteriu ar putea ajunge pe piață, în cantități demne de luat în seamă, înainte de anul 2015. Oamenii de știință intervin in dezbatere Polemicile s-au acutizat în septembrie anul trecut, când au fost dezvăluite public ideile cuprinse într-un aviz al Comitetului Științific

al Agenției Europene pentru Mediu(AEE). Acest raport demonta poziția oficială a Bruxelles-ului că biocarburanții sunt în mod sigur benefici pentru pentru protecția mediului și afirma că se strecuraseră erori de calcul cu consecințe potențial dramatice. Oficial, autoritățile comunitare susțin că deși bio-carburanții, în momentul utilizării, emit ei înșiși în atmosferă bioxid de carbon, cantitatea de bioxid de carbon absorbită din atmosferă de plantele energetice în procesul de creștere și dezvoltare compensează în mare parte aceste emisii. În avizul

lor,19 oameni de stiință de vârf din AEE au atras, însă, atenția, că explicația oficială nu lua în calcul faptul că bioxidul de carbon ar fi absorbit din atmosferă și în cazul în care în locul plantelor energetice s-ar cultiva alte plante, mult mai utile pentru hrană. Astfel, spuneau oamenii de stiință, cantitatea de bioxid de carbon absorbită este luată în calcul de două ori, ceea ce alterează evident realitatea. « Din țeava de eșapament a unei mașini iese bioxid de carbon efectiv, indiferent dacă ceea ce utilizăm în motor este bio-carburant, sau carburant clasic » a afirmat unul dintre cercetători și a adaugat că « oricum, plantele cultivate pe un teren agricol ar absorbi bioxid de carbon, indiferent dacă sunt plante energetice, sau nu ». În plus, conform EurActiv.com, raportul AEE contesta, la pagina 8, datele avansate de Agenția Internaționala pentru Energie (IEA) care considera că bio-carburantii ar putea asigura 800 de Exajouli (Ej) de energie pe an (1 Ej = 10 la puterea 18 jouli). Oamenii de stiință atrag atenția că totalitatea terenurilor cultivabile în prezent pentru hrana umană, hrana animalelor, fibre și resurse lemnoase nu au decât o resursă chimică de 230 Exajouli pe an, adica doar puțin peste un sfert din ceea ce estimeaza IEA. Comisia europeană nu cedează Comisia Europeana(CE), fidelă în continuare politicii comunitare de încurajare a bio-carburanților, a reacționat imediat la aceste dezvăluiri

31


32

afirmând că studiul care avusese ca rezultat avizul celor 19 oameni de știință fusese « denaturat ». Totuși, un alt studiu realizat la comanda UE a ajuns la concluzia că pentru ca bio-carburanții să fie realmente compatibili cu dezvoltarea durabilă ar trebui ca plantele energetice să fie cultivate nu pe terenuri deja utilizate, sau utilizabile pentru alte culturi, ci pe terenuri degradate, ne-utilizate, sau ne-fertile pentru alte genuri de plante. Lobby-ul producătorilor de biocarburanți a reacționat imediat prin vocea lui Lars Hansen, președintele Novoenzymes, care a afirmat că întrebarea principală este de a ști dacă bio-carburanții emit mai putin bioxid de carbom decât benzina. « Dacă luăm în calcul utilizarea ternurilor, este limpede că raspunsul e pozitiv » a declarat Hansen. Cu toate acestea, mai multe ONGuri din domeniul protecției mediului au trimis, tot în septembrie anul trecut, un mesaj presedintelui CE, Jose Manuel Barroso, cerându-i să ia in considerație opiniile oamenilor de știință și, în sprijinul cererii lor, au citat nu mai puțin de cinci studii de nivel internațional care, toate, ajung la concluzia că, dacă este luat în considerație criteriul ILUC, bio-carburanții ar putea nu doar să nu confirme așteptările în ce privește emisiile de bioxid de carbon, dar ar putea duce chiar la creșterea emisiilor poluante. Un purtător de cuvânt al lui Barroso s-a limitat să anunțe că președintele CE « a primit mesajul și va da un raspuns în timp util ».

Părerile britanicilor Critici au apărut și din Marea Britanie, unde Departamentul pentru mediu a elaborat un studiu în care se afirma că beneficiile utilizării bio-diesel-ului și bio-etanolului asupra calității aerului sunt destul de relative, în vreme ce cercetari separate au scos în evidență faptul că pregătirea terenurilor, cultivarea plantelor energetice, fertilizarea respectivelor terenuri și cheltuielile cu transportul ar putea anula orice beneficii pe care biocombustibilii le-ar aduce în ce privește reducerea poluării și a efectului de seră. Universitatea din Leicester, la rândul sau, a facut un studiu conform căruia utilizarea uleiului de palmier pentru bio-diesel, ulei obținut în special din plantațiile din Asia de Sud-Est, ar putea, pe ansamblu, să fie mai dăunator planetei decât combustibilii clasici. În plus, extinderea culturilor de palmieri pentru ulei înseamnă, conform cercetătorilor de la Leicester, tăierea pădurilor tropicale, care absorb mult mai mult bioxid de carbon. Susan Paige, șefă a Departamentului de geografie fizică a universității din Leicester, era de parere că « trebuie să avem în vedere imaginea de ansamblu. Probabil că în Europa am luat câteva decizii greșite în ultimii ani și s-ar putea să ajungem în situația în care, din punctul de vedere al efectului de seră, nu va fi nicio diferență între utilizarea combustibililor clasici, sau a biocombustibililor ». In replică, Isabelle Maurizi, purtător de cuvânt al Grupului European pentru Bio-diesel, a afirmat că datele

privind efectele bio-carburanților apărute în presa europeana sunt în contradicție cu rezultatele cercetărilor din Statele Unite. «Nu recunoaștem valabilitatea studiilor științifice din cauza discrepanțelor dintre rezultate » a precizat ea. În același timp, Nusa Urbancic, reprezentând grupul de lobby pentru Transport și Mediu din UE a cerut autorităților comunitare « să trimită un semnal clar piețelor în ce privește viitorul bio-combustibililor ». « Avem, în acest moment, suficient bio-diesel ca să atingem cota de utilizare fixată la nivel comunitar ceea ce este o problemă pentru producătorii din acest sector, care au investit mult tinând cont de diferitele semnale politice, iar investițiile lor ar trebui protejate într-un fel sau altul ». În fine, în ianuarie anul acesta, un raport de audit național publicat în Franța a ajuns la concluzia că deși fermierii au avut de câștigat din actuala politică europeană privind bio-carburanții, beneficiile în ce privește protecția mediului înconjurător sunt « sub semnul îndoielii », iar proprietarii de autovehicule au ajuns în situația să consume mai mult combustibil și să plătească prețuri mai mari.


➤

www.mobile-news.ro

Online Tech Magazine

Stiri - Telefoane - Tech & Gadgets - Apps Oferte - Concursuri

Scan with your moblile and visit our site

Trim Publications SRL // Print & Online Media www.trimpublications.com


de prof.dr. Liviu Mureșan

11 34

Infrastructurile critice în energie Oportunit{ţi, riscuri şi noi paradigme

Am ajuns într-un punct în care activitatea umană depinde de consumul permanent şi în creştere de energie şi este fundamentată pe un ansamblu complex de infrastructuri. De-a lungul anilor, s-a produs acumularea de generaţii întregi de infrastructuri, fiecare „strat” nou depinzând într-o anumită măsură de cel care s-a sedimentat anterior. Vorbim de zone de exploatare noi, de conducte, de rafinării, de centrale electrice, de rute de transport, mai nou de staţii de lichefiere, numai pentru a creiona schiţa de bază a unui sistem de infrastructuri critice. Din acest motiv, protecţia infrastructurilor critice trebuie să devină o prioritate şi să intre în reflex pentru orice activitate de public policy şi de planificare strategică de securitate.

Ce înseamnă infrastructură critică Criticalitatea unei infrastructuri este o funcţie a pagubelor generate de o potenţială disrupţie, iar complexitatea sistemelor energetice moderne impune existenţa unui număr crescând de astfel de puncte de tensiune. Observând proliferarea în conştiinţa publică a scenariilor apocaliptice rezultate din întreruperea sau reducerea, chiar şi temporară, a alimentării cu energie, rezultă că prioritatea unui sistem de protecţie a infrastructurilor critice nu se limitează doar la asigurarea, propriu-zisă, a pazei obiectivelor. Oricât de bine securizat ar fi un obiectiv, o ameninţare se va concretiza, mai devreme, sau mai târziu, mai ales dacă este implicat şi factorul uman din interiorul cât şi din exteriorul unui obiectiv. Fiecare verigă a unui ansamblu de infrastructuri critice are propriile sale vulnerabilităţi, adeseori unice, care impun o abordare specifică a ideii de securizare. Infrastructurile sunt, adesea, interdependente, astfel încât o vulnerabilitate le potenţează pe celelalte, iar producerea unui eveniment disruptiv într-un punct

al sistemului riscă să acutizeze vulnerabilităţile celorlalte puncte sau să le coopteze imediat la extinderea crizei într-un efect domino periculos. Din acest motiv, sub „umbrela” protecţiei infrastructurilor critice energetice intră şi conceptele de rezilienţă a societăţii şi de asigurare a continuităţii afacerilor şi calitate a vieţii. Scopul este acela de a limita efectele unui scenariu negativ concretizat. Printre exemplele în acest sens se numără existenţa unei redundanţe a sistemelor, diversitatea surselor de aprovizionare cu energie (un exemplu în acest sens este reprezentat de conectarea reţelelor de distribuţie a energiei electrice la nivel european), existenţa energiei din resurse regenerabile, pregătirea civilă pentru astfel de situaţii ş.a. În ţările în care penele de curent sunt dese şi lungi, instituţiile şi firmele care îşi pot permite au sisteme secundare proprii de alimentare cu energie, prin generatoare individuale, sau de cartier. O astfel de investiţie ar putea fi considerată prea mare pentru societatea obişnuită cu accesibilitatea energetică (în mod ironic, aceste societăţi sunt şi cele mai vulnerabile la o disrupţie în cascadă), dar


sporirea rezilienţei societăţii trebuie să fie un proces permanent şi cumulativ. În absenţa unor astfel de eforturi şi ţinând cont de importanţa încrederii ca bun şi valoare intangibilă în economia globală, concretizarea unui eveniment disruptiv, haosul şi pagubele asociate ar eroda, poate chiar iremediabil, încrederea în autorităţile zonei afectate. Investitorii străini ar căuta alte ţări în care să investească, locuitorii şi oamenii de afaceri locali şi-ar vedea planurile de viitor puse sub semnul incertitudinii, iar efectul de răcire al progresului economic s-ar putea întinde pe mai mulţi ani. Printre exemplele relevante negative se numără recuperarea New Orleans după uraganul Katrina şi efectele asupra industriei japoneze a disrupţiei alimentării cu energie electrică de origine nucleară. În ambele cazuri, guvernul este cel căruia îi revine responsabilitatea de a stimula recuperarea economică şi revenirea încrederii în zonele afectate. În zona preventivă şi a rezilienţelor specifice şi localizate, sectorul privat poate juca un rol important. Multe companii, dincolo de cele la care ne-am aştepta, cum ar fi companiile energetice, sau de utilităţi, realizează, deşi încă nu articulează, importanţa infrastructurilor critice ca parte a domeniului de securitate pentru care trebuie să se simtă responsabile. La un anumit nivel, guvernele şi organizaţiile internaţionale pot servi ca un agregator al acestor eforturi disparate din zona privată, pentru a îmbunătăţi coordonarea în caz de dezastru, a face schimb de knowhow şi a realiza economii de scară. Infrastructura energetică Infrastructura critică în domeniul energetic nu se limitează numai la

obiective tehnologice. Interdepenţele se manifestă şi dincolo de vecinătatea imediată a componentelor de bază a infrastructurii energetice, ceea ce adaugă noi dimensiuni care trebuie abordate pentru o protecţie eficace. Sănătatea financiară a companiilor deţinătoare de infrastructură, structura de proprietate a acesteia, sau a infrastructurii în sine, accesibilitatea capitalului pentru reparaţii, întreţineri şi expansiuni, precum şi interesele statale în dezvoltarea de noi infrastructuri (cu potenţialul de a impune modificări ale localizării şi specificaţiilor tehnice) reprezintă zone care se iau deja în considerare atunci când se analizează riscurile energetice ale unei societăţi. Trebuie să recunoaştem că sistemul financiar-bancar este crucial pentru bunul mers al sistemului energetic care presupune nu doar investiţii mari iniţiale, ci şi orizonturi largi de recuperare a investiţiilor şi nevoi constante de capital circulant. În plus, există şi latura asigurărilor de mediu, care reprezintă alte costuri, atât cu încheierea poliţelor cât şi pentru investiţiile în menţinerea unui standard ecologic adecvat. Implicit, criza financiară declanşată în anul 2008 a reverberat din zona financiară în cea reală şi apoi în sectorul energetic. Încetinirea producţiei industriale a dus la scăderea consumului de energie şi a preţului petrolului, ceea ce a reprezentat un dezastru pentru ţările producătoare, în principal din Orientul Mijlociu, Asia Centrală şi Africa de Nord, dependente în mare parte de veniturile din piaţa energiei şi supraextinse din cauza exuberanţei iraţionale dinaintea declanşării crizei. Gradul de complexitate al infrastructurii energetice o expune

şi la alte riscuri - cel al atacurilor cibernetice, făcute posibile de nevoia de integrarea a infrastructurilor critice în mod digital pentru a permite controlul lor adecvat. Notabil în acest sens este cazul unei ţări unde sistemele computerizate ale instalaţiilor pentru cercetare nucleară au fost avariate de un virus, întrunul din cele mai mediatizate cazuri de folosire a armelor cibernetice. Amprenta digitală a infrastructurii fizice constituie o altă sursă de vulnerabilităţi critice, care merită o atenţie aparte datorită uşurinţei cu care se pot produce disrupţii majore. Un atac cibernetic, care ar fi putut la fel de bine să fi fost o eroare informatică, a lăsat pe întuneric câteva zeci de milioane de oameni mai mult timp într-o ţară sudamericană. Protecţia mediului înconjurător este o altă prioritate pentru asigurare rezilienţei societăţilor cu infrastructuri energetice extensive (ţări de tranzit, sau de producţie al căror profil energetic depăşeşte nevoile locale). Anxietatea cu privire la rezervele de combustibili fosili, precum şi preţurile internaţionale ridicate au stimulat interestul în surse până acum neeconomice, cum ar fi şisturile şi nisipurile petroliere, sau gazul de şist. Acestea sunt greu de exploatat şi au un grad de poluare ridicat la cantităţile extrase comparativ cu sursele tradiţionale. Riscul de mediu va presupune costuri mari în viitor cu ameliorarea, sau generarea de externalităţi negative suportate de domeniul sănătăţii populaţiei, al calităţii apei, posibilitatea declanşării unor cutremure, compromiterea producţiei agricole, a activităţilor turistice ş.a.

35


36

Riscuri geopolitice Nu în ultimul rând, riscul geopolitic este o sursă importantă de disrupţii pentru sistemul energetic. Nimic nu distruge mai repede şi mai complet un sistem de infrastructuri critice decât un conflict activ sau mocnit. Toată “Primăvara Arabă” este plină de exemple de disrupţii ale sistemului energetic pe fondul conflictului intrastatal. Libia este un exemplu potrivit în acest sens, cu lupte între rebeli şi forţe guvernamentale pentru controlul zonelor în care erau concentrate cele mai importante infrastructuri. În timpul războiului civil, exporturile de energie libiene aproape că au încetat, deşi ţara respectivă este printre cei mai importanţi furnizori ai Europei, acoperind 15% din nevoia de petrol şi de gaz. Nici nu trebuie ţintită direct o componentă a sistemului - este suficient ca firmele care întreţin şi administrează sistemul să se simtă suficient de ameninţate încât să se retragă din zonă, sau navele de transport să nu mai poată intra în porturile-terminus. În continuare, zona MENA se străduieşte să revină la outputurile energetice dinaintea instabilităţii şi disrupţiilor din anul 2011. O zonă de război interstatal este cu atât mai dăunătoare sistemului energetic, cel puţin una dintre părţi fiind motivată să împiedice capturarea obiectivelor importante de către inamic. Un exemplu cunoscut este cel al incendierii puţurilor petroliere kuweitiene de către Saddam Hussein în timpul retragerii sale din Kuweit în Primul război din Golf. În timpul invaziei americane din 2003, armata americană a acordat prioritate infrastructurii energetice, capturarea intactă fiind considerată importantă

pentru procesul de reconstrucţie. Cu toate acestea, debitul petrolier irakian şi-a revenit foarte greu după război, pentru că protecţia infrastructurii nu este un eveniment unic în timp, ci un proces supus unor riscuri continue, în special din partea insurgenţilor şi altor opozanţi locali. Din păcate, acesta pare să fie rezultatul exploatărilor de resurse naturale, unde diverşi actori se întrec pentru a captura cât mai mult din beneficiul financiar. Acest „ghem” de interese impune vigilenţă continuă din partea actorilor competenţi, efectele unui eşec putând reverbera la nivel global. Tocmai aceste dezastre cu amprentă difuză, cum a fost criza financiară declanşată în 2008, sunt cele mai greu de anticipat, prevenit şi ameliorat, datorită viziunii naţionale sau regionale a majorităţii actorilor statali. Cum sistemul energetic este unul global, putem fi siguri că există o suită de vulnerabilităţi care, chiar dacă au fost identificate, nu au intrat încă în atenţia celor care ar fi afectaţi cel mai mult de ele. Faptul că protecţia infrastructurilor critice este importantă este de la sine înţeles. O ultimă idee este legată de modalitatea de a întreprinde un asemenea proces laborios. Multe ţări îşi văd eforturile viciate de neînţelegerea gradului de interconectare a infrastructurilor de toate felurile - financiar-bancară, educaţie, sănătate, alimentare cu apă, cu hrană, sau cu energie ş.a. O protecţie adecvată trebuie adresată de la nivelul strategic şi are în spate o suită de documente de bază, cum ar fi planuri şi strategii, elaborate de către experţi care au o viziune de ansamblu asupra diverselor eforturi. Pregătirea acestei clase de experţi în securitate, unii generalişti la nivelul

de „cultură de securitate” şi alţii foarte specializaţi, reprezintă un alt pas important în direcţia securizării infrastructurale şi asigurării rezilienţei societăţii într-o perioadă atât de frământată ca cea pe care o trăim în prezent. Dependența de energie Sistemul energetic şi-a creat, în jurul său, o veritabilă „pânză de păianjen” de infrastructuri necesare pentru funcţionarea corectă a procesului de extragere, transport şi consum a energiei. Este tot mai greu de cuantificat gradul de dependenţă al omenirii de aceste ansambluri tehnice, a căror complexitate impune formarea de conexiuni nu doar între ele, ci şi cu alte sisteme care ajung să fie critice pentru asigurarea energiei globale, regionale, naţionale, locale. Iar aceste sisteme sunt cel cibernetic, cel de financiar-bancar, de justiţie, industrii conexe şi multe altele. Protecţia infrastructurilor critice, în frunte cu cele energetice, devine astfel un proces care asigură atât anticiparea evenimentelor disruptive, cât şi posibila lor prevenire, sau diminuarea efectelor asupra societăţii. Din această perspectivă, un sistem competent de protecţie conţine atât elemente strategice, cât şi operative, cu un cost atât monetar, cât şi uman şi organizaţional, al securizării infrastructurii într-un mediu de securitate divers şi provocator trebuie împărţit cu alţi actori, în special sectorul privat, cel academic, sau societatea civilă.


de energyworld

12 M{SURI DURE ANTI-POLUARE

ÎN STATELE UNITE În decembrie anul trecut președintele american Barack Obama a anunțat intrarea în vigoare a noilor reglementări în ce privește emisiile centralelor electrice pe cărbune și pacură de pe teritoriul SUA, reglementări denumite Mercury and Air Toxic Standards (MATS). Conform site-ului www. rsc.org este pentru prima dată că Agenția pentru Protecția Mediului din Statele Unite (EPA) reușește să impună standarde de poluare obligatorii la nivel național în domeniul energetic. « Datorită adoptării acestor măsuri vor scădea semnificativ emisiile de mercur și alte substanțe poluante, care provoacă o serie întreagă de probleme de sănătate, inclusiv maladii neurologice la copii » a afirmat președintele Obama, citat de aceeași sursă.

Specialiștii EPA susțin că noile reglementari vor scădea numărul nașterilor premature cu 11.000 pe an, al atacurilor cardiace cu 4700 pe an și al crizelor de astm cu 130.000 pe an. În total, aceasta ar însemna economii de 90 de miliarde de dolari anual din bugetul național de sănătate. Conform EPA, noile norme de poluare vizează circa 1400 de termocentrale, dintre care 1100 pe cărbune și 300 pe păcură. Acestea au la dispoziție o perioadă de 4 ani pentru a ajunge să respecte nivelurile de poluare indicate. Intervine politicul Imediat după anunțul Casei Albe, Heather Zichal, asistent adjunct al președintelui Obama pentru energie și schimbările climatice, citată tot de www.rsc.org a afirmat că se așteaptă ca o parte a congresmenilor să încerce să împiedice implementarea acestor reglementări. Ea a precizat chiar că oponenții normelor antipoluare vor argumenta că acestea pot dăuna sistemului energetic național, deși un studiu al Departamentului

pentru Energie(DOE) arată contrariul. Așa s-a și intamplat. Unii senatori republicani, membri al Comitetului pentru Mediu și Lucrari Publice (EPW) au anunțat că vor face tot posibilul ca MATS să fie respinse în Congres. Senatorul Jim Inhofe a declarat că MATS reprezintă « încă o reglementare costisitoare, care va avea efect devastator asupra locurilor de muncă » și a prezis că prețurile la energia electrică vor crește excesiv. În replică, senatorul democrat Barbara Mikulski, care deține președintia EPW, a afirmat că reglementarile EPA « vor crea locuri de muncă și vor proteja sănătatea familiilor ». Într-adevar, EPA a estimat că activitățile legate de proiectarea, fabricarea, montarea și mentenanța instalațiilor de depoluare vor crea 46.000 de locuri de muncă pe termen scurt și 8000 de locuri de muncă pe termen lung. Edison Electric Institute (EEI), o asociație a acționarilor de la companiile de producere a electricității, cu sediul la Washington, a afirmat că noile reglementări

37


38

sunt « cele mai scumpe adoptate vreodată de EPA ». « Va fi nevoie ca multe termocentrale să proiecteze, să obțină aprobare și să instaleze noi dispozitive anti-poluare, sau să inlocuiasca anumite echipamente, totul într-un timp foarte scurt » a afirmat președintele EEI, Tom Kuhn. O părere total diferită a exprimat-o Frances Beinecke, președinta Consiliului pentru Apărarea Resurselor Naturale (NRDC) : « După decenii de întârziere datorată presiunilor industriei, EPA face exact ceea ce ar fi trebuit să facă de mult timp, adică să aibă grijă de sănătatea noastră și de mediul înconjurător ». « Termocentralele pe carbune vor trebui să curețe amestecul toxic de emisii care ne poluează aerul și ne îmbolnavește copiii și bătrânii » a adăugat ea. John Walke, director pentru puritatea aerului în cadrul NRDC a declarat, într-un interviu acordat Public Broadcasting Service (PBS televiziunea publică americană), că MATS reprezintă « cea mai importantă realizare în domeniul purității aerului și al sănătații publice într-o întreagă generație ». Oricum, în Statele Unite presiunile politice pentru respingerea, evitarea sau amânarea oricăror reglementări care, direct, sau indirect, ar putea pune piedici liberei dezvoltări a industriei, inclusiv prin producerea de energie ieftină indiferent de consecințe, sunt foarte puternice. Aceste lobby-uri sunt cele care au făcut ca Washington-ul să fie unul din principalii actori internaționali care

au refuzat să semneze protocolul de la Kyoto pentru protecția mediului înconjurător afirmând că ținta de reducere a poluării fixată prin respectivul protocol este prea ambițioasă și pune în pericol dezvoltarea economică. Costurile MATS Site-ul www.energydigital.com estimează că MATS este cea mai scumpă reglementare din istoria EPA, pentru că punerea ei în aplicare va necesita cheltuieli de 9,6 miliarde de dolari. Aceeași sursă afirmă că tocmai această sumă ridicată a determinat Casa Alba să le ofere producătorilor de electricitate intervalul de 4 ani pentru aplicarea normelor. În unele cazuri, vor putea fi acordate chiar și prelungiri ale acestui termen. Într-o primă reactie, FirstEnergy Corp, producătorul de energie care deține capacități de producție de 23.000 de megawați și are 6 milioane de consumatori în statele din Estul SUA, a anunțat că noile norme antipoluare vor determina închiderea a 6 termocentrale vechi pe cărbune pe care le deține în Ohio, Maryland și Pennsylvania. Aceasta va duce la dispariția a 500 de locuri de muncă. FirstEnergy Corp a precizat că din calcule rezultă că este mult mai rentabil, pentru ea, să închidă pur și simplu acele termocentrale decât să le retehnologizeze astfel încât să corespundă normelor de poluare promovate de EPA. Deși FirstEnergy deține în total 17 centrale pe cărbune, cele 6 centrale care ar trebui închise produc,

împreuna, doar 10 procente din totalul producției de energie electrică a companiei. Dupa închiderea lor, afirmă FirstEnergy Corp, toată producția de electricitate va proveni din surse puțin poluante. Un studiu al agenției de presă Associated Press publicat în luna noiembrie 2011 ajunge la concluzia că noile standarde anti-poluare vor determina închiderea și a altor centrale din « centura carboniferă » din statele Kentucky, Virginia de Vest și Virginia. Studiul estimează că 32 de centrale, majoritatea pe cărbune, din 12 state vor trebui obligatoriu să fie închise, iar alte 36 riscă să fie închise pentru a se respecta normele antipoluare MATS. Poluare și în Utah Într-un articol publicat în ianuarie anul acesta pe www.energydigital. com este citată o statistică realizată la nivelul Statelor Unite privind emisiile de gaze cu efect de seră care statistică afirmă că centralele electrice din statul Utah sunt printre cele mai poluante din țară. În această statistică, care a vizat unitățile industriale mari, se precizeaza că 61 de centrale din Utah eliberează anual în atmosferă 42 de milioane de tone de gaze cu efect de seră. Intermountain Power Plant și uzina Hunter sunt trecute pe lista celor mai poluante 100 de uzine din țară, în această privință.


aBONaMENT aNUal / aNNUal SUBSCRIpTION Numele sau compania / Name or company __________________________________________________________________________ Adresa / Address __________________________________________________________________________ Cod poștal / Postcode: ___________________________________________________ E-mail: __________________________________________________________________ Telefon / Daytime Tel. _____________________________________________________ Doresc factură / I would like an invoice Profesia / Profession: _____________________________________________________ T.V.A. / VAT: ______________________________________________________________ Metoda de plată / Method of payment 1) Filă cec plătibilă către / I enclose a cheque payable to TRIM S.R.L. 2) Card de credit / Please charge my credit card Mastercard

Visa

Switch / Maestro

Issue number Numărul cardului / Card no.

Valid from / Valabil de la

Expires / Expiră la

Nume / Name on card __________________________________________________________________________ Semnătura / Signature ____________________________________________________ Data / Date ______________________________________________________________

Annual subscription for Romania: 100 RON / 20 euros, abroad: 30 euros Please complete this coupon and send it to the following address: TRIM Publications S.R.L. energyworld Magazine Şos. Nicolae Titulescu nr. 3 Bloc A1, ap.62, et.8, Sector 1 Bucureşti, CP 011131, Rom]nia Tel.: +40 213110455 info@energyonline.ro www.energyonline.ro


Yellow Pages Agenția Națională pentru Resurse Minerale (NAMR) Adresa: Str. Mendeleev, nr. 36-38, sector 1, București, cod poștal 010366 Telefon : 021.317.00.18 / 021.317.0094 / 021.317.00.95 Fax : 012.317.07.80 www.namr.ro

40

Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE)

Adresa: Str. Constantin Nacu, nr. 3, sector 2, București, cod poștal 020995 Telefon: 021.311.2244/021.327.8100 Fax: 021.312.4365 Email: anre@anre.ro www.anre.ro

Agenția pentru Protecția Mediului Constanța (APM Constanța) Adresa: Str. Unirii, nr. 23, Constanța Telefon: 0241.546.596/0241.546.696 Fax: 0241.543.717 Email: office@apmct.anpm.ro www.apmct.anpm.ro

Camera de Comert si Industrie a Romaniei

Adresa : Bd. Octavian Goga nr. 2, Sector 3, Bucuresti, cod postal 030982 Tel : 021.319.01.14 / 021.319.01.15 / 021.319.01.16 Email : drc@ccir.ro www.ccir.ro

Camera de Comerț Constanța

Adresa: Bd. Alex. Lăpușneanu, nr. 185A, Constanța, cod poștal 900457 Telefon: 0241.619.854 Fax: 041.619.454 Email: office@ccina.ro www.ccina.ro

Primăria Corbu

Adresa: Str. Principală, nr. 38, comuna Corbu, jud. Constanța Telefon: 0241.765.100/0241.765.105 Email: secretariat@primariacorbu.ro www.primariacorbu.ro

Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri Calea Victoriei, nr. 152, sector 1, București, cod poștal 010096 Telefon: 021.202.5426 Email: dezbateri_publice@minind.ro www.minind.ro

Ministerul Finanțelor Publice

Adresa: Str. Apolodor, nr 17, sector 5, București Telefon: 021.319.9759/ 021.226.11.10 / 021.226.10.00 Email: publicinfo@mfinante.gov.ro www.mfinante.ro

Ministerul Dezvoltării Regionale si Turismului Adresa: Str. Apolodor, nr 17, Latura Nord, sector 5, București Telefon: 0372. 211.14.43 Email: info@mdrt.ro www.mdpl.ro

Cabinetul Primului Ministru

Adresa: Piața Victoriei, nr. 1, sector 1, București Telefon: 021.314.3400 Fax: 021.310.0949 Email: drp@gov.ro

International Finance Corporation (IFC) Adresa: Str. Vasile Lascăr, nr. 31, clădirea UTI, etaj 6, sector 2, București Telefon: 021.201.0311 Email: SBrik@ifc.org www1.ifc.org

Fondul Monetar Internațional (FMI)

Adresa: Str. Halelor, nr. 7, etaj 2, sector 3, București, cod poștal 030118 Telefon: 031.805.7040/021311.5833 Fax: 021.318.1410 www.fmi.ro

Consiliul Investitorilor Străini (FIC)

Adresa: Union International Center, str. Ion Câmpineanu, nr. 11, et. 3, sector 1, București Telefon: 021.222.1931 Email: office@fic.ro www.fic.ro

Ambasada Canadei

Adresa: Str. Tuberozelor, nr. 1-3, București, cod poștal 011411 Telefon: 021.307.5000 Fax: 021.307.5010 Email: bucst@international.gc.ca www.canadainternational.gc.ca

Ambasada Statelor Unite

Adresa : Bd. Dr. Liviu Librescu nr. 4-6, Sector 1, Bucuresti, cod postal 015118 Tel: 021.200.33.00 Fax: 021.200.34.42 www.romania.usembassy.gov

Ambasada Frantei

Adresa : Str. Biserica Amzei nr. 1315, Sector 1, Bucuresti, cod postal 010392 Tel. : 021.303.10.00, Fax : 021.303.10.90 Email: chancellerie.bucarest-amba@ diplomatie.gouv.fr www.ambafrance-ro.org

Gas Plus

Adresa: Ground Floor, Staple Court, 11 Staple InnBuildings, Londra WC1V7QH Telefon: 01424.892.982 Fax: 01424.893.974 www.gasplus.co.uk


ExxonMobil

Petromar

Compania Nationala a Huilei

Lukoil

Petro Ventures

Societatea Nationala a Lignitului Oltenia

Adresa: Calea Floreasca, nr. 169A, clădirea A, etaj 4, sector 1, București Telefon: 031.860.2345 Fax: 031.860.2345 Email: dana.daraban@exxonmobil. com

Adresa: Str. Elena Văcărescu, nr. 6, sector 1, București Telefon: 021.227.2106 Fax: 021.232.8264 Email: office@romania.lukoil.com www.lukoil.ro

Melrose Resources

Adresa: Str. Charles Darwin, nr. 3, Sofia, Bulgaria Telefon: 359-52.699.556 Email: info@melroseresources.com www.melroseresources.com

Midia Resources

Adresa: Str. Andrei Mureșanu, nr. 1113, sector 1, București Telefon: 021.231.3256 Fax: 021.231.3312 Email: info@sterling-resources.com www.sterling-resources.com

Adresa: Port Constanța, Dana 34, Constanța, cod poștal 900900 Telefon: 0241.555.255 Fax: 0241.555.257 Email: valeriu.irimioiu@petromarresources.ro

Adresa: 19a Astons Road, Moor Park, Northwood, Middlesex, HA6 2LD, UK Telefon: 0721.936.235

Rompetrol

Adresa: Piața Presei Libere, nr. 3-5, City Gate Northern Tower, etaj 6, București, cod poștal 010099 Telefon: 021.303.0800 Fax: 021.312.2490 Email: office@rompetrol.com www.rompetrol.ro

Grup Servicii Petroliere

Adresa: Șos. Pipera-Tunari, nr. 97, Voluntari, jud. Ilfov, cod poștal 077190 Telefon: 0241.555.256 Fax: 0241.555.257 Email: office@gspoffshore.com www.gspoffshore.com

Romgaz Sterling Resources

Adresa: 78 Pall Mall, London, SW1Y 5ES, UK Telefon: +44.20.3008.8485 Email: info@sterling-resources.com www.sterling-resources.com

Petrom

Adresa: Petrom City, str. Coralilor, nr. 22, sector 1, București, cod poștal 013329 Telefon: 021.406.1477 Email: press.office@petrom.com www.petrom.com

Adresa: P-ta C.I. Motas nr. 4, Medias, jud. Sibiu. cod postal 551130 Tel: 0269.20.10.20 Fax: 0269.84.69.01 www.romgaz.ro

Transgaz

Adresa: Piaţa C. I. Motaş nr. 1, Medias, jud. Sibiu, cod postal 551130 Tel. 0269.80.33.33 Fax. 0269.83.90.29 Email: cabinet@transgaz.ro, www.transgaz.ro

Adresa : str. Timisoara nr. 2, Petrosani, Jud. Hunedoara Tel. : 0254.506.100 / 0254.506.101 Fax : 0254.506.104 / 0254.506.158 / 0254.541.865 Email : office@cnh.ro www.cnh.ro

Adresa : Str. Tudor Vladimirescu nr. 1-15, Targu Jiu, jud. Gorj, cod postal 210132 Tel./Fax : 0253.222.015 www.snlo.ro

CEZ Romania SRL

Adresa : Strada Ion Ionescu de la Brad, Nr. 2B, Bucuresti, Sector 1, cod postal 013813 Tel : 021.269.25.66 Fax : 021.269.25.66 Email : office@cez.ro www.cez.ro

41


Energy World Romania -1  

Energy World Romania -1

Advertisement
Read more
Read more
Similar to
Popular now
Just for you