„Atunci s-a apropiat Ilie Proorocul de popor şi a zis: Până când veţi şchiopăta de amândouă picioarele? Dacă Domnul este Dumnezeu, urmaţi Lui!” (III Regi 18, 21)
martie-aprilie 2014
foaie pentru întărire sufletească, atitudini şi comunicări
Oră de religie ABC pastoral sau oră de „etică“? liturgic I. „Duşmanii omului, casnicii lui” (Matei 10, 36). Nu vom spune o noutate, amintind că în decursul ultimilor 20 de ani predarea religiei în şcoli a fost contestată adesea de anumiţi conaţionali, invocându-se mai ales câteva motive aparent convingătoare, ca de pildă: România este un stat „laic”; să luăm exemplu de la ţările „civilizate”; copiii nu trebuie siluiţi; în locul acestei ore mai bine una de matematică sau engleză etc. „Contestatarii”, e adevărat, nu sunt mulţi, nici dintre personalităţile marcante, dar sunt totuşi români de-ai noştri, „casnici” adică, care se consideră chiar buni patrioţi, luptă împotriva „discriminării” şi pledează în Parlamentul naţiunii pentru tot felul de „drepturi ale minorităţilor”, între care şi cele ce privesc grupurile LGBT (lesbiene, gay, bisexuali, transsexuali), despre care am scris în paginile Buletinului nu cu multă vreme în urmă. Mai mult, fac şi un lobby internaţional asiduu, fiind încurajaţi de parlamentari occidentali preocupaţi la fel de mult de „minorităţi” şi drepturile lor, dar după o logică străină de Dumnezeu şi învăţătura creştină. Cât despre „majorităţile” din România, nici un cuvânt! Aşa s-a ajuns la o reală „discriminare pozitivă”, când majoritatea trebuie adesea să plece capul în faţa anumitor minorităţi favorizate de Bruxelles şi Occident, pe varii subiecte. Socotim, de aceea, o datorie pastorală să prezentăm şi unul din drepturile majorităţii covârşitoa-
re a românilor, drept câştigat cu jertfa celor căzuţi în decembrie ’89, care, îngenunchiaţi în faţa tancurilor şi a gloanţelor, rosteau emoţionaţi „Tatăl nostru” şi strigau cu ultimele puteri „Dumnezeu există!” şi „Dumnezeu este român!”. II. Un astfel de subiect se impune acum, când un anume politician, „casnic” de-al nostru, tulbură din nou apele ţărişoarei noastre, parcă tot mai năpăstuită din cauza incompetenţei şi imoralităţii unor astfel de politicieni fără Dumnezeu. Nici mai mult nici mai puţin, „casnicul” propune înlocuirea orelor de Religie cu ore de… Etică. Nu-i dăm numele. Ar fi prea mult să-l pomenim aici, pentru că în fond, cu toată gălăgia lui intens mediatizată, nu-i altceva decât „un neica nimeni”, despre care nu cred că se poate spune cinstit ca a făcut vreun bine ţării, dar rău, vede toată lumea, a făcut destul! Motivul pentru care acordăm atenţie, totuşi, propunerii lui aberante este că, profitând de o anumită confuzie din societatea românească, individul poate reuşi să facă prozeliţi, mai ales printre părinţii şi copiii mai puţin ataşaţi de valorile noastre spirituale. III. Tratăm tema cu următorii paşi: scurt istoric al orei de religie; cadrul legislativ; exemple din ţările occidentale; importanţa ei covârşitoare. 1. Istoria orei de Religie în şcoala românească începe o dată cu şcoala propriu-zisă. Mai întâi în tinda şi pronaosul
Anul XV, nr. 8 (116)
din SUMAR Olga Greceanu, pictor şi predicator al Bisericii . . . . . . . . . . . . . . . . . . p. 3 Valoarea timpului în iureşul vieţii noastre . . . p. 4 “Umblaţi ca fii ai Luminii” . . . . . . . . . . . . . . . . p. 6
bisericii, adesea în curtea ei, când era vreme bună, mai apoi într-o casă (clădire) ce ţinea tot de parohie. Primii învăţători, se ştie, preotul şi cântăreţul din comunitate. Mai ales cântăreţul, care poartă numele de „dascăl” până în ziua de azi, în anumite zone ale ţării. Primele manuale de Citire au fost, practic, cărţile bisericeşti, cel mai adesea Ceaslovul şi Psaltirea. Religia se învăţa, astfel, odată cu Citirea. Iar după dezvoltarea învăţământului, începând cu secolul al 18-lea, Religia figura în catalog ca prima dintre materii, urmată de Citire, Aritmetică, Istorie etc. Şi aşa a rămas până în anul 1948, când ciuma comunistoatee s-a întins peste România, vreme de o jumătate de veac. În decursul timpului, înainte de fatidicul 1948, personalităţi de marcă ale României au evidenţiat importanţa Religiei în planul de învăţământ, ca de pildă istoricul Nicolae Iorga, care,pe vremea când era Ministru al Cultelor şi Artelor, a rostit în Parlament aceste memorabile cuvinte, deosebit de actuale: „Învăţământul religios în şcoala primară chiar, este în aceste timpuri, când moralitatea laică se dovedeşte incapabilă de a da cheagul sufletesc societăţii, o necesitate de neînlăturat... De aceea am primit ideea de a se face învăţământul religios în însăşi şcoala primară...” (Monitorul Oficial, 69/1932), tot el spunând că „şcoala însăşi (continuare în pagina 2)