Page 1

„Atunci s-a apropiat Ilie Proorocul de popor şi a zis: Până când veţi şchiopăta de amândouă picioarele? Dacă Domnul este Dumnezeu, urmaţi Lui!” (III Regi 18, 21)

septembrie–octombrie 2012

foaie pentru întărire sufletească, atitudini şi comunicări

SFÂNTA CRUCE şi ABC pastoral SEMNIFICAŢIILE EI liturgic I. Sfânta Cruce – semn creştin, distinct şi distinctiv. Toate religiile lumii, din trecut

şi de azi, au avut şi au semne şi simboluri specifice: unele corpuri cereşti (soarele, luna, stelele), altele corpuri şi figuri de animale, iar altele obiecte de tot felul. În acelaşi timp, suverani şi popoare, armate, instituţii, asociaţii, familii nobile etc., au adoptat diferite simboluri, socotite reprezentative. Ar fi nevoie de un muzeu imens, ca să fie expuse toate la un loc! Deosebit de toate religiile şi celelalte organizaţii omeneşti, creştinismul se prezintă în faţa lumii, de douăzeci de veacuri, cu cel mai simplu, dar şi cel mai mare dintre semne: Sfânta Cruce. Prin comparaţie, nici unul dintre celelalte n-a reprezentat mai bine un fapt, un adevăr, o realitate. De ce? Pentru că Sfânta Cruce nu este un simbol mitologic, o idee, un obiect magic ori artistic, ci Altar, pe care Iisus Hristos S-a jertfit, ca să ne mântuiască. Părinţii Bisericii ne învaţă că Sfânta Cruce are trei semnificaţii: obiect sfânt, semn de închinare şi cale de urmat, misiune. În pofida faptului că s-a vorbit şi s-a scris enorm despre ea, că ştim, aşadar, foarte multe lucruri, Sfânta Cruce rămâne, în esenţă, o mare taină, sau „uşa tainelor” – cum frumos exprimă un vers din Acatistul Sfintei Cruci (Icos 6), aşa cum de-a pururi taine rămân Sfânta Treime, Întruparea Mântuitorului, Euharistia etc., pe care le primim şi le înţelegem numai prin credinţă. Trebuie să reţinem, de asemenea, că în ierarhia liturgică Sfânta Cruce se situează imediat după Maica Domnului şi înaintea Sfinţilor. Să ne amintim că la încheierea unor slujbe (otpust), se rosteşte: „Hristos – Adevăratul

Dumnezeul nostru, pentru rugăciunile Preacuratei Maicii Sale, cu puterea cinstitei şi de viaţă făcătoarei Cruci şi cu ale tuturor sfinţilor, să ne miluiască şi să ne mântuiască…”. Înţelegem, astfel, că Hristos ne mântuieşte şi cu puterea Crucii. II. Tema catehezei noastre se are ca obiectiv prezentarea unei sinteze a învăţăturii ortodoxe despre Sfânta Cruce, cu evidenţierea importanţei pentru mântuirea noastră. III. Tratarea va parcurge următoarele puncte: cele trei semnificaţii (obiect, semn, cale); locul Crucii în cultul ortodox; rătăcirile sectarilor. 1.a. Crucea ca obiect. Toate locurile şi obiectele care au intrat în legătură cu viaţa pământească a Mântuitorului, au fost consacrate prin harul izvorât asupra lor din Fiinţa Lui Dumnezeiască. Evenimentele deosebite ale vieţii şi activităţii Sale au dat naştere la biserici şi mănăstiri vestite, în locuri ca: Betleem, Iordan, Tabor, Ierusalim, Golgota, Ghetsimani etc. Slujitori ai Bisericii, demnitari politici de bună credinţă şi credincioşi de rând, au preţuit întotdeauna locurile şi obiectele despre care vorbim. Între acestea, grija împărătesei Elena (c. 248-329) pentru descoperirea Crucii de pe Golgota, aprox. în anul 327. Fericită că a găsit Sfânta Cruce, s-a îngrijit de zidirea unei biserici pe acel loc (odată cu alte 17 în Ţara Sfântă!). La sfinţirea bisericii (335) episcopul Macarie a înălţat Crucea Domnului pe Amvon, marcând, astfel, sărbătoarea Înălţării Sfintei Cruci (14 sept.). Împărăteasa Elena era trecută la cele veşnice, dar credem că Mântuitorul i-a dăruit şi ei bucuria vederii

Anul XIV, nr. 9 (107)

din SUMAR Cea dintâi rugăciune . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Botez în familia redacţiei . . . . . . . . . . . . . . . În dialog cu enoriaşii . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Prescurile de la Gorgani . . . . . . . . . . . . . . . . .

p. 3 p. 4 p. 5 p. 6

din ceruri a minunatei privelişti… De atunci, cultul Crucii, ca obiect, s-a dezvoltat uimitor: va străjui toate bisericile creştine şi casele credincioşilor, în anumite zone. Va fi prezentă pe Altare, la toate slujbele Bisericii, în casele credincioşilor şi chiar purtată la gât de creştinii evlavioşi. În anumite ţări (Egipt, de ex.), crucea este tatuată pe mâna pruncilor, la Botez, pentru a-i apăra de trecerea forţată la islam. Această practică, admirabilă prin scopul ei, poate fi înţeleasă în anumite locuri, dar în ţara noastră nu este nevoie să fie încurajată. În schimb, bine este ca fiecare creştin să poarte o cruciuliţă la gât, de bun gust, dar ca pe un obiect sacru şi discret, nu ca pe o podoabă oarecare şi nu la un loc cu amulete, ori bijuterii extravagante. Tot la capitolul „obiect” intră şi Troiţele, de mare frumuseţe pe alocuri, întâlnite pe la răspântii, în curţile bisericilor şi ale oamenilor, în munţi şi pe dealuri etc. Trebuie cultivată şi această tradiţie, cu grija ca Troiţele să fie confecţionate cu acelaşi bun gust, ca şi celelalte Cruci şi Cruciuliţe. 1.b. Crucea ca semn de închinare. Însemnarea cu Sfânta Cruce este un gest liturgic cunoscut chiar din vremea Sfinţilor Apostoli, la început într-o formă mai simplă. Iudeii şi păgânii care intrau în creştinism, prin Taina Botezului şi a Mirungerii, erau însemnaţi/pecetluiţi cruciş pe frunte, cu degetul arătător. Cu timpul, semnul a primit forma de astăzi, folosind toate degetele mâinii drepte: inelarul şi cel mic, lipite de podul palmei (simbolizând faptul că Hristos este Dumnezeu şi Om), iar primele trei degete împreunate (închipuind Sfânta Treime). Rostim „În numele Tatălui”


2 şi ne însemnăm la frunte; „şi al Fiului” şi ne însemnăm la piept; „şi al Sfântului Duh”, însemnând, de la dreapta la stânga, cei doi umeri; „Amin” – lăsând mâna jos. Semnul Crucii trebuie făcut corect, fără grabă, cu evlavia cuvenită. Când ne închinăm? În toate împrejurările potrivite: la sfintele slujbe, la rostirea rugăciunilor, la culcare şi când ne sculăm, înainte şi după masă, când trecem pe lângă o biserică sau o troiţă, când suntem ispitiţi sau speriaţi de un duh rău etc. Pe scurt, „la fiecare pas şi la fiecare faptă” – cum spune Tertulian, un scriitor creştin din sec. al III-lea (De corona militis). Este „semnul prin care ne despărţim cei credincioşi de necredincioşi şi ne recunoaştem” (Sfântul I. Damaschin, Dogmatica).

Întâlnim adesea întrebarea: de ce ortodocşii se închină de la dreapta la stânga şi catolicii invers? Tot pe scurt: sunt tradiţii diferite, datorită schismei. Practic, semnul Crucii se făcea la fel până prin sec. al XIII-lea (vezi Ierom. N. Moulinier, Scurt istoric al Sfintei Cruci, www. crestinortodox.ro//scurt-istoric-semnuluisfintei-cruci). Fără să criticăm practica romano-catolică, vom respecta, desigur, tradiţia noastră. Detaliile închinării au importanţa lor, fără îndoială, dar mai importantă decât forma este atitudinea închinării/însemnării: cu credinţă, nădejde, evlavie, smerenie etc. 1.c. Crucea – cale/misiune. Acest aspect se leagă de cunoscuta chemare a Mântuitorului: „Oricine voieşte să vină după Mine să se le-

Înălţarea Sfintei Cruci, icoană de pe catapeteasma bisericii

pede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie” (Mc 8, 34). La modul general, ştim că fiecare om este chemat de Dumnezeu pe calea creştină a desăvârşirii. La modul concret, fiecare trebuie să răspundă acestei chemări. „Crucea vieţii” nu înseamnă doar necaz şi suferinţă, ci şi „misiunea vieţii personale”, împlinită în familie, la locul de muncă, în lume etc., cu bună credinţă, hărnicie şi conştiinciozitate. Cu sacrificii de tot felul, inclusiv cel suprem, la nevoie, după exemplul desăvârşit al Mântuitorului. 2. Locul Crucii în cultul ortodox este marcat de sărbătorile închinate ei (două „cu ţinere” – cruce roşie: Înălţarea – 14 sept. şi Duminica a III-a din Postul Mare; una cu cruce neagră: Scoaterea Sfintei ­Cruci – 1 aug.). Marcat, de asemenea, prin faptul că nici o slujba nu se face fără prezenţa Crucii (ca obiect) şi ca semn de închinare, mai ales atunci când se invocă Sfânta Treime, Maica Domnului, Sfinţii. Vorbind de „cult”, trebuie să-l avem în vedere şi pe cel particular: închinarea şi însemnarea cu Sfânta Cruce, însoţeşte toate rugăciunile creştinului, din pruncie până la mormânt. În afară de Cruce, nu există altă scară să ne ducă la cer! 3. Sectarii (şi Protestanţii, în general) nu aduc cinstire Sfintei Cruci, după cuviinţă, după cum nu cinstesc nici sfinţii, icoanele, moaştele. Motivaţia lor şi răspunsul ortodox ar necesita un spaţiu pe care nu-l avem acum, dar îndemnăm a se citi amănunte în cartea părintelui Cleopa, Despre credinţa ortodoxă, accesibilă şi „online” (www.resurse-ortodoxe. ro/carti-ortodoxe/despre-credinta-ortodoxa). Interesant (şi interesat, credem) este faptul că în ultimele decenii se observă şi la ei semnul Crucii zugrăvit sau lipit pe casele lor de adunare… Socotim gestul ca pe o recunoaştere publică a importanţei Sfintei Cruci, chiar dacă neoficială încă, d.p.v. doctrinar. IV. Recapitulăm (sintetizăm) noţiunile „cheie”: altar de jertfă, uşa tainelor, obiect sfânt, semn creştin, cale şi putere de mântuire. V. Asociem cinstirea Crucii cu cinstirea Sfinţilor, a Icoanelor, a Sfintelor Moaşte, pe care, din păcate, sectarii le ignoră acum, în pofida Tradiţiei Bisericii nedespărţite şi a unor hotărâri sinodale din vremea când creştinii erau una. (Ex., Sin. al VII-lea, 787: „Noi păzim cuvintele Domnului, cuvintele apostoleşti şi prooroceşti, prin care am învăţat să cinstim şi să preamărim, mai întâi pe cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, pe sfintele puteri îngereşti, pe apostoli, pe prooroci, pe martirii cei măriţi, pe sfinţii părinţi purtători de Dumnezeu şi pe toţi bărbaţii cei sfinţi şi să cerem mijlocirea lor... Cine nu mărturiseşte că toţi sfinţii cei care au plăcut lui Dumne-


3 zeu, atât cei dinainte de lege, cât şi cei de sub har, sunt vrednici de cinste după trup şi după suflet, ori nu fac rugăciuni către sfinţi, să fie anatema!”. Iar când spunem „sfinţi”, cinstim şi ceea ce este legat de ei: Icoane, Moaşte etc. VI. Generalizând binefacerile cinstirii Sfintei Cruci, evocăm fragmente din Acatistul ei: (Bucură-te) ridicarea celor căzuţi, îndreptarea celor robiţi de patimi, sprijinirea sărmanilor, apărătoarea deznădăjduiţilor, doctorul celor ce bolesc, veselia sufletului… În acelaşi timp, mărturisirea inspirată a Sfântului Ioan Damaschin (sec. VIII): Crucea este pavăza, arma şi trofeul împotriva diavolului… Este scularea celor căzuţi, sprijinul celor statornici, reazemul celor slabi, toiagul celor păstoriţi, călăuza celor convertiţi, desăvârşirea celor înaintaţi, mântuirea trupului şi a sufletului, izgonitorul răutăţilor, pricinuitorul bunătăţilor, distrugerea păcatului, răsadul învierii, pomul vieţii veşnice (Dogmatica, IV, 11). Este remarcabilă şi concluzia unor oameni de ştiinţă: „Am observat că obiceiul facerii semnului crucii deasupra mâncării şi băuturii, înainte de masă, are un profund sens mistic. În spatele lui este un folos practic: mâncarea este purificată efectiv instantaneu. Este un mare miracol, ce se întâmplă fizic în fiecare zi”, a declarat fizicianul Angelina Malakhovskaya, citat de Agenţia Interfax. Malakhovskaya a studiat puterea semnului crucii timp de 10 ani. Ea a descoperit, în special, proprietăţile bactericide unice ale apei după ce este binecuvântată cu o rugăciune ortodoxă şi cu semnul crucii.” (Lumina, 11 feb. 2011). Nu comentăm această ştire, nici nu o supraevaluăm, dar facem trimitere la extrem de interesantul articol publicat de Adriana Mihalcea în „Lumina” (Să ne facem cruce fără ruşine!). VII. Aplicarea învăţăturilor despre Sfânta Cruce înseamnă recunoştinţă faţă de jertfa Mântuitorului de pe Golgota, printr-o închinare corectă, prin credinţă în puterea ei de mântuire şi prin mărturisire liturgică, dimpreună cu întreaga suflare creştină: „Crucii Tale ne închinăm, Hristoase, şi sfântă învierea Ta o lăudăm şi o mărim!” (Înălţarea Sfintei Cruci, Laude). Pr. Vasile Gordon

Câteva repere bibliografice: ****Învăţătura de credinţă ortodoxă, Bucureşti, 1952 Sfântul Ioan Damaschin, Dogmatica, Bucureşti, 1938 Arhim. Ilie Cleopa, Despre credinţa ortodoxă, Bucureşti, 1981 Prof. T. M. Popescu, Meditaţii teologice, Bucureşti, 1997 A. Mihalcea, Să ne facem cruce fără ruşine, Lumina, 11 fe, 2011. Ierom. N. Moulinier, Scurt istoric al Sfintei Cruci, www. crestinortodox.ro//scurt-istoric-semnului-sfintei-cruci

CEA DINTÂI RUGĂCIUNE Bunica s-a născut de Sfântul Ilie. În Bucovina răpită, într-un sat cu nume binecuvântat: Iordănești. Nu știa carte, căci în acea vreme, fetele de la țară nu se dădeau la școală. Dar... câte nu știa bunica! Știa atâtea câte nu le mai știu astăzi , nici cei cu carte care, în neștiința lor, au schimbat dragostea, morala, omenia, viața zilelor noastre... Știuse să crească patru fete și doi băieți, din ce avea în sărmana ei gospodărie și din simbria pe care i-o aducea Moșu, de la Căile ferate austro-ungare, atât de amărîtă că trebuia să mai cârpească și încălțările satului, ca să facă un ban. Își crescuse copiii cu cele din ogradă și cu nelipsita mămăligă, tăiată cu sfoara, legată de coada fundului celui greu, de lemn, moștenit, poate și el de pe la altă bunică... Dar, i-a crescut în rugăciune, mulțumindu-I lui Dumnezeu că o ajută să-i crească cu ce are.* Apărusem pe lume, ca primul ei nepot, ca o alinare pentru pierderea, cu câteva luni înainte, a Moșului Erast. Îmi spunea Mama că m-au botezat în grabă, ca să nu mor necreștinat, căci nu mă mai udasem de niște zile... Abia când Părintele Eusebie m-a scos din cristelniță, am stropit toată adunarea, care s-a crucit în fața acestei minuni dumnezeiești.

* Sunt sigur că aceea care m-a învățat rugăciunea „Înger, îngerașul meu, roagă-te lui Dumnezeu pentru suflețelul meu, ziua și noaptea, pân-la ceasul cel de moarte”, a fost Bunica. Căci nu făcea nimic fără rugăciune. Se ruga când luam în gură prima cireașă din an, pentru ca să nu mă doară burta. Se crucea și se ruga când mă vedea cățărat pe câte o cracă a bătrânului vișin din pomăt, cu o bucată de mămăligă rece, în mână (căci bunica mea făcea cea mai bună mămăligă din lume!) savurând-o, cu vișine. Se ruga până și când îmi stingea cărbunii, de deochi, pentru că mă deochiam adesea. Se ruga mereu, bunica mea.

* Anii trecură, iar la școală învățam „Religia”, cu cei mai buni preoți din Cernăuți, care ne duceau încolonați în „exortă”, la Sfânta Liturghie de la Catedrală și eram mândri că locul nostru în biserică, era „cu bărbații” și nu cu femeile, cum erau plasate școlărițele. De rugat, mă rugam în fiecare seară, la culcare, - mai fierbinte, când luam câte un 4 la matematică: „Doamne, să nu afle tata”. Apoi, în vălmășagul celor două refugii de mai târziu, rugăciunile ne însoțeau mereu viața, zbaterile... Îmi amintesc un episod trăit la Orăștie, când, înainte de a intra la comisia de bacalaureat, un clopotar m-a încuiat din greșeală, în biserică, unde mă rugam Domnului să reușesc și am putut ieși numai după ce am bătut tare în ușă. Am trăit apoi vremuri în care am fost nevoit să-mi botez copilul, în taină, în casă și, din satul unde lucram, abia dacă mai mergeam la biserică de Înviere...A urmat apoi Canada, unde încercările prin care am trecut și nevoia de a întâlni români, m-au apropiat de Biserică. Apoi l-am cunoscut pe Părintele Gheorghe Calciu și viața mea s-a schimbat și mai mult... Erast CĂLINESCU


4

O

BOTEZ ÎN FAMILIA REDACŢIEI

rice Botez, adică orice naştere din apă şi din duh, este prilej de bucurie. Prin Botez devenim fii ai harului, fii ai Domnului Însuşi. Aşadar, ne creşte cumva numărul de părinţi... În plus, dobândim şi un înger păzitor – ajutorul nostru, sfetnicul, mijlocitorul, însufleţitorul gândurilor bune. Iată cu câte ne alegem în urma Botezului! Când ştim toate astea, noi ca oameni ai credinţei, tresăltăm de bucurie. Aşa a fost şi în ziua de 12 mai, când Maria a fost cufundată în baia Botezului, în biserica noastră. Trebuie să ne cerem iertare că, datorită unor scăpări regretabile, acest material apare acum şi nu în numărul precedent, cum se cuvenea. În schimb, contăm pe faptul că evenimentul îi va bucura pe toţi cititorii, în pofida acestei întârzieri. Micuţa creştină este fiica familiei Răzvan şi Ioana Bucuroiu – ataşaţi de ani de zile de parohia Sf. Ilie Gorgani. Aici s-au cununat acum 14 ani, tot aici, la noi, şi-au botezat primul născut – pe Toma Andrei – aici au năşit câteva perechi de tineri şi au botezat câţiva prunci. Le-a venit lor acum rândul să aibă emoţiile cuvenite ca părinţi, mai ales că cel care a săvârşit taina Botezului a fost Episcopul Vicar Varsanufie Prahoveanul, prin al cărui har şi slujire slujba a fost înălţătoare. Naşii copilei sunt tocmai din Oradea, părintele Vasile Bota şi prezbitera Ligia Maria. Părintele Vasile a ctitorit una dintre cele mai frumoase biserici din România ultimilor ani – cu hramul Sf. Apostol Andrei, şi este un vrednic slujitor al altarului, în NordVestul ţării. Soborul de preoţi – pe măsură! Pe lângă noi, preoţii parohiei, au venit să conslujească părintele arhimandrit Timotei Aioanei, exarh cultural al Arhiepiscopiei Bucureştilor şi părintele Nicolae Dascălu, directorul general al Centrului de presă Basilica . O prezenţă deosebit de pitorească a fost cea a grupului de maramureşeni veniţi tocmai din Poienile Izei, în frunte cu părintele Ioan Pop. Aceştia, cu graiul şi cu portul lor, au adus o binevenită pată de culoare în mijlocul Bucureştiului, toropit de canicula prematură... Printre

invitaţi, atât membri ai parohiei noastre – familia Hanganu – cât şi ziarişti creştini de top ai breslei lor: Răzvan Codrescu, Claudiu Târziu, Marius Vasileanu, Marina Baconschi, Radu Carp, Gheorghiţa Ciocioi, Iulian Capsali, Remus Rădulescu, Cristian Curte, Mădălin Iacob. Nu au lipsit nici alte nume ale vieţii publice bucureştene: Tudor Călin Zarojanu (TVR), Călin Mocanu (directorul teatrului Ţăndărică), Toader Paleologu, Sorin Faur (director Radio Guerilla), Radu Tudorache, Mihaela Voicu (director editura Sophia), Nicolae Ghincea (director Supergraph), cărora li s-au adăugat mai apoi dr. Pavel Chirilă, Varujan Vosganian, Ionuţ Tudose (director Yacht Magazin) şi mulţi alţii. Aşadar, un eveniment care a făcut şi mai cunoscută – în mediile culturale – biserica noastră. Desigur, parcă cele mai bucuroase au fost bunicile Mariei care şi-au văzut nepoata trecută – cu asemenea alai! – în rândul creştinilor. Despre părinţii trupeşti – ce să mai spunem? Emoţii, bucurie, lacrimi – fiindcă, după o sarcină dificilă, Dumnezeu s-a milostivit să cheme pe lume un copil sănătos. Le urăm tuturor viaţă lungă, să rămână ataşaţi de credinţă şi de biserica noastră şi să ne cheme la cununia Mariei! PREOŢII SLUJITORI AI PAROHIEI SFântul ILIE-GORGANI


5

ÎN DIALOG CU ENORIAŞII NOŞTRI Pentru acest număr, o scurtă dar plăcută convorbire cu DL LUCIAN VARLAM (83 ANI) Pr. V.G.: Domnule Lucian Varlam, sunteţi cunoscut ca fiind foarte ataşat şi nelipsit din biserica noastră. Totodată, deţineţi o funcţie in cadrul Consiliului parohial. Trebuie să adăugăm că aţi ajutat întotdeauna biserica noastră şi că dumneavoastră vă număraţi printre cei mai constanţi donatori. De cât timp păşiţi pragul bisericii noastre?

D‑l L.V.: Am lucrat la Ministerul Finanţelor timp de peste 40 de ani, iar în drumul meu spre casă mă opream adesea la această biserică. Am avut prilejul să-l cunosc mai îndeaproape şi pe Părintele Olescu. Cu timpul, am devenit foarte legat de acest loc, aici am depăşit toate necazurile mari pe care le-am avut, în special problemele de sănătate, iar Dumnezeu m-a ajutat de fiecare dată când m-am rugat aici. Pr. V.G.: Ne puteţi spune câteva ceva despre obârşia şi familia dumneavoastră?

D‑l L.V.: Mama era bucovineancă, provenea din zona Sucevei. A crescut şi a îngrijit singură doi copii, pe mine şi pe fratele meu mai mic. A muncit din greu pentru ca eu şi fratele meu să absolvim învăţământul superior. Toţi trei ne-am mutat la Bucureşti, iar aici mi-am urmat toate studiile. Am absolvit Facultatea de Finanţe şi Credit, iar unul din profesorii mei m-a recomandat pentru o slujbă în Ministerul Finanţelor. Apoi am fost transferat în învăţământ, unde am elaborat planuri şi programe de studiu pentru şcolile financiare, iar mai târziu am devenit inspector de învaţământ. Traseul meu profesional a culminat cu funcţia de şef de serviciu la Buget, unde timp de 25 de ani am întocmit bugetul ţării. A fost o responsabilitate foarte mare, din cauza căreia, în cele din urmă, am ajuns la spital. Şi astfel mi-a fost dat să trec prin zece intervenţii chirugicale de-a lungul timpului! În ceea ce-l priveşte pe fratele meu, a absolvit Facultatea de Electronică şi a fost director tehnic la TVR. A publicat şi câteva cărţi, ultima apariţie numindu-se “Investiţia în spiritualitate”. Pr. V.G.: Despre soţie şi copii, ce ne puteţi spune?

D‑l L.V.: Soţia mea a fost contabilă în cadrul RATB. Din

păcate, odată cu vârsta au apărut serioase probleme de sănătate, din cauza cărora nu mai poate ieşi din casă. Fiica noastră a absolvit Facultatea de Chimie şi, trebuie să spun, că ne ajută deosebit de mult, este un copil extraordinar! De asemenea, ne bucurăm foarte mult şi de nepotul nostru, student la Facultatea de Electronică şi Telecomunicaţii, care ne iubeşte şi ne cerceteaza des. Înseamnă foarte mult pentru noi, cred că aceste lucruri ne mai ţin în picioare! Pr. V.G.: Domnule Varlam, ne-am dorit foarte mult să realizăm acest interviu pentru că prezenţa dumneavoastră în biserică ne onorează şi ne încurajează de fiecare dată. Am înţeles că vă simţiţi foarte bine în biserica noastră. Aţi stabilit legături mai strânse cu unii dintre credincioşii de aici?

D‑l L.V.: Stau de vorbă cu mulţi credincioşi de aici, ne spunem păsurile, ne întrebăm cum mai suntem cu sănătatea… Pot spune că trăiesc o înălţare spirituală când mă găsesc în această biserică, iar învăţăturile pe care ni le daţi dumneavoastră, preoţii, ne luminează şi ne dau putere să mergem mai departe. Să ştiţi că am acasă toate cărţile dumneavostră şi citesc din ele, nu tot, că nu mă mai ajută ochii, dar citesc... Pr. V.G.: Acum, în încheierea discuţiei noastre, aţi putea oferi tinerei generaţii un sfat, o indrumare, având în vedere experienţa pe care o aveţi la venerabila dumneavoastră vîrstă de 83 de ani?

D‑l L.V.: Da, să-L caute pe Dumnezeu, în primul rând. Apoi, să muncească, să facă bine, să-l iubească pe aproapele, să se roage, să postească. Insist pe ideea de muncă, aşa cum în mod clar şi cu un revoluţionar simţ pedagogic accentua academicianul Simion Mehedinţi-Soveja în remarcabila sa lucrare “Altă creştere - Şcoala muncii”, în care ne arată că “adevărata şcoală a unui om şi chiar a unui neam este munca lui de toate zilele”. Interviu realizat de pr. Vasile Gordon şi transcris de Iosefina Sârbu


6

Prescurile de la Gorgani Impresii de călătorie liturgică în drum spre casă

P

entru unii clerici, slujirea preoţească se aseamănă cu un drum lin şi drept. Pentru alţi confraţi de altar, această slujire se aseamănă cu un drum abrupt, sinuos, ciclic sau în spirală. În privinţa mea, traiectoria celor zece ani de preoţie a avut, până acum, patru (!) puncte de cotitură, fiind influenţată de voia lui Dumnezeu şi de intervenţia unor oameni providenţiali. Totul a început cu darul hirotoniei în preot pe care l-am primit de la Î.P.S. Serafim Joantă în 16.12.2002 pentru o comunitate ortodoxă de români din Offenburg (Germania), comunitate restrânsă din punct de vedere numeric şi geografic, dar deosebit de caldă şi unită. După cinci ani de misiune în diaspora şi după încheierea studiilor post-universitare de la Strasbourg (2000-2007), am răspuns cu mare bucurie invitaţiei părintelui profesor Vasile Gordon pentru a mă transfera la biserica Sfântul Ilie-Gorgani din Bucureşti, fiind repede „adoptat” într-o parohie-familie instruită şi omogenă, distinsă şi ordonată, în care am slujit iniţial între 1.02.2008 şi 30.11.2010. În data de 01.12.2010, pentru „a face ascultare”, dar şi din raţiuni străine de voia mea (în limbaj bisericesc bisericesc s-ar spune „din binecuvântate pricini”), am fost transferat la o altă parohie din Capitală, Adormirea Maicii Domnului – Militari I. În cuvântul meu de rămas bun rostit înainte de a pleca spre noua mea destinaţie din cartierul bucureştean Militari, le-

am spus credincioşilor de la Gorgani că despărţirea va fi de şase luni (conform perioadei de probă pe care o respectă fiecare cleric transferat), neştiind că acest interval avea să fie de... douăzeci de luni, până în 01.08.2012. La acel moment, în sinea mea, nu credeam că aveam să mă mai întorc prea curând la Gorgani. Dar, câteodată, defectele şi slăbiciunile mele sunt „răsplătite” prompt şi... surprinzător de bine; dau dreptate celor care spun că „viaţa bate filmul”. Aşa se face că, din cutia deschisă a Pandorei rămăsese speranţa, iar speranţa s-a concretizat prin aprobarea favorabilă a cererii mele de revenire la Gorgani, deşi mi se propuseseră alte destinaţii „tentante” din Bucureşti. În mod deosebit, mă bucură şi mă linişteşte foarte mult gândul că voi sluji din nou cu preoţii Vasile Gordon, Emanoil Băbuş şi Silviu Tudose. Revederea cu ceilalţi membri ai familiei lărgite de la Gorgani (credincioşi, prieteni, cunoştinte, tinerii din cor) îmi umple inima şi chipul de bucurie. În ultimii doi ani, experienţa mea de preot la parohia Militari I s-a îmbogăţit cu exemplul sincer şi convingător al multor credincioşi care participau cu fervoare şi devotament la slujbe în orice condiţii (caniculă sau ger, aglomeraţie sau lume puţină, ordine sau dezordine, linişte sau gălăgie). De asemenea, aveam să constat un interes constant şi o sete aparte din partea unor credincioşi pentru catehezele şi dialogurile pe teme religioase din Postul Crăciunului

şi al Paştilor, adevărate momente de cunoaştere reciprocă, de aprofundare a credinţei dincolo de săvârşirea ritualului, de „taifas” duhovnicesc. Acum duc dorul acelor ore frumoase în care s-au creat punţi de comunicare sinceră şi totală între mine şi credincioşi, între altar şi naos, punţi care m-au ajutat să evit „rutina” slujbelor şi statutul impropriu de „prestator” de servicii religioase pentru o comunitate foarte mare (de aprox. 10.000 de familii, din care o treime erau repartizate mie). Am realizat cât de importantă este strădania (uneori reuşită, alteori nu) pentru slujirea cuvântului în viaţa unui cleric care este acaparat în mod nedrept, de cele mai multe ori, de slujirea sfinţitoare şi de cea conducătoare, deşi toate cele trei slujiri ar trebui să fie egale ca importanţă şi timp alocat în misiunea preoţească. Când îmi aduc aminte cu nostalgie de chipul luminos şi prietenos al pr. Marin Moldoveanu, plecat prea devreme din această viaţă (în 13.10.2011, la doar 53 de ani), îmi dau seama că viaţa e prea scurtă şi că toate sunt trecătoare, iar ceea ce rămâne în urma noastră sunt crâmpeiele senine şi frumoase din viaţă exprimate prin cuvinte. Cuvintele calde şi blânde ale pr. Marin sunt cele care rămân mult timp în sufletele celor care l-au cunoscut. E greu de spus ce sentimente mă încearcă acum. Pe de o parte, resimt ca nedreaptă, pripită şi dureroasă această nouă dezrădăcinare de la Militari I; pe


7 de altă parte, revenirea la Gorgani este o bucurie şi o uşurare pentru familia mea şi pentru multe proiecte personale amânate… sine die. Nu în ultimul rând, în ultimii cinci ani de preoţie am experimentat volens-nolens diferenţa dulceamară dintre colegialitate şi vasalitate, dintre transparenţă şi opacitate, dintre conlucrare şi disimulare, dintre coabitare şi monopol, dintre „chenoza” dia­ logului sincer şi „trufia” denunţului părtinitor, dintre pastoraţia bunului simţ şi cea a bunului plac. Am învăţat că armonia, deschiderea şi cordialitatea dintre slujitorii unui altar sunt determinante în viaţa unei parohii şi în bunul mers al acesteia. Altminteri, totul se reduce la mercantilism şi interese egoiste, la servilism şi robotizare liturgică, la un creştinism de „vitrină” impregnat de ignoranţă şi superstiţie, de ritualism şi formalism, de superficialitate, fără preocupări de luminare a credinţei şi de creştere spirituală reală. În ultimele douzeci de luni de slujire la Militari I (01.10.2010-01.08.2012), am fost deodată uluit şi răsfăţat cu un gest de o mare valoare sentimentală şi existenţială. O distinsă şi discretă doamnă, enoriaşă fidelă a bisericii Sfântul Ilie-Gorgani şi nelipsită de la slujbe, îmi aducea două sau trei prescuri cu o regularitate de orologiu elveţian, o dată la trei săptămâni, vineri seara. Prima dintre prescuri o foloseam la Liturghia de sâmbătă, a doua o foloseam la Liturghia de duminică, iar uneori foloseam a treia prescură la sărbătorile cu cruce roşie din cursul săptămânii. Grijulie fiind, mă suna de joi seara şi mă întreba dacă eu sunt rânduit pentru week-end-ul care se apropia, ştiind că, dacă suntem trei preoţi la altar, mie imi venea rândul ca protos (întâietate în slujire la Proscomidie şi la Sfânta Liturghie) o dată la trei săptămâni. Atunci când era liberă, venea şi la Liturghie în Militari şi simpla ei prezenţă îmi alina dorul de casă, adică de Sfântul Ilie-Gorgani. Ei bine, aceste prescuri, pe lângă faptul că erau pregătite cu multă pricepere şi dragoste, că erau bine crescute şi coapte, că aveau un gust deosebit, mi-au întreţinut viu dorul după slujirea de la Gorgani şi după atmosfera deosebită a slujbelor de acolo. Agneţul

rezultat din prescură era de o frumuseţe rară pe Sfântul disc... Ţin să îi mulţumesc pe această cale pentru că a crezut în întoarcerea mea acasă atunci când eu şi mulţi alţii ne resemnasem deja. Mulţumesc şi altor credincioşi, ştiuţi şi neştiuţi de mine, pentru că au crezut cu putere că rugăciunile lor vor fi ascultate de Dumnezeu care a surprins pe unii (chiar şi pe mine) prin revenirea mea la matcă. Mulţumesc şi unor credincioşi de la fosta parohie din cartierul Militari care s-au familiarizat deja cu frumuseţea şi liniştea slujbelor de la Gorgani, urmate întotdeauna de un cuvânt cumpănit şi ziditor.

Alese mulţumiri şi celor trei preoţi de la Gorgani care m-au primit cu cordialitate şi braţele deschise, ca pe cineva de-al ca‑ sei. Un cuvânt special de reverenţă şi de gratitudine P.F. Părinte Patriarh Daniel care a aprobat întoarcerea mea din exil! Atunci când compar slujirea la diferite altare cu o călătorie liturgică prin viaţă, îmi doresc ca oprirea mea în staţia de la Gorgani punctul terminus al slujirii preoţeşti. Cine ştie, totul e posibil... Poate da, poate nu. Mai presus de toate, spun: Doamne, facă-se voia ta! Pr. Vasile Creţu


8 PROGRAMUL LITURGIC AL LUNII SEPTEMBRIE

PROGRAMUL LITURGIC AL LUNII OCTOMBRIE

- Sâmbătă, 1 sept., h. 9.00‑11.00: Sfânta Liturghie şi parastase; h. 18.00: Vecernie

- Miercuri, 3 oct., h. 17.30: Slujba sfinţirii apei; h. 18.30: dialoguri - Vineri, 5 oct., h. 17.30: Slujba Acatistului şi spovedanii - Sâmbătă, 6 oct., h. 9.00‑11.00: Sfânta Liturghie şi parastase; h. 18.00: Vecernie

† Duminică, 2 sept., h. 8.15–12.00: Utrenia şi Sfânta Liturghie - Miercuri, 5 sept., h. 17.30: Slujba sfinţirii apei; h. 18.30: dialoguri - Vineri, 7 sept., h. 17.30: h. 17.30: Vecernie cu Litie şi spovedanii † Sâmbătă, 8 sept., Naşterea Maicii Domnului, h. 8.15‑12.00: Utrenia, Sfânta Liturghie şi parastase; h. 18.00: Vecernie † Duminică, 9 sept., h. 8.15–12.00: Utrenia şi Sfânta Liturghie - Miercuri, 12 sept., h. 17.30: Vecernie; h. 18.30: dialoguri - Joi, 13 sept., h. 17.30: Vecernie cu Litie şi spovedanii † Vineri, 14 sept., Înălţarea Sfintei Cruci, h. 8.15‑12.00: Utrenia şi Sfânta Liturghie; h. 17.30: Acatistul Sfintei Cruci (zi de post) - Sâmbătă, 15 sept., h. 9.00‑11.00: Sfânta Liturghie şi parastase; h. 18.00: Vecernie † Duminică, 16 sept., h. 8.15–12.00: Utrenia şi Sfânta Liturghie - Miercuri, 19 sept., h. 17.30: Vecernie; h. 18.30: dialoguri - Vineri, 21 sept., h. 17.30: Slujba Acatistului şi spovedanii - Sâmbătă, 22 sept., h. 9.00‑11.00: Sfânta Liturghie şi parastase; h. 18.00: Vecernie † Duminică, 23 sept., h. 8.15–12.00: Utrenia şi Sfânta Liturghie - Miercuri, 26 sept., h. 17.30: Slujba sfinţirii icoanelor; h. 18.30: dialoguri - Vineri, 28 sept., h. 17.30: Taina Sfântului Maslu şi spovedanii - Sâmbătă, 29 sept., h. 9.00‑11.00: Sfânta Liturghie şi parastase; h. 18.00: Vecernie † Duminică, 30 sept., h. 8.15–12.00: Utrenia şi Sfânta Liturghie

† Duminică, 7 oct., h. 8.15–12.00: Utrenia şi Sfânta Liturghie - Miercuri, 10 oct., h. 17.30: Vecernie; h. 18.30: dialoguri - Vineri, 12 oct., h. 17.30: Slujba Acatistului şi spovedanii - Sâmbătă, 13 oct., h. 9.00‑11.00: Sfânta Liturghie şi parastase; h. 18.00: Vecernie cu Litie † Duminică, 14 oct., Sfânta Cuv. Parascheva, h. 8.15‑12.00: Utrenia, Sfânta Liturghie şi parastase - Miercuri, 17 oct., h. 17.30: Vecernie; h. 18.30: dialoguri - Vineri, 19 oct., h. 17.30: Taina Sfântului Maslu şi spovedanii - Sâmbătă, 20 oct., h. 9.00‑11.00: Sfânta Liturghie şi parastase; h. 18.00: Vecernie † Duminică, 21 oct., h. 8.15–12.00: Utrenia şi Sfânta Liturghie - Miercuri, 24 oct., h. 17.30: Vecernie; h. 18.30: dialoguri - Joi, 25 oct., h. 17.30: Vecernie cu Litie şi spovedanii † Vineri, 26 oct., Sf. M. Mc. Dimitrie, Izvorâtorul de mir, h. 8.15‑12.00: Utrenia, Sfânta Liturghie şi parastase; h. 17.30: Vecernie cu Litie şi spovedanii † Sâmbătă, 27 oct., Sf. Cuv. Dimitrie cel Nou, h. 8.15‑12.00: Utrenia, Sfânta Liturghie şi parastase; h. 18.00: Vecernie † Duminică, 28 oct., h. 8.15–12.00: Utrenia şi Sfânta Liturghie - Miercuri, 31 oct., h. 17.30: Slujba sfinţirii icoanelor; h. 18.30: dialoguri

Redacţia: Redactor onorific: Răzvan Bucuroiu. Redactor: Constantin Gordon. DTP: Larisa Barbu Membri şi contacte: pr. paroh Silviu Tudose: tel. 021.315.54.99; e‑mail: pr.silviutudose@yahoo.com; pr. Vasile Gordon: tel. 021.315.21.42; e‑mail: pr.gordon@yahoo.com; pr. Emanoil Băbuş: tel.: 0742.013.345; e‑mail: emil_babus@yahoo.com; Pr. Vasile Creţu 0751.071.546 cretu.vasile@gmail.com; Constantin Gordon: tel. 0730.560.995; e‑mail: constantingordon@yahoo.com Sediul redacţiei: Str. Silfidelor nr. 5, sector 5, Bucureşti. Adresa web: www.gorgani.ro

Bp 107  

Buletinul parohial

Read more
Read more
Similar to
Popular now
Just for you