Page 1

„Atunci s-a apropiat Ilie Proorocul de popor şi a zis: Până când veţi şchiopăta de amândouă picioarele? Dacă Domnul este Dumnezeu, urmaţi Lui!” (III Regi 18, 21)

martie – aprilie 2012

foaie pentru întărire sufletească, atitudini şi comunicări

LECŢIA LUMÂNĂRII F

iecare slujbă din cursul anului este împodobită cu aprinderea a zeci, sute şi mii de lumânări, ca obiecte de cult cu profunde semnificaţii liturgice şi pastorale. Lumânarea reprezintă, întâi de toate, o jertfă sau ofrandă din partea credincioşilor, ce se adaugă altor daruri liturgice: prescură (pâine), tămâie, vin, ulei etc. Dacă este din ceară curată de stup, atunci arde mai frumos, nu face fum, flacăra ei însăşi fiind mai curată, faţă de cele din parafină. Părintele Galeriu ne spunea în vremea studenţiei să luăm aminte că toate produsele din stup (mierea, propolisul, ceara) sunt făcute doar de albinele „fecioare” (le numea şi „monahii”), apicultorii bine ştiind că numai matca este fecundată de „trântori” şi doar ea „naşte” puiet… Voia să evidenţieze puritatea hărnicuţelor albine, drept pildă pentru cultivarea curăţiei oricărui om şi creştin harnic. Ştim, apoi, că lumânarea însoţeşte viaţa noastră de la leagăn până la mormânt, şi chiar dincolo de mormânt: la botez, la împărtăşanie, la cununie, la sfeştaniile de acasă, lângă patul morţii, la parastase… Şi, să nu uităm, la toate slujbele bisericii. Cu deosebire la slujba de Înviere! Ce simbolizează pentru creştini lumânarea, de fapt lumina ei? Pe Iisus Hristos şi învăţătura Sa. El Însuşi spune: „Eu sunt Lumina lumii” (Ioan 8, 12). Astfel, „Lumina” devine din atribut un alt nume pentru Hristos-Dumnezeu, când spunem „Dumnezeu este Lumină”, după cum tot un alt nume este şi „Iubirea”, când spunem „Dumnezeu este Iubire” (I Ioan 4, 8). Şi, iată, de 2000 de ani flacăra Evangheliei Sale luminează viaţa tuturor oamenilor care vor s-o primească în case

şi în suflete! Odată cu acest înţeles, lumânarea reprezintă şi o lecţie de pedagogie: ca să dea lumină, ea se topeşte / se jertfeşte puţin câte puţin. Hristos, ca să ne lumineze, a dus o viaţă jertfelnică, având şi o moarte jertfelnică. Părinţii noştri, ai fiecăruia, să ne amintim, ne-au învăţat cele bune muncind jertfelnic, topindu-şi zilele şi sănătatea puţin câte puţin… Mari bărbaţi ai neamului nostru au luminat în jurul lor tot printr-o viaţă jertfelnică, unii ostenind neîntrerupt până la adânci bătrâneţi, ca marele geograf Simion Mehedinţi (94 ani), sau părintele Dumitru Stăniloae (90); alţii topindu-se prematur, istoviţi de muncă şi suferinţe, ca Mihai Eminescu (39), George Coşbuc (52), Vasile Pârvan

Anul XIV, nr. 6 (104)

din SUMAR Sfânta Lumină de la Ierusalim . . . . . . . . . . . p. 2 Părintele Andrei Mihăilescu - 60 de ani de la trecerea în veşnicie . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . p. 3 Nu judeca, ca să nu fii judecat! . . . . . . . . . . . p. 6

(45), Nicolae Paulescu (62), Ciprian Porumbescu (nici 30), Dinu Lipatti (33); iar unii sfârşind cu demnitate prin închisori, ca Mircea Vulcănescu (48), sau Valeriu Gafencu (31). Şi ca dânşii, mulţimulţi alţii… Lecţia de pedagogie a lumânării să ne fie, aşadar, călăuză spre a duce fiecare o viaţă jertfelnică, de folos celor ce vieţuiesc în jurul nostru, în familie, la serviciu, în sânul neamului şi peste tot în lume pe unde ne vom purta paşii. Preot Vasile Gordon


2

SFÂNTA LUMINĂ DE LA IERUSALIM Mărturia unei creştine ortodoxe şi a soţului său, musulman1

A

m vizitat, pentru a doua oară, locurile sfinte, dar a fost pentru prima dată când am participat de Sfintele Paşte! Împreună cu familia mea (soţul, care este musulman, fiul meu de 14 ani şi mama mea) şi alte cinci familii de prieteni, patru dintre ei catolici, am hotărât să participăm la evenimentul venirii Sfintei Lumini. Încă dinainte, am aflat că acest minunat eveniment are loc sâmbăta, la orele 2-3 după amiaza, şi că de fiecare dată participă, în interiorul complexului (capacitate de aprox. 5000), un număr de credincioşi cel puţin dublu, cu toţii dornici de a se poziţiona cât mai aproape de intrarea în bisericuţa Sf. Mormânt. Cu alte cuvinte, aprox. 10.000 de oameni se calcă, practic, în picioare, pentru un loc cu puţină vizibilitate! Nu cred că este cazul să descriu întreaga festivitate care precede Sfânta Lumină, începând cu acel ritual de sigilare a bisericii de vineri seara şi până la rugăciunea Patriarhului Ierusalimului, în urma căreia Sfânta Lumină coboară în chip minunat, de fiecare dată altfel, şi aprinde vata împrăştiată pe piatra mormântului Sfânt, dar de multe ori şi lumânările unora dintre credincioşi. Abia după aceea, Patriarhul iese şi dă Lumina celor din jur. Astfel, la ora 8 dimineaţa ne-am reunit cu delegaţia patriarhală şi ne-am îndreptat spre Sf. Mormânt, ştiind că numai procedurile de intrare durează câteva ore. Am fost ultima delegaţie şi, iniţial, am avut impresia că vom sta lejer. Din păcate, în spatele nostru s-a dat drumul unui număr uriaş (mii) de credincioşi ruşi! Aglomeraţia creată a fost de nedescris în cuvinte! Practic, nu‑ţi puteai introduce mâna în buzunar, darămite să te mai şi mişti! Soţul meu, după vreo 15 minute (fiind şi puţin claustrofob şi având şi o uşoara insuficienţă respiratorie), a spus că‑i este imposibil să mai reziste şi că încearcă să iasă; a vrut iniţial să‑l ia şi pe fiul nostru, dar ne‑am dat seama că este imposibil să se descurce unul, darăDin smerenie şi discreţie, autorii mărturisirii ne-au rugat să nu le dezvăluim identitatea.

1

mite doi! Soţul a înotat prin masa aceea şi a dispărut între oameni! Deşi poziţia noastră era relativ cu vizibilitate, la circa 30m de intrarea Sf. Mormânt, nu pot descrie în cuvinte ce disperare m-a cuprins, cu o mama fragilă, cu poliartrită, osteoporoză etc., în pericol de a fi zdrobită lângă mine, cu un copil ce are şi el o afecţiune şi trebuie atent monitorizat, fără apă şi despărţită de ceilalţi, nu foarte departe, dar nu atât cât să ne putem ajuta unii pe ceilalţi! Cu toate acestea, nu am încetat să mă rog şi să sper că acest chin, care nu poate fi comparat cu al Mântuitorului, nu va fi in zadar! Astfel, aproape imediat, un preot tânăr, catolic, împreună cu nişte măicuţe, tot catolice, i-au făcut loc fiului meu pe un piedestal de marmură, în picioare, cu nivelul capului la aer, şi având spatele sprijinit de perete, adică foarte bine comparativ cu restul lumii! Iar mama a fost protejata din cealaltă parte de unul din prietenii noştri, căci în faţa ei era o persoana de talie XXXL (1,90, 150 kg.), care putea oricând să se prăbuşească peste mama la presiunea celor din faţă! Din păcate, din acest motiv, mama nu a putut vedea nimic... În această poziţie, am aşteptat, foarte emoţionaţi, momentul sosirii Sfintei Lumini circa 3 ore! Nu am putut decât să spun Tatăl Nostru cu voce tare şi acest lucru, am aflat ulterior, i-a ajutat şi pe prietenii noştri să reziste. Într‑­adevăr, în momentul când au început să bată clopotele, deşi Patriarhul nu ieşise încă din bisericuţa Sf. Mormânt, au început să se vadă, din loc în loc, lumânări aprinse sporadic de la sine, iar unul dintre prietenii aflaţi mai în faţă a observat cum, de la uşa Sf. Mormânt, s-a împrăştiat o lumină, ca razele unei salbe de steluţe, ce a aprins lumânările unui

călugăr aflat la un balcon la înălţime. După aceea, a ieşit Patriarhul şi a dat Lumina, care imediat s-a împrăştiat din mână‑n mână (din nou momente de tensiune, cu atâtea lumânări aprinse într-o masă compactă de oameni!) Toţi din grup am reuşit să ne reunim, plini de bucurie, în bătaia clopotelor şi cântând Hristos a Înviat în română – la concurenţă cu celelalte popoare. După ce cu greu ne-am regăsit, soţul meu mi-a povestit următoarele: afară, cam la 25m de locul unde rămăsesem noi, s-a alăturat familiei prietenei noastre, ce era cu soţul şi fiul ei, şi, împreună, s-au aşezat pe nişte trepte pentru mai mult aer. Vizibilitate era doar printr-o arcadă-uşă ce lasă să se vadă marea masă de capete ale oamenilor din zona de unde veniserăm. Nici vorbă de vedere spre Sfântul Mormânt! Dar, în momentul când au început să bată clopotele, semn că lumina a sosit, soţul meu şi-a îndreptat privirea spre mulţime şi a văzut ceva ca un fulger razant, dar în formă de val, care a trecut peste capetele oamenilor, s-a lovit de pereţi şi s-a întors peste capete în aceeaşi formă, în câteva secunde! Soţul meu este un om credincios, chiar dacă nu este creştin, şi a mărturisit că acest fenomen nu era nimic din ce mai văzuse vreodată şi nu putea fi sub nici o formă o lumină de blitz. De altfel, identic a descris şi prietena noastră ce se afla lângă el şi care, mai mult, i-a atras atenţia asupra candelabrelor ce se balansau, în urma trecerii luminii. El a fost foarte impresionat, dar, aşa cum spuneam, este credincios şi a spus că-l impresionează, dar nu îl miră, deoarece Dumnezeu are puterea de a realiza orice, inclusiv de a face această minune! Mare e lucrarea lui Dumnezeu: noi, cei dinăuntru, care ne-am dorit şi ne‑am zbătut să ajungem cât mai în faţă ca să vedem cât mai bine, nu am avut parte de asemenea minune, iar el, un musulman, da! Am plecat dărâmaţi de osteneală, dar împliniţi şi cu dorinţa de a reveni şi la anul (propunerea venind chiar de la soţul meu), desigur cu speranţa unei mai mici aglomeraţii, dar pregătiţi sufleteşte în cazul în care va fi la fel…


3

Părintele Andrei Mihăilescu 60 de ani de la trecerea în veşnicie Anul acesta se împlinesc 60 de ani de la adormirea în Domnul a vred‑ nicului de pomenire părinte Andrei Mihăilescu, slujitor al Bisericii Sf. Ilie‑Gorgani vreme de aproape 40 de ani. La numai 62 de ani, în Vinerea Mare a anului 1952, în data de 18 apri‑ lie, părintele Andrei trecea în veşnicie, lăsând în urmă amintirea unui om care a răspuns cum se cuvine chemării de a fi slujitor al lui Dumnezeu şi al oamenilor. A fost înmormântat în Cimitirul Sfânta Vineri din Capitală, nu departe de capela centrală.

Născut în oraşul Băicoi, din jud. Prahova, în 1890, părintele Andrei a ajuns preot la Gorgani în 1916, urmând socrului său, părintele Athanasie Stoicescu, care slujea aici din 1874. De numele părintelui Andrei se leagă momente importante din istoria parohiei noastre, fapt pentru care am considerat potrivit să‑i evocăm personalitatea. Evocarea noastră va fi una sumară, dorindu-se a fi un preambul al unei lucrări mai ample despre istoria parohiei noastre, pe care dorim să o publicăm. Cercetând arhiva parohială, am constatat râvna deosebită pe care părintele a avut‑o pentru slujirea lui Dumnezeu şi a oamenilor, fiind foarte apreciat de contemporani. Nu la mulţi ani după ce a preluat parohia, în 1922, după cum am găsit consemnat în Procese Verbale ale Consiliului Parohial, îşi propunea: 1) Intervenţii pentru refacerea planului de sistematizare, aşa ca faţada bisericii să fie complet liberată de clădiri cari o sufocă. 2) Facerea unei case parohiale. 3) Repararea şi înfrumuseţarea sfântului locaş. 4) Facerea unei scări de intrare în biserică. Toate aceste deziderate au fost împlinite de Părintele Andrei împreună cu membrii Consiliului parohial şi cu toţi enoriaşii. Din Consiliu făceau parte în acea vreme oameni deosebiţi, între care amintim pe cunoscutul avocat Ioan Vineş, pe Nae Dumitrescu, Preşedintele Societăţii „Tinerimea Română” sau pe Generalul Gheorghe Cantacuzino. Datorită lor ne bucurăm astăzi de faptul că în faţa bisericii nu s-a construit un imobil cu şase etaje şi că pe acel loc s‑au construit scările de acces, pe terenul expropriat de Primăria Capitalei şi cumpărat de parohie. Tot datorită lor există astăzi casa parohială din latura de nord a bisericii, construită cu multă pricepere şi cu mult bun gust. Şi, poate cel mai important lucru, acestor oameni le datorăm forma actuală a lăcaşului de cult, care a fost restaurat în acea vreme: s-a construit turla de zid, în care se află clopotele, în locul uneia de lemn, a fost refăcut acoperişul, a fost restaurat pridvorul şi pardosit cu travertin, a fost deschisă o uşă de acces în sfântul altar, pe latura de nord, şi multe alte lucruri pe care le veţi afla în viitor. Viaţa părintelui Andrei nu a fost una foarte uşoară. Împreună cu d-na preoteasă Elisabeta, fata părintelui Athanasie, dăruiţi de Dumnezeu cu trei fete (Anastasia, Elisabeta şi Adriana), au fost nevoiţi să treacă prin multe încercări. Tot în arhivă am găsit mărturia unuia dintre consilieri, după moartea părintelui, care descria cum, „prin ploaia de gloanţe germane părintele a salvat,

cu copiii săi, diferite odoare bisericeşti de la focul ce ameninţa toată biserica”. De asemenea, este consemnat domiciului forţat la care a fost obligat, în afara Bucureştiului, la Tismana, în perioada dictaturii carliste (aprilie – octombrie 1938). Dorim ca aceste puţine cuvinte să constituie o pioasă amintire şi un gest de recunoştinţă pentru tot ceea ce părintele Andrei a făcut pentru Biserica Sf. Ilie‑Gorgani, spre veşnica lui pomenire, dar şi un îndemn pentru noi de a iubi mai mult ceea ce înaintaşii


4 s‑au străduit să ne lase moştenire.

Mărturii despre Părintele Andrei Mihăilescu ale Dlui Avocat Ioan Podaşcă

Fiule 1) Intră în Sf. Biserică cu cuget curat; gândeşte la cele sfinte, nu la cele omeneşti. 2) Nu sta la uşă, că nu te poţi ruga şi împiedici şi pe alţii să intre. Dacă nu este loc în mijlocul bise‑ ricii, stai în părţile laterale, bărbaţii în dreapta, iar femeile în stânga. 3) Lasă strănile pentru bătrâni, iar cele din faţă pentru cei ce poartă grijă de Sf. Locaş. 4) Nu te închina la Sf. Icoane în timpul Sfintei Liturghii şi mai ales când se cădeşte, ci închinarea să se facă înainte sau după Liturghie. 5) Nu trece prin faţa uşilor împărăteşti când sunt deschise şi nici prin faţa preotului când este în mijlocul bisericii,. 6) Fii cuviincios în îmbrăcăminte şi în purtare. Scrie numele tău şi ale alor tăi la vii, precum şi nume‑ le morţilor, şi dă-l preotului să le pomenească la Sf. Proscomidie, căci numai astfel ai partea ta. 7) Nu vorbi în biserică şi nu lăsa nici pe altul să vorbească. 8) La acatiste nu cereţi lucruri imposibile şi nici nu scrieţi multe, ci, în câteva cuvinte, formulaţi cererea voastră, deşi nici de aceasta nu e nevoie, fiindcă Dumnezeu ştie mai dinainte ce cerem noi de la El. 9) În rugăciune gândeşte-te la tine, la păcatele tale şi cum ai putea dobândi mântuirea, iar nu la altul, şi nu-l judeca pe acela. Numai Dumnezeu are tot dreptul să ne judece pe toţi. Îndrumări ale Părintelui Andrei Mihăilescu, 1941

Cu câteva zile înainte de Duminica Floriilor, am avut bucuria să stăm de vorbă cu Dl. Avocat Ioan Podaşcă, nepotul părintelui Andrei Mihăilescu, născut la 20 octombrie 1911, în Băicoi. A răspuns cu mult drag invitaţiei noastre, revenind la parohia pe care a cunoscut‑o încă de când era elev al Liceului „Gheorghe Lazăr”. A ajuns un avocat de succes, studiind Istoria şi Dreptul, ucenicia în avocatură făcând‑o pe lângă Av. Ioan Vineş, epitrop al Bisericii noastre. Ulterior, a rămas ataşat de Biserica Sf. Ilie‑Gorgani, unde slujea unchiul dumnealui şi în care s‑a şi căsătorit, în 1935, cu Paraschiva Unteanu, cea care avea să devină una dintre primele 36 de femei avocat ale României. Cununia a fost oficiată de Mitropolitul Visarion Puiu, iar masa a fost organizată în casa parohială. Dl. Podaşcă ne‑a istorisit cum vreme de aproape 25 de ani a făcut parte din Consiliul Parohial al Bisericii noastre, fiind foarte implicat în viaţa parohiei, mai ales ca reprezentant al ei în procesele pe care le-a avut, dar şi în acţiunea de strângere de fonduri pentru reparaţii sau construirea scărilor de acces. A fost martor şi a participat activ la toate cele realizate în perioada păstoririi Părintelui Andrei Mihăilescu, despre care ne‑a spus: Slujea şi vorbea foarte frumos. Venea lume foarte multă. Unchiul meu aducea aici o mulţime de oameni de valoare, care să predice. De câte ori nu l-am auzit eu pe Gala Galaction predicând aici… Aducea la slujbele importante şi pe diaconul Evghenie Orghidan, care avea cea mai frumoasă voce pe care am auzit-o vreodată. Unchiul meu a fost nu numai preot, ci şi profesor de Religie la Liceul Lazăr şi la Şcoala Normală. Spre final, cel mai mult l-a afectat domiciliul forţat de la Tismana, unde a stat vreo şase luni de zile, fără să fie judecat. După aceea, şi după ce au venit comuniştii, a trăit cu frica de a nu fi arestat din nou. Uneori, venea şi dormea la mine, de frică. Sigur că şi acest lucru i-a afectat sănătatea şi de aceea, la numai 62 de ani, în Vinerea Mare, foarte obosit fiind, a făcut infarct şi a trecut la Domnul…


5

De asemenea, ne-a vorbit cu nostalgie de evenimentele importante care au marcat istoria Bisericii şi a Ţării, cum a fost, de exemplu, slujba de prohodire a lui Moţa şi Marin de la Gorgani: A fost cea mai grozavă înmormântare pe care am văzut-o în aceşti 100 de ani ai mei. Moţa a fost avocat şi l-am cunoscut: fiu de preot şi un patriot extraordinar; şi-a dat, săracul, viaţa pentru cauza creştinătăţii. L-am întrebat pe Dl. Podaşcă de ce nu a ales să fie preot, fiind născut într‑o familie cu foarte mulţi preoţi. Ne-a mărturisit că, în copilărie, înainte să ajungă în Bucureşti, bunicul său, preot în Băicoi, tatăl părintelui Andrei, l-a dus să dea examen la Seminarul din Buzău. Acolo însă a fost respins şi la vizita medicală, şi la muzică… A fost rânduiala lui Dumnezeu să-l cheme la altă slujire, tot în slujba oamenilor, pe care i-a ajutat permanent: I-am

ajutat pe toţi şi nu am nici un duşman. Nu-şi dă nimeni seama că nu pleacă de aici cu nimic… Dacă ne-am aminti mereu că murim (memento mori) şi că nu plecăm cu nimic material de pe pământ, atunci conştiinţa şi cugetul nostru ar fi mult mai curate şi răsplata divină pe măsură. Cu o carieră de avocat strălucită, apărător al lui C. Noica şi al lui I. Pillat, pledând la tribunal şi când avea 80 de ani, Dl. Podaşcă a fost dăruit de Dumnezeu cu o viaţă lungă şi binecuvântată, chiar dacă nu a fost lipsită de încercări. Poate cea mai grea dintre ele, după intoxicaţia de care a scăpat când avea doi ani, a fost dărâmarea casei pe care şi-o construise împreună cu soţia în fostul cartier Uranus, unde se află acum Casa Poporului. Despre soţia dumnealui ne-a spus: De când a murit, în urmă cu trei ani, nu s-a stins nici zi nici noapte în casa mea candela, lângă care se află portretul ei şi flori albe, pe care le împrospătez săptămânal. L-am mai întrebat: Care e secretul unei astfel de vieţi, de peste 100 de ani? Secretul?O viaţă cumpătată, o viaţă bazată pe credinţă şi o viaţă în care să poţi să iubeşti pe aproapele tău. Adică cele trei mari virtuţi: credinţa, speranţa şi dragostea.Le-am practicat toată viaţa. Pot să spun, fără să mă laud, că nu am duşmani în momentul de faţă. Desigur, spaţiul Buletinului nostru nu ne permite să scriem toate mărturiile D-lui Podaşcă, care vor face parte din monografia parohiei. Până atunci, rămânem cu bucuria de a-l fi cunoscut, pentru care mulţumim lui Dumnezeu şi Îl rugăm să‑i dea Dlui Ioan Podaşcă sănătate, pace şi bucurie. Îi mulţumim pentru tot ce a făcut şi face pentru noi! Pr. Silviu TUDOSE


6

Nu judeca, ca să nu fii judecat! L

a începutului Postului Mare, auzim cuvintele: „Uşile pocăinţei deschide-mi mie, Dătătorule de viaţă […]”. De fapt, ele sunt un fel de poartă de acces, prin care noi putem intra în perioada sfântă care ne conduce spre Învierea lui Iisus, o uşă care ne dă acces la pocăinţă. Ne reamintim că acest cuvânt „pocăinţă” sau „remuşcare”, „părere de rău” este traducerea termenului evan­ghelic grecesc metanoia, ceea ce înseamnă „schimbarea minţii”. Este vorba însă despre o schimbare mult mai profundă decât ceea ce numim de obicei aşa-numita pocăinţă exterioară. Ceea ce ni se cere este, de fapt, schimbarea radicală, reînnoirea, convertirea. Pentru aceasta, trebuie să ne asumăm trecutul şi să trăim prezentul cu decizii clare, cu dorinţa reînnoirii în perspectiva bunului celui mai de preţ: mântuirea. În perioada Postului Mare din acest an, la parohia noastră, ne-am propus să vorbim în dialogurile de miercuri seara despre un păcat peste care trecem uneori cu superficialitate. Este vorba despre riscul foarte mare pe care ni-l asumăm atunci când îl judecăm pe cel de lângă noi. De asemenea, acest păcat îşi are originea în altul foarte grav, orgoliul, şi îl comitem destul de des în absenţa celui pe care-l criticăm. De aceea, în paginile Buletinului nostru parohial, ne-am gândit să facem un rezumat al acestor discuţii, pe care le-am purtat cu privire la ispita, pe care o avem cu toţii în fiecare zi, transformată apoi într-un păcat: a judeca pe alţii, nevoia maladivă de a vorbi de rău pe cineva, când acesta nu este de faţă. Atunci când vorbim despre acest păcat, trebuie să facem referire la două texte biblice: Pilda Vameşului şi a Fariseului (Luca XVIII,10-14) şi Predica de pe Munte, consemnată de Luca VI, 37. În parabola vameşului şi a fariseului, putem observa cum păcatul poate fi o boală interioară. Evanghelistul Luca consemnează, prin cuvintele rostite de Mântuitorul Hristos, o stare de fapt. A fi fariseu însemna, înainte de toate, a te simţi drept, dar a te justifica pe spatele altora. Cu alte cuvinte, ne putem considera şi noi drepţi, dar cu condiţia să nu-i desconsiderăm pe alţii. Ceea ce este foarte important într-o astfel de situaţie este nu ceea ce gândim noi despre noi, ci ceea ce gândim despre alţii. În societatea noastră, exemplele sunt foarte multe cu semeni de-ai noştri care-şi desconsideră rudele, prietenii, cei pe care-i întâlnesc pe stradă, în mijloacele de transport, în trafic, în pieţe etc. Apreciindu-se pe sine după criterii arbitrare (banii) şi făcându-se judecătorul celorlalţi (vezi posturile de televiziune sau tabloidele autohtone, precum şi expresii des întâlnite precum „lasă că şi el fură”, „lasă că a avut destul noroc în viaţă” etc.), pe care ajunge să-i dispreţuiască, aceştia se iau pe sine unitate de măsură, ca şi cum ar fi Dreptul Judecător, crezând că pot aprecia cu obiectivitate ce este bine şi ce este rău în viaţa celorlalţi. Or, noi ştim că aceasta o poate face numai Dumnezeu, Care cunoaşte atât de bine intenţiile fiecăruia. În astfel de situaţii, avem convingerea

că suntem drepţi (riscul este mare chiar şi pentru cei care vin des la biserică) şi atunci ne aflăm în postura fariseului. Ne putem crede drepţi, putem evidenţia calităţile cu care ne-a înzestrat Dumnezeu, dar să rămânem smeriţi, să nu-i desconsiderăm pe ceilalţi. Analizând cu atenţie gestul fariseului, înţelegem că Hristos nu-i reproşa faptul că postea sau că dădea zeciuială din ce câştiga, ci numai buna părere pe care o avea despre sine. Riscul comiterii zilnice a acestui păcat al judecării celuilalt este în egală măsură şi pentru cel bogat, dar şi pentru cel sărac, sau pentru cel care vine în mod regulat la biserică, sau pentru cel care nu vine. De aceea, şi complexitatea acestui păcat şi greutatea evitării lui. Fiecare dintre noi caută o justificare, o motivaţie pentru faptele sale, sau se consolează gândindu-se la păcatele celorlalţi. Trebuie să ne fie clar că pentru toţi există un singur Judecător: Iisus Hristos şi niciodată nu vom putea obţine mântuirea prin comparaţie. Greşelile celorlalţi nu ne vor putea face drepţi, constatare la care ajunge şi Sfântul Apostol Pavel, atunci când ne îndeamnă: „nu faceţi nimic din duh de ceartă, nici din slavă deşartă, ci cu smerenie unul pe altul să-l socotească mai de cinste decât el însuşi”. În numărul viitor vom reflecta asupra judecăţii pe care credem că suntem îndreptăţiţi să o avem asupra celorlalţi, folosind toate mijloacele pentru a-l critica, a-l condamna fără să-l ascultăm, chiar dacă ştim că ne putem înşela, iar experienţa de viaţă a fiecăruia dintre noi ne oferă suficiente exemple în acest sens. Pr. Emanoil Băbuș


7

„CARTE

FRUMOASÅ, CINSTE CUI TE-A SCRIS!“

Lucrarea catehetică – misiunea jertfelnică a preoţilor

M

ulţi dintre noi cunoaştem de ani buni activitatea publicistică a părintelui profesor Vasile Gordon, preot slujitor al bisericii noastre. Majoritatea titlurilor publicate de dânsul se află şi în biblioteca parohială, iar cei interesaţi au avut ocazia să le răsfoiască, sau chiar să le citească integral. Cunoaştem, de asemenea, şi preocuparea majoră a părintelui Gordon pentru lucrarea de împărtăşire a învăţăturii ortodoxe a Bisericii, pentru catehizarea creştinilor, nu numai în biserică – prin predici şi dialoguri cu credincioşii, dar şi în rândul studenţilor, viitorilor preoţi, cărora părintele le predă cursuri de Omiletică şi Catehetică, la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” a Universităţii din Bucureşti. Apariţia recentă, la editura Sophia, a cărţii Cateheze pastorale pe înţelesul tuturor, semnată de părintele Vasile Gordon, vine, iată, să confirme şi să continue această misiune a părintelui. Este şi un motiv de bucurie pentru enoriaşii noştri, dacă ne gândim că multe dintre catehezele din acest volum sunt rezultatul dialogurilor purtate cu credincioşii de-a lungul celor 30 de ani de preoţie, dar în special în ultimii 20, de când este preot al Bisericii Sf. Ilie – Gorgani. În plus, o mare parte dintre ele au fost tipărite şi în paginile Buletinului nostru, prin urmare citite „în premieră” de membri parohiei noastre. Lucrarea are un profund caracter practic, într-un limbaj simplu, pe înţelesul tuturor, aşa cum anunţă chiar titlul. Părintele insistă pe semnificaţia termenului „cateheză” din definiţia de dicţionar, respectiv „instruire religioasă prin întrebări şi răspunsuri”. Dincolo de predicile duminicale sau de cuvintele de la sfârşitul unor slujbe din timpul săptămânii, credincioşii au nevoie de dialog, de răspunsuri la problemele lor concrete, inclusiv de îndrumări despre ce să citească sau să asculte pentru a se forma ca buni creştini. Toate acestea, însă, nu de o manieră strict didactică, de lecţie de religie, în care doar preotul vorbeşte, iar enoriaşul ascultă şi se supune, ci într-un permanent dialog. În opinia părintelui Gordon, preotul are datoria să se adapteze publicului căruia i se adresează, să dea fiecăruia cuvântul de care are nevoie şi atunci

când are nevoie. Este foarte relevantă în acest sens imaginea aleasă pentru coperta cărţii, preluată din sigla Aşezământului Pantocrator, Episcopia Alexandriei şi Teleormanului. Este vorba despre un pelican care îşi străpunge pieptul pentru a-şi hrăni puii, simbol al jertfei Mântuitorului. Se sugerează, astfel, că şi preotul este dator să se jertfească pentru a oferi fiilor săi duhovniceşti merindele potrivite, cum Însuşi Iisus Hristos a făcut-o. Volumul este împărţit în cinci capitole, după tipologia temelor tratate. În „Cateheze cu îndrumări pastorale practice” sunt prezentate subiecte mereu actuale, precum: comportamentul în biserică, rugăciunea zilnică, taina spovedaniei, a cununiei sau a botezului, înmormântarea şi parastasul, pomelnicul, alegerea duhovnicului, toate surprinse în aspectele lor practice şi cu îndumări concrete, fără a fi însă tipicare sau rigoriste. Al doilea capitol, „Cateheze pastoral-dogmatice”, vorbeşte despre Revelaţia Dumnezeiască, despre Sfânta Scriptură, Sfânta Tradiţie, mântuire, Sfânta Treime, Iisus Hristos în ipostaza de Catehet Model şi despre Maica Domnului. „Catehezele pastoral-morale” prezintă capitolele mari din morala ortodoxă, fiind ca un îndrumar sau „cod” al bunelor maniere creştine. Cum să ajungem la desăvârşirea morală, datoria de a nu judeca fără o prealabilă cercetare, abţinerea de la vorbirea multă, pe care părintele Gordon o numeşte „postul cel mai greu”, despre virtuţile teologice (credinţa, nădejdea, dragostea), virtuţile cardinale (înţelepciunea, dreptatea, curajul, cumpătarea), dar şi păcatele contrare lor. Teme sensibile şi îndelung dezbătute, dar pentru care Biserica are răspunsuri neechivoce, cum sunt cele de bioetică (transplantul, eutanasia, încinerarea, planningul familial, fertilizarea, avortul, clonarea) sau împotriva legalizării drogurilor şi prostituţiei îşi găsesc în catehezele părintelui Gordon răspunsuri concise şi clare. „Catehezele pastoral-misionare” combat superstiţii şi practici de care mulţi dintre credincioşi, chiar practicanţi, se lasă „seduşi”: horoscopul, credinţa în vise, magia, farmecele şi vrăjile, reîncarnarea, masoneria.

Volumul se încheie cu „Cateheze pastoral-liturgice. Simbolismul slujbelor cu cea mai mare frecvenţă”: Vecernia, Utrenia, Sfânta Liturghie, cele 7 Sfinte Taine şi Sfeştania, în ideea ca participanţii la aceste slujbe să ştie ce simbolizează măcar momentele principale. Departe de a fi moralist, părintele Gordon sintetizează în acest volum unele dintre cele mai importante sfaturi practice de morală creştină. Cunoaşterea lor ne dă şansa unei temelii solide pentru desăvârşirea noastră, dar numai prin trăirea acestor adevăruri în viaţa de zi ci zi, spre ajungerea la „starea bărbatului desăvârşit” (cf. Ef. 4,13). La finalul cuvântului introductiv, părintele Vasile Gordon îşi exprimă nădejdea că Bunul Dumnezeu îi va da putere şi sănătate să publice curând şi un al doilea volum, în care preacucernicia sa mărturiseşte că intenţionează să continue cu răspunsurile la problemele pastorale de zi cu zi. Îi dorim şi noi să binecuvânteze Domnul această nădejde, cu păstorire îndelungată şi rodnică, spre ajutorul şi mângâierea noastră, a celor păstoriţi1. Raluca Ionela Bob Volumul prezentat se găseşte la pangarul bisericii Sfântul Ilie – Gorgani 1


8 PROGRAMUL LITURGIC AL LUNII MAI • Miercuri, 2 mai, h. 17.30: Vecernie; h. 18.30: dialoguri • Vineri, 4 mai, h. 17.30: Acatistul Sf. Mare Mc. Irina şi spovedanii • Sâmbătă, 5 mai, h. 9.00‑11.00: Sf. Liturghie şi parastase; h. 18.00: Vecernie † Duminica Slăbănogului, 6 mai, h. 8.15–12.00: Utrenia şi Sf. Liturghie • Miercuri, 9 mai, h. 17.30: Slujba sfinţirii apei; h. 18.30: dialoguri • Vineri, 11 mai, h. 17.30: Acatistul Sf. Mc. Ioan Valahul şi spovedanii • Sâmbătă, 12 mai, h. 9.00‑11.00: Sf. Liturghie şi parastase; h. 18.00: Vecernie † Duminica Samarinencii, 13 mai, h. 8.15–12.00: Utrenia şi Sf. Liturghie • Miercuri, 16 mai, h. 17.30: Vecernie; h. 18.30: dialoguri • Vineri, 18 mai, h. 17.30: Acatistul Maicii Domnului şi spovedanii • Sâmbătă, 19 mai, h. 9.00‑11.00: Sf. Liturghie şi parastase; h. 18.00: Vecernie † Duminica Orbului, 20 mai, h. 8.15–12.00: Utrenia şi Sf. Liturghie; h. 18.00: Vecernie cu Litie † Luni, 21 mai, Sf. Împăraţi Constantin şi Elena, h. 8.15–12.00: Utrenia, Sf. Liturghie şi parastase • Miercuri, 23 mai, h. 17.30: Vecernie cu Litie † Joi, 24 mai, ÎNĂLŢAREA DOMNULUI, 20 mai, h. 8.15–12.00: Utrenia, Sf. Liturghie şi parastase (Ziua Eroilor) • Vineri, 25 mai, h. 17.30: Taina Sf. Maslu şi spovedanii • Sâmbătă, 26 mai, h. 9.00‑11.00: Sf. Liturghie şi parastase; h. 18.00: Vecernie † Duminica Sf. Părinţi de la Sinodul I Ecumenic, 27 mai, h. 8.15–12.00: Utrenia şi Sf. Liturghie • Miercuri, 30 mai, h. 17.30: Slujba sfinţirii icoanelor; h. 18.30: dialoguri

PROGRAMUL LITURGIC AL LUNII IUNIE • Vineri, 1 iunie, h. 17.30: Slujba sfinţirii apei şi spovedanii • Sâmbăta morţilor – Moşii de vară, 2 iunie, h. 8.00‑11.00: Sf. Liturghie şi parastase; h. 18.00: Vecernie cu Litie † Duminica Rusaliilor – Pogorârea Sf. Duh, 3 iunie, h. 8.15–12.30: Utrenia, Sf. Liturghie şi Vecernia plecării genunchilor † Lunea Sf. Duh – Sf. Treime, 4 iunie, h. 8.15–12.00: Utrenia şi Sf. Liturghie • Miercuri, 6 iunie, h. 17.30: Vecernie; h. 18.30: dialoguri (harţi) • Vineri, 8 iunie, h. 17.30: Acatistul Sfântului Duh şi spovedanii (harţi). • Sâmbătă, 9 iunie, h. 9.00‑11.00: Sf. Liturghie şi parastase; h. 18.00: Vecernie † Duminica Tuturor Sfinţilor, 10 iunie, h. 8.15–12.00: Utrenia şi Sf. Liturghie (Lăsatul secului pentru Postul Sf. Apostoli) • Miercuri, 13 iunie, h. 17.30: Vecernie; h. 18.30: dialoguri • Vineri, 15 iunie, h. 17.30: Taina Sf. Maslu şi spovedanii • Sâmbătă, 16 iunie, h. 9.00‑11.00: Sf. Liturghie şi parastase; h. 18.00: Vecernie (dezlegare la peşte) † Duminica Sfinţilor Români, 17 iunie, h. 8.15–12.00: Utrenia şi Sf. Liturghie (dezlegare la peşte) • Miercuri, 20 iunie, h. 17.30: Vecernie; h. 18.30: dialoguri • Vineri, 22 iunie, h. 17.30: Taina Sf. Maslu şi spovedanii • Sâmbătă, 23 iunie, h. 9.00‑11.00: Sf. Liturghie şi parastase; h. 18.00: Vecernie cu Litie (dezlegare la peşte) † Duminică, 24 iunie, Naşterea Sf. Ioan Botezătorul, h. 8.15–12.00: Utrenia şi Sf. Liturghie (dezlegare la peşte) • Miercuri, 27 iunie, Slujba sfinţirii icoanelor; 18.30: spovedanii • Joi, 28 iunie, h. 17.30: Vecernie cu Litie şi spovedanii † Vineri, 29 iunie, Sf. Ap. Petru şi Pavel, h. 8.15–12.00: Utrenia, Sf. Liturghie şi parastase; h. 17.30: Acatistul Sf. Apostoli (dezlegare la peşte) • Sâmbătă, 30 iunie, h. 9.00‑11.00: Sf. Liturghie şi parastase; h. 18.00: Vecernie

Redacţia: Redactor onorific: Răzvan Bucuroiu. Redactor: Constantin Gordon. Membri şi contacte: pr. paroh Silviu Tudose: tel. 021.315.54.99; email: silviu_75@yahoo.com; pr. Vasile Gordon: tel. 021.315.21.42; email: pr.gordon@yahoo.com; pr. Emanoil Băbuş: tel.: 0742.013.345; email: emil_babus@yahoo.com; Constantin Gordon: tel. 0730.560.995; email: constantingordon@yahoo.com; Sediul redacţiei: Str. Silfidelor nr. 5, sector 5, Bucureşti. Adresa web: www.gorgani.ro

buletin parohial 105  
Read more
Read more
Similar to
Popular now
Just for you