Fenomenul de rușinare a colegilor a rămas un element esențial în perioada modernă, chiar dacă autoritățile au încercat să combată practicile care le-au amenințat monopolul privind utilizarea legitimă a forței fizice. În anii 1820, în orașul englez Bristol, constructorii de nave au legat răzvrătiții (oameni care au continuat să lucreze în sfidarea grevei muncitorilor) de un catarg și i-au târât în jurul orașului. În anii 1920, minerii germani au apărut cu pancarte rușinoase pe care afișau numele spargătorilor de greve. În urma celui de-al doilea război mondial, mafioții din Europa au vizat femeile într-un mod special. După război, mulțimile au umilit în mod public zeci de mii de femei care au purtat relații amoroase cu soldații germani în timpul ocupației: le-au ras părul și au defilat pe străzi, în timp ce privitorii înveseliți au bătut din palme. În anii 1970, muncitorii italieni au folosit o muzică zgomotoasă și parade rușinoase pentru a-și umili șefii și supraveghetorii pentru o gestionare greșită. Chiar și în 1971, în timpul tulburărilor din nordul Irlandei, femeile catolice care se întâlneau cu soldații britanici riscau să fie legate de stâlpii de iluminare, să li se taie părul și să fie tăvalite în catran și pene. Mediile religioase și etnice, precum și orientările sexuale au servit drept ținte populare ale umilinței . Și în timp de pace, ritualuri rușinoase au rămas populare până în secolul anterior. Chiar dacă sistemele juridice europene s-au abținut de mult de la administrarea sancțiunilor de acest gen, instituțiile controlate de stat, cum ar fi școlile, spitalele, poliția și armata, au continuat în mod deschis și deliberat să utilizeze strategii pentru a descuraja atitudinile aparent disfuncționale. Începând cu anii 1960, tendințele de liberalizare din societățile occidentale au contribuit la condamnarea unor astfel de strategii și au presat instituțiile să le abolească. Dar parlamentului britanic i-a trebuit până în 1986 să adopte o lege care interzice pedepsele corporale în școlile de stat; în așa-numitele „școli publice” din Marea Britanie, au fost permise cu un deceniu mai târziu. Până în prezent, soldații sunt supuși unor practici crude de degradare personală în fața camarazilor lor. ( Să ne amintim degradarea rușinoasă a Jurnal Israelian No. 28
căpitanului Dreyfus!) Disciplină militară și spiritul de corp împiedică victimele să se plângă și să își afirme dreptul uman la demnitate; de obicei, doar câteva cazuri devin cunoscute public și declanșează indignare și repulsie. În sec XXI netul și rețelele de socializare au permis o comunicație liberă, necenzurată. Din păcate, tineri și răuvoitori folosesc comoditatea de a accesa un public larg și curând au apărut tehnici de jignire și defăimare gratuite numite shaming. Cu mare ușurință putem denigra, aplică stigme și vini imaginare unor persoane care au simpla vină de a intra în discuție. Un exemplu stringent este al unui evreu grafoman din România (Boris Marian Mehr) care timp de ani a calomniat în scris, un imens număr de persoane, pe care le-a hărțuit diabolic, până la exasperare. În acest caz de shaming agresiv nu există legi sau mecanisme de protejare a victimei sau de pedepsire a infractorului. * Avishai Margalit (born 1939 in Palestine) is an Israeli Professor Emeritus in philosophy at the Hebrew University of Jerusalem
18-02- 2021
Pagina 24