Page 1

SFATUL MEDICULUI VETERINAR

Importanţa castrării la căţea

• Alexandru Bogdan Viţălaru, specialist în Obstetrică-Ginecologie veterinară, despre ovariohisterectomie de Miruna Chiriac miruna.chiriac@petzoom.ro

C

u toate că medicina veterinară este în plină ascensiune, dragostea excesivă a unor proprietari de animale de companie pentru câinele lor cauzează diferenţe semnificative între opinia lor şi a medicilor veterinari. Una dintre aceste divergenţe, cea privind avantajele şi dezavantajele castrării câinelui, va încerca să fie lămurită în rândurile ce urmează de doctor Alexandru Bogdan Viţălaru, asistent universitar la Facultatea de Medicină Veterinară din Bucureşti, disciplina Obstetrică-Ginecologie.

Despre prejudecăţi Popular vorbind, prin castrare înţelegem o operaţiune în urma căreia un animal nu se mai poate reproduce. Medical, castrarea se numeşte ovariohisterectomie, adică

54

ablaţia ovarelor şi uterului, sau overiectomie, în cazul ablaţiei doar a unuia sau a ambelor ovare. Odată cu extirparea uterului şi ovarelor dispare şi sediul unor procese fiziologice precum migraţia gameţilor, fecundaţia, nidiţia, sau dezvoltarea

produşilor de concepţie. „Sterilizarea este o intervenţie chirurgicală majoră, pentru că implică abordarea chirurgicală a abdomenului. Acest lucru nu ar trebui să sperie proprietarii, întrucât operaţia este una de rutină şi foarte sigură. Există riscuri inerente asociate oricărei anestezii sau proceduri chirurgicale, dar medicul vi le va explica pe cele asociate cu animalul pe care îl deţineţi. «Am auzit că animalul meu ar trebui să aibă mai întâi un ciclu - va fi un animal de companie mai bun» şi «Am auzit că animalul meu ar trebui să aibă mai întâi o fătare - va fi un animal de companie mai bun şi mai sănătos» sunt două concepţii greşite despre castrare. Faceţi un mare bine animalului de companie prin castrare înainte de primul ciclu, pentru că acesta reduce posibilitatea apariţiei cancerului mamar cu 97% pe întreaga durată a vieţii sale. De asemenea, riscul apariţiei altor tipuri de cancer al aparatului reproducător (uterin, ovarian, mamar) şi a infecţiilor uterine este îndepărtat în

iulie - august 2013


totalitate la femelele castrate. Chiar şi după primul ciclu, sterilizarea va reduce riscurile apariţiei anumitor tipuri de cancer”, explică medicul Alexandru Bogdan Viţălaru. Unii proprietari de câini se întreabă de ce medicul veterinar vrea să facă analize de sânge înainte de operaţie, iar acum am primit şi răspunsul. „Mulţi medici oferă un screening pre-anestezic şi pot să propună şi o renunţare, dacă proprietarul animalului refuză aceste teste de sânge. De ce este acest lucru atât de important? Pentru că oferă o modalitate de a evalua funcţia renală şi hepatică înainte de anestezie. Ficatul şi rinichii sunt rutele principale prin care anestezicele sunt descompuse şi eliminate din organism. În cazul în care nu funcţionează corespunzător, anestezia poate deveni riscantă. Există mai multe medicamente anestezice disponibile, iar medicul veterinar poate utiliza şi informaţiile oferite de screeningul preanestezic pentru a determina cel mai bun protocol anestezic. Calitatea materialelor folosite în cadrul intervenţiei chirurgicale implică diferite riscuri, dar cel mai important detaliu este alegerea medicului potrivit!”, e convins specialistul consultat.

În timpul şi după operație Ovariohisterectomia se realizează sub anestezie totală, astfel încât animalul nu va simţi nicio durere şi nu va fi conştient de ceea ce se întâmplă. „Respiraţia şi ritmul cardiac sunt monitorizate de către personalul auxiliar. Chirurgul face o

mică incizie în abdomenul femelei şi îndepărtează cele două ovare şi uterul, cu tot cu cervix. Toate vasele şi ţesuturile sunt ligaturate, pentru a preveni hemoragia şi pentru a reduce riscul de sângerare post-operatorie sau de infecţie. După ce sunt eliminate ovarele şi uterul, chirurgul închide peretele corporal şi pielea. Animalul poate avea suturi resorbabile, capse metalice sau suturi vizibile la nivelul pielii, care vor fi îndepărtate de către medicul veterinar la 10-14 zile după operaţie. Se poate aplica un pansament autoadeziv care se îndepărtează ori de câte ori este nevoie pentru toaleta plăgii şi se administrează antibioterapie postoperatorie”, a subliniat Bogdan Viţălaru. Avantajele castrării constau în „îndepărtarea manifestărilor neplăcute din timpul căldurilor: scurgeri vaginale, atragerea masculilor, nelinişte”. Ovariohisterectomia se realizează în scop terapeutic: tumori ovariene, piometru (afecţiune des întâlnită) sau în distociile complicate, cu fetuşi morţi emfizematoşi sau în malformaţii ale bazinului ce vor duce la distocii în cazul fătărilor. „Sterilizarea căţelelor înainte de pri-

mul ciclu de călduri reduce mult pericolul apariţiei tumorilor mamare (65% dintre tumorile mamare au origine hormonală). Femelele necastrate prezintă un risc crescut de cancer (uterin, ovarian, mamar) şi un risc crescut de infecţie uterină, ce prezintă risc vital, pericol ce creşte pe măsură ce acestea îmbătrânesc. Dacă operaţia este efectuată de un bun profesionist, nu este afectat nici măcar aspectul exterior al animalului”, a precizat Viţălaru. Riscurile castrării căţelelor sunt legate de „rezistenţa acestora la substanţele anestezice, probleme hepatice, circulatorii, respiratorii” de aceea se recomandă efectuarea unor seturi de analize înainte de intrarea în operaţie, a menţionat specialistul consultat. Cât despre revenirea animalului de companie la „normal”, medicul veterinar Bogdan Viţălaru a precizat că „majoritatea animalelor de companie sunt treze şi alerte la scurt timp după operaţie şi îşi revin la «normal» după o zi sau două de odihnă. Este foarte important să păstraţi animalul de companie liniştit, să preveniţi linsul excesiv al inciziei, iar deplasările animalului să se producă încet. Este impor tantă şi monitorizarea consumului de alimente şi de apă, precum şi restricţionarea activităţii intense la animalele foarte active - aceasta putând întârzia vindecarea sau putând cauza complicaţii postoperatorii, cum ar fi eventraţiile şi evisceraţiile (deschiderea suturilor) sau sângerări abundente”, a conchis medicul veterinar Alexandru Bogdan Viţălaru, specialist în obstetrică-ginecologie veterinară. 55

Castrarea  
Read more
Read more
Similar to
Popular now
Just for you