Page 1


EDITORIAL “Anul acesta se poartă voluntariatul. Fii la modă, voluntariatul îţi vine bine!” Îţi place moda şi vrei să fii mereu în tendinţe? Cauţi cheia succesului anului 2011? Îmbracă voluntariatul! Dacă te accesorizezi cu puţin suflet şi cu dorinţa de a-i ajuta pe ceilalţi, sigur vei fi în trend pe parcursul întregului an sau, mai bine zis, pe parcursul întregii vieţi. Voluntariatul este un accesoriu care ar trebui să fie prezent în viaţa de zi cu zi a fiecăruia dintre noi, ceea ce ne-a făcut să reluăm şi să ne asumăm sloganul campaniei desfăşurate în acest an.

voluntariatul era definit de rândurile de mai sus, de câţiva ani încoace tinde să se transforme într-o adevărată modă. Participând la activităţile de voluntariat, persoanele implicate îşi dezvoltă anumite abilităţi pe plan social şi profesional. Dincolo de motivaţiile şi beneficiile personale trebuie să simţim că ceea ce facem dă rezultate şi trebuie să o facem din inimă. Anul 2011 a fost declarat Anul European al Voluntariatul (AEV).

Voluntariatul înseamnă să faci o faptă bună pentru a-l ajuta pe cel de lângă tine! De ce se bucură voluntariatul de atâta atenţie? Pentru că reflectă implicarea individului în societatea în care trăieşte. Voluntariatul este o activitate tipic omenească, desfăşurată din proprie iniţiativă de orice persoană, în folosul altora, fără a primi o recompensă materială. Dacă până acum

Asta înseamnă că o mulţime de evenimente publice cu şi pentru voluntari, au avut loc în întreaga lume pe parcursul acestui an. Fii la modă şi fă acte de voluntariat! Prin voluntariat, împreună putem să dăm mână cu mână pentru a crea o lume mai bună. Anca Pandrea, clasa a X-a A


V O L U N T A R

victorie organizare lumină

Ce descoperi despre tine?

Ce câştigi?

Ce neplăceri implică?

Vitalitate Viziuni noi Vindecarea propriilor frustrări

Voinţă Valorizare personală Voie bună

Vulnerabilitate în faţa comentariilor neplăcute făcute de cei neimplicaţi, care nu înţeleg acţiunile tale

Omenie Oportunitatea de a învăţa ceva nou Ocazii diverse de a-ţi face prieteni noi

Oboseală Opoziţia unor apropiaţi (unii adulţi consideră că ceea ce faci ca voluntar e o pierdere de timp)

Onestitate Ordine Originea binelui Onoare Limite depăşite (îţi dai seama că eşti mai capabil decât ai crezut) Libertate în gândire (descoperi că ştii să iei decizii) Unicitatea experienţei

umanitate noutate tinerețe altruism rugaciune

Noroc Neînfricare

Tărie de caracter

Activism Afectivitate îmbogăţită (emoţii şi sentimente noi)

Raţiune Responsabilitate

Linişte şi împăcare sufletească Lucru în echipă – înveţi să cooperezi

Labilitate în faţa ironiilor făcute de cei care te consideră “fraier”

Uniune de forţe pentru realizarea scopurilor Uitarea diferenţelor dintre oameni

Uiţi uneori că şi cei apropiaţi ţie au nevoie de prezenţa ta – familia, prietenii vechi, colegii etc.

Negociere Naturaleţe Nemurire

Nemulţumire când lucrurile nu pot fi realizate aşa cum ţi-ai dori

Transformare personală

Amiciţie

Răbdare şi înţelegere faţă de semeni Respect din partea comunităţii Recompensă spirituală.

Trăiri emoţionale puternice mai ales în misiuni care te implică emoţional Agresivitate din partea celor pe care tocmai doreşti să îi ajuţi! (unele situaţii de criză pot genera porniri agresive din partea victimelor). Respingere din partea celor care nu împărtăţesc aceleaşi valori.


Clubul Kiwanis este o exemplificare a voluntariatului, recunoscută în întreaga lume și care se manifestă în cele mai diverse domenii.

De foarte mulţi ani, clubul Kiwanis a fost angajat în mii de proiecte dedicate nevoilor copiilor de pe mapamond. Prin eforturile şi generozitatea membrilor Kiwanis, copiii din întreaga lume aflaţi în nevoi au fost hrăniţi, îmbrăcaţi, educaţi, problemele lor de sănătate au fost tratate, încurajându-i şi aducându-le speranţa într-un viitor mai bun. Regula de aur a clubului este: Fă întotdeauna pentru alţii ceea ce ai vrea să facă ceilalţi pentru tine! Prin serviciile cluburilor noastre, am arătat tuturor că atâta timp cât există Kiwanis în lume, se poate aduce o speranţă pentru copii. prof. Adriana Metea

Grow este un program susţinut de voluntari din diverse părţi ale lumii, adresat elevilor de liceu. Prin intermediul său ne-am pus în valoare şi ne-am extins cunoştinţele de limba engleză.

Ne-a atras ideea unui curs în limba engleză cu traineri veniţi din diferite ţări: Japonia, Germania și Polonia. La început ne aşteptam să fie destul de plictisitor, dar încă din prima sesiune totul a fost foarte distractiv. Era diferit de ceea ce făceam la

școală. Nu ne aşteptam că acest program să aibă un impact atât de mare asupra noastră. A fost plăcut și interesant, atât datorită socializării cu persoane de diferite naţionalităţi, cât şi diversității domeniilor abordate pe perioada cursului. Principalul coordonator al programului Grow Oradea a fost Organizaţia Studenţească AIESEC Oradea. Voluntara Reiko Kawakami afirmă că fost o experienţă uimitoare şi că implicarea în acest program a fost una dintre cele mai bune decizii pe care le-a luat.

„Am întâlnit o mulţime de persoane drăguţe (din peste 20 de țări) la trainingurile Grow. În urma acestei experienţe, am ajuns să ne însuşim noi concepţii şi comportamente”, ne spune Reiko. La început, a luat totul ca pe o provocare în care credea că îi va ajuta doar pe alţii să se dezvolte, dar până la urmă acest efect s-a răsfrânt şi asupra ei. Misaki Takenaka, unul din trainerii veniţi de departe, ne spune cât de important a fost pentru ea proiectul Grow: „Trebuie să folosim oportunităţile de dezvoltare a spiritului și mentalității noastre.”

Misaki susţine că acest program a ajutat-o și pe ea să se dezvolte , permiţându-i să-şi creeze o nouă concepţie faţă de lume.

Acest program de voluntariat a fost unul benefic pentru elevii ce au participat la cursuri. În acest fel, aceștia şi-au dezvoltat gândirea, s-au confruntat cu noi atitudini şi mentalităţi. Roxana Urdea, Iulia Toderici, clasa a X-a A


VOLUNTARIATUL a reprezentat sufletul Mişcării Internaţionale de Cruce Roşie

SANITARII PRICEPUŢI CRUCEA ROŞIE ROMÂNĂ

este o organizaţie umanitară care funcţionează pe întreg teritoriul ţării de aproximativ 135 de ani. Aceasta beneficiază de aportul a peste 10.000 de voluntari, din care 40% sunt tineri. Voluntariatul a reprezentat sufletul Mişcării Internaţionale de Cruce Roşie încă de la înfiinţarea acesteia, în 1863.

Durata de viaţă a unei persoane accidentate depinde de momentul acordării primului ajutor şi de priceperea celui care intervine.

De aceea, este important să deprindem tehnicile esenţiale de intervenţie în astfel de situaţii. Acestea pot fi învăţate la cursul de prim ajutor desfăşurat în şcoli, numit „Sanitarii pricepuţi”, care este şi un concurs.

La acest concurs au participat şi echipaje din şcoala noastră.

Echipajul de la gimnaziu, compus din Mintaş George, Toşe Cristina, Paleu Andreea, Sidor Alexandra, Costea Alexandra din clasa a VIII-a A şi a VIII-a B au obţinut menţiune, iar echipajul de la liceu, compus din Andrieş Adrian, Leah

Oana, Mitran Anca, Neag Oana, Popescu Yithak din clasa a X-a D a obţinut locul II şi s-au calificat la faza pe judeţ, unde au obţinut menţiune. Membrii echipajului „Sanitarii pricepuţi” şi elevii Martin Adela, Jolţa Alexandra din clasa a X-a D, Lucaci George din clasa a X-a C, Lucaciu Diana, Buzle Sergiu şi Dume Georgiana din clasa a XI-a D au participat la un curs interactiv de prim ajutor, susţinut la Spitalul Judeţean de către medicul Hadrian Borcea. Acest curs va continua şi în anul şcolar (2011-2012) deoarece şcoala noastră va încheia un acord de parteneriat cu Spitalul Judeţean, secţia urgențe. prof. Eva Kleszken


V O L U N T A R I A T Poate vă veţi întreba ce caută în revista şcolii un articol despre SMURD- Serviciul Mobil de Urgenţă şi Descarcerare, că doar acolo lucrează medici, oameni special pregătiţi sa facă faţă unor situaţii extrem de dificile şi ce legătură are acesta cu tema voluntariatului? Ştim cu toţii că SMURD-ul îşi trimite echipajele acolo unde oamenii se află în stare gravă, pe punctul de a-şi pierde viaţa. L-am invitat alături de noi pe dr. Hadrian Borcea, medicul şef al SMURD Oradea, cel mai în măsură să ne prezinte câteva aspecte ale activităţii acestor oameni care intervin pentru salvarea vieţilor noastre. Am aflat astfel că, pe lângă medicii specialişti în medicina de urgenţă, la acţiunile SMURD participă şi voluntari. Aceştia învaţă ce înseamnă primul ajutor şi cât de uşor este să ajuţi pe cineva folosind mijloace simple, învaţă cum să se comporte în situaţii limită, când viaţa cuiva depinde de ceea ce fac.

Cine sunt cei care fac voluntariat în cadrul serviciului SMURD?

În ce situaţii acţionează voluntarii? Ce pot face ei în cadrul intervenţiilor SMURD?

SMURD este un serviciu de urgenţă, intervenind în acele situaţii în care viaţa unei persoane este în pericol imediat, ceea ce necesită acţiunea unor oameni special instruiţi, care nu sunt doar simpli medici. La fel şi în cazul voluntarilor. Aceştia învaţă ce înseamnă primul ajutor şi cât de uşor este să ajuţi pe cineva folosind mijloace simple. Învaţă cum să se comporte în situaţii limită, când viaţa cuiva depinde de ceea ce fac. Voluntarii sunt pregătiţi să aibă o instruire minimă, legată de primul ajutor şi de asistenţa medicală de bază. Nu există o limită de vârstă, dar dacă voluntarul este minor, este necesar acceptul ambilor părinţi sau al tutorelui legal care să-şi dea acordul în deplină cunoştinţă de cauză în ceea ce priveşte participarea minorilor la acţiuni ce necesită o structură psihologică puternică.

Voluntarii acţionează în cursul intervenţiilor alături de echipajele SMURD. Echipajul medical SMURD de bază este format din minim 4 persoane: un medic specialist în medicina de urgenţă, un asistent, şoferul - care este paramedic şi unul sau doi voluntari. Numărul membrilor echipajului variază în funcţie de complexitatea situaţiei, putând ajunge până la 8 sau 12 persoane.

Voluntarii învaţă gesturi care pot părea simple, dar care sunt extrem de utile ajutând la salvarea de vieţi omeneşti. Voluntariatul înseamnă şi participarea la acţiuni de formare adresate mai multor persoane, cum a fost de exemplu cea desfăşurată cu elevii din clasa a IX-a din cadrul şcolii

dumneavoastră participanţi la cursul „Sanitarii pricepuţi”. Un alt exemplu îl constituie taberele cu studenţii de la medicină pentru salvări în zona montană care, la rândul lor, pregătesc alte persoane, o acţiune care se desfăşoară deja de mai mulţi ani. Voluntarii sunt implicaţi în efortul de atragere a unor fonduri, cum a fost acţiunea 2%. Ce presupune activitatea de voluntariat pentru voluntari? În ce fel interacţionează voluntarii cu beneficiarii acţiunilor lor? În urma pregătirii în cadrul SMURD, voluntarii dobândesc anumite cunoştinţe şi practici care le permit să fie în siguranţă în cadrul echipei la intervenţii şi să ajute echipa atunci când este nevoie. Voluntariatul însemnă respectarea unor reguli dincolo de motivaţiile individuale. Voluntarii învaţă gesturi care pot părea simple, dar care sunt extrem de utile, ajutând la


P E N T R U salvarea de vieţi omeneşti dacă sunt corect făcute, cum ar fi ajutorul acordat în timpul imobilizării în urma unui traumatism. Chiar simpla distragere a atenţiei pacientului atunci când primeşte o injecţie poate contribui la ameliorarea stării acestuia.

V I A Ţ Ă

A fost nevoie de intervenţia serviciilor de urgenţă pentru evacuarea lui. Peştera era foarte complexă ca structură şi adâncime.

Portret de voluntar

La acţiune au participat 200 de persoane

Ce caracteristici are sau ar trebui să aibă un voluntar? Un voluntar ar trebui să fie dispus la adaptare, să accepte ca în diferite situaţii să fie alături de diverse persoane. O altă calitate necesară este disponibilitatea pentru munca în echipă, deoarece la SMURD se acţionează în echipă. Cel care activează în cadrul SMURD trebuie să fie dispus să înveţe întrucât multitudinea situaţiilor de intervenţie presupune numeroase cunoştinţe din variate domenii. Nu în ultimul rând, trebuie să fie capabil de efort fizic fiindcă medicina de urgenţă include şi necesitatea intervenţiei în locuri mai greu accesibile sau cu o durată mai lungă de desfăşurare. Prezentaţi-ne o situaţie deosebită la care aţi luat parte în cadrul acţiunilor SMURD. Un segment important al activităţilor de urgenţă unde voluntariatul este folosit la maxim sunt salvările montane. În 2003, un speolog maghiar a fost surprins de căderea unui bolovan într-o peşteră din Apuseni, fapt în urma căruia a rămas blocat şi imobilizat.

Pregătirea pentru intervenţie a durat 36 de ore, datorită complexităţii acţiunii de montare a echipamentului de salvare pentru evacuare. Un asistent a coborât şi a stat alături de speolog pe parcursul celor 36 de ore (tura sa de serviciu se terminase de mult). La ieşire a fost însoţit de un echipaj din Ungaria, format din medici şi speologi. Întrucât elicopterul chemat să preia accidentatul nu putea ateriza datorită condiţiilor meteorologice, drumul de la gura peşterii la ambulanţă a durat 3 ore prin pădure. La acţiune au participat aproape 200 de persoane. În afara celor două echipaje de intervenţie SMURD, toţi ceilalţi participanţi erau voluntari. În 2005, un alt speolog a căzut în aceeaşi peşteră. Unul dintre voluntarii care au ajutat la salvarea acestuia a fost speologul salvat în toamna anului 2003. Pe cine aţi îndemna să facă voluntariat? Pe oricine. Nu există restricţii din punct de vedere al voluntariatului. A consemnat prof. Lioara Beltechi

Dr. Hadrian Borcea „În copilărie am vrut foarte mult sa mă fac pădurar…apoi arheolog…Prin liceu s-a făcut conversia spre medicină. În timpul studenţiei am lucrat ca voluntar în cadrul Serviciului Maltez şi apoi în cadrul SMURD din Cluj. Şi acum am activitate de voluntariat în Serviciul Public Salvamont – Salvaspeo Bihor. Chiar dacă activitatea de medic de urgenţă presupune un constant efort psihic şi fizic, există şi numeroase satisfacţii profesionale, cum este cea în care un pacient adus în stare critică pleacă acasă cu bine sau plăcerea de a discuta cu tinerii implicaţi în diverse acţiuni coordonate de SMURD. Pe lângă satisfacţiile profesionale există şi bucuriile mărunte, de zi cu zi. Îmi place să fiu cât mai mult în natură, este al doilea mediu în care mă desfăşor (să nu uităm c-aş fi vrut să fiu pădurar), dar este o evadare pe care timpul nu mi-o prea permite. Îmi place să conduc maşina. Ce aş vrea să fac? Să joc baschet. Am petrecut 30 de ani din viaţă jucând baschet, din păcate în ultimii şapte-opt ani am reuşit foarte puţin să fac asta….”


ETAPE..... Încet, încet se adună lumea... tot mai mulţi, mai mulţi, mai mulţi, până când se umple sala. Fiecare îşi caută un loc şi aşteaptă. Nişte şoapte infantile cotropesc liniştea. Gata! S-au adunat toţi. Acum se aduce trupul răposatului. Şoaptele încetează şi toţi sunt atenţi la cel care vorbește. Se cântă, se citeşte necrologul şi începe cuvântarea. Durere, lacrimi, suflete îndurerate... Dar, în zorita noastră trecere, putem lăsa în urmă o istorie întreagă de trăiri, sentimente, emoţii, gesturi. În liniştea aşternută, stând îngândurată, cu privirea pierdută undeva printre

Cu ajutorul lor, a învăţat ce e dragostea. Alături de o fiinţă dragă lui, şi-a construit căminul şi, împreună, au petrecut clipe frumoase. Mâinile acelea - care acum sunt pline de bătături şi durere - au cuprins cu atâta dragoste şi fineţe trupurile firave ale copiilor. Ei au fost delectarea familiei... Dar, copiii au crescut, iar anii au trecut parcă mult prea grăbiţi spre bătrâneţe. Acum, împreună cu aleasa inimii, au rămas în căsuţa lor. Au inaugurat o altă etapă a vieţii: cea de singuratici... Nepoţii! Zâmbete, dragoste, tandreţe trăite din nou. Bucuria o poţi desprinde din inima lor şi

Chiar dacă e un moment mult prea neplăcut pentru noi, ne ajuta să ne dăm seama că noi suntem trecători prin viaţă. portretele oamenilor, am zărit două mâini îngemănate. Două mâini, trudite şi pline de bătături. Două mâini în care se ascunde, cu atâta stăruinţă, viaţa unui om. Două mâini... Mi-au răpit complet atenţia de la cuvântare şi le studiam îndeaproape. Mă uitam la mâinile mele şi la cele ale vârstnicului de lângă mine. Tremurau... Cu acele mâini a învăţat să se joace, să modeleze şi să scrie. Cu acele mâini, a învăţat ceea ce înseamnă truda în lucru. A aflat cum e să-ţi câştigi existenţa şi să te bucuri de micile realizări. Paşii vieţii, prin sudoare şi ambiţie, au adus realizări şi eşecuri. A învăţat să-şi tranforme temerile în provocări şi să le depăşească.

chiar de pe faţa lor. Mâinile acelea îngreunate de poverile vieţii au simţit cum e să ai cea mai frumoasă îndeletnicire din viaţă. Şi aşa, au inaugurat altă etapă: cea de bunici. Nepoţii au crescut şi, pe zi ce trece, activitatea prea aglomerată şi influenţele din afară nu au mai permis să existe un timp... al bunicilor! Un timp special dedicat lor! Dar ei, împreună, au continuat să meargă prin viaţă, ţinându-se de mână! Au ajutat şi au influenţat viaţa mea şi, poate, pe a ta! Uneori suntem prea răzvrătiţi să îi ascultăm şi îi considerăm prea învechiţi pentru timpurile noastre! Dar nu trebuie să uităm niciodată faptul că au trecut prin etapele care ne aşteaptă şi pe noi.

Chiar dacă toate s-au constituit în altă generaţie, ele rămân aceleaşi! Etapele sunt multe şi importante! Dar ceea ce e foarte evident e că noi trebuie să nu uităm de bunici! Să nu uităm învăţăturile lor! Oricum ar fi, ne-au iubit, ne iubesc şi ne vor iubi până când... moartea ne va despărţi! Doar ea poate să despartă sufletul nostru de al lor. Doar ea poate să despartă mâna noastră din mâinile lor. Doar ea poate să ne despartă de căldura primită la sânul lor! Doi oameni – o istorie. Doi oameni – o inimă. Doi oameni – un suflet. Preţuiţi-vă bunicii! Niciodată nu veţi rămâne nerăsplătiţi! Dacă încă îi mai aveţi în viaţă, investiţi în ei! Azi! Mâine poate fi prea târziu! Depinde de noi ce ne dorim! Depinde de noi de care fir al vieţii ne agăţăm! Alice Jianu, clasa a X-a A


)

Îndemn catre suflet Vă propun un subiect destul de larg, a cărui tratare nu este exhaustivă, dar am considerat că nu ar strica să reflectăm puţin asupra acestui sa, dacă suntem de acord cu faptul că omul este o fiinţă dihotomică, formată din trup (de esenţă pământească) şi suflet (de esenţă divină). Pesemne că lucrurile acestea lumeşti nu ne dau pacea de care avem atâta nevoie. Dar oare, ne dau târcoale ori noi ne agăţăm de ele ca de o luntre pe care o considerăm ultima salvare din vârtejul vieţii? Vedeţi, balanţa înclină de cele mai multe ori spre lumesc, spre deşertăciune, spre efemer, toate acestea împiedicându-ne să cugetăm la dorinţele sufleteşti pe care nu suntem siguri că le şi avem Trăim într-o lume a vitezei, ni se intâmplă zilnic lucruri stranii, auzim si vedem paradoxuri, televizorul ne bombardează cu ştiri care de care mai senzaţionale, mai otrăvitoare, iar noi păşim teleghidat şi nesigur pe cărările fiecărei zile. Ne clădim fel de fel de strategii, ne făurim nenumărate ţinte, scopuri şi, ca să le atingem, trecem peste ORICE. Acest ORICE poate sa fie un om bun, o idee genială, un copil cuminte, un bătrân neajutorat, un bolnav sfârşit de dureri şi… lista poate să continue. Dureros este că nici măcar nu rostim un “Iartă-mă”, care ar putea fi alifia sufletului celui lezat. Şi toate aceste lucruri şi fapte săvârşite, pentru ce? Pentru aşazisa siguranţă a zilei de mâine! Sufletul, însă, stă cuminte şi asteaptă vremea în care se va gândi şi la el cineva. Are nevoie de atenţie dar cine să-l spele, să-l îmbrace, să-l

hrănească (metaforic vorbind)? Haideţi să nu-l neglijăm, de el avem cea mai mare nevoie! Omul nu este lipsit de sentimente: se bucură cu cei fericiţi, se intristează cu cei aflaţi în durere, îi ajută pe cei lipsiţi, îi îmbărbătează pe cei deznădăjduiţi, iată complexitatea fiinţei noastre.

Vrem atât de multe de la viaţă, dar noi ce-i dăm în schimb?

Ar trebui să ne bucurăm de fiecare clipă, să gustăm din fericire, dar mereu ne cuprinde frica de contrar. Oare, de ce? Pentru că aici, pe pământ, fericirea e efemeră şi doar dincolo, în viaţa veşnică, o vom gusta deplin. Pentru a o dobândi, cu siguranţă trebuie să avem aici comportări bine plăcute lui Dumnezeu. Şi de ce ne ferim mereu de ele: de biserică, sacru, desăvârşire? Să încercăm, aşadar, să medităm mai des la existenţa noastră, la ceea ce i-am dat sufletului nostru într-o zi. Să nu ne depărtăm de Dumnezeu, să rămânem în comuniune cu El, tari în credinţă, pentru a ne bucura de darurile revărsate asupra noastră! În speranţa că aceste câteva cuvinte simple, fără prea mari conotaţii filozofice, vor intra în suflete creştine şi vor găsi frământărilor răpunsuri pe măsură, doresc tuturor cititorilor revistei şi nu numai, să poată rosti cu convingere la fiecare sfârşit al zilei: Am avut grijă de sufletul meu! prof. Monica Monenci

RUGĂCIUNE “Doamne, dă-mi puterea să primesc cu sufletul liniștit tot ce-mi va aduce ziua de mâine. Dă-mi puterea să mă las cu totul în voia Ta cea sfântă și în fiecare clipă stai în preajma mea și întărește-mă! Orice veste va aduce ziua de mâine, bună sau rea, învață-mă să o primesc cu inima împăcată și cu credința neclintită că voia Ta stă asupra tuturora! Fie ca tot ce fac și tot ce spun, voia Ta să-mi stăpânească cugetul și simţirea, iar când asupra mea vor veni împrejurări neașteptate, ajută-mă să le împlinesc după voia Ta! Dă-mi putere să lucrez cu tărie și cu înţelepciune fără să stânjenesc sau să amărăsc pe aproapele meu! Ajută-mă Doamne, să pot duce povara zilei de mâine cu toate câte le va aduce ea! Strunește-mi voința și învaţă-mă să mă rog, să sper, să cred, să îndur, să iubesc și să iert! Iar când mă rog Ție fie ca Tu Însuți să Fii cel care se roagă în mine!”


Programok és tevékenységek

Száldobágyi kirándulás -es osztály Minden évben a XI k egy szimpla szervezi meg. Ez nem csa hogy kirándulás, hiszen ahhoz, a célba, a minden osztály eljusson hosszú utat kell száldobágyi erdőig, egy van szórakoztató megtenni, ami tele játékokkal, feladatokkal.

r Gólyatábo

tt 9-30 közö 2 r e b to k bor o zan. A gólyatá arfelegyha ih B ., e r s , sokegrendezé kszínű volt an o s került m s e jó n nagyo lt jobb A program égünk vo s tő e e h e L kal. és persz l a s s a sok játék m y g edni e b az volt, megismerk yett. A legérdekeseb abb eg val hamar ó ll á g e szórakozni m natról egy hogy a vo z . l vették a jó n o y g szálltunk le a ők n unk, A szervez volt hiány m e n n e zésért! t, semmib k a szerve n lu akadályoka lá tu a r nünk. G amit köszö ák) i, volt góly r ó L s é i n a (Zs

Játékdélután 1-én, június játékdélutánra A gy fős csapatok gyerknapon volt. Né l, hogy kik járják versenyeztek egymássa okat: volt ott ügyességi hamarabb végig a stand , ezeken a staandokot feladat, versírás, éneklés gyűjthettek össze. úgynevezett PedaPennyt licit volt, ahol A végső jaték a Licilgaira licitálhattak a a tanárok személyes do ekes tárgyat vihettek résztvevők, rengeteg érd , sálak, könyvek és haza, mint pl: fülbevalók nki jól szórakozott és még sorolhatnánk. Minde knap még számunkra emlékezetessé vált a gyere is.

Farsang A IX-es osztályok itt próbálhatják ki először, hogy milyen is együtt dolgozni, milyen egy program ot megszervezni. A farsangnak minden év ben más-más témája van, legutóbbi a Mes evilág volt. Minden osztály bemutatja a szerep ét, melyet az adott témában készítettek, ille tve mindenki bemutatja a farsangi öltözékét, melyek díjazásban részesülnek.

Nem maradhatnak el a hagyományos játékok se, majd azokat bu li követi.


Szabó Magda: Abigél , Vitay tábornok egy napon – Ginát, az elkényeztetett, jómódban élő lányt apja felpakolja, és elviszi egy távoli város valamikor 1943-ban – minden magyarázat nélkül den kapcsolata megszakad a külvilággal, nevelőintézetébe. Senkitől sem búcsúzhat el, min . Az intézetben minden személyes apjával is csak hetenként egyszer beszélhet telefonon tják, s kényszerítik, hogy külsejével tárgyát elveszik, sötét, formátlan egyenruhába bújta oni vidám és könnyed élet helyett rideg, együtt korábbi szokásait is megváltoztassa. Az otth percnyi pontossággal beosztott órarend szerint kell élnie, s mindenütt csak tilalmakkal találkozik. A sivár életre kényszerített lányok különös szokásokat, meséket, valóságos legendákat találnak ki maguknak, hogy életüket érdekesebbé tegyék. Valamennyien hisznek Abigél csodatévő erejében. Abigél kecses női szobor az intézet kertjében, s a legenda róla, hogy mindenkinek segít, aki hozzá fordul… prof. Nagy Enikő

Abigél de Szabó Magda Gina este o tânără răsfăţată şi bogată, pe care tatăl ei, generalul Vitay, o trimite pe neaşteptate într-un colegiu pentru fete dintr-un oraş îndepărtat. Spre mirarea ei, fata nu îşi poate lua şi chiar şi cu tatăl ei poate rămas bun de la nimeni, este ruptă complet de lume vorbi doar la telefon o dată pe săptămână. e, este obligată să poarte o La colegiu îi sunt confiscate toate obiectele personal ie să îşi schimbe şi obiceiurile. uniformă sumbră şi pe lângă aspectul fizic trebu veselie şi distracţie, acum devine o Viaţa ei, care cu puţin timp în urmă era plină de ormitate cu un program strict. rutină şi fiecare activitate a ei se desfăşoară în conf nat, încet încet îşi creează proDatorită vieţii îngrădite pe care o au fetele în inter d să îşi facă timpul petrecut acolo mai priile activităţi, poveşti şi chiar legende, încercân interesant. legată de Abigail, statuia graţioasă Una dintre legendele cele mai vehiculate este cea despre care toate fetele credeau că face a unei femei, aflată în curtea institutului, o statuie minuni. Oare legenda este adevărată…?


Papusa rea (

La mechante poupee

, Je ne veux pas aller Jouer dans le jardin, Nu vreau să merg Je ne veux pas donner Să mă joc in grădină, La main au petit chien, Nu vreau să dau Je ne veux pas manger Mâna micului câine, Ma tartelette aux pommes, Nu vreau să mănânc Je ne veux pas passer Prăjiturica mea cu mere, Ma robe cretonne, Nu vreau să Je ne veux pas m’asseoir Imi pun rochia Sur cette chaise-là, Mea din creton, Je ne veux pas le boire, Nu vreau să mă așez Mon bol de chocolat. Pe acel scaun, Je veux pleurer, pleurer Nu vreau să beau A me fondre les joues. Bolul de ciocolată. Je veux pleurer, pleurer, Vreau să plâng, Et encore pleurer Să plâng. Jusqu’à la fin du jour. Îmi înec obrajii, Vreau să plâng, Să plâng Și iar să plâng Până la sfârșitul zilei.

Poèmes Boboc de aur Un soare mic Țâşni pitic, Iar pe năsuc Se puse cuc O ditamai albină Cât o combină! Să dea cu tiflă La ce s-o afla Vru el să dea: La nea, La ploaie Şi la oaie. Trei brotăcei Din cei cu cercei În jurul lui roiau Tare mai voiau Să pună laba Să vadă şi baba. Dar soarele cel mic, Chit că era pitic, Lucea printre arici Ca un licurici… Cei trei brotăcei, Scrum se alegea de ei! De-ar fi pus labuţa În loc să joace huţa !

Le bouton d’or Un petit soleil A jailli du pré Avec une abeille Sur le bout du nez. Il a voulu faire La nique au ciel gris, La nique à la terre, La nique à la pluie. Trois petits crapauds, Les doigts dans le nez, Voudraient bien toucher Ce soleil si beau, Mais le bouton d’or Luit d’un tel éclat Qu’il risquerait fort De brûler leurs doigts. Je m’en irais jusqu’en Chine, Et les filles du Japon Seraient alors mes voisines. Si j’avais un avion, Je partirais voir de près Les hauts volcans, les lions, Les pagodes du Thibet.

Delia Râpan, clasa a XI-a A


Parisul

Amestec de modernitate şi istorie, Parisul impresionează orice vizitator... Amestec de modernitate şi istorie, Parisul impresionează orice vizitator, mai cu seamă prin somptuozitatea arhitecturală care vorbeşte despre o epocă ce şi-a câştigat dreptul la eternitate prin ceea ce a oferit, nu doar poporului francez, ci şi întregii Europe, întrucât pentru cei mai mulţi dintre noi Parisul înseamnă catedrala NotreDame, bazilica Sacre Coeure, Turnul Eiffel sau cunoscutul bulevard Champs Elysees. Dacă pentru cei mai mulţi dintre pasionaţii de călătorie, vizitarea Parisului rămâne doar

un vis, pentru un grup de şapte elevi şi cinci profesori de la Colegiul Naţional „Iosif Vulcan” din Oradea, visul a devenit realitate la începutul anului şcolar 2010-2011, ca urmare a unui schimb de experienţă între instituţia de învăţământ amintită şi Lycee Borg – Chevreau Ste – Anne din Segre. Animaţi de curiozitate, dar şi de dorinţa de a-i cunoaşte pe francezi la ei acasă şi de a compara Parisul din cărţile de istorie sau din romanele lui Balzac cu unul dintre marile oraşe ale secolului XXI, grupul de români a pornit spre Paris din Timişoara. În cele patru zile, cât a durat excursia, ne-am bucurat de ospitalitatea francezilor şi ne-am îmbogăţit sufleteşte prin vizitarea edificiilor culturale, aşa încât regretul şi-a făcut loc în sufletele noastre în momentul în care a trebuit să părăsim capitala Franţei, singura consolare fiind aceea că ne vom putea reîntoarce.

prof. Lidia Urs și Rodica Ungur

© NEȘIU SÂNZIANA

e

Situat pe malurile Senei, Parisul, capitala Franţei – sfidează trecerea timpului, constituind şi în prezent un punct de atracţie pentru turiştii fascinaţi de gloria lui Napoleon, de capodoperele artistice adăpostite între zidurile străvechiului Luvru sau de celebrele cafenele franţuzeşti – loc de refugiu şi creaţie pentru marii scriitori ai literaturii universale.

o destinație de vis


Cercetaşii României, Centrul Local Oradea, în parteneriat cu Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Bihor, au organizat în data de 7 mai cea de-a 3-a ediţie a Festivalului Luminii, ediţie inclusă în acest an în Săptămâna Tineretului. Festivalul Luminii este un eveniment sincron în peste 20 de oraşe din ţară şi nu numai, care îşi propune să redescopere frumuseţea lucrurilor mărunte, oferind o atmosferă calmă şi liniştită, plină de lumânări şi multe activităţi culturale. La fel ca în ediţia anterioară, Festivalul Luminii s-a desfăşurat în Parcul 1 Decembrie, iar punctul forte a fost între orele 21:00 şi 23:00, când s-au stins toate luminile electrice din parc, atmosfera fiind susţinută de cele 12 000 de lumânări. Orădenii, cu mic, cu mare, cu bunică, pisică, şoarece şi vecin, au fost invitaţi pe toată perioada zilei să ajute cercetaşii în aşezarea şi aprinderea lumânărilor. Cei prezenţi au fost răsplătiţi, începând cu orele 21:00, cu multe activităţi culturale (muzică, teatru, proiecţii, jocuri, expoziţii, parade, magie etc). Ediţia din Oradea a Festivalului Luminii este organizată de către Cercetaşii României, Centrul Local Oradea, în parteneriat cu Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Bihor, fiind şi finanţat de către aceasta.


Basmul dulce

de Gheorghe Tileagă

prof. Emilia Mierluțiu


E

Basmul dulce

ra o zi frumoasă de ciocolată aurie, îți venea s-o mănânci, nu alta, s-o apuci de nord și să-i furi ochelarii cu cireșe, să apuci, în sud, un papanaș dietetic, în est, să fugărești o lebădă cu frișcă, iar în vest, să-i faci respirație gură la gură unui tort economic de piață. Toate ar fi mers ele ca pe-o coajă de banană dacă, dinspre palatul de turtă dulce trasă în ciocolată neagră, nu s-ar fi auzit niște suspine ce-ar fi făcut să se topească pe loc și cea mai arsă acadea din zahăr ars. Întrega împărăție a dulciurilor parcă încremenise de tristețe și neîndulcire: bavarezele erau fără alune, checul fără smântână, gogoșile fără scorțișoară, minciunelele adevărate, salamul fără biscuiți, banana necojită, nuga fără lipici, fursecuri cu greață, ... plângeau cofetarii împărătești de facuseră scurt-circuit toate mixerele și boxerii și boxele și maxi-taxi și malaxoarele, cu toantele ajutoare de cofetari. Mai Marele Vrăjitor de Găluște Rapide cu Prune, câștigătorul concursului Tip-Top-Corn-cu-Dop, nu mai avea nici lacrimi, zăcea într-o baltă de albuș bătut de golanii de pe Ulița Marțipan, sprijinit în Tell (me honey, may I use your lips?). Nebunul curții, Picromigdal, nu mai avea nici un haz, își pierduse toate a migdalele, străjerii craiului, falnicii Gogoși de ciocolată, deveniseră niște biete gogoși nedospite. Primul Ministru, Sir Chek englezesc, își pierduse budinca și ceaiul de la ora 5. Ce să mai spunem despre rubiconda și ispititoarea ruladă Mică care-și pierduse fursecurile delicioase cu care făcea chef, zi și noapte, în compania clătitelor franțuzești...? Dar prăjitura Nusi cu nurii înghețați? De ce atâta lipsă de desert ? De unde ăst desert nedulce? Ei bine, adevărul e la mintea cocoloșului cu mere: Împăratul Ținutului dulce de Tort, frumosul și suplul Gogoașă Împărat, era tare năcăjit. Deși își îndulcea din zori și până-n zori Dulcineea, împărăteasa Mocca, o superbă Bavareză cu alune peste tot, aceasta nu se umfla, nu creștea, tot nedospită se trezea. Jale mare! Să nu poată ei face un bulgăraș de ciocolată? Cremele de vanilie și spumele rele șușoteau pe la colțuri: ba că-i de vină banana, ba că-i drojdia stătută. Și ce de leacuri au mai folosit: ulei și anason, fragi și frișcă, portocale și rom, rahat și cacao, albuș și smântână, caimac și nuci...geaba și degeaba! Dădură tăiței de țară în țară: că cum că cel care va cerca, încerca și reuși, cu telul ori mini-telul, cu nana sau banana, s-o gogoșească pe Bavareza de lapte și fistic, a lui va fi inelul cu cireșe. Încercară o mulțime, toți rude cu Geaba și degeaba, vrăjitoarea din Tutti-Frutti. Dar, într-o zi, apăru Figaro, cel de punea țigle cu migdale. Se urcă pe-o buturugă de gală, ca să ajungă la bezeaua sub clopot. Zgâlţâi zdravăn clopoţelul şi i se deschise. Cum era grăbit, ceru sa fie lăsat singur cu Dulcineea cu miere de albine. Fură lăsaţi în bain-Marie. Ce-a făcut, ce n-a facut, câte ouă a bătut, câte-n spumă au stătut, iacă că, parfumată şi-nmuiată, ieşi din vană nană ! Ce mai vuiet, ce mai Rom! Împăratul nu-şi mai încăpea în aluat de foietaj de bucurie. Îl răsplăti pe Rom c-un rom de Tiramisu şi un inel cu cireşe. Ţiglarul bău romul, lăsă inelul Dulcineii, că el avea deja unul (prin care era tras) şi luă cireşele. Pentru cireşata de casa (home made!) fu numit cavaler de Cherry. Împărăteasa fu coaptă nouă luni la foc potrivit, fu unsă cu jeleu de caise şi pudrată caldă. În sfârşit, făcu o cocă potrivită, un bulgăraş de ciocolată, o nebunie dulce cu lapte, o copiliţă cu oliţă, ciocolatie toată şi cu obrăjorii aurii, parcă înveliţi în foiţă de aur. I se spuse Chocolait-lait. În împărăţie, nebunie: curgea punch-ul pe dalele din fursecuri bicolore, oranjada şi citronada în rigolele de ruladă, peste tot plăcinte de carnaval şi prăjituri cu piţigoi.


Chocolait-lait se făcea pe zi ce trecea mai ciocolatie şi mai pământie. Necazul ei cel mare era că nu i se permitea să iasă din palat, acolo unde vedea norişorii aceia de bezele şi soarele acela din gălbenuş de ou. Şi mai auzise ea că ar fi şi-un râu de lapte si miere. Într-o zi, reuşi să iasă din palat, trecu podeţul din biscuit bicolor şi ajunse la râu-pârâu-brâu-molâu; îşi dădu iute staniolul auriu jos şi, ciocolatie toată, se aruncă-n lapte şi miere...înotă, iar când obosea se aşeză într-un cuib uşor-ouşor cu lapte de pasăre proaspăt mulsă. Într-un târziu, ieşi la malul de marmeladă, se afundă în el până la genunchi dar reuşi să ajungă pe iarba din kiwi dat pe răzătoare. Ce plăcut era! Iarba uşor umedă şi răcoroasă , parfumată şi gustoasă! Se-ntinse pe spate...adormi...visa că se topea de fericire...se trezi toată încleiată şi, fiindcă soarele dogorise, cu faţa cojită. Încercă să lipească cojiţele de aur, nu reuşi. Toţi începură să uite cum o cheama şi-i spuneau Cojiţa de aur! Iar se abătu Nedulcele la curtea Împăratului. Şi iar dădu tăiţei de ţară în ţară: cum că, cel ce-a reuşi să-i lipească cojiţele o va primi de soţie împreună cu jumătate din tortul împărătesc. Cu lumânări cu tot! Cu ce nu încercară...unul, pe nume Cocteil Syssy, Lord de Votcă, încercă chiar cu sudura...Sarmana Chocolait-lait era numai franjuri! Iată însă că-ntr-o zi, frumoasă şi ciocolatie, la palat la poartă oare cine latră? O zdreanţă, un zdrenţ acolo, flocos, păros, zdrenţăros şi arţăgos, nu, că el o lipeşte dacă i se dă tot tortul! Împăratul făcea spume de zmeuraşi frăguţe, cum adică, stârpitura să pună limba pe ciocolata lui adorată, adta, cu ochii de praline şi limbuţa de pişcot roz? Jamais de la vie! Fu sfătuit să-l lase totuşi să încerce. Mup-Sirup, de-i zicea şi Covrigel fraged, o linse delicat şi, spre marea bucurie a Cojiţei de aur, foiţa de staniol auriu nu se mai dezlipi. Nuntă mare! Jale mare! Văzut-ai câine în şarlotă? Părintele Gogoaşă prea Fericitul în Iaurt oficie cununia. Dulcineea îi dădu fetei inelul ţiglarului iar fata se aplecă să-şi sărute stârpitura de mire care dădea din toate de nerăbdare. Minune mare! Cum îl pupă, Covrigel se transformă într-un falnic voinic de ciocolată albă, gătit cu cireşe cu coniac. Chocolait-lait fu cât pe ce să se cojească din nou de bucurie, o luă cu călduri din umplutură... Şi ţinu ospăţul... până se termină. Şi ce mai focuri de frişcă! Şi trăiră ani mulţi şi dulci, şi ciocolatii... Şi avură o mulţime de copii, ce dormeau cuminţi în cutii de carton cu sclipici, îndărătul vitrinelor cofetarilor... Şi mai trăiesc şi azi dacă nu cumva vreun copil prea lacom nu i-a păpilit... Şi-am încălecat pe-un pişcot Şi m-am facut de compot Şi-am încălecat o maruşcă Şi i-am facut-o de găluşcă.

prof. Gheorghe Tileagă ilustratia prof. Emilia Mierluțiu


prof. Emilia Mierluțiu


ECO FEST În perioada 27-31 octombrie 2011 a avut loc la Oradea prima ediţie a Festivalului Internaţional al Filmului Ecologist - Pentru Sănătatea Pământului, organizat de Pro Familia şi Primăria Oradea şi susţinut de Centrul Naţional al Cinematografiei. C.N. „I. Vulcan” Oradea a participat cu un echipaj de elevi coordonaţi de doamnele profesoare, Dana Mihincău, Koşa Andrea şi Lucaciu Maria. Elevii şcolii noastre au făcut parte din juriul ce a desemnat filmele câştigătoare ale festivalului (Bodog Bogdana, Haghgou Melina, Stepan Talida, Funar Artemis, Lerinţ Melissa, Sălăjan Rebeca, Ţarle Naomi, Copaciu Adela, Foghiş Andreea, Cotuna Andreea, Dume Ruxandra, Dume Georgiana, Dume Cristina, Cosma Daiana, Chifor Dan).

PINK CROSS

O parte dintre ei au participat la momentele artistice: prezentarea de modă din materiale reciclabile (Lucaciu Diana, Andor Georgiana, Pocol Andreea, Marge Ramona, Buzle Sergiu, Varga Bianca, Pintea Adina, Ilisie Claudia, Chirilă Bianca, Opriş Oana; dans sportiv în ţinute din materiale reciclabile (Moş Larisa, Oros Laurenţiu) şi recitalul de muzică populară susţinut de

Dana Jurjuţ. Elevii clasei a VI-a B au realizat o expoziţie de obiecte, reciclând numeroase produse, care au fost expuse în cadrul Expoziţiei de Proiecte Ecologiste. Prezenţa elevilor noştri la acest festival poate avea ca impact creşterea gradului de conştientizare cu privire la protecţia mediului şi ne reaminteşte că planeta aceasta este singura noastră casă. prof. Dana Mihincău

Alergarea pe teren variat în afara stadionului, poartă numele de cros. Crosul roz este o manifestare mai specială. A fost o alergare fără câştigători şi fără învinşi, având rolul de a sensibiliza opinia publică asupra unei boli cumplite, cancerul la sân. Alergătorii au fost elevi de la liceele orădene printre care s-au numărat şi elevi de la şcoala noastră: Trifan Andrada, Orosz Kassandra, Buzle Sergiu şi Demeter Andrei. Scopul Pink Campain a fost de a implica comunitatea locală în crearea primului Centru de Informare pentru a ajuta persoanele afectate de cancer. Cu această ocazie s-au colectat fonduri din donaţii, acțiune coordonată de prof. Andreea Kosa şi Ioana Cherechianu. Cancerul este a doua cauză a mortalităţii în România. În Bihor trăiesc peste 2000 de persoane care suferă de cancer la sân. Centrul de informaţie şi suport şi-a propus să ajute persoanele afectate de această boală şi familiile lor, prin realizarea de evenimente informative la care să participe specialişti în domeniu, oferirea de asistenţă psihologică gratuită, realizarea unor întâlniri în grup şi realizarea unui site cu informaţii specifice. Prin participarea lor la acest eveniment, elevii C.N “Iosif Vulcan” au susţinut această campanie şi ideea că doar împreună putem depăşi situaţiile dificile. prof. Călin Boeriu


Sunteţi pasionaţi de călătorii... ... sau de drumeţii alături de prieteni şi mereu în căutare de aventuri? Dacă vă număraţi printre împătimiţii cititului, cu siguranţă aţi auzit măcar o dată de Jerome K. Jerome şi zâmbiţi la auzul numelui său. Povestirea umoristică „Trei într-o barcă” (fără a mai socoti şi câinele), a fost scrisă în 1889 şi abundă în observaţii de o adâncă psihologie şi de un autentic umor englezesc. „Trei într-o barcă” este un roman de aventuri în care felul de a percepe viaţa contează mai mult decât aventurile propriu-zise, dacă ne gândim că întreaga poveste se construieşte

pe baza unei simple plimbări cu barca pe Tamisa. Cei trei prieteni, Jerome (naratorul), George şi Harris, sunt însoţiţi în călătoria lor de câinele Montmorency, la fel de mare erou ca şi tovarăşii săi umani. Ca orice aventură şi cea a celor trei tovarăşi are propriile etape, constituite din pregătirea bagajelor, discuţii interminabile despre mâncarea pe care s-o ia cu ei, rătăcirea unei periuţe de dinţi, popasuri pentru odihnă, în care întâlnesc tot felul de personaje ciudate, scurte vizite pe ici, pe colo, aşteptarea la ecluze, toate acestea cu o atitudine destul de nepăsătoare, în ciuda unei aparente implicări. Mai fascinante decât călătoria propriu-zisă sunt, însă, observaţiile pe care le fac cei trei, scurtele incursiuni în memoria personală sau comună, de unde scot la lumină istorii fascinante precum cea a unei bucăţi de brânză care împiedică lumea să călătorească într-un anumit compartiment de tren, provocând chiar şi dezgustul unui cioclu, sau cea a unei plimbări cu altă barcă, în care erau invitate şi nişte cuconiţe înţepate, care nu suportau să fie stropite, astfel încât vâslitul s-a transformat într-un adevărat calvar - dacă nu

cumva o fi fost vorba despre arta de a vâsli elegant. Cartea este celebră pentru umorul ei, pe care-l găseşti numai dacă nu te grăbeşti prea tare. Este vorba despre un umor destul de sec şi parcă simţi, în timpul lecturii, cum naratorul, cu un zâmbet superior în colţul buzelor, se aşteaptă să treci pe lângă sensul frazelor sale. Amuzantă este, de exemplu, tendinţa de a generaliza. Situaţiile banale, precum cititul unei reclame medicale, se t ransfor mă , întotdeauna, în diagnosticul unei boli i nc u r abi l e. La fel, când pleacă undeva, naratorul uită întotdeauna unde a pus periuţa de dinţi. Cartea aceasta, plină de învăţături esenţiale pentru existenţa fiecăruia dintre cititorii săi, ia sfârşit dintr-un motiv bine întemeiat: “Aerul de pe fluviu are un efect demoralizator asupra oamenilor.” Aşa că eroii noştri abandonează barca şi dau bir cu fugiţii, încheind, cu o masă copioasă şi cu un toast la care se pare că participă şi câinele, o aventură care ar fi putut continua.

Jerome. K


Vă întrebați cum pot parcurge, trei oameni pe două biciclete, kilometrii întregi? Sunteți pasionați de ciclism sau de aventuri? Cea de-a doua operă a lui Jerome K. Jerome pe care o prezentăm, poate fi considerată o continuare la romanul „Trei într-o barcă”. Singura diferenţă este că acum personajele Jerome, George şi Harris au mai îmbătrânit. Ba chiar doi dintre ei, Jerome şi Harris, sunt însuraţi şi au şi copii. Şi în această carte autorul îşi păstrează stilul umoristic, dar de această dată ne este prezentată o comparaţie între mentalitatea germană şi cea englezească. M a i exact, autorul încearcă să surprindă unele trăsături de caracter ale celor două naţiuni specifice acelei perioade, dar care pot fi considerate chiar permanente, având în vedere că unele s-au păstrat şi în zilele noastre. Ideea de bază este asemănătoare primei cărţi. Povestea se construieşte tot în jurul unei excursii, dar de data aceasta nu pe Tamisa, ce în Germania şi Boemia. Întreaga poveste debutează printr-un umor de neîntrecut, printr-o ironie şi autoironie foarte fină, mai exact printr-un

K. Jerome

etern „război” soţ-soţie, când soţul vrea să petreacă o vacanţă doar cu prietenii, departe de problemele casnice. Călătoria îi este foarte utilă autorului deoarece reuşeşte să facă o paralelă între felul de fi al germanului, care respectă legea cu stricteţe, ţinând cont şi de cele mai mici detalii şi cea a englezului, care ia mai în glumă respectarea regulilor. Deşi povestirea abundă în accente de ironie la adresa mentalităţii rigide a germanilor, pe alocuri autorul este nevoit să recunoască, cu o amărăciune mascată, că uneori nu ar strica să existe şi în Anglia o astfel de rigoare şi seriozitate, mai ales în ceea ce priveşte sistemul educaţional. După cum bine se vede, pe tot parcursul povestirii, fără a fi răutăcios, ba chiar fiind amuzat, Jerome K. Jerome ne prezintă corectitudinea dusă la extrem a germanilor, rigurozitatea cu care ei îşi ordonează viaţa personală, dar şi mediul în care trăiesc. La ei nimic nu este lăsat la voia întâmplării, totul este planificat, ordonat, obligat să reintre pe un făgaş normal (normal pentru mentalitatea lor). Este, totuşi o impresie falsă şi ar fi cel mai bine şi să

nu ne lăsăm înşelaţi de aparenţe. Poporul german este demn de admiraţie pentru ceea ce a reprezentat şi reprezintă în continuare. Eu vă sugerez ca, în urma lecturării, să meditaţi la o eventuală paralelă între mentalitatea germană şi cea românească, o paralelă cu caracter umoristic, bineînţeles. Poate nu ne-ar strica să adoptăm şi noi o fărâmă din felul lor de a gândi. Sau nu !?


C HȘ I I CTÂ NAT E CRU L AE I Istoricul chitarei se împarte între aspectul tradițiilor folclorice și cel al muzicii culte, clasice. Istoria foarte colorată a chitarei o găsim în viața și creația trubadurilor francezi și a meistersangerilor germani, în flamenco-ul spaniol, în dansurile de curte medievale, în jazz-ul țigănesc și în multe altele. Chitara are o formă binecunoscută, consacrată şi este alcătuită din: cutia de rezonanță și gâtul chitării. Cutia are rol de

a amplifica sunetul care intră în ea, prin orificiul numit rozetă, pe unde acesta se şi elimină și se bazează pe calitățile lemnului de a vibra. Pe cutie se găseşte ataşat cordarul, al cărui scop este de a ține corzile. Pe cordar se găsește înălțătorul (călușul), cu rol de a înălța corzile față de gât, pentru a putea fi apăsate și pentru a putea vibra. Gâtul chitării este partea lungă a acesteia, peste care se întind corzile și care, la capăt, are sistemul de acordare (cheile). Gâtul este împărțit de taste în spații (tonuri) și are la partea ce-l desparte de cap, un obiect numit pragus (distanțor) care ţine corzile la o depărtare optimă pentru a se putea apăsa cu degetele. De la cordar la chei se întind corzile. Acestea sunt făcute din nylon (în trecut erau făcute din intestine de animale prelucrate), iar pentru cele electrice și cele country–western, corzile sunt făcute din oțel.

Cântatul la chitară cu descifrarea notelor (după partitură) este o capacitate care deschide ușa spre o vastă panoramă muzicală. Iată și câteva mărci de chitară mai cunoscute și pe care cu sigaranță mulți dintre voi le cunoasteți: ARIA, ERNIE BALL, HOHNER, PAUL RED SMITH, TAKAMINE, FENDER, GUILD, EPIPHON, GIBSON, IBANEZ, OVATION, GRETSCH, YAMAHA, B.C.RICH. Chitarele pot fi categorisite după: repertoriul abordat (folk, country, western), numărul de corzi (cu 6, 12 corzi) cu taste sau fără taste, clasică cu gâtul mai lat și destinată a interpreta muzică cultă, chitară electrică, chitară bas rece, chitară bas electrică. Atunci când cumpărați o chitară trebuie să răspundeți la câteva întrebări: 1) Pentru ce o cumpărați? 2) Ce fel de muzică veți cânta pe ea? 3) Vă place într-adevăr muzica și o veți practica ? 4) Cât de scumpă poate fi chitara şi cât merită să fie de scumpă? 5) Sunteți dispus să faceți efortul de a învăţa să cântați la chitară și să acordați timp pentru studiu? În speranţa că v-am trezit interesul pentru acest instrument, vă aşteptăm să ne onoraşi şi încântaţi cu interpretarea voastră!

prof. Mircea Tencuţiu


Chiș Raluca

“o luptătoare sensibilă” O tânără talentată este colega noastră, Raluca Chiş, din clasa a XI-a D. Născută pe 30.04.1994, este o fire veselă şi comunicativă, căreia îi este foarte uşor să socializeze, indiferent de locul unde se găseşte. La vârsta de 9 ani, a început să practice sportul, care avea să îi aducă multe reuşite, karate-ul. Ea ne-a mărturisit că practicarea acestui sport nu a fost din proprie iniţiativă, ci că o prietenă foarte bună i l-a propus şi, chiar dacă la început a stat mult timp pe gânduri, în cele din urmă s-a decis să răspundă “da” acestei provocări. Antrenată de Vereş Gabor, a reuşit să cucerească un număr de 6 titluri de campioană naţională şi multe locuri I la competiţii, atât din ţară, cât şi din străinătate. Practicând această activitate extraşcolară, timpul ei liber este foarte limitat, dar bine organizat. Spune că, deşi poate părea ciudat, are suficient timp, atât pentru învăţat, cât şi pentru distracţie, dar

Președintele Federaţiei de Karate Modern şi Ligii Cluburilor de Karate -Do Shotokana alături de colega noastră, Raluca nu la fel de mult ca restul colegilor ei. Pe lângă acest sport de performanţă pe care îl practică, are şi alte numeroase hobby-uri: judo, înot, tenis, taekwondo, scrie poezii şi cântă la chitară. Drumeţiile, schiul şi patinajul sunt alte pasiuni ale ei. Cea pentru călătorii i-a fost sădită în suflet de către mama ei, împreună cu care a bătut cărările din Făgăraş, Retezat, Ceahlău, Parâng şi tot ea este cea care i-a pus pentru prima oară în picioare schiurile şi patinele. Şi, pentru că este o fire ambiţioasă, afirmă că are deja o imagine de ansamblu asupra viitorului ei, dorindu-şi să devină un medic veterinar foarte bun deoarece a îndrăgit de mică animalele şi crede că această profesie ar defini-o cel mai bine. O altă alternativă ar fi să devină arbitru internaţional, în felul acesta putând să participe la competiţii şi din altă postură. Îi urăm succes şi credem că astfel de elevi ar putea deveni modele şi pentru alţi elevi ai şcolii noastre. Sergiu Buzle, clasa XI-a D

...o fire ambiţioasă care afirmă că are deja o imagine de ansamblu asupra viitorului ei.


)

VALEA DRAGANULUI

aşezată la limita a trei unităţi geografice: Munţii Vlădeasa, Munţii Meseşului şi Depresiunea Huedinului, brăzdată de numeroase ape, dispune de aproape toate formele de relief. Întinderea cristalină de apă, pădurile bogate alcătuiesc un peisaj atractiv pentru turiști.

© SERACU DAN


Bihorul Avenul de la Betfia, numit de localnici “Craterul de la Betfia”, se deschide pe versantul vestic al Dealului Semleu, din perimetrul satului Betfia (comuna Sânmartin), în apropierea staţiunilor balneo-climaterice Baile Felix şi 1 Mai. “Craterul” se deschide sub o arcada impresionantă şi are o adancime verticală de aproximativ 60 m.

“Craterul” lilieci, protejate la nivel naţional şi european. Versantul nordic şi cel estic al Dealului Semleului, unde este situat avenul, sunt acoperite de păduri de stejar în amestec cu carpen, tei şi cireş sălbatic. În păduri pot fi observate numeroase specii de ciuperci şi plante erbacee: brânduşe, ghiocei, măseaua ciutei, ceapa ciorii, oiţe, untişor, clopoţei.

Dacă sunteţi pasionaţi de speologie sau de senzaţii diferite de cele cotidiene, avenul sau “Craterul” de la Betfia este o portiţă de evadare dintr-o lume ce poate părea monotonă. În sedimentele acestei foste peşteri şi în alte câteva puncte au fost descoperite faune fosile, care s-au acumulat în aşa numitele argile roşii (sau “terra rosa”). În sălile subterane îşi găsesc adăpost câteva specii de

Printre plantele ocrotite se numără şi ghimpele, iar pe marginea pădurii poate fi întâlnit şarpele lui Esculap (specie ocrotită), vipera şi guşterul. În zonă habitează mai multe specii de păsări: vânture-

de la Betf ia lul roşu, şoricarul, sfrânciocul, ciocănitoarea, piţigoiul, pietrarul de munte. Dintre mamifere pot fi întâlnite: veveriţa, nevăstuica, diferite rozătoare, cerbi, pârşi, viezure şi mistreţi, precum şi alte specii. Asadar, dacă sunteţi pasionaţi de speologie sau de senzaţii diferite de cele cotidiene, avenul sau “Craterul” de la Betfia este o portiţă de evadare din lumea ce poate părea monotonă. Fiind situat foarte aproape de Oradea, vă ia puţin timp până să ajungeţi acolo şi vă puteţi instala liniştiţi un cort dacă doriţi să rămâneţi în “sălbăticie” peste noapte. Alături de alte zone interesante din judetul nostru, Avenul de la Betfia este un loc inedit ce merită văzut.

Sergiu Buzle, clasa a XI-a D

© MIHAI COZAC


Cetatea Piatra Cetatea Şoimilor este localizată în satul Peştiş, lângă oraşul Aleşd, la 40 de km dinspre Oradea. Mai exact este pe Valea de Şinteu, o zonă foarte frumoasă, care cu siguranţă vă va fermeca. La cetate se poate ajunge pe jos sau cu maşina, însă, ca să puteţi admira superbul peisaj, este recomandat să mergeţi pe jos. Cetatea a fost folosită în trecut probabil pentru a apăra trecătoarea. Ce se ştie sigur este că ea a fost bombardată de către austrieci în Al Doilea Război Mondial (după spusele localnicilor). Deci, ceea ce vedeţi este ce a mai rămas în picioare după acele bombardamente.

Șoimului

Conform legendei,sub cetate, un împărat a îngropat o comoară foarte mare...

Ca să urcaţi până la cetate sunt, din nou, două posibilităţi: puteţi să urcaţi pe cărarea care o ocoleşte sau prin peştera care duce până sus. Odată ajunşi, vă veţi bucura de o privelişte splendidă, atât asupra văii de Şinteu (înspre Aleşd), cât şi asupra munţilor. Conform legendei, un împărat a îngropat sub cetate o comoară foarte mare, cum nimeni nu a mai văzut. Nimeni nu a găsit-o până acum, deși s-au efectuat căutări. Un lucru este sigur, nu vă veţi convinge de priveliştea şi de locul superb pe care le puteţi admira decât dacă faceţi o călătorie până acolo!

Dan Seracu, clasa a IX-a E

© SERACU DAN


s p e c t a c o l u l

d e

m a g i e

În ultimii ani, revista „Tineri şi vulcanici” a apărut graţie magicilor Eduard Maliţa şi Bianca Oniţa, care au petrecut multe ore din timpul lor liber muncind, ca voluntari, în redacţia revistei (unde, de altfel, s-au şi cunoscut). Acum cu toţii îi ştim ca magicienii de la „Românii au talent”, care au impresionat juriul şi o ţară întreagă. În semifinala acestui concurs, Eduard şi Bianca ne-au prezentat un număr spectaculos, foarte complex şi chiar periculos. Numărul a cuprins multe momente impresionante, dar punctul culminant a fost atunci când Eduard a fost legat şi închis într-un acvariu plin cu apă, în care a stat timp de câteva minute. Publicul şi juriul au început să se alarmeze, mai ales când pe faţa lui Eduard se vedea că nu mai are aer şi nici cale de scăpare, deoarece acvariul era legat şi închis. Dar, desigur, Bianca i-a venit în ajutor şi în câteva secunde, în locul lui Eduard a apărut în apă Bianca, în timp ce acesta a aterizat pe platou în faţa juriului mut de uimire. Dacă doriţi să vizionaţi numărul, le puteţi accesa site-ul: www.Eduard-Bianca.com ! Prin gradul ridicat de profesionalism la care au ajuns prin multă muncă şi perseverenţă, ne-au dovedit tuturor că sunt unici! prof. Claudia Krenek

p e r f e c t


Efectul:

Imaginaţi-vă că luaţi 4 scobitori oarecare, le rupeţi pe la mijloc (vezi figura 2 ) şi le aranjaţi în forma unei stele cu 8 vârfuri (vezi figura 3). Acum tot ce vă rămâne de făcut este să vă provocaţi prietenii să le aranjeze în forma unei stele cu 5 vârfuri, dar fără să le atingă. Evident, ei vor încerca diferite metode: să sufle, să ridice masa, dar cu siguranţă nu vor reuşi. Voi veţi reuşi după ce veţi afla secretului acestei mici provocări, pe care o veţi putea câştiga de fiecare dată de acum încolo (vezi figura 5).

Materiale necesare:

De tot ce aveţi nevoie pentru acest număr sunt 4 scobitori oarecare, pentru moment, (vezi fig.1). Rupeţi în 2 fiecare scobitoare, dar fiţi atenţi ca ele să rămână legate într-un punct. Ideea este să nu le rupeţi complet. Le aranjaţi în forma unei stele cu 8 vârfuri (vezi fig.3) şi puteţi să le oferiţi ultimele detalii legate de sarcina lor. Puteţi începe provocarea. Singura regulă este ca ei să nu-și folosească mâinile pentru a aranja scobitorile ăn foma unei stele!

figura 1

figura 2

figura 3

Secretul:

Pentru a realiza acest efect, aveţi nevoie de un ingredient secret: apa. Acum aduceţi într-un pahar puţina apă şi veţi pune câteva picături în mijlocul stelei cu 8 vârfuri. GATA! Tot ce trebuie să faceţi este să aşteptaţi. Vă veţi lăsaţi prietenii cu gura căscată!

figura 4

Lemnul va încerca să se îndrepte şi astfel, fără să faceţi aproape nimic, steaua voastră cu 8 vârfuri va deveni una cu 5 vârfuri. figura 5


Mr. Frog ne povesteste ,

2 2

Doi prieteni se întâlnesc. Unul zice: -Hei, colega, unde mergi? -Nu știu. Dar tu? -Nici eu. Hai pe aici că-i mai aroape!

O broască stătea pe frunza unui nufăr pe un lac. La un moment dat, strigă (așa...de nebună..): “Hei, you!”, după care se aruncă în apă, iese la suprafață, se urcă pe altă frunză de nufăr și întreabă “Who, meee?”

Doi bețivi se întâlnesc pe stradă venind din direcții opuse: Primul: - Îmi dați voie să trec printre dumneavoastră?? Al doilea: - Da...dar pe rând, câte unul.

-Mami, de ce se face engleză la şcoală? -Pentru că se vorbește peste tot. -Și nu e de-ajuns?

-Ce este verde cu roșu și se mișcă cu 100 Km/h? -O broască într-un blender

2

Doi polițiști: -Măi, Vasile, ce tremuri așa, ce-ai pățit? -Am stat puțin în frigider. -De ce? -Păi, șefu ne-a zis că trebuie s-avem sânge rece!

, iezi p o c , tu - Eu copiez

e timp este? ză. C a i op el c

- Tim pul te

’ mn o d , zelor

. r.. o s fe pro

www.9gag.com


Mr. Frog’s jokes A boy telephoned O’Hare airport. - ‘How long does it take to get to New York ?’ - ‘Just a minute.’ - ‘Thanks very much.’ Teacher: Ralph, if your father had 10 dollars and you asked him for six dollars, how many dollars would your father have left? Ralph: Ten. Teacher: You don’t know your math. Ralph: You don’t know my father.

A boy was staying in a big old country house and in the middle of the night he met a ghost. The ghost said: ‘I have been walking these corridors for 300 years’. The boy said: ‘In that case, can you tell me the way to the bathroom?’ One day a boy was walking down the street when he saw a sea monster standing on the corner looking lost. The boy put a leash on the sea monster and took him to the police station. ‘You should take him to the museum,’ said the policeman! The next day the policeman saw the boy in the town again with the monster on the leash. ‘I thought I told you to take him to the museum,’ said the policeman! ‘I did,’ said the boy, ‘and today I’m taking him to the cinema.’

www.9gag.com


Revista “Tineri și Vulcanici” caută colaboratori pentru realizarea numărului următor al revistei (în anul 2012). Așteptăm propuneri și materialele voastre la adresa revistei: TinerisiVulcanici@yahoo.com *Redacția nu-și asumă responsabilitatea cu privire la conținutul materialelor, aceasta revenind integral autorilor acestora.

Colectivul de redacție:

Claudia Krenek Eduard Malița Sergiu Buzle

Lioara Beltechi Bianca Onița Sebastian Sabău


Revista Tineri Si Vulcanici 2011-2012  

Revista Colegiului National "Iosif Vulcan" Oradea.

Advertisement
Read more
Read more
Similar to
Popular now
Just for you