Page 1


D

ÎN LOC DE CUVÂNT ÎNAINTE

acă Clujul ar fi utilizator de Facebook, prima postare pe timeline-ul său ar fi pusă în data nașterii ca oraș, 19 august 1316: „Regele Carol Robert de Anjou mi-a înapoiat în sfârșit privilegiile avute, mi-a oferit și alte privilegii noi și m-a ridicat la rang de oraș!” Feeling special. E frumos să ne imaginăm câte likeuri ar primi postarea, câte inimioare, câte orașe din întreaga lume l-ar felicita. Dacă ar avea un profil personal pe rețeaua de socializare, cu siguranță ar avea milioane de prieteni și de followeri. Și-ar schimba numele de cel puțin 50 de ori, ce-i drept, nu de bunăvoie. Ar posta sub numele de Clwsuar, Claudiopolis, Kolozsvár, Klausenburg și Cluj-­ Napoca. Gusturile sale muzicale ar fi diverse, ar asculta și muzică precum cea a artiștilor de la Omega, dar cu siguranță preferata lui ar fi muzica clasică. Aceasta s-ar potrivi cel mai bine venerabilei sale vârste. De-a lungul a 700 de ani, și-ar schimba fotografia de profil de nenumărate ori, deoarece, firește, fața lui s-ar schimba odată cu trecerea timpului. Cu toate acestea, toată lumea s-ar minuna cum de nu îmbătrânește – deși uneori cad bucăți de pe cele mai frumoase clădiri ale sale – și cum e întotdeauna capabil să se înnoiască. I s-ar scrie ode și oamenii și-ar face selfie-uri cu el. Dar el nu ar ține să placă tuturor cu orice preț, nu ar face compromisuri pentru faimă sau pentru putere, deoarece – așa cum și locuitorii săi spun despre el – „nu vrea să fie primul, ci el însuși” (Cs. Szabó László: Rímes vallomás Kolozsvárról – Mărturie rimată despre Cluj) Este foarte probabil și că, în ziua în care ar împlini 700 de ani de la ridicarea sa la rang de oraș, Clujul nu ar reuși să mulțumească individual milioanelor de urări de pe timeline-ul său, astfel că ar scrie „mă bucur că atât de mulți vă gândiți la mine”. Pe profilul personal, Clujul ar posta cu siguranță multe fotografii frumoase, s-ar mândri cu centrul său, cu statuia lui Matei Corvin, ar posta fotografii cu pisicile de pe pervazurile caselor din centrul istoric, cu terasele cafenelelor boeme, cu gâștele sălbatice de pe lacul din Parcul Central și alte comori ascunse ale sale. Ne-ar plăcea să credem că un eveniment pe care Clujul l-ar posta cu drag ar fi Zilele Culturale Maghiare și ar da share la o fotografie făcută din dronă, cu zecile de mii de oameni din Piața Unirii. Feeling loved. Checked in at Centrul Clujului. De-a lungul a șapte ani ar urmări cum crește numărul oamenilor care sărbătoresc în spațiul public și ar observa cu bucurie că pe strada Kogălniceanu opereta e încă la modă, iar pe strada Potaissa, în umbra zidurilor vechi de secole, se aude în acest an jazz domol, rock puternic sau ska. Călătorind pe timeline-ul vechi de 700 de ani e plăcut să vezi că Clujul nu e doar un loc unde dai check-in, ci este în primul rând o casă generoasă, primitoare, reală, un acasă. Un oraș care îi primește pe toți care îl aleg drept căminul lor și îi respectă pe cei cu care se cunoaște de multă vreme, cei care s-au născut aici și au crescut odată cu el, cei care îi știu pe nume pe vânzătorii de legume și de fructe din piață și înțeleg limba celuilalt, chiar dacă nu fac parte din aceeași etnie. Haideți să onorăm și să sărbătorim Clujul și în acest an, să îi primim darurile, să îl păstrăm așa cum a fost dintotdeauna și să îl iubim pentru ceea ce este – și nu doar pentru că în urmă cu 700 de ani a devenit oraș. Organizatorii


PIAȚA UNIRII 16 august

19:30 • KNOCK OUT 21:00 • NAGY FERÓ ȘI BEATRICE

MIERCURI

19:00 • BAGOSSY BROTHERS COMPANY 21:00 • BUDAPEST BÁR

MARȚI

17 august

JOI

18 august

VINERI

CU: BEHUMI DÓRI, NÉMETH JUCI, FRENK, KELETI ANDRÁS, SZŰCS KRISZTIÁN ȘI MEZŐ MISI

17:00 • GALA DE DESCHIDERE A FESTIVALULUI FOLCLORIC „SFĂNTUL ȘTEFAN”

21:00 • ZENEVONAT SUPERPRODUCȚIE LGT CU: KARÁCSONY JÁNOS ȘI SOLTI JÁNOS

19:00 • CLUJ 700 • SĂRBĂTOARE ÎN CENTRU

OPERA MAGHIARĂ CLUJ PUNE ÎN SCENĂ:

19 august

21:00 • ERKEL FERENC: HUNYADI LÁSZLÓ

SÂMBĂTĂ

21:00 • ÁKOS

DUMINICĂ

20:30 • GALA DE ÎNCHIDERE

20 august

21 august

22:10 • CLUJ 700 • PROIECȚIE 3 D / VIDEOMAPPING

21:00 • OMEGA


STRADA M. KOGĂLNICEANU

STRADA POTAISSA

18:00 • MOBY DICK 17:30 • VINCZE LILLA ȘI NAPOLEON BOULEVARD 19:30 • OPERETTISSIMO

17:00 • KÖLES ELIZA 18:30 • STEREOGAM

17:00 • ALMA EGYÜTTES 18:30 • TAKÁCS NIKOLAS

18:00 • WHISPERBLAST 20:00 • LOOSE NECKTIES SOCIETY

17:00 • GARABONCIÁS 18:30 • IVAN AND THE PARAZOL

16:30 • ÉVA PRESSZÓ 18:00 • NYILAS RENI & ŐK 19:30 • GÁJER BÁLINT

17:00 • FERENCZI GYÖRGY & THE RACKAJAM 19:30 • TRANSYLMANIA

18:30 • LOYAL 20:00 • ORGANISM

16:00 • THE DEVIL’S TRADE 14:00 • CONCERT 3AD 17:00 • OPERETT GROUP PROJECT 17:30 • STABILFRAZÍR 19:00 • FOUR BONES QUARTET 19:00 • KERESZTES ILDIKÓ


6

Să avem grijă unii de alții în timpul Zilelor Culturale Maghiare din Cluj! Pe parcursul celor șase ani de până acum, Zilele Culturale Maghiare din Cluj s-au afirmat treptat ca unul dintre cele mai ambiţioase și valoroase serii de manifestări culturale organizate în sânul comunităţii maghiare din Bazinul Carpatic. Datele privind participarea din ultimii ani și numărul mare de semnale pozitive primite din partea celor prezenţi confirmă acest fapt. Pe bună dreptate, participanţii la aceste serii de evenimente merită recunoașterea generală de care se bucură, datorită comportamentului exemplar, civilizat și sentimentului de apartenenţă la aceeași comunitate pe care îl împărtășesc. În acest spirit și având în vedere faptul că în perioada festivalului – în special în timpul concertelor – foarte multe persoane vor fi prezente în Piaţa Unirii, este important să respectăm măsurile de siguranță. Numai astfel vom putea garanta posibilitatea organizării și pe viitor a acestei serii de evenimente. Să ne purtăm de grijă reciproc și în continuare, fiind atenţi în mod deosebit la copiii și vârstnicii care participă la evenimente. Prin urmare, vă rugăm să citiţi cu atenţie apelul de mai jos! • Introducerea oricăror obiecte care pun în pericol siguranţa publică și integritatea fizică a celorlalţi este strict interzisă pe toată durata festivalului, în fiecare dintre perimetrele alocate desfășurării programelor. • Vă rugăm, nu intraţi cu copii, sugari și cărucioare în mijlocul mulţimii. • Recomandăm purtarea de ecusoane pentru copii. Acestea pot fi solicitate la standurile de informaţii. Pe aceste ecusoane se vor înscrie numele copilului, precum și numărul de telefon al părinţilor sau rudelor. • Dacă găsiţi un copil pierdut, vă rugăm să îl conduceţi la spaţiul de joacă destinat copiilor, care funcţionează în Casa TIFF, sau la unul dintre punctele de informare. • Acordaţi o atenţie sporită copiilor sub vârsta de 14 ani. Recomandăm ca în cazul programelor care se desfășoară în timpul serii, adolescenţii să fie însoţiţi de adulţi. • Cu ocazia anumitor evenimente de seară, se vor rezerva scaune/locuri pentru participanţii în vârstă sau cu dizabilităţi motorii. Ocuparea acestor locuri se va face în ordinea sosirii. Prin urmare, vă recomandăm să ajungeţi din timp la locul evenimen-

• • • • •

tului. Tinerii sunt rugaţi să nu ocupe aceste scaune rezervate sau să le cedeze persoanelor mai în vârstă. De asemenea, dacă este necesar, persoanele în vârstă pot aduce cu ei scaune. Nu este recomandată introducerea animalelor de companie în perimetrele rezervate desfășurării programelor. Dacă acest lucru devine inevitabil, stăpânul animalului este obligat să îl prevadă cu botniţă și lesă sau să-l transporte într-o cușcă. Totodată, proprietarul va asigura și igiena animalului său de companie. Aruncaţi gunoiul sau deșeurile numai în locurile special amenajate în acest scop! Traficul și consumul de droguri sunt strict interzise în perimetrele rezervate desfășurării programelor – în conformitate cu legislaţia în vigoare! Vă rugăm să protejaţi obiectele de decor și monumentele aflate pe domeniul public al orașului, inclusiv Statuia lui Matei Corvin. Vă rugăm să predaţi obiectele găsite la standurile de informaţii. Obiectele pierdute vor putea fi ridicate din aceleași locuri. Perimetrele rezervate desfășurării evenimentelor vor fi prevăzute cu puncte de prim-ajutor și numeroase standuri de informaţii. Ele vor fi, totodată, patrulate de echipaje de poliţie. În cazul apariţiei unor probleme sau a eventualelor provocări, vă rugăm să vă adresaţi autorităţilor de ordine publică sau organizatorilor care se află la faţa locului. Bucuraţi-vă de programele din timpul serii, evitând tulburarea ordinii publice. Șirul de WC-uri pus la dispoziţia participanţilor va fi amplasat pe latura dinspre strada Iuliu Maniu a Bisericii Sfântul Mihail. În plus, toaleta publică din parcare va fi deschisă până la miezul nopţii. Vă rugăm să folosiţi numai aceste WC-uri și toalete publice. Dacă întâlniţi persoane rănite sau care au probleme de sănătate (alarmante), vă rugăm să comunicaţi acest fapt persoanelor de la standurile de informaţii situate la marginile Pieţei Unirii sau anunţaţi echipele de salvare aflate la faţa locului.

Vă mulţumim pentru înţelegere și cooperare! Vă dorim distracţie plăcută! Organizatorii își rezervă dreptul de a aduce modificări prezentului program.


7

Cuprins VINERI . . . . . . . . . . . . . . . . . 8

PUSKÁS, CEL MAI FAIMOS MAGHIAR . . . . . . 8

VINERI . . . . . . . . . . . . . . . . . 9

ÎN SLUJBA COMUNITĂȚII . . . . . . . . . . 10

SÂMBĂTĂ . . . . . . . . . . . . . . . 9

SPECTACOL CU LAUREAȚII CONCURSULUI FÖLSZÁLLOTT A PÁVA/ PĂUNUL ȘI-A LUAT ZBORUL . . . . . . . . . 13

5 august

12 august 13 august

DUMINICĂ . . . . . . . . . . . . . . 11 14 august

LUNI . . . . . . . . . . . . . . . . . 12

EXPERIENȚE ȘI SURPRIZE DIN UNGARIA . . 21

15 august

TURNURILE DE APĂRARE ALE CLUJULUI . . . 25

MARȚI . . . . . . . . . . . . . . . . 15

SATUL MEDIEVAL SE MUTĂ ÎN GRĂDINA CU RUINE . . . . . . . . . . . . 31

16 august

MIERCURI . . . . . . . . . . . . . . 19 17 august

JOI . . . . . . . . . . . . . . . . . 23

CLUJ 700 . . . . . . . . . . . . . . . . . . 33

18 august

CONCERT ÁKOS . . . . . . . . . . . . . . . 43

VINERI . . . . . . . . . . . . . . . . 29

CONCERT OMEGA . . . . . . . . . . . . . . 48

SÂMBĂTĂ . . . . . . . . . . . . . . 38

EVENIMENTE PERMANENTE . . . . . . . . . 50

19 august

20 august

DUMINICĂ . . . . . . . . . . . . . . 44

LOCURI DE DESFĂȘURARE . . . . . . . . . . 52

21 august

Mobile app: zilelemaghiare www.zilelemaghiare.ro


8

VINERI • 5 august

Evenimente premergătoare

VINERI 5 august

18:30 Puskás Ferenc: în exil la Real Madrid – Prelegerea susţinută de Szöllősi György, autorul biografiei lui Puskás Ferenc, președintele Asociaţiei Jurnaliștilor Sportivi Maghiari, editorul revistei de fotbal FourFourTwo. Moderator: Boros Miklós, jurnalist sportiv. Organizator: Asociaţia Clujul Comoară Loc: Curtea Olimpică Maghiară

18:00 Puskás, cel mai faimos maghiar – vernisajul expoziţiei. Curator: Mravik Gusztáv, Directorul Institutului Puskás. Expert: Szöllősi György, autorul biografi20:00 Deschiderea Curţii Olimpice Maghiare ei lui Puskás Ferenc. Organizator: Asociaţia Clujul Comoară Organizator: Asociaţia Clujul Comoară, Loc: Curtea Olimpică Maghiară Institutul Puskás Loc: Curtea Olimpică Maghiară 20:10 Proiecţia filmului documentar „Puskás Hungary” Cu subtitrare în limba engleză Organizatori: Asociaţia Clujul Comoară, Institutul Puskás Loc: Curtea Olimpică Maghiară

PUSKÁS, CEL MAI FAIMOS MAGHIAR expoziție de memorabilia – 5–21 august, 10:00–20:00 Cel mai faimos maghiar din toate timpurile și în același timp una dintre cele mai marcante personalităţi ale istoriei fotbalului este Puskás Ferenc, căpitanul legendarei Echipe de Aur a Ungariei. El a emigrat după Revoluţia din 1956 și a devenit jucătorul cu numărul 10 al echipei de renume mondial Real Madrid, fiind totodată unul dintre cei mai buni fotbaliști din lume. A uimit spectatorii timp de 25 de ani și s-a afirmat ca unul dintre primele superstaruri de televiziune ai fotbalului. Ulterior, a activat ca antrenor pe toate continentele, cucerind noi adepţi pentru acest sport frumos și transformând multe persoane în fani ai Ungariei. Puskás a reușit acest lucru datorită cunoștinţelor sale fotbalistice de excepţie și personalităţii sale unice, amabile, generoase și vesele.

Amintirile extrem de bogatei cariere ale lui Puskás Ferenc sunt păstrate ‒ mulţumită moștenitorilor ‒ de Institutul Puskás (muzeu și centru știinţific), care funcţionează în cadrul Academiei de Fotbal „Puskás Ferenc” la Felcsút. Piesele deosebite ale colecţiei, aduse, o parte din ele din Spania, vor putea fi admirate în premieră de publicul ardelean, în cadrul Zilelor Culturale Maghiare din Cluj. Printre exponatele interesante se vor regăsi: medalia olimpică de aur câștigată de Puskás Ferenc, medalia sa de argint obţinută la Campionatul Mondial de Fotbal, trofeele câștigate cu echipa Real Madrid în cadrul ediţiilor Cupei Europene (azi Liga Campionilor UEFA ‒ n.t.) și cele decernate celui mai bun marcator cu ocazia diferitelor


12 august • VINERI

9

Evenimente premergătoare

VINERI

12 august

SÂMBĂTĂ 13 august

18:00 Markó Károly și continuatorii săi. Pei7:00 Excursii memoriale și trasee de andusajul ideal în pictura maghiară din secolul ranţă „Kós Károly” – Drumeţii: Ediţia a al XIX-lea. Vernisajul expoziției. XIII-a. Se va desfășura pe trei trasee și disCuratori: Fertőszögi Péter, istoric de artă, tanţe. Traseul de 10 km: Stana (Vila SzenFundaţia Artistică „Kovács Gábor”; Hessky timrei) – Dealul Melcului – Platoul Riszeg Orsolya, istoric de artă, Galeria Naţională / Riseg – Stana (Vila Szentimrei). Traseul Maghiară; Alexandra Sârbu, istoric de de 25 km: Stana (Vila Szentimrei) – Stana artă, Muzeul de Artă Cluj-Napoca. (Parohia Reformată) – Petrinzel – Cetatea Organizatori: Fundaţia Artistică Kovács Almașului – Jebucu – Platoul Riszeg / Gábor, Galeria Naţională Maghiară, Riseg – Stana (Vila Szentimrei). Traseul de Muzeul de Artă Cluj-Napoca, Asociaţia 50 km: Cluj – Pădurea Hoia – Dealul Hoia Clujul Comoară – Dealul Mortănușa – Muntele Báthori Loc: Muzeul de Artă/Palatul Bánffy – Tronsonul de drum naţional de-a lungul satului Gârbău – Dealul Cetăţeaua (Gyerőffy-szöktető) – Dumbrava – Leghia,

campionate, acea replică a primei Cupe Mondiale care i-a fost dedicată lui, personal, tricoul azuriu cu numărul 10 purtat de el ca și jucător al echipei Real Madrid (primit cu titlu de împrumut din partea Fundaţiei Real Madrid), precum și acea replică a Premiului FIFA Puskás acordat pentru Golul Anului și înmânat cu ocazia Galei de Decernare a Mingii de Aur, care i-a fost dedicată văduvei lui Puskás Ferenc. (Acest ultim trofeu va fi expus din bunăvoinţa Fundaţiei Internaţionale de Fotbal Puskás, cu sediul la Budapesta.) La casieria expoziţiei vor putea fi achiziţionate cărţi și DVD-uri care prezintă viaţa lui Puskás Ferenc, precum și meciuri celebre din cariera sa, replici ale tricourilor de odinioară, mingi de fotbal în stil retro și alte suveniruri oficiale legate de Puskás.


10

SÂMBĂTĂ • 13 august bifurcaţia drumului care duce către Gipsurile de la Leghia – Ordományos – Platoul Riszeg / Riseg – Stana (Vila Szentimrei). Excursii memoriale și trasee de anduranţă „Kós Károly” – Cicloturism: Ediţia a II-a. Se vor parcurge 55 de km pe traseul: Cluj – Pădurea Hoia – Dealul Hoia – Dealul Mortănușa – Muntele Báthori – Tronsonul de drum naţional de-a lungul satului Gârbău – Dealul Cetăţeaua (Gyerőffy-szöktető) – Dumbrava – Cabana Leghia – Ordományos – Platoul Riszeg / Riseg – Stana (Vila Szentimrei) – Nadășu. Startul se va da din faţa Bisericii Reformate cu Cocoș. Organizator: Branea Róbert – telefon: 0723 400 496.

În cazul probei de cicloturism se acceptă doar înscrieri prealabile online, pe site-ul dedicat probei [www.ekekolozsvar.ro/ kosbringa] sau în instituţiile care au acceptat să funcţioneze ca birouri de înscriere: sediul Uniunii Studenţești Maghiare din Cluj (USMC) și Redacţia Szabadság. (La locul și înaintea startului NU se fac înscrieri!) Informaţii suplimentare referitoare la proba de cicloturism se pot obţine printr-un email expediat la adresa kett@ekekolozsvar.ro sau telefonic apelând numărul 0723 400 496.

ÎN SLUJBA COMUNITĂȚII Expoziție bilingvă în aer liber despre episcopul Márton Áron Expoziția bilingvă „În slujba comunității”, despre episcopul Márton Áron, va fi vernisată duminică, 14 august, de la ora 11:00, în fața intrării în Biserica Sfântul Mihail și va putea fi vizitată oricând pe parcursul Zilelor Culturale Maghiare. Márton Áron (1896–1980), episcop romanocatolic de Alba Iulia, este o personalitate exemplară a istoriei secolului XX în Transilvania, un om a cărui viață și gesturi istorice în slujba comunității ar trebui cunoscute de noi toți. Episcopul care s-a bucurat de afecțiunea poporului s-a revoltat împotriva nedreptăților comise de dictatura comunistă și socialistă de stat. S-a opus deportării evreilor, iar în perioada dictaturii lui Ceaușescu și-a susținut enoriașii, asumându-și umilințe și defăimare. La împlinirea a 120 de ani de la nașterea sa, Secretariatul de Stat pentru Politici Naționale din Guvernul Ungariei a declarat anul 2016 an

comemorativ Márton Áron, cu susținerea arhiepiscopului romano-catolic de Alba Iulia, ÎPS Jakubinyi György, respectiv a președintelui Ungariei, Áder János. În cadrul anului comemorativ a luat naștere expoziția în aer liber care prezintă munca și sistemul de gândire care îl călăuzeau pe episcopul Márton Áron, prin intermediul unor citate provenite de la episcop, precum și despre episcop. Cele 8 panouri ale expoziției prezintă, fiecare din alt unghi, viața și epoca în care a trăit Márton Áron.


14 august • DUMINICĂ

DUMINICĂ 14 august

10:00 Mesă festivă oficiată în Biserica Romano-Catolică Sfântul Mihail Loc: Biserica Sfântul Mihail 11:00 În slujba comunităţii – vernisajul expoziţiei bilingve în aer liber despre episcopul Márton Áron Organizator: Secretariatul de Stat pentru Politici Naţionale, Ungaria Loc: Platforma din fața intrării în Biserica Sfântul Mihail 11:00 Vechiul Cluj – vernisajul expoziţiei fotografului amator Máthé János Loc: Galeria Kányafő (Cluj – Biserica Reformată de pe Tăietura Turcului) 12:00 Expoziţia „Fecioara Maria” – Vernisaj. Custodele expoziţiei este domnul Tóth Norbert, directorul Institutului de Artă Forrás Művészeti Intézet, Ungaria Organizatori: Institutul de Cercetare pentru Strategiile Naţionale, Ungaria și Parohia Romano-Catolică Sfântul Mihail Loc: Sala de conferințe Agape 15:00 Clujul de altădată – expoziții de fotografii de la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX Curatori: Ancuța-Lăcrămioara Chiș, Ucu Bodiceanu Organizatori: Asociaţia Clujul de Altădată, Casa Municipală de Cultură ClujNapoca Loc: Bastionul Croitorilor, la mansardă

11

16:00 Expoziţia „Ce ascunzi în inimă, arată-ţi ochiului…” organizată de atelierul de meșteșuguri tradiţionale Míves Mag Műhely din Pécs, Ungaria. Obiectele expuse au fost create de artizanii Beke Lívia (obiecte din pănuși și paie); Bedő Anikó (ceramică și ouă încondeiate), Hoványi Zsuzsanna (obiecte din materiale textile și fetru), Hosszú István (fotografii și obiecte modelate din hârtie), Mánfai György (fotografii), Minorics Tünde (coșuri împletite din nuiele și obiecte din fetru), Polgár Zsuzsanna (figurine din turtă dulce, broderii și ouă încondeiate), Szipl Mara (obiecte din materiale textile și fetru), Szipl Mariann (obiecte din materiale textile) și Szentkereszti István (obiecte cioplite din lemn). Voluntarii care asistă artizanii sunt: Beke Tamás și Varga Zoltán. Cuvântul de salut va fi rostit de etnograful Minorics Tünde din Pécs. Își dau concursul: membrii familiilor Both și Sárosi-Szabó (cu mic, cu mare). Vernisajul va fi urmat de activităţi artizanale. Organizatori: Societatea Maghiară de Cultură din Transilvania Loc: Casa Memorială „Györkös Mányi Albert” a Societăţii Maghiare de Cultură din Transilvania 17:00 Selecţie de opere maghiare contemporane– vernisaj. Curator: Kuti Dénes, pictor, membru al Academiei Ungare de Arte Organizatori: Academia Ungară de Arte, Asociaţia Clujul Comoară, Muzeul de Artă din Cluj Loc: Muzeul de Artă/Palatul Bánffy


12

LUNI • 15 august

18:00 Portrete clujene: Király László. Gulyás Gyula: Király László vallomásai, partea I–II., operator Tóth Gergely, 2016, 2 x 52 minute/104 minute Organizatori: Fundaţia Tranzit, Facultatea de Teatru și Televiziune din cadrul Universităţii „Babeș-Bolyai”, Filmtett, Televiziunea Cluj, Minimum Party, Universitatea Sapientia, Videopontes Loc: Casa Tranzit, sala mare

20:00 Concert KFT Organizatori: Parcul de sculptură Arkhai, Asociaţia Clujul Comoară Loc: Parcul de sculptură Arkhai, Vlaha

LUNI

15 august 10:00 Pelerinaj pentru familii La aniversarea celor 25 de ani de existenţă, Grupul Fraciscan din Cluj va organiza un pelerinaj din Căianu la Cluj, pe care îl va dedica familiilor clujene. Pornire: ora 10:00 de la Biserica catolică din Căianu (Autobuzul M39 pornește din Cluj spre Căianu la ora 9:30 din Gara mică). Traseu: prin pădurea Căianu aproximativ 13–14 km Sosire: în jurul orei 18:00, la Biserica Franciscană din Cluj, unde călugării franciscani îi așteaptă pe participanţi cu hrană pentru trup și suflet, adică cu un gulaș și o liturghie. Pentru informaţii și înscrieri: Kardos Magdi (0743 893 985), Albert Kati (0755 048 902) sau la adresa zarandoklat@ferko.ro. 10:00–16:00 Vizitarea turnului Bisericii Romano-Catolice Sfântul Mihail Organizatori: Facultatea de Geografie a Universităţii „Babeș-Bolyai” – Departamentul de Geografie - Linia Maghiară, Societatea Muzeului Ardelean și Parohia Romano-Catolică Sfântul Mihail Loc: Biserica Sfântul Mihail 10:00 Nana Pilates cu Antal Ágota (instructoare Balanced Body Pilates) și Berszán Márkos Réka (maestră Balanced Body). Loc: Studioul Asociaţiei Tánc.ro 11:00 Art Nouveau la Cluj. Tur organizat pentru grup de vorbitori de limbă maghiară. Ghid: Földi Imelga, istoric de artă (student masterand, Universitatea „Babeș-Bolyai”).


Gala de Deschidere a Zilelor Culturale Maghiare

Spectacol cu laureații concursului „Fölszállott a páva / Păunul și-a luat zborul” Luni, 15 august, ora 19:00 Opera Maghiară de Stat din Cluj Ideea organizării concursului de talente televizat Fölszállott a páva/Păunul și-a luat zborul (titlul unei melodii populare maghiare, n.t.), adresat interpreţilor de muzică populară și ansamblurilor de dansuri populare îi aparţine lui dr. Balogh Júlia, redactor șef în cadrul Fondului de Administrare Mass Media (MTVA), Ungaria. Competiţia este deschisă concurenţilor din întreg Bazinul Carpatic, astfel că nu este de mirare audiența uriașă și interesul publicului. Iniţiativa ca Gala de Deschidere a Zilelor Culturale Maghiare să prezinte laureaţii diferitelor ediţii ale concursului, împreună cu reprezentanţii culturii tradiţionale ţărănești locale, vie încă în Transilvania, a fost o consecinţă naturală a declarării anului 2016 ca An Memorial „Bartók Béla”, pentru a aniversa 135 de ani de la nașterea marelui compozitor. „Faptul că laureaţii vor susține acest spectacol cu ocazia Galei de Deschidere a Zilelor

Culturale Maghiare ne onorează. Astfel, vom beneficia și de un prilej de a releva importanţa și continuitatea transmiterii tradiţiilor”, afirmă redactorii emisiunii-concurs. Redactorul spectacolului este Kelemen László, iar regizorul Mihályi Gábor, Artist Emerit al Ungariei și coregraf distins cu Premiul „Harangozó Gyula”. Cel din urmă este totodată și directorul artistic al Ansamblului Popular Maghiar de Stat din Ungaria. Vor urca pe scenă: formaţiile de muzică populară Harmadik Zenekar și Tokos Zenekar, muzicienii ceangăi din Kostelek/Coșnea (judeţul Bacău), ansamblurile de dansuri populare Bekecs și Kesice, ansamblurile de dansuri cultivatoare ale tradiţiilor locale Gyimesi Hagyományőrzők (din Zona Ghimeșului / Valea Trotușului) și Mérai Hagyományőrzők (din Mera, judeţul Cluj), Kacsó Hanga Borbála, Hoksz Attila, fraţii Herdon, Gemenii Haraszti, Mayer Tamás, familia Busai, prim vioristul Pál István (zis și Szalonna) și taraful său, precum și Berecz István.


14

LUNI • 15 august

Întâlnirea va avea loc în faţa intrării Bisericii 16:00 Deschiderea celei de-a 4-a ediţii a festiRomano-Catolice Sfântul Mihail. valului de Arte Vizuale Contemporane Organizatori: Universitatea „BabeșMimesis. Festivalul de anul acesta se va Bolyai” – Catedra de Arheologie și Istoria desfășura sub semnul spaţiilor Contiartei din cadrul Departamentului de mentale. Istorie în limba maghiară, Fundaţia de Organizator: Asociaţia Culturală Origo Istoria Culturii „Entz Géza” Loc: Pivniţa Muzeului de Artă/Palatului Bánffy 12:00–15:00 Proiecţii ale filmelor artistice de scurt metraj realizate de studenţii 17:00 Cântece din toată lumea – Hoinăreală Facultăţii de Teatru și Televiziune a muzicală peste mări și peste zări, peste Universităţii „Babeș-Bolyai”. șapte munţi și șapte văi. Participă: cânOrganizator: Universitatea „Babeș-Bolyai” tăreaţa de muzică populară Nagy Noémi – Facultatea de Teatru și Televiziune Kriszta, actorul Laczkó Vass Róbert, Loc: Universitatea „Babeș-Bolyai” – Faculpianistul Szép András și violonistul Szép tatea de Teatru și Televiziune, Sala nr. 43 Gyula Bálint Organizator: Asociaţia Clujul Comoară 12:00–15:00 Olărit, modelaj în lut și alte Loc: Biserica Reformată pe de Tăietura meșteșuguri populare pentru începăTurcului tori și avansaţi Organizator: Forgó Kézművesház 18:00 Degustare de vinuri: se prezintă Dúzsi Loc: Atelierul Forgó Kézművesház Tamás (Szekszárd) Organizatori: Asociaţia Borvadász, 14:00 Vizită ghidată în limba maghiară la Asociaţia Clujul Comoară expoziţia Markó Károly și discipolii săi Loc: Colegiul Academic Organizator: Asociaţia Korzo Loc: Muzeul de Artă/Palatul Bánffy 19:00 Gala de deschidere a Zilelor Culturale Maghiare din Cluj: discursuri de 14:30 Macskara (adaptarea poveștii lui Gárdeschidere. donyi Géza) – teatru de păpuși interÎnmânarea Premiilor Clujul Comoară, activ. Artist: Daróczy Ilona (Ungaria). spectacol artistic Decor și marionete: Burka István Spectacol de gală Fölszállott a páva/ Organizator: Asociaţia Culturală Origo Păunul și-a luat zborul – cu particiLoc: Cafeneaua Insomnia parea concurenţilor celor trei ediţii ale emisiunii folclorice Fölszállott a páva// 16:00 Vocile tinere ale Clujului – Concert Păunul și-a luat zborul oferit de elevii Liceului de Muzică „SigisRedactor muzical: Kelemen László. mund Toduţă” combinat cu expoziţia Regia: Mihályi Gábor, directorul artistic elevilor claselor cu profil de arte plastice al Ansamblului Popular Naţional din Undin cadrul Liceului Teoretic „Apáczai garia, deţinător al distincţiei Harangozó Csere János”. Gazdele manifestării: Balázs Gyula, artist emerit. László, László Györgyi și Székely Géza. Organizatori: Casa Tradiţiilor, Asociaţia Organizator: Asociaţia Kolozsvár Társaság Clujul Comoară Loc: Refectoriul Mănăstirii Franciscane Loc: Sala mare a Operei Maghiare de Stat din Cluj


16 august • MARȚI 21:00 Deschiderea Zilelor Filmului Maghiar la Cluj. Gulaș și muzică de film Organizatori: Fundaţia Tranzit, Facultatea de Teatru și Televiziune din cadrul Universităţii „Babeș-Bolyai”, Filmtett, Televiziunea Cluj, Minimum Party, Universitatea Sapientia, Videopontes Loc: Curtea Casei Tranzit

15

MARȚI

16 august

10:00 Nana Pilates cu Antal Ágota (instructoare Balanced Body Pilates) și Berszán 21:00 Lonczi și Turpi – seară de duete. Melodiile Márkos Réka (maestră Balanced Body). lui Cseh Tamás și Turcsányi Sándor. InterLoc: Studioul Asociaţiei Tánc.ro pretează: Daróczy Ilona (Ungaria), voce și 10:30 Plimbare prin Cimitirul Central. Turcsányi Sándor (Ungaria) chitară Vizită ghidată în limba maghiară, Organizator: Asociaţia Culturală Origo condusă de Gaal György. Loc: Cafeneaua Insomnia Plecare de la intrarea cimitirului 22:00 Concert Cooperativa de re-producţie/ Organizator: Fundaţia Házsongárd, Újratermelő szövetkezet Asociaţia Kelemen Lajos pentru Organizatori: Fundaţia Tranzit, FacultaOcrotirea Monumentelor tea de Teatru și Televiziune din cadrul 11:00 Monumentele baroce ale Clujului. Tur Universităţii „Babeș-Bolyai”, Filmtett, organizat pentru grup de vorbitori de Televiziunea Cluj, Minimum Party, Unilimbă maghiară. Ghid: Tóth Gödri Irinversitatea Sapientia, Videopontes gó, istoric de artă (student masterand, Loc: Curtea Casei Tranzit Universitatea „Babeș-Bolyai”). Întâlni23:00 Petrecere de deschidere în Cafeneaua rea va avea loc în faţa intrării Bisericii Literară Bulgakov. În două săli – cu DJ Romano-Catolice Sfântul Mihail. George și DJ Hunay. Organizatori: Universitatea „BabeșLoc: Cafeneaua Literară Bulgakov Bolyai” – Catedra de Arheologie și Istoria artei din cadrul Departamentului de Istorie în limba maghiară, respectiv Fundaţia de Istoria Culturii „Entz Géza”


16

MARȚI • 16 august

12:00 Marele deceniu al trupelor de teatru 15:00–18:00 Activităţi de fizică pentru copii la Cluj (1837–1847) – vernisaj. Curatori: – activităţile încep din oră în oră, la fix, Prof. Univ. Egyed Emese, Másody Ildikó pentru copiii de clasele I-VIII. Loc de înbibliotecar. Expert muzical: Sófalvi Emese. tâlnire: în faţa porţii clădirii centrale UBB Organizatori: Biblioteca Academiei, DeOrganizator: Departamentul de Fizică în partamentul de Literatură Maghiară din limba maghiară din cadrul Universităţii cadrul Universităţii „Babeș-Bolyai” „Babeș-Bolyai” Loc: Biblioteca Academiei Loc: Clădirea Centrală a Universităţii „Babeș-Bolyai” 12:00–15:00 Proiecţii ale filmelor artistice de scurt metraj realizate de studenţii 16:00 Valori ardelenești, desenate – VernisaFacultăţii de Teatru și Televiziune a jul expoziţiei cu lucrările de grafică ale Universităţii „Babeș-Bolyai”. lui Kelemen Albert Organizator: Universitatea „Babeș-Bolyai” Loc: Sala de expoziţii a Fundaţiei Minerva – Facultatea de Teatru și Televiziune Loc: Universitatea „Babeș-Bolyai” – Facul- 16:00 Blazoanele din Cluj – vernisajul expoziţiei fotografului amator Máthé János tatea de Teatru și Televiziune, Sala 43 Loc: Galeria Apáczai 12:00–15:00 Olărit, modelaj în lut și alte 16:00 Cum de am ajuns să facem proiecţii meșteșuguri populare pentru începăpe clădiri? Bordos László Zsolt (alias tori și avansaţi Bordos ArtWorks) – prezentare însoțită Organizator: Forgó Kézművesház de video, realizată de artistul Bordos Loc: Atelierul Forgó Kézművesház László Zsolt despre istoria proiecţiilor pe 12:00–18:00 Vizitarea turnului Bisericii Roclădiri, respectiv despre proiecţia pe zidul mano-Catolice Sfântul Mihail Bisericii Sfântul Mihail, care va avea loc Organizatori: Facultatea de Geografie a în data de 19 august, cu ocazia aniversăUniversităţii „Babeș-Bolyai” – Departarii împlinirii a 700 de ani de la ridicarea mentul de Geografie - Linia Maghiară, Clujului la rang de oraș. Societatea Muzeului Ardelean și Parohia Evenimentul va beneficia de traducere în Romano-Catolică Sfântul Mihail limba română. Loc: Biserica Sfântul Mihail Organizator: Asociaţia Clujul Comoară Loc: Casa Bocskai, sala Óváry 14:00 Gyulai Líviusz: Jurnalul unui ţânc rău și alte desene animate (filme de animaţie 16:00 Proiecţie de filme de scurt-metraj maghiare, aprox. 100 minute) realizate de studenţii Universităţii Organizator: Universitatea Sapientia Sapientia EMTE, Facultatea din Cluj Filmele au subtitrare în limba engleză. Loc: Universitatea Sapientia EMTE, FaculOrganizatori: Universitatea Sapientia, tatea din Cluj, Aula Magna Facultatea din Cluj Loc: Universitatea Sapientia, Facultatea din Cluj, Aula Magna 16:00–18:00 Concursuri și jocuri de îndemânare pentru copii de 5–12 ani Organizator: Grădiniţa Mikó Loc: Curtea Grădiniţei Mikó


16 august • MARȚI

17

18:00 Vernisajul expoziţiei cu fotografiile care au participat la concursul „Clujul împlinește 700 de ani! A sosit momentul să-l cunoaștem mai bine!”. Anunţarea rezultatelor competiției. Organizatori: Asociaţia Kelemen Lajos pentru Ocrotirea Monumentelor, Asociaţia Kolozsvár Társaság și Consulatul General al Ungariei la Cluj-Napoca Loc: Holul Consulatului General al Ungariei la Cluj-Napoca 17:00 Békés Pál: Vrăjitorul neîndemânatic. Spectacol susţinut de Teatrul Maghiar de Stat Cluj. Regizor: Béres László. (Bilete se pot achiziționa prin intermediul site-ului biletmaster.ro sau de la casa de bilete a teatrului) Loc: Sala mare a Teatrului Maghiar de Stat Cluj

18:00 Cea de-a 21-a ediţie a Taberei de Creaţie de Arte Plastice din Ţara Călatei (Jebucu) – Vernisaj. Muzeologul Szabó Attila va rosti cuvântul de salut. Custodele expoziţiei este Essig-Kacsó Klára. Expoziţia va putea fi vizitată zilnic în perioada 16–25 august, între orele 10–18. Loc: Galeria „STARS”

17:00 Vernisajul expoziţiei „Acum visez cerneluri colorate”. Amintiri din trecutul Galeriei „Barabás Miklós” Organizator: Breasla Barabás Miklós Loc: Sediul Breslei Barabás Miklós 17:00 Culori dimensionale – Expoziţia pictorului Losonczi Béla (Ungaria) Organizator: Asociaţia Culturală Origo Loc: Galeria Șoimii Patriei 17:00 Atelierele de film de la Cluj: Minimum Party. Filmele Minimum Party 2016, 60 minute. În dialog cu realizatorii Organizatori: Fundaţia Tranzit, Facultatea de Teatru și Televiziune din cadrul Universităţii „Babeș-Bolyai”, Filmtett, Televiziunea Kolozsvári, Minimum Party, Universitatea Sapientia, Videopontes Loc: Casa Tranzit, sala mare

18:00 Concert Moby Dick Organizator: Asociaţia Clujul Comoară Loc: Scena de pe strada Kogălniceanu 18:00 Degustare de vinuri: se prezintă Horváth József Ráspi (Sopron) Organizatori: Asociaţia Borvadász, Asociaţia Clujul Comoară Loc: Colegiul Academic


18

MARȚI • 16 august

18:00 Miklauzic Bence: Parcarea (film artistic maghiar, 92 minute, 2014). După proiecţie, discuţii cu producătorului filmului Angelusz Iván. Film nerecomandat persoanelor sub 16 ani! Organizator: Universitatea Sapientia, Facultatea din Cluj Loc: Universitatea Sapientia, Facultatea din Cluj, Aula Magna

19:30 Concert Knock Out Organizator: Asociaţia Clujul Comoară Loc: Scena mare din Piaţa Unirii

18:30 Concert de orgă și trompetă. Interpretează: Medve Sándor (trompetă) și Potyó István (orgă). Organizator: Parohia Sfântul Mihail, Asociaţia Clujul Comoară Loc: Biserica Sfântul Mihail 18:30 Lecţie de dansuri de societate Organizator: Asociaţia de Dansuri de Societate din Cluj „Tánc.ro” Loc: Studioul Asociaţiei Tánc.ro 18:30–23:00 Lumea copiilor (Loc de joacă) Organizator: Asociaţia Clujul Comoară Loc: Casa TIFF 19:00 g.a.me – Spectacol de teatru Organizator: Asociaţia Teatrală Shoshin Loc: Strada Brassai Sámuel nr. 5 19:00 Portrete clujene: Orosz Lujza la 90 de ani. Demián József: Egy női könnycsepp, 1980, 83 minute. Proiecție de film. În dialog cu artistul și cu invitaţii. Organizatori: Fundaţia Tranzit, Facultatea de Teatru și Televiziune din cadrul Universităţii „Babeș-Bolyai”, Filmtett, Televiziunea Kolozsvári, Minimum Party, Universitatea Sapientia, Videopontes Loc: Casa Tranzit, Sala mare 19:00 Serata de muzică de cameră a ansamblului Classis Organizatori: Asociaţia Clujul Comoară, classis.ro Loc: Curtea Muzeului de Artă/Palatului Bánffy

21:00 Concert Beatrice Organizator: Asociaţia Clujul Comoară Loc: Scena mare din Piaţa Unirii 19:00 Portrete clujene: Orosz Lujza la 90 de ani. Cselényi László: Hidegrázás, 1994, 60 minute. Proiecție de film Organizatori: Fundaţia Tranzit, Facultatea de Teatru și Televiziune din cadrul Universităţii „Babeș-Bolyai”, Filmtett, Televiziunea Kolozsvári, Minimum Party, Universitatea Sapientia, Videopontes Loc: Casa Tranzit, sala mare 22:00 Actori clujeni în filme artistice: Boér Ferenc, Bogdán Zsolt, Dimény Áron și mulţi alţii. Nándori József: Rom-mánia, film artistic maghiar color, 2003, 82 minute. Discuţii cu actorii. Organizatori: Fundaţia Tranzit, Facultatea de Teatru și Televiziune din cadrul Universităţii „Babeș-Bolyai”, Filmtett, Televiziunea Cluj, Minimum Party, Universitatea Sapientia, Videopontes Loc: Curtea Casei Tranzit 23:00 Petrecere în Cafeneaua Literară Bulgakov. În două săli – cu DJ Mini și DJ Boddo. Loc: Cafeneaua Literară Bulgakov


17 august • MIERCURI

MIERCURI 17 august

19

15:00 Art Nouveau la Cluj. Tur organizat pentru grup de vorbitori de limbă maghiară. Ghid: Földi Imelga, istoric de artă (student masterand, Universitatea „Babeș-Bolyai”). Întâlnirea va avea loc în faţa intrării Bisericii Romano-Catolice Sfântul Mihail. Organizatori: Universitatea „BabeșBolyai” – Catedra de Arheologie și Istoria Artei din cadrul Departamentului de Istorie în limba maghiară, respectiv Fundaţia de Istoria Culturii „Entz Géza”

10:00 Drumeţie organizată de Societatea Carpatină Ardeleană cu destinaţia Izvoru Dumbrava. Întâlnirea va avea loc la ora 10, la capătul liniei de troleibuze și tramvaie din Mănăștur. Lungimea traseului: 8 km. Pe parcurs, participanţii vor avea ocazia să vadă tisele (Taxus baccata) 12:00–15:00 Olărit, modelaj în lut și alte meșteșuguri populare pentru începăși pietrele de hotar cu marcajul K.M.A. tori și avansaţi Pauza de masă va avea loc la popasul Organizator: Forgó Kézművesház prevăzut cu bănci și mese. Ghid: Székely Loc: Atelierul Forgó Kézművesház Lavotta – telefon: 0748 036 290. 10:00 Nana Pilates cu Antal Ágota (instructoare Balanced Body Pilates) și Berszán Márkos Réka (maestră Balanced Body). Loc: Studioul Asociaţiei Tánc.ro

14:00 Vizită ghidată în limba maghiară la expoziţia Markó Károly și discipolii săi Organizator: Asociaţia Korzo Loc: Muzeul de Artă/Palatul Bánffy

10:00–12:00 Concursuri și jocuri de îndemânare pentru copii de 5–12 ani Organizator: Grădiniţa Mikó Loc: Curtea Grădiniţei Mikó

14:00 Mátyássy Áron: Berosált a rezesbanda (film artistic maghiar pentru tineret, 74 minute, 2013). După vizionare, discuţii cu producătorul filmului, Csortos Szabó Sándor. Organizatori: Universitatea Sapientia, Facultatea din Cluj, Consulatul General al Ungariei la Cluj Loc: Universitatea Sapientia, Facultatea din Cluj, Aula Magna

10:00–16:00 Vizitarea turnului Bisericii Romano-Catolice Sfântul Mihail Organizatori: Facultatea de Geografie a Universităţii „Babeș-Bolyai” – Departamentul de Geografie - Linia Maghiară, Societatea Muzeului Ardelean și Parohia Romano-Catolică Sfântul Mihail Loc: Biserica Sfântul Mihail


20

MIERCURI • 17 august 17:00 Ateliere de film clujene: Televiziunea Română Cluj. Orbán S. Katalin: filmul documentar Regii gheţii la Cluj, 2015, 21 minute; Benczédi József și Miklós Sándor: Bombardarea Clujului, film documentar, 25 minute. Discuţii cu realizatorii. Filme cu subtitrare în limba română Organizatori: Fundaţia Tranzit, Facultatea de Teatru și Televiziune din cadrul Universităţii „Babeș-Bolyai”, Filmtett, Televiziunea Română Cluj, Minimum Party, Universitatea Sapientia, Videopontes Loc: Casa Tranzit, sala mare

15:30 Turul orgilor. Grup de vorbitori de limbă maghiară însoţit de ghidul Sipos Dávid. Întâlnirea va avea loc în faţa intrării Bisericii Reformate de pe strada Mihail Kogălniceanu

17:00 Concert Köles Eliza Organizatori: Programul Cseh Tamás de sprijinire a muzicii ușoare maghiare al Fondului Cultural Naţional Maghiar și Asociaţia Clujul Comoară Loc: Scena de pe strada Potaissa

16:00 Filme documentare despre Cluj: Maksay Ágnes: Az újjászületett Farkas utcai templom/Biserica de pe Ulița Lupilor, renăscută (26 minute) Filmele studenţilor Universităţii Sapientia: Házsongárd arcai/Fețele Hajongardului (70 minute) Organizator: Universitatea Sapientia, Facultatea din Cluj Loc: Universitatea Sapientia, Facultatea din Cluj, Aula Magna 17:00 Privilegiile definesc orașul? Istorioare adevărate și false despre Clujul medieval. Te conducem pe străzile orașului pentru a te induce în eroare! Ghizi în limba maghiară: Barazsuly Viktória Adrienn și Víg Boglárka. Întâlnirea va avea loc în Piaţa Muzeului, în faţa intrării Bisericii Franciscane. Organizator: Asociaţia Korzo

17:00 Concert Napoleon Boulevard Organizator: Asociaţia Clujul Comoară Loc: Scena de pe strada Kogălniceanu 18:00 Concert Stereogám Organizator: Asociaţia Clujul Comoară Loc: Scena de pe strada Potaissa


17 august • MIERCURI

21

Experiențe și surprize din Ungaria la Zilele Culturale Maghiare din Cluj Oficiul de Turism al Ungariei Vă prezintă oferta turistică a Ungariei între 18–21 august 2016, pe str. Mihail Kogălniceanu. Pe lângă variatele prospecte, hărţi, materiale promoţionale, pachete și oferte turistice vizitatorii noștri pot degusta diferite produse hungaricum și pot participa la activităţi interesante: Testaţi pista cu obstacole cu Segway în curtea Liceului Teoretic Báthory István, între 19 și 21 august 2016. La Szeged și în Câmpia Maghiară de Sud a apărut un nou serviciu de transport inovator, grație serviciului Circuite de neuitat pe Segway PT!. În prezent, vă puteţi înscrie la trei circuite de neuitat și două plimbări prin Szeged, respectiv la un circuit în Mórahalom. Pe lângă circuitele existente, vă puteţi bucura de„experienţa Segway” și în cadrul mai multor evenimente și festivaluri din Ungaria. Iubitorii de aventură pot să-și testeze abilităţile pe pista de Segway deschisă de curând la Mórahalom. Învăţaţi să rezolvaţi cubul Rubik sau concuraţi cu reprezentanţii Rubik Stúdió. Ei vor ţine demonstraţii de mai multe ori pe zi. Cubul Rubik este un joc problemă de tip puzzle inventat în 1974 de către sculptorul și profesorul de arhitectură maghiar Ernő Rubik. În cadrul atelierului de pictură corporală airbrush, veţi avea ocazia de a beneficia de o mică pictură corporală reprezentând animale și simboluri din Ungaria și din regiunea laculului Tisa. Reprezentanţii parcului tematic și de aventură Labirintul Csillagösvény din Ópusztaszer vă așteaptă cu un joc de logică, un covor de joacă în curtea Liceului Teoretic Báthory Istvan. Demonstraţie de gătit și degustare vineri, 19 august 2016, între orele 9:30 -14:00 pe str. Potaissa.

Degustaţi sarmalele de Debrecen cu faimoșii cârnaţi de Debrecen, 700 de porţii pregătite de maeștrii bucătari de la Restaurantul Barabás, Barabás Zoltán și Birke Imre cu susţinerea Restaurantului VIA din Cluj. La eveniment va participa și domnul Krivács András, președintele Uniunii Naţionale de Gastronomie din Ungaria. Restaurantul Barabás se poate mândri cu numeroase aprecieri pentru munca depusă în vederea popularizării culturii, tradiţiilor și a specialităţilor gastronomice ungurești. Degustare de Cârnaţi de Gyula. Începuturile prelucrării cărnii din Gyula datează din anul 1868, când a fost deschis primul abator public din oraș. Produsul a avut parte de primul succes important la expoziţia internaţională de la Bruxelles din 1910. Vișinele în cognac și pralina câștigătoare din Szank În localitatea Szank Casa Gusturilor (Ízek Háza) și-a deschis porţile în 2013, fiind primul centru de evenimente de turism gastronomic din zonă. Turiștii pot degusta preparatele tipice zonei și pot participa la procesul de fabricare manuală a pralinelor cu vișine de la Szank. Pralinele cu vișinele în cognac se preparau și înainte în zonă, dar această tradiţie a fost reînviată în manufactura deschisă la Casa Gusturilor. Suc de mere 100% natural de la Derecske Despre toate merele se poate spune că sunt sănătoase, însă există diferenţe enorme de gust și calitate între soiurile de fructe. Merele deDerecske sunt un simbol al pomiculturii din Ungaria, fiind recunoscute la nivel internațional. Degustări de pălincă– Puteţi degusta sortimente de pălinci de origine controlată și protejată din mere de Szabolcs și din prune de Szatmár.


22

MIERCURI • 17 august

18:00 Mátyássy Áron: Víkend (thriller maghiar, 19:00 Concerte de vară în Biserica Refor100 minute, 2015). După proiecţie, dismată de pe strada Mihail Kogălnicuţii cu producătorul filmului, Csortos ceanu. Concert de orgă dat de CsenSzabó Sándor. Nu este recomandat gery-Kostyák Zsuzsa. persoanelor sub 16 ani! Organizator: Parohia Reformată Organizatori: Universitatea Sapientia, Cluj-Centru Facultatea din Cluj; Consulatul General al Loc: Biserica Reformată de pe strada Ungariei la Cluj Mihail Kogălniceanu Loc: Universitatea Sapientia, Facultatea 19:00 Concert Bagossy Brothers Company din Cluj, Aula Magna Organizator: Asociaţia Clujul Comoară 18:00 Documentare clujene: Videopontes. MaLoc: Scena mare din Piaţa Unirii ksay Ágnes: Márton Áron boldoggá avatási pere 1–3./ Beatificarea episcopului Márton 19:00 Spectacol susţinut de ansamblul muzical Operettissimo Áron, Magyar Média Mecenatúra, 90 Organizator: Asociaţia Clujul Comoară minute. Discuţii cu realizatorul și invitaţii Loc: Scena de pe strada Kogălniceanu Organizatori: Fundaţia Tranzit, Facultatea de Teatru și Televiziune din cadrul 20:00 Filme documentare clujene. Jakabbfy Universităţii „Babeș-Bolyai”, Filmtett, Tamás: Zsidlic, 2016, 25 minute. Discuţii Televiziunea Cluj, Minimum Party, Unicu realizatorii și invitaţii versitatea Sapientia, Videopontes Organizatori: Fundaţia Tranzit, FacultaLoc: Casa Tranzit, sala mare tea de Teatru și Televiziune din cadrul Universităţii „Babeș-Bolyai”, Filmtett, 18:00 Degustare de vinuri: se prezintă Bott Televiziunea Cluj, Minimum Party, UniJudit (Tokaj) versitatea Sapientia, Videopontes Organizatori: Borvadász Társaság, AsociLoc: Casa Tranzit, sala mare aţia Clujul Comoară Loc: Colegiul Academic

18:00 Concert Edina Quartett Organizator: Asociaţia Clujul Comoară Loc: Curtea Muzeului de Artă/Palatului Bánffy 18:30–23:00 Lumea copiilor (Loc de joacă) Organizator: Asociaţia Clujul Comoară / Asociaţia Clujul Comoară Loc: Casa TIFF 19:00 Pe urmele poetului Szilágyi Domokos: Cartea bătrânilor. Spectacol susţinut de Teatrul Maghiar de Stat Cluj. Regizor: Mihaela Panainte. (Bilete se pot achiziționa 21:00 Concert Budapest Bár de pe site-ul biletmaster.ro sau de la casa Organizator: Asociaţia Clujul Comoară de bilete a teatrului.) Loc: Scena mare din Piaţa Unirii Loc: Sala studio a Teatrului Maghiar de Stat Cluj


18 august • JOI

23

21:00 Ateliere de film clujene: Televiziunea Română Cluj. Vig Emese, Miklós Sándor: Ördögtérgye/Genunchiul Diavolului, portret, 2016, 30 minute. Discuţii cu realizatorii 18 august Film cu subtitrare în limba română Organizatori: Fundaţia Tranzit, Faculta10:00 Plimbare în Cimitirul Central. Vizită tea de Teatru și Televiziune din cadrul ghidată în limba maghiară condusă de Universităţii „Babeș-Bolyai”, Filmtett, Gergely Erzsébet, Directorul Fundaţiei Televiziunea Cluj, Minimum Party, UniHázsongárd versitatea Sapientia, Videopontes Plecare de la intrarea cimitirului Loc: Casa Tranzit, sala mare Organizator: Fundaţia Házsongárd, 21:40 Filme documentare clujene. Tárkányi Asociaţia Kelemen Lajos petru Ocrotirea János: Pécsi rajzfilmkockák, 2015, 17 minute. Monumentelor Organizatori: Fundaţia Tranzit, Faculta10:00 Monumentele medievale și renascentea de Teatru și Televiziune din cadrul tiste ale Clujului. Tur organizat pentru Universităţii „Babeș-Bolyai”, Filmtett, grup de vorbitori de limbă maghiară. Televiziunea Cluj, Minimum Party, UniGhid: Pakó Klára, istoric de artă (lector versitatea Sapientia, Videopontes universitar, Universitatea „Babeș-Bolyai”). Loc: Casa Tranzit, sala mare Întâlnirea va avea loc în faţa intrării Bise22:00 Producători clujeni: Kántor László. ricii Romano-Catolice Sfântul Mihail. Dési András György – Móray Gábor: Az Organizatori: Universitatea „Baéjszakám a nappalod/Noaptea mea, ziua beș-Bolyai” – Catedra de Arheologie și ta, comedie neagră maghiară, 2014, 102 Istoria artei din cadrul Departamentului minute. Discuţii. de Istorie în limba maghiară, respectiv Organizatori: Fundaţia Tranzit, FacultaFundaţia de Istoria Culturii „Entz Géza” tea de Teatru și Televiziune din cadrul 10:00 Nana Pilates cu Antal Ágota (instrucUniversităţii „Babeș-Bolyai”, Filmtett, toare Balanced Body Pilates) și Berszán Televiziunea Cluj, Minimum Party, UniMárkos Réka (maestră Balanced Body). versitatea Sapientia, Videopontes Loc: Studioul Asociaţiei Tánc.ro Loc: Curtea Casei Tranzit

JOI

23:00 Petrecere în Cafeneaua Literară Bulgakov. În trei săli – cu DJ Johnny, DJ Massive Fluo și DJ Karaoke. Loc: Cafeneaua Literară Bulgakov

10:00–11:00 Activităţi pentru mămici și bebeluși între 0–3 ani Organizator: Grădiniţa Mikó Loc: Grădiniţa Mikó

23:00 Balkan-Underground Party – küb_beat feat. Bocsárdi Magor. Abstract hip-hop și balcan-beat Organizator: Asociaţia Clujul Comoară Loc: Clubul Shelter

10:00–13:00 Olărit, mini-sculptură și realizare de plachete cu olarul Dánél Sándor Organizator: Asociaţia Copacul Vieții Loc: Grădina cu ruine 10:00–13:00 Magie cu sticlă cu Szalma Zsolt Organizator: Asociaţia Copacul Vieții Loc: Grădina cu ruine


24

JOI • 18 august

10:00–13:00 Activităţi artizanale și expoziţie Organizator: Asociaţia Gondviselés Loc: Grădina cu ruine 10:00–14:00 Adăpostul însorit: plastilină ecologică, colaje cu flori etc. Organizator: Asociaţia Copacul Vieții Loc: Grădina cu ruine 10:00–16:00 Lumea magică a naturii: Valorile naturale ale ariilor Natura 2000 din zona Clujului; pasărea se cunoaște după cuib, după urme..., o incursiune în viaţa tainică a apelor – lumea magică a insectelor, jocuri interactive Organizatori: Asociaţia Apáthy István, Muzeul Zoologic, Secţia maghiară a Facultăţii de Biologie și Ecologie din cadrul Universităţii „Babeș-Bolyai”, Vivarium Loc: Grădina Mikó, curtea Facultăţii de Biologie și Geologie; în caz de vreme urâtă, holul Muzeului Zoologic

11:00 Diploma de privilegii oferită Clujului în 1316. Cu ocazia jubileului de 700 de ani, istoricul Radu Lupescu, conferențiar universitar, va susţine o prelegere privind dezvoltarea orașului. Evenimentul va beneficia de traducere simultană. Organizatori: Asociaţia Clujul Comoară, Universitatea Sapientia Loc: Universitatea Sapientia, Facultatea din Cluj, Aula Magna 11:00 Friedrich Dürrenmatt: Fizicienii, în interpretarea elevilor Liceului Teoretic Báthory István. Organizator: Darvay Botond și Zágoni Melinda Organizator: Liceul Teoretic Báthory István Loc: sala festivă a Liceului Teoretic Báthory István

11:00 Filme documentare despre emisfera sudică. Partea I. Proiecţie de film și 10:00–17:00 Căsuţa cu activităţi Bóbita: realidialog cu Józsa Erika și Demian József. zare de păpuși pe băţ și moriști, căluţi din Amfitrion: Katona József. șosete și împletituri etc. Organizatori: Universitatea „BabeșOrganizator: Asociaţia Copacul Vieții Bolyai” – Facultatea de Teatru și TeleLoc: Grădina cu ruine viziune, respectiv Uniunea Jurnaliștilor Maghiari din România 10:00–17:00 Jocuri în nisip Loc: Universitatea „Babeș-Bolyai” – FaculOrganizator: Grădiniţa Mikó tatea de Teatru și Televiziune, Sala 43 Loc: Grădina cu ruine 10:00–18:00 Satul medieval: jocuri medievale 11:00–13:00 Pictură facială cu Bándi Emese Organizator: Asociaţia Copacul Vieții și activităţi de dibăcie, tir cu arbaleta Loc: Grădina cu ruine și cu arcul, prezentări ale meșteșugurilor medievale, cușca infamiei, carusel 12:00–15:00 Olărit, modelaj în lut și alte medieval din lemn, muzicanţi, cobzari, meșteșuguri populare pentru începămenestreli tori și avansaţi Organizatori: Muzeul Emese Park (UngaOrganizator: Forgó Kézművesház ria), Asociaţia Clujul Comoară Loc: Atelierul Forgó Kézművesház Loc: Grădina cu ruine 12:00–18:00 Vizitarea turnului Bisericii 11:00 Păpușarii – spectacol de marionete. Romano-Catolice Sfântul Mihail Regizor: Vadas László Organizatori: Facultatea de Geografie a Organizator: Teatrul de Păpuși Puck Universităţii „Babeș-Bolyai” – DepartaLoc: Teatrul de Păpuși Puck


18 august • JOI mentul de Geografie – Linia Maghiară, Societatea Muzeului Ardelean și Parohia Romano-Catolică Sfântul Mihail Loc: Biserica Sfântul Mihail

25

14:00–17:00 Jocuri și activităţi artizanale cu temă ornitologică Organizator: Asociaţia Ornitorlogică din România Loc: Grădina cu ruine

12:00–13:00 Dans pe strada Mihail Kogălniceanu – Se prezintă ansamblurile clujene 14:00–17:00 Olărit, mini-sculptură și realizaparticipante la cea de-a XVIII-a ediţie a re de plachete cu olarul Dánél Sándor Festivalului Folcloric „Sfântul Ștefan”. Organizator: Asociaţia Copacul Vieții Organizatori: Ansamblul Folcloric SzarkaLoc: Grădina cu ruine láb și Fundaţia Bibliotecară Heltai Gáspár 14:00–17:00 Magie cu sticlă cu Szalma Zsolt Loc: Scena de pe strada Kogălniceanu Organizator: Asociaţia Copacul Vieții 14:00 Balogh György: Tüskevár (film maLoc: Grădina cu ruine ghiar de familie, 99 minute, 2012). După 15:00 Formaţia Karaván: Dansul ploii – conproiecţie, discuţii cu regizorul filmului, cert acustic Balogh György Organizator: Asociaţia Copacul Vieții Organizatori: Universitatea Sapientia, Loc: Grădina cu ruine Facultatea din Cluj; Consulatul General al Ungariei la Cluj 15:00–17:00 Baloane uriașe de săpun cu Loc: Universitatea Sapientia, Facultatea Pünkösti Laura din Cluj, Aula Magna Organizator: Asociaţia Copacul Vieții Loc: Grădina cu ruine

Turnurile de apărare ale Clujului Joi, 18 august, ora 16:00 Curtea Muzeului de Artă Prelegerile din programul conferinței „Turnurile de apărare ale Clujului” vor avea ca subiecte importanța fortificațiilor în dezvoltarea orașului, importanța turnurilor în apărarea acestuia – apărare militară și apoi, în cazul Turnului Pompierilor, și apărare impotriva incendiilor. Publicul va afla cât de devastatoare au fost acestea, precum și informații despre alte calamități din viața Clujului medieval. Se va discuta și despre prezentul și viitorul acestor monumente păstrate, despre cum merită să fie revitalizate și puse în valoare printr-o abordare inventivă. În cei 700 de ani de istorie ca oraș, Clujul datorează mare parte din dezvoltarea sa fulminantă din epoca medievală faptului că avea

posibilitatea de a oferi siguranță. Aceasta era garantată de sistemul de apărare format din zidul de incintă al orașului și din turnurile sale de apărare. Acest sistem a fost construit de-a lungul secolelor XV și XVI, în urma privilegiului acordat în 1405 de către regele Sigismund de Luxemburg. La ora actuală, dintre cele 20 de turnuri ale orașului, se păstrează doar patru. Dintre acestea, doar două mai există în forma lor inițială: cel al Croitorilor și cel din strada Săpunarilor − fost al Lăcătușilor, astăzi Turnul Pompierilor. În cadrul întâlnirii vor conferenția istoricii Tudor Sălăgean și Lukács József, istoricul de artă Weiss Attila și arhitectul Dan Clinci, care va fi și moderatorul discuției. După prelegeri va urma o sesiune de întrebări și răspunsuri.


26

JOI • 18 august

16:00 Turnurile de apărare ale Clujului – conferință urmată de întrebări și răspunsuri. Vorbitori: istoricul Tudor Sălăgean, istoricul Lukács József, istoricul de artă Weisz Attila și arhitectul Dan Clinci, care va fi și moderatorul evenimentului. Organizatori: Asociaţia Urbannect, Asociaţia Vechiul Cluj Loc: Curtea Muzeului de Artă/Palatului Bánffy

18 minute 25 sec.; Gaál István: Füstölgő boksa /Mangal încins, 18 minute 14 sec.; Bedő Erika: Mese a boldogságról/Poveste despre fericire, 20 minute. Discuţie cu realizatori și cu cadrele didactice. Organizatori: Fundaţia Tranzit, Facultatea de Teatru și Televiziune din cadrul Universităţii „Babeș-Bolyai”, Filmtett, Televiziunea Cluj, Minimum Party, Universitatea Sapientia, Videopontes Loc: Casa Tranzit, sala mare

16:00 Cea de-a XVIII-a ediţie a Festivalului Folcloric „Sfântul Ștefan” – Parada cos- 17:00 Concertul Cvartetului de coarde Brassai tumelor populare. Traseu: Statuia Sfântul din Cluj. Interpretează: Barabás Sándor Gheorghe – strada Mihail Kogălniceanu – (vioară), Balogh András (vioară), Botár Strada Universităţii – Piaţa Unirii András (violă), Kostyák Előd (violoncel). Organizatori: Ansamblul Folcloric SzarkaProgram: Bartók Béla, Maurice Ravel láb și Fundaţia Bibliotecară Heltai Gáspár Organizator: Asociaţia Clujul Comoară Loc: Sala Reduta/Muzeul Etnografic al 16:00 Pálfi György: Szabadesés/Cădere Transilvaniei liberă (coproducţie maghiaro-sud coreeano-franceză, 89 minute, 2014) Nu este recomandat persoanelor sub 16 ani! Cu subtitrare în limba engleză. Organizator: Universitatea Sapientia, Facultatea din Cluj Loc: Universitatea Sapientia, Facultatea din Cluj, Aula Magna 16:00–17:00 Antrenament de fotbal cu Tatár Tamás Organizator: Clubul de Fotbal Juniorul, Cluj Loc: Curtea Liceului Teoretic Báthory István 16:30 Inaugurarea Cortului Teatrului Organizator: Teatrul Maghiar de Stat din Cluj Loc: Cortul Teatrului, strada Mihail Kogălniceanu

17:00 Concert Alma Együttes Organizator: Asociaţia Clujul Comoară Loc: Scena de pe strada Kogălniceanu

17:00 Cea de-a XVIII-a ediţie a Festivalului Folcloric „Sfântul Ștefan” – Gala de deschidere. 17:00 Ateliere de film clujene: Facultatea Organizatori: Ansamblul de Dansuri Pode Teatru și Televiziune din cadrul Unipulare Szarkaláb și Fundaţia Bibliotecară versităţii „Babeș-Bolyai”. Best of FaculHeltai Gáspár tatea de Teatru și Televiziune din cadrul Loc: Scena mare din Piaţa Unirii Universităţii „Babeș-Bolyai” 2015–16. Cebrát Szilárd: A súgó/ Sufleurul,


18 august • JOI 18:00 Vizitarea obiectivelor turistice. Tur organizat pentru grup de vorbitori de limbă engleză. Ghid: Sipos Dávid. Întâlnirea va avea loc Standul de informaţii din Piaţa Unirii. 18:00 Vernisajul expoziţiei foto Cluj/KolozsvárPécs 0:5:0. Expoziţia va fi deschisă până în 3 septembrie. Organizator: Asociaţia A Multicultural Approach, Asociaţia ArtImage, Clubul de Fotografie Mecseki Loc: Asociaţia Culturală Minerva, demisol

27

Universităţii „Babeș-Bolyai”, Filmtett, Televiziunea Română Cluj, Minimum Party, Universitatea Sapientia, Videopontes Loc: Casa Tranzit, sala mare 18:30 Lecţie de dansuri de societate Organizator: Asociaţia de Dansuri de Societate din Cluj „Tánc.ro” Loc: Studioul Asociaţiei Tánc.ro

18:00 Horváth Lili: Szerdai gyerek/Copilul de miercuri (dramă, Ungaria, 93 minute, 2014) Filmul nu este recomandat persoanelor sub 16 ani! Cu subtitrare în limba engleză. Organizator: Universitatea Sapientia, Facultatea din Cluj Loc: Universitatea Sapientia, Facultatea din Cluj, Aula Magna 18:00 Degustare de vinuri: se prezintă Gál Tibor (Eger) Organizator: Asociaţia Borvadász, Asociaţia Clujul Comoară Loc: Colegiul Academic

18:30 Concert Takács Nikolas Organizator: Asociaţia Clujul Comoară Loc: Scena de pe strada Kogălniceanu

18:00 Concert Whisperblast Organizator: Asociaţia Clujul Comoară Loc: Scena de pe strada Potaissa

18:30–23:00 Lumea copiilor (Loc de joacă) Organizator: Asociaţia Clujul Comoară Loc: Casa TIFF

18:30 Fârtaţii și dracii – spectacol de marionete. Regizor: Kovács Ildikó Organizator: Teatrul de Păpuși Puck Loc: Teatrul de Păpuși Puck

19:00 Henrik Ibsen: Hedda Gabler. Spectacol susţinut de Teatrul Maghiar de Stat Cluj. Regizor: Andrei Șerban. (Bilete se pot achiziționa de pe site-ul biletmaster.ro sau de la casa de bilete a teatrului.) 18:30 Ateliere de film clujene: Universitatea Loc: Sala studio a Teatrului Maghiar de Sapientia, Facultatea de artă cinematoStat Cluj grafică, artă fotografică și media. Best of Sapientia 2015–16, 90 minute. Discuţii 20:00 Concert Loose Neckties Society cu realizatorii și cu cadrele didactice. Organizator: Asociaţia Clujul Comoară Filmele au subtitrare în limba engleză. Loc: Scena de pe strada Potaissa Organizatori: Fundaţia Tranzit, Facultatea de Teatru și Televiziune din cadrul


28

JOI • 18 august

20:30 Filme documentare clujene. Schneider Tibor: Reps, Rupea, Kőhalom, 2001, 45 minute. Discuţii cu realizatorul și cu istoricul și jurnalistul Benkő Levente. Organizator: Fundaţia Tranzit, Facultatea de Teatru și Televiziune din cadrul Universităţii „Babeș-Bolyai”, Filmtett, Televiziunea Cluj, Minimum Party, Universitatea Sapientia, Videopontes Loc: Casa Tranzit, sala mare 21:00 Superproducţia „Zenevonat”/„Trenul muzicii” – (LGT) Organizator: Asociaţia Clujul Comoară Loc: Scena mare din Piaţa Unirii 21:45 Regizori clujeni. Skovrán Tünde: Csigabiga, scurtmetraj, 2015, 8 minute. Discuţii. Organizator: Fundaţia Tranzit, Facultatea de Teatru și Televiziune din cadrul Universităţii „Babeș-Bolyai”, Filmtett, Televiziunea Cluj, Minimum Party, Universitatea Sapientia, Videopontes Loc: Casa Tranzit, sala mare

Organizator: Parohia Reformată din Cluj-Orașul de Jos Loc: Biserica Reformată din Cluj-Orașul de Jos (Biserica Reformată cu două turnuri) 22:00 Actori clujeni în filme artistice: Bogdán Zsolt. Bollók Csaba: Iszka utazása/Călătoria lui Iszka, dramă color, Ungaria, 2007, 93 minute Organizatori: Fundaţia Tranzit, Facultatea de Teatru și Televiziune din cadrul Universităţii „Babeș-Bolyai”, Filmtett, Televiziunea Cluj, Minimum Party, Universitatea Sapientia, Videopontes Loc: Curtea Casei Tranzit 22:00 Restaurantul Folk-Pub Heltai Loc: Fundaţia Bibliotecară Heltai Gáspár

23:00 Petrecere în Cafeneaua Literară Bulgakov. În patru săli – Serată muzicală „autentică” pe acorduri de chitară oferite de Miklós Gyuri (fost membru al formaţiei Knock Out) și invitaţii săi, DJ 22:00 Dialogul nocturn al orgilor în Biserica Pici, DJ Hunay și DJ Karaoke. Reformată cu două turnuri. – Prelucrări Loc: Cafeneaua Literară Bulgakov de corale semnate de organistul și compozitorul Gárdonyi Zsolt. Interpretează: 23:00 Generation Party – DJ Matheus Csengeri Kostyák Zsuzsa și Sógor Csilla Organizator: Asociaţia Clujul Comoară – orgă, Demeter Vincze András – solo Loc: Clubul Shelter voce.


19 august • VINERI

29

VINERI

19 august 9:00–17:00 Vânătoare de comori în centru pentru copii de 7–15 ani. Întâlnire la Grădiniţa Mikó Organizator: Grădiniţa Mikó 10:00 Plimbare prin Cimitirul Central. Grup de vorbitori de limbă engleză însoţit de 10:00–17:00 Căsuţa cu activităţi Bóbita: realighidul Sipos Dávid. Întâlnirea va avea loc zare de păpuși pe băţ și moriști, căluţi din la intrarea cimitirului. șosete și împletituri etc. Organizator: Asociaţia Copacul Vieții 10:00–13:00 Olărit, mini-sculptură și realizaLoc: Grădina cu ruine re de plachete cu olarul Dánél Sándor Organizator: Asociaţia Copacul Vieții 10:00–16:00 Lumea magică a naturii - Valorile Loc: Grădina cu ruine naturale ale ariilor Natura 2000 din zona Clujului; pasărea se cunoaște după cuib, 10:00–13:00 Magie cu sticlă cu Szalma Zsolt după urme..., o incursiune în viaţa tainică Organizator: Asociaţia Copacul Vieții a apelor – lumea magică a insectelor, Loc: Grădina cu ruine jocuri interactive Organizator: Asociaţia Apáthy István, 10:00–13:00 Activităţi artizanale și expoziţie Muzeul Zoologic, Secţia maghiară a FaOrganizator: Asociaţia Gondviselés cultăţii de Biologie și Ecologie din cadrul Loc: Grădina cu ruine Universităţii „Babeș-Bolyai”, Vivárium 10:00–14:00 Adăpostul însorit: plastilină Loc: Grădina Mikó, curtea Facultăţii de ecologică, colaje cu flori etc. Biologie și Geologie; în caz de vreme Organizator: Asociaţia Copacul Vieții urâtă, holul muzeului Loc: Grădina cu ruine 10:00–17:00 Jocuri în nisip 10:00–16:00 Vizitarea turnului Bisericii RoOrganizator: Grădiniţa Mikó mano-Catolice Sfântul Mihail Loc: Grădina cu ruine Organizatori: Facultatea de Geografie a 10:00–18:00 Satul medieval: jocuri medievale Universităţii „Babeș-Bolyai” – Departași activităţi de dibăcie, tir cu arbaleta mentul de Geografie – Linia Maghiară, și cu arcul, prezentări ale meșteșuguriSocietatea Muzeului Ardelean și Parohia lor medievale, cușca infamiei, carusel Romano-Catolică Sfântul Mihail medieval din lemn, muzicanţi, cobzari, Loc: Biserica Sfântul Mihail menestreli Organizatori: Muzeul Emese Park (Ungaria) și Asociaţia Clujul Comoară Loc: Grădina cu ruine


30

VINERI • 19 august

10:00–18:00 Testul celui de-al șaptelea simţ în spaţiul virtual Accenture Eveniment de realitate virtuală Organizator: Accenture Loc: Casa TIFF 11:00 Dezvelirea noii pietre funerare a Antoniei De Gerando Organizator: Fundaţia Házsongárd, Biserica Evanghelică-luterană din România, Uniunea Cadrelor Didactice Maghiare din România Loc: Cimitirul Central

11:00–12:00 Cântă cu Szabó Kinga și cutia muzicală semiautomată! Organizator: Asociaţia Copacul Vieții Loc: Grădina cu ruine 11:00–12:00 Activităţi de legănat pentru copii de 0–3 ani cu Szilágyi Boróka Organizator: Asociaţia Copacul Vieții Loc: Grădina cu Ruine

11:30 Julia Donaldson: Gruffalo. Spectacol oferit de teatrul Baltazár Színház din Budapesta – a cărui trupă de actori profesioniști include în exclusivitate persoane 11:00 Filme documentare despre emisfera cu deficiențe mentale sau psihoafective sudică. Partea a II-a. Proiecţie de film și - ca parte a proiectului intitulat Én is dialog cu Józsa Erika și Demian József. szeretnék játszani! Közösségi projekt a Amfitrioană: Simonffy Katalin. fogyatékkal élőkért/Și eu vreau să mă joc! Organizatori: Universitatea „BabeșProiect comunitar pentru persoanele cu Bolyai” – Facultatea de Teatru și Teledizabilităţi. Regizoare: Elek Dóra (Bilete viziune, respectiv Uniunea Jurnaliștilor se pot achiziționa pe siteul biletmaster.ro Maghiari din România sau de la casa de bilete a teatrului.) Loc: Universitatea „Babeș-Bolyai” – FaculOrganizatori: Asociaţia Copacul Vieţii și tatea de Teatru și Televiziune, Sala nr. 43 Teatrul Maghiar de Stat Cluj. Loc: Sala studio a Teatrului Maghiar de Stat Cluj 12:00–13:00 Dans pe strada Mihail Kogălniceanu – Se prezintă ansamblurile participante la cea de-a XVIII-a ediţie a Festivalului Folcloric „Sfântul Ștefan”. Organizatori: Ansamblul Folcloric Szarkaláb și Fundaţia Bibliotecară Heltai Gáspár Loc: Scena de pe strada Kogălniceanu

11:00 Csak tiszta forrásból/Numai din izvoare pure – Prelucrări de cântece populare 12:00–15:00 Olărit, modelaj în lut și alte meșteșuguri populare pentru începăîn interpretarea formaţiei de muzică tori și avansaţi populară Tokos zenekar și a corurilor claOrganizator: Forgó Kézművesház selor I-IV și IX-XII de la Liceul de Muzică Loc: Atelierul Forgó Kézművesház „Sigismund Toduţă”. Soliste vocale Ludusan Gabriella și Pernes Alíz. Dirijoarea corurilor: Kállay-Miklós Tünde. Organizator: Liceului de Muzică Sigismund Toduţă Loc: Opera Maghiară de Stat din Cluj


19 august • VINERI

31

12:30 Julia Donaldson: Gruffalo. Spectacol 13:00 Ceramica clujeană– vernisaj. Curator: oferit de teatrul Baltazár Színház din Tötszegi Tekla, etnolog Budapesta – a cărui trupă de actori proOrganizator: Muzeul Etnografic a Tranfesioniști include în exclusivitate persoane silvaniei cu persoane cu deficiențe mentale sau Loc: Muzeul Etnografic a Transilvaniei psihoafective – ca parte a proiectului in14:00 Tur ghidat în limba maghiară la expoziţia titulat Én is szeretnék játszani! Közösségi Markó Károly și discipolii săi projekt a fogyatékkal élőkért/Și eu vreau Organizator: Asociaţia Korzo să mă joc! Proiect comunitar pentru Loc: Muzeul de Artă / Palatul Bánffy persoanele cu dizabilităţi. Regizoare: Elek Dóra (Bilete se pot achiziționa pe siteul 14:00 Târg de vechituri – Colectare de donaţii biletmaster.ro sau de la casa de bilete a Organizator: Teatrul Maghiar de Stat din teatrului.) Cluj Loc: Sala studio a Teatrului Maghiar de Loc: Cortul Teatrului, strada Mihail Stat Cluj Kogălniceanu

Satul Medieval se mută în Grădina cu Ruine Satul Medieval, cu care vizitatorii Zilelor Culturale Maghiare erau obișnuiți pe strada Potaissa, va putea fi vizitat în acest an, de joi până duminică, între orele 10 și 18, în Grădina cu Ruine de lângă Biserica Reformată de pe strada Kogălniceanu. Evenimentul este posibil datorită Muzeului Emese Park din Ungaria. Evul Mediu va fi recreat prin prezentarea unor obiecte, cum ar fi căruţele de epocă, corturile construite cu tehnicile meșteșugărești ale vremii, cușca infamiei, corturile cavalerești, catapultele și balistele, scuturile și alte elemente de decor. Copiii se vor putea bucura de un carusel din lemn prevăzut cu coșuri din nuiele, ca precursoare ale scaunelor moderne. Cavalerii și soldaţii care apărau fortificaţiile vremii se vor confrunta în arena din faţa tribunei, pentru a afla cine este războinicul mai bun și cine posedă arme mai performante. Muzicanţii și menestrelii vor încânta audienţa interpretând acorduri medievale sau de muzică populară, iar membrii mai curajoși ai publicului vor putea participa la jocuri ale vremii sau își vor

putea testa aptitudinile achitându-se de diverse sarcini care necesită iscusinţă. Cei prezenți vor putea exersa tirul cu arcul și se vor putea familiariza cu deprinderile meșteșugarilor medievali, având chiar și oportunitatea de a le încerca la standurile meșterilor moderni, care vor prezenta secretele breslei de odinioară. Aventurierii se vor putea fotografia în cușca infamiei, ori purtând costume medievale.


32

VINERI • 19 august

14:00 Cluj – Kolozsvár – Klausenburg 700 16:00–17:00 Antrenament de fotbal cu Tatár Vernisajul expoziţiei despre istoria Tamás orașului organizată cu ocazia aniversăOrganizator: Clubul de Fotbal Juniorul, Cluj rii împlinirii a 700 de ani de la ridicaLoc: Curtea Liceului Teoretic Báthory rea Clujului la rang de oraș. Curatori: István Mitu Melinda, istoric, Lupescu Radu, 16:00 Pákey Lajos (1853–1921), arhitectul șef istoric, Flóra Ágnes, arhivar al orașului Cluj la sfârșitul secolului al Organizatori: Muzeul Naţional de Istorie XIX-lea și începutul secolului al XX-lea. a Transilvaniei, Direcţia Judeţeană Cluj Tur organizat pentru grup de vorbitori a Arhivelor Naţionale, Asociaţia Clujul de limbă maghiară. Ghid: Bordás Beáta Comoară – istoric de artă, cercetător. Întâlnirea Loc: Muzeul Naţional de Istorie a Tranva avea loc în faţa intrării Bisericii Rosilvaniei mano-Catolice Sfântul Mihail. 10:00–13:00 Olărit, mini-sculptură și realizaOrganizatori: Universitatea „Babeșre de plachete cu olarul Dánél Sándor Bolyai” – Catedra de Arheologie și Istoria Organizator: Asociaţia Copacul Vieții artei din cadrul Departamentului de IstoLoc: Grădina cu ruine rie în limba maghiară, respectiv Fundaţia de Istoria Culturii „Entz Géza” 10:00–13:00 Magie cu sticlă cu Szalma Zsolt Organizator: Asociaţia Copacul Vieții 16:00 Studiile de drept la Universitatea Loc: Grădina cu ruine Bolyai (1945–1959) – prezentare de film și de carte 14:00–17:00 Sculptură în lemn cu Szabó Organizator: Universitatea Sapientia, Zoltán Facultatea din Cluj Organizator: Asociaţia Copacul Vieții Loc: Universitatea Sapientia, Facultatea Loc: Grădina cu ruine din Cluj, Aula Magna 14:00–17:00 Jocuri de societate cu Doboz.ro Organizator: Asociaţia Copacul Vieții Loc: Grădina cu ruine 15:00 Turul orgilor. Vizită ghidată în limba română de Lucian Drâmbărean. Întâlnire în faţa Bisericii Reformate de pe strada Mihail Kogălniceanu. Organizator: Asociaţia Clujul Comoară 15:00–17:00 Baloane uriașe de săpun cu Pünkösti Laura Organizator: Asociaţia Copacul Vieții Loc: Grădina cu ruine 15:00–17:00 Și eu vreau să mă joc! – activităţi integrative Organizator: Asociaţia Copacul Vieții Loc: Grădina cu ruine

16:30 Concert Éva Presszó Organizatori: Programul Cseh Tamás, Asociaţia Clujul Comoară Loc: scena de pe strada Potaissa


19 august • VINERI

33

CLUJ 700 evenimente dedicate împlinirii a 700 de ani de la ridicarea Clujului la rang de oraș 17:00 Rugăciune ecumenică la Biserica Reformată de pe strada Mihail Kogălniceanu. Cu participarea corului Liceului Teoretic 19:00 Gala de deschidere a Zilelor Culturale MaReformat din Cluj, dirijor - Székely Árpád, ghiare din Cluj: discursuri de deschidere. profesor de muzică Înmânarea Premiilor Clujul Comoară Loc: Biserica Reformată de pe strada Mihail Spectacol de gală Fölszállott a páva/Păunul Kogălniceanu și-a luat zborul – cu participarea concurenţilor celor trei ediţii ale emisiunii folclorice 18:00–19:00 Cluj – oraș de 700 de ani: Paradă Fölszállott a páva//Păunul și-a luat zborul aniversară pe traseul Biserica Reformată Redactor muzical: Kelemen László. Regia: de pe strada Mihail Kogălniceanu – Centru Mihályi Gábor, directorul artistic al Ansamcu participarea muzicienilor și membrilor blului Popular Naţional din Ungaria, deţinător formaţiilor Tokos, a formaţiei de suflători al distincţiei Harangozó Gyula, artist emerit. din Cozmeni și a ansamblului medieval Organizatori: Casa Tradiţiilor, Asociaţia Clujul Emese Park. Comoară Organizator: Asociaţia Clujul Comoară Loc: Sala mare a Operei Maghiare de Stat din 19:00 Sărbătoare în centru: reprezentaţii de lupte Cluj și dansuri, discursuri festive, șampanie. JOI, 18 august Eveniment dedicat împlinirii a 700 de ani de la ridicarea Clujului la rang de oraș. 11:00 Diploma de privilegii oferită Clujului în Organizator: Asociaţia Clujul Comoară 1316. Cu ocazia jubileului de 700 de ani, Loc: Piaţa Unirii istoricul Radu Lupescu, conferențiar 21:00 Erkel Ferenc: Hunyadi László. Spectacol de universitar, va susţine o prelegere privind operă în interpretarea Operei Maghiare din dezvoltarea orașului. Cluj. Interpretează orchestra, corul și corpul Evenimentul va beneficia de traducere. de balet al Operei. Dirijor: Jankó Zsolt. Regizor: Organizatori: Asociaţia Clujul Comoară, Selmeczi György. Artista invitată a spectacoluUniversitatea Sapientia lui în rolul Mariei Gara va fi Miklósa Erika, cânLoc: Universitatea Sapientia, Facultatea din tăreaţă de operă distinsă cu premiile Kossuth și Cluj, Aula Magna Liszt Ferenc. În alte roluri, artiștii de excepţie VINERI, 19 august ai Operei Maghiare din Cluj: Barta Lóránt, Szilágyi János, Vigh Ibolya, Pataki Adorján, 14:00 Cluj – Kolozsvár – Klausenburg 700 Szabó Levente, Sándor Árpád, Ádám János Vernisajul expoziţiei despre istoria orașului Organizatori: Asociaţia Clujul Comoară și organizată cu ocazia aniversării împlinirii a Opera Maghiară de Stat din Cluj 700 de ani de la ridicarea Clujului la rang de Loc: Scena mare din Piaţa Unirii oraș. Curatori: Mitu Melinda, istoric, Radu 22:10 Cluj – oraș de 700 de ani: proiecţie 3D Lupescu, istoric, Flóra Ágnes, arhivar spectaculoasă/video mapping pe zidul BiOrganizatori: Muzeul Naţional de Istorie a sericii Sfântul Mihail în regia artistului de Transilvaniei, Direcţia Judeţeană Cluj a Arhirenume internaţional Bordos László Zsolt velor Naţionale, Asociaţia Clujul Comoară (Bordos ArtWorks) Loc: Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei Organizator: Asociaţia Clujul Comoară Loc: Piaţa Unirii

LUNI, 15 august


1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26

Galeria Șoimii Patriei Biblioteca Academiei Liceul Apáczai Csere János Universitatea Babeș–Bolyai clădire centrală Muzeul de Artă – Palatul Bánffy Sediul Breslei Barabás Miklós Liceul Teoretic Báthory István UBB Facultatea de Teatru şi Televiziune Casa Bocskai Cafeneaua Literară Bulgakov Bibliotecă Centrală Universitară Colegiul Academic Casa Memorială „Györkös Mányi Albert” Societatea Muzeului Ardelean Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei Muzeul Etnografic al Transilvaniei Atelierul Forgó Kézművesház Cimitirul Central Fundaţia Bibliotecară Heltai Gáspár Sala sporturilor Horia Demian Cafeneaua Insomnia Parcul sportiv Iuliu Hațieganu Liceul Unitarian János Zsigmond Asociația Kolozsvár Társaság Teatrul Maghiar / Opera Maghiara Galeria Korunk

27 28 29 30 31 32 33 34 35 36 37 38 39 40 41 42 43 44 45

Curtea Olimpică Maghiară Consulatul General al Ungariei Grădinița Mikó Grădina Mikó Galeria Minerva Teatrul de papuși Puck Sala de conferință Agape Universitatea Sapientia – clădirea nouă Clubul Shelter Asociaţia Teatrală Shoshin Galeria Stars Casa memorială Szabédi Bastionul Croitorilor Studioul Asociaţiei Tánc.ro Casa TIFF Casa Tranzit Sala Polivalentă ZUG Grădina cu ruine 26

43

20 22


Centrul Clujului 44 38

42 36 25

23 15 35 9 28 24

40 5 33

16 17

11

19

13

3

14

32 1 21 41

31

10

27

37

39

45

12 4

6

2 7

8

34

18

30

29

1. str. Matei Corvin 2. str. Sextil Pușcariu 3. str. Goldiș 4. str. Émile Zola 5. str. V. Deleu 6. str. Roosevelt 7. str. Georges Clemenceau


36

VINERI • 19 august

16:00–20:00 Cursuri de tenis pentru cei mari și cei mici Organizatori: Asociaţia Tectum, Asociaţia Clujul Comoară, Asociaţia de Tineret și Sport din Transilvania Loc: Curtea Liceului Teoretic Báthory István 17:00 Rugăciune ecumenică la Biserica Reformată de pe strada Mihail Kogălniceanu. Cu participarea corului Colegiului Reformat din Cluj. Dirijor: Székely Árpád, profesor de muzică Loc: Biserica Reformată de pe strada Mihail Kogălniceanu

17:00–21:00 Cupa Studenţească la Fotbal–KEK Asociaţia Tectum, Asociaţia Clujul Comoară, Asociaţia de Tineret și Sport din 17:00 Ateliere de film clujene: Filmtett-Duna Transilvania Műhely. Filmele din 2016 din Tabăra de Loc: Sala Polivalentă creaţie Filmtett 15., 60 de minute. Discu17:00–20:00 Foști fotbaliști – Cupa de fotbal ţii cu realizatorii KEK Alumni– Cluj Organizatori: Fundaţia Tranzit, FacultaAsociaţia Tectum, Asociaţia Clujul Cotea de Teatru și Televiziune din cadrul moară, Asociaţia de Tineret și Sport din Universităţii „Babeș-Bolyai”, Filmtett, Transilvania Televiziunea Cluj, Minimum Party, UniLoc: Parcul Iuliu Hațieganu– terenul de versitatea Sapientia, Videopontes fotbal cu gazon artificial Loc: Casa Tranzit, sala mare

17:00 Concert Garabonciás Organizatori: Asociaţia Clujul Comoară Loc: Scena de pe strada Kogălniceanu 17:00–19:00 Fitness in the street: Schwinn Cycling Organizator: World Class România, Asociaţia Tectum Loc: Curtea Liceului Teoretic Báthory István 17:00–20:00 Cupa de Baschet Amatori din Cluj Organizatori: Asociaţia Tectum, Asociaţia Clujul Comoară, Asociaţia de Tineret și Sport din Transilvania Loc: Sala Sporturilor Horia Demian

18:00 Cinema alb-negru la Cluj– plimbare tematică ghidată în limba română. Întâlnire în faţa Colegiului Academic/Casei Universitarilor (strada Mihail Kogălniceanu). Organizator: Asociaţia Korzo 18:00 Degustare de vinuri: se prezintă Crama Font, Soltvadkert (regiunea viticolă Kunság) Organizatori: Asociaţia Borvadász, Asociaţia Clujul Comoară Loc: Colegiul Academic 18:00 Concert Nyilas Reni & Ők Organizatori: Programul Cseh Tamás, Asociaţia Clujul Comoară Loc: Scena de pe strada Potaissa


19 august • VINERI 18:00–19:00 Cluj – oraș de 700 de ani: Defilare pe traseul Biserica Reformată de pe strada Mihail Kogălniceanu – Centru cu participarea muzicienilor și membrilor formaţiilor Tokos, a formaţiei de suflători din Cozmeni și a ansamblului medieval Emese Park. Eveniment dedicat împlinirii a 700 de ani de la ridicarea Clujului la rang de oraș. Organizator: Asociaţia Clujul Comoară 18:30 Filme independente: Realizatori foarte tineri Organizatori: Fundaţia Tranzit, Facultatea de Teatru și Televiziune din cadrul Universităţii „Babeș-Bolyai”, Filmtett, Televiziunea Cluj, Minimum Party, Universitatea Sapientia, Videopontes Loc: Casa Tranzit, sala mare 18:30 Concert Ivan and the Parazol Organizator: Asociaţia Clujul Comoară Loc: Scena de pe strada Kogălniceanu 18:30–23:00 Lumea copiilor (Loc de joacă) Organizator: Asociaţia Clujul Comoară Loc: Casa TIFF 19:00 Cluj – oraș de 700 de ani • Sărbătoare în centru: reprezentaţii de lupte și dansuri, discursuri festive, șampanie. Eveniment dedicat împlinirii a 700 de ani de la ridicarea Clujului la rang de oraș. Organizator: Asociaţia Clujul Comoară Loc: Piaţa Unirii 19:30 Concert Gájer Bálint and band Organizator: Asociaţia Clujul Comoară Loc: scena de pe strada Potaissa 19:30 Filme experimentale. Schneider Tibor: R.L. átszáguldott a falun [R.L. a trecut prin sat], 1992, 1 minut; Könczei Csilla: Feketetó [Negreni], 1991, Kisbalázs, 1995,

37

BluEscape, 1999, BlackMilk, 2000, 20 minute; Farkas Roland, Miklósi Dénes: Peștele, videó, 2003, 22 minute; Csiki Csaba, Martini Yvette: Mozart, video, 2009, 16 minute; Miklós Szilárd: 1:300 – video, 2015 – Voce: Kedves Csanád – Recitativo, voce, Producător: Cluj Makers, Casa Tranzit, 2009, 8 minute 30 sec. Organizatori: Fundaţia Tranzit, Facultatea de Teatru și Televiziune din cadrul Universităţii „Babeș-Bolyai”, Filmtett, Televiziunea Cluj, Minimum Party, Universitatea Sapientia, Videopontes Loc: Casa Tranzit, sala mare 21:00 Erkel Ferenc: Hunyadi László. Spectacol de operă în interpretarea Operei Maghiare din Cluj. Interpretează orchestra, corul și corpul de balet al Operei. Dirijor: Jankó Zsolt. Regizor: Selmeczi György. Artista invitată a spectacolului în rolul Mariei Gara va fi Miklósa Erika, cântăreaţă de operă distinsă cu premiile Kossuth și Liszt Ferenc. În alte roluri, artiștii de excepţie ai Operei Maghiare din Cluj: Barta Lóránt, Szilágyi János, Vigh Ibolya, Pataki Adorján, Szabó Levente, Sándor Árpád, Ádám János Organizatori: Asociaţia Clujul Comoară și Opera Maghiară de Stat din Cluj Loc: Scena mare din Piaţa Unirii 21:00 Filme documentare clujene. Jakab-Benke Nándor: Erdély mozgóképes öröksége/ Patrimoniul cinematografic al Transilvaniei – Janovics Jenő și epoca sa, serie web, partea a 5-a, 2016, 38 minute. Discuţii cu realizatorul și cu invitaţii Organizatori: Fundaţia Tranzit, Facultatea de Teatru și Televiziune din cadrul Universităţii „Babeș-Bolyai”, Filmtett, Televiziunea Cluj, Minimum Party, Universitatea Sapientia, Videopontes Loc: Casa Tranzit, sala mare


38

SÂMBĂTĂ • 20 august

22:00 Trecutul cinematografiei clujene: Janovics Jenő. Janovics Jenő: Az utolsó éjszaka/ ultima noapte, film artistic maghiar mut, alb-negru, 1917, 65 minute, cu acompaniament muzical live Organizatori: Fundaţia Tranzit, Facultatea de Teatru și Televiziune din cadrul Universităţii „Babeș-Bolyai”, Filmtett, Televiziunea Cluj, Minimum Party, Universitatea Sapientia, Videopontes Loc: Curtea Casei Tranzit 22:00 Restaurantul Folk-Pub Heltai Loc: Fundaţia Bibliotecară Heltai Gáspár 22:10 Cluj – oraș de 700 de ani: proiecţie 3D spectaculoasă/video mapping pe zidul Bisericii Sfântul Mihail în regia artistului de renume internaţional Bordos László Zsolt (Bordos ArtWorks) Organizator: Asociaţia Clujul Comoară Loc: Piaţa Unirii 23:00 Serată de chitară cu Miklós Gyuri Organizator: Asociaţia Clujul Comoară Loc: Curtea Muzeului de Artă/Palatului Bánffy 23:00 Petrecere în Cafeneaua Literară Bulgakov. În trei săli – cu participarea NRB, DJ Nitzu, DJ Hunay și DJ Karaoke. Loc: Cafeneaua Literară Bulgakov 23:00 Discotecă cu ritmuri muzicale. Cu participarea Vulgarn, IV-IN Organizator: Asociaţia Clujul Comoară Loc: Clubul Shelter

SÂMBĂTĂ 20 august

9:00 Dansul lingurilor de lemn – competiție gastronomică - să ne delectăm gătind. Organizator: Asociaţia Clujul Comoară Loc: Curtea Liceului Teoretic Apáczai Csere János 9:00 Bou la proţap cu participarea crescătorului de vite sure Szomor Dezső și a maestrului în vită la proţap, Iglódi Ferenc Organizator: Asociaţia Clujul Comoară Loc: Curtea Liceului Teoretic Apáczai Csere János 9:00–21:00 Floorball Open Zilele Culturale Maghiare Organizatori: Asociaţia Sportivă Aeropolis Floorball, Asociaţia Tectum, Asociaţia Clujul Comoară, Asociaţia de Tineret și Sport din Transilvania Loc: Parcul Iuliu Hațieganu, sala Gheorghe Roman 9:00–9:45 Înscrieri la a 2-a ediţie a zilelor de șah Erkel Ferenc din Cluj. Organizator: Asociaţia Clujul Comoară Loc: Colegiul Unitarian János Zsigmond, sala festivă Felvinczi György 10:00 Plimbare în Cimitirul Central. Vizită ghidată în limba maghiară condusă de Gergely Erzsébet, Directorul Fundaţiei Házsongárd Plecare de la intrarea cimitirului. Organizatori: Fundaţia Házsongárd, Asociaţia Kelemen Lajos pentru Ocrotirea Monumentelor


20 august • SÂMBĂTĂ

39

14:00–17:00 Sculptură în lemn cu Szabó Zoltán Organizator: Asociaţia Copacul Vieții Loc: Grădina cu ruine 10:00–14:00 Adăpostul însorit: plastilină ecologică, colaje cu flori etc. Organizator: Asociaţia Copacul Vieții Loc: Grădina cu ruine 10:00–16:00 Lumea magică a naturii: Valorile naturale ale ariilor Natura 2000 din zona 10:00 Zilele șahului Erkel Ferenc la Cluj – Clujului; pasărea se cunoaște după cuib, ediţia a 2-a – concurs deschis de șah după urme..., o incursiune în viaţa tainică rapid pentru amatori în 700! de secunde a apelor – lumea magică a insectelor, Organizator: Asociaţia Clujul Comoară jocuri interactive Loc: Colegiul Unitarian János Zsigmond, Organizatori: Asociaţia Apáthy István, sala festivă Felvinczi György Muzeul Zoologic, Secţia maghiară a Facultăţii de Biologie și Ecologie din cadrul 10:00 Monumentele medievale și renascenUniversităţii „Babeș-Bolyai”, Vivárium tiste ale Clujului. Tur organizat pentru Loc: Grădina Mikó, curtea Facultăţii de grup de vorbitori de limbă română. Biologie și Geologie; în caz de vreme Ghid: Pakó Klára, istoric de artă (lector urâtă, holul muzeului universitar, Universitatea „Babeș-Bolyai”). Întâlnirea va avea loc în faţa intrării Bise- 10:00–17:00 Căsuţa cu activităţi Bóbita: rearicii Romano-Catolice Sfântul Mihail. lizare de păpuși pe băţ și moriști, cășuţi Organizatori: Universitatea „Babeșdin șosete și împletituri etc. Bolyai” – Catedra de Arheologie și Istoria Organizator: Asociaţia Copacul Vieții artei din cadrul Departamentului de IstoLoc: Grădina cu ruine rie în limba maghiară, respectiv Fundaţia 10:00–17:00 Jocuri în nisip de Istoria Artei „Entz Géza” Organizator: Grădiniţa Mikó 10:00 Nana Pilates cu Antal Ágota (instrucLoc: Grădina cu ruine toare Balanced Body Pilates) și Berszán 10:00–16:00 Vizitarea turnului Bisericii RoMárkos Réka (maestră Balanced Body). mano-Catolice Sfântul Mihail Loc: Studioul Asociaţiei Tánc.ro Organizatori: Facultatea de Geografie a 10:00–13:00 Olărit, mini-sculptură și realizaUniversităţii „Babeș-Bolyai” – Departare de plachete cu olarul Dánél Sándor mentul de Geografie al Liniei Maghiare, Organizator: Asociaţia Copacul Vieții Societatea Muzeului Ardelean și Parohia Loc: Grădina cu ruine Romano-Catolică Sfântul Mihail Loc: Biserica Sfântul Mihail 10:00–13:00 Magie cu sticlă cu Szalma Zsolt Organizator: Asociaţia Copacul Vieții Loc: Grădina cu ruine


40

SÂMBĂTĂ • 20 august

10:00–18:00 Satul medieval: jocuri medievale 11:00–13:00 Pictură facială cu Bándi Emese și activităţi de dibăcie, tir cu arbaleta Organizator: Asociaţia Copacul Vieții și cu arcul, prezentări ale meșteșuguriLoc: Grădina cu Ruine lor medievale, cușca infamiei, carusel medieval din lemn, muzicanţi, cobzari, 11:00–16:00 Familiarizare rapidă cu evenimentele teatrului Maghiar din Cluj menestreli Organizator: Teatrul Maghiar de Stat din Organizatori: Muzeul Emese Park (UngaCluj ria) și Asociaţia Clujul Comoară Loc: Cortul Teatrului, strada Mihail Loc: Grădina cu ruine Kogălniceanu 10:00–18:00 Testul celui de-al șaptelea simţ 11:00–16:30 Jocurile Crusaders Flag Football în spaţiul virtual Accenture Organizatori: Crusaders Cluj Sport Club, Eveniment de realitate virtuală Asociaţia de Tineret și Sport din TransilOrganizator: Accenture vania, Asociaţia Tectum, Asociaţia Clujul Loc: Casa TIFF Comoară 10:00–19:00 Foști fotbaliști – Cupa de fotbal Loc: Parcul Iuliu Hațieganu KEK Alumni– Cluj 11:00–17:00 Campionat de tenis de masă Asociaţia Tectum, Asociaţia Clujul Coamatori moară, Asociaţia de Tineret și Sport din Organizatori: Asociaţia Tectum, AsociaTransilvania ţia Clujul Comoară, Asociaţia de Tineret Loc: parcul Iuliu Hațieganu– terenul de și Sport din Transilvania fotbal cu gazon artificial Loc: Sala de Sport a Liceului Báthory 09:30–18:30 Cupa de Baschet Amatori din Cluj István Organizatori: Asociaţia Tectum, Asociaţia Clujul Comoară, Asociaţia de Tineret și Sport din Transilvania Loc: Sala Sporturilor Horia Demian 11:00 Filme documentare despre emisfera sudică. Partea a III-a. Proiecţie de film și dialog cu Józsa Erika și Demian József. Gazdă: Tárkányi János. Organizatori: Universitatea „BabeșBolyai” – Facultatea de Teatru și Televiziune, respectiv Uniunea Jurnaliștilor Maghiari din România Loc: Universitatea „Babeș-Bolyai” – Facultatea de Teatru și Televiziune, sala 43 12:00 Tur ghidat în limba română la expoziţia Markó Károly și discipolii săi 11:00–12:00 Plimbare muzicală cu Szabó Organizator: Asociaţia Korzo Kinga Loc: Muzeul de Artă / Palatul Bánffy Organizator: Asociaţia Copacul Vieții Loc: Grădina cu ruine


20 august • SÂMBĂTĂ 12:00 Turul orgilor. Vizită ghidată în limba română de: Lucian Drâmbărean. Întâlnire în faţa Bisericii Reformate de pe strada Mihail Kogălniceanu. Organizator: Asociaţia Clujul Comoară Organizator: Asociaţia Clujul Comoară 12:00 Transylvania Ethno Run – Zilele Culturale Maghiare 2016 (crosuri) Organizatori: Clubul Sportiv Clujul Pedalează, Asociaţia Tectum, Asociaţia de Tineret și Sport din Transilvania, Asociaţia Clujul Comoară Loc: Parcul etnografic Romulus Vuia (Tăietura Turcului)

41

14:00 Incursiune în lumea tangoului argentinian– antrenori de dans: Csontos Katalin și  Szeghalmi Endre (Budapesta). Cursuri de dans în limba maghiară și română. Organizator: Societatea Clujeană de Tango Loc: Scena de pe strada Kogălniceanu 10:00–13:00 Olărit, mini-sculptură și realizare de plachete cu olarul Dánél Sándor Organizator: Asociaţia Copacul Vieții Loc: Grădina cu ruine 10:00–13:00 Magie cu sticlă cu Szalma Zsolt Organizator: Asociaţia Copacul Vieții Loc: Grădina cu ruine 14:00–17:00 Sculptură în lemn cu Szabó Zoltán Organizator: Asociaţia Copacul Vieții Loc: Grădina cu ruine 14:00–17:00 Lucru manual cu fetru cu învăţătorii școlii Waldorf din Cluj Organizator: Asociaţia Copacul Vieții Loc: Grădina cu ruine

14:00–17:00 Jocuri de societate cu Doboz.ro 12:00–13:00 Dans pe strada Mihail KogălniOrganizator: Asociaţia Copacul Vieții ceanu – Se prezintă ansamblurile clujene Loc: Grădina cu ruine participante la cea de-a XVIII-a ediţie a Festivalului Folcloric „Sfântul Ștefan”. 15:00 Turul orgilor. Grup de vorbitori de limbă Organizatori: Ansamblul Folcloric Szarkamaghiară însoţit de ghidul Sipos Dávid. láb și Fundaţia Bibliotecară Heltai Gáspár Întâlnirea va avea loc în faţa intrării Loc: Scena de pe strada Kogălniceanu Bisericii Reformate de pe strada Mihail Kogălniceanu. 12:00–18:00 Cursuri de tenis pentru cei mari și cei mici. Antrenor: Tóth Ildikó Ilona. 15:00 Cu cea se bea sau cu ce se mănâncă Organizatori: Asociaţia Tectum, Asocia(teatrul)? Meditaţii cu caracter educaţia Clujul Comoară, Asociaţia de Tineret tiv despre arta teatrală – scurtă prezenși Sport din Transilvania tare a seriei de spectacole educative Loc: Curtea Liceului Teoretic Báthory Organizator: Teatrul Maghiar de Stat din István Cluj Loc: Cortul Teatrului, strada Mihail 14:00 Sfinţirea și tăierea pâinii Bazinului Kogălniceanu Carpatic Loc: Biserica Sfântul Mihail


42

SÂMBĂTĂ • 20 august

15:00–17:00 Baloane uriașe de săpun cu Pünkösti Laura Organizator: Asociaţia Copacul Vieții Loc: Grădina cu ruine

16:00–17:00 Fitness in the Street: Dans/ Aerobic Organizator: World Class România, Asociaţia Tectum Loc: Curtea Liceului Teoretic Báthory István

15:00–17:00 Și eu vreau să mă joc! – activităţi integrative 16:00–18:00 Campionat de fotbal Dribli cu Organizator: Asociaţia Copacul Vieții participarea unor persoane publice Loc: Grădina cu ruine Organizator: Clubul de Fotbal pentru Copii „Dribli” din Transilvania 16:00 Vernisajul expoziţiei lui Kiss Adél: Cu Loc: Curtea Liceului Teoretic Báthory István calul la Cluj. Curator: Fazakas Rita, director de galerie 17:00–18:00 Fitness in the Street: Functional Organizator: Galeria studio Korunk Training Loc: Galeria studio Korunk Organizator: World Class România, Asociaţia Tectum Loc: Curtea Liceului Teoretic Báthory István

Concert Camerata Transsylvanica

Sâmbătă, 20 august, ora 18:00 Colegiul Academic, Sala Auditorium Maximum Prima întâlnire după o lungă perioadă a foștilor membri ai formaţiei Camerata Transsylvanica este unul dintre evenimentele speciale ale Zilelor Culturale Maghiare 2016. Camerata Transsylvanica este considerată astăzi cea mai importantă iniţiativă artistică a comunităţii muzicienilor maghiari din Transilvania. Ansamblul a fost înfiinţat în cadrul Filarmonicii din Tîrgu Mureș, în urmă cu 50 de ani, la iniţiativa lui Boldizsár Csíky. Camerata Transsylvanica, dirijată de Gyula Hamza, fondatorul acesteia, provenea din școala de coarde și muzică de cameră, care a apărut în perioada interbelică și s-a dezvoltat după cel de-al Doilea Război Mondial. Camerata Transsylvanica a realizat numeroase discuri, înregistrări de radio și televiziune, dar a susţinut și concerte la diferite festivaluri, în mai multe orașe din Europa și SUA. În perioada dictaturii comuniste, majoritatea membrilor formaţiei, dar și a instrumentiștilor talentaţi din Transilvania, și-au continuat cariera

în străinătate, iar existenţa Cameratei din Tîrgu Mureș a devenit imposibilă. Chiar înainte de căderea regimului comunist, György și János Selmeczi au reînfiinţat Camerata Transsylvanica la Budapesta. Astfel, începe o a doua epocă din viaţa formaţiei, perioadă în care, alături de concerte și turnee, s-a înregistrat și noi albume. În pofida ascensiunii muzicale a membrilor formației, anii 2000 aduc din nou dificultăţi pentru grup. Cu toate acestea, Camerata a devenit un factor important în viaţa muzicală a Bazinului Carpatic, devenind ambasadorul tradiţiilor muzicale maghiare din Transilvania. Cel puţin o sută de muzicieni ai formaţiei provin din Transilvania, alături de colegii de breaslă care simpatizează aceste meleaguri, fiind legaţi de interesul comun al profesiei. Repertoriul concertului susținut de Camerata Transsylvanica în 20 august cuprinde Cântece și dansuri vechi, de Boldizsár Csíky, Serenada pentru orchestră de coarde, de P.I. Ceaikovski, urmată după pauză de Simfonia nr. 5,  de F. Schubert.


20 august • SÂMBĂTĂ 17:00 Hair (Musical). Compozitor: Galt MacDermot. Textieri: James Rado și Gerome Ragni Organizator: Liceul Teoretic Apáczai Csere János Loc: Sala mare a Operei Maghiare de Stat din Cluj

43

18:00 Camerata Transsylvanica 50 – Concert jubiliar. Dirijor: Selmeczi György. Organizator: Asociația Clujul Comoară Loc: Colegiul Academic, sala Auditorium Maximum

18:00 Drumeţie organizată de Societatea Carpatină Ardeleană cu destinaţia 17:00 Excursie cu bicicletele organizată de Cheile Baciului. Aprinderea Focului Societatea Carpatină Ardeleană cu Solidarităţii Maghiare. Întâlnirea va destinaţia Cheile Baciului. Aprinderea avea loc la ora 18, la capătul liniei de auFocului Solidarităţii Maghiare. Pe trasetobuze cu numărul 31. Lungimea totală ul: Șeaua Tăietura Turcului – Dealul Hoia a traseului (dus și întors): aproximativ – Poiana OZN – Cheile Baciului. Lungimea 5 km. Reîntoarcerea la capătul liniei de traseului: 9 km. Întâlnirea va avea loc la autobuze va avea loc în jurul orei 22:00. ora 17, în Șeaua Tăietura Turcului OrganiOrganizatoare: Kovács D. Zsuzsa, telezator: Kun Zoltán, telefon: 0730 123 590. fon: 0747 070790. 17:00 Concert Ferenczi György și Rackajam Organizator: Asociaţia Clujul Comoară Loc: Scena de pe strada Kogălniceanu

18:00 Degustare de vinuri: se prezintă Terra Hungarica – grupul de producători, adepţi ai gospodăriei naturale Organizator: Asociaţia Borvadász, Asoci18:00 Slujbă de ziua Sfântului Ștefan la Biseriaţia Clujul Comoară ca Sfântul Ștefan de pe strada Donath Loc: Colegiul Academic

CONCERT ÁKOS Sâmbătă, 20 august, ora 21:00, Piața Unirii Kovács Ákos (cunoscut ca Ákos) și-a câștigat renumele în lumea muzicii ca membru fondator și solist vocal al formaţiei Bonanza Banzai. Din trupa înfiinţată în 1987 au mai făcut parte, alături de artist, Hauber Zsolt și Menczel Gábor. Ákos a fost și textierul formaţiei, dar a lucrat și în calitate de compozitor. Muzicianul și-a construit cariera de solist în paralel cu activitatea formaţiei, iar după 1994, anul dizolvării trupei Bonanza Banzai, a susținut concerte ca solist vocal. El își scrie în continuare versurile pieselor și, în cele mai multe cazuri, el compune și muzica. Ákos a scos pe piață 18 discuri cu piese în limba maghiară și 6 discuri cu piese în limba engleză. Majoritatea LP-urilor cu melodii interpretate

în limba maghiară au fost distinse cu Discul de Aur, iar unele chiar și cu Discul de Platină. În Ungaria, Ákos a vândut, în total, peste un milion de discuri. El a participat la numeroase turnee și a susținut sute de concerte la Amsterdam, Barcelona, Bruxelles, Groningen, Londra, Moscova, Paris sau Roma, dar și în Transilvania și partea de sud a Slovaciei. În toamna anului 2013, cu ocazia aniversării a 20 de ani de la apariţia primului album solo al muzicianului, intitulat Karcolatok (Schiţe), Ákos a susținut 13 concerte cu casa închisă în diverse orașe din Ungaria. În 2015 a apărut cel de-al 18-lea album al artistului, sub titlul Még egyszer (Încă o dată). Clipul piesei omonime a fost înregistrat cu tehnică video panoramică de 360 de grade.


44

DUMINICĂ • 21 august

18:30 Concert Loyal Organizator: Asociaţia Clujul Comoară Loc: scena de pe strada Potaissa 18:30–23:00 Lumea copiilor (Loc de joacă) Organizator: Asociaţia Clujul Comoară Loc: Casa TIFF

DUMINICĂ 21 august

10:00–12:00 Campionatul de fotbal Dribli pentru familii 19:00 Îmblânzirea nopţii – Moment artistic al Organizator: Clubul de Fotbal pentru actriţei Kántor Melinda. Copii „Dribli” din Transilvania Loc: ZUG.zone Loc: Curtea Liceului Teoretic Báthory István 19:30 Concert Transylmania Organizator: Asociaţia Clujul Comoară 10:00–18:00 Cursuri de tenis pentru cei mari Loc: Scena de pe strada Kogălniceanu și cei mici Organizatori: Asociaţia Tectum, Asocia20:00 Concert Organism ţia Clujul Comoară, Asociaţia de Tineret Organizatori: Programul Cseh Tamás, și Sport din Transilvania Asociaţia Clujul Comoară Loc: Curtea Liceului Teoretic Báthory Loc: scena de pe strada Potaissa István 10:00–13:00 Olărit, mini-sculptură și realizare de plachete cu olarul Dánél Sándor Organizator: Asociaţia Copacul Vieții Loc: Grădina cu ruine 14:00–17:00 Sculptură în lemn cu Szabó Zoltán Organizator: Asociaţia Copacul Vieții Loc: Grădina cu ruine 10:00–16:00 Lumea magică a naturii: Valorile naturale ale ariilor Natura 2000 din zona 21:00 Concert Ákos Clujului; pasărea se cunoaște după cuib, Organizator: Asociaţia Clujul Comoară după urme..., o incursiune în viaţa tainică Loc: Scena mare din Piaţa Unirii a apelor – lumea magică a insectelor, jocuri interactive 23:00 Restaurantul Folk-Pub Heltai Organizatori: Asociaţia Apáthy István, Loc: Fundaţia Bibliotecară Heltai Gáspár Muzeul Zoologic, Secţia maghiară a Facultăţii de Biologie și Ecologie din cadrul 23:00 Petrecere în Cafeneaua Literară BulgaUniversităţii „Babeș-Bolyai”, Vivárium kov. În trei săli – cu participarea DJ Zozó, Loc: Grădina Mikó, curtea Facultăţii de DJ Raymi, DJ Hunay și DJ Karaoke. Biologie și Geologie; în caz de vreme Loc: Cafeneaua Literară Bulgakov urâtă, holul muzeului 23:00 Retro și rock and roll party Organizator: Asociaţia Clujul Comoară Loc: Clubul Shelter


21 august • DUMINICĂ

45

10:00–17:00 Campionatul de badminton 11:00–13:00 Baloane uriașe de săpun cu Pünpentru amatori al Zilelor Culturale kösti Laura Maghiare Organizator: Asociaţia Copacul Vieții Organizatori: Asociaţia Sportivă de Loc: Grădina cu ruine Badminton din Cluj, Asociaţia Tectum, Asociaţia de Tineret și Sport din Transil- 11:00–17:00 Cupa de Baschet Amatori din Cluj Organizatori: Asociaţia Tectum, Asociavania, Asociaţia Clujul Comoară ţia Clujul Comoară, Asociaţia de Tineret Loc: Parcul Iuliu Hațieganu, sala Gheorghe și Sport din Transilvania Roman Loc: Sala Sporturilor „Horia Demian” 11:00–15:00 Jocurile Crusaders Flag Football Organizatori: Crusaders Cluj Sport Club, Asociaţia de Tineret și Sport din Transilvania, Asociaţia Tectum, Asociaţia Clujul Comoară Loc: Parcul „Iuliu Hațieganu” 11:00–16:00 Foști fotbaliști – Cupa de fotbal KEK Alumni– Cluj Origanizatori: Asociaţia Tectum, Asociaţia Clujul Comoară, Asociaţia de Tineret și Sport din Transilvania Loc: Parcul „Iuliu Hațieganu” – terenul de fotbal cu gazon artificial 10:00–18:00 Satul medieval: jocuri medievale 13:00 Quiz de garaj Organizator: Teatrul Maghiar de Stat din și activităţi de dibăcie, tir cu arbaleta Cluj și cu arcul, prezentări ale meșteșuguriLoc: Cortul Teatrului, strada Mihail lor medievale, cușca infamiei, carusel Kogălniceanu medieval din lemn, muzicanţi, cobzari, menestreli 13:00–15:00 Ce fel de oraș e Clujul? – deseOrganizatori: Muzeul Emese Park (Ungaria) nează cu Jánosi Andrea și Asociaţia Clujul Comoară Organizator: Asociaţia Copacul Vieții Loc: Grădina cu ruine Loc: Grădina cu ruine 11:00–12:00 Proba mazărei – spectacol de 14:00 Concert 3AD păpuși în interpretarea Váróterem Organizator: Asociaţia Clujul Comoară Projekt Loc: Scena de pe strada Kogălniceanu Organizator: Asociaţia Copacul Vieții Loc: Grădina cu ruine 14:00–18:00 Maratonul de muzică de orgă. Ordinea în care vor cânta maratoniștii: 11:00–13:00 Pictură facială cu Bándi Emese 14:00–14:45 Potyó István Organizator: Asociaţia Copacul Vieții 14:45–15:30 Pozsár Róbert Loc: Grădina cu ruine 15:30–16:15 Miriam Marinescu 16:15–17:00  Fazakas Ádám


46

DUMINICĂ • 21 august 17:00–17:50 Miklós Noémi Organizator: Parohia Romano-Catolică Sfântul Mihail Loc: Biserica Sfântul Mihail

10:00–13:00 Olărit, mini-sculptură și realizare de plachete cu olarul Dánél Sándor Organizator: Asociaţia Copacul Vieții Loc: Grădina cu ruine 14:00–17:00 Sculptură în lemn cu Szabó Zoltán Organizator: Asociaţia Copacul Vieții Loc: Grădina cu ruine

14:00 A lovasíjász/Arcașul-călăreț – Proiecţia filmului lui Kaszás Géza, cu subtitrare în limba engleză. Numărul locurilor este limitat. Organizator: Asociaţia Clujul Comoară Loc: Universitatea Sapientia, Facultatea din Cluj, Aula Magna 15:00 Zilele șahului Erkel Ferenc la Cluj – ediţia a 2-a: Revanșa clujenilor– partidă simultană de șah cu Polgár Judit Organizator: Asociaţia Clujul Comoară Loc: Colegiul Unitarian János Zsigmond, sala festivă Felvinczi György 12:00 Lecţie de magie oferită de Belloni Organizator: Teatrul Maghiar de Stat din Cluj Loc: Cortul Teatrului, strada Mihail Kogălniceanu 16:00–18:00 Fitness in the Street: Schwinn Cycling Organizatori: World Class România, Asociaţia Tectum Loc: Curtea Liceului Teoretic Báthory István

16:00 Concert The Devil’s Trade Organizatori: Programul Cseh Tamás, Asociaţia Clujul Comoară 14:00 Zilele șahului Erkel Ferenc la Cluj – Loc: Scena de pe strada Potaissa ediţia a 2-a: Discuţii cu Polgár Judit, cea mai bună șahistă a tuturor timpurilor, sub 17:00 Privilegiile definesc orașul? Istorioare patronajul căreia se desfășoară ediţia a adevărate și false despre Clujul medi2-a a Zilelor șahului Erkel Ferenc la Cluj, eval. Te conducem pe străzile orașului despre partidele cu Kasparov (dintre care pentru a te induce în eroare! Ghizi în una o va prezenta și pe tabla de șah), limba maghiară: Gál Zsófia și Újvári respectiv despre planurile sale de viitor. Dorottya. Amfitrion: Nagy Elek, om de afaceri. Întâlnirea va avea loc în Piaţa Muzeului, Evenimentul va beneficia de traducere în în faţa intrării Bisericii Franciscane. limba română. Organizator: Asociaţia Korzo Organizator: Asociaţia Clujul Comoară Loc: Colegiul Unitarian János Zsigmond, aula Dávid Ferenc


21 august • DUMINICĂ 17:00 Concert de muzică barocă susţinut de formaţia Fonte di Gioia. Interpretează: Dénes Anna-Júlia (vioară), Dénes Csongor (vioară), Csata István (viola da gamba), Amalia Goje (clavecin). Din program: Telemann, Cazzati, Marini, Marais, Händel Organizator: Asociaţia Clujul Comoară Loc: Sala Reduta/Muzeul Etnografic al Transilvaniei

47

19:00 Concert Four Bones Quartet, cu participarea la instrumente de percuţie a artistului Kovács Tamás „Tobzi” Organizatori: Institutul Balassi – Institutul Maghiar din București, Asociaţia Clujul Comoară Loc: Scena de pe strada Potaissa

17:00 Operett Group Project – Magia operetei. Acompaniază la pian Kulcsár Szabolcs, dirijor al Operei Maghiare de Stat din Cluj, iar la vioară Ferenczi Endre, concertmaestru al Operei Maghiare de Stat din Cluj. Interpreți: Balázs Borbála, Hary Judit, Pataki Enikő, Ádám János, Madarász Lóránt și Fülöp Márton Organizator: Asociaţia Clujul Comoară Loc: Scena de pe strada Kogălniceanu 17:30 Concert StabilFrazír Organizatori: Programul Cseh Tamás, Asociaţia Clujul Comoară Loc: scena de pe strada Potaissa 18:00 Slujbă religioasă pentru tineri Organizatori: FIKE, ODFIE, KEL, CAL Loc: Biserica Reformată de pe strada Mihail Kogălniceanu 18:00 Concert Trio Hepp, invitat: Boér Károly Organizator: Asociaţia Clujul Comoară Loc: Curtea Muzeului de Artă/Palatului Bánffy 18:00–19:00 Fitness in the Street: Dans/ Aerobic Organizatori: World Class România, Asociaţia Tectum Loc: Curtea Liceului Teoretic Báthory István 18:30–23:00 Lumea copiilor (Loc de joacă) Organizator: Asociaţia Clujul Comoară Loc: Casa TIFF

19:00 Concert Keresztes Ildikó Organizatori: Programul Cseh Tamás, Asociaţia Clujul Comoară Loc: scena de pe strada Kogălniceanu 19:00 Muzică din turn. Interpretează: Cvintetul Neumarkt Brass. Organizator: Parohia Romano-Catolică Sfântul Mihail Loc: turnul Bisericii Romano-Catolice Sfântul Mihail


48

DUMINICĂ • 21 august

20:30 Gala de închidere a Zilelor Culturale Maghiare din Cluj Loc: Scena mare din Piaţa Unirii 21:00 Concert Omega Organizator: Asociaţia Clujul Comoară Loc: Scena mare din Piaţa Unirii 23:00 Petrecere de închidere la Cafeneaua Literară Bulgakov. Loc: Cafeneaua Literară Bulgakov

CONCERT OMEGA Duminică, 21 august, ora 21:00, Piața Unirii Originile trupei rock Omega datează din 1959, fiindcă atunci au început Benkő László și Kóbor János să cânte împreună. Iniţial, concertele oferite colegilor de liceu au fost doar un hobby, dar succesul lor și dragostea primită din partea publicului a determinat cariera și viaţa tuturor membrilor formaţiei. Cariera formaţiei Omega se întinde de-a lungul întregii ere a muzicii rock – trupa bucurându-se, pe merit, de peste 50 de ani de recunoaștere și apreciere la nivel internaţional. În muzica Omega se regăsesc numeroase stiluri, iar reînnoirea permanentă a universului sonor i-a permis formaţiei să rămână în elita muzicii rock europene.

23:00 Petrecere de închidere cu șlagăre maghiare Organizator: Asociaţia Clujul Comoară Loc: Clubul Shelter 00:00 Curtea Olimpică – petrecere de închidere a Jocurilor Olimpice de la Rio din 2016 și a celei de-a 7-a ediţii a Zilelor Culturale Maghiare Organizator: Asociaţia Clujul Comoară Loc: Curtea Olimpică Maghiară

Decorurile, luminile și, în general, soluţiile tehnice care însoţesc prezenţa pe scenă a formaţiei Omega sunt, încă din anii ’70, spectaculoase. După ce trupa a susținut multe concerte grandioase pe stadioane în anii ’90, în ultimul deceniu a participat mai degrabă la manifestări urbane, transformându-și propriile concerte în adevărate sărbători populare. Nu va fi altfel nici în 21 august, în Piața Unirii din Cluj, unde formaţia Omega va fi prezentă în premieră. Suntem convinși că amintirea acestui eveniment se va întipări adânc în memoria spectatorilor. Compoziţia actuală a formației este: Kóbor János (voce), Benkő László (claviaturi), Molnár György (chitară), Mihály Tamás (chitară bas, voce) și Debreczeni Ferenc (tobe și instrumente de percuţie).


49


50

EVENIMENTE PERMANENTE

• Cort de prim-ajutor pe strada Kogălniceanu – administrat de Promedical Center • Curtea Olimpică Maghiară – proiecția zilnică a Jocurilor Olimpice în limba maghiară • Curtea Zilelor Maghiare și chill zone amenajat în colaborare cu Jazz in the Park – în curtea Muzeului de Artă/Palatului Bánffy, de luni până vineri, între orele 10 și 23 • Târg meșteșugăresc și artizanal, de miercuri până duminică pe strada Kogălniceanu, între orele 10 și 20 • Standuri muzeale cu activități interactive, de miercuri până duminică, între orele 10 și 18 • Strada Vinului pe strada Emmannuel de Martonne, de miercuri până duminică, între orele 10 și 22 • Lumea copiilor (părinții care participă la evenimente pot lăsa copii aici în timpul acestora) de marți până duminică la Casa TIFF, zilnic între orele 19 și 23. Vârste: 3–8 ani • Muzeul Szervátiusz Jenő poate fi vizitat zilnic, între orele 9–17, în curtea Parohiei Romano-Catolice Sfântul Mihail (Piaţa Unirii nr. 15–16) • Expoziție permanentă Kós András – în porticul Bisericii Reformate de pe strada Kogălniceanu • Biserica Reformată de pe strada Kogălniceanu poate fi vizitată: L-Mi 10–19, J-S 10–22, V 11–18 • Legendariul Secuiesc – prezentare și joc de societate pe strada Kogălniceanu • Cortul de informaţii al Consulatului General al Ungariei la Cluj-Napoca – de miercuri până duminică, pe strada Kogălniceanu • Cortul Turismului Ungariei (strada Mihail Kogălniceanu) de miercuri până duminică: » Nu te relaxa încă! – Excursii-aventură pe un Segway PT! cei interesaţi pot experimenta acest vehicul în curtea Liceului Teoretic „Báthory István”, între 19–21

• •

august, înainte de masă și după masă, timp de 3-4 ore. » Demonstraţie Cubul Rubik cu reprezentanţii Rubik Stúdió » Pictură pe corp cu aerograf: desenarea de simboluri și figuri de animale din Ungaria și Lacul Tisa » Degustare de cârnați Gyulai » Degustare de vișine cu coniac artizanale provenite din satul Szank și bomboane cu vișine fără alcool » Degustare de pălincă » Degustare de suc de mere (100% natural) din Derecske Cortul Teatrului Maghiar de Stat din Cluj (strada Mihail Kogălniceanu) Cortul Universităţii „Babeș-Bolyai” (strada Mihail Kogălniceanu): diverse activităţi profesionale » UBB, Institutul de Chimie și Ingineria Mediului: Lumea colorată a chimiei – îndeletnicire interactivă, între 18 și 19 august » UBB, Institutul de Pedagogie: Îndeletniciri meșteșugărești pentru copii, între 20 și 21 august » UBB, Institutul de Matematică și Informatică: cadrele didactice și studenții voluntari vor organiza jocuri logice (Terc, Six MaKING, Happy Cube, etc.) și prezentări de robotică (Sony, Aibo, LEGO) și îi așteaptă pe copii pe strada Kogălniceanu, între 17 și 21 august, între orele 10:00 și16:00, în cortul pentru Matematică și Informatică a Asociației Farkas Gyula, pe Aleea Muzeelor. UBB, Institutul de Fizică: Jocuri de fizică pentru copii, marți, 16 august, între orele 15– 18, în clădirea centrală a UBB (întâlnire în fața porții clădirii principale). Grup-țintă: copii de clasele 1 – 8. Detalii: Activitățile încep la ore fixe (15, 16 și 17) și durează 45 de minute. UBB, Institutul de Istorie și Fundația Entz Géza inițiază, prin intermediul cercetătorilor


EVENIMENTE PERMANENTE

51

și studenților plimbări tematice, respectiv • În perioada celei de-a 7-a Ediţii a Zilelor vizite la monumente istorice pentru cei Culturale Maghiare, Universitatea „Babeșinteresați. Bolyai” oferă o reducere de 50% din preţul biletelor de intrare la muzeele: • Asociaţia Apáthy István, Muzeul Zoologic, » Muzeul de Mineralogie: Strada Mihail Secţia maghiară a Facultăţii de Biologie și Kogălniceanu, nr. 1, clădirea principală a Ecologie din cadrul Universităţii „BabeșUniversităţii „Babeș-Bolyai” Bolyai”, Vivarium organizează diverse acProgram: marţi, miercuri, joi și vineri între tivități între 18 și 21 august, între orele 10 și orele 11 și 14:00 16, în Grădina Mikó (strada Clinicilor. nr. 5–7) » Muzeul Botanic: Strada Republicii, nr. 42 și curtea Facultăţii de Biologie și Geologie, iar Muzeul se găsește la parterul Institutului în caz de vreme urâtă, holul Muzeului ZooBotanic, în Grădina Botanică „Alexandru logic. Activități: Valorile naturale ale ariilor Borza”. Natura 2000 din zona Clujului; pasărea se Program: marţi și joi între orele 10 și 13:00 cunoaște după cuib, după urme..., o incursi» Observatorul Astronomic: Strada Cireșiune în viaţa tainică a apelor, lumea magică a lor, nr. 19 insectelor, jocuri interactive. De asemenea, și Poate fi vizitat pe baza unei programări în acest an vor exista animalele îndrăgite din prealabile. Este nevoie de minimum 10 anii trecuți: șerpi, șopârle, gândaci. persoane pentru vizită. » Muzeul de Istorie, Cluj: Strada Mihail Kogălniceanu, nr. 4 Program: de luni până vineri între orele 9:30 și 13:30. Expoziţie permanentă: istoria universităţii. » Vivariul: Strada Clinicilor, nr. 5–7 Program: de marţi până vineri între orele 10 și 16, sâmbătă și duminică între orele 10 și 14.

Caietul program al Zilelor Culturale Maghiare din Cluj, ediția a șaptea. Editat de ASOCIAȚIA CLUJUL COMOARĂ. Apare în 5000 de exemplare. Organizator principal: GERGELY BALÁZS. Director de programe: SZABÓ LILLA. Director economic: CSIGI LEVENTE. Redactor și coordonator comunicare: DORA MIRCEA-RADU. Traducere: SZÁSZ ALPÁR ZOLTÁN. Foto: BETHLENDI TAMÁS, KISS GÁBOR, MOHÁCSI LÁSZLÓ ÁRPÁD. Copertă și concept grafic: KÖNCZEY ELEMÉR. Tehnoredactor: FAZAKAS BOTOND. Corectură: PAUL BOCA. Contact: 400110 Cluj, Regele Ferdinand nr. 1/2. E-mail: cluj@zilelemaghiare.ro. Pregătire tipar: IDEA PLUS. Tipar: MEGA PRINT. Organizatorii își rezervă dreptul de a modifica programul • Vizitatorii își asumă faptul că fotografiile și filmările în care ar putea să apară pe parcursul Zilelor Culturale Maghiare din Cluj ar putea fi folosite de către organizatori pentru realizarea unor materiale de promovare.


52

LOCURI DE DESFĂȘURARE

Asociația Etnografică Kriza János strada Croitorilor, nr. 15

Colegiul Unitarian János Zsigmond strada 21 Decembrie, 1989, nr. 9

Muzeul de Artă Cluj-Napoca Piața Unirii, nr. 30

Asociația Kolozsvár Piața Unirii, nr. 22/ II

Consulatul General al Ungariei la Cluj-Napoca Piața Unirii, nr. 23

Muzeul Etnografic al Transilvaniei strada Memorandumului, nr. 21

Atelierul Forgó Kézművesház strada Napoca, nr. 4 Bastionul Croitorilor strada Baba Novac, nr. 35

Crama Restaurantului Agape strada Iuliu Maniu, nr. 6

Muzeul de Mineralogie, UBB strada M. Kogălniceanu, nr. 1

Culina Nostra bistro strada Bolyai János

Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei strada C-tin Daicoviciu, nr. 2

Curtea Olimpică Maghiară strada Iuliu Maniu, nr. 4

Muzeul de Istorie, UBB strada M. Kogălniceanu u. 4

Facultatea de Litere, UBB strada Horea, nr. 31

Muzeul Zoologic, UBB strada Clinicilor, nr. 5–7

Cafeneaua literară Bulgakov strada Inocenţiu Micu Klein, nr. 17

Facultatea de Teatru și Televiziune, UBB strada M. Kogălniceanu, nr. 4

Opera Maghiară din Cluj strada Emil Isac, nr. 26–28

Cafeneaua Koffer strada 21 Decembrie, 1989, nr. 46

Fundația Bibliotecară Heltai Gáspár strada Clinicilor, nr. 18

Parcul sportiv Iuliu Hațieganu strada Pandurilor, nr. 7

Cafeneaua Insomnia strada Universității, nr. 4

Galeria Barabás Miklós strada M. Kogălniceanu, nr. 27

Parcul de sculptură Arkhai Vlaha, strada Principală, nr. 442

Casa memorială Györkös Mányi strada Republicii, nr. 5/1

Galeria Korunk strada Eremia Grigorescu, nr. 52

Plebania Sf. Mihail Piața Unirii, nr. 16

Casa memorială Szabédi strada Gheorghe Lazăr, nr. 30

Galeria Quadro strada Napoca, nr. 4/64

Sala de conferințe Agape strada Iuliu Maniu, nr. 2, et. 3

Casa Radio strada Donath, nr. 160

Galeria Minerva strada Napoca, nr. 16

Sala Polivalentă strada Uzinei Electrice

Casa TIFF strada Universității. nr. 6

Galeria Stars strada M. Kogălniceanu, nr. 13–15

Societatea Muzeului Ardelean strada Napoca, nr. 2

Casa Tranzit strada Barițiu, nr. 16

Galeria Șoimii Patriei strada Universităţii, nr. 4

Studioul Asociației Tánc.ro strada 21 Decembrie 1989, nr. 18

Casa Bocskai strada Matei Corvin, nr. 4

Grădina Miko strada Clinicilor, nr. 5–7

Școala de Dans Attitude strada Baba Novac, nr. 32

Casa de Cultură a Studenților Piața Lucian Blaga

Grădinița Mikó strada Aviator Bădescu, nr. 35

Cimitirul Central (Házsongárd) strada Avram Iancu

Kaja Tanya strada Inocențiu Micu Klein, nr. 11

Teatrul Național Maghiar de Stat din Cluj strada Emil Isac, nr. 26–28

Cinema Florin Piersic Piața Mihai Viteazul, nr. 11

Liceul Apáczai Csere János strada I. C. Brătianu, nr. 26

Club Moving clădirea Hotelului Belvedere

Liceul Báthory István strada M. Kogălniceanu, nr. 2

Clubul Shelter Piața Unirii, nr. 25

Mănăstirea Franciscană strada V. Deleu, nr. 2

Universitatea Sapientia, clădirea nouă Calea Turzii, nr. 4

Colegiul Reformat strada M. Kogălniceanu, nr. 16

Muzeul Botanic, UBB strada Republicii, nr. 42

ZUG.zone strada Traian, nr 40–42

Biblioteca Academiei strada M. Kogălniceanu, nr. 12–14 Biblioteca Centrală Universitară strada Clinicilor, nr. 2 Biserica cu două turnuri strada 21 Decembrie, 1989, nr. 41

Teatrul Național Cluj-Napoca Piața Ștefan cel Mare, nr. 2–4 Teatrul de păpuși Puck strada I. C. Brătianu, nr. 23


ACTIVITĂȚILE MELE FAVORITE

53

. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .


54

ACTIVITĂȚILE MELE FAVORITE

. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .


Lucrează în industria automotive. Dezvoltă-ţi cariera cu Bosch. cluj.recrutare@ro.bosch.com Încurajăm curiozitatea, deschiderea, puterea inovativă şi spiritul liber al clujenilor şi ne dorim să faceţi parte din echipa Bosch. Informaţii departament resurse umane: 0799 099 090

E.ON Business Services Cluj Give your finance career an energy boost! E.ON is a global provider of specialized energy solutions. The aim is to deliver cleaner and better energy that people can trust – continually developing innovative new solutions and improving the ways they work. As part of this commitment to improvement, we’ve established the Finance Services Center in Cluj-Napoca, bringing first class accounting services to our internal clients of the E.ON Group all over the world. Our areas of expertise include General Ledger, Accounts Receivable, Accounts Payable, Banking & Payments and Fixed Assets.

www.bosch-career.ro


cluj.recrutare@ro.bosch.com Calitate, Fiabilitate şi Inovaţie sunt punctele forte ale echipei Bosch după care se ghidează de trei ani în locaţia din Jucu, Cluj şi care contribuie la competitivitatea şi succesul la nivel global al Bosch – Tehnică pentru o viaţă. Câştigă o experienţă remarcabilă alături de echipa Bosch Cluj! www.bosch-career.ro

Informaţii departament resurse umane: 0799 099 090

E.ON Business Services Cluj Give your finance career an energy boost! E.ON is a global provider of specialized energy solutions. The aim is to deliver cleaner and better energy that people can trust – continually developing innovative new solutions and improving the ways they work. As part of this commitment to improvement, we’ve established the Finance Services Center in Cluj-Napoca, bringing first class accounting services to our internal clients of the E.ON Group all over the world. Our areas of expertise include General Ledger, Accounts Receivable, Accounts Payable, Banking & Payments and Fixed Assets.


ATÂTEA CĂLĂTORII

UN SINGUR WIZZ AIR

ZBOARĂ LOW COST CU NOI DIN CLUJ NAPOCA


ATÂŢIA PRIETENI

UN SINGUR WIZZ AIR

PESTE 25 DE DESTINAŢII DIN CLUJ NAPOCA


We build on our knowledge

Contact us: KÉSZ Építő Zrt. 400066 Cluj-Napoca Str. Brasov nr. 19. Phone: +40-364-080100 Fax: +40-264-443269 E-mail: kesz@kesz.ro

d on Our KESZ_kolozsvari_napok_152x74.indd wledge

1

2016. 08. 03. 16:06:55

Contact us:

KÉSZ Építő Zrt. 400066 Cluj-Napoca Str. Braşov nr. 19. Telefon: +40-364-080100 Fax: +40-264-443269 E-mail: kesz@kesz.ro


We build on our knowledge

Contact us: KÉSZ Építő Zrt. 400066 Cluj-Napoca Str. Brasov nr. 19. Phone: +40-364-080100 Fax: +40-264-443269 E-mail: kesz@kesz.ro

on Our KESZ_kolozsvari_napok_152x74.indd dge

1

2016. 08. 03. 16:06:55

Contact us:

KÉSZ Építő Zrt. 400066 Cluj-Napoca Str. Braşov nr. 19. Telefon: +40-364-080100 Fax: +40-264-443269 E-mail: kesz@kesz.ro


Trăiește vara în stil Pixi!

Rămâi conectat și navighezi 3G cu Alcatel Pixi 3 la 0 euro!

0*euro Ecran 4.5”

*Ofertă valabilă la activarea sau reînnoirea unui abonament Orange Me 11 pe 2 ani, prin programul Buy-Back, în perioada 20 iunie – 31 august 2016, cu posibilitate de prelungire.

Viitorul există în natură ...............................................

naturland.ro

Magazin naturist / Cluj-Napoca str. Regele Ferdinand nr. 23

+40 264 448 844 quantumpharm.ro


Trăiește vara în stil Pixi!

Rămâi conectat și navighezi 3G cu Alcatel Pixi 3 la 0 euro!

0*euro Ecran 4.5”

*Ofertă valabilă la activarea sau reînnoirea unui abonament Orange Me 11 pe 2 ani, prin programul Buy-Back, în perioada 20 iunie – 31 august 2016, cu posibilitate de prelungire.

Viitorul există în natură ...............................................

naturland.ro

Magazin naturist / Cluj-Napoca str. Regele Ferdinand nr. 23

+40 264 448 844 quantumpharm.ro


Caiet-program Zilele Culturale Maghiare 2016  

Caietul-program descărcabil al Zilelor Culturale Maghiare din Cluj, ediția a șaptea

Read more
Read more
Similar to
Popular now
Just for you