Issuu on Google+

Newsletter Cognosis ~August 2013 ~ 1


Efectul Mozart

Încă din China antică, au fost observate efecte benefice ale muzicii asupra sănătăţii. Astfel, în timpul administrării unui tratament, bolnavul audia o anumită piesă muzicală, selectată în funcţie de natura bolii şi a leacurilor folosite. În ţinuturile de lângă Marea Mediterană, oamenii Antichităţii au gândit şi au dezvoltat o puternică legătură între muzică şi divinitate, considerând muzica drept un mijloc de a pătrunde în tainele universului. Expresia de "efectul Mozart" a fost inventată de Alfred A. Tomatis, în lucrarea sa „De ce Mozart?” („Pourquoi Mozart?”) pentru a denumi presupusa intensificare a dezvoltării creierului care se produce la copiii sub trei ani dacă ascultă muzica lui Wolfgang Amadeus Mozart, fiind dezvoltată ulterior de doi cercetători americani din California (medicii Gordon Shaw și Frances Rauscher). Aceștia au dat naştere unei teorii conform căreia creierul unui copil sub 3 ani poate fi stimulat dacă ascultă unele sonate sau creații ale lui Mozart. Cu alte cuvinte, dacă un copil mic este expus frecvent muzicii compuse de acesta, apar o serie de schimbări care se produc la nivelul unor procese psihice din creier. Se imbunătățesc funcții cogntitive importante, precum învățarea, memoria sau concentrarea. Pentru a-și susține teoria, cercetătorii au făcut și un studiu, în care mai multi copii erau puși să asculte sonate ale compozitorului, iar apoi erau supuși unor teste de aptitudini. Se pare că cei care fuseseră expuși muzicii lui Mozart obțineau punctaje mai mari decât cei care nu fuseseră expuși, dar specialiștii au constatat că efectele erau de scurtă durată, cam de 15 minute. De la aceste studii, realizate de americani, a luat naștere și teoria conform căreia muzica lui Mozart ar stimula coeficientul de inteligență la copii, idee care nu s-a dovedit a fi adevarată nici măcar în ziua de astăzi.

2


Un studiu elocvent Recent, s-a efectuat un studiu de către cercetătorii Universității Harvard, care demonstrează că acei copii care studiază la un instrument muzical timp de cel puțin trei ani, îi depășesc pe alți copii chiar și în alte deprinderi. Studiul s-a axat pe urmărirea unui numar de 41 de elevi cu vârste cuprinse între 8 și 11 ani care au studiat pianul sau un instrument cu coarde, timp de cel puțin 3 ani. Aceasta, în comparație cu alți 18 copii fără nici un fel de experiență muzicală. Copiii din ambele grupuri petreceau circa 30-40 minute pe săptămână la cursurile de muzică din scoală. Cei care făceau parte din grupul care studiau un instrument, primeau lecții și acasă. Ei, bine, pentru cercetători nu a fost nici o surpriză să observe că tinerii muzicieni au avut rezultate mult mai bune decat ceilalți. Copiii cu o mai bună pregătire muzicală au obținut rezultate net superioare și în ceea ce privește dexteritatea degetelor și diferențierea auditivă. Cel mai surprinzator rezultat pentru oamenii de știință, a fost faptul că elevii muzicieni au avut rezultate mai bune și la alte două abilități care nu aveau legătură cu muzica: abilitatea verbală, (măsurata cu un test de vocabular) și cea vizuală (de exemplu recunoașterea rapidă de structuri). Mai mult, oamenii de știință au descoperit că rezultatele erau și mai bune la copiii care studiaseră intens un instrument. Părerea a doi dintre cercetatorii de la Harvard, care au realizat studiul, Gottfried Schlaug și Ellen Winner este că „sunt necesare mai multe studii legate de relația dintre antrenamentul la un instrument, intensitatea antrenamentului și procesele cognitive”.

Solomon Andrei

3


Cele mai ciudate boli mintale Boala psihică sau mintală este un termen utilizat pentru a desemna un grup de tulburari ce cauzează o severă disturbare în gândire , afectivitate și în relațiile sociale. Cauzele apariției bolii mintale pot fi multiple: probleme la naștere, dezechilibru biochimic în creier, factori biologici, sociali și culturali, stresul, depresiile de-a lungul vieții, fapte marcante din copilărie sau din viața de zi cu zi. Există boli psihice mai puțin cunoscute, care se manifestă foarte ciudat.

Sindromul Cotard (sindromul cadavrului ambulant) este o tulburare psihică rară, persoana afectată crede că este moartă, că este în putrefacție sau ca și-a pierdut sângele și organele interne, iar în unele cazuri, bolnavii cred că nici nu există. Uneori idivizii nu pot identifica corect expresia facială, respectiv identitatea celorlalți. Acești pacienți suferă de o deconectare între două zone ale creierului, ca urmare a unor leziuni cerebrale sau a unor boli psihice. Denumirea vine de la Jules Cotard, un neurolog francez care a descris pentru prima dată afecțiunea în anul 1880.

4


Psihoza Windigo este o tulburare ciudată, chiar periculoasă care îi face pe bolnavi să își dorească să mănânce carne de om. Aici se adaugă și teama de a nu deveni canibal. Denumirea provine de la un spirit malefic din mitologia amerindiană care îi posedă pe cei izolați și îi forțează să se ”înfrupte” din carnea umană. Sindromul Capgras este mai rar întâlnit, este caracterizat de faptul că persoana afectată consideră că un impostor cu o înfățișare identică a înlocuit o rudă apropiată. Tulburarea este mai frecvent întâlnită la pacienții ce suferă de schizofrenie, la cei cu demență sau în urma unor răni la cap. Persoana suferindă poate continua să trăiască cu ”impostorul”, sau îl poate ataca violent, unii indivizi pot avea dificultăți în percepția corectă asupra propriei persoane. Sindromul este denumit după Jospeh Capgras, un psihiatru francez ce a descris pentru prima dată această afecțiune în 1923, inițial a purtat denumirea de ” “l’illusion des sosies”. Sindromul Fregoli este opusul sindromului Capgras, persoana afectată are credința că mai mulți oameni sunt de fapt o singură persoană care își schimbă aspectul fizic sau care se deghizează. Ca simptome întâlnim halucinațiile, iluziile, lipsa conștiinței de sine, lipsa de 5


discernământ, negare urmată de crize. Persoana în cauză se simte persecutată, paranoia este urmarea unei leziuni a creierului. Sindromul poartă denumirea actorului Leopoldo Fregoli care este renumit pentru abilitatea sa de a-și schimba rapid înfățișarea în timpul performanței pe scenă. Paramnezia reduplicativă individul ce suferă de această afecțiune crede că un loc a fost duplicat , existând în același timp în două sau mai multe zone. Neurologul cehoslovac Pick a folosit pentru prima dată acest termen pentru a descrie faptul că o pacientă suspectată de Alzheimer credea că a fost mutată în altă clinică care arată identic cu cealaltă, dar în altă suburbie, personalul medical fiind același. Sindromul mâinii străine ne prezintă cazul în care pacientul nu își poate controla una dintre mâini, aceasta mișcându-se involuntar, în unele cazuri se ajunge chiar la o luptă, mâna încercând să îl sugrume în timpul somnului. Afecțiunea este cauzată de traumatisme la nivelul creierului, accident vascular cerebral, anevrisme. Tricotilomania reprezintă obsesia de a-ți smulge părul, indivizii se trag de părul de pe cap, corp, sprâncene sau gene cei mai afectați sunt în general copii și tinerii adolescenți. Din punct de vedere etiologic nici una din tezele existente nu dă o explicație asupra cauzelor, însă teoriile psihanaliste consideră această afecțiune ca un răspuns la pierderea sau separarea de persoane semnificative, iar behavioriștii pun accent pe învățarea unor conduite vicioase din timpul copilăriei. Sindromul Stendhal este o afecțiune care cauzează accelerări ale ritmului cardiac, amețeli și halucinații la vederea unui opere de artă, în special dacă este foarte frumoasă sau sunt mai multe la un loc. De asemenea tulburarea poate apărea la vederea unui colț de natură de o frumusețe copleșitoare. Denumirea vine de la scriitorul francez care în una din cărțile sale a descris experiența în timpul unei vizite la Florența.

Şuhani Georgeta 6


Cum sã te cerţi?

Eu: Te salut și te invit să ne certăm... Tu (asum): Cum adică, să ne certăm... de ce aș fi interesat de certuri? Eu: Pentru a ne fi mai bine, amândurora. Tu (asum): Prin conflict? Cum adică? Eu: Te-ai gândit vreodată că cearta nu e întotdeauna rea? Cum nimic nu e rău sau bun în sine ci doar în anumite condiții. Până la urmă și ura sau agresivitatea e utilă în anumite situații, hai să o numim mai potrivit, adaptativă, iar în alte situații mai dezadaptativă. Nimic nu e rău sau bun în mod absolutist, așa că eu cred că e bine să fim deschiși și să nu negăm lucrurile imediat după ce le-am artibuit o etichetă. Cearta e bună în anumite condiții și proastă în altele. E bine să te cerți pe baza unor idei, a unor păreri sau concepte, să le critici, să le pui sub semnul întrebării validitatea, relevanța. Totodată, e greșit să te cerți pe baza unor orgolii, a unor sentimente legate de anumiți oameni sau doar pentru a-ți impune punctul de vedere. Vorbesc acum despre 2 tipuri de conflicte: -

Conflictul pe sarcină

-

Conflictul între persoane

Primul, conflictul pe sarcină, duce la creșterea performanței într-un grup, pentru că ajută la analiza critică a ideilor. Prin faptul că se dezbate o idee, poți vedea cât de solidă e, cât e de potrivită sau de nepotrivită pentru soluția pe care o cauți împreună cu grupul din care faci parte. Conflictul între persoane nu e productiv pentru grup, deoarece duce la slăbirea relațiilor, abandonul din sarcină și scade performanța grupului. 7


Cum cred eu că ai putea să ai o performanță ridicată alături de grupul tău când lucrezi la diferite proiecte? • Explicându-le oamenilor diferența dintre conflictul pe sarcină și cel de persoane • Făcând clare beneficiile și costurile fiecărui tip de conflict, pentru ca oamenii să fie motivați să acționeze în direcția potrivită o Conflictul pe sarcină  crește performanța grupului  aduce noi idei și perspective care pot fi soluții foarte bune la probleme  implică o analiză critică a ideilor ce are rol de testare a veridicității acesteia  nu afectează relațiile (dacă oamenii înțeleg clar faptul că e vorba doar de o sarcină anume) o Conflictul de persoană  scade performanța grupului  mută atenția de pe sarcină pe distractori  afectează negativ relațiile • Spunându-le oamenilor să fie tot timpul conștienți de cele 2 tipuri de conflicte și să nu vadă rezistența sau contrarierea în fața unor idei drept atacuri personale De testat: Spune-le în 2 cuvinte colegilor cu care lucrezi despre cele 2 tipuri de conflicte și propune-le să fie deschiși spre conflictul de sarcină. Hai la ceartă!

Cristi Pavel

8


L-am găsit pe Dumnezeu, se află în…

Ai fost vreodată atât de disperat sau enervat de vecinul de la trei, ăla cu bormașina, încât ai căzut în genunchi, ai împreunat palmele, ți-ai ridicat privirea la cer și cu cea mai mare fervoare ai început “Te rog Doamne…” și în acel moment de evlavie Dumnezeu ți-a răspuns “Da fiule…”, daca da, atunci ai probleme mai mari de atât. Înainte să vă alarmați și să strigați “Blasfemie!”, articolul curent vrea să ofere o explicație alternativă la așa-zisele hierofanii ce stau la baza unor credințe religioase și diversele mărturii ale unor credincioși ce au intrat în contact cu providența, prin prisma științelor moderne, cu precadere neuropsihologia și neuroteologia.

„Întruparea” “Saule, Saule, de ce Mă prigonești? Iar el a zis: Cine ești, Doamne? Și Domnul a zis: Eu sunt Iisus, pe care tu Îl prigonești” (Fapte 9, 4-5) Exemplul de mai sus reprezintă mărturia lui Saul din Tars, cunoscut mai bine ca Sfântul Pavel, apostol proeminent al creștinisumului timpuriu, a cărui scrieri constituie o parte considerabilă a Noului Testament și a carui influenșa a fost decisivă în răspandirea religiei creștine. Inițial Sfântul Pavel a fost un persecutor al creștinismului, fiind responsabil de desființarea comunității creștine din Ierusalim, dar în drum spre Damasc, lacașul altei comunități creștine, acesta este orbit de o “lumina din ceruri” și aude vocea lui Iisus. În urma acestui episod mistic urmează convertirea și dedicarea întregii vieți lui Dumnezeu. Evenimente ca acesta nu sunt izolate, cu mult înaintea Sfântului Pavel, Dumnezeu i se arata lui Moise pe Muntele Horeb sub forma unui rug aprins care nu se mistuia și îi vorbește acestuia de Exod. Evenimentul se repetă pe Muntele Sinai, unde Dumnezeu îi dicteaza lui Moise, Decalogul. Alt episod crucial în formarea unei religii îl reprezintă revelația avută de Mahomed, 9


în timpul meditației sale în aproprierea orașului Mecca, în care Îngerul Gabriel îi spune "Rostește în numele Domnului care te-a făcut! Care a făcut omul dintr-un cheag de sânge. Propăvăduiește, căci Domnul tău este cel mai darnic, el l-a luminat pe om cu ajutorul penei de scris și l-a învațat pe om ceea ce nu știa". Mahomend doar aude vocea fără să-și dea seama de unde provine, ceea ce se repeta în mod constant de-a lungul anilor în care îngerul îi dicteazã Coranul. Astfel de ocurențe au fost raportate și în zilele noastre, într-un numar suficient de mare pentru a fi supuse unui studiu științific, în urma caruia se identifică trei elemente comune: • Sentimentul profund că ceea ce simți este foarte semnificativ, într-un sens inefabil, imposibil de verbalizat. • Conștiința prezenței lui Dumnezeu, a unui spirit sau forțe cosmice, care poate ajunge până la revelația legăturilor dintre toate ființele din Univers. • Un raspuns emoțional copleșitor, în mod tipic o stare de fericire deplină.

În mod surpinzator cele trei elemente sunt întâlnite într-o tulburare ce este cunoscutã pentru inducerea de stări bizare de evlavie. În urma unei infecții, traume sau leziuni, neuronii încep să transmită semnale electrice în mod anormal sau excesiv, astfel încat afectează temporar funcțiile creierului. Consecința o reprezintă o crizã sau eveniment ictal, a cãrei manifestãri pot fi de la o simplă acufenă până la crize tonico-clonice generalizate – în funcție de aria cerebralã afectată. Dacã originea activității cerebrale anormale se află în hipocamp, amigdală sau în cortexul aflat superior celor două formațiuni, atunci tulburarea se cheamă epilepsie de lob temporal. Notă: Săriți urmãtorul subcapitol dacă nu vă intereseaza detaliile științifice și mă credeți pe cuvânt când trag concluziile.

Nu crede ce ți se spune, cercetează! Din punct de vedere anatomic epilepsiile temporale se împart în forme care au originea în zona laterală a lobului temporal şi cele cu originea în zona medială (mesială). Clasificarea tulburărilor psihice din epilepsia lobului temporal se poate realiza și în funcţie de momentul critic, criza epileptică şi astfel, ele pot fi: 10


1) periictale (din jurul crizei epileptice) a) preictale numite şi prodrom b) ictale (crize cu simptomatologie psihică exclusivă sau asociată) c) postictale 2) interictale (între crizele epileptice) a) temporare (tranzitorii) b) permanente

 Tulburari psihice periictale

Tulburările psihice periictale sunt tulburările din jurul crizei epileptice şi sunt reprezentate de o simptomatologie variată in funcţie de raportul faţă de criză.

Tulburările psihice preictale (prodromale) pot fi de tipul modificării stării de dispoziţie (iritabilitate, nelinişte psihomotorie, labilitate emoţională) sau a tulburărilor de gândire. Pot să apară cu ore, uneori chiar zile înaintea unei crize epileptice. Tulburările psihice ictale au simptomatologie predominant psihică datorită rolului lobului temporal în următoarele funcţii: memorie, olfacţie, emoţionalitate, sexualitate, integrarea răspunsurilor homeostatice de adaptare şi funcţii vegetative şi endocrine. Pierre Vinken le împarte in trei categorii: 1. tip absenţă – oprire din activitate („arrest reaction”), durată 10-20 secunde, neresponsivitate, îngustarea stării de conştienţă, fără clonii palpebrale, cu facies anxios; 2. crize caracterizate de simptome psihomotorii şi automatisme – începe cu oprire din activitate şi evoluează rapid spre faza cu automatisme, pierderea contactului iar revenirea este lentă; 3. crize cu predominanţa simptomelor psihosenzoriale şi/sau psihice pure, cognitive sau emoţionale.

Simptomele psihosenzoriale sunt reprezentate de iluzii sau halucinaţii (elementare sau complexe vizuale, auditive, somestezice, olfactive, gustative) fără pierderea conştiinţei. Simptomele psihice pure sunt reprezentate de: „dreamy state”, care includ tulburări mnezice 11


calitative de tipul “deja-vu”, “deja-connu”, “deja-vecu” sau de tipul “jamais-vu” sau “jamaisconnu”, “jamais-vecu”, gândire forţată (‚pensee parasite’) şi reamintirea rapidă a trecutului („vedere panoramică”). Tulburările psihice postictale includ amnezia completă sau doar insule dismnezice de tip confuzie, tulburări de afectivitate sau chiar episoade psihotice cu auto sau heteroagresivitate.

 Tulburări psihice interictale

Tulburările psihice interictale sunt tulburările ce apar între crizele epileptice şi sunt reprezentate de tulburări ale stării de conştienţă (stări crepusculare, de obnubilare şi confuzionale), trăsături sau tulburări de personalitate, tulburări afective şi anxioase, tulburări psihotice, tulburări de spectru autist, tulburări neuropsihologice (tulburări de atenţie, limbaj, memorie şi funcţii executive) şi afectarea intelectuală.

Tulburări ale stării de conştienţă Stările crepusculare sunt caracterizate prin îngustarea conştiinţei alături de comportamente aparent coordonate, dar lipsite de critică, neconcordante cu realitatea. Uneori sunt foarte subtile, fiind detectate doar la un examen atent sau observand unele modificări vestimentare, expresia mimică (de obicei apare hipomimia cu o aparenţă “nătângă”), percepţii sau reacţii mai lente, răspunsuri lente, gândire vâscoasă, tendinţa la perseverare. Se pot asocia şi tulburări ale afectivităţii, disforie, nelinişte, anxietate cu tendinţa la agresivitate sau, mai rar euforie, extaz. Trăsături de personalitate În 1975 Waxman şi Geschwind au descris un “sindrom interictal comportamental“ considerând că este caracteristic epilepsiei şi în special epilepsiei de lob temporal. Principalele caracteristici ale acestui sindrom sunt: preocupări dominante cu tematică filozofică şi religioasă, hipergrafie, hiposexualitate şi iritabilitate. Ulterior Blumer şi Benson au caracterizat acest sindrom prin: tulburări in aria sexualităţii, comportament impulsiv/iritabil, religiozitate, vâscozitate socială, labilitate emoţională şi psihoze (Vinken 2000).

12


Quod erat… Legãtura dintre experiențele mistice și epilepsia de lob temporal devine din ce în ce mai clară după compararea descrierilor episoadelor revelatoare și simptomologia tulburării. Ca o ultimă dovadă a cauzelor naturale a trãirilor religioase sunt experimentele lui Wilder Penfield care a reușit să producă senzații subiective de tip mistic-religos-transcedental prin stimularea intra-operatorie a unor arii cerebrale din zona temporală. Am oferit o explicație acestor experiențe, care nu sunt în nici un fel spiritule, dar natura lor extraordinarã le predispunde la interpretări mistice răspunzând astfel la întrebarea ”Ce-i face pe oameni să-l simtă pe Dumnezeu?”. Cititorii ar trebui să-și reevalueze, nu neapărat încrederea în religie deoarece aceasta este în sine un fenomen socio-cultural util, ci încrederea în cele susținute de religie, credințele si riturile ei. Alternativ pentru cei mai imperioși: mai mult de jumatate din populația globului își conduc viața după halucinațiile unor epileptici.

Pãduraru Paul

13


Coaching cu Socrate în faţă. Mareeee responsabilitate!!! Acum ceva timp lucram cu un grup de manageri, dintr-o organizaţie, cu obiectivul setat de Contractorul meu de a-i susţine în transformarea dintr-un GRUP de manageri, într-o ECHIPĂ de manageri ce stabileşte strategiile şi planurile unei organizaţii de 130 oameni. Mareeeee responsabilitate!!! Nu stabilisem exact cum să încep şi ...privindu-i într-una dintre întâlnirile lor uzuale am sesizat multe mesaje indirecte, aruncate cu ,,manta” cum se zice, doar, doar unul sau altul dintre colegii de grup vor prinde pucul –mesajul- şi astfel el, pasatorul, să poată să comunice că aflase de ultima bârfă lansată despre el – marele conducător de DEPARTAMENT. El „Baronul” departamentului Său. A se înţelege: al său şi nu al organizaţiei unde era angajat ☺ Chiar El, aflase de la unul dintre oştenii lui, subordonaţi în ,,domeniul” lui, că un altul din altă oştire-departament, îl vobea de rău pe el...hmm şi înverşunare. Şi culmea...că îl bârfea cu acceptul Baronului conducător al altei oştiri-departament. Auzi tupeu... Şi aşa îşi petreceau timpul ei, în întâlnirile lor, cu ,,pucul” preluat de la oşteanul unuia şi dându-l mai departe pe gheaţă de la un Baron la altul, cu încântarea unor copii, iarna pe patinoar. Scenarita făcută cu Mareeee responsabilitate!!! Atunci s-a ivit din amintiri o poveste cu Socrate şi printre temele cu care am lucrat cu acea echipă până la final, a fost şi aceasta, care mi-a mers la suflet: Imaginaţi-vă o galerie de fete, precum nişte tablouri atârnate de jur-împrejurul pereţilor unei galerii de artă, ce înfăţişau ,,Indignare”, ,,Stupoare”, ,,Uimire”, ,,Ȋnţelegere”, ,,Relaxare”, ,,Ȋncântare”, ,,Conştientizare” şi linişte şi tot aşa. Oamenii aveau fiecare înţelegerilor lor, insight-urile lor, conform experienţelor personale din viaţa fiecăruia. Ce era fabulos în acelaşi timp, era că această poveste-metaforă ȊN MOD CERT se conecta cu ceva personal din fiecare şi făcea un declic la un nivel profund, esenţial schimbării. Ca în desenele animate cu capcanele lui Tom, pentru bietul Jerry...click, click, click. 14


Ȋmi aduceam aminte şi de mine când la rândul meu, cu nişte ani în urmă, aveam aceaşi atitudine de Baron local şi în mintea mea stăpâneam peste ,,subiecţii” mei şi nu permiteam nimănui să încalce ,,graniţele” şi să intervină în ,,curte mea”. CU ATAT MAI PUŢIN să fiu deschis la sugestiile, propunerile şi creativitatea colegilor mei, indiferent de poziţia lor în organigramă. Timp irosit. Şi energie. Şi creativitate... Ok. Totul s-a pus cu adevărat în mişcare şi transformarea s-a stârnit, cu scârţâieli şi poticneli, abia după ce i-am rugat să scrie fiecare câte un scenariu inspirat din realităţile organizaţiei în care aplicau şi ei, câte 3 filtre, aceleaşi ca ale lui Socrate sau altele, de cum îşi pot schimba atitudinea faţă de cumplita boală a ,,scenaritei” şi ,,bârfologiei” din firmă. Cumplite boli în ORICE firmă. Urmăream uşor detaşat toate aceste lucruri cum încep să se transforme şi mă uitam la Socrate cum conducea o întâlnire de coaching, NU prin PREZENŢĂ, NU prin ORATORIE sau LOGICĂ, CI prin POVESTEA SA. Şi câteodată e atât de frumos şi lin şi simplu şi profund că devine mirobolant ☺

Vă pup de nu vă vedeţi,

Al vostru Cristi(an) Nicolae

15


Next in line: Congresul Naţional al Studenţilor la Psihologie „Congresul Național al Studenților la psihologie, este un eveniment marca Cognosis care valorifică educația și o promovează într-o manieră interactivă, drept componentă în procesul de schimbare și îmbunătățire a societații. Prin Congresul National al Studenţilor la Psihologie, proiect aflat anul acesta la a treia ediţie, organizatorii îşi propun a organiza şi a dezvolta unul dintre cele mai importante evenimente de formare profesională pentru studenţii de profil din România, scopul principal fiind acela de a facilita cunoașterea cercetării psihologice, implicit și creşterea nivelul de pregătire profesională a absolvenţilor de psihologie şi a viitorilor psihologi. Formatul evenimentului va fi cel al unei conferinţe care va cuprinde workshop-uri şi prelegeri susţinute de specialişti şi doctoranzi din România şi din străinătate, workshop-uri, ateliere de lucru şi training- uri susţinute de studenţi, sesiuni de comunicări ştiinţifice în care studenţii îşi vor prezenta propriile lucrări şi vor primi feedback de la experţi, mese rotunde în care vor fi abordate problemele în formarea profesională cu care se confruntă studenţii la psihologie din România şi ancorarea standardelor interne de formare la cele internaţionale.”

Pentru mai multe detalii accesati pagina oficială www.cnsp.ro

16


Newsletter august