Page 36

Anul V Numărul 4 (52)

COMENTARII

Aprilie 2013

singurătăţile vieţii. Apoi, să nu uităm de ieromonahul Veniamin din cartea „Poveşti de la bradul strâmb”, alt ieromonah Veniamin din cartea „Lacrimile ieromonahului Veniamin”, de părintele Augustin din „Cântecul Mioarei”, un monah smerit care, pentru apropierea de Hristos, Mântuitorul, şi-a luat drept canon să doarmă în clopotniţă. În „Fraţii Jderi” scriitorul face să ne întâlnim cu o adevărată obşte monahală, Nicodim Jder, vieţuitor şi el la Schitul Vovidenia, ca şi Ifrim, Stratonic, Ioanichie, dar mai ales arhimandritul Amfilohie Şendrea, unul dintre cei mai apropiaţi sfetnici ai domnitorului Ştefan cel Mare. Despre arhiereul Narcis Creţulescu, născut la Costeşti -Botoşani, 3 decembrie 1835, primul stareţ episcop al Mănăstirii Neamţ, profesor apoi director al Seminarului teologic din Huşi, episcop vicar al sfintei Mitropolii de la Iaşi, funcţie pe care nu şi-a exercitat-o nici un pic, refuzând să facă jocul unor partide politice, întorcându-se la „Betleemul duhovnicesc”, Mănăstirea Neamţ, este astfel zugrăvit de Mihail Sadoveanu în volumul „Foi de toamnă”: “Bătrânul vlădică avea un suflet de cronicar, naiv şi simplu. Era şi puţin poet. Din felul cum istorisea, din faptele şi icoanele sigure pe care mi le punea înainte, mi-a rămas impresia că am înainte-mi un om care a fost martor şi a văzut cu ochii lui… Rostea nume de ctitori: Bogdan Vodă, Alexandru, Ştefan Vodă, Petru Rareş. Erau cunoştinţe de-ale lui şi-i ştia de-aproape. Ofta amintindu-şi de feţe cuvioase ale trecutului, de un Paise, un Varlaam, un Veniamin. Despre ei stă scris pe ziduri, pe cruci şi-n urice, zicea el. Unii sunt zugrăviţi şi-n bisericile noastre (p. 160)”… Este reamintit în cartea despre Schitul Vovidenia că precum Mihail Sadoveanu şi alţi scriitori s-au apropiat de aceste locuri purtătoare de sfinţenie, astfel, însăşi Profira Sadoveanu, în cartea sa „Planeta răsărită” face referiri că şi scriitorii Ion Creangă, Gala Galaction, poetul ieşean George Lesnea, au fost atraşi de frumuseţea şi istoricul acestor locuri, cu locaşuri de cult care ne aduc linişte, pace şi iertarea păcatelor. Şi nu numai ei, că trebuie să nu-i uităm nici pe Mihai Eminescu, pe Alexandru Vlahuţă, Calistrat Hogaş, Veronica Micle, Visarion Puiu, Constantin Ciopraga, lucru pe care îl respectă şi autorul. „Cum am ajuns la Mănăstirea Neamţului, am lăsat aşezarea monahicească-n dreapta, am urcat drumuşorul cu brazi şi am dat în deal la Vovidenie, îndată toaca din clopotniţa pitică, lovind ritmat tăcerea văilor străbune, ne cheamă iar pe toţi să ne-adunăm”, scrie Profira Sadoveanu, în „Planeta părăsită”, editura Minerva, Bucureşti, 1987, p. 185, iar DANIEL, Patriarhul României, depănându-şi în Cartea noastră impresiile despre acelaşi aşezământ monahal încheie, reamintindu-ne: „Hramul „Intrării în Biserică a Maicii Domnului” care ocroteşte acest schit, ne cheamă la Vovidenia să ne interiorizăm , să coborâm mintea în inimă şi cerul în minte pentru ca să-l primim pe Hristos Cel ce ne caută pururea”. Speranţa autorului este mare, insistând asupra personalităţii şi operei lui Sadoveanu, că zice undeva sfinţiasa, „Cunoscând aceste preocupări pentru viaţa unor chipuri luminoase de monahi, făcând cunoştinţă cu literatura sa religioasă se poate spera ca prin ele să putem reface chiar şi parţial imaginea unui întreg, deoarece după 1990, Sadoveanu nu de puţine ori a fost dispersat şi privit unilateral, dintr-o perspectivă care nu reflectă în întregime complexitatea vieţii

şi a operei sale, ce reprezintă o carte în care sunt strânse cu multă trudă şi dragoste toată frumuseţea şi poezia pământului românesc”. Aici revenim la ceea ce ce nota undeva autorul: „părintele Vasile Vasilache, ca şi alţi numeroşi slujitori bisericeşti, au suferit ani de temniţă grea. Nu putea, oare, Sadoveanu, să-i ajute ? şi răspunsul vine de la acelaşi, se pare că nu. Suferind, cu o pronunţată hemiplegie dreapta, scos din rosturile publice, romancierul a apus lent (19 octombrie 1961, la vârsta de 81 de ani) în casa vrednicului mitropolit al Bucovinei, Visarion Puiu, încheindu-şi călătoria, cu dorinţa neîmplinită de familie, aceea de a fi înmormântat la Neamţ, în „Poiana Liniştii”. Idee şi argument la care achiesăm şi noi, rescriind cele de aici. De altfel, în acest sens, autorul vine cu un citat a lui Sadoveanu care lămureşte totul: „Nu voi muri pe de-a-ntregul dacă mă simt solidar cu cei care au lăsat să picure în cărţi sânge din sângele lor, lumină din lumina lor, trecându-ne nouă un zâmbet de nădejde şi încredinţare că răspundem peste veacuri şi milenii unei chemări într-un veac viitor”. * Cartea este monumentală. În cele 300 de pagini dense în informaţii aflăm de toate: cuvinte de binecuvântare, după cum am mai spus, despre monahismul în istoria Neamţului şi despre începuturile vieţii călugăreşti la schitul Vovidenia. Ctitorii. Manuscrise alcătuite de către monahii de la Vovidenia sau care au fost dăruite acestui schit în decursul vremii. Biblioteca din trecut a schitului Vovidenia. Obiecte de patrimoniu. Lăcaşuri de cult şi egumenii lor. Ierarhi , călugări şi oameni de cultură – printre care şi Mihail Sadoveanu –care au trecut, vieţuit ori s-au recreat, rugânduse, la schitul Vovidenia. Impresii despre acest aşezământ. Starea actuală a schitului Vovidenia şi a întregii salbe de locaşuri duhovniceşti din zona Mânăstirii Neamţului, inclusiv a acesteia, şi cu fonduri europene. Casa arhierească de la schit. Legătura de suflet şi prezenţa eternă aici a mitropolitului Visarion Puiu şi a scriitorului Mihail Sadoveanu, şi prin păstrarea şi împrospătarea celor două instituţii: Casa Memorială Visarion Puiu şi Muzeul Mihail Sadoveanu. Concluziile la text şi Bibliografia bogată care iau servit autorului sunt încheierea unei lucrări de anvergură care încântă prin sobrietate stilistică, ţinută grafică care aduce în actualitate străvechea artă tipografică ecleziastă, bogăţie de informaţii dăruite cu cucernicie, duhovniceşte, celor care am rămas şi suntem legaţi de biserică, dar şi celor interesaţi de bogăţia noastră arhitectonică, nu numai zidită cât mai ales simţită şi păstrată în sufletele noastre de buni români. Să căutăm cartea, să o cerem şi să o citim, meditând la ce spun vorbitorii din ea… Este o carte nascuta din dragostea autorului fata de biserica stramoseasca si slujitorii ei, fata de locurile natale si bogatiile spirituale in primul rind, fata de oameni in special, arhimandritul TIMOTEI AIOANEI iubindu-si personajele cum, parca, numai la Cehov al rusilor am mai intilnit. De aceea si zic: Bucura-te, Cucoane MIHAI ca in ROMANIA mai sunt astfel de oameni, vita din Stefan cel Mare, luptatori pentru restabilirea adevarurilor candva pacalite… Citindu-te, simt ca scriind cartea aceasta a Imparatiei Neamtului, parintele Timotei inalta pentru noi romanii un indraznet si binefacator Imn de rugaciune catre Dumnezeu tocmai pentru purificare. O rugaciune plina de poezia cuvintelor…

36

Revista Luceafărul nr.52-aprilie 2013  
Revista Luceafărul nr.52-aprilie 2013  
Advertisement