Tronica - Ediţie Aniversară - 25 de ani by Liga StudenÅ£ilor ElectroniÅ ti

1 REVISTA

STUDENŢIEI TALE

TRONICA EDIŢIE ANIVERSARĂ 25 de ani

FILE DE ISTORIE

LSE ÎN 25 ANI

INTERVIU

Eduard Popovici

cuprins Editorial LSE 25 - program File de istorie Interviu - Eduard Popovici LSE în 25 ani Să ne aµzăm Interviu - Eduard Popovici Zodiac Colţ literar

editorial “Voluntarii nu sunt plătiți nu pentru că nu au nicio valoare, ci pentru că sunt de neprețuit!” 25 de ani… De istorie, de prietenie, de suflete albastre, de voluntariat, de reușite. Liga Studenților Electroniști a împlinit 25 de ani de la înființare; o cifră mare, frumoasă, o viață de om ar spune unii. Multe generații au trăit momentele lor de studenție alături de LSE și această aniversare trezește amintiri minunate, atât nouă, membrilor, cât și celor ce au avut chiar și cea mai mică experiență alături de LSE. La ceas aniversar, revistă… aniversară. Ne-am dorit să oferim tuturor studenților, fie ei aceștia electroniști sau nu, posibilitatea de a răsfoi o filă de istorie a Ligii Studenților Electroniști și de a ne cunoaște mai bine trecutul, prezentul și, de ce nu, viitorul. Rubricile deja consacrate nu lipsesc nici de data aceasta; ne vom a(miu)za împreună (“Să ne a(miu)zăm”), vom descoperi ce ne rezervă astrele în “Horoscopul Electronistului” și în final ne vom delecta cu poezii și proză (“Colț literar”). Săptămâna aniversară LSE25 a fost plină de evenimente cu... și despre voluntari: festivități și ședințe aniversare, Gala LSE 25; despre toate veți citi în revistă. Depănăm amintiri din studenție și din LSE și aflăm cine a fost OCSE – toate în “File de Istorie” cu Mădălin Frunzete (vicepreședinte LSE), primim lecții despre cum s-a turnat, în 1990, fundația a ceea ce astăzi numim cu mândrie Liga Studenților Electroniști – domnul profesor Eduard Popovici, unul dintre primii membri LSE, ne povestește de atmosfera din organizație la începutul anilor ’90. Cu pași repezi, primim urările de bine, gândurile de viitor și sfaturile pentru următorii 25 de ani de la oameni dragi, persoane importante care ne-au marcat istoria (“La mulți ani! LSE”). Multe generații au trăit momentele lor de studenție alături de LSE, și-au făcut prietenii pe viață și amintiri pe vecie cu LSE. Punem punct unui mare capitol al Ligii Studenților Electroniști și mergem mai departe, spre alți 25 de ani, cu mulțumiri și noi dorințe pentru capitolele următoare, pentru viitorii voluntari su suflete albastre.

Să ne revedem și peste 25 de ani, la LSE... 50!

Elena-Diana Şandru Preşedinte LSE

“Before you are a leader, success is all about growing yourself. When you become a leader, success is all about growing others. - Jack Welch” Ambiţioasă şi persistentă, muncitoare şi dedicată, Diana este liderul Ligii Studenţilor Electronişti de patru ani, timp în care organizaţia a experimentat o creştere exponenţială şi a dezvoltat proiecte în zone diferite. Interesată de leadership, managementul unei echipe şi tehnologie, Diana este implicată în fondarea unui start-up în zona IT.

program SĂPTĂMÂNA LSE25

19 OCT

Festivitatea de deschidere | 20:00 - 23:30

20 OCT

Şedinţă Aniversară | 20:00 - 22:00 (A01)

21 OCT

Competiţie între Departamente

22 OCT

Treasure Hunt | 8:00 - 12:00

23 OCT

Deschidere Oficială Baza Sportivă LEU | 8:00 - 12:00

24 OCT

Gala LSE25

25 OCT

Festivitatea de încheiere LSE25 | 20:00 - 22:00

Meci demonstrativ LSE - Profesori ETTI

FILE DE ISTORIE CU MĂDĂLIN FRUNZETE Bună, Mădălin! Îți mulțumesc, în primul rând, că ai acceptat invitația noastră și că ești aici. Hai să începem cu ceva de care îți aduci aminte cu drag din studenție – o întâmplare haioasă cu LSE.

Din păcate, sau din fericire, în acele vremuri (i.e. 200x), cea mai activă perioadă pentru LSE era perioadă alegerilor președinților de cămin, perioada campaniilor electorale. Ei,... într-o astfel de perioadă, îi vine cuiva ideea de a organiza un Paintball în spatele căminului. Zis și făcut. S-au întins plase, s-a conceput traseul, s-au montat lucrurile necesare. Problema era că, pe lângă LSE, o altă organizație Organizația Colegiului Studenților Electroniști (OCSE) există – o organizație „rivală” LSE, să zic așa. Așa că partea amuzantă la tot proiectul nostru cu Paintball vine acum: am realizat noi că va trebui să păzim lucrurile montate. Și... cum le păzești? Cea mai bună soluție găsită de noi a fost să dormim lângă ele. Și stăteam seară de seară în spatele căminului, „patrulam”, adormeam, ne înlocuiam unul pe altul. Ce petreceri ieșeau seară de seară, ce nopți memorabile putem povesti noi, cei prinși

în această întâmplare. Și ziceai că suntem în armată (dacă excludem petrecerile, desigur): după ce foloseam armele, le curățam frumos, le puneam la locul lor, o ordine perfectă – exact ca în armată; eram foarte serioși la acest capitol, să știi.

Haha. Foarte fain! Dormeați în foișor? Exista atunci foișorul? Hehe, nu chiar. Atunci nu exista foișorul – abia la un an jumătate după s-a construit. Dormeam sub cerul liber, sau pe treptele din spate. A fost altceva când a apărut foișorul. Aveai un loc acoperit afară, mese, băncuțe, curent foarte aproape; suficient pentru niște electroniști. La un moment dat, câțiva băieți au tras internet și ce jocuri în rețea avea loc acolo, vai, Doamne!

Îmi imaginez. Mădălin, totuși, nu aveați reclamații pentru gălăgia creată de „împușcături”? A, ba da. Îți dai seama că să auzi împușcături și strigăte din spatele căminului în miez de noapte nu era tocmai bine primit de cei care nu participau. Făceau reclamații, desigur, dar am convenit ca la ora 23 să se încheie orice gălăgie și am „scăpat”.

Mi-e greu să cred că reușeați să respectați convenția. Eeeei, studențește (râde).

respecta

Știam eu! Că tot am ajuns la petreceri și jocuri de echipă, spune-mi, cum erau teambuilding-urile voastre? Păi... am să-ți spun altceva: nu se făceau atunci teambuilding-uri. Nu făceam plecări la munte sau alte drumeții de acest gen. Așa că perioada campaniilor electorale și acțiunile de ecologizare erau cam singurele momente în care, vrând nevrând, se petrecea ceea ce se petrece într-un teambuilding. Atunci ne cunoșteam mai bine, atunci conlucram cu adevărat și legam prietenii. Perioadele alea erau oarecum și recrutări – se înscriau și apăreau oameni care nu aveau nicio treabă până în acel moment cu liga și după ne rămâneau aproape, era frumos.

Drăguț. Spune-mi un proiect mai mare pe care îl derulați „pe vremea voastră”. Și dacă era o provocare organizarea acestuia. Aici se încadrează perfect Balul Bobocilor. Din cauza faptului că eram două organizații studențești în ETTI (LSE și OCSE) și pentru că nu puteam face două baluri ETTI, era o adevărată provocare să ne înțelegem, să ajungem la un consens, să împărțim sarcinilie șamd. Până la urmă, cădeam de acord, dar, nu știu cum se făcea că, de fiecare dată, doar LSE ajungea să organizeze efectiv lucrurile, în ciuda împărțirii inițiale a sarcinilor. La Balul Bobocilor a fost interesantă perioada în care au început să apară firmele de organizat baluri. Cred că, pentru prima dată, am apelat în 2009 la aceste servicii. Dar tot rămânea problema biletelor și a încercării de a rămâne cu fonduri pentru proiecte viitoare în bugetul ligii. Și stăteam săptămâni întregi în camera lui Adi (Adrian Murtază) – el era anul II, eu eram anul V, și ne gândeam cum să facem să fie bine din toate privințele.

Avea liga atunci sponsori? Mergeați la diferite firme, așa cum facem noi acum? Măi, nu prea aveam. Nimeni nu era interesat să sponsorizeze organizațiile studențești. Și căutam în campus. Era Jegul (La Jeg), clubul de biliard de la etajul 1, magazinul de la parterul căminului (care mai e și acum) – aceștia erau, să zicem, sponsorii tradiționali. Ne ajutau doar la Balul Bobocilor și asta după zeci de mii de rugăminți. La Bal, la capitolul bani, era crâncen, nu știai până în seara evenimentului dacă ai bani să plătești artistul/formația. Te bazai inclusiv pe vânzarea a minimum 50 de bilete la intrare.

Dar nu ați încercat să mergeți la diferite companii de profil? Ba da. Exista perioadă de Fundraising, echipă care se ocupa și mergea la întâlniri, dar pentru noi, provenind de la Electronică, era mai greu să găsești companii de profil – nu existau atât de multe cum există astăzi. Și cele care existau erau la început și nu erau dispuse să investească într-o organizație studențească. Mergeai la companii mari, însă atunci liga era preponderent sindicală, iar oamenii pe care îi aveai în diverse companii (foști electroniști) nu percepeau liga ca pe ceva util sau bun. La un moment dat, îmi amintesc că am reuști să aducem Cosmote la un bal al bobocilor. An de an, mai apărea câte un sponsor, dar cu greu; foarte greu.

Înțeleg. Câți membri număra liga atunci? Și cum erau departamentele? Eram puțini. Eram foarte puțini comparativ cu numărul vostru actual. Cam câte 2-3 pe departament. Și departamentele nu prea funcționau așa cum s-ar fi dorit că...nu aveau cum, fiind atât de puțini membri. Așa că eram mai mult toți un singur departament și încercam să facem lucrurile să meargă.

Pare destul de greu să te descurci în aceste condiții. Cum strângeați fonduri pentru afișe, diplome, premii? A fost ideea voastră? Pare greu de imaginat, însă, „pe vremea noastră”, se percepea o taxă de intrare în LSE, în valoare de 5 lei. Aceia erau, an de an, bani pe care ne bazam pentru printare și diferite premii – pentru că alții nu existau. Și era chiar un buget constant acela, având în vedere că, la începutul fiecărui an universitar, ni se alăturau oameni. 10-20 persoane, nu-ți imagina că mai mult, dar era ceva... Ideea nu a fost a generației mele – a fost ceva „moștenit”; chiar și când am intrat eu în LSE, în 2003, se percepea această taxă.

Plăteai pentru a fi voluntar. Foarte interesant. Înseamnă că din LSE chiar făceau parte doar cei care își doreau cu adevărat. Spune-mi ce alte proiecte organiza liga atunci? Da, cei care eram LSEiști, eram „pe bune”. Proiecte – de la cupele sportive pe care încă le organziați și voi, am mai încercat un târg de joburi la un moment dat, organizam conferințe în facultate (veneau firme să vorbească studenților despre oportunitățile de angajare). A propos de asta, la una dintre acele conferințe au fost invitați cei de la Zapp. 3 tipi, foarte ok, foarte deschiși, care au început conferința într-un mod foarte amuzant pentru cei prezenți, spunând că ei sunt angajați în telecomunicații, dar n-au terminat nicio facultate. (râde) Îți dai seama ce „motivant” a fost pentru noi, cei din public, să auzim asta.

În mod sigur – stai liniștit, se întâmplă și acum; nu așa des, dar se întâmplă. Alte amintiri din... studenție? Normal. Perioada cazărilor și a aranjării camerelor. Ajungeam 3 băieți într-o cameră, aveam blatul acela din fața geamului, mai aduceam un frigider, un dulap ceva, o plită și realizam că nu ne va ajunge doar acel blat. Ce să facem, cum să facem să fie bine? Și ne apucam și mergeam prin facultate să căutăm mese stil trapez și vedeai cum cărau oamenii într-una din facultate măsuțe – te mai întreba câte cineva ce faci cu masa, unde o duci, de ce o iei, dar, în general, se descurca toată lumea. Toți făceam așa. Era pentru îmbunătățirea condițiilor de studiu, nu?

“ Îți dai seama că să auzi împușcături și strigăte din spatele căminului în miez de noapte nu era tocmai bine primit de cei care nu participau. Făceau reclamații, desigur, dar am convenit ca la ora 23 să se încheie orice gălăgie și am „scăpat”. ” Evident, evident. Haha. Altă amintire? Altă amintire: atunci nu exista pază – nici la facultate, nici la cămin, nicăieri. Și, iarna, ajunseseră diferiți oameni ai străzii să-și facă pat, masă, casă sus, la etajul „12”. Cu pături, cartoane, haine, tot tot ce trebuie. Pentru vreo lună nimeni nu a zis nimic, dar, după ceva timp, pe lângă faptul că toată lumea a sesizat prezența lor, au mai și început să creeze probleme, luându-se de studenți. Și-mi amintesc că am mers noi, comitetul de cămin, peste ei și i-am gonit. Cu greu, dar i-am gonit. De atunci am impresia că s-a introdus și paza – de fapt, s-a urgentat apariția paznicilor. Altă întâmplare pe care mi-o amintesc, dar nu cu mare drag, sunt cele două luni în care am stat fără internet – octombrie și noiembrie fără internet. Se făcuseră renovări și trebuiau repuse prize de net și tras cablu. Și echipa care trebuia să se ocupe de acest lucru nu mai apărea. Așa că tot liga a rezolvat. 3-4 băieți mai pricepuți în acest domeniu au mers prin fiecare cameră și au făcut cele necesare. Momentele de acest gen erau cele în care liga își făcea simpatizanți și acesta era un lucru bun. Și ne mai simțeam apreciați în sesiune, când toată lumea dorea să învețe în facultate. Și, cum nu existau băncuțele pe

care le aveți acum, ori mese, ori curte interioară în care să poți sta, LSE a rezolvat ca, în timpul sesiunii, să se poată învăța în sălile din facultate. Puneam un responsabil pe sală, membru LSE și el lua cheia de la decanat (atunci nu exista portar) și o ducea înapoi noaptea târziu ori dimineața. Wow. Ce vremuri, ce ciudat îmi pare acum! Exista sediul LSE din facultate? Da. Aveam acel sediu, însă îl foloseam pentru studenți – montaserăm vreo 4-5 calculatoare cu internet și, așa cum era atunci, exista lume care nu avea pc-uri și avea nevoie să le folosească pe acelea. În schimbul unei taxe studențești, puteau să stea în sediu la un calculator și să caute materialele de care aveau nevoie. Și să știi că venea destulă lume. Înțeleg. Noaptea Chitarelor exista? Da. Era plin, joi de joi. Uneori ni se alătura și poliția care patrula prin zonă. Era amuzant. Și plin. Ceea ce era plăcut era faptul că aceia care doreau să vorbească, să socializeze, mai mult decât să cânte sau să asculte, mergeau la parter, pe laterale sau la alte etaje, iar în „centru” rămâneau băieții și fetele cu chitare. Știi ce mai exista, a propos de

Avem datoria ca, în fie să putem spune că, a și LSE cu car

ecare zi a carierei noastre, acolo, undeva, existÄ&#x192; ETTI re ne mĂ˘ndrim.

sediul din facultate? La subsolul facultății erau studiouri ale Prima TV. Filmau emisiuni, interviuri – cel mai amuzant era când încercau să filmeze buletinul meteo, în aer liber – îți dai seamă că puneam bețe în roate în moduri foarte inventive, electroniști fiind.(râde) Iar când s-au închis, am mers câțiva să vedem ce a rămas pe acolo. Am găsit birouri abandonate (cele din sediu, le știi, da? De acolo sunt!) și, ceva ce ne-a plăcut tare mult, o ... pancartă pe care scria FOCUS (știrile lor așa se numeau), ce se aprindea. S-ul căzuse, așa că am rămas doar cu „FOCU”, pe care am impresia că l-am dus la Adi Murtaza în cameră.(râde) Făceați parte și din Consiliul Facultății, atât membri ai LSE, cât și membri ai OCSE. Care era atmosfera în aceste condiții, cum votau studenții, ce putere aveați în fața profesorilor? Da, așa este. Din Consiliul Facultății făceau parte și membri ai OCSE. Contrar așteptărilor și a felului în care ne înțelegeam în rest cu aceștia (nu ți-am povestit de afișe, dar era mare „bătălie” la acest capitol; trebuia să ne păzim afișele pentru că le rupeau; bine, și noi făceam asta, dar erau zile și nopți

interesante acelea în care stăteam la pândă – la un moment dat, am făcut „pace” la acest capitol), când era vorba de Consiliul Facultății, cumva eram toți de acord asupra a ceea ce este de făcut. Poate pentru că ne gândeam cu toții la faptul că reprezentăm ceva acolo – reprezentăm studenții – categorie din care și noi făceam parte, deci, doream ce e mai bun pentru noi. Un moment memorabil legat de ce înseamnă votul studenților a fost acela când se discuta și se propunea ca la toate materiile, condiție de promovabilitate să fie minimum 50% la tot: seminar, laborator, parțial, examen final. Îți dai seama că nu eram de acord. Fără studenți nu se realiza cvorumul. Știam că dacă votăm împotrivă, așa cum aveam de gând, nu ar fi ajutat prea mult, existând mai mulți profesori simpatizanți ai ideii. În schimb, ce idee ne-a venit? Dacă ne anulăm cu toții votul, indiferent de numărul de DA și numărul de NU, nu se va putea lua o decizie, voturile neanulate fiind insuficiente. Și asta am făcut. S-a repetat votul. Nu ziceam nimic, nu eram ofensivi. Dar au înțeles aluzia cu toții și, după 3 repetări ale votului și la sugestia domnului profesor Corneliu Burileanu, s-a decis ca fiecare profesor să aibă mână liberă în ceea ce privește condițiile de promovare a materiei, doar laboratorul rămânând condiționat de 50%. A fost o mare reușită pentru studenți atunci – gândiți-vă ce ar fi însemnat contrariul chiar și pentru voi. Ideea e că poți să dai foarte multe semne, prin mesaje simbolice. Da, într-adevăr. recunoscători colegii?

V-au

fost

Haha! Nu chiar. Pentru că nu au ajuns să afle despre acest lucru. Dar știu sigur că ne-ar fi fost foarte „recunoscători” dacă nu reușeam să schimbăm ideea profesorilor. Așa... n-au auzit, n-au știut de pericol, n-au mulțumit. Dar știam noi și asta era suficient pentru a sărbători. Ca lumea să înțeleagă mai bine ceea ce facem, chiar dacă ei nu văd/realizează,

la un moment dat, lipeam la avizer: „am făcut asta, asta, asta.”. O idee care a prins foarte bine și lumea, ușor, ușor, înțelegea. Așa că, un lucru pe care l-am învățat, făcând parte din LSE și din toate activitățile pe care ți le-am povestit, este că mentalitățile se schimbă în ani. Și, pentru a ajunge liga unde este acum și pentru a fi percepută așa cum este percepută acum (atât de colegi, cât și de companii și factori externi), a fost nevoie să se treacă prin toate etapele de dinainte, a fost nevoie de pași mici. Mihai în 2006 – care a încercat să aducă oameni, apoi Adi Murtaza – cel care a adus evoluția și ideile noi, după care Ruxi Pricope – care a dezvoltat ceea ce exista – ei au fost cei care au avut de furcă cel mai mult cu sistemul și mentalitățile. Toți ați contribuit la ceea ce LSE este astăzi, motiv pentru care vă vom fi veșnic recunoscători. În final, o urare pentru LSE, la împlinirea a 25 de ani? LA MULȚI ANI! În următorii 25 de ani sper ca LSE să devină un brand muuult mai cunoscut, în așa fel încât să depășească granițele date de domeniul Electronicii. Aș spune că, în ultimii ani, au fost sădite semințe în companii mari, semințe care sper să rodească și să întoarcă lucruri deosebite pentru facultate și pentru LSE, din punct de vedere profesional! Avem datoria ca, în fiecare zi a carierei noastre, să putem spune că, acolo, undeva, există ETTI și LSE cu care ne mândrim.

Elena-Daniela Găină

INTERVIU EDUARD POPOVICI Când aţi început să activaţi în Liga Studenţilor Electronişti şi de ce? Am intrat în Liga Studenţilor Electronişti imediat ce am aflat că se formează, ca alternativă la Sindicatul Liber Studențesc, care din păcate în acel moment era oarecum paralizat de alianța cu puterea politică de atunci. Mi-am dorit sa contribui, atât cât puteam, la a ne cere drepturile și câteva prime reforme. Pe atunci sediul era destul de încăpător pentru cei câțiva implicați în acțiuni, cum erau grevele. Cum era Liga în perioada dumneavoastră de activitate? Cât de multe s-au schimbat de atunci? Sunt aceste schimbări benefice? La începutul anilor 90 eram marcați de așa-numita muncă patriotică, făcută cumva forțat. Nu ne gândeam la voluntariatul din zilele noastre. Încercam mai mult să fim ecoul revendicărilor colegilor noștri. Apoi a urmat mai mult de un deceniu de liniște... În ultimii 7-8 ani în schimb, Liga a descoperit și dezvoltat activități și proiecte ample de voluntariat, care reușesc să ajute Facultatea ETTI, aflată sub presiunea schimbărilor tehnologice foarte rapide. Totul printr-un leadership perfomant, atent la formarea și dezvoltarea continuă a unor noi generații de lideri.

anilor 90, dar și nevoia de informare și comunicare pentru a ține pasul cu noile generații. Am fost solicitat să contribui la conținutul de informare și promovare al mai multor pagini şi site-uri. Onlineul este în mod natural conectat cu disciplinele pe care le coordonez, cu aplicațiile și serviciile Internet și mobile. Dar şi cu zona antreprenorială spre care încerc să conduc cât mai multe proiecte şi cât mai mulţi studenţi. În momentul actual profesaţi în cadrul facultăţii ETTI. Ce v-a îndemnat să urmaţi o carieră pedagogică? Plăcerea de a lucra cu oamenii, de a învăța și experimenta lucruri noi pentru a le putea transmite altora, care m-au făcut să accept propunerea de a ocupa un post didactic. Avem parte de susţinerea dumneavoastră necondiţionat, fapt pentru care dorim să vă mulţumim. Ce anume vă determină să ne ajutaţi pe noi şi studenţii pe care îi reprezentăm?

Studenţii vă recunosc deseori pentru activitatea dumneavoastră în mediul online. Cum reuşiţi să fiţi atât de prezent?

Întotdeauna am crezut că ținta noastră, a cadrelor didactice, trebuie să fie studenții. Am susținut cât am putut studenții cu inițiativă sau care mi-au solicitat sprijinul și înainte de a redeveni un partener al Ligii, odată cu lansarea proiectelor de voluntariat. Și acum îi ajut pe astfel de studenți, indiferent dacă sunt sau nu membri LSE. Dar evident mai multe ocazii îmi oferă Liga în ansamblu și membrii ei.

Este și experiența îndelungată începută cu grupurile Yahoo pe finalul

Cum vă simţiţi la împlinirea unui sfert de veac de la înfiinţarea LSE?

Cred că faptul că am fost permanent conectat la preocupările tinerilor între 19 și 15 de ani, m-a ajutat să nu simt și să nu fiu prea mult influențat de trecerea unei perioade atât de mari. Mi se pare doar foarte frumos faptul că după atâția ani Liga reușește să fie ceea ce nimeni nu și-ar fi putut imagina acum 25 de ani. Care sunt proiectele LSE care vă atrag cel mai mult şi în care v-aţi implicat din plin? În primul rând proiectul meu de suflet, CareerTeam, sau “Cariera Ta”, la crearea căruia am contribuit cu o scânteie inițială la începutul anului 2012. Care a crescut mult de la o serie de Workshop-uri și Conferințe cu invitați din companii private, la o platformă online de oportunități pentru studenți, cu parteneri mari din IT&C și HR. Totul decis și făcut de studenți, nu de mine! Foarte mult și proiectul MobilPRO a cărui echipă este “înfrățită” cu CareerTeam și din care fac parte tot de la înființare. Mai nou și Robochallenge din echipa căruia fac parte de aproape doi ani. Dar și Aleargă pentru Viață, LAN Party și celelalte. Dacă LSE ar fi o persoană, cum aţi sărbători şi ce i-aţi ura la aniversarea de 25 de ani? Aș sărbători aniversarea de 25 de ani a LSE împreună cu cât mai mulți Alumni ai Ligii. I-aș ura să fie acea forță care să îi ajute pe studenți Facultății, în anii interesanți care vor veni, să fie își găsească un drum cât mai bun în carieră și în viață. La mulți, mulți ani! Mulțumesc!

Liga Studenţilor Electronişti ÎN 25 DE ANI

Când te-ai înscris în LSE şi de ce? Cristina Enescu: “M-am înscris în LSE încă din anul I de facultate(2010). Încă de când ni s-au prezentat, activităţile Ligii păreau interesante, am vrut să am şansa de a face parte din acel grup. Aderând la LSE, mi-am făcut o mulţime de prieteni şi am putut alege să particip la multe evenimente, atât ca organizator cât şi ca simplu spectator. “ Ilie Noveschi: “Octombrie 2009, din dorinţa de a cunoaşte oameni noi şi de a-mi face prieteni. Nu am mai avut contact cu Liga înainte, nu ştiam ‘cu ce se mănâncă’ şi am considerat la vremea respectivă că merită încercat. Dacă şi acum sunt aici, înseamnă că am ales bine.”

Radu-Teodor Dragu: “M-am înscris în LSE din la începutul anului întâi, deoarece auzisem lucruri bune despre această organizaţie şi îmi plăcuse foarte mult atmosfera pe care au creat-o voluntarii în timpul admiterii.” Sorin Zaharov: “La sfârşitul anului 1, când mi-am dat seama câte lucruri pierdeam faţă de cei care deja erau înscrişi.” Otilia Bălţătescu: “În noiembrie 2013. Am fost plecată în Student Exchange, o experienţă minunată, iar când m-am întors mi-am dorit să mă implic mult mai mult şi să ajung şi eu să organizez acest eveniment.” Bogdan Cojoacă: “Încă de la înmatriculări. Am făcut liceul militar şi d-asta mi-am dat seama imediat că dacă vrei să simţi viaţa de student cu adevărat, Liga e cea mai bună opţiune din orice punct de vedere.” Radu Ionescu: “Eram boboc şi am greşit etajul. Am dat peste o prietenă care mergea la prima şedinţa a Ligii şi am zis că pare interesant. Se pare că până la urmă am nimerit bine.”

Şeila Abdulamit: “M-am înscris în 2009, anul I, pentru că Liga era şi pe atunci peste tot, la admitere, la cămine.. etc etc...şi trebuia să fac parte din ea.”

Sorina Tanasi: “Anul acesta s-au împlinit doi ani de facultate, dar nu vreau să renunţ la această activitate prea curând.”

Adrian Murtaza: “Experienţă mea în LSE a început în 2006. De ce? Din dorinţa de a mă implică, de a cunoaşte oameni noi, de a construi, de a schimba ceva, de a face parte din ceea ce urma să devină o echipa frumoasă.”

Adrian Murtaza: “Teoretic 2006-2010, practic nu am încetat să fiu voluntar LSE, chiar dacă distanţă nu îmi permite să mă implic, voi rămâne mereu alături de LSE, alături de colegii care acum duc “greul” de a fi voluntari activi în LSE, de menţine numele LSE în cea mai frumoasă lumina.”

Iuliana Dinu: “M-am înscris în anul întâi. Voiam ca atunci când ajung în Bucureşti să activez ca şi voluntar, iar Liga m-a impresionat şi am spus aici vreau să fiu.” Ozgean Septar: “Octombrie 2010. Împreună cu colegii mei de camera pentru a participa la activatile Ligii şi pentru berea de după.” Alina Ancu: “Perioada mea de studenţie a început în 2008, la fel şi activitatea în LSE. Pe atunci liga era “micuţă”, dar omuleţii în albastru mi-au atras atenţia.”

Cât a durat activitatea ta ca şi voluntar?

Ruxandra Pricope: “Aproximativ 4 ani albaştri.” Andrei Băescu: “Cred că 6 ani, până la terminarea masterului chiar dacă îmi place să cred că am mai contribuit şi după, aşa cu jumătate de normă. Aş spune că poţi scoate omul din Liga, dar nu şi Liga din om. Rămâne mereu o parte din tine, pentru că te-a ajutat să te formezi într o perioada în care încă te maturizai.” Cosmin Onoiu: “Activ până la sfârşitul lui 2013 şi în rezervă toată viaţă.” Laurenţiu Badea: “În liceu 4 ani, iar în LSE 1 an până acum, dar numărătoarea continuă.” George Ciobanu: “Nu-mi consider activitatea încheiată. Cât timp voi fi în Bucureşti, mă voi implica.” Cristian Macarencu: “Am făcut voluntariat pe toată durata facultăţii, deci 4 ani. Aş lua-o de la capăt şi mâine.”

Mugurel Olteanu: “5 ani. Şi pe alocuri încă mai durează.”

În ce proiecte implicat cel mai mult?

te-ai

Andrei Cocor: “Cred că mai uşor ar fi să mă gândesc în ce proiecte nu m-am implicat aşa mult, iar aici cred că aş putea să le menţionez pe cele care au fost iniţiate în ultimii 3 ani, căci nu am mai putut participa la multe din activităţi. La o parte din ele am fost iniţiator şi susţinător activ: Lan Party, Robochallenge, Student Exchange, Petrecerile LSE, Team Building, Noaptea Chitarelor, etc, etc.” George Ciobanu: “Încă mai ajut la unele proiecte, cum ar fi LAN Party. Este proiectul meu de suflet, care de fiecare dată m-a făcut să dau totul din mine.” Bianca Nica: “Cel mai mult m-a atras Robochallange şi am reuşit prin prisma acestui eveniment să învăţ foarte multe lucruri despre mine, despre cum să lucrezi într-o echipa atât de mare şi să o coordonezi.” Bogdan Sterparu: “Viitorul meu ca student, Simulare Admitere (2014,2015), Student Exchange, Promovare în licee, Treasure Hunt, Admitere, LanParty, Robochallenge, Aleargă pentru viaţă.”

Bogdan Fluturel: “Hmmm... Cred că am avut un moment în care am lăsat totul la o parte pentru ‘Aleargă pentru viaţă!’. M-a ajutat foarte mult această experienţă!” Răzvan Istudor: “Zi-mi unul în care să nu fi avut contribuţie...oricât de mică ar fi ea.” Adriana Vacarelu: “O scurtă perioada am fost coordonator al departamentului de Învăţământ şi Proiecte: Robochallenge când încă era la începuturi, concursul Tudor Tănăsescu, promovarea în licee şi câteodată ajutot pentru proiecte ale altor departamente.” Ionela Dumitraşcu: “Cel mai mult m-am implicat în proiectele departentului Sportiv datorită pasiunii mele pentru sport, însă un mare plus a fost şi coordonatorul departamentului de atunci, Lucian Gruia care inspiră oamenii la muncă, dăruire şi devotament. Lucru pe care îl face şi acum. Campionatul de table îmi este cel mai drag şi de Skandenberg deoarece am avut ocazia să organizez primele ediţii, fiind coordonator de departament.” Marian-Ştefan Gonciulea: “Nu există mai multă implicare sau mai puţină. În toate proiectele am încercat să-mi fac treaba pe care am avut-o.” Vlad Iordache: “Proiectele departamentului Învăţământ, şi în toate proiectele mari că Robochallenge, Folk fără Vârstă, Proiectele caritabile, Tudor Tănăsescu şi cam toate proiectele unde era nevoie de oameni.” Mădălin Frunzete: “În tot ce mişcă în perioada studenţiei mele. Aş remarcă un sprijin pentru primul LANParty....în primăvară lui 2008. Eveniment realizat în mare parte de prin priceperea lui Adi Murtaza. De la deschiderea sălilor din Facultate până la realizarea terenului de baschet din spatele căminului. Un proiect care a însemnat mult pentru imaginea de astăzi a fost realizarea unui site pentru cazări, realizat de Bogdan Cismariu. A fost, cred eu, unul din primii paşi în reformarea organizaţiei. Sprijinul a fost mai mult logistic, în umbră lui Mihai Dumitru.”

14 Ce te-a motivat rămâi alături de LSE?

să

Camelia Iliescu: “Cred cu tărie că motivaţia unui voluntar este şi va rămâne fericirea celorlalţi, cel puţin pentru mine a fost unul dintre motive. De asemenea, LSE m-a făcut să îmi depăşesc limitele, să cred că pot şi voi reuşi în ceea ce îmi propun.” Ilie Noveschi: “Am avut plăcerea şi încă o am de a lucra cu oameni pasionaţi de lucrurile pe care le fac... atât de pasionaţi încât unii pun muncă de voluntariat înaintea vieţii personale. De asemenea, am rămas alături de Liga pentru că am considerat că sunt apreciat pentru ceea ce fac şi pentru că am ştiut că mereu pot ajuta şi pot fi ajutat la nevoie... iar lucrurile acestea au însemnat mult pentru mine. Plănuiesc să rămân alături de Liga, în limita timpului disponibil...nu până la pensie, dar până o să consider că locul meu nu mai e aici.”

Dan Partebuna: “Alături de LSE am rămas pentru că sincer eram că şi o familie. Ne înţelegeam, ne ajutăm, trăiam aceleaşi satisfacţii atunci când ieşea un eveniment foarte bine, împărtăşeam idei în organizarea următoarelor evenimente/ activităţi pentru studenţi.”

lucrând cu oameni. Nici un curs nu te învaţă şi nu îţi oferă această experienţă de asta sugerez oricărui student să profite de această şansă.”

Ionela Dumitraşcu: “Oamenii în primul rând. Energia, bucuria pe care o emană un grup de persoane atunci când organizează un eveniment pentru alţii, satisfacţia de după a participanţilor este nepreţuită.”

Vlad Iordache: “Experienţa ca voluntar întotdeauna va fi utilă. Motivul este unul simplu: te ajută pe tine să te dezvolţi că persoană şi te face să îi înţelegi mai bine pe cei din jur. În voluntariat vei fi pus, mai devreme sau mai târziu, în situaţii limită pe care va trebui să le soluţionezi într-un fel sau altul.”

Alexandru Alexe: “Greu de spus, odată intrat nu mai ieşi. Aici găseşti o echipa extraordinară de oameni.” Nicoleta Uceanu: “Deşi sună cliseic, alături de LSE m-am dezvoltat pe plan personal, devenind o persoană mult mai sociabilă şi mi-am îmbunătăţit considerabil soft skill-urile.”

Ramona Şerb: “Bucuria pe care am transmis-o oamenilor şi faptul că m-am făcut utilă, echipa minunată pe care am avut-o şi care m-a ajutat oricând am avut nevoie. Defapt, deodată ce te alături Ligii, eşti parte din familie şi asta mereu o să te ţină aproape.” Bogdan Munteanu: “Proiectele ce se înmulţeau cu fiecare an, oamenii frumoşi cu care interacţionăm pentru fiecare dintre aceste proiecte. Mă motiva şi dorinţa de a realiza, an de an/ luna de luna, o ediţie a unor proiecte mult mai bună că cea precedentă.”

Marieta Gherasim: “Da, a fost. A fost utilă pentru că am scăpat de timiditate, am învăţat lucruri noi şi încă îmi este utilă acum la locul de muncă. Cu experienţă de voluntar am învăţat ce înseamnă responsabilitatea, să cunosc gândirea persoanelor din jur.” Bogdan Munteanu: “A fost foarte utilă. M-a ajutat foarte mult în dezvoltarea mea că individ, mi-a deschis mult orizonturile, mi-a arătat ce înseamnă să fii responsabil, să lucrezi în echipa, să îţi asumi decizii, să îţi asumi eşecuri, să ai succes, să te bucuri de victorii.”

Şeila Abdulamit: “Voluntarii. Când ajungi că prietenii tăi să fie chiar voluntarii LSE, atunci sigur rămâi alături de liga.” Lucian Gruia: “Faptul că majoritatea oamenilor din LSE sunt voluntari în adevăratul sens al cuvântului. Faptul că aici am cunoscut mereu oameni mai buni de la care am avut ce să învăţ. Faptul că suntem atât de numeroşi şi de diferiţi şi totuşi ne înţelegem să facem lucruri atât de frumoase împreună. Faptul că în LSE totul te inspiră.”

Radu Ionescu: “LSE echivalează cu un doctorat în şcoală vieţii.”

Experienţa de voluntar a fost utilă sau nu? De ce?

Ruxandra Pricope: “Clar a fost extrem de utilă, atât la angajările ulterioare cât şi la descreţirea frunţii. Voluntariatul asigura dobândirea unor soft skill-uri deosebite, precum muncă în echipa, leadership, empatie.” Ioana Teodorescu: “Da, a fost utilă pe atât de multe planuri. Este uimitor cât de mult activităţile pe care le desfăşori într-o organizaţie de acest gen se pot repetă şi în viaţă de zi cu zi, sau la locul de muncă, acasă, în grupul de prieteni. Nu ai cum să regreţi experienţă de voluntar .” Cezara Florescu: “Mai utilă decât mi-aş fi imaginat. Pentru că am învăţat, construit şi dobândit câteva competenţe pe care nu le obţii decât

Cristina Gîscă: “Încrederea căpătată în decursul timpului a fost datorită implicării mele şi socializării cu celelalte persoane implicate. Am realizat că pot fi un om de încredere şi cu putere de coordonare, în orice situaţie.” Valeria Preda: “Nu numai că a fost utilă, dar a fost foarte frumoasă. Am cunoscut oameni minunaţi care îmi aduc mereu zâmbetul pe buze. M-am maturizat, mi-am corectat o parte din defecte, mi-am găsit calităţi. În plus, am o grămadă de amintiri frumoase pe care sunt convinsă că nu le voi uita.” Gabriela Tripon: “Da! Deci clar da! Pe lângă lucrurile obişnuite: plan personal, social, pot spune că nu există o Liga mai unită, iar asta o face unică în orice activitate se implică! Deci ţineţi aproape! Imediat trec anii facultăţii şi ar fi păcat să regretaţi evenimentele la care nu aţi participat!”

Urarea ta pentru LSE la aniversarea celor 25 de ani?

Andreea Cîrtoaje: “Să rămâneţi mereu: ‘Mai puternici împreună’!”

Ioana Grigorescu: “Dragă membrule LSE, îţi doresc să experimentezi viaţa de adult, dar nu cum ne-o povestesc adulţii, ci prin prisma Ligii. Pentru mine a fost un demo. Am învăţat că pot participa în proiecte dificile, importante, simţind că mă joc. Mi-am testat limitele şi am aflat ce îmi place şi ce nu, mi-am permis să vreau mai mult de la mine. Toate acestea alături de prieteni. Asta îţi urez, să afli cine eşti, ce vrei, unde vrei să fii şi calea. De 25 de ani LSE este cel mai bun mediu în care cresc oamenii hotărâţi.”

Ioana Teodorescu: “Să rămâneţi la fel de frumoşi, albaştri şi inventivi în continuare! Să creşteţi tot mai mari, apoi să îi creşteţi pe alţii care să ducă mai departe renumele şi activităţile mult dragi tuturor! Să nu va opriţi niciodată din ceea ce faceţi, pentru că sunteţi ai naibii de buni!”

Bogdan Bucur: “La mulţi ani, bani, fani şi voluntari! Cât mai multe proiecte reuşite şi cât mai mulţi voluntari implicaţi.” Maia Fodor: “Să faceţi cât mai mulţi oameni fericiţi, să va dăruiţi la fel de mult, să continuaţi să vă zbateţi pentru visurile, ideile şi dorinţele voaste!” Ana-Maria Bratu: “La mulţi ani! Să fiţi la fel de veseli şi de implicaţi că până acum!” Răzvan Istudor: “Uau, Liga e de-o seama cu mine.. chiar am crescut împreună! La mulţi ani! 1000 să fie număr minim de membrii de acum încolo! Să organizaţi şi mai multe evenimente la fel de frumoase şi reuşite că până acum! Va pupă fratele mai mare, Răzvan Istudor.”

Radu Istudor: “Să ne vedem şi la 50 cu bine!”

Laura Teleucă: “La mulţi ani! La LSE50 să aibă oameni la fel de muncitori şi dedicaţi cum a avut până acum.” Valeria Preda: “La mulţi ani, LSE! La mulţi omuleţi albaştri şi la cât mai multe zâmbete pe chipul lor!” Gabriela Tripon: “La mulţi, mulţi ani înainte! Să crească familia şi mai mult!” Andrei-Gabriel Dică: “La zi aniversară urez un sincer ‘La mulţi ani!’ organizaţiei din care am făcut parte, lucru de care sunt mândru, la cât mai multe proiecte şi un număr mai mare de oameni valoroşi.” Oana Burlacu: “La mai mulţi ani! Sper că această liga să devină nemuritoare şi să aud şi peste mulţi, mulţi, mulţi ani de acum în colo că vor fi omuleţi albaştri la fel de voioşi şi frumoşi! Va mulţumesc că mi-aţi oferit posibilitatea să fac parte din această echipa. LA MULŢI ANI LSE!”

să ne aµzăm Credeam că nu voi mai ajunge niciodată, dar acum, în pragul uşii, îmi doream să fi fost încă în tren lângă acea doamnă în vârstă cu doi fii realizaţi, o nepoată Medic, strănepot la Electronică, vecin la Drept şi cu a lui prietenă la Academie. Aş putea să vă spun numele lor, specializările lor, unde şi-au petrecut ultima vacanţă şi pentru unul dintre ei şi mâncarea preferată, dar mi-ar trebui 5 ore într-un transferoviar de cea mai proastă calitate împreună cu voi, cititorii. Am tras aer în piept şi am intrat tiptil în casă, sperând că intrarea mea o să treacă neobservată. Imediat ce am intrat nu am putut să nu observ şi să blestem în acelaşi timp tocurile cu blăniţă de la SH ale vecinei de la doi, plasate ostentativ lângă ciocatele soţului ei. Spre oroarea mea aud scârţâitul uşii de la sufragerie şi vocea stridentă a doamnei Popesco : - Vai Radu, ce mare te-ai făcut! Ţi-am spus Marilena că am auzit uşa ! “Ţaţă bătrână, speram că ai avut timp un semestru jumate să mori. Aceeaşi replică la două luni chiar dacă am 1.65 de doi ani.” - Sărutmâna! Eh...fac şi eu ce pot. - Sărutmâna! Eh...fac şi eu ce pot. - Şi frumos, şi modest. Dă să te pup! - Prefer să nu, bate vântul afară şi am obrajii reci. Mă descalţ repede şi încerc să mă retrag spre siguranţa camerei mele dar bestia maternă deja mă pupă de parcă am venit din Vietnam. - Eşti bine? Ţi-a fost frig pe tren? Ai mâncat ceva azi? Mai ai bani? Vrei să-ţi fac ouă sau cartofi? Am făcut singurul lucru sensibil care se preta situaţiei şi am răspuns: - Da. - Lasă-l femeie, interveni tata, nu vezi că abia a ajuns?! “Noroc cu spiritul de observaţie al tatălui meu, mama sigur nu şi-a dat seama că-s doar de 5 minute în casă.” - Stai, mă, ce-l grăbeşti, dă-i şi lui un pahar de vin şi lasă-l să ne spună cum stă cu gagicile, adăugă soţul doamnei Popesco. “Numele individului ăsta îmi scapă, dar începe să îmi devină simpatic”. Nici nu am timp să mă ating de paharul abia turnat din veşnica sticlă luată cadou de către iluştrii noştri vecini de la magazinul de la scară, că mama a şi decis în locul meu: - Lui nu-i place vinul. Mă duc să îi fac un ceai dacă vrea ceva de băut. - Hai mă, Cassiopeus, nu vezi ce frumuşel e, sigur are cel puţin două prietene. “Măcar în ochii ăstora doi nu mor singur. Cassiopeus…Cassiopeus Popesco. Cel mai erudit tirist, păcat de nume. În fine, e cazul să apelez la slăbiciunea alor mei.” - Eu mă duc să mă culc. Am stat treaz aseară citind cursul de Baze şi am dormit doar două ore, mă simt obosit. - Bine, mamă, mergi şi te culcă! - Somn uşor, Răducu, să vii mâine pe la noi, că am făcut clătite! “Am douăzeci de ani şi tot Răducu îmi spune. Hoaşcă penibilă. Bine măcar că nu mă mai ciupeşte de obraji. “ După ce am pus capul pe pernă aud din sufragerie: - Băiat bun Radu ăsta, păcat că minte de îngheaţă apele.

Daniel Ilie

zodiac

Cu ocazia aniversării celor 25 de ani de LSE vă vom prezenta un zodiac, mai degrabă decât un horoscop, al studentului electronist!

berbec

Datorită stilului uşor încăpăţânat al nativului, acesta este un foarte bun progamator. Această calitate (încăpăţânarea) îl face să îi fie aproape imposibil să accepte ideea că s-ar putea să greşească, ceea ce îl face să insiste pe o idee proastă până când scoate ceva bun din ea, lucru ce devine ulterior benefic pentru acesta, descoperind între timp multe alte facilităţi posibile pentru soft-ul în curs de dezvoltare. Din punct de vedere al compatibilităţii, nativii din zodia Berbec se înţeleg foarte bine cu nativii din zodia Peşti , deoarece aceştia din urmă îi fac să se simtă importanţi. Cum se realizează această sinergie între cei doi nativi , ce anume îi spune Peştele Berbecului rămâne însă un mister, pentru mai multe detalii vă rog contactaţi cel mai apropiat nativ din zodia Peşti de dumneavoastră. De asemenea, Berbecilor le sunt antipatici Scorpionii deoarece aceştia tind să le fure din strălucire, lucru ce iniţial pare greu de crezut dar se întâmplă relativ des. În încheiere, o legendă spune că “Fiind infailibil, Dumnezeu ar putea fi Berbec, lucru care în schimb l-ar face pe Lucifer să fie Vărsător”, dar deja atacăm un domeniu destul de bizar şi vom încerca să revenim la oile noastre.

taur

Taurii sunt foarte buni psihologi, chiar dacă nu prea se pricep la asta, încercând deseori să îşi psihanalizeze prietenii , familia , câinele sau orice altă vietate ce se află în imediată proximitate a acestora. Taurul este genul de electronist ce ar prefera să lucreze de acasă, să îşi dezvolte propriile idei şi concepte într-un mediu în care acesta se simte cât mai confortabil şi cât mai puţin influenţat de ce este în jurul acestuia. Din punct de vedere al compatibilităţii, nativii din zodia Taur se înţeleg bine cu toate zodiile şi nu suportă niciuna, totul depinde de stare, aparent. În încheiere, aceeaşi legendă spune “Toţi Taurii vor să fie Dumnezeu, din păcate Dumnezeu este Berbec” sau cel puţin cel ce a scris legenda este Berbec…sincer prefer să nu mă bag, eu sunt Fecioară.

gemeni

Toată lumea ştie că Gemenii au un caracter dual, mai puţin Gemenii, lucru ce îi face să fie perfecţi pentru a lucra în domeniul undelor (transmisiune), conceptul de sinusoidală pliinduse perfect pe personalitatea acestora. Singurul dezavantaj este însă faptul că nimeni nu a găsit încă pasajul de corelaţie între cele două personalităţi ale acestor nativi, ceea ce transformă , din punct de vedere grafic vorbind, sinusoidala într-o funcţie cu întreruperi. Dar lăsând la o parte faptul că o sinusoidală cu întreruperi aleatoare este foarte greu de interpretat, am ajuns la compatibilităţi. Aparent, partea violentă a unui nativ din zodiac Gemeni iese la iveală în preajma unei Balanţe, lucru ce e uşor de explicat theoretic. Starea Gemenilor complet schimbătoare de la un moment la altul îi face pe aceşti nativi să se simtă intimidaţi de echilibrul şi calmul Balanţelor. În încheiere, o altă legendă spune “ Gemenii nu sunt decât nişte Peşti paranoici”, despre care Peşti e vorba acum, ce au făcut ca Gemenii să devină paranoici va rămâne iarăşi un mister. În cazul manifestărilor neplăcute vă rog urmaţi paşii precizaţi în paragraful Berbec.

rac

La fel ca nativii din zodia Taur, cei din zodia Rac sunt predispuşi lucrului de acasă, dar motivele acestora sunt comoditatea şi faptul că se simt foarte comozi în preajma propriei persoane. Mai mult de atât, dacă job-ul practicat din propriul refugiu ar implica şi supravegherea în masă a persoanelor, cu beneficiul aflării de informaţii personale din viaţa acestora, nativii din zodia Rac ar fi în culmea extazului. Plăcerea acestora de a şti ce se întâmplă în vieţile tuturor oamenilor de pe Pământ ar fi astfel satisfăcută. Din punct de vedere al compatibilităţilor, ştiu doar că George W. Bush este Rac şi pe el nu prea îl place nimeni. Tot o legendă spune că “Racii au mereu grijă să-şi conducă acasă prietenii care au băut peste măsură, aceşti amici sunt de obicei Peştii”, lucru ce mă face să cred că cel care scrie legende are ceva cu Peştii.

leu

Leii sunt înzestraţi cu un caracter autoritar ce îi plasează de obicei într-o funcţie de conducere de care deseori abuzează, iritând pe toată lumea, de aceea, cei mai mulţi codamnaţi pentru necrofilie sunt Lei. Logica paragrafului anterior pare a da impresia că lipseşte dar ţin să vă asigur că explicaţia este una foarte pertinentă şi la obiect. Mergând mai departe, din punct de vedere al compatibilităţilor, Leii sunt firi singuratice ce tind să petreacă mult timp cu persoane ce le sunt inferioare, dar ei sunt un pic narcisişti, deci cam cu toată lumea . O legendă spune “ Un Leu rănit va renunţa la orgoliu şi îşi va căuta compania altui leu “, cel puţin până îşi revine.

fecioară

Caracterul ordonat şi atenţia la detalii face acest nativ potrivit pentru prelucrarea, monitorizarea şi operarea bazelor de date. În schimb, uneori această zodie tinde să exagereze în cazul unor detalii nesemnificative ( vezi textul de mai sus, tot textul, P.S. sunt Fecioară). Din punct de vedere al compatibilităţilor, Fecioarelor nu le plac Vărsătorii dezbrăcaţi în lift, care beau bere, sau cel puţin aşa spune cel care scrie legende. Sincer tind să îi dau dreptate, dar încep să mă gândesc cui i-ar place să mai fie cu un necunoscut dezbrăcat în lift , indiferent de zodie ( notă: persoana nu este considerată atractivă). Din punct de vedere al afinităţilor, Fecioarele se înţeleg excelent cu oricine nu face foarte multă mizerie. Legenda spune că “Fecioarele au mereu grijă să măture şi să spele podeaua în jurul tronului lui Dumnezeu”, în concluzie, Berbecii sunt misogini.

balanţă

Datorită stilului echilibrat, calmului şi firii uşor amuzante, de obicei, Balanţele se simt foarte confortabile în job-uri ce implică relaţionare cu alte persoane. Nehotărâţi din fire aceşti nativi preferă să aibă un job pe care îl cunosc destul de bine şi îl schimbă destul de rar. Din punct de vedere al compatibilităţii, Balanţele se înţeleg bine cu toată lumea şi nu prea supără pe nimeni. Sunt însă cazuri în care Balanţele au probleme cu diverse persoane, dar, de obicei, evită un conflict deschis. Explicaţia este cumva legată de ideea de dezechilibru , culoarea aurei, ceva chakra, chi, energie interioară şi anime-ul Naruto. Legenda spune că “Balanţele sunt singurele persoane care cunosc diferenţa dintre café latte şi café au lait”, lucru ce pare destul de interesant încât eu nu ştiu că ar fi vreo diferenţă… .

scorpion Cei mai mulţi hackeri sunt Scorpioni, deci dacă vrei să ai un sistem de securitate sigur angajează unul. Îl va creea singur şi sparge apoi de atâtea ori, încât după ceva timp, nimeni altcineva în afară de el /ea nu va şti cum se intră acolo. Compatibilităţi: Scorpionii preferă să fie tot timpul în centrul atenţiei sau cel puţin încearcă asta, lucru care în timp atrage ura nativilor cu aceleaşi tipuri de porniri cum ar fi Leul , Berbecul sau Taurul . Când vrei să verifici dacă cineva este Scorpion, pune o întrebare, după cinci minute de linişte răspunsul va fi “Scuză-mă, ce ai spus?”. Legenda spune că “Scorpionii înşeală la loterie”…prefer să nu comentez.

săgetător Cu un stil de viaţă aventuros, aceşti nativi sunt atraşi de provocări, deci, de obicei, ajung să practice un job pe care nu îl cunosc atât de bine, cel puţin iniţial. În timp, săgetătorul devine din ce în ce mai bun la ceea ce face, ajung să fie printre remarcaţi, iar apoi îşi schimbă domeniul de activitate. Din punct de vedere al compatibilităţii, animalele şi copiii mici sunt prietenii Săgetătorilor, iar asta se întâmplă de când adulţii au ajuns să-i urască. Despre Săgetători legenda nu spune nimic, probabil Berbecii au ceva cu ei în mod special. Aş putea inventa eu ceva, dar asta nu ar fi chiar etic.

capricorn Aceşti nativi sunt muncitori şi demni de încredere . Aceştia sunt întotdeauna buni la matematică, asta explică de ce sunt o aşa mare bătaie de cap. Rene Descartes a fost un matematician renumit, dar nu şi un filosof prea bun, deci trebuie să fi fost Capricorn. Domeniul

preferat al Capricornilor este cercetarea. Capricornii sunt o combinaţie între Leu şi Fecioara. Legenda spune că “ În cazul unui război nuclear, doar insectele şi Capricornii vor găsi un mod de a supravieţui”, iar asta spune totul despre compatibilitatea acestor nativi.

vărsător Aceşti nativi sunt precum nişte lupi singuratici, obişnuind deseori să înceapă proiecte de unii singuri şi să le termine de obicei greu, începând deseori altul nou. Din punct de vedere al compatibilităţii, Vărsătorii nu se înţeleg cu Berbecii, deoarece aceştia promovează bârfe demonice despre aceştia. În rest, Vărsătorii sunt destul de prietenoşi. Legenda spune că “Vărsătorii sunt singurii ce îţi pot spune ce anume se mănâncă pe Saturn ( planeta, nu staţiunea) deoarece au explorat toate planetele”. Astfel, am mai aflat că cel ce scrie legende ori are 14 ani ori consumă halucinogene.

peşti Nativii din zodia Peşti pot să lucreze în absolut orice domeniu atâta timp cât sunt propriul lor şef sau au un program flexibil. Aparent, s-a descoperit că sensul metroului îi dezorientează. Din punct de vedere al compatibilităţii, aceşti nativi fug de Raci, aparent, aceştia din urmă le pot provoca moartea. Datorită faptului că Peştii vor să fie apreciaţi corect pentru ceea ce fac şi nu le plac vorbele gratuite, aceştia se înţeleg foarte bine cu nativii din zodia Leu. Peştii sunt mândrii să-ţi spună că Michelangelo, Galileo, George Washington şi Albert Einstein au fost Peşti, însă nu încerca să porţi o discuţie logică cu Peştii, ei fiind mereu cu capul în nori ... sau în Narnia. Legenda spune că “Racii spun un lucru şi fac altul, Scorpionii spun ceva şi-l fac din răutate, în schimb, Peştii spun că fac un lucru, însă procedează cum îi taie capul.”

Radu Viorel

atâtea dimineţi, atâtea fete cu păr şaten Dimineaţa, când trotuarele crapă de la lumina slabă şi căscatul în surdină. Dimineaţa, când mă trezesc pe jos lângă canapeaua mult prea mică din garsoniera mea puţin mai mare. Dimineaţa e rareori satisfăcătoare. N-am fost niciodată tipul de persoană care se bucură de cafea şi apoi pleacă energic în lume. Încep să mi se învârtă rotiţele la vreo 2 ore după ce m-am trezit. Până trece timpul ăsta alocat pălmuirii mele mentale sunt sictirit, anost şi nepăsător. Nu îmi pasă de nimic şi trec prin viaţă ca arca lui Noe prin mare. Asta sună de parcă aş avea capul încărcat cu foarte multe probleme, dar eu merg înainte. Nu e adevărat. Ştiu foarte bine să îmi înghesui problemele şi gândurile neplăcute într-un colţişor şi să continui să trăiesc fără griji pentru o scurtă perioadă de timp. Dacă aş fi fantomă, n-aş bântui pe la şatenă care îmi tot apare în vise. Ultima dată ore târzii, pentru că mi s-ar face somn. N-aş am visat o blondă, dar mi-am zis că şi ghicitul bântui dimineaţa, că aş căsca şi aş strica toată în vise are erorile sale. Şaten, blond, nu e o treaba, aş fi concediat. Aş bântui pe la prânz greşeală aşa mare. Mi-a spus să îmi pun sau seară, când apune soarele. Cinci minute zahăr şi făină în batistă şi să-mi bag batista pe bancă, aş admira apusul şi aş simţi cum în buzunar. După mi-a cerut o monedă de 50 nu îmi zboară vântul pletele, pentru că-s un de bani, ca să continue cu acest farmec. M-am spectru. Apoi aş arunca firimiturile înapoi căutat, nu aveam. ” Caută, mamă, diavolul spre oamenii care hrănesc păsările de pe lac. te îndeamnă să nu cauţi”. ” Mai mult, mă Vecinii mei au o măsuţă pe scara blocului şi îndeamnă raţiunea să nu caut a doua oară, se întâlnesc acolo şi discută, fumează, îşi că tocmai ce am văzut că n-am”. ” Dumnezeu beau cafeaua. Sunt convins că pleacă de vrea să găseşti moneda aia, hai, mamă, nu mă acolo doar ca să poată să facă ceva care va păcăli, ştiu sigur că ai o monedă în portofel”. fi inevitabil povestit la măsuţă. În week-end- ”Doamnă, şi eu eram curios să văd cum o uri sunt mereu acolo. Mereu. Mi-ar trebui şi să cuceresc fata cu păr şaten cu produse mie o astfel de măsuţă. Să ne întâlnim câţiva alimentare şi o bucată de cârpă, dar chiar prieteni la ea, regulat şi să povestim. Dar nu n-am monedă. La revedere. ” dimineaţa, că dimineaţa mă trezesc în multe Toate astea îmi vin în cap noaptea, ore, după cum am explicat şi mai sus. Am dimineaţa îmi e prea somn. spus de cafea. Eu nu beau cafea, după cum zice un prieten. Eu pun lapte şi mult zahăr, îmi George Anton induc faptul că o să mă ţină ceva treaz lichidul ăsta şi funcţionează. Închid ochii şi mă uit la stele, o văd pe stradă şi mă îndrăgostesc, cam aşa ceva. M-am întâlnit cu o cerşetoare în vârstă lângă bloc. Mi-a cerut nişte mărunt. I-am dat. Ea a zis că o să mă înveţe cum să farmec fata

de portocale Lumina se diminua treptat. Stăteam întins pe parchet citind “O lună de duminici” şi încercam să îmi potrivesc respiraţia cu a ei. Dădeam şi paginile încet, sperând să nu o trezesc. A spus că se întinde puţin pentru că se simte rău. Am ţinut-o de vorbă până când am ajuns să vorbesc doar eu. Am vrut să plec, dar cu ochii întredeschişi şi mişcând încet din buze a reuşit să îmi zică să rămân. Aşa am ajuns să veghez citind. Era noiembrie, era ceaţă şi perdelele erau trase. Poate eram prea exagerat, sau doar prea leneş să mă ridic, dar preferam să mă chinui să citesc în obscuritate decât să trag perdeaua sau să aprind lumina, lucruri care ar fi putut să o trezească. Din când în când, îmi acordam un răgaz în care imaginaţia mea lucra. Îmi imaginam cum urma să îi sune telefonul şi eu îl închideam repede, cum urma să ciocane cineva la uşă şi eu să mă grăbesc să răspund, să mă pun în prag ca un majordom înţepat şi să spun :” Doarme, reveniţi mai târziu.” . Speram timid să se dezvelească şi eu să o pot înveli la loc, dar dormea liniştită, nemişcată. Expiră regulat, depresurizare după depresurizare, un submarin tras la mal sub o plapumă cu arabescuri. Am pus cartea deoparte şi mi-am dat capul pe spate, sprijinindu-mă de canapea. Uitându-mă la tavan mă gândeam cum o voi trezi dacă va dormi prea mult. Să îi pun mâna pe umăr? Să o strig ? Să îi iau mâna într-a mea? Mi-am întors privirea spre ea şi am văzut cum deschide ochii încet, se uită la mine şi se întoarce pe cealaltă parte. Aş fi spus că a zâmbit înainte să facă asta, dar asta înseamnă să relatez ceva de care nu sunt sigur. Resemnat, m-am întors la citit. După aproape o oră s-a trezit şi şi-a cerut scuze că a dormit atât. Am aflat ulterior că nu îşi aduce aminte să se fi trezit mai devreme de atunci, deci pot trăi liniştit cu gândul că de fapt nu mi-a zâmbit în momentul prezentat mai sus. Am ieşit amândoi pe balcon, eu să fumez, ea să mănânce un compot de portocale. Fumul meu se ducea nicăieri foarte repede şi atunci când mă uităm după el trăgeam cu ochiul în spate, uitându-mă la ea cum mănâncă, adormită, portocalele. Aşteptările mele, trezitul întrun mod delicat, zâmbetul, situaţiile în care aş fi putut fi de ajutor, toate erau la fel de probabile ca faptul că după ce se va trezi se va duce să îşi ia un compot de portocale. În capul meu toate erau la fel de posibile, dar în realitate s-a întâmplat una singură. Cea la care nu m-am gândit şi care nu mă încălzea cu nimic. Nici măcar nu îmi place compotul.

George Anton

demonul din mine Că e zi sau că e noapte, că e seară sau devreme, tot aud în ceafă şoapte ce-mi provoacă des migrene.

Poate sunt doar paranoic, poate că doar mi se pare, dar de-aş fi un pic mai dornic, oare-aş simţi vreo chemare?

Parc-aş fi un om nebun, schizofrenic cu sechele, căutând în foc şi scrum, magia din praf de stele.

Dar mi-e frică de-ntuneric, sunt avid după lumină, chiar de noaptea mi-e bun sfetnic, tot simt luna pe retină.

Oare asta defineşte ce-mi doresc eu mult prea mult? Oare vocea ce-mi vorbeşte, doreşte doar s-o ascult ?

Dar nu-l pot abandona, căci de el îmi este milă, chiar de ştiu că n-ar conta, vreau să-l aduc spre lumină.

Răspunsul e o întrebare, întrebarea nu-i răspuns, căutând să văd o cale, încep să mă simt expus.

Chiar de asta-ar însemna să mă pierd în întuneric, doar aşa în sinea mea, Doamne de tine-aş fi vrednic.

Radu Viorel

La mulĹŁi ani!

ECHIPA Coordonator: Roxana-Mariana Cicileanu Redactor Şef: Elena-Daniela Găină Redactor Şef Adjunct: George Anton Redactori: Radu Viorel şi Cosmina Damşa Editori: Daniel Ilie