Page 1

Arhitectura E l e m e n t e d e s t i l a r h i t e c to n i c


Arhitectura E l e m e n t e d e s t i l a r h i t e c to n i c

COORDONATOR

Profesor Miles Lewis


Architectura Elements of Architectural Style © Global Book Publishing Pty Ltd 2008 Fotografii © Global Book Publishing Photo Library cu excepţia altor credite menţionate la pag. 398–399 Text © Global Book Publishing Pty Ltd 2008 Ilustraţii © Global Book Publishing Pty Ltd 2008 Toate drepturile rezervate

Editura Litera O.P. 53; C.P. 212, sector 4, Bucureşti, România tel.: 031 425 16 19; e-mail: comenzi@litera.ro Arhitectura Elemente de stil arhitectonic Copyright @ 2010, Editura Litera pentru prezenta versiune în limba română Toate drepturile rezervate

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României Arhitectura : elemente de stil arhitectonic / coord.: Miles Lewis. - Bucureşti : Litera Internaţional, 2010 Index ISBN 978-973-675-841-6 I. Lewis, Miles (coord.) 72

Traducere din limba engleză: Graal Soft-Integrated Translation Services

Tipărit în China

Editor: Vidraşcu şi fiii Redactori: Ovidiu Şerban, Ilieş Câmpeanu Tehnoredactare şi prepress: Typink s.r.l.

COPERTĂ

Interior la Reichstag, Berlin, Germania


COORDONATOR

REDACTOR COORDONATOR

Dannielle Doggett

Kylie Mulquin, John Witzig

AUTORI

REDACTORI

CERCETARE ICONOGRAFICĂ

Profesor Miles Lewis Dr. Oya Demirbilek, Associate Professor Nur Demirbilek, Adjunct Assistant Professor Lisa Richardson Elkins, Assistant Professor J. Philip Gruen, Associate Professor Rumiko Handa, Professor Robert Harbison, Sue Harris, Chris How, Douglas Lloyd Jenkins, Associate Professor June Komisar, Professor Miles Lewis, Bill Millard, Ron Powell, Craig Reynolds, Professor Elizabeth H. Riorden, Roger Sandall, Dr. Jeffrey John Turnbull

Scott Forbes, John Mapps, Bronwyn Sweeney, Mary Trewby

COPERTĂ DESIGN

Kylie Mulquin ASISRERI

CONCEPT DESIGN

Linda Braidwood, Shirley Cachia-Baldwin, Jude Fowler-Smith

IMAGINE

Selena Quintrell

Cathy Campbell, Lena Lowe, Kylie Mulquin, Mark Thacker

Irene Still

ASISTENT DESIGN

INDICE

Althea Aseoche

Ilustrator

Jon Jermey


Autori Coordonator

Profesorul Miles Davis este istoric al arhitecturii, interesat în special de istoria culturală a tehnicilor de construcţie, prefabricare şi arhitectură vernaculară. Este membru onorific pe viaţă al Comité International d’Architecture Vernaculaire, membru al Consiliului Consultativ Internaţional al Institutului Regal al Arhitecţilor, membru al Academiei de Ştiinţe Umaniste din Australia, membru al Ordinului Australiei şi profesor de arhitectură la Facultatea de Arhitectură, Construcţii şi Planificare de la Universitatea din Melbourne, Australia. Printre lucrările sale se numără Victorian Primitive, Don John of Balaclava, The Essential Maldon, Two Hundred Years of Concrete in Australia, Victorian Churches, Melbourne: The City’s History, Suburban Backlash şi numeroase articole şi comunicări ştiinţifice despre istoria arhitecturii şi construcţiilor, conservare urbană, reînnoire urbană şi politici de locuire, alături de prelegeri la conferinţe internaţionale despre diverse aspecte ale arhitecturii. Dr. Oya Demirbilek este preşedinte al Programului de Design Industrial de la Facultatea de Mediu Construit, Universitatea South Wales (UNSW), Australia. Experienţa profesională a dr. Demirbilek include activitatea de instructor în design de produs, la Art Center College of Design (Europa); designer independent pentru produse ceramice, la Hardegger Handels, Berna, Elveţia; cercetător asistent, lector şi profesor asistent de design industrial, la Universitatea Tehnică a Orientului Mijlociu, Ankara, Turcia; lector în design industrial, Facultatea de Mediu Construit, UNSW. Printre preocupările de cercetare din prezent ale dr. Demirbilek se numără designul universal, designul participativ, designul pentru vârstnici şi răspunsurile emoţionale la produse. Profesorul asociat Nur Demirbilek predă arhitectura la Facultatea de Mediu Construit şi Inginerie, Universitatea de Tehnologie din Queensland (QUT), Australia. Experienţa profesorului asociat Demirbilek include activitatea de cercetător la Unitatea pentru Sisteme de Mediu a Institutului pentru Cercetarea Clădirilor, Consiliul de Cercetare Ştiinţifică şi Tehnică al Turciei; profesor asistent şi profesor asociat la Universitatea Tehnică a Orientului Mijlociu, Ankara, Turcia; lector invitat, timp de un an, la Facultatea de Mediu Construit, UNSW, Universitatea din Sydney, şi UTS; lector şi profesor asociat la QUT. Printre domeniile ei de cercetare se numără proiectarea de clădiri receptive la mediu şi analiza performanţelor termale ale clădirilor, luminii şi culorilor. Profesorul asistent adjunct Lisa Richardson Elkins predă arhitectura la Universitatea din Illinois, Chicago, SUA. A lucrat în Chicago,

6

San Francisco şi Londra şi proiectează clădiri şi mobilier de peste zece ani. În 2006 a înfiinţat 2 point perspective, inc., o firmă de proiectare specializată în design arhitectural, de interior şi de mobilier care respectă cerinţele de mediu. Este acreditată de către programul Leadership in Energy and Environmental Design (LEED) al US Green Building Council. Profesorul asistent J. Philip Gruen predă istoria şi teoria arhitecturii la Şcoala de Arhitectură şi Managementul Construcţiilor de la Universitatea de Stat din Washington, SUA. Şi-a obţinut doctoratul în arhitectură la Universitatea din California, Berkeley; de asemenea, a predat cursuri la Colegiul de Arte din California şi la Universitatea din Oregon. Domeniul său de cercetare este arhitectura şi urbanismul în Statele Unite. Mai exact, interacţiunea dintre turişti şi mediul construit, atât în trecut, cât şi în prezent. Profesorul asistent Gruen lucrează în prezent la o carte despre turismul de la sfârşitul secolului XIX în vestul american urban. Profesorul asociat Rumiko Handa predă la Departamentul de Arhitectură al Universităţii Nebraska-Lincoln, SUA, unde este preşedintele Comitetului de Absolvenţi. A predat la Universitatea din Michigan şi la Universitatea Tehnică din Texas, SUA, şi a fost lector şi critic invitat la mai multe instituţii din Japonia şi Statele Unite. În 2002 a primit Premiul de onoare National Educator din partea Asociaţiei Studenţilor Institutului American de Arhitectură. Profesorul asociat Handa a scris pentru Journals of the Bibliographical Society of America, Encyclopedia of Twentieth-Century Architecture, Design Research Society, Nexus: Architecture and Mathematics şi pentru alte publicaţii. În prezent este coautor la o carte despre rolul arhitecturii în ficţiunea istorică din secolele XVIII şi XIX. Profesorul Robert Harbison predă la Universitatea Metropolitană din Londra, Anglia, unde este coordonatorul masteratului în istoria, teoria şi interpretarea arhitecturii. Este autorul multor cărţi de arhitectură şi pe teme culturale mai extinse; printre titlurile sale se numără Eccentric Spaces, The Built, the Unbuilt and the Unbuildable, Reflections on Baroque şi o viitoare istorie a arhitecturii occidentale. Sue Harris a studiat arhitectură, asistenţă socială şi lingvistică în Sydney, Australia, şi în Canada, unde a trăit şi a lucrat mulţi ani. Sue şi-a petrecut o mare parte a carierei sale lucrând cu arhitecţi, specializându-se în gestionarea şi administrarea proiectelor. De asemenea, are o experienţă vastă în conservarea lucrărilor din piatră pentru Departamentul Lucrărilor Publice din New South Wales, Australia. Chris How are o experienţă vastă în cercetare şi proiectarea de poduri, spaţii subterane şi structuri

masive din oţel, cherestea şi beton armat. A făcut practică privată între 1976 şi 2004 în Victoria, Australia, şi este autorul unor reportaje încă nepublicate despre clădirile de patrimoniu. Printre lucrările sale publicate se numără „Translated Tradition in the Portland Bay Settlement“, în Malcom Duncan et al. [editori], Proceedings of the Second International Congres on Construction History Volume 2 (Cambridge, 2006); „Stability and Survival“ în John Ashurst [editor], Conservation of Ruins (Oxford, 2006); „Medieval Traces in a Modern Garner“ în Miles Lewis [editor], The Victorian Barn, conferinţă: Universitatea din Melbourne (Melbourne, 2007); „The Balanced Ledger; the Steam Packed Inn“, Building Connections, primăvara 2005 (Melbourne, 2005). Douglas Lloyd Jenkins este scriitor, istoric şi savant. Este unul dintre cei mai cunoscuţi şi mai respectaţi autori de lucrări despre design, artă şi arhitectură din Noua Zeelandă. A primit Medalia Montana pentru Literatură Ştiinţifică, pentru cartea sa At Home: A Century of New Zealand Design. Descris de revista Wallpaper drept „unul dintre cei mai influenţi autori de lucrări despre design din emisfera sudică“, este în prezent directorul Muzeului şi Galeriei de Artă Hawke’s Bay, Napier, Noua Zeelandă. Profesorul asociat June Komisar este arhitectă şi predă la Departamentul de Ştiinţele Arhitecturii de la Universitatea Ryerson, Toronto, Canada. A absolvit masteratul în arhitectură la Universitatea Yale şi a obţinut doctoratul în arhitectură la Universitatea Michigan. Lucrează la Centrul de Studii pentru Siguranţa Alimentelor şi este cercetător principal la o unitate de cercetare multidisciplinară – „laboratorul REAL“ – de la Ryerson. Printre domeniile ei de cercetare se numără arhitectura braziliană, procesul de proiectare şi legăturile dintre agricultura urbană şi arhitectura sustenabilă. Bill Millard a obţinut doctoratul la Universitatea Rutgers, SUA, şi lucrează ca scriitor, redactor şi consultant. Are lucrări publicate în icon; Oculus şi e-Oculus, ziarul şi ziarul electronic al Institutului American al Arhitecţilor; The Architect’s Newspaper; BD; RIBA Journal; Arhitect; LEAF Review; Sites; OMA’s Content (Köln: Taschen, 2004); şi în Bechir Kenzari [editor], Architecture and Violence (Barcelona, 2008). În prezent lucrează la o carte despre mediul construit din America, cu sprijinul Fundaţiei Graham pentru Studii Aprofundate în Arte Frumoase. Ron Powell este licenţiat în arhitectură, are diplomă de absolvire în arhitectură peisagistică de la Universitatea din New South Wales, Australia, şi diplomă de absolvire în studii de mediu de la Universitatea Macquarie, Australia. Ca student la arhitectură, a lucrat la Opera din Sydney.


Ron a lucrat la realizarea unor spaţii publice deschise importante, printre care portul Darling din Sydney şi Bicentennial Park. În prezent coordonează procesul de restaurare a clădirilor din gresie din secolul XIX din Sydney. Craig Reynolds a absolvit masteratul în istoria arhitecturii la Virginia Commonwealth University, SUA. În 2006 a primit Premiul Frederic Lindley Morgan pentru Cercetare în Arhitectură de la Universitatea Louisville, unde urmează în prezent doctoratul. A mai primit o bursă de cercetare la Biblioteca Thomas Jefferson din Monticello şi o bursă de la Departamentul de Resurse Istorice Virginia pentru studiul arhitecturii jeffersoniene. De asemenea, a lucrat la publicaţiile Societăţii Istorice din Virginia şi a activat ca susţinător al conservării atât pentru guvern, cât şi pentru organizaţii nonprofit pentru conservare istorică. Profesorul Elizabeth H. Riorden predă arhitectura la Universitatea din Cincinnati, SUA, din 2002. A practicat arhitectura timp de zece ani, iar în 1988 a devenit membră a Societăţii Arhitecţilor din statul New York. În 1992 s-a mutat la Tübingen, Germania, unde a lucrat la documentarea şi conservarea sitului arheologic Troia, amplasat în nord-vestul Turciei. Este membră a Institutului American al Arhitecţilor şi a Academiei Americane din Roma. Roger Sandall este licenţiat în arheologie şi antropologie la Universitatea din Auckland, Noua Zeelandă. A urmat studii postuniversitare în arte frumoase şi teatru la Universitatea Columbia din New York. A lucrat într-un birou de arhitectură specializat în planificare şi proiectare urbană. De asemenea, a scris lucrări despre literatură, filosofie şi arte în Art International, Commentary, The New Criterion, în ziarul cultural german Merkur şi în fosta publicaţie britanică Encounter. A participat la emisiunile de radio australiene The Philosopher’s Zone şi Counterpoint. Dr. Jeffrey John Turnbull este profesor senior la Facultatea de Arhitectură, Construcţii şi Planificare, Universitatea din Melbourne, Australia. Predă proiectare arhitecturală şi istoria arhitecturii. Teza sa de doctorat, „Arhitectura Colegiului Newman“, reprezintă o interpretare nouă a lucrării arhitectului din Chicago Walter Burley Griffin. În 1988, dr. Turnbull a fost profesor invitat în Programul de Schimb Griffin la Universitatea din Illinois, la Urbana-Champaign. Rezultatul acestui schimb a fost un volum de 450 de pagini: Jeff Turnbull şi Peter Navaretti [editori], The Griffins in Australia and India: the complete works of Walter Burley Griffin and Marion Mahony Griffin (Melbourne, Miegunyah Press, 1998).

7


Cuprins

Prefaţă

11

Introducere

12 14 20 28 30 38

Arhitectura – privire generală Evoluţia arhitecturii Cronologie a istoriei arhitecturii Elemente de arhitectură Forme în continuă schimbare

Punţi peste goluri

Construirea unui arc Pont du Gard, Nîmes, Franţa Arce Arce monumentale Bolţi cilindrice şi în cruce Hassan Fathy Bolţi gotice Capela de la King’s College, Cambridge, Anglia Contraforturi Catedrala din Beauvais, Beauvais, Franţa Cupole Panteonul din Roma, Italia Pandantive Hagia Sophia, Istanbul, Turcia Cupole geodezice Structuri rezistente la tensiune Stadionul Olimpic, München, Germania

8

194 196 198 200 204 206 208 210 212 214 218 220 224 226 228 230 232 234

Materiale şi tehnici

Resurse naturale Plante şi cherestea Pământ şi cărămidă Marea moschee de la Djenné, Mali Piatră şi zidărie Piramidele de la Giseh, Egipt Fier Oţel Zgârie-norii din Manhattan, New York, Statele Unite Beton Hala Centenarului, Wroclaw, Polonia Sticlă Materiale noi

Pe acoperişuri

Acoperişuri plate Saqqara, Egipt Acoperişuri în pantă Streşini Jgheaburi Frontoane Castelul bâtlanului alb, Himeji, Japonia Acoperişuri de paie Ţigle de acoperiş Opera din Sydney, Sydney, Australia Plăci de ardezie Acoperişuri din metal Glenn Murcutt Tencuială Foişoare Clopotniţe Turle Minarete

46 48 50 54 56 58 62 64 68

De jos în sus

Fundaţii Peşteri şi încăperi Pivniţe Catacombele din Roma, Italia Tuneluri Metroul din Londra, Anglia Piloni Burj Khalifa, Dubai, Emiratele Arabe Unite

86 88 92 94 96 98 100 102 104

72 74 78 80 82

236 238 242 244 248 250 252 254 256 258

260 262 264 266 268 270 272 274 276

Drumul către cer

Rampe Marea moschee al-Mutawakkil, Samarra, Irak Trepte Tikal, Provincia Petén, Guatemala Balustrade Scări Biblioteca Laurenziana, Florenţa, Italia Ascensoare Scări rulante

278 280 282 284 286 288 290 292 294 296


Ridicarea zidurilor

Forţe şi rezistenţă Pereţi de lemn Piatră cu piatră Machu Picchu, Cuzco, Peru Ziduri de apărare Marele Zid Chinezesc Cărămizi Isfahan, Iran Cadre Clădirile înalte, cu rame de oţel, din Chicago, Statele Unite Diafragme de sticlă Armături Frank Gehry

Confort şi lumină

Lumina naturală Tipuri de ferestre Ferestre din sticlă Vitralii şi sticlă decorată Catedrala din Chartres, Chartres, Franţa Iluminarea Ventilaţia şi răcirea

106 108 112 116

120 122 124 126 130 132

Intrări

144 146 150 152 154 156 158 160 162

Tensiune

164 166 170 172 176 180 182 184 186 190 192

Arta ornamentelor

320 322 324 326 328 330 332 334 336 338 340 342 344 346

Finisaje

348 350 352

Uşi Baptisteriul San Giovanni, Florenţa, Italia Porţi şi pasaje Poduri basculante şi şanţuri de apărare Portaluri Porticuri Faţade Opera din Paris, Paris, Franţa

Stâlpi şi grinzi Stonehenge, Wiltshire, Anglia Coloane Ordinele clasice Partenonul, Atena, Grecia Colonade Palmyra, Siria Antablament Kenzo Tange Socluri

136 138 140 142

298 300 302 306 310

312 314 318

Sculpturi Piatră colorată Mezquita, Córdoba, Spania Mozaicuri Taj Mahal, Agra, India Faianţă Alhambra, Granada, Spania Pilaştri Statui Pereţi pictaţi Fresce şi frize Residenz, Würzburg, Germania Desene după şablon

Podele Lambriuri Castelul Fontainebleau, Fontainebleau, Franţa Pavaje Tâmplărie artistică Lucrări de arhitectură din metal Detalii Charles Rennie Mackintosh

Referinţe

Cronologia arhitecturii Glosar Indice Mulţumiri

354 356 358 360 362 364

366 368 369 383 398

9


Cuvânt înainte

A

rhitectura este o artă universală şi o ştiinţă universală, pentru că ne implică pe toţi. Este mai mult decât simpla creare de clădiri eficiente şi mai mult decât simpla dezvoltare a unui proiect sau o modă. Arhitectura creează reprezentări care ne definesc cultura: templul, casa, monumentul, zgârie-norii etc. Clădirile (inclusiv lucrările de inginerie care stau la baza lor) reprezintă, de asemenea, cea mai importantă investiţie permanentă a noastră, iar pentru majoritatea familiilor din întreaga lume construirea, achiziţionarea sau închirierea unei locuinţe reprezintă cea mai mare realizare materială. Însă arhitectura poate fi privită şi din alt punct de vedere. Procesul de construcţie a clădirilor – nu doar rezultatul acestuia – face parte din cultura noastră. Felul în care ridicăm acoperişul depinde de ceea ce am învăţat de la strămoşii noştri şi de la vecini şi de modul în s-au aplicat aceste lecţii materialelor şi condiţiilor de dinainte. Modul în care construim clădirea unei opere sau a unei galerii de artă reprezintă rezultatul interacţiunii dintre ideile de proiecte, aspiraţiile civice, constrângerile de ordin material şi multe altele. Proiectele lui Frank Gehry sunt specifice epocii noastre, deoarece depind de programele pentru computer care există de doar două decenii. Însă şi proiectele lui Glen Murcutt sunt specifice epocii noastre, deoarece acestea reconfigurează, în termenii sensibilităţii contemporane, idei atemporale privind umbra şi aerisirea şi un material, oţelul ondulat, care există de doar două secole. Când analizăm elementele de arhitectură, aşa cum face această carte, găsim foarte multe lucruri comune între trecut şi prezent şi între o naţiune şi alta. Iar diferenţele sunt la fel de constructive precum asemănările. O abordare care consideră acoperişul un fenomen universal în toate culturile, iar fereastra sau uşa forme care au evoluat de-a lungul a mii de ani, ne conduce către esenţa felului în care s-au creat formele construite şi a punctului lor de origine. Nu îl cunoaştem pe inventatorul acoperişului în coamă mai mult decât îl cunoaştem pe inventatorul roţii, însă ambele au constituit inovaţii foarte importante. Prima persoană care a ridicat o piatră pe verticală şi a fixat-o a îndeplinit o dorinţă universală pentru monumentalitate, iar piatra lui a dobândit imediat, fără îndoială, asocieri simbolice şi sacre. Cum ar putea să evalueze cineva semnificaţia acestor lucruri? De-a lungul istoriei, cea mai mare provocare pentru constructor a reprezentat-o închiderea spaţiului, iar primul om care a creat un spaţiu în care se puteau întâlni sute de oameni – probabil un arhitect hitit – a creat condiţiile care au permis dezvoltări sociale complexe, inclusiv apariţia democraţiei. Acestea sunt aspecte care se pot analiza printr-o privire asupra elementelor fundamentale ale arhitecturii, cum sunt cele oferite aici. Însă un astfel de demers ridică la fel de multe întrebări pe cât răspunde la vechile probleme, ceea ce este, de altfel, firesc. Autorii acestei cărţi îşi interpretează subiectele în propriii termeni, iar cititorii ar trebui să facă la fel. Probabil sunteţi interesaţi deja de design şi stil, însă sperăm că veţi privi clădirile şi în alt context şi că veţi împărtăşi fascinaţia noastră pentru ceea ce le-a făcut să fie aşa cum sunt. Veţi vedea că acestea reprezintă rezultatul interacţiunii dintre influenţele culturale şi constrângerile de ordin practic. Pe de o parte, cuprind circumstanţele particulare de spaţiu şi timp, iar pe de altă parte, preocupările şi realizările universale ale umanităţii. Miles Lewis

11


Introducere Născută din nevoia fundamentală a oamenilor de a avea o locuinţă, arhitectura a evoluat de-a lungul mileniilor într-o disciplină artistică, foarte sofisticată, care combină o multitudine de abilităţi şi de tehnologii. În cursul istoriei sale, rolul arhitectului şi scopul arhitecturii au fost discutate permanent.


intro du cere

Arhitectura – privire generală

A

rhitectura, la fel ca arta, este dificil de definit, chiar dacă avem impresia că ştim ce înseamnă atunci când o vedem. Tindem să ridicăm la statutul de „arhitectură“ clădiri mari şi impunătoare precum Alhambra din Granada, Spania, sau Machu Picchu din Perú. Dar uităm aproape întotdeauna cartierele rezidenţiale, structurile comerciale, peisajele industriale şi clădirile agricole care alcătuiesc cea mai mare parte a locurilor în care trăim. Ştim că arhitectura există undeva, însă nu o recunoaştem mereu acolo unde ne aflăm. Pentru cei care îşi permit să călătorească, minunile arhitecturale oferă un punct central în jurul căruia se pot organiza vacanţele. De exemplu, ce farmec ar mai avea o excursie în Egipt dacă nu admiraţi lucrările monumentale în piatră care alcătuiesc marile piramide de la Giseh? Cum aţi putea călători în Guatemala fără să vă aventuraţi pe scările periculoase şi abrupte ale templelor de la

14

Tikal? Din prima vizită la Roma nu trebuie să lipsească Panteonul şi o privire către oculus-ul din vârful cupolei perfecte. Chicago imploră interacţiunea turistului cu moştenirea primului zgârie-nori comercial cu cadru de oţel din lume. O excursie la Barcelona n-ar mai fi la fel fără arhitectura sau influenţele arhitecturale ale lui Antoni Gaudí. Sau aţi putea vizita oraşul Glasgow din Scoţia fără să vedeţi lucrările lui Charles Rennie Mackintosh şi ale lui Margaret Macdonald?

Ce este arhitectura?

Arhitectura ne-a stimulat dintotdeauna imaginaţia, inspiraţia şi visele şi nu e de mirare că dorim o interacţiune directă cu exemplele sale cele mai remarcabile. Lucrări precum cele evidenţiate în această carte, printre care Hagia Sophia din Istanbul, Partenonul din Atena şi Castelul Bâtlanului Alb din Himeji, Japonia, reflectă

nivelurile cele mai înalte ale realizărilor arhitecturale, atât din punctul de vedere al armoniei proporţiilor, preciziei tehnice, utilizării materialelor şi ornamentelor, cât şi pentru faptul că oferă exemple excelente de întindere, închidere, circularitate sau folosire a luminii. Orice student sau expert în arhitectură trebuie să reţină că ridicarea multora dintre cele mai cunoscute clădiri ale lumii a necesitat cucerirea unor teritorii vaste, autoritatea nestăpânită a unui conducător şi cheltuieli imense. Unele lucrări au avut nevoie de generaţii întregi pentru a fi terminate şi de multe Ruinele oraşului Machu Picchu din Perú, o citadelă de pe un vârf de munte construită şi folosită de incaşi între a doua jumătate a secolului XV şi începutul secolului XVI, au fost descoperite de occidentali abia în 1911. Ruinele cuprind locuinţe, temple, fortificaţii şi terase abrupte.


A r h i t e c t u r a – p r i v i r e g e n e r ală

În anii 1940, la Noua Gourna, lângă Luxor, arhitectul egiptean Hassan Fathy a demonstrat faptul că Egiptul poate dezvolta un stil de construcţie modern folosind materiale locale – în principal chirpici – şi metode de construcţie tradiţionale autohtone.

ori au solicitat munca forţată a mii de oameni, însă de ele au beneficiat doar câţiva din elită. Şi totuşi, indiferent de circumstanţele în care au fost construite, produsul finit, chiar şi în ruină, constituie, fără îndoială, arhitectură. Dar clădirile mai puţin durabile şi mai puţin ornamentate care au încercuit cândva aceste capodopere? Dar construcţiile auxiliare, depozitele şi satele de muncitori, infrastructura de străzi şi alei şi sistemele de canalizare? Dar spaţiile fizice necesare pentru mâncat, băut, dormit şi pentru alte aspecte ale vieţii cotidiene? Aceste părţi ale contextului arhitectural sunt şi ele proiectate de cineva, însă de multe ori nu li se atribuie o anumită semnătură. Oare toate acestea, din trecut sau din prezent, pot fi considerate, la rândul lor, arhitectură? Şi dacă da, atunci ce este arhitectura?

Arhitectura şi multe altele

Nu e deloc simplu să răspundem la această întrebare. Termenul „arhitectură“ derivă din latinescul architectura, care, la rândul său, vine din grecescul architekton, şi se referă în mod specific la o persoană care coordonează procesul de construcţie. Însă acest termen nu acoperă numeroasele moduri în care poate fi interpretată cea mai publică dintre arte. Dacă deschideţi 15 cărţi care tratează arhitectura, găsiţi cel puţin 15 definiţii diferite. Dacă răsfoiţi cărţile, veţi vedea tot felul de clădiri şi alte structuri, de la temple şi turnuri, până la gări şi corturi amerindiene. Orice proiect examinat în detaliu dezvăluie numeroase straturi de înţelesuri. Să luăm, de exemplu, proiectul New Gourna Village al lui Hassan Fathy, construit lângă Luxor, în Egipt, de la jumătatea anilor 1940. Construcţia acestui sat a fost comandată de Departamentul Egiptean al Antichităţilor, care dorea relocarea locuitorilor orăşelului Gourna, deoarece aceştia trăiau de mulţi ani deasupra mormintelor faraonilor, pe care le jefuiau periodic. Construirea unui oraş nou, la o distanţă de 8 km, însă de-a lungul unui traseu turistic popular către Valea Regilor, îi îndepărta pe săteni de morminte şi, în acelaşi timp, le permitea să profite din punct de vedere economic de locul în care au fost mutaţi, vânzând turiştilor diverse obiecte lucrate manual. Cu toate că erau disponibile metode şi materiale de construcţie moderne, cum ar fi betonul, Fathy a conceput oraşul nou Gourna ca o demonstraţie, cu tehnologie puţin avansată, a procesului prin care se

construiau clădirile antice. A respins utilizarea materialelor scumpe, neautohtone, şi a utilajelor noi, deoarece le considera străine de cultura egipteană. În schimb, a folosit chirpici pentru pereţi, bolţi şi cupole şi a cerut ca toate clădirile să fie ridicate manual. A apelat la proiectarea şi arhitectura vernaculară ca sursă de inspiraţie, propunând ca acele curţi în care se aflau fântâni publice să fie înconjurate de locuinţe individuale, cu ornamente minimale. Există o anumită frumuseţe în aceste materiale şi forme geometrice şi în umbrele pe care le aruncă. Şi totuşi, Fathy aspira la mai mult: folosind tehnicile antice pentru a crea forme vechi de mii de ani, spera ca eforturile lui să-i determine pe locuitori să construiască ei înşişi în acel stil, ocolind astfel nevoia de materiale importate costisitoare şi influenţele străine. Fathy dorea ca arhitectura din Noua Gourna să funcţioneze ca un exerciţiu didactic: să-i încurajeze pe locuitori să îşi valorifice istoria şi comunitatea şi, poate cel mai important, să îi transforme în cetăţeni mai buni. Însă experimentul arhitectural al lui Fathy s-a sfârşit printr-un eşec: locuitorii care s-au mutat în Noua Gourna nu doreau să trăiască într-o versiune romanţată a trecutului. Familiile mari aveau nevoie de spaţiu în plus la clădirile deja existente şi, foarte curând, unele case s-au întins până în curţile publice, ale căror fântâni au fost desfiinţate. De asemenea, locuitorii au folosit beton pentru a-şi extinde casele pe verticală. Planul lui Fathy a fost oprit, iar în timp au fost făcute atât de multe modificări, încât e greu să ne imaginăm cum arăta iniţial aşezarea. Lucrarea lui Fathy evidenţiază nenumăratele caracteristici ale arhitecturii şi ridică multe întrebări interesante despre acest domeniu atât de dinamic. Oare arhitectura trebuie creată de un constructor sau proiectată de un arhitect sau poate fi făcută de oricine? Oare arhitectura ar trebui să respecte tradiţia sau poate respinge trecutul în favoarea noutăţii? Proiectul original al unei clădiri, al unui sat sau oraş este cel mai important din punct de vedere al valorii arhitecturale sau ar trebui luate în considerare modificările aduse în timp? Oare arhitectura ar trebui să influenţeze profund comportamentul sau să fie neutră? Arhitectura trebuie să fie frumoasă sau comună? Arhitectura are un sens intrinsec sau sensul său este determinat de critici, istorici, trecători şi utilizatori – pe scurt, de cultură?

Castelul Bâtlanului Alb (Castelul Himeji) din prefectura Hyogo, Japonia, a fost construit în primul deceniu al secolului XVII, încorporând şi un fort datând din secolul XIV. Turnul central are şapte etaje şi o înălţime de 45 de metri.

15


intro du cere

Garajul de biciclete Millennium Park din Chicago, proiectat de firma de arhitectură Muller and Muller şi inaugurat în 2004, furnizează servicii vitale pentru ciclişti şi serveşte o comunitate mai extinsă, deoarece minimizează costurile cu energia şi poluarea.

Catedrale şi garaje pentru biciclete

Felul în care înţelegem arhitectura se raportează, în mare măsură, la dihotomia propusă de istoricul britanic al arhitecturii Sir Nikolaus Pevsner, în prima propoziţie din An Outline of European Architecture [Schiţă asupra arhitecturii europene] (1943). Pevsner spunea, referitor la diferenţa între „arhitectură“ şi „construcţie“, „un garaj pentru biciclete este o construcţie; catedrala din Lincoln este arhitectură“. Pevsner susţinea că un garaj pentru biciclete nu poate fi arhitectură, deoarece îi lipseşte aspectul estetic, iar interiorul său nu are nici un efect asupra simţurilor umane. În acelaşi timp, descria catedrala din Lincoln (1192–1280) ca fiind atât de importantă şi de influentă, încât a contribuit la definirea caracterului naţional englez; mai ales bolţile din Angel Choir, susţinea el, reprezentau demonstraţii de „frumuseţe supremă“ şi „căldură şi farmec“. Însă, astăzi, această diferenţiere este pusă sub semnul întrebării. Catedrala din Lincoln nu şi-a pierdut puterea arhitecturală, însă, ca tip de clădire, garajul pentru biciclete şi-a câştigat mai mulţi susţinători. Un garaj pentru biciclete nu este un candidat pentru definirea caracterului naţional, iar dacă vreun garaj ar avea bolţi ogivale, ferestre cu vitralii, motive decorative în formă de trifoi şi îngeri sculptaţi – toate prezente în catedrala din Lincoln –, acestea nu ar fi atât de faimoase. Însă în oraşele în care bicicletele reprezintă mijloace de Arhitecţii renascentişti considerau clădirile antice greceşti, precum Templul Concordiei din Agrigento, Sicilia, Italia (jos), o combinaţie strălucită între funcţionalitate, stabilitate şi frumuseţe. Templul Concordiei datează din cca 430 î.Hr.; din 597 d.Hr. a fost folosit ca biserică creştină, fapt care a contribuit la conservarea sa.

transport importante, interesul oamenilor pentru astfel de garaje poate fi mai important decât cel pentru o catedrală sau pentru alte exemple de arhitectură monumentală. Garajul nu oferă înălţare spirituală, însă, ca o clădire funcţională pentru parcarea bicicletelor, are o semnificaţie culturală care suplineşte lipsa atracţiei estetice. Iar acest lucru nu îl face oare arhitectură? De fapt, s-a demonstrat deja că un garaj pentru biciclete poate fi o lucrare cu importanţă arhitecturală. Millennium Park Bicycle Commuter Station din Chicago, proiectat de firma de arhitectură Muller and Muller şi inaugurat în 2004, nu are o prezenţă vizuală remarcabilă în oraş. Însă, cele 120 de panouri fotovoltaice de pe acoperiş, sistemul de ventilaţie naturală şi atriumul cu plante agăţătoare îl transformă într-o clădire semnificativă ca parte a eforturilor oraşului de a minimiza costurile cu energia, de a încuraja ciclismul şi de a reduce poluarea. Deoarece reducerea emisiilor de carbon reprezintă astăzi un imperativ la nivel global, acest garaj pentru biciclete este un simbol important al vremurilor noastre şi, astfel, semnificativ din punct de vedere arhitectural. În acest caz, mai contează aspectul său estetic?

Discuţia despre garajul pentru biciclete în acest context implică o schimbare de atitudine către adevăratele obiective ale arhitecturii şi către dorinţa de a recunoaşte faptul că grandoarea estetică nu este singura unitate de măsură a valorii arhitecturale. Recunoaştem din ce în ce mai mult importanţa experienţei spaţiale: spre deosebire de alte arte, arhitectura este fundamental tridimensională şi permite mişcarea omului în spaţiu. Orice clădire, chiar şi o cutie simplă, poate avea semnificaţie culturală şi poate permite mişcarea.

Utilitate, stabilitate şi frumuseţe

Şi totuşi, nu toată lumea este de acord cu faptul că o cutie simplă şi fără ornamente merită consideraţie arhitecturală. Părerea populară încă este aceea că un garaj pentru biciclete şi clădirile înrudite – de exemplu, turnul de apă, depozitul, fabrica, rulota şi restaurantul fast-food – nu reprezintă arhitectură. Le lipseşte frumuseţea. Rădăcinile acestei atitudini datează, probabil, din secolul I î.Hr., când inginerul militar roman Marcus Vitruvius Pollio, cunoscut sub numele de Vitruviu, a terminat singurul tratat de arhitectură din antichitate care s-a păstrat până astăzi: De architectura libri decem (Despre arhitectură). În acest tratat, Vitruviu a delimitat în mod clar cele trei caracteristici principale pe care trebuie să le aibă toate lucrările de arhitectură. Întâi, acestea trebuie să aibă utilitas, adică o funcţie practică; cu alte cuvinte, arhitectura trebuie să servească unui scop anume. A doua caracteristică a arhitecturii trebuie să fie firmitas, ceea ce înseamnă că clădirile trebuie să fie rezistente (să aibă o structură) şi stabile. Şi, în sfârşit, arhitectura trebuie să aibă venustas, adică farmec şi frumuseţe. Dacă clădirile sunt mai mult decât funcţionale şi stabile – dacă se ridică la rangul de artă –, atunci încorporează caracteristica intangibilă a frumuseţii.

Catedrala din Lincoln (1192–1280), din estul Angliei, a reprezentat un etalon al frumuseţii arhitecturale pentru istoricul Sir Nikolaus Pevsner şi pentru criticul victorian John Ruskin, care a denumit-o „cea mai preţioasă piesă de arhitectură din Insulele Britanice“.

16


intro du cere

Vitruviu nu a definit frumuseţea, însă a considerat că aceasta poate fi descoperită în proporţiile ideale care urmează legile naturii, determinate de predecesorii săi, grecii. În secolul XV, umanistul italian Leon Battista Alberti a codificat definiţia în trei părţi dată de Vitruviu arhitecturii în propria sa lucrare, De re aedificatoria libri decem [Arta de a construi] (1472). Asemănarea dintre titlul acestei cărţi şi cel al tratatului lui Vitruviu este intenţionată, deoarece Alberti dorea să actualizeze lucrarea anterioară a lui Vitruviu pentru a cuprinde pretenţiile şi idealurile

Un iconoclast?

Î

mbinând suprafeţe inegale, culori neobişnuite, arce parabolice şi materiale eclectice, lucrările arhitectului catalan Antoni Gaudí sfidează clasificarea şi provoacă toate convenţiile arhitecturii. Activ în Barcelona, Spania, la începutul secolului XX, Gaudí s-a inspirat din tradiţia gotică, din trecutul maur al Spaniei, din peisajul natural local, din lucrările artiştilor şi arhitecţilor stabiliţi în Barcelona şi din principiile raţionaliste ale structurii, promovate în Europa secolului XIX. Însă la o privire mai atentă asupra lucrărilor lui, raţionalul şi realitatea par să dispară. Modelele excentrice ale lui Gaudí estompează graniţele dintre sculptură, arhitectură şi natură şi par mai degrabă concretizarea fizică a unui vis suprarealist. Mulţi dintre contemporanii săi i-au considerat lucrările şocante şi hidoase şi o ameninţare la adresa standardelor impuse cu multe secole în urmă de către Vitruviu. Cu toate acestea, lucrările lui Gaudí reprezintă astăzi simbolul principal al Barcelonei şi o imagine iconică a Spaniei, fiind recunoscute în toată lumea. În remodelarea adusă de Gaudí la Casa Batlló din Barcelona, Spania, singurele linii drepte sunt cele ale ferestrelor preexistente.

18

epocii sale. Alberti sugera faptul că arhitecţii ar trebui să folosească modelele clasice drept surse de inspiraţie estetică. Însă, într-o măsură mai mare decât Vitruviu, a făcut o diferenţă foarte clară între arhitecţi şi constructori. Conform lui Alberti, constructorii trebuie să aibă abilităţi manuale, cum ar fi aceea de a prelucra şi a aşeza piatra, însă arhitecţii trebuie să fie oameni ai ideilor, foarte documentaţi. Astfel, odată cu publicarea Artei de a construi a lui Alberti, arhitectura a fost recunoscută în mod retoric drept un demers intelectual, unul care trecea cu mult dincolo de cunoaşterea tehnică necesară pentru procesul de construcţie. De asemenea, arhitectura a devenit o profesie dominată de oamenii educaţi din elită. Pentru că operele lui Alberti şi Vitruviu analizau exclusiv Antichitatea clasică, pe care o considerau etalonul frumuseţii în arhitectură, timp de secole cele mai multe scrieri despre arhitectură au considerat tradiţia vestică – şi clasicismul în particular – drept punctul de referinţă al realizărilor arhitecturale, toate celelalte aflându-se undeva sub aceasta. Cărturarii de mai târziu chiar au considerat lucrările monumentale ale arhitecturii medievale drept anomalii, în ciuda realizărilor structurale şi sculpturilor elaborate ale acestora.

O lume a arhitecturii

Folosind arhitectura clasică drept barometru, nu doar garajele pentru biciclete nu ar îndeplini standardele necesare pentru a fi considerate arhitectură, ci şi multe clădiri non-vestice. Şi, într-adevăr, asta s-a întâmplat pentru o lungă perioadă de timp. Multe însemnări timpurii despre arhitectura non-vestică, fie că era vorba de cea din India, Mexic, Vietnam sau Africa de Nord, de exemplu, considerau chiar şi cele mai importante clădiri din acele regiuni drept cel mult inexplicabile şi misterioase sau, în cel mai rău caz, barbare, nesofisticate şi primitive, cu toate conotaţiile negative şi rasiste pe care le implicau acei termeni. Desigur, nu trebuie să uităm că multe dintre aceste relatări erau scrise de misionari şi colonişti europeni

Marie Short House (sus) a lui Glenn Murcutt, lângă Kempsey, Australia, terminată în 1975, reprezintă una dintre lucrările tipice ale arhitectului, din punct de vedere al formei şi al utilizării materialelor locale; pereţii sunt construiţi din cherestea, acoperişul din tablă ondulată, iar jaluzelele ferestrelor din oţel emailat. De asemenea, construcţia este sensibilă la factorii de mediu şi eficientă din punct de vedere energetic.

Complexul de temple Angkor Wat din Cambodgia (jos) a fost construit în timpul domniei regelui Suryavarman II (1113–1150). Exploratorul francez Henri Mouhot, unul dintre primii occidentali care au văzut complexul, la jumătatea secolului XIX, a refuzat să creadă că acesta a fost construit de populaţia khmeră băştinaşă.


pentru a-şi justifica încercările de a „civiliza“, domina şi exploata populaţiile băştinaşe. Din cauza contextului politic, doar de foarte puţine ori era recunoscută valoarea adevărată a exemplelor importante de arhitectură non-vestică. Însă, astăzi, arhitectura non-vestică este recunoscută. Pentru a înţelege arhitectura unei culturi şi pentru a-i evalua meritul din punct de vedere arhitectural, trebuie să încercăm să înţelegem tradiţiile, practicile, resursele şi climatul culturii respective. Dacă socotim arhitectura Antichităţii vestice ca fiind mai monumentală şi mai sofisticată decât, să spunem, cea din China sau Japonia, înseamnă că nu înţelegem faptul că multe culturi din estul Asiei acordă o importanţă mai mică permanenţei construcţiilor. Pentru a se alinia diverselor imperative de ordin spiritual, caracterul de reînnoire al unor anumite materiale din Asia a fost pus înaintea longevităţii. Imposibilitatea de a recunoaşte aceste imperative duce doar la o impresie superficială şi limitată în ceea ce priveşte realizarea arhitecturală.

Responsabilitatea globală

Înţelegerea faptului că clădirile reprezintă cel mai mare consumator de energie din lume ne obligă să reconsiderăm ce anume poate fi văzut drept arhitectură, sau cel puţin drept arhitectură responsabilă. Cu toate că în toată lume se construiesc clădiri cu tehnologie avansată, execuţie rafinată şi detalii desăvârşite, arhitecţii se îndreaptă din ce în ce mai mult către tradiţia vernaculară şi materialele locale, în încercarea de a reduce deşeurile, de a micşora costurile şi de a se conecta mai eficient la spiritul locului. În ultimii ani, materialele reciclate, non-toxice, tehnologia solară pasivă, sistemele de captare a apei şi acoperişurile cu gazon pentru a preveni scurgerea apei de ploaie au intrat deja în vocabularul

convenţional al arhitecturii. Astfel de materiale, tehnologii şi sisteme sunt scumpe şi nu au frumuseţe estetică. Şi totuşi, datorită dorinţei de a reduce emisiile de carbon la nivel global şi de a restabili legătura cu mediul natural, unele dintre cele mai bune exemple de arhitectură de astăzi pun accentul pe materiale refolosite, reciclate şi eficient din punct de vedere energetic. După cum spunea arhitectul australian Glenn Murcutt, care s-a inspirat dintr-un proverb australian aborigen, astfel de clădiri vor „atinge uşor pământul“. Stilul de proiectare al lui Murcutt reprezintă un omagiu adus metodelor băştinaşe de construcţie, atât ca formă, cât şi ca materiale, şi, în acelaşi timp, are un impact minimal asupra mediului natural. Arhitectura lui oferă multă lumină şi aerisire naturală şi are un aspect proaspăt datorită folosirii originale a materialelor moderne precum oţelul, tabla ondulată şi sticla. În era proiectării asistate de calculator, a programelor de modelare digitală, a marilor firme de arhitectură şi a clădirilor senzaţionale care umplu paginile revistelor de arhitectură, lucrările lui Murcutt, dintre care cele mai multe se află în statul australian New South Wales, par modeste, liniştite, aproape cenuşii. Şi totuşi, Murcutt, care lucrează într-o firmă mică de arhitectură în care este singurul angajat, a primit în 2002 cea mai mare distincţie din domeniul său, Premiul Pritzker. Poate că viitorul arhitecturii va fi concentrat mai puţin pe utilitas, firmitas şi venustas şi mai mult pe noile obiective privind responsabilitatea faţă de mediu şi va face eforturi pentru a se conecta la regiune, istorie şi tradiţie locală. Astfel de obiective se adaugă la numeroasele aspecte ale arhitecturii şi vor ridica noi întrebări, în timp ce răspund la cele vechi. În paginile care urmează, cititorul este invitat să intre în această lume complexă şi bogată.

Turnul Hearst din New York, proiectat de Norman Foster şi inaugurat în 2006, a fost prima clădire din Manhattan care a fost clasificată în categoria Gold de către Green Building Council din SUA, autoritatea naţională pentru proiecte sensibile la factorii de mediu. Turnul se află deasupra sediului iniţial Hearst, de şase etaje.

19


Evoluţia arhitecturii

A

zi, cele mai vechi lucrări cu intenţie arhitecturală sunt picturile rupestre din sudul Franţei şi nordul Spaniei, cum sunt cele reprezentând animale, din Lascaux, în regiunea Dordogne, Franţa, vechi de circa 16 000 de ani. Acestea creează efecte spaţiale puternice prin felul în care sunt amplasate şi combinate, dispuse în partea de sus sub forma unor constelaţii sau pictate în grupuri la nivelul ochiului. Utilizarea acestor spaţii este cunoscută doar parţial; însă nu erau locuinţe. Dezvoltarea timpurie a arhitecturii nu este atestată, deoarece majoritatea construcţiilor preistorice erau realizate din materiale perisabile şi supravieţuiesc doar sub formă de găuri rămase în pământ. Spaţiile ritualice erau construite de obicei pentru a avea o durată de viaţă mai lungă sau erau întreţinute cu mai multă atenţie, astfel că structuri precum Stonehenge din sudul Angliei au supravieţuit altor construcţii din aceeaşi perioadă. La fel ca Stonehenge, primele locuinţe din Marea

20

Britanie au aspect circular şi sunt grupate liber; un exemplu îl reprezintă locuinţele pe jumătate îngropate de la Skara Brae din insulele Orkney ale Scoţiei, din circa 3000 î.Hr. Din aşezarea iniţială au supravieţuit zece locuinţe legate prin tuneluri joase, care reprezintă structurile cele mai apropiate de peşterile construite. Între o aşezare precum cea de la Skara Brae şi primele oraşe se află multe etape de tranziţie. Recent, o parte a acestei istorii a fost scoasă la lumină odată cu descoperirea unor conglomerate urbane antice în Anatolia, cele mai remarcabile fiind la Çatal-Hüyük. În mileniul care a urmat, în oraşele din Mesopotamia au fost construite turnuri uriaşe numite zigurate, care erau alcătuite din ruinele unor structuri mai vechi, erau acoperite cu sisteme elaborate de scări, iar în vârf aveau temple. Unul dintre acestea a intrat în folclor sub numele de Turnul Babel. Ele au reprezentat cadrul de desfăşurare al aventurilor lui Ghilgameş, după apariţia scrisului în oraşe precum Eridu, Uruk şi

Ur (în Irakul de astăzi) în mileniul IV î.Hr. Cam în aproximativ aceeaşi perioadă, în Egipt, o scriere utilizând pictograme, cunoscută astăzi sub numele de hieroglifică, a permis apariţia structurilor administrative necesare pentru un stat unit, oraşe mari şi arhitectură monumentală. Cele mai mari eforturi s-au îndreptat către construirea mormintelor şi spaţiilor ceremoniale care le înconjurau. Primele clădiri monumentale de piatră au fost ridicate la Saqqara, sub forma complexului funerar al regelui Zoser, la jumătatea mileniului III î.Hr.

Modelele piramidelor

După Zoser, dezvoltarea arhitecturii egiptene a fost foarte rapidă. Într-un secol, piramida în trepte a fost perfecţionată, ajungându-se la forma cu laturi netede, laturile sale înclinate simbolizând modelul după care se răspândesc razele de soare şi calea faraonului către cer. Piramida lui Kheops, cea mai mare dintre cele trei de la Giseh, a uimit lumea

arhitectur  
Advertisement