146
Chivotul syncategorematelor şi Infinitul
actualizării care generează această succesiune şi acest timp (în exemplul nostru), timpul ca funcţie a actualizării identităţii, t(iA), oprire provocată de rezistenţa dinamismului contradictoriu potenţializat până la un anumit punct (aici, prin dp), se consideră că temporalitatea identificatoare nu se poate dezvolta prin succesiunea conjuncţiei contradicţionale disimetrice pe care o impune dp sau prin eterogenitatea potenţială, care ia astfel aspectul spaţiului, a unui spaţiu specific eterogen. De aceea, unui timp propriu identificator i se opune un spaţiu propriu eterogenizant; unui timp propriu eterogenizant i se opune un spaţiu propriu identificator: [+ t(iA) s(dP); -t(dA) +s(iP)]66. Astfel, spaţiul poate căpăta aspectul potenţialului, al dinamismului potenţializat, ce reprezintă potenţializarea, ţinând seama de agentul ce reprezintă actualizarea, cum vom vedea. Totuşi, în conjuncţia contradicţională exprimată de spaţiu, dinamismul actualizat şi blocat în conjuncţie reprezintă valoarea spaţială, spaţiul efectiv. Într-o configuraţie logică în evoluţie, dinamismul care se actualizează şi care cauzează această evoluţie generează o temporalitate, temporalitatea acestui dinamism. Acestei temporalităţi, adică acestei actualizări succesive i se opune simultaneitatea elementelor sau, mai curând, a implicaţiilor ce constituie o asemenea configuraţie, adică spaţiul pe care îl reprezintă, îl generează şi care este un spaţiu eterogen, dacă dinamismul, actualizându-se, este identificator, sau un spaţiu de identitate, dacă dinamismul, actualizându-se, este eterogenizant. Dar în oprirea dialectic-necesară - cum ştim - din chiar logica dinamică a contradictoriului, spaţiul de configuraţie - spaţiul acestei configuraţii - va fi acela al dinamismului actualizat şi blocat în conjuncţia contradicţională. Avem aici, + invers: +s(iA) -t(dP); -s(dA) t(iP). Ceea ce arată, comparând aceste formule cu formulele precedente, că nu se poate separa spaţiul de timp, că nu există decât spaţiu-timp. De asemenea, adăugându-le, obţinem:+(st)(iA) -(st)(dP) şi -(st)(dA) + (st)(iP). Iar cum, imediat, lucrurile se pot înfăţişa dintr-un punct de vedere invers, în ce priveşte pe iT şi pe dT, vom avea: +s(iT) t(dT) şi -s(dT) +t(iT); adăugând
66
Va fi la fel pentru i, care se actualizează pâna la iT şi generează un timp +t, ceea ce implică o dezactualizare a lui d până la dT, care opreşte pe i în iT, pentru a da naştere conjuncţiei contradicţionale simetrice iTdT, ceea ce poate face ca să apară dT ca generând spaţiul –s(dT) contradictoriu timpului +t; şi invers, dacă actualizarea lui d până la dT generează pe dTiT. Încât + avem în continuare +t (iT) s(dT) şi -t(dT) s(iT).