E mai ușor să te încarci, să acumulezi energie, să acumulezi experiența care se întâmplă între tine și partener din moment în moment. Într-o scenă de teatru care durează zece minute se pot întâmpla câteva lucruri importante, să zicem, afli câteva informații care iți transformă omul respectiv, adică el intra într-un fel și iese în alt fel. În schimb când este vorba de film, o secvența de 7-8 minute se filmează într-o zi, poate, și tu trebuie să păstrezi aceeași energie și stare pe tot parcursul acelei zile, trebuie să îți faci cumva matematic toate taskurile, să îți duci la bun sfârșit fiecare scop. Uneori, se poate tăia abia după două replici și atunci tu ca actor trebuie cumva să rămâi acolo în situație, în moment, să trăiești în continuare, chiar dacă nu a fost scris în scenariu. Este mai complicat în film pentru că nu prea ai timp să te pregătești, să te încălzești să intri într-o stare, nu ai timp pentru că regimul de la o filmare ține de foarte multe alte lucruri exterioare procesului actoricesc în sine. Adică este adevărat că se văd numai actorii pe ecran, dar într-o scenă de doi oameni, de fapt, în spațiul efectiv de filmare sunt 50 de oameni. Din această cauză este cumva și mai intens și poate te simți mult mai vulnerabil în fața unei camere de luat vederi sau în fața unor oameni care nu sunt neapărat acolo pentru că sunt interesați de procesul tău actoricesc ci sunt acolo pentru că sunt plătiți să facă diverse lucruri tehnice. În teatru este mai ușor pentru că odată ce ai pornit este ca o mașina care merge la vale. În film însă, e ca o mașina care pe ecran pare că merge la vale, dar de fapt este camera înclinată și ea
Interviu
merge pe un plan drept și se oprește din trei în trei metri ca să resetăm lumina, ca să aranjăm microfonul.... Doza de concentrare de care ai nevoie când faci film este mult, mult mai mare, regimul fiind mult mai dur. Dacă la teatru ai nevoie de concentrare maximă pentru o oră și jumătate, în film trebuie să iți păstrezi aceeași concentrare poate chiar 30 de zile sau cât ai de filmat. În procesul de a juca pentru o cameră se adună foarte multe lucruri, depinde foarte mult de regizor și cât de mult te poți relaxa. Se adună mult stres, oboseală și responsabilitate. Este o presiune și o responsabilitate mare pentru că filmul acela are un buget imens și nu ai cum să trenezi un proces în care sunt implicați sute de oameni pentru că tu nu faci sau nu înțelegi anumite lucruri.. G.D. : Cum ai ajuns să joci în filmul Sieranevada? Cum s-au așezat astrele? M.G.: Păi chiar a fost o întâmplare. Știam că se face casting, am vorbit cu directoarea de casting pentru că o cunoșteam și am rugat-o să mă cheme la casting. Mi s-a răspuns în repetate rânduri, adică pe durata unui an, că nu mă potrivesc cu niciun personaj din film. Pe urmă, am fost într-o zi cu soția la teatru și la ieșire ne-am întâlnit întâmplător cu regizorul Cristi Puiu. Am stat puțin de vorbă pentru că soția mea filmase mai demult o secvență într-un alt film al lui “ Aurora”, iar a doua zi m-a sunat directoarea de casting și m-a întrebat dacă pot veni la casting. A fost un proces destul de lung, am tot fost la casting vreo trei luni până am primit acest rol. Făcusem 33