Page 1


O bucătărie pentru Fabrica de Pensule A Kitchen for the PaintBrush Factory

Klara L. Veer Dacian Groza, Teodora Dănilă, Klara L. Veer, Apai Emese, Cristian Rusu

32


© Dacian Groza

Vedere spre fostul bar (2011) View towards the previous bar (2011)

Minuscula intervenţie într-un centru de artă independent a devenit un exerciţiu de programare culturală și arhitectură participativă.

This tiny intervention in an independent art centre became an exercise in cultural programming and participative architecture.

Designul ca o comunicare aplicată

Design as applied communication

În 2009, Fabrica de Pensule din Cluj își deschidea porțile către public și își definea rapid rolul în viața și producția artistică a orașului. Centrul de artă contemporană compus și gestionat de către o federație de creatori și organizații era primul proiect colectiv de asemenea amploare din mediul cultural românesc. În timp ce FdeP câștiga notorietate și vizibilitate internațională – datorate și capitalului de imagine acumulat în străinătate de artiști și curatori – farmecul inițial al nonșalanței cu care fosta fabrică asigura fundalul activităților începea să dispară (vezi și articolul publicat în nr. 86/2010 al revistei.) Reabilitarea recentă a holului de intrare era binevenită: intervenții firești și neinvazive și-au adus aportul în procesul de activare și refuncționalizare a spațiului, în acord cu specificul clădirii. Spiritul locului s-a lăsat căutat sub tencuieli de ciment și multiple straturi de vopsea sau invocat printr-o nouă pardoseală industrială, turnată în locul șapei de ciment denivelate și deteriorate. O bucătărie deschisă a luat locul spațiului rezidual și împreună cu sufrageria și biblioteca aduc o atmosferă de familiaritate noului laborator de socializare comunitară. Biblioteca, amplasată în spatele pereților metalici existenți, păstrează integritatea spațială. În același timp, aceasta asigură bariera vizuală și fonică ce lipsea birourilor de alături. Toaleta prea strâmtă, care funcționase într-un cub improvizat din tâmplărie PVC, a fost complet înlocuită. Însă povestea întregului proces care a dus la aceste schimbări e poate mai interesantă. Școala de vară organizată în FdeP în 2011 pe tema managementului cultural avea ca temă aplicativă dezvoltarea unor evenimente care să ducă la întărirea spiritului comunitar în cadrul federației. Împreună cu o colegă de curs, tot arhitect, am propus un concept de reamenajare a holului comun de la intrare, subliniind importanța și rolul catalizator al spațiului pentru activitățile imaginate. Soluțiile propuse se bazau pe voluntariat și sponsorizări.

© Teodora Dănilă

In 2009, the Cluj PaintBrush Factory was opened to the public and in a short while it took over its role within the artistic production of the town. The centre for contemporary art, which is put up and managed by a federation of artists and organizations, was the first collective project of such dimensions in the Romanian cultural milieu. While the venue was gaining international notoriety and visibility – also due to some artists and curators who made their breakthrough abroad – the initial charm of the nonchalant backdrops offered by the former factory began to wither (see our article printed in no. 86/2010 of the magazine). The recent rehabilitation of the lobby came at the right time; the natural, non-invasive interventions contributed to giving a new drive and function to the space, according to the building’s specificity. The genius locus was sought for beneath cement plastering and layers of paint but also invoked by the new industrial flooring cast to replace the uneven and worn-out cement screed. An open kitchen replaced the former residual space and together with a dining area and a bookcase, renders a homey touch to this new lab for communal assembly. Placed behind the existing metallic walls, the bookshelves preserve spatial integrity while providing the much needed insulation for the offices next door. The narrow, dysfunctional toilets with walls improvised out of PVC frames, were replaced entirely. However, the story of the process leading to such changes is more captivating. The summer school organized by the Paintbrush Factory in 2011, on the subject of cultural management, had a challenging task as its practical exercise: creating events meant to strenghten the community and enhance social interaction within the federation. Together with one of my colleagues, also an architect, we developed a plan for the refurbishment of the lobby, underlining the catalyzing role and importance of the space that would host the imagined activities. The solutions were based

33


Relaţii uzuale între clienţi și arhitecţi; jos, cazul de faţă Usual architect-client relations; below, the present case

Timp de un an proiectul a ramas suspendat, până când mi s-a cerut ajutorul în reamenajarea zonei de bar, cu un deadline de două săptămâni și un buget minimal. Beneficiarii își doreau o soluție ieftină și rapidă de redecorare a spațiului, însă, după primele discuții, o pardoseală netedă și o toaletă utilizabilă au fost acceptate ca fiind prioritare, chiar dacă consumau întregul buget alocat. Montarea instalațiilor ascunse, înainte de turnarea șapei, cerea însă alte decizii stringente – găsirea unui nou sens funcțional pentru viitor. Astfel, în locul unui bar mai arătos, am propus o bucătărie – inspirată de proiectul „Food” din New-Yorkul anilor ’70: un restaurant non-profit în care Gordon Matta-Clark și comunitatea de artiști din SoHo găteau împreună într-o bucătărie deschisă. Am început șantierul cu teama de ședințele lungi și deciziile anevoioase ce trebuiau luate de un grup de 45 de beneficiari cu organizare pe orizontală. Șantierul aflându-se însă la intersecția fluxurilor principale, a devenit rapid un Forum: sub nori de praf și specificul fundal sonor, am discutat zilnic fiecare decizie cu membrii interesați. Acum cred că tocmai acest proces de „comunicare aplicată” a făcut posibilă realizarea proiectului: odată cu avansarea lucrărilor, beneficiarii au decis (în mai multe tranșe) mărirea bugetului. Șantierul a fost finalizat în două luni (și nu în 2 săptămâni), iar costurile au fost reduse la esențial: multe dintre lucrări au fost realizate de voluntari, o parte din bucătarie fiind asamblată chiar de membrii fabricii, scaunele au fost cerute mai multor baruri clujene ca sponsorizare, iar cablurile electrice textile au fost importate de artiști din Piața Obor... Noul potențial este deja exploatat creativ: de exemplu, a doua ediție a întâlnirilor „kitchen stories” organizate recent în Fabrică avea ca invitat pe renumitul curator Ami Barak care a inspirat discuții deschise despre artă – pe fondul tematic al bucătăriei moleculare.

Ce spun beneficiarii Miki Braniște, Director al Festivalului TEMPS D’IMAGES Cluj: Holul era mereu deschis, era de fapt spațiul nostru public: al tuturor și al nimănui. Îl utilizam în funcție de nevoi – federația fiind formată din artiști, curatori, galeriști și mai mulți operatori culturali – era foaier la spectacole, spațiu pentru workshopuri, loc de petreceri, dezbateri, ședințe și discuții cu proprietarul care ne închiriază clădirea. Cea mai mare problemă era că nu putea fi curățat, dar nici folosit la potențialul său și vorbeam adesea despre faptul că „trebuie să facem ceva”...

34

on organising volunteer work and sponsorship requests. Our proposal was put on hold for a year, but last september I was asked to help with the refurbishment of the bar area – within a fortnight and on a minimal budget. The clients wanted to have the space redecorated fast and cheap, yet following our discussions they agreed that a sleek floor and usable toilets were a priority, even if they were to spend the whole budget. However, the installation of the hidden pipes and wiring before casting the screed, asked for some tight decisions, such as giving the space a new functional meaning. Thus, instead of a glamorous bar, a kitchen was proposed – inspired by “Food”, the fabled non-profit restaurant founded in New York in the early 70s, where Gordon Matta-Clark and the SoHo artistic community cooked their meals in an open kitchen. At the onset of the building-site works, I was quite worried about the long meetings to be held in order to

have decisions taken by a group of 45 clients, horizontally organized. Situated at the crossroad of major circulation flows within the building, the site soon turned into a Forum where each decision to be made was discussed on a daily basis with the members of the Factory – in clouds of dust and the specific background noise. Thinking back, I believe that it was exactly this process of “applied communication” that made the project possible; as the work progressed, the clients decided on budget increases (in several steps). The building-site works were completed within two months (not in a fortnight), and costs were cut down to the minimum: much of the work was done by volunteers, while parts of the kitchen were assembled by the factory members themselves. Several bars from Cluj were asked to sponsor each one a chair, and the textile electric cables were imported by artists from the Obor Market… The new potential is creatively used already: for instance, the second edition of the “kitchen stories” meeting that was recently organized there, had the famous curator Ami Barak as guest-speaker and ended up in overt discussions on art against the thematic background of molecular cuisine.

What do the clients say? Miki Braniște, Director of TEMPS D’IMAGES Festival, Cluj: The hall was always open; in fact, it was our public space, ours and nobody’s in particular. We would use it when needed, since the federation is composed of artists, curators, gallerists and several cultural operators it was


© Klara L. Veer

the foyer, when performances were on, the workshop space, the place for parties, debates and common meeting with the building’s owner. There were two big problems, though: it couldn’t be cleaned nor used to its real potential and we would often talk about “doing something about it”…. Things lingered on for quite a while since we were short of money, yet following the auction at the Tajan House in Paris (2012), where many works donated by the Factory artists were sold, we decided to save a sum for this refurbishment. Each of us had a personal vision for the space – ranging from a bar till a library – yet we had no idea how they could be merged to make room for other events. Thus, we decided unanimously to work together with the architect who had already made several suggestions for that particular space, although we didn’t know what such collaboration would imply and to which extent she could really help. Some of us even thought an architect would simply mess up things with

some “aesthetical”, awkward solutions. We asked for some help with the bar refurbishment, since the first theatrical season in the Paintbrush Factory was about to start within a fortnight, and everything had to be as fit as a fiddle. After our first meetings, we understood what course the site would take and that it would be a tremendous amount of work to be done during our most crowded period. I finally got the picture of the projected results and decided to go for it, together with other colleagues. When we made a whole list and then prioritized the work, I understood that the initial amount was ridiculous, thus we made some budget adjustments. Everything changed in the Factory: endless knocking and tapping, dust and rubble, and cleaning the site before the performance was our daily chore and ritual. In fact, our public witnessed the work in progress; things did get better every day and that filled us all with hope, although work on the site took longer than we’d expected.

© Teodora Dănilă

Zonificare funcţională Functional zoning. The hall now contains a kitchen/ dining, a library and a lounge area and gives access (clockwise) to the entrance, offices, a theatre / concert hall, and the access to artist ateliers and galleries

Membri ai Fabricii și voluntari asamblând mobilier Ikea Members of the Factory and volonteers building-up Ikea furniture

Vedere către pereţii de despărţire ai birourilor (2011) View towards the partitions between the hall and the offices (2011)

35


Situația a stagnat multă vreme, din lipsă de fonduri, însă după licitația de la Casa Tajan din Paris (2012), în care s-au vândut mai multe lucrări donate de artiști din Fabrică, s-a decis alocarea unei părți din sumă pentru reamenajare. Fiecare dintre noi aveam o viziune personală asupra spațiului, de la bar și până la bibliotecă, însă nu vedeam cum ar putea fi îmbinate toate acestea încât să rămână disponibil și pentru alte evenimente. S-a decis în mod unanim să lucrăm cu arhitectul care deja făcuse câteva propuneri pentru spațiul respectiv, cu toate că nu știam ce presupune de fapt o astfel de colaborare și nici sub ce formă ne va ajuta. Unii chiar credeam că ne va încurca cu soluții „estetice” și anevoioase. I-am cerut să ne ajute la refacerea barului, întrucât în 2 săptămâni începea prima stagiune de spectacole organizată în Fabrica de Pensule și, nu-i așa, totul trebuia să fie brici. După primele întâlniri, am înțeles care va fi cursul șantierului și că va fi enorm de lucru exact în perioada cea mai importantă și aglomerată pentru noi. Am reușit să vizualizez rezultatele proiectului și am decis să mă implic împreună cu alți colegi: enumerând nevoile noastre și

36

prioritizând lucrările, am înțeles că suma inițială propusă de noi era ridicolă și ulterior, am făcut mai multe „rectificări bugetare”. Atmosfera era nouă în Fabrică, bocăneli interminabile, mult praf și moloz în fiecare zi, iar curățenia șantierului de dinainte de spectacol devenise noul nostru ritual. Practic, publicul fidel a putut fi martorul avansării lucrărilor: ameliorările erau vizibile pentru toți și asta ne dădea speranță – cu toate că șantierul se prelungise mult față de așteptările noastre. Relația cu spațiul comun s-a schimbat, acum e complet agreabil, iar utilizatorii lui mult mai responsabili și mai atenți. Poți vedea zilnic vreo 4–5 laptopuri la care se lucrează intens, colegi care își gătesc sau poți asista la ședințele consiliului director și întâlniri cu invitați importanți. E o mare diferență să lucrezi într-un loc în care îți face plăcere să vii, într-un loc care evoluează și se maturizează. Principala lui calitate este ospitalitatea și da, aveam nevoie de un spațiu transformabil, cu identități multiple. Ne gândim și la amenajarea unui loc pentru copii pentru că, nu-i așa, lucrurile evoluează...


© Dacian Groza

© Dacian Groza

Vedere spre noua bibliotecă View towards the new library

Eveniment Kitchen Stories #2 – Despre gastronomie moleculară cu Ami Barak + cină cromatică Kitchen Stories #2 – art event focused on molecular gastronomy with Ami Barak + chromatic dinner

Our relation with the shared space has changed: now it is breathable indeed and its users feel more careful and responsible. Every day you can see four or five people working hard on their laptops while some other colleagues cook, you can attend the board meetings or meet up with key-speakers and important visitors. It is indeed a big difference to work in an enjoyable place which develops and grows. Hospitality is its major quality and yes, we needed a versatile space with multiple identities. We’re thinking to arrange a place for kids, too, since things are evolving, aren’t they?

Proiect: Reamenajarea holului multifuncţional. Spaţiul de artă contemporană Fabrica de Pensule Cluj. / Project: Redesign of the multifunctional distribution space. PaintBrush Factory Contemporary Art Space. Arie amenajată / Area: 95 m2 Autor / Author: Klara L. Veer Colaboratori / Collaborators: Marius Bucea, Teodora Dănilă Din partea Fabricii: Corina Bucea, Miki Braniște, Cristian Rusu și colegii de fabrică/ From the Factory: Corina Bucea, Miki Braniște, Cristian Rusu and the factory colleagues Mulţumiri tuturor voluntarilor implicaţi / Special thanks to all the volunteers involved

© Apai Emese

© Cristian Rusu

A kitchen for the Paintbrush Factory. Cluj  

A tiny intervention in an independent art centre became an exercise in cultural programming and participative architecture. Article publish...

Read more
Read more
Similar to
Popular now
Just for you