Issuu on Google+

Concert aniversar „Les Arts Florissants“ Fondator al ansamblului francez, pe care-l va dirija la Bucure[ti cu oratoriul „Susanna“, de Händel, William Christie se descrie adesea ca un american care tr`ie[te \n Europa. Anul acesta s`rb`tore[te trei decenii de la \nfiin]area ansamblului „Les Arts Florissants“, printr-o serie mondial` de concerte \n care se \nscrie [i cel sus]inut la Festivalul „Enescu“ ● 10-11

Enescu2009 FESTIVALUL {I CONCURSUL INTERNA}IONAL

EDI}IA A XIX-A

Un „Otello“ polemic a \ncins spiritele

AGENDA FESTIVALULUI nr. 4 8 septembrie

|NPAGINI PROVOCATORUL FREDRIK ULLEN

Gabriela Sab`u

Pianistul suedez a dovedit o tehnic` impecabil` [i o uria[` dragoste fa]` de muzica lui Enescu. ● 8

SIMBIOZ~ |NTRE SPONTANEITATE {I ECHILIBRU Violoncelista Marie Hallynck [i pianistul Cédric Tiberghien s-au completat [i s-au contrabalansat perfect. ● 6

Capodopera lui Verdi \n montarea lu Mihai M`niu]iu a descump`nit publicul [i i-a aprins spiritul critic la prima reprezenta]ie din Festivalul „Enescu“. Decorurile [i costumele au primit felicit`ri unanime, dar Otello s-a v`zut eclipsat de Iago [i chiar de Desdemona. ● 3 O sear` Vivaldi sub cupola Ateneului cu Boris Brovtsyn ● 7

Muzica coral` a fost reabilitat` sâmb`t` la Ateneu ● 2

INTERVIU cu Miguel Gómez Martínez

„Opera este arta perfect`“ irijorul spaniol care conduce orchestra Operei DNa]ionale din Cluj cu spectacolul „Otello“ [i-a \nceput cariera cu opera, pe care o consider` arta perfect`. „Otello“ i se pare o oper` des`vâr[it` pentru c` nu are nimic f`r` un sens anume, nu are locuri goale, iar muzica reflect` ceea ce se \ntâmpl` pe scen`. • 5

INTERVIU cu Rare[ Trifan IL GIARDINO ARMONICO Ansamblul italian a impresionat la Ateneu printr-un program aparte [i prin sonoritatea cald` [i colorat` a muzicii baroce. ● 9

|ntre tradi]ie [i experiment irectorul Operei Na]ionale din Cluj spune c` alegerea produc]iei „Otello“ pentru D „Enescu“ s-a f`cut \mpreun` cu directorul Festivalului, care a sugerat [i invita]ii str`ini. Rare[ Trifan consider` c` scena liric` româneasc` are nevoie de mai mult` vizibilitate \n afara ]`rii, de spectacole realizate de creatori con[tien]i de tendin]ele actuale. • 4


2

FESTIVALUL {I CONCURSUL INTERNA}IONAL „GEORGE ENESCU“ 2009

Cronic` Reabilitarea muzicii corale pe scena Ateneului Sâmb`t`, 5 septembrie, la ora 17.00, la concertul corurilor „Preludiu“ [i „I. C. Danielescu“, sala Ateneului a fost din nou plin`

Treptat, publicul a început s` aib` încredere în valorile muzicii de gen, compromis` înainte de 1989 prin politizarea excesiv` (e drept, mai mult prin texte decât prin muzic`). Mai mult înc`, intui]ia îl conduce la manifest`ri entuziaste de adeziune – [i perfect îndrept`]ite –, a[a cum s-a întâmplat [i la acest concert. Explica]ia const`, pe de o parte în substan]ialitatea pieselor alese cu discern`mânt [i, pe de alt` parte, în calitatea indiscutabil înalt` a interpret`rii. Au evoluat dou` forma]ii, una mai cunoscut` ascult`torilor bucure[teni (Corul „Preludiu“, ini]iat cu decenii în urm` [i propulsat în prim planul vie]ii culturale de Voicu En`chescu) [i forma]ia ploie[tean` „Ioan Cristu Danielescu“ (acesta – 1884-1966 – compozitor, dirijor [i profesor ploie[tean de notorietate), o coral` cameral` mixt`, obl`duit` de Casa de cultur` a sindicatelor de acolo (dirijorul, compozitorul [i profesorul Valentin Gruescu se afl` în fruntea ei din 1994). Întâmpl`tor, dar cu perfect` îndrept`]ire, ambele [i-au alc`tuit programul din lucr`ri mai întâi religioase (atât vechi, cât [i noi), apoi (cam jum`tate) din piese laice, demonstrând continuitatea conceptual` [i stilistic` a muzicii române[ti de gen.

AGERPRES

În[irarea numelor de autori este elocvent`: Anton Pann, Paul Constantinescu, Dan Dediu, Liviu D`nceanu, Dan Buciu, Mihail jora, Teodor Jarda, Vasile Sp`t`relu, Gheorghe Cucu („Preludiu“), Nectarie Frimu, Gavriil Musicescu, Gheorghe Cucu, Gheorghe Danga, Ioan D. Chirescu, Valentin Gruescu, Vasile Timi[, Felicia Donceanu, Ioan Alexandrescu, Irina Od`gescu, Radu Paladi, Sigismund Todu]` („I.C. Danielescu“). Cele dou` ansambluri au tr`s`turi comune: culoarea de mare transparen]` [i fine]e a sunetului, omogenitatea, flexibilitatea, diapazonul dinamic în general discret, sensibilitatea [i autenticitatea tr`irii, for]a de comunicare. Corul „Preludiu“ este profesionalizat prin consecven]a animatorului s`u; cel`lalt este [i el profesional (chiar dac` e compus din amatori), de asemenea prin munca plin` de har [i abnega]ie a mentorului s`u. Grani]ele se [terg când

Cele dou` ansambluri au tr`s`turi comune: culoarea de mare transparen]` [i fine]e a sunetului, omogenitatea, flexibilitatea, diapazonul dinamic în general discret, sensibilitatea [i autenticitatea tr`irii, for]a de comunicare

este vorba de talent, pricepere [i efort neostoit. Publicul simte, în]elege [i apreciaz`. În concert au fost [i câteva contribu]ii solistice perfect integrate (Robert Costin în „Floare albastr`“ de Sp`t`relu; Adina St`nescu în „Doamne Iisuse Hristoase“ de Cucu, Adrian C`linescu [i Bogdan Dumitru în „Pre Tine Te l`ud`m“ de Chirescu, Eduard Strâcn` în „Tat`l nostru“ de Gruescu. Cu totul remarcabil` a fost execu]ia la pian a lui Mihai M`niceanu (excelent muzician din tân`ra genera]ie) în partea a doua a programului sus]inut de ploie[teni, care au oferit [i ei câteva bisuri (între altele, „Dar de nunt`“ de Palladi, invitat s` sus]in` el însu[i partea de pian a acestei compozi]ii, care l-a consacrat înc` de pe la mijlocul veacului trecut). Am consemnat laudativ [i f`r` re]inere un concert care este înc` un pas important în ceea ce putem numi reabilitarea muzicii corale. Petre Codreanu


8 SEPTEMBRIE 2009

3

UN SUPLIMENT Cotidianul

Cel de-al doilea oaspete str`in al serii, Alberto Gazale, este un cântare] deosebit de inteligent, un actor bun care a construit atent complexul rol al lui Iago, pe care l-a interpretat nuan]at [i conving`tor

Elonga]ii maxime la „Otello“ Greu încerca]i au fost spectatorii serii cu „Otello“! Tempii ciudat de prelungi ai dirijorului Miguel Gómez-Martínez au dezlânat deseori discursul muzical [i tensiunea dramatic` a opusului, pauzele interminabile au epuizat subiectele colocviale ale publicului, c`ldura din sal` a f`cut s` curg` transpira]ia La conducerea ansamblurilor Operei Na]ionale din Cluj-Napoca, [eful de orchestr` a început bine. Mai apoi îns`, chiar de la schimbul de replici Iago-Roderigo, s-a strecurat o lentoare care a continuat pe alocuri (cvartetul din actul secund) [i a culminat în cea mai mare parte a actului al III-lea, supunând cânt`re]ii la eforturi de control al respira]iei. M` rog, e problema lor, dar filonul dramaturgic verdian a avut de suferit. F`r` îndoial`, Gómez-Martínez este o baghet` sigur` [i experimentat` îns`, conceptual, pare cel pu]in ciudat`. I-au convenit, desigur, pasajele Andante (actul al IV-lea) dar [i marele „concertato“ din actul al III-lea. Acolo, dup` un demaraj incert în scena furtunii, corul [i-a reg`sit tonusul,

în schimb al`murile s-au poticnit, alterând buna impresie general` l`sat` de instrumenti[ti. Nu [tiu dac` era nevoie ca pauzele s` capete dimensiuni aproape bayreuthiene, mai ales c` oferta... bufetului teatrului din Splai este limitat`. Schimb`rile de decor puteau fi f`cute mai rapid, nefiind vorba de construc]ii complicate. S` fi fost oare necesar un timp de recuperare pentru cânt`re]i, dup` ]es`turi vocale dificile, la tenor în special? L-am sim]it destul de contradictoriu pe regizorul Mihai M`niu]iu. Dup` startul într-o... nav` spa]ial`, ac]iunea s-a cantonat într-un teritoriu abstract, cu decoruri interesante (vitralii Tiffany [i fundaluri stilizate),

GABRIELA SAB~U

cu costume frumoase, clasice (autor Valentin Codoiu), dar cu g`selni]e stranii, puerile [i greu acceptabile. M` gândesc cu totul aleator la ritualul ini]iatic al focului, la distrugerea simbolurilor feminit`]ii sau la sinuciderea colectiv`, ca a unor sectan]i, a apropia]ilor lui Otello, dup` moartea acestuia. Lipsa de expresivitate a eroilor [i a corului a surprins, interpretul titular, tenorul Franco Farina, fiind campionul.

Vocea i-a ap`rut solid` [i penetrant`, dar uzura s-a perceput mai tot timpul, cu vibrato nepl`cut la notele acute. Bun, cu glas bine impostat, a fost baritonul Alberto Gazale, de[i greutatea [i subtilitatea „zicerilor“ lui Iago i-au r`mas pe ici, pe colo, str`ine. În cre[tere de form` pe parcursul serii, cu frumoas` frazare, a fost interpreta Desdemonei, soprana Carmen Gurban. Costin Popa

Otello, dep`[it de Iago [i Desdemona La sfâr[it de spectacol, zâmbetele largi ale dirijorului Miguel Gómez-Martínez ne-au dat de în]eles c` maestrul a fost foarte mul]umit. Noi, mai pu]in Dup` primele dou` acte, am fost convins` c` asist la un ambi]ios, dar nereu[it spectacol de provincie, cu interpre]i obosi]i sau nepreg`ti]i, cu un cor dezlânat, cu o orchestr` care se lupt` cu o partitur` pu]in prea grea [i cu un dirijor care nu s-a pus în prealabil de acord cu nimeni în ce prive[te tempii. Scenografia interesant`, spectaculoas` chiar cu proiec]iile mari (dar pentru mine, cel pu]in, la un moment dat, deranjante) în care marea se agit` furios sau ploaia cade non stop peste to]i [i peste toate, cu un decor mereu acela[i pentru întreaga sear` – ideal pentru scenele intime, dar impropriu masivelor desf`[ur`ri de for]e, mai ales

din primul act când membrii corului se înghesuie într-un spa]iu prea strâmt [i înalt [i se dezechilibreaz` des atunci când ajung pe margini. O regie care încearc` s` închege ceva, dar... nu reu[e[te. Dup` ultimele dou` acte îns`, am [tiut c` am asistat la un adev`rat spectacol de Festival Interna]ional [i asta datorit` mai ales regiei [i costumelor, frumuse]ii tabloului scenic ce uluie[te privirile [i în care cânt`re]ii au reu[it, în câteva momente – cele mai mari [i mai importante! –, s` fie cu adev`rat, [i vocal [i expresiv, la în`l]imea capodoperei verdiene. Nu stau s` aprofundez acum filo-

sofic detaliile de regie cu implica]iile lor de ritual japonez a[a cum, atunci când v`d o pictur` frumoas`, o admir în întregul ei armonios [i nu m` gandesc s` desfac pe loc frumuse]ea în detalii. Costumele, semnate Valentin Codoiu, au fost superbe – un amestec de opulen]`, str`lucire, delicate]e [i puritate iar felul în care frumuse]ea lor a fost „jucat`“ a dat, repet, tabloului scenic culoare [i expresivitate de substan]`. Mi[care pu]in`, dar suficient`, actul al patrulea simbolic redus la spa]iul patului alb, mereu centrul universului, [i, pe rând, altar de rug` [i altar de sacrificiu. Luminile (Jenel Moldovan) scald` brutal personajele uneori într-un alb care ]ip`. În „Otello“, celebrul tenor Franco Farina, cu succese mari adunate într-o cari-

er` îndelungat`, a salvat în final, prin experien]a sa uria[`, câteva momente dintr-un un rol care, ast`zi, îi dep`[e[te puterile. Marea scen` cu Aria Salciei [i apoi Rug`ciunea din actul al patrulea ne determin` s` uit`m pe loc toate nereu[itele sopranei Carmen Gurban [i s`-i recunoa[tem meritele unei Desdemone conving`toare vocal [i scenic. Cel de-al doilea oaspete str`in al serii, Alberto Gazale, este un cântare] deosebit de inteligent, cu o voce frumoas` [i expresiv`, un actor bun care a construit atent complexul rol al lui Iago, pe care l-a interpretat nuan]at [i conving`tor, de la prima la ultima not`. O evolu]ie frumoas` [i constant` pe tot parcursul spectacolului am apreciat [i la Sorin Lupu, interpretul rolului Cassio. Cristina Sârbu


4

FESTIVALUL {I CONCURSUL INTERNA}IONAL „GEORGE ENESCU“ 2009

Interviu Rare[ Trifan: „Sunt [i pentru tradi]ie, [i pentru experiment“ Directorul Operei Na]ionale din Cluj explic` de ce a fost ales „Otello“ la „Enescu“ 2009, ce viitor prevede pentru scena liric` româneasc` [i ce proiecte va dezvolta \n curând la Cluj De ce a]i ales tocmai spectacolul cu „Otello“ de Verdi pentru participarea la edi]ia 2009 a Festivalului „Enescu“? Alegerea produc]iei „Otello“ s-a f`cut împreun` cu directorul festivalului, dl Ioan Holender, considerând c` semn`tura lui Mihai M`niu]iu garanteaz` un spectacol de o ]inut` adecvat` Festivalului „Enescu“. Distribu]ia spectacolului este aleas` tot de c`tre dl Holender, m` refer la invita]ii str`ini, dirijorul Miguel Gómez – Martínez [i la cânt`re]ii Franco Farina în rolul titular [i Alberto Gazale în Iago. Pentru premiera clujean`, rolurile principale au apar]inut lui Marius Budoiu – Otello, Carmen Gurban/ Irina S`ndulescu – Desdemona, Oleg Ionese/{tefan Ignat – Iago. Preg`tirea muzical` – Horvath Jozsef. De ce a]i inclus \n repertoriul curent opera lui Stravinski „The Rake’s Progress“ sau, în traducere, „Cariera unui Libertin“? Cum au reac]ionat cânt`re]ii, orchestra, corul Operei, cum a reac]ionat publicul la o muzic` semnat` Stravinski, dar departe de ceea ce cunoa[tem [i catalog`m sub stilul Stravinski? „Cariera unui Libertin“ face parte dintr-o serie de premiere grupate în programul „Din Lumea Nou`“. Prima premier` din acest ciclu a fost „Candide“ de Leonard Bernstein. Muzica lui Bernstein [i regia lui Vincent Liotta au fost bine primite de

c`tre public [i ne-au convins c` „tr`im în cea mai bun` lume dintre toate lumile posibile“. Tango „operita“ „Maria de Buenos Aires“ a continuat seria premierelor na]ionale preg`tite de c`tre Opera clujean`, Astor Piazzolla fiind un compozitor al c`rui succes este garantat. Am avut [ansa colabor`rii cu un bandoneonist de talie mondial` - Marcelo Nisinman, care a lucrat chiar cu Piazzolla. Ca s` revin la întrebare, unii soli[ti cuno[teau partitura „Cariera unui Libertin“, a[a c` am avut o reac]ie pozitiv` din partea acestora. Corul [i orchestra au fost deruta]i ini]ial, mai ales corul a considerat c` este o lucrare care \i dep`[e[te posibilit`]ile. Totu[i, maestrul de cor [i dirijorul au reu[it într-un timp de repeti]ie scurt, cu care ansamblurile noastre nu sunt obi[nuite, s` preg`teasc` o premier` foarte bun`. Cu toate c` este o lucrare stravinskian` de dificultate medie pentru ascult`tor, am sesizat teama publicului fa]` de sonorit`]i cu care nu a fost familiarizat, fa]` de teme [i subiecte operistice care trec dincolo de simpla delectare. În calitate de regizor, sunte]i pentru tradi]ie sau pentru experiment ?

Sunt [i pentru tradi]ie [i pentru experiment, în func]ie de titlu. Sunte]i autorul unei versiuni scenice „Oedip“ de George Enescu. „Oedipul“ enescian a fost regizat de c`tre mine cu ocazia celei de a 75-a anivers`ri a înfiin]`rii Operei clujene. Este spectacolul meu la care ]in cel mai mult [i care mi-a adus satisfac]ia de a fi fost comparat cu montarea lui Andrei {erban, ambele produc]ii fiind realizate în 1995. Compara]iile au stârnit discu]ii aprinse, \ntre]inute de dna Ada Brumaru (care venise la premier`) [i de c`tre Iosif Sava. În 2007, am revenit la mitul oedipian, realizând premiera scenic` a operei „Oreste/Oedip“ de Cornel }`ranu, spectacol care a luat Premiul Na]ional pentru Arte, la categoria Muzic`. Care sunt rela]iile institu]iei pe care o conduce]i cu clasele de canto [i de regie de oper` de la Conservatorul clujean? Pe afi[ele noastre se reg`sesc multe voci ale Academiei de Muzic` „Gh Dima“. Mul]i fo[ti studen]i au plecat de pe scena noastr` pe scenele lumii. Rela]ia cu clasa

de regie este diminuat` din motive care ]in exclusiv de programarea premierelor [i spectacolelor noatre. Avem în proiect deschiderea unui studio de oper` pe care îl vom numi „Dimitrie Popovici Bayreuth“, dup` numele primului director al Operei clujene, iar în cadrul acestui studio, sper`m s` dezvolt`m rela]ia cu Academia de Muzic`. Cum vede]i ziua de mâine pentru scena liric` româneasc` în general [i scena liric` clujean`, în special ? Scena liric` româneasc` are nevoie de mai mult` vizibilitate în afara ]`rii, de spectacole realizate de creatori familiari cu tendin]ele actuale ale artei spectacolului [i de mai mul]i bani. Acelea[i lucruri sunt valabile [i pentru scena clujean`. La Cluj sper s` pot s` revitalizez repertoriul, s` refacem cât mai multe mont`ri cu regizori [i scenografi care [tiu ce înseamn` „spectacolul“ vizual. R`mâne de v`zut ce va aduce descentralizarea în cultur`, Clujul având un mare poten]ial pentru spectacolul liric, cu cele dou` institu]ii de oper` [i Academia de Muzic`. Cristina Sârbu


8 SEPTEMBRIE 2009

5

UN SUPLIMENT Cotidianul

„Opera este arta perfect`“ MIGUEL GÓMEZ-MARTÍNEZ

Miguel GómezMartínez, dirijorul spaniol care conduce orchestra Operei Na]ionale din Cluj cu opera „Otello“, vorbe[te despre cariera sa [i despre interpretul perfect al lui Otello

dirijor

„Otello“ este o oper` perfect`: nu exist` nimic f`r` un sens anume, nu sunt locuri goale, muzica reflect` perfect` ceea ce se \ntâmpl` pe scen`

Ce importan]` are opera, teatrul liric, \n via]a dirijorului Miguel Gómez-Martínez? Cu opera mi-am \nceput cariera artistic`, \n 1973, la Deutsche Oper Berlin, cu „Fidelio“, de Beethoven, iar din acel moment am dirijat foarte multe spectacole de oper`, peste tot \n lume. Reprezint` jum`tate din cariera mea. Cred c` opera este arta perfect`, pentru c` ea con]ine muzic`, mi[care, cuvinte; opera \nseamn` [i teatru, [i muzic`. Ce loc ocup` Giuseppe Verdi \n via]a dumneavoastr` artistic`? Un loc foarte important. Am dirijat foarte multe dintre crea]iile lui, nu am o list` la \ndemân`, dar cred c` sunt cam 14 titluri. De pild`, am dirijat „Don Carlo“ de 111 ori, iar „Otello“, de vreo 60 de ori... Este important pentru dumneavoastr` s` dirija]i „Otello“? Da, pentru mine este, \n afar` de „Falstaff“, cea mai mare oper` verdian`. Este o oper` perfect`: \n „Otello“ nu exist` nimic f`r` un sens anume, nu sunt locuri goale, muzica reflect` perfect` ceea ce se \ntâmpl` pe scen`. La fel ca \n „Falstaff“. Ave]i o \nregistrare preferat` cu „Otello“? Da, dar s` [ti]i c` atunci când lucrez o oper` pentru prima dat`, nu ascult nici o \nregistrare. Urm`resc partitura

lit`]ilor muzicale... |ns` ca personificare a lui Iago, era un stilist foarte bun, \l caracteriza extrem de bine.

[i \ncerc s` \n]eleg ce a dorit compozitorul.

aproape perfect ca muzicalitate, iar cu Jon Vickers nu am lucrat.

Este un lucru bun faptul c` nu asculta]i alte \nregistr`ri? Cred c` da, fiindc` nu sunt influen]at de nimeni, nici chiar de arti[tii pe care \i admir foarte mult. Nu urm`resc, \n orchestr`, sunetul altcuiva [i cred c` acest lucru este corect.

Dar cunoa[te]i filmul, cu Mirella Freni \n rolul Desdemonei, cu Peter Glossop \n Iago... Da, \ntr-adevar,Vickers era extraordinar ca sim] muzical [i o mare voce. Dar nu pot s` spun mai mult, pentru c` eu nu l-am v`zut pe scen`, \n spectacol.

Ce interpret al rolului lui Otello din secolul XX crede]i c` se apropie cel mai mult de perfec]iune? Del Monaco? Vinay? Vickers? Domingo? Cura? {i de ce? Oh, este o \ntrebare foarte dificil`! Cred c`, din punct de vedere vocal, cel mai aproape de perfec]iune a fost Mario del Monaco. Placido Domingo a fost

Aceea[i \ntrebare pentru rolul Iago.V` place un artist, \n mod special? Am lucrat cu cânt`re]i foarte buni, dar o experien]` foarte intens` a fost cea cu baritonul Peter Glossop. Era foarte intens \n interpretare. Nu doar vocal st`tea foarte bine, ci [i sub aspectul ca-

Ce calit`]i ar trebui s` aib` un tenor pentru a se apropia de idealul lui Verdi, pentru rolul Otello? |n primul rând, trebuie s` aib` o voce puternic`, o voce ... mare! Asta pentru a nu fi acoperit de orchestr`, pentru c`, \n anumite momente, ansamblul, \n opera „Otello“, este foarte intens [i exist` riscul ca interpretul s` nu se mai aud`! Este o problem` real`. |ns`, dincolo de asta, el trebuie s` poat` realiza, cu aceea[i voce puternic`. nuan]e de pianissimo foarte delicate [i asta e foarte dificil pentru o voce mare! Apoi sunt toate celelalte calit`]i necesare, cele de specific, pentru acest rol deosebit de intens care este Otello. A]i lucrat cu cei doi interpre]i invita]i \n aceast` produc]ie de la Bucure[ti: Franco Farina \n Otello [i Alberto Gazale \n Iago? Cu Franco Farina, de multe ori. Cu Alberto Gazale, \nc` nu. |n ultima vreme, am dirijat mai mult concerte simfonice [i nu mai [tiu toate vocile noi care apar. Dar a[tept s` \l cunosc [i s` lucrez cu el la Bucure[ti. Mihaela Soare


6

FESTIVALUL {I CONCURSUL INTERNA}IONAL „GEORGE ENESCU“ 2009

Cronic`&Carte Simbioz` dintre farmecul spontan [i echilibrul \n]elept |n recitalul de la Sala Mic` a Palatului, violoncelista Marie Hallynck [i pianistul Cédric Tiberghien s-au completat [i contrabalansat perfect Pentru un ochi cât de cât exersat, chiar de la citirea afi[ului, se contureaz` o idee despre gândirea arti[tilor respectivi, despre felul în care simt rela]iile subterane dintre muzici – modul în care acestea „merg“ sau „nu merg“ împreun` – ca s` nu mai vorbim de nivelul tehnic, cultura stilistic` etc. Reflec]ia mi-a fost provocat` de programul recitalului de sonate propus de violoncelista belgian` Marie Hallynk [i pianistul francez Cédric Tiberghien, doi tineri arti[ti cu o reputa]ie bine stabilit` în via]a muzical`: ea este prezent` în cele mai importante s`li de concert [i în cele mai prestigioase tov`r`[ii în muzica de camer` (pentru care are o deosebit` înclina]ie) iar de la 18 ani pred` violoncelul la importantul Conservator din Bruxelles; el este un virtuoz cu o carier` str`lucitoare, reprezentant de vârf al genera]iei sale, cu o biografie foarte dens` (turnee, discuri, premii etc.). Revenind la program, se poate spune c` în primul moment al`turarea lui Debussy cu Enescu este oarecum explicabil`, dar prezen]a lui Britten trimite dintr-o dat` c`tre un univers sonor foarte diferit. Sonata de Debussy, chiar dac` unii comentatori o consider` un ultim ecou al fl`c`rii genialit`]ii sale, are înc` lirismul [i ascu]imea desenului atât de caracteristice. Chiar indica]iile de expresie ale autorului sunt edificatoare [i vorbesc despre inten]iile sale: „fantasc [i u[or,

AGERPRES

ironic“. Rând pe rând, cele dou` instrumente î[i asum` conducerea discursului dar, de[i violoncelul are un rol aproape solistic, conlucrarea dintre ele a avut o precizie de ceasornic. Sincronizarea perfect` dintre cei doi [i paleta foarte larg` de nuan]e mig`los lucrat`, soliditatea construc]iei br`zdate de contraste puternice au convins pe deplin c` interpre]ii nu sunt doar simpli virtuozi (ca atât de mul]i, ast`zi), ci arti[ti adev`ra]i. Momentul central al programului a fost Sonata a doua în Do major de Enescu, lucrare dificil` care pune probleme grele nu numai tehnice, dar mai ales de concep]ie, pentru c` Enescu nu urm`re[te mai niciodat` scheme previzibile, \ns` men]ine totu[i leg`tura strâns` a p`r]ilor componente, clasicitatea temeliei. Lucru pe care tinerii interpre]i l-au în]eles perfect. De la

lini[tea cu care porne[te la drum pân` la „nebunia“ finalului „à la roumaine“, cântat cu o violen]` instrumental` [i o trepida]ie ritmic` paroxistice, desf`[urarea muzicii a demonstrat o coeziune [i o unitate admirabile; dac` frazarea ar fost mai pu]in riguroas`, mai „non[alant`“, mai „doinit`“ în flexibilitatea ei atât de particular` muzicii enesciene, ar fi existat un plus de autenticitate a ceea ce îns`[i interpreta a numit o „muzic` a p`mântului“. Amprenta compozitorului de opere se simte în vocalitatea Sonatei în Do major de Britten, c`reia i-au fost valorificate toate resursele expresive: largi suprafe]e cantabile, pasaje scherzando foarte dificile tehnic, momente dramatice [i medita]ie poetic`, imagini diversificate puse în pagin` cu o mare abilitate de scriitur`.

Ceea ce define[te demersul artistic al acestui excelent cuplu cameral este – bineîn]eles, dincolo de omogenitate [i perfect` coeziune instrumental`, care vin f`r` îndoial` [i din exerci]iul comun – o viziune identic` asupra partiturilor. Se cânt` foarte colorat, foarte nuan]at, pianul preia sonorit`]ile violoncelului [i invers, cello-ul se contope[te cu pianul, paleta de nuan]e dinamice este extrem de larg` [i variat`, fiecare moment î[i dobânde[te identitatea coloristic` urm`rit` apoi cu o logic` a transform`rilor bine condus`. Iar cei doi interpre]i se completeaz` [i contrabalanseaz` perfect: ea este extrem de dinamic`, de plastic`, de implicat`, are o bucurie de a cânta care se transmite, în timp ce el aduce ponderea, detaliul rafinat, soliditatea structurii. Elena Zottoviceanu


8 SEPTEMBRIE 2009

7

UN SUPLIMENT Cotidianul

Arma cu care-[i cucere[te Brovtsyn publicul, chiar dac` vrea s` induc` ideea efortului pe care îl face de a fi perfect, sau mai bine zis, de a cânta f`r` cusur, este tocmai imprevizibilul

Farmecul nocturn al lui Brovtsyn „Anotimpurile“ au cucerit. Brovtsyn – aproape necunoscut publicului nostru – a fost, f`r` îndoial`, primit în „familia“ ascult`torilor de toate categoriile Sigur c` Brovtsyn este un arcu[ virtuoz. Într-adev`r, flexibilitatea, agilitatea, u[urin]a cu care str`bate pasajele cele mai dificile se remarc` de la primele pagini ale opusului s`u preferat... Pentru c` se pare c` îi face mare pl`cere s` cânte Vivaldi. {i mai ales „Anotimpurile“. Dar cred c` arma cu care-[i cucere[te publicul, chiar dac` vrea s` induc` ideea efortului pe care îl face de a fi perfect, sau mai bine zis, de a cânta f`r` cusur, este tocmai imprevizibilul. Bineîn]eles, în limitele permise de stil, de epoc`. Toate par bine gândite [i puse în pagin` – vezi Largo-ul prim`v`ratec sau Alegro-ul Iernii. Dar exist` un plus de emo]ie, de vibra-

pentru echilibrul perfect dintre originalitate [i rigoare?!

]ie, de culoare la fiecare mi[care, la fiecare anotimp care, dincolo de poezie, de sonetul folosit de compozitor ca motto, cap`t` în t`lm`cirea lui Boris Brovtsyn amprenta sa personal`, bucuria lui de a ad`uga tu[euri nea[teptate. {i cred c` asta î[i dore[te [i melomanul: formule

inedite, originale, prin care capodopere din toate timpurile s`-l surprind`, s`-l cucereasc`… Nu vorbim noi mereu despre „tinere]ea capodoperelor“? {i cine altcineva ar reu[i s` le ]in` mereu vii [i interesante decât muzicieni tineri, st`pâni pe arta lor, gata oricând s` pledeze

Rela]ia lui Brovtsyn cu Orchestra de Camer` a Filarmonicii „George Enescu“ a func]ionat elegant, corect – exceptând dialogurile cu viola sau violoncelul, care p`reau voci din lumi total diferite [i se articulau cu greutate. Iar bucuria reascult`rii celebrului opus – într-o astfel de companie – s-a manifestat f`r` rezerve. P`cat c` cele trei simfonii abordate în deschidere nici m`car nu au avut harul de a preg`ti atmosfera „Anotimpurilor. O curiozitate, dar a[a au gândit instrumenti[tii, a[a au dorit, a[a li s-a p`rut, probabil, mai atractiv` t`lm`cirea compozi]iilor respective: cu o anume duritate scolastic`, f`r` poezie, f`r` c`i de mijloc, cu treceri abrupte la nuan]e extreme. Culmea este c`, fiind profesioni[ti de marc`, puteau s` se lanseze în orice alt` abordare, dar alegerea a fost a lor. O sear` Vivaldi sub cupola Ateneului! Bogat` în clipe minunate, în care î]i era greu s` spui – apropo de farmecul solistului – cine câ[tig` competi]ia dintre notele partiturii [i fantezie... Dar [i domolit` de momente mai pu]in fericite. Smaranda O]eanu-Bunea

Enescu \n presa vremii Dou` volume de articole de pres` fac un prim pas în acoperirea unei pete albe din documenta]ia despre George Enescu Florinela Popa [i Camelia Anca Sârbu semneaz` lucrarea „Documente din Arhiva Muzeului Na]ional «George Enescu»: Articole de pres` despre George Enescu“, ap`rut` \n 2009 \n dou` tomuri: volumul I (1895-1909) [i II (1910-1911), la Editura Muzical`. Pare incredibil c` atâtea informa]ii au z`cut timp de peste cincizeci de ani în arhiva Muzeului Na]ional „George Enescu“, f`r` s` fie aduse la lumin`.

Deocamdat`, peste 600 de pagini fac publice 515 articole de pres` din România [i din str`in`tate, dintre anii 1895-1909 (volumul I) [i 1910-1911 (volumul al II-lea), articole aflate în colec]ia proprie compozitorului. Este evident c` demersul r`mâne deschis, iar cele dou` tinere autoare mai pot lucra ani buni la completarea acestei bibliografii adnotate. Florinela Popa [i Camelia Anca Sârbu au reu[it s` alc`tuiasc` sute de fi[e ad`ugate facsimilelor articolelor respective, urmând zece criterii riguroase de catalogare [i descriere. Putem astfel citi (integral sau par]ial) articolul vechi, dar [i comentariul actual care pune în rela]ie evenimentul (concertul) cu cel care l-a consemnat sau ofer` necesare explica]ii suplimentare. Un acest tip de restituire

ingenioas` [i mai pu]in obi[nuit` – chiar dac` implic` o munc` ingrat` a sort`rii, ordon`rii, compar`rii documentelor vechi – devine atractiv pentru cititor. Se configureaz` cronologic nu doar modul de receptare a interpretului [i (mai pu]in, deocamdat`) compozitorului Enescu, dar [i implicit un tablou de epoc`, un stil de a consemna sau de a scrie despre via]a muzical` din jur de 1900. Cum era [i firesc, un amplu studiu introductiv sintetizeaz` ideile con]inute în documente: pe de o parte în presa de limb` francez` [i român` (Camelia Anca Sârbu), pe de alta în cea de limb` englez` [i german` (Florinela Popa). Cercetarea personalit`]ii enesciene prime[te astfel nu numai noi surse, dar [i dou` eseuri care le pun în valoare, le analizeaz` profesionist.

Privind în ansamblu travaliul celor dou` tinere autoare, m-am întrebat dac` nu au fost ghidate [i de experien]a muzicologic` [i muzeografic` a Clemansei Liliana Firca. Fie c` da, fie c` nu, pare c` [tafeta între genera]ii nu s-a pierdut: cele dou` cercet`toare au reu[it s` îmbine cu dezinvoltur` activitatea deloc spectaculoas`, [i în aceea[i m`sur` dificil` de muzeograf cu cea de muzicolog. Poate c` volumele alc`tuite de ele nu aduc nout`]i zdrobitoare – este ceea ce afirm` [i muzicologul Clemansa Liliana Firca într-un consistent Cuvânt înainte – dar devin instrument de lucru indispensabil. {i promit, de fapt oblig` la continu`ri. Valentina Sandu-Dediu


8

FESTIVALUL {I CONCURSUL INTERNA}IONAL „GEORGE ENESCU“ 2009

Cronic` Fredrik Ullen, un maestru care \i provoac` pe compozitori Ullen a „oficiat“ la altarul fidelit`]ii fa]` de multiplele indica]ii enesciene, cu o supunere inteligent`, venerant`, precum un preot ce aduce sublime ofrande Este o mare bucurie s` g`se[ti pe afi[ele Festivalul Interna]ional „George Enescu“ lucr`ri ale muzicianului c`ruia îi este dedicat acest eveniment de talie mondial`. Pianistul suedez Fredrik Ullen, n`scut la Vasteras, în 1968, a t`lm`cit Sonata a treia pentru pian, op. 24 în Re major (1933), într-o manier` remarcabil`, reu[ind s` redea cele mai fine detalii într-o valabil` modalitate stilistic`, sprijinit de o tehnic` impecabil` [i cu o uria[` dragoste fa]` de muzica Maestrului. Sonata a avut lumina spiritualit`]ii de geniu a autorului ei. Cu ea, cu Sonata a treia, s-a încheiat recitalul ce a adus, în cea rece [i ploioas` duminic` de 6 septembrie, un num`r – nu mare, dar elevat – de melomani în Sala Mic` a Palatului, melomani care au cerut [i au [i primit un bis: piesa „Sfânta Dorothea“, de Franz Liszt. De remarcat [i faptul c` Fredrik Ullen este un remarcabil interpret al lui Liszt. Recitalul din seria „Enescu [i contemporanii s`i“ a început cu Piesa a IX-a pentru pian de Karlheinz Stockhausen, compus` în 1954 [i rescris` în 1961, potrivit` pentru acest moment prin sonorit`]ile sale de debut, din prima secven]` dintre cele 33, ce fac trimitere la clopote, anun]ând ceva fundamental, ceva de luat aminte.

AGERPRES

Au fost apoi dou` Studii de György Ligeti: nr.7, „Galamb borong“ (Porumbel trist) [i nr. 8, „Fém“ (Metal), cumplit de dificile, scrise de un muzician ce nu a fost pianist [i a notat pe partitur` sonorit`]i ce povestesc imagini fabuloase care pun interpretul la grele încerc`ri tehnice. Studiile, toate, au fost compuse de-a lungul multor ani, fiind grupate într-o serie spre finalul vie]ii muzicianului, trecut în nefiin]` în urm` cu trei ani, în 2006. Nici „Cantéyodjayâ“ de Olivier Messiaen, datat` 1948 – un mozaic sonor din 30 de elemente inspirate de muzica hindus` –, nu a fost o provocare u[oar`. Sonata a treia pentru pian, op. 23 în fa diez minor, de Alexandr Scriabin – lucrare care, prin datarea ei în timp: 1897 – 1898, ne-a ancorat în finalul secolului al XIX-lea – a fost [i ea perfect` de la detalii tehnice pân` la har.

|n partea a II-a a recitalului, înainte de Sonata enescian`, Fredrik Ullen a prezentat „Evryali“ de Yannis Xenakis, pies` scris` în 1973 de muzicianul grec, n`scut pe p`mânt românesc, o fioroas`… meduz` – evryali – venit` din mitologia greac` pân` pe claviatur` [i în leg`tur` cu care nu a[ putea decât s` repet elogiile deja enun]ate privind tehnica [i transcenden]a des`vâr[ite! De astfel de interpre]i au nevoie to]i compozitorii, dar mai cu seam` cei din zilele noastre. Pe drept cuvânt, prestigioasa revist` „Gramophone“ l-a numit pe Fredrik Ullen „maestru al provoc`rilor [i al surprizelor“. Da, a[a este; este un maestru care \i provoac` pe compozitori s`-i dedice lucr`ri ale c`ror dificult`]i nu au cum s`-l dep`[easc`. Îi po]i cere unui astfel de pianist performan]e de neimaginat, aparent imposibil de realizat. Cu certitudine c`

are modalit`]i speciale de înv`]are, de escaladare a problemelor tehnice chiar [i prin experien]a dobândit` ca om de [tiin]` la „Stockholm Brain Institute“, unde se ocup` de cercetarea dezvolt`rii creierului muzicienilor. Cu certitudine, [tie multe despre procesul simultan al derul`rii fizice [i psihice complexe, petrecut în timpul interpret`rii. Experien]a aceasta l-a ajutat s` dep`[easc` nepl`cuta, surprinz`toarea [i nedorita participare sonor` a … scaunului pe care [edea la recitalul minunat pe care ni l-a oferit. Nefericita mobil` a scâr]âit cu frenezie tot timpul, la orice mi[care a pianistului, ad`ugând ritmuri [i melodii paralele cu autorii t`lm`ci]i. P`cat! Peste toate acestea, Fredrik Ullen a cântat splendid. Ecaterina Stan


8 SEPTEMBRIE 2009

9

UN SUPLIMENT Cotidianul

Comori de art` baroc` „Il Giardino Armonico“ a parcurs pân` acum un repertoriu uria[, p`strând un echilibru între capodoperele cunoscute [i noutatea care-i preocup` permanent pe membrii s`i

Dup` serii de crea]ii de Bach, Handel, Vivaldi, Biber, Locke, ei au adus la lumin` zeci de nume care pân` nu de mult ne erau str`ine, revelând frumuse]ea [i complexitatea unor lucr`ri uitate. De audi]ia câtorva dintre acestea ne-am bucurat [i noi, duminic` seara, la Ateneu. Imaginea pe care o avem ast`zi despre muzica secolelor XVII [i XVIII este mult mai cuprinz`toare decât era cu câteva decenii înainte. Aceasta, datorit` unor muzicieni care, cu pasiune, cu bun gust, dar [i cu sim] [tiin]ific, îndr`gosti]i de arta Barocului [i mai ales dornici de a g`si veridicitatea, au pornit s` reînvie instrumente de mult uitate, au cercetat tratatele epocii pentru a [ti s` le mânuiasc`, au studiat stilurile diverselor [coli formate atunci, modul de frazare [i ornamentare a liniilor melodice, redarea ritmic` – în fine, toate am`nuntele care constituie opera muzical` dar [i actul interpretativ. În rândul acestora se situeaz` în prim plan membrii ansamblului italian „Il Giardino Armonico“, fondat înc` din anul 1985, la Milano, de flautistul [i dirijorul Giovanni Antonini [i de lautistul Luca Pianca. Fiecare dintre membrii forma]iei, ale c`rei dimensiuni se schimb` în func]ie de necesit`]ile fiec`rei partituri, este un instrumentist cu studii speciale [i înalt nivel artistic. Trebuie s`-l men]ion`m [i pe concertmaistrul Enrico Onofri, un violonist de clas` interna]ional` [i to-

GABRIELA SAB~U

todat` profesor. Rezonan]a realiz`rilor lor a p`truns peste tot în lume. Impresia pe care o ai ascultându-i în sal` pe ace[ti muzicieni este îns` mult mai puternic`. Sonoritatea de o maxim` [lefuire, cald` [i colorat`, transparen]a, în ciuda sincroniei [i omogenit`]ii perfecte, sunt create cu o intens` participare a fiec`ruia dintre instrumenti[ti. Frazele se unduiesc elegant, cu arcuri dinamice permanente care nu altereaz` linia pur`, nonvibrat`, a emisiei instrumentale. Astfel, cine a auzit pân` acum de Giovanni Battista Ferrandini [i de a sa cantat` „Il Pianto di Maria“, atribuit` gre[it lui Handel? Ce armonii cromatice zguduitoare, ce recitative dramatice [i ce desene melodice pline de inspira]ie în aceast` muzic`... La fel, impresionant, a sunat aria din „Il Mar-

tirio di S. Lorenzo“ de Francesco Conti, muzician de curând redescoperit. Revela]ii am avut [i cu lucr`rile lui Antonio Caldara, Biagio Marini, Johann Georg Pisendel sau Sigmund Leopold Weiss (cu Luca Pianca la l`ut`), dovezi de real` m`iestrie componistic`. Ceea ce ne demonstreaz` de asemenea ansamblul italian este c` [i în crea]ia marilor muzicieni recunoscu]i mai exist` multe pete albe. Am ascultat astfel un Concert „Madrigalesco“, Sonata „Al Santo Sepulcro“ [i Simfonia „Al Santo Sepulcro“ de Antonio Vivaldi. {i, într-o nou` hain`, celebrul Lamento d’Arianna de Claudio Monteverdi transformat în „Pianto della Madonna“. A[adar, nou [i vechi într-o secven]are fascinant`, pornind de la tema „Il Pianto di Maria“ – înc` o dovad` a modului creator în care pot fi prezentate

piesele într-un concert. Voci dintre cele mai renumite au colaborat cu instrumenti[tii ansamblului „Il Giardino Armonico“. În seara de la Ateneu, am avut fericita ocazie de a o auzi pe mezzosoprana elve]ian` Marie-Claude Chapuis, o interpret` nu numai cu o voce frumoas`, dar cu o palet` expresiv` incredibil de variat`, de la [oapt` la strig`t, de la linia calm` la recitativul abrupt, tragic. Aria „Mein Heiland“ de Telemann oferit` în bis a adus un farmec în plus programului. Toat` admira]ia pentru Giovanni Antonini, un dirijor pasionat, dar [i un interpret virtuoz la flaut drept [i chalumeau (un str`mo[ al clarinetului), ca [i pentru to]i ceilal]i instrumenti[ti ai acestui ansamblu care ne-au creat o sear` excep]ional`. Olga Grigorescu


10

FESTIVALUL {I CONCURSUL INTERNA}IONAL „GEORGE ENESCU“ 2009

|n program |mi place lumea teatrului Fondator al ansamblului Les Arts Florissants, pe care \l va dirija la Bucure[ti cu oratoriul „Susanna“ de Händel, William Christie se descrie adesea ca un american care tr`ie[te \n Europa Anul acesta se împlinesc trei decenii de când a luat fiin]` ansamblul „Les Arts Florissants“. A]i programat manifest`ri speciale pentru a marca acest eveniment? Avem o mare aniversare programat` la Londra, la Paris [i la New York. Inten]iona]i s` oferi]i publicului în primul rând muzic` francez` (a[a cum a]i început) sau al`tura]i [i Händel sau Purcell sau al]i creatori ce fac parte din vastul dvs. repertoriu? Vom avea programe cu toate tipurile de muzic` pe care le-am abordat: vom cânta muzic` francez`, dar vom cânta [i muzic` italian`, german` [i englez`… |n]eleg c` a]i acordat un loc aparte lui Händel în concertele de anul acesta; a]i c`utat voci speciale pentru asemenea roluri? Nu… Tipul de falsetto-alto al vocilor masculine este folosit de mul]i, mul]i ani în acest repertoriu [i suntem foarte bucuro[i s` avem glasuri extraordinare precum Max Cencic… |n acest an ave]i în agend` [i Messia de mai multe ori, [i Iulius Caesar, a[adar oratorii [i opere de Händel… Exist` aspecte interpretative muzicale care separ` aceste domenii? Nu… |ntre oper` [i oratoriu? Întâmpl`tor, oratoriile sunt în englez`, aceasta ar fi singura deosebire ….[i poate c` s-ar putea spune c` partitura solicit` mai mult corul decât în opera seria…

A]i lucrat cu mul]i regizori, cu multe personalit`]i din domeniu… |n lista acestora am v`zut [i numele lui Andrei {erban. Am colaborat la „Indiile Galante“, la Paris. L-am întâlnit pe Andrei când eram la New York – era [i el la Universitatea Columbia – [i am lucrat foarte bine împreun`.

Nu am început doar cu muzica francez`… Dac` urm`ri]i discografia, g`si]i [i Monteverdi sau Purcell în înregistr`rile din acea perioad`… A[adar nu a fost doar muzica francez` ci [i cea italian`, englez` sau german` în aten]ia noastr` [i în perioada de început, când preocup`rile se îndreptau mai ales spre muzica secolelor XVII-XVIII.

Una mult mai redus` decât în anii trecu]i.

Unii cronicari vorbesc despre dvs. nu numai ca despre un mare muzician ci [i ca despre un om de teatru; ce vor s` spun` cu asta? |mi place teatrul foarte mult. |mi place s` dirijez în lumea teatrului, m` simt foarte bine s`-mi împart activitatea între teatru [i podium, îmi plac actorii care cânt`…

Ce alte titluri din crea]ia lui Händel aduce]i pe afi[ în acest an? Avem destul de multe pagini händeliene în program în acest an: „Iuda Macabeul“ la Festivalul de la Edinburgh [i mai multe alte lucr`ri.

Chiar dac` biografia dvs. a fost atât de mult legat` de activitatea Ansamblului Les Arts Florissants, func]ioneaz` acesta [i în afara baghetei lui William Christie? Desigur c` da… Avem doi colegi foarte buni – Paul Agnew [i Jonathan Cohen, care m` ajut` [i care dirijeaz` [i ei apari]ii ale forma]iei.

Pentru muzica lui Händel ave]i nevoie de „actori care cânt`“ sau de muzicieni în primul rând? De ambele categorii! Dac` ai de-a face cu opera, ai nevoie de amândou`! Se spune c` a]i pornit activitatea cu forma]ia „Les Arts Florissants“ cu muzica francez`: s-a întâmplat a[a pentru c` v` afla]i pe teritoriu francez?

Pentru publicul bucure[tean oratoriul Susanna va constitui un eveniment deosebit, cu valoarea unei premiere c`ci, se pare, nu a mai fost prezentat aici de foarte mult timp. V-a atras în mod special acest opus? Tot ceea ce dirijez îmi place! Am ales „Susanna“ pentru c` eu consider c` este o lucrare foarte bun`. A]i acordat mereu aten]ie [i crea]iei contemporane; care e ponderea acesteia în preocup`rile dvs. actuale?

Cânta]i în schimb mult` muzic` clasic`: Mozart [i al]i autori… Mult Mozart, este adev`rat... Acum câteva luni am dirijat Mozart la Metropolitan Opera House din New York [i cânt mult Mozart, dar [i Haydn…

{tim c`, de asemenea, preda]i. Am predat întotdeauna! Ce înseamn` proiectul „Le jardin des voix“ pe care l-a]i ini]iat? Aducem cânt`re]i tineri cu care form`m o echip` pentru un program anume [i apoi cânt`m acest program în câteva s`li excelente din Europa [i din Statele Unite. Anca Ioana Andriescu


8 SEPTEMBRIE 2009

11

UN SUPLIMENT Cotidianul

Les Arts Florissants sunt sus]inu]i de Ministerul Culturii din Fran]a, de ora[ul Caen, de Regiunea Basse – Normandie [i de IMERYS. Les Arts Florissants au sediul permanent la Teatrul din Caen. Les Arts Florissants s`rb`toresc \n acest an a 30-a aniversare.

„Susanna“ – oratoriu în trei acte de Händel Opera omnia a lui G.F. Händel cuprinde un num`r impresionant de lucr`ri destinate scenei. Între acestea sunt cunoscute 40 de opere [i 28 de oratorii

Mar]i, 8 septembrie 2009, ora 17.00

Ateneul Român

CONCERTE CAMERALE Corul [i orchestra „LES ARTS FLORISSANTS“ Dirijor: WILLIAM CHRISTIE Soli[ti: Susanna: Sophie KARTHÄUSER, sopran` Joacim: Max Emanuel CENCIC, contratenor Chelsias: Maarten KONINJSBERGER, bas Primul batrân: William BURDEN Al II-lea b`trân: Alan EWING Daniel: David DQ LEE Slujitorul: Emmanuelle DE NEGRI Un judec`tor: Ludovic PROVOST Program: Haendel – Oratoriul „Susanna“ (1749) HWV 66 Oratoriu în trei acte Libret atribuit lui Newburgh Hamilton

Într-un exerci]iu de admira]ie, Ludwig van Beethoven l-a numit pe G.F. Händel „cel mai mare muzician al tuturor timpurilor“, iar Joseph Haydn a f`cut ca renumele acestuia s` planeze asupra capodoperei simfonice „Ursul“. Un alt admirator celebru al compozitorului G.F. Händel (1685 – 1759) a fost savantul Isaac Newton despre care se spune c` ar fi afirmat cu ocazia particip`rii sale la repeti]ia operei „Radamisto“ urm`toarele: ,,Händel este riguros ca un german, dar inspirat ca un englez“. Spre deosebire de operele sale, care nu au avut toate parte de succese fulminante, oratoriile au ajuns mai u[or pân` la inimile melomanilor. Inovator în perimetrul formelor muzicale, Händel a metamorfozat oratoriile sale într-o rezultant` a mai multor secole de contrapunct [i armonie, întâlnirea artei [i credin]ei germanilor din nord cu tradi]ia structurii muzicale italiene generând for]a creatoare a compozitorului saxon. Cu toate c` exege]ii l-au caracterizat ca pe „un compozitor la mod`“, geniul robust al lui Händel i-a asigurat

dreptul la eternitate în cultura muzical` universal`. Prin oratorii, compozitorul a oferit contemporanilor s`i o form` de art` necesar` unei anume receptivit`]i pe care are meritul de a fi intuit-o. Se pare c`, din aceast` perspectiv`, scriitorul Romain Roland a lansat o ipotez` seduc`toare afirmând c` „geniului nes`]ios al lui Händel nu i-a ajuns muzica proprie, ci a sim]it nevoia s` o creeze pe aceea a altora“. Dominante ale crea]iilor muzicianului se pot recunoa[te [i în oratoriul „Susanna“ compus în vara anului 1748 (iulie – august) [i prezentat în premier` acum 260 de ani, la 10 februarie 1749, pe scena Teatrului Regal Covent Garden din Londra. Al`turi de realizarea subtil` a portretului individual, cheia oric`rei dramaturgii, G.F. Händel este magistral [i în tablourile descriptive, în scenele idilice sau conflictuale – momente în care vizualul este sugerat muzical cu o unic` [i extraordinar` plastic`. Libretul oratoriului, atribuit lui Newbourg Hamilton se bazeaz` pe textele apocrife „Susannah“ din Vechiul Testament.

Povestea Susannei se constituie într-o pild` moralizatoare. Frumoasa so]ie a lui Ioachim era cunoscut` drept o femeie credincioas` [i virtuoas`. Din cauza imoralit`]ii a doi b`trâni care îndeplineau temporar func]ia de judec`tori, Susanna devine victima înscen`rii acestora. Cei doi, care oficiau adun`rile de judecat`, erau g`zdui]i în casa lui Joacim, unde iudeii veneau s` asculte sentin]ele. Dup` terminarea judec`]ilor, la l`sarea serii, femeia obi[nuia s` se plimbe prin gr`dina casei gândindu-se la fericirea al`turi de so]ul ei, un b`rbat demn [i drept (recitativ [i aria Susannei: On Joachim may every joy attend/ Bending to the throne of glory). Într-o sear`, Susanna le porunce[te servitoarelor ei s`-i aduc` uleiurile parfumate pentru baie. V`zând-o singur`, cei doi b`trâni încuie poarta gr`dinii [i o asalteaz` cu insisten]ele lor neru[inate. Ea refuz` categoric avansurile lor (ter]et cei doi b`trâni [i Susanna: Away, ye tempt me both in vain). B`rba]ii îns` o amenin]` cum c` vor m`rturisi în fa]a so]ului ei, Joacim, c` au v`zut-o stând sub un copac milenar în bra]ele unui tân`r.

Speriat`, Susanna strig` dup` ajutor. La apari]ia so]ului [i a servitorilor, dar [i a rudelor Susannei, cei doi intrigan]i o acuz` public pe femeie de adulter (corul: The cause is decided). V`zând c` minciunile sunt crezute, Susanna se roag` [i cere ajutorul lui Dumnezeu. Acesta o aude [i de[teapt` duhul sfânt în pruncul Daniel, care începe a vorbi. Prin glasul copilului, Dumnezeu îi mustr` pe israeli]i pentru c`, f`r` s` fi cercetat adev`rul faptelor, o condamn` pe Susanna (corul Impartial heav’n). Daniel cere în fa]a tuturor ca acei doi b`rba]i s` fie interoga]i separat. Întrebându-l pe fiecare sub ce copac au z`rit-o pe Susanna cu acel tân`r, unul a r`spuns c` era un mesteac`n, iar cel`lat c` a v`zut un salcâm. Dovedi]i ca martori fal[i, cei doi b`trâni sunt condamna]i la moarte dup` legea lui Moise. Joacim [i Susanna, împreun` cu rudele ei [i cu participan]ii la dreapta judecat` oficiat` de Daniel pream`resc numele lui Dumnezeu [i laud` virtutea Susannei (corul final: A virtuose wife shall soften Fortune’s frown). Ana Buga


12

FESTIVALUL {I CONCURSUL INTERNA}IONAL „GEORGE ENESCU“ 2009 Concert oferit de

|n program Muzica lui Beethoven ca lec]ie de via]` De la respectarea tiparelor statuate de predecesori la manifestarea spiritului inovator, Beethoven a parcurs un drum jalonat de capodopere care justific` supranumele „Titanul“

Mar]i, 8 septembrie 2009, ora 19.30

Sala Mare a Palatului

MARI ORCHESTRE Filarmonica „George Enescu“ Dirijor: MAXIM VENGEROV Soli[ti: HORIA MIHAIL – pian, ALEXANDRU TOMESCU – vioar`, R~ZVAN SUMA – violoncel Program: LUDWIG VAN BEETHOVEN Uvertura „Leonora“ nr. 3 în Do major, op. 72 Triplul concert pentru pian, vioar`, violoncel [i orchestr` în Do major, op. 56 Allegro, Largo, Finale. Rondo alla Pollaca

Pauz` Nume de prim` m`rime în istoria muzicii universale, Ludwig van Beethoven (1770 – 1827) este ultimul dintre cei trei clasici vienezi (ceilal]i: Haydn, Mozart) care au înrâurit puternic evolu]ia gândirii [i expresiei muzicale. În clasicism s-au des`vâr[it simfonia, concertul instrumental, sonata (ca gen [i form`), genurile camerale. Beethoven a excelat în toate, experimentând tehnici componistice noi, consolidând clasicismul [i prefigurând romantismul. Prin excelen]`, muzica lui reprezint` confruntarea dintre bine [i r`u, dintre sublim [i josnic, dintre frumos [i hidos: este corespondentul sonor al dezbaterilor de idei din epoc`. De aceea, foarte adecvat` din acest punct de vedere [i, astfel, predilect` a clasicismului la culme ilustrat de Beethoven a fost cea a sonatei, în care se ciocnesc [i se „încaier`“ dou` idei (în principiu [i schematic), cea „biruitoare“ dezv`luind op]iunea estetico-filozofic` a compozitorului. Drept pild` st` Uvertura „Leonora“ nr. 3, una dintre cel patru compuse de Beethoven pentru unica sa oper`, „Fidelio“, op. 72, scris` între 1805 [i 1814 (ultima versiune, cea la care ne referim, a doua, a avut premiera în 1806 la Theater an der Wien). Uver-

Romanian Piano Trio: Alexandru Tomescu, Horia Mihail, R`zvan Suma

tura, dup` introducerea lent` (ca în prima parte a majorit`]ii simfoniilor clasice), are la baz` teme contrastante, preluate din discursul personajelor principale, m`iestru expuse [i dezvoltate, cu rezolvare semnificând triumful drept`]ii slujite cu fidelitate. De[i contemporan cu „Eroica“ [i „Fidelio“, Triplul concert (1803-1804) are un caracter mai destins. La prima audi]ie (mai 1808), partea pianului a fost interpretat` de Beethoven însu[i. Într-o scrisoare c`tre editorul Härtel, autorul precizeaz`: „Un concert cu astfel de trei voci concertante reprezint` totu[i ceva nou“. Prima parte are prospe]ime melodic` [i, pe alocuri, sun` cameral (primul opus beethovenian este dedicat trioului cu pian!). Împletirea discursului protagoni[ti/ansamblu denot` echilibru: scurta introducere orchestral`, expunerea soli[tilor, tema secund` etc. nu se situeaz` în opozi]ie, ci în atmosfera calm`, proprie epocii vieneze senine. Largoul central – [i de durat` relativ redus` – este plin de culoare, contrasteaz` cu înfocatul final, un rondo „alla Polacca“ (indica]ia va face carier` în diverse concerte ulte-

rioare, de factur` romantic`), în care soli[tii se întrec în virtuozitate (îndeosebi pianul). Simfonia nr. 5 este cunoscut` [i sub denumirea de „a destinului“. Anecdotica se ]ese în jurul celor patru sunete incipiente ([i mereu, într-o form` sau alta, prezente pe parcursul lucr`rii), care ar închipui b`taia în u[` a destinului. Nu acest am`nunt, în fond nesemnificativ, justific` celebritatea simfoniei, care se explic` prin neobi[nuita – [i excelenta – organicitate constructiv`, prin travaliul componistic de mare fine]e, prin instrumenta]ia de rar` expresivitate, prin justa cump`nire a detaliilor în raport cu întregul, prin propor]iile acestora. Edificarea primei p`r]i se a[az` pe formula ritmic` [i melodic` de admirabil` concentra]ie, pe exploatarea acesteia la maximum, evitând îns` orice senza]ie de monotonie. Caracterul voli]ional al acestui motiv iese biruitor în lupta cu molatica tem` secund` care apare dup` puternicul semnal de corn (chiar [i sub acesta, auzim la coardele grave ritmul incipient). Partea secund`

Simfonia nr. 5 în do minor, op. 67 Allegro con brio, Andante con moto, Allegro, Allegro este o tem` cu varia]iuni care aduce o oaz` de lini[te (aparent` îns`, pentru c` m`sura ternar` aminte[te de structura motivului celebru); ea culmineaz` cu sinteza din coda [i deschide calea penultimului allegro, care, ini]ial, împlete[te – unificându-le – contrariile: avântul cu blânde]ea tematic`, preg`tind explozia de acorduri atât de înrudite cu motivul incipient. Este un scherzo al c`rui trio polifonizat nu sl`be[te vigoarea p`r]ii. Finalul (al doilea allegro) izbucne[te triumfal, într-o cascad` de acorduri, ca un mar[ al împlinirii. Aici r`sun` reminiscen]e din cele anterior auzite, ca într-o retrospectiv` a drumului parcurs pân` la apoteoz`. Apoteoz` care se încheie cu nenum`rate acorduri afirmative: omul poate învinge destinul dac` are voin]a [i puterea de a-[i câ[tiga libertatea în lupta cu potrivniciile existen]ei. Considera]iile noastre pe marginea programului sunt palide pe lâng` for]a mereu proasp`t` a muzicii Titanului: s` i-o ascult`m cu aten]ie, c`ci este o lec]ie de via]`. Petre Codreanu


8 SEPTEMBRIE 2009

13

UN SUPLIMENT Cotidianul

Simpozion Enescu, subiect pentru muzicologi din urm`, se dovede[te motorul întregii partituri.“

În perioada 5-8 septembrie, în cadrul Muzeului Na]ional „George Enescu“ din Bucure[ti se desf`[oar` lucr`rile celei de a XV-ea edi]ii a Simpozionului „George Enescu“ Particip` cercet`tori din Statele Unite, Italia, Fran]a, Germania, Marea Britanie, Danemarca, Suedia, Republica Moldova [i România. Printre principalele teme propuse se num`r` prezentarea unor partituri enesciene inedite, a unor documente descoperite de curând în arhive [i rela]ia compozitorului român cu ]`rile nordice. Grigore Constantinescu: „Comunicarea mea propune o privire panoramic` asupra crea]iei enesciene sub titlul «Capodopere paralele». Este vorba de o trecere prin istoria crea]iei marelui nostru compozitor v`zut` în paralel cu contemporanii s`i pe parcursul perioadelor de tinere]e, de formare, de afirmare interna]ional` pân` la anii maturit`]ii depline. Este o încercare de a ar`ta c`, de mai multe ori, pornind de la primele sale concluzii asupra trecutului, Enescu a devenit unul dintre compozitorii premonitori pentru crea]ia modern` contemporan` [i apoi autorul unor lucr`ri de unic` valoare care nu î[i mai g`sesc egalul în crea]ia altor compozitori ca model sau inspira]ie. O privire de sintez` care se bazeaz` pe una dintre cele mai importante lucr`ri muzicologice referitoare la Enescu – «Capodopere enesciene», de Pascal Bentoiu.“ Clemansa Liliana Firca: „Voi vorbi despre o pies` cameral` necunoscut` a lui Enescu, al c`rei titlu este «Nocturne

Vasile Tomescu: „|n lucrarea mea «Sacru [i laic în muzica lui George Enescu» am ales s` pun în lumin` o dubl` sintagm`, sacru [i laic, pornind de la adev`rul c` aceste dou` direc]ii, în care crea]ia componistic` a genialului nostru muzician s-a transfigurat timp de decenii, prezint` rela]ii profunde pornite dintr-o sensibilitate, dintr-o convingere comune în rolul artei de a înnobila fiin]a uman` [i de a o în`l]a spre adev`rul pe care îl reprezint` ideea [i realitatea divinit`]ii, criteriu pe care l-a împ`rt`[it George Enescu înc` din anii copil`riei, datorit` mediului eclesiastic în care s-a format, dar [i prin faptul experien]ei de via]`.“ Clemansa Liliana Firca, Despina Petecel Theodoru, Gheorghe Firca

Ville d’ Avrayen». Este o pies` scris` pentru cvartet cu pian pe care Enescu a compus-o în împrejur`rile legate de prezen]a sa în casa familiei Menuhin, care se afla în aceast` localitate, Ville d’Avrayen, de lâng` Paris. E o lucrare de mici dimensiuni, scris` cu mult farmec, nu tipic` pentru stadiul respectiv al limbajului enescian, oarecum în registrul romantic, dar extrem de atractiv` având [i câteva rapeluri la crea]ia anterioar`, de exemplu la «Carillon nocturne». Va fi o surpriz` pentru cei care o vor asculta [i sper s` aib` succes.“ Gheorghe Firca: „În tendin]a mai nou` de redescoperire a lucr`rilor nepublicate ale lui Enescu, s-a ajuns [i la anumite partituri miniaturale, dar foarte interesante, foarte semnificative [i, din câte am putut constatata, atr`g`toare pentru interpre]i, ceea ce este, cred, principalul merit al unei lucr`ri – s` fie atr`g`toare pentru cei care îi dau via]`. Este vorba de dou` partituri «de descifrare», destinate test`rii abilita]ilor instrumenti[tilor pentru citirea la prima vedere, scrise pentru Conservatorul din Paris, cum a mai scris Enescu Konzertstück pentru viol`, Legenda pentru trompet`, Cantabile [i Presto pentru flaut pe care

le-a publicat în timpul vie]ii. Cele dou` partituri pentru clarinet [i, respectiv, pentru corn la care m` refer nu sunt înc` publicate, dar sper`m ca ele s` fie tip`rite cât mai curând.“ Adalbert Grote, Köln/ Germania: „Sunt foarte pl`cut impresionat. Lucr`rile Simpozionului sunt foarte bine preg`tite [i organizate. M` bucur mult s` pot s` iau leg`tura cu cercet`tori interesa]i de acelea[i probleme ca [i mine. Sunt foarte mul]umit de traducerea simultan` care ne permite [i nou`, str`inilor, s` în]elegem tot ce se comunic` [i tot ce se discut`. Temele sunt diverse [i interesante [i apreciez mai ales abordarea contemporan` a crea]iei enesciene. Am o rela]ie minunat` cu George Enescu, acest mare compozitor, iar comunicarea mea se va referi la Robert Fuchs, primul profesor pe care Enescu l-a avut la Conservatorul din Viena.“ Michael Fjeldsoe, Copenhaga/ Danemarca: „Voi vorbi despre doi contemporani danezi ai lui Enescu, Carl Nielsen [i Vagn Holmboe. Felul lor de a scrie o simfonie se apropie de maniera [i de gândirea lui George Enescu, to]i trei dau o aten]ie deosebit` melodiei care, în cele

Valentin Timaru: „Comunicarea mea se nume[te «Sintagme caden]iale la Enescu» [i ar putea fi perceput` ca un text obiectiv, sec, strict profesional sau s` fie privit` din perspectiva unor sinteze stilistice atât de a[teptate în ceea ce prive[te crea]ia enescian`. Am considerat c` lirismul lui Enescu, mult clamat în ultimul timp, î[i realizeaz` cursivitatea mai ales datorit` acestor elemente caden]iale, care îl a[eaz` pe linia celor care, pe bun` dreptate, au fost numi]i clasici ai veacului XX.“ Constantin Tufan Stan: „Comunicarea mea se refer` la prezen]a muzical` a lui George Enescu în Banat, la recitalurile de vioar` ale lui Enescu la Timi[oara [i Arad, a[a cum au fost ele reflectate în presa româneasc` din zona respectiv`. Enescu a cântat pentru prima oar` în Banat, la Lugoj, în 1912; r`mâne înc` de discutat [i de stabilit ce l-a atras pe muzician atunci în acest or`[el de provincie. La Timi[oara a cântat prima oar` dup` Unire, în 1921, la Arad în 1922. Publicul era fascinat de prezen]a sa pe podium. Enescu era deja perceput ca un muzician de geniu, un interpret de valoare european` [i lumea era entuziasmat` s` îl vad` [i s` îl asculte [i la noi, în Banat.“ Pagin` realizat` de Cristina Sârbu


14

FESTIVALUL {I CONCURSUL INTERNA}IONAL „GEORGE ENESCU“ 2009

Carte O monografie n`scut` dintr-un coup de foudre Enescologia a ajuns la etapa în care se impune situarea personalit`]ii lui Enescu [i într-un spa]iu cultural mai larg. Un asemenea gest l-a f`cut monografia publicat` în 2006 de Alain Cophignon, în Fran]a, la prestigioasa editur` Fayard. e prin anii '70, o literatur` enescian` bogat` s-a constituit în România într-o disciplin` autonom`, deschiz`toare de orizonturi noi [i laborator în care s-au cristalizat metodele de analiz` [i s-a maturizat gândirea estetic` original`. {i chiar dac` uneori se simt urmele constrângerilor ideologice ale epocii, majoritatea cercet`rilor î[i p`streaz` înc` adecvarea la mentalitatea muzical` modern` [i valoarea ca instrument de cunoa[tere. Exegezele au inconvenientul c` sunt ori prea specializate, ori amestec` analiza muzical` cu discipline într-un melanj nu îndeajuns de ]intit. De fapt, este vorba de dozaj [i, în aceast` privin]`, Cophignon a g`sit echilibrul dorit; subiectul este foarte bogat [i se preteaz`, prin diversitatea sa, unor trat`ri multiple de la biografie la comentariul complex sau cercetarea aplicat` la partitur`. {i dac` în literatura noastr` personalitatea lui Enescu a fost privit` din unghiuri [i în rela]ii diverse cu mediul românesc, îi revine lucr`rii lui Cophignon meritul de a contextualiza prezen]a lui [i în lumea cultural` francez`, mult mai pregnant decât s-a f`cut pân` azi (de exemplu pozi]ia sa fa]` de clanurile muzicale din jurul mae[trilor, rivalit`]ile curente, prieteniile, via]a cotidian`, anecdotele etc.). El m`rturise[te c` interesul pentru „cel mai liric dintre mae[tri secolului” s-a n`scut ca un coup de foudre la audierea muzicii sale.

D

Întemeiat pe o documentare minu]ioas`, Cophignon reu[e[te s` dea o bun` rezolvare problemei-cheie a oric`rei biografii: el propune o form` scolastic` (cronologia urm`rit` declarat an cu an),

dar ob]ine, paradoxal, un flux continuu urmând logica fireasc` a nara]iunii. Totodat`, apeleaz` la o tehnic` modern` (fa]` de învechitul cuplaj via]`-oper`), integrând cu suple]e în spa]iul biografic opera cu analizele, considera]iile estetice, filozofice etc., revelatoare pentru ea. Firul cronologic nu se rupe decât pentru cele câteva capitole ce trateaz` arta de interpret a lui Enescu, sinteza limbajului s`u muzical [i opera sa capital`, „Oedip”. Existen]a tumultuoas` a lui Enescu, traiectoria sa fulgurant`, diversitatea darurilor [i activit`]ilor, r`sturn`rile impuse de istoria zbuciumat` a ]`rii sale, periplul accidentat care i-a zdruncinat destinul sunt o man` cereasc` pentru un biograf, cu condi]ia s` [tie s` extrag` din toate acestea, cu discern`mânt [i fine]e, un portret veridic. Tocmai aceasta este, cred, o calitate esen]ial` a c`r]ii lui Alain Cophignon. Scrise cu tandre]e, capitolele despre ascenden]a, copil`ria, atmosfera locurilor natale preg`tesc pentru investigarea treptat` a unor componente fundamentale ale personalit`]ii compozitorului. F`când slalom printre evenimente, autorul surprinde curba devenirii operei, v`zând în ea o reflectare a traectoriei existen]iale a artistului întrun plan spiritual înalt. El discerne linii [i nuan]e transpuse în oper` – fascina]ia naturii, leg`tura profund` cu cântecul popular, cu peisajul românesc, religiozitatea transpus` în sonoritate, originalitatea derul`rii timpului muzical (confluen]e Occident – Orient), tr`irea tragicului ca înscriere a umanului în ordinea cosmic`, paradisul pierdut al copil`riei ca un leit motiv întins peste

asupra selec]iei, dar fiecare lucrare este un motiv de medita]ie asupra unei probleme [i fiec`rei întreb`ri autorul îi caut` un r`spuns personal.

Cophignon - Editura Institutului Cultural Român, George Enescu, traducere de Anca-Domnica Ilea, 2009. 590

ani, r`zboiul, exilul etc. Cu aceea[i delicate]e, naratorul trateaz` mult discutata ([i nu totdeauna cu decen]`) rela]ie a compozitorului cu Maria Cantacuzino, încercând s` judece echilibrat actorii care au traversat acel spa]iu dramatic. Monografia lui Cophignon trebuie citit`, bineîn]eles, ca o reflec]ia asupra operei [i autorul str`bate întregul catalog de lucr`ri enesciene, oprindu-se de câte ori consider` c` a g`sit „pepita de aur”, chiar dac` este ascuns` în pagini considerate ca nesemnificative. Este remarcabil` lipsa de prejudec`]i [i convingerea cu care î[i sus]ine punctele de vedere, chiar atunci când merg împotriva curentului. Se poate discuta

|n centrul aten]iei stau câteva idei care î[i propun s` sublinieze locul de frunte (din p`cate prea pu]in recunoscut) al lui Enescu în evolu]ia muzicii secolului XX. Cophignon subliniaz` pozi]ia novatoare a lui Enescu în privin]a atitudinii neoclasice, a suitei simfonice, a formei de sonat`, a stilului „oiseaux”, a dezvolt`rii heterofoniei, a orchestrei etc. În acest scop apeleaz` la informa]ie din domenii multiple, ca de pild`, compara]iile de limbaj, referirile la literatur`, la numerologie, la psihanaliz` [i mai ales permanenta rela]ionare cu r`d`cinile sonore române[ti [i cu muzica epocii (cea francez` în special) pe care exegetul o cunoa[te bine. El are darul de a p`trunde esen]a poetic` a muzicii [i lectura cea mai „tehnic`” nu pierde din vedere vibra]ia artistic`. Analizele au nu numai acurate]e ci [i plasticitate, putere evocatoare; este o manier` de a face muzicologie într-un spirit tipic francez în care tratarea îmbrac` obligatoriu o form` literar` pl`cut`, farmecul lecturii fiind un atu în care atât specialistul cât [i intelectualul cultivat g`sesc satisfac]ie. Utile sunt [i anexele foarte ample. Însemn`tatea acestei monografii a fost confirmat` [i de premiile acordate de înalte foruri de consacrare, dovedindu-se astfel pre]uirea atât pentru valoarea c`r]ii cât [i pentru personalitatea omagiat`, atât de legat` de cultura muzical` francez`. Elena Zottoviceanu


8 SEPTEMBRIE 2009

15

UN SUPLIMENT Cotidianul

Fotofest Publica]ie editat` de

Cotidianul [i ARTEXIM •

DIRECTOR EDITORIAL Cristina SÂRBU EDITOR COORDONATOR Cristiana VI{AN

Regizorul Alexandru Tocilescu [i Crina Mure[an, sosind la concertul „Il Giardino Armonico“

Ioan Holender, directorul Festivalului, felicitându-l pe Amir Tebenikhin (sus), câ[tig`torul concursului de pian. Jaroslaw Nadrzycki, marele câ[tig`tor al competi]iei de vioar`, pe scen` la Gala Laurea]ilor, al`turi de ministrul Theodor Paleologu

COLABORATORI Anca Ioana ANDRIESCU, Ligia ARDELEAN, Ruxandra ARZOIU, Loredana BALTAZAR, Mioara BÂSC~, Sorina BOBEICO, Irina BOGA, Maria Monica BOJIN, Ana BUGA, Corina BURA, Daniela CARAMAN FOTEA, Monica CENGHER, Petre CODREANU, Mihai COJOCARU, Lavinia COMAN, Grigore CONSTANTINESCU, {tefan COSTACHE, Sebastian CR~CIUN, Anca FLOREA, Olga GRIGORESCU, Monica IS~CESCU, Irina HASNAS, Cristina LASCU, Gabriela LUPU, Alice MAVRODIN, Daniela NICOLAE, Smaranda O}EANU, Despina PETECEL, Liliana PISPIRIS, Costin POPA, Corina RADOI, Michaela RO{U, Vivia S~NDULESCU, Cristina SÂRBU, Ecaterina STAN, Mirela STOENESCU TOLLEA, Alexandru {IPA, Irina Cristina VASILESCU, Cristiana VI{AN, Lucian ZBÂRCEA, Elena ZOTTOVICEANU CONCEPT GRAFIC Marius MATIE{ SECRETAR GENERAL DE REDAC}IE Marilena R~DUCU TEHNOREDACTARE Monica }|NCU

Meloman convins, Theodor Paleologu n-a lipsit din loja sa de la Ateneu nici la concertul „Il Giardino Armonico“

CORECTUR~ Ecaterina DERZSI, Marilena PODARU, Elena Z~INESCU, Elena T~TARU, Oana POSD~RESCU REVIZIE DE SPECIALITATE Alice MAVRODIN Cotidianul este o marc` a grupului •

DIRECTOR EDITORIAL Cornel NISTORESCU REDACTOR {EF Oana ST~NCIULESCU PUBLISHER Livia MOISII DIRECTOR EDITORIAL GRUP Doru BU{CU DIRECTOR DIVIZIE QUALITY MEDIA Mihnea VASILIU CONSILIUL DIRECTOR AL GRUPULUI REALITATEA-CA}AVENCU Emil HUREZEANU – Pre[edinte, Sergiu TOADER, Sorin ENACHE, Mihnea VASILIU, Drago[ STANCA, Sorin VULPE, Doru BU{CU, Cosmin POPA, Sorin FRECIU

Theodor Paleologu [i Ioan Holender, \ntr-un moment de consf`tuire pe scena Ateneului, la Gala Laurea]ilor

© 2009 Reproducerea oric`rui material sau ilustra]ii din aceast` publica]ie, f`r` acordul prealabil al editorului, este strict interzis` [i va fi pedepsit` conform legii.

M`d`lin Voicu, sosind la Gala Laurea]ilor, unde Funda]ia „Ion Voicu“ a oferit un premiu special


16

FESTIVALUL {I CONCURSUL INTERNA}IONAL „GEORGE ENESCU“ 2009

Selec]ii Un concert cu valoare terapeutic` Muzica celor de la Il Giardino Armonico a fost ca un balsam pentru suflet. La concertul de duminic` de la Ateneu, nimeni nu mai sufla, o t`cere ca înainte de Judecata de Apoi pusese st`pânire peste „lume“ Duminic` noapte, pe o ploaie rece [i sâcâitoare, bucure[tenii au venit ca Ana lui Manole, înfruntând cu voinicie vremea potrivnic`, la Ateneul Român, s` vad` cu ochii lor un ansamblu celebru pe care l-au putut pân` acum auzi doar pe CD-uri: „Il Giardino Armonico“, unul dintre highlight-urile edi]iei din acest an a Festivalului „George Enescu“. Ploaia ]inuse aproape o zi întreag`, timp suficient ca platforma din fa]a Ateneului s` se transforme într-un lac în miniatur`. Astfel c` doamnele au avut mari probleme, mai ales cele îmbr`cate „regulamentar“, cu rochie de sear` [i pantofi elegan]i, s` ajung` la trepte. De[i concertul începea la 22.30, iar a doua zi era luni, cea mai nepopular` zi de munc`, Ateneul a fost plin. Publicul era cu mult mai pu]in „fi]os“ decât cel de la Oper`: arti[ti precum regizorul Alexandru Dabija [i so]ia sa, actri]a Emilia Dobrin, Alexandru Tocilescu [i partenera sa, actri]a Crina Mure[an (deja ni[te obi[nui]i ai Festivalului „Enescu“), scriitorul Vlad Zografi, politicieni ca ministrul Culturii, Teodor Pa-

leologu, afla la Ateneu atât în exerci]iul func]iunii, cât [i ca meloman „înr`it“, sau liberalul Valeriu Stoica, dar [i tineri pe cât de cultiva]i, pe atât de relaxa]i, purtând blue jeans sau ]inute vesele flower power. „În seara asta se pare c` avem parte de un public neipocrit“, a sesizat scriitorul [i cineastul Petru Maier. „S` sper`m c`, dac` exist`, ipocri]ii vor pleca la pauz`.“ Nici nu [i-a încheita bine remarca scriitorul, c`, la intrare, înv`luit` în bl`nuri albe [i tone de Chanel, [i-a f`cut apari]ia o div` blond`. Dou` doamne mai în vârst`, melomane cu „abonament“, au început imediat s` comenteze cu umor: „Asta nu e actri]a aia?“ „Care actri]`, drag`?“ „Aia care jucat în Playboy...“ „Nu prea cred c` actri]ele care «joac`» în Playboy vin la Ateneu s` asculte muzic` baroc` cu teme religioase...“ „Da ce, drag`, n-ai auzit de Maria Magdalena? Ce, ea nu s-a poc`it?“ „Mai [tii, poate pentru fata asta s` vin` la concert e un fel de peniten]`...“ Nu am l`murit pân` la urm` misterul divei, pentru c` a disp`rut f`r` urm` la pauz`.

GABRIELA SAB~U

Publicul s-a dovedit cu adev`rat „curat“, neipocrit [i educat. Nu a aplaudat nimeni în momente nepotrivite, nu au tu[it to]i ca la o conven]ie a tuberculo[ilor, cum se întâmpl` de atâtea ori la concertele de la Sala Palatului, [i nu a schimbat nimeni polite]uri cu vecinul de peste dou` rânduri în timpul concertului. P`trun[i de muzica realmente sacr`, atmosfera a fost mai curând ca de biseric`. Emo]ia i-a p`truns pe spectatori pân` în r`runchi. Unii ascultau purta]i departe, cu ochii închi[i, al]ii cu ochii în lacrimi, iar melomanii „profesioni[ti“ urm`reau pur [i simplu încânta]i.

Aplauzele [i strig`tele de „Bravo!“ au rupt la final sala Ateneului. La ie[ire, pentru a-[i p`stra starea de „bine“, spectatorii nu au mai stat la micile discu]ii de dup` concert. {i-au salutat scurt prietenii, urându-le noapte bun` [i au plecat spre cas`. Un domn [i-a trimis so]ia acas` cu ma[ina spunând c` vrea s` fac` câ]iva pa[i. Grupuri de oameni t`cu]i [i meditativi p`r`seau la miezul nop]ii Ateneul. „{tii la ce m-am gândit, draga mea?“ i-a spus un tân`r prietenei lui. „Ce-ar fi s` mai mergem [i noi din când în când pe la biseric`?“ Gabriela Lupu


ENESCU2009 nr04