Page 1

O CEANUL CREATIEI , •

Colec]iile Cotidianul SIMFONICA

Bach 3


TEXT: Marius Luca ART: Octavian Coci[ TEHNOREDACTARE: Marius Matie[ CORECTUR~: Oana Nedelcu CREDITE FOTO: Coperta 1: Bach c책nt책nd la org`; Rischgitz/ Getty Images/ Guliver Pagina 8: Hulton Archive/ Getty Images/ Guliver Pagina 14: Stock Montage/ Getty Images/ Guliver Pagina 20: Roger Viollet/ Getty Images/ Guliver Pagina 26: Getty Images/ Guliver


L

a finalul secolului al XVII-lea, pu]in` lume din Turingia nu auzise de familia Bach. De peste un veac, urma[ii lui Veit Bach – fondatorul ramurii muzicale a acestei familii – se remarcaser` ca excelen]i organi[ti [i cånt`re]i biserice[ti, dominånd via]a muzical` a acestei regiuni centrale a Germaniei. Cei mai mul]i dintre ei (istoria consemneaz` circa 80 de muzicieni din aceast` familie) nu trecuser` îns` dincolo de împrejurimile or`[elului Eisenbach, mul]umindu-se s` slujeasc` modest [i cu evlavie luteran` capelei din localitate. Johann Ambrosius Bach fusese ini]ial violonist în Erfurt, o localitate din apropiere. Dup` c`s`toria cu Maria Elisabetha Lämmerhirt, fiica unor muzicieni din Eisenbach, se mutase în ora[ul so]iei sale, acolo unde activau mai mul]i membri ai familiei Bach. Întors acas` – el însu[i se n`scuse aici în 1645 – Johann Ambrosius î[i închin` timpul slujbelor sale: trompetist al Cur]ii, instrumentist al bisericii Sankt Georg [i dirijor al orchestrei municipale. So]ia sa se dedic` familiei [i na[terii de prunci, numai c`, din cei opt adu[i pe lume, doar jum`tate reu[esc s` prind` r`d`cini. Ultimul dintre copiii so]ilor Johann Ambrosius [i Maria Elisabetha se na[te pe 21 martie 1685. Dou` zile mai tårziu este botezat la biserica Sankt Georg cu numele de Johann Sebastian Bach. Despre copil`ria acestui ultim vl`star al lui Ambrosius nu se [tiu prea multe lucruri. Ca în cazul tuturor celor din marea familie Bach, primele no]iuni muzicale preced cu mult vårsta începerii studiilor generale. În cazul lui Johann Sebastian, cel care îi serve[te drept mentor în ace[ti primi ani de via]` este tat`l s`u, un excelent violonist [i un bun pedagog. Pe lång` studiul instrumentelor cu coarde, este ini]iat [i în studiul orgii, avånd ca profesor pe o rud`

Bach

1. ISTORIA UNUI OM: JOHANN SEBASTIAN BACH

Colec]iile Cotidianul SIMFONICA

03


de-ale sale, Johann Christoph Bach, o vreme organistul bisericii din Eisenbach. Acesta era recunoscut drept un mare virtuoz [i un mare compozitor (cel mai important din familia Bach pån` la Johann Sebastian), îns` lec]iile cu el au fost sporadice pentru c` Johann Christoph se stabilise în 1678 la Curtea din Erfurt, iar obliga]iile de acolo îi permiteau destul de rar s` concerteze în Eisenbach, s` se între]in` cu bunul s`u prieten Ambrosius sau s`-i predea fiului acestuia. La vårsta de [apte ani, Johann Sebastian î[i începe studiile generale la Lateinschule, o veche m`n`stire dominican` din localitate (care ast`zi poart` numele lui Martin Luther). Cursurile ultimilor doi ani, 1694-1695, atest` îns` numeroase absen]e cauzate probabil de decese în lan] din familie. Primul care deschisese lista fusese unul dintre fra]ii mai mari, Johann Balthasar (n`scut în 1673); apoi unchiul Heinrich, organist al bisericii Liebfrauen din Arnstadt, recunoscut în epoc` drept un „experimentat compozitor de corale, motete, concerte, preludii [i fugi”; urmeaz` fratele geam`n al tat`lui Ambrosius, Johann Christoph (altul decåt organistul din Erfurt) – violonist la Eisenbach; acestuia i-a urmat un v`r al tat`lui Ambrosius, Johann Michael – un bun compozitor [i f`uritor de instrumente muzicale. Familia Bach, care nu mai avea timp s`-[i schimbe hainele de doliu, avea s` sufere îns` o nou` lovitur`: la începutul anului 1694, la vårsta de cincizeci de ani, moare Maria Elisabetha, mama lui Johann Sebastian. Ambrosius nu î[i va jeli prea mult so]ia [i spre finalul anului se rec`s`tore[te cu Barbara Margaretha Keul, v`duva unui v`r, organistul Johann Günther Bach. Barbara Margaretha avea s` r`mån` îns` v`duv` pentru a doua oar` la începutul lui 1695: Ambrosius se stinge [i el din via]`, la doar trei luni dup` c`s`torie [i cu o lun` înainte de cea de-a zecea aniversare a fiului s`u cel mic, Johann Sebastian. Disperat`, Barbara înainteaz` o cerere oficial` de ajutor primarului din Eisenbach, care se mul]ume[te s`-i livreze o sum` de bani cu totul neînsemnat`.

În gazd` la fratele Jacob Singura solu]ie, sau cel pu]in singura pe care Barbara a considerat-o oportun`, era ca familia s` se despart`. V`duva p`r`se[te ora[ul pentru a se întoarce la Arnstadt, acolo unde tat`l ei era primar, luånd-o cu ea pe fiica cea mare a familiei Bach, Maria Salome (1677-1727). Cei doi b`ie]i mai mici, Johann Jacob [i Johann Sebastian, p`r`sesc [i ei tristele amintiri


Bach

ale înmormånt`rilor din Eisenbach pentru a se stabili în Ohrdruf, un ora[ vecin unde locuia fratele lor mai mare, Johann Christoph (1671-1721), fost elev al renumitului organist Johann Pachelbel. La Ohrdruf sunt înscri[i la liceul din localitate. Johann Sebastian se dovede[te un elev str`lucit [i în doi ani ajunge în fruntea clasei. Fratele Johann Jacob p`r`se[te [coala dup` numai un an pentru a reveni în Eisenbach ca ucenic al lui Heinrich Halle, un maestru al instrumentelor de suflat. Va deveni un bun flautist [i oboist, iar soarta îl va purta ca instrumentist în diferite orchestre din Suedia [i, mai tårziu, din Turcia. Johann Sebastian i-a compus, la plecarea sa din Ohrdruf, “Capriciu la plecarea fratelui mult iubit” (înregistrat în catalogul lucr`rilor lui Bach – BWV, Bach-Werke-Verzeichnis, la num`rul 992). Cåt prive[te studiile muzicale, Johann Christoph se dovede[te un profesor destul de sever. Obiectivul s`u era ca, în cel mai scurt timp, fratele s`u mai mic s`-[i însu[easc` meseria de instrumentist [i s`-[i cå[tige astfel singur påinea. Johann Sebastian nu i-a dat nici un motiv de îngrijorare, dovedind o mare ambi]ie [i o surprinz`toare putere de munc`. Apetitul s`u pentru cunoa[tere nu s-a limitat doar la muzic`, astfel c` rezultatele excelente ob]inute la absolvirea liceului din Ohrdruf îl determin` pe Johann Christoph s`-l trimit` mai departe la studii. Pe 30 martie 1700, Johann Sebastian intr` în cetatea Lünenberg (situat` la sud de Hamburg) cu ceva recomand`ri din partea cantorului Elias Herda din Ohrdruf. Este admis în corul bisericii Sf. Mihail dup` un criteriu stabilit printr-un decret str`vechi, în care se preciza c` aveau întåietate „copiii n`scu]i în familii s`race, care nu au din ce tr`i, dar cu o voce bun`”. Instruirea era gratuit`, ceea ce compensa remunera]ia mai mult decåt modest`; copiii care, vorba decretului, „nu aveau din ce tr`i” erau pl`ti]i prost: cå]iva gologani la fiecare manifestare muzical`. Partea plin` a situa]iei a reprezentat-o îns` progresul în studiul muzicii. Planurile tån`rului Bach vizau ob]inerea

Colec]iile Cotidianul SIMFONICA

05


unui post de organist undeva la o biseric` din Turingia, f`r` a prefera una anume. Prin urmare, se dedic` studiului orgii [i al stilurilor de compozi]ie, beneficiind aici de un context mai mult decåt favorabil. În Lünenberg [i Hamburg activau în acea perioad` cei mai buni organi[ti ai Germaniei: Georg Böhm, J. J. Löwe, Reinhard Keiser, Johann Adams Reincken etc. Bach f`cea adesea drumuri la Hamburg pentru a asculta concertele dirijate de Keiser sau la Neuenfelde, pentru a deprinde secretele me[terului Arp Schnitger, un renumit f`uritor de orgi (exemplu fiind orga de la biserica Sf. Nicolai, cu patru claviaturi [i [aizeci [i dou` de registre, realizare important` pentru acele vremuri). Tot din aceast` perioad` dateaz` [i contactul tån`rului Bach cu stilurile de compozi]ie de inspira]ie francez`, gra]ie orchestrei franceze angajate de ducele de Celle [i de so]ia acestuia, fran]uzoaic` de origine. La începutul toamnei anului 1702 este numit organist la biserica Sf. Iacob din or`[elul Sangerhausen, ca urmare a votului unanim primit din partea consiliului bisericesc din localitate. Era o slujb` la care Bach, în vårst` de [aptesprezece ani, visase mult în ultima vreme. Bucuria avea s` dureze pån` în noiembrie, cånd ducele de Saxa intervenea pentru numirea în acest post a unui protejat de-ai s`i, Johann Augustin Kobelius. Vrånd-nevrånd, Bach este nevoit s` se mul]umeasc` doar cu postul de violonist în orchestra particular` a ducelui Johann Ernst de Weimar. Unele documente îl men]ioneaz` în func]ia de “organist la curtea princiar` de Saxa de la Weimar”, ceea ce înseamn` c` uneori îl înlocuia pe organistul oficial al Cur]ii. Vara anului 1703 avea s` umfle cu vånt prielnic cariera tån`rului Bach, tot datorit` unui joc de culise. În Biserica Nou` (Neukirche) din Arnstadt este instalat` o org` nou-nou]` cu dou` claviaturi, construit` de me[terul Johann Wender din Mühlhausen. Cu acest prilej este numit un nou organist, un oarecare Andreas Börner. Bach este desemnat membru în comisia de expertiz`, a c`rei îndatorire consta în examinarea orgii pån` în m`runtaie [i, în cazul în care aceasta func]iona corect, \n întocmirea raportului pentru aprobare. Printr-o decizie de ultim moment, cel onorat cu inaugurarea orgii este nu organistul oficial, proasp`t numit, ci tån`rul Bach. M`iestria sa pune pe jar autorit`]ile muzicale ale locului [i, în urma cåtorva sfori de culise, Andreas Börner este trimis la plimbare, în locul lui fiind numit tån`rul în vårst` de optsprezece ani Johann Sebastian Bach.


Noua situa]ie zåmbea astfel: un salariu de 50 de florini pe lun`, plus 30 de florini pentru cas` [i mas`. O sum` frumu[ic` pentru acele timpuri, altfel mult prea generoas` dac` beneficiarul ei nu ar fi fost un individ recunoscut ca un muzician de viitor, care trebuia ]inut prin preajm`. Johann Sebastian mai avea îns` un avantaj – care, în eventualitatea unei lipse de talent, nu i-ar fi servit la nimic – ce ]inea de faima familiei Bach, legat` de ora[ul Arnstadt de aproape un secol. Primul care înnodase aceast` leg`tur` fusese Caspar Bach, un excelent fagotist numit în 1620 instrumentist în orchestra municipal`. Trei dintre fiii acestuia, Melchior, Nicolaus [i Johannes Bach, îi urmaser` ca muzicieni angaja]i în orchestr`. Bunicul lui Johann Sebastian, Christoph Bach (tat`l lui Ambrosius), fusese recrutat ca muzician municipal în 1654, se presupune [i datorit` fratelui Heinrich Bach – organist la biserica Sfånta Fecioar` începånd din 1641. Fiul lui Heinrich, Johann Günther Bach, fusese organist secundar [i primul so] al Barbarei Margaretha (cea de-a doua so]ie a tat`lui Ambrosius, [i el angajat o vreme ca muzician la Arnstadt). Ironia f`cea ca pån` [i Andreas Börner, „organistul oficial” de la Biserica Nou`, cel care fusese alungat de faima tån`rului Bach, s` fie legat de aceast` familie: so]ia lui era veri[oar` de-a treia cu Johann Sebastian. Perioada de patru ani petrecut` la Arnstadt a însemnat pentru Bach dezvoltarea sa în primul rånd ca instrumentist f`r` tutela unui maestru. Î[i încheiase studiile oficiale [i asta ar fi fost suficient. Îns` Bach nu era mul]umit, nu înv`]ase tot ce era de înv`]at nici în ceea ce privea instrumentul [i cu atåt mai pu]in arta componisticii. De fapt, compozi]ia nu o înv`]ase de la nimeni în carne [i oase, ci doar prin intermediul partiturilor ilu[trilor compozitori ai vremii pe care Bach îi considera demni de a fi studia]i. Dup` doi ani, la cap`tul unei lungi perioade de studiu solitar, timp în care compusese mai multe toccate,

Bach

Concediu la Lübeck

Colec]iile Cotidianul SIMFONICA

07


“Rug`ciunea de diminea]` cu Sebastian Bach�, pictur` de T.E. Rosenthal


Bach

preludii [i fugi, Bach ia hot`rårea de a-l c`uta pe Dietrich Buxtehude, un faimos autor de cantate [i muzic` de camer`, care era considerat cel mai mare organist în via]`. Cererea de concediu pe o lun` îi este aprobat`, a[a c` Bach pleac` la finalul lui octombrie 1705 spre Lübeck. Cum nu are bani de tr`sur`, este nevoit s` fac` tot drumul pe jos. Ajuns la destina]ie, pe la începutul lui noiembrie, bate la u[a lui Buxtehude, în acel moment organist la biserica Sf. Maria din centrul ora[ului. Ini]ial, Bach considerase c` intervalul de o lun` îi era suficient pentru întålnirea cu marele maestru, îns`, impresionat de orga excep]ional` a bisericii Sf. Maria (cincisprezece registre separate cu ancii, împ`r]ite egal între trei claviaturi [i pedalier, cuprinzånd de la treizeci [i dou` de picioare, la cel mai grav, pån` la dou` picioare, cel mai acut, aceste ultime registre fiind la pedalier, lucru foarte rar întålnit la acea vreme), decide c` îndatoririle sale la Arnstadt pot suferi o amånare... A[a cum era de a[teptat, b`trånul maestru Buxtehude r`måne impresionat de cuno[tin]ele [i virtuozitatea acestui tån`r în vårst` de doar dou`zeci de ani. Cåt despre Bach, vorba aceea – „mirarea lui n-a fost proast`”: Buxtehude era întocmai cum îl prezentaser` contemporanii, un muzician des`vår[it de o rigoare intelectual` [i de o for]` creatoare cu totul surprinz`toare pentru acele vremuri. La toate acestea se ad`ugau un cuceritor talent al improviza]iei [i o perfect` st`pånire a tehnicii contrapunctului – asupra c`reia cei doi au insistat mult în discu]iile lor. Buxtehude nu era doar organist: cu doar cåteva luni înainte de sosirea lui Bach, publicase dou` volume de muzic` de camer`, cuprinzånd paisprezece sonate pentru vioar`, violoncel [i clavecin. Prietenia dintre cei doi muzicieni, unul la finalul carierei, cel`lalt abia la începutul ei, p`rea s` duc` departe. Buxtehude îi propune lui Bach postul de organist oficial al bisericii, convins c` acesta va fi onorat de o asemenea invita]ie. ...Nici vorb` c` era onorat, dar invita]ia lui Buxtehude

Colec]iile Cotidianul SIMFONICA

09


venea înso]it` de un mic „amendament”: c`s`toria cu fiica lui, Anna Margareta. Cu doi ani în urm`, aceast` propunere fusese înaintat` [i altora: Händel [i Mattheson, veni]i la Lübeck pentru a deprinde arta maestrului, sfår[iser` prin a refuza, f`cånd cale întoars` dup` numai o zi. Dup` cum se [tie, Händel nu s-a c`s`torit niciodat`, dar asta nu din cauza Annei Margareta. Cåt despre Bach, acesta nu avea de gånd s` r`mån` celibatar, ba dimpotriv`, chiar începuse s` observe în dreapta [i-n stånga [i ochise în Arnstadt o veri[oar`, Maria Barbara Bach. Propunerea lui Buxtehude nu-i periclita vreun leg`månt, Bach nu se logodise, nu-i jurase iubire Mariei Barbara [i era foarte probabil ca aceasta nici s` nu aib` habar de inten]iile v`rului s`u. Refuzul lui Bach la propunerea lui Buxtehude venea din considerente pe care nu le putea m`rturisi maestrului s`u: în primul rånd, Anna Margareta era cu zece ani mai în vårst` decåt el [i fecioria ei tårzie p`rea c` nu mai are r`bdare; în al doilea rånd (dup` spusele contemporanilor), nici nu era prea ar`toas`, ba, la drept vorbind, se afla destul de departe de un asemenea epitet. Aici s-a încheiat [i rela]ia dintre maestru [i elev, de[i au continuat s`-[i poarte un respect reciproc, a[a cum le st`tea bine la doi muzicieni con[tien]i unul de valoarea celuilalt.

Toate acele variationes... Între timp, la Arnstadt, situa]ia se \nr`ut`]ise destul de serios. Bach ceruse o lun` de concediu, îns` curånd se împlineau patru luni de la plecarea sa. La întoarcerea în Arnstadt, la mijlocul lui februarie 1706, î[i g`se[te patronii spumegånd de furie. I se cere socoteal`, îns` Bach nu catadicse[te s` r`spund` decåt monosilabic, rånjind dispre]uitor la întreb`rile care i se pun în leg`tur` cu motivele care l-au îndemnat s`-[i prelungeasc` atåt de mult [ederea. Pentru autorit`]ile din Arnstadt, este un prilej cum nu se poate mai potrivit pentru a rosti nemul]umiri mai vechi, mocnite, legate de refuzul lui de a cånta cu b`ie]ii din cor. Bach nu-[i neglijase aceast` îndatorire, dar lipsa de interes, indisciplina [i, mai ales, lipsa de talent a multora dintre elevi îl convinseser` c` nu prea avea rost s`-[i bat` capul cu ei. Refuz` totu[i s` r`spund` la aceast` întrebare. Îns` patronii s`i mai aveau o mustrare legat`, de aceast` dat`, de modul s`u de a cånta la org`: ce era cu acele variationes sau cu acele progresii de armonii cromatice folosite în corale, care perturbau credincio[ii [i încurcau cori[tii?! Bach, t`ios, le-a cerut s`-[i caute un alt director muzical. Consilierii nu l-au concediat, îns` rela]iile lor au r`mas încordate. În


Bach

lunile care au urmat, repro[urile au atins cota de alarm`: Bach refuza în continuare s` cånte cu b`ie]ii din cor, iar ca un gest de „suprem` r`zvr`tire”, invitase o „tån`r` din afar` în tribuna corului [i cåntase împreun` cu ea”. S` fi fost Maria Barbara, veri[oara lui?! Biografii n-au dezlegat înc` acest mister. Oricum, tensiunea nu mai putea fi îndurat`. Bach era hot`råt s` plece. Ocazia se va ivi în prim`vara aceluia[i an: Johann Georg Ahle, organistul bisericii Sf. Blasius din ora[ul Mühlhausen, p`[e[te în lumea celor drep]i, l`sånd un loc vacant de organist în lumea celor vii. Bach interpretase de Pa[te la Sf. Blasius o cantat` de-ale sale. Se depun candidaturi, prilej de pronosticuri [i pariuri neoficiale; instrumenti[ti de toate vårstele î[i arat` disponibilitatea [i dorin]a de a lua locul lui Ahle. Aflånd îns` de candidatura lui Bach, concuren]ii î[i retrag pe rånd cererile, astfel c`, în ziua votului, nu mai r`måne decåt un pretendent. Ceea ce urmeaz` sunt simple formalit`]i: se stabile[te salariul, „la fel cu cel primit în Arnstadt”; Bach cere pe deasupra 54 de bani]e de gråu, 8 steri (adic` 8 metri cubi) de lemne [i 360 de sarcini de nuiele pentru aprins focul, toate „aduse în fa]a por]ii”. Cererile suplimentare sunt acceptate [i învoiala este pecetluit` printr-o strångere de mån`. Lui Bach îi mai r`månea un singur lucru de f`cut înainte de a p`r`si definitiv Arnstadtul: c`s`toria cu veri[oara sa, Maria Barbara, s`vår[it` în toamna aceluia[i an, pe 17 octombrie. Cu 50 de florini mo[tenire de la un unchi de-ai miresei (mort în august, acela[i 1706), cei doi erau preg`ti]i s`-[i înceap` cum se cuvine via]a împreun`. În decurs de cåteva s`pt`måni, Bach ajunge în postul de organist municipal, angajat în biserica principal` a ora[ului Mühlhausen. Pe 4 februarie 1708 cånt` un motet bisericesc la inaugurarea consiliului municipal din localitate, dedicat celor doi primari. Flata]i, ace[tia se hot`r`sc s` finan]eze tip`rirea partiturii (prima lui lucrare publicat` – “Dumnezeu este regele meu”, BWV 71). Încurajat de dovada acestei d`rnicii, Bach le înainteaz`

Colec]iile Cotidianul SIMFONICA

11


un proiect de îmbun`t`]ire a orgii bisericii centrale, cu recomand`ri precise de m`rire a instrumentului cu trei claviaturi [i pedalier. Proiectul este aprobat [i astfel ora[ul Mühlhausen ajunge s` se måndreasc` cu o org` mult mai bogat` în registre decåt cea din Arnstadt, de exemplu. În aceste condi]ii, cererea de demisie înaintat` de Bach pe 25 iunie 1708, la numai patru luni de la numirea sa în postul de organist municipal, nu avea cum s` nu surprind` autorit`]ile locale. F`r` a-[i motiva la începutul scrisorii aceast` decizie, el se arat` recunosc`tor pentru onoarea [i ocazia de a îmbun`t`]i muzica bisericeasc` din Mühlhausen, m`rturisind totu[i c` „...aici tr`iesc destul de stråmtorat, dup` ce pl`tesc chiria [i produsele de consum nu-mi r`måne mare lucru”. Dar cererea de demisie nu era înaintat` din acest motiv: „Am primit, într-adev`r, cu recuno[tin]` entrée la capela Cur]ii [i la orchestra de camer` a Alte]ei Sale Serenissime de Saxa-Weimar”. Demisia i-a fost acceptat` a doua zi, pe 26 iunie: era limpede c` cei doi primari din Mühlhausen nu se puteau opune ducelui Wilhelm Ernst, a[a c` nu prea aveau încotro. Singurul lucru care i s-a cerut a fost supravegherea lucr`rilor de renovare a orgii, care, la urma urmei, se desf`[urau la cererea lui.

Despre cum nu se poate cånta la prima vedere Organistul Cur]ii de la Weimar era în acel moment Johann Effler, pe vremuri un faimos instrumentist, acum îns` doar un b`trån bolnav c`ruia, în momentul sosirii lui Bach [i \nvestirii lui în func]ie, i se face hatårul de a fi pensionat cu salariul de 130 de florini. Tån`rului succesor, în vårst` de dou`zeci [i trei de ani, i se stabile[te un salariu de 150 de florini peste care avea s` primeasc` 18 bani]e de gråu, 12 bani]e de orz, lemne de foc [i 30 de m`suri de bere. Nu era deloc de lep`dat dac` ne gåndim c`, în doar un an, din organist municipal al unei biserici de parohie ajungea acum organist la Curtea castelului uneia dintre cele mai importante familii germane. Salariul avea s`-i creasc` în 1711 cu peste treizeci de procente, ajungånd la rotunda sum` de 200 de florini. În plus, de[i nesemnificativ din punct de vedere financiar, de ziua onomastic` a ducelui Wilhelm Ernst primea un „bonus” de 2 florini. Nu era singurul muzician de la Curte aflat în aceast` situa]ie, dar aceast` simpl` gratifica]ie demonstra interesul deosebit pe care îl purta Wilhem noului s`u organist. Spre deosebire de


Bach

celelalte Cur]i germane, unde erau la mare mod` fastul [i frivolitatea de inspira]ie francez`, cea din Weimar r`månea singura redut` de austeritate, unde banii nu erau arunca]i pentru amenajarea cåt mai spectaculoas` a gr`dinilor [i a parcurilor princiare sau pentru organizarea de baluri fastuoase. Ducelui de aici îi p`sa prea pu]in de moda zilei, de bucatele fran]uze[ti cu nume complicat sau de acei decoratori francezi care înghi]eau, pentru te miri ce, mii de florini din vistieria prin]ilor dimprejur. Era mare iubitor al muzicii [i orchestra sa de camer` era destul de renumit` pentru instrumenti[tii ei de excep]ie. Acum avea [i un compozitor pe m`sur` în persoana tån`rului Bach [i, într-adev`r, majoritatea lucr`rilor pentru org` ale acestuia aveau s` fie scrise la Weimar. Aici a compus cele [apte celebre toccate pentru clavecin, BWV 910-916, [i tot aici se pare c` a terminat “Suitele engleze”, BWV 806-811, la care se adaug` o sut` cincizeci de piese pentru org`; cu alte cuvinte, o lucrare nou` la fiecare trei s`pt`måni. Bach nu era îns` singurul organist [i compozitor din Weimar. Exista cel pu]in unul care s` poat` emite preten]ii asemeni lui Bach, mai ales c` aici este vorba de context, [i nu de amprenta l`sat` în istoria muzicii. Johann Gottfried Walter (1684-1748) era v`r cu Bach [i apropiat ca vårst` de acesta. Un excelent compozitor [i instrumentist, Walter a reu[it în timp s`-[i întocmeasc` una dintre cele mai bogate biblioteci muzicale din Germania, iar în 1732 avea s` publice primul dic]ionar muzical în limba german`, Musicaliches Lexicon. Respectul [i prietenia dintre Bach [i Walter nu l-au împiedicat pe acesta din urm` s`-i joace o fars` de pomin` v`rului s`u (cei mai mul]i biografi îl desemneaz` pe Walter ca autor al acestei glume). Bach \i declarase unuia dintre muzicienii de la Curte c` partitura nu mai are secrete pentru el [i ar putea oricånd s` descifreze la prima vedere orice bucat` muzical`. Aceste afirma]ii ajung [i la urechile lui Walter, care compune o lucrare imposibil de cåntat, l`sånd totu[i ca momeal` un început simplu, care s` nu dea de b`nuit. Bach este invitat la

Colec]iile Cotidianul SIMFONICA

13


Portret al lui Bach aflat la British Museum


Bach

mas` [i, nerezistånd tenta]iei, se apropie de clavecin. Partitura era a[ezat` lång` instrument. Sub pretextul preg`tirilor pentru mas`, gazda se retrage în buc`t`rie, a[teptånd... Bach se a[az` la clavecin [i începe s` cånte. Dup` cåteva m`suri se împotmole[te brusc [i o ia de la cap`t. Ghinion îns`, se opre[te iar, strigånd: „Nu, nimeni nu poate cånta orice la prima vedere! E imposibil!”. În decembrie 1713, Bach face o c`l`torie la Halle pentru a supraveghea repara]iile orgii din ora[. Consilierii de aici îi propun, mai mult într-o doar`, func]ia de organist al bisericii Sf. Fecioar`, îns`, subjugat de orga cu trei claviaturi [i [aizeci [i cinci de registre, Bach accept`. Are totu[i cåteva men]iuni legate de salariu [i de faptul c` nu-[i anun]ase demisia la Weimar. Dup` cåteva s`pt`måni de negocieri, cei din Halle îl anun]` c` nu-[i pot permite s`-i ofere un salariu mai mare. De cealalt` parte, la începutul anului 1714, ducele de Weimar îi propune o mare parte a îndatoririlor capelmaistrului Johann Samuel Drese, care, din cauza b`tråne]ii, nu mai reu[ea s` fac` fa]` cerin]elor slujbei sale. Un decret de la Curte îi atribuia lui Bach salariul de capelmaistru, f`r` a fi numit oficial în func]ie. Perspectivele se dovedeau încånt`toare, a[a c` Bach, de[i cu regret fa]` de orga din Halle, decide s` r`mån` la Weimar. Anul urm`tor, în decembrie, b`trånul capelmaistru Drese moare. Bach, care avea obliga]ia de a compune lunar o cantat`, compune în numai trei s`pt`måni tot atåtea cantate, semnalizåndu-[i astfel inten]ia de a ob]ine oficial postul defunctului Drese. F`r` a se justifica în vreun fel, numirea noului capelmaistru este amånat`. În spatele acestui refuz se afla inten]ia Cur]ii de a-l aduce la cårma capelei pe compozitorul Telemann (r`mas în istorie drept cel mai prolific compozitor, cu peste 3.000 de lucr`ri publicate). Acesta nu va da curs invita]iei [i în cele din urm`, în 1717, capelmaistru este numit Johann Wilhelm Drese, fiul b`trånului Drese. Lovitura l-a luat pe nepreg`tite pe Bach. Pentru a doua oar` în via]`, cineva îi sufla postul din cauza

Colec]iile Cotidianul SIMFONICA

15


jocurilor de culise. Mai ciudat era faptul c` la Weimar erau dou` familii domnitoare, iar rela]iile dintre ele începuser` s` se deterioreze vizibil. Bach era angajat al ambelor Cur]i, îns` la finalul lui 1717, ducele Wilhelm Ernst interzice angaja]ilor Cur]ii sale s` lucreze pentru casa nepotului s`u, ducele Ernst August de Saxa-Weimar. Bach era foarte stimat de acesta din urm` [i întotdeauna bine venit în casa lui. Aici l-a cunoscut Bach pe prin]ul Leopold von Anhalt-Köthen (fratele so]iei lui August), cel care i-a propus un post la Curtea sa pe un salariu de 400 de taleri, adic` dublu fa]` de cel din Weimar. Bach a acceptat imediat, îns` ducele Wilhelm Ernst nu avea nici o inten]ie de a-l l`sa s` plece. Totu[i, la insisten]ele lui August al II-lea (elector de Saxa [i rege al Poloniei) – suzeranul lui Leopold von Anhalt-Köthen –, ducele Wilhelm de Weimar îi permite lui Bach o scurt` c`l`torie la Dresda.

Un duel la Dresda Aici se afla de fapt Curtea lui August al II-lea [i invita]ia acestuia nu era cu totul întåmpl`toare. În Dresda urma s` soseasc` Louis Marchand, mare clavecinist [i organist de la Versailles, angajat al lui Ludovic al XIV-lea. Invita]ia adresat` lui Bach fusese rodul unui scenariu destul de complicat. Concertmaistrul din Dresda, Jean-Baptiste Volumier, fusese [colit în Fran]a, îns` originea sa flamand` se r`zvr`tea împotriva faimei lui Marchand [i a unei posibile angaj`ri a acestuia la Curtea din Dresda. Ceea ce punea capac orgoliului maestrului Volumier era dispre]ul cu care Marchand vorbea de clavecini[tii germani. Dispus s`-i dea o lec]ie, Volumier a fost, se pare, cel care l-a convins pe August al II-lea s`-l invite pe Bach în Dresda pentru un duel muzical cu înfumuratul Marchand. Concursul nu era unul oficial. De fapt, este foarte probabil ca Marchand s` nu fi avut idee despre ce i se preg`tea. La sosirea sa în Dresda, este invitat în casa primului-ministru pentru a sus]ine un concert la clavecin. Num`rul s`u de improviza]ie cucere[te asisten]a, din care f`cea parte [i Bach, de existen]a c`ruia Marchand nu avea habar. Dup` ce francezul prime[te aplauzele cuvenite, este invitat [i neam]ul s` arate de ce este în stare la clavecin. Bach interpreteaz` mai mult în joac` un preludiu scurt, dup` care se arunc` vulture[te asupra temei interpretate de Marchand, improvizånd dou`sprezece varia]iuni care las` publicul, inclusiv pe francez, cu gura c`scat`. La final, Bach îi lanseaz` foarte curtenitor lui Marchand o invita]ie de a se duela la org`. Confruntarea,


Cine spune c` improviza]ia a murit? Toate fuseser` orånduite pentru mutare înc` din ultima s`pt`mån` de închisoare a lui Bach. So]ia sa preg`tise bagajele, mapele cu partituri, instrumentele etc. Prin]ul Leopold îi trimisese 50 de taleri care s`-i ajute la cheltuielile pentru drum [i pentru tocmirea tr`surilor de bagaje. A doua zi dup` eliberarea din închisoare, întreaga familie a luat drumul spre Köthen. Aici îi a[tepta deja noua locuin]`. Leopold îi stabilise salariul lui Bach la 450 de taleri, cu 50 de taleri mai mult decåt în]elegerea ini]ial`. Era izbitor contrastul dintre dizgra]ia în care p`r`sise Weimarul [i bucuria cu care era întåmpinat la Köthen. Pe 10 decembrie, Bach

Bach

stabilit` pentru a doua zi, nu s-a mai ]inut: în timpul nop]ii, Marchand fugise din Dresda. Bach a r`mas dezam`git, nu pentru c` era sigur pe victorie, ci pentru respectul pe care i-l purta lui Marchand ca instrumentist [i compozitor. Nu-i st`tea în fire s` se împ`uneze [i îi admira sincer pe clavecini[tii francezi pentru stilul lor rafinat [i plin de muzicalitate. Cu toate ova]iile din Dresda, Bach este silit s` se întoarc` la Weimar. Se întoarce îns` cu mai mult curaj în cererea adresat` lui Wilhelm Ernst de a-l elibera din func]ie. Iritat mai mult de atitudinea sfid`toare a lui Bach decåt de cererea în sine, ducele îl aresteaz` [i-l trimite la închisoare pentru o lun`, atåt cåt îi trebuia s` cugete la ce era de f`cut. Înc`p`]ånarea lui Bach era legendar` [i e mai mult decåt improbabil ca ducele s` nu fi realizat c` m`surile extreme nu îi foloseau la nimic în acest caz. Îns`, pentru a-i servi o lec]ie, la eliberarea din închisoare îl declar` c`zut în dizgra]ie, ceea ce era totuna cu a-l da pe u[` afar`. Lucru care pe Bach l-a l`sat cu totul rece: era acum... liber s` intre în serviciul prin]ului Leopold von Anhalt-Köthen.

Colec]iile Cotidianul SIMFONICA

17


cånta la aniversarea prin]ului Leopold, care împlinea dou`zeci [i trei de ani, deci vårsta majoratului. Tån`rul prin], el însu[i un excelent muzician amator (cånta la clavecin, vioar` [i violoncel), avea a[tept`ri mari de la noul s`u capelmaistru pentru a ridica prestigiul muzical al Cur]ii din Köthen. Bach avea ca principal` sarcin` compunerea de lucr`ri pentru muzic` de camer`, întrucåt Curtea de aici era de rit calvinist, deci nu prea avea cine s` guste lucr`rile religioase. Din aceast` perioad` dateaz` vestitele “Concerte brandenburgice”, dedicate în prim`vara anului 1721 margrafului de Brandenburg, Christian Ludwig, zece trio-sonate, [ase suite pentru violoncel, patru uverturi, trei pentru vioar` etc. Prin]ul Leopold era un mare amator de c`l`torii, obi[nuind întotdeauna s` ia cu el capelmaistrul [i cå]iva instrumenti[ti. În 1720, la întoarcerea dintr-o asemenea c`l`torie, Bach avea s`-[i g`seasc` so]ia înmormåntat`. Maria Barbara murise subit, înainte de a împlini treizeci [i cinci de ani. Fuseser` c`s`tori]i timp de doisprezece ani, interval în care îi n`scuse [apte copii. Trei dintre ei muriser` la vårste foarte fragede, îns` doi dintre cei r`ma[i în via]` vor deveni muzicieni mult mai faimo[i în epoc` decåt tat`l lor: Wilhelm Friedmann [i Carl Philipp Emanuel. Chatharina Dorothea, fiica cea mai mare, urma s` aib` grij` de copii, de[i abia împlinise unsprezece ani. Bach, probabil amintindu-[i de faptul c` [i el î[i pierduse mama de timpuriu, va începe lec]iile de clavecin cu Wilhelm Friedmann, în vårst` de nou` ani. Pentru el va scrie o culegere de piese intitulat` “C`rticica pentru clavecin”, care va r`måne în istorie ca una dintre lucr`rile de baz` pentru studiul instrumentelor cu claviatur`. La cåteva luni de la moartea Mariei Barbara, biserica Sf. Iacob din Hamburg î[i îngropa organistul. Bach pleac` la Hamburg pentru a se interesa de noul post, r`mas deschis candidaturilor. Nu se putea spune c` nu era mul]umit de condi]iile de trai [i de lucru de la Curtea prin]ului Leopold. Îns`, în compara]ie cu Hamburg, Köthen nu era decåt o mic` a[ezare calvinist`, destul de neînsemnat` [i de izolat` pe harta muzical` a statelor germane. La Hamburg era o breasl` serioas` a muzicienilor [i f`uritorilor de instrumente care nu avea cum s` nu-l atrag`. La Hamburg erau [coli de prestigiu la care ar fi putut studia fiii s`i, dar poate cel mai îmbietor argument era existen]a unor orgi superbe, cele mai multe cu patru claviaturi [i [aizeci de registre. Orice ar fi compus Bach, [i nu se putea plånge de vreo îngr`dire în acest sens la Curtea din Köthen, orga


Libertatea de a nu cånta: dilem` sau favoare? Bach s-a ar`tat dezam`git, dar cumva cu sufletul împ`cat. O numire în postul de la Hamburg l-ar fi transformat, foarte probabil, într-o ]int` a repro[urilor tån`rului prin] Leopold, care se ar`tase, în fond, un st`pån rezonabil [i respectuos, gata oricånd s` îndeplineasc` dorin]ele capelmaistrului s`u. Bach î[i f`cuse deja socoteala c` va îmb`tråni la Curtea din Köthen unde nu

Bach

r`månea prima [i cea mai mare iubire a sa. Ajuns la Hamburg, Bach este invitat s` cånte la biserica maestrului organist J. A. Reincken. La cei nou`zeci [i [apte de ani ai s`i, Reincken nu d`dea nici un semn de [ubrezenie, iar autoritatea lui în materie de muzic` era de necontestat în ora[ [i la Cur]ile dimprejur. În cinstea lui, Bach improvizeaz` pe coralul “An Wasserflussen Babylon”, scris chiar de b`trån (coral pe care Bach îl studiase fermecat cu dou`zeci de ani în urm`), interpretånd totodat` [i cåteva lucr`ri proprii. Maestrului Reincken era aproape imposibil s`-i smulgi o laud`, îns`, ascultåndu-l pe Bach, i-ar fi spus la final: „Credeam c` aceast` art` (a improviza]iei) a disp`rut, dar v`d c` ea tr`ie[te înc` prin dumneavoastr`”. Bach se înscrie pe lista candida]ilor la biserica Sf. Iacob. Audierile urmau s` aib` loc pe 28 noiembrie, îns` pe 23, Bach este nevoit s` se întoarc` la îndatoririle slujbei din Köthen. Oricum, în cazul lui nu mai era nevoie de vreo audi]ie, concertase deja în fa]a autorit`]ilor din Hamburg [i era clar de ce era în stare. Aflånd de înscrierea lui, mai mul]i candida]i nu s-au prezentat la audieri, con[tien]i c` nu aveau nici o [ans`. Totu[i, postul, de[i ini]ial promis lui Bach, va fi ocupat de un oarecare Johann Joachim Heitmann, care f`cuse bisericii o dona]ie de 10.000 de m`rci. Referindu-se la acest episod, compozitorul Mattheson spunea: „Preludiile lui au p`rut mai bune mul]umit` talerilor, nu degetelor”.

Colec]iile Cotidianul SIMFONICA

19


Bach [i-a petrecut la Leipzig ultimii 27 de ani din via]`


Bach

se putea plånge de nimic. În plus, aceast` ultim` experien]` din Hamburg îi ar`tase c` intrigile din marile ora[e erau direct propor]ionale cu dimensiunea lor. Îndreptåndu-[i aten]ia spre griji mai domestice, pe 3 decembrie 1721, Bach se rec`s`tore[te. Aleasa este Anna Magdalena Wilcke, fiica unui trompetist de la Curtea din Zeitz. Mireasa era [i ea muzician` profesionist` [i va fi angajat` la Köthen ca sopran`. Prima consecin]` a acestui mariaj era cre[terea venitului familial: salariul ei fusese deja stabilit la 360 de taleri pe an. La opt zile dup` c`s`toria lui Bach, are loc o alta, de data aceasta a prin]ului Leopold cu prin]esa Friederica Henrietta von Anhalt-Berburg. Aleasa lui Leopold nu se d`dea în vånt dup` muzic` sau dup` art` în general. În scurt timp, rolul instrumenti[tilor [i implicit al capelmaistrului p`le[te în importan]`. Pentru Bach, acest lucru nu reprezint` o tragedie pentru c`, nemaifiind silit s` compun` la termen [i la comand`, î[i g`se[te timp pentru a-[i pune în ordine compozi]iile de pån` atunci, în vederea public`rii lor. Majoritatea suitelor pentru clavecin vor fi adunate într-o culegere intitulat` “Suite franceze” (BWV 812-816). Preludiile [i fugile pentru clavecin vor fi revizuite [i adunate în primul volum din “Clavecinul bine temperat” (BWV 846-869), o culegere de dou`zeci [i patru de preludii [i fugi în toate tonalit`]ile minore [i majore. Tot acum se dedic` unui mic volum numit “C`rticic` pentru clavecin”, adresat Annei Magdalena, so]ia sa, care pe lång` lucr`rile sale cuprinde mici compozi]ii ale altor mae[tri ai clavecinului: Georg Böhm, François Couperin, Johann Adolf Hasse, precum [i cåteva compozi]ii ale fiului Carl Philipp Emanuel. Anul 1722 avea s` readuc` doliul în familie: ultimul dintre cei trei fra]i Bach, Johann Jacob, sau „fratele mult iubit”, c`ruia Johann Sebastian îi dedicase cu peste dou`zeci de ani în urm` “Capriciu” (BWV 992), se stinge din via]` în Suedia.

Colec]iile Cotidianul SIMFONICA

21


Leipzig – un vis fierbinte Acela[i an avea îns` ve[ti bune pentru cariera lui Bach. Cantorul bisericii [i {colii Sf. Toma din Leipzig moare peste var`, iar postul s`u însemna titulatura de director muzical al universit`]ii [i al ora[ului. La Curtea lui Leopold via]a muzical` în]epenise de-a binelea, concertele erau foarte rare [i primite cu prea pu]in entuziasm, din cauza tinerei prin]ese. În schimb, Leipzigul promitea mult: pe lång` [colarizarea gratuit` de care ar fi beneficiat copiii s`i [i posibilitatea acestora de a-[i continua studiile la prestigioasa universitate de acolo (fondat` în 1409), Bach [i-ar fi putut încununa cariera cu un post pe care îl visa de mult [i pentru care se sim]ea preg`tit: acela de director muzical într-un mare ora[. Lucrurile nu st`teau îns` simplu: consilierii din Leipzig î[i doreau mai mult un profesor de prestigiu decåt un director muzical. Bach nu avea studii universitare, spre deosebire de ceilal]i candida]i, muzicieni prestigio[i ai epocii precum Telemann, Kauffman, Schott. Alegerea lor se va opri pån` la urm` la profesorul Johann Christoph Graupner, format la universitatea local`, dar angajat în acel moment capelmaistru la Darmstadt. Bach se prezint` [i el la probele oficiale cu dou` cantate. Încep negocierile cu el, a[teptåndu-se în acela[i timp r`spunsul lui Graupner. Acesta din urm` refuz` postul pentru c` st`pånul s`u, landgraful de Darmstadt, nu-i permitea s` plece, revan[åndu-se totu[i printr-o cre[tere semnificativ` a salariului angajatului s`u. În aceste condi]ii, cel preferat este Bach, care prime[te vestea chiar înainte de înmormåntarea prin]esei Friederica Henrietta, so]ia st`pånului s`u. Moartea acesteia (în prim`vara lui 1723) nu-i schimb` îns` inten]iile. La solicitarea lui de a fi eliberat din func]ie, prin]ul Leopold reac]ioneaz` m`rinimos, acordåndu-i-o îns` cu lacrimi în ochi [i f`r` a-i lua titlul de capelmaistru al Cur]ii sale. Mi[cat de acest gest de bun`voin]` [i respect, Bach va continua s` se intituleze, pån` la moartea lui Leopold, în lucr`rile sale tip`rite „capelmaistru al Alte]ei Sale ducele von Anhalt-Köthen”. O poveste frumoas` [i destul de rar întålnit` în raporturile de la Cur]ile principilor germani. Pe 23 mai 1723, familia Bach sose[te la Leipzig [i se instaleaz` într-un apartament destul de înc`p`tor situat într-o arip` a cl`dirii {colii Sf. Toma. {apte zile mai tårziu dirija prima sa cantat` oficial` de la Leipzig la biserica Sf. Nicolai din localitate. Lucrarea lui Bach este primit` cu aplauze. Despre talentul muzical al noului cantor, autorit`]ile din Leipzig nu g`seau


Fuga unui cantor [i tema unui rege Bach va r`måne în Leipzig urm`torii dou`zeci [i [apte de ani, adic` pån` la moarte. Un mandat lung [i fructuos în care va da m`sura imensului s`u talent. Cu toate acestea, mai ales la începutul mandatului, rela]iile cu autorit`]ile din acest mare centru cultural german nu au fost întotdeauna dintre cele mai amicale. Predecesorul lui Bach, Johann Kuhnau, fusese un muzician de o cultur` pu]in obi[nuit`. Pe lång` studii de drept la Universitatea din Leipzig, vorbea fluent cinci limbi (italian`, francez`, greac`, ebraic` [i latin`) [i excela ca matematician autodidact. Dup` o asemenea personalitate cultural`, sub]irimea studiilor lui Bach p`rea destul de strident`, dar mai ales vulnerabil` în fa]a repro[urilor Cur]ii de aici. Bach va încerca tot restul vie]ii s` r`zbune aceast` lacun` din educa]ia sa prin instruirea exemplar` a copiilor s`i. Patru dintre ei vor ajunge studen]i la mai multe facult`]i ale universit`]ii: Drept, Filosofie, Matematic` etc. Dac`, la începutul carierei sale din Leipzig, Bach se ar`ta destul de intimidat de autoritatea mai marilor ora[ului, cu timpul se obi[nuie[te s` ignore repro[urile lor, mai ales în ceea ce privea îndatoririle sale de profesor. La drept vorbind, dintre cei 55 de elevi muzicieni de la Sf. Toma, numai 17 erau ap]i pentru a-[i îndeplini sarcinile. Rectorul Ernesti [i ceilal]i membri ai consiliului se plångeau adesea de escapadele lui Bach la Weimar, la Kassel [i îndeosebi la Dresda, unde era întotdeauna bine primit de celebrul compozitor Johann Adolf Hasse [i de so]ia acestuia, cånt`rea]a Faustina Bordoni. Tot la Dresda se bucur` de pre]uirea contelui Hermann Carl

Bach

prea multe lucruri de comentat, îns` r`månea în picioare problema pedagogic`. Bach nu [tia latina (pe care trebuia s-o predea elevilor de la Sf. Toma) [i, pentru a rezolva aceast` chestiune, este nevoit s` pl`teasc` din buzunarul s`u 50 de taleri unui profesor care s` fac` aceast` munc` în locul s`u.

Colec]iile Cotidianul SIMFONICA

23


Keyserling, c`ruia îi va dedica “Varia]iunile Goldberg” (publicate în 1742). Rela]iile lui Bach cu Johann August Ernesti, numit director muzical al universit`]ii în 1734, au ajuns deseori la limit`. Ambi]iile lui Ernesti de a ridica nivelul instruirii de la {coala Sf. Toma se ciocneau deseori de responsabilit`]ile cantorului Bach, care nu suporta amestecul din afar` în ceea ce privea atribu]iile sale. De mai multe ori, tensiunile dintre ei au explodat în scandaluri publice în`bu[ite cu mult pragmatism de ceilal]i membri ai consiliului municipal, la ordinele directe ale prin]ului elector August, regele Poloniei, [i, mai tårziu, ale fiului acestuia, Friedrich August al II-lea. Bach a fost nevoit s` suporte critici [i la adresa artei sale. Într-un articol ap`rut în revista muzical` din Hamburg – “Criticher Musikus” –, lucr`rile lui Bach erau descrise de organistul Johann Adolf Scheibe ca greoaie, sufocate de ornamente [i artificii. Bach nu a catadicsit s` r`spund`, îns` au f`cut-o mai mul]i admiratori ai s`i, printre care Joahnn Abraham Birnbaum, profesor de retoric` la Universitatea din Leipzig, [i muzicianul Lorenz Christoph Mizler. Bach s-a deta[at îns` treptat de toate intrigile [i repro[urile care îi erau adresate, cel pu]in în ultimii zece ani de via]`. Era mul]umit mai ales de faptul c` cei doi fii ai s`i mai mari î[i croiser` cu succes o carier` frumoas`: Wilhelm Friedemann era deja supranumit „Bach din Halle”, iar Carl Philipp Emanuel - „Bach din Berlin”, ambii cu func]ii importante la cele dou` Cur]i [i cu o faim` ce amenin]a s` o întreac` pe cea a tat`lui Johann Sebastian, devenit „Bach cel b`trån”. În prim`vara lui 1747, Bach ajunge la Postdam, la invita]ia regelui Friedrich al II-lea al Prusiei, în serviciul c`ruia se afla fiul Carl Philipp Emanuel. La cererea regelui, improvizeaz` „o fug` pe [ase voci obligate dup` o tem` dat` de Maiestatea sa” care, dup` spusele lui Philipp Emanuel, „tare l-a mai mul]umit pe Maiestatea sa [i a fost admirat` de toat` lumea”. Dou` luni mai tårziu, Bach trimite spre tip`rire dou` fugi bazate pe tema regal` pe care i le ofer` apoi lui Friedrich al II-lea cu titlul “Ofrand` muzical`”.

Ultima zi de mar]i Al`turi de “Arta fugii” [i “Misa în si minor”, “Ofrand` muzical`” se num`r` printre ultimele lucr`ri semnate de Bach. În ultimii ani, vederea îi sl`be[te peste m`sur`. Pentru a-[i rec`p`ta vederea este îndemnat de


Bach

apropia]i s` se lase operat de un vestit chirurg poposit în Berlin, John Taylor. Opera]ia de cataract` se dovede[te dezastruoas` [i va fi suplinit` de o medicamenta]ie cu totul nepotrivit` care îl arunc` la pat timp de [ase luni. La începutul anului 1750, Bach, în vårst` de 65 de ani, orbe[te complet. Nu mai putea suporta lumina zilei [i inflama]iile ochilor îi d`deau dureri insuportabile. Brusc, în diminea]a zilei de 18 iulie, î[i recap`t` vederea. Dup` doar cåteva ore, „sångele i s-a urcat la cap [i apoi a venit o fierbin]eal` mare”. Sunt chema]i doi dintre cei mai buni medici din Leipzig care îi acord` îngrijiri, sceptici îns` în privin]a vreunei remedieri. Zece zile mai tårziu, pe 28 iulie, într-o zi de mar]i, la ora opt [i un sfert a serii, moartea avea s`-i sufle în lumånare. Va fi înmormåntat dup` trei zile la cimitirul Johanneskirche. Autorit`]ile ora[ului nu s-au ar`tat mirate de dispari]ia sa, ba, dimpotriv`, începuser` s` adune candidaturi pentru ocuparea postului s`u de la biserica Sf. Toma înc` din prim`vara lui 1750. A doua zi dup` moartea sa, consiliul municipal s-a întrunit pentru desemnarea succesorului. A fost ales cu unanimitate de voturi Gottlieb Harrer, un muzician mediocru care se bucura îns` de sprijinul primului-ministru. Printre motivele invocate în alegerea lui Harrer a stat [i acela c` noul cantor studiase la Universitatea din Leipzig. Carl Philipp Emanuel Bach, care î[i depusese [i el candidatura în onoarea tat`lui s`u, a fost nevoit s` se întoarc` la Berlin. Nu-l mai re]inea nimic în Leipzig. Bach a fost destul de departe de imaginea pe care o avem ast`zi despre geniu, solitar [i cu plete despletite, romantice. Era un om s`n`tos, plin de umor, care [tia s` se bucure din plin de via]`. A avut dou`zeci [i unu de copii, dintre care treisprezece au fost n`scu]i de cea de-a doua so]ie. Au supravie]uit doar opt: patru fete [i patru b`ie]i. Dintre fete, doar fiica cea mai mare a studiat muzica, avånd o voce frumoas` de sopran`. Cei patru fii au devenit muzicieni importan]i, cu o faim` mult mai mare în epoc` decåt cea a tat`lui lor.

Colec]iile Cotidianul SIMFONICA

25


Portret uria[ realizat \n anul 2000, Anul Bach. Portretul era f`cut din 3.000 de buc`]i de plastic, m`sura 70x60 metri [i era atârnat \n fa]a bisericii “Sfântul Nicolai” din Leipzig


Elementul cel mai important pe care însu[i Bach l-a identificat în ceea ce prive[te crea]ia sa este munca. Obi[nuia s` spun` adesea: "Ceea ce am reu[it s` fac eu prin munc` [i sårguin]` ar reu[i [i altcineva care are un strop de talent [i de îndemånare”. Johann Nikolaus Forkel, primul biograf al compozitorului, poveste[te: "Se întåmpla adesea s` vin` cineva la el [i s`-i cear` o bucat` u[oar` pentru claviatur`. R`spundea invariabil: «S` v`d ce pot face». De obicei alegea o tem` u[oar`, îns`, prelucrånd-o, avea atåt de mult de spus despre acel subiect încåt bucata devenea foarte dificil`. Dac` omul i se plångea, începea s` råd` [i spunea: «Nu trebuie decåt s` o studia]i cu sårguin]` [i o s` mearg` ca pe roate; ave]i la fiecare mån` cinci degete la fel de bune ca ale mele»". Cu toate acestea, era în mod sigur con[tient de faptul c` munca nu reu[ea s` suplineasc` imagina]ia atunci cånd venea vorba de compozi]ie. Nu lucra niciodat` cu elevii care, veni]i la el s` studieze compozi]ia, se dovedeau incapabili de idei originale. Primele lucr`ri care i-au influen]at compozi]iile au fost cele ale lui Monteverdi, Grandi, Casati, Rosenmüller, dar mai ales cele ale organi[tilor Pachelbel, Böhm, Keiser [i Reincken, acestuia din urm` dedicåndu-i “Fantezie [i Fug` în sol minor” (BWV 542). Tot din aceast` perioad` de început a omagiilor aduse marilor mae[tri dateaz` cele [apte toccate pentru clavecin (BWV 910-916) precum [i prima culegere de piese pentru clavecin în stil francez numite cu umor “Suitele engleze” (BWV 806811), compuse în timpul [ederii la Weimar. De o importan]` deosebit` sunt coralele [i cantatele, lucr`ri religioase pe care Bach, de o smerenie rar`, le începea cu rug`ciunea “Iisuse, ajut`-m`!” [i le sfår[ea cu mul]umiri “numai pentru slava lui Dumnezeu”. La Köthen, unde sarcina principal` era aceea de a

Bach

2. OPERA DE LA LIMITA PERFEC}IUNII

Colec]iile Cotidianul SIMFONICA

27


compune muzic` de camer`, scrie zece trio-sonate, dintre care numai “Sonata în sol major” (BWV 1039) este tipic` pentru trio, cu dou` viori [i bas continuu. Trio-sonata era interpretat` de cel pu]in patru instrumente (contrazicånd astfel denumirea de "trio"), cu un instrument melodic pentru fiecare dintre cele trei linii muzicale ale trioului [i un instrument cu claviatur` (clavecin, de obicei) care dubla partitura basului. Bach va adapta trio-sonata tradi]ional` la un num`r mic de instrumenti[ti, repartizånd linia solo unui instrument cu coarde (vioar`, viol` sau violoncel), linia armonic` måinii drepte a clavecinului [i linia de bas måinii stångi. În felul acesta, un "trio" putea fi cåntat cu doar doi instrumenti[ti. Aici se înscriu cele [ase “Sonate pentru vioar` [i clavecin obligat” (BWV 1014-1019), [ase “Sonate pentru vioar`” (BWV 1001-1006) [i cele [ase “Suite pentru violoncel” (BWV 1007-1012). Din aceea[i perioad` Köthen dateaz` lucr`ri orchestrale în care partitura solo era încredin]at` unui singur instrument, exemplu în acest sens fiind cele patru Uverturi (BWV 1066-1069) [i cele trei “Concerte pentru vioar`” (BWV 10411043). Îns` cele mai spectaculoase concerte compuse la curtea ducelui Leopold sunt cele [ase pentru diferite instrumente intitulate “Concertele brandenburgice” (BWV 1046-1051). Din punct de vedere cronologic, “Concertul brandenburgic nr. 5” este considerat primul concert pentru un instrument cu claviatur`, asta datorit` acelei caden]e superbe de 65 de m`suri care confirm` rolul de solist acordat clavecinului. În trei dintre cele [ase concerte (mai precis în nr. 1, 3 [i 6), partitura consemneaz` "coruri" instrumentale de o importan]` aproape egal`, în timp ce, în celelalte trei, instrumentelor cu coard` le este opus cåte un grup de instrumente soliste: în nr. 2 - trompeta; în nr. 4 - flautul [i în nr. 5 clavecinul.

În linia tradi]iei de la Leipzig Înainte de plecarea din Köthen alc`tuie[te o nou` culegere de suite pentru clavecin, r`mase în istorie sub titlul de “Suitele franceze” (BWV 812-816), una dintre cele mai apreciate lucr`ri ale lui Bach (mai ales de instrumenti[ti, datorit` liniilor melodice mai pu]in complicate). Tot acum revizuie[te cele mai multe dintre fugile [i preludiile pentru clavecin, incluse în cel mai important volum de muzic` din istorie: “Clavecinul bine temperat” (BWV 846-869). Realizat în 1722, acest volum cuprinde dou`zeci [i patru de fugi [i preludii în toate tonalit`]ile majore [i minore,


Bach

demonstrånd interesul lui Bach în privin]a diviziunii octavei în 12 semitonuri absolut egale. Terminat la vårsta de 37 de ani, “Clavecinul bine temperat” subliniaz` sfår[itul unei întregi perioade de evolu]ie, atåt din istoria muzicii lui Bach, cåt [i din cea a lucr`rilor destinate pån` atunci acestui instrument de c`tre clavecini[tii francezi [i germani. Din perioada de la Leipzig dateaz` ciclurile de cantate. În tradi]ia locului, cantorul trebuia s` compun` o cantat` pe s`pt`mån`, ce urma s` fie prezentat` duminica la bisericile Sf. Toma [i Sf. Nicolai. Cu timpul, s-a împ`måntenit obiceiul de a se prezenta o cantat` pentru fiecare dintre cele dou` biserici, astfel c` Bach era obligat s` compun` dou` pe s`pt`mån`. Fiecare cantat` trebuia s` aib` leg`tur` cu subiectul Evangheliei din duminica respectiv`, iar un ciclu anual complet presupunea nu mai pu]in de [aizeci de cantate. Compozitorii care ocupau func]ia de directori muzicali aveau obliga]ia de a compune o pasiune nou` pe an. Carl Philipp Emanuel afirma c` tat`l s`u a compus cinci cicluri de cantate pentru toate duminicile [i zilele de s`rb`toare, ceea ce înseamn` c` s-au pierdut peste patru sute de cantate, din moment ce ast`zi se cunosc cu pu]in peste dou` sute. Acela[i fiu men]ioneaz` c` Bach ar fi compus cinci pasiuni: ast`zi se cunosc doar dou` integrale, la care se adaug` fragmente din a treia. “Patimile dup` Sfåntul Ioan” (BWV 245) [i “Patimile dup` Matei” (BWV 244) sunt datate 1724, respectiv 1727. Din “Patimile dup` Marcu” nu s-a p`strat decåt libretul; cåt despre una dintre pasiuni, pierdut` în negura istoriei, “Patimile dup` Luca”, unii muzicologi au mari ezit`ri în a i-o atribui lui Bach. Se poate ca Philipp Emanuel s` se fi încurcat în socoteli [i în privin]a num`rului total de cinci, întrucåt toate datele istorice consemneaz` doar patru. Indiferent de num`rul lor, aceste lucr`ri ating cele mai înalte culmi ale muzicii religioase din toate timpurile. În “Patimile dup` Matei”, pe un libret de Picander, Bach utilizeaz` cel mai mare

Colec]iile Cotidianul SIMFONICA

29


num`r de interpre]i din întreaga sa carier`: dou` coruri, dou` orchestre, dou` orgi, care-[i r`spund dintr-o parte în cealalt` a bisericii, [i mai mul]i soli[ti vocali [i instrumentali. Cele 78 de numere ale lucr`rii cuprind discursul dramatic al personajelor (Pilat, Petru, Iuda etc.) [i al corului (mul]imea, apostolii), medita]ia individual` (exprimat` muzical prin arii) [i, la final, rug`ciunea (coralul). O adev`rat` lucrare de oper` care compenseaz` de fapt lipsa acestui gen (opera) din crea]ia lui Bach. Spre finalul anilor 1720, Bach tip`re[te cåteva dintre piesele sale pentru clavecin. Cele [ase “Partite” (BWV 825-830), publicate ini]ial cåte una pe an începånd din 1726 pån` în 1731, sunt reeditate în volum la începutul lui 1732. “Concertul italian” (BWV 972) [i “Uvertura în stil francez” (BWV 831) sunt publicate în 1735, iar între 1741-1742 vede lumina tiparului volumul “Varia]iunile Goldberg” (BWV 988).

Ultimele ofrande La începutul lui 1742, Bach finalizeaz` cel de-al doilea volum din “Clavecinul bine temperat” (BWV 870-893), mult mai complex decåt primul, realizat cu dou`zeci de ani \nainte. Din nefericire, nici unul dintre aceste dou` volume nu a fost publicat în timpul vie]ii, ci abia dup` cincizeci de ani de la moartea sa. Tot în aceast` perioad` a anilor 1740 revizuie[te cele mai bune corale pentru org` din tinere]e, tip`rite în jurul anului 1748 [i recunoscute ast`zi sub denumirea de “Coralele de la Leipzig” (BWV 651-668). “Ofranda muzical`” (BWV 1079) a fost compus` cu ocazia vizitei lui Bach la Postdam [i a întålnirii cu regele Prusiei, Friederich al II-lea. Partitura tip`rit` în 1747 con]ine dou` fugi, una pe trei voci, cealalt` pe [ase voci, ambele reunite sub denumirea de ricercar; cinci canoane, o trio-sonat`, alte cinci canoane urmate de un nou ricercar. Bach avea o predilec]ie pentru aceast` structur` simetric`, dar, fapt neobi[nuit, nu a l`sat nici un fel de indica]ie instrumental` pentru aceast` lucrare ce îi încununeaz`, în materie de scriitur` canonic`, întreaga oper`. În iunie 1747, Bach intr` în Societatea de [tiin]e muzicale, fondat` în 1738. Membrii acestei societ`]i aveau obliga]ia ca pån` la vårsta de [aizeci [i cinci de ani s` prezinte anual o lucrare [tiin]ific`. În acest scop, Bach compune pentru anul 1747 un volum de varia]iuni pe tem` de canon pentru org` (BWV 769). Referindu-se la aceast` lucrare [i, în special, la autorul ei, Marpurg vorbea peste ani de


Bach

"b`trånul Bach care era în stare s` creeze cåt ai bate din palme aceste lucruri pline de m`iestrie, încåt oricare altul ar fi fost silit s` asude din greu la ele [i, ceea ce e [i mai r`u, zadarnic." Spre deosebire de compozi]iile anterioare, ultima sa lucrare pentru claviatur` este bazat` pe o tem` unic`. “Arta fugii” (BWV 1080) trebuia s` con]in` 24 de fugi repartizate în [ase grupe. Ast`zi se cunosc doar 20. Pornind de la o tem` simpl`, Bach dezvolt` o adev`rat` arhitectur` - fugi simple cu dezvoltare liber`, fugi cu subiecte multiple, fugi cu consecvent obligat - în care sunt explorate toate tehnicile contrapunctice cunoscute. Tot artei contrapunctului îi este dedicat` [i ultima lucrare a lui Bach, început` probabil în jurul anului 1733, dar finalizat` abia la sfår[itul lui 1749: “Misa în si minor” (BWV 232). Bach nu a fost un creator de forme sau genuri. Crea]ia sa cuprinde lucr`ri de circumstan]`, compozi]ii stråns legate de îndatoririle [i exigen]ele postului pe care îl ocupa la un moment dat. Originalitatea lui a venit îns` ca urmare a exigen]elor personale, construindu-[i întotdeauna diferit fugile, cantatele, coralele etc. Dac` în lucr`rile din tinere]e sintetizeaz` toate tehnicile [i modalit`]ile de expresie baroce de inspira]ie francez`, italian` [i german`, ultimele sale crea]ii aveau s` le dep`[easc` cu mult pe cele ale contemporanilor. Cu toate acestea nu trebuie s` ne mire faptul c`, \n epoc`, muzica lui Bach a alunecat din aten]ia compozitorilor vremii la pu]in timp dup` moartea sa, faima fiilor s`i, \n special Carl Philipp Emanuel [i Wilhelm Friedmann, dep`[ind-o cu mult pe a sa. Istoria avea s` fac` dreptate. Mul]i ani mai tårziu, Beethoven, care afirma despre sine c` "între mine [i Dumnezeu nu mai e nimic", avea s` amu]easc` în momentul în care descoperea partiturile lui Bach. "Ocean, [i nu påråu, ar fi trebuit el s` se numeasc`”, spunea Beethoven, referindu-se la sensul din limba german` al cuvåntului "bach", adic` "påråu".

Colec]iile Cotidianul SIMFONICA

31


Booklet simfonica BACH  

Booklet Colectiile Cotidianul Simfonica BACH

Read more
Read more
Similar to
Popular now
Just for you