Issuu on Google+

IT

A

C

BO

DELLA V E

R

CA

GU UI RA A UL DEVÃR

Revistă de atitudine împotriva corupţiei, abuzurilor şi apărare a istoriei, culturii, spiritualităţii româneşti

Anul XI, nr. 3 (141) • 16 pagini • 23 martie 2010 • 2 lei • Apare lunar

Faptele imputate primarilor arestaţi au fost săvârşite şi de Klaus Iohannis!

Una din acuzele ce au dus la arestarea primarului craiovean Antonie Solomon se referă la Primăria şi Consiliul Local Craiova, care au pus la dispoziţia clubului de fotbal, în mod gratuit, Stadionul „Ion Oblemenco”. Păi, Klaus Iohannis, primarul sibian, a comis aceeaşi faptă în favoarea prietenului său, Werner Keul (în medalion), punând la dispoziţia firmei acestuia, ,,W.K. Group”, stadionul municipal în mod gratuit pentru mai mulţi ani.

pg. 3

Afacerile necurate Avrig şi Tălmaciu: ale primarului confirmări, infirmări… Daniel Maricuţa Primarul Iohannis a decontat 1,5 tone de combustibil din Şelimbăr pentru două zile pg. 4

pg. 5

pg. 6

Suntem cu ochii pe voi! M Casa lui Iohannis păzită pe banii sibienilor, chiar şi când acesta a fost în concediu! M Câte concedii are Herr? M Oastea Domnului…primar M Plăgile Egiptului se abat asupra noastră? M Birţ, un Dumnezeu al pieţelor sibiene M Piruete şi paşi de dans cu bani publici M Falsul handicap, un alt mijloc de a fenta statul M Atenţie şoferi! Iată numerele de înmatriculare ale Loganurilor cu radare nedetectabile M Papagalul bicefal, socialist şi liberal pg. 7-8

În atenţia Agenţiei Naţionale de Integritate

Familia Pînzar, din Primăria Sibiu, a ţesut o vastă reţea de proprietăţi imobiliare pg. 9

Inspectorul general şcolar, Constantin Gorun, despre situaţia actuală din învăţământ

pg. 10

Ţiganizarea României? pg. 11-12

AVERTISMENT! Persoanele cu un coeficient de inteligenţă scăzut şi cele care cred fără discernământ tot ceea ce văd şi aud la televizor sunt rugate să nu citească „Justiţiarul sibian”, fiindcă le poate dăuna grav propriilor convingeri formate de alţii !


Opinii, Atitudini

2 Editorial

Cucută pentru „bugetivorii” corupţi din primării Eradicarea corupţiei generalizate din administraţiile locale are acum, ca prim efect, decimarea primarilor, aceşti veritabili „capi di tutti capi” ai mafiei naţionale. Decimarea era o metodă punitivă antică de pedepsire a unei unităţi militară, pentru acte de laşitate sau dezertare în masă, prin executarea câte unuia din zece soldaţi după o numărătoare întâmplătoare sau prin tragere la sorţi. La câţi bani publici s-a furat de către primarii din România, noi credem că „decimarea” prin arestare ar lăsa în libertate doar unul din zece, fiind necesară aplicarea unei proporţii inverse faţă de antici. Adică, la o numărătoare aleatorie, nouă din zece trebuie „executaţi” cu câte un mandat de arestare şi doar unul să nu fie reţinut, pe urmă iar nouă arestaţi, unul lăsat liber şi tot aşa în continuare! După stârpirea răului, de la rădăcină, va urma prăbuşirea sistemului mafiot conform „principiului dominoului”, adică „piesa” căzută va determina năruirea celorlalte componente care se sprijineau pe ea. Primarii care vor urma celor cazaţi acolo unde le era locul demult, în penitenciare, vor fi obligaţi să cureţe „buruienile” din propria ogradă, lăsate moştenire de „puşcăriabili”. Altfel vor avea aceeaşi soartă ca şi predecesorii lor! Nu spunem că toţi primarii sunt hoţi, ci doar că prea puţini sunt cei cinstiţi! La fel stă treaba şi cu subalternii acestora, şefi de direcţii sau servicii, angajaţi pe bază de relaţii, cumetrii, favoruri materiale sau sexuale. Odată aduşi în sistem, aceşti umili trepăduşi devin beneficiarii sinecurilor şi sclavii celui care le-a oferit pe tavă o muncă uşoară, relativ bine plătită şi cu posibilitatea unor câştiguri suplimentare de la contribuabilul doritor de niscaiva avize sau autorizaţii din primăriile patriei. Inspiraţi de modelul Mafiei siciliene, noii veniţi, un soi de „locotenenţi”, nu au pregetat să aducă, la rândul lor, o droaie de rubedenii care au pupat cu smerenie şi fără să pregete inelul „naşului” instalat confortabil în jilţul de primedil, primind şi aceştia un post călduţ în primărie. Astfel s-a edificat un sistem bazat pe reciprocitate – solidaritatea hoţilor! – unde regula numărul unu este „Omerta”, legea tăcerii! Aceasta este explicaţia mitingurilor de protest, organizate de funcţionarii din primării, atunci când „tătucul” lor era „săltat” de autorităţile statului. Vorbim de statul de drept, nu de „statul degeaba” pe banii contribuabililor! La fel de corupţi ca şi cel care i-a angajat, „dându-le şi lor o pâine”, şpăgarii din administraţiile locale, mobilizaţi de „locotenenţii” şefului arestat, s-au bulucit să iasă în stradă şi să protesteze. În favoarea cui şi pentru a apăra ce? Nu doar pe cel arestat, simbol al corupţiei, ci mai mult pentru a-şi apăra propriile sinecuri, suplimentate de marile lor „tunuri” şi micile găinării tolerate de cel proaspăt încătuşat, că doar se ştie: „stăpânul învaţă sluga hoaţă”. Doar hoţii se solidarizează cu alţi hoţi, mai cu seamă când fac parte din aceeaşi bandă! Chiar în oraşul nostru este vizibilă recunoştinţa faţă de primar a acestor profitori cu posturi călduţe, mai ales în prejma alegerilor, când aceşti funcţionari publici devin, în mod voluntar – asta nu însemnă că şi dezinteresat! –, agenţi electorali de nădejde, care militează pentru realegerea şefului lor suprem. Tot ei sunt cei foarte activi pe internet, cei care postează pe forumurile sibiene şi la comentariile articolelor din presa locală laude la adresa edilului-şef şi înjurături pentru criticii satrapului cu puteri absolute. Traian Băsescu a câştigat alegerile tocmai pentru că a luptat pe faţă – şi aproape de unul singur –împotriva unei coaliţii clădite nu pe principii politice, ideologice, ci pe interese economice susţinute de structuri mafiote şi oculte. Românii au dovedit că nu sunt chiar aşa de proşti pe cât îi credeau cei care încercau să-i manipule-

ze prin intermediul mass-media, iar rezultatul s-a văzut la vot. Cei care au votat împotriva „mogulilor” şi a sistemului corupt reprezentat de aceştia aşteptau să vadă dacă preşedintele se ţine de cuvânt sau vorbele din campania electorală nu au fost altceva decât discursurile demagogice, standard, cu care au fost îndopaţi douăzeci de ani de către politicienii mincinoşi. Minune, iată că este prima dată când vedem o luptă reală împotriva corupţiei, cu condamnări şi arestări. Până acum am asistat doar la discursuri despre corupţia generalizată, dar – ciudat! – nu existau corupţi. Noi plebea, noi, cei sărăciţi datorită „băieţilor deştepţi” care au jonglat cum au vrut cu banii publici, suntem satisfăcuţi că se face, în sfârşit, dreptate! Mai bine mai târziu, decât niciodată. Ca simpli observatori ai fenomenului, nu putem decât să apreciem o strategie deosebit de inteligentă în această „cruciadă” pornită împotriva corupţie şi a furtului banilor publici. Probabil că tot românul a observat argumentul invocat, în trecut, de către cei care erau chemaţi să dea cu subsemnatul pe la D.N.A. în calitate de învinuiţi. Aceştia, fără excepţie, invocau o aşa-zisă „comandă politică”. Adică – vezi ,Doamne! – ei sunt curaţi ca lacrima, dar doar convingerile lor politice au fost cauza demarării anchetelor şi totul nu este decât o înscenare, ca să fie eliminaţi de pe scena politică. Aiurea! Corupţia nu are frontiere politice sau etnice, nu există partide corupte sau etnii corupte în totalitate, ci doar persoane pervertite infiltrate în toate partidele sau aparţinând tuturor etniilor trăitoare în România. Primele arestări de primari au fost taman din rândul membrilor partidului aflat la putere, aşa că nu mai poate nimeni să invoce „comanda politică”. La fel, a fost „tăiată şi maioneza” celor care vor urma, probabil membri ai partidelor din opoziţie, care nu vor mai putea să aducă argumentul, clasic deja, al „execuţiei politice”, din moment ce precedentul arestărilor a fost creat cu oamenii partidului de guvernământ. Primul primar de la alt partid, Cristian Anghel, membru P.N.L. şi edil-şef în Baia Mare tocmai „a spart gheaţa” săptămâna trecută, fiind condamnat la doi ani şi şase luni închisoare pentru abuz în serviciu. Aşa că cei care conduc nu pot să fie acuzaţi de „vânătoare de vrăjitoare” pe criterii politice, din moment ce primii arestaţi au fost chiar oamenii lor! Mircia Gutău, primarul municipiului Râmnicu Vâlcea este în închisoare, Antonie Solomon, primarul Craiovei se află în „purgatoriul” arestului preventiv. Amândoi au fost membri marcanţi ai Partidului Democrat-Liberal aflat la putere. Nici unul dintre ei nu poate invoca aşa-zisa „comandă politică”! La fel, nici următorii „candidaţi” la un loc în celulă nu o să mai poată susţine, ca argument în favoarea lor, „abureala” cu imixtiunea politicului în aplicarea legilor. Cum poţi să mai spui că P.D.L.-ul sau Băsescu se folosesc de Parchet sau Justiţie pentru eliminarea adversarilor, din moment ce primii încarceraţi au fost chiar reprezentanţi marcanţi ai acestui partid, iar unul dintre ei se îmbrăţişa cu „bădica Traian” de mama focului, pe scenă, telegenic, în văzul întregii ţări, cu doar trei luni în urmă? Aceasta este şansa cea mare pentru revenirea la normalitate a justiţiei. Acum putem să ne lepădăm de „tinicheaua” corupţiei, pe care ţara noastră este acuzată că o zdrăngăne prin Uniunea Europeană! Circulă zvonul că următorii, pe lista primarilor corupţi şi anchetaţi, vor fi doi milionari în euro, oameni grei, cu conturi şi proprietăţi în străinătate, care nu pot fi justificate prin salariile lor de bugetari. Numele lor: Radu Mazăre, primarul municipiului Constanţa şi Klaus Werner Iohannis, primarul -„premier” al Sibiului. Justiţiarul sibian

Anul XI, nr. 3 (141) • 16 pagini • 23 martie 2010 ­­

Colaborarea dintre PD-L şi PNŢCD va continua Protocolul de colaborare semnat anul trecut, înaintea alegerilor prezidenţiale, între PD-L şi PNŢCD va continua în plan local pentru pregătirea alegerilor din 2012, au declarat, sâmbătă, 27 februarie, la Braşov, într-o conferinţă de presă comună, preşedintele Partidului Naţional Ţărănesc Creştin Democrat, Marian Petre Miluţ, şi liderul organizaţiei judeţene a PD-L Braşov, George Scripcaru. Liderul democrat-liberal braşovean le-a mulţumit reprezentanţilor PNŢCD pentru sprijinul acordat în alegerile prezidenţiale din toamna anului trecut, susţinând că cele două formaţiuni politice, membre ale Partidului Popular European şi având „aceleaşi coordonate

şi valori”, vor colabora şi în continuare prin intermediul programelor pe care le vor realiza împreună. „PNŢCD a fost singurul partid din România care a avut încredere în noi şi care a riscat, ca să spun aşa, să se asocieze pentru alegerile prezidenţiale, lucru pentru care le suntem recunoscători şi le mulţumim de sprijin. Urmează ca şi în plan local să continuăm colaborarea pe termen foarte lung, pe mai multe paliere, cum ar fi cele de natură programatică, resurse umane şi, de asemenea, o politică comună pentru viitoarele alegeri locale, parlamentare, prezidenţiale”, a declarat George Scripcaru. ROMPRES

Haiti şi Chile, lecţii pentru România Imaginile difuzate de televiziunile de la noi surprind senzaţionalul dar pierd esenţialul. Telespectatorii au putut vedea mult căutatele ”imagini şocante” cu o bandă jefuind un magazin părăsit. Concluzia, scrisă în josul ecranului: ”Haos în Chile”. Ei bine, nu. Realitatea este că statul Chile a evitat un dezastru major, acolo unde Haiti nu a reuşit. Iar cutremurul din Chile a fost de 50 de ori mai puternic decât cel din Haiti! Șapte sute de morți în Chile și două sute de mii în Haiti - aici nu mai este vorba de întâmplare. Haiti era și până la cutremur un stat eșuat. Prăbușirea infrastructurii, starea de subdezvoltare a sistemului sanitar și incapacitatea de intervenție a autorităților au mărit considerabil numărul victimelor. Este adevărat, comunitatea internațională s-a mobilizat imediat și a furnizat ajutoare. Dar asta nu a oprit haosul, fiindcă nu a existat o coordonare a trimiterilor. Apoi, nu a avut cine să administreze eficient ajutoarele și să le trimită acolo unde era nevoie de ele. Autoritățile haitiene au fost nepregătite și depășite. Azi, statul Haiti este practic inexistent, fiind înlocuit cu administrarea internațională a ajutoarelor. Cum se va reface acest stat? Va reizbucni haosul și vor exploda violențele după plecarea administratorilor internaționali? Se va transforma această țară fără noroc într-o Somalie caraibeană? Nimeni nu poate ști cu siguranță astăzi. Și acum, despre Chile. În cele două decenii scurse de la reisntaurareea democrației, țara s-a angajat într-un proces ambițios de reforme – cea a sistemului de pensii, de exemplu, a fost considerată un model pentru statele în tranziție. Pare să nu aibă legătură cu reacția în caz de seism, dar are. Chiar dacă nu se numără printre cele mai bogate state din lume, și nu e deloc ocolită de inegalități, societatea chiliană este, totuși, una de succes pentru felul în care a știut să iasă din dictatură. Transparența în decizii și încrederea publică în instituțiile statului au făcut posibil un răspuns coerent al societății la dezastrul natural. Chile are nu numai cel mai mare număr de seismologi raportat la numărul populației, dar are și regulamente de construcție dintre cele mai severe. Care se și respectă. În urma unei evaluări naționale, în 1996 a demarat un vast program de consolidare a clădirilor, iar normele de construire au fost reevaluate. Să ne amintim cutremurul devastator produs în Turcia, în 17 august 1999. Clădiri noi s-au prăbușit în totalitate, în timp ce clădiri vechi au rezistat cu mult mai bine. Anchetele care au urmat s-au soldat nu numai cu pedepsirea unor antreprenori, dar au determinat și schimbarea regulamentelor de

construcție și controlul mai sever al aplicării lor. Dar acestea s-au întâmplat după dezastru. Acum 50 de ani, în Chile a avut loc cel mai puternic cutremur cunoscut în istorie, de 9,5 grade. De o jumătate se secol, chilienii se pregătesc pentru noua încercare. Au avut loc, cu regularitate, simulări ale unui seism devastator, la care au participat nu numai organele de intervenție, ci și locuitorii. Sistemul medical a fost pregătit pentru intervenții în caz de urgență, instalarea taberelor pentru sinistrați a fost minuțios planificată. Seismologii, foarte influenți în Chile, au determinat politici stricte de dezvoltare urbană, astfel încât să fie evitată crearea de zone de mare aglomerație, în care echipele de intervenție să nu poată ajunge în caz de dezastru. Presa internațională vorbește acum despre o adevărată ”cultură seismică” în Chile. Semnificativ este faptul că președinta statului chilian, Verónica Michelle Bachelet Jeria, a amânat primirea ajutorului internațional, până când nevolie nu vor fi cunoscute cu claritate și căile de acces nu vor fi deblocate. Fără planificare, o cantitate mare de ajutoare, distribuită haotic sau care rămâne blocată în depozite, mai mult încurcă. Exemplele chilian și haitian sunt bune pentru România, unde este așteptat un cutremur de mare intensitate. Aici nu este vorba numai despre clădirile neconsolidate, ci de un întreg șir de riscuri. Prăbușirea infrastructurii rutiere și feroviare, din cauza stării proaste, va face imposibilă intervenția în multe locuri. La fel, aleile înguste dintre blocuri, ocupate de mașinile locuitorilor. Știți ce înseamnă miile de fire întinse aiurea pe stâlpii din orașele noastre? Șanse mari pentru pene de curent și comunicații, în caz de dezastru. Primul pas spre panică e asigurat. Un alt risc este dat de starea de permanentă improvizație a sistemului sanitar – crize de sânge, de medicamente, personal insuficient etc. În sfârșit, un element cu totul necunoscut îl constituie reacția unei populații needucate în ce privește răspunsul la dezastre. Dar riscul cel mai mare vine din cu totul altă parte. De 20 de ani, societatea românească a cevenit una tot mai atomizată și individualistă. Spiritul comunitar, distrus de comunism ( cuvintele sunt asemănătoare, conceptele, deloc!) nu s-a refăcut. Putem să ne aștetăm la solidaritate și la voluntariat, în aceste condiții? Două cutremure puternice, petrecute la începutul acestui an, ne arată de ce e bine să fim pregătiți. Dar sună și alarma, fiindcă timpul pe care îl mai avem la dispoziție poate fi foarte scurt. Col.(r) Gheorghe Strâmb

OSIM:®52175 | ISSN: 1583-6142 Marcă înregistrată

Tel: 0744 355 389 E-mail: contact@justitiarul.ro Director general al publicaţiilor „Justiţiarul“ : Marius Albin MARINESCU Secretar general de redacţie: Maria MIHU Redactor-şef: Elena PAVEL

web: www.sibiu.justitiarul.ro Redacţia: • Investigaţii: Doina DAMIAN, Iulian BĂLAN • Reporteri speciali: Dan FLORESCU, Ioan CRIŞAN • Eveniment: Tudor BLAGA, Eugen JITARIUC • Corespondent Mediaş: Marius MICU • Corespondent Spania: Liana MÂNZAT • Dep. tehnic: Dragoş VÎLCU • Corespondent permanent: Dr. Mircea DOGARU • Caricaturi:


Corupţie

3

În atenţia D.N.A.

Faptele imputate primarilor arestaţi au fost săvârşite şi de Klaus Iohannis! Primarul Sibiului este un autentic dictator local. Din anul 2004, când Klaus Werner Iohannis a obţinut al doilea mandat de primar, etnicii germani (toţi fiind membri F.D.G.R. unde

nat” sau poate a apărut o nouă specie de mamifer prădător, „klausul” şi noi nu ştim! Omul acesta minte atât de firesc, încât este posibil ca el să şi creadă că spune adevăruri. Nu a făcut pu-

copii” la capitolul ilegalităţi faţă de Iohannis, fapte comise şi de către „neamţul cinstit de la Sibiu”, cum îl alinta presa naţională cu doar câteva luni în urmă.

Una din acuzele ce au dus la arestarea primarului craiovean Antonie Solomon se referă la Primăria şi Consiliul Local Craiova, care au pus la dispoziţia clubului de fotbal, în mod gratuit, Stadionul „Ion Oblemenco”. Păi, Klaus Iohannis, primarul sibian, a comis aceeaşi faptă în favoarea prietenului său, Werner Keul (în medalion), punând la dispoziţia firmei acestuia, ,,W.K. Group”, stadionul municipal în mod gratuit pentru mai mulţi ani.

Iohannis este preşedinte şi deci nu era câtuşi de puţin „independent politic”, aşa cum susţinea marioneta Crin Antonescu în campania electorală din toamna anului trecut!) au devenit majoritari în C.L. Sibiu. Aici nu există absolut nici un fel de opoziţie, acei membri majoritari ai Forumului Democrat al Germanilor din România (F.D.G.R.) – 14 consilieri din totalul de 23, câţi are Consiliul Local Sibiu! – nefiind decât o maşină de vot, care „merge ceas”… Adică Iohannis propune (toate proiectele hotărârilor de Consiliu Local sunt iniţiate în exclusivitate de primar!), ei aprobă fără să crâcnească (în 10 minute se supun la vot câte 40 de proiecte, că te şi miri cum de au timp suficient doar pentru a le citi titlurile, care se votează automat, fără nici un comentariu din parte consilierilor!), iar apoi Iohannis execută ceea ce au vrut muşchii lui de la început, când a şi venit cu propunerea. Astfel, când zici F.D.G.R. spui C.L. şi totodată zici Iohannis, la fel şi în ordine inversă, aşa că autocraţia este clară şi nu poate să o conteste nimeni. La Sibiu doar se mimează democraţia! Din păcate, acest satrap nu conduce doar municipiul, ci întreg judeţul Sibiu, deoarece Martin Bottesch, preşedintele Consiliului Judeţean şi subordonat lui Iohannis pe linie de partid (F.D.G.R.), nu este decât o insignifiantă marionetă în mâinile „marelui cârmaci” sas. Recent întors din concediul petrecut în Republica Dominicană, pe aceeaşi insulă unde haitienii nu şi-au revenit încă după dezastruosul cutremur, bronzat şi cu minte odihnită, despotul sibian a declarat presei, legat de arestările şi condamnările unor primari, că „nu se simte vânat”. Probabil a dorit să zică „vizat”, nu „vâ-

blic faptul că în data de 4 decembrie, anul trecut, a primit prin intermediul poştei o citaţie pentru D.N.A. care l-a alarmat întrucâtva. În schimb a lăsat „să transpire” că ar fi primit o scrisoare de ameninţare, exact în aceeaşi perioadă, pozând în victimă, dar întrun mod lamentabil şi penibil. Coincidenţă sau citaţia a fost considerată ca fiind „scrisoarea de ameninţare”? S-a sustras anchetei, motivând că doreşte să-şi angajeze un apărător, după care a inventat o aşa-zisă gripă care, chipurile, l-a ţintuit la pat. Panicat, Iohannis, înainte de a pleca în concediu, i-a adresat preşedintelui Traian Băsescu, prin intermediul presei, invitaţia de a-şi ridica titlul de „cetăţean de onoare al municipiului Sibiu”, acordat în urmă cu trei ani (Hotărârea nr. 353/2007). Cât tupeu, cătă umilinţă, după ce acest „Klaun Ciolanis”, devenit „proiect”, s-a lăsat plimbat, precum femeia cu barbă din iarmaroacele de odinioară, pe la Timişoara şi Bucureşti de către ceilalţi doi foşti pretendenţi la preşedinţia României, Crin Antonescu şi Mircea Geoană, fiind parte din acest triumvirat malefic, pe post de milog politic! Penibil, la fel de jenant ca şi întoarcerea de la Râmnicu Vâlcea din dimineaţa zilei de 7 decembrie, cu coada între picioare, după ce plecase în calitate de „prim-ministru” şi a aflat de la radio, pe drum, că cel cu „Mihaela, dragostea mea”, din seara anterioară, nu a învins, ci a „înfrânt”! Iohannis a comis infinit mai multe ilegalităţi decât primarii arestaţi (în arhiva publicaţiei noastre există articolul „Dosarele penale ale primarului Klaus Iohannis”, cu probe, numere ale dosarelor penale şi tot „tacâmul”). Iată, totuşi, două dintre isprăvile imputate celor aflaţi după gratii, „mici

1) Una din acuzele ce au dus la arestarea primarului craiovean Antonie Solomon se referă la Primăria şi Consiliul Local Craiova, care au pus la dispoziţia clubului de fotbal, în mod gratuit, Stadionul „Ion Oblemenco”. Păi, Klaus Iohannis, primarul sibian, a comis aceeaşi faptă în favoarea prietenului său, Werner Keul, punând la dispoziţia firmei acestuia, ,,W.K. Group”, stadionul municipal în mod gratuit pentru mai mulţi ani. Întrebat fiind de jurnalişti, care au sesizat ilegalitatea, despotul Sibiului a răspuns cu infa-

2) Primarul din Baia Mare, Cristian Anghel, a fost condamnat la doi ani şi şase luni de închisoare cu executare pentru abuz în serviciu. Acesta, în calitate de primar, ar fi determinat, cu încălcarea legii, achiziţionarea de către Primăria Baia Mare, la un preţ supraevaluat, a unui imobil situat în aceeaşi localitate, având ca destinaţie locuinţele sociale, prejudiciind bugetul municipiului Baia Mare cu suma de 394.500 de euro. Klaus Iohannis a comis mai multe abuzuri în serviciu, având şi dosarul nr. 5/P/2007 la DNA Bucureşti taman pentru astfel de învinuiri. Ce să mai vorbim despre licitaţii trucate, lucrările pe bani publici fiind oferite preferenţial – contra şpagă, că doar nu pe ochi frumoşi! – tot prin abuz în serviciu, cum s-a întâmplat în cazul licitaţiei pentru reabilitarea Pieţei Gării din Sibiu, mânărie pentru care există documente acuzatoare clare. Şi această lucrare a fost supraevaluată, dar a fost ales taman constructorul care solicita preţul cel mai mare. Au participat trei firme, iar constructorul austriac „Strabag” a fost preferat, în detrimentul societăţii britanice „Scanmoor” deşi oferta acestora din urmă era de 11,2 milioane euro, în timp ce austriecii, în combinaţie cu firma „Search Corporation” (ca proiectant) a controversatului om de afaceri Michael Stanciu, şi-au estimat valoarea lucrărilor la 15,7 milioane euro. Deci, surprinzător  - oare? – a fost preferat executantul cel mai scump, diferenţa fiind de 4,5 milioane de euro! Ulterior, această sumă oricum exagerată, umflată cu pompa ca şi imaginea publică a lui Iohannis,

dă, nr. 57 cu destinaţia locuinţe sociale! Că afacerea a fost una cu scop clar de ciugulire a banului public se poate vedea chiar din cercul vicios, pe circumferinţa căruia s-a învârtit dreptul de proprietate asupra acestui imobil! Iniţial blocul aparţinuse I.T.A., devenită ulterior, după revoluţie, „Transmixt”, cu Ilie Carabulea ajuns acţionar principal. Astfel blocul a trecut din proprietatea statului român în proprietate domnului Carabulea. Acesta a evacuat chiriaşii, a tras o zugrăveală în mare viteză şi cu aceeaşi viteză, ca să nu-şi iasă din mână, a vândut blocul Primărie Sibiu, deci tot statului român, cu o sumă exorbitantă, la mica înţelegere cu Klaus Iohannis. Această tranzacţie a şi reprezentat prima „întâlnire de gradul zero” dintre cei doi şi a creat premisele pentru următoarele afaceri derulate pe bani publici de proaspeţii parteneri. Dacă Parchetul îşi va face datoria şi va trimite în instanţă dosarele penale ale lui Klaus Iohannis, iar acesta va fi condamnat, o să vedeţi cum vor apărea o grămadă de politicieni „viteji”, care vor declara presei cum au luptat ei, „neicusorule”, cu sistemul corupt şi ticăloşit instituit de primar la Sibiu. Aiurea! Singurul care a adus acuze, probate cu documente, consecvent şi permanent timp de zece ani, a fost cel care semnează şi acest articol. Stimaţi cititori, nu vă cer decât să daţi dovadă de puţină logică. Credeţi că dacă subsemnatul ar fi spus baliverne, timp de un deceniu, pe seama acestui personaj, în fond un impostor slăvit de restul presei, care i-a şi creat un mit, acum mai

Chiar în primul său mandat de primar, în perioada 2000-2004, Iohannis a achiziţionat, de la magnatul Ilie Carabulea, blocul situat în Sibiu, str. Henri Coandă, nr. 57 cu destinaţia locuinţe sociale, la un preţ supraevaluat!

tuarea care-l caracterizează: „Unde vreţi să-şi aibă birourile, într-o crîşmă din Sibiu? Keul a finanţat stadionul şi echipa din buzunarul său propriu. Că mai stă acum acolo, nu e treaba voastră şi nici a municipiului Sibiu”. Vă vine să credeţi că vorbele acestea, aruncate cu trufie, aparţin unuia care a fost la un pas de funcţia de premier al României?

a fost suplimentată! Acesta este doar un singur exemplu, cazurile fiind însă numeroase! Dar primarul Klaus Iohannis a executat o manevră identică cu fapta pentru care primarul din Baia Mare a fost condamnat! Chiar în primul său mandat de primar, în perioada 2000-2004, Iohannis a achiziţionat, de la magnatul Ilie Carabulea, blocul situat în Sibiu, str. Henri Coan-

aveam posibilitatea să mă adresez dumneavoastră în paginile acestei publicaţii? Sau, mai degrabă, aveam posibilitatea să studiez infractorii României chiar din mijlocul lor, devenind coleg de penitenciar cu aceştia? Gândiţi-vă! Marius Albin MARINESCU

Anul XI, nr. 3 (141) • 16 pagini • 23 martie 2010 ­­


4

Puncte de vedere

Avrig şi Tălmaciu: confirmări, infirmări… Lege şi fărădelege la Avrig În „Justiţiarul sibian” din iunie, anul trecut, a fost publicat un articol intitulat „Lăzăroaie, haiducul din Avrig”. Au urmat ameninţările de rigoare, atât la comentariile din ediţia electronică a revistei, cât şi pe telefonul redacţiei. Am replicat că nu ne sperie instanţele de judecată şi că am câştigat peste douăzeci de procese pe vremea când calomnia prin presă intra sub incidenţa Codului penal. Fără avocaţi, dar apăraţi de proba verităţii, demonstrată în faţa instanţelor de judecată! Iată o asamblare de citate din materialul apărut în urmă cu aproape un an: „Importanta societate, pe numele ei celebru Lazăr Trans S.R.L., are vreo două-trei microbuze janghinoase, care sunt conduse de nişte şoferi periculoşi în trafic(…) Dar, ce pretenţii poţi avea de la nişte şoferi care nu respectă legile de circulaţie, din moment ce patronul lor, Lăzăroaie Lazăr nu respectă nici un fel de legi, aşa că, vorba aceea: cum e turcu’, şi pistolu’! Acest Lăzăroaie este un individ violent, care agresează până şi femei, atunci când i se pune pata. O victimă a sa, la permanenţă, putem spune, este Filofteia Matei, o femeie în vârstă de 50 de ani, care locuieşte în Avrig. Pe această femeie cu handicap locomotor, care merge sprijinită în baston, şi-au vărsat năduful, prin agresiune fizică, atât tatăl, cât şi fiul, Cosmin Lăzăroaie. Cei doi o păruiesc sistematic pe femeia aceasta, şi aşa năpăstuită de soartă, pentru că le ia clienţii de la importanta firmă de transporturi în autoturismul ei, marca Logan! Vă daţi seama câţi clienţi pot să încapă într-un Logan şi

cât de serioasă sau ce prestigiu poate să aibă o astfel de firmă de transport, al cărei patron, împreună cu fiul său, se pretează la josnicii de felul acesta! Ce poate fi mai urât pentru un bărbat, decât să bată o femeie?(…) Este interesant că Filofteia Matei, după prima bătaie, primită în 2007, şi-a scos autorizaţie de transport persoane de la Primăria Avrig, iar transporturile care le face sunt perfect legale, femeia plătind impozit pentru această activitate care abia îi permite să supravieţuiască din punct de vedere financiar, împreună cu fetiţa pe care o creşte dintr-o amărâtă de pensie de handicap.”. Am subliniat pasajul care atestă legalitate activităţii desfăşurate de Filofteia Matei, aşa-zisa „concurentă” a firmei „Lazăr Trans” S.R.L., deoarece la scurtă vreme după apariţia articolului din revista noastră, mai precis în data de 2 iulie 2009, în urma reclamaţiilor patronului Lăzăroaie Lazăr, poliţiştii avrigeni au oprit maşina femeii pentru control şi au întocmit un dosar penal pentru „ne-

respectarea regimului transportului rutier public”. Infracţiunea a fost infirmată de procurorul Simona Enache prin Rezoluţia din 19.11.2009, la dosarul nr. 527/P/2009 (facsimil), care arată, scurt şi la subiect, că „numita Matei Filofteia nu efectuează transport rutier public (în accepţiunea dispoziţiilor din Codul penal şi OUG nr. 109/2005 privind transporturile rutiere), ci transport de persoane

zăroaie Lazăr cu o piatră în portiera faţădreapta, tabla acesteia fiind îndoită. În aceeaşi zi, dar de data aceasta în Avrig, acelaşi Lăzăroaie sau altcineva din familie a aruncat de la fereastra casei sale cu trei pietre şi o bilă metalică de rulment în acelaşi autoturism, spărgându-i geamul din spate al caroseriei (luneta). La ambele agresiuni au fost de faţă martori, Filofteia Matei având câte un pasager în

Maşina doamnei Matei Filofteia, după ce a fost vandalizată în Avrig în regim de taxi, fără a avea obligaţia de a deţine licenţă de transport şi licenţă de execuţie pentru vehicul şi traseu”. Deci, iată că şi Parchetul confirmă legalitatea activităţii desfăşurate de această femeie. Doamna procuror nu a făcut altceva decât să analizeze aşa-zisa „infracţiune” conform legislaţiei privind transporturile de persoane şi ca urmare a propus neînceperea urmăririi penale. Adică a aplicat legea! De ce nu se aplică, în continuare, legea şi împotriva familiei Lăzăroaie, care o încalcă repetat prin mijloace violente ?

maşină. Repetatele plângeri adresate Poliţiei din Avrig au rămas fără nici un fel de rezultat. Acolo nu există legi care să se aplice împotriva celor care săvârşesc fărădelegi?! Iată ce comentează pe siteul nostru o persoană din Avrig, adresându-se lui Dan Florescu, autorul materialului de anul trecut, după apostrofările postate de membri familiei Lăzăroaie şi acoliţii lor, la articolul respectiv: „Bravo, îmi place ce ai scris, dar mai ales cum ai scris. Aşa poate să înţeleagă tot prostul cine e Lăzăroaie şi poate unul dintre poliţiştii care iau şpagă de la acest individ o sa aibă curajul să îşi facă meseria. Oricum se pare că sunt câteva persoane care îl au în vizor, articolul tău le ajută, aşa că mulţumesc în numele celor din Avrig”. Comentariul este semnat „Letiţia” şi mai mult ca sigur că este un pseudonim. La adăpostul anonimatului este uşor să aduci acuze, afirmând că poliţia locală este coruptă, că şi aşa nu rişti nimic! Dar, pentru că mai există şi un „dar”, ştiţi cum este: „nu iese fum fără foc”!

Poliţişti avrigeni consemnează de zor, dar fără spor!

„Petrică şi lupul”, reeditat la Tălmaciu

Firesc, un om normal nu poate să o privească altcumva decât cu compasiune pe Filofteia Matei, dezavantajată fizic, ca urmare a unei deficiențe motorii şi care, în pofida dizabilităţii, se zbate, de una singură, ca să-şi crească fetiţa în condiţii decente. Cât de hain, cât de câinos – cu scuzele de rigoare pentru bietele patrupede nevinovate! – poate să fie un om ca să hăituiască o astfel de femeie, oropsită oricum de o soartă crudă cu ea? În ultima perioadă, Lăzăroaie a schimbat tactica de oprimare a bietei femei, renunţând la agresiunea fizică directă asupra acesteia, rezumându-se doar la cea verbală, dar a început să-şi verse nervii şi muşchii pe autoturismul doamnei Filofteia Matei, reuşind „performanţa” unei duble vandalizări a maşinii într-o singură zi. Astfel, în data de 16 februarie 2010, în jurul orelor 11, în Sibiu pe strada G-ral Vasile Milea, în zona Băncii Carpatica, autoturismul marca Logan, proprietatea doamnei Matei, care se şi afla la volan, a fost lovit de numitul Lă-

Zilnic, redacţia pe care o conduc este contactată de diverse persoane, fiecare având problemele sale şi fiecare trăind cu impresia, deplasată, că necazul său este cel mai strigător la cer de pe întreaga planetă şi nedreptatea care i s-a făcut este incomensurabilă în toată galaxia. Faptul că şi eu, personal, am fost şi sunt, în continuare, o victimă a justiţiei corupte din România, mă determină să-i ascult pe toţi cu răbdare şi înţelegere. La fel procedează şi colegii mei. Suntem asaltaţi cu zeci de date, începând de la reclamaţii privind dispariţia izmenelor puse pe sârmă la uscat şi terminând cu informaţii vizând siguranţa naţională. Normal că selectăm doar ceea ce considerăm că este în interesul comunităţii să fie cunoscut, nu de alta, dar măcar să ştie şi bieţii oameni datorită cui trăiesc aşa de rău, în timp ce alţii o duc precum în Paradis. Unele informaţii nici nu apar în paginile revistei, tocmai pentru a asigura protecţia sursei, dar ajung totuşi unde trebuie! Majoritatea celor care ne caută susţin că au mai fost şi la alte zi-

Anul XI, nr. 3 (141) • 16 pagini • 23 martie 2010 ­­

are, dar nu-i bagă nimeni în seamă, mai ales când reclamaţiile lor sunt îndreptate spre potentaţi locali. Unii vin trimişi de colegi de breaslă, aceştia motivând că subiectele privind persoana „X” sau „Y” sunt interzise în publicaţiile la care lucrează, respectivii fiind declaraţi persoane sacre, veritabile tabuuri. Paradoxal, am fost contactat chiar de un patron din mass-media sibiană, care nu dorea ca pâra lui să apară acolo unde ştia toată lumea cine-i proprietarul. Mi-am promis, mie însumi, că nu o să mai dau curs cazurilor sociale şi nici reclamaţiilor privind „capra vecinului”. M-am săturat de laşitate majorităţii şi de intenţiile unora de „a scoate castanele din foc” cu mâna noastră, a jurnaliştilor de la această publicaţie! Printre cei sosiţi „cu jalba în proţap”, în miez de iarnă, s-a aflat şi domnul Florin Linte din Tălmaciu, dânsul fiind o adevărată „condică de reclamaţii” ambulantă. L-am ascultat răbdător, deşi eu mă ocup strict de cazurile de mare corupţie, ori în spusele sale nu întrevedeam nici o abatere de la moralitate de o amploare aşa mare, încât să se poată încadra pe segmentul jurnalistic vizat de mine. Singurul amănunt care mi-a atras atenţia a fost aşa-zisul atentat la integritatea sa fizică, produs prin lovirea sa de către o maşină de teren (jeep). I-am solicitat un document medical care să ateste leziunile care ar fi rezultat după un astfel de impact şi mare mi-a fost mirarea când mi s-a prezentat un bilet de ieşire de la Spitalul de Psihiatrie. Nu trebuie ca cineva să fie mare expert în criminalistică sau drept penal ca să cunoască simplul fapt că dovada unei vătămări corporale se face cu un act eliberat de medicul legist, nu cu un document de la o sec-

faţa brutăriei „Vitoşa”, unde se află şi un magazin de desfacere a propriilor produse, am constatat, prin deplasare la faţa locului, că nici nu există altă alternativă pentru încărcarea produselor, dar maşinile firmei erau parcate în curtea interioară. Oricum, strada este suficient de extinsă în lăţime pentru ca o furgonetă de marfă să nu incomodeze traficul rutier sau pietonal. Că tot m-am referit la trafic rutier, acesta este ca şi inexistent, iar pe perioada cât am stat în zonă, aproximativ o oră, nu a trecut nici unul dintre tirurile invocate de vecinul Linte. Acesta invocă lipsa canalizării – am văzut că în oraş sunt lucrări tocmai pentru rezolvarea acestei probleme, urmând să vină rândul şi străzii Ion Creangă – dar lipsa canalizării nu-i conferă dreptul de a vărsa dejecţiile din propria gospodărie în stradă. Chiar în ziua în care am fost în Tălmaciu, un miros insuportabil de latrină vene din pârâiaşul care „izvora” de sub poarta lui Florin Linte (foto). Adică, tu te erijezi într-un fel de Zorro al localităţii, care luptă pentru dreptate şi doreşte să impună egalitatea socială şi stima reciprocă, dar chiar tu dai dovadă de lipsă de respect faţă de concitadini, obligându-i să suporte mirosuri pestilenţiale de closet, deversând ape puturoase în stradă! Despre Avrig şi satelitul său Mârşa am tot scris, deoarece acolo există personaje, hai să le zicem „pitoreşti”, ca: fostul senator şi ex-primar Ilie Stoica, „tătucul” Constantin Cotora, actualul primar – sasul acela cu şcoală puţină şi cu nume imposibil – şi agresiva familie Lăzăroaie. Tot în Avrig am întâlnit situaţii paralele cu legea: retrocedarea abuzivă a Sanatoriului, care a ajuns o paragină datorită saşilor care l-au luat cu japca,

Apă reziduală, cu miros pestilenţial, deversată din curtea lui Florin Linte. ţie de „psiho-pupu”. Reclamaţiile le-am considerat banale şi am pasat cazul colegei mele, Elena Pavel. Aceasta a şi scris un articol pe baza relatărilor domnului Linte, cu toate că avea rezerve faţă de „gravitatea” faptelor invocate de acesta. După apariţia materialului în primul număr al revistei „Justiţiarul sibian” din anul acesta, am fost căutat de Constantin Popa, patronul firmei „Vitoşa” S.R.L. şi fost primar al oraşului Tălmaciu. Omul era indignat de acuzele aduse firmei sale, mai ales că nu este la prima „bătălie” cu Florin Linte, vecinul cu care are gard comun. Cu argumente palpabile au fost demontate majoritatea acuzelor aduse de domnul Linte Florin. Astfel am aflat că maşini de tonaj mare au trecut dintotdeauna pe strada Ion Creangă, în capătul străzii funcţionând o autobază încă de pe vremea când Tălmaciu nici nu fusese declarat oraş! În ce priveşte maşinile de marfă care staţionează în

acte de violenţă fizică în campanii electorale, terorizarea unei femei cu handicap sau abuzuri funciare. În Tălmaciu nu am întâlnit situaţii similare, semn că ori oamenii sunt mai aşezaţi şi cu frică de Dumnezeu, că de legi nu mai are aproape nimeni teamă în ziua de azi sau că mafia locală este atât de subtilă şi subterană, încât nu o vede nimeni, în afară de Linte Florin! Tocmai de aceea considerăm că domnul Florin Linte s-a comportat ca Petrică din povestea cu lupul, care atâta a tot alarmat satul, încât consătenii nu mai ştiau când este ghiduşie şi când este realitate. La fel am păţit şi noi, ca megieşii lui Petrică, pierzând vremea pentru o alarmă falsă. Nişte fleacuri şi acuze deplasate, lipsite de un suport real, ne-au răpit nouă timpul, iar revistei spaţii tipografice, în detrimentul altor subiecte cu adevărat importante. Marius Albin MARINESCU


Internet

Fragmente de peisaj Oraşul Sibiu, Hermannstadt, reşedinţă de judeţ, aproximativ 150.000 de locuitori, peste 95% români, 2% maghiari, 1,5 % germani (saşi) şi 0,65 % alţii, aşezat în Transilvania – ţara lui Dracula, burg medieval, veche cetate săsească, devenit în anul de graţie 2007 Capitală Culturală Europeană. După perioada de creştere economică este afectat puternic de criza financiară, nu atât în planul existenţial, al subzistenţei, aşa cum se întâmplă pe alte meleaguri româneşti, ci mai mult în planul relaţiilor interumane, la nivel social general, cultural şi politic. Aberant pentru o democraţie, fie ea tânără, în tranziţie, oraşul şi judeţul Sibiu sunt dominate din punct de vedere politic şi administrativ de o singură persoană: Klaus Iohannis. Fără a-i subestima valoarea, fără a acuza pe nimeni şi fără vinovaţi se poate gândi că prostia politicienilor, egoismul mărginenilor, capra vecinului,

mitul sasului gospodar şi corect şi, nu în ultimul rând, interesele economice, au făcut posibilă o asemenea stare de fapt. Asta este, Iohannis se poate comporta ca un guvernator cu puteri depline al unei colonii numită Sibiu, el fiind informal: FDGR, preşedinte FDGR, primar, Consiliu Local, preşedinte al Consiliului Judeţean, Consiliul Judeţean şi director Tursib, Energie Termică, Apă-Canal, DPC şi altele, hotărând,în fapt, ce doreşte. Evident, totul se hotărăşte legal, din punct de vedere formal, organismele democratice de conducere colectivă: Consiliul Local, consiliile de administraţie, comisiile de licitaţii, AGA (Adunarea Generală a Acţionarilor), legalizează practic tot ce pofteşte Iohannis.  El semnează foarte puţine documente, acest rol fiind transferat viceprimarilor, odată cu răspunderea pentru legalitate, pe care îi roteşte după bunul plac atunci când ştiu deja

prea multe sau nu respectă întocmai ordinele. Astfel, rămâne răspunzător doar politic în faţa Forumului şi la capitolul imagine publică. Afacerile în Sibiu, ca în toată ţara de altfel, s-au învârtit şi se învârt în jurul puterii, Klaus Iohannis întruchipând puterea pură şi nealterată. În mod natural, oamenii de afaceri sunt legaţi mai mult sau mai puţin de hotărârile sale. Astfel, de voie, de nevoie, unii îi ciugulesc din palmă, unii îl perie şi alţii îi sunt obedienți, pentru a nu-l deranja cumva. Presa sibiană, mass-media în general, nu este nici mai bună, nici mai rea decât în alte locuri din România. Dependentă şi ea de putere şi de afaceri, a fost nevoită să se adapteze mereu, ajungând în ritmul mersului social. A fost pervertită în perioada 2000-2004, nu a apucat să se însănătoşească suficient până în 2008 şi a venit criza care a lovit-o

Primarul Iohannis a decontat 1,5 tone de combustibil pentru două zile În zilele în care Primăria Sibiu era în concediu fără plată, iar România fierbea între turul unu şi doi al prezidenţialelor din noiembrie 2009, Klaus Iohannis a plecat la Paris. Oficial a participat la întâlnirea anuală a World Monument Fund (WMF), o organizaţie privată coordonată din SUA. Tot oficial, primarul sibiului a fost plecat din ţară în perioada 22 - 29 noiembrie, pentru care s-au făcut deconturi în valoare totală de 1719 euro, din care 1474 euro pentru transport. Însă, documentele arat că primarul Iohannis a fost invitat la Paris pentru doar două zile, la dineuri şi recepţii nu şi la discuţiile oficiale. Chiar şi aşa, Iohannis a decontat contravaloarea a 1,5 tone de combustibil, cât a scos din casierie. Cu maşina la Paris Potrivit invitaţiei semnate de Bertrand du Vignaud, preşedintele World Monument Fund Franţa, primarul Klaus Iohannis a fost invitat să participe în zilele de 24 - 25 noiembrie la câteva recepţii care includeau un cocktail, o cină, o masă de prânz şi o vizită la o expoziţie. În aceste condiţii, primarul Sibiului a preferat maşina în locul avionului şi a plecat la Paris în data de 22 noiembrie. Conform informaţiilor oferite de Biroul de Presă al Primăriei Sibiu „O singură persoană a fost delegată la acest eveniment”. Cu alte cuvinte, primarul a plecat singur la volan, cale de aproape 4000 km, alegând astfel calea cea mai costisitoare şi mai lungă, fapt care lansează în mod firesc întrebarea dacă primarul a fost la Paris sau şi în vacanţă? Trei date ... oficiale Solicitat să ofere detalii despre deplasarea la evenimentul World Monument Fund de la Paris, primarul municipiului Sibiu s-a bâlbâit, apoi a

refuzat să răspundă precis, pentru ca în final să recunoască adevărul din documente. În prima fază, Iohannis a informat că evenimentul s-a derulat în perioada 22 - 29 noiembrie, apoi în 23 - 26, patru ca în final să se constate că evenimentul s-a derulat în 24 şi 25 noiembrie. În aceste condiţii, nu doar contravaloarea uriaşă a combustibilului şi şi diurna încasată pentru cele şapte zile, de 245 euro, a fost încasată ilegal. Decontul a fost făcut Conform informaţiilor oferite de Biroul de Presă al Primăriei Sibiu, „decontul pentru deplasarea domnului primar la Paris la întrunirea “World Monuments Fund” a fost efectuat imediat după întoarcerea domnului primar din delegaţie”, aşa încât, Klaus Iohannis a pierdut la salariu patru zile dat fiind concediul obligatoriu fără plată dispus de Guvernul Boc, dar a încasat 1719 euro dintr-o deplasare inutilă. Lipsa de rezultate a evenimentului este demonstrată şi de slaba mediatizare a vizitei, în comparaţie cu oricare altă ieşire din ţară a primarului. Solicitat să justifice cu documente decontul pentru deplasare, Iohannis refuză însă răspunde că “taxele de autostradă decontate sunt cele percepute şi aprobate de autorităţile din ţările tranzitate” şi că “numărul de kilometri decontaţi corespunde cu numărul de kilometri calculaţi între cele două destinaţii: Sibiu - Paris”. Cu

alte cuvinte, Iohannis a efectuat distanţa de 1928 km Sibiu - Paris şi retur cu maşina, având un consum de 37 litri/100 km. Aceasta în condiţiile în care un drum cu avionul dus-întors ar fi costat cel mult 500 de euro. Dar chiar şi cu maşina, decontul nu poate să depăşească 600 - 700 euro, la un consum mediu de 15 - 17 l/100 km. Americanii sunt puţin surprinşi Solicitaţi să ofere detalii despre evenimentul desfăşurat la Paris în 24 - 25 noiembrie, organizaţia mamă a World Monuments Fund a răspuns cu surprindere că evenimentul nu a avut o importanţă deosebită. “Am căutat să aflu detalii despre evenimentul World Monuments Fund Europa însă nu am găsit nimic relevant”, declară Holly Evarts, directorul de comunicare al WMF din New York. “Voi încerca să aflu mai multe detalii despre acest eveniment şi voi reveni dacă va fi cazul”, a mai spus Holly Evarts în ianuarie 2010, dar, în mod firesc, nu a mai avut ce alte detalii să ofere. Pentru că apreciem abuziv refuzul şi comportamentul primarului Klaus Iohannis, aşa cum am atenţionat Primăria Sibiu, ne vom rezerva dreptul de a solicita în instanţa de contencios administrativ documentele justificative prin intermediul cărora a fost realizat decontul în sumă totală de 1719 euro. Dan TOMOZEI, „Dacii liberi” (http://www.daciiliberi.ro/)

crunt. Supravieţuieşte în mod cert, dar lipsa de resurse, de bani, o leagă şi mai mult de mai-marii vremii. În acest cadru s-au desfăşurat alegerile prezidenţiale din decembrie 2009, care pentru Sibiu aveau şi o altă semnificaţie decât pentru restul României. Coaliţia tuturor forţelor politice, organizaţiilor civice şi majorităţii mass-media împotriva lui Traian Băsescu şi a PD-L, avea ca element unificator de credibilizare şi vârf de lance pe nimeni altul decât pe excelenţa sa (cum îi place mai nou să i se spună) primarul Klaus Iohannis. El a fost desemnat, cu surle şi trâmbiţe prim-ministru, şi urma să fie de-adevăratelea, după înscăunarea lui Geoană preşedinte. În campanie, împricinatul s-a comportat ca şi cum era deja primministru, avea convingerea nu numai că i se potriveşte, dar că i se şi cuvine această funcţie. Nu concepea că ceva sau cineva îl va putea opri să conducă singur România, având primul şi ultimul cuvânt în Guvern, aşa cum i-au promis cei care l-au manevrat. Nu avea cum să piardă el care era răsfăţat, mângâiat, iubit, adulat, glorificat.

5

De aceea, a jucat şi el tragi-comedia “Geoană” până la capăt, în seara zilei de 6 decembrie declarând că este în drum spre Bucureşti, unde îl aşteaptă toate onorurile. Nu îşi putea imagina că tocmai sibienii, cei care l-au înălţat, l-au făcut mare şi tare, pe care îi conduce cu mână de fier, dar îi dispreţuieşte profund, pot fi în stare să-l împiedice în demersul său. De data aceasta, Iohannis a păcălit mulţi moldoveni, olteni, dâmboviţeni şi teleormăneni, dar nu i-a păcălit pe sibieni. Peste 62% dintre sibieni au votat împotriva lui Iohannis, nu l-au vrut prim-ministru. Cu un procentaj invers la Sibiu, Iohannis era prim-ministru României. Sibienii i-au luat “jucăria” mult râvnită. Dezastru, va suporta o asemenea umilință? Năucit, zguduit și scârbit de nerecunoștința sibienilor, Iohannis declară cu amărăciune, dar și cu speranța că cineva îl va crede : “Sibienii nu m-au votat pentru că au dorit să rămân în Sibiu”. Oare așa să fie sau este începutul sfârșitului? Cornel ŞTIRBEŢ, deputat P.D.-L. (preluare de pe blogul http:// cornelstirbet.wordpress.com/)

Klaus Iohannis şi Laura Codruţa Kövesi: mamă, ce cuplu! S-au cunoscut în Sibiu. Ea, fostă tânără speranţă baschetbalistă la Clubul Sportiv Şcolar Mediaş, selecţionată în naţionala de baschet feminin-cadete şi apoi procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sibiu. El, profesor de fizică la „Samuel von Brukenthal”, inspector şcolar general adjunct, inspector şcolar general şi primar al Sibiului începând din 2000, din partea Forumului Democrat al Germanilor din România. A fost dragoste/Liebe/szerelem la prima vedere. Năbădăi, fitze, dribling, scheisse, minge ţinută, ki tetet a faszat a kilincsre?, fotze, paşi. Ea este tot atât de unguroaică pe cât este el de neamţ. Ea s-a născut Lascu, într-o dinastie de procurori, iar numele Kövesi l-a moştenit de la fostul soţ, un ungur venit cu pluta şi căzut într-o transă din care nu l-a mai scos nici o medicaţie. Faptele lui demonstrează că este un vrednic cetăţean român, care se străduieşte din răsputeri să ţină pasul cu iscusita corupţie românească. S-a vorbit în cazul lui despre trafic de copii (în cazul ăsta, chiar, sincer, nu ştiu dacă accentul cade pe „o“ sau pe „ii“), ca inspector şcolar general adjunct, de abuz ca inspector şcolar general şi de imobiliare şi avere neclară ca primar. Faptele sunt imortalizate în dosarele 270, 5 şi 609, toate penale, aflate în depozitele DNA, în antrepozitele Parchetului de pe lângă ÎCCJ şi însilozate la Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu. Dosarul 609 privind traficul de copii se evaporă pe drumul dinspre Sibiu înspre Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) Bucureşti. Se crede că geniul bun care i-a şters urmele are 1,90 m înălţime, încă mai joacă baschet şi mai visează, să-i sară, nu alta, inimioara din piept, că un nemţălău cu faţă de tanchist în Wehrmacht o strânge în braţe până-i pârâie osul sacral, geme de durere/plăcere şi scoate o ţâpuritură ardelenească: „Ioi, Hanţi, iu-iu-iuuu, tulai, Domne, da’ bine-i cu tine!“. Oricum, la data la care dosarul lui făcea paşi, ea a fost procuror la Biroul Teritorial Sibiu al DIICOT, procuror-şef delegat al Biroului Teritorial Sibiu al DIICOT şi procuror-şef al Biroului Teritorial Sibiu al DIICOT. Toate într-un singur an, în 2006, după care îl înlocuieşte pe Botoş la cârma Procuraturii Generale. În 2008, când ea combătea împotriva corupţiei din toate poziţiile, inclusiv din indecentele poziţii NUP şi SUP, dosarul lui se dematerializează definitiv şi se şterge din memoria fişierelor DIICOT. Preşedintele nu-l mai place de când a devenit proiect liberal (ha, ha, haaa, ce banc tâmpit, a văzut careva la faţă „Proiectul Iohannis“?). Câtă vreme îşi vedea de treabă, preşul Băs l-a lăudat în gura mare. După ce a devenit tehnocratul de serviciu al lui Dinu Patriciu, adevăratul jupân al liberalilor care l-au propus premier, Preşedinţia şi-a adus brusc aminte că „Proiectul Iohannis“ are dosar la DNA, iar întrebată dacă-l mai cunoaşte, baschetbalista născută Lascu într-o familie de procurori şi divorţată de sub amnezicul nume Kövesi s-a frecat la ochi, a căscat urechea profund şi a zis în cea mai pură limbă românească: „Nem tudom, Klaus Iohannis baci“. Preluare din Academia Caţavencu (http://www.catavencu.ro/) Nota redacţiei „Justiţiarul sibian”: Deoarece partea serioasă a acestui articolaş, reprezentată de numerele dosarelor penale ale lui Klaus Iohannis, a fost luată de pe site-urile noastre, ne permitem să reproducem şi noi acest material.

Anul XI, nr. 3 (141) • 16 pagini • 23 martie 2010 ­­


6

Investigaţii

Afacerile necurate ale primarului Daniel Maricuţa din Şelimbăr Agricultura, altădată punctul forte al şelimbărenilor, a fost abandonată în favoarea speculei cu terenuri  Datorită jongleriilor cu terenurile de pe raza comunei Şelimbăr, Ioan Daniel Maricuţa a devenit milionar în euro!  Pe lângă el s-a îmbogăţit şi grupul de favoriţi din preajma sa  Înşelăciuni cu terenuri, falsuri în acte, falsuri în declaraţii, uz de falsuri, abuz în serviciu, iată câteva din capetele de acuzare  Cei păcăliţi nu au încredere în justiţia sibiană  Un primar, spaima jurnaliştilor, beneficiază de indulgenţa magistraţilor  „Legea lui Maricuţa”, legea terorii, impuse cu pumnul! Motto: „Daniel Maricuţa, cel care la sfârşitul anilor ‘90 nu avea după ce bea apă, a ajuns să cumpere politicieni, judecători şi procurori pentru a acoperi mizeriile administrative, afacerile murdare.” Dan Tomozei, jurnalist Comuna Şelimbăr a fost permanent beneficiara avantajului de a se afla chiar la intrarea în municipiul Sibiu, dinspre Braşov şi Râmnicu Vâlcea, localitatea fiind practic lipită de municipiul reşedinţă de judeţ. Mai repede ajungi, pe jos, din Şelimbăr în centrul Sibiului, decât din cartierele Valea Aurie sau Guşteriţa. Peste terenurile comunei şi satelor aparţinătoare va trece viitoarea centură ocolitoare a Sibiului. Tot pe aceste terenuri se află majoritatea centrelor comerciale de tip hypermarket ale municipiului. De pe aceste suprafeţe, care au fost utilizate înainte de evenimentele din decembrie 1989 exclusiv în scopuri agricole, unii, „băieţii deştepţi”, vorba lui Băsescu, au realizat că pot obţine preţuri colosale prin despăgubirile oferite pentru exproprierile impuse de construirea şoselei de centură a Sibiului sau prin închirierea/

vânzarea la sume fabuloase a amplasamentelor pe care urmau să fie construite puzderia de magazine. Acele terenuri au fost vânate de cei care s-au perindat la conducerea comunei după dispariţia agriculturii socialiste de pe pământurile şelimbărenilor. La Şelimbăr, la fel ca în toată România, oamenii

cei aleşi şi bogaţi, îi consideră proşti pe cei mulţi şi săraci, iar aceştia, prin votul acordat cu încăpăţânare la fiecare mandat, confirmă părerea aleşilor. Primar ales pentru prima oară în anul 2000, acum aflat la al treilea mandat, Daniel Maricuţa a reuşit să formeze un nucleu dur în jurul său, format din

se împart în două categorii. Cei puţini, care conduc şi cei mulţi care votează. Primii sunt putrezi de bogaţi, datorită funcţiilor la care au ajuns datorită celor mulţi şi săraci, care i-au votat. Primii,

oamenii săi de nădejde, pe care-i foloseşte atât în tranzacţiile cu terenuri, ca să-i păcălească pe proprietari, în general oameni în vârstă şi naivi, dar şi ca forţă de intimidare pentru acţiuni violente împotriva contestatarilor

săi. Cei apropiaţi, părtaşi şi ei la toate învârtelile primarului Maricuţa, au fost răsplătiţi de acesta pe măsură. Astfel, de exemplu, secretara Primăriei Şelimbăr, Elena Scumpu, a beneficiat de o despăgubire de 135.372 de dolari americani printr-o simplă jonglerie cadastrală la care a fost şi ea părtaşă. Terenului – cel pe care urma să treacă şoseaua de centură, urmând ca proprietarii să fie despăgubiţi de stat – i-a fost schimbat , pe şest şi abuziv, amplasamentul, din extravilan în intravilan, fără ca proprietarii trenurilor vizate de gaşca primarului să ştie. Astfel i-a crescut automat valoarea, deoarece – chipurile! – expropriaţii nu ar fi pierdut un simplu teren pe care cultivau „cucuruz şi crumpene”, ci locul pe care – vezi, Doamne! – intenţiona să-şi construiască o casă. La zece zile după mânăria cu schimbarea încadrării terenului respectiv, familia Elenei Scumpu cumpără de la proprietar, care habar nu avea de schimbarea survenită şi nici nu solicitase trecerea din extravilan în intravilan ,obţinând astfel despăgubire pentru expropriere „frumuşica sumă” de 135.372! O altă beneficiară a banilor nemunciţi si obţinuţi prin

înşelătorie, părtaşă şi ea la şmecherie, a fost si Maria Melniciuc, delegatul Oficiului de Cadastru si Publicitate Imobiliara Sibiu din Primăria Şelimbăr. Pungăşia nu s-a limitat doar la „alba-neagra” cu extravilan-intravilan, ci viclenia i-a afectat direct pe beneficiarii de drept ai despăgubirilor. Aceştia au primit maximum 8 USD/m.p., în timp ce angajaţii şi trepăduşii primarului au primit câte 14,5 USD/m.p.! Dar, de departe, „felia de tort” cea mai mare şi-a tras-o însuşi primarul Maricuţa, care a beneficiat de impresionanta sumă de 644.591,5 dolari americani (USD)!!! Doar din afacerea aceasta, dar mai sunt multe altele. O să le prezentăm în toată splendoarea lor, ornamentate cu documente probatorii, deoarece continuăm în numărul viitor, acest material fiind doar primul episod dintr-un lung serial, care se va întinde pe mai multe numere ale revistei, fiindcă avem acumulate atâtea dosare cu maşinaţiunile care i-au îmbogăţit ilicit pe membrii clanului Maricuţa, încât putem scrie un roman. Departamentul de Investigaţii JUSTIŢIARUL

Un dor de Duca…dor de ducă!

Vorbe, vorbe goale? Preşedintelui Partidei Romilor Pro Europa, Petrică Duca se pare că-i ţâţâie rău fundul în perioada imediat următoare şi asta pentru că „e groasă”. E groasă rău, mă refer bineînţeles, la situaţia actuală din partidul pe care acesta îl reprezintă şi asta pentru că majoritatea celor din jurul său au de gând să facă schimbări în ceea ce priveşte conducerea partidului, la nivel local. Majoritatea membrilor din nordul judeţului sunt de părere că actualul reprezentant ar trebui să dispară complet din schemă şi asta nu doar pentru că dă o imagine proastă partidului, prin activităţile pe care acesta le întreprinde, dar şi pentru că, de cele mai multe ori, pune piedici anumitor persoane care doresc să activeze în partid, să se implice efectiv. Gurile rele spun că acesta ar fi încasat sume de bani considerabile de la câteva primarii din judeţ, promiţând realizarea anumitor proiecte, care de

fapt s-au făcut „pierdute pe drum”, lucru care atrage o imagine proastă, în momentele de faţă, partidului. Plângerile de la zidul tăcerii „Cred că ar fi bine ca rromii din Sibiu să decidă cine ar trebui să îi reprezinte, dacă domnul Duca va rămâne, cu siguranţa nu se vor vedea rezultate, cum de astfel nu se prea văd nici acum şi asta pentru că el decide ce să se facă şi unde să se facă ceva. Dacă domnul Preda

(n.r.: Iulian Preda, consilier al Prefecturii pe problemele rromilor) doreşte să facă ceva pentru rromii din zonă, trebuie să-l consulte pe el mai întâi, altfel „tună şi fulgeră”, ca de fiecare dată. Şi, pe deasupra, nu are nici un fel de pregătire, dar îşi dă o mare importanţă. Întrebaţi-l pe domnul Cornea şi pe ceilalţi despre el şi o să vedeţi cum stau lucrurile.”, declară R.C., consilier din partea rromilor, care a dorit să-şi păstreze anonimatul, pentru a evita repercusiuni din partea domnului Duca. O tânără dintr-o comună de pe Valea Hârtibaciului a declarat că: „am primit şi eu o grămadă de promisiuni, că voi primi un post într-un anume proiect, dar, deşi am fost plimbată de colo-colo, nu am primit nimic din ceea ce mi sa promis, pe motiv că nu aş avea suficiente studii, lucru pe care îl consider de-a dreptul lipsit de bun simţ”. Atenţie, se deschid dosarele pe partea dreaptă, deţinătorii sunt rugaţi să coboare!

Anul XI, nr. 3 (141) • 16 pagini • 23 martie 2010 ­­

Alţii au venit şi au spus că ar trebui să verificăm activitatea Asociaţiei Romii din Mărginimea Sibiului, care a desfăşurat câteva proiecte ce „scârţâie rău” şi să întrebăm şi primăriile Dumbrăveni,Nocrich, dar şi altele, despre aceste proiecte. Nu consider că ar fi cazul şi asta pentru că majoritatea celor cu care am discutat se arătau dispuşi a face câteva sesizări în acest sens, dar doar…pentru mine! În orice caz, este mai mult decât evident că dragoste cu de-a „sigla” nu se poate. Ne referim la partid şi membri săi din judeţul Sibiu. În urma discuţiilor, purtate cu unii reprezentanţi din Sibiu şi legate strict de activitatea domnului Petrică Duca, a rezultat că aceştia consideră că este ruşinos ca o astfel de persoană să reprezinte rromii din Sibiu,care, deşi sunt o comunitate restrânsă, au totuşi un rol important când vine vorba de alegeri şi nu numai. Mai mult de trei sferturi din membrii organizaţiei Partidei Rromilor Pro Europa sunt de părere că Petrică Duca

ar trebui să se retragă din funcţia pe care o deţine în prezent, din bun simţ. Nici măcar nu ar fi cazul să se supere pe ei, pentru că gândurile lor nu sunt cele mai bune pentru, pline de „recunoştinţă” pentru activitatea sa de până acum. Tot mai multe persoane sunt convinse că schimbarea ar trebui să survină cât mai curând tocmai datorită acestor „prestaţii” anterioare. După atâta tărăboi, în care fiecare-şi dă cu părerea,fără să vină cu prea multe argumente care să şi susţină spusele, am decis să scriu aceste rânduri aşteptând reacţiile tuturor. Aşa că rămânem în poziţia „stand-by” şi ne bucurăm de mirosul primăverii, gândindu-ne la apropiatul zumzet al albinelor şi apropiatul înflorit al pomilor. Poate cândva această minoritate, a rromilor, va stârni ceva mai mult interes autorităţilor sibiene, deocamdată o altă comunitate se pare că prezintă interes pentru toţi: minoritatea saşilor, care şi conduc întreg judeţul, nu doar municipiul Sibiu. Dan FLORESCU


Suntem cu ochii pe voi!

7

ȘTIFT, știfturi, s.n. – Cui mic (de lemn), fără cap, folosit în cizmărie pentru a fixa talpa încălțămintei.  Tijă metalică cilindrică sau conică, folosită la îmbinarea a două piese de metal. Din germ. Stift. (DEX) M Casa lui Iohannis păzită pe banii sibienilor, chiar şi când acesta a fost în concediu! După aşa-zisa

„scrisoare de ameninţare”, primită de primarul Sibiului la începutul lunii decembrie a anului trecut, Poliţia Comunitară păzeşte non-stop una din multele case ale „premierului” de o noapte. Este vorba de imobilul în care şi locuieşte primarul minune, situat pe strada Bâlea. Zi şi noapte, casa este păzită de doi poliţişti comunitari, plătiţi din banii contribuabilului sibian. S-a făcut de planton chiar şi pe perioada concediului domnului Klaus Iohannis, poliţiştii comunitari păzind practic o casă goală (foto 1), în timp ce „preţiosul primar” stătea cu burta la soare în Republica Dominicană, ca în fiecare iarnă. Primarii nu fac parte din categoria demnitarilor protejaţi de S.P.P. şi nici de alte instituţii ale statului, conform legilor în vigoare. Aşa că, dacă domnului Iohannis îi este frică de atentatori, care râvnesc la integritatea inestimabilei sale făpturi, atunci să facă bine să-şi plătească gărzi de corp din banii săi, că are de unde!

M Câte concedii are Herr? Naiba mai ştie, că anul trecut a avut cinci! La fiecare trei luni, trimestrial, pac, pac!, vorba lui Becali, un concediu. În februarie 2009: anuala plajă din Caraibe (gurile rele spun că ar fi şi cumpărat un domeniu în Dominicană, după modelul brazilian al primarului Radu Mazăre, preşedintele Republicii Mazăre, cunoscută şi sub numele de Constanţa). În mai 2009: concediu tot în Caraibe, dar de data aceasta pe plajele din Florida. În ambele a fost însoţit de soţia sa, Carmen, cică profesoară la liceul „Gheorghe Lazăr”. Păi, cum a putut să ţină orele cu elevii, din moment ce nu era vacanţă pentru ei şi dânsa era dincolo de Atlantic, pe internet? Şi concediile acelea au fost plătite, pe lângă vacanţele şcolare, sau au fost „medicale”? Iată, nişte întrebări interesante pentru Inspectoratul Şcolar Sibiu. Să continuăm cu concediile trimestriale ale cuplului iohanusian: august 2009, concediu în Germania şi shopping în Austria. Klaus a continuat, solo, seria peregrinărilor cu o vizită de două săptămâni prin Japonia , în luna octombrie a anului 2009. Cică la invitaţia autorităţilor din oraşul Takayama…Bine, bine , dar pe banii cui, acum în plină criză financiară mondială? Este vorba de acelaşi oraş nipon vizitat, în februarie anul trecut, de câştigătorii „concursului” organizat de Poliţia Comunitară Sibiu. Aceeaşi întrebare ne frământă: pe banii cui? Ultima vacanţă din anul trecut a fost de „doar” o săptămână (22-29 noiembrie 2009, între turul unu şi doi de la alegerile prezidenţiale) pentru „instructaj” în Germania, varianta oficială fiind participarea la întâlnirea organizată de World Monument Fund în Franţa. Deplasarea a fost făcută cu autoturismul (!!!),Iohannis decontând 1,5 tone de combustibil!!! Nu,

Foto 1 nu s-a deplasat cu o basculantă, ci cu „celebrul” său BMW. Ca să vedeţi până unde merge meschinăria şi lăcomia acestui personaj, publicăm şi în paginile „Justiţiarului sibian” articolul semnat de Dan Tomozei în revista „Dacii liberi”, care conţine toate picanteriile şi ilegalităţile financiare ale acestui ultim concediu, bifat de Herr Klaus Iohannis pentru anul trecut. Concluzia: „marele sas”este primar la fără frecvenţă, deoarece stă mai mult prin străinătate, decât în oraşul pe care trebuie să-l gospodărească!

M Oastea Domnului…primar. Iată ce a afirmat doamna consilier Livia Sava despre grămada de frecători de mentă din Primăria Sibiu: „Am constatat că sunt 1605 posturi, din care 188 sunt posturi vacante. În perioada 1996 - 2000, Primăria avea sub 50 de angajaţi. Nu ştiu dacă toate serviciile din cadrul Primăriei au crescut numărul de angajaţi pe măsura muncii depuse”. Subscriem şi adăugăm două observaţii foarte importante: 1) În perioada 1996 – 2000 nu existau calculatoare (PC-uri), ori acestea, aflate azi pe fiecare birou din Primărie, execută, fiecare, un volum de muncă cât opt persoane! 2) Raportat la aceeaşi perioadă, populaţia Sibiului a scăzut enorm în zilele noastre, prin emigrarea în masă a etnicilor germani, imediat după revoluţia din 1989 şi prin plecarea zecilor de mii de români şi ţigani la muncă sau la manglit în străinătate. Faptul că doamna consilier Sava are dreptate reiese şi din Raportul Curţii de Conturi pe 2008, de unde aflăm cum s-au păpat banii, la nivel naţional, de către bugetari, graţie premierului de atunci, Călin Popescu Tăriceanu: „Numărul de posturi finanţate din bugetele locale a crescut cu aproximativ 45.000 de posturi, de la 599.000 în anul 2005, la 644.000 în anul 2008, respectiv cu 7,4%, iar cheltuiala medie pe post a crescut cu peste 90%, de la 12.500 lei în anul 2005, la 23.800 mii lei în anul 2008 (respectiv cu 11.300 lei)”.Tot Livia Sava a oferit şi exemple de servicii care se suprapun, angajaţii călcându-

se pe picioare din cauza înghesuielii: „În cadrul Poliţiei Comunitare sunt 300 de posturi. Poate nu e mult, dar la Poliţia Municipiului Sibiu, la Ordine Publică, sunt 150 de angajaţi. Deci, cu atâtea persoane angajate ar trebui ca în Sibiu să nu avem nici o problemă. La fel, la Fondul locativ sunt 28 de angajaţi. Avem şi societatea Urbana care face aceleaşi serviciu (n.r. : Ce Dumnezeu mai au ăştia de administrat, că a avut grijă „tătucul” Iohannis şi mafia imobiliară sibiană să „retrocedeze” mai toate locuinţele care aparţineau statului?!). Vă rog să luaţi în vedere şi poziţia noastră, mai ales în ceea ce priveşte posturile vacante, referitoare la economiile care s-ar putea face pentru ca avea bani pentru străzi şi alte investiţii”. Majoritatea acestor trepăduşi şi adulatori ai primarului şiau adus şi neamurile în administraţia locală, să „lucreze” – vorba vine! – pe banii sibienilor, că „are balta peşte”…

M Plăgile Egiptului se abat asupra noastră? Dacă tot am vorbit

de „Oastea Domnului” (Iohannis), să continuăm în acelaşi registru mistic. În ultima vreme, după o iarnă blândă, comparativ cu restul ţării, oraşul nostru a fost năpădit de o serie de nenorociri care au cauzat distrugeri: vânturi puternice au zburat pur şi simplu acoperişurile de la diverse clădiri şi au dărâmat chiar şi un zid pe strada Mitropoliei, incendii la fel de puternice au distrus peste 60 de standuri cu marfă în Obor, iar la un auto-service, de pe strada Matei Millo, au carbonizat un muncitor. Nu, uite că nu o să dăm satisfacţie pupincuriştilor sasului şi nu o să spunem că tot Iohannis este de vină! Pe acesta, oricum, îl durea exact în banana pe care o mânca sub palmierul din Caraibe, fiind în concediu! În schimb, Primăria condusă de Herr este de vină că nu a respectat normele impuse de I.S.U. Sibiu şi nu a dotat incinta Oborului cu absolut nici un hidrant!

M Birţ, un Dumnezeu al pieţelor sibiene. Ioan Teodor Birţ, pe numele său complet, este directorul Ser-

viciului Public Administraţia Pieţelor. A fost infiltrat la P.R.M. în anul 2004, în preajma alegerilor, că aşa-i place lui Iohannis să aibă oamenii săi de încredere, din primărie, vârâţi pe la toate partidele ca să-şi asigure el succesul în alegeri. Este şi asta o strategie… Herr director a avut şi o condamnare definitivă pentru contrabandă, fals, uz de fals şi evaziune fiscală – există sentinţa ! – dar şi-a făcut reabilitarea, înălbindu-şi astfel cazierul. Cu deprinderile însă se pare că a rămas, la fel ca şi cu lăcomia pentru bani şi sporirea averii, indiferent de mijloacele folosite. Ne-am adus aminte de el acum, după incendiul din Obor, care i-a ruinat efectiv pe comercianţii plătitori de chirii pentru dughenele acelea de aluminiu căzute pradă focului. Cu ceva timp în urmă am primit pe email-ul redacţiei o „pâră” pe care nu am băgat-o prea mult în seamă, fiind nesemnată, conform binecunoscutei laşităţi a românilor, în general şi a sibienilor, în special. Însă la rubrica aceasta merge, mai ales că suntem siguri că există şi adevăruri în text, interesante şi utile pentru niscaiva organe de anchetă, aşa că cităm: „ Ţinem să vă informăm ca aceasta nu este o acuzaţie. Este un adevăr de care vă puteţi convinge DACĂ verificaţi. Şi fără Curtea de Conturi, ori ce om normal îşi poate da seama că preţurile cu care s-au făcut investiţiile şi achiziţiile din ultimii 4 ani depăşesc cu mult bunul simţ, chiar dacă acestea s-au făcut în urma unor licitaţii. Rolul licitaţiilor la achiziţii este să se obţină cel mai mic preţ posibil şi o calitate bună (n.r.:Aiurea!). La Serviciul Public Administraţia Pieţelor este INVERS (n.r.: Corect, a luat exemplul şefului său, Klaus Iohannis, că şi la licitaţiile vizate de el, direct, totdeauna câştigă cel care cere mai mulţi bani şi lucrează de mântuială! – a se vedea licitaţia pentru Piaţa Gării şi lucrarea care a ţinut doar doi ani!!!). Pe cine credeţi că favorizează acest fapt? (n.r.: Spune, nene!) Pe coordonatorul de credite în primul rând. Nu credem că d-l Birţ a făcut singur ceea ce a făcut. (n.r.: Nici noi.) În schimbul câtorva telefoane mobile, exagerat de scumpe pentru un Servicu Public, sau nu numai pentru telefoane, colegii dânsului au închis ochii la toate măgăriile pe care acesta le-a făcut. De ce credeţi că firmele care au câştigat licitaţiile au şi construit pensiunea de la TOCILE a d-lui director? Pentru a vă lămuri mai uşor va rugăm să verificaţi preţurile la care s-au construit chioşcurile şi copertinele din P-ta Cibin. (n.r.:Pentru noi este imposibil, „Justiţiarul sibian” fiind declarat „persona non-grata” în Primăria lui Iohannis. Iar dacă solicităm informaţii oficial,în scris, o să le primim la „calendele greceşti”, post-mortem!) Copertinele nu numai că au fost exagerat de scumpe - 10.000 euro/ buc. Dar s-au plătit un număr de 25, dar ele sunt de fapt 24. La amenajările şi reparaţiile făcute în ultima perioadă în P-ţa Obor,

Cibin, Vasile Aaron, chiar şi contractul de dezăpezire, preţurile depăşesc ori ce imaginaţie. (n.r.: Imaginaţia escrocilor este fără limite!) S-a turnat în P-ţa Obor 15m.p. de beton şi s-au plătit 190 de milioane, şi altele. Despre remorcile pentru P-ţa Mobilă, nu cunoaştem preturile din Germania, dar si acelea se pot verifica. S-a dovedit că a fost o investiţie care nu numai că nu aduce profit, dar produce cheltuială. (n.r.:De parcă ar fi doar singura de felul acesta în Sibiu!) Despre ratele pe care le are d-l Director ştim că le achită din autoturismele introduse în Târgul auto de prietenul dânsului, d-l Iridon. Pe acesta din urmă, un angajat de la birouri l-a prins cu 180 de autoturisme introduse în târg fără bilete. Rezultatul...Iridon a fost avansat. Cum credeţi că a înţeles directorul de la Serviciul Public Administraţia Pieţelor să întâmpine criza? A sărit în ajutorul angajaţilor, a unora. Adică, a renunţat la echipa de control - care verifica duminica activitatea administraţilor ca d-l Iridon să poată introduce în târgul de maşini autoturisme fără bilete. (n.r.:Fain!) Normal, mai trebuiesc plătite rate la autoturismul Audi (n.r.:Birţ nu mai are jeep-ul?) şi la Pensiunea de la Tocile. Şi secretara trebuie ajutată. Astfel un autoturism al serviciului public, cumpărat pe bani publici şi cu benzină din bani publici, în fiecare zi o aduce la serviciu şi o duce acasă sau unde are nevoie secretara. Ştiţi de ce nu semnăm? (n.r.:De frică!) Pentru că ne este frică, fiindcă ne dă afară.” Uite că am avut dreptate cu frica…

M Piruete şi paşi de dans cu bani publici. Ovidiu Dragoman, balerin şi director al Casei de Cultură a municipiului Sibiu, fără studiile superiore impuse de lege pentru un post de conducere, a fost mai puţin strângător decât ceilalţi parveniţi bugetari, care s-au îmbogăţit de pe urma evenimentelor derulate în anul 2007, sub egida „Sibiu, capitala culturală a Europei”, datorită banilor deturnaţi prin asociaţia cu acelaşi nume. Astfel, dacă Iohannis şi-a tras două case în acel an, Viorica Bândescu (directorul economic al Primăriei Sibiu) a construit şi ea o casă, iar Constantin Chiriac (directorul teatrului „Radu Stanca”) a cumpărat şi el una, plus că i-au crescut suspect conturile bancare, în anul de graţie 2007, Dragoman nu a agonisit „decât” un autoturism marca „Renault” nou-nouţ. Omul vrea să recupereze şi de aceea a înfiinţat un aşa-zis „Teatru de balet”, că exact aia ne lipsea nouă, sibienilor, în vremuri de criză mondială. Suntem precum chelul care vrea, musai, tichie de mărgăritar! La numărul mare de poponauţi „europeni” din protipendada sibiană, credem că punerea în scenă a baletului „Spărgătorul de buci” s-ar bucura de un succes eclatant.

continuare în pagina 8

Anul XI, nr. 3 (141) • 16 pagini • 23 martie 2010 ­­


8

Suntem cu ochii pe voi!

urmare din pagina 7 Acest Dragoman este staroste peste o asociaţie numită „Ordinul cavalerilor de Sibiu” cu care face potlogării ordinare. Cum ar fi, de exemplu, eliberarea de chitanţe comercianţilor de la „Festivalul medieval” cu ştampila asociaţiei, deşi sumele încasate reprezintă chiria pentru spaţiul alocat de Primărie, iar banii respectiv aparţin bugetului local, nu asociaţiei de apartament a şnapanului! Săritor, prietenul şi partenerul său de afaceri, Klaus cel Mare a alocat anul acesta, de la bugetul local, 8 milioane de lei (!!!) pentru Casa de Cultură a municipiului Sibiu. Comparativ, pentru iluminatul public au fost acordaţi doar 4,9 milioane lei, iar pentru salubrizare, canalizare şi deszăpezire – 4,6 milioane. Deci pentru confortul şi siguranţa cetăţenilor mai puţin, pentru circ şi buzunarele lui Dragoman mai mult! Tot ca exemplu, şocant, reamintim că în anul 2008, de 1 mai, cam 500 de gură-cască au putut admira pe Corso un fel de defilare de pe vremea lui Ceaşcă, dar în costume de carnaval – circ să fie! – cu saltimbanci penibili şi scuipători de flăcări, pentru care primăria Sibiu „a scuipat” rapid 2 miliarde de lei vechi!!! Organizator: acelaşi Dragoman şi minunata lui asociaţie, grabnic devoratoare de bani publici.

Anul acesta, Casa de Cultură a municipiului Sibiu a propus (Raportul nr. 149/2010) „Agenda cultural –sportivă (!) pe anul 2010”– ce legătură o avea cu sportul Casa „de cultură”, doar Dragoman şi Iohannis ştiu! – agendă în care asociaţia lui Ovidiu Dragoman are iniţiate nu mai puţin de 5 (cinci) proiecte, în timp ce Casa de Cultură a municipiului, păstorită de acelaşi individ, nu are absolut nici un proiect!!! De ce? Simplu, pentru Casa de Cultură se contabilizează banii, mânăriile fiind expuse unui eventual control al Curţii

de Conturi, pe când o asociaţie „nonprofit” nu se află în faţa unui astfel de risc. La fel au procedat şi cei care au înfiinţat vremelnica asociaţie „Sibiu, capitala culturală a Europei – 2007”, la fel procedează şi directorul teatrului, Constantin Chiriac cu a sa fundaţie „Democraţie prin Cultură”.

M Falsul handicap, un alt mijloc de a fenta statul. ,,Persoanele cu handicap grav sau accentuat beneficiază de următoarele facilităţi fiscale: scutire de impozit pe veniturile

din salarii si indemnizaţii de natură salarială şi de scutire de la plata impozitului pe clădire şi teren”. Nu ştim, dar oricum ne-am învârti tot de bugetari dăm. Au ăştia o apetenţă în a suge de la „ugerul” statului, ceva de speriat! Iată două doamne sănătoase tun şi şefuţe pe deasupra, posesoare de Certificat de handicap, care beneficiază, printre altele, de avantajele fiscale enunţate mai sus: Radu Crenguţa, consilier juridic, şefa Biroului de mediere din cadrul A.J.O.F.M. Sibiu şi Turean Mioara, inspector învăţământ preşcolar la Inspectoratul Şcolar al judeţului Sibiu. O păsărică, păcălită de prognoza meteo şi sosită puţin mai repede din ţările calde, ne-a şoptit că lista completă cu posesorii de Certificate de handicap a fost solicitată de poliţiştii de la Serviciul de Investigare a Fraudelor Sibiu.

M Atenţie şoferi! Iată numerele de înmatriculare ale Loganurilor cu radare nedetectabile (facem

precizarea că toate au în componenţă cifra 18, iar prima literă din cele trei este Z): B 18 ZCK; B 18 ZCA; B 18 ZBU; B 18 ZBW; B 18 ZCI; B 18 ZCJ; B18 ZBZ; B18 ZBS; B 18 ZCN; B 18 ZCH; B 18 ZBV şi B 18 ZCF. Noile maşini au toate dotările necesare, de la sistemul video radar mobil, până la echipamentele

de radiocomunicaţii, sistemele de avertizare optico-acustică şi aparatul etilo-test electronic. Valoare totală a celor 12 autospeciale Logan se ridică la aproximativ 1,7 milioane de lei. Nu vă mai puteţi baza pe sistemele antiradar, deoarece acestea nu pot detecta, deocamdată, radarele noi cu care sunt dotate noile maşini de poliţie.

M Papagalul bicefal, socialist şi liberal. Victor Ponta a afirmat că el şi cu Crin Antonescu sunt ca Fidel Castro şi Che Guevara. I-auzi, colo! Doi fătălăi, spâni, se compară cu doi bărbaţi adevăraţi, care degajau, în tinereţea lor revoluţionară, un aer de virilitate până şi prin bărbile purtate cu semeţie. Cei doi, liberalul şi socialist-democratul, doar trag „bărbi” prin discursurile lor demagogice. Nu mai vorbim de verticalitatea celor doi revoluţionari autentici, comparativ cu cei doi politicieni români, veşnic în „poziţia capră”, unul dintre ei se pare că şi la propriu, în faţa „mentorilor” Dinu Patriciu şi Adrian Năstase. Pentru vorbăreaţa Crina Antonescu considerăm că merge mai bine numele de Che Gargara! C. REBELU Notă: Aceste materiale aparţin speciei literare numită pamflet şi vor fi tratate ca atare.

„PENSIILE NESIMŢITE“ trebuiesc tăiate ! Economia estimată : 1 miliard de euro pe an

Este imperios necesar ca Guvernul României să ajusteze „pensiile nesimţite“. Economia estimată în urma acestui demers de bun-simţ este de 1 miliard de euro pe an. Acest proiect al legii privind sistemul unitar de pensii, postat pe site-ul Ministerului Muncii, prevede recalcularea, în termen de trei luni de la intrarea în vigoare, a tuturor pensiilor de serviciu, cu excepţia celor ale militarilor, poliţiştilor, angajaţilor serviciilor secrete, personalului din penitenciare, avocaţilor şi clericilor. În acest sens recalcularea „pensiilor nesimţite” se va face conform prevederilor actuale valabile în cazul pensiilor obişnuite din sistemul public. Cu alte cuvinte, se va face punctajul mediu anual, prin raportarea salariului mediu brut obţinut în fiecare an, la salariul mediu brut pe economie din anul respectiv, urmată de adunarea rezultatelor şi împărţirea lor la numărul de ani de muncă. Punctajul mediu anual va fi înmulţit cu valoarea punctului de pensie în plată şi astfel va rezulta noua pensie. Ministrul Muncii, Mihai Şeitan ne-a declarat recent că „Prin aplicarea acestei măsuri, în primul an se va realiza o economie la bugetul asigurărilor sociale de 0,5% din PIB. Această măsură este strict necesară ca să evităm intrarea sistemului public de pensii în colaps şi ca să prezervăm o rată de 40% de înlocuire a salariilor prin pensie”. De remarcat ca 0,5% din PIB reprezintă aproximativ 600 de milioane de euro. Alte circa 400 de milioane de euro se adaugă la această importantă sumă, economisiţi de bugetul de stat care plăteşte o parte din pensiile de serviciu. În total, economia va fi de un miliard de euro pe an. În urma recalculării, se estimează că pensionarii foşti deputaţi şi sena-

tori, funcţionari publici parlamentari, judecători şi procurori, membri ai personalului auxiliar de specialitate al instanţelor, personalului diplomatic şi consular, personalului navigant din aviaţia civilă şi personalului Curţii de Conturi se vor trezi cu pensiile diminuate cu procente care merg de la 40 la 90%. Recalcularea „pensiilor nesimţite” , coroborată cu introducerea în sistemul public a celor care lucrează exclusiv pe bază de contracte de colaborare, de drepturi de autor sau convenţii civile, va aduce economii de aproximativ un miliard de euro la Bugetul de Stat şi Bugetul Asigurărilor Sociale de Stat. În ţara noastră sunt circa 200.000 de pensii speciale, dar măsura va afecta doar 40-45.000 de pensionari, printre care se numără circa 2.000 de foşti magistraţi. Cei 82.000 de pensionari provenind din Apărare şi circa 70.000 de foşti angajaţi la Interne scapă de reduceri. În cazul militarilor (armată, servicii secrete), poliţiştilor şi personalului din penitenciare, proiectul de lege prevede doar transformarea pensiei existente în puncte, prin raportarea pensiei la valoarea punctului de pensie din acel moment. Avocaţii şi clericii îşi păstrează sistemele paralele de pensii, dar pot adera, la cerere, şi la sistemul public. Guvernul va justifica discriminarea dintre militari şi poliţişti, pe de o parte, respectiv parlamentari, magistraţi şi alţii pe de alta, cu două argumente. Din punct de vedere moral pensiile militarilor şi poliţiştilor sunt mult mai mici prin comparaţie cu ale celor pentru care se va face recalcularea. Spre exemplu, media pensiei militarilor ar fi aproximativ o pătrime din media pensiei magistraţilor. Un alt argument de ordin tehnic ar fi ca recalcularea reală a pensiilor militarilor ar fi imposibilă, din ca-

Anul XI, nr. 3 (141) • 16 pagini • 23 martie 2010 ­­

uza lipsei documentaţiei necesare pentru întreaga carieră a împricinaţilor. În cazul magistraţilor şi altor deţinători de pensii de serviciu, pensiile acestora au fost deja calculate în baza legislaţiei existente, deci sunt cunoscute. Astfel, aceştia ar urma să încaseze doar partea care, în prezent, le este plătită din Bugetul Asigurărilor Sociale, nu şi partea cea mai mare - pensia de serviciu, plătită de la Bugetul de Stat. Parlamentarii români vor primi, după proiectul Ministerului Muncii, pensii mult mai mici decât cele pe care singuri şi le fixaseră. Deputatul PSD, Ioan Cindrea, vicepreşedinte în Comisia pentru muncă, a declarat : „cei care au trei mandate şi care, până acum primeau 80% din uiltima indemnizaţie, vor pierde cel mai mult, iar cei cu un mandat, care aveau 40% din ultima indemnizaţie, cel mai puţin. Se va calcula în funcţie de stagiul de cotizare”. Un procuror cu grad suprem de la Parchetul Înaltei Curţi, pensionat anul trecut, are în prezent o pensie de 9.500 lei. Este posibil ca în cazul in care s-ar aplica actualul proiect de lege acesta ar urma să primească o pensie de 2.000 de lei, stabilită „pe baza cotizaţiei, a contributivităţii”. Un inspector CSM pensionat tot anul trecut primeşte o pensie de 11.700 lei, care s-ar putea diminua la 2.400 lei. Scăderile sunt mai spectaculoase cu cât e funcţia mai mare. Astfel, un fost procuror general cu o pensie de 15.000 lei ar urma să primească 2.900 lei. Uniunea Naţională a Judecătorilor din România critică Proiectul Legii privind sistemul unitar de pensii, spunând despre acesta că este discriminatoriu şi încalcă o serie de reglementări internaţionale şi dreptul de proprietate. Judecătorul Dana Gârbovan,presedintele Uniunii

Naţionale a Judecătorilor din România a declarat : „În ceea ce priveşte pensiile, există o serie de reglementări internaţionale referitoare la magistraţi pe care guvernul României le ignoră. Aceste reglementări recomandă ca pe cât posibil pensia să fie apropiată, similară salariului. Şi cum putem vorbi de un sistem unitar de pensii atâta vreme cât există o serie de categorii exceptate, cum ar fi Ministerul de Interne sau Ministerul Apărării? Din acest punct de vedere este vorba clar de o discriminare în ceea ce ne priveşte. De asemenea, vreau să subliniez faptul că acest proiect de lege încalcă şi dreptul de proprietate. Noi vom avea discuţii cu Consiliul Superior al Magistraturii şi împreună cu celelalte asociaţii ale magistraţilor vom prezenta un punct de vedere comun referitor la acest proiect de lege”. Pompiliu Comşa


Anchetă

9

În atenţia Agenţiei Naţionale de Integritate

Familia Pînzar, din Primăria Sibiu, a ţesut o vastă reţea de proprietăţi imobiliare

Inaugurăm, cu acest număr, o rubrică permanentă: „În atenţia Agenţiei Naţionale de Integritate”. Aici o să relatăm câte ceva despre averile declarate şi nedeclarate ale funcţionarilor publici care activează în Primăria Sibiu, fiindcă am auzit că aceştia sunt invidioşi pentru că scriem doar despre şeful lor suprem, Klaus Werner Iohannis, de parcă el ar fi de unul singur în administraţia

Să parcurgem, împreună, declaraţia de avere a domnului Pînzar Vasile postată pe site-ul Primăriei Sibiu. Nu doar că este identică cu a soţiei – oameni corecţi, ce să mai comentăm! – dar până şi scrisul este acelaşi. În primul rând, observăm că, după metoda patentată de şeful său suprem, primarul Klaus Werner Iohannis, titular al imobilelor aflate în proprietatea familiei Pînzar este…

1 publică locală. Păi, când este vorba de „realizări”, domnul primar aşa lasă să se înţeleagă, că doar lui i se cuvin laudele, iar când este vorba de eşecuri, numai alţii sunt de vină şi merită criticaţi. În numele democraţiei o să analizăm activitate tuturor, dar şi averile dobândite din salariile de „bieţi bugetari” veşnic nemulţumiţi de lefurile lor, mai ales că „nimeni nu-i mai presus de lege”! Parcă aşa zice şi Constituţia României, nu-i aşa? Începem acest serial cu un cuplu de mari investitori de pe piaţa imobiliară sibiană, Pînzar Vasile şi Pînzar Maria. Numele de familie nu reprezintă o coincidenţă, ci certifică stare civilă de soţ-soţie a celor doi. Cum să nu faci progrese financiare, convertite în proprietăţi imobiliare, terenuri şi imobile, atunci când cei doi soţi – măi, să fie, rimează cu hoţi! – lucrează în Primăria Sibiu? Unul consilier la compartimentul Serviciu Patrimoniu (el), iar altul referent la Serviciul de autorizare în construcţii(ea). Aceştia sunt soţii Pînzar din Primăria Sibiu. Oameni destoinici şi descurcăreţi,hotărâţi să facă „treabă“, treabă bună, nu poveste…dar pentru ei şi pentru copiii lor, ca să nu mai aibă griji „micuţii de ei” în viitor. Şi încă vreo trei generaţii de urmaşi! Pînzarii sunt angajaţi de multă vreme în această instituţie, aşa că putem spune că au ceva experienţă formată pe bani publici… şi nu numai. Nu sunt singurii „colegi non-stop”, atât în Primărie, cât şi sub plapuma de acasă, fiindcă angajările în administraţia locală sibiană se fac pe bază de cumetrii şi grade de rubedenie! Cât de curând o să prezentăm o „organigramă” a relaţiilor de rudenie dintre angajaţii care vegetează prin birourile acestei instituţii publice pe banii plătitorilor de impozite şi taxe.

soţia! Dar Vasile nu merge până la capăt cu modelul prusac de disciplină şi omite să treacă în respectiva declaraţie şi adresele la care se află multele sale hogeacuri. De fapt, nu sunt trecute toate căsuţele, aşa că „scăparea” nu

an a fost unul minunat din punct de vedere financiar pentru familia Pînzar pentru că tot atunci au achiziţionat şi un apartament în Bucureşti de 61 m.p. şi cu 98.000 de lei valoare de impozitare. Deoarece nu sunt trecute adresele imobilelor în declaraţia de avere, o să încercăm să le identificăm noi. Astfel, presupunem că imobilul de 400 m.p., dobândit în anul 1991, este cel situat în Sibiu, str. Ogorului nr. 10 (foto 1). Cu casa de 200 m.p. avem dubii, nefiind siguri dacă este vorba de imobilul din cartierul Guşteriţa, str. Maior Niţă Octavian, nr. 18 (foto 2) sau cel din Viile Sibiului, nr. 47 (foto 3). Oricum, una dintre cele două case nu a fost declarată de Pînzar Vasile şi nici de nevastă-sa! Casa din Viile Sibiului este de vânzare pe internet la preţul de 90.000 de euro. În schimb, casa din Sălişte, sat Vale, din declaraţia de avere, am identificat-o (foto 4). O altă locuinţă nedeclarată, dar achiziţionată de aceşti veritabili investitori imobiliari, este apartamentul din blocurile nou construite pe strada Ogorului, cumpărat pe numele fiului, Pînzar Ovidiu (foto 5). Acesta se apropie de frumoasa vârstă de treizeci de ani, aşa că nu are o vechime prea mare în munca retribuită şi nu poate justifica cumpărarea unui apartament din propriile economii. Oricum, nu-l foloseşte, el locuind în Bucureşti, unde are serviciul. Sunt familii care muncesc o viaţă întreagă şi tot nu reuşesc să adune banii necesari cumpărării unui apartament, fiind parcă blestemaţi să-şi sfâr-

3

în 2009. Probabil că s-a achitat integral, declaraţia de avere fiind completată în 8 iunie 2009 şi înregistrată două zile mai târziu. Oare cum au reuşit cei doi funcţionari publici, cu un venit anual

funcţii: Vasile Pînzar ministru la Finanţe, iar nevastă-sa, Maria Pînzar, guvernator al Băncii Naţionale, în locul lui Mugur Isărescu. Cei doi soţi – cu ce cuvânt spuneam, oare, că rimează? – merită

4

2

de 38.000 de lei (Vasile:20.000 de lei, Maria: 18.000 de lei) să cumpere atâtea locuinţe, terenuri şi o maşină nouă? Pe aceştia noi i-am pune pe următoarele

apreciaţi şi promovaţi, fiindcă au reuşit imposibilul, adică să facă din rahat bici şi să mai şi pocnească pe deasupra. Tudor BLAGA

5 prezintă o prea mare importanţă. La capitolul terenuri, nea Vasile şi consoarta stau excelent. Ei deţin 3 terenuri cu o suprafaţă totală de 96.200 metri pătraţi în Sibiu! După destinaţia acestor terenuri oricine este tentat să creadă că Sibiul este o comună mai răsărită, unde duduie tractoarele pe câmp de dimineaţa până seara, nu fostă capitală culturală europeană, din moment ce ăl’ mai mare teren (82.000 m.p.) este încadrat ca teren agricol, iar celelalte două sunt: fâneaţă (10.000 m.p.) şi intravilan (!) agricol (4.200 m.p.). Toate cele trei sunt dobândite prin cumpărare astfel: ăl’ mai baban în perioada (!) 2003-2007, iar celelalte două în anul 2003. Acest

şească zilele în chirie. Ovidiu Pânzar a reuşit, de unul singur, la nici 30 de ani. Abil băiat, seamănă cu părinţii! Soţii Pînzar mai au şi o fată, Simona, aflată tot în Bucureşti, ca şi fratele său. Oare este necesar să cotrobăim şi în „zestrea” acesteia? Mai mult ca sigur că „trusoul” este îmbelşugat, iar cel care o va lua de soţie are viitorul asigurat, cel măcar din punct de vedere locativ! Soţii Pînzaru au declarat la capitolul bunuri mobile (autoturisme): o Dacia 1300 din anul 1972 (nu oricine avea maşină pe vremea aceea în România!) şi un Ford Focus din 2007. La datorii, apare suma de 150.000 lei împrumutată de la Credit Bank în 2007 şi scadentă

Anul XI, nr. 3 (141) • 16 pagini • 23 martie 2010 ­­


10

Interviu

Inspectorul general şcolar, Constantin Gorun, despre situaţia actuală din învăţământ R- Domnule Gorun, zilele trecute au tot apărut, în presă, articole cu privire la desfiinţările unor şcoli, a unor licee şi nemulţumirile părinţilor, ale profesorilor, care sunt tot mai îngrijoraţi de noua lege a învăţământului şi mai ales de restrângerea posturilor. În special suplinitorii sunt cei mai speriaţi că nu vor mai avea posturi. Spuneţi-ne dumneavoastră, cum stau lucrurile în judeţul Sibiu? C.G. - Da aşa este. Nu e vorba numai de o comasare, ci şi de o raţionalizare a reţelei şcolare. Se evită nişte cheltuieli inutile de întreţinere ale Consiliului Local, iar aceşti bani pot fi realocaţi pentru alte proiecte şcolare importante. Toate aceste comasări se fac datorită retrocedării unor clădiri, cum ar fi: clădirea Liceului C.F.R, Pedagogicul, unde situaţia este ceva mai delicată, deoarece nimeni nu putea să asigure securitatea şi sănătatea elevilor, neavând autorizaţie de funcţionare. R- Din cauza cui domnule inspector, că până acum a funcţionat normal iar acolo s-au format cadre didactice de valoare? C.G.- Păi, din cauza clădirii, aceasta ca atare nu oferă siguranţă. Dacă o clădire este retrocedată, Consiliul Local nu poate să investească în ea, ceea ce a dus la condiţii dificile de desfăşurare a procesului de învăţământ şi a profesorilor să fie în suferinţă. S-a găsit oportunitatea la Şcoala nr. 19, unde clădirea este bună, mai este în construcţie încă un nou corp, cu şapte săli de clasă şi sperăm ca, până la 1 septembrie, să reuşim să finalizarea acestei construcţii. Mai este Liceul Noica, cu clădirea retrocedată, care se va muta la Şcoala Mihai Eminescu, unde efectivele de elevi sunt foarte mici şi numai bine se completează cele două unităţi de învăţământ. La Şcoala Mihai Eminescu este şi o sală de sport performantă, la nivel european, care e păcat să stea degeaba şi să nu fie utilizată de elevi. Cât despre profesorii de la liceu, ei îşi vor păstra posturile, deci nu este o problemă, deocamdată. R - Apropo de sport, acum două luni v-aţi exprimat îngrijorarea pentru numărul mare de elevi care sunt scutiţi de la orele de sport. De atunci şi până astăzi, ce aţi reuşit să faceţi concret în acest sens? C.G.- Da, este o problemă pentru că aceste scutiri, pe care le dau medicii de familie sau specialiştii, nu sunt totdeauna reale, adică există o presiune asupra medicilor din partea părinţilor. E păcat, că sunt părinţi care îşi „ocrotesc” copiii în

C.G.- Să înţeleg că vă referiţi la profesorii care nu-şi fac datoria?

defavoarea acestora, fiindcă, până la urmă, sportul îi ajută pe aceşti copii să se dezvolte armonios, sănătos. Mai ales că la ora de sport, se pot face exerciţii uşoare,moderate pentru fiecare elev în parte.

R- Exact! C.G.- Da. Vom încerca în acest an să stopăm aceste migraţii din mediul rural în mediu urban.

Deocamdată, am avut o întrunire cu toţi directorii de şcoli şi toţi profesorii de sport, încercând să găsim soluţii în acest sens.

R- Cum? C.G.- Nu le mai acordăm detaşarea, mai ales că există acest program guvernamental în care se fac locuinţe la ţară pentru profesori, medici, etc. Deci nu vor mai avea scuze cum că nu pot face naveta sau că nu îşi pot permite o gazdă. Astfel, ei vor trebui să ştie cu certitudine ce vor şi unde vor să predea. În fond, e alegerea lor.

R- Şi ce soluţii aţi găsit, mai exact? C.G.- Dorim ca, prin consilierea părinţilor şi a elevilor, să-i facem să înţeleagă importanţa acestor ore de sport, care nu înseamnă altceva decât sănătate.

R- Am înţeles,, dar se vorbeşte că la nivelul judeţului vor fi desfiinţate 311 posturi, iar dumneavoastră aveţi doar 159 disponibile, cu cele 152 rămase ce se va întâmpla, unde vor merge atâţia profesori?

R- Să revenim la noua lege a învăţământului despre care se tot aud zvonuri, cum că ar fi absurdă. Dumneavoastră ce ne puteţi spune? C.G.- Păi zvonurile circulă, dar nu e nimic concret, adică eu nu pot să spun nimic până nu voi avea proiectul de lege în faţă. Deocamdată nu ni s-a transmis nimic oficial, aşteptăm să fim consultaţi pe această temă şi apoi putem să comentăm. R- Da, dar vedeţi ce panică a creat în rândul părinţilor şi profesorilor. C.G.- Da, văd, însă eu cred că trebuie să avem mai multă răbdare şi să vedem întâi despre ce e vorba concret, nu să ne luăm după zvonuri. R- Să revenim la marea problemă a comasărilor. Am primit la redacţie scrisori de nemulţumire şi mai ales de îngrijorare de la părinţii elevilor din Apoldu de Sus, cu privire la mutarea copiilor în altă localitate pentru a merge la scoală. C.G.- Nu, nu se mută nimeni. Numai că la Apoldu de Sus, şcoala aparţine de comunitatea Miercurea Sibiului şi trebuie să aparţină şi ca structură de Miercurea Sibiului. R- Deci nu se desfiinţează şcoala aşa cum s-a tot auzit? C.G.- Nu, nici vorbă, am văzut şi în mass-media termeni ca desfiinţare, dar nu despre asta e vorba, ci de o latură administrativă, adică se desfiinţează un post de director sau de contabil, pentru că un director nu poate să existe la câteva clase, doar în fond vorbim de cheltuirea banului public, la care contribuim cu toţii. Deci elevii rămân acolo săşi desfăşoare activitatea, până la apariţia altor măsuri legislative. R- Dar avem în judeţ vreo situaţie în care trebuiesc mutaţi elevii dintr-o localitate în alta?

C.G.- Există această problemă la Şoroştin unde efectivele, la gimnaziu, sunt foarte reduse şi o să-i aducem pe elevi la Şeica Mică. De ce se fac aceste lucruri? Pentru că există acea finanţare per elev, care este în favoarea unităţilor şcolare şi a bugetului local. R- Da, dar părinţii sunt reticenţi la astfel de măsuri, nu vor să-şi lase copiii să facă naveta. C.G. – Nu, eu am altă părere, nu cred că sunt reticenţi, ci trebuie doar să înţeleagă că, acolo unde într-o clasă ar fi mai mulţi elevi, competiţia ar fi alta şi profesorul poate ar fi altul! Pentru că acolo avem situaţii în care într-un an e un profesor,în alt an, alt profesor la discipline importante, ca matematica, româna, unde dacă nu există o continuitate, există o suferinţă şi o scădere a calităţii procesului de învăţământ. Problema, acolo, este că tot profesorii întreţin o situaţie conflictuală, pe undeva de înţeles, din punctul lor de vedere, dar în detrimentul calităţii învăţământului. Şi dacă părinţii ar înţelege şi li s-ar explica, sunt convins că ei ar fi mai receptivi la aceste lucruri. R- Domnule inspector, dar pe mulţi părinţi, mai ales în mediul rural nu-i mai interesează ca ai lor copii să facă şcoală. Mulţi se mulţumesc doar cu lucruri elementare: să ştie să scrie, să citească şi să socotească, ca să poată să facă afaceri. C.G.- Din păcate, avem multe modele de acest fel promovate de

Anul XI, nr. 3 (141) • 16 pagini • 23 martie 2010 ­­

mass-media. Dar există o dorinţă de schimbare în învăţământ şi anume să-l facem mai pragmatic, ca să zic aşa. Elevii vor fi pregătiţi pentru viaţă, pentru că acum învăţământul nostru se bazează doar pe memorare şi redare, iar noul ministru se pare că vrea să aducă ceva bun în acest sens. R- Aveţi încredere în noile sale idei? C.G.- Da, pentru că el vine dintr-un mediu occidental, a studiat în afară şi cred că are experienţa necesară să facă ceva modificări benefice. R- Mda, aşa să fie, că săracii copii au fost ca nişte cobaii până acum. C.G.- Da, din păcate! R- O altă mare îngrijorare o constituie restructurarea posturilor. Fiind an de criză, mai are Inspectoratul posturi pentru titularizare în această vară? C.G.- Anul acesta vom scoatem la concurs noi posturi disponibile, deoarece anul acesta Consiliul de Administraţie nu a mai avizat niciun profesor pensionabil să-şi continue activitatea. Avem 159 de profesori care au ieşit la pensie şi atunci posturile rămân, în primul rând pentru titulari şi apoi pentru ceilalţi care vor să se titularizeze. R- Sună binişor , dar ce ne facem cu cei care se titularizează undeva în mediul rural, însă nu ajung să predea acolo niciodată?

C.G.- Nu cred că este vorba de posturile profesorilor, ci, mai degrabă, de posturile aferente: contabili, secretare. Oricum, ţin să vă spun că, în comparaţie cu alte judeţe, noi suntem foarte bine şi încercăm să fie bine pentru toţi angajaţii noştri. R- Aha, deci să înţelegem că profesorii sunt mai puţin afectaţi de această restructurare în judeţul nostru, însă rămân pe afară ceilalţi angajaţi! C.G. - Da, din păcate unii vor trebui să găsească o altă soluţie, deşi noi încercăm să facem să fie cât mai puţine persoane afectate de această restructurare. R- Domnule Gorun vă mulţumesc şi vă urez succes în tot ceea ce v-aţi propus la început de mandat. Noi suntem atenţi la dumneavoastră şi o să revenim să discutăm despre obiectivele atinse la momentul oportun. C.G.- Şi eu vă mulţumesc! Ca o concluzie, stimaţi cititori, se pare că domnul Gorun este optimist în ceea ce priveşte învăţământul românesc şi, mai ales, cel sibian. Cât despre voi, dragi părinţi, nu vă pot ura decât să aveţi răbdare şi putere pentru copiii domniilor voastre. Iar dacă ceva nu vă este clar sau pe plac, nu evitaţi să întrebaţi, să vă informaţi sau să luaţi atitudine, pentru ca ai voştri copii să aibă parte de „o şcoală” de calitate. Ana - Maria STOICA


Conspiraţii

11

Ţiganizarea României? La începutul lunii decembrie 1989, preşedintele României socialiste, Nicolae Ceauşescu, a primit, din partea lui Iulian Vlad, un raport despre discuţiile din Malta dintre celor două mari super-puteri de la acea vreme, Statele Unite şi URSS. Raportul vorbeşte despre „un nou echilibru pe continentul european”, respectiv „redefinirea sferelor de influenţă”. Documentul a fost făcut public şi nu insistăm asupra lui. Ceea ce nu se ştie este faptul că, alături de informaţiile mai sus amintite, spionii români care s-au ocupat de operaţiunea „Malta” au mai adus şi o hartă. Acest document a produs, pe plan intern, în timp, demisia unui şef de Mare Stat Major al Armatei Române şi o catastrofă aeronautică: cea de la Baloteşti, din 1995. Pe plan extern, tot ceea ce conţinea la acel moment harta s-a produs sau este pe cale să se producă. Vă prezentam o reproducere a documentului, care se află la Biblioteca din Bucureşti a Mişcării Legionare. Pe 31 octombrie 2000, generalul de corp de armată Mircea Chelaru, la vremea respectivă şef al Marelui Stat Major al Armatei, a anunţat o Conferinţă de Presă ad-hoc, seara tîrziu. El a declarat, spre uluirea asistenţei, că structuri de tip mafiot încearcă să destabilizeze România şi să enclavizeze sudul Olteniei. Adică să constituie o veritabilă „Republică a Olteniei”. Generalul nu a dat alte amanunte. La cîteva ore, în replică, a venit răspunsul Ministerului de Interne, prin generalul Mircea Mureşan, care a spus că „se poate vorbi de elemente de crimă organizată, generate de nivelul scăzut de trai, de sărăcie. Este vorba despre recuperatori, traficanţi de droguri şi de cei implicaţi în fenomenul prostituţiei. Dacă nu ţinem sub control fenomenul, în timp, e posibil să devină un pericol”. A doua zi, pe 1 noiembrie 2000, Mircea Chelaru şi-a dat demisia din funcţia de şef al Marelui Stat Major al Armatei. Despre ce era vorba? În 1992, William B. Wood, geograf-şef al Departamentului de Stat american (fost ambasador al SUA în Afganistan), dădea publicităţii o hartă cu noile graniţe ale statelor Europei, care ar fi trebuit modificate în virtutea intereselor strategice de după căderea blocului comunist. Adică înţelegerea de la Malta. Pe scurt, se preconiza că: Scoţia devine independentă; o parte a Irlandei de Nord se uneşte cu Republica Irlanda; Bretania se desprinde de Franţa; Ţara Bascilor şi Catalunia se desprind de Spania; Italia se divide în zona de nord şi zona de sud; Belgia se divide în Flandra şi Wallonia; Cehoslovacia se rupe în două; Kaliningrad va fi o zonă autonomă în cadrul Rusiei; Kosovo se alipeşte Albaniei; Transilvania devine parte a Ungariei; actualele judeţe Dolj, Caraş-Severin şi Timiş se desprind de România şi devin o ţară a ţiganilor; partea vestică a Basarabiei revine României; partea estică a Basarabiei, inclusiv Transnistria, devin zona autonomă „Dniester” în cadrul Ucrainei. Publicaţia franceză „L’evenement de Jeudi” arată harta mai sus menţionată, în octombrie 1992. Peste România de sud-vest scrie „Ţigani”. Un

asemenea document primise Ceauşescu şi despre el vorbea şi generalul Chelaru. Ce spune harta şi ce s-a întîmplat Iată paralele dintre datele hărţii mai sus amintite şi evenimentele de pe bătrînul continent, din 1990 pînă astăzi: - În 1993 Cehoslovacia a dispărut de pe harta lumii şi au apărut Cehia şi Slovacia. Paşnic. - Divizarea Iugoslaviei, aşa cum vorbea documentul, a fost efectul unui şir de conflicte armate începînd cu 1990, cînd Germania recunoaşte prima independenţa Sloveniei şi Croaţiei. În 1991 începe războiul dintre sîrbi şi croaţi, iar în 1992 cel dintre sîrbi şi bosniaci. - În 1996 mafia albaneză preia controlul traficului de droguri din Balcani. - În 1999 au loc bombardamentele NATO din Serbia. -În februarie 2008 Kosovo îşi declara independenţa faţă de Serbia, cu recunoaşterea UE şi SUA. Este foarte posibil să se unească cu Albania în următoarea perioadă. - În noiembrie 2007, premierul regional scoţian Alex Salmond, şeful Partidului Naţional Scoţian (SNP), a vorbit pentru prima oară despre un calendar de separare de Marea Britanie şi a prezis că Scoţia va fi independentă peste 10 ani, respectiv în 2017. Salmond a promis organizarea unui referendum asupra independenţei Scoţiei înainte de alegerile regionale din 2011. - În noiembrie 2007, flamanzii din Belgia au aprins scînteia scindării deputaţii flamanzi au votat o lege care vizează reducerea drepturilor de vot ale francofonilor. Acest lucru s-a întîmplat pentru prima oară de la independenţa Belgiei, în 1830. - În vara anului 2009, guvernul Berlusconi a fost zguduit de un scandal care a readus în actualitate ideea secesiunii dintre sudul şi nordul Italiei. - „Eliberarea” bretonilor, consideraţi urmaşi ai celţilor veniţi din insulele britanice, de sub „opresiunea

franceză”, este susţinută de Armata Revoluţionară Bretonă, care şi-a început activitatea încă de la începutul anilor 1970. Născută ca o copie fidelă a Armatei Republicane Irlandeze (IRA), organizaţia bretonă aparţine aripii extremiste a mişcării naţionaliste Emgann, mişcare al cărei obiectiv este independenţa Bretaniei faţă de Franţa. - În anul 2009, locuitorii din mai multe zone ale Cataloniei au participat la un referendum „simbolic” privind independenţa acestei regiuni faţă de Guvernul de la Madrid. - „Situaţia din Craiova a scăpat de sub control şi cred că nu mai poate fi stăpînită. Nu mai ai curaj să ieşi seara pe stradă”. Afirmaţia aparţinea preşedintelui Consiliului Judeţean Dolj, Ion Preoteasa, şi era legată de escaladarea luptelor de stradă între clanurile mafiote din Bănie în ultimele luni ale anului 2007. Au urmat anii 2008 şi 2009, cînd războaiele dintre clanurile de ţigani din Craiova s-au derulat chiar în centrul oraşului, lîngă Tribunalul Judeţean, în plină zi. Chelaru: „ Oltenia urma să se desprindă de România în decembrie 2000” Generalul Mircea Chelaru: „La vremea respectivă (octombrie 2000) aveam informaţii precise despre enclavizarea sudului Olteniei, şi nu numai, de comunităţi compacte de rromi, cu implicarea unor structuri

de tip mafiot. Pe vreme de pace, rolul armatei e acela de a produce starea de descurajare a unor potenţiali agresori. Tocmai în acest sens am convocat acea Conferinţă de Presă, pentru a descuraja, pentru a atrage atenţia acelor structuri că se ştie despre ele şi că există modalităţi de anihilare a lor. Demisia mea a fost legată de acea declaraţie. Regret că am avut dreptate. Fenomenul enclavizării e real. Oltenia urma să se desprindă oficial de România în decembrie 2000, iar Strehaia urma să devină capitala enclavei. Din cîte ştiu, nu s-a renunţat încă la acest plan. În România s-au făcut şi se fac greşeli politice

ce intră în categoria erorilor istorice, care, tare mă tem, nu se vor putea spăla decît cu sînge”. Generalul Mircea Chelaru, născut în 1949, este doctor în ştiinţe militare şi a absolvit - pe lîngă Şcoala Superioară de Ofiţeri şi Academia Militară din România - Colegiul de Studii Strategice şi Economice de Apărare din cadrul Centrului European pentru Studii de Securitate „George C. Marshall” din Germania, precum şi cursuri internaţionale de drept militar. În anul 1990 a fost director al Diviziunii III de contraspionaj la Serviciul Român de Informaţii. A fost şeful Marelui Stat Major al Amatei în anul 2000. Din anul 2008 este general cu 4 stele, în rezervă.

De ce a dispărut Dosarul Baloteşti? Din informaţiile pe care le deţinem, spionul român care i-a adus lui Iulian Vlad şi, prin acesta, lui Ceuşescu, acele date de la Malta, în 1989, a decedat în catastrofa aeronautică de la Baloteşti. Cităm declaraţia unei persoane care cunoaşte detalii din interiorul sistemului: „Omul care a adus informaţiile de la Malta în 1989 se afla în Airbusul care s-a prăbuşit la Baloteşti în 1995. Nu a fost un accident aviatic, a fost un act terorist, o execuţie, era vizată chiar persoana care era implicată în acţiunea ro-

mânească de spionaj de la Malta”. O aeronavă cu destinaţia Bruxelles s-a prăbuşit, la 31 martie 1995, în jurul orelor 9, în apropierea Aeroportului Internaţional Bucureşti - Otopeni, după aproximativ două minute de la decolare. În accident şi-au pierdut viaţa toţi membrii echipajului, cei 49 de pasageri, majoritatea belgieni, inclusiv consulul Ambasadei Belgiei la Bucureşti, dar şi funcţionari ai Comisiei Europene. Aeronava, fabricată în 1987, aparţinea Companiei TAROM şi efectua zboruri regulate pe ruta Bucureşti - Bruxelles. Desigur, este greu de crezut că în România am putea asista la o asemenea desfăşurare complexă de forţe, ca în filmele de spionaj, dar... Ce scria presa în 20 mai 2008: „Dosarul celei mai mari catastrofe aviatice din România, accidentul de la Baloteşti, este de negăsit. Consiliul Superior al Magistraturii încearcă să afle cum au dispărut documentele, înainte ca procurorii să se pronunţe asupra cauzelor care au dus la catastrofa aviatică”. Timp de mai multe luni au fost luate la puricat arhivele Parchetelor Tribunalului şi Curţii de Apel Bucureşti, dar şi cele ale Parchetului Curţii Supreme. Verificările au dus la concluzia că dosarul accidentului aviatic nu a fost soluţionat de nici unul din aceste parchete. Cît despre dosarul în sine, acesta s-a evaporat din arhivele celor trei unităţi de Parchet, care au preluat, pe rînd, frîiele investigaţiei. Ulterior, Consiliul Superior al Magistraturii a decis ca procurorii să reconstituie documentele care lipsesc. Nu s-a specificat cum să le reconstituie... România a scăpat, deocamdată, de liniile noii ordini europene trasate pe această hartă blestemată. Reamintim, însă, o idee aristotelică, conform căreia o comunitate în care dispare Justiţia este pe cale de disoluţie, în contextul în care România este în acest moment cel mai corupt stat din Uniunea Europeană, iar nivelul de trai este în prăbuşire. AIM continuare în pagina 12

Anul XI, nr. 3 (141) • 16 pagini • 23 martie 2010 ­­


Conspiraţii

12

Ţiganizarea României?

urmare din pagina 11

Imediat după evenimentele din decembrie 1989, în peisajul mediatic au apărut voci care au început să ne răstălmăcească istoria, minimalizînd şi denaturînd faptele de glorie ale înaintaşilor, să ne defăimeze personalităţile devenite simboluri şi valori ale spiritualităţii româneşti şi, în general, să-i prezinte pe români ca un popor necivilizat, fără cultură, fără demnitate. La început, mai timide, aceste atacuri au crescut, treptat, în agresivitate, ajungîndu-se ca, astăzi, ele să devină un fapt obişnuit, de care nu se mai simt deranjaţi nici măcar cei direct vizaţi, adică românii. Constrînşi să se îngrijească de propria existenţă, sub presiunea unui individualism impus aproape cu brutalitate de activiştii neoliberalismului postdecembrist, mulţi dintre ei nu şi-au mai dat seama că în România se instaura, cu ficare acţiune politică sau aşa-zisă reformă administrativă, economică, culturală etc., un regim de ocupaţie. N-au sesizat, deşi s-au străduit unii să le deschidă ochii, că atacurile din ce

care şi-au dat viaţa generaţii întregi de înaintaşi. Mulţi au fost duşi în eroare de aceste atacuri perfide, ajungînd chiar să creadă că trecutul istoric al poporului român, în spiritul căruia au fost educate atîtea şi atîtea generaţii de români, ar fi fost glorificat, artificial, de propaganda comunistă. Campania furibundă de condamnare a fostului regim, ce a reprezentat, practic, suportul ideologic al acţiunilor de demolare a structurilor instituţionale ale statului, s-a dovedit a fi extrem de benefică şi pentru propaganda denigratoare îndreptată împotriva valorilor definitorii ale neamului românesc. A trebuit, însă, să treacă 20 de ani, să vedem ţara prăbuşită, cu economia devastată, cu bogăţiile ei în mîna a tot felul de aventurieri străini, cu valorile noastre spirituale defăimate, cu învăţămîntul, cultura, sănătatea şi chiar vitalitatea poporului grav afectate, ca să ne dăm seama că tot ceea ce a început în acel decembrie nefericit pentru poporul român n-a fost nimic altceva decît o agresiune de mari proporţii, care continuă şi în prezent şi care nu are alt scop decît să ne piardă ca neam, pentru ca aces-

în ce mai virulente asupra valorilor noastre culturale au fost gîndite tocmai să înlesnească realizarea acestui obiectiv. În acest scop, trebuiau demolaţi stîlpii de rezistenţă ai unităţii şi coeziunii poporului, ai credinţei sale strămoşeşti, ai dorinţei sale de a trăi într-o ţară liberă şi independentă, în care să se simtă stăpîn pe munca şi bogăţiile sale, valori pentru

te teritorii şi cine or mai rămîne pe ele să ajungă pentru totdeauna sub stăpînire străină. Dacă mai sînt unii care se îndoiesc de această perspectivă şi nu înţeleg că tot dezastrul ce s-a produs în ultimii 20 de ani este rezultatul unor acţiuni premeditate, le supun atenţiei, ca un argument suplimentar, o scurtă analiză asupra unora dintre

De ce ne urăsc fiii celor care au bolşevizat România?

cei mai aprigi detractori şi defăimători ai neamului românesc. În primul rînd, cred că nu-i o simplă coincidenţă că, în marea lor majoritate, aceştia sînt fiii celor care, tot într-un moment greu pentru ţară, respectiv spre sfîrşitul celui de-al II-lea război mondial, au impus, de asemenea, României un regim de stăpînire străină, făcîndu-se cunoscuţi prin zelul lor nemăsurat faţă de ocupantul sovietic. Activişti ai bolşevizării ţării şi duşmani ai poporului român, aceştia ne-au rămas în amintire prin cunoscutele fapte criminale din anii ‘50, ce au urmărit anihilarea fizică a intelectualităţii, considerată, pe bună dreptate, stîlpul rezistenţei naţionale. A se constata că analizele şi rechizitoriile asupra acestor grave evenimente i-au ocolit, cu premeditare, pe adevăraţii vinovaţi. Au fost supuşi, însă, oprobriului public tot românii, care, din ignoranţă, au devenit victime ale manipulării şi au fost folosiţi în asemenea acţiuni barbare. Adevăraţii criminali de atunci şi-au dus traiul tihnit pînă la adînci bătrîneţe şi şi-au lăsat urmaşi de nădejde, care le continuă „opera” şi în vremurile noastre. Iată, doar, patru dintre aceste nume: Leonte Tismăneanu, născut Leonid Tismineţki, Walter Roman, născut Neuländer, Dionis Patapievici, născut Denys Patapiewicz, şi Mihai Oişteanu, născut Mihail Oigenstein. Ce au ei în comun? În primul rînd, faptul că toţi sînt evrei, proveniţi din teritoriile unde sovieticii şi-au pregătit acţiunile împotriva României, toţi, după 1964, şi-au românizat numele pentru a-şi ascunde originea, dar, mai ales, crimele săvîrşite în perioada de bolşevizare a României, toţi au ajuns, cu sprijinul Moscovei şi al NKVD-ului, pe trepte înalte ale ierarhiei de partid, toţi şi-au lăsat cel puţin cîte un urmaş cărora le-a transmis atitudinea lor ostilă faţă de români şi misiunea de a continua să-i duşmănească. Anul 1964 a marcat începutul unei perioade de dezgheţ în politica statului comunist. Românii din nomenclatura de partid şi-au întărit poziţiile şi au început să imprime propagandei şi ideologiei de partid un caracter naţional din ce în ce mai pronunţat. S-au recunoscut şi au fost condamnate chiar şi o parte din greşelile şi crimele trecutului. România se distanţa tot mai mult de Moscova şi stabilea relaţii cu lumea occidentală. Concomitent, aparatul de partid şi instituţiile statului au fost curăţate de elemente alogene, barîndu-se, totodată, prin subtile pîrghii administrative, accesul etnicilor minoritari în funcţii importante. În aceste condiţii, indivizi ca aceia nominalizaţi mai sus şi-au pierdut poziţiile dominante în partid şi, o dată cu ele, privilegiile importante de care beneficiau. Desigur, n-au fost aruncaţi în stradă din locuinţele luxoase pe care le ocupau, aşa

Anul XI, nr. 3 (141) • 16 pagini • 23 martie 2010 ­­

cum au făcut odraslele lor cu românii după 1990, dar nici nu li s-a mai permis desfrîul şi opulenţa cu care se obişnuiseră şi, mai ales, favoarea pe care le-o dădea puterea. Cei care le-au făcut această „neplăcere” erau tocmai românii, pe care ei îi urau genetic şi lucru acesta n-aveau cum să-l uite. Unii au mai apucat momentul răzbunării din decembrie 1989, aşa cum a fost Silviu Brucan, alt evreu cu nume schimbat, alţii au lăsat pe seama urmaşilor duşmănia împotriva românilor şi, din cîte se constată, aceştia se dovedesc extrem de zeloşi în a-şi executa aceste obligaţii testamentare. Îi recunoaştem, prin ostilitatea ce o manifestă faţă de români, prin înverşunarea cu care încearcă să ne înstrăineze de valorile naţionale şi, în general, prin răul imens făcut ţării în aceşti 20 de ani, pe indivizi ca Vladimir Tismăneanu, Petre Roman, Horia Roman Patapievici sau Andrei Oişteanu. Sînt binecunoscute blasfemiile lor împotriva personalităţilor istorice, culturale, teologice etc. care ne-au marcat istoria şi ne-au ridicat spiritualitatea naţională ce ne dă identitate, legitimitate şi ne plasează în rîndul naţiunilor civilizate etc. Şi ei, ca şi bolşevicii din care, biologic, se trag, tot de pe funcţii de autoritate îi duşmănesc pe români. Puterea ce le-o conferă aceste funcţii le permit să acţioneze cu mai multă eficienţă şi, totodată, să beneficieze de privilegii şi să ducă un trai opulent pe seama poporului pe care-l batjocoresc prin cele mai infame expresii. Dacă părinţii lor i-au duşmănit pe români în numele comunismului, iată că ei o fac de pe poziţie de anticomunişti. Numai vectorul s-a schimbat, scopul a rămas însă acelaşi, adică să-i menţină pe români într-o stare de

înapoiere culturală pentru a-i putea domina. Pentru români se pun, însă, nişte întrebări: de ce tocmai Patapievici, cel care s-a afirmat deschis ca denigrator al neamului românesc, a fost numit şi reinvestit în funcţia de preşedinte al Institutului Cultural Român, organism care ar trebui să ne promoveze cultura şi valorile în lume şi de care el, de fapt, se foloseşte pentru a ne batjocori şi a ne expune în ipostaze umilitoare? De ce o altă odraslă de bolşevic, în speţă Tismăneanu, a ajuns „inchizitorul” comunismului, folosindu-se de această ocazie, autoritate şi, bineînţeles, fonduri substanţiale, pentru a-i ataca, de fapt, tot pe români? De ce şi celelalte odrasle de bolşevici se situează bine în zona privilegiaţilor postdecembrişti, nimeni nu-i deranjează cu nimic, ocupă funcţii importante, duc un trai opulent pe seama românilor pe care continuă să-i umilească cu abjecţiile lor anticomuniste? Sînt întrebări la care ar trebui să răspundă cel care le-a încredinţat aceste funcţii şi continuă să-i încurajeze în acţiunile lor, deşi acestea oripilează tot mai multă lume. Sînt, desigur, întrebări retorice pentru că şi individul numit Băsescu Traian, prin tot ceea ce face, se poziţionează împotriva intereselor poporului român. În aceste condiţii ar trebui să-i întrebăm pe cei care l-au votat pe acest individ dacă nu cumva prestaţia lui începe să-i dezamăgească, dacă nu cumva încearcă un sentiment de culpabilitate faţă de răul ce s-a abătut asupra ţării. Alexandru AMITITELOAIE


Cultură

13

Prin atentatul împotriva lui Eminescu s-a început predarea României moderne unor forţe străine

Sfidarea tuturor legilor în martirizarea lui Eminescu Fiecare lege sfidată, ocolită, ignorată cu bună ştiinţă în cazul arestării, martirizării şi asasinării lui Eminescu, poate şi trebuie să devină obiectul unei comunicări ştiinţifice. Secolul XIX, secolul XX, secolul XXI, teama de adevăr mai sălăşluieşte în sufletele noastre. Dacă adevărul ar umbri imaginea unor personalităţi, nu-l rostim. Dacă adevărul ar decoperta chipul luminos al unui martir, nu-l rostim, ca să nu se întunece chipurile răstignitorilor. Pentru că aceştia sunt Regele Carol I, Primul Ministru Ion C. Brătianu, Titu Maiorescu, Petre Carp, parlamentari şi alţii. Servicii secrete străine. Oameni politici ai unor imperii. Toţi împotriva unei singure persoane. Vina guvernanţilor români este înafara oricărei îndoieli, dovadă că au ascuns adevărul prin şirul generaţiilor, inducînd în eroare cercetători de înaltă clasă ai culturii române. Conştienţi de vina lor abominabilă, au avut grijă să nu mărturisească nici în jurnalele personale, nici în scrierile cu caracter public. Dar, în acelaşi timp, au întreţinut praful pe care l-au aruncat în ochii opiniei publice, susţinând că Eminescu înebunise, apoi, da parcă nebunia nu ar fi fost de ajuns, că suferea de sifilis. Cu aceste două boli, nici o personalitate nu mai avea cum să se reîncadreze în viaţa socială la nivelul audienţei de dinainte de îmbolnăvire. Nu i se mai acorda nici un credit. Sub acoperirea acestor false boli, reprezentanţii statului român din acea vreme, de căte ori Eminescu îşi revenea, atunci când tratamentele distructive, aplicate cu bună ştiinţă, nu i se mai administrau, uriaşului iubitor de Neam şi de Adevăr i se aplicau din nou tratamentele distructive. Eminescu a fost torturat, iarna se aruncau pe el găleţi cu apă rece şi era bătut cu funia. Când în 1889 a acăpat de sub supraveghiere şi din clandestinitate şi-a reluat activitatea de ziarist, serviciile secrete, poliţia, au răscolit Bucureştiul, au descoperit locuinţa în care era, l-au arestat şi a fost trimis pe lumea cealaltă. În toţi aceşti ani a existat un adevărat terorism de stat. S-a manifestat fără dubii în cazul lui Eminescu, dar şi în moartea suspectă a unor apropiaţi ai lui Eminescu. Terorismul acesta din nefericire şi-a atins scopul şi asupra altor contemporani. Iar cei care bănuiau sau ştiau ceva, români care făceau parte din serviciile secrete ale unor imperii care ocupau o bună parte din pământul românesc, erau prinşi, om lîngă om, între seviciile secrete austroungare şi româneşti, care în cazul Eminescu au colaborat în totalitate. Dar de aici şi până la a deconspira că arestarea şi martirizarea lui Eminescu a fost pusă la cale de Viena , cu participarea oficialităţilor din România, pare a fi o treaptă de netrecut. Corect de Viena şi Bucureşti, având în vedere detaliata şi programata intervenţie a poliţiei romîne. Nu există îndoială că de Eminescu se ocupau şi serviciile secrete ruseşti. O conjuraţie a tăcerii celor vinovaţi, care au participat sau au ştiut ce se întâmpla cu Eminescu. Toţi îşi construiec amintirile argumentând că Eminescu a fost nebun sau că suferise de aşa ceva mai de dinainte vreme. Se invocă ame-

ninţările externe. Cine consideră că oficialităţile de la Bucureşti au acceptat să-l scoată din viaţa publică pe Mihai Eminescu şi chiar să-l trimită în viaţa cea eternă, pentru că nu au avut nici o cale de a-l proteja în faţa imperiului austro-ungar, în faţa francmasoneriei, se înşală amarnic. Eminescu devenise atât de incomod pentru unii potentaţi ai zilei, politicieni, comercianţi, bancheri, încât au reacţionat de-ndată, pentru a se debarasa de Eminescu, la ocazia oferită de imperiile străine. Acele câteva cuvinte (”mai stâmpăraţi-l pe Eminescu”) ajunse de la Viena la Maiorecu prin ... soţia lui in Slavici şi desigur, de la acesta la factorii decisivi ai statului român de atunci, nu aveau nici un indiciu cum să se procedeze. Regele Carol I, Primul Ministru Ion C Brătianu şi alţii au ales pentru Mihai Eminescu varianta criminală, fără nici o şansă de reintegrare socială. Vom menţiona doar câteva persoanlităţi ale timpului, care prin funcţiile pe care le aveau în structurile guvernamentale şi a relaţiile lor oculte au păstrat tăcerea, provocând astfel o moştenire antiromânească în politicienii acestei ţări, uşor de identificat şi azi. Carol I, rege până în anul 1914. Ion C. Brătianu a plecat în străinătate şi a avut convorbiri cu cel ce avea să devină Carol I, Regele României, pentru a-l determina şi a-l invita să vină în ţară pentru a fi rege. Ion C. Brătianu, Preşedintele Consiliului de Miniştri între 9 iunie1881-20 martie 1888. Petre P. Carp, a acţionat pentru îndepărtarea lui Alexandru Ioan Cuza din fruntea României, a fost secretar al Agenţiei diplomatice a Romîniei la Paris, între mai 1867-iulie 1867, agent diplomatic la Viena şi Berlin, între martie 1871-aprilie 1873 şi la Roma, între aprilie –octombrie 1873, Trimis extraordinar şi Ministru Plenipotenţiar al României la Viena, între noiembrie 1882-octombrie 1884 (Fiind la Viena, participând la finalizarea tratatului secret cu Austro-Ungaria, îi transmite lui Titu Maiorescu,”Mai potoliţi-l pe Eminescu”, ceea ce în contextul dat însemna anihilaţi-l pe Eminescu, interpretare confirmată de maniera în care s-a acţionat împotriva lui Eminescu şi a altor români dintru idealul unificator de ţară, care militau şi acţionau pentru Unirea Ardealului cu România, Unire în care credeau că se poate împlini, fapt confirmat în timpul vieţii acestora. Eminescu ar fi fost în plină activitate în 1918, când atât Ardealul, cât şi Basarabia şi Bucovina revin în familia lor românească, constituind statul naţional unitar român, România. Spiritul unionist, dragostea de neam şi de ţară a unioniştilor români a fost mai tare decât cele două imperii, austro-ungar şi rusesc, imperii care anexaseă o bună pate din pământul românesc, dimpreună cu milioanele de români. Mai tare decât forţele statale interne rămâneşti care au

acţionat cu o brutalitate de neiertat împotriva fiilor devotaţi idealului unificării tuturor românilor într-un singur stat. Aceeaşi manieră antiromânească se poate constata şi din partea guvernanţilor din România anului 1990, când anexează Podul de flori, punându-se astfel în serviciul Moscovei, împotriva revenirii Chişinăului la Patria-mamă, în vreme ce Reunificarea era în plină desfăşurare şi Moscova bătea în retragere-după trecerea câtorva ani primul ministru de atunci recunoştea că reîntregirea ar fi fost posibilă şi că regretă faptul că nu a fost recep-

dintele consiliului de miniştri între 29 decembrie 1910-27 martie 1912, Titu maiorescu, ministru de externe între 29 decembrie 1910-27 martie 1912, Titu Maiorescu, Preşedintele Consiliului de Miniştri între 28 martie-14 octombrie 1912, Theodor Rosetti, ministru de finanţe între 28 martie-14 octombrie 1912, Titu Maiorescu, Preşedintele Consiliului de Miniştri între 14 octombrie 1912-31 decembrie 1913. Terorismul de stat, în democraţie, a continuat, tot la îngăduinţa unor puteri străine şi tot cu concursul francmasoneriei şi în secolul XX, cu asasina-

tiv la unificarea ţării. Documentele care îi desconspiră pe antiunionişi nu lasă nici un dubiu că au acţionat în serviciul imperiului sovietic-vezi Reîntregirea României-documentaţia necesară, de la sfîrşitul acestor articole, slugărnicia lor surprinzînd şi Kremlinul, care nu a crezut că aceştia erau atât de slugarnici, că aveau sufletele atât de moscovizate. Theodor Rosetti, Preşedintele Consiliului de Miniştri între 22 martie-11 noiembrie1888, Theodor Rosetti, Ministru de interne între 22 martie11 noiembrie 1888, Alexandru Marghiloman, Ministru justiţiei între 22 martie-11 noiembrie 1888, Petre P. Carp, Ministru de externe între 22 martie-11 noiembrie 1888, Titu Maiorescu, Ministrul cultelor şi instrucţiunii publice între 22 martie-11 noiembrie 1888, Titu Maiorescu, ad. int. la Ministerul agriculturii, industriei, comerţului şi domeniilor între 22 martie-4 iunie 1888, Pewtre P. Carp, ad. int la Ministerul agriculturii, industriei, comerţului şi domeniilor între 4 iunie-11 noiembrie 1888, Petre P. Carp, preşedintele Consiliului de miniştri între 7 iulie 1900-13 februarie 1901, Titu Maiorescu, ministrul justiţiei între 7 iulie 1900-13 februarie 1901, Petre P. Carp, Preşe-

tele politice cunoscute-acum regele a plecat în străinătate, în partea de vest a Europei, pentru a obţine acordul să sfideze toate legile ţării şi să ordone asasinatele. În cazul Eminescu tot dinspre vest a venit semnalul de a se acţiona. Cît priveşte situaţia de după 23 august 1944 ascultarea vine din partea de răsărit a României, de la Moscova sovietică, cînd terorismul de stat ajunge la noi cu tancurile sovieticie, cu teroriştii aduşi pe acestea şi instalaţi ca facori de decizie în guvernul României, alături de alţii, care aşteptau acest eveniment. Şi unii şi alţii, de data aceasta nu erau români, soarta României ajungând în mâinile evreilor. Asasinatele, acum, nu toate, nu sunt cu sfidarea oricăror legi, ca în cazul lui Eminescu. În secolul XIX factorii de decizie erau românii-îl considerăn pe neamţul Carol I ajuns rege al Romîniei, tot român, situaţia fiind identică şi între cele două războaie mondiale. După 23 august 1944 s-au folosit şi legile, la modul formal, sentinţele de asasinare sau întemniţare fiind direcţionate de factorii politici pomeniţi înainte de procese. Din nefericire Eminescu nu a beneficiat, fie şi formal, de legislaţia în vigoare din timpul său. Începând cu 1948, încetează orice urmă de democraţie în România. Se instalează dictatura sovietică.

Tot sub protecţia tancurilor sovietice. În actele proceselor se află sentinţa şi cauza invocată. E vorba de lichidarea elitelor româneşti. Antiromânism. Holocaust etnic pe motive politice. Dovadă că în dictatură, legile pot fi evocate şi în mod criminal. Silviu Brucan, din rândurile evreilor bolşevici instalaţi la putere în România începînd cu 1944, a direcţionat, în 1989, de-ndată după căderea regimului dictatorial al lui Nicolae Ceauşescu, procesul celor doi reprezentanţi ai regimului comunist, Nicolae şi Elena Ceauşsecu. Avea experienţa în acest sens alături de cei instalaţi la putere în România începând cu 1944. Capetele de acuzare decisive sunt false, la modul premeditat, iar cei doi, pe baza sentinţei promulgate, au fost executaţi. Se vorbeşte, că în susbsidiar e vorba tot de antiromânsm, Ceauşescu, român, reuşind, an de an să introducă români, în securitate şi ca factori de conducere ai partidului la diverse nivele, în detrimentul moştenirii evreieţi impuse la putere în România de către Moscova. Dovadă că guvernul de după împuşcarea lui Ceauşescu este format în întregime din evrei (cu o excepţie, dar şi acest ministru avea o viaţă întreagă de bolşevic), fiii, nepoţii şi strănepoţii boşevicilor de la conducerea României de după 1944 preluînd golul românilor expulzaţi din structurile statului,începînd cu decembrie 1989, instalîndu-se alături de ceilalţi evrei care rămăseseră în aceste structuri sau în massmedia. Lovitura de stat se desfăşoară tot cu ajutorul Moscovei.. Acest guvern a declanşst tăvălugul jefuirii României. Acest guvern a avut posibilitatea Reîntregirii Romîniei, în 1990, dar s-a opus. Toată această evocare are legătură directă cu Mihai Eminescu. Acum în democraţia de după 1989, factorii de putere din statul român, cu mas media direcţionată, cu forţa financiară pusă la dispoztiţie din bugetul ţării sau din partea unor patronate interne sau internaţionale şi a unor bancheri, se practică un consens tăcut sau mărturist împotriva lui Eminescu. Trebuie să mergem cu rostirea adevărului pînă la capăt. Îndepărtarea lui Ceauşescu de la conducerea ţării şi arestarea acestuia s-au datorat lui Iulian Vlad, ministrul de interne, care avea sub comanda sa întreaga securitate şi românului Victor Stănculescu, general, din partea armatei. Securiştii, la ordin, predaseră armele şi intraseră sub comanda şi controlul armatei Şi ce a făcut generalul Stănculesacu? L-a chemat la Ministerul Apărării Naţionale pe Ion Iliescu, omul ruşilor şi l-a făcut, în fapt, preşedinte al României. Noii guvernanţi au avut astfel dintrodată drum deschis pentru preluarea puterii. Ce s-a întâmplat cu generalul Iulian Vlad? Arestat şi ţinut în puşcărie vreo doi ani a spus tot ce i s-a cerut şi a scris declaraţii după declaraţii, apoi a fost eliberat şi ţinut la domiciliu sub o strictă supraveghiere. continuare în pagina 14

Anul XI, nr. 3 (141) • 16 pagini • 23 martie 2010 ­­


14

Cultură

Prin atentatul împotriva lui Eminescu s-a început predarea României moderne unor forţe străine

Sfidarea tuturor legilor în martirizarea lui Eminescu Fiecare lege sfidată, ocolită, ignorată cu bună ştiinţă în cazul arestării, martirizării şi asasinării lui Eminescu, poate şi trebuie să devină obiectul unei comunicări ştiinţifice. urmare din pagina 13 A înţeles în ce situaţie este şi nu a încercat să vorbească despre cele întâmplate. Generalul Stănculescu, din ce în ce mai marginalizat de la putere, chiar de la început-cu toată contrubuţia sa decisivă la îndepărtarea lui Ceauşescu de la conducerea României, pentru că nu avea acea carte de vizită pentru a face parte din cercul noii conduceri, a căror membri, intre ei, au fost harnici în furtul avuţiei naţioanle. Desigur aceştia nu au uitat de contribuţia generalului Stănculescu la loviura de stat din timpul Revoluţiei, nici după ce acesta a ieşit la pensie. De ce este generalul acum, la vîrsta de 80 de ani, în puşcărie, pentru 15 ani-practic pe viaţă? Pentru zecii de morţi de la Timişoara, din timpul Revoluţie? Procesul, ca şi alte procese manevrate din umbră de anumiţi factori politici şi din structurile serviciilor secrete, de anumiţi judecători şi procurori, avea mai multe căi de desfăşurare-sentiinţă de condamnare pentru general-dar până acum nimeni nu a fost condamnat nici pentru miile de morţi de după Timişoara-, să fie achitat, sau să fie mereu amânat, sau scos de sub urmărire penala, din insuficiente probe. De ce i s-a închis gura şi încă pe viaţă? De ce s-a ajuns la concluzia că e mai bine să fie izolat în maximă siguranţă, deci sub strictă supraveghiere, după gratii? Pentru că înainte de direcţionarea procesului pentru a fi condamnat, generalul, în desele apariţii la televizor, în ultimii doi-trei ani, la întrebările repetate ale ziariştilor, dacă mai are cunoştinţă de situaţii necunoscute din timpul Revoluţiei, şi da e alte situaţii de după, de adevăruri ascunse, claca si spunea că tace pentru că vrea să moară acasă, în patul său. Cu alte cuvinte dacă ar mărturisi ce ştie, ar fi asasinat. Acesta o considerăm noi că este adevărata cauză a arestării şi condamnării rapide a generalului. Vă mai amintiţi cum a argumentat de ce a predat puterea bolşevicului Iliescu,

deşi avea controlul întregii armate? Ca să nu-l considere posteritatea ca un dictator. Şi încă dictator militar! Acestă disculpare o respingem. Ar fi avut posibilitaea să predea puterea, după scurtă vreme, unui guvern responsabil şi astfel să salveze bogăţiile ţării şi uriaşa şansă pe care o avea România pentru progresul său economic şi spiritual. Într-o perioadă de profundă solidaritate internaţională de care se bucura Romînia! Şi nici măcar nu ar fi fost considerat dictator, ci stabilizator al unei situaţii în care se auzeau mitralierele trăgînd. Că o parte din asasinate au fost puse la cale chiar de noii factori care preluau puterea, unii chiar din clărirea Ministerului Apărării naţioanle, unde şeful armatei era generalul Stănculescu? Aici începe slăbiciunea, lipsa de caracter, de virtute, incapacitatea de mobilizare în numele neamului tău în momente decisive. N-a păstrat controlul liniştii şi păcii în România ca să nu-l considere lumea dictator! Pentru ţara ta, pentru a o proteja, în momente de cumpănă, dacă e nevoie îţi dai şi viaţa, domnule general!! De ce totuşi s-a dat la o parte şi i-a poftit pe bolşevicii evrei de ieri, pe oamenii Moscovei, să preia în subordine România? Pentru că nu avea sufletul eminescian în inima sa. Eminescu a fost trădat. Toate se moştenesc. Prigonirea şi martirizarea fiilor loiali neamului românesc devine o moştenire devitalizantă în factorii de putere, în şirul de generaţii. O incapacitate de a face binele până la capăt, temeinic. Să fim demni şi să nu arătăm cu degetul spre dictatura bolşevicilor evrei ajunsă la

putere în România în 1989-1990, spre terorismul de stat practicat de aceştia, sau de vreun român total moscovizat. E limpede că generalul Stănculescu avea mustrări de conştiinţă-predase puterea unor jefuitori de ţară şi antiunionişti, desigur ştia cine sunt cei vinovaţi de miile de morţi, ştia cum şi de cine fusese devalizată ţara de finanţele ei şi de alte bogăţii, de graba de a vinde intreprinderile ţării. Dar când dădea semne că ar fi pe cale să mărturisească? La adâncă bătrâneţe, când mustrările de conştiinţă nu mai pot repara

răul făcut? Sunt şi vârstnici virtuoşi, inteligenţi. De ce a dat în vileag problemele de conştiinţă care îl frământau şi nu a încercat, măcar la sfârşitul vieţii să mărturisească adevărul ţinut ascuns

de clica de jefuitori? Tot din lipsă de o profundă iubire de neam. De frică. Iată cu ce bagaj pleacă pe lumea cealaltă şi noi românii în ce situaţie am ajuns. Frica, lipsa de demnitae, de caracter l-au oprit de la aşa ceva. Mihai Viteazu, Sfântul Constantin Brâncoveanu, fiii şi sfetnicul său, Mihai Eminescu şi alţi români de seamă sunt mai tari şi decât toate vitregiile care au urmat după timpul vieţuirii lor pe pământul românesc. Verdictul istoriei, mai devreme sau mai târziu este devastator pentru cei care nu au fost până la capătul vieţii lor la datorie pentru destinul românilor în propria lor ţară. Să ne întoarcem la noi înşine, la români. În cazul lui Eminescu, în democraţie, este vorba de terorism de stat practicat de români, de dictatura regală. În cazul asasinatelor dintre cele două războaie mondiale, în democraţie, este vorba de terorism de stat practicat de români, de dictatură regală. Adevărul palpită numai în oameni de caracter. Adevărul trebuie rostit şi protejat în toate cazurile. Trebuie să începem cu noi înşine. Adevărul despre Eminescu înseamnă o mare panică pentru mulţi. Personalităţi importante din politica şi cultura română, se vor dovedi cu carenţe morale prin care s-au perpetuat terorismul de stat şi dictatura personală şi între cele două războaie mondiale. Politicienii şi oamenii de cultură, poliţia, serviciile secrete, direct sau prin cei mai tineri şi-au continuat activitate şi la începutul sec. XX şi între cele două războaie mondiale. Dacă nu procedăm corect cu noi înşine, răul rămîne în noi, cu comportări şi acte reprobabile moştenite. Politicienii români de azi se regenerează cu orice sacrificii. Trebuie! O naţiune se regenerază cu orice sacrificii. O necesitate obiectivă. Câţi au

vocaţia adevărului, câţi sunt oameni de caracter? Dar noi, cei care discutăm despre ei? Toţi suntem slăbănogiţi. Pe noi românii, Eminescu ne reprezintă până în adâncimile noastre sufleteşti. Nu observaţi că cei care l-au martirizat beneficiază pînă azi de o anume solidaritate din partea celor care sunt împotriva lui Eminescu? Degeaba îi arătăm cu degetul. Îl urmăm noi pe Eminescu, il avem ca model de verticalitate morală, suntem noi oameni de caracter ca şi el, avem noi tăria de a nu renunţa la idealurile lui Eminescu, de prosperitate economică şi spirituală pentru Neamul Românesc, de Unire?! Frica de adevăr este evidenta în cazul lui Eminescu. Nu sunt pomeniţi cei vinovaţi. Nu sunt condamnaţi nici post mortem, pentru încălcarea legilor. Frica aceasta ne-a slăbănogit. În România, fără catedre Mihai Eminhescu la toalte colegiile pentru învăţători şi la toate facultăţile de litere?! În ce ţară trăim?! Nu a românilor?! Dacă în cazul lui Eminescu restabilim adevărul fără să ţinem seama de nici un nume, indiferent ce imoprtanţă are în istoria şi cultura românilor, am făcut un pas uriaş spre normalitate. Ai grijă cititorule. Demultă vreme nu mai ai acasă opera eminescianăpoezii, proză, scrieri politice, de preferat toate volumele cu toate însemnările lui Eminescu. Sau, din nefericire, nu-l mai citeşti. Potrivnicii au reuşit să-ţi anuleze simţirile şi apartenenţa la Neam. Dar nu românii sunt de vină, adică alţii, ci tu, fiecare român în parte. Eşti bun doar ca energie, eşti inteligenţă pentru alţii. Tu nu eşti neam de slugă şi nici nu eşti destinat să dispari ca român. Alţii au reuşit să ţi-l scoată pe Eminescu din inima ta. Reprimeşte-l în casa sufletului tău şi nu vei mai învinui neamul tău şi vei fi un bun român. Neamul nu se trădează, ci prin fiecare dintre noi, se salvează. Gheorghe Gavrilă COPIL

Restituiri: Poezii de Radu Gyr Ne vom întoarce într-o zi Ne vom întoarce într-o zi Ne vom întoarce într-o zi, Ne vom întoarce neapărat. Vor fi apusuri aurii, Cum au mai fost când am plecat. Ne vom întoarce neapărat, Cum apele se-ntorc din nori Sau cum se-ntoarce, tremurat, Pierdutul cântec, pe viori. Ne vom întoarce într-o zi… Şi cei de azi cu paşii grei Nu ne-or vedea, nu ne-or simţi Cum vom pătrunde-ncet în ei. Ne vom întoarce ca un fum, Uşori, ţinându-ne de mâni, Toţi cei de ieri în cei de-acum, Cum trec fântânile-n fântâni. Cei vechi ne-om strecura, tiptil, În toate dragostele noi

Şi-n cântecul pe care şi-l Vor spune alţii, după noi. În zâmbetul ce va miji Şi-n orice geamăt viitor, Tot noi vom sta, tot noi vom fi, Ca o sămânţă-n taina lor. Noi, cei pierduţi, re-ntorşi din zări, Cu vechiul nostru duh fecund, Ne-napoiem şi-n disperări, Şi-n răni ce-n piepturi se ascund. Şi-n lacrimi ori în mângâieri, Tot noi vom curge, zi de zi, În tot ce mâine, ca şi ieri, Va sângera sau va iubi. Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane! Nu pentru-o lopată de rumenă pâine, nu pentru pătule, nu pentru pogoane, ci pentru văzduhul tău liber de mâine, ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Anul XI, nr. 3 (141) • 16 pagini • 23 martie 2010 ­­

Pentru sângele neamului tău curs prin şanţuri, pentru cântecul tău ţintuit în piroane, pentru lacrima soarelui tău pus în lanţuri, ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane! Nu pentru mânia scrâşnită-n măsele, ci ca să aduni chiuind pe tăpşane o claie de zări şi-o căciulă de stele, ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane! Aşa, ca să bei libertatea din ciuturi şi-n ea să te-afunzi ca un cer în bulboane şi zarzării ei peste tine să-i scuturi, ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane! Şi ca să pui tot sărutul fierbinte pe praguri, pe prispe, pe uşi, pe icoane, pe toate ce slobode-ţi ies inainte, ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Ridică-te, Gheorghe, pe lanţuri, pe funii! Ridică-te, Ioane, pe sfinte ciolane! Şi sus, spre lumina din urmă-a furtunii, ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane! Îndemn la luptă Nu dor nici luptele pierdute, nici rănile din piept nu dor, cum dor acele braţe slute care să lupte nu mai vor. Cât inima în piept îţi cântă ce-nseamnă-n luptă-un braţ răpus? Ce-ţi pasă-n colb de-o spadă frântă când te ridici cu-n steag, mai sus? Înfrânt nu eşti atunci când sângeri, nici ochii când în lacrimi ţi-s. Adevăratele înfrângeri, sunt renunţările la vis.


Cultură

15

Protocoalele înţelepţilor sionului (XVI) (continuare din numărul trecut) Ele au distrus orice rânduială în societate, pentru a ridica pe aceste ruine tronul regelui lui Israel. Rolul lor va fi însă terminat în momentul venirii regelui lui Israel pe tron. Atunci vor trebui date la o parte din calea sa, cale în lungul căreia nu trebuie să se găsească nici o piedică. Atunci vom putea spune poporului: mulţumiţi lui Dumnezeu şi plecaţi-vă în faţa aceluia care poartă pe faţa sa pecetea predestinării, către care Dumnezeu însuşi a condus steaua sa, pentru că nimeni, afară de el, nu vă poate elibera de toate puterile şi de toate relele. CAPITOLUL XXV Sumar: Întărirea rădăcinilor regelui David. Pregătirea regelui, îndepărtarea, moştenitorilor direcţi. Regele şi cei

trei iniţiatori ai săi. Regele-destin. Ireproşabilitatea moravurilor externe ale regelui evreilor. Voi trece acum la mijlocul de a asigura rădăcinile dinastice ale regelui. Ne vor conduce aceleaşi principii care au dat până în zilele noastre înţelepţilor noştri conducerea tuturor afacerilor mondiale. Noi conducem gândirea întregii umanităţi. Mai mulţi membri din rasa lui David vor pregăti pe regi şi pe moştenitorii lor, alegând pe aceştia din urmă nu după drepturile ereditare, ci după aptitudinile lor eminente; ei îi vor iniţia în tainele ascunse ale politicii, în planul stăpânirii lui, cu condiţia însă ca nimeni să nu cunoască aceste taine. Scopul acestui fel de a lucra este ca toată lumea să ştie că guvernul nu poate fi încredinţat celor care nu sunt iniţiaţi în misterele artei sale. Numai acestor persoane le va fi încredinţată aplicarea planurilor poli-

Lui Marin Sorescu

CARAGIALE ŞI DUMNEZEU Ia du-te Sfinte Petre şi vezi ce mai e pe pãmânt, I-a zis Dumnezeu lui Sfântul Petru, Ce mai fac noroadele mele Pentru cã prea multe jelete şi ţipete aud, şi mai mult decât toate mã asurzeşte zãngãnitul de arme, I-auzi ce bubuie tunurile, şi ce mai plâng bietele mame şi bieţii copilaşi. Vezi ce mai fac popoarele ãlea, Cã le aud numai plângând, suduind şi gemând… - Bine, Doamne, mã duc, a zis Sfântul Petre, oftând, care era şi aşa destul de amãrât şi oboşit. Şi a coborât Sfântul Petre pe pãmânt Şi a luat-o el aşa cu toiagul în mânã. Mergea, sãracul cât era ziua de mare, Uneori, când mai întâlnea câte un amãrât mai stãtea de vorbã cu el, Îl întreba ce mai e pe la ei prin sat, Cine a mai murit, cine s-a mai însurat, Dacã oamenii s-au fãcut mai buni, Dacã se duc la bisericã, dacã se spovedesc, Când îi era sete se mai oprea pe la câte o fântânã, Şi se uita lung la ea, nu ştiu ce vedea el la fântâna aceea… Câteodatã mai înnopta pe la câte un ţãran Bun la suflet, care-l mai punea şi la masã, Ia, omule cãlãtor şi mãnâncã şi dumneata, cã ai fi oboşit de atâta drum, Îţi dãm ce avem şi noi, o strachinã de fãsui, cu o ceapã, cu O bucatã de turtã ori de mãmãligã, îi zicea ţãranul, O bãtrânã i-a dat chiar şi o strachinã cu zeamã de varzã… Ba de câteva ori Sfântul Petre A înnoptat la marginea unui lan de porumbi, Cã nu l-a mai adãpostit nimeni, Ori la marginea unei pãduri, Cu maţele ghiorţãindu-i de foame, sãracul, Dacã în ziua aceea nu a avut norocul sã întâlneascã un om milos, Îşi punea, sãrmanul, sub cap traista goalã, prin care sufla vântul Şi se culca pe pãmântul gol, Ca sã se înveleascã şi el cu bucata aia de cer, Noroc cã adurmea pe datã şi nu mai tremura de frig. Hai, hei, hei şi dupã ce a bãtut el cu piciorul, cã i s-au tocit o mie de pãrechi De opinci, toate ţãrile, Şi a stat de vorbã cu oamenii prin sate şi prin târguri, Şi a stat de vorbã cu popoarele, cât a putut şi el sã stea de vorbã, Cã de acum Sfântul Petru era cam bãtrân, A luat-o pe potecã în sus sã ajungã la rai, Sã-i raporteze lui Dumnezeu ce a vãzut pe pãmânt

Şi s-a întors sãracul Sfântul Petre la Dumnezeu Dar era şi mai trist şi mai amãrât, aproape cã îi venea sã plângã, Piciorul drept îl cam târâia, cã nu era şigur pe el deloc Şi mâna dreaptã abia mai tinea toiagul…

tice, inteligenţa experienţei secolelor, toate observaţiile noastre asupra legilor politicoeconomice şi asupra ştiinţelor sociale, într-un cuvânt tot spiritul acestor legi, pe care natura însăşi le-a stabilit în mod neclintit pentru a rândui raporturile oamenilor. Moştenitorii direcţi vor fi adesea îndepărtaţi de tron dacă, în timpul studiilor, vor face dovadă de uşurinţă, de blândeţe şi de alte însuşiri vătămătoare puterii, însuşiri care te fac incapabil de a guverna şi care sunt dăunătoare funcţiei regale. Singuri cei în stare de o conducere tare, neînduplecaţi până la cruzime, vor primi frânele din mâna înţelepţilor noştri. În caz de boală care ar pricinui slăbirea voinţei, regii vor trebui, după lege, să remită frânele guvernului în mâini noi, care să fie capabile să le preia. Planurile de acţiune ale regelui, planurile sale imediate, şi cu atât mai mult planurile sale îndepărtate, vor Şi Domnul a rãmas asa mult timp cu ochii mari privind la Sfântul Petru…

Şi acum zace pe fundul iadului şi geme sãrmanul de el tot timpul…

Ba nu ti s-a pãrut, Doamne, deloc, a oftat iar Sfântul Petru, Dupã ce Domnul mai oftase o datã lung de tot, Ãsta este adevãrul gol, golut, Ãl mai amãrât şi ãl mai amãrât popor de pe pãmânt este poporul acesta, poporul român, Doamne,

Bine, dar apoi l-am trimis pe Tudor Vladimirescu sã-i ridice la luptã şi sã-i alunge pe turci ? Ca sã poatã sã îşi punã şi ei Domni pãmânteni ? Asa e, Doamne, şi-a sters Sfântul pentru o lacrimã care-i aluneca pe obrazul stâng, Dar asa dupã cum stii şi Sfintia Ta, Doamne, cãpeteniile lui Tudor l-au trãdat şi l-au vândut vicleanului de Ipşilante Care cu grecii lui l-au tãiat în bucãtele şi l-au aruncat într-o fântânã lângã Târgoviste. Şi unde este tâlharul acesta netrebnic de Ipşilante ? a scrâsnit Domnul din dinti, Mânios foarte. Unde sã fie, Doamne, a oftat iar Sfântul Petru, zace pe fundul iadului, bãgat pânã la gât în smoala fierbinte, Împreunã cu asaşinul lui Burebista, cu trãdãtorii lui Decebal, cu toti trãdãtorii acestui neam nenorocit, Doamne. Asa cum se cuvine…

Ei, ce e, Sfinte Petre pe pãmânt ?, l-a întrebat Dumnezeu, Uitându-se la el foarte îngrijorat, Sfântul Petru s-a asezat jos cu mare greutate, sã-şi tragã sufletul, sãracul, Pentru cã era oboşit de atâta drum, Apoi şi-a sters o lacrimã cu mâna stângã, când şi-a întors Domnul capul într-o parte, Ca sã nu-l vadã cum plânge… Ei, sfinte Petre, l-a întrebat Domnul din nou, Ce ai vãzut pe pãmânt, cã vãd cã nu esti în apele dumitale ? Mai aşteaptã-mã, Doamne, numãi o târã, sã mai îmi trag şi eu sufletul, A oftat Sfântul Petre, Bine, a zis Domnul, privindu-l şi oftând, Te mai las… Apoi, Doamne, a vorbit Sfântul Petre într-un târziu, Dupã ce a tras o gurã de aer în piept, mare cât un vãzduh, Ce am vãzut eu pe pãmânt nu este bine, Oamenii, în loc sã se facã mai buni, mai miloşi, S-au fãcut mai vicleni, mai pizmaşi, mai pãcãtoşi, E multã prostie şi rãutate pe pãmânt, Doamne, multã lãcomie, Multã hoţie, multã duşmãnie… Aşa este, a oftat Dumnezeu, lãsându-şi capul în jos de durere şi de supãrare, Mã asteptam la asta, a mai oftat el încã o datã, cã s-a stârnit un vânt în rai, mai sã-l Ia pe Sfântul Petre pe sus, Care era prea slãbit de la drumul pe care-l fãcuse… Auzi, Sfinte Petre, a vorbit Domnul dupã ce a oftat de mai multe ori Uitându-se cu durere la Sfântul Petru, Da, care este cel mai amãrât şi cel mai amãrât popor de pe pãmânt ? Mãcar pentru acesta sã mai facem ceva… A, Doamne, a zis Sfântul Petru, dupã ce a oftat şi el o datã lung de tot Cel mai amãrât şi cel mai amãrât popor de pe pãmânt, De departe este poporul român… Domnul când a auzit lucrul acesta a fãcut o datã, hîîîîîî, Ca şi cum i-ar fi dat cineva cu parul în cap, Ochii i s-au fãcut mari în orbite, Şi Domnul a rãmas asa mult timp cu chipul alungit şi cu ochii cât cepele, Ai, Sfinte Petre, am auzit eu bine sau mi s-a pãrut ?

fi necunoscute chiar şi acelora care se vor numi că-i sunt primi consilieri. Singur regele şi cei trei iniţiatori ai săi vor cunoaşte viitorul. În persoana regelui stăpân pe el însuşi şi pe umanitate, graţie unei voinţe neclintite, toţi vor crede că văd destinul cu drumurile sale necunoscute. Nimeni nu va şti unde voieşte regele să ajungă prin poruncile sale, de aceea nimeni nu va îndrăzni să stea de-a curmezişul unui drum necunoscut. Trebuie, bineînţeles, ca inteligenţa regelui să răspundă planului conducerii care îi este încredinţată. De aceea el nu se va urca pe tron decât după ce va fi fost pus la încercare de către înţelepţii despre care am vorbit, în fine, pentru ca poporul să cunoască şi să iubească pe regele său, este nevoie ca el să stea de vorbă cu poporul prin pieţele publice. Aceasta naşte legătura necesară între două forţe, pe care noi le-am despăr-

Şi pe Tudor Vladimirescu l-au trãdat şi l-au omorât ? s-a mirat Domnul, oftând Şi clãtinând a mare durere din cap… Bine, dar l-am trimis apoi pe Bãlcescu, un om învãtat ca sã-i învete pe români, Sã-i lumineze, sã le arate calea pe care sã meargã ? A, Doamne, l-au bãgat în puscãrie la Mãrgineni, când era un copil, unde s-a îmbolnãvit de Tuberculozã, sãracul, Şi a murit tânãr de tot, Şi Sfântul Petre a oftat din nou, Uitându-se la Dumnezeu cu o milã sfâşietoare…. Pãi cum asa, Sfinte Petre, şi-a revenit Dumnezeu dupã mult timp, Pãi nu l-am dat românilor pe Mihai Viteazul ca sã-i uneascã şi sã facã din ei O Tarã mare şi puternicã, sã nu-i mai calce Altii în picioare ? Ba da, Doamne, numãi cã nu au avut grijã de el, Şi l-au lãsat pe ticãlosul acela de Basta sã-l omoare, care acum zace pe fundul iadului, Unde îl mãnâncã şi îl chinuie viermii rozând din el… Bine, dar dupã asta le-am trimis un Sfânt Pe Constantin Brâncoveanu ? Asa este, Doamne, numãi cã unchiul lui, Stolnicul învãtat Constantin Cantacuzino, fratele mamei lui Constantin Brâncoveanu, Unchiul lui, cum ar veni, L-a vândut turcilor ca sã-l punã în locul lui Domn în Tara Româneascã, pe fiul sãu, Stefan Cantacuzino. Aha, a zis Domnul icnind, dupã ce a oftat iar lung, clãtinând trist din cap, Şi cu Stefan Cantacuzino, fiul trãdãtorului Constantin Cantacuzino, Ce s-a întâmplat ? Pãi ce sã se întâmple, Doamne, ce se întâmplã cu toti trãdãtorii, Peste doi ani turcii i-au tãiat şi lui capu

Bine, dar le-am dat apoi un Domn bun, cu dreptate, care sã uneascã Tãrile Române, Sã fie şi ei, românii, o tarã mare şi bogatã, în rândul oamenilor ? Asa e, Doamne, a oftat Sfântul Petre… Numai cã bietul Cuza dupã ce a unit Tãrile Române A cãzut şi el în pãcat, Domane, Iar prietenul lui Kogãlniceanu şi liberalii l-au trãdat şi l-au obligat sã abdice… Şi pe acesta l-au trãdat !, a oftat Dumnezeu, acum şi mai întunecat la chip. Bine, dar dupã Cuza le-am dãruit românilor pe cea mai mare minte pe care a ivit-o Pãmântul acesta, pe marele Poet Mihai Eminescu ? Cel care le-a arãtat românilor calea pe care sã meargã şi le-a arãtat şi greselile şi viciilor, ca sã se îndrepte. Ce a mai biciuit el lichelismul şi demagogia politicienilor ! Degeaba, Doamne, l-au asaşinat şi pe Eminescu… Ãhã, hããã, sã fie Sfintia Ta sãnãtos, Doamne, cum l-au lucrat Titu Maiorescu şi francmasonii lui pe sãrmanul Eminescu, Şi i-au înscenat cum cã ar fi nebun, fãrã sã fie sãracul de el, iar apoi l-au omorât Doctorii dându-i mercur într-o cantitate prea mare, fãcându-i injectii cu mercur… Domnul a fãcut ochii mari, I-a venit sã urle de durere, dar i s-a oprit urletul în gât Şi a rãmas asa împietrit cu ochii mari cât roata carului…

ţit astăzi prin teroare. Această teroare ne era de absolută nevoie câtva timp, pentru ca cele două forţe să cadă în mod separat sub stăpânirea noastră... Regele evreilor nu trebuie să fie sub stăpânirea pasiunilor, mai ales sub stăpânirea voluptăţii: el nu trebuie să dea prin nici o parte a caracterului său loc pentru instincte animalice asupra inteligenţei sale. Voluptatea lucrează într-un chip vătămător asupra facultăţilor intelectuale şi asupra limpedei vederi, îndemnând gândurile spre partea cea mai rea şi mai animalică din activitatea umană. Stâlpul umanităţii în persoana suveranului universal din sfânta sămânţă a lui David trebuie să jertfească poporului său toate gusturile sale personale. Suveranul nostru trebuie să fie de o ireproşabilitate exemplară.”

Sfârşit Bine, dacã nici de la Bãlcescu, nici de la Eminescu nu au învãtat nimic, O sã le trimit atunci pe Caragiale, care va scrie o operã în care îi va besteli în toate felurile, O sã-i facã de râs cum nu i-a fãcut nimeni, Or sã se vadã în opera lui Caragiale ca într-o oglindã, Şi oglinda asta le va arãta în toate zilele şi în toti anii defectele pe care le au românii… S-a lãsat atunci o tãcere de moarte, Care s-a auzit trosnind ca gheata aia care se rupe, în tot raiul… Nu îndrãznea nici unui dintre ei sã spunã ceva…. Şi dacã nici de la Caragiale nu or sã învete nimic, românii, Doamne, şi nu o sã le fie ruşine deloc ? Şi or sã rãmânã la fel plini de defecte şi de pãcate, Ce te faci, Doamne, atunci ? Domnul s-a întristat deodatã şi mai rãu, cãzând pe gânduri, Avea chipul tare întunecat şi încruntat, Şi pe obraji i s-au vãzut lacrimile cum îi curgeau pe barbã Dacã nici dupã ce or sã citeascã Opera lui Caragiale nu or sã se schimbe, Sã stii cã le trimit românilor un Rãzboi Mondial, Ca sã se învete minte… Iar s-a lãsat o tãcere grea ca plumbul şi întinsã ca o câmpie înghetatã…. Şi dacã nici dupã ce le dai un Rãzboi Mondial, Doamne, Nu or sã se schimbe românii ?, ba chir s-ar putea sã se strice şi mai rãu neamul acesta, A îndrãznit Sfântul Petru sã-l priveascã temãtor pe Domnul în ochi… Domnul a rãmas asa, ca o stanã de piatrã, ca o statuie a durerii… Ce sã fac Sfinte Petre, a oftat Domnul într-un târziu, dacã nici dupã Primul Rãzboi Mondial românii nu or sã se schimbe O sã le dau atunci un al Doilea Rãzboi Mondial… Şi mai mare, sã nu-l poatã duce. Aici Domnul Chiar a început sã plângã ca un bãtrân amãrât, cum plâng bãtrânii, de nu se mai pot opri… Sfântul Petru a oftat din adânc, de i s-au zguduit toti ficatii din el… Ar fi vrut sã-l întrebe pe Domnul Şi dacã nici dupã Al Doilea Rãzboi mondial românii nu or sã se schimbe, Doamne ? Ba or sã se strice şi mai rãu ? Însã n-a mai putut sã-l întrebe, cãci s-a pus şi el pe plâns Ca Domnul Dumnezeul sãu… Ştefan Dumitrescu 1/29/2010 („Observator”, Toronto, Canada, site: http://www.observatorul.com/default.asp)

Anul XI, nr. 3 (141) • 16 pagini • 23 martie 2010 ­­


16

Semanal

Rock-ul şi religia Metalul este cel mai energic, vital, profund şi adevărat limbaj muzical pe care îl cunosc Fratello Metallo, călugăr şi preot. Nu poţi deosebi muzica rock calitatativă de spiritualitate şi aceasta de religie. Prin îndemnul ei, muzica te apropie de divinitate şi alungă răul, este o şansă a luminii împotriva morţii. Mulţi din generaţia hippy au renunţat la Occident îmbrăţişând credinţele şi religiile indiene, având loc chiar plecări în masă spre India. Trupa Bon Jovi a realizat înregistrări video cu buddhişti călugări la realizarea albumului These Days şi Manu Chao a sprijinit mişcările de stradă ale călugărilor buddhişti. Buddhistul Dalai Lama participă la festivalul de rock Woodstock declarânsuse iubitor al genului. Nici în creştinism mişcarea rock nu stă mai prejos. În Egipt şi Statele Unite ale Americii preoţii sunt adevăraţi solişti de rock clasic în timpul slujbelor religioase. Avem şi trupe de metal consacrate întru totul promovării creştinismului, precum Saviour Machine. Efectiv, o bună parte din curentele de metal se axează în mare parte pe creştinism şi miturile creştine. Trupa de doom metal My Dying Bride, care a cântat şi în România la Sibiu, utilizează multe din elementele culturii creştine. Astfel, în videoclipul The cry of mankind scenele sunt filmate într-o biserică şi cimitir, vocalul Aaron Stainthrope interpretând rolul mântuitorului Iisus Cristos în timpul crucificării. Şi trupa de gotic metal Lake of Tears reliefează rolul călugărului creştin în videoclipuri precum Raven Land. Menţionez aici şi formaţia de heavy metal Metal Church (Biserica de Metal), cu versuri creştine. În România, legendara trupă Phoenix se numea iniţial Sfinţii şi cei de la CARGO au realizat albumul deţinător al discului de platină Spiritus Sanctus, tradus Sfântul Duh. Ei au compus şi melodia Cântecul Paştelui împreună cu preotul Dorin Teodorescu. Şi Cristian Minculescu, vocalul de la IRIS, face numeroase îndemnuri pentru credinţă în Dumnezeu.

Trupa Fratello Metallo Călugărul italian franciscan Fratello Metallo, Cesare Bonizzi în acte, a întemiat de câţiva ani trupa care îi poartă numele de scenă. Fiind impresionat de puterea şi energia pe care o degajă curentul metal după ce a asistat la un concert al trupei de speed metal Metallica, fratele Cesare a întemiat formaţia de heavy metal Fratello Metallo. Cesare Bonizzi s-a născut în anul 1946, la Offanengo- Italia. S-a călugărit în 1975 şi în 1983 a devenit preot. Începând cu 1990 fratele începe să realizeze albume de rock, văzând această muzică drept o cale de contemplare şi devotare spirituală pentru Dumnezeu. După ce a simţit trupa Metallica, s-a regăsit în stilurile de rock speed metal şi heavy metal, găsindu-le cele mai inteligibile. Trupa cântă la festivaluri de metal în Italia, dar şi în alte ţări. Este foarte iubită de publicul larg şi de rock-eri, dar desconsiderată de fanaticii religioşi. Oricum poziţia Vaticanului este favorabilă preotului şi a curentului rock în general. Subiectele abordate de băieţi sunt sexul, credinţa în Dumnezeu, efectele nocive ale excesului băuturilor alcoolice. Cesare a găsit elevarea spirituală în trupe de heavy metal precum Iron Maiden, însă şi de speed metal, cum ar fi Megadeath. Chiar dacă nu are plete precum colegii de trupă, barba mare şi veşmintele călugăreşti îl scot în evidenţă. Membrii formaţiei sunt: Frate Cesare (Cesare Bonizzi) – vocal, Andrea Rossi – ghitară, Fabio Dalé - bass, keyboards şi Andrea Zingrillo – drums. Trupa a deschis cel mai mare festival de metal italienesc în 2008, Gods of Metal. Discografia cântăreţului metalist este următoarea: Come Fiamma, Droghe, Primi Passi, Straordinariamente Ovvio, Maria e Noi, Francesco Come Noi, Credo, Il LA Cristiano, Vie Crucis, Misteri. Biserica Metaliştilor S-a întâmplat în anul 2008, localitatea Bogota din Columbia. Este o Biserică reală, precum cea la care ne ducem în zilele de duminică. Mulţi oameni iau parte la slujbe-

Anul XI, nr. 3 (141) • 16 pagini • 23 martie 2010 ­­

le religioase, concretizate prin concertele de metal agresiv şi heavy metal la care preotul este liderul vocal. Oamenii inteligenţi căutau ceva nou, prin care se pot descărca şi împlini spiritual. Metaliştii vin la slujbele obişnuite îmbrăcaţi în piele şi se desfată dând din plete, împreună cu preotul lor. Bravo lor! Oare când se va materializa asta şi în România? Momentan persistă conceptul Să crape capra vecinului şi toate ouăle găinii sale, asta în cazul în care un preot va dori să zidească o astfel de Biserică. Nu mai menţionez de toţi cerşetorii care fac adevărate afaceri cu banii, profitând de prostia celor adunaţi acolo. Papa Benedict al XVI-lea este tot rock-er Chiar zilele trecute Papa a făcut publică lista cu albumele şi artiştii lui preferaţi. El ascultă mai mult rock clasic şi psihodelic, însă şi metal, prin formaţia U2. Pe lângă acestea, trupele de suflet ale liderului spiritual creştin sunt The Beatles, Oasis, Pink Floyd, Fleetwood Mac şi altele tot de rock. Singurul care cânta pop-rock din inima Preasfinţitului este Michael Jackson, însă tot la rock ajungem. Este o elevare spirituală aşadar să fii rock-er şi metalist chiar dacă ai unul din

cele mai importante roluri din lume privind credinţa şi spiritualitatea. Se pare că doar gurile rele ale oamenilor prost intenţionaţi, needucaţi, primitivi ori aparţinînd diferitelor secte precum MISA (care înglobează instant toate aceste defecte) cârcotesc împotriva rock-ului. Ascultaţi mult rock clasic şi metal, vă spun eu. Bucuraţi-vă de viaţă şi fiţi spirite libere! Cristian Bodnărescu


Justitiarul sibian nr 3 - 2010