Page 1

IT

A

C

BO

DELLA V E

R

CA

GU UI RA A UL DEVÃR

Revistă de atitudine împotriva corupţiei, abuzurilor şi apărare a istoriei, culturii, spiritualităţii româneşti

Anul XI, nr. 6 (144) • 16 pagini • 22 iunie 2010 • 2 lei • Apare lunar

Decât o viaţă în genunchi, mai bine o moarte în picioare! Act deosebit de grav: nazism pe faţă promovat de etnicii germani!

Forumul Democrat al Germanilor din România (F.D.G.R.), condus de Klaus Iohannis, se declară oficial continuatorul partidului nazist din al Doilea Război Mondial

pag. 3-5

Ce nu a descoperit presa şi nici Agenţia Naţională de Integritate:

O altă incompatibilitate a primarului sibian pag. 6

LA MULŢI ANI, MEIN FÜHRER, SIEG HEIL!

pag. 6

Răspunsul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (D.N.A.) referitor la Klaus Iohannis şi alţii

Articole în serial:

Clanului Presecan i-a mai crescut un bloc între case! (II) pag. 8

PRIMARUL SIBIULUI NU A SCĂPAT DE CERCETAREA PENALĂ pag. 7

Un fost angajat denunţă abuzurile din • Mafia terenurilor din Şelimbăr (III) cadrul firmei „Atlassib” pag. 9 • INSIB, constructor de iluzii (III)

pag. 12

pag. 14

„Minciuna şi ipocrizia îl caracterizează pe rectorul Oprean”, afirmă profesorul universitar doctor Corvin Lupu pag. 11

Fiţe la FITS 2010

pag. 15

BANI PUBLICI PENTRU SEX PE SCENĂ ÎN FESTIVALUL DE LA SIBIU

EXCLUSIVITATE

pag. 16

Uluitoarea poveste a unei sculpturi atribuită lui Brâncuşi şi periplul acesteia în America Latină

AVERTISMENT! PERSOANELE CU UN COEFICIENT DE INTELIGENŢĂ SCĂZUT ŞI CELE CARE CRED FĂRĂ DISCERNĂMÂNT TOT CEEA CE VĂD ŞI AUD LA TELEVIZOR SUNT RUGATE SĂ NU CITEASCĂ „JUSTIŢIARUL SIBIAN”, FIINDCĂ LE POATE DĂUNA GRAV PROPRIILOR CONVINGERI FORMATE DE ALŢII !


2

Opinii

Editorial

Cele patru mari probleme ale primarului – „premier” de la Sibiu De când a fost băgat în faţă, la înaintare, de către şefii lui din masoneria internaţională şi serviciile secrete germane, primarul sibian aşa-zis „neamţ”, deşi este departe de „modelul german”, a devenit vizibil pentru întreaga Românie, dar şi la nivel european, mai ales că presa germană şi austriacă i-au ţinut isonul în toamna anului trecut, când cu „proiectul Iohannis” al lui Che Gargara, cel care se dă liberal sub numele de Crin Antonescu. Curios este faptul că mass-media, care-l ridica în slăvi pe Iohannis, a luat de bună găselniţa cu „premierul independent politic”. Păi, cum Dumnezeu putea să fie Iohannis independent politic, din moment ce era şi este, în continuare, preşedintele Forumului Democrat al Germanilor din România (F.D.G.R.), care este o formaţiune politică, din moment ce participă la alegeri. Mai mult, această organizaţie este similară cu U.D.M.R.-ul, fiind constituită pe aceleaşi criterii etnice. Ori să spui că Iohannis este independent politic, este ca şi cum ai afirma că şi Markó Béla este… independent politic! Din păcate, pentru individul cu nume de proiect şi pentru cei care-l laudă exagerat datorită unor virtuţi imaginare, au devenit vizibile şi parte din infracţiunile la care s-a făcut părtaş numitul Klaus Werner Iohannis, la unele dintre ele fiind chiar iniţiatorul lor. Prima problemă foarte gravă, care va atârna, în viitor, de gâtul primarului sibian ca o piatră de moară, constă în solicitarea adresată unei instanţe judecătoreşti de către formaţiune politică pe care o conduce (F.D.G.R.) prin care aceasta cerea recunoaşterea oficială a calităţii de succesoare a organizaţiei naziste Grupul Etnic German (Deutsche Volksgruppe). Născut din tenebrele hitlerismului care a zguduit ideologic Europa, Grupul Etnic German a căpătat, după 21 noiembrie 1940 când a fost oficializat prin Decretul - Lege nr. 830, un statut de semi-autonomie în cadrul statului român. Imediat, a fost constituit „N.S.D.A.P. der Deutchen Volksgruppe în Rumaniein” (Partidul Naţional Socialist al Grupului Etnic German din României), conform politicii expansioniste a Reichului. De fapt, Grupul Etnic German (Deutsche Volksgruppe) era subordonat Partidului Muncitoresc German Naţional - Socialist din Germania (Nationalsozialistische Deutsche Arbeiterpartei – NSDAP), sub a cărui comandă directă activa, organizaţia din România primind ordine direct de la Berlin. Culmea este că instanţa, la fel de iresponsabilă ca şi petentul, a admis cererea. Soluţia nu a fost atacată de nimeni şi a rămas definitivă. Aşa că, în mod oficial, printr-o sentinţă definitivă şi irevocabilă, Forumul Democrat al Germanilor din România (F.D.G.R.), este succesorul unei organizaţii naziste, recunoscută ca atare de Puterile Aliate care au învins Germania nazistă. Drept urmare, aliaţii, prin Convenţia de Armistiţiu  din 12 septembrie 1944 au impus ( articolul 15) dizolvarea organizaţiilor pro-hitleriste de pe teritoriul românesc. Astfel, Grupul Etnic German a fost des-

fiinţat prin Decretul - Lege nr. 485 din 7 octombrie 1944, semnat de regele Mihai al României. Această lege nu a fost abrogată, dar justiţia sibiană aplică propriile ei legi, la fel ca administraţia locală sau poliţia comunitară sibiană, aşa că, uşor-uşor ne întoarcem la vremurile când Grupul Etnic German conducea Sibiul, acest oraş fiind sat în stat, ca Vaticanul. Şi la nivel european se observă o creştere a partidelor de extremă dreapta. Partidul Naţional - Democrat din Germania nu se fereşte sa-şi afişeze convingerile politice xenofobe şi rasiste. Cu toate acestea, cancelarul german Angela Merkel a respins în anul 2007 o propunere a social-democraţilor privind interzicerea partidului neonazist NPD. Interesant este anul, care coincide cu

cel în care F.D.G.R.-ul din România a cerut, Judecătoriei Sibiu, să-i fie recunoscută calitatea de succesor al partidului nazist! Şi în Ungaria s-a făcut primul pas spre putere al extremei drepte, după perioada horthistă de acum 70 de ani. Extrema dreaptă a luat mai multe locuri parlamentare la alegerile naţionale din Ungaria decât la orice alegeri de după al Doilea Război Mondial. Fidesz, partidul de centru dreapta al Ungariei, a obţinut 52,77 procente din voturi. Jobbik, partid de extremă dreapta, a intrat în parlament pentru prima dată după ce a câştigat 16,71 procente din voturi. Alegerile regionale franceze, din martie, dominate de dezbaterile despre imigranţi, au adus revigorarea Frontului Naţional. Luna aceasta, alegerile din Olanda l-ar putea propulsa pe Geert Wilders, al cărui partid de extrema dreapta anti-islamică conduce în sondaje, la putere. Cu toate acestea, demersurile în instanţă ale etnicilor germani din România pentru recunoaşterea oficială a calităţii lor de urmaşi ai naziştilor sunt, de departe, cel mai grav afront adus democraţiei europene! A doua chestiune neclară a primarului sibian Klaus Iohannis – poate chiar mai gravă decât prima şi de data aceasta personală! –, care necesită clarificări, este reprezentată de traficul internaţional de copii în care acesta a fost implicat, împreună cu soţia sa, la începutul anilor ’90. Iohannis a evitat permanent să lămurească această „gaură neagră” a trecutului său. Bâiguielile îndrugate la o conferinţă de presă din anul 2000, când a candidat pentru prima oară la funcţia de primar, nu erau scuze, ci mai degrabă acuze, cuvintele îngăimate atunci semănând mai mult cu

Anul XI, nr. 6 (144) • 16 pagini • 22 iunie 2010 ­­

un autodenunţ, decât cu o disculpare. Redacţia noastră deţine înregistrarea video a respectivei conferinţe de presă , postată de noi şi pe internet, alături de alte probe copleşitoare privind participarea soţilor Iohannis la trafic internaţional de copii în cadrul unui grup de crimă organizată. Faptele penale s-au prescris doar dacă persoanele traficate de cei doi samsari de copii mai trăiesc, ori despre acestea nu se mai ştie nimic, de parcă le-a înghiţit pământul. Genocidul, crimele împotriva umanităţii nu se prescriu niciodată! Cei care invocă prezumţia de nevinovăţie să ia aminte că nu este de datoria noastră să dovedim inocenţa traficanţilor, ci aceştia trebuie să facă dovada că persoanele comercializate de ei trăiesc şi copii nu au ajuns piese de schimb în bănci de organe sau „materie primă” pentru pedofili ori ritualuri satanice. Câtă asemănare între exterminările din lagărele hitleriste şi „îndeletnicirile” din anii ’90 ale lui Klaus Iohannis, cel care conduce o organizaţie care s-a declarat succesoare a unei formaţiuni naziste! Al treilea punct vulnerabil şi totodată frână în calea ascensiunii politice a lui Klaus Werner Iohannis, care în setea sa de mărire se vrea preşedintele României sau „măcar” premier, este reprezentat de dosarele penale ale acestuia. Implicat până peste cap în retrocedările ilegale, atât către cele două componente ale minorităţii germane, Biserica Evanghelică şi F.D.G.R.-ul pe care-l conduce, dar şi în folosul mafiei imobiliare sibiene, din care „cu onor” face parte, primarul sibian a avut grijă să obţină şi el câteva imobile pentru propria familie. Dosarele penale ale acestor samavolnicii imobiliare au fost tergiversate, iar unele dintre ele făcute chiar „pierdute”, la ordinul aliaţilor săi politici care s-au perindat la putere. Cei doi trădători ai interesului naţional, Adrian Năstase şi Călin Popescu-Tăriceanu, l-au ocrotit permanent pe Klaus Iohannis, din considerente politice, conform ordinelor primite de la Berlin. Nu sunt de neglijat nici interesele economice de tip mafiot ale grupurilor pe care le-au reprezentat cei doi ex-premieri atunci când se aflau în fruntea Guvernului României. Dar, cu toate tergiversările şi „rătăcirea” lor prin pasatul hârţoagelor de la un parchet la altul, parte din aceste dosare încă mai există, iar unele dintre faptele penale comise de Klaus Iohannis nu s-au prescris, deşi tocmai acesta a fost scopul tergiversărilor: PRESCRIEREA. A patra chestiune discutabilă în ceea ce-l priveşte pe impostorul Klaus Iohannis vizează cele două imobile obţinute în mod fraudulos de acesta, înainte de a deveni primar. Este

vorba despre cele două imobile enorme şi ultracentrale situate în centrul Sibiului, subtilizate de Iohannis, împreună cu nevastă-sa, soacra şi un escroc stabilit în Statele Unite, prin instigare la fals în documente publice, trafic de influenţă şi uz de fals. Singurul ţap ispăşitor a fost scos un secretar şpăgar dintr-o primărie de la ţară, autorul falsurilor intelectuale pe baza cărora Iohannis & Co. s-au făcut stăpâni, ca falşi moştenitori, pe nişte imobile care nu le-au aparţinut neam de neamul lor. Dar, aşa cum se încearcă şi cu dosarele penale ale lui Iohannis, atâta a tărăgănat parchetul cercetarea, iar mai apoi s-a tras de timp în instanţele de judecată încât, chiar dacă inculpatul a fost găsit vinovat şi condamnat, faptele se prescriseseră, iar acesta a scăpat nepedepsit. Fiind protejat de Klaus Iohannis, care conduce întreg judeţul Sibiu, nu doar municipiul peste care este primar, secretarul infractor este bine-mersi şi ocupă acelaşi scaun călduţ din primărie de pe care a comis infracţiunea de fals intelectual. Procesele penale fiind judecate la Sibiu, „normal” că s-au inventat fel şi fel de subterfugii pentru trenarea proceselor falsificatorului care-l îmbogăţise pe satrapul sibian cu două case şi salvarea infractorului, în extremis, datorită prescrierii. Însă nu toţi judecătorii stau în poziţie de drepţi în faţa dictatorului sibian şi a prietenului său, care este preşedintele Tribunalului Sibiu. Bunăoară, judecătorii Tribunalului Braşov prin soluţia dată în data de 23 aprilie, anul acesta, i-au lăsat pe proprietarii-impostori Iohannis şi Baştea, escrocul stabilit în America, fără casa de pe str. N. Bălcescu nr. 29, asta după ce tot magistraţii braşovenii îi „văduviseră” şi de celălalt imobil, cel situat pe str. G-ral Magheru, însuşit fraudulos de aceiaşi hoţi. Dacă primele trei mari probleme îi afectează imaginea şi constituie o piedică în faţa realizării visurilor de mărire ale acestui individ veros, cea de-a patra îl atinge direct la buzunar, unde-l doare cel mai tare, domnul primar fiind de o lăcomie şi avariţie inimaginabile! Însă nici ambiţiile sale şi dorinţa de a parveni cu orice preţ, de a se căţăra în vârful piramidei, aceea pe care o venerează atunci când îşi pune şorţuleţul de mason, nu sunt de neglijat la acest personaj. Klaus Iohannis a depăşit limitele normalului, frizând prin comportament aria patologicului, fiindcă doar un paranoic poate să-şi lipească pe maşină abţibilduri cu însemnele CD (corp diplomatic), fără ca el să lucreze în cadrul vreunei ambasade. Mai nou, cică trepăduşii din primărie se linguşesc pe lângă şeful lor, adresându-se acestuia cu apelativul „Excelenţă”. În Istoria României a mai existat o „Excelenţă”, tot de origine germană, corupt şi acela până în măduva oaselor, care tot oscila între tron şi budoarele cocotelor. A părăsit ţara pe burtă, la propriu, nu la figurat, iar pocnetele care-l acompaniau nu erau de la focurile de artificii, ci de la gloanţele trase asupra sa. Justiţiarul sibian

OSIM:®52175 | ISSN: 1583-6142 Marcă înregistrată

Tel: 0744 355 389 E-mail: contact@justitiarul.ro Director general al publicaţiilor „Justiţiarul“ : Marius Albin MARINESCU Secretar general de redacţie: Maria MIHU Redactor-şef: Elena PAVEL

web: www.sibiu.justitiarul.ro Redacţia: • Investigaţii: Doina DAMIAN, Iulian BĂLAN • Reporteri speciali: Dan FLORESCU, Ioan CRIŞAN • Eveniment: Tudor BLAGA, Eugen JITARIUC • Corespondent Mediaş: Marius MICU • Corespondent Spania: Liana MÂNZAT • Dep. tehnic: Dragoş VÎLCU • Corespondent permanent: Dr. Mircea DOGARU • Caricaturi:


Atitudini

3

Act deosebit de grav: nazism pe faţă promovat de etnicii germani!

Forumul Democrat al Germanilor din România (F.D.G.R.), condus de Klaus Iohannis, se declară oficial continuatorul partidului nazist din al Doilea Război Mondial Gest provocator fără precedent în Uniunea Europeană

ra acest material în întregime. Hans Klein, care este preot evanghelic şi totodată cel mai vechi consilier local din municipiul Sibiu, a fost informaÎn data de 27 februarie 2007, Hans tor al Securităţii, conform sentinţei Klein (preot evanghelic şi consilier lo- pronunţate de Curtea de Apel Bucucal), în calitatea sa de preşedinte al reşti în data de 2 decembrie 2009, în organizaţiei municipiului Sibiu a Fo- dosarul nr. 3241/2/2009, care a adrumului Democrat al Germanilor din mis acţiunea de constatare a calităţii România (F.D.G.R.), a depus la Jude- de colaborator al Securităţii, în urma cătoria Sibiu o Cerere de chemare în procesului declanşat de C.N.S.A.S., la judecată împotriva municipiului Sibiu solicitarea S.S.P.R. (Secretariatul de reprezentat de primarul Klaus Iohan- Stat pentru Problemele Revoluţionanis (şeful lui Klein în F.D.G.R., Iohannis rilor), preotul fiind rănit la revoluţia fiind preşedintele organizaţiei la nivel din decembrie 1989, deşi nu se ştie naţional!) şi Consiliului Local Sibiu, prea  clar de care parte a baricadei unde F.D.G.R. avea majoritate abso- se afla el atunci. lută la acea dată, 16 consilieri (prinSe vede, din nou, că istoria este tre care şi „petentul” Hans Klein) din ciclică şi se repetă la anumite petotalul de 23. Iată ce cerea Hans Klein rioade de timp, deoarece biserica în acţiunea civilă depusă la Judecăto- pe care o reprezintă Hans Klein şi-a ria Sibiu: „Vă rugăm să constataţi mai dat mâna cu partidul nazist şi calitatea de succesor în drepturi în data de 11 august 1942. Atunci al organizaţiei noastre faţă de s-a semnat Convenţia Generală priGrupul Etnic German (Deutsche vind Reglementarea Relaţiei dintre Biserica Evanghelică de Confesiune Augsburgiană şi Etnicii Germani din România, prin care s-a hotărât trecerea averii fostei „Universităţi săseşti” (desfiinţată de Curtea Regală a României în 1 iunie 1937 pentru că funcţiona abuziv ca un stat în stat) la Grupul Etnic German. „ConvenConsilier local, preot evanghelic şi turnător la ţia” este semnată de Securitate, Hans Klein în poziţia care l-a consacrat ca episcopul Bisericii votant permanent al proiectelor primarului. Evanghelice C.A., Wilhelm Stäedel şi Volksgruppe)”, adică, să priceapă Andreas Schmidt – liderul Grupului toată lumea, recunoaşterea în mod Etnic German (Volksgruppenfuhrer) oficial, fără echivoc, a continuării din Braşov. Iată ce cuvântau cei doi doctrinei naziste pe care o promo- „camarazi”hitlerişti în 31 martie 1941, va Grupul Etnic German pe întregul la Braşov: „Germanii din patria noascontinent european, înaintea şi pe par- tră, care sub uriaşa influenţă a mişcăcursul desfăşurării celui de al Doilea rii naţional-socialiste a lui  Adolf Hitler  Război Mondial (facsimil 1: acţiunea aspiră la o nouă şi puternică unitate, civilă depusă la Judecătoria Sibiu în sunt divizaţi din punctul de vedere al 27 februarie 2007). Degeaba încear- credinţei religioase în cel puţin două că, cei care au formulat Cererea de mari grupuri - Conştiinţa naţională a chemare în judecată, să salveze germanilor şi credinţa religioasă nu aparenţele cu sintagma „succesor în se mai suprapun. De aceea conducerii drepturi”, deoarece nu poţi să soliciţi Grupului Etnic German îi revine azi o calitatea de „moştenitor” al cuiva, in- mai mare importanţă în comparaţie diferent că eşti persoană fizică sau cu trecutul.[...] Acum însă, după ce  juridică şi să încerci să succezi doar Grupul nostru Etnic German este reculucrurile bune, iar de cele negati- noscut în România prin decretul lege ve să faci abstracţie! Din moment din data de 20 noiembrie 1940  ca perce F.D.G.R. s-a declarat „succesor în sonalitate juridică şi este înzestrată cu drepturi”, atunci automat a preluat certe competenţe în cadrul comunităşi doctrina „decedatului” Grup Etnic ţii, misiunea Bisericii noastre, de conGerman la ale cărui bunuri râvneş- ducere politică a poporului, necesară te! Că nu este vorba doar de imo- în trecut se sfârşeşte, iar conducerea bilele pe care nesătula conducere a populară revine iarăşi în drepturile F.D.G.R. vrea să pună mâinile, ci şi de sale.[...] Volksgruppenführer (Nota doctrina nazistă, care cunoaşte o re- traducerii: Volksgruppenführer = crudescenţă periculoasă în Europa, o Conducător al Grupului Etnic Gersă înţelegeţi doar după ce veţi lectu- man. Minorităţile etnice germane

din ţările din Europa centrală şi de Sud-Est (Cehia, Polonia, România) au fost organizate în aşa numite Volksgruppen (Grupuri Entice). Saşii din Transilvania îl aveau  conducător pe Andreas Schmidt, fost Obergruppenführer SS) , vin astăzi la dvs. ca un camarad mai vechi, care, cu mare mândrie şi bucurie şi, să speram fără a fi înţeles greşit, poate să arate deschis aici faptul ca a participat activ în calitate de  lider al unui important sector al frontului (Nota traducerii: În mod figurat. Propaganda nazistă se referea deseori la populaţia civilă ca făcând parte din “Frontul de acasă”), însă deseori şi în calitate de soldat politic la  întreruperea mişcării de înnoire naţionalistă aici în ţară [...] Vin la dvs. într-un moment istoric important, căci la chemarea măreaţă a destinului, poporul nostru sub conducerea lui Adolf Hitler are de trecut o proba de tărie fără egal şi sub forţa evenimentelor actuale, contradicţiile vechi trec înapoi şi întregul popor german va fi unitar ca într-o continuă camaraderie de lupta…” (Wilhelm Staedel, episcop). Iată şi replica: „Stimate Domnule Episcop şi dragă camarade, vă mulţumesc dumneavoastră care aţi intrat în rândurile mişcării naţional-socialiste ca unul dintre cei mai buni pentru disponibilitatea dumneavoastră la colaborare şi pentru înţelegerea dumneavoastră pentru noile vremuri şi noile sarcini al Grupului nostru Etnic” (Volksgruppenführer Andreas Schmidt – liderul Grupului Etnic German). Am citat fragmente din cuvântările celor doi nazişti, reproduse în publicaţia „Südostdeutsche Tageszeitung”, nr. 15 din 2 aprilie 1941, pag. 3.

În 1921 Hitler a devenit liderul Partidului Muncitoresc German Naţional - Socialist (Nationalsozialistische Deutsche Arbeiterpartei - NSDAP). În data de 30 august 1940, la palatul Belvedere din capitala Austriei, România a fost obligată să cedeze Ungariei 43.492 km. Pătraţi, locuiţi de 2.609.000 locuitori (Maramureşul, Crişana, Nordul Transilvaniei). Acest aşa-zis „tratat” a fost impus ţării noastre ca urmare a Pactului Ribbentrop-Molotov. În 5 septembrie armata ungară a intrat pe teritoriul României şi a comis masacre inimaginabile, cărora le-au căzut victime cetăţenii români. Crimele horthiste

După 21 noiembrie 1940, „Grupul Etnic German (Deutsche Volksgruppe) a căpătat un statut de semi-autonomie în cadrul statului român, iar o organizaţie a sa şi-a schimbat numele în „N.S.D.A.P. der Deutchen Volksgruppe în Rumaniein” (Partidul Naţional Socialist al Grupului Etnic German din României). Acesta şi-a creat şi o organizaţie de tineret, „Deutsche Jungend in Romanien” (Tineretul german din România) (c.f. „Armata română 1941-1945”, Cornel Scates, Horia Şerbănescu, Cap. „Cetăţeni români în armate străine” şi „Magazin istoric” nr. 5/2001, dr. M. Tejchunean „Voluntari români în Waffen

Facsimil 1

Grupul Etnic German din România Grupul Etnic German a fost înfiinţat imediat după Dictatul de la Viena. El exista şi în alte ţări cu minoritate germană: Franţa (Alsacia), Polonia (Silezia), Cehoslovacia (Sudeţi). Scopurile acestor Grupuri Etnice Germane (celebra Coloana a V-a a lui Hitler) erau: propaganda nazistă, sabotajele economice, acţiunile diversioniste în spatele frontului, „intoxicarea” şi dezinformarea populaţiei majoritare din ţările respective. Conform dicţionarelor: NAZISM s.n. Doctrină politică a fascismului german fundată de Hitler, profund antiumană, care, susținând superioritatea rasei ariene, al cărei reprezentant „pur” ar fi poporul german, încerca să justifice violența, rasismul, genocidul, războaiele de cotropire; naționalsocialism. V. fascism. [< fr. nazisme, germ. Nazismus]. Cuvântul „nazism” provine de la prescurtarea numelui naţional-socialism (Nationalsozialismus, prescurtat pe nemţeşte Nazi).

de la Moisei, Trăsnea, Ip şi alte localităţi transilvănene au constituit un adevărat genocid îndreptat împotriva poporului român. Guvernul român, căruia i-a fost impus Dictatul de la Viena, a căzut imediat după acest act samavolnic, în data de 6 septembrie 1940, fiind instaurat altul, condus de generalul Ion Antonescu. Sub presiunea Germaniei naziste, la 21 noiembrie 1940, în România a fost emis Decretul - Lege nr. 830 pentru constituirea Grupului Etnic German din România. Acest grup etnic a fost o organizaţie cu statut de persoană juridică, subordonată direct capitalei celui de-al treilea Reich. „Cetăţenii germani ai ţării (România - n.n.), înmănuncheați în Grupul Etnic German, constituiau o corporaţie de drept public, pusă sub protecţia Germaniei de care era direct şi în primul rând dependentă” (c.f. Michael Kroner, Horst Göbel, „Vor 50 Jahren. Flucht-Deportation-Enteignuug-Entrechtung”, pag. 54, Nürnberg, 1994).

SS”). Conform aceloraşi surse: „au fost înfiinţate, de asemenea, o serie de organizaţii paramilitare (în România - n.n.) după modelul celor deja existente în Reich: „Einsatz Stafflen” şi „Deutsche Mannschaft”, care erau echivalentul germano-român al lui „Allgemeine SS” şi „SA” şi cuprindeau 31.000 de persoane.  În iarna 19401941, prin operaţiunea „1000 Mann Aktion”, realizată în biroul Reichsführer-ului Heinrich Himmler şi condusă în România de către Andreas Schmidt, a fost încorporat primul lot de etnici germani de cetăţenie română (saşi şi şvabi) în unităţi Waffen SS, aflate toate sub comanda directă a Reichsführer-ului SS Heinrich Himmler. SS (Schutzstaffel – escadrilă de protecţie) a fost iniţial gândită ca o mică unitate paramilitara ce trebuia să îi asigure lui Hitler protecţia, adică „mâna armată” a partidului devenit unic în Germania hitleristă. continuare în pagina 4

Anul XI, nr. 6 (144) • 16 pagini • 22 iunie 2010 ­­


4

Atitudini

Act deosebit de grav: nazism pe faţă promovat de etnicii germani!

Forumul Democrat al Germanilor din România (F.D.G.R.), condus de Klaus Iohannis, se declară oficial continuatorul partidului nazist din al Doilea Război Mondial urmare din pagin 3 Membrii SS au fost iniţial arieni fără excepţie, fiind educaţi să considere că fac parte dintr-o rasă superioară, pură, iar Hitler a reuşit să facă din ei susţinători fanatici. Mai târziu, s-a permis accesul în Waffen SS şi soldaţilor de alte naţionalităţi, trupele acestea devenind o replică a „Legiunii străine” din Franţa, doar motivaţia soldaţilor fiind diferită. În „Legiune străină” mercenarii se înrolau pentru soldele consistente, în timp ce în Waffen SS se înscriau voluntari adepţii ideologiei naziste. Astfel, până la sfârşitul războiului, în aceste trupe considerate de

trupele Waffen-SS, care erau formate exclusiv din voluntari nazişti fanatizaţi. Acestea au servit alături de Wehrmacht, armata regulată, dar nu a făcut niciodată parte din ea. După război, la procesele de la Nürnberg , WaffenSS a fost condamnat ca organizaţie criminală din cauza apartenenţei la Partidul Nazist (NSDAP) şi implicarea sa în crime de război. Veteranilor din Waffen-SS le-au fost refuzate drepturile acordate veteranilor care au servit în Wehrmacht. Iată ce spune William Totok, scriitor de origine germană (şvab) din Banatul românesc în lucrarea sa „Germanii

pul Etnic German a fost desfiinţat prin Decretul - Lege nr. 485 din 7 octombrie 1944, semnat de regele Mihai al României.

Forumul Democrat al Germanilor din România (F.D.G.R.) Revistele „Justiţiarul” şi „Justiţiarul sibian” au dezvăluit, cu mulţi ani în urmă, faptul că sub denumirea „democratică” F.D.G.R. (Forumul Democrat al Germanilor din România) se află camuflat fostul Grup Etnic German. Mai ales că această

membrii noştri sunt membri prin apartenenţa la o anumită etnie. Ei pot fi de dreapta, de stânga, liberali, de orice fel şi noi trebuie să-i reprezentăm pe etnicii care se declară alături de noi. Deci, nu avem o orientare politică.” Acesta este un fragment dintr-un interviu acordat de Klaus Iohannis, primarul Sibiului, dar şi preşedinte al Forumului Democrat al Germanilor din România, acordat revistei “22” şi publicat în numărul 905 din iulie 2007. Atenţie la an! Este acelaşi an în care Hans Klein (preot evanghelic şi consilier local), în calitatea sa de preşedinte

Arc peste timp: Adolf Hitler – Heinrich Himmler şi Klaus Iohannis – Hans Klein, două cupluri despărţite de ani şi valoare, dar unite prin ideologia care susţinea superioritatea rasei ariene. elită, aveau să lupte soldaţi din peste 30 de ţări, iar spre final unităţile Waffen SS ajunseseră să fie formate din mai puţin de 40% etnici germani născuţi în Vaterland. Prima companie a divizionului SS – Leibstandarte „Adolf Hitler“ – era formată în exclusivitate din tineri fanatizaţi de propaganda nazistă, etnici germani din Romania. După aceea, majoritatea voluntarilor saşi şi şvabi, din Transilvania şi Banat, au fost înrolaţi în Divizia 2 tancuri SS „Das Reich”. După ocuparea Iugoslaviei de armatele germane (aprilie 1941) acţiunea de recrutare s-a axat în special pe etnicii germani din Banat (în primul rând Banatul sârbesc, trecut sub administraţie germană, dar în secundar si din Banatul românesc), pentru aceştia creându-se în mod special Divizia 7 Vânători de Munte SS ,,Prinz Eugen”, sub comanda lui Arthur Phleps, fost general de vânători de munte în armata austroungară din Primul Război Mondial (cf. ,,Înrolarea etnicilor germani în unităţi SS, 1939-1943”, dr. Dan Grecu). Au fost recrutaţi atunci circa 3.000 oameni, toţi la Waffen SS. Câţiva dintre aceşti voluntari au ajuns şi la Organizaţia ,,Todt”, responsabilă cu programele de construire a echipamentelor de apărare, cât şi cu toate construcţiile şi structurile de care armata germană avea nevoie. Aproximativ 70.000 de tineri germani din România s-au înrolat în

din România între nazism şi stalinism”: „Pe 27 septembrie 1940, în fruntea Grupului Etnic German este numit candidatul Berlinului, Andreas Schmidt. La scurta vreme după instalarea în fruntea comunităţii, Schmidt şi ceilalţi nazişti radicali înfiinţează, pe data de 9 noiembrie 1940, Partidul Naţional-Socialist Muncitoresc German al Grupului Etnic German din Romania (NSDAP der DVGR). Printr-un decret de lege publicat pe 20 noiembrie 1940, statul naţionallegionar român al lui Antonescu acordă Grupului Etnic o largă autonomie, devenind personalitate juridică de sine stătătoare. Astfel, Grupul Etnic German devine un soi de stat în stat, cu largi drepturi privind organizarea învăţământului, a presei şi a vieţii bisericeşti. Schmidt practică o politică de supunere totală faţă de Germania hitleristă, transformând partidul nazist autohton în instrumentul principal de conducere al Grupului Etnic.” Întregul material al scriitorului german William Totok a fost prezentat în cadrul seminarului internaţional „Minorităţi, moşteniri culturale, civilizaţie româneasca contemporană” (Bucureşti, 21-22 octombrie 2003) şi publicat în „Observator cultural” nr. 197. Puterile Aliate au impus României, prin articolul 15 al Convenţiei de Armistiţiu  din 12 septembrie 1944 , dizolvarea organizaţiilor pro-hitleriste de pe teritoriul românesc. Astfel, Gru-

„organizaţie nonguvernamentală” (O.N.G.), apărută imediat după revoluţia din decembrie 1989 – geneză la care şi-au adus aportul şi serviciile secrete germane! - a fost creată pe criterii etnice, fiind astfel un soi de „club exclusivist”. Ca orice grupare etnică sau „club exclusivist” este logic că F.D.G.R. a avut ca scop, încă de la înfiinţare, obţinerea unor avantaje, apropiate de privilegiile pe care saşii le aveau în Evul Mediu, în detrimentul populaţiei majoritare româneşti din Transilvania.  La fel ca şi în anul 1941, alianţa dintre biserica evanghelică şi organizaţia politică a minorităţii germane funcţionează chiar dacă aceasta din urmă se autodeclară ONG. Din moment ce participă la alegeri, F.D.G.R. are rolul politic al unui partid! Contrar evidenţelor, iată ce declara preşedintele acestei organizaţii, care acum a devenit nazistă, conform propriei intenţii manifestate public: „FDGR nu are o dogmă politică, nici nu-şi doreşte şi nu va avea. Forumul este o formaţiune etnică, aşa cum fiecare etnie recunoscută din România are cel puţin o formaţiune de acest tip. Noi nu suntem nici ONG, nici partid, ci suntem reprezentanţii grupurilor etnice germane din România. Şi atunci, prin definiţie, nu este posibil să avem orientare politică, fiindcă

Anul XI, nr. 6 (144) • 16 pagini • 22 iunie 2010 ­­

al organizaţiei municipiului Sibiu a Forumului Democrat al Germanilor din România (F.D.G.R.), a solicitat Judecătoria Sibiu recunoaşterea oficială a calităţii de succesor al organizaţiei F.D.G.R. faţă de Grupul Etnic German (Deutsche Volksgruppe). Acesta a acţionat la ordinul lui Iohannis, care-i este superior în cadrul F.D.G.R.-ului, fiind preşedintele organizaţiei naţionale. Dar cum „pârât” era chiar Iohannis, în calitatea sa de primar, doar nu era să se dea singur în judecată, aşa că l-a desemnat pe subalternul său, Hans Klein, să semneze şi să depună acţiunea la Judecătoria Sibiu. Deşi cererea de chemare în judecată a fost înregistrată la Registratura Judecătoriei Sibiu în data de 26 februarie 2007, iar instanţa s-a pronunţat favorabil (şi iresponsabil!) în data de 28 mai 2007, Klaus Iohannis nu pomeneşte nimic în interviul din iulie 2007 despre această „victorie” a nazismului împotriva democraţiei şi a bunului-simţ, el rezumându-se doar la aluziile echivoce pe care le-am citat mai sus. Şi, tot în anul 2007, cancelarul german Angela Merkel a respins propunerea social-democraţilor germani privind interzicerea partidului neonazist NPD! Deci, Judecătoria Sibiu, prin soluţia emisă, confirmă – oficial! – un adevăr

ştiut de noi, că F.D.G.R. este continuatorul Grupului Etnic German. De altfel, acest O.N.G., cu rol politic, fiindcă participă la alegerile locale şi generale din România, a încheiat în 13 iunie 2002 cu P.S.D.-ul lui Adrian Năstase, pe atunci şi premier al Guvernului, un Protocol. Prin acest document Năstase se obliga să retrocedeze toate bunurile confiscate comunităţii săseşti de către  comunişti. În fond regimul comunist nu a confiscat nimic, ci doar a aplicat Decretul - Lege nr. 485 din 7 octombrie 1944, cel semnat de regele Mihai (facsimil 3), care abroga alt Decret – Lege, nr. 830 din 21 noiembrie 1940 prin care fusese constituit Grupul Etnic German şi confisca bunurilor acestuia! Iată ca acum, Hans Klein, preşedintele organizaţiei municipale Sibiu a F.D.G.R.-ului, prin acţiunea civilă depusă la Judecătoria Sibiu în data de 26 februarie 2007 a confirmat toate cele susţinute de noi mai sus, adică faptul că F.D.G.R. este continuatorul nazismului propagat de către Grupul Etnic German, fiindcă nu poţi prelua „drepturile” unei organizaţii fără a lua asupra ta şi principiile statutare ale acesteia! La proces nu s-au prezentat „pârâţii”, adică Iohannis Klaus Werner şi nici Consiliul Local Sibiu, iar cererea a fost admisă şi a rămas definitivă şi irevocabilă nefiind atacată de nimeni (facsimil 2: dosar nr. 1672/306/2007). Este demn de menţionat că sforile sunt trase în Palatul de Justiţie din Sibiu de Marcel Rusu, preşedintele Tribunalului Sibiu prieten vechi şi intim cu Klaus Iohannis, cei doi având o ascensiune paralelă, simultană, pe treptele ierarhiei sociale. S-a mers efectiv „pe burtă” sau „pe şest”, nu a aflat absolut nimeni din mass-media, decât noi, dar cu o întârziere de trei ani. De aceea facem public doar acum acest atentat asupra democraţiei şi valorilor spirituale ale Europei moderne. „Mai bine mai târziu, decât niciodată”…

Contextul european al organizaţiilor naziste Germandom (GERMAN DOMination) La ora actuală Germania conduce Europa, aşa cum şi-a dorit Adolf Hitler. Singura deosebire pentru realizare visului dictatorului a fost dată de calea prin care a fost câştigată supremaţia pe bătrânul continent. Germania a ajuns să conducă Europa după ce s-a impus economic, nu prin intermediul armelor. Însă Germania nu uită şi nici nu iartă trădarea românilor, care au întors armele împotriva ei, în al Doilea Război Mondial, devenind, din aliat, duşman. La fel nu a iertat Iugoslavia şi nici Cehoslovacia, ambele state fiind dezmembrate datorită intrigilor politice ale Germaniei.


Atitudini Facsimil 2

La 16 iulie 1990 s-au întâlnit în Jeleznovodsk, o localitate balneară din peninsula Crimeea, Helmuth Kohl, cancelarul R.F.G., şi Mihail Gorbaciov, preşedintele U.R.S.S. Atunci s-a acceptat de către U.R.S.S. unificarea Germaniei. Întâlnirea dintre cei doi politicieni a fost reeditată în acelaşi an la Geneva, în luna septembrie, când s-au stabilit sferele de influenţă din Europa de Est şi Balcani. Un prim efect a fost războiul din Iugoslavia şi, ulterior, dezmembrarea acesteia. Demn de remarcat este faptul că după căderea „Cortinei de Fier”, doar Germania s-a unificat, deşi se creaseră premisele aparent optime şi pentru reunificarea României cu Basarabia - zisă Republica Moldova - şi revenirea la ceea ce a fost odată România Mare. Mai mult, după fărâmiţarea Iugoslaviei, a venit rândul Cehoslovaciei să se rupă în două. Transilvania a intrat, conform pactului secret dintre cei doi conducători, în sfera de influenţă a Germaniei, redevenită principala putere din Europa, fiind destinată Ungariei. Astfel, nemţii au dorit să-i răsplătească pe unguri, care nu au încetat nici un moment să revendice Ardealul. Era plata pentru loialitatea dovedită de-a lungul istoriei, când cele două state au fost aliate în toate războaiele, dar şi răzbunarea pentru trădare românilor din 23 august 1944. Reamintim că, în 1989, anul prăbuşirii blocului comunist european, Ungaria a fost prima ţară care şi-a deschis frontiera cu Austria pentru a facilita exodul cetăţenilor din R.D.G. spre Germania Federală. Primii aşa-zişi „oameni de afaceri germani”, de fapt foşti agenţi STASI (Securitatea est-germană), sosiţi în România imediat după evenimentele din decembrie 1989, deţineau hărţi în care Uniunea Europeană era trasată până la Arcul Carpatic, doar Transilvania fiind luată în calcul, în timp ce Muntenia şi Moldova rămâneau pe dinafară. Iată câteva informaţii selectate din articolul „Klaus Johannis, un pion al Germaniei în lupta pentru dominaţie europeană” publicat de revistele noastre („Justiţiarul” şi „Justiţiarul sibian”) în luna ianuarie a acestui an: „Iohannis conduce „Forumul Democrat al Germanilor din România” (FDGR), membru asociat al „Uniunii Federale a Naţionalităţilor Europene” (FUEN) care, de la cartierul general al său din nordul Germaniei coordonează şi minorităţile europene germanofone - cu ajutor guvernamental. FUEN, înfiinţat de foşti nazişti cu vederi rasiste, colaborează cu Iohannis şi de asemenea şi cu fundaţia din Germania „Hermann Niermann”, care a fost ţinta unor intense proteste în estul Belgiei, din cauza lobby-ului deschis pentru organizaţiile tip „Germandom”.

Klaus Iohannis provine din mediul „Germandom” din România, căruia i se atribuie virtuţi precum „corectitudine, încredere, pragmatism şi eficienţă”. El este preşedintele organizaţiei „Germandom” locale, „Forumul Democrat al Germanilor din România” (FDGR), care, precum multe alte asociaţii ale minorităţilor germanofone, în Europa de Est si Sud - Est, a fost fondat imediat după răsturnările din 1989. FDGR, ca şi preşedintele său, Iohannis, este strâns asociat cu reţelele „Germandom” răspândite peste tot prin Europa. FDGR este membru asociat al FUEN („Uniunea Federală a Naţionalităţilor Europene”), o organizaţie care reuneşte numeroase minorităţi din Europa şi Asia Centrală, fondată pe direcţiile tradiţionale ale politicii etnice germane în anii următori celui de-al doilea război mondial, de foşti nazişti. În caFacsimil 3

drul FUEN, FDGR-ul este, de asemenea, membru al „Grupului de Lucru al Minorităţilor Germane” (AGDM), aflat în contact permanent cu Ministerul de Interne din Germania. [3] Partidul minorităţii de limbă maghiară din România, Uniunea Democrată Maghiară din România (UDMR) este de asemenea membru FUEN. Deocamdată Johannis a fost cunoscut drept primar de Sibiu (Hermnnstadt). De când a preluat funcţia în 2000, Sibiul a devenit cunoscut prin succesele sale economice. „Oraşul Vechi este o bijuterie, reţeaua de apă funcţionează,

şi mai presus de orice, sunt doar puţini şomeri”, relatează recent presa. Sub „neamţul” Iohannis, oraşul a devenit un model de succes. În realitate, Johannis administrează înţelept resursele pe care comunitatea le primeşte din Germania; pentru a crea modelul unei insule „Germandom” în Europa de Sud - Est. Sub contractul Ministerului Cooperării Economice şi Dezvoltării din Bonn, asociaţia Germană pentru Cooperare Tehnică (GTZ) a început renovarea Oraşului Vechi – care este de obicei atribuită lui Iohannis – înainte ca Iohannis să ocupe funcţia. Agenţia Germană pentru Ajutor Tehnic (THW) a venit în ajutorul lui Johannis pentru rezolvarea problemei apei. Alt ajutor soseşte de la organizaţiile „Germandom” din Germania, de exemplu, FDGR şi Iohannis personal consiliază Fundaţia Hermann Niermann din Dusseldorf asupra „problemelor privind promovarea proiectelor culturale, academice si sociale”de asemenea în beneficiul minorităţii germanofone din România. Fundaţia Niermann a devenit de notorietate cu ani în urmă, în exercitarea influenţei ascunse asupra minorităţii germanofone din estul Belgiei - în cooperare cu grupuri etnocentriste de extremă dreapta. Oricine poate spune cu siguranţă că preşedintele fundaţiei „a fost la curent cu o conspiraţie” care a fost îndreptată împotriva Belgiei. La sfârşitul anului 2007, împreună cu ministrul german de interne, Wolfgang Schaeuble, Iohannis

a primit „Premiul de Merit pentru Înţelegerea Germano - Europeană”. Laudatio a fost rostită de fostul ministru de interne şi cetăţean de onoare al Sibiului, Otto Schily. Cancelarul german, Angela Merkel, este în board-ul de consilieri ai acestei foarte influente asociaţii. Ea însăşi a primit acelaşi premiu în anul 2005.” (cf. www.german-foreign-policy. com; http://www.german-foreign-policy.com/en/fulltext/56289?PHPSESSID= c0lmc1t791814m2a9c7ft0bbg7) Marius Albin MARINESCU

5

„Cum e turcul, şi pistolul” sau Sorin Ovidiu Vântu, slugile lui de la Realitatea TV şi îndobitocirea telespectatorilor Doar un individ diabolic şi cu tupeu nelimitat putea să sucească minţile oamenilor în aşa hal, încât să convingă o parte a românilor săşi rişte economiile de o viaţă la un dubios fond de investiţii. Asta a făcut escrocul Sorin Ovidiu Vântu, cu al său F.N.I..! Prin intoxicarea populaţiei cu reclame mincinoase, acesta a devenit suficient de convingător şi a reuşit să-i sărăcească pe naivi în folos propriu. Au profitat şi alţi „rechini”, susţinători ai uriaşei escrocherii, ticăloşi care şi-au clădit averea pe suferinţa celor înşelaţi. Păcăliţilor, le sună şi azi în urechi sloganul „Poţi să dormi liniştit, F.N.I. lucrează pentru tine”, al reclamei făţarnice difuzate non-stop şi ostentativ pe toate posturile de televiziune în urmă cu zece ani. O minciună, repetată la nesfârşit, are toate şansele de a fi percepută ca un adevăr axiomatic. Urmarea? Cei traşi pe sfoară şi-au pierdut somnul pentru multă vreme, iar F.N.I. i-a „lucrat” atât de bine că au rămas cu buzele umflate, după ce prin buzunare le-a suflat „vântu”. La fel se întâmplă şi acum, cu postul de televiziune „Realitatea TV”, proprietatea aceluiaşi personaj veros, Sorin Ovidiu Vântu. Acesta, în loc să se întoarcă în puşcăria care l-a mai găzduit în trecut tot pentru escrocherii, a devenit patron al unui trust mass-media prin care suceşte, în continuare, minţile românilor. După ce, în toamna anului trecut, postul de televiziune respectiv a dus o campanie furibundă împotriva lui Traian Băsescu, pentru a-l împiedica pe acesta să obţină un nou mandat de preşedinte al României, nici acum, după câştigarea alegerilor de către cel pus la stâlpul infamiei, trompetele clevetitoare ale (i)Realităţii nu se opresc din trâmbiţat. Iată, de exemplu, şase titluri luate de pe site-ul televiziunii în cauză, toate postate în aceeaşi zi (12 iunie 2010), doar ultimul fiind din ziua următoare (13 iunie), asta doar aşa, ca să menţină ciorba caldă: „Băsescu în ochii românilor: Lider puternic, dar mincinos, arogant şi corupt”, „Românii l-ar suspenda pe Băsescu”, „PDL, asociat cu hoţia şi corupţia, în opinia electoratului”, „Topul celor mai detestaţi politicieni români”, „Majoritatea românilor spune că a votat cu Mircea Geoană, la alegerile prezidenţiale, potrivit unui sondaj GSS” şi „Candidatul PSD, favorit pentru câştigarea alegerilor prezidenţiale”. Toate aceste articolaşe, cu titluri defăimătoare şi incitatoare, sunt urmarea unui sondaj efectuat de „GSS 2000” (Grupul de Studii Sociale) la comanda P.N.L. şi dat publicităţii în ziua respectivă. Deşi puteau să apară toate rezultatele acelui aşa-zis „sondaj” într-un singur material de presă, scribălăii mercenari au preferat să-l segmenteze în nu mai puţin decât şase articole separate (!!!), tocmai din dorinţa de a titra cu texte provocatoare şi manipulatoare. Acelaşi aşa-zis „sondaj” a fost dezbătut în emisiuni maraton de mereu aceiaşi moderatori şi invitaţi. (C)analiştii, deveniţi ulterior

„formatori de opinie”, au dezbătut la nesfârşit rezultatele sondajului, deşi concluzia, cu care trebuia să rămână în minte telespectatorul, era una singură: „acum ar fi trebuit să fie preşedinte Mircea Geoană”. Am citat de pe site-ul în cauză, din unul dintre cel şase articolaşe, luat la întâmplare, fiindcă ideea că românii nu-l mai vor pe Băsescu – şi nici partidul acestuia la guvernare – se regăseşte în absolut toate cele şase expuneri. Paradoxal este faptul că datorită celor două partide aflate în opoziţie, la comanda cărora se interpretează „aria calomniei” de aproape un an de zile, România a ajuns la decadenţa aceasta economică fără precedent. Pesediştii şi liberalii au provocat, prin corupţie şi incompetenţă, haosul economic în care ne aflăm acum, deoarece ei au condus ţara, din decembrie 1989 până în urmă cu doi ani. Campania aceasta de denigrare, începută cu aproape un an în urmă, nu a reuşit decât să plictisească şi să exaspereze un popor întreg. Pe mine, această mobilizare forţată a opiniei publice împotriva unui singur om, a început prin a mă intriga şi a sfârşit prin a mă enerva. De aceea, am simţit nevoia să-mi împărtăşesc, în scris, simţămintele, deşi nu sunt un mare admirator al lui Băsescu, ci, dimpotrivă. Cel puţin în cazul meu, efectul a fost invers decât cel scontat de iniţiatorii campaniei de discreditare, fiindcă a intervenit sentimentul de solidaritate cu cel aflat singur în faţa unei gloate de descreieraţi. Aceiaşi „experţi” în toate, indiferent că este vorba de politică, economie sau sociologie, apar mereu la postul lui Sorin Ovidiu Vântu. La fel se întâmplă cu cealaltă echipă de „specialişti” de la posturile de televiziune ale altui magnat de presă cu trecut dubios, ajuns miliardar şi senator după evenimentele din decembrie 1989, „profesorul” Dan Voiculescu. Aceşti „formatori de opinie”, unii şi aceiaşi, care au monopolizat pur şi simplu ecranele „tembelizoarelor”, recitând mereu la comandă, au ajuns, datorită autosugestiei, să fie convinşi că ceea ce debitează ei aparţine propriei gândiri şi reprezintă adevărul universal, iar ei sunt unicii mandatari desemnaţi să ni-l evidenţieze. Până şi denumirea acestei noi „profesii”, formator de opinie, relevă clar scopul manipulator. Eu, personal, nu am nevoie să-mi formeze alţii opinia! De aceea mi-a dat Dumnezeu raţiune, ca să o folosesc, aşa că nu simt nevoia să gândească alţii în locul meu. Dumneavoastră, cititorii acestor rânduri, preferaţi ca propria conştiinţă să fie substituită de gândirea altora? În mod sigur, nu! Singura soluţie de autoapărare pentru telespectatori, unicul mod de a-şi păstra propriul cuget curat, nealterat, iar propriile convingeri să nu fie „formate” de alţii: utilizarea telecomenzii pentru schimbarea canalului! Aurelian V. PRODAN

Anul XI, nr. 6 (144) • 16 pagini • 22 iunie 2010 ­­


6

Colimator

Ce nu a descoperit presa şi nici Agenţia Naţională de Integritate:

O altă incompatibilitate a primarului sibian În municipiul Sibiu, pe strada Livezii, la numărul 46, se află sediul tipografiei germane „Honterus”, Nu departe, pe aceeaşi stradă la numărul 55, găsim şi Clubul Economic German. Acest „club”, la fel de exclusivist ca şi organizaţia neonazistă F.D.G.R., este cel care hotărâse candidatura lui Klaus Iohannis la alegerile prezidenţiale din anul 2010. Decizia a fost luată la întâlnirea de la Biertan din vara anului 2007, când s-a prezentat şi sloganul de campanie electorală: „Pentru ca România să arate ca Sibiul!”. Iohannis a renunţat „pe ultima sută de metri”, atunci când emisarii preşedintelui în funcţie, Traian Băsescu, candidat şi el la aceleaşi alegeri, au fluturat, pe la nasul luat la purtare de primarul sibian, posibilitatea trimiterii în instanţă a dosarelor penale ale acestuia, aflate în standby pe la D.N.A şi alte parchete. Reacţia oamenilor preşedintelui nu a fost similară şi în cazul „proiectului Iohannis”, când acesta a devenit fantasticul premier al tuturor partidelor din România, mai puţin P.D.-L., care doreau înlocuirea lui Băsescu. Specialiştii în psihologia maselor, persoane pe care nu o să le vedeţi niciodată pe micile ecrane în „campionatul de dat cu părerea”, dar care au avut contribuţia decisivă la câştigarea alegerilor pentru palatul Cotroceni, au realizat că ceea ce era considerat de adversarii politici „asul din mânecă”, în realitate nu reprezenta decât un „doi în cărţi”. Ca urmare, i-au lăsat pe rivali să piară pe limba lor, la fel ca orice pasăre care „se respectă”, conform campaniilor aburitoare şi manipulatoare, ca „Noi vrem respect”de la „Realitatea TV” sau Crin Antonescu cu „România bunului-simţ”! Revenind la tipografia „Honterus”, iată cum se prezintă conducerea acestei firme pe propriul site: „Honterus este o societate româno-germană înfiinţată în 1991 de Honterus Druckerei Beteiligungs GmbH Germania (60%) şi Forumul Democrat al Germanilor din România (40%). Din octombrie 2009, societatea este integral în administrarea FDGR . Sprijinită iniţial tehnic şi consultativ pentru o perioadă de 3 ani de Ministerul Federal de Interne al Germaniei (n.r.: interesant de unde a venit „sprijinul”!), firma are în prezent un capital social de 600.000 Euro. Personalul angajat a urmat cursuri la centrul de pregătire al firmei Heidelberg şi la Asociaţia Tipografilor din landul Baden Württemberg. Scopul nostru declarat (n.r.: acesta este scopul „declarat”, dar oare care poate fi cel nedeclarat?) este de a ne impune pe piaţa naţională şi internaţională prin standardul calitativ oferit şi punctualitatea cu care ne onorăm termenele.” (http://www.honterus. ro/ro/index.php) După cum se poate observa, din octombrie 2009 „societatea este integral în administrarea FDGR”. Dar, pe de altă parte, FDGR îl are ca preşedinte pe Klaus Werner Iohannis, iar acesta neapărat trebuie să se regăsească în Consiliul de Administraţie al firmei „Honterus”! Calitatea sa de preşedinte al organizaţiei, care este administrator unic al firmei respective, îl obligă, automat, să fie membru în Consiliul de administraţie. Dacă într-adevăr există interes din parte organelor abilitate să întreprindă astfel de cercetări, atunci acestea nu au decât să verifice în actele tipografiei „Honterus”. Redacţiei noastre în mod sigur nu-i va fi pusă la dispoziţie documentaţia, deoarece publicaţia este condusă de Marius Albin Marinescu, cel declarat neoficial inamicul public numărul 1 al şefului minorităţii germane din România, acelaşi Klaus Iohannis. La tipografia „Honterus” se tipăresc, la preţuri exorbitante, toate materialele Primăriei Sibiu, ale Consiliului judeţean şi ale societăţilor anexe, deşi nu am auzit sau citit pe undeva despre licitaţii, conform impunerilor legale, organizate de instituţiile în cauză pentru servicii tipografice, unde să participe mai multe firme concurente, fiecare cu oferta sa, din care să fie aleasă cea mai avantajoasă, deoarece plăţile se fac din bani publici! Toate materialele difuzate cu ocazia evenimentului „Sibiu – Capitală culturală a Euro-

pei” din anul 2007au fost tipărite la „Honterus”. Nu a fost o problemă, cu Klaus Iohannis primar şi preşedintele acţionarului unic al tipografiei (F.D.G.R.) şi cu Helmut Mathes consilier local şi director executiv la „Honterus”. Tipografia germană are permanent de lucru, câştigă foarte bine şi nu-şi bate capul cu alergatul după clienţi. Banii cei mulţi vin de la statul român, chiar dacă-i dă primarul Klaus Iohannis, iar acesta nu se târguieşte şi plăteşte ca un paşă. Deoarece „are balta peşte”, tot la „Honterus” a fost plasat „în adormire”, ca angajat (coordonator editură) şi fostul consilier local, din parte F.D.G.R., Benjamin Jozsa, „germanul” cu nume unguresc. După cum vedeţi, puţinii saşi care au mai rămas în Sibiu sunt toţi consilieri, care pe la municipiu, care pe la judeţ. Fiindcă ştiau că nu au ei oameni câţi pot să voteze naivii sibieni, saşii au suplimentat listele de candidaţi şi cu unguri din familii mixte ma-

LA MULŢI ANI, MEIN FÜHRER, SIEG HEIL! Dacă în prezent utilizarea salutului nazist constituie o infracţiune penală în Germania şi Austria, pedepsită cu până la trei ani de închisoare, la noi sigur este permis, din moment ce Judecătoria Sibiu a dat curs cererii Forumului Democrat al Germanilor din România, legalizând oficial calitatea acestuia de succesor al grupului Etnic German din România, organizaţie nazistă din al Doilea Război Mondial. În fiecare an, pe data de 13 iunie, „poporul sibian” îl sărbătoreşte pe führerul local cu ocazia aniversării zilei sale de naştere. Klaus Werner Iohannis s-a născut în această zi, în anul de graţie 1959. Dacă unora numărul 13 le poartă ghinion, nu acelaşi lucru se poate spune despre primarul sibian, care la finalul anului trecut a fost la un pas de funcţia de prim-ministru, pe care – ciudat! – acesta o numea „job”, de parcă ar exista profesia de… premier! Foto: http://hultanul.blogspot.com

ghiaro-germane. Jozsa nu a mai putut candida la alegerile din anul 2008, deoarece are cazier, fiind condamnat penal în urma dezvăluirilor din revista noastră şi a plângerii depuse de victima atrocităţilor sale. Este vorba de ziarista timişoreancă Ramona Băluţescu, fostă concubină a consilierului cu porniri psihopate, bătută bestial de acesta în repetate rânduri. O astfel de încăierare s-a soldat cu ruperea unei mâini a ziaristei. A primit pentru loialitatea dovedită în Consiliul Local Sibiu o sinecură la „tipografia germană”, care prosperă pe bani publici românești. Aşa că, să tot trăieşti la firma „Honterus”! Trai neneacă, pe banii statului român, acest „fraier la permanenţă”! Statul face pe prostul doar în faţa marilor şmecherii, fiindcă, în rest, este foarte vigilent şi intransigent cu cetăţenii amărâţi pe care-i taxează necontenit fără milă. Dan FLORESCU

Anul XI, nr. 6 (144) • 16 pagini • 22 iunie 2010 ­­

Astfel, ziua de 13 iunie este un minunat prilej pentru pupincurista presă sibiană în a se întrece în osanale şi mesaje de felicitare, exact ca pe vremea „cârmaciului” Nicolae Ceauşescu. Singura diferenţă constă doar în anotimp, fiindcă atunci asistam la o „dragoste la zero grade”, evenimentul aniversar fiind în luna ianuarie, iar acum ne aflăm la începutul verii. Pe lângă felicitări, „cârmaciul” pe stil nou primeşte şi cadouri, aşa cum singur declara presei la aniversarea sa de cincizeci de ani. Unul dintre cei surprinşi cu un astfel de cadou în poarta Primăriei, anul trecut, de „aprigii” ziarişti locali a fost magnatul sibian Ilie Carabulea. Asta a fost în vară, pentru că la sfârşitul toamnei, acelaşi domn Carabulea a fost fotografiat de aceiaşi „aprigi” ziarişti, de braţ cu Gheorghe Aldea, alt om de afaceri important din oraş, care este şi preşedinte al Camerei de Comerţ, Industrie si Agricultură Sibiu, în

timp ce se deplasau veseli spre mitingul electoral al lui Traian Băsescu din Piaţa Mare. În mod sigur au şi votat cu acesta pentru funcţia de preşedinte, fiindcă cei doi sunt inteligenţi şi au instincte de „animale politice”, care simt momentul când se impune săritura dintr-o barcă în alta. Totuşi, cel mai frumos cadou de ziua sa a fost primit de Klaus Iohannis în 13 iunie 2002, când premierul de atunci al Guvernului şi preşedinte al Partidului Social Democrat, Adrian Năstase, a semnat un Protocol cu primarul Sibiului, dar în calitatea acestuia de preşedinte al Forumului Democrat al Germanilor din România (F.D.G.R.). Prin acel document secret, care nu a fost dat spre publicare presei, Guvernul se obliga să retrocedeze comunităţii germane din România toate „imobilele confiscate de comunişti”. În realitate, comuniştii nu confiscaseră nimic, prin propriile lor legi, de la etnicii germani, ci doar au aplicat Decretul - Lege nr. 485 din 7 octombrie 1944, semnat de regele Mihai al României, prin care era desfiinţată – la cererea expresă a Puterilor Aliate! – organizaţia nazistă intitulată Grupul Etnic German din România. Protocolul semnat în 13 iunie 2002, de ziua lui Iohannis, a survenit ca urmare a altei înţelegeri secrete, la nivel mai înalt, prin care Germania impunea României două condiţii pentru acceptarea acesteia în Uniunea Europeană. Concret, era vorba despre returnarea către etnicii germani a tuturor proprietăţilor pierdute de aceştia, indiferent de condiţiile în care aceştia au fost deposedaţi de imobilele sau terenurile imobile respective şi cedarea Petromului, împreună cu Banca Comercială Română, către austrieci, în condiţii total dezavantajoase pentru ţara noastră, mai ales că s-au vândut la preţ de dumping până şi zăcămintele petroliere din subsolul României! Ziua de 13 iunie sau următoarea, fiindcă anul acesta a picat într-o duminică, este întotdeauna un prilej de sărbătoare în primăria condusă despotic de către sărbătorit. „Armata” acestuia, formată din funcţionari disciplinaţi şi îmbrăcaţi în ţinută de sărbătoare seamănă cu turma de la defilările comuniste din 1 Mai şi 23 August, doar că atunci era o obligaţie impusă de partid, iar acum este un „voluntariat” determinat nu democraţie, ci de o umilitoare obedienţă. Aceşti lachei din aparatul administrativ, pe care primarul a avut grijă să-l supradimensioneze cu oamenii săi credincioşi şi neamurile acestora, sunt agenţii electorali permanenţi ai lui Iohannis. Ei, împreună cu rubedeniile lor, sunt cei care-i asigură primarului victoria în alegeri, în condiţiile în care prezenţa sibienilor la vot este printre cele mai scăzute din ţară. Loialitatea aceasta este ilustrarea vie a proverbului: „Cine se aseamănă, se adună”, deoarece idolul slujbaşilor din aparatul administrativ şi societăţile comerciale anexate acestuia este cel care închide ochii şi le tolerează actele de corupţie şi marile sau micile pungăşii, în fond el fiind un adevărat model pentru subalterni, în calitatea sa de „capo di tutti capi”. Mai mult, primarul îi recompensează permanent cu măriri salariale şi prime. La fel procedează şi Martin Bottesch, preşedintele Consiliului Judeţean, care plăteşte chiar studiile subalternilor (masterate) din bani publici. Probabil că aceasta este strategia pe care cei doi o aprofundează la Forumul Democrat al Germanilor din România: cum pot fi cumpăraţi românii prin sinecuri! Dar, şi când va ceda o piesă din construcţia şubredă a necinstei şi hoţiei, atunci se va prăbuşi toată şandramaua corupţiei sibiene, conform „principiului dominoului”. În acel moment o să ne alăturăm şi noi corului adulatorilor, însă cu o urare specială: La mulţi ani… de puşcărie! Deocamdată, în semn de „aleasă preţuire”, nu putem decât să-i dedicăm aproape jumătate din spaţiul tipografic al acestei ediţii. Marius Albin MARINESCU Sibiu, 13 iunie 2010


Corupţie

7

Răspunsul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (D.N.A.) referitor la Klaus Iohannis şi alţii

PRIMARUL SIBIULUI NU A SCĂPAT DE CERCETAREA PENALĂ În sfârşit, după trei adrese depuse de către revista noastră la sediul central al D.N.A.-ului, aceştia au binevoit să ne răspundă. Răspunsul la solicitările noastre este semnat de chiar „celebrul” procuror, şef de secţie, Doru Ţuluş, cel acuzat , nu doar de noi, că ocroteşte infractorii cu ştaif prin tergiversarea cercetării dosarelor acestora, până la salvatoarea prescriere. Probabil că domnul procuror a găsit de cuviinţă să răspundă, după zece luni de la prima adresă!, fiind motivat de un pasaj al ultimei cereri a noastre. Cităm: „Nu aţi binevoit să ne răspundeţi la cele două solicitări anterioare, deşi conform Legii 544/2001, privind liberul acces la informaţiile de interes public, aveaţi obligaţia să ne comunicaţi chiar şi refuzul, cu motivarea de rigoare! Dacă nici acum nu ne răspundeţi, dat fiind faptul că această este deja a treia solicitare pe care v-o adresăm cu acelaşi scop, o să vă acţionăm în instanţă, conform articolului 22, pct. 1, din Legea 544/2001.” Dosarul penal nr. 270/P/2006, la care face referire domnul Ţuluş, în răspunsul său, a sosit la D.N.A. de la Parchetul General, Secţia D.I.I.I.C.O.T., fiind de fapt dosarul nr. 42/P/2006 de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, solicitat la Bucureşti datorită valorii foarte mari a fraudei. Este vorba de imobile în valoare cumulată de câteva zeci de milioane de euro, furate de la statul român! Acest dosar, în care s-au făcut cercetări din anul 2006, s-a prăfuit prin sertarele secţiei conduse de procurorul Doru Ţuluş timp de trei ani (!!!) pentru ca apoi să fie retrimis recent în 1 octombrie 2009 tot la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia (!) prin declinarea competenţei D.N.A…. Inadmisibil, procurorilor le-au trebuit trei ani de zile ca să-şi dea seama dacă un dosar este sau nu de competenţa lor!!! Şi, la fel de inadmisibil, un dosar care este solicitat de la un parchet din teritoriu, invocându-se lipsa de competenţă a acestuia, în final este retrimis tot acolo, ca şi cum, după trei ani, parchetul din teritoriu a devenit pe neaşteptate compatibil. Sau poate că a devenit compatibil, deoarece D.N.A. „a avut grijă” să-i scoată pe învinuiţii principali (capii mafiei caselor din Sibiu) de sub urmărire penală în cazul infracţiunilor prevăzute şi pedepsite de articolele 248, 246 şi 248 indice 1 din Codul penal. Aceste articole se referă la abuzul în serviciu contra intereselor publice şi contra intereselor persoanelor, iar 248 indice 1 reprezintă forma calificată (agravantă) a abuzului în serviciu, faptele pedepsinduse cu închisoare de la 5 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi. Cei pe care i-am numit capii mafiei caselor din Sibiu sunt funcţionari publici şi deţineau, atunci când au fost săvârşite faptele care au păgubit statul român

de valori uriaşe, următoarele funcţii: Iohannis Klaus Werner – primar al municipiului Sibiu, Nicola Iordan – secretar al Primăriei municipiului Sibiu şi Nistor Dorin – şeful Serviciului Juridic din cadrul Primăriei Sibiu. Corupţia neîndoielnică, în care se scaldă administraţia locală din Sibiu, devine

şi mai evidentă atunci când „locotenenţii” lui Iohannis, Nicola Iordan şi Nistor Dorin, deşi aflaţi sub urmărire penală, sunt promovaţi de şeful lor, acelaşi Klaus Iohannis, „il capo di tutti capi”! Astfel, Nistor este ridicat în funcţie, devenind secretar al Primăriei Sibiu, în locul lui Iordan, iar acesta se mută la Consiliul Judeţean devenind

secretarul judeţului (!!!), funcţie inexistentă până atunci şi înfiinţată special pentru protejatul lui Iohannis. Pentru cei care încă nu ştiu, primarul Sibiului nu conduce doar municipiul, ci şi judeţul, preşedintele Consiliului Judeţean, Martin Bottesch, fiind un personaj şters, etnic german şi simplă marione-

tă la discreţia lui Iohannis, acesta din urmă fiind şi preşedinte al F.D.G.R.-ului (Forumul Democrat al Germanilor din România) din care face parte şi Bottesch ca membru al comunităţii germane din România. Deoarece procurorul şef Ţuluş scrie foarte clar, negru pe alb, despre „SCOATEREA DE SUB URMĂRIRE PENALĂ

A ÎNVINUITULUI IOHANNIS KLAUS WERNER”, nu observaţi, stimaţi cititori, că presa avidă de senzaţional nu a scris niciodată că primarul Sibiului se afla sub urmărire penală? Reporterii de televiziune, care stăteau din zori până în noapte la poarta D.N.A.-ului, de pe strada Ştirbei Vodă din Bucureşti, ca să ne arate imagini cu primarii Sechelariu, Mazăre, Gutău şi alţii chemaţi la audieri nu numai că nu l-au surprins pe primarul sibian chemat să dea cu subsemnatul, dar nici măcar nu l-au pomenit vreodată ca fiind cercetat de către D.N.A., revista noastră fiind singura care a scris despre acest adevăr. Cu toate că există „sifoane” în structura D,N.A., care au grijă să informeze presa pe căi subterane despre persoanele cercetate, „transpirând” nu doar informaţii, ci chiar şi documente sau înregistrări ale convorbirilor telefonice, care sunt strict secrete în stadiul de cercetare, iată că, „surprinzător”, în cazul Klaus Iohannis mass-media nu a primit nici o informaţie din interior. Care este explicaţia? Simplu, scurgerile de informaţii au loc atunci când persoana vizată trebuie să fie executată la comandă politică şi discreditată, chiar dacă ulterior se dovedeşte nevinovăţia anchetatului. Nu mai contează, răul a fost făcut, iar persoana în cauză este definitiv compromisă, fie doar şi pentru simplul fapt că s-au difuzat zeci de imagini cu intrarea sau ieşirea respectivului pe uşa D.N.A.-ului. În cazul primarului sibian nu s-a întâmplat aşa ceva, fiindcă el a fost aliat permanent cu cei aflaţi la putere, fie că vorbim de Adrian Năstase sau Călin Popescu-Tăriceanu. Klaus Iohannis, în loc să fie cercetat de Parchet pentru toate ticăloşiile comise – şi nu sunt puţine! – a fost efectiv ocrotit de către această instituţie şi protejat în faţa presei! Chiar dacă tripleta Iohannis – Nicola – Nistor a fost scoasă de sub urmărire penală în privinţa infracţiunilor la care ne-am referit anterior, conform celor comunicate de domnul procuror şef Doru Ţuluş, dosarul a fost remis Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, cei trei fiind, în continuare, cercetaţi penal pentru

următoarele: Iohannis Klaus Werner – infracţiunile prevăzute de articolele 249, alin. 2, pct. 1, Cod penal (neglijenţă în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 10 ani) şi art. 9 lit. b din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale (omisiunea, în tot sau în parte, a evidenţierii, în actele contabile ori în alte documente legale, a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate, faptele se pedepsesc cu închisoare de la 2 ani la 8 ani şi interzicerea unor drepturi); Nicola Iordan – infracţiunile prevăzute de articolele 249, alin. 2, pct. 1, Cod penal (încadrarea şi pedeapsa au fost prezentate mai sus); Nistor Dorin – infracţiunile prevăzute de art. 264, Cod penal (favorizarea infractorului, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 7 ani). Pe lângă cei trei funcţionari publici, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, cercetează în acelaşi dosar şi următoarele persoane: Braune Stephan Max Johannes (om de afaceri şi vicepreşedinte P.D.-L. Sibiu), Bucşa Radu Gabriel (notar public), Suciu Dorin (avocat), Tuluc Gheorghe (fost viceprimar al Sibiului în mandatul 2000 – 2004), Giura Mircea, Ţanea Maria şi Irimie Cornelia (funcţionari publici în Primăria Sibiu la vremea comiterii faptelor). Faptul că Direcţia Naţională Anticorupţie (D.N.A.) nu a comunicat reclamantului Marinescu Marius Albin – semnatar al unei plângeri penale ajunsă la D.N.A. (dosarul 5/P/2007, pomenit în răspuns), dar şi autor al acestui articol – soluţia din dosarul respectiv privind scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului Klaus Werner Iohannis şi a celorlalţi pentru infracţiunile de abuz în serviciu contra intereselor publice şi contra intereselor persoanelor în formă calificată, reclamantul fiind lipsit astfel de posibilitatea atacării acestei soluţii în termen legal, constituie o abatere de la procedura legală şi un abuz al procurorului şef de secţie, Doru Florin Ţuluş. Marius Albin MARINESCU

Anul XI, nr. 6 (144) • 16 pagini • 22 iunie 2010 ­­


8

Suntem cu ochii pe voi!

Clanului Presecan i-a mai crescut un bloc între case! (II) „Fraţii” Presecan s-au specializat în pocirea arhitectonică a Sibiului Încadrarea cuvântului „fraţii” între ghilimele este urmare a faptului că atunci când se discută despre clanul Presecan, nu-i musai ca vreunul dintre membri să aibă acest nume în acte, pentru ca apartenenţa la această comunitate, formată din oameni legaţi între ei prin relaţii de rudenie şi religie, să fie vizibilă la prima vedere. Aceştia sunt „fraţi” fiindcă acesta este apelativul pe care-l folosesc între ei, toţi fiind credincioşi baptişti. Nu este nimic rău în credinţa acestora, deoarece fiecare este liber să-şi aleagă cultul religios şi biserica pe care să o frecventeze, mai ales că aceste culte religioase s-au înmulţit ca ciupercile după anul 1990 şi „oferta” spirituală este multiplă, deşi Dumnezeu este unul singur! Dimpotrivă, aceşti credincioşi sunt de admirat pentru că există o solidaritate de invidiat între ei, ceea ce nu se poate spune, de exemplu, despre ortodocşi. Întrebarea care se impune însă este următoarea: dacă întreg clanul Presecan este aşa de evlavios, atunci de ce se comportă ca nişte oameni fără Dumnezeu? Dacă Dumnezeu l-a creat pe om „după chipul şi asemănarea sa”, nu acelaşi lucru putem să-l spunem despre „creaţiile” arhitectonice ale clanului Presecan. Acestea, pe lângă faptul că sluţesc arhitectural oraşul nostru, sunt construite în condiţii crase de ilegalitate. Nu cunoaştem numărul exact al construcţiilor edificate de membrii clanului Presecan, dar vă prezentăm, în fotografiile alăturate câteva dintre anomaliile arhitecturale ridicate de aceştia pe străzile: Anul 1907, Aleea Călăraşilor, Victor Hugo şi Arcului. Este vorba despre blocuri înghesuite între case sau case îndesate între blocuri, care produc disconfort

2005/12.09.2007. Toate acestea sunt certificate de urbanism, dar la Autorizaţii de construire nu apar nici jumătate din ele! Deunăzi citeam pe un blog că există o „Asociaţie pentru înfrumuseţarea Sibiului”. Ce-or face ăştia concret habar nu avem, probabil că adună chiştoacele de ţigări de pe jos, dar mult mai potrivită şi în ton cu cerinţele stringente ale oraşului ar fi fost

„Clanul Presecan”: bloc între case pe strada Arcului.

„şmecherii” oraşului obţin aprobările şi avizele necesare pentru o construcţie, în timp ce oamenii obişnuiţi sunt plimbaţi luni de zile de la un birou la altul pentru aceleaşi documente şi formalităţi birocratice. Vă spun asta din proprie experienţă! Care sunt stimulentele care fac, doar pentru unii, ca treaba „să meargă ceas”, conform sloganului iohannisian? Păi, să-i întrebaţi pe soţii Pînzar, fiindcă ei sunt cei mai în măsură să răspundă la întrebarea aceasta. Revenind la explicaţiile mirobolante ale doamnei Maria Pînzar, noi credem că dânsa, în nemărginita sa înţelepciune – aducătoare de mari venituri! – a inventat un nou Regulament al construcţiilor civile. Doar aşa se poate explica „legalitatea” pe care doamna referent o vede atunci când se construieşte un imobil la doar 30 – 40 de centimetri distanţă de vecin, iar casa „unifamilială”, compusă din parter, etaj şi mansardă (P+E+M), devine brusc ditamai blocul cu şase apartamente spaţioase! Aceste aspecte au fost constatate şi de organele de control. Astfel, agentul constatator Toda Ioan, din ca-

Elena, Primăria recurge la o metodă „originală”. După prima Autorizaţie de construire cu nr. 227 din 3.03.2008, se eliberează o nouă Autorizaţie de construire (nr. 513 din 8.05.2008) în care se scrie, negru pe alb cu majuscule şi apăsat, următoarele: „EXECUTAREA LUCRĂRILOR DE CONSTRUIRE pentru INTRAREA ÎN LEGALITATE CONFORM PROCES VERBAL DE CONSTATARE A CONTRAVENŢIE NR. 17 DIN 26/03/2008; MODIFICĂRI LA CONSTRUCŢIA EDIFICATĂ CU AUTORIZAŢIA DE CONSTRUIRE NR. 227/3/03/2008 CASĂ DE LOCUIT P+E+M.” Am păstrat întocmai aspectul grafic al autorizaţiei, scrise cu majuscule şi bold în mare parte, aşa cum se poate observa în facsimil 1. Până şi apariţia acestei noi Autorizaţii de construire, care conţine sintagma confuză cu „intrarea în legalitate”, este o dovadă indubitabilă a încălcării legii de către funcţionarii Primăriei Sibiu în scopul favorizării familiei Stînea. Prin această formulare vagă, beneficiarii construcţiei ilegale au fost încurajaţi să-şi continue abuzurile, deoarece nici ultima Autorizare nu a impus concret

Facsimil 1 o „Asociaţie pentru apărarea aspectului oraşului”! „Monştrii arhitecturali” au apărut datorită sprijinului acordat de funcţionarii Primăriei Sibiu „Nu o să reuşiţi să câştigaţi niciodată, nu o să reuşiţi să desfiinţaţi această autorizaţie de construcţie, oriunde o să mergeţi şi orice intenţionaţi să faceţi!” Vorbele acestea „optimiste şi mobilizatoare” aparţin viceprimarului sibian, liberal în timpul liber, Virgil Popa şi au fost adresate soţilor Gabriela şi Maricel Miriuţă, domiciliaţi în mun. Sibiu, str. Teilor. Nr. 7A, familie „binecuvântată”

„Clanul Presecan”: bloc între case pe strada Victor Hugo. Aici urmeză să funcţioneze noul sediu al postului Antena 1 Sibiu. vecinilor şi repulsie privitorilor, indiferent că sunt localnici sau turişti. Ca să vedeţi cât de mari constructori au devenit cei din „clanul Presecan”, enumerăm doar Certificatele de urbanism emise pentru aceştia în decursul unui singur an (2007):309/16.02.2007; 503/01.03.2007; 1309/06.06.2007; 1310/05.06.2007; 1395/14.06.2007 şi

lor, au început să sesizeze instituţiile statului pentru încălcarea unor norme elementare din domeniul construcţiilor urbane. Cine credeţi că le dădea „flit” reclamanţilor, îndemnându-i să se adreseze instanţelor de judecată? Nimeni alta decât vestita doamnă Maria Pînzar, referent la Serviciul de autorizare în construcţii din Primăria Sibiu, cea pe care revista noastră a scos-o

de unul dintre „fraţii” clanului Presecan, pe nume Gheorghe Stînea, cu o construcţie hidoasă, construită la doar câţiva centimetri de proprietatea lor. Acesta a început săpăturile pentru fundaţia blocului dintre case în data de 01.03.2008. Vecinii, familia Miriuţă, alarmaţi de distanţa foarte mică dintre lucrările de excavare şi proprietatea

din anonimat, alături de chivernisitul său soţ, prin articolul „Familia Pînzar, din Primăria Sibiu, a ţesut o vastă reţea imobiliară” apărut în numărul 3 din „Justiţiarul sibian” (martie, anul acesta). Penibilă îndrumarea doamnei Maria Pînzar, mai ales că toate necazurile au provenit de la autorizaţia de construire eliberată cu nonşalanţă chiar de serviciul în cadrul căruia activează respectiva funcţionară! Probabil că şi ea „a mâncat o pâine” de la Vasile Presecan, şeful clanului cu acelaşi nume şi brutarul-şef al Sibiului. Cine ştie câte alte „pâini” a mai mâncat şi de la câţi alţi „buni samariteni”, împreună cu soţul, alt emitent de avize, în calitatea sa de consilier la compartimentul Serviciu Patrimoniu din primărie, de au ajuns putrezi de bogaţi! Uite o explicaţie plauzibilă, logică şi pertinentă pentru averea enormă adunată de cei doi angajaţi ai Primăriei Sibiu, soţii Pînzar, „bieţi bugetari” care se plâng de tăierea lefurilor, deşi „tătucul” lor, primarul Klaus Iohannis, tocmai le-a mărit retribuţiile ca să nu cumva să fie afectaţi, „sărăcuţii de ei”, de hotărârea Guvernului prin care se reduc cu 25 % salariile bugetarilor. Este cazul şi timpul ca organele de cercetare penală să se autosesizeze şi să cerceteze prin ce mijloace au reuşit soţii Pînzar să acumuleze o avuţie impresionantă din doar două salarii de bugetari, mai ales că, în mod sigur!, niciunul dintre ei nu este descendentul familiei Rockefeller din Statele Unite. Iată ce spune „amabila” madam Pînzar în adresa nr. 105340/01.04.2008: „Această autorizaţie a fost eliberată în condiţii legale pe baza documentelor şi avizelor, acordurilor existente la dosar nr. 97096 din 13.03.2008…” Ca fapt divers, reamintim că lucrările începuseră în data de 01.03.2008, când nu exista vreo aprobare pentru demararea lor! Stupefiantă este viteza cu care

Anul XI, nr. 6 (144) • 16 pagini • 22 iunie 2010 ­­

drul Primăriei Sibiu, a întocmit procesul verbal de constatare şi sancţionare a amenzilor nr. 17/26.03.2008, semnat şi de ing. Popa Virgil, în calitatea sa de viceprimar. Calitate în care-i „încuraja” pe vecinii afectaţi de construcţie că-şi fac iluzii dacă nutresc speranţa că vor desfiinţa vreodată autorizaţia de construire, aşa cum am arătat anterior. Şi Inspectoratul de Stat în Construcţii sesizează, prin adresa 17A6/03.04.2008, „nerespectarea distanţei faţă de limita de proprietate”. Dar, „câinii latră, iar caravana merge mai departe”… Construcţiile inestetice ale „fraţilor” în credinţă şi ilegalităţi sunt ocrotite! Pe când vor fi declarate monumente istorice? Ca să inducă un aer de legalitate construcţiei abuzive ridicate de Stînea Gheorghe şi soţia acestuia, Stînea

respectarea normelor legale! Şi Certificatul de urbanism nr. 90, eliberat în data de 16.01.2008, a fost neglijat, deoarece procentul de ocupare al terenului (POT) de 40 % nu a fost respectat, în realitate clădirea fiind construită pe o suprafaţă care depăşeşte 50 % din suprafaţa totală a proprietăţii soţilor Stînea. Nu este respectată nici distanţa faţă de vecinul din stânga conform codului civil. Şirul ilegalităţilor continuă cu nerespectare înălţimii medii a construcţiilor din vecinătate, nesolicitarea acordului vecinilor şi nerespectarea servituţii de vedere şi a distanţei legale de 1,90 m. faţă de vecini (Art. 612 din Codul civil). Concret, Art. 612 din Codul civil prevede că nimeni nu poate avea vedere sau ferestre spre vedere, nici balcoane sau alte asemenea, asupra proprietăţii îngrădite sau neîngrădite a vecinului sau, fără respectarea distanţei legale,


Abuzuri respectiv de 1,90 m. Toate grupurile sanitare ale celor 6 apartamente ale „locuinţei unifamiliale” sunt amplasate spre proprietatea familiei Miriuţă, la acea distanţă incredibilă de doar 30 de centimetri, inclusiv gurile de aerisire de la centralele termice. Astfel aceş-

atunci când eşti obligat să stai ziua, în amiaza mare, cu luminile aprinse şi să respiri noxele evacuate de vecinii cu care te-ai „pricopsit”. În schimb, anormal se comportă cei răspunzători pentru toate aberaţiile arhitectonice construite de clanul Presecan peste

„Clanul Presecan”: casă între blocuri pe Aleea Călăreţilor. La parter funcţionează un magazin „Trans Agape”, iar sus locuieşte un „frate” Presecan.

tia sunt obligaţi să audă scremetele şi pârţurile vecinilor şi să inhaleze noxele de la gazele arse de centralele termice. A fost omis intenţionat şi avizul pompierilor, deşi amplasamentul conductelor de gaz reprezintă un real pericol pentru vecini, fiind proiectate la limita proprietăţii familiei Miriuţă, dar fără a

tot în municipiul Sibiu. Să nu uităm că tartorul comunităţii formată din persoane legate prin relații de rubedenie și religie este însuşi Vasile Presecan, director general al companiei „Trans Agape” şi patron al postului de televiziune Antena 1 Sibiu, care „trudeşte din greu” la construirea unei imagini

Iată cine iniţiază urbanismul în Sibiu! Printre „iniţiatori”, toţi din „clanul Presecan”, se află şi soţii Stînea Georghe şi Elena, cei care au construit jalnicul bloc de pe strada Teilor. avea acordul acesteia. Datorită indolenţei şi a indiferenţei faţă de legi, caracteristică liotei de bugetari frecători de mentă şi adul-

imaculate şi de salvator providenţial al naţiunii române pentru celălalt tartor al corupţiei, Klaus Iohannis, primar al Sibiului, care se visează, în continuare

Curată cascadorie pentru muncitorii care şi-au riscat viaţa la construcţia ridicată de familia Stînea pe strada Teilor.

mecători de şpăgi din Primăria Sibiu, familia lui Maricel Miriuţă au ajuns în situaţia de a rămâne fără aer şi lumină, ambele stopate de înălţimea clădirii hidoasă înălţată în imediata apropiere a lor, la doar 20 – 30 de centimetri. Normal să te simţi frustrat şi oropsit,

premier sau – de ce nu? – preşedinte al României. Atunci, mai are rost să ne întrebăm de ce se perpetuează ilegalităţile clanului Presecan şi de ce clădirile inestetice ale acestuia sunt tolerate de slujbaşii primăriei? Dan FLORESCU

9

Un fost angajat denunţă abuzurile din cadrul firmei „Atlassib” Mă numesc Necşoiu Lucian, cu domiciliul în municipiul Constanţa, fost angajat al S.C. „Atlassib” S.R.L. şi vreau să va aduc la cunoştinţă multiplele abuzuri îndreptate asuprea mea, dar şi asupra celorlalţi colegi, atât pe perioada în care am fost angajat, dar şi după aceea. Au fost mai multe abuzuri pe timpul cât eram salariat dar totul a culminat în primăvară anului 2009, când în trei curse am fost oprit la Padova. Unul din şoferi conducea două programe, practic toată noaptea, pentru că era dispoziţie ca

unul din şoferi să fie reţinut la Padova. Aici, după ce ajungeai la sediu, dormeai 2-3 ore, iar pe urmă erai scos afară din dormitor, se încuia uşa şi erai pus toată ziua ba să mături curtea sau orice altceva, numai să te odihneşti nu erai lăsat. De două ori am fost trimis la vila şefei din Italia, Ilie Ştefania, pentru a efectuă diferite munci, dar am refuzat de fiecare data acest lucru. A treia oară am ajuns la Padova în jurul orei 04:30 dimineaţa, după ce condusesem nouă ore în acea noaptea. Am stat ghemuit pe un scaun până pe la ora 8 dimineaţa, când am fost anunţat să rămân toată ziua la agenţie să sigilez colete. Am refuzat din nou, spunând că nu am beneficiat de timpul de odihnă necesar după ce am condus toată noaptea. După câteva zile am primit decizia de suspendare din funcţie… pe timpul cercetărilor. Am dat o declaraţie în care am specificat faptul că nu am fost lăsat să mă odihnesc. Cu toate acestea, în data de 30.06.2009, primesc decizia nr 632482 prin care sunt sancţionat cu reducerea salariului de bază cu 10 % pe 3 luni,respectiv iunie, iulie şi august. După numai o luna am fost pus într-o situaţie de acelaşi similară. În seară zilei de 24.07.2009, în jurul orei 23:30 am ajuns la Bucureşti, venind din Germania, după care, la oră 02:30 am plecat imediat în cursă la Torino, unde am ajuns în data de 26.07.09, în jurul orei 15:00. După ce am efectuat cu colegul meu activităţile de întreţinere a autocarului, am luat bagajul şi m-am îndreptat către dormitor cu intenţia de a face un duş şi să mănânc, fiind deja de 5 zile pe drum. Am fost oprit de către femeia de serviciu, aceasta spunândumi că spaţiul de odihnă este încuiat şi nu am voie intru mai devreme de ora 20. Ţin să precizez că plecarea în cursă pe care trebuia să o efectuăm a doua zi, de dimineaţă, era la ora 3 ! Din nou, eram pus în situaţia de a nu mă putea odihni suficient, la sosirea din cursă, pe lângă faptul că nu beneficiam de pauza legală dintre curse. Datorită acestor situaţii repetate, am hotărât să protestez şi am decis să refuz plecarea în cursă. A doua zi am fost sunat de către patronul Ilie Carabulea şi după ce i-am explicat motivele refuzului de a pleca în cursă, m-a anunţat că sunt concediat şi să părăsesc sediul firmei din Torino. Am refu-

zat acest lucru, cerând să văd hotărârea în scris, dat fiind că o comunicare verbală nu poate fi luată în considerare,după care am fost dat cu forţă afară din sediu de către colegii puşi de către directoarea pe Italia, Ilie Ştefania, aceea pentru care refuzasem să fac muncă de salahor pe proprietatea sa. După ce am încercat, fără succes, să obţin ajutorul consulatului român din Torino, deoarece eram într-o ţara străină şi fără posibilitatea de a mă întoarce în ţara, având la momentul respectiv doar suma de 30 de euro, am plecat la Padova. Acolo am solicitat sprijinul presei locale,în acest sens discutând cu un reporter al publicaţiei locale „Il mattino di Padova”, care a şi publicat a doua zi articolul intitulat „Licenziato al telefono”. Imediat după discuţia cu ziaristul italian, am plecat la sediul firmei din Padova, unde am cerut să mi se permită reîntoarcerea în ţara, dar am fost refuzat categoric şi mi s-a ceru să părăsesc sediul firmei „Atlassib”, deşi eram încă angajatul lor. în cele din urmă mi s-a permis, totuşi să mă urc într-un autocar pentru înapoierea în România. După câteva zile primesc iar o decizie de suspendare, iar declaraţii şi o nouă decizie de sancţionare (nr 644401 din 27.08.2009), cu reducerea salariului de bază cu 10 % pe luna august. Menţionez că, în data de 26.08.2009, ca urmare a unui grav accident de circulaţie petrecut la Deva, în care era implicat un autocar al firmei „Atlassib”am intervenit telefonic într-o emisiune de la postul de televiziune „Realitatea”pentru a atrage atenţia publicului, dar în special

a autorităţilor competente, asupra gravelor încălcări ale dispoziţiilor legale privind normele legale de conducere şi odihnă, care au ca efect accidente rutiere cu consecinţe tragice, fiind în joc vieţi omeneşti. La sfârşitul lunii septembrie, fiind în concediu medical, am solicitat acordarea concediului de odihnă pentru anul 2009, fiind dreptul meu legal şi ca să nu mai prelungesc acel concediu medical, sănătatea mea nefiind restabilită complet. Mai târziu am aflat că nu mi s-a aprobat cererea şi am fost pontat nemotivat, dat fără să fiu înştiinţat. În lunile iulie şi octombrie ale anului trecut am sesizat Inspectoratul Teritorial de Muncă despre aceste abuzuri, însă nu s-a luat nicio măsură. Luna trecută, după ce au trecut 6 luni de la plecarea din firmă am făcut cerere de restituire a garanţiei, în cuantum de 1700 euro, conform contractului încheiat. Am trimis două cereri prin fax, dar singurul răspuns pe care l-am primit a fost acela că nu a mai ieşit nimic de la mapa patronului. Săptămâna trecută

m-am deplasat la sediul firmei pentru a depune personal cererea de restituire a garanţiei, însă nu am fost lăsat înăuntru de către şeful pazei. M-a asigurat că cererea mea va ajunge la secretariat. Cu toată solicitarea mea insistentă de a primi un număr de înregistrare am fost refuzat categoric, dar mi s-a promis că voi fi sunat a doua zi şi am să primesc un răspuns la cererea mea. Bineînţeles că nu am mai fost sunat, aşa că m-am deplasat din nou la sediul firmei, unde mi s-a spus că s-au analizat problemele importante şi că eu nu sunt una dintre ele. Am ajuns la convingerea, după felul în care am fost tratat până acum, că nu am să primesc niciodată, pe cale amiabilă nici garanţia pe care am achitat-o la angajare şi nici drepturile salariale ce mi se cuveneau la data lichidării. Este vorba de 16 zile de concediu de odihnă pentru anul 2008, concediul de odihnă pe 2009 şi concediul medical din luna septembrie 2009! Situaţia mea nu este singulară. Un fost coleg a fost sancţionat de trei ori într-o singură lună, cumulând astfel reduceri salariale de peste 50 %. Ori, din câte cunosc eu, o astfel de măsură reprezintă un abuz şi o încălcare flagrantă a Codului muncii. Deţin acte privind şi alte abuzuri, care confirmă veridicitatea celor afirmate de mine. Sunt într-o situaţie disperată,fără loc de muncă,cu părinţi fără venituri, iar acei bani munciţi înseamnă totul pentru noi. Sunt hotărât să vin la Sibiu pentru a protestă prin greva foamei, fiindcă, oricum, la asta sunt condamnat! Constanţa, 31.05.2010 Lucian NECŞOIU Nota redacţiei: Într-adevăr, domnul Lucian Necşoiu a sosit în Sibiu pe data de 1.06.2010 şi a intrat în greva foamei în după-masa aceleiaşi zile, în faţa autogării „Atlassib”. Spre seară a fost agresat verbal şi fizic, prin îmbrânceli, de câteva persoane ieşite din autogară. Acestea s-au retras după ce i-au distrus panoul care conţinea câteva fotomontaje cu articole de presă şi documente emise de către firma la care a fost angajat. Apelând la numărul de urgenţă, domnul Necşoiu a avut surpriza să constate, la sosirea unui echipaj de poliţie, că tot dumnealui este considerat vinovat, fiindcă nu deţinea autorizaţie din partea Primăriei Sibiu pentru… greva foamei. Alo, domnilor poliţişti, autorizaţii de felul celor invocate de dumneavoastră sunt necesare doar la mitinguri, la demonstraţii care presupun participare mai multor persoane, care ar putea degenera în violenţe stradale! Greva foamei nu necesită autorizarea organelor locale, ci eventual înştiinţarea unei unităţi medicale, care are obligaţia de a verifica periodic starea sănătăţii grevistului şi să intervină, în caz de urgenţă, pentru salvarea vieţii acestuia. Domnul Necşoiu s-a deplasat, de bunăvoie, la sediul poliţiei, unde a dat o declaraţie în legătură cu motivul grevei şi incidentul în urma căruia a apelat numărul de urgenţă. A doua zi a continuat greva foamei, ocazie cu care am realizat şi noi fotografiile care însoţesc articolul. A renunţa, după ce s-a convins că, totuşi, singura cale pentru a intra în posesia banilor care i se cuvin de drept rămâne instanţa judecătorească.

Anul XI, nr. 6 (144) • 16 pagini • 22 iunie 2010 ­­


10

Dosar „Justiţiarul”

Un nou abuz al despotului Iohannis Iată ce scriam noi în „Justiţiarul sibian” din luna martie a acestui an: „Casa lui Iohannis păzită pe banii sibienilor, chiar şi când acesta a fost în concediu! După aşa-zisa „scrisoare de ameninţare”, primită de primarul Sibiului la începutul lunii decembrie a anului trecut, Poliţia Comunitară păzeşte non-stop una din multele case ale „premierului” de o noapte. Este vorba de imobilul în care şi locuieşte primarul minune, situat pe strada Bâlea. Zi şi noapte, casa este păzită de doi poliţişti comunitari, plătiţi din banii contribuabilului sibian. S-a făcut de planton chiar şi pe perioada concediului domnului Klaus Iohannis, poliţiştii comunitari păzind practic o casă goală (foto), în timp ce „preţiosul primar” stătea cu burta la soare în Republica Dominicană, ca în fiecare iarnă. Primarii nu fac parte din categoria demnitarilor protejaţi de S.P.P. şi nici de alte instituţii ale statului, conform legilor în vigoare. Aşa că, dacă domnului Iohannis îi este frică de atentatori, care râvnesc la integritatea inestimabilei sale făpturi, atunci să facă bine să-şi plătească gărzi de corp din banii săi, că are de unde!”. Deoarece, nici în prezent satrapul care conduce de unul singur nu doar oraşul, ci întreg judeţul Sibiu, nu a catadicsit să renunţe la paza personală efectuată pe banii noştri, ai contribuabililor, şeful publicaţiei noastre a depus următoarea plângere penală la parchetul de pe lângă Judecătoria Sibiu: „Domnule Prim Procuror, Subsemnatul Marinescu Marius Albin, domiciliat în municipiul Sibiu, str. …, nr. …, judeţul Sibiu, formulez prezenta plângere penală îm-

potriva făptuitorului Iohannis Klaus Werner, domiciliat în municipiul Sibiu, str. Bâlea, nr. 29, judeţul Sibiu, pentru săvârşirea infracţiunii de ABUZ ÎN SERVICIU CONTRA INTERESELOR PUBLICE, prevăzută şi pedepsită de art. 248 C. penal. Motivele plângerii: În fapt, din luna decembrie 2009 până în prezent,din ordinul făptuitorului, în calitatea sa de primar al municipiului Sibiu, Poliţia Comunitară Sibiu a instalat un post fix de pază, „obiectivul” astfel securizat fiind chiar locuinţa primarului de la adresa: Sibiu, str. Bâlea, nr. 29. Paza este asigurată permanent de către doi poliţişti comunitari, din interiorul unui autoturism de serviciu al Poliţiei Comunitare Sibiu instalat peste drum de locuinţa primarului, de la adresa menţionată mai sus, într-o parcare improvizată în curtea imobilului situat vizavi. Prejudiciul pe care făptuitorul îl creează prin săvârşirea infracţiunii este reprezentat de cheltuirea banului public în interes personal şi se compune din salariile lunare a şase poliţişti comunitari, care asigură paza non-stop în echipe formate din două persoane şi în ture de câte 12 ore, deşi funcţia deţinută de numitul Iohannis Klaus Werner nu se încadrează la categoria de demnitar de stat, care are dreptul prin lege la asigurarea protecţiei personale. Fapta constituie infracţiune de abuz în serviciu contra intereselor publice (art. 248 din Codul Penal) prin care se produce o pagubă patrimoniului instituţiei publice pe care făptuitorul o conduce. În dovedirea plângerii, înţeleg să mă folosesc de următoarele probe:

- articole de presă disponibile pe internet la adresele: http://www.adevarul.ro/locale/ sibiu/Sibiu-_Casa_lui_Iohannis_pazita_non-stop_dupa_amenintarea_ cu_moartea_0_170983148.html http://www.realitatea.net/klaus-johannis-este-pazit-non-stopdupa- ce -a-fost-amenintat- cumoartea_691780.html http://old.cotidianul.ro/pazit_24_ de_ore_din_24_de_politistii_comunitari_johannis_amenintat_cu_ moartea-105454.html

us Werner. Menţionez că fotografia a fost realizată de subsemnatul în luna februarie 2010, dar aceeaşi ipostază poate să fie surprinsă oricând, deoarece maşina care adăposteşte doi agenţi de poliţie comunitară se află permanent acolo. De asemenea, solicit ca instituţia pe care o conduceţi să se sesizeze din oficiu ca urmare a materialului apărut în acelaşi număr al revistei „Justiţiarul sibian” (numărul 3 al revistei din 23 martie 2010) pe care o anexez, sub titlul „Faptele imputate

- numărul 3 al revistei „Justiţiarul sibian” din 23 martie 2010, condusă de subsemnatul în calitate de director, unde la pagina 8 este fotografiat autoturismul Poliţiei Comunitare Sibiu aflat permanent în misiune de pază la casa numitului Iohannis Kla-

primarilor arestaţi au fost săvârşite şi de Klaus Iohannis” (pagina 3), articol care îmi aparţine şi pentru care îmi asum responsabilitatea. Aceste fapte se încadrează tot la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice şi intră sub incidenţa acelu-

iaşi art. 248 din Codul Penal. 25 mai 2010, Marinescu Marius Albin. Deşi anticipăm soluţia de neîncepere a urmăririi penale, celebrul N.U.P. atât de des uzitat de către parchetele sibiene, suntem convinşi că dreptatea este de partea reclamantului. La fel, anticipăm şi motivările făptuitorului Klaus Iohannis, doar dacă va avea cineva „curajul” să-l cheme la audiere pe parcursul cercetării. Acesta o să invoce că decizia nu-i aparţine, fiind o hotărâre a şefului Poliţiei comunitare, „servitorul” său pe nume Gheorghe Adrian Aldea, care, la rândul său, îi slugăreşte pe angajaţii din subordinea sa în scop personal, inclusiv prin propria bătătură. Aldea va argumenta, pentru justificare, cum că acel post fix nu are legătură cu casa primarului şi doar întâmplător se află peste drum de aceasta. Raţionamentul acesta prezintă însă marele neajuns că strada Bâlea nu prea are trafic pietonal, iar supravegherea celui rutier este de competenţa Poliţiei Rutiere, aşa că nu se justifică, sub nici o formă, prezenţa unui post fix de poliţie comunitară în zonă. Dacă un alt primar, din oricare alt oraş, şi-ar fi permis să folosească poliţiştii comunitari pentru paza propriei locuinţe, toată presa ar fi sărit în sus şi ar fi plouat cu acuze privind abuzul în serviciu şi cheltuirea banilor publici în folos personal. Însă, atunci când este vorba despre Klaus Iohannis, toţi tac. De ce, pentru că-i „neamţ” şi poporului trebuie să-i fie prezentat, musai, cinstit sau pentru că-i „salvatorul naţiunii”, aşa cum l-a visat Crin Antonescu într-o noapte de septembrie?

Locatarii din casele furate de Iohannis l-au învins pe acesta în instanţă Iată doar câteva titluri din massmedia, după decizia Curţii de Apel Alba Iulia, privind incompatibilitatea lui Klaus Iohannis: „Iohannis a învins ANI: Nu este incompatibil” (Realitatea TV), „Klaus Iohannis învinge ANI. Curtea de Apel Alba Iulia a anulat constatarea agenţiei” (TV - net.ro), „Primarul a câştigat procesul cu ANI. Iohannis bucuros de decizia de la Alba” (Ora de Sibiu), „Johannis a câștigat procesul cu ANI” (Turnul Sfatului). După cum vedeţi acesta este un învingător perpetuu, aşa cum l-a obişnuit presa care i-a fost permanent favorabilă şi servilă. De ce? Răspunsul şi argumentare sa necesită prea mult spaţiu şi ar însemna să divagăm de la subiectul propus. Cert este că Iohannis, obişnuit cu tratamentul preferenţial al presei naţionale, în general şi în special al presei locale din oraşul pe care-l conduce autoritar, a început să pozeze în câştigător etern, chiar şi atunci când este învins. Aşa s-a întâmplat la

alegerile prezidenţiale de anul trecut, când echipa susţinătoare a „proiectului Iohannis” a fost înfrântă, iar el a ratat funcţia de premier, promisă în caz de victorie. Cu toate acestea, declaraţiile de după alegeri au fost penibile, cel care se visa premier declarând că el nu se consideră învins, deoarece nu a candidat. Adică, după ce s-a făcut atâta tam-tam cu numele său şi cu „proiectul Iohannis”, de parcă ar fi fost salvatorul providenţial al României, să apară pe ecranele televizoarelor şi să afirme că el nu a pierdut, deşi echipa din care făcea parte a fost învinsă, este pueril şi jenant! La fel de penibil ca şi momentul în care a declarat că sibienii l-au votat pe Băsescu, doar ca să nu plece „preţiosul primar” din Sibiu. La „perla” aceasta scoasă pe gură de domnul „tehnocrat”, cum a fost el prezentat cetăţenilor, nu sunt decât doar două variante: ori este un mare neghiob, ori îi consideră pe toţi românii proşti şi uşor de manevrat.

Acest Iohannis pare un fel de Spartacus, „gladiator” care biruie în toate

„arenele”, indiferent că acestea aparţin politicului sau justiţiei. Primarul Sibiului a fost învins în mai multe rânduri de magistraţii braşoveni, corecţi şi insensibili la „mitul german”. Astfel, prin Decizia civilă nr. 310/R, din 30 iunie 2005, a Curţii de Apel Braşov, aceasta a anulat un Certificat

Anul XI, nr. 6 (144) • 16 pagini • 22 iunie 2010 ­­

de moştenitor prin care primarul sibian împreună cu nevastă-sa, soacră-sa şi un complice stabilit acum în Statele Unite ale Americii şi-au însuşit fraudulos două imobile enorme în centrul Sibiului, ca fiind obţinut pe bază de documente false. Curtea de Apel Braşov confirmase, definitiv şi irevocabil, sentinţa magistraţilor Tribunalului din aceeaşi localitate. Prin cele două decizii IOHANNIS WERNER KLAUS A FOST ÎNVINS şi a pierdut una din casele obţinute fraudulos prin uz de fals. Recent, tot Tribunalul Braşov i-a mai aplicat o scatoalcă „invincibilului” prin decizia din 23.04.2010 la dosar 850/62/2009, acesta pierzând şi a doua casă subtilizată statului român prin trafic de influenţă, instigare la fals şi uz de fals. Acest eşec al hoţilor de case a fost bisat, fiindcă escrocii mai pierduseră la aceeaşi instanţă, dar au reuşit să întoarcă dosarul spre rejudecare, deoa-

rece, chipurile, şarlatanul Baştea Ioan, cel din S.U.A. fusese citat la o adresă greşită. Tertipuri ieftine pentru tragere de timp, fiindcă Carmen şi Klaus Iohannis câştigă foarte mulţi bani prin închirierea a jumătate din spaţiu, cel aflat la parterul clădirii, băncii austriece Raiffeisen. La etaj locuiesc locatarii care tocmai i-au învins pe escroci în instanţă. Pentru nedeclararea veniturilor obţinute din contractul de închiriere cu banca, Klaus Iohannis este cercetat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia pentru evaziune fiscală. În final, două întrebări pentru două ministere (Finanţe şi Justiţie) : Cum va recupera statul român banii încasaţi pentru chiria necuvenită de către aceşti proprietari-impostori, după ce sentinţa Tribunalului Braşov va deveni definitivă şi irevocabilă? Cine va avea curajul, în Sibiu, să-l execute pe Iohannis pentru sumele respective? Pagină realizată de: Dan FLORESCU


Puncte de vedere

11

„Minciuna şi ipocrizia îl caracterizează pe rectorul Oprean”, afirmă profesorul universitar doctor Corvin Lupu Reporter: La o conferinţă de presă din prima parte a anului, dl. rector Oprean a afirmat că dumneavoastră şi cu dl. profesor universitar doctor Emil Popa sunteţi „uscături”. Aflu că şi în discuţii cu diverse persoane, afirmă aceleaşi lucruri. Cum apreciaţi afirmaţiile domnului rector Oprean privitoare la persoana dumneavoastră? Corvin Lupu: Am să vă fac un scurt comentariu, deşi am impresia că îi dăm prea multă atenţie acestui personaj numit Oprean, chiar dacă el ocupă ilegal funcţia de rector al Universităţii. Am aflat şi eu dintr-un articol, apărut în alt ziar, că a făcut această afirmaţie. Ea îl descalifică, o dată în plus. Eu cred cu convingere că adevărata cea mai mare uscătură din ULBS este chiar el, Oprean. Eu am muncit mult şi cu rezultate apreciate în Universitate. Sunt mândru de realizările mele. Regret doar ceea ce aş fi mai putut face şi nu am fost lăsat să fac. Doar că Oprean nu recunoaşte meritele nimănui dintre cei care au clădit instituţia în vârful căreia s-a cocoţat el. Când m-a decorat, m-a decorat pentru că nu putea să facă abstracţie de mine, dar cred că regretă şi astăzi. Este un profitor la care încerc să mă refer cât mai puţin, pentru că, de fapt, nu merită atenţie. Cred că este suficient să vă spun că în anul 1991, am preluat conducerea Catedrei de Istorie, care avea o grupă de 25 de studenţi şi 12 posturi didactice şi am lăsat-o în anul 1995 cu peste 1.100 de studenţi şi 70 de posturi didactice. În anul 1995, am înfiinţat specializarea Ştiinţe politice şi m-am transferat în catedra de acolo, prin concurs, apoi am înfiinţat prima specializare de Relaţii internaţionale din România (2002) şi am avut prima promoţie de absolvenţi ai acestei specializări. Toată concepţia mi-a aparţinut mie. Astăzi sunt 20 de secţii de Relaţii internaţionale şi studii europene în întreaga ţară, majoritatea zdrobitoare fiind clădite pe concepţia mea, pe care unii au copiat-o cuvânt cu cuvânt. Mă refer la Planul de învăţământ şi argumentaţia necesară aprobării. În anul 2003, am înfiinţat primul program de studii post-universitare de Studii de securitate, l-am dezvoltat, am promovat acte care au condus la hotărârea de guvern prin care Studiile de securitate au devenit program de studii universitare în România (2006), pentru prima oară în istoria ţării, iar secţia mea a devenit prima facultate de Studii de Securitate din România. Am grupat toate secţiile pe care le-am înfiinţat într-o facultate, intitulată Facultatea de Ştiinţe Politice, Relaţii Internaţionale şi Studii de Securitate. Am făcut mari eforturi pentru a realiza această facultate, datorită opoziţiei lui Oprean şi a slugilor sale. Nu am beneficiat de sprijin din partea conducerii ULBS, nu s-a făcut publicitate pentru facultatea pe care o conduceam etc. Oprean nu a vrut să respecte legea şi să organizeze alegeri la această facultate, ci a procedat la numirea abuzivă a unui decan din altă facultate, o persoană de joasă speţă, care nu făcea decât să submineze munca mea, iar realizările mele erau folosite ca motive de a fi sancţionat, sub diverse pretexte, după principiul „nici o faptă bună nu rămâne nepedepsită”. Acţiunile devastatoare de care

este capabil acest cetăţean nedemn academician etc. etc. şi să decizi în toate valoarea lor, cu acordarea de doctorate sunt colosale. Astăzi facultatea este în domeniile. „Modelul Elena Ceauşescu” îl soţiilor şi copiilor etc. Un mare număr decădere, patru dintre programe pier- practică şi cu soţia lui Oprean. Foştii şi de senatori sunt vulnerabili, în sensul zându-şi acreditarea, altele pierzând actualii colegi ai soţiei sale ştiu la ce mă că ocupă funcţiile ilegal. Unii au intrat interesul în jurul lor, în primul rând din refer. Pe el îl interesează doar că ea con- ca „membri de drept”, adică nu au fost cauza lipsei unui profesor universitar în duce doctorate în ştiinţe biologice (!) şi aleşi ierarhic, corect, ci prin încălcarea profilul facultăţii (ceea ce acopeream câştigă aproape 20.000 lei noi lunar. legii, alţii sunt familii în Senat (soţ-soeu), a managementului şi a dorinţei Reporter: Cum s-a opus dl. rector ţie) sau în Consiliile facultăţilor, ceea ce atotputernicului Oprean, cel este interzis, alţii sunt şefi de care vrea să şteargă toate uralte instituţii şi nu au voie să mele realizărilor mele în Uniocupe funcţii în Universitate, versitate şi vrea să-i slăbească unul nu avea cartea de munpe umanişti, menţinând Ingică în Universitate, dar era neria, mai ales vetusta Mecamenţinut titular în Senat, alţii nică, pe post de „regina faculau fost numiţi de rector (total tăţilor”, cum a supranumit-o ilegal!) etc. Hotărâri definitidumnealui. Alte programe ve din Justiţie nu s-au pus în masterale nu mai au candiaplicare, prin încălcarea legii daţi, iar programele de masteşi prin complicitatea Minisrat restricţionate pentru civili terului Educaţiei, mai ales a nu mai funcţionează. Când fostului ministru Andronescu să înceapă să crească număEcaterina, prietenă a clanului rul de studenţi şi masteranzi ceauşist Oprean (Mircea şi ai facultăţii, când trebuia să Constantin), susţinătoare a începem să culegem rezultagrupului de rectori apreciaţi tele realizărilor, după plecarea de unii membri ai comunitămea, ea a început să decadă. ţilor academice şi ai opiniei Marile personalităţi pe care publice ca fiind abuzivi, abProfesorul Corvin Lupu atacă mafia universitară sibiană. le-am adus să predea la Sibiu solutişti şi lipsiţi de spirit acaşi să mă ajute să formăm tineri demic. Între aceştia, se află, valoroşi, au plecat şi continuă să plece, iniţiativei dumneavoastră de a înfiinţa la loc de „cinste”, Oprean Constantin. unul câte unul. De altfel, unii dintre ei facultatea, fiţi mai explicit. Reporter: Dar despre dl. profesor Emil au şi declarat că au venit la Sibiu doar Corvin Lupu: S-a opus mult înfiinţă- Popa ce ne spuneţi? Dânsul nu este atât pentru a da curs invitaţiei mele de co- rii Facultăţii de Ştiinţe Politice şi majori- de cunoscut ca dumneavoastră. laborare. Facultatea nu era pregătită să tăţii proiectelor din jurul ei. Nu mă lăsa Corvin Lupu: Nu este atât de cunoscut pentru că rectoratul care ar fi trebuit, pe parcursul multor ani să-i promoveze realizările, s-a lăudat pe sine şi nu pe constructorii adevăraţi ai ULBS. Prof. Emil Popa a fondat Catedra de Informatică a ULBS, care nu a existat până la domnia sa. A venit la ULBS la rugămintea insistentă a foştilor decani, regretaţii profesori Lupaş şi Manole. Ei l-au convins să vină la Universitate. Tot domnia sa a înfiinţat, atrăgându-şi colaborarea unor colegi economişti şi specializarea de mare succes Academician anonim de stradă (stânga) şi Constantin Oprean, academician de amfiteatru (dreapta). Informatică-economică, se despartă de mine, să mă piardă. Ea să o fac, deşi nu-i ceream sprijin. Tre- ca şi alte programe de studii. A devedepindea încă mult de managementul buia doar să permită parcurgerea unor nit profesor universitar, conducător de meu, chiar de un anume brand naţional proceduri. Nu m-a lăsat să fac angajări doctorate în Cibernetică şi membru al care se clădise în ani şi pe care colegii şi apoi afirma public că facultatea este Comisiei Superioare de specialitate a mei nu îl au. Mai aveam multe de făcut slabă, pentru că nu are cadre didactice ministerului. După ce l-a dat rectorul pentru consolidarea facultăţii, pentru titulare. M-a ajutat fostul Senat al Uni- şi acoliţi ai săi afară, după două luni, au prestigiul ei, pentru contractele ei cu versităţii, unde, în mai 2006, 36 de sena- convocat şedinţă de Senat să pună mulinstituţii puternice ale statului şi cu tori m-au sprijinit, împotriva grupului lui ţimea să voteze abuzul... Astăzi, domnul alte universităţi din lume, după care ar Oprean care a numărat în acea şedinţă profesor Emil Popa este profesor unifi putut rezista la nivelul românesc cel numai 18 voturi. Astfel, s-a hotărât înfi- versitar la Universitatea „Dimitrie Canmai înalt. Colegii mei nu pot face aceste inţarea facultăţii. Ulterior, Oprean a „pu- temir” din Bucureşti, unde, de curând, a lucruri. Este foarte greu. Aflu din unele rificat” Senatul, bob cu bob, încât astăzi fost ales decan. Mulţi şi-au murdărit nusurse, că Oprean ar vrea să desfiinţe- nu mai îndrăzneşte nimeni să voteze mele, asociindu-se cu rectorul Oprean ze Facultatea de Ştiinţe Politice şi să o contra. Se votează orice mizerie. S-a in- în aceste represalii absolut reprobabile. amestece cu alte facultăţi. Atunci, va trodus pe de o parte teroarea instituţi- De altfel, cred că vom scrie o carte fără putea zâmbi, triumfător, „cel mai iubit onală, pe de altă parte, atragerea unor menajamente, despre toate evenimenfiu al Universităţii”, „marele cârmaci”, conducători din rectorat şi facultăţi, în tele petrecute în perioada de după anul Oprean Constantin, cel care îşi postase situaţia de a fi ei înşişi în ilegalitate şi de 2005, în care un număr de 6-8 profesori pe peretele din spatele biroului său un a-şi promova interese personale şi de universitari au încercat să promoveze covor cu Elena Ceauşescu, comandat la familie prin mijloace imorale şi ilegale, o universitate curată în Sibiu. Cred că Cisnădie. Ea a fost nu numai cea care i-a iar în al treilea rând „cumpărarea” unora trebuie să oferim generaţiilor viitoare ridicat toată familia, dar şi modelul său: cu salarii foarte mari, cu aducerea apar- de cadre didactice, şi chiar studenţilor, să nu ai nici o competenţă şi să vrei să fii ţinătorilor din familiile lor, indiferent de „modelele” de conducere şi de condu-

cători, deformate şi degradate, de cum nu trebuie să fie condusă o universitate şi de cum nu trebuie să fie conducătorii. Reporter: Bine, domnule profesor, dar reprezentanţii rectoratului, în frunte cu dl. rector Oprean, ne prezintă o imagine a unei universităţi cu rezultate excepţionale, cu o conducere performantă, care respectă legile. Totul la superlativ. Corvin Lupu: Laudele sistematice, deşănţate şi, uneori, de-a dreptul neruşinate ale lui Oprean, sunt forme fără fond, cum este Oprean în întregul său. Un inginer de maşini, care predă Administraţie publică şi dă doctorate în Management, în ultimele două domenii neavând studii de specialitate, competenţe. Asta spune totul! Nu vă mai arăt ce le spune masteranzilor la puţinele ore de Administraţie publică pe care le frecventează efectiv. El justifică aceste anormalităţi invocând interdisciplinaritatea şi nevoia promovării ei. Dar, interdisciplinaritatea ar presupune ca în ceea ce predă în domeniul Administraţiei publice şi în doctoratele de Management să fie vorba despre organe de maşini, ceea ce nu este cazul. Viaţa academică înseamnă cu totul altceva, are alte adâncuri. Privitor la întrebarea dumneavoastră cu laudele, rapoartele lui Oprean seamănă cu cele de pe timpul când familia sa conducea România şi se raportau recolte şi producţii fabuloase. Oprean a rămas acelaşi ceauşist, prin concepţii şi acţiune. Din păcate modelele pe care le-a promovat conducerea ULBS au produs efecte negative şi la nivelul facultăţilor. Tradiţionalele şi foarte importantele principii academice nu se mai respectă, nici măcar cele care figurează în Carta ULBS, în Codul etic şi în alte acte normative locale. Unele cadre didactice, venite în ULBS din afara mediului de învăţământ (fabrici, uzine, ogoare, spitale, muzee etc.) au înţeles că au o singură misiune: să fie specialişti în domeniu. A fi universitar, a face parte din mediul academic, înseamnă cu mult mai mult, faţă de a fi specialist într-un domeniu sau altul. Universitatea din Sibiu a avut şansa să se dezvolte pe coordonate de durabilitate academică, aşa cum a pornit la drum, sub conducerea tatălui meu, principalul ei fondator. Inginerii din fruntea rectoratului, care şi-au găsit colaboratori dezinteresaţi de spiritul academic, inclusiv în rândurile umaniştilor şi medicilor, au privat Universitatea de o mare şansă. Faţă de ceea ce ar fi putut fi, ULBS este un pigmeu. Reporter: În ce stadiu mai sunt procesele dumneavoastră cu Oprean? Corvin Lupu: Procese am şi eu şi au şi alţi profesori cu Oprean şi, din păcate, şi cu Universitatea. Oprean, şmecher, i-a târât şi pe alţii după el, forţându-i să fie părtaşi la abuzurile sale mizerabile. Astfel, el s-a acoperit şi cu semnăturile altora şi se ascunde în spatele întregii Universităţi. Este ca o plagă, ca o tumoră malignă. Despre procese, altădată. Pentru astăzi, ajunge. Reporter: Vă mulţumesc, vom reveni. Interviu realizat de Aurelian V. PRODAN

Anul XI, nr. 6 (144) • 16 pagini • 22 iunie 2010 ­­


12

Corupţie

Mafia terenurilor din Şelimbăr (III) Solidaritatea indivizilor angrenaţi în acte de corupţie este veche şi a apărut odată cu organizarea statală şi moneda. Aceştia, comparativ, sunt la fel de solidari ca şi politicienii aflaţi acum în opoziţie, cei care zbiară azi despre chinurile la care supune Guvernul populaţia prin măsuri de austeritate, deşi datorită lor, a socialist-democraţilor şi a liberalilor, s-a ajuns în situaţia aceasta limită. Ei au scufundat România în haos economic, deoarece ei au condus-o, din 1990 până în anul 2008 ! Ei, pesediştii şi liberalii, au dat pe nimic economia românească străinilor, încasând comisioane uriaşe şi adunând averi colosale! Datorită lor nu mai producem aproape nimic şi importăm până şi făina, tocmai noi, cei care am fost grânarul Europei. Tot datorită lor plătim benzina şi motorina mai scump decât austriecii, deşi noi avem rezerve pe-

euro, Maricuţa se bagă şi el, ca musca în …, depunând o cerere de amânare (facsimil 1), cu toate că, repetăm, nu avea legătură cu cazul în speţă. Până şi instanţa de judecată „constată că numitul Maricuţa Ioan Daniel nu are calitate în prezenta cauză.” (facsimil 2)

m.p. (tarla 3, parcela 25/52 în suprafaţă de 18.800 mp şi tarla 5, parcela 25/244 în suprafaţă de 10.000 m.p.. În Titlul de Proprietate erau delimitate în clar vecinătăţile (cine sunt proprietarii

venit, chiar dacă acesta nu prea este bun de nimic.”) Ulterior, am aflat că de fapt eram printre puţinii deţinători de Extras CF, care să ateste că suntem proprietari tabulari şi de aceea ni s-a

ta cadastrală sunt în ordine crescătoare (25/47, 25/48, 25/49, 25/50), doar parcelele 25/51 si 25/52 au fost mutate. Evident ca nu mai avem vecinătăţile conform Titlului de Proprietate

reconstituit dreptul de proprietate. Celelalte Titluri de Proprietate au fost eliberate, în marea majoritate, pentru constituirea dreptului de proprietate. Fostul viceprimar al comunei Şelimbăr, Şandru Doru, cunoaşte foarte bine situaţia. Menţionam că nu s-a semnat nici un Proces – verbal de punere in posesie. Din anul 2001, până în anul 2005, am solicitat în repetate rânduri în scris, cu număr de înregistrare, autorităţilor, respectiv Primăriei Şelimbăr, Oficiului de Cadastru Sibiu şi Prefecturii Sibiu eliberarea hărţilor cadastrale pentru a putea intabula terenul al cărui proprietari eram de fapt. Verbal ni s-a comunicat că primarul Maricuţa, ca membru PSD, are multe relaţii sus-puse „până la Bucureşti” şi … să avem răbdare. Am încercat să plătim la Oficiul de Cadastru Sibiu identificarea parcelei 1187/1, Carte Funciară nr. 1846, dar am fost refuzaţi, motivându-se că vechile hărţi se află la... Primăria comunei Şelimbăr. Firmele cu profil de activitate cadastral, pe care le-am contactat pentru identificarea terenului, ne-au refuzat atunci când au aflat că este vorba de comuna Şelimbăr, deoarece ar putea avea „necazuri” din partea primarului Maricuţa Daniel. În data de 25 iulie 2005 am fost anunţaţi telefonic să ne prezentăm a doua zi la Primăria Şelimbăr pentru a prelua terenurile. Ni s-a prezentat o singură parcelă (25/52), care avea cu totul alt amplasament, situată la 1 km de amplasamentul real, pe o curbă de nivel, într-o râpă. Cu mare greutate am obţinut de la delegata Melniciuc Maria (din partea Oficiului de Cadastru Sibiu) o copie ilizibilă a hărţii. Parcela 25/52 de pe sola 3 care ar fi trebuit să se afle intre parcelele 25/50 si 25/60 a fost mutată în zona parcelelor 25/172 si 25/202 pe un teren in pantă si mlăştinos. Toate numerele topo de pe har-

2108/5. Parcela 25/52 de pe sola 3 care ar fi trebuit să se afle intre parcelele 25/50 si 25/60 a fost mutată în zona parcelelor 25/172 si 25/202 pe un teren în pantă si mlăştinos. Toate numerele topo de pe harta cadastrală sunt în ordine crescătoare (25/47, 25/48, 25/49, 25/50), doar parcelele 25/51 si 25/52 au fost mutate. Evident ca nu mai avem vecinătăţile conform Titlului de Proprietate 2108/5. Anexăm copie după harta cadastrală primită unde se poate vedea mutarea făcută. (facsimil 3) Această mutare s-a făcut cu complicitatea delegatei Oficiului de Cadastru Sibiu, Melniciuc Maria. Noi, având Titlul de Proprietate primit din anul 2001, dacă am fi primit terenul în anul 2005, conform numerelor topo în ordine şi a situaţiei reale de proprietari, conform extraselor CF din 1939 până in prezent, terenul nostru ar fi fost amplasat într-o zonă cu valoare mare de piaţă (în spatele magazinului Carrefour Sibiu). Nu suntem singurii care au avut parcelele mutate. În data de 27 iulie 2005 prin adresa nr. 6360 am cerut Oficiului de Cadastru Sibiu eliberarea unei copii după harta cadastrală cu nr . top 1187/1, Carte Funciară nr. 1846. Prin răspunsul primit, tot cu nr. 6360, din 05 august 2005, Oficiul de Cadastru Sibiu ne trimitea să contactăm un expert topo, dar refuză să elibereze copie după harta terenului. Am făcut o sesizare la Prefectura Sibiu, la Comisia de verificare a reclamaţiilor cu privire la reconstituirea dreptului de proprietate pe teritoriul comunei Şelimbăr, în ziua in care ni s-a prezentat parcela 25/52. Sesizarea a fost înregistrată cu nr. 6207/ 26 iulie 2005 şi după mult timp am primit un răspuns în doi peri.” (va urma)

Altă jonglerie cu terenuri, altă valoare… cu mult mai mare! De la „ţeapa” de „doar” 850.000 de euro, trasă celor două surori succesoare ale decedatei Iliu Susana, ajungem la alta, tot cu un teren, acesta fiind situat într-un loc şi mai râvnit de gaşca mafioţilor pentru poziţia sa de excepţie: în spatele magazinului Carrefour, situat la intrare în Sibiu dinspre comuna Şelimbăr. „Scorul” la acest „meci”: 6.000.000 de euro! Atâta era valoarea de piaţă a

Facsimil 3

Facsimil 1

troliere în subsol, iar ei nu au aşa ceva, doar pentru simplul fapt că ălora le-a fost vândută societatea românească Petrom de către nişte ticăloşi corupţi şi lacomi de bani. Mârşăvia i-a aparţinut lui Adrian Năstase şi clicii sale de trădători, cică „socialişti” care duc grija poporului, ei fiind „de stânga”. Pe naiba! Tot aceiaşi ticăloşi au dat, când au fost la guvernare, SIDEX-ul şi Banca Comercială Română tot aproape pe gratis, ei rămânând cu şpaga, iar poporul cu buzele umflate şi buzunarele goale! În timp ce escrocii, deşi puţini faţă de cei păcăliţi, sunt solidari, ceilalţi, înşelaţii, cei care alcătuiesc gloata, prostimea, sunt dezbinaţi. La fel, membri mafiei terenurilor din comuna sibiană Şelimbăr, corupţi şi corupători deopotrivă, sunt foarte solidari între ei, fiind legaţi „pe viaţă”, cum s-ar spune, tocmai datorită escrocheriilor la nivel înalt în care s-au vârât împreună. Nu doar complicitatea este cea care-i leagă pe mafioţi, ci şi banii nemunciţi, averile uriaşe pe care le-au obţinut cu uşurinţă, dar total ilegal, fentând legile şi înşelând oamenii. De solidaritate a dat dovadă însuşi primarul Daniel Maricuţa atunci când s-a introdus de unul singur şi din proprie iniţiativă în procesul penal al complicilor săi , Mustaţă Nicolae Pavel şi Scumpu Elena (fostă Necşuleu). Deşi nu a fost implicat în mod direct în escrocheria prin care surorile Culicov Elena şi Gladcă Ana au pierdut, datorită maşinaţiilor orchestrate de Mustaţă şi Scumpu, un teren evaluat la valoarea de 850.000

terenului în suprafaţă de 28.775 m.p. în anul 2007. Echipa care a evoluat „în teren” apelează la „rezerve”, Mustaţă Nicolae Pavel fiind înlocuit cu Melniciuc Maria (şef Oficiu Cadastru din Primăria Şelimbăr). Scumpu Elena (secretarul Primăriei Şelimbăr) rămâne, deoarece în calitate de „centru atacant” a devenit indispensabilă echipei, fiind „tunarul” de bază, marcatoarea

parcelelor cu care ne învecinăm). La Primăria Şelimbăr ni s-au dat asigurări că parcela 25/52 (18.800 mp) este pe vechiul amplasament, iar parcela 25/244 (10.000 mp) este la o distanţă mai mare, deoarece dl. primar Maricuţa Daniel are multe „obligaţii” şi, ca atare… asta este situaţia. De asemenea ni s-a spus ca suntem printre puţinii proprietari care au primit la acea dată Titlul de Proprietate şi că ni s-ar fi făcut o favoare deosebită. (N.R.: Exact ce spuneam noi în numărul trecut: „Ca să fie convingători, escrocii din primărie se mai şi plângeau că nici măcar nu a ajuns pământul pentru toţi, cererile fiind mai mari decât suprafaţa reală existentă. Mai mult, victime-

Facsimil 2 celor mai multe „goluri” în averile funciare ale victimelor. Dar, să lăsăm chiar victima, cel care a fost înşelat de mafioţi din Şelimbăr, să descrie faptele. „În data de 14 martie 2001 tatăl nostru C.O. ( ca moştenitor), a primit Titlul de Proprietate nr. 2108/5 prin reconstituirea dreptului de proprietate pentru o suprafaţă de teren de 28.800

le trebuiau să rămână cu impresia că li s-a făcut un hatâr cu terenul de pe coclauri cu care „s-au pricopsit”, câteva loturi dispersate şi aruncate la mama-dracului. Dar, uite aşa, noroc cu funcţionarii Primăriei Şelimbăr şi cu domnul primar, bieţii de ei, care s-au chinuit şi s-au dat de-a dreptul peste cap ca să le dea pământul cu-

Anul XI, nr. 6 (144) • 16 pagini • 22 iunie 2010 ­­

A consemnat Tudor BLAGA


Suntem cu ochii pe voi!

13

Teascul presei sibiene M Omagii ca în comunism, doar slăvitul este altul. Ziarul „Tribuna”, cel care îl preamărea periodic pe Nicolae Ceauşescu, a păstrat stilul slugarnic chiar dacă l-au înlocuit pe „cârmaciul” României cu un dictator local. Linguşirea naţionalistă a devenit cosmopolită, cel periat aparținând unei minorităţi etnice, dar tot pupat în cur se numeşte, atât pe românește, cât şi pe săseşte! După ce pe data de 13 iunie, ziua în care s-a născut primarul providenţial al sibienilor, a apărut un articol prin care Klaus Iohannis era adulat, iată că şi în 18 iunie, după doar cinci zile, s-a repetat aceeaşi linguşeală josnică, cu ocazia împlinirii a „zece ani de împliniri măreţe” în fruntea Sibiului. La halul în care arată străzile din oraş, cu gropi în asfalt, şantiere abandonate şi lucrări întârziate, dacă primar era un român, atunci să fi văzut critici acide în presa sibiană! Dar, aşa, linişte totală, cu excepţia articolelor pupincuriste menite să mai aducă patronului „Tribunei” un contract pe bani publici, câte un spaţiu bun de cârciumă într-o zonă cu vad comercial pentru şefii ziarului sau câte o locuinţă pentru scribii de rând. Mentorii lui Iohannis l-au învăţat bine pe acesta cum să exploateze atât slugărnicia românilor, cât şi lăcomia lor. În ceea ce priveşte lăcomia, sasul este la fel ca cei cărora le aruncă firimituri de la masa lui, fiindcă s-a balcanizat şi el complet, nefiind nici o diferenţă între el şi „miticii” de pe Dâmboviţa, care de fapt îl şi doreau prim-ministru tocmai fiindcă îl ştiau coruptibil şi şantajabil cu dosarele sale penale. M Presa sibiană deranjează? Dacă facem abstracţie de propria noastră publicaţie şi de revista „Dacii liberi”, care nu ştim dacă se mai tipăreşte, dar apare on-line, putem să afirmăm liniştiţi că nu, presa sibiană nu deranjează! Atunci când dă impresia că deranjează, ea nu supără totuşi pe nimeni, iar atunci când critică o face de aşa natură încât nu deranjează. Este foarte simplu să critici sistemul, în general, sau să condamni fenomenul corupţiei, dar fugind de nominalizări şi exemple concrete ca dracul de tămâie. Mai există unele „derapaje” în săptămânalul „Turnul sfatului”, unde cel mai activ la anchete jurnalistice este Traian Deleanu. Din păcate, se observă clar că parte din articole sunt scrise la comandă, în special cele împotriva lui nea Ilie de la Sculărie, alias Carabulea, magnatul cel mai tare din parcare. Deşi îl acuză pe acesta de acte de corupţie, domnul Deleanu îi apără, într-un alt articol, cu o abnegaţie demnă de cauze mai bune, pe nişte „macaronari” care chiar sunt corupţi până în măduva oaselor. Suntem în deplină cunoştinţă de cauză, fiindcă despre italienii respectivi şi ale lor afaceri dubioase noi am scris o serie de articole, care ar putea forma un „Ghid al investitorului străin şi viclean”. Este vorba de ţeparii reuniţi într-un mănunchi de firme: S.C. „Agriful” S.R.L., S.C. „Linea” S.R.L. și S.C. „Bio Fântâna Rece” S.R.L., care au dat iama în patrimoniul societăţii agricole „Agromixta

Dealul Ocnei” S.A., nu din dorinţa de a face agricultură în România, ci doar pentru jaf la drumul mare. M Îl cunoaşteţi pe Herr Paul Niedermaier? Unii dintre cititori habar nu au cine este personajul, deşi, votând cu FDGR-ul, l-au ales şi pe acest cetăţean respectabil, care a devenit

Paul Niedermaier foto: „Turnul sfatului”

consilier judeţean. Despre afacerile pe bani publici ale acestui consilier, cu barbă de cavaler, ne povesteşte tot tânărul Traian Deleanu. Eu, unul, am avut ocazia să călătoresc de două ori cu trenul pe ruta Sibiu - Bucureşti, în acelaşi compartiment, împreună cu domnul „cercetător ştiinţific în cadrul Institutului de cercetări socio-umane de la Sibiu”. Ştiţi ce m-a frapat la acest personaj? Nu barba sa de faun, destul de originală (foto), ci scârba cu care se uita la ceilalţi călători, deşi, compartimentul fiind în vagon de clasa întâi, oamenii erau curaţi, decenţi şi îmbrăcaţi cuviincios! Niedermaier citea de fiecare dată, musai în limba germană, că-i ’telectual vorba aia, dar atunci când mai arunca, pe deasupra ochelarilor, câte o privire spre plebe cu ochii săi metalici, de culoare albastru-hitlerist, parcă vedeam un „cercetător ştiinţific” uitându-se cu silă la nişte viermi colcăind pe lama microscopului. „Celebrul” Institut, de care noi, sincer, nu am auzit, al acestui Herr, cu barbă de cavaler, a obţinut de la Consiliul Judeţean Sibiu, unde domnul în cauză este consilier, suma de 38.000 de lei (380 de milioane lei vechi!) „pentru conceperea și traducerea unor texte explicative pentru 45 de monumente istorice din județ, biserici evanghelice fortificate, în principal”, conform anchetei din „Turnul sfatului”. La preţul acesta, noi credem că traducătorii aduc şi marmură de Carrara chiar de la carierele din Italia, cu maşinile proprii şi tot ei cioplesc personal textul pe plăci după ce finisează marmura, fiindcă doar aşa se pot explica costurile enorme pentru nişte simple traduceri a unor texte „de câte 200 de cuvinte pentru fiecare biserică, traduse în patru limbi”. Din aceeași sursă aflăm că acest „mossad” (aşa se traduce în ebraică cuvântul „institut”) a mai tapat şi Primăria Sibiu de 38.500 de euro „pentru elaborarea documentației necesare cuprinderii centrului istoric al municipiului Sibiu în Lista patrimoniului mondial UNESCO”. Bravo, domnule preşedinte al Consiliului Judeţean, Martin Bottesch, bravo domnule primar, Klaus Iohannis, sunteţi foarte generoşi cu saşii dumneavoastră! Avem şi noi o nedumerire: asaltul asupra banilor publici se face pe loc, instantaneu, în consi-

liile conduse de domniile voastre sau discutaţi mai întâi planul de bătaie la sediul FDGR? În ceea ce priveşte calitatea de mare cercetător a domnului Paul Niedermaier, precum şi valoarea sa indubitabilă, acestea s-au văzut în mod cert şi nu pot fi contestate: UNESCO a dat cu flit oraşului nostru, după ce a parcurs „documentaţia” Institutului de cercetări socio-umane de la Sibiu! M O nouă jecmăneală imobiliară. Aflăm din ziarul „Tribuna” (25 mai 2010): „Clădirea în care funcţionează Căminul pentru Persoane Vârstnice din Sibiu, de pe strada George Coşbuc, a fost retrocedată Forumului Democrat al Germanilor din România - Organizaţia Sibiu, care o va închiria Căminului pentru o perioadă de trei ani, cu posibilitatea de prelungire a contractului.” Această retrocedare reprezintă efectul parşiv al soluţiei Judecătoriei Sibiu, care a admis cererea formulată de preşedintele FDGR - organizaţia Sibiu, Hans Klein – preotul evanghelic care-şi turna enoriaşii la Securitate – prin care acesta solicita recunoaşterea pentru FDGR a calităţii de succesor al Grupului Etnic German. Pe baza sentinţei iresponsabile a Judecătoriei Sibiu, FDGR nici măcar nu mai trebuie să se judece prin instanţe, atunci când „i se pune pata pe vreun imobil” şi după ce-a pus ochii pe el, doreşte să pună şi labele. Este suficientă o decizie a primărie semnată de primarul Iohannis pentru ca imobilul respectiv să devină proprietatea FDGR-ului, unde preşedinte, la nivel naţional, este… tot Iohannis! Cât va fi chiria pentru căminul de bătrâni şi cine o să plătească? Iată ce scrie Sorana Maier, autoarea articolului din „Tribuna”: „Imobilul i-a revenit fostului proprietar, FDGR Sibiu, printr-o decizie de anul trecut, iar în şedinţa Consiliului Local de vineri consilierii vor vota contractul de închiriere a clădirii şi a terenului. Practic, dacă proiectul se aprobă, Căminul va funcţiona în continuare pe strada George Coşbuc, iar Serviciul Public Căminul pentru Persoane Vârstnice, din cadrul Primăriei Municipiului Sibiu, va plăti o chirie lunară de 10.318 lei.” Adică, Primăria, condusă de un etnic german şi Consiliul Local, alcătuit în majoritate tot din nemţi, retrocedează imobilul comunităţii germane şi apoi tot ea (Primăria) plăteşte chirie, din banii noştri, propriei organizaţii etnice!!! Ca să înţeleagă şi acea parte a electoratului sibian, care este mai înceată ca gândire, repetăm: primarul sas şi conaţionalii săi din Consiliul Local retrocedează abuziv un imobil propriei lor asociaţii etnice, compusă exclusiv şi discriminatoriu doar din germani, după care plăteşte chirie pentru acel imobil din banii Primăriei, adică ai românilor contribuabili, pentru ca acolo să poată funcţiona un cămin de bătrâni, foarte necesar comunităţii! Cum sună expresia aceea cu „nu-i prost cel care cere”? Mai are rost să ne întrebăm cine-i prostul? Discriminare etnică este mai mult decât evidentă, dacă privim retrospectiv

la antecedentele Primăriei Sibiu. În timp ce căminul pentru bătrâni din str. George Coşbuc a devenit chiriaşul nemţilor, căminul german, tot pentru bătrâni, „Dr. Karl Wolf” din str. Pedagogilor, beneficiază de facilităţi din partea primarului neamţ şi a Consiliului Local Sibiu, unde majoritari sunt tot membrii comunităţii germane (FDGR). Astfel, prin Hotărârea nr. 501 din 18.12.2008, la articolul 1, s-a aprobat scutirea de la plata impozitului pe clădiri pentru anul 2009, în suma de 91.510 lei, pentru imobilul Căminul – Spital „Dr. Carl Wolff” şi în suma de 42.564 lei pentru Centrul Paleativ „Hospice” situat administrativ în Sibiu, str. Pedagogilor nr. 3-5, proprietatea Asociaţiei „Dr. Carl Wolff”. Asta-i administraţia locală sibiană, „mumă” pentru etnicii germani şi „ciumă” pentru românii care i-au votat, încredinţându-şi destinele în mâinile unei minorităţi care-i tratează la fel cum îi trata şi în Evul Mediu sau în al Doilea Război Mondial: cu dispreţ şi superioritate, ca pe nişte slugi bune doar de exploatat! M Klaus, tătucul bugetarilor. Din nou Traian Deleanu, de departe cel mai incisiv gazetar de la săptămânalul „Turnul sfatului”, vine cu un titlu sugestiv în numărul din 22 mai: „Salariile angajaţilor Primăriei cresc, înainte de a scădea”. Este vorba, bineînţeles, de Primăria Sibiu. La iniţiativa primarului Klaus Iohannis, Consiliul Local Sibiu „a brevetat” găselniţa prin care reducerile salariale impuse de Guvern să fie fără efect pentru funcţionarii primăriei, dar, mai ales la angajaţii cu funcţii de conducere. Klaus Iohannis a promovat un proiect prin care salariile din Primăria Sibiu să crească în medie cu 25%, cu începere de la 1 iunie. Dacă ţinem cont că de la aceeaşi dată Guvernul a tăiat 25% din salariile bugetarilor, la Primăria Sibiu a fost fentată criza. Cu alte cuvinte, Guvernul va tăia aici doar ce este pe hârtie, în vreme ce majoritatea salariilor vor rămâne neschimbate. Cel mai avantajat dintre bugetari este secretarul Primăriei, Dorin Nistor, colegul de dosare penale al şefului Iohannis. Astfel, „tătucul” a avut grijă ca salariul lunar al lui Dorin Nistor să crească cu 1.345 lei şi să ajungă la suma „necăjită” de 4.421 lei. Cotidianul „Tribuna” din 14 iunie continuă „telenovela” cu episodul: „Prefectul suspendă suplimentele salariale din primării” din care aflăm că „Trihenea a atacat în contencios administrativ hotărârile consiliilor locale prin care angajaţii primăriilor urmau să primească suplimente salariale”. Să vedem cum o să evolueze serialul, dar oricum bugetivorul pitic de primărie, mamifer ocrotit de lege – „Legea lui Iohannis”, intră în concediu şi are tot timpul necesar ca să rumege în tihnă la binefacerile „tătucului”, cel care ne dă nouă: brânză, lapte, unt şi ouă… Apropo de vacanţe, iată cum minţea cu neruşinare primarul sibian într-un interviu acordat, anul trecut ziarului „Evenimentul zilei” (13 Septembrie 2009 ), când tocmai se cocea „proiec-

tul Iohannis”. Ca să pară patriot, deşi el este patrihoţ, individul cu nume de proiect afirma că n-a fost niciodată excentric şi el îşi petrece vacanţele la Sibiu sau la rude, în Germania. Să moară mincinosul? Păi, cu vacanţele anuale din luna februarie, în Republica Dominicană cum rămâne? Sau cu cele de primăvară din Florida? M Salarii sfidătoare la Universitatea „Lucian Blaga”. Oficiosul P.S.D.ului local, „Monitorul de Sibiu”, dă la gioale profesorilor de la fabrica de bani, numită „universitate”, condusă de rectorul Constantin Oprean, fost consilier local din partea …P.S.D.! Care-i problema, n-a mai cotizat Costică la partid, fiind prea ocupat să fabrice „doctori” pe bandă rulantă? Reproducem şi noi primele cinci poziţii din „Top 100 salarii de lux la U.L.B.S.”: 1. Muscalu Emanoil 36.921 lei/luna; 2. Oprean Constantin 33.353 lei/luna; 3. Bacaci Alexandru 31.167 lei/luna; 4. Danciu Ioan 30.752 lei/luna; 5. Novetschi Iulian 29.679 lei/luna. „Doar” la poziţia 60 îl regăsim pe vechiul nostru „prieten”, Rusu Marcel Ion, „întâmplător” preşedintele Tribunalului Sibiu cu „amărâtul salariu” de 14.795 lei/luna. „Scump, domnule, scump! Dar halatul, halatul cât costă?”, vorba reclamei cu pacientul de la balamuc. Despre averea domnului judecător o să facem nişte dezvăluiri mai încolo, prin toamnă, când se numără bobocii. Unde mai pui că dacă o să plouă, atunci va fi timpul potrivit şi de numărat bani, chiar dacă-s ai altora. M „Scurgerile” banilor publici, din fondurile destinate renovării, încep să iasă la suprafaţă. Cotidianul „Tribuna”, din data de 21 mai 2010, apare cu un titlu bun pentru filmele cu catastrofe: „Tavan prăbuşit la Colegiul Medicilor”. Clădirea care adăposteşte Colegiul Medicilor se află în Piaţa Mare şi a fost renovată, chipurile, înainte de anul 2007, când cu „Capitala culturală europeană”. Legat de acest incident, iată ce gogomănii debitează preşedintele Consiliului Judeţean, Martin Bottesch, pe care le reproduce ziarul cu pricina: „Reabilitarea imobilului s-a făcut în baza unui proiect finanţat de Ministerul Culturii, iar noi nu am avut nicio implicare directă. Încercăm să vedem ce era scris în caietul de sarcini al investiţiei.” Cum naiba se face că voi nu aveţi, niciodată, „o implicare directă”, când este vorba de eşecuri, dar la cules lauri sunteţi cei mai implicaţi, fiind primii la tăiat de panglici inaugurale? Panglicarilor! Moş Martin ăsta, deşi este sas, dă dovadă de mentalitate tipic românească, adică el „nici usturoi nu a mâncat, nici gura nu-i miroase”. Păi, măi nene, mata ai auzit de chestia aia care se numeşte recepţie şi se face la finalizarea lucrării? Nu contează cine a dat banii, ăia din care s-au înfruptat mulţi – apropo, mata cum stai cu conştiinţa, este curată? – , ci beneficiarul, că acela face recepţia! Ori, proprietarul imobilului şi implicit beneficiarul lucrării de „renovare” era exact Consiliu’ lu’ matale! C. REBELU

Anul XI, nr. 6 (144) • 16 pagini • 22 iunie 2010 ­­


14

Anchetă

INSIB,

constructor de iluzii (III) Spuneam, în numărul trecut, că Gheorghe Sandu, creatorul şi administratorul societăţii comerciale „INSIB”, deşi fără prea multe studii, a ştiut să-şi întemeieze un sistem de relaţii în „lumea bună” a Sibiului. Fostul maistru electrician realizase, din start, că fără conexiuni cu oameni influenţi nu are şanse să dezvolte viitoarele afaceri. La fel, acesta a anticipat şi viitoarele litigii comerciale sau procese de natură penală sau civilă. Pentru a-şi asigura succesul în instanţele sibiene, Sandu a găsit o metodă ingenioasă menită să-i asigure liniştea, fără ca să planeze asupra sa suspiciunea traficului de influenţă. A angajat ca jurist, la „INSIB”, pe fiul unui cunoscut judecător de la Tribunalul Sibiu. Aşa că este greu de crezut că vreun magistrat sibian, coleg cu tatăl, să judece în defavoarea tânărului jurist, mai ales că este cunoscut spiritul de castă din magistratură. Această solidaritatea de branşă este uneori mai presus de lege şi sunt destul de rare cazurile în care un judecător soluţionează defavorabil cauza unui justiţiabil de profesie judecător sau cauza unei rude apropiate acestuia. În instanţe se mai prezintă, ca apărător al firmei „INSIB”, şi nora judecătorului de la Tribunalul Sibiu. Atunci „acoperirea” este deplină sau cel puţin aşa cred ei, fiindcă doamna avocat nu poartă numele de familie al soţului şi implicit al judecătorului, cei doi tineri păstrându-şi fiecare numele avut anterior traiului în comun, precum actorii de la Hollywood! Pentru cititorii care nu au intrat în posesia numărului anterior al revistei noastre prezentăm, succint, cazul firmei care a fost înşelată de administratorul societăţii „INSIB” S.R.L., Sandu Gheorghe. În data de 24.07.2007 firma „VMC International Trading” S.R.L. încheie un contract de construire cu ,,INSIB” S.R.L. pentru vila nr. 35 de pe strada Izlazului. Termenul de predare, stabilit prin contract, era data de 13.07.2008. Firma beneficiară a virat 30.000 de euro în 28.08.2007 şi 15.000 de euro în 20.02.2008, din valoarea totală a imobilului de 85.000 de euro, urmând ca restul banilor să fie achitaţi la finalizarea şi recepţia lucrării. La termenul de predare, beneficiarul a constatat cu uimire că imobilul se afla în stadiul de... fundaţie! Litigiul intervenit în urma nerespectării termenului de finalizare al construcţiei a fost aplanat pentru moment printr-un Act adiţional la contractul de construire, care prevedea finalizarea lucrărilor şi intabularea în Cartea Funciară pe numele ,,VMC International Trading” S.R.L. până la data de 27.04.2009,

dar ,,INSIB” nu a respectat obligaţiile asumate prin Actul adiţional semnat de administratorul Sandu Gheorghe. Iată cum comenta un cititor al ediţiei on-line primul articol despre „INSIB”: „Cel mai mare ţepar din Sibiu, Sandu Gheorghe are datorii de peste 2 milioane euro. Deţine cel puţin 3 firme şi îşi mută patrimoniul de pe o firma pe al ta pentru a evita executările silite. Pentru ANL-urile din Cisnădie CONSTRUCT COMPANY (firma lui SANDU ) nu a plătit peste 700.000 RON furnizorilor de materiale şi servicii. Are conturile blocate de Finanţe de ani de zile, dar nimeni nu îi cere falimentul. În anul 2009 a înregistrat datorii de peste 1 milion de euro la Finanţe şi ne plângem că nu avem bani de salarii. Deşi construieşte nestingherit apartamente în cartierul Tilişca nimeni nu îl execută pentru milionul de euro datorat la stat. În tot acest timp sediul firmelor lui SANDU GHEORGHE de pe strada Lector, nr. 1 aparţine S.C. PĂSTRĂVUL S.R.L., a treia firmă. La o căutare pe net veţi descoperi şi că are datorii de 300.000 de dolari la Banca Agricola dar toate cele menţionate mai sus nu îl împiedică să facă afaceri cu statul.” După cum se vede, vin şi alţii, chiar dacă sunt sub „umbrela” anonimatului, să confirme cele descoperite de noi pe parcursul investigaţiilor. Despre S.C. „Construct Company” S.R.L şi felul în care Sandu Gheorghe a jonglat datoriile către furnizorul „Roşca Ind.” S.R.L. din Cisnădie, mutându-le de pe o firmă pe alta, care avea conturile blocate de către Administraţiei Finanţelor Publice Sibiu, am scris în numărul trecut al revistei. Am verificat pe internet cele spuse de către anonimul comentator şi… surpriză! Nu doar că se confirmă afirmaţiile acestuia, dar am mai găsit o firmă cu sediul în aceeaşi clădire de pe str. Lector, nr. 1, care este într-adevăr proprietatea societăţii „Păstrăvul” S.R.L., aşa cum scrisese comentatorul. Este vorba de S.C. „AMFIBOSWIN” S.R.L., al cărui administrator, SANDU GHEORGHE DĂNUŢ, are salariul declarat de 16.925 de lei (RON), conform ziarului „Monitorul de Sibiu”, din 31.05.2010, din cadrul articolului

„Salariu dublu faţă de al preşedintelui SUA”! Această firmă, administrată de Sandu Gheorghe Dănuţ, probabil fiul lui Sandu Gheorghe, are ca obiect de activitate: „extracţia pietrei ornamentale şi a pietrei pentru construcţii, extracţia pietrei calcaroase, ghipsului, cretei şi a ardeziei”, iar punctul de lucru este cariera de la Turnu Roşu, cea care a declanşat scandalul despre care a scris ziarul ,,Tribuna” din 29

probleme proprietarului locuinţei la intabulare. Dat fiind faptul că „INSIB” nu şi-a respectat obligaţiile contractuale, „VMC International Trading” declanşează o acţiune comercială în 14.09.2009, prin care solicită instanţei de judecată penalităţi de întârziere de 1% pe zi pentru lucrările neexecutate începând cu data de 27.04.2009, conform Actului adiţi-

iunie 2009  sub titlul „Ca la Mărăşeşti - Prin Turnu Roşu nu se trece!”. Revenind la „ţeapa” trasă de Sandu Gheorghe firmei „VMC International Trading”, observăm că, în data de 24.07.2007, când s-a semnat contractul între constructor şi beneficiar, S.C. „INSIB” S.R.L., constructorul, nu avea în posesie acel teren, ci doar în cesiune de la Primăria Sibiu, iar dezmembrarea terenului imobil pe care se află şi vila nr. 35 fiind obţinută doar în data de 1.10.2008 prin Sentinţa civilă nr. 517/CA la dosarul 1346/85/2008 judecat de Secţia comercială şi de contencios administrativ a Tribunalului Sibiu. Acest aspect a creat şi creează în continuare

onal (art. 5.2 – facsimil), solicitând şi plăţi pentru daune interese datorate neexecutării cu rea-credinţă a obligaţiilor contractuale. Preşedintele de instanţă, domnul judecător Florin Vădeanu, declină competenţa de soluţionare a Judecătoriei Sibiu pentru acţiuni comerciale care depăşesc – datorită valorii pretenţiilor – competenţa unei instanţe de prim grad, cum este o judecătorie şi remite dosarul la Tribunalul Sibiu, Secţia Comercială de Contencios Administrativ, care nu cade de acord tot în aceeaşi problemă a competenţei. Curtea de Apel Alba Iulia, în data de 6.05.2010, stabilește până la urmă cine trebuie să judece după criteriul competenţei: Judecătoria Sibiu.

Anul XI, nr. 6 (144) • 16 pagini • 22 iunie 2010 ­­

Aşa că dosarul se întoarce înapoi, de unde a plecat iniţial, chiar la acelaşi judecător, după o „buclă temporală” care a durat aproape un an. Faptul că acelaşi judecător va judeca aceeaşi cauză nu este nelegal, deoarece domnia sa nu s-a pronunţat pe fond. În ceea ce priveşte aspectul penal al activităţii numitului Gheorghe Sandu, administratorul societăţii „INSIB”, societatea „VMC International Trading” a depus plângere la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sibiu, în data de 28.07.2009, pentru infracţiunea de înşelăciune. Tot prin aceeaşi plângere se solicita cercetarea penală şi asupra numitei Simona Popescu, inspector la Departamentul Impozite şi Taxe din cadrul Primăriei Sibiu pentru infracţiunea de abuz în serviciu. Aceasta îl obligase pe reprezentantul societăţii „VMC International Trading” să semneze un Proces verbal de terminare a lucrărilor, deşi imobilul nici măcar nu fusese racordat la branşamentul electric. Birocrata din primărie a mai şi promis, cu tupeu, că va fi eliberat Certificatul de atestare fiscală şi va fi transmis la O.C.P.I. în vederea notării construcţiei în Cartea Funciară. Lucruri care nu s-au întâmplat. În schimb, funcţionara Simona Popescu a devenit subit plină de elan funcţionăresc şi s-a grăbit să elibereze decizia de impunere nr. 2408 din 17.07.2009 pentru plata impozitului pe clădiri pentru persoane juridice, deşi imobilul nu era intabulat pe numele firmei „VMC International Trading”. Prin Rezoluţia din 11.03.2010, la dosar 794/P/2009, domnul procuror Remus Jugastru, cel care a instrumentat dosarul, dispune „neînceperea urmăririi penale faţă de numiţii Sandu Gheorghe şi Popescu Simona”. Ca urmare, partea vătămată, „VMC International Trading”, depune o plângere împotriva rezoluţiei procurorului, argumentând că există suficiente înscrisuri pentru probatoriu, din care reiese fără tăgăduială că sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor pentru care s-a făcut plângere. Pentru partea vătămată există temeri potrivit cărora justiţia sibiană ar putea fi influenţată de relaţia de filiaţie dintre judecătorul Tribunalului Sibiu şi juristul firmei „INSIB”. Oricum, administratorul aceleiaşi firme, Gheorghe Sandu, este deja recunoscut ca „sforar” prin instanţele judecătoreşti locale, care l-au tot scos „basma curată”, deşi „bubele din cap” se văd chiar şi prin „basmaua” spălată de justiţie. Departamentul de Investigaţii JUSTIŢIARUL


Colimator

15

BANI PUBLICI PENTRU SEX PE SCENĂ ÎN FESTIVALUL DE LA SIBIU În toamna anului 2008, în mijlocul Festivalului Naţional de Teatru, Cristian Tudor Popescu care se deplasase la Sibiu împreună cu fiii săi special pentru spectacolul « LULU » pus în scenă la Teatrul Naţional Radu Stanca, publica în ziarul Gândul din data de 10 noiembrie 2008, articolul şoc « Monstrul obosit ». „Am plecat în pauză de la Lulu, ceea ce nu-mi amintesc să mai fi făcut în ultimii 20 de ani. Am plecat ca să nu mai văd, pentru că îl admir prea mult pe monstrul sacru Purcărete. Nu-mi mai rămâne decât să-l rog, cu toată dragostea, pe domnul Silviu Purcărete să oprească pur şi simplu reprezentaţiile cu această lulăială monstruoasă.”  Ce îl determinase pe CTP să se scandalizeze ? Ne răspunde tot el: „miorlăiala unui taraf de cotoi buimaci, având ca solistă o pisică de Angora tunsă la piele. Căci aşa am văzut-o pe Ofelia Popii goală, deoarece n-am reuşit o clipă să cuplez la demonstrativismul disperat al jocului ei de curvă fatală.” La un an şi jumătate de la scandalosul eveniment, Ioan T. Morar lansează o veritabilă şi necesară dezbatere pe blogul său Morar & More (http:// morar.catavencu.ro/) în articolul intitulat „Sex pe scenă. E necesar?”. Ioan T. Morar a fost invitat, de Constantin Chiriac, să modereze în acest an spectacolele lectură din cadrul Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu. Radiografiind o zi din cadrul Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu, Ioan T. Morar aduce în discuţie cu decenţa-i caracteristică „tabloidizarea spectacolului”, posibilitatea tristă a „bordelizării teatrului”, încheind în nota specifică de-a râsu’- plânsu’: „Poate că am avut eu parte de o zi mai ciudată. Şi dacă e aşa, nu pot să nu remarc o tot mai mare prezenţă a sexului pe scenă. Şi asta vine, adesea, nu din text, ci din montare. Cred că există câţiva regizori care nu ar ezita să introducă scene de sex şi în montarea Scrisorii pierdute!” Am reconstituit drumul de spectator al lui Ioan T. Morar din data de 31 mai 2010 confruntându-l cu programul F.I.T.S. din acea zi. La prânz, în secţiunea spectacole lectură la Librăria Humanitas: „PATUL E PREA SCURT SAU DOAR FRAG-

MENTE” / “THIS BED IS TOO SHORT OR JUST FRAGMENTS” de Nina Mitrovic (Croaţia), traducerea Nicolae Prelipceanu. Concluzia lui I. T. Morar: „Personajele vorbeau explicit despre sex. Mult, obsesiv. Noroc că a fost doar teatru lectură!” Seara, la orele 19,00 la Teatrul Naţional Radu Stanca a avut loc premiera spectacolului de teatru: „BERLIN ALEXANDERPLATZ” – Regia: Dragoş Galgoţiu – interpretat de colectivul Teatrului Naţional Radu Stanca . Ne povesteşte I. T. Morar: „Nu am văzut filmul, nu am citit cartea, scrisă de Alfred Doblin. Am încercat să văd spectacolul. Am ieşit după nici o oră. Timp în care am văzut vreo patru scene de sex, plus o apariţie a cuplului Adam şi Eva, care cu greu îşi mascau goliciunea. Scenele de sex nu erau chiar «pe bune», dar mimarea lor a fost destul de aproape de realitate.” În spectacolul de dans “AMINTIRI / AIDE MEMOIRE” susţinut de la orele 21,00 la Casa De Cultură a Sindicatelor de trupa israeliană Kibbutz Contemporary Dance Company, spectatorul I. T. Morar se întâlneşte din nou cu sexul: „Spectacol interesant în care s-au mimat, pe lângă scene de sex hetero, şi nişte partide homosexuale ( y compris lesbiene). Totuşi, acest din urmă spectacol a fost cel mai curat, pentru că actele sexuale au fost foarte bine împachetate artistic, iar «actanţii» erau îmbrăcaţi.” În final, jurnalistul renunţă să vizioneze unul din spectacolele recomandate călduros spre vizionare de către directorul festivalului Constantin Chiriac, desfăşurat în Club Zebrano la orele 23,00 - „ ZIUA FUTUTĂ A LUI NIELS / NILS’ FUCKED-UP DAY”– Un spectacol de Ştefan Peca – în interpretarea actorilor Teatrului Luni de la Green Hours. Ioan T. Morar declară descumpănit: „Puteam să mai merg, tot azi, spre miezul nopţii, la un spectacol pe un text de Peca Ştefan, al cărui titlul nu-l reproduc aici, că e deja cu sex în el.” Despre spectacolul de mai sus, denumit frust „Ziua futută a lui Nils”, în ziarul festivalului, „Aplauze”, Adina Katona relatează într-un comentariu de bun simţ: „Noutatea a constat în faptul că, aşa cum zicea şi personajul principal, lumea care vine la teatru nu se

SCRISOARE DESCHISĂ

- Preşedintele României d-nul Traian Băsescu - Curtea de Conturi Sibiu

CĂTRE - Primarul Municipiului Sibiu, dnul Klaus Werner Iohannis - ordonator principal de credite bugetare - Prefectul Sibiului, d-nul Constantin Trihenea - Guvernul României, d-nul prim ministru Emil Boc - Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional,d-nul ministru Kelemen Hunor ordonator principal de credite bugetare - Camera Deputaţilor, Comisia pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă, preşedinte d-na Raluca Turcan - Senatul României, Comisia pentru cultură, artă şi mijloace de informare în masă, preşedinte d-nul Sergiu Nicolaescu

aşteaptă la un limbaj atât de expresiv, pe care l-am putea încadra într-o „vulgaritate artistică” permisă. Spectacolul nu m-a uimit prin noutatea temei ci, mai degrabă, prin modul de expunere a acesteia şi prin faptul că nu am mai văzut atâta lume să râdă la auzul unor înjurături. Poate să fi fost doar libertatea cu care ele s-au folosit într-un mediu cu pretenţii de cultură.” Şi atunci, unde este educaţia, unde este cultura, în ce scop se organizează

un astfel de festival, pe ce se duc banii publici? Sloganul „Aurul poate da strălucire teatrului, la fel şi economiei” lansat în campania publicitară a companiei Gold Corporation Roşia Montană, în calitate de susţinător al F.I.T.S. 2010, păleşte la prezentarea unor astfel de spectacole. Elocvent pentru cele de mai sus este comentariul unui participant la dezbaterea iniţiată de Ioan T. Morar pe blogul său, din care cităm parţial: „…nu trebuie sa ne mire – de la tabloidizarea presei scrise s-a mers spre tabloidizarea televiziunilor si nici teatrul nu putea rămâne pe dinafara…teatrul are totuşi o caracteristica aparte (inclusiv de natura comerciala) si de aceea cred ca daca mâine aceste piese nu ar mai fi montate in teatre de stat (sau care ţin de bugetul judeţean sau local) alta ar fi situaţia; altfel spus cred ca directorii de la teatrele “bugetate” îşi permit mult

Spre ştiinţă: Teatrul Naţional Radu Stanca Sibiu, ordonator de credite bugetare director general Constantin Chiriac Având în vedere cheltuirea din bugetul local al municipiului Sibiu a sumei exorbitante de 1 milion de euro pentru realizarea Festivalului Internaţional de Teatru Sibiu 2010 în perioada actualei crize economico financiare, când măsuri dure de austeritate au fost asumate de Guvernul României, Luând în considerare afirmaţiile directorului festivalului, d-nul Constantin Chiriac la conferinţele de

presă premergătoare de la Bucureşti şi Sibiu, cu privire la cheltuirea unui buget de 5,6 milioane euro pentru realizarea F.I.T.S. 2010 din care cca 1,6 milioane euro contribuţia României prin instituţii publice,

mai multe experimente decât şi-ar permite dacă ar fi ei patroni (sau angajaţi la patroni); asta e – e uşor si confortabil sa făci experienţe financiare pe banii contribuabilului…” Spectacolul „Lulu” pus în scenă de Silviu Purcărete la Teatrul Naţional Radu Stanca, pe care managerul Constantin Chiriac îl descrie stupefiant în Raportul nr.1155/19.04.2010 aprobat de primarul Iohannis şi de consilierii locali, drept „o reprezentare a platitudinii viciului, a sterilităţii şi absenţei misterului în sexualitate” şi care este destinat tuturor categoriilor de public, a însemnat pentru Teatrul Naţional Radu Stanca o cheltuială de 350.000 lei alocaţi din bugetul local al Sibiului. Nu mai este de mirare că, la astfel de costuri, bugetul pe anul 2010 alocat teatrului de Consiliul Local Sibiu la propunerea primarului Iohannis, este de 12.000.000 lei, mai mult decât toate veniturile Consiliului Local din impozitele cetăţenilor sibieni pentru clădiri şi terenuri pe întreg anul 2010 ! Iar Festivalul Internaţional de Teatru Sibiu 2010 care, iată, promovează cu obstinaţie sexul pe scenă, i-a costat pe cetăţenii sibieni peste 1 milion de euro ! De altfel ipostazele de nud şi sex pe scenă au fost încurajate chiar de directorul Constantin Chiriac, aflat şi în ipostaza de actor în “Eu, Rodin” alături de dansatoarea goală Esther Cloet (foto), încă din anul 2004. La încheierea festivalului, Chiriac se lăuda presei că, din 20.000 de bilete, 70% au fost vândute „în afara ţării”. Iniţial ştirea ne-a revoltat. Dar judecând după spectacolele mai sus menţionate, credem că sibienii nu au pierdut prea mult, cel puţin nu în ziua de festival 31 mai 2010 ! Pe de altă parte, se pare că a fost o strategie să se desfăşoare în paralel două festivaluri – unul pentru cunoscători şi potentaţi, în sala de spectacole, celălalt pentru sibieni, pe stradă. Este binecunoscută strategia conducătorilor de a organiza carnavaluri şi concerte pentru a comuta atenţia cetăţenilor de la problemele zilnice, dându-le impresia de preocupare faţă de problemele lor şi de stabilitate. Iată afirmaţia ipocrită a lui Chiriac: „Spectacolele de stradă sunt cadoul

pentru cei care nu au intrat niciodată într-o sală de spectacole; cadoul pentru cei care află că de mâine au pensia mai mică cu cincisprezece la sută”. (http:// www.suplimentuldecultura.ro/index/ continutArticolAllCat/6/5866 - Veronica D.Niculescu) Numai că, cei din stradă sunt adevăraţii plătitori ai acestui festival care a antrenat cheltuieli exorbitante în cel mai greu an de criză financiară şi economică. E bun Chiriac să dea lecţii despre cum să te descurci în timpul crizei,  fiindcă el a reuşit în 10 ani, de când conduce Teatrul Naţional Radu Stanca, să îşi cumpere cel puţin două case şi să îşi umfle conturile din bănci cu miliarde de lei din salariul de director bugetar! S-a îmbogăţit, şi-a creat un veritabil cult al personalităţii ca manager cultural, dar, din nefericire, a coborât cultura teatrală din Sibiu în mocirla sexualităţii şi violenţei. Cum am putea să credem că el gestionează bine bugetul teatrului, când plăteşte regizorilor onorarii de cate un miliard şi peste numai din bani publici, pentru producţii controversate gen „Viaţa cu un idiot” sau „Lulu”, la care spectatorii părăsesc oripilaţi sala înainte de terminarea spectacolului ?! În aceste circumstanţe, intrăm în dezbaterea lansată de Ioan T. Morar şi răspundem: Nu, nu considerăm că este necesar sexul pe scena teatrului, dar „vinde bine” spectacolul! Din păcate, îl vinde bugetului local, fiindcă acesta este principalul investitor în diversele fantasmagorii cu nuditate şi sex pe care le produce sau le aduce Chiriac pe scena Teatrului Naţional din Sibiu. Iar repartizarea părtinitoare a bugetului local o face şi o aprobă ordonatorul principal de credite care este primarul Sibiului, pe numele său, de 10 ani încoace, Klaus Werner Iohannis. Rămâne de văzut cum vor justifica Chiriac şi Iohannis legalitatea şi oportunitatea consumării în 10 zile, a peste un milion de euro din banii locali ai Sibiului, cu prea puţine spectacole de teatru adevărat, o abundenţă de spectacole de acrobaţie stradală de calitate discutabilă, concerte în piaţă şi focuri de artificii. Tudor BLAGA

Prin prezenta, având în vedere dispoziţiile Constituţiei României, Legii nr. 161 / 2003 (actualizată) privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, Legea nr. 544 din 12 octombrie 2001(actualizată) privind liberul acces la informaţiile de interes public, celelalte acte normative în vigoare privind finanţele publice, vă solicităm: 1.Efectuarea în regim de urgenţă a controlului prin organele de control abilitate din subordinea dvs. asupra modului în care s-au cheltuit

aceste sume, a legalităţii şi oportunităţii cheltuielilor efectuate. 2.Precizarea de către Teatrul Naţional Radu Stanca şi comunicarea publică pe site-ul propriu a cuantumului sponsorizărilor şi donaţiilor (în natură şi valorice) efectuate pentru F.I.T.S. 2010 de către fiecare dintre sponsorii şi partenerii afişaţi cu reclamă pe site-ul festivalului, în revista Aplauze şi în orice alt mod de reclamă, precum şi a instituţiei care a beneficiat de aceste sume şi a conturilor în care au fost vărsate. Răspunsul dvs. va fi publicat de ziarul nostru spre informare publică, imediat ce va fi primit. Publicaţia JUSTIŢIARUL SIBIAN reprezentată legal prin Marius Albin MARINESCU

Anul XI, nr. 6 (144) • 16 pagini • 22 iunie 2010 ­­


16

Semanal

EXCLUSIVITATE

Uluitoarea poveste a unei sculpturi atribuită lui Brâncuşi şi periplul acesteia în America Latină

Motto: „Am şlefuit materia pentru a afla linia continuă. Când am constatat că n-o pot afla, m-am oprit; parcă cineva mi-a dat peste mâini”. Constantin Brâncuşi Constantin Brâncuşi este considerat cel mai mare sculptor român şi este, cu siguranţă, cel mai cunoscut la nivel planetar. A adus contribuţii covârşitoare, pe plan mondial, la înnoirea limbajului artistic prin abordarea avangardistă a viziunii tridimensionale în artele plastice. El este cel de-al cincilea copil al lui Nicolae şi Maria Brâncuşi, născut la data de 19 februarie 1876 în Hobiţa Gorjului. Sculpturile lui Brâncuşi au constat, la începutul carierei sale, mai ales în reprezentări clasice ale formei umane. În timp, a preferat să combine partea geometrică cu ceea spirituală în lucrările sale, eliberând sculptura de preponderenţa imitaţiei mecanice a naturii. A căutat absolutul de-a lungul timpului în lucrările sale, fapt dovedit prin însăşi opera „Coloana infinitului”.

de „cocoşei”. Actualul proprietar al sculpturii, fiul soldatului, nu a aflat de existenţa lucrării decât cu câteva zile înainte de decesul tatălui său. Pe patul de moarte, acesta i-a spus întregul istoric al operei de artă pe care urma să o moştenească. Piesa se afla în acel moment la Viena, depusă întrun seif al unei bănci din capitala Austriei. Lupta pentru opera lui Brâncuşi a început când N.P., actualul proprietar, s-a hotărât să aducă piesa în ţară, în anul 1995. Moştenitorul lucrării dorea ca piesa să fie folosită drept gaj, în schimbul unor sume mari de bani necesari pentru achiziţionarea băilor Bazna. Cum nu se cunoştea valoarea piesei, deoarece nu fusese autentificată, posesorul a decis să meargă la

O lucrare, necunoscută până acum, atribuită maestrului Se pare că părintele sculpturii moderne şi-a lăsat profund amprenta existenţei sale înflăcărată pe sculpturi. Toate operele de artă realizate de Constantin Brâncuşi sunt enigmatice, fără îndoială, dar povestea uneia dintre sculpturi este extraordinară, plină de mister şi aventură. Lucrarea în cauză a fost vândută de sculptor, personal, prinţului Sturdza. Cel din urmă a oferit-o, în semn de recunoştinţă pentru că i-a salvat viaţa, unui vânător braconier al Ardealului, simplu soldat încartiruit la Chitila atunci când l-a cunoscut pe aristocrat. Soldatul primise într-o bună zi sarcina de a merge la prinţul Sturdza pentru a ajuta la diverse treburi gospodăreşti. Sturdza căuta în acel moment o bucătăreasă, iar soldatul i-a recomandat-o chiar pe viitoarea sa soţie. Astfel, relaţia dintre soldat şi prinţ a devenit una destul de apropiată, cu toată diferenţa socială. La încheierea războiului, sub presiune militară sovietică, regele Mihai I a fost nevoit să accepte un guvern în care ministerele cheie erau deţinute de comunişti. După abdicarea regelui Mihai şi prinţul Sturdza a trebuit să plece din ţară, deoarece risca să fie arestat de către regimul comunist proaspăt instalat la putere. El a fost ajutat de acel soldat ardelean, care l-a dus în pădurile din Transilvania pentru a se ascunde în aşteptarea unui moment prielnic pentru părăsirea ţării. După aproximativ patru luni, fostul soldat l-a ajutat să fugă în Occident prin intermediul unei echipe de vânători. Ca semn de recunoştinţă, prinţul i-a dăruit piesa a lui Brâncuşi şi 10 monede de aur, cunoscute sub numele

Bucureşti pentru expertiză. Aici, atât expertul, un personaj dubios, care a făcut obiectul unor articole din presa bucureşteană, cât şi întreaga mafie a traficanţilor de artă, au încercat să profite de naivitatea ardeleanului. Expertul, care deţinea obiectul cu sarcina de a-l evalua, a intrat în unele datorii şi a fost nevoit să lase piesa ca garanţie, dar după un timp nereuşind să achite sumelor ce trebuiau restituite, a vândut, pur şi simplu, lucrarea. Aceasta a fost „varianta” prezentată de expert proprietarului, dar mai târziu, acelaşi expert a prezentat presei avide de senzaţional o altă poveste, cu totul denaturată, susţinând că el este adevăratul proprietar, iar pe N.P. numindu-l „un şef al ţiganilor de la Sibiu”, deşi omul nu are de loc trăsăturile specifice ţiganilor. Ceea ce citiţi dumneavoastră este primul material jurnalistic alcătuit din declaraţiile lui N.P., despre lucrarea care se presupune că aparţine lui Constantin Brâncuşi. Tot ceea ce a apărut în presă, ulterior reţinerii sculpturii de către autorităţile peruane, au fost doar speculaţii gazetăreşti, urmare a declaraţiilor membrilor mafiei operelor de artă, aflaţi în tabăra cealaltă. N.P., după ce a aflat despre pierderea obiectului încredinţat pentru expertizare, a fost nevoit să parcurgă întreg lanţul mafiei traficanţilor de artă din Bucureşti pentru a ajunge, în cele din urmă, la cel care, cică, îl împrumutase pe expert. După o lungă perioadă de negocieri, proprietarul

reuşeşte să-l convingă pe cămătar de faptul că opera respectivă îi aparţinea de multă vreme, iar expertul avea doar calitatea de angajat, dar nu şi-a primit piesa înapoi. În cele din urmă, vechiul posesor s-a întâlnit cu expertul, iar acesta şi-a exprimat „regretele” pentru neînţelegerea provocată şi l-a pus în contact cu câteva persoane „binevoitoare”, care să-l ajute la recuperarea de la cămătar. Acele persoane influente într-adevăr îl ajută să recupereze lucrarea, dar pretind de la proprietar ca piesa să fie vândută prin intermediul lor. Expertul dubios estimase valoarea sculpturii la 8 milioane de dolari, atribuind lucrării numele de „Narcis”. Totul era de fapt un plan bine pus la punct de aceşti intermediari, care aparent păreau bine intenţionaţi şi dornici să ajute la efectuarea tranzacţiei, în schimbul unui comision din preţul de vânzare. Însă, în spatele lor se aflau adevăraţii şacali ai operelor de artă din România.

de opera printre câţiva saci cu nisip, iar în valiză pune câteva enciclopedii pentru a-i induce pe hoţi în eroare, în cazul în care aceştia ar fi verificat greutatea ei. Trecuseră deja treizeci de

Aventuri în Peru şi Costa Rica

zile, iar cumpărătorii nu mai apăreau. Toţi cei care făcuseră deplasarea au fost nevoiţi să îşi prelungească viza de şedere în Lima. Până la urmă apar unii „cumpărători”, dar oferă un preţ

S-a stabilit plecarea pentru Lima, în Peru, unde, chipurile, se afla „cumpărătorul”. A fost vizată această ţară fiindcă se ştia că autorităţile peruane sunt preocupate să nu iasă opere de artă din propria ţară, cel intrate de afară prezentând mai puţin interes pentru aceştia. Intermediarii erau hotărâţi să fure piesa, imediat după sosirea pe pământul Americii de Sud. Între aceşti aşa-zişi „binevoitori” se afla şi o ţigancă pe nume Magda, care se ocupa de trafic cu paşapoarte şi vize. Altul din bandă, M. C., lucrase la o ambasadă din America de Sud. În spatele acestui grup se afla expertul care a evaluat sculptura, un fost ofiţer de informaţii şi unul dintre diplomaţii României aflaţi la Lima în anul 1995. Toată tranzacţia nu ar fi trebuit să dureze mai mult de 3 zile. Drumul spre Peru avea ca să creeze o atmosferă de prietenie între proprietar şi bandă. Comportamentul companionilor, imediat după aterizarea pe aeroportul din Lima, l-a determinat pe P.N. să realizeze că este victima unei mascarada regizate de mafie, în încercarea de a-l deposeda de opera de artă. Totuşi, a acceptat să meargă la vila unde trebuia să se întâlnească cu presupuşii cumpărători. O casă elegantă, cu etaj şi piscină, încă în construcţie, ce aparţinea unei prietene a Magdei. A doua zi urma să se facă tranzacţia. Aceasta nu a mai avut loc, deoarece cumpărătorii au întârziat să apară. De teamă să nu-i fie furată sculptura proprietarul a decis să o ascundă în garajul vilei. N.P. ascun-

Anul XI, nr. 6 (144) • 16 pagini • 22 iunie 2010 ­­

prea mic în raport cu valoarea estimată. Membri bandei, neatingânduşi scopul, încearcă să îl momească din nou printr-un aşa-zis „cumpărător din New York”, dar planul eşuează. Grupul care l-a însoţit decide atunci să preia cu totul aşa-zisa „cumpărare” a lui „Narcis”. Au trecut rapid la redactarea unui contract în limba engleză, dar clauzele stipulate în contract nu au avut efectele scontate: de a-l linişti şi păcăli pe ardelean. Mai ales că o astfel de clauză stabilea la suma de 15.000 de dolari despăgubirile pe care le-ar fi primit de la însoţitorii români proprietarul, în cazul în care piesa ar fi fost pierdută sau rătăcită. În cele din urmă nu se ajunge la nici o înţelegere, iar grupul devine tot mai agitat, deoarece aflaseră că pie-

sa a fost ascunsă în împrejurimi, dar nu ştiau locul în care proprietarul o dosise. Au mers până acolo încât au apelat şi la serviciile unei vrăjitoare („las brujas”) pentru a detecta ascunzătoarea, dar în zadar. Diplomatul implicat, de la Ambasada României, văzând că nu sunt sorţi de izbândă, decide să trimită Interpolul la vila din Lima unde se aflau românii pentru a verifica dacă piesa se mai află la proprietar sau nu. A fost picătura care a umplut paharul, aşa că N.P. preferă să recupereze piesa ascunsă într-unul din sacii cu nisip din garaj şi să petreacă noaptea în arestul Poliţiei din Lima pentru deţinerea unui obiect de artă neînregistrat în Peru. A doua zi piesa a fost dusă la un muzeu, iar N.P. eliberat din arestul poliţiei, cu promisiunea ofiţerului de la Interpol că piesa o să-i fie înmânată la finalizarea cercetărilor. Ţiganca, Magda, care era coordonatoarea acţiunii, s-a înfuriată şi a renunţat la plan, întorcându-se în România. Ceilalţi membrii ai grupului, rămaşi fără bani şi cu vizele expirate şi-au făcut bagajele a doua zi. De la aceştia, dezamăgiţi pentru că fuseseră practic abandonaţi la celălalt capăt al lumii, a aflat N.P. despre intenţia de sustragere a lucrării de artă, care fusese pusă la cale cu patru luni înainte de plecarea lor din ţară şi cine era implicat în toată această „afacere”. Luând legătura cu familia şi cu prieteni din ţară, N.P. este sfătuit să meargă în Costa Rica, unde nu era necesară viza de şedere, deoarece viza de Peru expirase. Ajuns în Costa Rica, unde a petrecut revelionul, l-a cunoscut pe preotul român Constantin, iar prin acesta pe consulul român, care l-a ajutat să-şi rezolve problema cu viza necesară revenirii în Peru. Întors la Lima, ardeleanul se împrieteneşte cu avocatul Wienuewa Wilberto, care se oferă să-l apere în procesul pentru recuperarea operei de artă, rămasă în custodie la Muzeul Naţional din Lima. În timp, cei doi au devenit foarte buni prieteni, românul locuind la avocat timp de 3 ani, din anul 2000 până în 2003, aproape pe întreaga perioadă a unui lung proces, care l-a obligat pe ardelean să rămână în Peru. În anul 2005 proprietarul s-a reîntors în ţară, după recuperarea pe căi legale a sculpturii. „Narcis” a fost depus întrun seif bancar din Germania, unde se află şi acum în siguranţă, departe de mafia operelor de artă din România. Autentificarea sculpturii va fi făcută oficial doar atunci când traficanţii de artă, implicaţi în toată tevatura sudamericană, îşi vor pierde interesul pentru această piesă. Elena PAVEL


Justitiarul sibian nr 6 - 2010  

Justitiarul sibian singura revista de investigatii din sibiu

Advertisement
Read more
Read more
Similar to
Popular now
Just for you