Issuu on Google+

BO

GU

VE

TA

Revistă de atitudine împotriva corupţiei, abuzurilor şi apărare a istoriei, culturii, spiritualităţii româneşti

DELLA

RI

C

CA

RA

ADEVÃRU

I LU

Anul IX, nr. 2 (nr. 163) • 16 pagini • 24 februarie 2011 • 2 lei • Apare lunar În numărul următor: LINŞAJ MEDIATIC PUS LA CALE DE PUŞCĂRIABILUL ILIE CARABULEA

Adevărul despre mascarada „Jurnalistul Marius Albin Marinescu a fost declarat colaborator al Securităţii”

Doctorul, inculpatul şi puşcăriabilul Ilie Carabulea

♦ Inculpatul penal Ilie Carabulea şi-a pus lătrăii de presă să-l atace în ziarul său, „Tribuna”, pe singurul ziarist din Sibiu care scrie de ani de zile despre ticăloşiile sale şi ale partenerului său de afaceri pe bani publici, Klaus Iohannis ♦ Pentru că în anul 1980 (!) Marius Albin Marinescu şi-a pus locuinţa la dispoziţia unui ofiţer de contrainformaţii militare, care nu avea nimic comun cu „poliţia politică”, este pus la zid ca un criminal, deşi chiar şi o crimă se prescrie după 31 de ani! ♦ Jurnalistul, candidat la Primăria Sibiu în anul 2008, nu a câştigat alegerile, deci nu este o persoană publică, iar aceste dezvăluiri tardive nu au alt scop decât discreditarea acestuia de către mafioţii despre care a scris ♦ În condiţii normale, Curtea de Apel Bucureşti trebuia să respingă acţiunea C.N.S.A.S. depusă în februarie 2009, din lipsă de calitate procesuală şi lipsă de interes ♦ Este o dovadă clară că jurnalistul trebuia „executat” la comandă, deoarece, prin dezvăluirile făcute în revistele conduse de el a supărat magistraţi corupţi şi alte persoane importante, inclusiv din conducerea Ministerului Justiţiei ♦ Sentinţa este definitivă, dar nu şi irevocabilă, următorul termen la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie fiind în data de 19 aprilie 2011 (Dosar 608/1/2011), dar slugile tandemului Carabulea - Iohannis s-au grăbit să-l împroaşte cu noroi pe singurul ziarist vertical dintr-un oraş putred de atâta corupţie ♦ Implicaţiile judecătorului Marcel Rusu, preşedintele Tribunalului Sibiu, în penibila „dosariadă” pag. 2

Ce nu a descoperit presa şi nici Agenţia Naţională de Integritate:

O altă incompatibilitate a primarului sibian! pag. 3

ASOCIAŢIA PENSIONARILOR PETROŞANI... ÎNCOTRO?

pag. 4

Italian condamnat la închisoare şi „uitat” în libertate

pag. 5

IOAN CRIŞAN, cinci ani cât o viaţă pag. 8

DRUMARII S.A. BRAŞOV (I) Când spui „drumarii”, gândul te poartă la drumuri...acele minunate panglici de argint fără de care nici o economie modernă nu poate exista. Drumarii te fac să te gândeşti şi la cei care le asfaltează, oamenii care lucrează din greu în arşiţa soarelui şi sub ropotele ploii pentru ca noi să putem ajunge la destinaţiile propuse. În rândurile care urmează vă voi relata povestea incredibilă a unui tânăr drumar din Italia, venit să lucreze în România. pag. 6

S.C. „Mit Motors Int.” Bucureşti prejudiciază imaginea firmei Mitsubishi În anul 2006 pe 11 mai, firma S.C. „BAR BRU PATI Arcul de Triumf” S.R.L. cu sediul în Târgovişte a achiziţionat, în regim de leasing, un autoturism marca Mitsubishi L 200, care la data de 15.06.2009 a suferit o defecţiune ce s-a soldat cu înlocuirea kitului de distribuţie al maşinii. De remarcat că această nedorită întâmplare s-a petrecut în perioada termenului de garanţie stabilit pentru o perioada de 24 de luni sau la un rulaj de 90000 de kilometri, după cum prevede contractul realizat cu S.C. „MIT MOTORS INTERNAŢIONAL” S.R.L. din Bucureşti, distribuitor autorizat al firmei Mitsubishi în România, de la care „Arcul de Triumf” a cumpărat autoturismul. pag. 9

Ortodoxia greacă vs. mondializare

pag. 10

Noi, românii, un popor de oi? (II) CU FAŢA LA PERETE (IV) pag. 11-13

pag. 14-16

AVERTISMENT! Persoanele cu un coeficient de inteligenţă scăzut şi cele care cred fără discernământ tot ceea ce văd şi aud la televizor sunt rugate să nu citească „Justiţiarul”, fiindcă le poate dăuna grav propriilor convingeri formate de alţii !


Opinii, comentarii

2 Editorial

Coconul Crin, reacţiunea şi demagogia pseudoliberală Prin alianţa pecetluită împreună cu dinozaurul Dan Voiculescu şi Victor Ponta, pupilul altei fosile comuniste, Crin Antonescu a compromis definitiv şi irevocabil liberalis-

cisismul său patologic alimentat din plin de televiziunile lui Voiculescu, au culminat cu imposibila alianţă sau acel buchet mortuar de flori în număr par, format din trei tranda-

2009, când Găgăuţă, Prostănacul şi Tolomacul apăruseră flancaţi de steaguri roşii în balconul Operei, taman acolo unde, în urmă cu 20 de ani, se proclamase primul oraş liber de comunism din România! Percepţia de trădare a doctrinei liberale, în rândul simplilor membri de partid, a dus la dezertări masive. Astfel 200 de membri ai P.N.L. Constanţa au trecut , cu arme şi bagaje, la P.D.L. şi acesta este doar începutul… Care sunt avantajele alianţei cu Felix şi „bunicuţa”? Minore, reduse doar la apariţia lui Crina Antenescu pe micile ecrane cu acelaşi discurs insipid şi pătimaş, care nu mai atrage pe nimeni. Ba, din contră, provoacă dezgust prin saturaţie, exact ca apariţiile lui Nicolae Ceauşescu de pe vremuri. Şi, era să uităm, nespecificarea apartenenţei politice a recent trimisului în judecată Hada Ovidiu, primarul Hunedoarei. Posturile de

televiziune mogulo-felixiene şi mogulo-eoliene dezinformează prin omisiune nespecificând faptul că primarul şi viceprimarul, trimişi în judecată de către D.N.A., aparţin P.N.L. Hunedoara. Dar, în cazul crimei din Irlanda posturile respective repetau obsesiv, de trei-patru ori în interiorul aceleiaşi ştiri, că Marian Mihalache a fost vicepreședinte la PDL Hunedoara. Mai mult, calupul de știri începea cu prezentarea cazului fostului vicepreședinte PDL Hunedoara, condamnat pentru omor în Irlanda şi continua cu trimiterea în judecata a primarului şi viceprimarului din municipiul Hunedoara, dar fără specificarea apartenenţei politice a acestora pentru a da impresia că şi aceştia sunt tot de la P.D.L…. Manipulare ordinară şi intoxicare parşivă, acestea sunt „beneficiile” palpabile ale scoaterii pe tarabă a partidului liberal. Justiţiarul

În numărul următor: LINŞAJ MEDIATIC PUS LA CALE DE PUŞCĂRIABILUL ILIE CARABULEA

Adevărul despre mascarada „Jurnalistul Marius Albin Marinescu a fost declarat colaborator al Securităţii” Iată ce spunea Crin Antonescu, în materialele de propagandă din noiembrie 2009, despre PSD, sistemul ticăloşit şi baroni. Acum s-a aliat cu aceştia! Când a fost sincer, când a minţit, atunci sau acum? Nici nu mai are importanţă, Crin Antonescu şi-a demonstrat pe deplin ipocrizia...

mul din România. Uniunea Social Liberală (U.S.L.) este din start o aberaţie, o alianţă care contrazice principiile de stânga şi de dreapta a partidelor care şi-au dat mâna. Normal ca această struţo-cămilă artificială să şchioapete de la primii paşi, deoarece asistăm la încălţarea unei clone cu doi pantofi de acelaşi fel, adică şi pentru dreptul tot o încălţăminte de picior stâng. Partidul Naţional Liberal şi-a părăsit mai demult locul de pe eşichierul politic, mai precis din noiembrie 2009, când proaspăt învinsul din alegerile prezidenţiale, Crin Antonescu, şi-a dat girul pentru ca electoratul liberal să voteze, alături de pesedei, spre triumful Prostănacului. Nu a fost să fie, dar Crin Antonescu a păstrat aceeaşi politică, reducând statutul partidului liberal la un unic articol format din doar două cuvinte: Jos Băsescu! Fără program concret de redresare economică, doar cu un discurs sforăitor şi demagogic, Crin Antonescu este în mod cert un exponent al reacţiunii conform definiţiei din DEX a acestui termen: „împotrivire politică și economică a claselor în declin față de orice manifestare a progresului social; forțe social-politice reacționare, ostile progresului.” În acest moment, Partidul Naţional Liberal nu face altceva decât să se opună, constant şi fără argumente, reformelor iniţiate de democraţi, dar şi luptei anticorupţie declanşată de guvernul condus de Emil Boc. Modul dictatorial prin care junele tomnatic a înţeles să conducă P. N.L., deciziile luate de unul singur şi doar în funcţie de interesele personale sau de nar-

firi şi un „crin” otrăvit, care poate să fie depus omagial pe mormântul partidului Brătienilor. Dorinţa de a apărea non-stop pe ecranele televizoarelor, performanţă care i-a adus porecla de Antenescu şi visul iluzoriu de a ajunge cândva preşedintele românilor, acestea sunt singurele motive pentru care marioneta ajunsă preşedinte şi-a sacrificat propriul partid, fără să mai ţină cont de tradiţia sau doctrina acestuia. Prin decizia de a se alia cu neocomuniştii şi securiştii, găgăuzul s-a manifestat ca un găgăuţă, demn de prostănacul pe care-l sprijinise la alegerile prezidenţiale din 6 decembrie 2009. Dacă s-ar realiza un sondaj electoral cinstit, nu cele trucate care ne sunt prezentate periodic şi care şi-au dovedit falsitatea chiar cu prilejul alegerilor la care ne-am referit mai sus, s-ar vedea cu siguranţă declinul partidului liberal, care nu doar că şi-a pierdut simpatizanţii, care votau reflex cu reprezentaţii dreptei, ci chiar parte din proprii membri, posesori ai carnetului de partid şi cotizanţi conştiincioşi. Culmea este, că doar datorită ambiţiilor prosteşti ale unui singur om, s-a ratat şansa unei alianţe a partidelor de dreapta, tot Antonescu fiind cel care a refuzat mâna întinsă de către P.D.L. pentru formarea guvernului de după alegerile prezidenţiale. Dacă marioneta „patriciană” lăsa deoparte orgoliile de fată mare abuzată la beţie, probabil că acceptul pentru formarea unui guvern liberalo-democrat ar fi revitalizat şi reabilitat P.N.L., după ruşinoasa şi marea huiduială de la Timişoara din 1 Decembrie

Anul IX, nr. 2 (nr. 163) • 16 pagini • 24 februarie 2011 ­­

♦ Inculpatul penal Ilie Carabulea şi-a pus lătrăii de presă să-l atace în ziarul său, „Tribuna”, pe singurul ziarist din Sibiu care scrie de ani de zile despre ticăloşiile sale şi ale partenerului său de afaceri pe bani publici, Klaus Iohannis ♦ Pentru că în anul 1980 (!) Marius Albin Marinescu şi-a pus locuinţa la dispoziţia unui ofiţer de contrainformaţii militare, care nu avea nimic comun cu „poliţia politică”, este pus la zid ca un criminal, deşi chiar şi o crimă se prescrie după 31 de ani! ♦ Jurnalistul, candidat la Primăria Sibiu în anul 2008, nu a câştigat alegerile, deci nu este o persoană publică, iar aceste dezvăluiri tardive nu au alt scop decât discreditarea acestuia de către mafioţii despre care a scris ♦ În condiţii normale, Curtea de Apel Bucureşti trebuia să respingă acţiunea C.N.S.A.S. depusă în februarie 2009, din lipsă de calitate procesuală şi lipsă de interes ♦ Este o dovadă clară că jurnalistul trebuia „executat” la comandă, deoarece, prin dezvăluirile făcute în revistele conduse de el a supărat magistraţi corupţi şi alte persoane importante, inclusiv din conducerea Ministerului Justiţiei ♦ Sentinţa este definitivă, dar nu şi irevocabilă, următorul termen la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie fiind în data de 19 aprilie 2011 (Dosar 608/1/2011), dar slugile tandemului Carabulea - Iohannis s-au grăbit să-l împroaşte cu noroi pe singurul ziarist vertical dintr-un oraş putred de atâta corupţie ♦ Implicaţiile judecătorului Marcel Rusu, preşedintele Tribunalului Sibiu, în penibila „dosariadă” ♦ Presa locală nu pomeneşte nici un cuvinţel despre preşedintele F.D.G.R. Sibiu, preotul şi revoluţionarul Hans Klein, proaspăt demisionat din Consiliul Local Sibiu. Acesta se află în acelaşi stadiu procesual ca şi Albin Marinescu, dar linşajul mediatic îl are ca ţintă doar pe jurnalist! ♦ Hans Klein a ascuns motivele reale ale demisiei sale din Consiliul Local, la comanda şefului său Klaus Iohannis, pentru a nu strica imaginea saşilor şi a sa personală. Colaborarea preotului evanghelic cu Securitatea, ca poliţie politică şi dosarul penal pentru faptul că a transformat F.D.G.R. în organizaţie neonazistă, acestea sunt cauzele reale ce au determinat demisia preotului care-şi turna enoriaşii ♦ Rolul jucat în farsa „Marius Albin Marinescu, colaborator al Securităţii” de bufonul Mircea Dinescu, cel care-l susţinea la sfârşitul anului 2009 pe „premierul” Klaus Iohannis ♦ În cazul magistratului mituit de verosul om de afaceri Ilie Carabulea, fostul prim-procuror Florin Apostu, „Tribuna” susţinea că arestarea acestuia este o înscenare, dar, pentru aceiaşi mercenari de presă, justiţia devine brusc credibilă şi deasupra oricăror bănuieli, atunci când vine vorba despre ziaristul care a spus adevărul despre afacerile necurate ale patronului lor ♦ Campania de compromitere începuse la sfârşitul anului trecut, pe internet, când a fost aruncat la deschidere agramatul cu pretenţii de jurnalist, Blaga Călin şi blogul său numit sugestiv „Podul minciunilor”. Acesta a devenit realizator de interviuri cu Klaus Iohannis şi purtător de trenă săsească, după ce ani de zile îl criticase pe primar pe blogul său de scandal.

Revista „JUSTIŢIARUL”

Prin toată activitatea mea de presă, în cei unsprezece  ani de când se difuzează revistele Justiţiarul, am deranjat mulţi indivizi puternici prin adevărurile spuse răspicat şi fără teamă. Erau de aşteptat reacţiile adverse şi tentativele de discreditare a şefului incisivei reţele de publicaţii pentru trimiterea în derizoriu a opiniilor exprimate liber în aceste reviste. Presa locală şi naţională a ajuns la dispoziţia tâlharilor care au jefuit România, iar cei numiţi „tonomate” de preşedintele Băsescu, mercenarii de presă, trebuie să-şi facă „datoria”, că doar de aceea sunt plătiţi şi se înfruptă şi ei din banii murdari ai corupţiei generalizate. Articolele critice la adresa corupţiei, imposturii sau masoneriei, apărute în publicaţiile „Justiţiarul”, nu puteau rămâne nepedepsite. Ceea ce mă surprinde este doar faptul că a durat atâta! Orice ziarist incomod riscă să primească aceeaşi etichetă de „securist”, cu toate falsele ei conotaţii negative, confecţionate timp de douăzeci de ani. Ce face acum tuciuriul Mircea Dinescu reprezintă cu adevărat o formă de poliţie politică, prin care sunt

„executate” doar persoanele indezirabile, în timp ce adevăraţii securişti şi uneltele lor, cocoţaţi în funcţii înalte, sunt protejaţi, probabil contra cost sau favoruri. Doar aşa se explică bogăţia atinsă de impostorul Mircea Dinescu, devenit moşier milionar în euro dintr-un poet pârlit, care se făcea că lucrează la aşa-zisa revoluţie. Dacă infractorii despre care scriu în revistele conduse de mine au impresia că prin aceste atacuri mârşave mă intimidează, se înşeală amarnic. Mai mult, am chiar un mesaj pentru aceste canalii: Căutaţi alte tertipuri, căci nu am de gând să cedez şi nici să abandonez munca mea de „vidanjor” al acestei societăţi putrede de atâta corupţie. De ce vidanjor? De-aia, fiindcă încerc să curăţ România – transformată de bandiţi în latrină – de nişte gunoaie sociale, aşa ca voi! Eu unul sunt pregătit pentru toate, inclusiv  de „accidente”, deoarece nu am ce pierde, pentru că voi, ticăloşilor, mi-aţi luat totul. Decât o viaţă în genunchi, mai bine o moarte în picioare! Marius Albin MARINESCU


Corupţie

3

Ce nu a descoperit presa şi nici Agenţia Naţională de Integritate:

O altă incompatibilitate a primarului sibian! În 17 februarie 2011, „Tribuna”, principalul ziar de casă al primarului sibian Klaus Werner Iohannis, a scris cu mare tam-tam despre felul în care acest erou neînfricat, un adevărat Siegfried din „Cântecul Nibelungilor”, în varianta prescurtată şi balcanizată, învinge forţele malefice care se opun mersului său spre glorie eternă. În cazul de faţă este vorba despre „abureala” cu procesul intentat de A.N.I. primarului sibian pentru o incompatibilitate din primul mandat, când acesta a făcut parte şi dintr-un consiliu de administraţie al unei societăţi comerciale. Spunem „abureală”, deoarece Klaus Iohannis a comis fapte cu mult mai grave, însă acestea nu sunt dezvăluite publicului larg. Secretul este datorat obedienţei României faţă de Germania, care-l protejează pe acest sas impostor din motive politice, economice şi geostrategice, în fond, toate acestea, la un loc, constituind un amestec grosolan în afacerile interne ale ţării noastre, atât de hulită de mass-media de limbă germană din toată Europa. După cum spuneam, în 17 februarie a.c., ziarul „Tribuna”, proprietatea inculpatului Ilie Carabulea, coleg de boxă cu arestatul Florin Nicuşor Apostu, fost prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu şi partener de afaceri pe bani publici al primarului, titra cu emfază: „Definitiv şi irevocabil. Klaus Iohannis a câştigat procesul cu ANI” şi adăugă, în continuare: „Surse oficiale au declarat pentru Tribuna că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins miercuri recursul făcut de ANI împotriva deciziei luate de Curtea de Apel Alba Iulia, hotărâre definitivă, dar nu irevocabilă, care în 2010 i-a dat dreptate primarului Iohannis”. Interesant că nu sunt numite acele „surse oficiale”, deşi manipulatorii naţionali de la (I)realitatea tv, care au preluat grabnic ştirea din cotidianul sibian, afirmă: „Potrivit unor surse oficiale, citate de tribuna.ro, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a emis, miercuri,…” Care sunt sursele acelea oficiale… citate? Vă spunem noi, deoarece nu aveţi şanse să aflaţi din altă parte. „Sursa oficială” este chiar Iohannis, care prin intermediul biroului său de presă compus din cinci persoane – bănuim că nici preşedintele Obama nu are un aparat de presă aşa stufos! – anunţă redacţia ziarului. Aceasta se conformează şi scrie o primă ştire, în ediţia on-line, după care ziariştii dau telefon direct primarului, chipurile să-l întrebe dacă a aflat despre sentinţă şi cum comentează... Penibil, dar aşa se face presă la Sibiu! Toate ziarele, inclusiv cele de publicitate care se distribuie gratuit, îl laudă pe primar mai ceva decât era slăvit Ceauşescu, până la fuga cu elicopterul de pe acoperiş. Suntem convinşi că fenomenul este aproape unic în presa de provincie din România. Poate doar la Constanţa, în „Republica Mazăre” sau la Piatra Neamţ, a primarului „Pinalti”, să mai existe o presă obedientă asemănătoare celei din Sibiu. Deşi faptele săvârşite de Klaus Werner Iohannis, de-a lungul timpului, sunt mult mai grave decât „fleacul” cu incompatibilitatea, noi vă prezentăm totuşi, în rândurile care urmează, o altă incompatibilitate a primarului sibian, care este valabilă şi în

prezent, nefiind vorba despre o descoperire „arheologică” din primul mandat de primar al faraonului Iohannkhamon. Incompatibilitate, conflict de interese, abuz în serviciu… În municipiul Sibiu, pe strada Livezii, la numărul 46, se află sediul tipografiei germane „Honterus”, Nu departe, pe aceeaşi stradă la numărul 55, găsim şi Clubul Economic German. Acest „club”, la fel de exclusivist ca şi organizaţia neonazistă F.D.G.R., este cel care hotărâse candidatura lui Klaus Iohannis la alegerile prezidenţiale din anul 2010. Decizia a fost luată la întâlnirea de la Biertan din vara anului 2007, când s-a prezentat şi sloganul de campanie electorală: „Pentru ca România să arate ca Sibiul!”. Iohannis a renunţat „pe ultima sută de

metri”, atunci când emisarii preşedintelui în funcţie, Traian Băsescu, candidat şi el la aceleaşi alegeri, au fluturat, pe la nasul luat la purtare de primarul sibian, posibilitatea trimiterii în instanţă a dosarelor penale ale acestuia, aflate în stand-by pe la D.N.A şi alte parchete. Reacţia oamenilor preşedintelui nu a fost similară şi în cazul „proiectului Iohannis”, când acesta a devenit fantasticul premier al tuturor partidelor din România, mai puţin P.D.-L., care doreau înlocuirea lui Băsescu. Specialiştii în psihologia maselor, persoane pe care nu o să le vedeţi niciodată pe micile ecrane în „campionatul de dat cu părerea”, dar care au avut contribuţia decisivă la câştigarea alegerilor pentru palatul Cotroceni, au realizat că ceea ce era considerat de adversarii politici „asul din mânecă”, în realitate nu reprezenta decât un „doi în cărţi”. Ca urmare, i-au lăsat pe rivali să piară pe limba lor, la fel ca orice pasăre care „se respectă”… conform campaniilor aburitoare şi manipulatoare, ca „Noi vrem respect”de la „Realitatea TV” sau Crin Antonescu cu „România bunului-simţ”! Revenind la tipografia „Honterus”, iată cum se prezintă conducerea acestei firme pe propriul site: „Honterus este o societate româno-germană înfiinţată în 1991 de Honterus Druckerei Beteiligungs GmbH Germania (60%) şi Forumul

Democrat al Germanilor din România (40%). Din octombrie 2009, societatea este integral în administrarea FDGR . Sprijinită iniţial tehnic şi consultativ pentru o perioadă de 3 ani de Ministerul Federal de Interne al Germaniei (n.r.: interesant de unde a venit „sprijinul”!), firma are în prezent un capital social de 600.000 Euro. Personalul angajat a urmat cursuri la centrul de pregătire al firmei Heidelberg şi la Asociaţia Tipografilor din landul Baden Württemberg. Scopul nostru declarat (n.r.: acesta este scopul „declarat”, dar oare care poate fi cel nedeclarat?) este de a ne impune pe piaţa naţională şi internaţională prin standardul calitativ oferit şi punctualitatea cu care ne onorăm termenele.” (http://www.honterus.ro/ro/index.php) După cum se poate observa, din octombrie 2009 „societatea este integral în administrarea

FDGR”. Dar, pe de altă parte, FDGR îl are ca preşedinte pe Klaus Werner Iohannis, iar acesta neapărat trebuie să se regăsească în Consiliul de Administraţie al firmei „Honterus”! Calitatea sa de preşedinte al organizaţiei, care este administrator unic al firmei respective, îl obligă, automat, să fie membru în Consiliul de administraţie. Dacă într-adevăr există interes din parte organelor abilitate să întreprindă astfel de cercetări, atunci acestea nu au decât să verifice în actele tipografiei „Honterus”. Redacţiei noastre în mod sigur nu-i va fi pusă la dispoziţie documentaţia, deoarece publicaţia este condusă de Marius Albin Marinescu, cel declarat neoficial inamicul public numărul 1 al şefului minorităţii germane din România, acelaşi Klaus Iohannis. La tipografia „Honterus” se tipăresc, la preţuri exorbitante, toate materialele Primăriei Sibiu, ale Consiliului judeţean şi ale societăţilor anexe, deşi nu am auzit sau citit pe undeva despre licitaţii, conform impunerilor legale, organizate de instituţiile în cauză pentru servicii tipografice, unde să participe mai multe firme concurente, fiecare cu oferta sa, din care să fie aleasă cea mai avantajoasă, deoarece plăţile se fac din bani publici! Toate materialele difuzate cu ocazia evenimentului „Sibiu – Capitală culturală a Europei” din anul 2007au fost tipărite la „Honterus”. Nu a fost o problemă, cu Klaus Iohannis primar şi preşedintele

acţionarului unic al tipografiei (F.D.G.R.) şi cu Helmut Mathes consilier local şi director executiv la „Honterus”. Tipografia germană are permanent de lucru, câştigă foarte bine şi nu-şi bate capul cu alergatul după clienţi. Banii cei mulţi vin de la statul român, chiar dacă-i dă primarul Klaus Iohannis, iar acesta nu se târguieşte şi plăteşte ca un paşă. Deoarece „are balta peşte”, tot la „Honterus” a fost plasat „în adormire”, ca angajat (coordonator editură) şi fostul consilier local, din parte F.D.G.R., Benjamin Jozsa, „germanul” cu nume unguresc. După cum vedeţi, puţinii saşi care au mai rămas în Sibiu sunt toţi consilieri, care pe la municipiu, care pe la judeţ. Fiindcă ştiau că nu au ei oameni câţi pot să voteze sibienii, saşii au suplimentat listele de candidaţi şi cu unguri din familii mixte maghiaro-germane. Jozsa nu a mai putut candida la alegerile din anul 2008, deoarece are cazier, fiind condamnat penal în urma dezvăluirilor din revista noastră şi a plângerii depuse de victima atrocităţilor sale. Este vorba de ziarista timişoreancă Ramona Băluţescu, fostă concubină a consilierului cu porniri psihopate, bătută bestial de acesta în repetate rânduri. O astfel de încăierare s-a soldat cu ruperea unei mâini a ziaristei. A primit pentru loialitatea dovedită în Consiliul Local Sibiu o sinecură la „tipografia germană”, care prosperă pe bani publici românești. Aşa că, să tot trăieşti la firma „Honterus”! Trai neneacă, pe banii statului român, acest „fraier la permanenţă”! Statul face pe prostul doar în faţa marilor şmecherii, fiindcă, în rest, este foarte vigilent şi intransigent cu cetăţenii amărâţi pe care-i taxează necontenit fără milă. Procesele pierdute de Iohannis nu trebuie cunoscute de publicul larg! Iată doar câteva titluri din mass-media anului 2010, după decizia Curţii de Apel Alba Iulia, din aprilie anul trecut, privind incompatibilitatea lui Klaus Iohannis: „Iohannis a învins ANI: Nu este incompatibil” (Realitatea TV), „Klaus Iohannis învinge ANI. Curtea de Apel Alba Iulia a anulat constatarea agenţiei” (TV net.ro), „Primarul a câştigat procesul cu ANI. Iohannis bucuros de decizia de la Alba” (Ora de Sibiu), „Johannis a câștigat procesul cu ANI” (Turnul Sfatului). După cum vedeţi acesta este un învingător perpetuu, aşa cum l-a obişnuit presa care i-a fost permanent favorabilă şi servilă. De ce? Răspunsul şi argumentare sa necesită prea mult spaţiu şi ar însemna să divagăm de la subiectul propus. Cert este că Iohannis, obişnuit cu tratamentul preferenţial al presei naţionale, în general şi în special al presei locale din oraşul pe care-l conduce autoritar, a început să pozeze în câştigător etern, chiar şi atunci când este învins. Aşa s-a întâmplat la alegerile prezidenţiale de anul trecut, când echipa susţinătoare a „proiectului Iohannis”  a fost înfrântă, iar el a ratat funcţia de premier, promisă în caz de victorie. Cu toate acestea, declaraţiile de după alegeri au fost penibile, cel care se visa premier declarând că el nu se consideră învins, deoarece nu a candidat. Adică, după ce s-a făcut atâta

tam-tam cu numele său şi cu „proiectul Iohannis”, de parcă ar fi fost salvatorul providenţial al României, să apară pe ecranele televizoarelor şi să afirme că el nu a pierdut, deşi echipa din care făcea parte a fost învinsă, este pueril şi jenant! La fel de penibil ca şi momentul în care a declarat că sibienii l-au votat pe Băsescu, doar ca să nu plece „preţiosul primar” din Sibiu. La „perla” aceasta scoasă pe gură de domnul „tehnocrat”, cum a fost el prezentat cetăţenilor, nu sunt decât doar două variante: ori este un mare neghiob, ori îi consideră pe toţi românii proşti şi uşor de manevrat. Acest Iohannis pare un fel de Spartacus, „gladiator” care biruie în toate „arenele”, indiferent că acestea aparţin  politicului sau justiţiei. Primarul Sibiului a fost învins în mai multe rânduri de magistraţii braşoveni, corecţi şi insensibili la „mitul german”. Astfel, prin Decizia civilă nr. 310/R, din 30 iunie 2005, a Curţii de Apel Braşov, aceasta a anulat un Certificat de moştenitor prin care primarul sibian împreună cu nevastă-sa, soacră-sa şi un complice stabilit acum în Statele Unite ale Americii şi-au însuşit fraudulos două imobile enorme în centrul Sibiului, ca fiind obţinut pe bază de documente false. Curtea de Apel Braşov confirmase, definitiv şi irevocabil, sentinţa magistraţilor Tribunalului din aceeaşi localitate. Prin cele două decizii IOHANNIS WERNER KLAUS A FOST ÎNVINS şi a pierdut una din casele obţinute fraudulos prin uz de fals. Culmea, tot în aprilie, anul trecut – când presa obedientă îi glorifica victoriile din instanţă împotriva A.N.I. – Tribunalul Braşov i-a mai aplicat o scatoalcă „invincibilului” prin decizia din 23.04.2010 la dosar 850/62/2009, acesta pierzând şi a doua casă subtilizată statului român prin trafic de influenţă, instigare la fals şi uz de fals. Acest eşec al hoţilor de case a fost bisat, fiindcă escrocii mai pierduseră la aceeaşi instanţă, dar au reuşit să întoarcă dosarul spre rejudecare, deoarece, chipurile, şarlatanul Baştea Ioan, cel din S.U.A. fusese citat la o adresă greşită. În 1 octombrie 2010 „americanul” a decedat şi să vedem unde o să mai ceară complicii de la Sibiu să fie citat, ca să mai lungească procesul! Probabil că în Iad, strada Cazanelor, cartier Smoala Fierbinte…Tertipuri ieftine pentru tragere de timp, deoarece Carmen şi Klaus Iohannis câştigă foarte mulţi bani prin închirierea a jumătate din spaţiu, cel aflat la parterul clădirii, băncii austriece Raiffeisen. La etaj locuiesc locatarii care tocmai i-au învins pe escroci în instanţă. Pentru nedeclararea veniturilor obţinute din contractul de închiriere cu banca, Klaus Iohannis este cercetat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia pentru evaziune fiscală. În final, două întrebări pentru două ministere (Finanţe şi Justiţie) : Cum va recupera statul român banii încasaţi pentru chiria necuvenită de către aceşti proprietari-impostori, după ce sentinţa Tribunalului Braşov va deveni definitivă şi irevocabilă? Cine va avea curajul, în Sibiu, să-i execute pe soţii Iohannis pentru sumele respective? Dan FLORESCU

Anul IX, nr. 2 (nr. 163) • 16 pagini • 24 februarie 2011 ­­


4

Corupţie

ASOCIAŢIA PENSIONARILOR PETROŞANI... ÎNCOTRO? Îmi fac o datorie civică prin a face cunoscut faptul că zilele trecute s-a petrecut un nou act care dovedeşte - dacă mai era nevoie - că membrii Asociaţiei Pensionarilor Petroşani sunt nemulţumiţi de managementul preşedintelui Pavel Gheorghe Iuliu. Picătura care a umplut paharul a fost procentul de 4% al beneficiului anual, acordat membrilor cotizanţi ai asociaţiei, în condiţiile în care rata anuală a inflaţiei s-a situat în 2010, la 8%. La filiala Aninoasa a Asociaţiei Pensionarilor un grup de membri au solicitat prezenţa lui Pavel Gheorghe Iuliu ca să aducă lămuririle necesare vizavi de acest aspect. Nu mai este un secret pentru nimeni că, la asociaţiile şi C.A.R.-urile din Valea Jiului valoarea beneficiului anual acordat membrilor a fost cuprinsă între 11% şi 14%. La întrebarea logică şi firească în ce „gaură neagră” dispar banii membrilor Asociaţiei Pensionarilor Petroşani am să ofer câteva lămuriri. 1. Preşedintele asociaţiei a iniţiat, constituit, organizat şi coordonat - încă din ianuarie 2005 - o grupare infracţională sub conducerea sa cu scopul obţinerii de foloase necuvenite. 2. Angajarea unui număr de peste 70 de persoane şi adoptarea unui nivel de salarizare superior celui practicat de unităţile bancare. 3. Investiţiile de zeci de miliarde lei vechi a căror unic scop este „scurgerea” banilor către S. C. Criss Design S.R.L. - Petroşani - unde este administrator. Metodele folosite sunt: supraevaluarea costurilor manoperei, plata unor lucrări neefectuate, achiziţionarea de materiale la costuri mai mari decât preţul pieţei, reconstrucţii şi remodernizări, plata unor facturi care atestă doar scriptic achiziţionarea de bunuri materiale, etc. 4. Aplicarea la sistemul de salarizare a unor sporuri salariale, prime şi alte bonusuri băneşti. 5. „Decontările” de carburanţi şi diurne în sume ce depăşesc lunar suta de milioane lei vechi, acordată complicilor săi. 6. Acordarea a peste 100 credite neperformante, cu dobânda de 5% pe an unor persoane care nu sunt membre ale asociaţiei. 7. Plăţile unor materiale care nu au intrat efectiv în gestiunea asociaţiei, ci numai scriptic. 8. Întocmirea de documente fictive privind existenţa unor credite, în realitate fiind acoperită fraudarea asociaţiei, creditele existând doar scriptic. Nu resping nici „gura - târgului” cum că o parte din sumele estorcate de gruparea infracţională aflată sub conducerea preşedintelui Pavel Gheorghe Iuliu se „odihnesc” în buzunarele unor poliţişti, procurori şi judecători din judeţul Hunedoara.

În ceea ce priveşte întrunirea de zilele trecute ale membrilor asociaţiei la sediul filialei din Aninoasa, nemulţumiţi de managementul preşedintelui Pavel Iuliu, trebuie să remarcăm două aspecte. 1. Bănuit a fi „creierul operaţiunii” domnul Matei Petru a fost trecut din funcţia de conducător auto pe aceea de paznic cu program de 4 ore(!?) prin Decizia nr. 3 din 31. 01. 2011 parafată de către preşedintele Pavel Iuliu şi de pe care lipseşte viza juristului Cîndea Ioan Marcel.

2. Deciziile abuzive şi netemeinice ale lui PAVEL IULIU vor costa (într-un viitor apropiat) alte sute de milioane de lei vechi. Bani scoşi din buzunarele membrilor cotizanţi. Trag un sem-

nal de alarmă celor care continuă să-i fie complici lui Pavel Gheorghe Iuliu în activitatea infracţională, că se supun aceloraşi sancţiuni penale cu ale autorului faptelor comise.

Ţin să mulţumesc şi pe această cale acelor angajaţi ai Asociaţiei Pensionarilor Petroşani care mi-au furnizat în ultimul timp dovezile indubitabile ale infracţiunilor comise de către Pavel Gheorghe Iuliu şi complicii lui. Spolierea finanţelor Asociaţiei Pensionarilor Petroşani continuă în ritm susţinut, chiar şi dacă aceasta se află pe buza gropii unui faliment de răsunet naţional. În tot acest timp reprezentanţii autorităţii statului cercetează ... Până când şi până unde? În nenumărate rânduri am făcut cunoscut faptul că nivelul fondurilor băneşti ale membrilor cotizanţi de la Asociaţia Pensionarilor Petroşani sunt tot mai reduse de la an la an. Dovada elocventă o constitue însăşi faptul că solicitanţii de credite sunt planificaţi să-şi ridice banii după doua trei luni de la înregistrarea cererii de împrumut. În pofida Hotărârii Comitetului Asociaţiei de sistare a crediteloracordate cu dobandă de 5% (secţia 500) preşedintele Pavel Gheorghe Iuliu continuă să aprobe eliberarea acestora chiar şi persoanelor care nu sunt angajate. Grav este că aceste credite neperformante, blochează pentru 2-3 ani lichidităţile Asociaţiei contribuind în mod determinant la perturbarea gravă a activităţii şi a înfăptuirii scopului infiinţării acestei asociaţii. Cine sunt cei care beneficiează de aceste împrumuturi, în condiţiile în care nu deţin fond social, la C.A.R.-ul asociaţiei? În prima linie se află persoanele care acceptă să le fie executate lucrări prin S.C. Criss Design S.R.L. ( prin achiziţionarea de bunuri şi servicii). Urmeză într-o ordine aleatorie prietenele lui Risipitu Ionela Anişoara şi nu face excepţie nici iubitul acesteia, bineînţeles altul decât preşedintele Pavel Gheorghe Iuliu. Astfel numita Balan Maria fără a fii angajata asociaţiei a beneficiat cu multă bunăvoinţă în regim de urgenţă, de un credit în suma de 250 milioane lei vechi. Membrii cotizanţi

Anul IX, nr. 2 (nr. 163) • 16 pagini • 24 februarie 2011 ­­

stau la rând să aştepte 2-3 luni pentru un împrumut de 8-9 milioane lei în limita fondului social pe care îl deţin la C.A.R.-ul asociaţiei. Numitul Danciu Marius (iubitul Anişoarei Ionela Risipitu) a benefici-

at şi el de un împrumut de 250 milioane lei vechi cu toate că obiectul lui de activitate pendulează între iubirea vieţii lui Anişoara Risipitu şi tăiatul frunzelor la câini. Cunoaşteţi

faptul că acesta a mai beneficiat şi beneficiează în continuare de favorile şi cadourile oferite de Risipitu Anişoara pe spezele finanţelor asociaţiei? O lăsăm pe directorul economic, Muntean Claudia, să ne povestească cum s-a distrat cuplul Danciu - Risipitu la un hotel din Ungaria, unde costurile cazării pentru 3 camere au fost achitate din banii asociaţiei. Sau să ne povestească directorul economic, Muntean Claudia, cu ce scop şi-a scos abonament pe relaţia asociaţia pensionarilor - oficiul poş-

tal nr. 1 Petroşani unde completează de zor mandate poştale „grase” destinate iubitului Anişoarei. Are balta peşte dar şi junele Marius Danciu un laptop de toată isprava, primit drept cadou de la juna Anişoara Risipitu. Noi nu respingem nici varianta că toate aceste cheltuieli neprevăzute (pentru protocol ?!) sunt decontate „din dragoste” din banii Asociaţiei Pensionarilor Petroşani. Ardem de nerăbdare să află scopul vizitelor trio-ului Risipitu - Danciu Muntean la o locaţie din Deva unde găzduirea are un cost cam piperat. Căci scopul deplasării trio-ului Pavel - Risipitu - Muntean din ziua de 29.12.2011 la unităţile Real şi Metro din Deva l-am aflat de la o păsărică albă în cioc. A fost o chestiune de shopping. Aţi ghicit! Sponsorul a fost că şi în alte nenumărate dăţi Asociaţia Pensionarilor Petroşani. Ce importanţă mai are faptul că lichidităţile asociaţiei sunt anemice şi cu zilele numărate? Cu grijă şi departe, să ţineţi gândurile de crâcnire pe motive de beneficiu nevolnic şi preşedinte despotic. La o adică aveţi toate şansele ca preşedintele Pavel să cheme poliţia şi în locul lămuririlor să primiţi niscaiva amenzi. Cât despre poziţia domnului Svichiu Viorel faţă de cererile a tot mai multor nemulţumiţi care s-au adunat zilele trecute în curtea filialei din Aninoasa, nu putem decât să ne întrebăm: este rezultatul primelor consistente cu care „vă îndoapă” preşedintele Pavel în ultima vreme? Este lesne de înţeles, pentru orice om cu logică normală, că Pavel Gheorghe Iuliu îşi cumpără loialitatea şi fidelitatea supuşilor cu banii pensionarilor membrii ai Asociaţiei. Inimaginabil şi incredibil ce poate ticlui acest aşa-zis preşedinte… iată ce se poate întâmpla când paznic la oi a fost pus lupul! Constantin RUSU


Suntem cu cohii pe voi!

5

Italian condamnat la închisoare şi „uitat” în libertate Am avut ocazia să cunosc cetăţeni italieni în România, la ei acasă şi departe de Europa, dincolo de ocean. Cu unii dintre ei am legat chiar prietenii. Au multe lucruri în

comun cu românii, nu doar originea latină, iar acest aspect a determinat şi constituirea de familii mixte, româno-italiene. Asemănarea dintre cele două limbi a constituit un factor determinant pentru mulţi italieni de a se îndrepta spre România, după căderea regimului comunist, pentru a demara diverse afaceri. Unii dintre ei au şi învăţat foarte bine limba română, şi-au însuşit obiceiurile ţării, au întemeiat o familie şi se simt aici ca acasă. Alţii s-au mărginit doar la a specula mâna de muncă ieftină şi când au văzut că nu mai ţine, fiindcă românii s-au dumirit că sunt exploataţi la sânge şi au început să emită pretenţii salariale, şi-au încărcat sacii şi s-au întors de unde au venit, doar că mai bogaţi. Primul val de italieni veniţi pentru afaceri în România s-au orientat spre industria uşoară, în special marochi-

nărie şi confecţii textile. Era foarte rentabil pentru ei şi profitul cu mult mai mare decât în Italia. Cu salariul pe care-l dădeau acasă unui singur muncitor, aici plăteau opt angajaţi!

Acele mici manufacturi activau în regim de lohn, adică se lucra cu forţă de muncă ieftină, materia prima era importată, iar produsele finite erau exportate pe alte pieţe de desfacere. Din acea puzderie de firmuliţe prea puţine mai funcţionează astăzi. Al doilea val de oameni de afaceri italieni, sosiţi în România, au investit în terenuri agricole, în special în zona judeţelor Timiş şi Caraş-Severin, unde au cumpărat suprafeţe enorme de teren, încât putem spune că, pe lângă Banatul românesc şi cel sârbesc, a răsărit şi Banatul italienesc. Au ajuns şi la Sibiu italieni dornici să acapareze terenuri agricole, dar nu atât de doritori să desfăşoare chiar activităţi agricole. Printre aceştia s-a aflat şi Angelo Perelli, acţionar în mai multe societăţi comerciale, alături de alţi compatrioţi de-ai săi. Este vorba de ţeparii reuniţi într-un mănunchi de

firme: S.C. „Agriful” S.R.L., S.C. „Linea” S.R.L. și S.C. „Bio Fântâna Rece” S.R.L., care au dat iama în patrimoniul societăţii agricole „Agromixta Dealul Ocnei” S.A., nu din dorinţa de a face agricultură în România, ci doar pentru jaf la drumul mare. Când spunem că grupul de italieni au venit să fure pământ nu o facem la modul figurativ. Aceştia au furat efectiv pământ cu basculanta, de pe terenurile concesionate de la Administraţia Domeniilor Statului, pe care l-au vândut altor italieni de la firma „Todini”, care începuse lucrările la centura Sibiului. Merseseră cu şmecheriile atât de departe, încât atrăseseră în afacerile lor dubioase şi un conaţional naiv, dar cu bani, pe care-l „mulgeau” la maximum. Până s-a prins omul şi i-a gonit din firmă. Apoi a preferat să se asocieze cu un român şi să deschidă, prin intermediul acestuia, o serie de procese împotriva foştilor asociaţi. De fapt gaşca de „agricultori” italieni, din care face parte şi Angelo Perelli, a avut nenumărate procese în ţara noastră, procese a căror soartă au încercat să o decidă prin trafic de influenţă. Au ajuns cu intervenţiile până la Franco Frattini, pe vremea când acesta era comisar european pentru Justiţie. Pe plan local, conform unei surse din magistratura sibiană, fostul prim-procuror Florin Apostu, actualmente arestat şi judecat pentru acte de corupţie, şi judecătorul Marcel Rusu, preşedintele Tribunalului Sibiu, au fost poftiţi de către aceşti oameni de afaceri italieni să-şi petreacă concediile în Italia. Persoana care ne-a dat informaţia nu ştie dacă cei doi magistraţi au şi dat curs acestor invitaţii. Dar, după cum o să vedeţi mai jos, modul în care Angelo Perelli a fost şi este, în continuare, protejat de justiţia şi poliţia sibiană, ne determină să credem că cei doi şefi din Palatul de Justiţie au acceptat invitaţiile. Pe lângă „agricultură”, Angelo Perelli se ocupa şi cu alte afaceri, la fel de „cinstite”, fiind asociat în peste 15 firme. Printre acestea şi societatea comercială „Santa Marta Import – Export” S.R.L., având un foarte stufos obiect de activitate, de la comerţ cu anvelope şi până la vânzarea de bijuterii din aur, negoţul fiind susţinut de activitatea principală: „operaţiuni de import – export a tuturor bunurilor admise de legislaţia română”. Firma respectivă fusese înfiinţată la Timişoara în 1.02.1994, fiind înregistrată în Registrul Comerţului cu nr. J/35/370/102/1994 şi având doi asociaţi: Angelo Perelli şi Albu Vasile. După doar cinci luni, mai precis în data de 8.07.1994, ultimul se retrage din societate, Angelo Perelli devenind asociat unic şi schimbând sediul în Sibiu, str. Nicolae Bălcescu nr. 37. Din anul 1995, italianul extinde obiectul de activitate la comerţ cu ridicata şi amănuntul şi pentru produse de încălţăminte, îmbrăcăminte şi textile. Pe lângă magazinul de bijuterii „Centrum” de pe Bălcescu, 37, apar raioane ale firmei „Santa Marta” şi în cadrul magazinelor mari „Dumbrava” şi „Dora” din Sibiu. Firma se

extinde cu puncte de lucru şi în Cluj, Braşov, Alba Iulia şi Mediaş. Lacom după câştig facil şi rapid, Perelli începe să ţină contabilitate dublă, neînregistrând întreaga marfă cu intenţia păcălirii statului prin sustragerea de la plata taxelor şi impozitelor pentru mărfurile rulate. Jongleriile se făceau prin intermediul notelor de recepţie, acestea neavând menţionate cantitatea şi felul mărfii pentru bijuterii, fiind trecute doar felul metalului (aur sau argint). Afacerile ilegale cu aur se făceau prin mânuirea documentelor cu date eronate la depozitul imaginar creat de infractor la magazinul „Centrum” din Sibiu. „Buba” s-a spart însă la un magazin din Alba Iulia, în urma reclamaţiei unui cumpărător privind costul unui obiect din aur. Deoarece în urma controlului s-au descoperit mari nereguli, au fost luate la purecat toate magazinele fir-

mei „Santa Marta”. Dovezile activităţii infracţionale au fost covârşitoare şi incontestabile, astfel că inculpatul Perelli Angelo a fost judecat la Judecătoria Sibiu (dosar 8844/1997) şi condamnat prin Sentinţa penală nr. 1429 din 7.11.2001 la patru ani de închisoare pentru un pomelnic întreg de infracţiuni cumulate: operaţiuni interzise cu metale preţioase, instigare la fals intelectual, fals material în înscrisuri, uz de fals, înşelăciune şi alte infracţiuni privind înregistrările contabile. Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Sibiu şi Perelli Angelo. Tribunalul Sibiu, cel care a judecat cauza, prin Decizia penală nr. 246 din 27 iunie 2002 l-a condamnat pe italianul Angelo Perelli la 3 ani de închisoare cu suspendarea executării pedepsei aplicată inculpatului pe o perioadă de 6 ani termen de încercare. A fost blândă decizia Tribunalului condus de Marcel Rusu, cel îmbiat cu propuneri pentru concedii exotice pe malul Mediteranei. Această decizie a fost atacată, Angelo Perelli şi Parchetul de pe lângă Judecătoria Sibiu, declarând recurs. În fine, sentinţa finală, definitivă şi irevocabilă, este Decizia penală nr. 777 din 19 decembrie 2002 a Curţii de Apel Alba Iulia (dosar 5775/2002), care

îl condamnă pe Perelli Angelo la 2 ani şi 6 luni închisoare cu executare, plus interzicerea unor drepturi cetăţeneşti pentru o perioadă de doi ani (facsimil 1). Încurajat de atitudinea indiferentă a autorităţilor, care nu l-au arestat şi nu au pus în practică decizia justiţiei, condamnatul a avut tupeul să ceară reabilitarea (facsimil 2), în anul 2008, deşi nu a executat nici măcar o zi de închisoare din cei doi ani şi jumătate la care a fost condamnat! Mai mult, acesta a indus în eroare justiţia, atunci când s-a adresat Judecătoriei Sibiu, Compartimentului de executări penale – cel care trebuia de fapt să vegheze la aplicarea legii şi să se ocupe de încarcerarea infractorului! – făcând referire doar la cele două sentinţe ale Judecătoriei şi Tribunalului Sibiu şi omiţând, în mod deliberat, ultima decizie, cea Curţii de Apel Alba Iulia prin care a fost condamnat la închisoare cu executare. El a solicitat radierea din cazierul judiciar, conform Deciziei penale nr. 246 din 27 iunie 2002 a Tribunalului Sibiu, care-l condamnase pe Angelo Perelli la 3 ani de închisoare cu suspendarea executării pedepsei şi o perioadă de 6 ani termen de încercare. Pentru că trecuseră cei şase ani, italianul a susţinut că a intervenit reabilitarea sa de drept şi doreşte, ca orice om „devenit cinstit”, ştergerea cazierului. Perelli a tăinuit Decizia penală nr. 777 din 19 decembrie 2002 a Curţii de Apel Alba Iulia, care îl condamnase la 2 ani şi 6 luni închisoare cu executare! Suntem în posesia documentelor pe care le-am pomenit, respectiv toate sentinţele date în procesele avute de inculpatul Perelli Angelo în speţa pentru care a fost condamnat, inclusiv Decizia penală nr. 777 din 19 decembrie 2002 a Curţii de Apel Alba Iulia, de care acesta a făcut abstracţie atunci când a solicitat radierea cazierului. Este umilitor şi de-a dreptul frustrant pentru români să constate că străinii sunt mai presus de legi, fiind protejaţi de autorităţi chiar şi atunci când este vorba despre infractori condamnaţi la pedeapsa cu închisoarea. Considerăm că este cazul ca autorităţile române, în special Biroul Naţional Interpol, să se autosesizeze în urma acestui articol şi să întreprindă demersurile necesare pentru ca Angelo Perelli să suporte rigorile legilor pe care le-a încălcat cu bună ştiinţă. Chiar dacă infractorul se află în Italia, nu credem că este dificilă arestarea acestuia şi extrădarea sa în România pentru executarea pedepsei, fiind vorba de două ţări membre ale Uniunii Europene. Doina DAMIAN

Anul IX, nr. 2 (nr. 163) • 16 pagini • 24 februarie 2011 ­­


6

Anchetă

DRUMARII S.A. BRAŞOV (I) Când spui „drumarii”, gândul te poartă la drumuri...acele minunate panglici de argint fără de care nici o economie modernă nu poate exista. Drumarii te fac să te gândeşti şi la cei care le asfaltează, oamenii care lucrează din greu în arşiţa soarelui şi sub ropotele ploii pentru ca noi să putem ajunge la destinaţiile propuse. În rândurile care urmează vă voi relata povestea incredibilă a unui tânăr drumar din Italia, venit să lucreze în România.

are relaţii sus-puse, aşa că eu nu ştiu ce voi face... ” Întrucât asociaţii români au dispărut precum măgaru-n ceaţă, iar faptul că eşti într-o ţară străină este un dezavantaj, l-am ajutat pe dl. Penta să îşi procure de la O.R.C. Braşov o serie de documente. Ei bine, aşa cum era de aşteptat, surprizele au început să se ţină lanţ...

lin; sediul social: Braşov, Str. Hărmanului, Nr.50; consiliul de administraţie: Tiziano Mati, Emanoil Alexa, Penta Gian Paolo; directorul general Kadas Iluna MariusAndrei. Din Hotărârea A.G.A. redactată în aceeaşi zi constatăm cu stupoare că în adunarea generală a acţionarilor S.C. DRUMARII S.A. cu sediul în Codlea, Str. Bârsei, Nr. 2, s-a hotărât: „asociatul TITU CLAU-

Vorba-i vânt, scrisu-i sfânt. Actul constitutiv din 1 iulie 2008, Hotărârea A.G.A. din 1 iulie 2008 şi avocatul braşovean Nicolae Neacşu. Contractul de închiriere Nr.71 din 28 iunie 2008 cu S.C. LUSTIC INVEST S.R.L. şi Actul adiţional la contract. Contractul de închiriere nr. 11 DIN 12.10. 2009 cu S.C. ECUATOR S.R.L. Act adiţional la Contractul de închiriere nr. 38/14.09.2009

DIU CIRNAŢIU, în calitate de cesionar, cesionează lui CĂTĂLIN ALEXA , în calitate de cedent, 1.000 acţiuni în valoare de 10 lei fiecare; asociatul TIZIANO MATI, în calitate de cedent, cesionează lui Penta Gian Paolo, în calitate de cesionar, 2.500 acţiuni în valoare de 10 lei fiecare”... ciudat, nu? La aceeaşi dată, societatea avea două adrese diferite şi structură diferită a acţionariatului. Oricât am căutat, la Oficiul Registrul Comerţului (O.R.C.) Braşov nu am găsit actul adiţional şi procesulverbal al A.G.A. Deşi avea adrese diferite, contractul de închiriere spaţiu DRUMARII a fost încheiat cu S.C. LUSTIC INVEST S.R.L. Braşov pe o perioadă de 2 ani, fiind semnat de directorul general Mihail Costea, responsabil contract Saboslai Maria din partea S.C. LUSTIC INVEST S.R.L. şi de

S.C. DRUMARII S.A. BRAŞOV, societatea asfalturilor. Din palmaresul lucrărilor de asfaltare... „cetire”! Societatea DRUMARII S.A. a fost înfiinţată în anul 2008, în Braşov, având acţionariat mixt româno-italian. De la data înfiinţării şi până anul trecut, societatea a lucrat puternic în sectorul asfaltărilor. Pentru a vă face o idee a profiturilor încasate, voi enumera câteva lucrări realizate de societate: secţiunea IV a şoselei Medgidia, traficul Poligonului greu Tg.Mureş, infrastructura Hărman-Braşov, repararea pistei de aterizare a aeroportului Transilvania- Tg.Mureş, asfaltarea străzii Covasna, asfaltarea stradală Valea Călugărească-Prahova, , asfaltarea străzii Papiu Ilarian Tg.Mureş, asfaltarea stradală Sălişte-jud.Sibiu, asfaltări comuna Dofteana jud.Bacău, platformă de staţionare aeronave Aeroport Transilvania-Tg. Mureş, drumul naţional 73A Gurbăneşti, jud. Călăraşi, asfaltarea unei străzi în comuna Corbi, jud. Argeş, parcul industrial Tg.Mureş etc. În condiţii normale, afacerile unei astfel de societăţi ar fi trebuit să înflorească însă, din motive bine ticluite, n-a fost să fie aşa... După încasarea bănetului şi împărţirea prăzii între ei, în 2010 asociaţii români au rupt brusc orice legătură cu asociaţii italieni: au încetat să mai răspundă la telefoane şi, schimbând yala de la uşa biroului, le-au împiedicat intrarea în sediu. Privându-i de drepturile legale care decurg din calitatea de acţionari, românaşii cei certaţi cu legea şi-au continuat afacerile pe cont propriu. În ce fel, veţi vedea la timpul potrivit.

Din Actul constitutiv al societăţii- redactat la data de 1 iulie 2008 la Cabinetul avocatului Nicolae Neacşu (n.a: din Str. M. Kogălniceanu, Nr.19, Bl. C5, ap. 2) rezultă următoarele: numărul acţionarilor: 5, din care 2 italieni-Gian Paolo Penta şi Tiziano Mati şi 3 români: Kadas Iluna Marius-Andrei, Alexa Emanoil şi Alexa Cătă-

Paolo Penta, acţionar italian al S.C. DRUMARII S.A., un om ajuns în pragul ruinei. DRUMARII, o societate cu probleme. Pe Paolo Penta, acţionar italian al SC DRUMARII SA BRAŞOV l-am cunoscut în vara anului trecut, când traversa o perioadă foarte critică a vieţii sale. Bărbatul tînăr avea privirea tristă şi spatele încovoiat. Mi-a mărturist printre lacrimi: ”Nu am văzut nici un document contabil, nu am primit dividendele de la societate şi am muncit gratis timp de 2 ani... am făcut un împrumut de 150.000 Euro la bancă, cu care am plătit chiria utilajelor şi a materialelor aduse în România. Dacă nu îmi rambursez împrumutul, banca îmi ia casa iar copiii mei rămân pe drumuri. În plus, Andy (n.a: Kadas Iluna Marius-Andrei) mai are o datorie faţă de firma mea, P.G.F. Italia, de 106.500, Euro, bani pe care sunt sigur că n-o să-i mai încasez niciodată de la unul ca el. Se lăuda mereu că tatăl lui

Anul IX, nr. 2 (nr. 163) • 16 pagini • 24 februarie 2011 ­­

Kadas Iluna Marius-Andrei - din partea S.C. DRUMARII S.A. cu sediul în Codlea, Str. Bârsei, Nr.2! La O.R.C. Braşov am descoperit că prin Actul adiţional Nr.1(nedatat!) la Contractul de închiriere Nr. 71 părţile, de comun acord, au hotărât PRELUNGIREA DATEI CONTRACTULUI PÂNĂ LA DATA DE 31.12.2010. La O.R.C. cererea este admisă la data de 02.07.2010. Ca delegat să reprezinte de SC DRUMARII la O.R.C. Braşov a fost desemnat domnul avocat Necşulescu. Ulterior a apărut şi numele doamnei avocat Raluca Mârza. Dar...surprizele legate de închirierea spaţiului nu se termină aici, pentru că mai apar două contracte de închiriere. Prin Contractul Nr.11 din 11.12.2009, DRUMARII primesc în chirie spaţiul din B-

tul de achiziţie cu RADET nr. 198 din 06.01.2010.

dul M. Kogălniceanu, Nr.19, Bl. C5, et. III, Ap.21 de la S.C. ECUATOR S.R.L. cu sediul în Ipoteşti, Str. M. Viteazu, Nr. 424, Jud. Suceava. Contractul, semnat de amicul Kadas Iluna şi de Viorica Croitor, administrator al S.C. ECUATOR S.R.L., prevede plata sumei de 310 Euro lunar. Prin contractul nr.38/14.09.2009 semnat cu S.C. VIP-PROD S.R.L. Braşov, DRUMARII mai închiriază o dată spaţiul din Bdul M. Kogălniceanu, nr.19, Bl.C5, ap.21, plătind încă 310 Euroi lunar. Semnatarii actului sunt GheorgheŢop-Ferghete şi Kadas Iluna, alias Andy.

lui financiar 2009, asociaţii români cheltuiseră întregul capital social, scoţând din inventar toate utilajele cumpărate pe numele firmei. Imediat după intrarea în noul an, drumăreii români, în formaţiune incompletă (n.a.: asociatul Cătălin Alexa a fost arestat în septembrie 2009 pentru asociere la grup infracţional-dosar Tribunal Braşov 7946/62/2010) trec la atac, dând o lovitură multimiliardară. Nu se ştie cu ce bani, în ianuarie 2011 tandemul Kadas-Iluna participă la o licitaţie publică electronică şi cumpără de la RADET BUCUREŞTI, conform contractului nr. 198/ 06.01.2010, patru (4) automacarale în valoare de 1.495.000 RON. Deştepţi românii noştri, nu-i aşa? Ce au făcut cu aceste macarale veţi vedea în continuare. Citiţi şi o să vă cruciţi! (va urma) Liliana Delia MORARIU

Surprizele se ţin lanţ. Bilanţul anului 2009 şi contabilii societăţii. Falsuri în înscrisuri sub semnătură privată depuse la ORC Braşov. Dosarul penal 10.172/P/ 29 sept.2009 şi asocierea la un grup infracţional. Devalizarea SC DRUMARII. Licitaţia publică şi contrac-

Conţinutul Bilanţului anului 2009 (n.a.: întocmit de expertul contabil Turcu Ştefan) şi a celorlalte documente depuse de societate la ORC Braşov a fost de-a dreptul şocant: o pierdere de 6 miliarde lei vechi. Vă vine să credeţi? Şi asta nu e tot, căci documentul de aprobare a bilanţului pe 2009 este semnat în fals în ceea ce-i priveşte pe acţionarii italieni Penta şi Tiziano Mati. Faţă de aceste falsuri în înscrisuri sub semnătură privată pe rolul Parchetului Judecătoriei Braşov există dosarul penal 10.172/P/29 sept.2010. Dar incredibilele mizerii nu se sfârşesc aici. Trebuie să adaug că, la sfârşitul anu-


Lichele BLOGUL „PODUL MINCIUNILOR”: BIG BROTHER, BIG MAMMA ŞI THE BIG WHITE ÎN VARIANTA TREI ÎN UNU (II) CINE MUŞCĂ MÂNA CARE L-A HRĂNIT? După primul episod, publicat în numărul trecut al revistei, reacţia infantilului Călin Blaga, pe blogul său, s-a materializat în inepţia pe care el a postat-o ca titlu: „Marinescu a muşcat mâna care l-a hrănit”. Păi, măi netrebnicule, eu team plătit în campania electorală, nu tu pe mine! Nu ţi-e ruşine, mincinosule? Tu m-ai hrănit pe mine, mizerabilule sau eu pe tine? La vremea respectivă erai un fomist, fără serviciu şi întreţinut de soţie. Iată, pe scurt şi povestea acelei campanii electorale, în care am fost sprijinit doar de prietenii mei şi colegii din partid, aportul „marelui strateg” Călin Blaga fiind aproape nul. La ultimele alegeri locale, din anul 2008, am candidat din partea P.N.Ţ.C.D. pentru funcţia de primar, dar şi pentru un loc în Consiliul Local Sibiu. Ştiam, normal, că nu am nici o şansă să ajung primar, dar ţinta era Consiliul Local Sibiu. Dacă aş fi reuşit, s-ar fi terminat cu aranjamentele pe banii sibienilor dintre Iohannis şi „rechinii” oraşului sau chiar dacă nu puteam să stopez jaful, măcar puteam să-l fac public, prin intermediul publicaţiilor mele, deoarece calitatea de consilier mi-ar fi permis accesul la documentele care nu se fac publice – contrar legilor în vigoare! – nici de primar şi nici de către subalternii lui. Crezând că o să am sprijin din partea „colegilor de breaslă”, interesaţi să aibă pe unul de-al lor la „masa verde”, acolo unde se fac „cărţile”, am optat să-l aleg director de campanie pe Călin Blaga, tot jurnalist ca şi mine, dar mai apropiat de ziariştii sibieni. M-am înşelat, atât în privinţa „solidarităţii” gazetarilor locali, care nu şi-au putut depăşi condiţia de „fripturişti” şi slugi umile ale dictatorului Klaus Iohannis, cât şi în privinţa abilităţilor lui Călin Blaga. Lipsa de caracter a acestuia urma să o devoalez mai târziu. L-am plătit pe acest colportor, pe nume Călin Blaga şi nici măcar azi nu realizez pentru ce i-am dat bani! L-am recompensat degeaba, fiindcă mai mult a bârlogit pe la sediul partidului de pe strada Dealului, dacă binevoia să apară pe acolo. Când aveam întâlniri cu electoratul prin cartiere, la sfârşit de săptămână, directorul de campanie – nu „consilier de imagine” cum spune el că ar fi fost – nu venea, motivând ba că are o nuntă, ba că merge la un botez, de ziceai că prestează ca maestru de ceremonii sau lăutar. Unica sa „strategie electorală” a constat în tentativa de a ne tapa de cât mai mulţi bani, pe mine şi ceilalţi candidaţi ţărănişti. A încercat să-mi bage pe gât şi amanta, una urâţică, cică „voluntară”, dar care… trebuia plătită. Am voie să spun de amanta ta, măi moralistule şi familistule, sau doar tu eşti „autorizat” să vorbeşti de amantele altora şi să strici căsniciile oamenilor? Cineva spunea că să te fereşti de ăia care au amantele mai urâte decât nevestele, că, cică, sunt oameni periculoşi. Am râs de gluma aceasta, dar uite că în cazul lui Călin Blaga s-a brodit, acesta demonstrând prin blogul său abject că este un individ josnic, pizmuitor şi fără caracter. Răutatea, care-i vine din subconştientul răvăşit de complexe şi frus-

trări, şi-o defulează pe imundul blog „Podul Minciunilor” creat după chipul şi asemănarea sa. Agramat şi „cu mintea odihnită”, pseudo-jurnalistul aduce fel şi fel de acuze fără acoperire celor pe care-i detestă şi îi invidiază din varii motive. Nu mă refer nicidecum la cele scrise despre mine la comandă, ci la cei-

ceptate ca dovezi! Eu unul, în locul lui Constantin Oprean, rectorul universităţii, ţi-aş fi deschis un proces pentru calomnie, mai ales că tu spui că blogul nu este ziar, fără să ai habar că taman calomnia prin presă nu mai intră sub incidenţa Codului penal, în schimb calomnia, fie ea bârfă rostită pe scara unui

lalţi care sunt bălăcăriţi fără dovezi de către mârşavul acesta, care atunci când este luat din scurt, o dă cotită că, vezi Doamne!, el scrie pe un blog, care nu-i ziar, ca şi cum acest aspect l-ar absolvi de orice responsabilitate. Nu, domnule Calin Blaga, ceea ce ai scris despre fetele acelea din televiziune este calomnie în public, la fel ca şi „dezvăluirile” despre amanţii din Universitatea „Lucian Blaga”, acuze pe care nu le poţi susţine cu probe, fiindcă bârfele nu sunt ac-

bloc sau defăimare scrisă pe un blog, rămâne infracţiune. Iar dacă eram soţul Danielei Flucsă, indicată de tine ca fiind amanta lui Oprean şi fiind astfel supusă oprobriului public, te şi cotonogeam, fiindcă ţi-ai permis să o faci pe nevastă-mea curvă în faţa a mii de oameni! Asta, doar aşa, că tot se laudă ţoapa masculină cu traficul mare de vizitatori de pe blogul său de scandal. S-a scris şi în „Justiţiarul sibian”, chiar aspru, despre universitatea „Lucian Blaga” şi despre

rectorul corupt Constantin Oprean, dar noi am probat cu documente afirmaţiile noastre. Suntem consecvenţi şi ne respectăm scopul declarat, de luptă împotriva corupţiei, dar fără să răscolim viaţa personală a oamenilor, nici măcar pe cea a mafioţilor despre care scriem. În schimb, „deontologul” Călin Blaga are ca unic obiectiv terfelirea în public, cu multă răutate şi ură, a persoanelor care nu-i sunt lui pe plac. Bloggerul incult nu are curajul să-şi asume răspunderea, de aceea îşi varsă lăturile pe „Podul Minciunilor”, în loc să-şi publice prostiile în surogatul acela de ziar, numit „Sibiu 100 %”, pe care ni-l bagă cu de-a sila prin cutiile poştale. Dacă, după rândurile de mai sus o să te „şochezi” din nou, măi „deontologule”, realizând ce tâmpenie ai făcut, să nu te grăbeşti să ştergi postarea ta din 26 ianuarie 2009, intitulată „Amantele Sibiului: Universitatea Lucian Blaga”, fiindcă oricum am copiat-o la imprimantă, în cazul în care cineva doreşte material probatoriu pentru instanţele judecătoreşti. Poate oamenii nici măcar nu au habar că un tercheaberchea i-a compromis în faţa societăţii. Aşa au şansa să afle, fiindcă publicaţiile pe care le conduc eu sunt citite de oameni mai cu carte, faţă de cei care accesează blogul „Podul Minciunilor”. Nu contează traficul pe site, cu care se laudă bârfitorul Călin Blaga. Prefer ca în locul la o sută de manelişti şi mâncători de seminţe, care au răbdare să citească agramatismele lui Blaga, pe noi să ne citească doar un singur profesor universitar. Nu se pot confrunta două publicaţii serioase de investigaţii jurnalistice cu un blog de scandal, tot aşa cum nici răgetul leilor nu are nimic comparabil cu grohăitul porcului! Călin Blaga recunoaşte chiar el că este laş, afirmând că a scris articole în revistele „Justiţiarul” sub pseudonim: „Atunci era buna scriitura mea şi pe blog şi la el în ziar (mai ales ca era mocca).” Incultul scrie „mocca”, deşi acest cuvânt se scrie cu un singur „c” şi reprezintă o cafea arăbească provenită din oraşul Moka, de data aceasta cu „k”. Probabil că a vrut să zică „de-a moaca”, termen care vine de la moacă (mutră) şi înseamnă „pe degeaba”, pentru „ochi frumoşi”. Nu cred că au fost mai mult de trei articole şi acelea scrise prost şi agramat, la fel cum scrie şi pe blogul „Podul Minciunilor”. A trebuit să le „cosmetizez”, personal, pentru ca materialele respective să devină publicabile. Iar de-a moaca nu a scris, fiindcă l-am plătit cu vârf şi îndesat pentru toată perioada cât a vegetat la sediul P.N.Ţ.C.D., vorbind ore întregi la telefon, pe banii noştri, cu „voluntara” aceea cu faţa adunată ca de maimuţică. Ce mai zice ţanţoşul „ziarist”, ca replică la primul episod dedicat lui în „Justiţiarul”? Cică eu m-am supărat pentru marile lui „dezvăluiri” şi că mor de ciudă fiindcă au aflat sibienii de „colaborarea cu Securitatea”. Măi loază, sibienii aflaseră de la mine, încă din noiembrie 2009, despre înscenarea care mi se pregăteşte, deci cu un an înainte de a face tu „fenomenalele descoperiri”. Fiind campanie electorală, revista condusă de mine, care conţinea şi articolul „Transformarea unei victime a Securităţii în colaborator al acesteia”, a fost tipărită într-un tiraj de 10.000 de exemplare, difuzate gratuit în tot judeţul. Aşa că dacă socoteşti că fiecare ziar a fost citit de cel puţin trei oameni, însemnă că 30.000 de locuitori ai judeţului Sibiu ştiau cu un an înain-

7

te despre epocala ta dezvăluire. Pe internet, la fel, articolul respectiv fusese postat în aceeaşi perioadă. Aşa că tu nu ai făcut decât să reîncălzeşti o ciorbă veche şi sleită. Ca dovadă, până şi reacţiile cititorilor tăi au fost sub aşteptările tale şi ale stăpânilor care te-au pus să mă ataci. Fără înfierări în stil comunist, fără condamnări, ci, din contră, mesaje de simpatie în favoare mea. Au comentat şi doi-trei amici de-ai colportorului, la fel de agramaţi ca şi el, susţinându-l cu argumente stupide. De exemplu: „Marinescu este nebun, fiindcă doar el vede corupţie…” Nu, Marinescu nu este nebun, dovadă fiind arestarea fostului prim-procuror sibian, Florin Apostu. Probabil că şi procurorii DNA sunt „nebuni”, fiindcă şi aceştia au văzut corupţia la vârf din Sibiu, atunci când au decis arestarea lui Apostu pentru acte de corupţie deosebit de grave. Văzând că efectul scontat este aproape zero, „deontologul” mi-a dedicat un spaţiu permanent pe prima pagină a blogului, un fel de „stâlp al infamiei”, cică „Subiectul fierbinte – Marius Albin Marinescu”, doar-doar se mai găsesc amatori să arunce cu noroi în „securist”… Sunt prea călit ca să mă mai afecteze atacurile netrebnicilor, demarate din proprie iniţiativă sau la comanda ticăloşilor despre care se scrie de zece ani în revistele conduse de mine. M-am detaşat de mizeriile ăstora şi mă uit la ei ca un cercetător care priveşte prin microscop, în scop ştiinţific, la nişte oxiuri. De subiectul pe marginea căruia face atâta tărăboi Călin Blaga: „Marius Albin Marinescu, patronul şi ziaristul de la Justiţiarul sibian, a fost declarat colaborator al Securităţii”, aşa cum aproape l-a scris el, „mâncând” însă o virgulă, am să scriu, cu lux de amănunte în numărul din luna martie al ambelor publicaţii, „Justiţiarul” şi „Justiţiarul sibian”. Nu ca să mă justific în faţa unui neica nimeni, ci pentru a clarifica, o dată pentru totdeauna, scopul denigrării mele şi pentru restabilirea purului adevăr în faţa cititorilor, simpatizanţilor şi susţinătorilor mei. Dar, până atunci, doresc să spun că nu am scris în viaţa mea o notă informativă şi nu am contribuit în nici un fel la acţiunile sau supravegherile poliţiei politice. Nu există absolut nici un fel de document în acest sens. Singura mea relaţie a fost cu un prieten de-al meu, ofiţer de contrainformaţii militare, căruia i-am pus – în scris, este adevărat! – locuinţa la dispoziţie, dar nu a folosit-o. De fapt, există şi declaraţia ofiţerului respectiv că nu a utilizat apartamentul meu pentru întâlniri cu sursele sale de informaţii. Oricum, contrainformaţiile militare, într-un cuvânt: contraspionajul, nu avea absolut nici un fel de legătură cu poliţia politică, cu acei delatori ordinari care-şi dădeau prietenii în gât fiindcă spuneau bancuri cu Ceauşescu ori intenţionau să fugă în Vest. Dacă apare o singură persoană care să dovedească, concret, că a suferit persecuţii din cauza mea, a făcut închisoare, a fost dată afară din serviciu sau a suferit orice neajuns din cauza aşa-zisei colaborări dintre mine şi Securitate, sunt dispus să mă sinucid în direct, la o oră de vârf, pe un post de televiziune naţional. Nu glumesc, iar eu sunt om de onoare, spre deosebire de Călin Blaga şi alţi limbrici de teapa lui. (va urma) Marius Albin MARINESCU

Anul IX, nr. 2 (nr. 163) • 16 pagini • 24 februarie 2011 ­­


8

Remember

IOAN CRIŞAN, cinci ani cât o viaţă Scriitorul Ioan Crişan nu a fost scriitor dintotdeauna. Mai bine zis, nu a scris de când se ştie, cum zic unii care împing harul pe care cred că îl au până în prima lor copilărie, minunându-se ei de ei, înainte de a se minuna vreun psihanalist. Prietenul Cristi – aşa îl cunosc prietenii – nu a absolvit vreo facultate de litere. De fapt, nu are nici o facultate cu diplomă, care să-i dea, pe lângă talent, o susţinere şi chiar o aură academică, absolut necesară pentru cititorul din ziua de azi ca indicator (uneori chiar criteriu unic) de valorizare. A avut însă dintotdeauna o pasiune: cititul. Şi nu oricum, ci în disperare. Şi nu orice. Cu preponderenţă clasici, şi nu numai de pe la noi. Până în ’98 a lucrat prin tot soiul de întreprinderi, în diverse posturi, cel mai bun fiind (înainte de a se nărui întreprinderea) acela de şef de tură la o fabrică de textile. De când a trecut pe liber, s-a ocupat de tot felul de munci, cum ar fi cea de instalator sau de faianţar ori de zugrav. În ce priveşte pe cele două de la urmă, cineva l-a prezentat la o lansare ca

dată să nu facă o treabă cumsecade), s-a apucat să scrie. Îl rodea de multă vreme gândul că ar putea face o carte. A avut norocul să o întâlnească tot atunci pe actuala soţie, Camelia, profesoară de matematică şi ziaristă într-o vreme, la unul din jurnalele apărute imediat după Revoluţie. Aceasta l-a îndemnat să dea drumul gândurilor şi să nu se sinchisească de punctuaţie ori ortografie. Aşa că prietenul nostru s-a apucat de scris. Mai precis, să elibereze gândurile care au început a curge şuvoi, cu un debit şi cu o vigoare a verbului cum la puţini am întâlnit. Avea 48 de ani când a venit la mine, ca să-i scot prima carte. Era modest din cale-afară, avea conştiinţa valorii scrisului său, dar dorea şi o confirmare, alta decât a soţiei. I-am citit cartea şi i-am spus că m-a impresionat. Nu de complezenţă i-am spus şi nici pentru a-l prinde ca să-i iau banii, ci pentru că aşa era. Numai că am fost aşa de entuziasmat când i-am spus, încât entuziasmul acesta l-a contaminat şi pe el. „Mai am două, în pregătire – mi-a spus după o săp-

Premii: • Premiul de debut la Concursul Naţional de proză „Liviu Rebreanu”, 2006, cu romanul „La stânga”, Bistriţa. • Marele Premiu la Concursul Literar „Visul”, 2007, organizat de Asociaţia Culturală „Florema Design” din Orăştie, pentru proză scurtă • Premiul pentru cea mai bună carte de proză umoristică, la Festivalul Naţional de Umor „Ion Cănăvoiu”, Tg. Jiu şi „Runci Gorj”, 2007, pentru „Lume, lume...” • Premiul festivalului, sesiunea volume, creaţie literară în proză, la Festivalul Naţional de Satiră şi Umor „Zâmbete în Prier”, 2008, Vişeul de Sus. • Menţiune la secţiunea volume publicate la Festivalul Naţional de Satiră şi Umor „Mărul de Aur”, 2008, Bistriţa. • Premiul III pentru proză la Concursul Naţional „Alo, Păstorel”, Iaşi, 2009. • Premiul II la Concursul Literar „Visul”, 2010, organizat de Asociaţia Culturală „Florema Design” din Orăştie, pentru proză scurtă.

Da, într-adevăr, scrisul curgea din el... Curgea scrisul zi şi noapte, iar cărţile lui au primit repede apreciere nu numai din partea anturajului apropiat sau mai depărtat, ci şi dinspre voci care au greutate în cultura românească. Academicianul Dimitrie Vatamaniuc, scriitorii Ştefan Cazimir, Corneliu Udrea, Dionisie Duma sunt doar câţiva din cei care cu plăcere şi uimire s-au aplecat asupra trudei prietenului nostru. Un vis al lui Cristi era să continue lucrarea lui Jaroslav Hašek: „Peripeţiile bravului soldat Švejk”. Vom găsi în cărţile lui Cristi o continuă pendulare între gravitate şi umor, stil pe care l-am remarcat chiar din primul roman, „La stânga”, şi care poate fi perceput ca o constantă chiar şi în cărţile declarate curat umoristice (cărţi care i-au adus premii importante la festivalurile naţionale). Unul dintre proiectele sale era să meargă în Cehia, la cei în drept, şi să le propună năstruşnicul proiect. „Iar dacă nu vor vrea, măcar o bere neagră în cârciuma ‘La potirul’ să beau, George. Vii cu mine?”

Scurtă privire asupra lucrărilor publicate La Editura Arhip Art din Sibiu: • 2006 – „La stânga”, vol. I şi II. • 2007 – „Sună şi-ţi va răspunde Hortensia” • 2007 – „Lume, lume...” • 2009 – „De râsul corului”; „Ţurai” , scenariu de film • 2010 - „Inscripţii pe cord deschis” • 2010 - „Potcoave de cai beţi” • 2010 – „Teatru scurt” La Editura Salgo din Sibiu: • 2008 – „Pe-un picior de bai, pe-o gură de vai”

fiind „designer de interior”. Iar Cristi, de atunci, foloseşte sintagma ori de câte ori vrea să se autoironizeze. Într-o vreme, tot în auto-băşcălie, se prezenta: „zugrav-scriitor”, iar de aici a ieşit chiar şi o schiţă: „Un zugravscriitor”. Una din ocupaţiile pe care le-a avut vreun an de zile (prin 20052006) a fost de portar la un depozit de fier vechi. Pentru că tura lui era de noapte şi pentru că trebuia să stea treaz (iar Cristi nu a conceput nicio-

tămână. De la întâlnirea noastră scriu zi şi noapte. Curge din mine scrisul şi nu se mai opreşte.” Au trecut de atunci, din primăvara lui 2006, aproape cinci ani. Cristi, prieten statornic şi loial, şi-a scos cărţile la editura mea (cu o singură excepţie, care nu i se datorează). Cărţi consistente ca tematică propusă (dar şi ca volum) şi un scenariu de film. Avea pe masa de lucru încă trei cărţi iar în cap un noian de idei.

Cinci ani... Un traseu fulminant, de cinci ani, în care Cristi s-a comportat ca un scriitor, s-a considerat scriitor şi a fost perceput ca scriitor de către alţi scriitori. Şi-a luat în serios munca (şi pentru el, ca şi pentru mine, a fi scriitor nu înseamnă a fi doar autor de carte) şi s-a dovedit productiv şi relevant. Aş putea spune că a contat foarte mult credinţa lui în faptul că poate

Anul IX, nr. 2 (nr. 163) • 16 pagini • 24 februarie 2011 ­­

să scrie. Că scrie bine. Dar trebuie să vorbim şi de recunoaştere, care a venit la timp, şi de la cei „din cartier”, dar mai ales de la cei de-o seamă cu el: scriitorii. Cei care l-au considerat dintru început de acelaşi sânge, de aceeaşi breaslă. Aici, printre apropiaţii întru spirit, trebuie să-i adăugăm obligatoriu pe membrii Cenaclului „G. Topîrceanu” din Sibiu, care s-au bucurat de prezenţa lui Cristi alături de ei din mai 2006. Iar Cristi, la rându-i, nu a dezamăgit nicio aşteptare. Pe drept cuvânt, se poate spune în acest caz că teoria se reflectă perfect în practică: personalitatea capătă formă numai din interacţiunea socială. Ne modificăm permanent comportamentele, într-un acordaj fin, în funcţie de aşteptările celor pe care îi preţuim şi care ne preţuiesc, sentimentul realizării venind prin validare socială. Vorbesc de Cristi la trecut pentru că, oricât de viu este el în memoria noastră, nu ne putem amăgi ignorând reperele spaţio-temporale. Şi totuşi, de o bună bucată de vreme, de prin 2008, de câte ori mi-aduc aminte de el, îi spun în gând: „La mulţi ani!” El

este născut în 4 ianuarie. Când i-am zis prima dată „La mulţi ani”, de ziua lui, mi-a răspuns: „Nu! Ce-i aia? E o zi ca oricare alta, ce să ne-apucăm a socoti anii? Uite, dacă vrei, hai să socotim zilele. Hai să ne spunem la mulţi ani în fiecare zi. Aia da treabă!” Trag nădejde să-i spun multă vreme deaici înainte „La mulţi ani”, ori de câte ori îmi aduc aminte de el. În momentul de faţă, are depus (încă) dosarul pentru Uniunea Scriitorilor din România. Un alt vis al lui Cristi era ca nepoţii lui să spună despre el: „Bunicul a fost scriitor”. Fii fără grijă, Cristi, nepoţii vor vorbi despre tine ca scriitor, chiar şi fără o recunoaştere oficială din partea breslei în care cu atâta ardoare ai vrut să ajungi. Eşti scriitor. Ioan Crişan a trăit timp de cinci ani într-un rai pe care i l-a dat Dumnezeu aici, pe pământ: Raiul Scrisului. Duminică dimineaţă, în 6 februarie, Cristi s-a mutat în Raiul Ceresc.

George Arhip Editura Arhip Art din Sibiu


Colimator

9

S.C. „Mit Motors Int.” Bucureşti prejudiciază imaginea firmei Mitsubishi În anul 2006 pe 11 mai, firma S.C. „BAR BRU PATI Arcul de Triumf” S.R.L. cu sediul în Târgovişte a achiziţionat, în regim de leasing, un autoturism marca Mitsubishi L 200, care la data de 15.06.2009 a suferit o defecţiune ce s-a soldat cu înlocuirea kitului de distribuţie al maşinii. De remarcat că această nedorită întâmplare s-a petrecut în perioada termenului de garanţie stabilit pentru o perioada de 24 de luni sau la un rulaj de 90000 de kilometri, după cum prevede contractul realizat cu S.C. „MIT MOTORS INTERNAŢIONAL” S.R.L. din Bucureşti, distribuitor autorizat al firmei Mitsubishi în România, de la care „Arcul de Triumf” a cumpărat autoturismul. Defecţiunea amintită s-a produs în zona oraşului Galaţi, drept pentru care S.C. „IRICAD” S.R.L., service agreat de Mitsubishi România, a înlocuit cu acordul S.C. „Mit Motors” piesa defectă. Din nefericire la data de 15.11.2010 s-a defectat şi kitul înlocuit de firma gălăţeană, fapt ce-a atras şi producerea unor pagube colaterale, constatate la data de 29.11.2010 şi de către „Mit Motors”. La intervenţia firească a firmei „Arcul de Triumf” de a se remedia noile pagube survenite, sau de a se acorda despăgubirile băneşti aferente, firma Mit Motors a refuzat categoric aceste soluţii, după cum reiese şi din scrisoarea transmisă la data de 15.12.2010 „Arcului de Triumf”, unde se specifică eronat că în România nu există legislaţie care să prevadă acordarea de „garanţie la garanţie”. Aceasta a fost descrierea cauzelor care a dus la un conflict escaladant, între cele două firme. Detalii şi acte doveditoare se găsesc în cuprinsul dosarului Nr. 3567/299/2011 înaintat Judecătoriei Sectorului 1, cu ocazia chemării în judecată de către „Arcul de Triumf”, a firmei „Mit Motors Int”. Iată în continuare şi câteva dintre punctele de vedere ale inginerului Nicolai Enache, administratorul firmei „Arcul de Triumf” privind cauzele care au dus la declanşarea unor disfuncţii, a unei stări continue de stres şi bineînţeles a unor cheltuieli băneşti nedorite şi inutile în cadrul firmei sale: „De la defectarea, pentru a doua oară, a kitului, între noi şi firma Mit Motors s-a declanşat un conflict generat de faptul că părerea noastră este cu totul alta, astfel că la acest moment, după ce am apelat la tot ce înseamnă mediere, conciliere etc., am ajuns în situaţia de a ne judeca şi de a lăsa instanţa să sta-

bilească cine are dreptate şi cine trebuie să suporte contravaloarea reparaţiilor pricinuite de aceste defecţiuni independente de noi... Aici este vorba de un aspect foarte limpede, intrând în discuţie un bun de folosinţă îndelungată, respectiv kitul de distribuţie, din momentul în care i s-a făcut o a doua reparaţie. De unde să ştiu eu, ca utilizator, la ce perioadă de timp, sau la ce număr de kilometri de rulaj, de la reparaţie, trebuie înlocuit acest ansamblu. Este absolut logic căci maşina are o carte tehnică, ce cuprinde, strict, toate reparaţiile şi perioada, în care trebuie executate de către o unitate service specializată... Mie mi s-ar fi părut normal ca despre acest incident să fi fost informat şi distribuitorul, respectiv producătorul, pentru ca în ultimă instanţă, garanţia pentru piesele de schimb şi pentru alte subansamble trebuie asigurata de către producător, nu de către distribuitor care îşi însuşeşte nişte parametri daţi de către producător fiind stabiliţi în urma unor teste şi a unor experienţe. Aşa că nu înţeleg de ce se ascunde distribuitorul, respectiv Mit Motors, în spatele ideii că el şi-a făcut datoria, acordându-mi 24 de luni de la schimbarea produsului. Întrebarea logică pe care o pun acum este: la cât timp, sau la câţi kilometri trebuie să schimb distribuţia pentru a

nu avea probleme de genul celor semnalate?” Răspunsul, probabil, că-l va primi în instanţă. Având în vedere că în momentul de faţă există o campanie agresivă în lume privind defectele de fabricaţie, ecourile conflictului nostru vor ajunge, bineînţeles şi în atenţia producătorului şi a im-

portatorului. Rămâne ca aceştia să decidă cine a greşit, şi bănuiesc, că firmei Mitsubishi, nu-i va conveni deloc această atingere a imaginii. Astfel de situaţii devenite notorii, au dus de multe ori la retragerea de pe piaţă, în totalitate, a producţiei considerată defectuoasă... Pot afirma în cele din urmă că în această speţă nu este vorba doar de o problemă financiară cât şi de

nr. 8394/11.09.2008, la punctul 9: „Mit Motors Int. SRL garantează bună calitate şi funcţionarea ireproşabilă a pieselor originale pe o perioadă de 24 de luni, inclusiv manoperă aferentă, de la data vânzării, în condiţiile montării ei într-un service autorizat de către noi. Pentru acordarea garanţiei, clientul trebuie să se prezinte cu autovehiculul, certificatul de ga-

una de principiu, considerând că dacă nu ne respectăm principiile nu ne respectăm pe noi înşine. La urma urmei faza concilierilor fiind deja abandonată maşina aceasta dacă nu va fi reparată, va sta pe dreapta până când cineva va stabili cine a greşit. Desigur instanţa va da dreptate uneia din părţi, deocamdată neştiindu-se cui. Eu însă voi merge până în pânzele albe, în sensul că voi insista să se stabilească cine-i de vină. Mi se pare absolut normal ca un caz, de genul acesta, să fie supus şi atenţiei publice pentru a se puncta faptul că oricine poate ajunge în situaţia de a rămâne la cheremul unui şef de compartiment, care ia decizii fără să ceară, totuşi, părerea competentă a producătorului... În urma solicitărilor făcute, distribuitorul general Mit Motors Int în România, a avut amabilitatea şi ne-a declarat următoarele:

ranţie, factură şi anexa prin care s-a plătit piesă şi manoperă aferentă acesteia”. Considerăm că aceste condiţii au fost clare: Mit Motors a acordat garanţie pentru 24 de luni de la achiziţionarea, contra cost, a pieselor înlocuite. După depăşirea celor 24 de luni de la achiziţia pieselor de schimb, produsul nu mai face obiectul garanţiei. Toate acestea sunt conform art. din Legea 449/2006 privind vânzarea produselor şi garanţiile asociate acestora, „Garanția este obligatorie din punct de vedere juridic pentru ofertant, în condiţiile specificate în declaraţiile referitoare la garanţie şi în publicitatea aferentă.” Considerăm că aceste condiţii sunt clare: Mit Motors a acordat garanţie pentru 24 de luni de la achiziţionarea, contra cost, a pieselor înlocuite. După depăşirea celor 24 de luni de la achiziţia pieselor de schimb, produsul nu mai face obiectul garanţiei. Acestea reprezintă condiţiile firmei, stabilite conform reglementărilor legale, şi acceptate de client, în speţă de către BPP a „Arcul de Triumf” SRL. În data de 15.06.2009, kitul de distribuţie a fost schimbat în regim de garanţie (cu prezentarea facturii de achiziţie 17268/11.09.2008) de către S.C. Iricad S.R.L. Galaţi, dealer autorizat Mitsubishi. Această lucrare a fost aprobată şi plătită de reprezentantul Mitsubishi în România M Car Trading S.R.L., fără costuri suplimentare din partea Bar Bru Pati „Arcul de Triumf” S.R.L. O.U.G. nr. 174/2008 modifică O.G. 21/1992 privind protecţia

În data de 11.09.2008, S.C „Bar Bru Pati Arcul de Triumf” S.R.L a achiziţionat prin Factura 17268/11.09.2008 un kit de distribuţie pentru auto Mitsubishi L200, nr. de înmatriculare DB 02 ARC, pentru care, conform condiţiilor prevăzute în precomandă

consumatorilor elimină art. 141 alin. (3) „Produsele de folosinţă îndelungată care înlocuiesc produsele defecte în cadrul termenului de garanţie vor beneficia de un nou termen de garanţie, care curge de la data preschimbării produsului.” Astfel, nu se acordă garanţie la garanţie, fiind eronată afirmaţia clientului că „întregul kit de distribuţie beneficiază de o noua garanţie pentru produsul inlocuit”. - Pe de altă parte, ultima inspecţie tehnică şi mentenanţa efectuate asupra autovehiculului Mitsubishi L200 nr. DB 02 ARC a fost efectuată în data de 15.06.2009, de la acea data până în prezent (1 an şi 5 luni, respectiv 24.000 km.) nu este consemnată revizia obligatorie de întreţinere (la 1 an sau 15.000 km.) a autovehiculului la un service autorizat RAR pentru modelul Mitsubishi L200, fapt care atrage teoretic pierderea dreptului de a solicita o lucrare în garanţie. - Avaria reperului pentru care „Bar Bru Pati Arcul de Triumf” S.R.L. solicita garanţia a fost supusă unei expertize tehnice. În urmă expertizei tehnice realizate s-a constatat faptul că axă cu came admisie s-a spart din cauze necunoscute şi ca urmare a acestui fapt a apărut şi deteriorarea altor elemente ale sistemului de distribuţie, cum ar fi culbutori, axă cu came de evacuare, etc., inclusiv sfâşierea curelei de distribuţie. Se poate spune cu certitudine că piesele kitului de distribuţie au fost deteriorate că efect al unei defecţiuni ce nu are nici o legătură cu lucrările realizate până în acest moment asupra maşinii dumneavoastră. În aceste condiţii, cererea de realizare în condiţii de garanţie a acestei lucrări de reparaţie este nefondata şi disproporţionată., deoarece piesele schimbate şi achitate cu factură 17268/11.09.2008, au fost deteriorate că efect al ruperii axei cu came de admisie şi nu o cauza a problemei tehnice apărute, în consecinţă acestea nu pot face obiectul unei lucrări în garanţie (considerând ipotetic că acestea ar mai fi în perioadă de garanţie). Considerând acest punct de vedere nerelevant, firma „Arcul de Triumf” este hotărâtă să îşi urmeze demersul început, adică de a lăsa instanţa să decidă a cui este vina în cazul descris mai sus. Ion IANCU VALE

Anul IX, nr. 2 (nr. 163) • 16 pagini • 24 februarie 2011 ­­


10

Puncte de vedere

Ortodoxia greacă vs. mondializare În ajunul Crăciunului lui 2010, cu o inspiraţie divină, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Elene a trimis un apel către întregul popor grec. În acesta se spune că: „Ţara noastră nu mai este liberă, ci este condusă de creditorii săi. Suntem într-o criză şi decădere spirituală, socială şi economică. Este eliminat tot ce constituia firescul în ţara noastră. Acest lucru îl cer acum creditorii noştri. Din aceste considerente, constatăm că suntem un stat aflat în stare de ocupaţie, care execută docil ordinele stăpânilor săi. De ce nu am rezolvat problemele economice şi sociale mai devreme, pentru nu a ajunge la situaţia actuală? – Pentru că de mai multe decenii statul nostru este condus de aceleaşi persoane. Avem o conducere care nu poate să-şi asume responsabilitatea în faţa propriului popor, o conducere care nu poate vorbi în limba Adevărului. Ea dezvoltă doar lichelismul, pentru că unicul său scop este cucerirea şi împărţirea puterii politice. Cu toate acestea, chiar şi poporul, noi înşine, ne comportăm iresponsabil. Ne-am lăsat în mrejele bunăstării, îmbogăţirii uşoare, viaţă libertină şi voinţă de îmbogăţire şi nu ne mai interesează Adevărul. Astăzi, trăim în mod tragic dilema descrisă de Dostoievski – „Libertate sau fericire”. Am ales un succes fals şi am pierdut libertatea personală şi a ţării noastre. Noi, părinţii voştri spirituali, vrem să aducem reproşuri şi nouă înşine. Avem şi noi o parte de vină pentru criza actuală. Ştim că deseori v-am supărat v-am şi întristat. Scandalurile adevărate sau false au fost utilizate din plin de cei care încearcă să rupă legătura dintre Biserică şi popor, subminând încrederea voastră faţă de Biserică”. Membrii sinodului recunosc că poporul aşteaptă din partea păstorilor Bisericii curaj şi propovăduirea cuvântului viu, că poporul are nevoie de Biserica căreia nu îi este frică de viclenia lumii contemporane, fiind gata să plătească cu martiraj şi mucenicie: „Biserica este unica organizaţie care este întotdeauna aproape şi îl susţine pe om. Biserica suntem noi toţi şi în aceasta şi constă puterea ei.” – i-am citat pe cei de la proiectul „Anti-media”. Aceeaşi sursă transmite faptul că, citez: „Mitropolitul Serafim al Pireului a declarat pe postul de televiziune Mega

Se confirmă informațiile şi raționamentele că valul de „mişcări ale iasomiei” au fost proiectate şi ghidonate cu mână străină… una străină normelor de drept internațional, al neamestecului în treburile interne ale altor state, una a tupeului agresiv perfecționat şi adus pe noi si noi culmi, în general una a zavistiei, stresului, tensiunii, haosului mondial. În valuri au picat elanului „reformator” state ca Tunisia, Egipt, iar acum Yemen, Bahrein, Libia, Iran .. Ce mai tura-vura, un adevărat (atac) val concertat. Şi cine ar putea fi genitorul respectivei infame mâini invizibile, ce face si desface totul la scara globala după

TV că există o conspiraţie pentru a subjuga Grecia. Acesta a susţinut că evreii sunt de vină pentru criza economică din Grecia şi, de fapt, din întreaga lume. Mai mult, există o conspiraţie a bancherilor evrei care au ca scop distrugerea Greciei şi a Bisericii ortodoxe. Tot conspiraţia sionistă încearcă să distrugă familia, promovând monoparentalismul şi căsătoriile între homosexuali. Adolf Hitler a fost organul sionismului internaţional si a fost finanţat de Rot-

numesc: O.N.U.; Consiliul de Securitate; Fondul Monetar Internaţional; Comunitatea Europeană; NATO; Banca Mondială.” – am încheiat citatul. Bravo lor, bravo Bisericii Ortodoxe Elene şi conducătorilor acesteia în general, bravo Mitropolitului Serafim, în special. Acesta este adevărul şi el, iată, este dat pe faţă, acum, de aceşti ierarhi eleni. Dar România, dragi români, că maieul este mai aproape de piele decât

schild cu scopul unic de a-i convinge pe evrei să plece din Europa şi să coboare în Israel ca să înfiinţeze Noul Imperiu. El a adăugat că bancherii evrei ca: Rockefeller, Rotschild şi Soros au controlul sistemului bancar internaţional care controlează globalizarea. Aceste declaraţii au fost făcute în direct, la televizor, de Mitropolitul Serafim, invitat la o dezbatere despre criza economică şi protestele din Grecia. O bună parte din umanitate trăieşte dramatic epoca de maximă virulenţă a imperialismului evreiesc al cărui scop este instaurarea Republicii Universale sub conducerea plutocraţiei iudaice. Cu un program istoric perfect etapizat, folosind o varietate largă de mijloace şi metode de la cele psihologice la cele economice, iudaismul a reuşit să stăpânească şi să folosească în vederea scopului propus trei state occidentale: Franţa, Anglia şi Statele Unite care s-au transformat în portdrapelul desfiinţării statelor naţionale şi al federalizării lor în vederea realizării voinţei conducerii supreme a iudaismului mondial concretizată în Republica Uni­versală. Structurile acesteia au fost construite cu abilitate după cel de-al doilea război mondial. Se

cămaşa, ea este cel puţin în aceeaşi situaţie în care se află Grecia. Din punct de vedere spiritual ne rugăm tot mai des cu fel şi fel de eretici şi ecumenişti anti-ortodocşi, aşa cum se întâmplă chiar acum când scriu aceste rânduri, iar din punct de vedere material aproape că nici nu mai existăm. De condus, deja a început să ni se facă silă de mutrele cele atotştiutoare ale internaţionaliştilor „binefăcători” ai acestui popor, majoritatea evrei, toţi masoni, şi de fapt crâncen porniţi împotriva românului ortodox. Şi-atunci, Biserica Ortodoxă Română, de preferat prin ierarhii ei, când va da un semn din care să reiasă că este interesată de salvarea de la dispariţie a Neamului Românesc şi a Statului Naţional Unitar Român?! Când?! Că dacă e să ne raportăm la ultimele sondaje de opinie faţă de încrederea poporului în instituţiile statului, Biserica noastră ocupă, invariabil, locul unu! Foarte bine, bravo, aşa şi trebuie să fie că doar de-aia suntem un popor ortodox de vreo două mii de ani, dar încrederea asta a poporeanului nu trebuie să se bazeze pe ceva concret?

Eu aşa gândesc. Şi-atunci, mai concret decât demascarea imensei păcăleli în care trăieşte Poporul Român de două zeci de ani încoace, ce poate fi? Eventualele speranţe ale vreunui român în rezolvarea situaţiei limită în care a ajuns ţara noastră de către vreo instituţie laică a statului, sânt, desigur, deşarte. Singura variantă de care ne mai putem agăţa, într-o disperare totală, este ea, Biserica, iar din cadrul acesteia, în linia întâi trebuie să stea, cine alţii, dacă nu ierarhii ei. Să stea în apărarea Adevărului şi să fie dispuşi, oricând, la martiraj, transmiţând în jos, către întregul cler, acest mesaj, pentru ca în final beneficiarul cel mai numeros al acestor învăţături şi comportamente să fie Poporul Român care, bazându-se pe sprijinul şi protecţia Bisericii Ortodoxe Naţionale, să pună, până nu va fi prea târziu, parul pe spinarea atâtor şi atâtor vânzători de neam. Este o vorbă a Domnitorului Vasile Lupu care zice că: „Cine îşi vicleneşte moşia şi neamul, mai rău decât ucigaşii de părinţi să se certe.” Păi, la noi, ca şi la greci, de două zeci de ani încoace, în marea lor majoritate cei care au ţinut în mână destinele acestei ţări au viclenit-o într-un hal fără de hal. Conform învăţăturii de mai sus ei trebuie certaţi. Cine, însă, să facă aceasta? Ei între ei? Niciodată. Poporul este cel care trebuie să-i certe, dar acesta are nevoie de o scânteie, de un imbold în acest sens, iar un impuls de acest fel mai bun decât cel venit dinspre instituţia în care el, poporul, are cea mai mare încredere, nu poate exista. Biserica Ortodoxă Română trebuie ca acum, când ţara încă mai poate fi salvată, să-i dea poporului o binecuvântare spre a acţiona pentru atingerea acestui deziderat. Pentru aceasta este nevoie, desigur, de curaj, pentru că intrarea românilor în lupta împotriva alogenilor, a masonilor şi a tuturor oamenilor politici de tip „scursură” care le-au ocupat ţara, poate duce la jertfe de tot felul, dar fără de jertfă nu putem face nimic. Dumnezeu Tatăl, pentru a restabili relaţia cu creaturile sale, L-a jertfit pe unicul Fiul Său, lăsându-L pe acesta să moară pe Cruce, dezonorat, despuiat, plin de flegme şi cu pielea aproape jupuită. Există în lume vreo jertfă mai mare decât aceasta? Dumnezeu, Creatorul, să se lase jertfit în felul acesta pentru a te salva pe tine, creatura Sa?

Cine seamănă vânt (oare) culege furtună? exclusiv bunul său plac? Păi, să o luăm după o logică inversă, de la efect la cauză… Cine are interese globale simultane în mai multe regiuni? Cine are capacitatea logistică şi financiară să ţeasă intrigi globale, să amorseze războaie polivalente şi să le şi câştige, pe principiul „eu centrez, eu dau cu capul, eu marchez”? Cine a înțeles cel mai bine că „divide et impera” este un slogan de mare actualitate în geopolitică? Cine are interese de supremație economică, militară, etc. la scară planetară? Cine

este într-o foame permanentă de resurse, un principal poluator, o sursă majoră de instabilitate globală? Cine este un amalgam populațional, ce mimează unitatea internă în gest şi spirit, pentru a-şi exporta apoi unitar paternul statal, destabilizând altele? Cine îşi arogă postura „de necontestat” de jandarm unic mondial? Ce stat are numai interese (ocazionale) şi nu şi prieteni? Ce stat pune secundă de secundă existenţa vieţii pe pământ printr-o deontologie proactivă şi reactivă de viaţă, în care îşi

Anul IX, nr. 2 (nr. 163) • 16 pagini • 24 februarie 2011 ­­

arogă rolul de noua Roma şi dreptul permanent de viaţă şi moarte  pentru sclavii mondiali, în orice spațiu geopolitic non-şef? Ce stat, care sub masca omniprezenţei, universalismului, leadership-ului planetar, alienează cu fervoare, fără scrupule, spiritul (prin doctrine infecte) şi fizicul (tehnologii cu remanenţă poluatore în fiecare cetăţean planetar)? Ce ţară nu dă de fapt doi bani pe calitatea vieții propriilor cetățeni, ținându-i într-o stare de educație semi-animalică, robotică, pentru a-i putea folosi

În acelaşi fel şi noi, prin imitaţie, dacă vrem, subliniez, dacă vrem, să ne salvăm de la pieire ţara şi neamul, trebuie să ne jertfim, fiecare în felul lui, după cum ne-o da Cel de sus, pentru că altfel nu se poate. România, aşa cum se află acum, nu mai poate fi resuscitată prin acţiuni contemplative şi diplomatice. Există o vorbă a lui Petre Ţuţea care spune că: „la probleme speciale, soluţii speciale”, ori aici, unde nimic nu mai funcţionează, unde de două zeci de ani lupii sânt paznici la oi, unde românul a rămas proprietar aproape exclusiv pe casa şi pe pământul de sub ea, este nevoie imperioasă şi rapidă de acţiuni speciale, curajoase, tranşante şi fără echivoc şi, desigur, multe dintre ele jertfelnice. De-aia este nevoie ca în linia întâi să stea, exemplar, Biserica. „Jertfa este astfel măsura creştinătăţii noastre”, striga marele jertfitor român Ionel Moţa în 1936. Jertfa noastră, a cât mai multora dintre noi, va salva acum, în anii 2000, România şi poporul ei. Clerul ortodox, împotriva căruia se lucrează cu cele mai josnice metode, trebuie să redevină şi el, precum în anii lui buni din perioada interbelică, jertfitor şi luptător pentru Adevăr, altminteri, în câţiva zeci de ani, din el vor rămâne câţiva oameni îmbrăcaţi în negru ce se vor închina la orice şi la oricine numai la Christos Domnul, nu, iar de păstorit, ne putem imagina de pe-acum, va avea de lucru cu fel şi fel de ciudăţenii, una mai îndrăcită decât alta. Doamne fereşte de aşa ceva, dar singură acţiunea şi atitudinea fermă şi hotărâtă ne mai poate scăpa de acest viitor satanic. Clerul ortodox, tradiţionalist şi naţionalist, conjugat cu acei români cărora încă le mai pasă de soarta ţării lor, împreună jertfindu-se, vor putea împinge existenţa acestui neam pentru încă o bună perioadă de timp de acum încolo. Asta, însă, cu o condiţie – să înţeleagă şi să accepte învăţătura unuia dintre cei mai mari jertfitori naţionalicreştini ai României tuturor timpurilor, Corneliu Zelea Codreanu: „Ţelul final nu este viaţa, ci Învierea. Învierea neamurilor în numele Mântuitorului Iisus Christos.” Iată deci, cu cât vom fi mai mulţi care ne vom comporta aşa, cu atât îi vom acorda Neamului Românesc şanse mai multe spre a dura. Doamne ajută! Sorin ANDREI

mai uşor aşa, condiționat, pentru cauza interesului (de clan conducător) sau major abject? Ce ţară ne spionează video-audio, secundă de secundă pe fiecare cetăţean al lumii prin sateliții săi militari şi aşa-zişi civili? Ce ţară tratează pe toți cetățenii mondiali ca potențiali teroriști? Ce ţară se comportă global ca un reprezentant al anti-omului… ca şi când ar juca rolul de  călău al umanităţii, ascunzându-se savant după forme motivaţionale fără fond?… Răspunzând acestor întrebări veți găsi răspunsul la o ultimă întrebare: Care va fi cauza extincţiei umanităţii, fie aceasta şi din „greşeală”? Sorin PLATON


Suntem cu ochii pe voi!

11

Noi, românii, un popor de oi? (II) Motto: „Cred că principalul vinovat de această situație este însuși poporul român! El ilustrează perfect observația că „un popor de oi naște un guvern de lupi”. Spiritul de demisie, pasivitatea, resemnarea românilor au permis clasei politice să-și bată joc, nepedepsită, de țară. Lipsit de spirit civic, poporul român nu a fost capabil, în acești 20 de ani, să tragă la răspundere clasa politică sau să tempereze setea ei de înavuțire. Pe român nu-l interesează situația generală. Cum să îndrepți o țară când cetățenii ei se gândesc fiecare la sine și nu la binele comun?” (Internet)

Domnule profesor ION COJA, circulă pe Internet o sumedenie de texte care propun un portret moral deprimant al poporului român, texte extrem de critice și, cel puțin aparent, extrem de lucide, de realiste. Socotiți, probabil, că aceste acuzații, căci acuzații sunt, ar fi nedrepte! Nu credeți că domnii autori sunt perfect conștienți de această primejdie și consideră că nu-i putem face față decât prin efortul nostru intern, intim? Prin încordarea puterilor noastre? Iar intransigența dumnealor ar avea menirea să trezească din letargie poporul român?! Să ne dea un brânci cu care să ne pună din nou pe picioare?Să ne ițească, dacă pot spune așa! Noroc că poporul român nu umblă pe Internet! Ce vreți să spuneți! Exact ce am spus: poporul român nu umblă pe Internet, nu citește ziarele, nu se uită la televizor!... Nu citește texte filosofice ori moralizatoare... N-are cum să reacționeze la acuzațiile domnilor cărturari! ...Adică este riscant să faci propoziții în care să apară substantivul popor. Conceptul denumit prin acest cuvînt este deosebit de complex, iar când încerci să stabilești referentul, adică în mod concret la ce, la cine te referi când spui poporul, descoperi că nu e deloc simplu și că riști, folosind acest cuvînt, să te afunzi într-o sporovăială fără conținut. Poți să spui Domnul Popescu a ieșit să se plimbe în parc, dar nu poți să spui Poporul român a ieșit să se plimbe în parc! Nu cumva e la fel și cu propoziția Domnul Popescu este fricos și lipsit de cuvînt? Adică, este din nou greșit dacă vom face o propoziție înlocuind subiectul Domnul Popescu cu Poporul român, zicând Poporul român este fricos și lipsit de cuvînt. Amândouă subiectele sunt substantive, dar sunt substantive diferite din punct de vedere logic, filosofic. Să-ți mai dau un exemplu? Cunoști poezia lui Păunescu prin care el a lansat o întrebare care circulă și ea pe Internet: „Unde erau românii când Mihai Viteazu a fost ucis de mercenarii lui Basta?!” Mi se pare că a pus-o și pe muzică, sperând s-o facă șlagăr! Nu-i un text rău! Ai zis bine. Este un text, nu e poezie, este probabil cel mai prost text scris de Păunescu! Petre Țuțea a scris un text de câteva sute de pagini întitulat CARTEA ÎNTREBĂRILOR! În manuscris se numea Cartea problemelor. Cum eu m-am ocupat de dactilografierea manuscrisului, mi-am permis să-i sugerez modificarea titlului, iar bătrânul diafan a acceptat cu încântare. Bătrânul „diafan”?!

Deseori, în gând, așa îmi vine să-i spun. O fac acum prima oară cu glas tare... Atunci am discutat cu Țuțea despre necesitatea unei teorii care să ne ajute să nu mai punem întrebări greșite. Am ajuns la concluzia că multe dintre întrebările cu care se frământă mintea omului sunt întrebări greșite la care nu ai cum să găsești un răspuns corect! Ar trebui creată această ramură a epistemologiei! Aceasta, pe urmele semaseologiei, ar trebui să cerceteze și cuvintele greșite!... Dar ne depărtăm de subiect! Deci, întreb și eu: unde erau americanii când John Kennedy era ucis la Dallas? Unde să fie?! Fiecare pe la casa cui îl are, pe la treburile lui! Ca și românii atunci când turcii l-au ridicat pe Brâncoveanu sau când Ceaușescu a fost omorît la Târgoviște!... Cu alte cuvinte, nu ne putem juca cu conceptul/cuvîntul popor, nu-i putem atașa orice predicat sau atribut! Mulți autori de texte critice se pripesc și folosesc cuvîntul popor ca pe orice alt substantiv!... Și devin ridiculi, caraghioși, după regula bergsoniană: du mécanique plaquée sur le vivant... Cred că am scris corect! Interesantă obiecție! Hai să vedem mai departe, cu ce s-a ocupat poporul român după revoluția lui Pește! Ce a urmat? Au urmat alegerile din 20 mai 1990! Te rog să fii atent acum! Cu ce a greșit poporul român dacă a votat masiv cu Frontul Salvării Naționale?! Poate că nu i-ar fi votat, dar de peste tot ni se spunea atunci că FSN este de fapt PCR! Că feseniștii sunt tot comuniști!... Și poporul român i-a crezut și pe Ioan Rațiu și pe Radu Câmpeanu când aceștia clamau pe toate lungimile de undă despre pericolul ca FSN să mențină România în comunism, adică în regimul social și economic de care avuseserăm parte în ultimii douăzeci și ceva de ani! Cum să nu-i creadă?! Erau amândoi bine informați, oameni subțiri, bine educați, veniți din Occident, recomandați de tot Apusul!

V-ați întrebat, domnilor critici, de ce la 20 mai 1990 românii, adică poporul român, făcea cozi interminabile la secția de vot ca să voteze masiv cu feseniștii, adică cu comuniștii? N-a fost atunci nicio fraudă! Dar a fost atunci o ocazie pentru acest popor de neisprăviți să-și spună părerea. Și au votat cu FSN-ul, despre care adversarii spuneau că sunt un partid de comuniști, care nu vor să facă reforma! Și românii tocmai de aceea au votat cu ei, au votat să nu se facă reforma! Acesta a fost sensul votului din mai 1990! S-au înșelat încă o dată, crezând că în FSN erau tot comuniștii ăia care pe vremea lui Ceaușescu, de bine de rău, fuseseră în fruntea efortului național de a ridica Casa Poporului, de a construi Metroul și nenumăratele centrale electrice, miile de blocuri ale Epocii de Aur!... La 20 mai 1990 românii au votat împotriva reformei, împotriva unor schimbări prea mari în viața pe care o duseseră până atunci. Căci ce lipsise pe vremea lui Ceaușescu acum aveau deja: pașaport în buzunar și benzină pentru mașină. Mai multă schimbare nu le trebuia!... Românii la 20 mai 1990 au reacționat corect și au votat pentru continuitate, au votat împotriva schimbării! Azi, la 20 de ani de la alegerile din mai 1990, sondajele descoperă că 83% dintre români o duceau mai bine pe vremea lui Ceaușescu, și declară că regimul acela – impropriu numit comunist, nu le-a făcut niciun rău! Cifrele sunt cam aceleași! Coincid cu cei 85% care l-au votat pe Ion Iliescu cu FSN-ul său... Deci nu este vorba de mintea cea de pe urmă a românului! Nu putem spune că în 2010 le-a venit mintea la cap românilor și acum regretă ce au făcut! Mintea pe care o au acum au avut-o și atunci, numai că poporul, în așa zisa democrație, nu are ocazia să-și folosească mintea decât două minute, o dată la patru ani, în cabina de vot! Vi se pare normal?!

Care ar fi câteva puncte în care diferă viața de după 1990 de cea dinainte? Bunăoară, lunar, la facultate aveam adunare generală de partid, profesori și studenți la un loc! Și discutam lucruri serioase despre bunul mers al facultății, al învățământului românesc, al Țării. La noi, la Litere, înainte de 1990 s-a criticat demolarea satelor, faptul că ne sunt ascultate convorbirile telefonice și multe altele, și nimeni nu a fost arestat sau sancționat pentru asta! Era exclus ca un profesor să lipsească de la ore și să nu i se atragă atenția în plenul adunării! Azi mai ține cineva socoteala orelor, dacă se fac sau nu și cum? Era exclus înainte de 1990 să ajungă ministru un impostor caraghioz ca actualul mizerabil! Era exclus să ne pomenim cu un decan ca Paul Cornea, chiar dacă sau tocmai pentru că se prea ilustrase în anii obsedantului deceniu prin participarea la represaliile anti-studențești!... Se ajunsese în anii ’80 la o normalitate de care eu unul nu mi-am dat seama decât atunci când am pierdut-o! Dar poporul, în ipostaza sa sumară numită electorat, a avut instinct sau intuiție și a votat corect în 1990, a votat împotriva reformei! Împotriva schimbării! Căci nu era mult de schimbat ca să fie bine! Lipsea puțin ca să fie bine! Ce ne lipsea în Decembrie 1989? Ne lipsea un pașaport, posibilitatea de a cumpăra o casă la munte, dreptul de a circula cu mașina duminica, dreptul de scoate o revistă, o carte... În rest, nu era o problemă pentru nimeni să capete o locuință de la stat cu o chirie simbolică sau să o cumpere la un preț azi incredibil de mic, să aibă un servici sigur, să înjghebeze o familie și să crească fără mari griji câțiva copii, cu siguranța pensiei, a alocațiilor, cu învățămînt gratuit, asigurarea medicală la fel... Când mă gândesc cum au votat românii la 20 mai 1990, mă umilesc și mă simt mic și nerod dinaintea simțului istoric, de popor vechi, greu de păcălit, pe care l-au arătat atunci românii!... Și totuși... Da! Nu i-a păcălit pe români propaganda anti-comunistă a domnilor Rațiu și Câmpeanu, dar i-a păcălit însuși Ion Iliescu și gașca sa! Căci, din păcate FSN nu era PCR, nu erau comuniști, nici măcar bolșevici, nu aveau nici urmă de simțămînt al solidarității proletare, al fraternității și egalității etc., etc., ci FSN era o adunătură de activiști și securiști oportuniști și jepcari, puși pe pricopseală, pe jegmăneală! Adunătură condusă de urmașii cominterniștilor veniți de la Moscova după 23 august 1944. Dispuși să ucidă pentru a nu-și pierde privilegiile. Și chiar au ucis! Erau – și sunt mai departe, aripa nemernică, coruptă și bișnițară a securității, aripa declasată a PCR! Așa cum însuși Ion Iliescu nu era nici măcar cât umbra lui Nicolae Ceaușescu! Fusese secretarul județean PCR cu cele mai slabe performanțe! Mult chiar și sub tovarășa Găinușă, de exemplu!.. Pe unde a fost, n-a rămas nimic de pe urma lui Ion Iliescu! Numai zâmbetul ca un rictus!...

În viața lui, Ion Iliescu n-a pus două cărămizi una peste alta!... N-a pus nimic în funcțiune! N-a inaugurat nimic! Și și-a început domnia prin sistarea lucrărilor la canalul București-Dunăre, lucrări deja executate în proporție de peste 80%! Un gest criminal! Pentru care trebuia pus la zid, căci săvârșea astfel infracțiunea de subminare a economiei naționale! Dar prima lor grijă, a noilor guvernanți, pentru că știau ce golănii și crime urmează să facă, știi care a fost! Au abrogat condamnarea la moarte!... Știau bine că o vor merita de zeci de ori! Repet, în 1989 lipsea puțin ca să ne fie bine! Nu mai intru în detalii! Lumea nu este proastă când regretă ce e de regretat! O să dezamăgiți multă lume cu aceste aprecieri! Da, știu! Vreo 5% dintre români. Oricum, subiectul nu mai poate fi ocolit sau discutat în fraze șablon. E timpul să facem un bilanț corect și nuanțat a tot ce a fost înainte de 1990 și ce a urmat!... Am cugetat mult asupra acestui subiect! ...Ce a urmat după alegerile din mai 1990? Guvernarea Petre Roman. Adică o serie de reforme economice radicale, care au răscolit și dat peste cap Țara, fără ca poporul român să fie întrebat ce părere are! S-a găsit un academician, mai pe puncte făcut, dar care și-a spălat toate păcatele atunci când s-a ridicat, de la înălțimea funcției de președinte al Senatului, pentru a potoli zelul demolator al impostorului devenit peste noapte din nimic prim ministru. Un om de curaj, bietul Alexandru Bârlădeanu! A încercat de unul singur să se opună acțiunii de demolare a României! I-a sărit în cap toată presa, în frunte cu falsul dizident Petre Băcanu. Singur, profesorul N.N.Constantinescu, a încercat să fie alături de Bârlădeanu! Dar unde au fost ceilalți academicieni specialiști în economie politică, în sociologie? Unde au fost specialiștii de la Academia de Științe Economice? Cum de nu au intervenit împotriva impostorului din fruntea guvernului?! Trebuia s-o facă poporul român? Cum? Practic ce trebuia să facă poporul român când a devenit clar că suntem conduși de un dușman al poporului român, un dușman din tată-n fiu al României?! Și totuși, poporul român s-a mișcat! După mintea mea, mineriadele nu trebuie amestecate și puse toate la un loc, sub aceeași etichetă! Cele din 1990 au fost într-adevăr niște diversiuni criminale și cad în răspunderea lui Petre Roman și echipa sa. Mineriada din septembrie 1991 însă, nu a mai fost o mineriadă manipulată de Roman & Iliescu, nu a mai fost o diversiune mizerabilă, ci a fost o reacție firească, susținută de toți bucureștenii, iscată din instinctul de apărare al acestui popor! La fel cum a fost și următoarea, de pe vremea lui Emil Constantinescu! Sunt convins că mineriadele de după 1990, inclusiv cea din septembrie 1991, trebuie contabi-

Anul IX, nr. 2 (nr. 163) • 16 pagini • 24 februarie 2011 ­­


12

Puncte de vedere

Noi, românii, un popor de oi? (II) lizate în dreptul poporului român, ca expresii ale neputinței sale de a demisiona, de a se resemna! La fel cum și Piața Universității, cel mai lung miting din istoria lumii, trebuie trecut tot la activul capacității românilor de a reacționa energic și tenace la provocările istoriei. Marian Munteanu și Miron Cozma, împreună cu miile de români care i-au urmat, fac parte din bilanțul neputinței românești de a demisiona, de a ne resemna! Și, nota bene, aceste mișcări nu au avut pereche în celelalte țări fost comuniste!... Îți mai ofer un motiv să fii mândru sau măcar mulțumit de concetățenii noștri: în martie 1990 bucureștenii au dat jos statuia lui Lenin, în huiduielile și ovațiile asistenței. La data aceea erau în lume sute, poate mii de statui ale nemernicului, în care încă mai credeau sute de milioane de naivi. Românii nu au crezut niciodată și probabil de aceea le-a fost așa de ușor să-l dea jos de pe soclul nemeritat! A fost atunci pentru prima oară în istorie, repet pentru Guiness Book, era prima oară când o statuie a marelui criminal Vladimir Ilici Lenin a fost demolată și batojocorită, după cum se și cuvenea! O premieră mondială, de care istoricii români întârzie să facă caz! Nu se pricep să facă din acest eveniment un moment românesc de referință, de excelență, de grație! Atunci, în Piața Scânteii, varianta criminală a ideii comuniste a fost scoasă în șuturi de pe scena istoriei și aruncată la lada cu gunoi a istoriei! Ca martor, vă pot spune că erau mii de bucureșteni adunați să dea greutate gestului, iar demolarea nu s-a consumat în câteva minute, ci a durat două zile, căci autoritățile, intrate deja sub ascultarea celuilalt Ilici, nu s-au arătat dispuse să ofere utilajele necesare de-construcției! Dimpotrivă, s-au pus de-a curmezișul elanului popular. Dar în zadar perora la TV finul lui Lenin, tovarășul Ilici Iliescu, încercând să stăvilească elanul justițiar și eliberator al bucureștenilor! Al poporului român, pot spune! Nu s-au lăsat românii până n-au dat de pământ cu Anti-Cristul! Coincidență miraculoasă: demolarea lui Ilici s-a produs în ziua de 6 Martie! Așa au aniversat românii instalarea prin furt și minciună a primului guvern comunist, cel din 6 martie 1946! N-a fost cu intenție! Așa s-a nimerit! Demolarea a început pe 5 martie, și părea că va dura un ceas-două, dar Dumnezeu a aranjat să nu se poată finaliza decât a doua zi! Ca semn că a început demolarea leninismului, exact în ziua în care s-a instalat la guvernare în 1946! Alt detaliu: cel mai activ dintre demolatorii lui Lenin era un preot tînăr! Se pare că a lui a fost inițiativa! Ar merita pomenit în cărțile de istorie! Hainele sale preoțești au impus respect celor trimiși de Ion Iliescu să oprească istoricul gest! Așadar, demolarea leninismului, a bolșevismului, a început în România! Pe 6 martie 1990! Moment de istorie universală! Toate cele de mai sus sunt întâmplări petrecute numai în România, fără pereche în celelalte țări așa zis comuniste!... Sunt convins că nu le putem aprecia ca pe niște semne ale resemnării, ale demisiei de la datoria cu care istoria încarcă fiecare popor! Ci dimpotrivă, ca pe semne de mare vitalitate națională,

semne ale unui instinct istoric deosebit de corect! Unde și când și în ce condiții au mai fost demolate sau demontate alte statui ale marelui criminal Vladimir Ilici Lenin, fie-i numele uitat?! Și atunci situația de dezastru național, după unii ireparabil, nu cade nicicum în vina poporului român? În principiu, zi-mi, te rog, ce putea să facă poporul român și n-a făcut în acești ani? Ce i se reproșează în mod concret? Că nu a tras la răspundere clasa politică și nu i-a temperat lăcomia nesimțită... Concret, cum putea acționa Măria Sa poporul în acest scop? Prin mitinguri și alte manifestări de protest, prin memorii și reclamații... Și mai ales prin vot! Firește, asta în teorie! În practică... În practică, în realitate, democrația oferă puține posibilități poporului să tragă

România, ci și pe plan mondial! Inclusiv în Occident! În Occident? Sunt o sumedenie de exemple și dovezi, începând cu democrația americană – un veritabil fals, care a zăpăcit multă lume, și terminând cu democrația din orice altă țară. Inclusiv Uniunea Europeană. Sunt țări occidentale unde referendumul a consemnat refuzul poporului de a intra în UE. Și nu s-a ținut seama de acest refuz. Reacția autorităților: au decis să renunțe la organizarea de alte referendumuri... Poporul, ca subiect, nu face analize de subtilitate. Ci se manifestă instinctual sau după tradiție. Poporul, națiunea care este capabilă să edifice o statalitate proprie, își creează anumite instituții publice reprezentative, cărora le delegă dreptul de a trage la răspundere pe oricine din interiorul statului național. Prin alte instituții își satisface nevoia de adevăr! Sau nevoia de dreptate, de justiție! Și așa mai departe. Academia este una dintre aceste instituții! I-aș sugera domnului academi-

are și Academia Română o parte importantă din vina pe care o punem pe umerii „poporului român”? Întrebarea dumneavoastră este o acuzație în toată legea! Fiți mai explicit!... Am dat deja un exemplu, cu nespălatul care răspunde la numele Ellie Wiesel! Cum au putut să ofere fotoliul de academician unui individ care face propagandă celui mai deșucheat și mai dezgustător antiromânism?!... Dar pot să dau un exemplu și mai grav. Mă refer la una din principalele probleme și cauze de care se leagă criza în care ne-am înfundat de vreo doi-trei ani... Problema băncilor. S-a petrecut un fenomen absurd, de necrezut, pe care eu unul cu greu l-am priceput că este real și chiar se petrece: România a împrumutat câteva zeci de miliarde de euro de la FMI, de la Banca Mondială, bani din care s-au plătit ceva pensii și salarii, dar cei mai mulți bani din acest împrumut au mers la băncile din România, pentru a le ajuta să nu intre în faliment. Numai că băncile din România sunt, toate, sucursale ale unor bănci străine. Astfel că banii noștri se duc să sprijine banca mamă, din altă țară, să nu dea faliment. Lucrul cel mai grav, pe care îl știm cu toții, este că nu mai există bănci românești în România! Câteva au mers prost și au dat faliment, iar altele, care mergeau bine, au fost falimentate cu program de falimentare. În mod planificat! Mă refer astfel la Banca Religiilor, la Banca Dacia Felix... Vinovatul principal pentru dezastrul din sistemul bancar românesc este un domn, Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naționale! Neschimbat în funcție de 20 de ani! A fost răsplătit pentru aceste frumoase rezultate și prin laurii de academician care i-au fost puși pe nobila frunte! Am avut ocazia să-l întreb pe un coleg al domnului Constantiniu, pentru care merite științifice a fost Mugur Isărescu făcut academician. Mi s-a răspuns că înfotolierea lui Mugur Isărescu s-a făcut cu gândul la banii cu care acesta ar putea să sprijine Academia. Și ce este chiar așa de grav?! Păi nu este nimic grav, dar ajungi astfel să te întrebi care mai este deosebirea între un academician și amărîtul care își dă votul unor infractori pentru un kil de făină și un pui schilod?!

pe cineva la răspundere! M-aș fi așteptat ca domnii autori, care fac judecăți de valoare asupra poporului român, să consemneze eșecul sau măcar neajunsurile democrației, atât în România, cât și pe plan mondial! Falsa democrație în care trăim este principala cauză a răului de care suferim! Iar democrația – să nu uităm o clipă!, a fost instalată în România sub controlul și monitorizarea Occidentului! O falsă democrație, care a primit validarea instanțelor occidentale! Aceleași instanțe care, înainte de 1990, ne țineau în șah acuzându-l pe Ceaușescu de felurite încălcări ale regulilor democrației, acum, după 1990 închid ochii la nenumărate crime, la disprețul total față de regulile democrației arătat de guvernanți! Din păcate, asta se întâmplă nu numai în

cian Constantiniu, fiind singurul academician cu o prezență vie în viața Țării, să facă o analiză critică a felului în care Academia Română a corespuns așteptărilor pe care poporul român este în drept să le aibă de la academicii săi! Nu cumva are și Academia partea ei de vină pentru situația catastrofală a Țării? Sunt convins că domnul academician Constantiniu ar avea multe de spus pe acest subiect. Important este să vorbească public, în auzul poporului român, așa cum a făcut deunăzi prin Formula AS. A vorbit? A vorbit ceva mai mult decât alți academicieni, dar n-a abordat propriu zis subiectul! Frontal! Repet întrebarea: Nu cumva

Anul IX, nr. 2 (nr. 163) • 16 pagini • 24 februarie 2011 ­­

Sunteți prea aspru! Întreb mai departe: dacă tovarășii academicieni s-au gândit la banii pe care îi va aduce Isărescu la Academie, de ce nu s-a gândit nimeni sub cupola Academiei la banii, mult, mult mai mulți, cu care Mugur Isărescu păgubește România?! Bani luați din pensiile cele mai sărace, din sistemul educației, al sănătății, și externalizați, adică fraudați în beneficiul finanței mondiale, cea care i-a luat capul și lui Ceaușescu! Și care este principala furnizoare de mizerie și disperare în România post-decembristă! Eu nu mă pricep, dar specialiștii pe care îi cunosc, toți îi atribuie lui Mugur Isărescu un rol esențial în producerea dezastrului pe care îl trăim! La Academia

Română sunt mari specialiști în economie și finanțe. Sunt mulțumiți domnii academicieni de starea în care se află România? Nu văd, ignoră sau trec cu vederea răul făcut României de finanța mondială prin Mugur Isărescu?!... Ah, România este altceva! Să nu amestecăm lucrurile! Pereat Romania, vivat Academia!... Pe domnii academicieni, din presupusul lor turn de fildeș, nu i-au interesat decât donațiile făcute de Banca Națională a României! Aripa nouă a Bibliotecii Academiei și manuscrisele lui Eminescu, vestitele Caiete, au beneficiat din plin de sponsorizările primite de la Banca lui Mugur Isărescu. Păi acest domn Isărescu, academician de complezență, a făcut țării și poporului român atâta rău cât n-au făcut la un loc toți academicienii de conjunctură de după 1944, un Mihail Roller sau o Elena Ceaușescu, un A.Toma sau Manea Mănescu! Au fost copii mici pe lângă dezastrul din sistemul bancar românesc produs după 1990! Domnul Mugur Isărescu nu are nicio răspundere pentru asta? Are, dar nu văd vinovăția domnului academician Constantiniu! Domnia sa a fost ales în Academie mulți ani după Mugur Isărescu! Dar eu, dragul meu, nu de domnul Constantiniu mă plâng! Doamne, ferește! Este singurul academician luptător! ...Mă rog, plec de la spusele domniei sale, profit de ocazie, exagerez puțin și ajung acolo unde nu credeam c-o să ajung: vinovăția, căci de vinovăție este vorba, a celor mai serioși oameni din Țara asta: academicienii!... Te rog să mă mai îngădui cu o întrebare. Nu am cum să vă împiedic! Este pe răspunderea dumneavoastră! Da, îmi iau răspunderea și pentru următoarea nedumerire: A mai fost un referendum, mai important decât toate celelalte la un loc. Nu mai țin minte exact cum se numea emisiunea, parcă Zece pentru România, la Televiziunea națională. O idee cam tembelă, preluată de la alte televiziuni naționale. Telespectatorii au fost invitați să voteze pentru una dintre marile personalități, pentru a se desemna personalitatea cea mai importantă, cea mai respectată de români. Țineți minte, nu? Și a fost desemnat Ion Antonescu! Păi cine l-a desemnat? Nu poporul român?! Eu cred că putem spune că poporul român l-a ales atunci pe Ion Antonescu președinte în eternitate al României!... Cum ar fi de comentat acest rezultat altfel decât ca un semn că poporul român nu este ușor de prostit și nici de intimidat?! Nemernicii i-au demolat lui Ion Antonescu statuile, au interzis prin lege să spui ceva de bine despre mareșal, iar la concursul cu pricina i-au pus lui Ion Antonescu un prezentator, un laudator, un apologet – căci așa prevedea regulamentul emisiunii, care s-a purtat exact ca și avocatul soților Ceaușescu la Târgoviște: în loc să-l apere și să-l laude pe mareșal pentru meritele pe care le are în eternitate, avocatul vândut știe el cui inventa pe


Puncte de vedere

seama mareșalului acuzații despre care românii știu demult că sunt false, mincinoase. Nu s-au lăsat românii prostiți de un pițifelnic! ...Așa se zice? Pițifelnic? Cine a fost avocatul, cumva Adrian Cioroianu? Da, nefericitul!... Așadar, în ciuda unei vaste și susținute manipulări, poporul român nu s-a lăsat prostit și s-a rostit clar în favoarea mareșalului Ion Antonescu, a unui criminal de război! În felul acesta se cască o prăpastie cât hăul între poporul român și Academia Română! Nu știu să mai fie o țară în care Academia să funcționeze într-o divergență atât de mare cu propriul popor pe un subiect atât de important! La Academia Română, din august 1944 și până azi, se tace ori se minte cu tenacitate despre mareșal. Secția de istorie a Academiei, din care face parte și domnul Florin Constantiniu, nu se încumetă să spună adevărul despre mareșal și alte subiecte. Această abținere de la rostirea adevărului, deseori surmontată de afirmații de-a dreptul mincinoase cu privire la mareșal și supușii săi români, este mai rea și mai vinovată decât spiritul de demisie invocat. Cuvîntul demisie este un termen prea blând pentru a califica vina istoricilor academicieni de a falsifica istoria României, capitolul Ion Antonescu! Îl las pe domnul profesor Constantiniu să propună termenul potrivit! Ba mai mult: un mare istoric cum este domnul Gheorghe Buzatu nu are nicio șansă de a fi primit în Academia Română pentru că a spus mereu adevărul despre Ion Antonescu!... Și mai pun o întrebare: faptul că poporul român l-a votat pe Ion Antonescu ca fiind cel mai mare dintre marii români a avut și un sens polemic, o ocazie nesperată și prompt speculată de publicul românesc, de „poporul român”, pentru a-i trage la răspundere pe netrebnicii care au scornit ordonanța de urgență nr.31 din 2002 și pe toți, inclusiv academicienii, cei aserviți puterii politice, care nu au mișcat în front și au acceptat umilințele impuse poporului român prin acea ordonanță nenorocită! Cine a demisionat de la datoria sa? Poporul român sau reprezentanții săi cei mai laureați, cei mai înzestrați de Dumnezeu cu toate darurile erudiției, ale atotștiinței?! În concluzie? În concluzie aș comenta și afirmația cum că poporul român și clasa politică își împart în mod egal vinovăția pentru situația de dezastru în care ne aflăm...

Dă-mi voie să-i iau apărarea și clasei noastre politice, atât de nemernicită cum e: cum adică? Alți vinovați nu există? Decembrie 1989, ca eșec, ca minciună, nu are nicio legătură cu KGB și CIA, cu trocul dintre Gorbaciov (lăsat să-și facă de cap în România) și Bush (liber și el să intervină anti-democratic în Nicaragua), cu intrigile lui Mitterand? Nu mai zic ale Budapestei și Belgradului! Costurile intrării noastre în NATO și Uniunea Europeană noi le-am fixat? Clauzele secrete care ne-au fost impuse, dictate de partenerii internaționali, și consecințele lor, nu fac parte din dezastrul post-decembrist? Doar este evident că lucrurile se desfășoară după un scenariu anti-românesc pe care l-au conceput alții, în cancelarii care ne poartă sâmbetele nu de ieri, de azi, ci de secole! Așadar, mi se pare evidentă funcționarea încă dinainte de decembrie 1989 a unor strategii anti-românești, profesionist concepute și executate, fără de care nu se putea produce dezastrul generalizat de după 1990! A nu ține seama de aceste strategii anti-romnești atunci când comentezi cele petrecute după 21 decembrie 1989 este semn de neseriozitate, de aflare în afara subiectului... Este atât de evident că asupra noastră se aplică un program anti-românesc apocaliptic, urmărind depopularea (deromânizarea) României, declinul demografic și economic, și strămutarea în România a unor străini, evrei în primul rând! Nu pot accepta ideea că domnii academicieni nu sesizează desfășurarea acestui scenariu criminal și perfid. Academia Română este datoare să pună în discuție acest scenariu și să se pronunțe asupra lui, pentru a cere socoteală clasei politice, guvernanților, complici la acest genocid. Avem nevoie de expertiza academică pentru a lumina poporul român și clasa politică asupra stării reale a Națiunii române! Actualul președinte și echipa sa de consilieri nu sunt capabili să prezinte Țării un raport corect, cinstit și avizat, aspra problemelor cu care ne confruntăm. Actualul președinte și guvernanții, în fapt întreaga clasă politică, se fac vinovați de trădare națională. Nu putem imagina nicio soluție de redresare națională alături de acești iresponsabili.

Celor care comentează fenomenul românesc post-decembrist le ofer un reper pentru înțelegerea corectă a situației în care ne aflăm. Le ofer în acest sens răspunsul unui demnitar chinez care ne-a vizitat țara și care, întrebat de ce nu au făcut și în China o revoluție anti-comunistă ca în România și în celelalte țări comuniste din Europa, dixit: În China nu s-a fă-

cut revoluție anti-comunistă pentru că în Comitetul Central al Partidului Comunist Chinez nu există nici un evreu!... Mda, nici lui Cicero nu-i venea ușor să-i vorbească de rău pe evrei! Așa că nu mă mir de cei care se fac că nu au auzit vocile care de ani de zile clamează, e drept – într-un mod neacademic, pericolul palestinizării României! Voci care, cu riscuri deloc neglijabile, avertizează suflarea românească asupra pericolului pe care îl reprezintă încetățenirea în secret a un milion de evrei! Nu vor academicii noștri să afle nici de strategia diasporistă din Israel, care preconizează deschis, în dezbateri publice, revenirea evreilor în țările din Estul Europei, proces istoric intrat deja în faza de desfășurare și care privește în modul cel mai direct viitorul statului și al poporului român! Numai lăcomia clasei politice trebuie temperată? Nu cumva această clasă politică a trădat, a vândut Țara străinilor, unor străini anume? Chiar nu se știe la Academia Română și în mediile universitare adiacente nimic despre această trădare? Nu se știe în beneficiul cui ne-au trădat guvernanții, clasa politică?!... Sau, cumva, este prea periculos să vorbim despre trădare în aula spânzuratului?!... O precizare: cele spuse mai sus despre elita academică se potrivesc încă și mai bine pentru elita universitară, adiacentă celei academice. Comunitatea rectorilor, când se întrunește, discută numai tehnici de alegeri în consiliile științifice, scheme de accesare a fondurilor europene, formule de prelungire sau chiar eternizare în funcțiile de conducere! Problemele Țării?! Păi nu avem Parlament? Guvern? Președinte?... Mă întreb, ce va avea de spus cine va citi peste o sută de ani textele critice la adresa poporului român cu care în zilele noastre își exersează stilul și profunzimea de idei fel și fel de neica nimeni! Se va mira, probabil, bietul strănepot, că din peisajul dezastrului românesc descris de domnul X sau Y lipsesc principalii autori, persoanele și instituțiile care ne-au călcat Țara în numele democrației occidentale, de la care noi am așteptat, ca proștii, un sprijin dezinteresat, în numele interesului comun și impersonal de a se lărgi aria democrației pe planeta noastră!, iar în realitate ne-am confruntat dur cu mercantilismul și egoismul cel mai dezgustător! Lipsit de orice urmă de scrupul moral! Ehe, păi erau pionieri nevinovați rușii, cu vestitele lor sovromuri, față de jaful și distrugerile din economia românească post-decembristă!... Noi, în 1990, ne-am racordat la o lume în care credeam, cu naivitatea vițelului dus la abator! Eram convinși că principiile democratice, ale legalității și legitimității, ale competenței va fi să ordoneze întreaga societate, întreaga planetă. Am intrat în NATO și în Uniunea Europeană convinși că intrăm într-un club de gentlemani! Și, Doamne, ce mult neam înșelat! Nici azi cei maimulți dintre noi nu ne-am dumirit bine în ce cloacă am intrat! Iar poporul român nu se poate dumiri ca lumea fără ajutorul elitei intelectuale, universitare și academice! Iar această elită tace,

tace și dă din coate să prindă care o bursă, care o sponsorizare, care un grant sau mai știu eu ce șpagă, ca preț al tăcerii! Al trădării! Primii care se gândesc la sine și nu la binele comun sunt înșiși învățații Neamului, cei care, după rânduiala lăsată de Dumnezeu, ar trebui să se afle în fruntea românilor capabili să se gândească la binele comunitar, național! Căci sunt destui români capabili și dispuși la acest sacrificiu... Suntem o țară ocupată, domnilor judecători neîndurați, domnilor academicieni, domnilor rectori, domnilor profesori! O țară ocupată nu bărbătește, cu trupe militare, căci Ion și Gheorghe nu ar fi îngăduit asta!, ci ne-au ocupat prin forța perfidă a contractelor economice și financiare jegmănitoare, semnate de președinți și prim-miniștri trădători de Țară! Au semnat în mare secret, nu au întrebat pe nimeni, nu au informat pe nimeni! Au semnat deseori sub presiunea unui șantaj! Căci gentlemanii din Occident recurg și la șantaj, ba chiar și la crimă, la orice recurg dacă le-o cere imperativul profitului material cu orice preț moral!... Au căzut cu toții la înțelegere: politica și morala sunt două linii paralele care se întâlnesc la infinit... Ne-am pierdut suveranitatea de stat într-un mod cu totul atipic, nemaiexersat în istorie! Poporul român, poporul!, nu are cum să-și dea seama de subtilitățile și dedesubturile acestor contracte ale înrobirii financiare, nu are poporul român cum să găsească soluții la această inovație perversă a istoriei. Intelighenția românească, în primul rând Academia și Universitatea, ne-au fost lăsate de la Dumnezeu ca să acționeze în asemenea situații! Să-și asume ieșirea la rampă, în ring, în arenă, la tribună, în numele Adevărului și al Datoriei față de Neam! Nu suntem, încă nu suntem un popor de oi, popor demisionar, popor vegetal etc. etc... Suntem mânați însă în această direcție. Ne-ar prinde bine un cuvînt lămuritor și de încurajare, un ajutor, un punct de sprijin ca să putem ieși din mlaștina în care am fost împinși de liderii noștri, de aliații noștri, de prietenii în care am crezut și i-am așteptat să ne izbăvească!... Cine să rostească cuvîntul de îmbărbătare și de iluminare dacă nu fiii cei mai învățați și mai doxați ai acestui neam românesc?! Suntem o țară ocupată... Din păcate – sau din fericire, întreaga planetă este ocupată de o conjurație mondială a unor politicieni fără Dumnezeu, fără nicio sensibilitate față de ființa umană. În însăși țara care se pregătește să pună șaua pe planetă, s-a produs „acapararea guvernării în mâna unei mici grupări de inițiați, care au folosit banii publici pentru a controla alegerile, pentru a influența și slăbi în mod sistematic orice control financiar”. (Matt Taibbi, citat de Greg Gordon în articolul Cum a cumpărat Wall Street-ul Congresul SUA.) Evident, este vorba de aceleași structuri oculte care, în urmă cu 50 de ani, erau descrise de președintele John Kennedy ca „o conspirație monolitică și cruntă care se bazează pe infiltrare în loc de invadare (s.n.), pe intimidare în loc de libera alegere.

13

(...) Operațiunile sale sunt ascunse, nu publice, greșelile sale sunt îngropate, nu puse pe prima pagină a ziarelor, criticii săi sunt reduși la tăcere(...).” Aceasta este lumea în care trăim, o lume ale cărei mecanisme secrete nu au cum să fie cunoscute și înțelese de „popor”, oricare ar fi acesta, român sau american ori francez! O lume în care aproape nimic din ce se vede și se aude în viața publică nu este adevărat! Cum să se orienteze poporul român în această butaforie a minciunilor și diversiunilor, cum altfel decât prin mințile cele mai luminate cu care Dumnezeu a înzestrat poporul român?! Adică prin academicieni și profesorii universitari, în primul rând! Cu o condiție: aceștia să țină cu poporul, cu Neamul! Să nu se rușineze a-l mărturisi nici pe Domnul Iisus, nici pe Eminescu ori Avram Iancu sau Tudor din Vladimirești!... Cu alte cuvinte, în 1990 noi am intrat în lumea democrației occidentale, o lume în care demult popoarele au fost transformate în turme de oi! Începând cu poporul cel mai democratizat, firește. Vezi neputința americanilor de a se trezi din coșmarul atât de bine înscenat la World Trade Center. Moment de rușine planetară! ...Păi, domnilor criticaștri, niciodată în istoria lor românii nu au fost atât de oi ca americanii în septembrie 2001. ...Sunt multe de spus! Închei – deocamdată!, afirmând cu toată seninătatea, dar și cu obidă, că suntem un popor cu o istorie de care nu avem motive să ne rușinăm! Inclusiv istoria ultimelor decenii, de după 23 august 1944 sau de după 21 decembrie 1989. Din păcate, istoriografia românească este mult sub nivelul istoriei românilor! Adică istoricii noștri, istoriografii, cronicarii evenimentelor ce se petrec în lumea românească, sunt departe de a se putea spune despre ei că și-au făcut datoria față de adevăr, față de neam! Istoricii noștri, ca și ceilalți componenți ai intelighentziei românești, nu suntem la înălțimea celor care au făurit această istorie! Învățații neamului au amestecat prea multă viață personală în rostirea adevărului! Prea mult condiționează rostirea adevărului de interesele carierei lor, de confortul familiei lor sau de alte repere reale, valabile pentru orice individ de rând, dar penibile și jenante de la un nivel socio-cultural în sus! Firește, există nenumărate excepții, dar prea puține printre academicienii noștri, în mediul academic, universitar!... O spun fără nicio satisfacție! Dimpotrivă... Dar dacă intri pe Internet, dai peste sute, mii de români, tineri mai ales, din Țară sau din străinătate, care caută adevărul cu tenacitate și cu credință în Dumnezeu, în Neamul românesc! O spun cu toată satisfacția! Sunt nemaipomeniți! Veritabili Făt Frumoși! Se pare că se vor descurca și fără modelele din aulă, de la catedră! Doamne, ajută-i, Doamne! București, 5 ianuarie 2011 A consemnat Nichita Vancea

Anul IX, nr. 2 (nr. 163) • 16 pagini • 24 februarie 2011 ­­


14

Tribuna democraţiei

CU FAŢA LA PERETE (IV) Capitolul I Începutul

Vara anului 1983. În România comunistă cuţitul pătrunde spre os. Foame, frig, mizerie şi minciună peste tot. Nici măcar banalul şi absolut necesarul curpapir nu se mai găseşte… Un popor întreg mormăie pe la colţuri sau pe la omniprezentele cozi şi uneori înjură …Dar numai atât! „Dacă nu se face urgent ceva vom ajunge în epoca de piatră… Se vor produce mutaţii genetice ireversibile care ne vor arunca, ca fibră umană, cu nişte foarte mulţi ani înapoi „ gândeşte un tehnician electronist din Radioteleviziunea Română … Şi, nedorind să-şi asume această răspundere faţă de generaţiile care vin, trece la fapte … Asumându-şi toate riscurile posibile, inclusiv pe acela de a primi un glonţ în cap în cazul în care ar fi descoperit de securitate, acesta continuă activitatea de recrutare a noi membrii în “Mişcarea pentru Libertate şi Dreptate Socială din România”. Face acest lucru de mai bine de o jumătate de an fără nici un eşec: oamenii îl ascultă, unii spun un “da” hotărât, alţii spun “da” cu jumătate de gură motivând că nu sunt pregătiţi pentru un asemenea risc, alţii se albesc la faţă şi dau în bâlbâială. Dar toţi, fără excepţie!, promit să nu scoată o vorbă despre ceea ce acesta le propune. Din păcate (şi probabil, inevitabil!) la data de 1 iunie securitatea este informată despre activitatea “subversivă” a lui Iorgu de către Pascu Sorel, operator de imagine la Televiziune, colegul său de serviciu. Sursa (informatorul) prin care se realizează contactul cu securitatea este Meteleanu Stoica – nume conspirativ STOICESCU - redactor şef adjunct la Redacţia programe din Televiziune. Ofiţerul de contact este locotenent colonelul Merce Ilie, astăzi deputat P.R.M. în Parlamentul României. Acesta preia cazul şi, prin subordonatul său, căpitanul Vuşcan Dorel, deschide, la data de 8 iunie 1983, dosar de urmărire informativă lui Iorgu. Întreaga operaţiune este supervizată de colonelul Deleanu Vasile şi aprobată de şeful Direcţiei I din cadrul Departamentului Securităţii Statului, general maior Bordea Aron. Se întocmeşte un plan de măsuri – sarcini, termene, responsabilităţi – privind supravegherea lui Iorgu în care sunt implicaţi, în mod concret, alături de Merce Ilie şi Vuşcan Dorel, încă doi ofiţeri de securitate: căpitan Oancea Traian şi lt. major Cusak Ion. Dir. I/Nr.0014940/08.06.1983 - Aprob: gen. mr. Bordea Aron RAPORT cu propunerea de a începe urm. inform. asupra numitului Iuga Dumitru din Bucureşti. La 01 iunie şi respectiv, în reluare şi aprofundat, la 03 iunie 1983, sursa “STOICESCU” a semnalat că din relatările numitului Pascu Sorel operator la Televiziune, a aflat că numitul Iuga Dumitru, tehnician electronist la S.C.T.V., ar face parte dintr-o grupare clandestină care îşi propune ca, într-o conjunctură favorabilă, să încerce să preia conducerea statului, înlăturînd structura de conducere politică actuală. Pascu Sorel ar fi aflat aceste aspecte de la Iuga Dumitru cînd, în toamna anului

1982, acesta i-ar fi propus să adere la grupare. Conform celor reţinute de “STOICESCU” din spusele lui Pascu Sorel, membrii grupării îşi propun să acţioneze pe două fronturi paralele: - Legal, prezentînd gruparea drept o organizaţie constituită ad-hoc din voluntari, care urmăreşte să sprijine activitatea Partidului Comunist Român în realizarea sarcinilor social-politice şi economice pe care acesta le are de îndeplinit, situaţie în care li s-ar permite să racoleze cît mai mulţi aderenţi din ţară şi din străinătate; - Clandestin, pregătind lovitura de preluare a puterii în stat într-un moment conjunctural favorabil, cînd gruparea va fi devenit destul de puternică. Iuga Dumitru a dat de înţeles că în cadrul grupării, din a cărei conducere ar face parte, activează deja mai multe persoane. El i-a prezentat lui Pascu Sorel un statut de funcţionare al grupării şi i-a explicat că cei care vor să adere la ea trebuie să plătească lunar o cotizaţie, sumă ce este depusă la C.E.C. de fiecare membru în zilele de 17 şi 28 ale fiecărei luni, pe numele copiilor minori, trebuind apoi să anunţe celor din conducerea grupării seria carnetului pe care s-au efectuat aceste depuneri. Prima sarcină pe care urma să o primească Pascu Sorel în situaţia în care ar fi acceptat să adere la grupare, ar fi fost aceea de a puncta noi persoane pretabile la a fi atrase la activitate clandestină, acestea urmînd a fi selecţionate din rîndul celor cu manifestări de nemulţumire la adresa conducerii de partid şi de stat actuale sau al celor care, din diferite motive, se consideră persecutaţi. Întrucît, după o perioadă de reflecţie îndelungată, Pascu Sorel, speriat, a cerut sfatul sursei “STOICESCU”, aceasta, în conformitate cu instructajul primit, l-a sfătuit să încerce să afle cît mai multe amănunte despre grupare, oferindu-se totodată să-l pună în legătură cu un ofiţer de securitate care să-i acorde sprijinul necesar clarificării acestei situaţii, lucruri pe care Pascu Sorel le-a acceptat. Trecîndu-se la efectuarea primelor verificări după primirea semnalării de primă sesizare, s-au stabilit următoarele aspecte: Iuga Dumitru, fiul lui Petre şi Maria, s-a născut la 21 aprilie 1942 în localitatea Mateeşti, judeţul Vîlcea. Este de profesie tehnician electronist, lucrează la Serviciul emisie şi control general din cadrul S.C.T.V., nu este încadrat politic, este căsătorit, are doi copii şi domiciliază în Bucureşti, Bdul Bucureştii Noi nr.58, bl.5, sc.A, etj. II, apt.10. La locul de muncă este caracterizat ca un bun profesionist, însă are o comportare necorespunzătoare ceea ce a făcut ca, în urmă cu cîţiva ani, să fie sancţionat pentru nerespectarea prevederilor Regulamentului de ordine interioară al R.T.V. (întîrzieri repetate la program; părăsirea locului de muncă, în timpul programului, fără aprobarea factorilor responsabili; ţinută vestimentară şi aspect general necorespunzătoare), acordîndu-i-se calificativul “Slab”. Despre el se cunoaşte că în anul 1962 a fost condamnat la un an închisoare corecţională pentru comiterea infracţiunii de vătămare corporală, pedeapsă pe care însă nu a executat-o fiind graţiat. Ca om a fost

caracterizat ca: serios, fără tendinţe de pălăvrăgeală, sociabil şi plin de fantezie. Aspectele de caracterizare psihică s-au confirmat şi la locul de muncă, Iuga Dumitru fiind descris ca serios în activitatea profesională, iar ca om: rezervat, tăcut însă fără a se izola şi precaut în afirmaţiile făcute în mod public. Pascu Sorel, fiul lui Nicolae şi Alexandrina, s-a născut la 09 ianuarie 1932 în localitatea Gargalîc, judeţul Caliacra (R.P.B.). Este operator de imagine la Serviciul emisie şi control general din cadrul S.C.T.V., membru P.C.R. din anul 1957, este căsătorit, are doi copii şi domiciliază în Bucureşti, str. Drumul Taberei nr.20, sc.3, etj. I, apt.10. La locul de muncă este caracterizat ca fiind unul dintre cei mai buni operatori de imagine al Televiziunii, are o comportare corespunzătoare şi îşi realizează conştiincios sarcinile profesionale. Este apreciat ca om serios, marcat însă de o anumită atitudine revendicativă, fapt care face ca permanent să se afle în conflict cu cineva. Are un nivel intelectual mediu, fără a străluci în inteligenţă. Îl cunoaşte pe Iuga Dumitru de mai mult timp, de la locul de muncă, relaţiile lor fiind generate de preocuparea lui Pascu Sorel de a se iniţia în electronică, sens în care a apelat la sprijinul lui Iuga care, în acea perioadă, lucra la regia video. Pascu Sorel nu este cunoscut în evidenţele operative. Avînd în vedere aspectele raportate mai sus, în scopul aprofundării şi verificării informaţiilor obţinute, apreciem ca necesară includerea lui Iuga Dumitru într-o formă de lucru organizată, sens în care propunem să i se deschidă dosar de urmărire informativă. În cadrul dosarului se va urmări realizarea următoarelor obiective: a) Stabilirea realităţii în privinţa existenţei unei grupări clandestine din a cărei conducere ar face parte şi Iuga Dumitru, a structurii, componenţei, modului de organizare şi de activitate a grupării, precum şi a scopurilor reale ale acesteia şi a metodelor şi mijloacelor preconizate spre a-şi realiza intenţiile ostile. b) Stabilirea locului şi rolului jucat de Iuga Dumitru în cadrul grupării menţionate. c) Identificarea altor persoane care fac parte din grupare, locul şi rolul acestora. d) Prevenirea comiterii oricăror acţiuni de natură a aduce atingere securităţii statului, ordinii şi liniştii publice, atît din partea lui Iuga Dumitru, cît şi din partea altor persoane care ar face parte din presupusa grupare clandestină, concomitent cu neutralizarea oricăror activităţi ostile iniţiate de Iuga Dumitru şi cei din anturajul său. Pentru realizarea obiectivelor propuse se vor întreprinde următoarele măsuri: 1.Va fi contactat numitul Pascu Sorel cu care se vor discuta în detaliu datele pe care acesta le cunoaşte despre Iuga Dumitru şi despre gruparea în care acesta i-a propus să intre. Termen: 15 iunie 1983. Răspunde: col.Merce Ilie; 2. Se vor efectua de urgenţă investigaţii complexe asupra lui Iuga Dumitru, urmînd a i se stabili activitatea, comportamentul şi

Anul IX, nr. 2 (nr. 163) • 16 pagini • 24 februarie 2011 ­­

anturajul la locul de muncă şi la domiciliu. Termen: 25 iunie 1983. Răspund: cpt. Oancea Traian, cpt. Vuşcan Dorel; 3. Se vor lua măsuri la locul de muncă al suspectului pentru a fi scos din locurile vulnerabile unde ar putea ca, printr-o acţiune duşmănoasă, să producă pagube materiale importante sau să perturbe buna desfăşurare a emisiunilor de televiziune. Termen: 15 iunie 1983. Răspunde: cpt. Oancea Traian; 4. Se va realiza încadrarea informativă a celui în cauză la locul de muncă, reţeaua existentă acolo urmînd a fi instruită şi dirijată să asigure o supraveghere permanentă a activităţilor şi acţiunilor lui Iuga Dumitru şi, în caz de necesitate, să intervină direct şi imediat pentru prevenirea şi neutralizarea unor eventuale încercări ale acestuia de a produce prejudicii materiale sau de ordin moral difuzării emisiunilor de televiziune. Termen: 20 iunie 1983. Răspunde: cpt. Oancea Traian; 5. Suspectul va fi pus în filaj pentru a i se stabili activitatea, programul şi pentru a i se identifica legăturile.Termen: 10 iunie 1983. Răspund: col. Merce Ilie, cpt. Vuşcan Dorel; 6. Din rîndul legăturilor identificate ale celui urmărit vor fi punctate, verificate şi luate în studiu persoane spre a fi recrutate şi dirijate pe lîngă acesta în scopul elucidării suspiciunilor existente asupra lui. Termen: Pînă la soluţionare. Răspund: col. Merce Ilie, cpt. Oancea Traian, cpt. Vuşcan Dorel, lt.maj. Cusak Ion; 7. Se vor instala mijloace T.O. la domiciliile lui Iuga Dumitru şi Pascu Sorel spre a stabili, pe de o parte legăturile celui aflat în atenţie, natura şi conţinutul acestora, iar pe de alta pentru a urmări evoluţia relaţiilor dintre cele două persoane menţionate.Termen: 10 iunie 1983. Răspunde: cpt.Vuşcan Dorel; 8. Se va solicita punerea sub control a corespondenţei interne şi externe a celui în cauză.Termen: 15 iunie 1983. Răspunde: cpt. Vuşcan Dorel; 9. După efectuarea verificărilor necesare, se vor iniţia măsuri spre a se organiza o percheziţie secretă la domiciliul lui Iuga Dumitru pentru a se căuta eventuale probe materiale cu privire la gruparea din care face parte (statut, liste de membrii, liste cu seriile carnetelor C.E.C. pe care s-au efectuat depuneri de cotizaţii etc.) sau care să ateste alte activităţi ostile pe care le-ar desfăşura. Termen: 30 iunie 1983. Răspund: col. Merce Ilie, cpt. Oancea Traian, cpt. Vuşcan Dorel, lt. maj. Cusak Ion. Prevederile din prezentul plan de măsuri vor fi completate în funcţie de evoluţia situaţiei operative în caz. Cpt. Vuşcan Dorel De acord, Şef serv., col. Merce Ilie; De acord, lt.col. Deleanu Vasile 1D-2,3,4 f/v Document nedatat. Căpitanul Vuşcan Dorel pregăteşte în cele mai fine detalii o întâlnire informativă cu delatorul Pascu Sorel. Cititorul interesat în evaluarea obiectivă a evenimentelor şi personajelor supuse atenţiei sale nu poate să nu observa un lucru interesant : “creierul” întregii acţiuni

este căpitanul Vuşcan Dorel care dovedeşte, prin tot ceea ce gândeşte, scrie şi semnează, că dispune de calităţi incontestabile pentru meseria aleasă (sub aspect moral … ,rămâne problema lui!). În rest, până la cel mai înalt nivel, toţi par a fi nişte “papagali” care îşi dau cu presupusul şi semnează ca primarii. Cel puţin în această fază de construcţie a dosarului CONSPIRATORII. NOTĂ privind discuţiile ce se vor purta cu Pascu Sorel 1. Cînd şi în ce împrejurări a discutat cu Iuga D-tru, pentru prima oară problema organizaţiei (locul unde s-a purtat discuţia; perioada aproximativă; condiţiile care au dus la declanşarea discuţiei). 2. Ce atitudine a avut Iuga D-tru în momentul cînd a vorbit despre organizaţie (o atitudine degajată; o atitudine temătoare; o atitudine nepăsătoare). 3. Ce detalii despre organizaţie a dat Iuga cu prilejul primei discuţii. 4. Cînd a fost reluată în discuţie, din nou, problema organizaţiei (împrejurări, perioadă; locul unde s-a purtat; cine a provocat discuţia; cum a reacţionat Iuga; ce anume a precizat cu privire la organizaţie şi la activitatea acesteia). 5. Cînd, în ce împrejurări şi la propunerea cui a venit Iuga acasă la Pascu şi i-a prezentat statutul organizaţiei. 6.Cum arăta statutul. Ce titlu avea (cu aproximaţie). Ce prevederi conţinea. Care a fost atitudinea lui Pascu în privinţa conţinutului şi formei statutului. Cum a reacţionat Iuga la observaţiile lui Pascu. Ce conţinut a avut discuţia purtată (cu aproximaţie). Cît a durat discuţia. Dacă mai cunoaşte cineva din familia lui Pascu despre Statut şi despre conţinutul discuţiei purtate cu Iuga. 7.Ce alte discuţii a mai purtat Pascu cu Iuga pe tema organizaţiei (perioada, locul, conţinutul, atitudinea lui Iuga). 8.Ce cunoaşte Pascu despre persoana lui Iuga (caracterizare, activitate profesională; ce prieteni mai apropiaţi are la locul de muncă; cu cine întreţine relaţii mai apropiate fără a fi prieten; cu cine se află în relaţii proaste; cine din cadrul conducerii profesionale îl apreciază şi cine îl dezaprobă – motive; ce cunoaşte despre familia lui Iuga; care sînt relaţiile dintre Iuga şi ceilalţi membri ai familiei sale; dacă are cunoştinţă despre prieteni ai lui Iuga din afara serviciului – elemente de identificare ale acestora; dacă ştie despre activităţi ilicite desfăşurate de Iuga la locul de muncă – ce anume, cînd, pentru cine, cum le practică). 9. Ce anume i-a propus Iuga să facă dacă acceptă să intre în organizaţie şi dacă a făcut pînă acum ceva din ce i-a cerut. Cum trebuia să procedeze (aşa cum i-a spus Iuga). 10. Care este părerea lui cu privire la faptul dacă Iuga a mai atras şi alte persoane din R.T.V. la activitatea lui (cine, locul de muncă, funcţia, de unde sau de ce crede că a fost atras). 11. Cum i-a explicat Iuga că procedează cineva atunci cînd vrea să intre în organizaţie. 12. Cum procedează Iuga faţă de cineva care vrea să intre în organizaţie.


Tribuna democraţiei

13. Dacă ştie cum se ţine legătura între membrii organizaţiei. 14. Ce rol joacă Iuga în cadrul organizaţiei. 15. Cum obţine organizaţia fonduri, cine le administrează şi cum sînt folosite. 16. Cum contribuie membrii organizaţiei la formarea de fonduri. 17. Care este, după opinia lui, motivul pentru care Iuga a aderat la această organizaţie (ce nemulţumiri are, motivele) şi ce consideră că se poate rezolva prin acest lucru. 18. Cum anume ar putea acţiona Iuga la locul de muncă dacă ar vrea să comită vreo acţiune turbulentă. 1D-67 f/v 16 iunie 1983. Întâlnirea dintre căpitanul Vuşcan Dorel şi delatorul Pascu Sorel a avut loc. Vuşcan Dorel întocmeşte un raport asupra discuţiilor avute cu Pascu privind persoana şi activitatea lui Iorgu. La un moment dat Pascu Sorel îl citează pe acesta : “vom da dracului circul ăsta de comunism”, clarificând astfel, în şapte cuvinte fără echivoc, intenţiile politice avute în vedere de obiectiv. “Papagalul” Merce Ilie, datorită funcţiei, trebuie să aprobe acest raport iar celălalt “papagal”, Deleanu Vasile, tot datorită funcţiei, are dreptul să îşi dea cu presupusul pe marginea unui document din care nu pricepe prea mare lucru. Se propune recrutarea oficială a lui Pascu Sorel ca informator (membrii de partid nu puteau fi recrutaţi de securitate decât după o aprobare prealabilă a organelor politice superioare). Dir. I//0014940/16.06.1983 RAPORT privind rezultatul discuţiilor purtate cu Pascu Sorel din Bucureşti În ziua de 16 iunie a.c., în conformitate cu aprobarea direcţiei, împreună cu col. Merce Ilie, am purtat o discuţie cu numitul Pascu Sorel, operator imagine la S.C.T.V., cu privire la datele pe care le deţinea des-

pre numitul Iuga Dumitru, tehnician video la S.C.T.V. Din discuţia purtată au rezultat următoarele aspecte: - Îl cunoaşte pe Iuga Dumitru din anul 1972, relaţiile dintre ei apropiindu-se datorită “interesului” pe care Pascu Sorel îl manifesta faţă de electronică, sens în care îi solicita uneori sfatul şi sprijinul lui Iuga dumitru. În timp , relaţiile au devenit amicale fără a se ajunge însă la o prietenie foarte apropiată. - Prima discuţie a problemelor care ne stau în atenţie, respectiv organizaţia din care ar face parte Iuga Dumitru, au avut loc în toamna anului 1982, aproximativ perioada septembrie – octombrie. Ea s-a desfăşurat la locul de muncă al celor doi, în holul de lîngă Studioul nr.4, unde Pascu Sorel ieşise să fumeze o ţigară. Acolo s-a întîlnit cu Iuga Dumitru, ieşit în acelaşi scop. În cadrul convorbirilor, Pascu Sorel s-a plîns că întîmpină unele greutăţi în procurarea de produse alimentare şi a altor bunuri de uz casnic, prilej cu care, generic, şi-a manifestat nemulţumirea pentru această situaţie. La vorbele sale, Iuga Dumitru l-a întrebat că dacă este aşa de nemulţumit, de ce nu intră într-o organizaţie unde să acţioneze în loc să se plîngă pe la colţuri. El i-a spus că ar putea să intre într-o astfel de organizaţie din care face şi el (Iuga D-tru) parte. Văzînd însă uluirea care îl cuprinsese pe Pascu Sorel faţă de o asemenea afirmaţie, a zîmbit şi i-a spus că a glumit. După această discuţie, Iuga Dumitru l-a evitat circa o lună. Cu prilejul acestei prime discuţii, Iuga Dumitru nu i-a dat amănunte cu privire la natura şi componenţa organizaţiei. - Discuţia a fost reluată prin luna noiembrie 1982, cînd Iuga Dumitru i-a dat un telefon acasă şi i-a spus că vine să-i facă o vizită. Cu acest prilej, Iuga a adus cu el un material scris de mînă – Pascu Sorel susţine că a recunoscut scrisul lui Iuga – pe circa 10 coli de hîrtie de format mare (mărimea paginii prezentului raport), spunîndu-i că acela era programul de activitate al organizaţiei sale. Din cîte reţine Pascu Sorel, fără să-şi aducă aminte exact şi în detaliu, organizaţia s-ar fi

intitulat “Mişcarea Muncitorească Română pentru Libertate Naţională” iar în program Notă pe m.: verificaţi de rez lt.col. Deleanu Vasile. se prevedea că organizaţia trebuia să penetreze în toate mediile sociale (muncitori, ţărani, intelectuali, studenţi, armată), să formeze celule şi să declanşeze activitatea organizată. Se prevedea necesitatea atragerii de aderenţi în toată ţara, lucru care trebuia făcut în timp şi cu răbdare. Pascu Sorel a precizat că Iuga Dumitru a lecturat doar partea de început a programului, iar restul doar a punctat aspectele esenţiale. După prezentarea programului cei doi l-au comentat, prilej cu care Pascu Sorel şi-a manifestat părerea că este vorba de un lucru serios, periculos şi l-a întrebat pe Iuga Dumitru dacă a consultat un jurist în privinţa acţiunii lui, lucru care i-a fost confirmat. Pascu Sorel susţine că încă din acel moment şi-a dat seama de gravitatea activităţilor desfăşurate de Iuga Dumitru şi a început să se teamă. Ceea ce l-a determinat să nu întrerupă această legătură a fost curiozitatea de a şti pînă unde ajunsese Iuga cu acţiunea. - Discuţia a fost reluată, la iniţiativa lui Iuga Dumitru în ziua de 17 sau 18 mai a.c., cînd acesta l-a întrebat direct dacă acceptă sau nu să intre în organizaţie, deoarece discuţia purtată în toamna anului 1982 nu fusese deloc o glumă. Pascu Sorel a acceptat propunerea lui Iuga Dumitru care i-a cerut în acest caz să se ducă în data de 17 iunie 1983 şi să depună la C.E.C. pe numele fetiţei o sumă de bani, cît va considera el de cuviinţă. El i-a explicat lui Pascu Sorel că suma de bani reprezintă cotizaţia pe care membrii o depuneau pentru organizaţie, iar carnetul de C.E.C. reprezenta, în fapt, carnetul de membru al organizaţiei. Acest carnet trebuia prezentat lui Iuga care îi nota seria, fiind luat astfel în evidenţă ca membru. Cu acelaşi prilej, Iuga Dumitru i-a spus că deja organizaţia şi-a format un “comitet de conducere”, compus din 9 persoane. În urma întrebărilor puse, Pascu Sorel a mai stabilit că din “comitet” mai face parte un medic, un inginer şi un tînăr jurist, precum şi că din organizaţie mai făceau parte încă trei persoane care lucrează la Televiziune. Iuga Dumitru i-a cerut însă să nu pună întrebări cu privire la identitatea membrilor organizaţiei, ci să se gîndească dacă acceptă sau nu să facă parte din ea. El i-a precizat că acest lucru nu este obligatoriu şi că poate să refuze să adere, însă trebuie să nu mai vorbească nimănui despre cele discutate, cerere cu care Pascu Sorel s-a declarat de acord. Spre a-i dovedi că are libertatea de opţiune, Iuga i-a relatat lui Pascu episodul în care el a stat de vorbă cu un fost coleg de la şcoala tehnică, tot în legătură cu acest subiect, însă colegul a refuzat să devină membru al organizaţiei, oferindu-i în schimb suma de o mie de lei pentru activitatea pe care o desfăşoară. Cu prilejul acestei discuţii nu s-a mai reluat problema programului de activitate al organizaţiei. - Recent, la începutul lunii iunie a.c., Iuga a discutat din nou cu Pascu Sorel, prilej cu care şi-a reînoit solicitarea ca acesta să efectueze depunerea banilor pe data de 17 iunie, precizînd că “comitetul” a hotărît să-i încredinţeze unele sarcini. Iuga a spus că aceste sarcini îi reveneau înainte lui, dar fiind foarte aglomerat, s-a hotărît să fie degrevat de o parte dintre ele, acestea urmînd a-i fi încredinţate lui Pascu. Din cîte a înţeles Pascu, i-ar reveni sarcina de a discuta cu unii tineri care fac parte din organizaţie sau care urmează să devină membrii. Tot

cu acest prilej i-a spus lui Pascu Sorel, care şi-a manifestat temerea faţă de faptul că nu ştie ce să facă şi cum să acţioneze pentru rezolvarea sarcinilor pe care le va primi, că-i va aduce un “material de instructaj” care îl va ajuta. De asemenea, i-a spus să fie pregătit, întrucît pe data de 2 iulie a.c. vrea să-l prezinte “comitetului” organizaţiei, prezentare care va avea loc într-o casă aflată undeva pe lîngă Parcul Libertăţii. În urma acestei discuţii, Pascu Sorel s-a hotărît să apeleze la sfatul sursei “STOICESCU”, pe care o cunoştea de multă vreme şi în care avea încredere, iar în urma discuţiei purtate cu sursa a ajuns în contact cu organele de securitate. Referindu-se la persoana lui Iuga Dumitru, Pascu Sorel a precizat că acesta este bine apreciat ca profesionist la locul de muncă, însă din punct de vedere al comportării produce multe necazuri. Astfel, Iuga Dumitru nu s-a înscris în partid şi o lungă perioadă de timp a refuzat să se înscrie şi în sindicat, susţinînd că nu este obligatoriu să faci parte din vreo organizaţie. A fost obligat să se înscrie în sindicat deoarece copii nu i-au fost primiţi la grădiniţă decît dacă aducea adeverinţă de la organizaţia sindicală de la locul de muncă. În relaţiile cu ceilalţi colegi este retras, Pascu precizînd că nu l-a văzut să discute cu cei împreună cu care lucrează. Participă însă la discuţiile de grup care au loc pe holul Studioului 4, cînd se iese la fumat. - Despre legăturile din afara serviciului nu cunoaşte nimic neaflîndu-se în anturajul intim al lui Iuga Dumitru. I se pare însă că la locul de muncă întreţine relaţii mai apropiate cu Apostol Nicolae (cca. 35 de ani) şi cu un anume Mitruţ pe care l-a caracterizat ca un veşnic nemulţumit şi cu manifestări vehemente, deschise şi publice. - În legătură cu viaţa de familie a lui Iuga Dumitru a spus că are impresia că acesta se înţelege bine cu soţia şi cu cei doi copii.A specificat că ştie de la Iuga că mama soţiei se află stabilită în S.U.A. , ţară unde au vrut şi ei să plece prin anul 1975, însă mama soţiei nu a fost de acord cu intenţia lor, spunîndu-le să rămînă aici şi să-şi vadă de treabă. - Fiind întrebat dacă Iuga Dumitru i-a precizat ceva din scopurile organizaţiei, Pascu Sorel a specificat că cel în cauză i-a spus că organizaţia, aparent va acţiona pentru sprijinirea partidului, însă atunci cînd va deveni destul de puternică, va acţiona pentru a pune mîna pe putere, iar după aceea “ vom da dracului circul ăsta de comunism”. - Fiind întrebat dacă IUGA i-a relatat ceva în legătură cu modul cum se întîlneşte cu ceilalţi membri ai organizaţiei, Pascu Sorel a spus că Iuga nu a discutat aşa ceva, însă a aflat de la el, pe cînd se aflau amîndoi de serviciu, în data de 14 iunie a.c., că Iuga trebuia să se întîlnească neapărat cu cineva din provincie, în seara acelei zile, ora 20.00 la Gara de Nord. A reuşit să găsească un coleg care să-i ţină locul cît lipseşte şi a plecat din Televiziune pînă la ora 21.00 cînd s-a reîntors. La revenire, i-a spus că întîlnirea avusese loc şi s-a desfăşurat în bune condiţiuni. - Răspunzînd la întrebarea dacă Iuga ar putea ca, printr-o acţiune duşmănoasă, să producă prejudicii la locul de muncă, Pascu a răspuns că acest lucru este posibil, fiind în măsură, dacă ar vrea, să producă un scurtcircuit care să scoată temporar din uz unele instalaţii. Nelucrînd însă la emisiunile în direct, nu ar putea prejudicia transmisiile de televiziune date pe post.Cu toate acestea, sînt momente cînd are acces şi pe platourile de emisie directă, înainte de începe-

15

rea emisiei, cînd reglează filtrele optice ale camerelor. Discutînd cu Pascu Sorel despre perspectivele acţiunilor ce vor trebui întreprinse în viitor, acesta şi-a manifestat temerea de a nu fi implicat într-o problemă care să-i cauzeze neplăceri. În concluzie, i s-a spus că nu se va întîmpla acest lucru dacă va informa în mod operativ şi corect despre toate aspectele pe care le va stabili în legătură cu organizaţia şi a acţiunilor lui Iuga Dumitru. S-a declarat de acord să sprijine în continuare organele de securitate pentru elucidarea tuturor problemelor care interesează şi despre care va lua cunoştinţă, solicitînd să fie îndrumat cu privire la modul său de acţiune în viitor. De comun acord s-a stabilit că este bine să depună la C.E.C. o sumă de bani, conform instrucţiunilor primite de la Iuga Dumitru, condiţie esenţială pentru a cîştiga încrederea acestuia şi, totodată, motiv de a-i solicita, fără a insista, date şi aspecte mai concrete despre organizaţie, despre persoanele care au aderat la ea, inclusiv despre conducerea acesteia, acţiunile ce le preconizează ş.a. Deoarece în discuţiile purtate cu Pascu Sorel (care au fost înregistrate) acesta s-a declarat dispus să-şi aducă contribuţia pînă la clarificarea deplină a cazului, propunem a se solicita aprobarea organelor de partid competente pentru cel în cauză să sprijine în mod organizat organele de securitate în rezolvarea unor sarcini specifice. Cpt. Vuşcan Dorel Note: da. (referitor la recrutare – n.a.) lt.col. Deleanu Vasile; de acord, Şef serv., col. Merce Ilie 1D-64,65 f/v,66 f 16 iunie 1983. Filajul şi ascultarea telefonului au fost puse în funcţiune chiar înainte de a se fi aprobat deschiderea oficială a dosarului. Se controlează permanent activitatea lui Iorgu („Ilie” pentru filaj) şi se identifică toate persoanele care intră în contact cu el. O colegă de serviciu, ghinionistă prin faptul că îi plăcea să stea mai mult de vorbă cu acesta, devine “individă” pentru securitate. Model de filare şi identificare - agenţii securităţii o urmăresc până la uşa apartamentului în care locuieşte. Sunt identificate şi verificate toate persoanele care locuiesc în casa respectivă. Unit. 0672/Serv. 5/Nr.00611/21.06.83 NOTĂ DE FILARE ŞI IDENTIFICARE În ziua de 16.06.1983 între orele 19.00 – 20.00 obiectivul “ILIE” a fost contactat de o individă cu următoarele: etate de cca. 20 – 25 ani, statură potrivită, conformaţia corpului mijlocie, faţa ovală, tenul şaten spre brunet, părul castaniu împletit (coadă), faţa ovală, ochii negrii, nasul de mărime mijlocie, gura potrivită, bărbia rotundă. Îmbrăcăminte şi obiecte portabile: jachetă venilin albastru cu roşu, fustă în carouri, de culoare gri, pantofi maron, geantă grena. Stabilită în str. Poiana Muntelui nr.2 bloc OD3 etaj 1 apart 165 scara 5 sector 6 la ora 19.00. Datele rezultate din timpul acţiunii de filaj, utile identificării: Salariată la Televiziune. Pe uşa apartamentului figurează Muntean Ilie. Cine a executat filarea legăturii: lt.F.I.C./1989 (nr.tf. n.a.) Şef serv., lt.col. Şimonfi Gheorghe S.M.B. – Serv F/ 879368 Către U.M./0672/ S.5. REZULTATUL IDENTIFICĂRII:

Anul IX, nr. 2 (nr. 163) • 16 pagini • 24 februarie 2011 ­­


16

Tribuna democraţiei

CU FAŢA LA PERETE (IV) merită să rişte sau nu, altfel nu are rost să-şi piardă vremea. De asemenea, i s-a indicat să fie mai activ în raporturile cu Iuga Dumitru să nu se lase manevrat fără să ştie şi fără să fie consultat , să fie mai atent la detalii, la materialele, documentele pe care le are Iuga Dumitru, locul unde le păstrează , relaţiile apropiate ale acestuia la locul de muncă, natura acestora. Col. Merce Ilie, 22.06.1983 Completare: Pascu Sorel a mai precizat că, în momentul în care i-a arătat lui Iuga Dumitru carnetul de C.E.C., acesta a manifestat vizibil o mare satisfacţie. 1D-69 f/v 24 iunie 1983. Căpitanul Vuşcan Dorel face o analiză minuţioasă a situaţiei operative în care se află dosarul de urmărire informativă CONSPIRATORII. Se confirmă prin acest document ceea ce am afirmat mai sus: Vuşcan Dorel are incontestabile calităţi de ofiţer de contrainformaţii. Despre Iorgu se reafirmă faptul că planul său are în vedere “schimbarea orînduirii social politice actuale” şi i se completează imaginea negativă cu argumente de genul  : a refuzat multă vreme să se înscrie în sindicat şi este afemeiat. Dir. I/Nr./0014940/24.06.1983 - NOTĂ DE ANALIZĂ în d.u.i. CONSPIRATORII De la data primirii informaţiei de primă sesizare şi pînă în prezent, evoluţia d.u.i. “CONSPIRATORII” se prezintă după cum urmează: SITUAŢIA OPERATIVĂ La 01 iunie 1983, cu revenire la 08 iunie 1983, sursa “STOICESCU” a semnalat că numitul Iuga Dumitru – tehnician electronist la S.C.T.V. ar face parte dintr-o grupare clandestină care îşi propune ca, după ce-şi va racola adepţi din toate mediile sociale (muncitori, ţărani, intelectuali, studenţi, armată), să schimbe orînduirea socială şi politică din R.S.România. Iuga Dumitru i-a propus numitului Pascu Sorel – operator la S.C.T.V. să activeze în cadrul acestei grupări. MĂSURI ÎNTREPRINSE - La 06 iunie a.c. s-a solicitat introducerea mijloacelor T.O. de tip I.C.T. la posturile telefonice ale celor două persoane semnalate; - La 06 iunie s-au solicitat investigaţii complexe despre Iuga Dumitru şi Pascu Sorel; - La 06 iunie a.c., Iuga Dumitru a fost luat in filaj; - La 13 iunie a.c. s-a solicitat interceptarea corespondenţei interne şi externe a celor două persoane aflate în atenţie; - La 16 iunie a.c. a fost contactat Pascu Sorel pentru a se obţine noi detalii despre Iuga Dumitru şi gruparea din care acesta face parte, precum şi pentru a se studia posibilităţile de folosire a acestuia în direcţia clarificării informaţiei de primă sesizare; - La 17 iunie a.c. a fost recontactat Pascu Sorel spre a i se stabili conduita faţă de Iuga Dumitru în viitor; - La 22 iunie a.c. s-a efectuat o nouă întîlnire cu Pascu Sorel spre a se stabili reacţia lui Iuga Dumitru după satisfacerea solicitărilor făcute lui Pascu Sorel REZULTATUL MĂSURILOR ÎNTREPRINSE Ca urmare a complexului de măsuri informative – operative iniţiat în caz (con-

form Planului de măsuri elaborat la 08.iunie 1983), au rezultat următoarele aspecte: Despre gruparea clandestină Ideea pare să fi fost exprimată pentru prima dată în toamna anului 1982 (septembrie – octombrie). A fost reluată în noiembrie 1982 şi mai 1983. Pînă în prezent despre ea se cunoaşte că ar fi intitulată “Mişcarea Muncitorească Română pentru Libertate Naţională”; i s-ar fi elaborat de către Iuga Dumitru un “Program” de activitate; ar avea deja constituit un “Comitet” de conducere format din 9 persoane, intelectuali, între care s-ar afla un inginer, un medic, un avocat tînăr şi trei angajaţi ai Televiziunii (Nu s-a putut stabili nici un detaliu nominal); îşi propune să acţioneze în două direcţii paralele: legal – ca organizaţie voluntară care să sprijine activitatea organelor de partid şi de stat, sens în care să i se permită racolarea de persoane din întreaga ţară şi chiar din străinătate şi clandestin – pregătirea unei lovituri de stat pe care s-o pună în practică într-o conjunctură social – politică favorabilă şi cînd, prin numărul de membri, va fi suficient de puternică, spre a schimba orînduirea social politică actuală; îşi propune recrutarea viitorilor membrii din rîndul persoanelor cu manifestări declarate de nemulţumire, generate fie de motive de ordin personal, fie de ordin social. Despre Iuga Dumitru Este un element care refuză cu încăpăţînare să se încadreze în structura social - politică actuală; nu este membru de partid şi a refuzat multă vreme să se înscrie în sindicat, motivînd că acest lucru nu este stabilit ca obligatoriu. A devenit membru de sindicat doar ca urmare a faptului că fără o adeverinţă din partea acestei organizaţii nu putea să-şi înscrie copii la grădiniţă. Are o atitudine marcată de libertinism, lucru pus în evidenţă de aspectul vestimentar şi de comportamentul adoptat. La locul de muncă, deşi este apreciat ca bun profesionist, a ridicat probleme plecînd fără aprobare din timpul programului, întîrzieri repetate, ţinută necorespunzătoare, lucruri ce au făcut ca în anul 1982 să i se acorde calificativul “Slab”. În afara serviciului s-a stabilit că are un profil moral necorespunzător, fiind carac-

WWW.JUSTITIARUL.RO

La adresa D-vs. Nr. 00611 din 23.VI. 1983 – prin care solicitaţi identificarea individei care în ziua de 16.06. 1983 a fost contactată de ob. “ILIE” – individă ce a fost stabilită cu domiciliul în str. Poiana Muntelui nr.2, bloc OD3, ap.165, vă comunicăm: Muntean Adriana, fiica lui Ilie şi Elena, născută la 1.05.1963 în Bucureşti tehnician la RTV locuieşte cu familia compusă din: Muntean Ilie, tată, fiul lui Stan şi Maria, născut la 23.05.1925 în Poiana Sibiului, tehnician la RTV; Muntean Elena, mamă, fiica lui Ion şi Maria, născută la 25.07.1931 în Coroeşti, jud.Vaslui, proiectant la I.P. Construcţii Montaj; Muntean Sorina, soră, născută la 26.03.1965 în Bucureşti, elevă. Of. sp. Mr. Ciulpan 1D-153 f/v 22 iunie 1983. Delatorul Pascu Sorel devine informator neoficial al securităţii. Colonelul Merce Ilie îi dă indicaţii cum să se comporte la întâlnirile sale cu Iorgu şi ce informaţii trebuie să obţină de la acesta. Toatea astea Merce Ilie le consemnează într-un raport destinat informării mai marilor săi. Dir. I/22.06.1983 - RAPORT INFORMATIV Cu prilejul întîlnirii pe care am avut-o cu Pascu Sorel, acesta mi-a relatat următoarele: Ieri, 21 iunie a.c.. a avut o discuţie scurtă cu Iuga Dumitru, la serviciu, în locul obişnuit, la o ţigară. La reproşul lui Pascu Sorel că l-a blocat acasă 3 zile aşteptîndu-l, s-a scuzat că n-a putut să-l viziteze în perioada 17 - 19.06.1983, aşa cum i-a promis deoarece a fost foarte ocupat cu alte treburi, pe care, fără a intra în detalii, spune că le-ar fi rezolvat bine. Se arăta însă oarecum nemulţumit de atitudinea unora, fără să dea nume, care în vorbe promit multe dar cînd să treacă la fapte ezită şi în final refuză. Ca să-l determine să intre în probleme mai concrete, Pascu Sorel i-a spus că, aşa cum s-au înţeles, a depus suma respectivă la C.E.C. la care Iuga Dumitru a adăugat că a făcut un lucru bun şi că în viitor vor avea mult de făcut dar n-a intrat în amănunte. Apoi i-a dat o carte format mic “Ce este viaţa”, nu reţine autorul, şi pe ultima filă l-a pus să scrie seria C.E.C. - ului şi data depunerii. Probabil, că nu avea altceva la el, pentru că, pe pagina respectivă nu mai erau alte însemnări. Nu a observat nici pe alte pagini deşi a frunzărit-o puţin. Ce i-a atras atenţia este faptul că pe fiecare pagină sus – la mijloc era parafat numele lui – Iuga Dumitru. Pascu Sorel este nedumerit de faptul că Iuga Dumitru nici nu i-a relatat aspecte mai concrete cu privire la aşa-zisa organizaţie, deşi se aştepta la acest lucru, mai ales după ce a depus cotizaţia respectivă la C.E.C. I s-a spus că a discutat cu Iuga Dumitru mai mult întîmplător, la o ţigară, şi în locuri nepotrivite, neexistînd condiţii pentru adîncirea unor probleme. În consecinţă va trebui, dacă Iuga Dumitru nu are iniţiativă, să-l invite pe acesta acasă sau la un local unde să poată discuta nestingheriţi, în tihnă, Cu acest prilej Pascu Sorel, dacă Iuga Dumitru manifestă încă rezerve în discuţii să-şi exprime nemulţumirea pentru faptul că deşi el i-a dat dovezi de loialitate, a avut încredere în ce i-a spus Iuga Dumitru, continuă să fie tratat cu neîncredere şi vrea să ştie dacă la mijloc este o “treabă serioasă” pentru care

Anul IX, nr. 2 (nr. 163) • 16 pagini • 24 februarie 2011 ­­

terizat ca afemeiat, lucru ce a condus la deteriorarea gravă a climatului familial. În prezent este despărţit în fapt de soţia sa (trăiesc în acelaşi apartament, însă fără a mai avea vre-o relaţie apropiată cu soţia. Pentru a păstra totuşi aparenţele faţă de cei din afară, soţia a acceptat să-i facă menajul). În prezent, din datele deţinute de noi Iuga Dumitru întreţine relaţii intime cu numita Muntean Adriana, colegă de serviciu cu el, cu care se întîlneşte în locuinţa unui prieten apropiat, identificat în persoana numitului Vicovan Viorel proiectant la I.C.M.P.C. Bucureşti. Analiza datelor deţinute despre Iuga Dumitru permit ca acesta să poată fi caracterizat ca o persoană inteligentă, plină de fantezie, cu o imaginaţie combinativă, precaută, tăcut şi rezervat fără însă a se izola vizibil de ceilalţi colegi de muncă, încăpăţînat. Despre rezultatul măsurilor operative 1. Dirijarea lui Pascu Sorel - deşi lui Pascu Sorel i s-a solicitat să îndeplinească cererea formulată de Iuga Dumitru, respectiv să depună o sumă de bani la C.E.C. pe numele fetiţei lui minore, ceea ce ar fi reprezentat adeziunea lui de intrare în grupare, Iuga Dumitru nu a reacţionat pozitiv, aşa cum era de aşteptat, ci s-a menţinut în continuare pe o poziţie rezervată, nu i-a dat nici un fel de detalii în plus despre grupare, membrii acesteia sau activităţile ce se desfăşoară, mulţumindu-se să-l pună să scrie seria carnetului C.E.C. pe o foaie goală din cartea “Ce este viaţa”. 2. Exploatarea mijloacelor T.O. – Nu au apărut date certe care să confirme sau să infirme informaţia de primă sesizare. Din supravegherea exercitată pe această linie asupra lui Iuga Dumitru au rezultat un număr de 12 (douăsprezece) legături dintre care au fost identificate şi incluse în preocupări (verificare şi studiu) un număr de 6 (şase). Între cele 6 (şase) legături rămase încă neidentificate, considerăm că o atenţie aparte trebuie acordată numitului Smochină, despre care s-a stabilit că este subofiţer, sergent major, în cadrul corpului de pază şi apărare al sediului Televiziunii. Din supravegherea lui Pascu Sorel nu au rezultat nici un fel de as-

pecte de interes operativ sau care să aibă în vreun fel legătură cu cazul. 3. Rezultatul măsurilor “F”– Iuga Dumitru a fost pus în filaj în perioada 07 – 11 iunie a.c. În această perioadă au fost identificate un număr de 4 (patru) legături care au fost incluse în preocupări (verificare şi studiu). Notă: Corelarea rezultatelor filajului cu materialele provenite din supravegherea T.O. a condus la clarificarea unor aspecte neclare din convorbirile telefonice ale obiectivului. 4. Pe linia supravegherii “S” (intern şi extern) nu au rezultat nici un fel de date. 5. Rezultatul măsurilor de investigaţii – S-au obţinut date care au confirmat informaţiile obţinute de la reţeaua informativă cu privire la persoana, comportamentul şi atitudinea celui urmărit. De asemenea, s-au verificat şi prin materialele T.O. În plus s-au obţinut unele detalii ce urmează a fi folosite în etapa următoare în cadrul activităţii de urmărire informativ – operativă. MĂSURI CE SE IMPUN A FI ÎNTREPRINSE ÎN VIITOR În scopul clarificării suspiciunilor care au stat la baza deschiderii d.u.i. “CONSPIRATORII” se va continua conform prevederilor din Planul de măsuri elaborat şi aprobat în caz. Prioritate se va acorda în viitorul imediat apropiat introducerii de mijloace T.O. complexe atît la domiciliul obiectivului cît şi la cel al unor legături apropiate ale lui (în speţă la Vicovan Viorel, de a cărui locuinţă se foloseşte în absenţa acestuia). Concomitent se va continua activitatea de studiere a legăturilor identificate pînă în prezent, stabilirea cu exactitate a naturii legăturilor acestora cu obiectivul şi, în funcţie de rezultatul obţinut, recrutarea unor persoane şi dirijarea lor pe lîngă cel aflat în atenţie. O atenţie deosebită se va acorda şi elucidării naturii relaţiilor existente între obiectiv şi subofiţerul Smochină, sens în care se va coopera cu Direcţia a IV - a. Vom avea, în principal, în vedere eventualitatea posibilităţii folosirii acestuia pe lîngă elementul suspect. - va urma Dumitru IUGA

®OSIM: 52175

Marcă înregistrată

ISSN: 1583-6142

Tel: 0744 355 389 O.P. 1, C.P. 66, 2400 - Sibiu

Director general al publicaţiilor „Justiţiarul“ : Marius Albin MARINESCU Redactor şef: George RONCEA

E-mail: contact@justitiarul.ro web: www.justitiarul.ro

Redacţia: • Investigaţii: Marius OLA, Constantin RUSU • Eveniment: Pompiliu COMŞA, Dan FLORESCU • Reporteri speciali: Silviu ALUPEI, Tudor BLAGA, Jănel IOSUB • Istorie: Dr. Mircea Dogaru • Corespondent SUA: Alexandra PARTIN • Dep. tehnic: Dragoş VÎLCU

Nota redacţiei: Materialele din această publicaţie pot fi repro­duse numai cu acordul scris al directorului revistei. Pentru procesomani: Responsabilitatea publicării textelor re­vi­ne in­te­gral autorilor. Textele semnate cu pseu­donime, ca­ri­caturile şi fotogra­fii­le trucate sunt conside­rate pamflete. Artico­lele semnate în numele u­nor colective (re­dacţii, asociaţii, agenţii de pre­să, partide, societăţii comerciale, ONG-uri etc.) im­plică res­ponsabilitatea comitetelor de con­du­cere (executive) sau, după caz, li­de­rilor res­ pec­ti­velor organizaţii. Redacţia îşi re­zervă dreptul de a face publice eventualele procese de calomnie.


Justitiaru nr 2 din 24 februarie 2011