Issuu on Google+

www.ivangoncearuc.blogspot.com

powered by ivangoncearuc.blogspot.com & blogdefotbal.com Numărul 15 Marţi 4 iulie 2010

Editat de: DIA Media Group 3593,16 media de cititori per număr

ziarul de fotbal

Decepţia “Rooney”


ziarul de Nr. 15 4 iulie 2010 fotbal

Editorial

ivangoncearuc@gmail.com

Vuvuzelă de “suflat”? Nu voi scrie mare treabă de această dată. În schimb vă propun să vă delectaţi cu poza zilei, care m-a făcut să zîmbesc chiar dacă motive sportive, sau mai bine spus fotbalistice nu prea am.

Vuvuzeaua are întîietatea şi de această dată. Să mor eu dacă ştia lumea ce e aceea o vuvuzelă înaintea acestui turneu final. Acum toată lumea doar despre asta şi vobeşte.

Unii au mers şi mai departe cu ingeniozitatea şi au lansat nişte tricouri foarte mişto la tema “vuvuzicilor”. Enjoy! Ivan GONCEARUC

Nemtii au ofe

Capello a platit pt conservatorismul încăpăţânat pe care-l practica. Si odata cu el, toata Anglia. Nu a vrut sa schimbe sistemul de joc, nu l-a tratat serios pe Ozil ,a mers pe mana a doi atacanti centrali inutili,cand putea sa mai puna un om la mijloc si cu siguranta nu ar fi fost umilit in asa hal. Sigur, au fost gafe uriase in defensiva, le voi analiza pe parcurs, a fost o eroare pantagruelica de arbitraj, dar Anglia a pierdut acest meci pe mana ei, cu tot respectul pt jocul minunat al Germaniei. Capello a trimis in teren aceiaşi jucatori ca in meciul cu Slovenia si acelasi sistem de pe parcursul intregului Mondial, 4-4-2. Rooney si Defoe erau cele doua varfuri, cu o arie mai mare de miscare pt primul ,la mijloc Gerrard era pe stanga, intrand mult in centru pe faza de posesie a britanicilor si preluandu-l pe Lahm in faza de aparare, Milner pe dreapta ,lipit de tusa, iar in centrul liniei de mijloc, Barry juca in fata apararii, iar


Nr. 15 4

iulie

2010

ziarul de fotbal

Lampard usor mai avansat. Germania a mers pe un sistem 4-4-1-1 ,cu Klose varf impins ,Ozil in spatele lui,dar mai avansat decat a jucat pana acum, Muller si Podolski pe flancuri. Schweinsteinger si Khedira erau cei doi mijlocasi centrali,ca de obicei, Khedira cu o mai mare libertate de a urca in atac.

Intr-un meci echilibrat, detaliile conteaza. Chiar si felul in care degajeaza portarul, adica foarte bine, in cazul lui Neuer. O asezare defectuoasa a lui Upson si Terry la o degajare a portarului german si Klose a speculat pt 1-0. Daca golul unu a venit pe o greseala individuala, golul doi a venit strict datorita libertatii pe care Ozil o avea intre liniile Angliei. De la el a pornit faza incheiata cu golul lui Podolski. Cu un Barry mai adanc asezat in fata apararii, intr-un 4-3-3 ,greu de crezut ca atacantul german ar fi avut vreun cuvant de spus. Jucand insa 4-4-2, Barry nu putea sa coboare pt a-l urmarii pe Ozil, caci l-ar fi scăpat pe Khedira

si el un mijlocas foarte ofensiv. La 2-0, Germania a trecut la sistemul 4-2-3-1 ,Ozil preluandu-l pe Barry cand englezii atacau. Jocul echipei lui Capello a fost unul stereotip, cu mingi la bataie pt Rooney si Defoe, mingi total nefolositoare pt ca acestia aveau in fata doua turnuri de control, Friederich si Mertesacker. Pressingul bun la mijloc si jocul agresiv al lui Muller si Podolski i-a obligat pe englezi sa foloseasca linia de mijloc ca pe un fileu. Johnson nu a miscat pe faza de atac in fata adversarului sau, A.Cole a incercat mai mult,dar temator, mai ales dupa cateva raiduri care-i provocasera otita ale lui Muller, ajutat de Ozil. Gerrard intra ca de obicei mult in centru si astfel nu deschidea jocul, iar Milner, desi lipit de tusa, a avut in Boateng un oponent care nu l-a lasat sa centreze. Insa o gafa a nemtilor, mai precis a lui Boateng, i-a bagat pe englezi in joc. La un corner, fundasul stanga german a fost spectator fara bilet ,privindu-l admirativ pe

Upson cum reia cu capul de langa el pt 2-1. Cel mai bun om al echipei lui Capello, Lampard ,a inscris golul egalizator cu o executie minunata, lob peste Neuer, dar arbitrul nu a sesizat ca mingea depăşise linia portii si nu a validat golul. Faza aceasta este foarte importanta, in pofida scorului categoric ,pt ca la 2-2 ,nu cred ca Anglia s-ar fi descoperit atat de mult. Sa nu uitam ca ultimele doua reusite ale “panzerelor” au venit in urma a doua contraatacuri pure. Si a venit repriza a doua. Anglia s-a aruncat usor exagerat in atac si practic au invitat Germania pe contraatac. Golul trei este de dat exemplu la asa nu. Un singur jucator la recuperare la o faza fixa ! Dupa ce Anglia a ratat lovitura libera, germanii au indeplinit o simpla formalitate pe contra (gol Muller), pt ca ,repet, Anglia avea un singur om la recuperare . Aceasi situatie la golul patru, la finalizare tot Muller, din nou ambii fun-

dasi laterali englezi prinsi foarte sus in terenul advers. Probabil nu stiau principiul care spune ca atunci cand un fundas lateral urca, celalalt ramane in spate pt a nu lasa stoperii descoperiti si obligati sa iasa in lateral, unde devin vulnerabili si usor de scos din joc de un adversar tehnic. Concluzie: Anglia a facut atat de multe greseli tehnice ,tactice si de asezare in teren, incat este posibil sa le fi consumat in meciul de astazi pe toate. Totusi, la 2-2, nu stiu daca Germania ar mai fi invins ,cel putin nu asa de categoric .Germania este alta fata de cea care ne-a obisnuit. Multi jucatori tehnici ,o echipa ofensiva si rapida, letala pe contraatac. Klose este intr-o forma de zile mari, Ozil are nevoie de om care sa-l marcheze om la om pt a fi oprit, Schweinsteinger este esential. La fel si Khedira. Viitorul suna bine.

tactic-zone. blogspot.com

www.tactic-zone.blogspot.com

GERMANIA vs ANGLIA 4-1 erit o lectie de contraatac,dar Anglia i-a ajutat


www.gabrieltoth.blogspot.com

ziarul de Nr. 15 4 iulie 2010 fotbal

uzzi_mafia_tm@yahoo.com

Uruguay - Coreea de Sud 2-1 “Celeştii au revenit în “crema” fotbalului mondial după exact patru decenii. Ultima prezenţă a Uruguayului printre primele opt s-a înregistrat la “Mundialul” mexican din 1970. Trebuie spus însă că atunci nu exista şi faza optimilor de finală, numărul echipelor participante la acea ediţie fiind jumătate din cel de astăzi. De atunci, deşi a avut mai mereu fotbalişti de înalt nivel, “La Celeste” n-a mai ajuns atât de sus. N-a făcut-o nici Rodolfo Rodriguez, nici Enzo Francescoli, nici Paolo Montero şi nici capriciosul Alvaro Recoba. Au făcut-o însă Suarez, Forlan şi, bineînţeles, Oscar Tabarez. Uruguay a ajuns în optimile de finală fără să-i fi fost perforată poarta în faza grupelor. Doar Portugalia a mai reuşit această performanţă la curentul turneu final. Iar după modul în care decurgeau ostilităţile în prima parte, se părea că Muslera nu va fi nevoit nici de acestă dată să scoată mingea din plasă. Luis Suarez a deschis scorul în minutul 8, după o gafă în

lanţ a defensivei asiatice. A urmat o adevărată lecţie de apărare din partea elevilor lui Tabarez. Tackling-uri curate, de manual, reuşite de Fucile, Lugano sau Perez. Situaţia avea însă să se schimbe în repriza secundă. Coreenii au apăsat pedala de acceleraţie şi au atacat în rafale. A venit şi golul, primul încasat de Uruguay la acest Mondial. Ieşire greşit calculată a lui Muslera iar Lee Chung Yong a punctat cu o lovitură de cap. Egalitatea a ţinut însă doar 12 minute. Luis Suarez a preluat un balon pe partea dreaptă, l-a fentat pe Cho Yong-Hyung şi a trimis o adevărată bijuterie către poarta asiaticilor. Barăgol, Jung Sung-Ryong doar spectator. Calificarea Uruguayului e cu atât mai impresionantă cu cât în duelul cu sud-coreenii n-a încasat niciun cartonaş galben. Asta înseamnă că Oscar Tabarez va avea cea mai bună echipă la dispoziţie în duelul de pe 2 iulie, cu Ghana.

SUA - Ghana 1-2 (după prelungiri) Visul american s-a terminat. Sub privirile lui Bill Clinton

Cu Jabulani şi a lui Mick Jagger (ciudat, o fi uitat că-i englez?), soccerul şi-a trăit ultimele minute în Africa de Sud. Băieţii lui Bob Bradley au cedat, după 120 de minute de luptă, în faţa “Stelelor negre” şi au ratat repetarea performanţei din 2002. De partea cealaltă, Ghana este cea de-a doua ţară africană care ajunge în sferturile unui Mondial, după Camerunul lui Roger Milla, în 1990.

Purtaţi din spate de un continent întreg, ghanezii au deschis scorul la doar cinci minute de la primul fluier. Kevin-Prince Boateng a tras pe jos, la colţul scurt, iar Howard s-a declarat învins. Americanii, specialişti în reveniri miraculoase la acest turneu final, păreau în pană de idei. Milovan Rajevac a cerut ca toate mingile fie trimise în stânga, spre Ayew, spre disperarea lui Cherundolo şi a lui Bocanegra. Bob Bradley a surprins în minutul 30, când efectua deja prima schimbare: Edu în locul lui Clark. Rezultatele nu s-au văzut decât după pauză, atunci când selecţionerul Statelor Unite a desăvârşit mişcarea tactică: Feilhaber în locul lui Findley, ceea ce însemna că Dempsey avea liber să urce mai sus, pentru a-i sprijini pe Donovan şi Altidore. Iar golul nu mai

era decât o chestiune de timp. În minutul 62, Jonathan l-a faultat pe Dempsey în careu, iar centralul Kassai a arătat fără ezitare punctul cu var. A transformat elegant Donovan, golgheterul reprezentativei americane. S-a intrat în prelungiri pentru prima oară la acest turneu final. Nu s-au scurs nici trei minute din timpul suplimentar, că plasa porţii lui Howard se scutura din nou. Asamoah Gyan, cel care a transformat cele două penalty-uri care au săltat Ghana din faza grupelor, şi-a trecut în cont primul gol din acţiune la acest turneu final. A urmat din nou un asalt al băieţilor lui Bob Bradley către careul lui Kingson, acolo unde a ajuns, către finalul prelungirilor, şi Tim Howard. Nu le-a mai ieşit însă şi de această dată americanilor, care părăsesc competiţia cu fruntea sus. Ghanezii în schimb au încins un dans al bucuriei, acompaniaţi de corul vuvuzelelor de la Rustenburg. P.S.: După ce în urmă cu câteva zile, printr-o regretabilă eroare, i-am atribuit lui Dragoş Bocanaciu vorbele lui Bogdan Tomulică, iată că azi am avut ocazia să-l ascultăm pe vigilentul comentator al TVRului în timpul meciului de la Rustenburg. Iar comentariul, în tandem cu Dan Filoti, a fost


Nr. 15 4

i prin Africa unul de-a dreptul savuros. Printre bâlbele, incoerenţele şi glumele nereuşite ale colegului provenit din presa scrisă, Bocanaciu a scăpat o frază memorabilă: “Americanii au

deschis scorul contra Statelor Unite”. Aşteptăm, în această seară, ca nemţii marcheze în poarta Germaniei, sau ca englezii să învingă Albionul şi să meargă braţ la braţ în sferturi.

Germania - Anglia 4-1

Atunci când nemţii şi englezii se întâlnesc în fazele superiare ale unui turneu final, nu poate ieşi decât un meci

pentru cărţile de istorie. Aşa a fost în 1966, atunci când, în finala CM de pe Wembley, reuşita de 3-2 a lui Geoff Hurst a înfuriat întregul staff al Germaniei de Vest, care s-a năpustit asupra tuşierului. Memorabilă a fost şi semifinala de la Italia ‘90. Nemţii au condus după golul lui Brehme, dar Lineker a egalat pentru englezi cu 10 minute înainte de final. S-a ajuns la penaltyuri, acolo unde Stuart Pierce a fost blocat de Bodo Illgner, iar Chris Waddle a tras alături. Nemţii n-au ratat nimic. La Euro ‘96, acelaşi scenariu. 1-1 în timpul regulamentar, 6-5 pentru nemţi la loviturile de departajare. Gereth Southgate a ratat pentru Albion.S-a vorbit îndelung că istoria se va repeta şi la această partidă. Într-adevăr, istoria s-a repetat în mare măsură, dar nu în sensul în care se aştepta toată lumea. N-a mai fost vorba de o victorie a nemţilor la penalty-uri. A fost însă un gol în stilul lui Geoff Hurst. Unul mult mai evident. Nu şi

iulie

2010

ziarul de fotbal

pentru Mauricio Espinosa, tuşierul uruguayan de pe acea parte de teren. Cei ce şi-au aflat răzbunarea au fost nemţii. Până acum i-au învins pe englezi folosindu-se de sângele rece care-i caracterizeză. Acum însă, au făcut-o în stil englezesc. Şi nu o spun doar datorită golului anulat al lui Lampard. Ci şi datorită scorului - 4-1 - foarte aproape de

- Özil - Klose - Müller şi, din nou, Podolski la finalizare. O fază pe care alţii o aşteptau de la latini. Contraatacul a fost arma letală a lui “Jogi” Löw în partea secundă. Englezii alergau, oarecum haotic după egalare, iar “Panzerele” stăteau la pândă, gata să speculeze orice spaţiu lăsat descoperit de elevii lui Capello. Minutul 67. Balon recuperat

acel 1-5 suferit de Germania la Munchen, în preliminariile Mondialului din 2002.

de Thomas Müller. Pasă la Schweinsteiger. Şeptarul nemţilor ţine de minge, intră în centru şi îi retrimite lui Müller, sosit pe banda dreaptă. 3-1. O fază care mi-a amintit de golul 3 al României din meciul cu Argentina de la World Cup ‘94. Atunci Ilie Dumitrescu a fost în rolul lui “Schweini”, iar Hagi a fost Müller. Trei minute mai târziu, Mesut Özil ţâşneşte pe banda stângă, intră îi careu şi îi trimite lui Müller, care realizează dubla. Anglia, la pământ. O Anglie mai decisă ca niciodată să repete performanţa din 1966 părăseşte competiţia cu capul plecat. Multă lume susţine că dacă s-ar fi validat golul lui Lampard, meciul ar fi avut un alt deznodământ. Englezii nu s-ar fi descoperit în defensivă, iar Germania n-ar mai fi avut ocazia să contraatace. Eu cred mai degrabă că suspansul s-ar fi prelungit până în final, deoarece de învins ar fi învins tot nemţii.

Dacă facem abstracţie de reuşita anulată a lui Lampard, putem spune că victoria Germaniei nu poate fi pusă sub semnul îndoielii. Contraatacurile Mannschaft-ului au respectat, până în cele mai mici detalii, toate indicaţiile unui manual de tactică. Prima reuşită, cea a lui Klose, e un stereotip nemţesc. Germania a fost ani de zile ironizată pentru sitlul de joc rudimentar, despre care s-a spus că se rezumă doar la coordonarea dintre portar şi atacant. Cu alte cuvinte, goalkeeperul degajează lung, iar vârful, apărut de nicăieri, preia balonul şi înscrie. Aşa a fost şi în minutul 21, când degajarea lui Neuer l-a găsit perfect pe Klose care a marcat, deşi era talonat de Matthew Upson. Faza golului de 2-0 vine însă să dea peste bot cârcotaşilor. Ţesătură perfectă cu pase din prima, pe traseul Podolski


www.gabrieltoth.blogspot.com

ziarul de Nr. 15 4 iulie 2010 fotbal Argentina - Mexic 3-1

Diego Armando Maradona. Idolatrizat de suporteri, pus la zid de presă înaintea Mondialului. Sigur că în materie de tactică îl face, probabil, orice antrenor prezent la acest turneu final. Sigur că aduce mai mult a clown, prin modul în care se manifestă pe marginea terenului. Cu toate acestea, fără să-l supraevaluăm pe antrenorul Maradona, trebuie să recunoaştem că e mare lucru să faci o echipă, în adevăratul sens al cuvântului, dintr-un lot plin de vedete.

E şi mai greu să alegi 23 de fotbalişti dintr-o ţară care pulsează talent. De ce Tevez şi nu Milito sau “Ginerică” Aguero? Ei, iată de ce! La fel ca şi în celălalt meci al zilei, eroul negativ a fost un tuşier. Italianul Stefano Ayroldi n-a semnalizat un ofsaid evident, demonstrat de reluările televiziunii. Messi a recuperat, după respingerea lui Oscar Perez, şi a prelungit până la Tevez, care a deschis scorul. Eroare umană sau intenţie, reluarea a scăpat pe unul dintre ecranele de pe stadion. Mexicanii, după ce s-au convins că au primit un gol neregulamentar, s-au năpustit asupra tuşierului. A sosit la margine şi centralul Rosetti, care s-a consultat cu asistentul său. S-au înfuriat şi argentinienii, care aveau la un moment dat senzaţia că golul

lui Tevez va fi anulat. Însă Rosetti, deşi ştia că e imoral, a arătat centrul terenului. De înţeles, deoarece dacă ar fi anulat reuşita bazându-se pe o reluare care nu avea ce să caute din start pe acel ecran, ar fi fost trimis acasă de Sepp Blatter şi ai săi. Asta chiar dacă în rândul suporterilor ar fi fost un erou. Mexicanii, din ce în ce mai nervoşi, au mai încasat un gol, de această dată regulamentar, în minutul 33. Gafă monumentală a lui Osorio de care a profitat Higuain, care devine astfel golgheterul acestui turneu

doi ani merge fără greşeală în meciurile oficiale, a dat peste echipa care a eliminat campioana mondială en titre. Slovacii lui Vladimir Weiss n-au mai fost însă în stare să se agaţe de puţinele şanse pe care i le-a oferit mult mai titratul adversar.

final, cu 4 reuşite. Tevez a izbutit golul serii în minutul 52, când a trimis puternic, de la 25 de metri, fără speranţe pentru Perez. Mexicul a revenit în joc în mintul 71, prin golul lui Javi Hernandez. Puştiul-minune al lui Aguirre, proaspăt acontat de Man United, l-a fentat din preluare pe Demichelis şi a tras puternic, la colţul scurt al porţii lui Romero. Avea să fie însă doar golul de onoare al “aztecilor”, care părăsesc Campionatul Mondial pentru a cincea oară consecutiv din faza optimilor. De partea cealaltă, Maradona se pregăteşte să-i înfrunte pe nemţi pentru prima oară după finala de la Roma, din 1990.

deschiderea scorului. Timidele lor incursiuni ofensive se încheiau din faşă. Niciodată nu erau mai mult de doi fotbalişti în alb în jumătatea de teren portocalie. În repriza secundă, Mucha l-a privat pe Robben de realizarea dublei, intervenind in extremis la o minge trimisă în stilul celei din minutul 18. Singurele ocazii cu adevărat mari ale elevilor lui Vladimir Weiss s-au consumat în minutele 67 şi 68. Mai întâi Stoch a şutat de la marginea careului, însă Stekelenburg a deviat peste poartă. Un minut mai târziu, golgeterul slovacilor, Vittek, s-a pierdut în momentul în care s-a trezit singur în faţa porţii şi l-a luat la ţintă pe goalkeeperul lui Ajax. Olanda a pus capăt jocului în minutul 84, atunci când Kuyt a speculat o ieşire hazardată a lui Mucha, i-a pasat în centru lui Snejder, iar decarul bata-

Olanda - Slovacia 2-1 Pe hârtie, acesta părea cel mai dezechilibrat duel al optimilor. Olanda, care de

Batavii au punctat pentru prima oară în minutul 18. Robben a preluat o pasă lungă pe partea dreaptă, a pătruns în centru şi a şutat plasat, la firul ierbii, fără speranţe pentru Mucha. Slovacii au fost aproape fără reacţie după

vilor a scuturat plasa. Slovacia a marcat în cele din urmă, dar într-un moment în care nu se mai putea face absolut nimic. Nou-intratul Jakubko a obţinut un penalty şi i-a dat ocazia lui Robert Vittek să-l egaleze pe Gonzalo Higuain în clasamentul marcatorilor la acest turneu final. Imediat după ce mingea a atins plasa porţii lui Stekelenburg, spaniolul Alberto Undiano a fluierat finalul. Olanda se califică pentru a cincea oară în sferturile unui Campionat Mondial, în timp ce Slovacia, aflată la prima participare, va

rămâne în istorie prin împiedicarea Italiei de a-şi apăra titlul mondial cucerit acum 4 ani în Germania.

Brazilia - Chile 3-0 După ce în urmă cu patru ani a semănat mai mult a echipă antrenată de consilieri de imagine şi agenţi publicitari, la această ediţie Seleção a revenit cu picioarele pe pământ şi a pus osul la treabă. Iar asta şi graţie lui Carlos Dunga, cel atât de criticat pentru modul în care a făcut selecţia. Am mai spus-o, Brazilia e departe de acea echipă de pe timpuri, al cărei stil de joc nu era 4-4-2 sau 4-3-3, ci samba. Kaka, Robinho şi ceilalţi au câştigat mult în prudenţă, disciplină tactică şi eficacitate. Trei aspecte fără de care nu te mai poţi impune în fotbalul de azi. Brazilia a


Nr. 14 21

iulie

2010

ziarul de fotbal

Brazilia şi nici măcar cu Cote d’Ivoire. Protugalia s-a umflat în pene doar în faţa unor jucători care, în mare parte nu ştiu cu ce se mănâncă fotbalul profesionist, nu câştigă în întreaga carieră cât Ronaldo într-o zi, iar obligaţiile lor nu sunt faţă de agenţi publicitari sau producători de echipament sportiv, ci faţă de Partid. 7-0 cu Coreea de Nord e exact ca şi cum un atlet ar da chix în toate concursurile cu cei de seama lui, dar s-ar lăuda că a câştigat Paralimpicele la pas.

arătat că ştie să-şi gestioneze resursele şi să joace exact atât cât e nevoie pentru a se impune fără să verse pic de sudoare. Juan a deschis scorul pentru selecţionata auriverde în minutul 35. Corner de pe dreapta Maicon, iar fundaşul Romei s-a înălţat desupra apărării chiliene şi la învins pe Claudio Bravo. Trei minute mai târziu, tabela s-a modificat din nou. Kaka l-a lansat perfect pe Luis Fabiano, aflat la limita ofsaidului, iar atacantul Sevillei a scuturat plasa, după ce l-a driblat în prealabil şi pe Bravo. Brazilia a închis tabela în minutul 59. Cursă senzaţională, de peste 30 de metri, a tânărului Ramires, mingea a ajuns la Robinho, care l-a executat pe Bravo cu o execuţie rafinată, la colţul lung. Chilienii, deşi învinşi, se întorc acasă mulţumiţi după acest turneu final. Să nu uităm, este primul Mondial în care au reuşit să obţină o victorie, după cel pe care l-au găzduit în urmă cu 48 de ani. De partea cealaltă, Brazilia lui Dunga aşteaptă sfertul de foc cu Olanda. Un meci în care ambele echipe vor trebui să lase la o parte economia de efort şi să ne arate într-adevăr din ce sunt făcute.

Paraguay - Japonia 0-0 (5-3 pen.) Pentru oricare dintre cele două echipe, calificarea în

sferturi reprezenta o premieră. Japonezii n-au mai fost la un pas de sferturi decât în 2002, la Mondialul pe care l-au găzduit împreună cu Coreea de Sud. Atunci, golul lui Ümit Davala ducea Turcia în primele opt. De partea cealaltă, Paraguay a mai fost de trei ori în optimi, în 1986, 1998 şi 2002, dar a pierdut de fiecare dată. Statistica relevă încă un fapt interesant despre cele două echipe. În niciuna dintre cele patru optimi în care au fost implicate până acum, n-au reuşit să marcheze niciun gol. Am apelat la acest aspect pentru a încerca să înţeleg, atât cât pot, motivul agoniei Paraguayului şi Japoniei, care au chinuit fotbalul 115 minute din 120. Doar loviturile de departajare au mai punctat la capitolul suspans. După părerea mea, acesta a fost cel mai plictisitor meci al Mondialului. Deja prin minutul 40 aveam senzaţia că mă uit de câteva săptămâni la această partidă. La penalty-uri, sudamericanii au transformat toate cele 5 lovituri de care au beneficiat, în timp ce Yuichi Komano a ţintit transversala. De fapt, “loteria”

loviturilor de la 11 metri e o altă premieră pentru cele două echipe. Dacă japonezii au pierdut unica lor optime de până acum, cea din 2002, în timpul regulamentar, paraguayenii au ajuns până în prelungiri în 1998 cu Franţa, fiind învinşi de golul noului selecţioner al “cocoşilor”, Laurent Blanc, din minutul 113.

Spania - Portugalia 1-0 Deşi părăseşte Africa de Sud cu un golaveraj de invidiat, 7-1, Portugalia este una dintre marile decepţii ale turneului. Nu eşti cu nimic mai presus de Franţa, Italia sau Anglia dacă îi cocoşezi pe nord-coreeni, dar n-o bagi în aţe nici cu Spania, nici cu

Golul lui David Villa, din minutul 63, duce Spania pentru a patra oară în sferturile de finală. Ibericii n-au reuşit până acum să treacă niciodată de această fază, deşi înaintea fiecărui turneu sunt cotaţi printre favoriţi. În 1986 au pierdut la penalty-uri cu Belgia, în 1994 au cedat cu 2-1 în faţa Italiei, iar în 2002 au ratat prezenţa în semifinale în dauna gazdei Coreea de Sud, tot în urma loviturilor de departajare. De această dată, sorţii au fost mai blânzi cu trupa lui Del Bosque, care vor întâlni reprezentativa Paraguayului. Un duel, la prima vedere, destul de dezechilibrat, în condiţiile în care se vor întâlni locurile 2 şi 31 din ierarhia FIFA.

Gabriel TOTH


www.analizemd.blogspot.com

ziarul de Nr. 15 4 iulie 2010 fotbal

alexandru.cozer@gmail.com

Mondialul lu’

Iar mâine, de la 17:00, mare meci mare. Germania şi Anglia ne vor oferi cu siguranţă o dispută antrenantă pentru un loc în sferturi. Mai târziu, Argentina şi Mexic vor juca în reeditarea meciului de acum 4 ani, din aceeaşi fază a competiţiei, în care Maxi Rodriguez a marcat unul dintre cele mai frumoase goluri din istorie. Ghana, chiar e speranţa Africii!

Deutschland killed the Queen Când am spus, imediat după meciul cu Algeria, că Anglia e chiar mai penibilă decât Franţa, se pare că nu m-am înşelat.

Stelele Africii Houuuu! Ce meci! Poate din punct de vedere tehnic nu a fost cel mai tare meci al Mondialului, dar din punct de vedere al tensiuni şi dăruirii, cu siguranţă a fost cea mai spectaculoasă partidă de până acum. Am avut în teren două echipe extraordinare din punct de vedere fizic, care alergau şi-n minutul 120 ca imediat după primul fluier al lui Kassai. Pe undeva previzibil din partea americanilor, mulţi dintre ei neavând un sezon atât de încărcat precum ghanezii ce evoluează în Europa. Oarecum surprinzător la africani, care cam întotdeauna clachează în asemenea momente. Dar, Ghana a demonstrat şi-n 2006, dar mai ales acum, că în afară de talent, mai au şi minte. Şi-un selecţioner bun pe bancă.

Păcat de americani, pe care eu întotdeauna i-am simpatizat datorită fotbalului total pe care îl oferă. A fost însă seara Stelelor Africii. Vom avea primul sfert dintre Ghana şi Uruguay.

Recunosc că englezii au fost favoriţii mei la acest turneu final şi-am rămas cu o mare amărăciune în suflet în urma acestei umilinţe, dar la cum au jucat, nu meritau nimic mai mult. 9 milioane de euro primeşte Capello pentru că a pregătit această umilinţă a întregii insule, de 5 ori mai mult decît Low, selecţionerul Germaniei. Ericsson, tipul care a făcut

de râs Anglia în 2002, 2004 şi 2006, primea nu cu mult mai puţin. Propun englezilor să-l mai aducă şi pe Hiddink(după ce lasă Turcia), ca umilinţa să fie totală. Îmi vine greu să vorbesc prea multe despre acest meci, e unul care trebuie uitat cât mai rapid de toţi cei ce iubesc Anglia. Vreau doar să remarc lipsa totală de coeziune de care au dat dovadă englezii în toate cele 4 meciuri de la Mondial, mâna lui Capello dovedindu-se a fi decisivă şi de această dată. Mai e un lucru care trebuie uitat rapid, şi anume acel gol valabil al lui Lampard, anulat de boşorogul care a făcut praf multe meciuri la viaţa lui, pe al său nume Jorje Larrionda. Când au avut atâţia arbitri excelenţi la acest Mondial, nu pot să înţeleg cum cei de la FIFA tot încearcă să recicleze aceste rebuturi cu fluieren gură. Ţin să remarc că am avut ghinionul, pentru prima dată la acest Mondial, ca repriza secundă a meciului să o privesc la Moldova 1. Am ajuns să-l regret pe Gheorghiţă, deoarece ce au făcut cei doi ageamii din acest meci prin comentariul lor, este de-a dreptul jalnic. Ok, eşti zero barat la capitolul comentariu, dar măcar documenteazăte mă ratatule atunci când aduci nişte date. E


Nr. 15 4

’ Cozer

Muller & Co killed the Queen.

Luis Suarez Regulamentul UEFA l-a privat de titlul de golgheter al Europei, chiar dacă a fost cel mai bun marcator al „Bătrânului Continent” în sezonul recent încheiat. La Mondial, fiecare gol valorează la fel, iar atacantul lui Ajax a marcat de 3 ori până acum, calificând Uruguayul aproape de unul singur în sferturile de finală. În asemenea meciuri, când valorile sunt sensibil egale, jucători de super clasă, precum este Suarez, pot cântări decisiv. Deşi sud-coreeni s-au dăruit mai mult, nu au avut în atac nici un nume care să se poată compara cu Suarez sau Forlan, iar acest lucru s-a văzut la fluierul final. Indiferent de echipa pe care o vor întâlni în sferturi, Ghana sau Statele Unite, uruguayenii vor porni favoriţi şi în acel meci, valoarea atacului lor fiind greu comparabilă chiar cu cel ale unor naţionale chiar mai titrate.

Valorile individuale fac, totuşi, diferenţa.

Alex COZER

2010

ziarul de fotbal

Un egal “de salon”

Portugalia şi Brazilia au făcut un egal “de salon”, după vorbele unui comentator de la M1. Ce a avut acesta în vedere, nu ştiu sigur, căci aud prima dată de expresie; intuiesc însă că s-a referit la un egal semiblat, probabil.

Nu am urmărit întreg meciul: doar repriza a II-a şi ultimile 5 minute din I parte. Impresia generală care mi s-a lăsat e că portughezii se temeau (citeşte “inferioritate psihică”) de brazilieni, iar brazilienii de Ronaldo. Şi că brazilienii ar fi mai tehnici decît portughezii. Argumente: portughezii se apărau în special, lăsînd jocul mai mult pe seama brazilienilor, dovadă fiind şi statistica posesiei mingii: 39% Portugalia vs 61% Brazilia. În plus la aceasta, portughezii se apărau practic cu 9 jucători de cîmp în faţa aproape a oricărui atac al Braziliei. Altă dovadă, portughezii jucau mult mai mult în pase, doar Ronaldo remarcîndu-se cu un individualism aparte. În partea adversă, brazilienii se dovedeau a fi mult mai curajoşi, şi tehnici, preferînd mai des

unele acţiuni individuale, precum şi artificii tehnice, fente sau driblinguri. Însă şi aceştia aveau un complex, Ronaldo, dovadă fiind un moment din minutul 60, cînd un fundaş brazilian mai n-a dat o pasă de gol unui jucător advers, din simplul motiv că Ronaldo îi sufla în ceafă :). Şi dacă e să mă expun pe Ronaldo, acesta mi-a lăsat o impresie neplăcută la general. Atuurile sale se dovedesc a fi doar faptul că este un jucător puternic fizic, şi rapid în acceleraţie şi viteză. Dar driblingurile sale mi s-au părut extrem de simple şi previzibile, şi nimic extraordinar la ele: doar viteza şi forţa sunt cele care îi permit să-şi depăşească adversarii. Ceea ce mi-a displăcut la el este că lasă impresia că, datorită faptului că ar fi o “vedetă”, echipa ar trebui să joace pentru el, dar nu el pentru echipă. În majoritatea timpului Ronaldo numai se “fâţâia” şi plimba pe teren, dar nu juca. Pe de o parte înţeleg că el a fost pus probabil special în

post doar de atacant, ca să reţină vreo 2 fundaşi lîngă el, plus să speculeze ceva pe contraatac; dar cînd echipa ta întreagă se apără iar tu stai şi te plimbi agale pe la mijlocul terenului - un mare sentiment de antipatie mi se crea faţă de el. A! da, să nu uit şi de comentatorii M1: aceştia nu prea lucrează bine împreună. A fost un moment hazliu, dar mai mult penibil pe la sfîrşitul primei reprize cînd unul dintre ei a spus-o mai în glumă să nu comenteze şi ei meciul, întru susţinerea comentatorilor nordcoreeni cărora li s-a închis gura; celălalt comentator neînţelegînd ideea a întrebat “de ce”, pentru ca apoi să îşi ignore partenerul cu desăvîrşire, vorbind despre altceva.

Victor CIOBANU

www.vciobanu.blogspot.com

televiziune publică, la care se uită o ţară întreagă, iar ei îşi bat joc de fotbal în asemenea hal? Este de-a dreptul de plâns.

iulie


www.rivionze.com

ziarul de Nr. 15 4 iulie 2010 fotbal

Astazi vom aborda impreuna dragi prieteni un subiect cu totul special pentru microbisti: fotbalisti celebri care n-au avut sansa de a juca la Campionatul Mondial. Sunt o multime de exemple pentru care sportul rege s-a dovedit nedrept cu ”monstrii sacri” ai acestui minunat sport de echipa.

Haideti sa trecem la fapte si sa aducem in discutie despre cine este vorba aici. Primul exemplu din articolul nostru de astazi este celebrul fundas stanga ”tunar” Nigel

esc. A doua sa oportunitate de a evolua in sfarsit pentru Anglia s-a lovit de data aceasta de un alt concurent pe postul sau: Graeme Le Seaux, fotbalist pe atunci la Chelsea Londra. Franta 1998 a fost ultima sa sansa,insa Glen Hoodle a hotarat ca nu este la nivelul dorit de domnia sa pentru o eventuala chemare, astfel ca acest ghinion teribil l-a macinat enorm, evolutiile sale ulterioare intrand intr-un impas nedorit. Venirile lui Sylvinho si Ashley Cole la Arsenal Londra i-au

Giovane Elber ca mai toti brazilienii din anii 90 s-au lovit teribil de o concurenta incredibila pe postul de atacant,el fiind doar o victima dintre zecile de fotbalisti talentati ai nationalei Braziliei. Chiar daca a fost adesea printre cei mai constanti jucatori din campionatele externe, Elber nu a putut deloc sa participe vreodata la o competitie mondiala, deoarece nu puteai pur si simplu sa speri la o convocare cand te luptai pentru un loc cu fotbalisti precum Romario, Ronaldo, Bebeto si ulterior Rivaldo. Turneele finale din Statele Unite ale Americii si Franta puteau

isti brazilieni din istorie,atat din privinta trofeelor cat mai ales a dinstinctiilor personale, unde impreuna cu alti atacanti din tara sa natala si-au facut un nume pe plaiurile europene .Mario Jardel este fara sa gresesc cel mai prolific marcator care nu a avut vreodata sansa sa evolueze la o competitie mondiala majora.

insemna aratarea talentului sau imens, dar fie Carlos Alberto Parreira, respectiv Mario ”Lobo” Zagalo nu l-au convocat, preferand jucatorii specificati mai sus.

pentru una dintre cele mai iubite echipe din Portugalia, insa cu toate acestea n-a fost convocat pentru Campionatul Mondial din Franta 1998, in locul sau Zagalo preferandu-l pe mult mai experimentatul Bebeto.

Aventura sa europeana incepe in 1996, FC Porto convingandu-l sa imbrace tricoul alb-albastru, iar ceea ce a reusit Jardel nu cred ca poate vreun alt jucator profesionist sa faca. A inscris 130 de goluri in 125 de partide jucate

Fotbalul este nedrept cu cine nu trebuie intrerupt cariera brusc unui adevarat fenomen. Ulterior insa avea sa se razbune pe echipa sa de suflet, starnind destula controversa pe Highbury. Pentru astfel de goluri, merita respectul microbistilor.

Winterburn. Anul 1987 inseamna totul pentru Winterburn, atunci transferandu-se la Arsenal Londra, unde performanta este la ea acasa, iar jucatorii veniti sunt intotdeauna valorosi. Chiar daca s-a dovedit a fi un talent, Nigel Winterburn s-a lovit de un ghinion teribil in toti acesti ani petrecuti in tricoul ”tunarilor”. Nu vorbim aici de prezenta sa in cadrul gruparii londoneze ci de faptul ca mai tot timpul s-a lovit de o concurenta acerba in nationala ”Albionului”, astfel stopandu-si ascensiunea fulminanta ca jucator profesionist la Arsenal Londra. Concurentul pe postul sau era un rival traditional din First Division, Stuart Pearce, jucator pe atunci la Nottingham Forest. Italia 1990 l-a gasit pe talentatul fundas lateral stanga neconvocat, staff-ul Angliei trecand peste faptul ca reusise sa fie desemnat pe atunci unul dintre jucatorii campionatului englez-

Ramanem in fotbalul britanic si discutam acum despre unul dintre cei mai apreciati fotbalisti din ultimul deceniu in Anglia. Este vorba desigur despre Ryan Giggs, un profesionist 100% care a ratat sansa de a evolua vreodata la Campionatul Mondial in semn de patriotism fata de tara sa natala, Tara Galilor. Toata cariera sa a evoluat la formatii de club din orasul Manchester, activand mai intai ca junior la Manchester City, iar mai apoi a trecut la marea sa iubire Manchester United, unde si-a facut un nume respectat in aproximativ 20 de ani, intre anii 1990 si pana in prezent. Inceputul carierei sale l-a avut in prim-plan pe Giggs, federatia engleza de fotbal dorind insistent naturalizarea sa, dar s-au lovit categoric de un refuz din partea jucatorului, ceea ce pana la urma este ceva normal. Aceasta ambitie a sa nu a avut insa efect pentru celebrul Ryan Giggs, unde impreuna cu Tara Galilor nu a reusit vreodata sa participe la vreo editie de Campionat Mondial, ceea ce pare nedrept daca stam sa ne uitam atent la traiectoria carierei acestui imens jucator de fotbal.

Majoritatea microbistilor stiu de acest Giovane Elber din campionatul nemtesc, unde mai intai la VFB Stuttgart, iar mai apoi la FC Bayern Munchen a cunoscut adevarata consacrare. Odata cu trecerea timpului s-a dovedit a fi un bun sfatuitor pentru colegii sai din avanposturi cu care a lasat urme adanci printre apararile adverse. Cel mai bun exemplu poate fi Fredi Bobic, atacantul neamt a ascultat de povetele mai varstnicului Elber pentru a deveni la randul sau un adevarat fenomen pentru fotbalul german, unul fo-

arte bine calculat din cate stim cu totii, unde cea mai mica greseala a ta o plateste scump adversarul. Ar mai fi destule exemple,insa trebuie sa trecem la urmatorul nostru protagonist, care nu a avut o soarta prea buna in privinta Campionatelor Mondiale. Ultimul exemplu este unul dintre cei mai laureati fotbal-

Timpul trecea iar prestatiile sale fenomenale au cunoscut gloria europeana, insa chiar si asa Mario Jardel a fost convocat in nationala Braziliei doar pentru a evolua in Copa America, cea mai importanta competitie din America de Sud. Nu a contat deloc pentru selectionerii cariocas faptul ca Jardel a fost de doua ori golgeterul Europei, primind pentru asta si Gheta de Aur, sau de cel putin 3 ori desemnat jucatorul campionatului portughez, ca sa nu mai vorbesc despre reusita sa din Liga Campionilor, unde intre

anii 2000-2001 a terminat competita suprema din cadrul fotbalului european intercluburi ca golgeter. Soarta n-a fost blanda cu Mario Jardel, desi performantele il recomandau 100% selectionatei auriverde. Asta a fost tot. Voi ce alte exemple mai stiti? Ionuţ ŞTEFĂNOAICA


Nr. 15 4

iulie

2010

ziarul de fotbal

UCL, spaima Mondialelor!

Totodată, doar în 1974 s-a întâmplat ca tara ce a dat câştigătoarea CCE să obţină şi titlul mondial. Atunci, Germania a învins în finală Olanda, iar Bayern Munchen a trecut la penalty-uri de Atlético Madrid.

Pentru microbişti, un CM fără principalele candidate în fazele superioare poate fi o dezamagire, cu toate că, în trecut multe echipe mai puţin interesante au oferit meciuri memorabile.

Campionatul European 2000:putem considera o excepţie, deoarece în primele patru au ajuns Franţa, Italia, Olanda şi Portugalia. Totuşi, dacă aruncăm o privire şi spre sezonul 1999/2000 al UCL observăm că Spania, tară ce a oferit 3 semifinaliste şi Germania nu s-au regăsit în careul cu aşi.

Campionatul European 2004: Grecia a câştigat turneul, deşi la început a fost cotată cu şanse minime să treacă de faza grupelor.

BDF vă prezintă o analiză prin care se poate observa cum transformarea CCE din sezonul 1992/1993, sezon când s-a trecut la organizarea pe grupe şi a marit numărul meciurilor, a afectat turneele finale. ..

Campionatul Mondial 2006: Doar Italia a avut reprezentantă în semifinalele UCL ale ediţiei 05/06, în rest Portugalia (Benfica sferturi), Germania (Werder, Bayern în optimi) şi Franţa (Lyon sferturi) celelalte 3 semifinaliste ale CM 2006 au putut beneficia de câţiva jucători cu meciuri mai puţine jucate pe durata anului competiţional.

Campionatul European 1996: în finală a ajuns Cehia. Campionatul Mondial 1998: Croaţia a jucat finala mică, ex-iugoslavii terminând pe 4, înaintea Germaniei şi Italiei.

Aşadar, concluzionând putem spune că UCL erodează adânc performanţele naţionalelor.

blogdefotbal.com

Campionatul Mondial 2002: Turcia şi gazda, Coreea de Sud, au jucat finala mică, cele două eliminând în drumul lor spre locurile 3 /4, Spania, Italia ori Portugalia.

Cauzele ce au determinat astfel de rezultate sunt multiple. O problemă poate fi lipită şi celei mai galonate competiţii intercluburi din Europa, UCL.

Campionatul Mondial de Fotbal 1994: în semifinală au ajuns Suedia şi Bulgaria, în detrimentul altor două naţionale europene, Spania şi Germania.

finala Campionatului Mondial (Italia finalistă/Milan câştigătoare UCL). Aproape de performanţa din 1994 a fost Germania în 2002, nemţii bifând atunci finala atat la nivelul reprezentativei cât şi în UCL (Bayer 04 Leverkusen).

Campionatul European 2008: Rusia şi Turcia au făcut senzaţie şi au ajuns în semifinală. .. După întroducerea noului sistem de desfăşurare al CCE (92/93),doar în 1994, ţara ce a dat câştigătoarea intrecerii intercluburi a jucat şi

Readactor: Ivan GONCEARUC Idee originală: Beleaua (BDF) Autori: Victor Moşneag, Marian Şania, Nicu Lungu, Claudiu Bancu, Sandu Grecu, Victor Ciobanu, Beleaua, Ivan Goncearuc, Gabriel Toth, Alex Cozer. Mulţumiri blogurilor: blogdefotbal.com, cdf-curier.blogspot.com, rivionze.com Design şi machetare: Goncearuc&Roman Art Design (autor IG) Magazinul Ziarul de Fotbal este un digest complet al blogosferei fotbalistice româneşti.

www.blogdefotbal.com

Campioana şi vicecampioana mondială sunt deja eliminate. Cel puţin două favorite (Germania-Anglia/ Spania-Portugalia) vor urma să plece spre casă după disputarea optimilor. În schimb, culoarul pare a fi vaforabil unor reprezentative a căror cotă la începutul turneului era mult inferioară.

Nici la nivelul Campionatului European, situaţia nu este diferită (privind după 1992). Singura performeră fiind Portugalia, aceştia reuşind în 2004 să joace finala turneului final după ce câştigaseră UCL prin Porto. Totuşi, nicio reprezentativă nu a obţinut titlul continental în acelaşi an când au cucerit UCL. ..



ZIarul de Fotbal Nr. 15