Issuu on Google+

MONOGRAFIA LOCALITĂŢII PEŞTERE, JUDEŢUL CARAŞ SEVERIN

EDITURA SFÂNTUL IERARH NICOLAE


Pr. Ion Turnea

MONOGRAFIA LOCALITĂŢII PEŞTERE, JUDEŢUL CARAŞ SEVERIN

2012


MONOGRAFIA LOCALITĂŢII PEŞTERE, JUDEŢUL CARAŞ SEVERIN

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României Pr. Turnea, Ion MONOGRAFIA LOCALITĂŢII PEŞTERE, JUDEŢUL CARAŞ SEVERIN / Pr. Ion Turnea, Localitatea Brăila, Editura Sfântul Ierarh Nicolae, 2012

Tehnoredactare computerizată: Pr. Ion Turnea Copyright © 2012

Toate drepturile asupra acestei ediţii sunt rezervate autorului. Editura Sfântul Ierarh Nicolae


Prefaţă Cel care scrie monografia unei aşezări omeneşti este asemenea vântului ce reuşeşte să cerceteze ascunzişurile vegetaţiei, univeresul florilor, valurile mărilor, apele oceanelor. Munca părintelui Ion Turnea de a realiza o monografie a localităţii Peştere este lăudabilă. Este foarte importat să ne cunoaştem rădăcinile, să purtăm tradiţiile şi obiceiurile zonei din care ne-am tras seva mai departe, să-i recunoaştem chipul între vecinii ei şi să păstrăm în suflet formele-i de relief atât de pline de viaţă. Vă recomand cu toată căldura sufletească să citiţi Monografia localităţii Peştere, judeţul Caraş Severin, doar citind-o veţi descoperii frumuseţea satului bănăţean. Profesor Popescu Ana-Cristina 3


Pr. Ion Turnea Monografia localităţii Peştere

ŞCOALA ŞI BISERICA LOCALITĂŢII PEŞTERE

4


Pr. Ion Turnea Monografia localităţii Peştere

1. SATUL ÎNŢELEPCIUNE ŞI ETERNITATE

P

recum cuvântul este o şoaptă dintr-o lume a nemărginirii amintindu-ne că nu suntem singuri şi că dincolo de orice realitate înconjurătoare divinitatea ne copleşeşte vorbindu-ne despre taina veşniciei, tot aşa statul este o rază caldă de înţelepciune şi eternitate. Atâta înţelepciune se aude murmurând din inima plină de iubire a gliei strămoşeşti. Totul este atât de grăitor. Totul este atât de adâncit în misterul înţelepciunii. De la apa care plânge lustruind pietrele murmurând clipe ale eternităţilor ascunse de veacuri, la copacul ce zâmbeşte ochiului veşnicii naturi, până la ţăranul ce adună în suflet florile de aur ale existenţei, totul îţi găieşte despre înţelepciune şi eternitate. Înţelepciunea ia fiinţă din eternitate, iar satul le cunoaşte în fiinţa sa pe aceste două mari taine prin sufletul său nemuritor, ţăranul. Ţăranul a gustat eternitatea naturii. El a observat cum anotimpurile nu-şi uită cursul lor firesc. A înţeles că soarele ştie când să lase ochiul plecat în favoarea nopţii. A priceput cum arborii îşi făuresc rădăcini puternice rămânând statornici în credinţa lor gliei străbune. A strâns în suflet jocul vântului, clipa florilor, blândeţea ierbii, dansul gâzelor. Adunând înţelepciune din soare, din primăvară, din rădăcină, din vară, din flori, din ape, din toamnă, de la vânt, de la iarnă şi înţelegând din toate eternitatea, omul simplu dar cu o inimă mare şi cuget luminos şi-a organizat propria lui viaţă, viaţă oglindită în icoana satului. Icoana satului are în cromatica ei toată înţelepciunea adunată de ţăranul român din natura veşnic vie. Astfel au luat fiinţă tradiţii şi obiceiuri. Au prins contur mituri şi legende. Şi-au făurit aripi îmbrăcate în vise şi destine vlăstarii cei mai de seamă a ţării noastre. S-a născut istoria locală având ca temelie rădăcinile puternice făurite de oameni cu suflet, de oameni legaţi de glia strămoşească precum arborii de inima pădurii, de aroma livezilor, precum apa de cursul ei, precum primăvara de dorul ei de a crea viaţă prin muguri şi frunzuluiţe, prin flori şi colţ de iarbă. 5


Pr. Ion Turnea Monografia localităţii Peştere

Satul este mereu tânăr atunci când vlăstarii îi poartă înţelepciunea mai departe. Atunci când vlăstarii îşi uită rădăcinile şi pleacă la oraş, satul îşi pleacă ochii trişti şi îmbătrâneşte. Dar fie el tânăr, fie bătrân, satul este mereu veşnic, este locul de unde începe eternitatea, este locul de unde începi a descifra înţelepciunea. În bătaia vântului trestia îşi pleacă fruntea smerită la pământ. Mulţi ar putea spune că trestia bătută de vânt nu se mai ridică niciodată dar cum vântul şi-a încetat reprezentaţia trestia îşi înalţă din nou fruntea biruitoare zâmbind cerului. Şi jocul se repetă mereu până ce rămâne veşnic unită cu pământul sau nu îşi mai desparte vârful de lumina orizontului. Aşa este şi satul. Când vântul nu este prielnic rămâne vitregit de vlăstarii săi dar îşi adună din nou seva şi alţi vlăstari îi duc tradiţia şi înţelepciunea mai departe. Şi mereu se regenerează până ce îşi poate ţine fruntea sus mereu bucurându-se de lumina eternităţii sau în cazuri triste îşi pierde şi ultimul vlăstar şi rămâne plecat la pământ unindu-se cu acesta pentru eternitate. În ambele cazuri satul rămâne mereu acelaşi. În primul caz este plin de viaţă. În cel de al doilea este stins. În ambele cazuri este veşnic şi îmbrăcat în înţelepciune. Despre veşnicia lui în primul caz vorbesc vlăstarii. Despre veşnicia satului în al doilea caz vorbeşte glia străbună, glia plină de înţelepciune ce ascunde în sânu-i oasele sfinte ale copiilor lui de odinioară. Satul Peştere din mlădiţa verde de odinioară a ajuns să cunoască bătrâneţea pădurilor de stejari presărate pe culmile munţilor. Tinerii şi-au luat zborul spre oraş precum păsările călătoare îşi poartă paşii spre ţări mai călduroase când toamna îmbracă natura. Ei au luat cu ei picături din înţelepciunea satului. Obiceiurile, tradiţile, cultura populară i-a însoţit în drumul lor. Cu douăzeci de ani în urmă dacă priveai natura în care îşi scălda chipul localitatea Peştere nu puteai să nu-i observi zâmbetul plin de viaţă. Astăzi natura este înnorată. Copacii mângâiaţi în primăvară de o nouă viaţă sunt trişti şi singuri. Mulţi nepricepuţi s-ar întreba cum pot arborii să fie trişti? Ei nu înţeleg arborii, pentru că nu au reuşit să pătrundă încă 6


Pr. Ion Turnea Monografia localităţii Peştere

înţelepciunea. Cei care au pătruns adevărata înţelepciune se contopesc cu nemărginirea naturii şi-i înţeleg sufletul. Copacii radiază a viaţă şi fericire când omul îi mângâie privirea, când albinele îi culeg nectarul. Copacii sunt copleşiţi de tristeţe când omul se depărtează de ei, când albinele uită să-i mai viziteze. Cea mai mare durere este răceala omenească. Atunci ei se simt atât de singuri şi atât de înnoraţi. Am simţit tristeţea şi singurătatea copacilor, a ierbii, a florilor când am păşit de curând în localitatea Peştere. Toată natura localităţii bănăţene îşi doreşte ca omul să-i culeagă din nou înţelepciunea, să se încălzească iarăşi sub soarele plin de pricepere a veşniciei satului. Aţi trăit vreodată un apus de soare? Aţi simţit vredată un răsărit de soare? Apusul soarelui este similar satului bătrân ce-şi adună veşnicia din căldura vremurilor trecute. Un nimb scăldat în sânge se usucă într-un ochi de lumină. E atât de strălucitor la început, încât ochii nu pot să-i pătrundă puritatea din pricina focului divin. Mai apoi se retrage, devine tot mai puţin arzător până ce se stinge în văzduh asemenea flăcării unei lumânări mistuită de unda uşoară de aer sau de fitilul mărginit. Satul bătrân se mistuie în apus şi nu îşi mai găseşte flacăra de odinioară. Plânge ca lacrima norilor ce îmbracă natura în umezeală şi nu îşi mai poate găsi focul. Doar din când în când se zăreşte ca o umbră lumina de odinioară ascunsă în colţul uitat al veşniciei din spatele crucilor ce străjuiesc cimitirul însemnând glia sfântă a celor ce au fost cândva lumină şi continuă să fie în unirea cu veşnicia. Răsăritul soarelui este sinonim cu speranţa unei vieţi îmbrăcate în lumină. Atâta bucurie cuprinde întreaga natură atunci când ochiul de lumină pare a se naşte în văzduh, din munţi, din câmpie, din mare, din pântece de ape sau pământ. Flacăra vieţii prinde aripi şi emană atâta energie binefăcătoare, încât totul i se supune ca unei binecuvântări. Satul tânăr este asemenea răsăritului de soare. El înfloreşte ca bobocul de lumină scăpat din sânul văzduhului. 7


Pr. Ion Turnea Monografia localităţii Peştere

Mlădiţele luminii, fiii satului, adună tot ceea ce e mai de preţ şi cultivă roadele pentru generaţile următoare aşa cum soarele îşi ţese fiecare rază şi-şi decorează cu migală fiecare scânteie de lumină şi căldură. Un sat niciodată nu apune după cum nici soarele nu apune decât pentru a ceda locul nopţii, arcuindu-şi în acest timp nimbul de foc pentru un răsărit mult mai luminos. Atunci când omul va înţelege flacăra din sufletul satului, flacără ce nu se mistuie nicicând, nici în ochiul celui mai pătrunzător apus, el, satul, îşi va aduna toate energiile luminii lui sufleteşti şi va deveni mai viu decât a fost vreodată, prin prezent, prin trecutul său glorios şi prin viitorul scăldat în laurii eternităţii. Satul este sufletul ţării atât de tăcut, de modest, de smerit şi cu toate acestea atât de grăitor, de înălţător, de înţelept, de etern. Tăcerea satului ascunde înţelepciune. Glia satului poartă în pântece istorie. Modestia satului a copt cele mai de preţ vlăstare ale ţării. Conştiinţa satului păstează vie credinţa strămoşească, datini, tradiţii şi obiceiuri. Oriunde te poartă paşii în această clipă de viaţă satul cu tainele lui te va însoţi mereu şi îţi va călăuzi paşii. El îţi va fi mereu un etalon în toate acţiunile tale. Satul este mereu acel suflet care îţi poartă paşii spre devenirea ta ca om. El îşi va picura mereu în fiinţa ta dorul după glia strămoşească şi îţi va încununa personalitatea cu nectarul înţelepciunii şi eternităţii.

8


Pr. Ion Turnea Monografia localităţii Peştere

2. ISTORIA LOCALITĂŢII DE-A LUNGUL TIMPULUI

O

rice început este atât de fascinant. El ascunde atâta unicitate, atâta înţelepciune. Nu există fiinţă omenească să nu-şi dorească să descopere noutatea începutului unui lucru, mai ales dacă acel lucru se dovedeşte extrem de folositor. Aflându-i începutul îi descoperi cauzele şi poţi să-l perfecţionezi. O să dau câteva mici exemple. Apariţia tehnologiei moderne, a calculatorului, telefoniei mobile, aparaturii moderne utile în medicină etc. deschide dorinţa fiinţei umane spre cunoaştere, cercetare, dorinţa de a descoperii mai mult, mai util, mai benefic. Descoperirile în domeniul biologiei, chimiei, fizicii au ajutat mult omul de-a lungul timpului iar începutul acestor descoperiri deţine cheia perfecţionării lor. Apariţia cuvântului, a primului alfabet, a tiparului, a ajutat omul în a-şi transmite gândurile, sentimentele, descoperirile în domeniul ştiinţei, istoria, înaintaşilor. Facerea lumii, apariţia a tot ceea ce este viu a preocupat mereu fiinţa umană. Asemenea şi existenţa unui popor, apariţia lui, dispariţia lui de-a lungul veacurilor unde a fost cazul a stârnit mereu curiozitatea învăţaţilor de a cunoaşte diferite civilizaţii şi a culege tot ceea ce este benefic ştiinţei de la fiecare. Nu mai departe de tot ceea ce necesită atenţie este şi originea unei localităţii. Începutul este pentru fiecare o enigmă şi nu există formă de viaţă să nu simtă plăcerea primei descoperiri. Albina e fascinată să descopere universul florilor, grădinarul începător este încântat să decopere miracolul ficărei seminţe ce dă rod, medicul e mulţumit să vină cu noi remedii pentru boli ce nu-şi găsiseră până în acel moment leacul, profesorul e mulţumit a descoperi fiecare mlădiţă şi a o ajuta să crească formându-şi personalitatea, tânărul pătruns de sentimentul dragostei este atât de fericit când persoana dragă îşi deschide şi ea sufletul faţă de el, geograful e încântat a pătrunde fiecare formă de relief, geologul e fascinat a descopeii taina globului terestru, istoricul şi nu doar acesta ci oricare om, este deosebit de mulţumit atunci când află enigmele apariţiei unei aşezări umane. 9


Pr. Ion Turnea Monografia localităţii Peştere

Satul Peştere, aşezat pe malul drept al râului Timiş, judeţul Caraş Severin, la o depărtare de 20 km spre nord de Caransebeş îşi are originea numelui din configuraţia locului pe care este aşezat. Terenul pe care a fost întemeiat satul este calcaros. Pe acest teren calcaros sunt săpate din vechime şase, şapte peşteri mari din care s-a extras odinioară minereu de fier şi piatră de var, componente prelucrate înainte de căderea regimului comunist în România, anul 1989, la Oţelu Roşu (Ferdinand) şi la Căvăran. Pe timpul dominaţiei austro-maghiare numele satului a fost Krassobardar, Peşterea Caraşului. În timp, străinii, oficialităţile vremii, care nu cunoşteau originea numelui satului şi nici istoricul apariţiei acestuia pe un teren calcaros în care au fost săpate mai multe peşteri, au tradus în ungureşte numele satului Peşterea, nu Peştere, pluralul geografic, de la cele şapte peşteri din hotarul comunal. Încă din secolul al XVI - lea satul Peştere a fost menţionat documentar însă ca propietetea familiei Găman, familie care în acea vreme stăpânea Maciova, Calova, împreună cu alte sate şi moşii. În lucrarea Krasso varmegye, pagina 105, Pesty Frigyes ne arată că pe la mijlocul secolului al XIX - lea a stăpânit acest sat cu numele Peştere o familie din Vârşeţ,Teodor. Din această familie, Teodor, familie curat românească, a provenit baronul Alexandru Raiadici, locuitor în Carloviţ. Baronul Radici, la sfârşitul secolului al XIX - lea şi începutul secolului al XX - lea apare atestat ca stăpân peste destinele oamenilor din localitatea Peştere. Acesta a avut conacul în imediata apropiere a bisericii din localitate şi a propus administraţiei locale şi bisericeşti dar şi credincioşilor să mute biserica, pe cheltuiala sa, jos, în şoseaua principală pentru ca să-şi lărgească curtea castelului său. Populaţia s-a opus acestei propuneri şi astfel biserica a rămas pe vechea ei poziţie. După cum am menţionat mai sus este atât de spectaculos să descoperi originea unei aşezări umane, de la descoperirea originii ei la evoluţia acesteia de-a lungul timpului, schimbările suferite pe parcursul diferitelor perioade istorice. 10


Pr. Ion Turnea Monografia localităţii Peştere

După cum religia are ca scop, de la apariţia lumii, partea spirituală a vieţii, călăuzirea sufletului spre calea luminii veşnice, istoria este ştiinţa care se ocupă cu studiul societăţii omeneşti din cele mai vechi timpuri şi până astăzi. Istoria studiază civilizaţii dispărute, trecutul unui popor, a unei naţii, a unei aşezări omeneşti. Ea descoperă evoluţia acestora de-a lungul vremii, cultura, tradiţiile, obiceiurile, schimbările suferite datorită situaţiilor conjuncturale. Ca orice aşezare umană şi localitatea Peştere îşi are istoria ei atestată documentar în diferite scrieri precum lucrarea Krasso varmegye, consemnări întocmite în ungureşte, deoarece o bună perioadă de timp după cum s-a putut observa în cele menţionate mai sus a fost sub dominaţie austro-ungară. În anul 1577 localitatea Peştere a fost atestată documentar pentru prima dată, iar în anii 1751 - 1757 s-a menţionat documentar că avea un număr de şaizeci de case. În anul 1992 s-a consemnat că satul avea 298 de locuitori, iar în 2002 un număr de 264 locuitori. Despre istoricul satului Peştere dar şi al bisericii locului există un document şi în arhiva parohiei Cuvioasa Paraschiva întocmit de preotul Bujor Borlovan pe care îl ataşez prin imaginile de mai jos.

11


Pr. Ion Turnea Monografia localităţii Peştere

3. CADRUL GEOGRAFIC AL LOCALITĂŢII PEŞTERE

L

ocul în care se afl�� o aşezare omenească a fost ales din cele mai vechi timpuri corespunzător nevoilor omeneşti. În epoca de piatră oamenii şi-au găsit locuinţa în peşteri pentru a sta la adăpost de fiarele sălbatice, pentru a fi feriţi de vicisitudinile vremii. Mai târziu aşezările omeneşti au fost întemeiate pe terenuri fertile având ca scop agricultura, în apropierea unor râuri. Aşezările omeneşti din zonele muntoase, deşi socotite nefavorabile din punct de vedere a cultivării pământului au avut ca scop creşterea animalelor ca de pildă oieritul, permanenţa comuniune a locuitorilor cu natura. Mereu cadrul geografic a unei aşezări omeneşti este o atracţie turistică pentru iubitorii de frumos, de artă, de drumeţii. Fiecare loc îţi îmbogăţeşte sufletul cu specificul lui. O localitate situată într-un cadru geografic montan este un punct turistic foarte atractiv. Ea impresionează prin măreţia naturii împodobită de coline, livezi, munţi împăduriţi, ape repezi, pârâuri si râuri, locuinţe omeneşti ce păstrează tradiţiile şi obiceiurile din străbuni în arhitecura lor şi săteni cu suflet mare de la care poţi culege înţelepciunea populară. Satul Peştere din Banatul montan, judeţul Caraş Severin s-a dezvoltat pe prima terasă a râurilor Timiş şi Bistra. Această aşezare omenească zâmbeşte răsfirată pe o colină prin casele ce îmbracă locul asemenea unor flori îmbodobite cu cele mai alese culori şi petale. Indiferent de anotimp, Peştere îşi are parfumul său unic. Primăvara, omătul florilor din îngrijitele livezi ale localităţii îţi catifelează sufletul cu fericirea unui colţ de rai. Vara, prospeţimea naturii vii împodobită de frunzişul verde şi rodul fructelor, legumelor şi cerealelor te înveşmântează în liniştea unei bogate mulţumiri sufleteşti. Toamna este cea care dă esenţa arămiu - roşcată a unei aşezări montane în timp ce iarna închide ochiul naturii obosite de trudă încărcând-o energetic cu haina-i albă pentru primăvara viitoare. 12


Pr. Ion Turnea Monografia localităţii Peştere

3.1. SUPRAFAŢĂ, AŞEZARE, LOCALITĂŢI ÎNVECINATE

P

eştere este un sat situat în partea de nord a judeţului Caraş-Severin, în Culoarul Timişului, la poalele vestice ale munţilor Poiana Ruscă. Acest sat aparţine teritorial şi administrativ de comuna Constantin Daicoviciu, comună situată în extremitatea nordică a judeţului cu dezvoltare pe axa NE - SV, pe raza de polarizare a Municipiului Caransebeş, al doilea oraş ca mărime al judeţului Caraş Severin. Comuna este compusă din şase sate: Constantin Daicoviciu (Căvaran) - reşedinţa comunei, Zăgujeni, Prisaca, Mâtnicul Mare, Peştere şi Maciova. Această comună are suprafaţa administrativă totală de 13.022 ha, 4.633 ha suprafaţă agricolă iar 8.389 ha include fondul forestier. Comuna Constantin Daicoviciu este străbatută de drumul european E 94 (BucureştiTimişoara-Belgrad), precum şi de drumurile judeţene 16 şi 19. Paralel cu drumul european trece şi magistrala feroviară Bucureşti-Timişoara. Suprafaţa totală ocupată de satul Peştere în raport cu suprafaţa comunei Constantin Daicoviciu (Căvaran) este de 169,78 ha, suprafaţa zonală a locuinţelor şi a grădinilor este de 49, 52 %, suprafaţa zonală unit. util. publicului 2,60 %, suprafaţa zonală prod. dep. g.c. 4, 65 %, suprafaţa zonală verde dedicată sportului este de 2, 00 %, suprafaţa destinată circulaţiei rutiere este de 23,16, % iar suprafaţă pentru circulaţia feroviară nu există. Satul Peştere, o frumoasă aşezare înfiinţată pe o colină, îşi are hotarul peste dealuri cu livezi de pomi fructiferi şi la şes până în hotarul satului Prisaca. Sinova şi Valea Caprei sunt afluenţi ai râului Timiş ce mărginesc satul, Sinova înspre răsărit (est), iar Valea Caprei spre apus (vest). Localităţile vecine satului Peştere sunt Prisaca şi Mâtnicul Mare la sud, la răsărit (est) se învecinează cu Maciova, la apus (vest) cu Căvăranul numit ulterior Constantin Daicoviciu după numele istoricului Constantin Daicoviciu iar în partea de nord 13


Pr. Ion Turnea Monografia localităţii Peştere

limita satului Peştere este dată de dealurile piemontane ale Masivului Poiana Ruscăi. Faţă de Municipiul Caransebeş, satul Peştere, situat pe malul drept al râului Timiş, se află la o distanţă de 20 km. Spre localitatea Peştere se poate ajunge de pe drumul european E 94, din dreptul localităţii Constantin Daicoviciu, pe un drum împietruit DJ 680. Peştere se află la o distanţă de aproximativ 3 km faţă de comuna Constantin Daicoviciu. Alte traseuri prin care se poate ajunge în frumoasa localitate montană Peştere se află între Municipiul Caransebeş şi oraşul Oţelu Roşu, prin satele Obreja sau Iaz. Între comuna Obreja şi satul Peştere este o distanţă de aproximativ 8 km iar traseul este următorul: Obreja - Ciuta - Maciova - Peştere. Între satul Iaz ce aparţine teritorial de comuna Obreja şi satul Peştere este o distanţă de aproximativ 7 km iar traseul este următorul: Iaz Ciuta - Maciova - Peştere. Între localitatea Maciova şi Peştere este o distanţă de aproximativ 2 km. Satul Peştere este avantajat prin situarea lui într-o zonă mirifică, pe un teren înalt, o colină împodobită de livezi şi de păduri, o colină înmiresmată de apele repezi şi cristaline, o colină străjuită de munţii pe chipul cărora citeşti înţelepciunea eternităţii.

14


Pr. Ion Turnea Monografia localităţii Peştere

3.2. RELIEFUL

R

elieful este acea oază de lumină înveşmântată în fericire care îţi îmbogăţeşte sufletul. El este acela care pictează faţa naturii prin formele sale. Formele de relief sunt de fapt o neregularitate a suprafeţei pământului, rezultat al interacţiunii agenţilor geografici interni şi externi. Datorită acestor neregularităţi a suprafeţei pământului au apărut munţii, dealurile, colinele. Munţii nu sunt altceva decât ridicături a scoarţei pământului, de obicei stâncoase, depăşind înălţimea de 800 de metri. Dealurile sunt văzute ca forme de relief pozitive ce prezintă o ridicătură a scoarţei pământului mai mică decât muntele dar mai mare decât colina ce poartă adesea denumirea de colnic sau deluşor, substantiv derivat cu sufix diminutival de la termenul deal. Natura însufleţită prin formele variate de relief este singura pictură ce a atins perfecţiunea. Doar câteva scântei colorate au fost aruncate peste formele de relief adâncite în ochiul senin al naturii pentru a-i anima acesteia întreaga fiinţă. Albastrul orizontului se pierde în verdele munţilor, în verdele dealurilor, al colinelor alimentat de păduri, de plante. Din când în când verdele vieţii este încondeiat cu linii albastre ce curg luminate de galbenul astrului ceresc. Arămiul este acea pată de culoare ce înveseleşte pictura în amurg de toamnă. Localitatea Peştere fiind aşezată într-un loc muntos din Banat, pe un teren înalt, are bucuria de a fi luminată de cea mai mirifică formă de relief, colina. Ape limpezi răcoresc faţa colinei pe care se odihneşte satul Peştere, sat scăldat în păduri şi livezi. Pădurile adăpostesc copaci puternici ca oamenii locului în timp ce livezile sunt împodobite de aroma viţei de vie sau a pomilor fructiferi precum cireşul, caisul, mărul, prunul, piersicul, părul. Relieful satului Peştere ca de altfel a întregii comune 15


Pr. Ion Turnea Monografia localităţii Peştere

Constantin Daicoviciu este constituit în general din roci friabile care favorizeaza o intensă eroziune şi de aceea densitatea fragmentării este mare. Ea are valori cuprinse între 0 şi 14.5 km/km2. Zonele cu cea mai mică fragmentare a reliefului din comuna Constantin Daicoviciu sub un km/km2 sunt situate în perimetrul satelor Maciova, Mâtnicu Mare şi bineînţeles Peştere. Satul Peştere este situat pe malul stâng al Timişului. Râul Timiş are pe malul stâng terasele mai extinse. Zona de luncă cu terasele Timişului a comunei Constantin Daicoviciu cuprinde un teren cu pantă lină spre Timiş, în general înerbat, cu gradul de fragmentare mult mai redus decât a zonei prezentate anterior. Pe malul drept al Timişului terasa se termină spre luncă brusc. Pe malul stâng, terasele sunt extinse. In cadrul teraselor sunt cuprinse satele Mâtnicu Mare, Maciova şi Peştere după cum am mai amintit. Peştere, localitate mândră din Banat, se bucură de diversitatea formele de relief. Aşezat pe o colină, formă de relief încântătoare este străjuit de alte forme de relief măreţe, dealurile piemontane ale Masivului Poiana Ruscăi.

16


Pr. Ion Turnea Monografia localităţii Peştere

3.3. HIDROGRAFIA

A

pa este unul din cele patru elemente necesare vieţii alături de aer, foc şi pământ. Ea este un lichid inodor, insipid şi incolor cel mai adesea, putând să primească nuanţe albăstrui sau verzui găsindu-se în forme diferite şi în cele mai variate locuri. În stare lichidă ea poate să fie întâlnită în ape curgătoare, stătătoare (mări, oceane, lacuri, fântâni), precipitaţii ca de pildă ploaia. Apa în stare lichidă întâlnită în mări şi oceane sau unele lacuri este sărată. Cea întâlnită în râuri, fântâni este dulce. În stare solidă apa se găseşte în calotele glaciare, gheţari, zăpadă, precipitaţii solide (grindină, ninsoare). Sub formă gazoasă apa se găseşte în atmosferă, alcătuind norii sau fin difuzată în umiditatea aerului. Există şi ape freatice sau subterane. Pământul este numit planeta albastră datorită apei, acest element indispensabil vieţii. Nu doar planeta Pământ este menţinută de această scânteie vie a vieţii, apa, ci orice organism viu ce există pe planeta albastră. Corpul omenesc este alcătuit în proporţie de 90% din apă, fiindcă se găseşte în celulele acestuia. Dacă rupem o frunzuliţă şi o frământăm între degete putem observa că ele se umezesc de un lichid verzui. Ştiinţa ce se ocupă cu studiul apei în natură este hidrologia, iar hidrografia este o ramură a hidrologiei care se ocupă cu studiul apelor dintr-o regiune. Varietatea reliefului şi dispoziţia sa în trepte, condiţiile climatice şi structura geologică constituie factorii principali care determina caracterul hidrologic al unei zone. Localitatea Peştere fiind aşezată într-o zonă muntoasă se poate bucura de prospeţimea apei cristaline ce îţi energizează fiinţa. Privind apa râurilor şi pârâiaşelor fiecare fiinţă omenească simte o linişte sufletească, se simte departe de orice greutate a vieţii. 17


Pr. Ion Turnea Monografia localităţii Peştere

Sistemul hidrografic al satului Peştere este bogat. Principalul curs de apă este râul Timiş. Afluenţii de pe malul râului Timiş sunt râul Bistra, pârâul Sinova, Valea Caprei. Afluenţii râului Timiş coboară din culmea dealurilor, de la Poalele Masivului Poiana Ruscăi. Timişul, dar şi râul Bistra, afluentul său, ofera oportunităţi de pescuit şi de baie în timpul verii, iar plimbările prin pădurea de pe dealuri, pe malul apelor, au un pitoresc deosebit. În cadrul satului apa subterană a fost pusă în evidenţă prin numeroase fântâni. Nivelul pânzei de apa freatică este cuprins între 12-18 m adâncime în localitatea Peştere, deoarece se află situată pe terasele mai înalte ale râului Timiş, pe o colină. Astfel majoritatea fântânilor au o adâncime între 20-26 m. Dintr-un izvor situat în mijlocul satului curge Scăricerile, apă care împreună cu Sinova şi Valea Caprei udă lunca Peşterii vărsându-se mai apoi în Timiş. Pârâiaşele Sinova şi Valea Caprei, afluenţii râului Timiş au onoarea să mărginească satul Peştere, Sinova înspre răsărit (est), iar Valea Caprei spre apus (vest).

18


Pr. Ion Turnea Monografia localităţii Peştere

3.4. SOLUL ŞI SUBSOLUL

S

olul este stratul subţire şi afânat de la suprafaţa Pământului, strat în care plantele îşi înfig rădăcinile şi de unde îşi iau apa şi sărurile minerale. Solul diferă de la o regiune la alta, fiindcă el se formează datorită climei şi vegetaţie. Datorită acestui lucru şi culoarea lui variază în funcţie de continent sau zonă. Clima contribuie la activitatea microorganismelor ce descompun animalele, păsările, plantele, vegetaţia fiind foarte importantă pentru calitatea solului, în timp ce temperatura aerului, apa, contribuie la degradarea rocilor. Pe raza comunei Constantin Daicoviciu, respectiv a localităţii Peştere, solul este subţire şi sărac în substanţe organice. Acest lucru se datorează faptului că roca generatoare este slab baziferă iar haina vegetală caracteristică sub care se formează humusul (componenta organică a solului provenită din putrezirea plantelor şi animalelor moarte) îl ajută a deveni bogat în acizi de culoare deschisă. Solurile comunei Constantin Daicoviciu, au o culoare galbuie şi reacţie puternic acidă. Pe zona înalta predomină solurile silvestre podzolite, brune şi brune-gălbui, alături de care şi soluri condiţionate de factori cu caracter local (cernoziomuri freatice sau fâneaţă). De-a lungul Timişului, în luncă, se află solurile aluvionare. Acestea sunt soluri uşoare, slab până la moderat bogate în humus. În cadrul zonei, acestea sunt solurile cele mai fertile şi dau producţii ridicate la plantele cultivate, daca li se aplică îngrăşămintele cerute (naturale şi chimice). Datorită existenţei stratului de argilă la mică adâncime 0.30 - 1.00 m (strat greu permeabil) şi terenului cu forma plată, când plouă mult, apa balteşte sufocând plantele de cultură. Acest fapt impune crearea de canale de scurgere spre Timiş. Solul satului Peştere, localitate situată în zona mai înaltă a comunei Constantin Daicoviciu are culoarea brun-galbui fiind 19


Pr. Ion Turnea Monografia localităţii Peştere

influenţat de factori cu caracter local, cernoziomuri freatice şi fâneaţă. Subsolul este partea de pământ aflată sub suprafaţa solului. El constă în totalitatea formaţiunilor geologice mai vechi decât pătura actuală de sol. Satul Peştere are subsolul bogat în balast, pietriş datorat albiei râului Timiş, nisip, argilă şi calcar exploatabile pentru producţia de var.

20


Pr. Ion Turnea Monografia localităţii Peştere

3.5. CLIMA

F

iecare zonă geografică are farmecul ei, are muzica ei aparte. Acest aspect mirific se datorează în mare parte climei. Relieful este influenţat de climă. În regiunile polare de exemplu sau pe cele mai înalte culmi ale munţilor, calota glacială împietreşte orice formă de vegetaţie. În aceste zone simţi cum ard zăpezile pe luciul gheţii zădărnicind verdele naturii. În deşert nu pot să-şi formeze rădăcini în nisip decât plante specifice ca de pildă cactuşii, plante la rădăcina cărora dacă sapi găseşti apă. În zona ecuatorială datorită climei vegetaţia este alcătuită din plante specifice stepei, plante graminée, plante care fac din familia plantelor erbacee, rar lemnoase, monocotiledonate, cu rădăcina fasciculară, cu tulpina formată din noduri şi internoduri ce înfloresc în spic, plante cu rizomi ce au tulpină subterană simplă, lipsită de clorofilă, cu aspect asemănător rădăcinii de care se deosebeşte prin prezenţa mugurilor la subsoara unor frunze, rudimentar în formă de solzi, prin structura internă şi plante spinoase. În zona tropicală datorită climei vegetaţia este alcătuită din ierburi înalte, presărate din loc în loc cu tufe de arbuşti spinoşi sau copaci pitici, forma de relief fiind savana, câmpie întinsă cu vegetaţia ei specifică amintită mai sus. În zona noastră, zonă cu climă temperat-continentală, vegetaţia pare să fi răpit ceva din frumuseţea raiului. În zonele cu climă temperat continentală predomină culoarea verde. Munţii îmbrăcaţi în hainele pădurilor se adâncesc în văzduh bucuroşi că li s-a permis datorită climei să-şi confecţioneze podoabe aşa de bogate. Plantele se întrec unele pe altele în prospeţime iar florile în frumuseţe. Din loc în loc verdele naturii este pătat de brâuri albastre ce strălucesc vesele sub razele mângâietoare ale soarelui. Clima este cea care favorizează strălucirea naturii, parfumul ei desăvârşit, specific fiecărei zone. După cum tinerele îşi gătesc haine şi podoabe potrivit personalităţii lor şi fiecare este frumoasă 21


Pr. Ion Turnea Monografia localităţii Peştere

în felul ei unic, tot aşa şi natura ajutată de climă îşi ţese veşmintele şi îşi arată frumoasa faţă ce merită descoperită şi cercetată indiferent de zona geografică. Teritoriul satului Peştere, judeţul Caraş Severin este străbătut de paralela de 45˚ latitudine nordică şi meridianul de 22˚ longitudine estică iar clima este temperat continentală, cu influenţe mediteraniene. În ceea ce priveşte regimul termic, în satul Peştere, temperatura medie anuală este de 8.7˚ C. În urma unei analize atente a temperaturilor medii lunare în această frumoasă localitate montană s-a constatat că luna cea mai rece este ianuarie -1.3˚ C. Anotimpul primavara este mai cald în culoarul Timişului loc unde se află satul Peştere, temperatura medie fiind de 10.4˚ C. Toamna este mai caldă decât primavara iar vara temperatura medie este + 25,2˚ C. Precipitaţiile medii anuale în satul Peştere, judeţul Caraş Severin sunt de 800 ml pe m2. Cantitatea relativ mare de precipitaţii o constituie lunile mai - iunie ca urmare a activităţii intense a fronturilor de precipitaţii. Cele mai puţine precipitaţii cad în perioada noiembrie - martie datorită slăbirii fronturilor şi dominării unui puternic ciclon. Potrivit anotimpurilor cele mai mari cantităţi de precipitaţii cad în timpul verii, iar cele mai puţine iarna. În ceea ce priveşte anotimpurile de tranziţie, relativ mai ploios este primăvara. Stratul de zăpadă, cu o grosime de aproximatriv 0, 6 m poate dura până la trei luni. Vânturi dominante sunt dinspre munţi, partea de Nord a satului. Cu toate că regiunea prezintă o suprafaţă restrânsă, datorită varietăţii formelor de relief se pot stabili unele aspecte climatice diferite în satul Peştere. Astfel verile sunt mai răcoroase şi iernile sunt mai blânde. Acest lucru se datorează şi climatului de depresiune al culoarului Timiş, un climat blând, influenţat de aerul cald sub mediteranian şi cel umed de pe Atlantic. 22


Pr. Ion Turnea Monografia localităţii Peştere

4. FLORA ŞI FAUNA Flora şi fauna unei zone este influenţată de mediul înconjurător, cadrul geografic al aşezării umane (climă, forme de relief, hidrografie, sol şi subsol). Satul Peştere este un loc bogat prin oportunităţile cultivării plantelor şi vegetaţiei lemnoase. Vegetaţia lemnoasă a zonei este reprezentată prin pădurile de fag, gorun, carpen, ulm, mesteacăn, brad, tei, stejar, alun, corn dar şi prin arborii cultivaţi în livezile îngrijite de om: cireş, cais, măr, prun, piersic, păr. Terenurile din satul Peştere sunt îngrijite cu dăruire de locuitorii zonei în vederea cultivării plantelor precum legume, zarzavaturi, cereale. Animalele specifice de pădure întâlnite în această zonă sunt lupul, jderul, mistreţul, vulpea, viezurele, pisica sălbatică, căprioara, iepurele iar păsările locului sunt fazanul, vrabia, cioara, ciocănitoarea, cucul, pupăza, graurul, sticletele, rândunica, barza, uliul păsărar - pasăre răpitoare, buha sau bufniţa mare, tot pasăre răpitoare, ca de altfel şi şorecarii. Animalele domestice ce trăiesc în gospodăriile oamenilor din localitatea Peştere sunt calul, vaca, porcul, oaia, capra, iar păsările: găina, raţa, gâsca, porumbeii. Reptilele ce pot vieţui în mediul climatic al zonei sunt şopârlele, specii diferite de şerpi, broaşte. Rozătoarele întâlnite atât în mediul sălbatic, cât şi în cel domestic sunt iepurii. Dintre insectele preţuite de om ce pot vieţui în cadrul geografic al satului Peştere aş aminti albinele, mai ales că mulţi localnici sunt pasionaţi de apicultură. Fauna unei zone muntoase sau colinare este completată adesea de lumea apelor. Această lume a apelor, în zona localităţii Peştere, localitate bogată prin râurile ce îi udă faţa, Timiş şi Bistra dar şi pârâiaşele Sinova şi Valea Caprei este binecuvântată prin diferite 23


Pr. Ion Turnea Monografia localităţii Peştere

specii de peşti: mreană, scobar, clean, varlinga. Fauna şi flora unei zone nu e altceva decât nectarul divin din care îşi trage seva orice aşezare omenească. Munţii îmbătrâniţi de veacuri îşi duc traiul sub povara pădurilor, livezile încărunţite de floare aşteptă aroma fructelor, legumele şi zarzavaturile sunt într-o continuă trudă după rod desăvârşit, cerealele se întrec în a ţese veşmintele holdelor, fâneţele sunt preocupate să emane parfumul câmpului în atmosferă, şi toate la un loc storc nectar de viaţă şi aduc atâta linişte, mulţumire sufletească celor ce trudesc pentru chipul lor zâmbitor. Animalele sălbatice trăiesc fericite în mediul lor natural, ocrotite de pădurile stufoase ale împrejurimilor. Turmele de oi par nişte flori albe de câmp presărate pe dealurile piemontane din vecinătatea nordică a satului Peştere. Păsărelele şi insectele înveselesc şi însufleţesc orice formă de viaţă prin cântul şi jocul lor. Flora din zona în care este aşezat satul Peştere se bucură de prezenţa vegetaţiei cu rol terapeutic. Aerul curat din pădurile de brad este adjuvant în bolile respiratorii dar liniştesc şi psihicul. Mugurii de brad care se formează primăvara devreme se folosesc pentru prepararea siropului benefic în tratarea bolilor respiratorii. Sunătoarea (lat. Hypericum perforatum) este o plantă des întâlnită în această zonă. Ea este o plantă erbacee, perenă cu flori de culoare galbenă. Proprităţile ei terapeutice au fost cunoscute din cele mai vechi timpuri. Uleiul de sunătoare este util în tratarea alergiilor, iritaţiilor, fierii leneşe, a pietrelor la vezică, durerilor de cap. Unguentul din flori de sunătoare ajută în afecţiuni ale pielii. Tinctura de sunătoare se recomandă ca adjuvant în depresii. Infuzia de sunătoare ajută fierea leneşă. Păpădia picteză întregul sat prin lumina culorii ei galbene împletită în verdele ierbii. Ea este recomandată în tratamentul 24


Pr. Ion Turnea Monografia localităţii Peştere

bolilor biliare şi hepatice, în dischinezii biliare cu tulburări intestinale, gastrite hipoacide, obezitate, gută, reumatism, arteroscleroză, varice, ajută ficatul să elimine toxinele din sânge şi este o sursă de lecitină. Părul porcului este o plantă ce răsare primăvara şi se recoltează în timpul verii. Ea are un mediu prielnic în zona satului Peştere. Această plantă mai poartă denumirea şi de coada calului. Ea poate să fie administrată sub formă de pulbere, tinctură, infuzie, ceai, băi. Poate să fie utilă în tratamente interne şi externe. Băile cu această plantă vindecă transpiraţia puternică a picioarelor. Intern, această plantă, ajută în bolile cardiace, hepatice, hemoragice, de rinichi, stomacale, osteoporoză. Salcâmul este un copac spinos care înfloreşte la sfârşitul primăverii şi la începutul verii. Satul Peştere se bucură de prezenţa acestui copac care are atât valoare terapeutică, cât şi industrială prin valorificarea lemnului. Frunzele, seminţele şi coaja sunt toxice însă florile sunt utile în prepararea băuturilor răcoritoare, ceaiurilor. Florile de salcâm ajută în bolile respiratorii, stomacale. Plimbările în jurul salcâmilor au efecte calmante asupra sistemului nervos. Muşeţelul este o plantă erbacee ce creşte şi în zona Peştere prin fâneţe şi pe lângă locuinţele oamenilor. Florile de muşeţel au proprietăţi antiinflamatoare, analgezice, antiseptice, cicatrizante, tonic capilar. Sânzienele este o plantă parfumată cu flori micuţe, galbene şi se găseşte în fâneţele din zonă. Terapeutic ea poate să fie utilizată în boli reumatice, obezitate, astenie, boli cutanate (furuncule, ulceraţii), plăgi canceroase pe piele. Patlagina este o plantă ierboasă, perenă, ce creşte şi în zona satului Peştere. Terapeutic ea are acţiune cicatrizantă, bacteriologică. Coada şoricelului este utilizată în localitatea Peştere ca de altfel în tot Banatul contra aluniţelor şi bolilor de 25


Pr. Ion Turnea Monografia localităţii Peştere

piele. Ea mai este benefică în boli digestive, ficat, rinichi. Cornul este un arbust a cărui fructe sunt folosite ca adjuvant în hepatită şi care creşte în această zonă. Feriga este des întâlnită în zonă. Ea este o plantă fără flori, alcătuită dintr-o rozetă de frunze care mărunţită şi amestecată cu miere poate să fie utilizată conta teniei la om şi la animale. Măcrişul ce creşte în fâneţele şi livezile din zonă poate să fie folosit în tratarea bolilor de rinichi. Măceşul este un arbust răspândit în zonă a cărui fructe sunt bogate în vitamine. Este util în tratarea bolilor de rinichi, hipertensiune, tuse, ficat, dureri de stomac. Urzica creşte în această zonă. Ea ajută în refacerea organismul persoanelor slăbite, subnutrite. Ceaiul de urzică este folosit ca adjuvant în tuberculoză, epilepsie. Teiul este un arbore a cărui frunzuliţe şi flori sunt folosite pentru tratarea bolilor respiratorii. Cireşul este cunoscut prin fructele sale bogate în vitamine. Ceaiul din codiţele cireşelor ajută în tratarea bolilor de rinichi. Acest arbor este foarte răspândit în livezile oamenilor. Flora unei zone are şi valoare estetică. Bogăţia unei zone, faţa ei cea mai frumoasă şi îndrăgită nu doar de localnici ci şi de turişti constă în flora şi fauna locului.

26


Pr. Ion Turnea Monografia localităţii Peştere

5. ORGANIZAREA ECONOMICO-ADMINISTRATIVĂ A LOCALITĂŢII

S

atul Peştere fiind situat pe o colină are reţeaua stradală mult mai răsfirată decât a altor sate. Reţeaua stradală răsfirată este de fapt o caracteristică a satelor de deal şi munte. Bogatele livezi şi grădini luminate de mâinile harnice ale gospodarilor, alături de casele ţărăneşti şi spaţioase, împodobesc străzile satului. Deşi satul dispune de surse proprii de apă precum: râul Timiş, Bistra, pârâul Sinova, Valea Caprei, izvorul Scăricelele, fântâni, nu are încă o reţea pentru alimentare cu apă potabilă. Mulţi dintre locuitorii satului şi-au făcut reţele proprii de alimentare cu apă. Localitatea nu deţine încă de un sistem centralizat de încălzire însă există un proiect pentru ca în viitor să beneficieze de acest lucru. Satul este electrificat, lucru ce ajută mult în dezvoltarea economico-administrativă a acestuia. Magazinul mixt din localitate ajută la uşoara aprovizionare a locuitorilor ce au fost nevoiţi cu ceva timp în urmă să meargă la oraş pentru a-şi face cumpărăturile.

27


Pr. Ion Turnea Monografia localităţii Peştere

5.1. IMPORTANŢA AGRICULTURII ÎN VIAŢA ECONOMICO-ADMINISTRATIVĂ A SATULUI

O

cupaţia de bază a locuitorilor satului Peştere este agricultura cu ramurile sale: cultivarea plantelor, pomicultura şi creşterea animalelor. Funcţia dominantă a satului este cea agricolă. Potenţialul satului oferă condiţii pentru dezvoltarea unităţilor de producţie proprii cum ar fi sectorul forestier şi sectorul agricol prin cultivarea plantelor, pomicultură, creşterea animalelor. În ceea ce priveşte sectorul agriculturii, ramura cultivării plantelor, este important de menţionat că este fructificată în zonă producţia de cereale, legume, zarzavaturi. Ardeiul este o plantă erbacee cu flori albe şi cu fructe bace verzi, roşii sau albe. El este cultivat pentru fructele sale întrebuinţate în alimentaţie. Cartoful, o plantă erbacee din familia solanaceelor cu flori albe sau violet şi tulpini subterane terminate cu tuberculi de formă rotundă este cultivat pentru tuberculii săi folosiţi în alimentaţie. Ceapa, plantă erbacee legumicolă, comestibilă, cu miros puternic, cu tulpina aeriană dreaptă sau cilindrică şi rădăcina în formă de bulb se cultivă pentru ca să fie folosită în alimentaţie. Cultivarea ei se face prin răsad şi se recoltează în acelaşi an în care s-a semănat. Dovleacul este o plantă cu tulpină întinsă pe pământ şi fructe mari. El se cultivă pentru fructele lui folosite în alimentaţia omului şi animalelor. Fasolea este o plantă erbacee anuală din familia leguminoaselor, cu frunzele compuse din trei foliole mari, păroase, cu flori albe, alb-verzui, roz sau roşii. Ea este cultivată pentru păstăile şi seminţele sale folosite în alimentaţie. Mazărea este o plantă erbacee din familia leguminoaselor. Această plantă se cultivă pentru seminţele sale închise în păstăi. Păstârnacul este o plantă erbacee legumicolă bienală, din 28


Pr. Ion Turnea Monografia localităţii Peştere

familia umbeliferelor, cu rădăcina pivotantă, fusiformă, cărnoasă, albă sau gălbuie, comestibilă. Acesta este cultivat pentru rădăcina sa. Pătrunjelul, o plantă erbacee, legumicolă, cu tulpina înaltă, rădăcina pivotantă este cultivată pentru frunzele ei aromate şi rădăcină. Pătlăgeaua roşie, plantă erbacee legumicolă cu tulpină înaltă, cu frunze mari, se cultivă pentru fructul ei comestibil, roşu şi zemos. Ridichia este o plantă erbacee legumicolă, din familia cruciferelor, cu frunze adânc crestate, cu rădăcina sferică sau conică, cărnoasă. Ea este cultivată pentru rădăcina ei comestibilă. Salata este o plantă legumicolă erbacee din familia compozelor, cu frunze mari şi rotunde. Ea este cultivată pentru frunzele ei comestibile. Tot pentru frunzele lui comestibile este cultivat şi spanacul, plantă erbacee legumicolă de culoare verde-închis. Usturoiul, o plantă erbacee din familia liliaceelor, cu gust şi miros caracteristic, cu frunze lanceolate, al cărui bulb, format din mai mulţi bulbi mici de formă lunguiaţă, are gust usturător, este bogat în substanţe nutritive şi comestibil şi se cultivă pentru a fi folosit în alimentaţie. Varza, plantă legumicolă bienală din familia cruciferelor, cu frunze mari, groase şi ondulate, care se învelesc unele pe altele formând o căpăţână compactă este cultivată pentru ca să fie utilizată în alimentaţie. Grâul este gen de plantă erbacee, din familia graminaceelor, cu rădăcina adâncă, cu inflorescenţa în formă de spic din ale căror boabe se face făină. El se cultivă prin seminţe şi pentru seminţele sale. Porumbul este o plantă din familia gramineelor, cu tulpina înaltă şi puternică, cu inflorescenţa în formă de spic. Este cultivată ca plantă furajeră şi pentru boabele sale prinse pe 29


Pr. Ion Turnea Monografia localităţii Peştere

ştiulete din care se poate face şi făină. Pomicultura este o ramură a agriculturii ce se ocupă cu îngrijirea, cultivarea pomilor fructiferi. Pomii fructiferi cultivaţi în livezile satului sunt mărul, prunul, cireşul, caisul, piersicul, părul. Tot în livezi mai este cultivată şi viţa de vie. Oamenii satului mai deţin şi fâneţe, terenuri pe care creşte în mod natural sau prin cultivare iarbă sau fân. Creşterea animalelor şi păsărilor vizează în primul rând vaca, oaia, calul, porcul, găina, raţa, gâsca. Agricultura este un punct central în viaţa economicoadministrativă a satului.

30


Pr. Ion Turnea Monografia localităţii Peştere

5.2. CREŞTEREA ANIMALELOR ŞI PĂSĂRILOR, UN PUNCT IMPORTANT ÎN ECONOMIA LOCALITĂŢII

Z

ootehnia este un punct forte în economia localităţii. În satul Peştere această ramură se ocupă cu îngrijirea şi creşterea bovinelor, ovinelor, caprinelor, porcinelor, cabalinelor şi păsărilor. Bovinele (vacile), ovinele şi caprinele (oi şi capre) sunt crescute pentru producţia de lapte din care se prepară diferite produse precum smântână, unt, caş, brânză dar şi pentru producţia de carne. Fiind o zonă colinară, satul Peştere favorizează creşterea acestor animale. Porcinele sunt crescute în vederea producţiei de carne. Păsările sunt nelipsite din orice gospodărie şi apreciate pentru producţia de ouă şi carne obţinută în urma creşterii lor. Având în vedere faptul că tehnologia modernă (tractoare, combine etc.) este foarte utilă şi în agricultură, foarte puţine familii se mai ocupă cu creşterea cailor. Zootehnia a ajutat mereu satul în dezvoltarea lui economică.

31


Pr. Ion Turnea Monografia localităţii Peştere

5.3. ALBINĂRITUL, O RAZĂ DE LUMINĂ ÎN ECONOMIA LOCALITĂŢII

F

lora din zona localităţii Peştere este favorabilă albinăritului. Colinele cu livezi parfumate ale satului şi pădurile din împrejurimi sunt adevărate colţuri de rai în care albinele, prinţesele florilor, împărăţesc. Mulţi dintre localnici se ocupă cu albinăritul. Acesta este pentru ei atât o pasiune cât şi o sursă de venit. Practicarea albinăritului este benefic agriculturii prin faptul că albinele ajută la polenizarea plantelor. Produsele apicole sunt foarte căutate. Ele sunt apreciate ca aliment (mierea), ca produse terapeutice (mierea, polenul, lăptişorul de matcă, propolisul, polenul, păstura, veninul de albine), în industrie (ceara). Mierea de albine este considerată un aliment de mare valoare, având în acelaşi timp şi proprietăţi medicale. Ea ar putea să fie clasifictă astfel: miere de flori (monofloră sau polifloră) şi miere de mană. Satul Peştere este un loc ideal pentru mierea monofloră de salcâm şi tei, pentru mierea de mană dar şi pentru mierea plorifloră graţie livezilor ce îmbracă localitatea în acoarela aromelor de flori şi verdeaţă. Mirerea de conifere (brad) nu este produsă în mod direct de albine, ci de insectele purtătoare de aşa numita mană depusă pe ramuri sub forma unor substanţe dulci. Ea este recoltată ulterior de albine. Mierea de mană conţine monoglucide, săruri minerale şi este recomandată în infecţii ale aparatului respirator şi urinar. Totodată are şi efecte laxative. Mierea de salcâm este utilă în apiterapie fiind adjuvant în hiperaciditate gastrică, cancer gastric, ulcer, sarcină, nevroză, astenie, stres, tuse, convalescenţă. Mierea de tei se foloseşte în tratarea bolilor respiratorii. Laptişorul de matcă, este produs de albinele tinere în a şaptea, a cincisprezecea zi a existenţei şi folosit de către albinele doici 32


Pr. Ion Turnea Monografia localităţii Peştere

pentru hrana puietului. El este util în apiterapie, fiind rezultatul secreţiei glandelor hipofaringiene şi mandibulare şi poate constitui un supliment alimentar pentru om datorită conţinutului său de proteine, grăsimi, zahăr, vitamine şi substanţe minerale. Se mai utilizează pentru hrănirea copiilor imaturi, a bolnavilor sau covalescenţilor, ameliorându-le starea generală; la batrâni reduce tulburările neuro-circulatorii şi pe cele de memorie, înlătură astenia fizică şi psihică, îmbunătăţeşte vederea; creşte randamentul muncii fizice şi intelectuale; reduce nivelul colesterolului din sânge; ameliorează astmul bronşic. Propolisul este recomandat în aproape toate bolile. El este farmacia albinelor, fiind recunoscut pentru acţiunile sale antiinflamatoare, antibiotice, antibacteriene, dezinfectante, antivirotice, antifungice, antialergice, cicatrizante, combate mâncărimea de piele şi tumorile, tuberculoză, tratamente stomatologice etc. Polenul poate să fie întrebuinţat în medicină, singur, sau în amestec cu miere sau propolis. Păstura este utilă în stupină, în industria farmaceutică cu scopul de obţinere a vitaminelor naturale, în medicină pentru tratarea diverselor maladii ale sistemului endocrin şi nervos. Veninul de albine este util pentru combaterea afecţiunilor reumatismale şi este un bun dezinfectant. Totuşi el mai este util şi în combaterea astmului bronşic, hipertensiunii arteriale, nevroză, surmenaj, migrene, tromboze, arteroscreloze, urticarie, deformaţii osoase. Ceara este o secreţie emisă de glandele ceriere ale albinei lucrătoare. Ea se formează în cantităţi mari în corpul albinelor, având la bază transformarea nectarului şi polenului. Se întrebuinţează în fabricarea fagurilor artificiali, fabricarea lumânărilor, sculptură, produse farmaceutice, cosmetice, pielărie, mobilă, armament, optică, telecomunicaţii etc. Practicarea albinăritului în satul Peştere este o rază de lumină în economia localităţii, o comoară aurită. 33


Pr. Ion Turnea Monografia localităţii Peştere

5.4. MEŞTEŞUGURI CASNICE ŞI SĂTEŞTI

M

eşteşugurile casnice şi săteşti conturează imaginea fiecărui sat. Ele au fost utile în primul rând construirii locuinţelor şi adăposturilor pentru

animale. Buni zidari, tâmplari, dulgheri, locuitorii din satul Peştere şiau construit case mari şi luminoase. Aceste case ţărăneşti construite de străbunici şi bunici, au fost modernizate de urmaşi însă stilul tradiţional al caselor bănăţene a rămas neschimbat. Ele 34


Pr. Ion Turnea Monografia localităţii Peştere

sunt clădite în partea de la stradă. Au camere multe cu geamurile (ferestrele) spre stradă şi intrarea prin curte. Au coridor (gang). Au şură. În curte (ocol) mai au o clădire, casa bătrânilor care are şi ea două camere (sobe), bucătărie (cuină), cămară (şpais-cameră unde sunt depozitate alimentele). În timp casele au fost amenajate şi cu baie. Legat de casa din ocol este grajdiul (sălaşul ce adăposteşte vitele). Fiecare casă are grădină mare. În grădină fiecare gospodar şi-a construit cocină (locuinţă pentru porci), coteţ (sălaş pentru găini), şopron (construcţie ce serveşte drept adăpost pentru uneltele agricole). Fiecare casă are pivniţă (beci încăpere subterană) unde pot adăposti produse agricole, pod (partea superioară), acoperiş de ţiglă. Covaci (firari) pricepuţi, locuitorii şi-au confecţionat unelte utile în orice gospodărie: topoare, ciocane, furci, sape, lopeţi şi bineînţeles potcoave. Livezile bogate în pomi fructiferi i-a determinat pe locuitori să-şi făurească căzan pentru făcut ţuică (răchie), butoaie în care să depoziteze ţuica şi butoaie în care să pună fructele pentru a fermenta. Războiele de ţesut au avut un rol important în trecut pentru confecţionarea textilelor. La război au fost ţesute ponevi, pricoviţe, covoare, piese de îmbrăcăminte tradiţională: izmene, cămăşi, poale, ciupag, laibăr, brâu. Meşteşugurile au fost mereu oglinda unei aşezări omeneşti. Ele au arătat iscusinţa şi hărnicia oamenilor unui loc. 5.5. INDUSTRIA LOCALITĂŢII

P

otenţialul satului oferă condiţii pentru exploatarea balastului, a produselor de carieră calcaroase.

În trecut se exploatau aceste produse pentru a fi prelucrate în instituţii specializate. Până în 1989 s-a extras minereu de fier şi piatră de var, componente prelucrate la Oţelu Roşu (Ferdinand) şi la Căvăran. 35


Pr. Ion Turnea Monografia localităţii Peştere

6. INSTITUŢIILE LOCALITĂŢII

O

rice aşezare omenească se ridică prin munca oamenilor şi prin instituţiile sale. Ele au rol cultural, spiritual, social, conservator prin păstrarea tradiţiilor şi obiceiurilor moştenite de la înaintaşi. 6. 1. BISERICA, CULTURĂ ŞI SPIRITUALITATE Sufletul oricărei comunităţi este biserica. Ea este legătura materialului cu sacrul. Niciun început nu îşi găseşte finaliatea încununat de mulţumirea reuşitei dacă nu îşi primeşte binecuvântarea sub ploaia razelor divine. Astfel la locul cel mai de cinste, în centrul comunităţii, pe locul cel mai înalt se poate zări biserica. Biserica din localitatea Peştere priveghează întregul sat, blândă şi smerită. Ea este asemenea reginei dintr-un stup. După cum albinele lucrătoare fac ghemul în timpul iernii având în centrul lui regina, după cum regina este punctul central, elementul de viaţă fără de care stupul moare, tot astfel şi biserica localităţii Peştere este sufletul fără de care întreg satul se adânceşte în bezna rece a morţii spirituale. În anul 1892 s-a sfinţit piatra de temelie a bisericii. De la binecuvântarea locului până la finalitatea casei sfinte anul 1894 nu a fost decât un pas. De atunci, din anul 1894, biserica a devenit instituţia prin care locuitorii satului bănăţean Peştere au dat mâna cu înţelepciunea, îmbrăcându-şi sufletele în spiritual. Prima şcoală a luat fiinţă în sânul bisericii. Oricine dorea să-şi transforme viaţa în lumina pururea veşnică era primit cu bucurie în biserică. Biserica a fost, este şi va fi mereu ochiul care deschide sufletele oamenilor spre adevărata înţelepciune. Cuvintele indiferent cât de bine sunt înşiruite îşi pierd strălucirea în faţa cuvintelor vieţii pe care Bunul Dumnezeu ni le dezvăluie prin învăţăturile bisericii. „Acum dar, rămân acestea trei: credinţa, nădejdea şi dragostea dar cea mai mare dintre ele este dragostea.“ 36


Pr. Ion Turnea Monografia localităţii Peştere

(Corinteni 13, 13) Omul în inocenţa fiinţei lui caută calea care să-i fericească paşii pe drumurile grele ale vieţii. De câte ori se împiedică de o pietricică se necăjeşte şi are nevoie de un sprijin. Astfel el îşi îndreaptă privirea şi îşi înalţă sufletul cu credinţă şi nădejde spre biserică, iar aceasta prin slujitorii ei lăsaţi de Bunul Dumnezeu pe pământ ca să fie ajutor celor ce sunt în nevoi, oilor Casei Domnului le oferă sprijinul, ajutorul cu toată dragostea. Dragostea faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele este virtutea care a pătruns fiinţa slujitorilor bisericii. Datorită acestui foc veşnic, dragostea, ei pot călăuzi pe cei în nevoi. Şi fiecare are nevoile lui. Unii doresc o povaţă aflându-se într-o încercare a vieţii sau într-o dilemă. Alţii sunt bolnavi trupeşte şi caută ajutor de la adevăratul Doctor. Alţii sunt bolnavi sufleteşte şi caută cu nădejde şi credinţă mângâiere precum a îndrăznit a căuta Maria Magdalena şi a aflat. Exemplele pot să fie nenumărate. Biserica este cea care are răspunsul la toate întrebările, are rezolvare la toate nevoile, are atâta suflet pentru a înveşmânta cu dragoste pe toţi binecuvântaţii Tatălui ceresc. E foarte greu să fii vrednic întru totul în faţa Bunului Dumnezeu. Să luăm de exemplu participarea activă la Sfintele Slujbe. Fiecare cuvânt, ectenie, icos... are profunzimea lui, te întăreşte spiritual, te pătrunde în fiinţă prin cuvintele ce le-a cules din Sfânta Scriptură, din psalmi, proverbe ... dar firea păcătoasă te depărtează adesea de adevărul şi puterea rugăciunii. Cu toate acestea vrednicia, frumuseţea sufletului se oglineşte şi în faptele fiecăruia. Astfel auzim adesea pe slujitorii altarului rostind cu smerenie „o să te, (vă) pomenesc în nevrednicile mele rugăciuni“. Pe fiecare om de rând însă „nevrednicile mele rugăciuni“ îl ajută foarte mult. Biserica prin slujitorii ei este prin urmare legătura cu Absolutul, depăşirea lucrurilor supuse deşertăciunii şi primele lecţii de zbor spre desăvârşire. Fără ea totul s-ar stinge asemenea frunzei ruginii bătute de vânt, asemenea fulgului de zăpadă risipit în văzduh, asemenea gândurilor pierdute în oceanul sufletesc. Biserica prin slujitorii ei este alături de fiecare om în toate momentele vieţii sale. Cele trei praguri ale vieţii omeneşti, 37


Pr. Ion Turnea Monografia localităţii Peştere

botezul, nunta şi moartea sunt trecute de către toţi prin binecuvântarea bisericii. La naştere omul este dus în biserică şi se înveşmânteză în lumina lui Hristos. „Câţi în Hristos v-aţi botezat, în Hristos v-aţi şi îmbrăcat“ i se cântă noului creştin. Botezul, taina naşterii din nou, lepădarea de toate legăturile păcatului strămoşesc, de tot ceea ce este rău, întinat şi unirea cu Hristos prin haina luminoasă a creştinismului, cu Mânuitorul nostru ce a sfărmat puterea morţii este prima cale spre desăvârşire a fiecărui suflet. Când creştinul devine major îşi ia aleasa de mână şi merge la biserică unde i se cântă în cadrul Tainei Cununiei „Isaia dănţuieşte ...“ Nunta, taina unirii a două suflete prin binecuvântarea lui Dumnezeu vine să împlinească porunca din cartea Facerii: „Creşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul şi-l supuneţi; şi stăpâniţi ... “ (Facere 1, 28) Omul nu este o fiinţă solitară, el fiind creeat din iubire de către Sfânta Treime „Să facem om după chipul şi asemănarea noastră.“ (Facere 1, 26) nu poate să vieţuiască, să se fericească în singurătate şi în absenţa iubirii. Datorită acestui lucru Dumnezeu a creeat femeia. Bărbatul şi femeia prin taina cununiei devin un tot. „De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va uni cu femeia sa şi vor fi amândoi un trup. “ (Facere 2, 24) Sfânta Treime deşi întreită în persoană are aceeaşi fiinţă. Dumnezeu este iubire, iar în iubire nu există altceva decât bine. Omul prin însăşi faptul că este creeat din iubire nu poate exista în absenţa acesteia iar datorită acestei cauze unii din Sfinţii Părinţi văd iadul ca pe absenţa iubirii divine. Atunci când pleacă pe ultimul drum al vieţii sale petrecute pe acest pământ, creştinului i se cântă Slujba Prohodului în cadrul căruia se poate asculta cântecul „Plâng şi mă tânguiesc ... “ ce vizează în mod direct sufletul acestuia. Moartea constă în despărţirea sufletului de trup şi primul pas spre viaţa veşnică, căci al doilea pas şi cel definitiv omul îl va face la judecată când trupul se va ridica din ţărână şi va deveni din nou 38


Pr. Ion Turnea Monografia localităţii Peştere

sălaş sufletului. Moartea trupului este plata păcatului. Cel mai mult trebuie să ne temem de moartea sufletului. Moartea sufletului se datorează absenţei iubirii, căci din lipsa iubirii binele dispare şi se naşte păcatul: egoismul, ura, mânia, invidia etc. Iubirea este cea care trece cu vederea toate şi dăruieşte. Canonul cel Mare a Sfântului Andrei Criteanul ne povăţuieşte să ne lepădăm de păcatul ce duce trupul spre moarte şi hrană viermilor şi să ne salvăm sufletul. Acest lucru se face prin iubire. Absenţa iubirii este prezentată de Andrei Critenul prin persoana lui Cain care din invidie şi-a ucis propriul frate. „Covârşind eu de bunăvoie uciderea lui Cain, m-am făcut cu ştiinţă ucigaş sufletului, umplându-mi trupul de viermi, şi războindu-mă împotriva lui, cu faptele mele cele rele.“1 Prin Sfintele Slujbe omul se află în permanenţă comuniune cu Dumnezeu. Sfânta Liturghie este slujba prin care cerul şi pământul aduc slavă lui Dumnezeu. În cadrul Sfintei Liturghi se săvârşeşte Taina Euharistiei, unirea cu Mântuitorul Iisus Hristos prin jertfa nesângeroasă prezentată în chipul vinului şi a pâinii, taină instituită de însuşi Mântuitorul Iisus Hristos la Cina cea de taină. Taina Mărturisirii ajută omul să îşi elibereze sufletul de toate greutăţile ce apasă asupra lui. Duhovnicul, slujitorul lui Dumnezeu şi al aproapelui este cel care asemenea unui medic ajută pe fiecare să se ridice şi să se înalţe spiritual. Un om întărit spiritual poate să facă multe atât în viaţa aceasta cât şi să-şi zidească palat în viaţa cea veşnică. De aceea biserica are un rol foarte important în viaţa omului. Este punctul de echilibru fără de care nimic nu ar avea finalitate. Nu degeaba biserica închipuie corabia lui Noe. Corabia lui Noe a salvat de mânia potopului săvârşit de ape oameni şi alte vieţuitoare. Biserica este corabia mântuirii sufletelor noastre. Fiecare om prin biserică găseşte calea spre desăvârşire. Cel care crede că va găsi echilibrul sufletesc în viaţa aceasta dar mai ales în cea viitoare fără biserică se înşeală. El este asemenea soţiei lui Lot care deşi a fost salvată de mânia lui Dumnezeu ce a distrus Sodoma şi Gomora aşa cum el a fost îmbrăcat în haina cea de 39


Pr. Ion Turnea Monografia localităţii Peştere

lumină prin Taina Sfântului Botez şi-a întors privirea spre păcat. „Să nu te faci stâlp de sare, suflete, întorcându-te înapoi; să te 2 înfricoşezi de pilda Sodomei; sus în Sigor mântuieşte-te!“ Mereu porumbeii adunaţi în podul bisericii localităţii Peştere amineşte fiecăruia atât de porumbelul ce a adus lui Noe o ramură verde de măslin vestind că apele s-au retras şi omul poate începe pe pământ o nouă viaţă departe de tot ceea ce este rău, cât şi de simbolul Duhului Sfânt ce s-a coborât peste Mântuitorul Iisus Hristos când s-a botezat în apa Iordanului. Porumbelul este simbolul păcii pentru toţi oamenii din lume, iar în biserică el închipuieşte a treia persoană a Sfintei Treimi, Duhul Sfânt. Soţia mea este de loc din Peştere. Eu, în tinereţe, am slujit ca preot paroh în localitatea învecinată, Ciuta. Satul Maciova făcea legătura între Ciuta şi Peştere. Maciova din punct de vedre religios până în anul 1989 a fost filie bisericii din localitatea Peştere. De două locuri se leagă omul în viaţa lui, de locul natal, cel de unde îşi trage rădăcinile şi îşi adapă seva şi locul de care se leagă sufleteşte prin căsătorie şi profesie. Acest loc de care m-am legat sufleteşte prin căsătorie şi profesie şi care mi-e atât de drag este Peştere, un sătuc frumos, un sătuc aşezat într-o zonă muntoasă, mirifică. Am avut bucuria să păstoresc sufletele oamenilor din această zonă ca duhovnic şi ca preot slujitor. Nimeni pe acest pământ nu cunoaşte mai bine sufletul satului şi a fiinţei umane ca slujitorii bisericii. Ei sunt cei care înţeleg toate tainele fiinţei umane indiferent de mediul său de viaţă. Astfel biserica este miezul oricărui început şi oricărui sfârşit. Fără ea orice aşezare omenească îşi pierde strălucirea. Orice aşezare omenească este fără biserică asemenea unui licurici ce uită să mai lumineze în noapte şi se rătăceşte astfel din drumul său. Biserica din localitatea Peştere, Protopopiatul Caransebeş, Arhiepiscopia Caransebeşului, Mitropolia Banatului a fost întotdeauna instituţia care a răspuns neîntârziat tuturor nevoilor oamenilor. Deşi tradiţia spune că în sat a mai existat încă o biserică ortodoxă ce a fost demolată în 1892, biserica ce guvernează localitatea în prezent îşi are incipitul în anul în care a fost demolată vechea biserică spre a fi înlocuită cu o construcţie 40


Pr. Ion Turnea Monografia localităţii Peştere

solidă, zidită din piatră şi cărămidă în stil baroc-vienez cu boltă semicilindrică din lemn. Dacă pereţii bisericii au fost construiţi din piatră şi cărămidă, nici turnul acesteia nu a fost lăsat mai prejos şi a fost ridicat din cărămidă arsă şi acoperit cu tablă. Pictura murală în frescă a bisericii a fost executată în anul 1929 de către Gheorghe Baba şi Corneliu Baba din Caransebeş. Costul picturii s-a ridicat în acea vreme la suma de 68.000 lei. În anul 1985 pictura cea nouă a fost realizată de Ioan Albulescu. Iconostasul bisericii a fost construit din zid iar pictura de pe el a fost realizată pe pânză aplicată pe zid. Pardoseala bisericii a fost făcută din mozaic simplu. Instituţia din localitatea Peştere ce călăuzeşte fiecare om pe drumul sacralităţii a fost antesfinţită în 1929, odată cu finisarea picturii exterioare şi interioare, de către preotul Filip Pop. În anul 1950, în urma unor restaurări interioare şi exterioare a bisericii, realizate prin jertfa credincioşilor, a fost sfinţită de către Î.P.S. Dr. Vasile Lăzărescu. Alte reparaţii au fost făcute în anul 2009. Antimisul bisericii Peştere, element central fără de care nu se poate oficia Sfânta Liturghie, datează din 16 iunie 1902, de la Epicopul Nicolae Popeea. Sfânta Liturghie este slujba în cadrul căreia se oficiază jertfa euharistică. Antimisul este o pânză ce prezintă punerea în mormânt a Mântuitorului Iisus Hristos ce s-a jertfit pentru ca fiecare să ne învrednicim a gusta viaţa veşnică pierdută prin păcatul neascultării. În cele patru colţuri antimisul înfăţişează pe cei patru evanghelişti care au vestit Cuvânul lui Dumnezeu, martorii morţii şi învierii Mântuitorului Iisus Hristos iar în interior sunt ţesute moaşte de sfinţi. Moaştele sfinţilor sunt ţesute în antimis în amintirea martirilor ce şi-a jertfit viaţa pentru Hristos. Creştinii ce se ascundeau în catacombe săvâşeau jertfa euharistică instituită de Mântuitorul Iisus Hristos la cina cea de taină pe trupurile neînsufleţite ale martirilor, iubitorilor de Dumnezeu. Biserica deţine obiecte de artă precum icoane, arhitectura mobilierului, candelabru, tetrapod. Icoanele nu sunt doar obiecte de artă ci şi obiecte de cult alături de cădelniţă, prapuri ( steaguri ), 41


Pr. Ion Turnea Monografia localităţii Peştere

candele, chivot, epitaf, cruci. Pe una din crucile aflate în incinta bisericii se află inscripţionat numele baronului Radici. Obiectele de cult sunt reprezentate şi de vasele sfinţite: două potire, două discuri, copie, linguriţă. Clopotele vechi ale bisericii ce au fost rechiziţionate în timpul primului război mondial au fost înlocuite cu altele noi. Veşmintele liturgice sunt specifice atât ritualurilor de trecere precum moartea sau sărbătorilor împărăteşti precum Învierea Domnului, cât şi pentru duminicile de peste an sau sărbătorile Sfinţilor. Curtea bisericii este împrejmuită cu gard viu. Gardul viu are rolul de a arăta că între energia naturii şi cea spirituală există o strânsă legătură, după cum şi omul este alcătuit atât din trup, trup modelat de Dumnezeu din lut cât şi din suflet. Arhiva bisericii Peştere datează din 1850 iar matricolele botezaţilor, cununaţilor şi celor ce au decedat se păstrează din anul 1918. Dat fiind faptul că arhiva bisericii datează din 1850, cu siguranţă a existat în sat o biserică după cum spune tradiţia şi înainte de 1892 anul începerii construcţiei bisericii actuale, biserică ce poartă hramul Cuvioasei Paraschiva. Totuşi Biserica cu hramul Cuvioasei Paraschiva a fost atestată documentar pentru prima dată în secolul XVIII. Această biserică a fost incendiadă însă în timpul războiului austro-turc din anul 1791, reclădită în acelaşi an. După tradiţie se spune că biserica veche a fost demolată în 1892 şi reconstruită în anul 1894. În fiecare toamnă, pe data de 14 octombrie, localnicii serbează hramul bisericii şi se roagă Cuvioasei Paraschiva ca să mijlocească înaintea Bunului Dumnezeu pentru ei în aşa fel, încât să fie ocrotiţi şi călăuziţi în viaţă spre lumină. Conform matricolelor şi tradiţiei, preoţii ce s-au învrednicit a sluji în Biserica cu hramul Cuvioasa Paraschiva, localitatea Peştere, au fost: Pr. N. Maniu 1859 - 1900, Pr. Ioan Biboria 1901 1902, Pr. Romolus Jurchescu 1902 - 1928, Pr. Bujor Borlovan 1928 - 1968, Pr. Ioan Nimu 1969 - 1979, Pr. Belu Valeriu, 1979 1995, Pr. Viorel Sorinel Alexe din 1995 până în prezent. Cântăreţii bisericeşti ce au adus laudă, mulţumire şi rugăciune lui Dumnezeu în cadrul Sfintelor Slujbe au fost Jucu Rusalin până 42


Pr. Ion Turnea Monografia localităţii Peştere

în 1965, Balint Petru 1965 - 1983, Barbu Petru junior 1983 2001, Belu Traian 2001 până în prezent. Alături de ei au mai slujit la strană Jurma Gheorghe, Stan Negoiţă şi Gheorghe Fraităru de la Maciova, localitate vecină satului Peştere. În biblioteca bisericii Peştere se află alături de Sfânta Scriptură, Filocalii, Vieţile Sfinţilor, Pateric, Antologhion, Catavasier, Triod, Molitfelnic, Acatistier, Ceaslov, cărţi ce conţin învăţături moral - religioase şi cărţi vechi de ritual precum Evanghelia, Snagov, 1697, Pendicostar, Argeş, 1768, Minee, Sibiu, 1835, Octoih de Râmnic,1750, Cazanie de Râmnic, 1768, Adunarea Cazaniilor, Viena, 1793, Penticostar de Blaj, 1768, Liturghier, Sibiu 1835. Alături de biserică se află casa parohială zidită din aceleaşi materiale folosite la construirea bisericii, cărămidă arsă şi piatră. Această lucrare s-a săvârşit în anul 1935 prin contribuţia credincioşilor. Faţada casei parohiale este zugrăvită în roşu. Cimitirul are suprafaţa de 1 ha, nu are capelă. El este situat întrun loc mirific. În partea de sus a cimitirului se află un deal împădurit iar în partea de jos, izvorul Stânoava. Aşezarea lui în acest loc ţine să ne amintească că omul este într-o permanentă comuniune cu natura. Această comuniune cu natura se continuă şi după ce acesta încetează să mai existe. Trupul se întoarce în pământul din care a fost zidit. Dealul împădurit şi izvorul ajută ca trupul să se odihnească într-un loc feeric până la înviere. Biserica satului Peştere revendică 18 ha de teren agricol. Biserica a fost şi va rămâne mereu un instrument viu de cultură şi spiritualitate, inima satului. Ea este cea care luminează viaţa fiecărui om şi îl călăuzeşte în toate. Biserica cu hramul Cuvioasa Paraschiva din localitatea Peştere, Protopopiatul Caransebeş, Arhiepiscopia Caransebeşului, Mitropolia Banatului a fost mereu acel instrument viu care şi-a făcut datoria de a lumina viaţa fiecărui om spre cultură şi spiritualitate. 1

Canonul cel Mare a Sfântului Andrei Criteanul, Editura Biserica Ortodoxă Alexandria 2002, pag. 13. 2 Ibidem, pag. 32. 43


Pr. Ion Turnea Monografia localităţii Peştere

6.2. ŞCOALA, VISE ŞI DESTINE

L

ocul unde se împletesc vise şi destine, unde înţelepciunea dă mâna cu idealul şi ajută la formarea personalităţii fiecărui elev care îi trece pragul este

şcoala. Asemenea unei naturi pastelate pierdută în anotimpuri, şcoala te primeşte la sânul ei scăldat în miresmele unui timp sfânt şi îţi modelează fiinţa cu mâini magice. Integrat în această natură pastelată a miilor de file ale generaţiilor ce i-au bătut la uşă cu sfială şi nădejde aduni iluzii, realizări şi bucurii ce le păstrezi încuiate în cămara sufletului pentru a-şi păstra vie esenţa. Şcoala este mereu o carte sfântă a înţelepciunii, cel mai important factor de cultură şi civilizaţie. Ea a fost primul pas spre cunoaştere, primul ochi deschis spre un destin luminos. Şi-a împletit fiinţa din sufletul bisericii. Primele şcoli au văzut zorii din cel mai pur loc, locul de unde rugăciunea se înalţă asemenea fumului de tămâie spre Dumnezeu, locul denumit cu termenul biserică. Prima şcoală a satului Peştere a prins contur în podul bisericii. Astăzi clădirea unde elevii învaţă este construită în locul numit Vatra satului. Niciun loc nu era mai potrivit ca acesta pentru a deschide drum fiecărei mlădiţe ce-i pătrunde fiinţa. Toamnă de toamnă, şcoala primară a localităţii Peştere îşi deschide sufletul spre micii bobocei ce se grăbesc să prindă aripioare rupte parcă din razele soarelui ce în jocuri de lumini deschid cărare spre un nou început. Boboceii îşi încep călătoria prin tainele ştiinţei. Asistă parcă la un nou început al vieţii lor. Devin personajul unui nou spectacol, a unei noi reprezentaţii scenice, a unui nou film, a unui nou început, noul lor drum pe calea vieţii şi înţelepciunii. Acum visul de a cuceri noi universuri se împleteşte cu formare personalităţii şi primii paşi spre un destin cât mai strălucitor. 44


Pr. Ion Turnea Monografia localităţii Peştere

Când boboceii îşi pierd puful iar aripioarele îşi înalţă vârful spre cer, când sufletul acestor flori răsărite din oglinda de aur a stelelor este încărcat cu pricepere şi inundat de mulţumire, un nou examen li se deschide în cale, acela de a lăsa în urmă pe cea care le-a fost mamă şi tată patru ani de zile, pe cea care le-a călăuzit sufletul spre cunoaştere, spre tot ce poate fi mai curat şi viu în viaţă, şcoala lor natală. Şcoala primară a localităţii Peştere a fost călăuză fiecărui muguraş de viaţă spre lumina priceperii astfel încât acesta să fie bine pregătit în a păşi cu încredere pe drumul sfânt al vieţii. Astfel, an de an, clipă de clipă, ea a adunat ca într-un buchet de flori o familie sacră, familia zecilor de generaţii ce au rădăcinile adânc înfipte în seva apei vii, sufletul drag al şcolii natale. Precum o muzică ce pluteşte pe aripi de vise şi vânt, şcoala primară a localităţii Peştere a purtat fiinţa fiecărui elev pe cărarea vieţii prin activităţiile culturale şi educative la care aceştia au fost îndemnaţi să participe. Pentru ca acest lucru să fie posibil a fost nevoie în permanenţă de dascăli bine pregătiţi, dascăli dedicaţi misiunii lor, aceea de a forma destine, de a scrie cu petale de flori şi pulbere de stele idealuri. Dacălul este acela care vede cu sufletul fiinţa fiecărui elev, îi citeşte caracterul, îl ajută să-şi descopere cea mai sălbatică şi de preţ floare, idealul. El făureşte destine, învăţă fiecare om încă din fragedă copilărie să-şi descopere abilităţile şi să muncească pentru a-şi împlini visele, îndeamnă pe fiecare să păşească cu fruntea sus peste orice greutăţi pentru a duce la bun sfârşit orice muncă. Meseria de dascăl este aşadar o profesie nobilă, o profesie binecuvântată, o profesie în care vocaţia, talentul, aptitudinile şi experienţa sunt elemente definitorii. Elevul este pentru fiecare dascăl un dar de mare preţ pe care îl îmblânzeşte spre cunoaştere sădindu-i dragostea faţă de tainele cele mai ascunse ale vieţii, îl modelează spre a deveni un bun 45


Pr. Ion Turnea Monografia localităţii Peştere

cetăţean, un individ capabil să-şi asume responsabilităţi majore. Nicio monografie a unei localităţi nu ar fi completă fără a creiona în rândurile ei pe cea care s-a ivit ca un firicel de viaţă din ceaţa timpului devenind pământ roditor prin profesionalismul dascălilor şi sufletele deschise spre ploaia înţelepciunii ale elevilor, şcoala natală. Niciodată timpul nu ascunde sub povara-i prăfuită faptele acestui spaţiu sufletesc, şcoala natală. Aceste fapte sunt purtate de zecile de generaţii ce au gustat din aroma stranie de litere frânte în cuvinte şi imagini ca o comoară proiectată pe ecranul fiecărui suflet. În prezent şcoala localităţii Peştere are un aspect frumos, o clădire caldă, primitoare, foarte bine îngrijită. Sălile de clasă sunt dotate cu materiale didactice, multe dintre acestea fiind confecţionate de învăţători. Tablourile ce decorează pereţii prezintă teme literar - artistice şi europene. Florile creează o atmosferă vie, plină de lumină şi culoare. Curtea şcolii e un loc superb pentru recreaţie, o micuţă oază de verdeaţă, un eten colţ de primăvară. În şcoală se desfăşoară o bogată activitate culturală, artistică şi sportivă, dovada acestui lucru sunt rezultatele bune ale elevilor obţinute la concursurile şcolare. Dascălii şcolii sunt bine pregătiţi modelând cu pricepere fiecare elev ce le zâmbeşte a viaţă. Totodată participă la diverse activităţi culturale, simpozioane, cursuri de perfecţionare. Sunt implicaţi în diferite proiecte educaţionale, parteneriate. Şcoala localităţii Peştere, comuna Constantin Daicoviciu, judeţul Caraş Severin s-a dovedit a avea bun manager prin înfăţişarea ei de astăzi dar şi prin cei care odinioară şi-au pus amprenta în devenirea a ceea ce este acum. O instituţie de învăţământ este acea pasăre măiastră, acel curcubeu veşnic viu ce aleargă într-un zbor necontenit spre paradisul încă neatins al Absolutului. Acest zbor este posibil 46


Pr. Ion Turnea Monografia localităţii Peştere

datorită dascălilor dedicaţi misiunii lor şi elevilor deschişi spre cunoaştere. În toţi aceşti ani de când şcoala localităţii Peştere a început săşi contureze fiinţa s-au înălţat inimi, s-au format caractere, lăsând în sufletul satului urme adânci de bucurie şi împlinire. Astfel acest loc sfânt, acest loc în care înţelepciunea şi-a făcut casă adunând la sânu-i vlăstare vrednice a odărăslit mari personalităţi precum patru absolvenţi ai Facult��ţii de Teologie Ortodoxă, doi dintre ei profesând în prezent ca preoţi, ingineri, un medic veterinar, contabili şi bineînţeles dascăli care să modeleze la rândul lor generaţii de elevi. Atunci când construieşti o clădire trebuie să-i ridici o temelie puternică. Când fundamentul este puternic clădirea rezistă multor presiuni şi dăinuie peste veacuri. Asemenea şi arborii seculari pornesc în existenţa lor de la rădăcini puternice. Oamenii mari de care am amintit mai sus, oameni zămisliţi pe pământul frumoasei aşezări montane au avut o temelie solidă iar această temelie s-a format pe băncile şcolii din localitatea natală. Şcoala din localitatea cărăşană, Peştere, a reuşit să transmită învăţătura sfântă zecilor de generaţii ce i-au adunat în suflet chipul. Ea şi-a îndeplinit menirea prin acel foc care a reuşit să ardă în fiinţa fiecărui elev şi să-i modeleze personalitatea. Tot ceea ce este valoros trebuie trecut şi şlefuit prin foc. Înainte ca toporul să secere lemnul iar plugul să taie brazdă este modelat în foc. Înainte ca omul să păşească pe drumul vieţii este trecut prin focul viu al învăţăturii. Atunci când acest foc a reuşit să se aprindă în fiinţa omului şi să dea rod şcoala a fost un bun meşter. Şcoala din localitatea Peştere s-a dovedit un meşter iscusit nu doar prin intelectualii ce au păşit în viaţă din razele luminii ei protectoare dar şi prin oamenii de rând, oameni adevăraţi, oameni la locul lor, oameni de caracter, modeşti, harnici, cu familii frumoase. Fântâna aflată în vecinătatea şcolii nu face altceva decât să te 47


Pr. Ion Turnea Monografia localităţii Peştere

ducă cu gândul spre apa vie din legendele şi basmele româneşti. Nu exista un loc mai potrivit pentru această apă decât vecinătatea şcolii. Apa, unul din elementele fundamentale ale vieţii îţi duce cugetul spre eternitatea fiinţei. Şcoala este acel loc de unde sufletul însetat de absolutul cunoaşterii îşi potoleşte arşiţa. Fântâna şi şcoala, izvorul apei vii şi izvorul înţelepciunii, nimic mai grăitor ca acest simbol unitar nu putea încălzi sufletele generaţilor de elevi şi dascăli. Din locul în care şcoala a prins fiinţă pare să guverneze întregul sat alături de biserica străbună din care şi-a desprins primul pas spre clădirea luminoasă de astăzi. Ea zâmbeşte tăcută şi misterioasă printre ochiul deschis a castanilor ce s-au întins parcă la horă de-o parte şi de alta a drumului invitându-te în frumoasa localitate montană, Peştere. Atât de tăcută, şcoala, ca şi clădire ce se pierde timidă în aerul sfânt al Peşterii ascunde în paginile ei adevăruri atât de găitoare, dascăli şi elevi care fac cinste rădăcinilor străbune. Misiunea şcolii a fost de-a-lungul timpului de a fixa ţinte înalte, mereu noi şi înfloritoare, de a duce mai departe ceea ce a primit în dar de la predecesorii săi, nectarul sfânt al înţelepciunii, generozităţii şi nobleţei de a forma şi crea personalităţi. Fără şcoală nu există acea esenţă de viaţă ce te face să zbori spre cele mai înalte culmi ale destinului omenesc. Oricât de micuţă, oricât de ascunsă este această sfântă clădire, şcoala, oricât de mare şi spaţioasă, sufletul ei rămâne neschimbat. Sufletul ei te copleşeşte prin simplitate dar bogăţie spirituală, prin modestie dar atâta tărie de caracter, prin enigme dar atâta înţelepciune, prin generozitate dar atât de multă statornicie, prin blândeţe dar atât de multă exigenţă în conturarea personalităţii, în drumul visului spre înfăptuirea unui destin. Şcoala localităţii Peştere a atins toate aceste standarde, a modelat personalităţi şi împlinit vise dând dovadă de generozitate, blândeţe, tărie de caracter, înţelepciune.

48


Pr. Ion Turnea Monografia localităţii Peştere

6.3. PRIMĂRIA, OM ŞI SOCIETATE Primăria este instituţia care face legătura între om şi societate. Prin intermediul acestei instituţii omul se integrează în societatate. Această instituţie este condusă de persoane publice: primarul, viceprimarul, consilierii locali. Primarul îndeplineşte o funcţie de autoritate publică. El asigură respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, a prevederilor Constituţiei, precum şi punerea în aplicare a legilor, a decretelor Preşedintelui României, a hotărârilor şi ordonanţelor Guvernului; dispune măsurile necesare şi acordă sprijin pentru aplicarea ordinelor şi instrucţiunilor cu caracter normativ ale miniştrilor şi ale celorlalţi conducători ai autorităţilor administraţiei publice centrale, precum şi a hotărârilor Consiliului Judeţean, în condiţiile legii. Totodată primarul este reprezentantul fiecărui cetăţean în relaţia acestuia cu statul. Funcţia de primar al unei localităţi înseamnă răspundere pentru omul ce o deţine, înseamnă grija lui pentru comunitatea pe care o conduce, pentru localitatea respectivă şi pentru dezvoltarea acesteia. Localitatea Peştere aparţine de Primăria Constantin Daicoviciu care asemenea unei instituţii ce implică foarte multă responsabilitate şi dăruire, prin faptul că lucreză în primul rând cu oamenii, are un simbol, o stemă, care să o reprezinte. Stema comunei Constantin Daicoviciu se compune dintr-un scut triunghiular cu marginile rotunjite. Scutul este în câmp albastru. În partea dreaptă a scutului se află o călimară cu pană, de argint iar în partea stângă este conturată o tulpină de floarea-soarelui, de aur. În centrul scutului este aşezat un coş de caramidă roşu. Coşul de cărămidă se regăseşte încadrat într-un triunghi, pe o terasă verde şi plasat în câmp de aur. Scutul este trimbrat de o coroană murală de argint cu un turn crenelat. Elementele însumate pe scut au o semnificaţie specifică locului pe care îl reprezintă. Astfel 49


Pr. Ion Turnea Monografia localităţii Peştere

călimara şi pana de argint fac trimitere la istoricul şi arheologul de renume, Constantin Daicoviciu, născut în această comună. Floarea-soarelui reprezintă bogăţia zonei, iar cultivarea ei, principala ocupaţie a locuitorilor. Coşul de cărămidă reprezintă ocupaţia tradiţională, şi anume arderea calcarului în vederea obţinerii varului iar coroana murală cu un turn crenelat semnifică faptul că localitatea are rangul de comună. Corectitudinea este trăsătura fundamentală a primarului şi a celor ce slujesc oamenilor. Astfel ei respectă legile, drepturile şi libertatea fiecărei persoane. Sociabili, reprezentanţii primăriei, ascultă, se implică şi rezolvă problemele fiecărui cetăţean şi a zonei aflate sub îndrumarea lor. Iubitori de înţelepciune încurajează şi sprijină viaţa culturală a întregii comune. Păstrătoare a tradiţiilor, obiceiurilor şi credinţelor populare, primăria a încurajat mereu orice manifestare în acest sens. Bună organizatoare, primăria, ştie să demareze proiecte pe care să le pună mai apoi în practică, proiecte ce ajută la buna dezvoltare economică a zonei. Primăria este un element central într-o localitate. Fără această importantă instituţie viaţa socială, economică a unei aşezări omeneşti este compromisă. După cum şcoala, punctul central de cultură, înţelepciune, modelării personalităţii unui om, după cum biserica, regăsirea sacrului într-o lume supusă greşelii, sunt instituţii cheie fără de care viaţa unei zone ar avea ochii adânciţi în întuneric, tot aşa şi primăria este fereastra omului spre integrarea lui în societate. Primăria comunei Constantin Daicoviciu şi implicit a localităţii Peştere şi-a făcut mereu datoria faţă de societate, faţă de zona ce o are sub apripa protectoare şi mai ales faţă de oameni.

50


Pr. Ion Turnea Monografia localităţii Peştere

6.4. CĂMINUL, TRADIŢII, ÎNŢELEPCIUNE POPULARĂ ŞI RELAXARE

C

ăminul cultural a avut mereu un rol important în viaţa unei localităţi.

Căminul cultural din satul Peştere a găzduit serbări, spectacole, teatru, seri dedicate dansului pentru tineri, nunţi, boteze, pomeni, întâlniri ale personalităţilor zonei, şedinţe. În cadrul căminului din satul Peştere se află şi un punct sanitar.

51


Pr. Ion Turnea Monografia localităţii Peştere

7. POPULAŢIA LOCALITĂŢII. AŞEZĂRI RURALE.

V

iaţa unei localităţi depinde de starea populaţiei. Dacă locuitorii respectivei aşezări umane sunt mulţi la număr, aceasta devine din ce în ce mai înfloritoare. Dacă locuitorii sunt reduşi numeric satul va avea de suferit. Depopularea duce la moartea satului în timp. În anul 1757 satul Peştere avea 60 de case. În anul 1910, satul Peştere a avut 596 locuitori şi 183 de case. În anul 1935, satul Peştere a ajuns la 733 locuituri şi 183 de case. Până în anul 1935 se poate observa o creştere numerică a populaţiei. Acest lucru a fost pozitiv pentru sat. Începând cu recensământul din 1992 şi până în prezent se poate observa o depopulare a satului, aspect negativ în conturarea actualei sale imagini. În anul 1992, satul Peştere avea 298 locuitori. În anul 2002, satul Peştere numărul locuitorilor a scăzut la 264. Conform recensământului din 2011 satul Peştere are un total de 212 locuitori, clădiri de locuit 115, camere 460, spaţiu ocupat de locuinţe (S.L.) mp 9200. Locuitori între 0-4 ani sunt 4. Între 5-19 ani sunt 48 locuitori. Între 20-64 sunt 112 locuitori. Între 64-84 ani sunt 19 locuitori. Peste 84 ani sunt 29 locuitori. 50 de familii cu 150 de locuitori sunt ortodoxe. Potrivit recensământului din anul 2011 cu privire la populaţia de vârstă preşcolară şi şcolară s-au consemnat următoarele: preşcolari sunt în număr de 4 iar şcolari 38 de locuitori. Pentru populaţia de vârstă preşcolară şi şcolară s-au înălţat aşezări rurale precum: o sală în care îşi desfăşoară activităţile o grupă de grădiniţă şi două săli de clasă pentru învăţământul primar. Persoanele autorizate să se ocupe de buna funcţionare a elevilor sunt un educator şi doi învăţători. Aceleaşi populaţii urmărite în devenirea sa ca oameni educaţi şi responsabili i s-a rezervat un spaţiu pentru sport şi joacă, 42 mp pentru grădiniţă şi 84 mp pentru şcoală. Alte aşezări rurale pe lângă şcoală, locuinţele oamenilor, mai 52


Pr. Ion Turnea Monografia localităţii Peştere

sunt biserica şi căminul despre care am vorbit în subcapitolele capitolului Instituţiile Localităţii. Sălaşele sunt aşezări rurale construite de oameni în natură. Ele au fost ridicate în vederea adăpostirii omului şi depozitării uneltelor. Materialele utilizate la zidirea sălaşelor au fost lemnul şi piatra. Indicele spaţial pentru aceste adăposturi a fost mereu terenul agricol (holda). Cu zece, douăzeci de ani în urmă, locuitorii din zona Peştere stăteau la sălaş pe toată perioada muncilor agricole. Locuinţele lor din sat erau luminate de prezenţa lor doar în anotimpurile friguroase: iarna, începutul primăverii şi sfârşitul toamnei. Sălaşul avea o cameră mobilată cu pat, masă, stălaj. Avea şi un spaţiu destinat treburilor gospodăreşti. Gospodarii care aveau multe animale ierbivore (vaci, oi, capre) erau nevoiţi să locuiască pe tot parcursul verii la sălaş, lângă fâneţe, ocupându-se cu agricultura şi îngrijirea animalelor. Cei care aveau holdele aproape de sat nu erau nevoiţi să locuiască la sălaş, pentru că se puteau întoarce seara acasă unde se ocupau de treburile casnice pentru ca a doua zi, în zori să reînceapă munca agricolă. Ei se foloseau de sălaş doar pentru a se adăposti de vicisitudinile vremii sau pentru a depozita uneltele agricole, acestea fiind greu de transportat la finalul fiecărei zile de lucru acasă. Astăzi, odată cu mecanizarea agriculturii, sălaşele nu mai sunt îngrijite şi locuite. Ele au fost mereu legături ale omului cu natura. Datorită acestor adăposturi omul s-a putut bucura de beneficile naturii. Sufleteşte se simţea îmbogăţit de măreţia priveliştilor. Din punct de vedere medical, omul aflat în inima naturii se încărca energetic, se elibera de orice tensiune, respira aer curat, se alimenta sănătos, făcea mişcare prin specificul muncii sale. Acum aceste ferestre spre natură, spre tot ce este mai pur, spre linişte şi pace, zâmbesc printre arbori şi fâneţe trăind nostalgia vremurilor de odinioară. 53


Pr. Ion Turnea Monografia localităţii Peştere

8. TRADIŢII ŞI OBICEIURI

T

radiţiile şi obiceiurule sunt acele flori care brodează faţa unei aşezări omeneşti. Fără ele zona nu ar avea acel parfum unic ce aşteaptă să fie cercetat, descoperit şi păstrat pentru veacurile viitoare. 8.1. TRADIŢII ŞI OBICEIURI LEGATE DE MOMENTELE DE TRECERE DIN VIAŢA OMULUI (BOTEZUL, NUNTA, ÎNMORMÂNTAREA) Botezul simbolizează naşterea din nou. Prin botez suntem iertaţi de păcatul strămoşesc, devenim creştini, îmbrăcându-ne în haina cea nouă care este Hristos. În satul Peştere, obiceiurile premergătoare botezului sunt, numele noului născut, prima baie a copilului, în apă neîncepută, de fântână, naşii, părinţii spirituali ai copilului îi cumpără haine noi pentru botez. Adesea naşa nu este şi moaşă. Moaşa este cea care are rolul de a duce copilul în braţe la biserică unde este încredinţat naşei. Botezul se săvârşeşte în biserică. Momentele botezului sunt lepădările de satana şi unirea cu Hristos, unire urmată de Simbolul Credinţei. Apoi preotul aprinde lumânarea de botez, o dă naşilor, sfinţeşte apa, ungerea pruncului cu mir, cufundarea lui în apă sfinţită, înconjurarea cristelniţii şi mesei (analogului) în timp ce la strană se cântă Câţi în Hristos vaţi botezat, citirea Apostolului, Sfintei Evangheli, ştergerea pruncului pe toate părţile unde a fost miruit, tunderea botezatului, rugăciune pentru prunc, părinţii spirituali, otpustul, prima împărtăşanie a pruncului. La Peştere este obiceiul ca mama să nu meargă la biserică când pruncul este botezat. Ea stă acasă şi în timpul slujbei dacă este fată mătură, coasă, găteşte ca să fie harnică, dacă este băiat citeşte ca să fie deştept, etc. Se spune că pruncul va face în viaţă tot ce mama 54


Pr. Ion Turnea Monografia localităţii Peştere

face în timpul botezului. Când pruncul se întoarce de la botez este dat mamei de către moaşă pe geam ca să nu se întoarcă pe aceeaşi cale pe care a plecat. Mama trebuie să cumpere prosop şi săpun moaşei ca aceasta să se spele pe mâini că a ţinut pruncul în braţe pe când acesta nu era creştin. Nunta este al doilea moment de trecere din viaţa omului. În satul Peştere nunta este cel mai important şi mai spectaculos obicei, la care ia parte cu mare bucurie, întreaga comunitate, de la mic la mare. Primul obicei legat de acest moment este peţitul, pe urmă alegerea naşilor, givărilor şi givăriţelor (domnişoare de onoare), invitaţia la nuntă ce se face obligatoriu cu plosca de răchie în mână, citirea în biserică a viitoarei cununii de către preot de trei ori. Înainte de cununia la biserică mirele merge după naşi, apoi după mireasă pe care trebuie s-o merite prin vorbe iscusite şi un dar. După cununia religioasă are loc ospăţul. La nuntă este obligatorie şi prezenţa stăghişului. (Este omul ce poartă steagul). La finalul ospăţului care are un meniu tradiţional: aperitiv, supă, sarmale, carne, prăjitură, tort şi este acompaniat de jocuri de doi, ardeleana, horă, brâu, se strigă darurile. Moartea este ultimul moment de trecere din viaţa omului. Decedatul este pregătit pentru trecerea la cele veşnice. Se spală, se îmbracă în haine noi, este pus în copârşău descântat de femeile din sat pentru a nu se face strigoi. În buzunar i se pun 44 bucăţi de bani (monede) pentru a putea plăti la fiecare vamă ce urmează să o treacă. Cu siguranţă obiceiul are ceva din mitologia grecească când morţii trebuiau să plătească luntraşului Caron un ban ca să fie trecuţi apa în ţinutul lui Hades. Bocetul face şi el parte din ritualul înmormântării. Stâlpii sunt rugăciunile făcute de către preot în timpul zilelor 55


Pr. Ion Turnea Monografia localităţii Peştere

priveghiului şi mai apoi la opririle în drum spre cimitir. În drum spre cimitir, o femeie bătrână duce o găleată cu apă şi un bât. Prima pomană ce se pune pentru sufletul celui mort este pomana mare, urmată de cea de la nouă zile, timp în care se duce apă de pomană la vecini de către un copil căruia îi rămâne găleata. Femeile merg dimineaţa şi seara la mormânt să tămâieze şi timp de şase săptămâni nu au voie să schimbe nimic pe mormânt. Tot în această perioadă de şase săptămâni se pune o bucată de pâine şi un pahar cu apă în fereastră pentru sufletul celui decedat dacă îi este foame, pentru că se spune că sufletul abia după această perioadă pleacă de lângă casă. La şase săptămâni se pune din nou pomană, se face părăstas (colivă), se trage izvor. Pomana de şase săptămâni e urmată de cea de la jumătate an, apoi de cea de un an când se face din nou părăstas şi se trage izvor. Omul este dator să treacă prin toate aceste trei momente în viaţă, iar pentru ca trecerea să fie mai uşoară fiecare zonă îşi are obiceiurile şi tradiţiile ei.

56


Pr. Ion Turnea Monografia localităţii Peştere

8.2. TRADIŢII ŞI OBICEIURI ÎN PREAJMA SĂRBĂTORILOR RELIGIOASE ŞI A MARILOR EVENIMENTE DIN VIAŢA SATULUI

S

ărbătorile creştine aduc în sufletele creştinilor bucurie, linişte, pace.

Odată cu sărbătorile creştine se păstrează vii datini, tradiţii şi obiceiuri specifice folclorului românesc şi zonelor aferente. Cu prilejul marilor sărbători religioase, pe lângă tradiţiile bisericeşti, creştinii din localitatea Peştere, respectă diferite datini şi obiceiuri moştenite din vremuri străvechi. Paştele este cea mai mare sărbătoare creştină, Învierea Domnului şi totodată învierea noastră spre o viaţă veşnică, şi tocmai datorită acestui lucru voi începe prin relatarea obiceiurilor moştenite din moşi-strămoşi începând cu postul Paştelui. Postul Paştelui începe după două săptămâni pregătitoare, săptămâna lăsatului de carne, când este obiceiul ca fiecare casă să facă cotoroage şi săptămâna lăsatului de brânză, când se mănâncă tradiţionala plăcintă cu brânză a lui Lazăr. În prima săptămână din postul Paştelui, începând cu marţi seara se pun caii Sfântului Teodor şi nu pleacă până săptămâna a doua din post, marţi. Femeile nu au voie să rămână singure în casă fără bărbat, seara, pentru a nu da prilej cailor să vină. Totodată femeile nu au voie nici să muncească în sâmbăta Sfântului Teodor pentru ca să fie păzite de răzbunarea cailor. În sâmbăta Sfântului Teodor, fetele nemăritate, pun iederă în apa folosită pentru a se spăla pe cap, pentru a avea un păr bogat, rostind: Sân. Teoadere, Sân. Teoadere, / Dă cosiţa fetelor / Ca şi coada iepelor. Tot în prima săptămână din din postul mare, de Sfinţii 40 de mucenici, se face un foc în curte, peste care se trece, rostindu-se: 40 de mucenici, dau cu boţile în pământ, să intre iarna în pământ şi să iasă vara afară. Acest foc are rolul de a feri casa şi pe cei ce 57


Pr. Ion Turnea Monografia localităţii Peştere

locuiesc în ea de lucruri rele. De Florii se pune salcie în poarta caselor, pentru ca acestea să fie ferite de trăznete. În săptămâna patimilor locuitorii din satul Peştere merg la denii. Începând cu joia mare după ce se aduc paştile în biserică, începe să fie bătută toaca. Ritualul acesta ia final odată cu Învierea Domnului. În timpul deniei din Joia mare, Denia celor doisprezece evanghelii şi a celei din vinerea mare , Prohodul Domnului, copiii îşi dau brânci care mai de care pentru a avea ocazia să bată toaca. Tot în săptămâna mare din post, vineri, gospodinele, vopsesc ouă roşii. În ziua de Paşte creştinii ciocnesc ouă roşii rostind tradiţionalul: Hristos a înviat! Adevărat că a înviat! Obiceiurile şi tradiţile de iarnă îşi au originea în folclor cuprinzând semnificaţii profunde asupra omului şi relaţiilor lui cu Dumnezeu, cu natura, cu lumea înconjuratoare. Astfel obiceiurile şi tradiţile prezintă diverse aspecte ale rânduielii vieţii religioase sau sociale. În satul Peştere obiceiurile şi tradiţile de iarnă se desfăşoară începând cu data de 15 noiembrie, Începutul Postului Naşterii Domnului şi se finalizează în 7 ianuarie, Soborul Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul, având ca puncte centrale: 5 decembrie, ajunul sărbătorii Sfâtului Ierah Nicolae, 6 decembrie, sărbătoarea Sfâtului Ierah Nicolae, Ignatul, ajunul Crăciunului, 24 decembrie, Naşterea Domnului, Crăciunul, 25 decembrie, ajunul Anului Nou, 31 decembrie, Anul Nou, 1 ianuarie, Boboteaza, 6 ianuarie, Soborul Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul, 7 ianuarie. În postul Crăciunului, de Ignat, se taie porcul. „Folcloristul Petru Caraman consideră că obiceiul tăierii porcului din ziua de Ignat îşi află rădăcinile în tradiţiile antichităţii romane. Lumea romană practică acest sacrificiu la Saturnali, între 17 şi 30 decembrie, consacrându-l lui Saturn, la origine zeu al semănăturilor. Porcul însuşi era socotit ca întruchipare a acestei divinităţi, a cărei moarte şi reînviere se consuma la cumpana dintre anul vechi şi anul nou. Este însa vorba de un transfer al obiceiului, 58


Pr. Ion Turnea Monografia localităţii Peştere

de la data la care se celebra iniţial anul nou în lumea romană: începutul primăverii, al semănăturilor, la sărbătorile ce precedau 3 Calendele lui Janus, adică la Saturnalii.“ Înainte de ziua Ignatului în gospodăriile oamenilor din localitatea Peştere se fac pregătiri pentru sacrificarea porcului. În desfaşurarea obiceiului sacrificării porcului sunt necesare diferite condiţii de timp şi spaţiu. În ceea ce priveşte timpul, sacrificiul nu poate să fie început înainte de ivirea zorilor şi nici nu poate depăşi apusul soarelui. El trebuie să aibă loc pe lumină, deoarece lumina poate să ţină la distanţă spiritele malefice ce-ar putea încerca să anuleze virtutea sacrificiului. Locul ales pentru sacrificarea porcului este supus unui ritual de purificare: tămâiere, stropire cu aghiasmă. Al doilea act ceremonial ce are loc odată cu ritualul tăierii porcului constă în sortarea cărnii: împărţirea ei pentru pomana porcului, pentru sărbători, cârnaţi, carne friptă, tocătură, cotoroage, tobă, caltaboşi, şuncă etc. Anumite mădulare ale porcului au diferite întrebuinţări magice ca de exemplu, cu părul de porc se afumă copiii deochiaţi. Alte mădulare sunt folosite ca obiecte de joacă de către copii, ca de pildă vezica porcului pe care o pot folosi pe post de balon. O altă tradiţie ce urmează ritualului tăierii porcului sunt Piţărăii. Cu o seară înainte de ajunul Crăciunului se face foc, iar dimineaţa copiii merg în piţărăi. Piţărăii sunt copiii ce aprind de cu seară focul. Acest obicei simbolizează în tradiţia populară focul în jurul căruia au stat ciobanii când au fost vestiţi de către îngeri că s-a născut Iisus. Pentru ca să poată face foc copiii adună din timp toate cele necesare întreţinerii lui: tulei, vreascuri, cauciucuri. Dimineaţa, în ziua de Ajun, copiii ce au vegheat în jurul focului toată noaptea ca acesta să nu se stingă, pleacă din poartă în 3

. http://www.tradiţii.ro 59


Pr. Ion Turnea Monografia localităţii Peştere

poartă să primească piţărăi utilizând strigături populare specifice evenimentului: Dă-mi şi mie un piţărău, cât de rău, să mă duc cu Dumnezeu. Ne daţi ori nu ne daţi, pâine cu cârnaţi. Cârnaţul simbolizează bogăţia casei. Seara, în ajunul Crăciunului, se merge cu colindul. Colindele sunt cântece ce prezintă secvenţe ale naşterii Mântuitorului Iisus Hristos. Colindele româneşti acordă o importanţă deosebită Naşterii Domnului, transmiţând prin versurile lor bucuria venirii Mântuitorului în lume. În spiritualitatea creştin-ortodoxă-românească, colindele s-au bucurat mereu de o preţuire aparte. Ele sunt tradiţii şi datini populare ce vin din cele mai vechi timpuri creştine şi totodată mai sunt mărturisitoare a adevărurilor de credinţă a Bisericii lui Hristos. Prin intermediul lor sunt reînviate tradiţiile, datinile şi obiceiurile moştenite din moşi-strămoşi. Caracteristica cea mai importantă a obiceiurilor şi tradiţilor de iarnă este repertoriul neasemuit de bogat în datini şi credinţe, în realizări artistice literare, muzicale sau coregrafice. În rândurile următoare o să prezint o scenetă compusă de mine cu prilejul Naşterii Domnului. Piesele de teatru, scenetele îmbogăţesc farmecul sărbătorii, alături de colindele tradiţionale. Magii Povestitorul: Sus pe cerul infinit, O stea mândră a răsărit, Trei magi a călăuzit Spre împăratul proroocit. Când la Irod au ajuns, Steau-n nori li s-a ascuns; Irod i-a întâmpinat, Iscodindu-i a aflat 60


Pr. Ion Turnea Monografia localităţii Peştere

Că ei caută un împărat Prorocit şi aşteptat. Străjerul: Plecăciune Împărate, Din răsărit, de departe, La noi trei crai au sosit Şi de-un împărat vestit Abia născut, au întrebat, Ce lumea a luminat. Irod: Cheamă-i aici pe cei trei, Să cercetez de la ei, Cine-n lume-a cugetat Să se nască împărat? Străjerul: Crailor din răsărit, Împăratul v-a poftit În palat, să-i povestiţi De pruncul ce nu-l găsiţi. Baltazar: Luminate Împărate, Noi venit-am de departe, Călăuziţi de o stea, Să-l căutăm pe Mesia. Melchior: O stea ne-a călăuzit, Iar aici când am sosit, Steau-n nori s-a ascuns Şi la tronul tău am ajuns. Gaşpar: Daruri scumpe i-am adus, Căci ne-a fost trimis de sus, Tămâie că-i cărturar, Smirnă, un smerit dar, Aur, fiindcă-i împărat, De lume mult aşteptat. 61


Pr. Ion Turnea Monografia localităţii Peştere

Irod: Mergeţi voi şi cercetaţi, Împăratul de-l aflaţi, Şi pe mine să mă vestiţi, Crai înţelepţi şi cinstiţi, Ca să vin să mă închin, Pruncului ce-i semn divin. Povestitorul: Magii dacă au plecat, Steaua iar s-a arătat, Pe ei i-a călăuzit, La Beteleem au sosit Şi acolo-n staul au aflat, Pruncul de ei mult căutat, Lui i s-au închinat Şi daruri mândre i-au dat, Binecuvântare-au luat; Pe Irod n-au anunţat, Căci îngeru-n vis i-a înştiinţat, Că Irod prin vicleşug vrea, Viaţa pruncului să ia. Îngerul: Voi crailor de la răsărit Ce după stea v-aţi călăuzit Şi la Beteleem aţi găsit Pe-mpăratul prorocit; Pe Irod să-l ocoliţi, Pe altă cale să porniţi, Că Irod prin viclenie vrea, Pruncului viaţa să-i ia. Unul din obiceiurile ce se desfăşoară în ajun de an nou este Pluguşorul, urările pentru noul an ce bate la uşă. Alt obicei ce se desfăşoară în ajun de an nou este aflarea ursitei în vederea măritişului fetelor, obicei ce constă în punerea unui fir 62


Pr. Ion Turnea Monografia localităţii Peştere

de busuioc sub pernă pentru a putea afla ursita prin intermediul visului. Acelaşi obicei de a-şi afla ursitul prin punerea unui fir de busuioc sub pernă este practicat de fetele nemăritate şi în ajunul Bobotezei. De Bobotează preotul sfinţeşte apa prin Harul Duhului Sfânt. Şi casele oamenilor sunt sfinţite cu prilejul Bobotezei cu aghiasmă. Aşadar oamenii aşteaptă preotul cu o lumânare aprinsă în mână să le sfinţească locuinţele. Sărbătorile de iarnă sunt luminate de prezenţa lui Moş Crăciun. Copiii se bucură cel mai mult de prezenţa acestuia. Fiecare îi aşteaptă darul. De Sfântul Gheorghe, posesorii de vaci, oi, trebuie să ferească animalele de cei care ar putea lua mana animalelor. În 21 noiembrie, cu prilejul Intrării Maicii Domnului în biserică, seara, fetele nemăritate, pun sub vase diferite obiecte pentru a vedea cum le este ursitul: piaptăn- dinţos; pământ-bogat; bani- bănos; oglindă-frumos; tăciune-negru, sare-sărac ... Peştere este un colţ de ţară păstrător al credinţelor şi datinilor strămoşeşti, credinţe şi datini strămoşeşti care îşi au originea în folclor cuprinzând semnificaţii profunde asupra omului şi relaţiilor lui cu Dumnezeu, cu natura, cu lumea înconjurătoare. Astfel obiceiurile şi tradiţile prezintă diverse aspecte ale rânduielii vieţii religioase sau sociale.

63


Pr. Ion Turnea Monografia localităţii Peştere

9. PORTUL ŞI GRAIUL STRĂMOŞESC Satul nu are suflet fără portul şi graiul strămoşesc. Atât de simplu dar atât de frumos ca o floare ce îmbujorează câmpul prin unicitatea fiinţei ei, portul din străbuni luminează peste veacuri. El ştie să adune picăturile de rouă de pe iarbă până nu se lasă secătuite de soare şi să le brodeze cu măiestrie. Portul strămoşesc culeage polenul din universul florilor prin ţesătura unică, prin obiectele vestimentare specifice fiecărei zone. Costumul tradiţional bărbătesc a locuitorilor din satul Peştere se compune din cămaşă, izmene, laibăr, brâu, opinci, clăbăţ, pieptar, cojoc. Costumul tradiţional al femeilor din satul Peştere este alcătuit din ciupag, poale, cătrânţă, opreg, brâu, laibăr, pieptar, cojoc, opinci, ştrimfi, cârpă. Graiul strămoşesc al localităţii Peştere pare să se fi înfrăţit cu statornicia munţilor ce străjuiesc zona, rădăcinile lui să se fi oglindit în eternitatea orizontului. El împleteşte vocale şi consoane atât de melodios dar atât de jucăuş şi plin de viaţă. Sunetele graiului se joacă precum firicelul de apă a unui izvor pe iarba verde, pe iarba ce zâmbeşte a viaţă. Omul din popor îşi iubeşte atât de mult graiul strămoşesc, încât nu se dă înapoi de la a reda cu ajutorul lui măreţia naturii, tradiţiile şi obiceiurile specifice zonei lui, ocupaţiile de bază ale oamenilor locului, dorul sufletului, cântul horelor. Acest om din popor scrie în graiul strămoşesc cu pasiune, cu dragoste, este atât de sensibil şi de înţelept, este un mare artist al neamului său. „Scriitorul dialectal scrie artistic, ca un scriitor adevărat, dar ce îl diferenţiază de scriitori este limbajul. El încearcă să confirme valoarea sensibilă a cuvântului dialectal în registrul limbii scrise.“4 „Literatura dialectală nu face decât să dea o notă particulară şi originală limbii, îmbogăţind-o cu noi şi noi dimensiuni estetice. Trebuie spus că literatura în grai bănăţean reprezintă una din coordonatele importante ale specificului 64


Pr. Ion Turnea Monografia localităţii Peştere 5

bănăţean...“ Este aşadar o mare diferenţă între ţăranul simplu ce compune un vers în grai bănăţean şi un scriitor dialectal. Scriitorul dialectal deşi foloseşte graiul bănăţean, el se identifică cu scriitorul artistic datorită limbajului figurat prin care prezintă diferite aspecte ale vieţii. Atât scriitorul dialectal, cât şi cel care scrie artistic stăpânesc cu măiestrie arta cuvântului. Acest lucru îl deosebeşte pe sciitorul dialectal de omul din popor şi totuşi „Camil Petrescu spunea: Este un lucru neîndoios că dintre toţi ţăranii români de pretutindeni, bănăţenii sunt cei mai citiţi şi cei mai cunoscători de carte... ţărănimea bănăţeană dă dovadă de un 6 extraordinar simţ artistic.“ Locuitorii din satul Peştere, judeţul Caraş Severin păstrează cu sfinţenie graiul strămoşesc şi portul popular. Dovada acestui lucru este scriitoarea Dorina Şovre şi scriitorul Petru Andraş. Originari din Peştere, s-au remarcat prin poezia în grai bănăţean.

4.

Ion Căliman, Ion Ghera, Georgeta Popa, Poezia Dialectală în context actual, Editura Nagard, Lugoj, 2010, pag. 31. 5. Idem, Ibidem, pag. 62. 6.

Idem, Ibidem, pag. 77. 65


Pr. Ion Turnea Monografia localităţii Peştere

În rândurile ce urmează o să redau câteva poezii în grai bănăţean compuse de mine:

Taie iarba gin moşâie, - Plăceşce pe-a lui Vasâlie, Că-i târg mare ge cai mânie.

1. Pier ge vară Motto: „Leneşul la toate, zice că nu poate.“ (proverb românesc)

2. La măşinat Anul ăsta a fost bogat, Gin primăvară a ploiat, S-a făcut ce-au sămănat Ş' Costică - lu Bărnat.

Ge cu zâuă până-n sară Pătru calu îş' ţăsală Şi-i năcaz lu' Mărioară, Că fătă ş' o mioară; Pătru nişi habar nu are, Ieri uită ge animale, Grajgiu el nu a rânit, Coşina n-a îngrijât, Lături la porşi el n-o dat, Ş' ge vacă o uitat; Fân în cotăriţă-o pus Dar în grajgi tot nu s-o dus, C-o venit Ion din veşini Ş-o uitat ş' ge găini. - Petre, strâgă-a lui Mărie, S-o rupt ruda la coşie! Pătru nişi habar nu are, Ia calu' la o plimbare; - Petre, vin că fată vaca, Zâşie Mărie săraca; - Las să fece tu, Mărie, Eu prind calul la coşie; La căzan ge-o făcut Ş' răchie ge-o băut, Răchie tare ge prună, N-o fost bun o săptămână. - Petre - l roagă iar Mărie,

Ieri la cucuruz au fost, Dar az' nu mai găsăsc rost, Podul la casă îi mic, Ş' hambarul nişi un pic. S-au gângit să nu păgubească, La măşinat să pornească, La moară la Avrămoni Cu coşia ge cu zori. - Pus-ai saşii în coşie? Îl întreabă-a lui Măriei; - Vezi ge-i numără îs toţ'? Lipsăsc şinşi, păntru nepoţ'. - Sacu gin şireghe-i rupt, Loitrili nu s-au putut Cârpi până gimineaţă, Şe ne faşiem, măi nevastă? - Mierjiem ş' cum s-o pucea, Saşii ton nu i-om piergea, Să măşinăm ge mălai, Cucuruzul ge pă plai. 66


Pr. Ion Turnea Monografia localităţii Peştere

- Bun Mărie, să pornim, La măşinat să sosâm, Că az' o fi rândul nost' Prea răbdat-am noi mult post.

- Ioane, strâgă Mihăiţă, Hai cu mine la Ioviţă, Că az' taie un purşiel, Să-l ajutăm ş' pă el.

La moară la Avrămoni, Măşinau ş'a lu' Băloni, Toată zâu-au măşinat, Costică rând nopce-a aflat.

- Nevastă eu am plecat. - Nu-i vreme-n sat ge umblat, Pune băgicu' ge mămăligă, Ş' vez' c-am rupt o săpăligă.

După ş'e au măşinat Ş' spre casă au plecat, Patru saşi pă drum s-au dus, Pă post Costică s-a pus.

Ioane vino, Ioane lucră, Să nu stai că îi ge muncă, La prieceni să nu ce duşi, Ş' să mânşi doar când apuşi.

Ca să scape ge sărăşie, Au pus mălaiu-n coşie, Dar la omul ăl sărac Să pierde ş' şie-i în sac.

4. Întâmplare gin popor În grăgină la Ionică A venit ş' Vas'lică, Ca să sape la crumpei. Că îs tare frumuşăi.

3. Nevasta - Ioane, hai sapă grăgina, Ne-o întrecut ş' veşina, Ge tr'i săptămâni săpată, Iar acu ş' sămănată.

Cum săpau ei la crumpei Au venit a lu' Andrei C-a intrat ursu la stână Ş-a-nfăşcat oi p'ăntru-o lună.

- Las nevastă că e vreme, Am tăiat cu Gică lemne, Până mânie e săpată Ş'-n curând ş' sămănată.

Au lăsat crumpeii-n paşie Ş-au luat pari ş' trei cojoace Şi la stână au urcat Dar ursu-n oi n-a intrat.

- Ioane vin ge muljie vaca, Nişi-o treabă nu e gata, Aşcerne ş' la viţăl, Vezi să dai ş' la purşiel!

- Mă Andrei de ş' ai minţât? 67


Pr. Ion Turnea Monografia localităţii Peştere

Ursu-n oi nu a venit. - Pentru c-am lucrat un an Ş' n-am primit nişiun ban. - Eu ţ-am zâs că ce plăcesc, Numa grăgina s-o grijăsc, Acu gin muncă m-ai oprit, Nu-i cinstit că m-ai minţit.

Că el bani ar datora, Adăpostul gin stână-aş achita. Când jugecata s-a terminat Ş' Ionică-a câşgigat, Jugecătorul ge-o parce l-a luat, Să-i dea ce i-a arătat. Gin poznari Ionică-a scos Un crumpel bătrân ş' gros, Jugecătorul l-a întrebat - Asta-i plata că ce-am ajutat?

- Dar ş'-e faşi tu îi cinstit? Fără bani eu ţ'-am munşit, La copii eu şi-e le dau? Bani ge pită nu mai am.

- Eu nu plata ţ-am arătat, Ci că Andrei nu m-a lăsat Să sap crumpeii-n grăgină Minţând că ursu-i la stână.

- Caută-ţi alt stăpân Andrei, Că-mi iau slugă p' Onofrei, Că el nu-i pretenţios Iar ţâie nu-ţi dau nişiun os.

Jugecătorul capu-n pământ a lăsat, Nedreptace-a câşgigat, Ionică poace iar înşăla Să-ş' mărească punga sa.

La jugecată-au pornit, Andrei ca un om cinstit, Să-şi ia bani pă ş'-a munşit, Ionică zâsă că-i păgubit. Jugecătoru-n sală a intrat, La omul sărac n-a căutat, Pă Ionică l-a măsurat Ş' spre poznariul lui s-a uitat.

5. Gin Banat Mi-s fişior ge cărăşan, Pui mândru ge gugulan; Portul gin străbuni lăsat Cu izmene, lăibărac, Cum să poartă prîn Banat Eu mereu cu drag îmbrac; Ş'-mi ţân graiul strămoşăsc Pe unge-n viaţă păşăsc; Ş' creginţa gin străbuni Eu în suflet o păstrez,

Ionică mâna pă poznari ţânea Ş' jugecătoriu îl vegea, Sămn cu mâna îi făşia Ş' dreptace lui îi da. Andrei rămasă păgubit, Ba mai mult ş-nvinuit, 68


Pr. Ion Turnea Monografia localităţii Peştere

Lui Dumnezău mulţămesc: Pentru tot şe El mi-a dat, Obişeiuri srămoşăşci, Cum numa-n Banat găsăşci; Zonă cu munţ' ş' păduri, Ape ş' livezi cu pruni, Oi ş' vaşi, porşi ş' găini; Hore ş' priecini cu mii; Sănătac'e ş' pucere Să munşesc, să fac avere; Casă marie ş' bogată Mi-am zâgit ş' îngrijât, Grajgi cu vicie-am orângit, Nevastă cumince-am luat Şî-n rând cu lume-am intrat.

Ţovie păntru hăi bătrâni, Că-s bolnavi ş' ar gusta, Cu zamă ge fruct s-ar trata; După şi-e căzanu traba a gătat, Răchia în butoni s-a pus la păstrat, Pentru zâle ge sărbători, Nunţ', boceză şi negei, Pentru goşci (priecini ş' neamuri); Răchia-i nectar ge preţ Dar s-o guşci, nu să ce-nbeţ'. 7. Zî ge vară Motto: „Munca e brăţară de aur.“ (proverb popular)

6. Răchia nectar ge preţ

Ion e harnic ş' voinic Cum dă iarba pă colnic Îşi ia coasa la spinarie, Aleargă în graba marie La holdă cu-a lui Mărie, Să grijască-a lui moşie.

Cum dă floarea în livezi Omul ca albina vez' Îngrijind ge rod bogat; Sapă pământul la pruni Ş' gunoi ge grajgi el punie Pentru roag'e mulcie, bunie; Toamna când fructul e copt Îl culejie-n sac pă tot; În butoni ge lemn goleşce Prunie, meră, fruc'ie mulcie, Iar când ele-au fermentat Căzanu să porneşcie, Comina gin butoi să goleşce Ş' să faşie răchie bună, Că-i dă meră, că-i ge prună, Tarie să sâmţ' că trăieşci Când păharul cu priecenii şiogneşci,

De cum zâuă crapă-afar' Bacie coasa pă hotar, Brazda o punie la pământ, Postata e gata vânt, Maria sparjie fânul cosât, Soarili-l uscă pă pământ. Fânul de cum s-a uscat Furşieriul în el au băgat, Să facă frumoşi poşori Ş' pentru ploscari uşori, 69


Pr. Ion Turnea Monografia localităţii Peştere

Jocul celor priching'ei

Pe clanie pă ei să-i pună Cât mai estă zâuă bună.

9. Simfonia nevestei Cu grebla locu-au grijât; Iar când soarile-a sfinţât, Animalele acasă grijăsc Ş' lui Dumnezău mulţămesc Pentru zâua ce-a trecut, Ca ş' mânie să le dea O zî mai bună ca ea.

După ce lucru a gătat, Ion spre casă-a apucat, Pă drum Gheorghe l-a zărit Ş' spre birt, el l-a pofcit. - Zâua bună, măi Ioane! - Mulţam Gheorghe, dumitale! - Hai un pic să ne cinstim C-un rachiu ğe la Antim.

8. Micuţa gospodină (NEPOATELOR MELE)

- Nu vin Gheorghe, acas' mă Cu căţălul ş' pisica, duc, Cu văcuţa ş' purşica, Ğe băutură nu mă mai apuc. Iepuraşul, găinuşa, - Ei, că nu mai bei, spui tu, Puişorul ş' răţuşca, Când nevasta te ceartă, nu? Eu mereu mă joc; Harnică ca o furnică, - Zău, eu ğe băutură m-am lăsat, Vreau să fiu mereu, ge mică, Iar când mare o să cresc, Nevasta niciodată nu m-o certat. De tot să mă îngrijăsc. Cu făină ş' cu apă, - Ioane, Ioane ş' lupu o zâs, Cu lapc'e ş' ciocolată, Când ğe câine o fost prins. Tort înşierc să fac; Iau păpuşa ge mânuţă - Eu ğe câine nu m-am čemut Ş' la masă-n farfuriuţă, Dar cum latră nu mi-o plăcut. Prăjâtură-i pun; Aşa că lupu-o jucat, Apoi haine-i cos în grabă Tot cum câinele-o lătrat. Ş'-o găcesc ge paradă; Ea copil ş' eu mămică, 10. „Nu judeca o carte după Cu măşâna prin grăgină, copertă.“ (proverb românesc) O plimb cât estă lumină, Printre flori ş' dovlecei, În pădurea ğe lângă sat, 70


Pr. Ion Turnea Monografia localităţii Peştere

Danciu cu Ion au plecat La bureţi ca să culeagă, Ăi mai fani să îi aleagă.

Cucuruzul să nu mai fie călcat De porşi, ca ş' altă dat'. Matei, priecin bun cu el, S-a tocmit pă un viţăl, Gardul pentru-al construi, Holda pentru a o-ngrăgi.

Tot ce-i frumos au ales, Ăi mai pictaţi i-au cules, Cu buline conturaţi, Cu puncte roşii pătaţi.

Curăţând ei la nuiele, S-a tăiat Pavel în ele, Gin a lu' Matei cuţât, Ce prost a fost mânuit.

Sara când s-au dus acasă Ş' s-au pus ş' ei la masă, O vecină a venit Ş' bureţii i-a zărit.

N-a zâs Pavel mai nimic, Fu tăiat ş' el un pic, Că doar şinie nu munşieşce, Niciodat' nu să loveşce.

Dă să se uite la ei, La ăi bureţi frumuşei, - Ioane, Danciule, muriţi - De aceşti bureţi sărviţi.

Când lucrul a terminat, Gardul cam strâmb fu lucrat, Matei pă lângă viţăl, A cerut ş' un purcel.

- Dar cules-am ce-i frumos Zâce Danciu mânios; - Nu tot ce-i frumos e bun, - Nu orice tufă e alun. 11. „Rana de cuţit se vindecă lesne, dar cea de la inimă niciodată. “ (proverb popular)

Aşa priecen să tot ai, Că sufletul ge i-l dai, N-o să fie mulţămit, Dar pă cine ce-o rănit. 12. „Piatra care te loveşte nu vine de departe.“ (proverb popular)

Doi priecini s-au ajutat Ca să construiască-un gard, Ei nuiele-au adunat, De lucru s-au apucat.

Vulpea cu ursul au plecat În pădure la vânat, Ursu-ncredere avea, În vecina sa, vulpea.

Demult Pavel şi-a dorit Ca să fie îngrăgit, 71


Pr. Ion Turnea Monografia localităţii Peştere

Lupul cadou i-o făcut O scorbură ce i-o plăcut, Loc ge dulap ca să ţână Dar nu fu loc în văgăună.

P' atunci ursul şăf era Ş' pentru-a pucea vâna, Voie trăbuia să-ţ' dea Ş' să-şi ia ş' parcea sa.

Lupu la toţ' s-o lăudat Cu darul mare ce-o dat, Oaia însă-a dăruit Cu dragoste-un simbol mic.

S-a făcut că pă atunşi, Lupul să fie pă lunci; Ş' ursul rău a flămânzât Ş'-n pădure a pornit.

Lână ea a ţăsut Ş' lu urs ea a făcut Plăpumioară călduroasă, Scut în iarna cea geroasă.

Vulpea şireată pândea Cum el hrana îş' găsea; Ş' la lup ea la pârât Ş' ursul greu fu pedepsât.

14. „Nu da binelui cu piciorul, că pe urmă îi duci dorul.“ (proverb românesc)

Moş Martin fu alungat Ş'-n pădure locul îi fu luat De vulpe, vecina sa, Mâna dreaptă lupului devenea.

Fosta-un om pă nume Tie, Avea cai, avea cocie, Avea casă ş' moşie, Mai avea ş' o soţie.

13. „Darul nu după mărime, ci după dragoste se preţuieşte.“ (proverb popular)

S-o obişnuit de mic S-aibă tot dar nişi-un pic Să nu facă el nimic Cât îi zâuă pă colnic.

Ursul a inaugurat Păstă iarnă-a lui palat, Un bârlog întunecos, Însă foarte călduros.

Cocia-ntr-o zâ s-o rupt, Vaca cornul şi-a pierdut, Caii-n munţi s-au rătăcit, Ş-napoi n-au mai venit.

La inaugurare a chemat, Să prezince-a lui palat, Iepuraş' ş' căprioare, Lupi, oiţe năzdrăvane.

Las' că alţi cai o să am, Ş' cocie ş' alt ham, 72


Pr. Ion Turnea Monografia localităţii Peştere

Să lăuda Tie la toţi; Paguba n-o mai socoţi. Azi aşa, mâine asemenea, Tie mâna nu punea ... Pă nimica se ducea Toată zestrea ce avea. Ş'-uite aşa din om avut, Tie-n calic s-o pierdut, Fără casă ş' avuţie, Fără cai, fără moşie... 15. M-am legat la cap ş' doare, Vai ge-a mele zâlişoare. Ge când Ion s-o însurat, Ge beutură s-o apucat, Că nevasta-l necăjea, Toată zâua-l cicălea. Odată strajnic s-o-mbetat, Cu calul la givan s-o apucat. - Mă calule, eşci sângur cuc? Eu am venit la cine, în casă nu mă mai duc. Acolo e nevasta ş' ea mă ceartă tare, M-am săturat ge veşnica-i întrebare: „Iar ai băut mă, Ioane? Eu? N-am băut femeie...“ Şti, am o idee: În seara asta cu cine calule am stat, Ş' păntru asta p'-acasă n-am călcat; Ai fost beceag ş' eu ce-am îngrijit; - Ba nu stăpâne, m-ai luat la călărit Spre birtul lui Ilie Ce-i păstă geal, la vie. - Tu, calule, vorbeşci?... 73


Pr. Ion Turnea Monografia localităţii Peştere

- Ioane, cu calul tu glumeşci? (Nevasta ... am încurcat-o, De astă dată n-am mai scăldat-o...) - Ano, ge cal eu îngrijeam - Ş' grajgiul îl râneam. - Miroşi a beutură. - Nu, nevastă, mirosu-i gin şură; - S-o fi spart butoniul? - De când ţi tu pisoiul Toate să sparg nevastă... Acum ş' astă năpastă... - Dar butoniul e plin Atunci de ce miroasă-a vin? - Calul a beut, până n-o mai putut. - Cum să bea calul Ioane? - Cum spargi tu la borcane, - Ce trabă are una cu alta? - Are, că-n noapcea asta Un ciob ge borcan calul a tăiat Ş'-a devenit fermecat; Vobeşce, călăreşce, zboară, - Ioane, tu eşci într-o doară? - Tu n-ai citit poveşci? Cu calul fermecat să nu glumeşci Dacă vrei să n-o păţăşci Ş' ca Gheonoaia să sfârşăşci. - Te crezi vreun Făt-Frumos? - Dar ce, nu-s arătos? - Beutura ce-a tâmpit de tot, - Lasă-mă nevastă, că nu mai pot. - Rămâi cu calu-ţi fermecat, Că nu-i bun nişi pentru arat. - Ce şcie ea ce-i bun sau rău? Acum calul ş' eu, stăpânul său, Vom zbura ş' povesti. - Nu mai vorbi mereu prosti. 74


Pr. Ion Turnea Monografia localităţii Peştere

- Ce-i calule ş' tu mă iei păstă pişior? - De când nu mai ar pă ogor M-am emancipat Ş' prostia omenească-am studiat. - ... Eu cred că am beut cam mult Să givănesc cu calul mut. - Sunt năzdrăvan, e-adevărat. - Ba calule, eu îs beat... Mă duc la porşi, ei nu-s paranormali Dar să trec ge cânii aşcia criminali; - Ce clatini rău stăpâne, - Ş' tu vorbeşci, mă cânie? - Când bei totul vorbeşce... - Doamne... porcul ciripeşce; Am ameţât de tot, Nu-i pasăre, e porc... - Vino-n coteţ la noi. - Eu nu-s găină ca voi. - Dar nişi cocoş nu eşti Ge cânţ' pă la fereşti. - Exact. Nevasta-afară m-a lăsat, Să vezi ce o să-i fac. - Nevastă deschige uşa - Aşceaptă numa, acuşa, Eu nu primesc căpuşa Ce suge la răchie. - Na, stai că-ţi dau eu ţâie, Sparg fereastra ş' intru. - Ba, du-te la Dumitru Ş' bea ş' monopol. - Nu mai am nişi un pol, Ş'-i frig rău afară Ş' totul e nebun în astă sară; Porcii, calul vorbesc, Găinile cârcotesc. - Tu te-ai sclintit bărbace; 75


Pr. Ion Turnea Monografia localităţii Peştere

Na, vin-odat' încoace, Hai, uşa ţ'-am deschis! - Da becul iară-i stins; Au, iară mă lovesc Când pă-ntuneric păşăsc... - Nu prea îl nimeresc... - Au, mă julesc... - Mai bei de-acu' bărbate? - Nici dacă tu m-ai bate. - Aşa ai spus ş' ieri - Din calea mea să pieri; Iar m-am împiegicat, Întuneric rău s-a lăsat... - Rău e să ce măriţ' Cu neisprăviţ'. - Greu e însurat, Ge beutură m-am apucat, De când cu gaiţa pă cap Toace prântră geişce-mi scap'... Mai binie cu oile vorbesc, Că mai sănătos gângesc; M-am legat la cap ş' doare, Vai ge-a mele zâlişoare.

76


Pr. Ion Turnea Monografia localităţii Peştere

- Fata-i mică ... îi frumoasă Dar alta-i mireasa noastră. - Mergi în casă Mărioară, Vezi ge mai îi vreo ficioară. - Am cercetat casa toată Ş'-am găsât şi-o altă fată Dar e foarte preţioasă Ce daţ' pentru-aşa mireasă?

16. Nuntă ca la noi În sat Ge gimneaţă s-or trezit, După nănaşi au pornit, Brâul numa ge-au jucat, Că la mireasă-au plecat. Givăru în uşa bace, Naşu plosca o desface; Gin năuntru s-o ivit Al miresei frace mic. - Bună zâua la dumneavoastră. - Ce v-aduce la uşa noastră? - Am auzât noi prin sat C-aveţ' fată ge măritat. - Mărioară-n casă caută, Ge găsăşce tu vreo fată; - Casa toată-am cercetat Ş'-astă fată am aflat.

- Noi găsit-am o comoară Pentru-a noastră domnişoară... - Adă Mărioară fata, - Că nunta ge-acuma-i gata. - Iată fata ce-aţi căutat, Fată mândră, ge-om bogat; - Asta-i fata, hai la joc; Mirili-i fălos foc. După ce hora au jucat, La bisărică-au plecat; Acolo a lui Zamă Trăgeau clopotu' cu Pomană. Numa ce-au ajuns amândoi, Ge la praznicu' lu Nehoi... Plăcintă-a venit ş' el, Că e rost ge-un păhărel. Da-ntr-o zî fu poznă mare, Când Colac, ţârcovnicu', pă însărare, Funia la clopot o rupt, Pă-ntuneric ş' băut. Ş'-atunşi părincili s-o apucat Clopotul ge reparat;

77

Dară funia s-o pierdut Ge când ge clopot s-o rupt. Că nevasta lu Pomană, Cantorul ge la strană, Cu ea calul o legat Ş' altă funie popa o cumpărat... Clopocele au sunat, Părincili ş' lumea s-au adunat La bisărica gin sat, La nuntă ge om bogat. După ce cununia s-o gătat Cu stăghişu-n frunce au plecat, Să petreacă până-n zori Ca la Peşcere la noi.


Pr. Ion Turnea Monografia localităţii Peştere

17. LA GURA SOBEI Scenetă de Crăciun Pentru copii Decorul: o odaie rustică, şemineu, două scaune lângă şemineu, un pat rustic aşezat lângă fereastră, o masă pe care sunt nişte colăcei şi câteva bucăţi de cârnaţi aranjaţi într-un coş împletit. Personajele: nepotul, nepoata, bunica (o bătrână bolnavă, aşezată pe pat, sprijinită cu spatele pe nişte perini mari şi împletind o pereche de ciorapi) Nepotul (aşezat pe un scaun lângă şemineu): Uite fulgii cum dansează, Flori de gheaţă ei pictează; Dacă ninge de pe-acum Cum mai vine Moş Crăciun? Bunica: Moş Crăciun şi de-i zăpadă Pe la toţi trece să-i vadă, E ca lumea de bătrân Şi-are daruri multe-n sân, Şi sacul lui e bogat Şi sufletul lui curat. Nepoata (aşezată pe un scaun lângă şemineu) Prietenii din poveştile ce le-am citit De la Moş Crăciun daruri au primit?

Bunica: Da, daruri nenumărate, Nepoata: Mi le spui şi mie toate? Bunica: În ajunul lui Crăciun Când colindul cel străbun Pe lângă brad îl cântăm Darurile moşului o să le aflăm. Nepoata: Eu îmi doresc o carte Cu poveşti nenumărate, În lumea lor să pătrund Şi-n umbra lor să mă ascund. Nepotul: Eu o să îţi ascund cărticica Ca să nu mai citeşti nimica, Căci prea te pierzi în poveşti Şi-n lumea reală nu mai trăieşti. Bunica: Nu mai fii răutăcios, Pe sora ta invidios, Ea cartea îndrăgeşte Şi bine la toţi doreşte. Nepoata: Eu când mare o să cresc O casă plină de cărţi o să-mi construiesc, Să pătrund în lumea lor, Ea dă viaţă tuturor. Nepotul: Visătoare şi naivă, Tot aşa ai fost de mică, O poveste n-are viaţă, N-are gust, miros şi faţă. Bunica: Copilaşi nu vă mai certaţi, La culcare acum să plecaţi, Că e noapte, doarme totul... Şi nepoata şi nepotul. Povestitorul: Copiii au adormit,

78


Pr. Ion Turnea Monografia localităţii Peştere

Bunica ciorapii i-a împletit, Focul pâlpâie mai tare, Afară zăpada-i mare. Decorul: o odaie rustică, şemineu, două scaune lângă şemineu, un pat rustic aşezat lângă fereastră, o masă. Personaje: aceleaşi şi personajele din poveştile nepoatei. Nepotul: Nu mai e nimeni în casă, Nici colacii nu mai sunt pe masă, Focul pare agitat, Vântu-afară-i supărat. Povestitorul: Flăcările braţentind Pe nepot ele-l cuprind, Ochii lor varsă scântei Din cărbuni ies şapte prichindei. Nepotul: Cine sunteţi şi ce doriţi? Prichindeii: Poveştile să nu le mai prigoniţi, Asta dorim să-ţi comunicăm Şi cu tine să ne jucăm. Moş Crăciun ne-a trimis Pe raza din al tău vis La gura sobei să te chemăm Şi povestea să-ţi explicăm. Nepotul: Focul din flăcări a ridicat, Şapte pitici a creeat, Că mă voi îndupleca

nădăjduieşte Şi mă voi lăsa răpit de poveste. Povestitorul: Piticii pe lângă foc s-au aşezat S-au pregătit de judecat, Nepotul ce de poveşti fugea Şi sora îşi necăjea. Nepotul: Cred că ştiu cine sunteţi Piticii Albei ca zăpada păreţi; Piticii: Moş Crăciun ne-a trimis La tine noi i-am promis Că o să ne oprim Şi o să te-nveselim Dar acum te judecăm, Căci dorim ca să aflăm De ce poveştile nu iubeşti Şi personajele ei prigoneşti? Nepotul: Am crezut că nu existaţi Dar văd că-n faţa mea vă aflaţi, Pe lângă sobă v-aţi adunat Ca-n sala unui palat. Vouă Moş Crăciun ce v-a adus, Daruri sub brad el v-a pus? Piticii: Moş Crăciun un dar nea dat, Albei ca Zăpada un împărat Ce morţii i-a răpit-o Şi vrăjitoarea a biruit-o. Nepotul: De Scufiţa Roşie aţi auzit? Cea care la bunica a pornit Şi lupul în cale a întâlnit Şi mai târziu le-a-nghiţit 79


Pr. Ion Turnea Monografia localităţii Peştere

Pe-amândouă, căci cuvântul înţelept Scufiţa n-a ascultat Şi de cărare s-a depărtat? Da, Moş Crăciun i-a dăruit Un coş cu daruri alese. Nepotul: Dar Hansel firmiturile dese Le-a mai găsit pe cărare Să nu mai ajungă la vrăjitoare? Piticii: Cu Moş Crăciun s-a întâlnit Şi o busolă i-a dăruit. Nepotul: Dar frumoasa adormită Ce de mică-a fost vrăjită? Piticii: A primit un degetar Ce-l poartă pe inelar Şi fusul n-o mai înţeapă Când destinul o aşteaptă. Nepotul: Zmeul care este rău A primit vreun dar şi el? Piticii: Nişte aripi fermecate, Drumul în zbor a-l străbate Ca şi calul lui Făt-Frumos, Ca şi vântul vijelios. Povestitorul: Bunica de nepot s-a apropiat, Mâna pe frunte i-a aşezat ... Nepotul în noaptea aceasta a visat Poveştile ce viaţa i-au luminat, Căci a doua zi când s-a trezit O carte de poveşti a găsit În lumea-i vrăjită a pătruns, La fântâna cu apă vie a ajuns. Bunica: Moş Crăciun fratelui

tău i-a dăruit Ce personajele din poveste au primit. Nepoata: Măcar acum a înţeles Ce se-ascunde-n rând şi vers.

80


Pr. Ion Turnea Monografia localităţii Peştere

10. INTERVIURI CU OAMENII LOCULUI

S

atul Peştere este aşezat într-un loc mirific, pe o colină iar oamenii acestui loc sunt la fel de înfloritori ca natura veşnic vie. Ei sunt meticuloşi în toate. Imprimă acea cromatică unică a personalităţii lor în toate lucrurile întreprinse. Sunt jucăuşi şi copilăroşi asemeni vântului de primăvară ce mângâie natura abia înmugurită dar atât de maturi în acţiunile lor. Belu Remus, cel mai vârstnic locuitor al satului Peştere a acceptat să-mi acorde un interviu. INTERVIU CU BELU REMUS - Pentru început aş dori să vă mulţumesc că îmi acordaţi acest interviu. Am înţeles că dumneavoastră sunteţi cel mai vârstnic locuitor al satului Peştere. Îmi puteţi da câteva date informative despre viaţa dumneavoastră? - Mă numesc Belu Remus, după poreclă Cucu şi sunt născut din 1925. Am prins multe schimbări şi în lume, şi în ţară. În anul 1939, pe când aveam 4 ani Austria şi Ceoslovacia au fost ocupate de Germania Nazistă, iar în 1940 prin Dictatul de la Viena a fost cedată abuziv Transilvania, Ungariei şi recâştigată de români în 1944 când au venit la putere comuniştii şi au întors armele împotriva partenerilor nazişti. Prin invazia militară rusă, bolşevică, din 1940 România a fost obligată să cedeze Bucovina, Basarabia. În 1941 a avut loc atacarea simultană din est a comuniştilor şi din vest a naziştilor asupra Poloniei ce a fost desfinţată ca stat. În timpul regimului comunist am fost birjar la colectivul din satul Peştere, mai târziu paznic la câmp, am fost numit şi preşedintele colectivului. Fiind unul din cei mai bogaţi oameni ai satului am fost catalogat chiabur şi timp de un an şi jumătate am lucrat la mină la Lupeni. După căderea comunismului mi-am recăpătat pământul luat abuziv de comunişti. Am o familie frumoasă, două fete, nepoţi, strănepoţi. Totuşi cea mai mare durere a mea este că soţia mea dragă m-a 81


Pr. Ion Turnea Monografia localităţii Peştere

lăsat, a fost chemată la cele veşnice şi am rămas singur în acestă lume. - Cum vedeţi dumneavoastră viaţa după toată experienţa pe care aţi avut-o? - Grea întrebare. Viaţa aş putea-o defini ca pe un fruct dulceamar. Dulce, pentru că iubirea şi familia îţi luminează sufletul atunci când te afli în momente de cumpănă, când ai impresia că totul se prăbuşeşte în jurul tău şi nu o mai poţi lua de la capăt. Amar, pentru că viaţa este o luptă. Prin suferinţă vine omul în lume, de suferinţă are parte de când face primul pas, cade şi se loveşte, apoi îl face pe al doilea şi aşa numiţii făcători de bine stau la pândă să-i zădărnicească munca, pe urmă vrea să lupte pentru ce are mai drag însă şi aici întâlneşte obstacole, iar ultimul pas al vieţii, moartea, e durerea sufletului atât de rănit anterior de loviturile vieţii şi atât de ofilit de suferinţa despărţirii de trup. Mai greu e cei care nu au parte nici de iubire, aceia se refugiază într-un aşa numit fals ideal iar când moartea bate la uşa sufletului lor îşi dau seama că au trăit degeaba. Trebuie să şti a despărţi dulceaţa de amărăciune iar acest lucru nu se poate face decât rupându-te de deşertăciunea vieţii omeneşti. - Aţi menţionat cuvântul deşertăciune. Cum vede un om simplu de la ţară deşertăciunea? - Cum să o vadă dragul meu? O leagă de tot ceea ce este lumesc şi trecător dacă are suficientă înţelepciune să înţeleagă asta. Poate ai auzit şi tu spunându-se: Oare ce zice lumea? Lumea nu are decât să zică ce vrea, azi zice un lucru, mâine uită acel lucru şi vede altul mai colorat. Poate ai citit povestirile despre Păcală. La un moment dat acesta se căsătoreşte, are şi un copil şi mergând pe drum cu nevasta şi copilul, călare pe un măgăruş, lumea ce trecea pe lângă ei avea mereu păreri diferite, unii îl mustrau spunându-i, ce bărbat este el să meargă pe jos şi nevasta călare pe măgăruş cu copilul, când au schimbat rolul l-au jignit că nu e cavaler, pe urmă când au urcat toţi trei au fost jigniţi că omoară sărmanul animal, 82


Pr. Ion Turnea Monografia localităţii Peştere

când au luat măgăruşul ei în spinare lumea a râs că în loc să fie transportaţi ei de măgar, transportă ei măgăruşul. Cu lumea oricum o dai nu este bine. Nici aur dacă pui la picioarele ei să-i mulţumeşti pe toţi nu e bine, căci se naşte invidia şi te lovesc pe la spate. Cel mai bine este să pui preţ pe lucrurile simple dar cele mai valoroase ale vieţii. Să-ţi aşterni tu viaţa ta aşa cum te simţi fericit şi să-i mulţumeşti lui Dumnezeu pentru toate. Niciodată să nu pui gura lumii, părerile ei înşelătoare, care azi te văd pe tine şi mâine te uită şi-l văd pe altul, înaintea celor ce te iubesc cu adevărat, te respectă şi te preţuiesc. Făcând acest lucru şi dictându-le cărţile lumii deşarte celor ce te iubesc cu adevărat, te respectă şi te preţuiesc, răneşti ce Dumnezeu ţi-a oferit mai de preţ în viaţă iar pe patul morţii te înăbuşi în lacrimi amare, căci atunci sufletul se gândeşte nu la ce a fost trecător, ci la cât a fost el de fericit, iar fericirea este legată dragul meu de iubire. - Dumeavoastră m-aţi sfătuiţi să îmbrăţişez doar lucrurile spirituale în defavoarea celor materiale? - Ei, aici este o altă poveste. În viaţa aceasta nu este posibil acest lucru. Trebuie să existe mereu un echilibru între spiritual şi material. Iisus Hristos ne-a sfătuit să dăm Cezarului ce este a Cezarului şi lui Dumnezeu ce este a lui Dumnezeu. Nu putem să trăim în această lume fără să respectăm anumite legi, scrise de oameni, bineînţeles. Eu am văzut multe schimbări în lumea asta după cum ţi-am relatat la început. Omul, după cum Dumnezeu a lăsat poruncă lui Adam în cartea Facerii, trebuie să-şi câştige prin sudoarea frunţii pâinea. Viaţa aceasta este multă trudă şi chin. Spun doar că în lume majoritatea devin robii celor materiale. Omul nu mai munceşte pentru a avea cele necesare traiului, ci munceşte pentru a împărăţii lumea aceasta, a se scălda în averi şi deşertăciuni lumeşti. Spiritualul ar trebui să fie de preferinţă deasupra celor materiale, dacă nu măcar într-un echilibru cu acestea. Omul să muncească nu doar pentru material, ci şi pentru cele spirituale. Dar omul se leneveşte spiritual, ucide ce e mai 83


Pr. Ion Turnea Monografia localităţii Peştere

sfânt prin orbirea lui sufletească. Omul trebuie să ştie pentru ce trăieşte în viaţă. - Ce aţi apreciat cel mai mult în viaţă? - Oamenii cu suflet mare, cei care ajută pe cei aflaţi în suferinţă, în nevoi, chiar dacă printre cei aflaţi în suferinţă sau nevoi sunt şi cei ce le-a făcut rău vreodată dar apreciez totodată şi oamenii care-şi respectă cuvântul dat, indiferent câte sacrificii fac pentru a-l respecta. - Ce aţi dispreţuit în viaţă? - Prefăcătoria, minciuna, linguşirea, bârfa, vorba cea rea şi ucigătoare de suflet, căci mai dureros este să ucizi sufletul cuiva decât trupul; fraţii şi neamurile ce-şi uită originile şi se judecă pentru averi, în loc să cedeze unii în favoarea altora, îmblânzind sufletul celui orbit de material şi deschizându-i mintea, gândinduse că Dumnezeu îi va da lui mult mai multe prin muncă dreaptă, căci tot ceea ce este dobândit prin vicleşug se pierde şi plăteşti înzecit ceea ce ai dobândit nedrept şi prin răni sufleteşti. - V-a plăcut mediul în care aţi trăit? - Foarte mult. Dumnezeu m-a binecuvântat să vieţuiesc într-un mediu paradisiac, o zonă colinară, împădurită. Cadrul natural este cel care îţi linişteşte toate suferinţele, îţi reface forţa energetică. - Am înţeles că oamenii din Banat ştiu şi reţete culinare stămoşeşti, specifice zonei lor. - Specific zonei şi ce tinerii din ziua de astăzi nu cunosc în ceea ce priveşte arta culinară ar fi chisăliţa şi balmăşul. Chisăliţa se face cu pesmet (dulceaţă) şi făină de porumb, iar balmăşul din caş, făină de pormb, poţi pune şi ou. Ele se prepară prin frigere în ciganie (tigaie - cratiţă mică - raină). - Vă mulţumesc pentru timpul acordat şi pentru vorbele pline de înţelepciune.

84


Pr. Ion Turnea Monografia localităţii Peştere

INTERVIU CU PR. POPESCU GHEORGHE DOREL În primul rând doresc să-ţi mulţumesc pentru că ai acceptat sămi acorzi acest interviu pentru a fi publicat în Monografia localităţii Peştere. Pe tine te cunosc din copilărie. Ai fost cel mai bun prieten al fiului meu, mereu te-am perceput ca un om ambiţios, inteligent, sufletist. M-a fascinat adesea acea meticulozitate a ta ce te ajuta să tratezi fiecare lucru cu toată atenţia, astfel încât ceea ai realizat a fost întotdeauna bine făcut. - Cum te-a influenţat pe tine mediul localităţii natale în a-ţi păstra acea cromatică unică personalităţii tale în toate lucrurile realizate? - Statornicia colinelor m-a învăţat să fiu fidel locului în care mam născut, să-mi fie dor de originile mele şi să mă reîntorc de fiecare dată în satul Peştere cu sufletul tresărind de lumina părinteştii revederi. Cursul apelor m-a povăţuit să-mi păstrez mereu drumul cel drept în viaţă. Splendoarea pădurilor şi a livezilor a sădit în sufletul meu iubirea faţă de darurile nemuritoare ale naturii. Lângă aceste miracole semănate de Dumnezeu pentru oameni, aceste miracole vii şi cu rădăcini adânci te simţi adesea eliberat de toate problemele sufleteşti, de toate neputinţele trupeşti, înveşmântându-te în liniştea energiei vii, primordiale, a energiei ce inunda cândva grădina Edenului. Cântecul vesel al păsărilor mi-a conturat în suflet zâmbetul oglindit mereu în pupilele ochilor şi în colţul buzelor. - Mediul natural al satului Peştere a avut o legătură cu alegerea profesiei de preot? - În mare parte, da. Preotul este un iubitor al lucrurilor sensibile. Dumnezeu a creat un cadru natural unic, cadou pentru coroana creaţiei sale, omul. Dacă priveşti în jur poţi observa cum soarele nu uită să răsară în fiecare dimineaţă, cum pomii nu uită să-şi ţese mugurii în fiecare primăvară, iarba nu întârzie să-şi picteze haina cândva ruginie, florile nu se dau înapoi în a-şi deschide ferestrele petalelor pentru a prinde rod. Atunci tu ca om nu poţi a nu-ţi dori din moment ce ai înţeles adâncul vieţii, să-i 85


Pr. Ion Turnea Monografia localităţii Peştere

slujeşti lui Dumnezeu, Cel care are grijă de toată splendoarea mediului înconjurător dar şi omului, aproapele tău, fiinţa plămădită de Dumnezeu după chipul şi asemănarea Lui. - Şcoala primară ai făcut-o în satul natal, poţi să împărtăşeşti cititorilor Monografiei localităţii Peştere câteva gânduri despre această instituţie? - Cu siguranţă. Primii ani de şcoală sunt unici în viaţa fiecărui om. Aceşti ani ajută omul să-şi regăsească în interiorul fiinţei sale acea forţă unică personalităţii lui pentru ca să o cultive pe tot parcursul vieţii. Emoţia primei întâlniri cu şcoala, primele întrebări, descoperirea unui nou univers, privirea caldă a învăţătoarei, primele învăţături, nu le poţi uita niciodată. Şcoala din satul meu natal aş putea-o asemăna cu un elev ce şi-a făcut temele. Temele ei suntem noi cei care am pornit în viaţă cu temelia zidită pe stâncă şi am reuşit să învingem furtuni şi vânturi realizându-ne. - În încheiere te-aş ruga să transmiţi un mesaj tuturor cititorilor care cu siguranţă sunt iubitori de artă, de frumos. -I-aş sfătui să înceapă a căuta frumuseţea acestei vieţi începând cu lucrurile cele mai mărunte pentru a se putea ferici în cele măreţe. Primul pas spre această perfecţiune se face în sânul localităţii natale.

86


Pr. Ion Turnea Monografia localităţii Peştere

INTERVIU CU SCRIITORUL PETRU ANDRAŞ Localitatea Peştere aparţine teritorial de comuna Constantin Daicoviciu. Această zonă atât de mirifică şi-a adunat toate sevele şi a plămădit vlăstari vrednici. Unul din aceşti vlăstari vrednici de neamul său, de glia străbună este şi scriitorul în grai, Petru Andraş. „Petru Andraş s-a născut în localitatea Căvăran (denumirea nouă: Constantin Daicoviciu), jud. Caraş-Severin, în 9 septembrie 1948. A învăţat la şcoala din comuna natală, la liceul „Traian Doda” din Caransebeş şi la Facultatea de Fizică a Universităţii din Timişoara. S-a impus în învăţământul cărăşan, ca profesor şi director la Liceul „Traian Doda” din Caransebeş. Alături de Dorina Şovre şi Constantin Şovre s-a implicat în întemeierea şi finaţarea Cenaclului roadiofonic La Poşmândre din Caransebeş. S-a remarcat ca fiind unul din cei mai activi colaboratori ai emisiunilor cenaclurilor radiofonice Gura satului de la Radio Timişoara, La Poşmândre de la Radio 11 Plus Caransebeş şi La givan de la Radio Tv Europa Nova din Lugoj. A colaborat la publicaţiile „Redeşteptarea” - Lugoj, „Vrerea” Timişoara. A debutat editorial cu volumul Nu treşi drumul fiecum, Editura Ionescu, Caransebeş, 1998. Împreună cu Ion Ghera şi Ştefan Pătruţ a publicat volumul Săraşi bogaţ, Editura Dacia Europa Nova, Lugoj, 1999. A fost inclus în volumele colective: La poşmândre, vol. I, Editura Ionescu, Caransebeş 1998, vol. VI, Editura Tibiscus din Uzdin (Serbia), 2003, Antologia poeziei în grai bănăţean de Ştefan Pătruţ, Editura Dacia Europa Nova, Lugoj, 1999, Bădia Mihuţa şi urmaşii lui, Editura Mirton 7 Timişoara, vol. I 2001, vol. II 2002.“ - Aş dori să vă mulţumesc în primul rând că îmi acordaţi acest interviu pentru a fi publicat în Monografia localităţii Peştere. 7

http://brancusi.org.ro/files/2009/10/Poezie%20in%20grai% 20banatean%20vol.%201.pdf 87


Pr. Ion Turnea Monografia localităţii Peştere

Pentru început ne puteţi spune câteva cuvinte despre dumneavoastră? - M-am născut în comuna Căvăran, actualmente Constantin Daicoviciu, nr. 41 A în seara zilei de 8 septembrie 1948 (de Sântămăria Mică) pe la ceasurile opt seara, odată cu sosirea primilor „goşci“ la rugă, din părinţi ţărani, Nicolae şi Maria, amândoi cu studii gimnaziale. Îţi dai seama, ce bucurie şi bună dispoziţie a fost, dacă în acte, data de naştere este 09.09.1948. Am urmat clasele primare în comuna natală, după care ca elev intern, clasele gimnaziale V-VII la Şcoala generală Sacu. Am absolvit în 1966 Şcoala Medie Nr. 2 Caransebeş după care am urmat Facultatea de fizică din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara. După lucrarea de licenţă, în 1971, am funcţionat ca profesor de fizică la Şcoala Generală din Forotic, Zorlenţu Mare şi Armeniş până în 1976, iar din 01.09. 1976 şi până în prezent sunt profesor de fizică titular în urma câştigării concursului din 1976, la Liceul Teoretic „Traian Doda“ din municipiul Caransebeş. Ca scriitor am debutat în volumul colectiv „Primul lup de mare“, 1996, imprimerie Mirton, Timişoara, cu ocazia Centenarului Victor Vlad Delamariana, cu poeziile „În sara dă Anu Nou“, „Puşcoacea“ şi „Piţărăii“. Colaborez cu diferite ziare şi reviste literare: „Redeşteptarea“, Lugoj; „Vrerea“, Timişoara; „Jurnal“, Caransebeş; „Scărpinatu“, Uzdin (Serbia şi Munte negru); Asociaţia literarartistică „Sorin Titel“, Timişoara; „Tot Bănatu-i fruncea“, Făget; „Banatul istoric în proză, versuri şi imagini“, Reşiţa. Totodată mai colaborez cu posturile RTV şi de radio, ocazional şi cu TV „Banat“ Reşiţa dar şi cu TV „Europa Nova“ Lugoj. Începând cu 2005 colaborez permanent cu emisiunea „Gura satului“ din Timişoara şi cu postul regional de radio din Reşiţa, la emisiunile: „Poezie în grai bănăţean“ şi „Bănăţenii în satul lor“. Prezenţă în culegeri şi dicţionare: ● „Dicţionarul scriitorilor din Caraş Severin“ de V. Bitte. T. Chiş, N. Sârbu, 1988, Editura Timpul, Reşiţa. ● „Antologia poeziei în grai bănăţean“, Ştefan Pătruţ, 1999, 88


Pr. Ion Turnea Monografia localităţii Peştere

Editura Dacia Europa Nova, Lugoj. ● „Dicţionar regional de cuvinte în grai“, Ştefan Pătruţ, Editura Dacia Europa Nova, 2002, Lugoj. ● „Poezie în grai bănăţean“ Asociaţia culturală Constantin Brâncuşi, Editura Orizonturi Universitare, 2009, Timişoara. ● „Antologia literaturii dialectale bănăţene Gura satului la Radio Timişoara, 20 de ani - Contemporanii“ I. V. Boldureanu, Simion Dănilă, Cornel Ungureanu, Editura Marineasa, 2010, Timişoara. ● „Antologia literaturii dialectale bănăţene (poezie, proză, teatru) 1891-2011“, I.V.Boldureanu, Simion Dănilă, Cornel Ungureanu, 2011, Editura Universităţii de Vest, Timişoara. ● „Cărăşenii de neuitat“, Petru Ciurea, Constantin Falcă, Editura Europa stampa, 2012, Timişoara. Volume publicate: ● „Nu treşi drumu fiecum“, 1998, Editura Ionescu, Caransebeş. ● „Săraşi bogaţ“, 1999, Editura Dacia Europa Nova, Lugoj, în colaborare cu Ştefan Pătruţ şi Ioan Ghera. ● „Nu treşi drumu fiecum“, ediţia a II-a, puricată şi năgită, Editura Europa Nova, 2002, Lugoj. Volume colective: Am colaborat cu cenaclul radiofonic în grai bănăţean „La poşmândre“, înfiinţat împreună cu soţii Costel şi Dorina Şovre, la Radio Analog, Caransebeş. ● „La poşmândre“ volumele I-III, în perioada 1988-2000, Editura Ionescu, Caransebeş. După desfinţarea postului de radio, am colaborat cu acelaşi cenaclu aparţinând Casei Municipale de Cultură „George Suru“, Caransebeş. ● „La Poşmândre“, poezie în grai bănăţean, editura Dacia Europa Nova, 2000, Lugoj. ● „Bădia Mihuţa şi urmaşii săi“ poezie în grai bănăţean, volumul I, Editura Dacia Europa Nova, 2001, Lugoj. ● „Bădia Mihuţa şi urmaşii săi“ poezie în grai bănăţean, volumul II, Editura Mirton, 2002, Timişoara. ● „La Poşmândre“, poezie în grai bănăţean, 2003, Editura 89


Pr. Ion Turnea Monografia localităţii Peştere

Tibiscum, Uzdin (Serbia). Premii obţinute: ● Premiul II la prima ediţie a Festivalului „Victor Vlad Delamarina“, Lugoj, 1995. ● Premiul I „George Gârda“ la Festivalul „Victor Vlad Delamarina“, organizat de Societatea Literară „Sorin Titel“, 1996, Timişoara. ● Premiul III la Concursul de poezie în grai bănăţean „Nichifor Mihuţa“, ediţia a IV-a, 1997, Caransebeş. Din anul 1998, după ce mi-a apărut primul volum, nu am mai participat la concursuri şi festivaluri. ● „Diplomă de excelenţă“, 2005, Biblioteca şi Primăria Municipiului Caransebeş. - Cum se împacă profesia dumneavoastră, ştiinţele exacte, cu poezia în grai bănăţean? V-a ajutat gândirea logică să daţi frâu liber imaginaţiei? - De fapt, dacă Cel de Sus te-a înzestrat cu un har, cu un talent într-un domeniu, formarea profesională are şi ea o pondere, depinde de la caz la caz. Mie, de exemplu, mi-a plăcut mult limba română, istoria şi să citesc. Mai târziu gândirea logică, pozitivă, m-a ajutat, uneori destul de mult, mai ales în cazul imaginii unor scene de viaţă fictive, dar a căror înlănţuire logică să dea o anumită veridicitate temei şi faptelor analizate; una este să faci cititorul să creadă despre un lucru că este puţin exagerat, chiar dacă este la graniţa SF şi alta să fie convins că unele fapte nu se pot întâmpla, fiind ireale. - Ce rol a avut frumuseţea satului bănăţean obiceiurile şi tradiţiile populare în devenirea dumneavoastră ca scriitor în grai? - Au contribuit la formarea mea ca poet în grai bănăţean în afară înzestrării native următoarele elemente: ● Bunicul din partea mamei, moş Păpuc, cum i se spunea în sat, era mare potcaş şi tot timpul pus pe „şodzănii“. În primul rând prin tranzmiterea unor gene, iar în al doilea rând prin povestirile cu sau fără tâlc despre anumite întâmplări din sat spuse când „smicuram“ la cucucruz în serile lungi de iarnă lângă războiul din cuină sau în nopţile de vară când mă lua să păzim caii la păscut. 90


Pr. Ion Turnea Monografia localităţii Peştere

● Bunicul din partea tatălui, moş Blegu, tatăl fiind peşterean, dar la Peştere mergeam mai rar, în vacanţe mai ales şi-a pus şi el amprenta în devenirea mea. Când mergeam „multe zile“ nu făceam purici, deoarece, bunica mea, baba Susana, femeie bisericoasă, era severă. Câteodată să o necăjească, moşu Blegu mă învăţa o grămadă de lucruri (printre care cum să prind „bribeţi“ cu „şiuvaniu“ etc. sau o mierlă din scorbură de cireş când mă lua să-l ajut la cules de cireşe). Bunica se supăra aşa că niciodată n-am stat cât era planificat. ● Obiceiurile şi tradiţiile satului bănăţean începând cu tăiatul cânipii şi inului, muiatul, meliţatul, năvăgitul, ţesutul pânzei; varietatea broderiilor şi cusăturilor pe hainele de sărbătoare, sărbătorile de iarnă, ruga, botezul, nunta au contribuit în mare parte la formarea mea ca scriitor. ● Strigarea darurilor la nunţi de către un „duo“ consacrat care începea cu chemarea: Hai la moară, hai la moară, lansată de unul dintre protagonişti, urmată de răspunsul celui de al doilea: Dracu să ce-omoară sau Haida la gugulufe, cu replica Buba să le umfle mi-a fost sursă de inspiraţie în poeziile mele. În acest ritual local se făceau cunoscute întregii nunţi şi nu numai, toate abaterile de la morală şi comportament ale nuntaşilor când se anunţa public darul pentru miri. (X cinsteşte tinerii cu 100000 de galbeni ăştia sunt bani furaţi de la ... -; obţinuţi pe răchie şi brânză furată de la ..., bijuterii, haine, cadouri primite de X de la drăguţul Y etc.) ● Totuşi rolul hotărâtor l-a avut regretatul profesor Nichifor Mihuţa care mi-a întreţinut dragostea pentru graiul bănăţean, datini, folclor în clasele V-VII la Şcoala generală Sacu unde mi-a fost profesr de limba română (1959-1966). După 14 ani l-am reîntâlnit la Liceul Teoretic Traian Doda din Caransebeş, dar de această dată fiind colegi. Faptul că m-a convins să particip la Festivalul de poezie în grai bănăţean „Tata Oancea“ de la Bocşa, nu a făcut altceva, decât să pună „paie“ pe foc şi să am mai mare încredre în puterile şi talentul meu. - Ce aţi simţit în momentul în care a văzut lumina tiparului primul dumneavoastră volum de poezie în grai, Nu treşi drumul fiecum? - Când mi-a apărut primul volum, am simţit o imensă bucurie 91


Pr. Ion Turnea Monografia localităţii Peştere

şi o mare uşurare sufletească, abia acum cosiderându-mă un om împlinit, realizat, din toate punctele de vedere, familial, băiatul însurat la casa lui, profesional, spiritual. - Care este mesajul poeziilor dumneavoastră scrise în grai sau care este gândul din umbra versurilor? - Majoritatea poeziilor mele au la bază un sâmbure de adevăr mai mic sau mai mare, imaginaţia umplând golurile rămase. Totuşi în finalul oricărei poezii se poate trage o concluzie privind eliminarea abaterilor de la normele moralităţii, perpetuarea binelui, eliminarea răului, evitarea de situaţii sau acţiuni negândite care pot duce la lucruri neplăcute. De asemenea folosirea frecventă, uneori poate chiar excesivă în poezii, a proverbelor şi zicalelor care şi-au păstrat actualitatea până în zilele noastre este mesajul multor poezii. Gândul din umbra versurilor este respectul faţă de înţelepciunea poporului român şi propăşirea în continuare a acestuia. - În prezent lucraţi la un nou volum de poezie în grai? Ne împărtăşiţi şi nouă câteva gânduri legate de noul volum? - În prezent am nepublicate cam 30 de creaţii noi. Deocamdată nu lucrez la un volum nou. Sincer, mă bate gândul să adun toate poeziile din volumele publicate, volumele colective, ziare şi reviste într-un singur volum. Până nu voi găsi unul sau mai mulţi sponsori serioşi, pentru că singur nu am posibilităţile financiare necesare, acest lucru va rămâne un vis, utopic ce-i drept, dar frumos. - Ce mesaj transmiteţi iubitorilor de lectură şi artă? - Iubitorilor de lectură şi artă le transmit toată dragostea mea, odată cu cele mai sincere urări de bine, iar voi bănăţenii să păstraţi cu sfinţenie dulceaţa graiului locurilor unde v-aţi născut, tradiţiile şi obiceiurile moştenite într-o lume în care din cauza contactului scurt cu societatea uneori nu vedem ce trebuie, iar mai târziu când am vrea să vedem ceva anume, să nu avem ce vedea. Mulţumesc încă o dată pentru amabilitatea şi răbdarea acordării acestui interviu pentru Monografia localităţii Peştere.

92


Pr. Ion Turnea Monografia localităţii Peştere

11. SCRIITOAREA DORINA ŞOVRE, SUFLET DIN SUFLETUL SATULUI BĂNĂŢEAN Dragostea pentru locul natal al soţiei mele, loc unde am petrecut cei mai frumoşi ani ai vieţii, frumuseţea satului din Banatul de munte m-au determinat să scriu o monografie a localităţii Peştere. O monografie e lipsită de strălucire fără personalităţile ce şi-au conturat rădăcinile în glia străbună. Una din marile personalităţi ale satului Peştere este scriitoarea Dorina Şovre. Ea „s-a născut în satul Peştere, judeţul CaraşSeverin, în 11 mai 1955. A urmat şcoala elementară în localitatea natală, gimnaziul şi Şcoala populară de Artă - secţia actorie, din Reşiţa. A activat ca actriţă şi instructor la Teatrul Popular din Caransebeş. Primele versuri scrise în grai i-au fost prilejuite de un concurs al unei ediţii a Festivalului literar Nichifor Mihuţa de la Casa de Cultură din Caransebeş, la care a participat cu poezie şi a fost laureată cu premiul I. Are o mare contribuţie la dezvoltarea poeziei în grai bănăţean în zona Caransebeş, prin crearea şi îndrumarea, împreună cu Constantin Şovre, şi îndrumarea Cenaclului La Poşmândre de pe lângă Radio 11 Plus din Caransebeş. Mărturii semnificative ale eficienţei activităţi cenacliere a Dorinei Şovre şi a dăruirii sale radiofonice la emisiunea Şeasu gugulanilor de la postul de radio din Caransebeş sunt şi volumele La Poşmândre, publicate, cu începere din anul 1998. Dar, desigur, impunerea Dorinei Şovre ca „poietă de frunce” s-a făcut prin propriile volume de poezie în grai bănăţean. A publicat cărţile: Vă port în suflet, Editura Ionescu, Caransebeş, 1997, Dî la Săbeş la Lugoj (în colaborare cu Sorin Olariu şi Ştefan Pătruţ), Editura Dacia Europa Nova, Lugoj 1998, Plină-i lumea dă menuni, Ed. D.E.N. Lugoj, 1999. La acestea se adaugă prezenţa sa cu grupaje substanţiale de poezie în volumele La Poşmândre. A mai publicat volumele: Dor de cântec şi cuvânt, Editura 385 Aurel Turcuş Mirton (Colecţia „Folclor”), Timişoara, 1999, Şurubel... niţel... Catrene, fabule, parodii, Editura Ionescu, Caransebeş, 1999, Anotimpul îngerilor (poezie), Editura Junimea, Iaşi, 2002, Exerciţii de dialog, Editura Popa's Art, Timişoara, 2002. Este cuprinsă în volumele: Toamna se numără 93


Pr. Ion Turnea Monografia localităţii Peştere

epigramiştii... Editura Ionescu, Caransebeş, 1998, Apostrof(aţii) Epigramă, Ed. Ionescu, Caransebeş, 1998. Antologia epigramei româneşti, 2000, Şt. Pătruţ Antologia poeziei în grai, Ed. D.E.N. Lugoj, 1999. A colaborat la publicaţiile: „Renaşterea bănăţeană”, „Vrerea”, „Orient Latin” (Timişoara), „Redeşteptarea”, „Banatul nostru” (Lugoj), „Timpul”, „Semenicul”, „Revista noastră” (Reşiţa), „Cuvântul libertăţii” (Calafat), „Cenaclul Artelor” 8 (Caransebeş), „Epigrama”, „Tăt Bănatu-i fruncea” etc.“ Scriitoarea Dorina Şovre a petrecut anii copilăriei în localitatea natală Peştere, luând contact cu tradiţiile şi obiceiurile satului bănăţean. Frumuseţea satului natal, obiceiurile şi tradiţiile populare ale zonei au avut o contribuţie în devenirea sa ca poetă. Copil fiind, Dorina Şovre, a descoperit pasiunea pentru poezia în grai, participând la serbări, atât activ, cât şi ca spectator. Şcoala elementară a urmat-o în localitatea natală. Primii ani de şcoală au conturat temelia personalităţii scriitoarei în grai. Astfel pasiunea pentru poezia în grai a descoperit-o încă din copilărie. Obţinerea Premiul I în cadrul Festivalului literar Nichifor Mihuţa de la Casa de Cultură din Caransebeş cu primele versuri scrise în grai de dânsa a adus în viaţa scriitoarei împlinire sufletească. Acesta a fost primul pas făcut de ea cu încredere în lumea tainică a artei cuvântului. Poeziile Dorinei Şovre creionează tradiţii şi obiceiuri ale satului bănăţean, evocă chipul celor care i-au fost lumină călăuzitoare în viaţă, ca de exempu, mama. Mesajul lor este de a păstra cu sfinţenie valorile spirituale moştenite de la înaintaşi. Este greu să raportăm lumea de astăzi la poezia în grai datorită contactului cu tot ceea ce este nou însă nostalgia anilor petrecuţi de fiecare la ţară, în căsuţa bunicilor, în momentele de linişte sufletească îndeamnă cu siguranţă pe fiecare să mai guste din frumuseţea graiului, obiceiurilor şi tradiţiilor din străbuni, să-şi încălzească sufletul cu lumina adevărată de odinioară. Scriitoarea Dorina Şovre va rămâne mereu o stea pe cerul satului bănăţean. 8

Http://brancusi.org.ro/files/2009/10/Poezie%20in%20grai%20banatean %20vol.%201.pdf 94


Pr. Ion Turnea Monografia localităţii Peştere

12. ACUARELĂ Orice aşezare omenească are un eu al ei, fie că este un continent, ţară, oraş, sătuc, cătun etc. Nu contează dimensiunile, ci eul ei specific. Albina este o insectă mică, neînsemnată la o primă privire însă atât de mare prin fiinţa-i. Atâta măiestrie şi perfecţiune descoperi în această fiinţă, atâta înţelepciune poţi culege din arta ei. Localitatea Peştere este un sat micuţ din Banatul de munte dar care are o inimă mare şi bogată. Nimic nu e mai de preţ în sufletul unui om ca glia strămoşească. Am privit într-o noapte cerul presărat cu stele şi mai apoi miam privit satul darg mie, Peştere şi l-am văzut aidoma unei stele ce pictează faţa pământului. Şi pământul îşi are luminile lui. Fiecare lună dintr-un an înnobilează aşezările umane cu multă pricepere. Adevărate capodopere ne dezvăluie natura prin feţele ei şi prin specificul fiecărui loc însă omul prins în rutina sa uită să privească ochii adevăratei perfecţiuni pierzând cele mai unice momente din viaţă. Adâncit în perfecţiunea naturii am cules cândva calendarul localităţii Peştere şi l-am ţesut cu fire de litere. Era un gerar aprig. Atât de alb era, încât lumina părea să orbească întreaga creaţie. Totul se aduna într-o fiinţă magică cu ochii de cristal. Lacrimile făpturii magice primeau formă solidă şi stăteau atârnate ca cerceii la urechile domniţelor, de streşina caselor, de ramurile copacilor. Nimic nu părea să tulbure noua faţă a localităţii. Copacii cu noile lor veşminte păreau să se dizolve sub povara pânzei albe ce le-a înveşmântat trupul. Solul dormita sub haina udă şi îngheţată. Apa a uitat să-şi mai arate fiinţa jucăuşă lăsându-se vrăjită de aroma gheţii. Totul pare să se lenevească. Până şi soarele a căzut prizonierul luminii albe. După cum omul are nevoie de odihnă noaptea, tot aşa şi natura are nevoie să se odihnească. Când trupul i-a obosit se lasă 95


Pr. Ion Turnea Monografia localităţii Peştere

cuprinsă de vraja iernii şi adoarme. Făurar a poposit şi el în timp ce eu ţeseam calendarul localităţii Peştere aşa cum a poposit în fiecare an şi va mai poposi. Atâtea feţe are făurar. Azi îţi zâmbeşte prin înţelepciunea cărunteţii, mâine deschide ochiul galben al universului, poimâine se dizolvă în pârâiaşe trezind puţin natura din amorţeală ca mai apoi să o îngheţe uscând-o pe pânza-i cu câteva momente înainte umezită de pensula unei raze. Mărţişor, în acel an, când am privit ochiul fiecărei luni din sânul localităţii Perştere, a colorat mai puternic ca oricând faţa naturii. Albul ce îţi fura lumina din priviri a lui gerar se mai ascundea în plăpândele flori ale pomilor fructiferi şi în prospeţimea ghioceilor. Petele gri ce necăjeau albul petalelor iernii, specifice schimbătorului făurar, deveniseră o umbră. Prinţesa natură pare să îşi îngrijească faţa cu prospeţimea culorilor reci îmbinate adeseori cu cele calde prin rozaliul florilor de cais. Aşa îşi adună mărţişor podoabele şi le aşterne peste dealurile şi livezile localităţilor, peste grădinile şi pădurile fremătând a viaţă în fiecare an. Era ... Era o zi umedă de prier. Imaginile păreau a nu-şi mai găsi nuanţa şi greşind dimensiunile se contopeau unele în altele. De atâta ploaie pământul se subţiase atât de mult, încât rădăcinile vegetaţiei nu-şi mai găseau fundamentul pătând văzduhul cu scânteia caldă a vieţii lor. Frunzele, sărăcuţele de ele, abia s-au bucurat de prima rază de viaţă după ce mugurul şi-a deschis aripa, că au şi fost încolţite de pensula neiertătoare a ploii şi lovite până ce au început parcă să se dizolve prin albastrul văzduhului. Iarba, ce n-a păţit iarba! S-a pregătit pentru ea un vas cu substanţă. Acolo a fost închisă ca să-şi înece lacrimile. Avea lacrimi grele. Auzise de la mama ei că ar exista şi lacrimi de lumină aduse de picurii de rouă însă atât de secătuită de apă şi lut era, încât nu spera să le mai cunoască. Verdele naturii, aşa de diluat, de prea multe părţi de apă, avea ochii stinşi, viaţa părea să nu-i mai împletească cununa. Prea multă apă a dizolvat esenţa. Nu e voie să foloseşti atâta apă, chiar 96


Pr. Ion Turnea Monografia localităţii Peştere

dacă aceasta alimentează spiritul. Tot ceea ce depăşeşte firescul se dizolvă fără a mai prinde contur. Stropii de ploaie şi-au pierdut şi ei piramidele, cercurile, petele loviturilor ce se fărmiţau în cristale. Acum nu se mai izbeau de materie, ci de propria apă. Se loveau sevă de sevă. Se secau în proprile vene. Când şi când câte o pasăre speriată de tragedia picturii înconjurătoare ardea văzduhul cu săgeata zborului ei, fără a-şi găsi locul în călimara cândva protectoare a pădurii. Acuarela a greşit de această dată picătura. A folosit prea multă apă spre a dizolva culorile reci şi le-a înăbuşit în pânza materială a văzduhului. Niciodată parcă nu a mai gustat atâta apă prier. Toate feţele lui deveniseră colosale şi lipsite de viaţă. Imaginile diforme păreau a se descompune sub povara apei. În acel an acuarela nu şi-a calculat curcubeul... Florar a venit să aducă o pată de culoare peste întregul sat secat parcă de prea multa apă a lui prier. Verdele ierbii se împrospăta cu bujorii florilor ce-şi etalau cu sfială veşmintele pastelate. Nicicând nu e mai verde natura ca de florar. E un verde puternic, viu. Pensula Adevăratului Pictor a găsit cea mai verde nuanţă. Odată cu apariţia lui cireşar verdele începe să-şi mai piardă strălucirea iar satul se lasă orbit de petele roşii ale primelor fructe ce săgetează văzduhul. Galbenul îşi găseşte esenţa tăriei sale în luna lui cuptor. Ploaia de raze bronzează lanurile de grâu. Atât de mult îşi aruncă culoarea peste natură, încât verdele fâneţelor îşi pierde nuanţa şi îngălbeneşte obosit, atât de obosit, încât ţăranii se întrec a-şi încerce coasa în bogăţia sa. Gustar nu întârzie să-şi etaleze culorile felurite. Pătlăgelele vinete zâmbesc privind spre cele roşii, îmbujorate de coacerea rodului lor ca nişte fecioare ce îşi aşează pe frunte cununa de mireasă. Vinetele prune se iau la întrecere cu albastrul plin de apă al văzduhului şi nu-l pot egala aşa că îşi întorc privirea spre roadele înmiresmate ale viţei de vie spre a începe o olimpiadă a 97


Pr. Ion Turnea Monografia localităţii Peştere

celor mai puternice acuarele. Maroul, roşul, arămiul, galbenul se împletesc prin verdele naturii odată cu prezenţa lui răpciune. Picăturile de rouă nu se mai ivesc spre a ţine treaz verdele naturii, iar galbenul solar pare să coacă urma picăturii de viaţă transformând-o în culori arămii. Brumărel şi brumar aduceau ca în fiecare an un cer cenuşiu ... Acesta se desfăşura greoi. Desfăşurându-se părea a se întinde asemenea unei pânze tivite cu aţă cenuşie de nori neliniştiţi, nori dornici de joc şi aventură. Fiecare nor dizolva picături de ploaie. Picăturile de ploaie se conturau în raze luminoase de rouă şi îmbrăţişau pământul în valsul cereştii lor regăsiri. Toată lumea părea să prindă formă din sufletul norilor înecaţi în apă. O aripă de înger creionată sălbatic la cumpăna a doi nori fusese despicată de un fulger, care rispindu-i lacrimile în jar şi rouă a pătat cu ele solul, înveşmântându-l cu esenţa imaginară a fiinţei din slavă. O caleaşcă frântă în aburi de ceaţă pare a-şi culege caii slavei spre a-şi risipi nectarul pe pământ dar agitaţia văzduhului îi taie biletul de călătorie spre sol printr-un chip întârziat de zână, răsărit să certe tunetul. Tunetul prinzând de veste a rupt noile imagini ale răzvrătiţilor nori în mii de fâşii. E multă iubire în orice imagine, în orice fir de nălucire. Pe cât de multă iubire pe atât de multă durere se ascunde în lupta dintre lumină şi întuneric, în lupta dintre dulce şi amar. Prea mult încercând să găseşti nectarul eternităţii ajungi să guşti amarul din cupa întunericului în timp ce licoarea dulce, ambrozia, pluteşte în lumină urcând scările stelelor. Cerul îşi strânge toate gândurile lui atunci când amărăciunea fierbe atât de puternic încât dă pe dinafară şi plânge prin ochi de nori. Gândurile lui modelează lacrimi, spală dureri şi alină răni înroşite în jar. Imagini dizolvate în ochii norilor, lacrimi cernute de văzduhul eternităţii şi risipite în bătaia vântului, pumn de ţărână ars în cuptorul sfintei aşteptări şi stropit cu apa vie a aducerilor aminte, toate aşteaptă un semn pentru a se dizolva şi a se împleti una în fiinţa celeilalte. Am pictat în acea toamnă târzie şi răcoroasă cerul sufletului 98


Pr. Ion Turnea Monografia localităţii Peştere

meu. L-am pictat asemenea cerului pierdut în văzduh şi cercetat de norii plumburii risipiţi de vânt şi certaţi de fulgere şi tunete. Odată pictat a odrăslit muguri, a înverzit şi înflorit. A fost botezat mai apoi în apa luminii solare. A crescut şi a adus rod. Acum pictează, pictează jocuri de linii, cercuri, pătrate, rune, tot abstractul într-un simbol al labirintului eternităţii. S-a întâmplat cândva, într-o toamnă... Atunci când murea natura a înviat în mine cerul... Acuarela... Apoi o pânză firavă de păianjen, albă şi rece ca o adiere de vânt acoperea natura ... Undrea trezeşte mai întotdeauna prin albul fiinţei sale în fiecare om divinul. Adevărata acuarelă ... Eu am observat acest joc al culorilor admirând frumuseţea localităţii Peştere. Am descoperit ... Acuarela ... Peştere, cetate medievală pictată de Dumnezeu în inima Banatului de munte. Copacii bătrâni străjuiesc pe la porţile dealurilor. Ochii norilor ard în stele ce îşi revarsă strălucirea peste zidurile de ape ce împrejmuiesc cetatea. Acuarela unei cetăţi ... o veşnicie ... frumuseţea unui colţ de rai, Peştere, localitatea mea de suflet va lumina veşnic în nuanţele eului ei frumos şi puternic.

99


Pr. Ion Turnea Monografia localităţii Peştere

13. GÂNDURI DESPRE LOCALITATE

S

atul este acel paradis pastelat în care îţi găseşti seva rădăcinii vieţii. El deschide braţele fiecărui vlăstar al său, devenind pentru fiecare în parte acea floare de colţ atât de timidă şi sălbatică, acea floare adesea neînţeleasă ce se pierde pe stânca vieţii dar care te ridică atunci când îţi pierzi echilibrul în viaţă şi cazi. Omul este asemenea unui boboc pierdut în toamnă ce aştepta să înmugurească în primăvara noilor raze de lumină, însă nu se va regăsi pe sine însuşi decât în locul de unde şi-a adăpat fiinţa, în acest loc cald, inegalabil, în acest loc înveşmântat de lumină, în acel loc în care a reuşit să descopere şi să înţelegă toate tainele universului, localitatea natală. În paradisul natal fiecare îşi formează pas cu pas personalitatea, dă mâna cu primele enigme ale vieţii şi le descifrează alergând nebunatici pe aripile ei prin văi, urcând mai apoi pe munţi, plutind pe nori sau înnotând pe ape. În locul natal trăieşti primele emoţii ale primului răsărit de soare, prima emoţie a misterului fulgului de zăpadă, primul zâmbet scăpat printre frunzele teilor ce străjuiesc satul Peştere ca într-o veşnică poveste eminesciană. Locul natal se înveşmântează în cele mai de preţ aduceriamintiri din viaţa unui om. Anii petrecuţi în locul unde ai văzut primii zori ai vieţii sunt aromaţi de o frumuseţe tulburătoare şi inegalabilă, rămânând unici în viaţa fiecăruia, fiind anii, anii în care faci primul pas în a te descoperi pe tine însuţi, anii cercetărilor, întrebărilor, enigmelor ce au nevoie de rezolvare. Tot ceea ce dobândeşti în viaţă îşi găseşte începutul în originile natale, în satul ce a încălzit grădina sufletului fiecăruia şi va rămâne pentru fiecare o carte sfântă, o carte scrisă cu slove de aur în suflete fiilor săi, o veşnică primăvară ascunsă în aromele curcubeului pierdut în formele pânzei infinitului. 100


BIBLIOGRAFIE: 1. Lucian Episcopul Caransebeşului, Bona, Petru, Parohiile Eparhiei Caransebeşului, Editura Episcopiei Caransebeşului, 2012. 2. Căliman, Ion, Ghera, Ion, Popa, Georgeta, Poezia Dialectală în context actual, Editura Nagard, Lugoj, 2010. 3. Turnea, Ion, Albinăritul între pasiune şi afacere, Dalami, Caransebeş, 2011. 4. Canonul cel Mare a Sfântului Andrei Criteanul, Editura Biserica Ortodoxă Alexandria 2002. 5. DEX (Dicţionarul Explicativ al Limbii Române), Ediţia a IIa, Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti, 1996. 6. Sfânta Scriptură, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al B.O.R., Bucureşti, 1994. 7. Document din arhiva Bisericii Cuvioasei Paraschiva, Peştere, semnat de preotul Borlovan, Bujor. 8. http://www.bioterapi.ro 9. http://www.infogradina.ro 10. http://www.primariaconstantindaicoviciu.ro 11. http://www.terapiinaturiste.ro 12. Http://www.traditii.ro

101


CUPRINS Prefaţă ........................................................................pag. 3 1. Satul înţelepciune şi eternitate ..............................pag. 5 2. Istoria localităţii de-a lungul timpului.................... pag. 9 3. Cadrul geografic al localităţii Peştere .....................pag.12 3.1. Suprafaţă. Aşezare. Localităţi învecinate ............pag. 13 3.2. Relieful ...............................................................pag.15 3.3. Hidrografia .........................................................pag. 17 3.4. Solul şi subsolul ..................................................pag. 19 3.5. Clima ..................................................................pag. 21 4. Flora şi fauna ..........................................................pag. 23 5. Organizarea economico-administrativă a localităţii pag.27 5.1. Importanţa agriculturii în viaţa economico-administrativă a satului.......................................................................... pag. 28 5.2. Creşterea animalelor şi păsărilor, un punct important în economia localităţii ........................................................pag. 31 5.3. Albinăritul, o rază de lumină în economia localităţii ........................................................................................pag. 32 5.4. Meşteşuguri casnice şi săteşti.............................. pag. 34 5.5. Industria localităţii ..............................................pag. 35 6. Instituţiile localităţii ...............................................pag. 36 6. 1. Biserica, cultură şi spiritualitate ..........................pag. 36 6.2. Şcoala, vise şi destine...........................................pag. 44 6.3. Primăria, om şi societate ......................................pag. 49 6.4. Căminul, tradiţii, înţelepciune populară şi relaxare ........................................................................................pag. 51 7. Populaţia localităţii. Aşezări rurale .........................pag. 52 8. Tradiţii şi obiceiuri .................................................pag. 54 8.1. Tradiţii şi obiceiuri legate de momentele de trecere din viaţa omului (botezul, nunta, înmormântarea) ................pag. 54 8.2. Tradiţii şi obiceiuri în preajma sărbătorilor religioase şi a marilor evenimente din viaţa satului............................... pag. 57 9. Portul şi graiul strămoşesc ......................................pag. 64 10. Interviuri cu oamenii locului................................. pag. 81 11. Scriitoarea Dorina Şovre, suflet din sufletul satului bănăţean .........................................................................pag. 93 12. Acuarelă ............................................................... pag.95 13. Gânduri despre localitate............. ........................pag. 100 Bibliografie ...............................................................pag. 101 102


ISBN


Monografia localitatii Pestere