{' '} {' '}
Limited time offer
SAVE % on your upgrade.

Page 1


„Ioan Sbârciu a intuit mereu şi exact modernitatea demersului vizual în pictură. Iar faptul că a folosit această intuiţie pentru a construi pozitiv o structură vizuală îmbunătăţeşte un discurs filozofic de tipul „pictura intuitivă este întotdeauna cea mai bună cale de urmat în ecuaţia mentor-student”.

„Ioan Sbârciu has always had the exact intuition of the modernity of the visual approach in painting. And the fact that he has been using it in order to positively build a visual structure improves a philosophic discourse such as “the intuitive painting is always the best way to be followed within a mentor-student equation”. Liviana Dan, art critic


Pădurea de cenușă (The cinder forest), 600 x 300 cm


Pădurea de cenușă (The cinder forest), 200 x 150 cm

„Eu am o plăcere declarată şi neascunsă de a mânui fizic operele de artă atunci când organizez o expoziţie. Şi acesta a fost şi cazul expoziţiei Ioan Sbârciu de la Mogoşoaia. Marea mea bucurie este să iau în mână lucrările, să le port dintr-o sală în alta, să gândesc spaţiile aşa cum aş alcătui din piesele izolate o nouă operă colectivă. Este un fel de atingere imediată, câteodată o bucurie tactilă... Sentimentul meu este că adevărul adânc al unui artist nu se revelează decât în aceste permutaţii, în fierberea aceasta de posibilităţi. Şi arta lui Ioan Sbârciu este foarte deschisă sub raportul ăsta, care comportă un număr de combinaţii care să le pună în valoare în serialitatea lor; există în creaţia sa o aplecare spre multipli, spre reluări semnificative.

Pentru mine a fost o plăcere să fac acest exerciţiu de aşezare a lucrărilor, dar şi o ocazie de a verifica una din coordonatele esenţiale ale tipului său de creaţie. [...] Eu îl văd ca pe un artist care încearcă să experimenteze dialogul contrariilor. Simt că aceasta este formula de investigaţie şi de contemplare care îi este proprie. [...] Cred că este vorba despre peisaje interioare, deoarece este mai puţin vorba despre descriere de peisaj, şi mai mult proiecţie interioară. Sigur există un impuls natural, priveliştea există, dar ea se lasă prinsă în plasa subiectivităţii creatoare. Îmi face plăcere să văd la un artist că încercând să fie mereu el însuşi, totuşi nu îşi închide cărările şi se lasă atras de alte posibile descoperiri”. Academician Dan Hăulică


Pădurea de cenușă (The cinder forest), 400 x 150 cm


Pădurea de cenușă (The cinder forest), 200 x 150 cm

„I have always stated my pleasure of physically handling the works of art when organizing an exhibition. It was the same with Ioan Sbârciu’s exhibition in Mogoşoaia. My greatest joy is to take the works in my hands, to carry them from one hall to another, to think about the spaces as if I’d make a totally new collective work out of isolated pieces. It is a sort of immediate touch, sometimes a tactile happiness… My feeling is that an artist’s deepest truth is only revealed through this type of permutations. And Ioan Sbârciu’s art is opened to this type of relations, involving a number of combinations in order to highlight its serial condition; there is in his art a tendency towards multiples, towards significant repetitions.

It has been a pleasure for me to make this exercise of installing his works, but also an opportunity to verify one of the essential coordinates of his type of creation. [...] I see him as an artist who is trying to experiment the opposites dialogue. I feel that this is the investigation and contemplation formula that defines him. [...] I think his works are interior landscapes, because there is less landscape than interior projections. Within, we definitely find the natural impulse, the landscape does exist, but it is caught in the net of the creative subjectivity. I like to see that an artist, in an attempt to always be himself, is keeping his art wide open and bends his mind to be withdrawn towards other possible discoveries”. Academician Dan Hăulică


Pădurea de cenușă (The cinder forest), 200 x 150 cm

„Prolificitatea, în cazul lui Ioan Sbârciu, nu este un scop în sine ci doar consecinţa firească a unor date personale foarte specifice. El se simte chemat să COMUNICE, este conştient de limitele temporale ale arcului acestei activităţi şi se simte dator să servească eficient şansele de acoperire ale arcului menţionat. El nu caută să răspundă, din orgoliu profesional sau din dorinţa de afirmare, la numeroasele provocări expoziţionale, ci doar să nu rateze ocaziile, oportunităţile de COMUNICARE. Ioan Sbârciu nu îşi permite să rateze aceste şanse, nu îşi permite să irosească un timp preţios, cu proiecte nesigure şi prelungite ci să răspundă sincer dar în forţă la provocările realităţii artistice contemporane. Uimirea respectoasă faţă de această forţă de muncă şi creativitate ar putea fi explicată cel puţin prin două atribute ale personalităţii sale. Prima ar fi CERTITUDINEA, siguranţa în rostul, în chemarea sa artistică, siguranţă care îi coordonează şi îi animă sursa continuă a demersurilor plastice.

Cea de a doua ar fi STĂPÂNIREA MIJLOACELOR, o bună şi intimă cunoaştere a posibilităţilor de limbaj pictural. Cu toate extinsele şi neostoitele dezbateri asupra relaţiei dintre mesaj şi mijloace artistice, nu se poate ocoli adevărul proeminent că marii creatori au găsit resurse, cât se poate de specific-personale, de a-şi acorda termenii acestui binom. Ioan Sbârciu, chiar dacă în câteva repere dintre cele care au alcătuit substanţa teoretică a lucrării sale de doctorat, conştientizează tema menţionată, o rezolvă profesional în chip atât de firesc, încât vizitatorii expoziţiilor sale receptează ansamblul ca o remarcabilă alcătuire, de recunoscut prin inconfundabile date de stil dar şi de apreciat ca noutate”. Prof. univ. dr. Mihai Mănescu, Universitatea Naţinală de Artă Bucureşti


Pădurea de cenușă (The cinder forest), 200 x 100 cm

Pădurea de cenușă (The cinder forest), 200 x 100 cm


Pădurea de cenușă (The cinder forest), 121 x 152 cm

„To be prolific, in Ioan Sbârciu’s case, is not a purpose, but the natural consequence of some very specific personal data. He feels the call to COMMUNICATE, he is aware of the time limits of this activity’s arch and he feels indebted to efficiently serve the chances to cover the above mentioned arch. He does not try to answer, out of a professional ego or out of the desire to affirm himself, to the numerous exhibiting challenges, but wishes not to miss the occasions, the opportunities to COMMUNICATE. Ioan Sbârciu does not allow himself to miss these chances, does not allow himself to waste this precious time, working on uncertain projects, but tries to honestly and powerfully answer to the challenges of the contemporary artistic reality. The respectful amazement in front of his force of work and creativity may be explained by two attributes of his personality. The first would be the CERTITUDE, the faith in his artistic call, the surety that coordinates and animates the continuous source of his visual approach.

The second would be the MASTERING the MEANS, a good and intimate knowledge of the possibilities of painting’s language. In spite of all the extended and tireless debates on the relation between message and artistic means, we cannot avoid the truth that the great creators have found the specific-personal resources to put in an accord with the terms of this binomial. Even if in some elements from those which have constituted the theoretical essence of his PhD thesis, Ioan Sbârciu is aware of the above mentioned topic, and professionally resolves it in the most natural way so that his exhibitions’ visitors receive the ensemble as a remarkable composition, recognizable by its unmistakable style features, and appreciate it as a novelty”. Professor Mihai Mănescu Ph.D, The National University of Art Bucharest


Pădurea de cenușă (The cinder forest), 200 x 100 cm

Mirosul discret al abstracţiilor „Eu de sus de pe deal nu ştiu cum privii o dată pentru totdeauna”. Versul acesta al lui Virgil Mazilescu pare să fi fost scris după ce ar fi văzut el o expoziţie a lui Ioan Sbârciu. Căci pentru mine e limpede că tablourile lui Sbârciu, deşi pictate în atelier, sunt prin chiar amploarea lor, viziunile pe care copilul le-a avut privind de sus, din Munţii Rodnei. Căci ce alte viziuni, de mari suprafeţe, ne sunt date „o dată pentru totdeauna” decât cele din copilărie? Care, odată cu trecerea timpului, se esenţializează, devin abstracţii. Eu „nu ştiu cum privi” pictorul de acolo de sus, de pe munte. Acesta e secretul fiecărui mare artist. Secret pe care nici el nu-l ştie pe dea-ntregul. Eu ştiu doar prima pornire pe care am avut-o văzînd ciclul său de lucrări „Pădurea de cenuşă”: am simţit tentaţia irepresibilă să le miros. Mă îndepărtam şi le priveam în ansamblu şi sub pretextul că vreau să descifrez un detaliu oarecare, le mai „prizam” o dată. Şi, la naiba, negrul şi cenuşiul şi griul miroseau a cenuşă, iar verdele a iarbă jilavă, a frunză arsă, cafeniul a buturugă de lemn. În locul mirosului chimic, binecunoscut mie, culorile folosite de Ioan Sbârciu miroseau a semnificaţia lor. E ca şi atunci cănd citind un text literar despre un incendiu, un text foarte bine scris, simţi că odaia ţi se umple de miros de fum.

Despre „textul” pe care ni-l propune Ioan Sbârciu în „Pădurea de cenuşă”, fiiind unul de strictă rezonanţă de apocalipsă contemporană, nu cred că am ceva nou de spus. Am ceva de spus despre „textura textului”. Căci la a doua trecere prin „Pădurea de cenuşă” m-am trezit în minte cu un vers dintr-un alt poet: „Iar lucrurile pe care le văd / îmi aduc aminte de lucruri pe care nu le-am văzut niciodată”. Iată: Acum câţiva ani am audiat la Bistriţa (unde altundeva decât într-o zonă familiară artistului nostru?) un concert de percuţie (tobe, ţimbale, clopoţei etc.). Un concert de percuţie mi se părea o imposibilitate. Vedeam interpreţii cum trag cu ochiul la nişte foi şi bat şi bat în instrumente, armonic, cu tact, cu măsură. La sfârşitul extraordinarului concert, mi-am exprimat îndoiala că ar putea exista partituri pentru aşa ceva. Mi-au fost arătate. M-au uimit. Abia acum, peste ani, îmi dau seama cu ce semănau partiturile acelea cu totul ciudate, ghemul acela de note muzicale, de semne stranii, de portative suprapuse: aveau ceva dintr-un tablou de Ioan Sbârciu. Jocul de ritmuri, jocul de culori (când prietenoase şi tandre, când agresive unele cu altele, jocul luminii trecute prin filtrele culorii ca printr-un reostat cu cursor din „Pădurea de cenuşă”, toate acestea mă fac să cred că un ansamblu de percuţie poate cânta concerte uimitoare avînd drept partituri tablourile lui Ioan Sbârciu. Ion Mureşan


Pădurea de cenușă (The cinder forest), 200 x 100 cm

Pădurea de cenușă (The cinder forest), 200 x 100 cm


Pădurea de cenușă (The cinder forest), 200 x 100 cm

Pădurea de cenușă (The cinder forest), 200 x 100 cm


Pădurea de cenușă (The cinder forest), 200 x 100 cm

The Discrete Perfume of Abstractions „Standing up the hill I don’t know how I looked once and it was forever”. This verse of Virgil Mazilescu seems to have been written after the author had visited an exhibition signed Ioan Sbârciu. As for myself, it is clear to me that Sbârciu’s paintings, although made in his studio, are, by their amplitude, visions he has had as a child while watching from the top of Rodnei Mountains. Because, what other visions, of large areas, are given to us “once and for all”, if not the ones from our childhood? And these become abstractions as the time goes by. I “don’t know how the painter looked down” from the top of the mountain. This is every great artist’s secret. A secret not even he knows starkly. I only know my first impulse I had while watching the works of the “The Cinder Forrest” cycle: I felt the irrepressible urge to smell them. I was moving away and as I was watching them, under the pretext that I wanted to decipher other details, I was approaching them, “taking another snuff”. And, damn, the black and the gray were smelling of ashes, the green of wet grass or burnt leaves and the fawn of a wooden stump. Instead of their well known chemical scent, the colours used by Ioan Sbârciu smelled of their meanings. It was like when reading a text about a fire, a very well written text, and you feel that your room suddenly fills up with smoke.

I don’t think I have anything new to say about the “text” proposed by Ioan Sbârciu in “The Cinder Forrest”, one with a resonance of contemporary apocalypse. Instead I have something to say about the “texture of his text”. Because at a second glance of the works of “The Cinder Forrest”, another verse of another poet came to my mind: “And the things I see / remind me of things I have never seen”. So: A couple of years ago I have attended a percussion (drums, cymbals, bells, etc.) concert in Bistriţa (where else than in a familiar area to our artist?). A percussion concert seemed such impossibility to me. I saw the musicians peeking at some scores, harmonically, tactfully, rhythmically beating in the instruments. At the end of this extraordinary concert I expressed my doubts that such scores could exist. But they were shown to me. I was amazed. Only now, over the years, I realize what those, totally strange scores, with musical notes, strange signs, overlapping portative, were similar to: they had something from Ioan Sbârciu’s paintings. The game of rhythms and colours (sometimes friendly and gentle, other times aggressive with each other), the game of light, passing through filters of colour as through a rheostat with a slider, from “The Cinder Forrest”, all these make me think that a percussion ensemble might give amazing concerts having as scores Ioan Sbârciu’s paintings. Ion Mureşan


Pădurea de cenușă (The cinder forest), 200 x 100 cm

Pădurea de cenușă (The cinder forest), 200 x 100 cm


Pădurea de cenușă (The cinder forest), 200 x 100 cm

Pădurea de cenușă (The cinder forest), 200 x 100 cm


Pădurea de cenușă (The cinder forest), 200 x 100 cm

Peisajele cernite, de pădure imolată, sunt un contra-punct pentru cromatismele decis non-fiurative pentru care punctul de echilibru îl fac vastul negru al câtorva pânze. E greu de spus în ce direcţie trebuie să lecturăm totul. Înclin să cred că artistul Ioan Sbârciu plasează reperele semnificante aleatoriu spre a ne lăsa deplina alegere, deplina responsabilitate a traiectoriei interpretative... Ne lasă, adică, fiecăruia propriul drum, chiar dacă pare să spună că e un drum al cenuşii, al libertăţilor consumate şi al responsabilităţilor cenuşii. Suntem, desigur, îndrumaţi să gândim, în numele unei etici sociale angajate şi militante, despre decimarea fiinţei vii a pădurilor noastre. Dar nu putem niciodată uita că, subiect creator, artistul este cel pentru care multiplele registre ale umanului sunt mereu permeabile... După cum nu putem uita că suntem inevitabil duali, fie şi invocând simpla polaritate a conştiinţei şi inconştientului. Pădurea de cenuşă este o imagine atât de puternică pentru că e un oximoron care aduce la un loc emblema naturii sălbatice şi pe cea a resturilor cenuşii din care focul a consumat orice vitalitate, respectiv a ascezei, renunţării şi înfrânării care vin din sentimentul creatural. Şi să ne amintim atunci că incinerarea,

prin sacrificiu civilizator, a vastei păduri europene a Evului Mediu poate pune aici în chestiune şi doliul pe care pierderea părţii sălbatic-spontane din noi îl poate, într-un tîrziu, aduce întrun context civilizat, domesticit. Adică, de vreme ce pădurea e partea de natură sălbatică din noi, sacrificarea ei, transformarea ei în cenuşă, ne pune în faţa unui doliu monocrom contrazis de cromatisme care, totuşi, nu răsar din jocurile şi irizările luminii, ci tocmai din negriciunea şi griurile cenuşii. Desigur, nu avem aici cenuşa unui foc apocaliptic... Altfel, ar fi ciudat cum atâta cenuşă devine, prin conotaţie extinsă, fundalul cromatismelor. E ca şi cum, absent altfel decât ca vagă promisiune din cenuşă, jarul culorilor şi-ar găsi locul aici, încetând să fie arzător aşa cum este focul, ca origine a cenuşii. Încât te poate duce cu gândul la cealată ipostază a focului, cel erotic, senzual, cel care ar putea explica şi frecventa prezenţă a culorilor vieţii. Să fie pădurea de cenuşă evocarea morală, dacă nu cumva aproape religioasă, a holocaustului dorinţelor noastre, iar scânteierile cromatice subtil-senzuale veşnica, nestinsa lor amintire? Prof. univ. dr. Aurel Codoban


Pădurea de cenușă (The cinder forest), 78 x120 cm

The cinder landscapes, of a sacrificed forest, are a counter-point for the resolute non-figurative chromatics in which balance is set through the vast black of some paintings. It is hard to say which is the proper reading and interpretation. But I believe that Ioan Sbârciu, the artist, is placing the significant marks randomly in order to let us choose, to give us the full responsibility of the interpretative trajectory... He gives each of us our own path, even if he seems to say that it is a way of ashes, of consumed liberties and of dusky responsibilities. We are, of course, guided to think about our forests’ living being’s decimation in the name of an engaged and militant social ethics. But, we are not allowed to forget that, as a creative subject, it is the artist who discovers the multiple registers of the human… As well as, we are not allowed to forget that we are inevitably dual, even by simply evoking the polarity of consciousness and unconsciousness. The cinder forest is such a powerful image because it is an oxymoron uniting the symbol of the savage nature and the one of the dusky remains where the fire consumed the entire vitality, with the symbol of asceticism, cancellation and temperance coming from the creatural feeling. Let’s remember then, that the

incineration of the vast European medieval forest by an act of civilizing sacrifice, may question here the mourning which the loss of the spontaneoussavage part of us may, finally, bring in a civilized, tamed context. The meaning is that, as long as the forest is the savage part of us, sacrificing it, transforming it in ashes sets us in front of a monochrome mourning contradicted by chromatics which do not appear from the games and iridescences of light, but from the very blacks and grays. Of course, this is not ash of an apocalyptic fire… Somehow, it would be odd to see how so much ash becomes, due to an extended connotation, the basis of chromatics. It feels like, otherwise absent but a vague promise, the embers of colours would set instead, smoldering remains of fire, inception of ashes. So it might lead you towards the other depiction of fire, the erotic and sensual one, the one which could explain the incessant presence of colours of life. Would the cinder forest be the moral evocation, if not even religious, of our desires’ holocaust and the subtle-sensual chromatic sparkle, their inextinguishable memory? Professor Aurel Codoban Ph.D


Pădurea de cenușă (The cinder forest), 78 x120 cm Ioan Sbârciu este unul din cei mai influenţi artişti şi pedagogi din spaţiul artistic contemporan românesc. Direcţia pe care a imprimat-o învăţământului superior artistic clujean în perioada în care a deţinut funcţia de rector al Universităţii de Artă şi Design din Cluj-Napoca a condus la conturarea unui fenomen artistic fără precedent în pictura din România. Cunoscut atât în publicistica românească cât şi internaţională sub genericul „Şcoala de la Cluj”, acest adevărat curent artistic este caracterizat de revalorizarea reprezentării figurative şi de utilizarea unei palete a tonurilor rupte, numite generic griuri. Rezultatul acestei orientări este afirmarea în spaţiul internaţional, în galerii de artă şi muzee de prestigiu, a unui grup de tineri artişti clujeni, a căror creaţie este considerată de presa internaţională emblematică pentru arta secolului XXI şi a căror cote valorice reprezintă vârfuri pentru arta din România. În planul propriei creaţiei artistice, ale cărei caracteristici au fost decisive în conturarea „Şcolii de la Cluj”, Ioan Sbârciu a trecut de la o paletă a tonurilor saturate, derivate din culorile de bază, caracteristică a mediului picturii clujene până nu demult, la o paletă a tonurilor rupte, a griurilor colorate care susţineau o reprezentare figurativă în aceeaşi măsură diferită de cea a generaţiei profesorilor săi. Ioan Sbârciu a studiat pictura la institutul de artă clujean la începutul anilor 70 într-un mediu artistic ce purta puternica amprentă stilistică caracterizată de o paletă a culorilor puternice, cu compoziţii ferme şi o construcţie energică a formelor a pictorilor-profesori Miklossy Gábor, Abody Nagy Béla, Petre Abrudan sau Andrássy Zoltán. Opţiunile lui Ioan Sbârciu s-au distanţat în raport cu această configuraţie, artistul fiind interesat de compoziţii cu conţinut sintetic, evaziv, unde sugestia şi un conţinut mai degrabă liric a luat locul reprezentării decis formale şi conţinutului epic. Din punct de vedere cromatic, faţă de acelaşi „pattern” configurat pe parcursul deceniilor care au urmat înfiinţării institutului de artă de la Cluj în anul 1950, Ioan Sbârciu abandonează raporturile stabilite în principal între culorile de bază prin cultivarea unor game de griuri aflate practic în opoziţie cu paleta consacrată a generaţiilor anterioare. Astfel, prin Ioan Sbârciu se produce o ruptură netă în raport cu tipul de picturalitate afirmat ca o marcă a picturii clujene postbelice,

cu rezonanţe ale Şcolii de la Baia Mare, în care fuzionau elemente ale picturii moderne maghiare. Chiar dacă tipul de figurativism practicat de artist este mai degrabă unul aluziv şi liric, Ioan Sbârciu a susţinut din punct de vedere pedagogic un demers orientat către revalorizarea figurativului pornind de la imaginea retiniană asupra căreia se operează cu „instrumente” ce-i conferă lirism şi subiectivism. Noua formulă se poate reduce la cei doi termeni cu care operează: un figurativism lirico-subiectiv şi o paletă a griurilor colorate. Fără să fie preluată ad literam sau calchiată stilistic, această concepţie a tabloului a devenit la rândul său un „pattern” pe care generaţiile tinere în formare la universitatea clujeană de arte l-au preluat într-o formă adaptată propriei sensibilităţi, dezvoltând inovatoare propuneri plastice într-o ambianţă pe care criticul de artă Erwin Kessler a numit-o „şcoala de gri de la Cluj”. Mai mult decât atât, aşa cum s-a putut vedea în expoziţia secţiei de pictură a Universităţii Naţionale de Artă deschisă în anul 2012 la muzeul de artă clujean, noua „filozofie” a paletei şi a concepţiei picturale a contaminat şi generaţiile în formare la Bucureşti, unde, se ştie, cromatica şi întreaga concepţie a tabloului au avut mereu un specific diferit şi un mai mult sau mai puţin declarat „ascendent” faţă de pictura clujeană. Actuala expoziţie de la Muzeul de Artă Cluj-Napoca prezintă peste 50 de lucrări de dată recentă, de mari dimensiuni, paletei cunoscute de griuri adăugându-i-se elemente cromatice de forţă, compoziţia tabloului devenind spectaculos de elaborată. Este un discurs artistic de mare subtilitate plastică, care aduce o surprinzătoare prospeţime unei teme anterioare, „Pădurea de cenuşă”, sub aspectul punerii în dialog a registrului griurilor cu cel al culorilor saturate, al informalului cu citatul figurativ, adresându-se în special publicului cu o înaltă cultură artistico-plastică dar care oferă, la nivelul unor rezonanţe care se stabilesc la nivelul percepţiei intuitive, motive de delectare şi reflecţie şi marelui public. Călin Stegerean, Director, Muzeul de Artă Cluj-Napoca


Pădurea de cenușă (The cinder forest), 78 x120 cm Ioan Sbârciu is one of the most influential artists and professors within the Romanian contemporary art scene. The direction he has given to the higher artistic education in Cluj during the period he was the rector of the University of Art and Design Cluj-Napoca led towards the delineation of an artistic phenomenon without precedent in Romanian painting. Already established, both in Romanian media and in the international one, under the name of“The Painting School of Cluj”, this artistic trend is characterized by the re-evaluation of the figurative representation and by the use of a series of broken tones, generically called grays. The result of this orientation is the ascension of a young group of Cluj artists, within the international artistic space, in prestigious art galleries and museums. Their creations are now considered, by the international press, emblematical for the 21st century. In the same time, their estimated values are highlights for Romanian contemporary art. On the level of his own artistic creation, whose features had determined the creation of “The Painting School of Cluj”, Ioan Sbârciu has moved from a series of saturated tones, deriving from the basic colours, not long ago characterizing the Cluj painting, to a series of broken tones, of colourful grays sustaining a figurative representation different from that of his professors’ generation. Ioan Sbârciu studied painting at the Cluj art institute at the beginning of the ’70’s in an artistic environment carrying the powerful stylistic marks characterized by powerful colours, firm compositions and an energetic construction of the painter-professors Miklossy Gábor, Abody Nagy Béla, Petre Abrudan or Andrássy Zoltán. Ioan Sbârciu’s options distanced from this configuration, the artist being interested in compositions with a synthetic content, evasive, where the suggestion and a rather lyrical content took over the formal representation and epic content. From a chromatic point of view, compared to the same „pattern” configured during the decades following the foundation of the Cluj art institute in 1950, Ioan Sbârciu has abandoned the relations established mainly between the basic colours by cultivating a certain range of grays that were rather in opposition with the previous generations’ palette.

Therefore, through Ioan Sbârciu a clear rupture was produced from the pictorial mark of Cluj post war painting that echoed the Baia Mare School, where elements of the Hungarian modern painting were melting. Even if the type of figurative practiced by the artist is rather allusive and lyrical, from an academic point of view, Ioan Sbârciu has sustained an approach orientated towards the re-evaluation of the figurative, starting with the retinal image on which certain “tools” are operating giving it lyricism and subjectivism. The new formula can be reduced to two terms: the lyrical, subjective figurative and the range of colourful grays. Without being stylistically copied, this new conception of a painting had become a „pattern” that the new generations from the art university in Cluj have assumed in forms adapted to their own sensitivity, later developing innovative propositions in an ambiance called by the art critic Erwin Kessler „the gray school of Cluj”. More than that, as it was visible in the exhibition organized in 2012 at the art museum by the National Art University’s painting department, the new “philosophy” of the pictorial palette and conception has contaminated even the generations in Bucharest where, it is known that, the chromatic and the entire conception of a painting had always had something specific and a more or less declared “ascendancy” towards Cluj painting. The present exhibition in the Art Museum presents over 50 works, all recent creations of big dimensions, the well known grays being completed with powerful chromatic elements, the painting’s composition becoming extremely elaborated. It is an artistic discourse of a great visual refinement that adds surprising freshness to a previous theme, “The Cinder Forest”, in what the dialogue between the grays and the saturated colours, the informal and the figurative quotation concern. The exhibition is addressed especially to the public with elevate artistic and visual culture, but, through a series of resonances set within intuitive perception, it also offers the general public reasons of delight and reflection. Călin Stegerean, The Art Museum Cluj-Napoca


Pădurea de cenușă (The cinder forest), 78 x120 cm


Pădurea de cenușă (The cinder forest), 220 x 117 cm


Pădurea de cenușă (The cinder forest), 220 x 117 cm


Pădurea de cenușă (The cinder forest), 220 x 117 cm


Pădurea de cenușă (The cinder forest), 220 x 117 cm


Pădurea de cenușă (The cinder forest), 220 x 117


Pădurea de cenușă (The cinder forest), 220 x 117 cm


Pădurea de cenușă (The cinder forest), 220 x 117 cm


Pădurea de cenușă (The cinder forest), 140 x 200 cm

Pădurea de cenușă (The cinder forest), 121 x 152 cm


Nocturne, 130 x 560 cm


Nocturne, 130 x 280 cm

Nocturne, 130 x 280 cm


Nocturne, 130 x 280 cm


Profile for Ioan Sbarciu

Catalog Ioan Sbarciu  

Catalog Ioan Sbarciu  

Advertisement