Charles de saint aulaire confesiunile unui bătrân diplomat

— Între timp, rapida evoluţie spre maxima deteriorare a raporturilor ruso-române demonstra, dincolo de prevederile cele mai pesimiste, că exodul în Rusia meridională devenise imposibil, într-un capitol precedent am citat numele doctorului Rakovski. Acest personaj (legal, cetăţean român de origine bulgară, dar în realitate socialist internaţional, plătit de imperiile centrale şi viitor ambasador al Sovietelor la Londra şi la Paris, arestat de guvernul român pe care1 acuza de a fi vrut să-1 execute, apoi eliberat cu forţa de soldaţii timpul manifestaţiilor de la l mai) organiza lupta împotrjv ^' *n garhiei româneşti„ la Odessa, unde guvernul bolşevic îl a „°'~ proconsul. Unu”iise.

La 13 ianuarie, instigat de Rakovski, guvernul bolşevic arestat, chiar în localul legaţiei şi în pofida imunităţii dipi0° tice, pe domnul Diamandi, ministrul României la PetroeraH &~ 1-a închis împreună cu tot personalul său în fortăreaţa Petr '?' vlovsk, Bastilia rusească. La 14 iulie precedent, membrii ac „ tui guvern serbaseră cu entuziasm glorioasa aniversare a cade „ Bastiliei. În urma protestelor unanime şi indignate ale corpul diplomatic împotriva acestei violări a dreptului internaţional misiunea diplomatică română şi-a redobândit libertatea după trei zile de internare. În acelaşi timp, la 16 ianuarie, guvernul sovietic adresă guvernului român un ultimatum, somându-1 să dea, în 24 de ore explicaţii asupra „atentatelor” împotriva armatelor ruse. La 26 ianuarie, o radiogramă a lui Troţki anunţa lumii că el rupe relaţiile diplomatice cu România, că-i expulza pe toţi agenţii ei, că-1 declara pe Şcerbacev duşman al poporului şi îl scotea în afara legii. După cum se vede, în timp ce la Paris lumea se mira că românii, lăsaţi pradă invaziei germane, prin trădarea ruşilor, nu erau dornici de ospitalitatea acestora din urmă, dat fiind că relaţiile româno-ruse nu se inspirau din relaţiile franco-belgiene de la începutul războiului din 1914. Pentru a le oferi românilor o idee asupra tratamentului care-i aştepta la Odessa, comitetul Rakovski îi aresta pe toţi compatrioţii lor refugiaţi şi îi transportă în Crimeea cu speranţa să-i sustragă grijii noastre. Ei nu scăpară de tortură şi de moarte decât datorită ocupării Rusiei meridionale de către trupele austro-ungare şi intervenţiei colonelului canadian Boyle, căruia îi dădusem mandat să aibă grijă de ei şi care, cu o energie admirabilă, cu revolverul într-o mână şi cu lire sterline în cealaltă, îi smulse călăilor lor.

Ca şi cum acest coşmar nu ar fi fost de ajuns, imperiile centrale profitară de situaţia din zi în zi mai disperată a României în agonie pentru a denunţa armistiţiul şi a-i impune o pace de capitulare. La 5 martie, ele consimţeau să prelungească armisti1 cu paisprezece zile, dar cu condiţia ca, în acest răstimp, pacea — E încheie pe anumite baze, din care una comporta plecarea j-n România a misiunii noastre militare şi a tuturor ofiţerilor purilor cu care „împătrita Alianţă” (Germania, AustroUngaria, T ircia, Bulgaria) se afla în stare de război. Supunându-se tuturor lorlalte pretenţii, negociatorii români, din ordinul regelui, pret'nseră ca imperiile centrale să dea un permis de liberă trecere entru cei 500 ofiţeri de elită care compuneau misiunea noastră i permisiunea de a relua armele după înapoierea lor în Franţa.

Aici interveni un episod demn de un poem epic din Evul Mediu.

Cu câteva zile înainte de data fixată pentru plecarea misiunii noastre, am aflat că, în ciuda angajamentelor luate, inamicul plănuia să o atragă într-o cursă şi să-i facă prizonieri pe ofiţerii noştri. Regele mă convocă şi îmi spuse: „Suntem neputincioşi şi nu putem face decât un singur gest pentru a denunţa lumii mişelia inamicului. Mai curând decât să tolerez cea mai neînsemnată atingere la securitatea sau la demnitatea oaspeţilor mei, aliaţilor mei, ofiţerii Franţei, în fruntea celor câteva trupe de care mai dispun voi trage spada şi vom pieri cu toţii la nevoie pentru onoarea noastră şi spre ruşinea duşmanilor noştri.” Ghicind în inima şi tăcerea mea un elan