CÂMPUL ISTORIC MĂRĂȘTI
ECHIPA PROIECTULUI Raluca IOSIPESCU - coordonator științific Florentina MATACHE Raluca BĂRBULESCU Sergiu IOSIPESCU Andreea POP Lucia LECA Irina LECA Marius STREINU Anamaria STĂNESCU Mihaela HĂRMĂNESCU Georgiana STOIAN Octavian TIMU Nicholas CANTONI Diana LISTEVEANU Izel ISMAIL Daniela IONIȚĂ Laura Cornelia VLAD Andreea Elena MORO AUTORII TEXTELOR Raluca IOSIPESCU, Sergiu IOSIPESCU, Florentina MATACHE, Raluca BĂRBULESCU, Andreea POP, Lucia LECA, Anamaria STĂNESCU, Mihaela HĂRMĂNESCU COPERTĂ Vedere generală spre mausoleu (ANR - SANIC, Fond Societatea Mărăști, Dosar 86, volum 3, fila 19) EDITURA PATRIMONIA Institutul Național al Patrimoniului București, 2018 ISBN 978-606-94656-2-2 © Institutul Național al Patrimoniului, 2018 Toate drepturile rezervate. Nicio parte din această publicație nu poate fi reprodusă, stocată sau transmisă prin orice mijloace de natură electronică, mecanică, de copiere, înregistrare sau alte forme fără permisiunea prealabilă a Institutului. Materialul este realizat în cadrul proiectului „Câmpul istoric Mărăști. Memoria Primului Război Mondial - O abordare multidisciplinară” de către Institutul Național al Patrimoniului, în parteneriat cu Arhivele Naționale Române, ICOMOS România, Primăria Răcoasa - Vrancea, Direcția Județeană pentru Cultură Vrancea și Asociația „Mărăști 1917 - Mareșalul Averescu”. Proiectul este finanțat prin Administrația Fondului Cultural Național și nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele priectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.
CÂMPUL ISTORIC MĂRĂȘTI
INSTITUTUL NAȚIONAL AL PATRIMONIULUI BUCUREȘTI, 2018
Mărăști - Serviciul Geografic al Armatei, Moldova, 1892-1898 (www.mapire.eu)
Harta bătăliei de la Mărăști (Istoria Militară a Poporului Român, vol. V, București, 1988)
2
3
CÂMPUL ISTORIC MĂRĂȘTI Memoria Primului Război Mondial - O abordare multidisciplinară
Vedere generală spre Mausoleu (ANR-SANIC, Fond Societatea Mărăști, Dosar 86)
4
P
roiectul, inițiat de Institutul Național al Patrimoniului, este unul de cercetare integrată, desfășurată pentru prima oară la noi în țară, a valorilor arhitecturale, memoriale, peisagistice și culturale ale unui sit istoric legat intrinsec de evenimentele din timpul Primului Război Mondial. Interpretarea și punerea în valoare a unui peisaj cultural de tipul „câmp de bătălie”, evidențierea fortificațiilor permanente și pasagere încă vizibile astăzi, alături de componenta memorială oglindită în tradiția vie a locuitorilor, în legătură atât cu desfășurările militare din vremea Marelui Război, cât și cu reconstrucția satului prin eforturile comune ale armatei și localnicilor sub conducerea generalilor Averescu și Mărgineanu și cu permanenta îndrumare a Reginei Maria, constituie marea provocare a proiectului. Un element inovativ este reprezentat de introducerea peisajului, ca loc al confruntării armate din iulie-septembrie 1917, parte componentă esențială a patrimoniului, încurajând astfel dezvoltarea integrată și conectarea valorilor ecologice, peisagistice și culturale ale Câmpului istoric Mărăști. În cadrul proiectului, s-a inițiat strângerea tuturor materialelor necesare realizării documentației pentru componentele de arhitectură și de peisaj cultural, în vederea demarării procedurii de clasare în Lista monumentelor istorice a întregului sit istoric Mărăști. Un obiectiv de seamă al proiectului este educarea și implicarea comunității locale, fie că este vorba de autoritățile locale sau simpli locuitori ai satului Mărăști, în protejarea patrimoniului construit și natural al Câmpului istoric Mărăști, pentru conceperea unui proiect de turism cultural local și de încadrare a sitului istoric în traseele culturale europene ale Primului Război Mondial și ale momentelor marcante care au dus la înfăptuirea Marii Uniri.
5
Canevas istoric Î
n desfășurarea Primului Război Mondial și în memoria istorică a poporului român, bătălia de la Mărăști are o semnificație deosebită.
După încheierea dezastruoasă a campaniei anului 1916, soldată cu pierderea a mai bine de jumătate din Vechiul Regat și groaznica retragere a armatei de aproape 600 km, Moldova rămăsese singura parte a României neocupată de inamici. Frontul românesc a fost fixat în ianuarie 1917 pe Carpații Orientali, de la pasul Oituz la Siret, Dunăre și Marea Neagră. Întrucât și armatele ruse pierduseră în bună parte avantajele obținute prin ofensiva generalului Brusilov iar situația de pe Frontul de Vest nu părea propice unei răsturnări a raportului de forțe, Conferința aliată de la Chantilly și următoarea întâlnire de la Petrograd au decis pentru campania din 1917 o ofensivă în Balcanii de vest și pe Frontul Oriental, incluzând și cel Românesc. În același timp însă, Marele Cartier general al Kaiserului Wilhelm al II-lea, dominat de generalii Hindenburg și Ludendorff, preconizase alături de declanșa- rea unui război submarin generalizat și scoaterea Rusiei din război printr-o abilă ofensivă, corelată cu acțiunea de disoluție internă prin introducerea conducătorilor bolșevici în imperiu. Armata română, refăcută în bună parte datorită efortului misiunii franceze comandată de generalul Berthelot, a fost pregătită în conformitate cu planurile de război aliate, pentru o ofensivă între Carpați și Dunăre, pentru străpungerea frontului inamic. Obiectivele ulterioare preconizate de Marele Cartier General, de întoarcere a ambelor flancuri ale inamicului spre Dunăre și munți, nu putea avea efecte strategice decât în măsura dispunerii de tot mai multe trupe, corespunzătoare lărgirii frontului în Muntenia, ceea ce, odată cu destrămarea armatei ruse după răsturnarea țarului, nu mai putea fi luat în considerare. Pe de altă parte, ge- neralul Averescu propusese o manevră de întoarcere a flancului drept al frontului inamic prin ofensiva armatei sale prin Vrancea. În iulie – septembrie 1917 Armata a II-a română, condusă de generalul Alexandru Averescu, a lansat ofensiva în părțile vestice ale frontului, centrată pe Mă- răști, satul fortificat de germani cu cazemate, tranșee și rețele de sârmă ghimpată. Atacul de la Mărăști a fost precedat de o mare pregătire de artilerie (10/23 iulie 1917) care a realizat breșe în dispozitivul apărării germane, localizate de observatorii de pe avioane. Trupele Diviziei III (general Mărgineanu) și I (general Stratilescu) din Corpul I (general Văitoianu), ce înaintaseră, acoperite de artilerie, încă de cu noapte până în vale, au pătruns de la poalele dealului Mărăștilor în sus pe pârâul Limpejoara și au luat cu asalt pozițiile germane. În același timp, Corpul IV (general Văleanu) a efectuat o întoarcerea a pozițiilor inamice dinspre poiana Încărcătoarea. Victoria a fost decisă chiar la centru prin cucerirea dealului Mărăștilor de Divizia III. La rândul lor, forțele ruse (general Ragoza), din flancul stâng al Armatei a II-a române, au reușit să ocupe dealul Momâia și Voloșcanii. În acord cu planul inițial, generalul Averescu a decis exploatarea victoriei, respingând trupele germane spre valea Putnei, la Valea Sării și, dincolo de aceasta, spre Păulești. Dar acțiunea pe direcția Focșani a Armatei I române condusă de generalul Cristescu și apoi Ieremia Grigorescu a coincis cu declanșarea ofensivei inamice – germano-austro-maghiaro-otomane, condusă personal de feldmareșalul von Mackensen. Printr-o rezistență eroică această ofensivă a fost oprită la Mărășești. În sectorul Armatei a II-a, după trei luni de teri-
6
bile și sângeroase lupte, în care trupele române au fost din ce în ce mai slab susținute de armata rusă, în continuă descompunere, frontul a fost consolidat în regiunea Mărăști, reușindu-se muta- rea cu 20 de km înainte a liniilor noastre de la Mărăști la valea Putnei, pe un front cu o deschidere de 30 km. În opinia multor istorici, avantajele obținute prin victoria de la Mărăști au fost strict locale, fără o mare însemnătate pentru soarta generală a războiului. În fapt, situația frontului din sudul Moldovei poate fi evaluat doar în legătură cu rezultatele de pe celelalte fronturi, pe frontul din Balcani și cu deosebire prin analiza rezultatelor planului de război al Marelui Cartier General al Kaiserului pentru anul 1917. Acesta, întemeindu-se pe evaluarea rezultatelor rezistenței armatei române în campania din 1916 și dezagregarea forțelor ruse, apreciase că o ofensivă în sectorul româno-rus al frontului oriental s-ar putea solda cu cucerirea în 15 zile a rămășițelor regatului României, creându-se perspectiva unei înaintări în sudul Rusiei și a ocupării regiunilor rusești de la Marea Neagră, a grânarului sud-ucrainean și, chiar mai departe, a bazinului petrolier de la Caspica. În pofida rezistenței din ce în ce mai slabe a trupelor ruse, până la fraternizarea cu inamicul și atacarea aliatului, forțele românești au repurtat victoria la Mărăști și în Vrancea și au rezistat eroic marii ofensive a armatelor dușmane, conduse de feldmareșalul August von Mackensen, cel ce cucerise Serbia. Bătăliile de la Mărășești și Oituz au avut pentru frontul românesc însemnătatea celor de la Verdun, Hartmannswillerkopf sau Douaumont, dar Mărăști a fost simbolul unei victorii românești, cu urmări care se impun a fi evaluate. Pentru prima dată, istoricul francez al Marelui Război, Jean-Noël Grandhomme, remarca faptul că victoria la Mărăști a fost singura victorie obținută de Antanta în campania anului 1917. Dar, dincolo de aceasta, victoria de la Mărăști împreună cu rezistența de la Mărășești au răsturnat planul de război al imperiilor centrale, al Kaiserului și generalilor Hindenburg și Ludendorff. Forțele germano-austro-ungare nu au putut ajunge la Don decât în vara anului 1918, prea târziu spre a mai putea exploata zona. Aceasta a fost valoarea strategică europeană a victoriilor de pe Frontul Românesc din vara anului 1917.
Cartuș din timpul bătăliei de la Mărăști (Arhiva INP, 2018)
7
Importanța memorială
Omagiu adus eroilor la Mausoleul de la Mărăști (ANR-SANIC, Fond Societatea Mărăști, Dosar 86)
Regina Maria, Principele Nicolae, Mitropolitul Moldovei și Sucevei, Episcopul Romanului - la inaugurarea Câmpului istoric Mărăști, sfințirea bisericii și punerea pietrelor fundamentale a criptelor (ANR-ANIC, Fond Societatea Mărăști, Dosar 86, vol. 3)
Generalii Berthelot și Averescu (imagine din expoziția Mausoleului de la Mărăști)
8
S
ocietatea Mărăști este un exemplu de punere în prim plan a binelui public, atât prin inițiativa – masiv stimulată de valul emoțional generat de bătăliile și ororile Primului Război Mondial – de a reface un sat distrus în cea mai mare parte, dar mai ales prin dorința de a oferi noii așezări condițiile modernității începutului de secol XX. Mai mult decât atât, Societatea Mărăști a avut un proiect pentru care a asigurat, pe tot parcursul existenței sale de aproape 30 de ani, un management avant la lettre. Revenirea, după 70 de ani de la desființarea Societății, în satul Mărăști, a fost un prilej de bilanț și reflecție. Obiectivele Societății aveau în vedere atât refacerea vieții cotidiene la standarde moderne, cât și păstrarea în memoria localnicilor a pierderilor și distrugerilor suferite prin reconstituirea, spre aducere aminte, a tranșeelor și liniilor de fortificații ale armatei dușmane. Era vizat în același timp un public, atras cu timpul spre vizitarea elementului central al comemorării bătăliei – Mausoleul Eroilor, și către celelalte urme tangibile ale încleștărilor din vara și toamna anului 1917. Tot spre păstrarea memoriei poate fi interpretată și soluția adoptată în refacerea tuturor construcțiilor distruse, prin păstrarea unor fragmente de piatră mult ieșite din verticala zidurilor. Chiar dacă acoperite cu multe straturi de var, aceste protuberanțe par a sugera acțiunea sau momentul de refacere, așa cum în practica actuală de restaurare intervențiile asupra unei ruine sunt marcate în zidărie printr-un nivel evidențiat fie prin material, fie prin culoare, al cărui rol este de a delimita substanța veche a monumentului de lucrările cele noi. Acesta pare a fi rostul pietrelor din zidăriile caselor, bisericii, clopotniței, anume acela de a mărturisi prin ele însele gestul reparator, de restaurare și revenire la viață, o memorie a zidului, poate mai trainică și mai semnificativă pentru generațiile viitoare.
Soldați în bătălia de la Mărăști
9
Peisaj cultural
Tranșee în curtea unei case în timpul bătăliei de la Mărăști (Imagine din expoziția Mausoleului de la Mărăști)
Soldați în tranșee în timpul bătăliei de la Mărăști (Imagine din expoziția Mausoleului de la Mărăști)
Observatorul generalului Averescu din timpul bătăliei de la Mărăști (Imagine din expoziția Mausoleului de la Mărăști)
Vedere de ansamblu asupra câmpului istoric Mărăști (Arhiva INP, Mihaela Hărmănescu, 2018)
10
V
aloarea peisajului cultural al Câmpului Istoric Mărăști se bazează pe interacțiunea dintre oameni și mediul său, nu numai atestată de elementele fizice ale câmpului de luptă, ci și de aspectele intangibile care se manifestă prin ele. Tranșeele, pozițiile de atac și de artilerie, liniile de luptă, drumurile și punctele de perspectivă asupra câmpului de luptă (ex. Observatorul generalului Averescu) definesc caracteristicile culturale ale peisajului câmpului istoric Mărăști. Toate au fost trasate respectând caracteristicile terenului, ale dealurilor și ale platourilor și au influențat alegerea locului câmpului de luptă în zona subcarpatică a munților Vrancea. Astfel, cadrul natural este important deoarece a influențat cursul luptei. În ceea ce privește satul Mărăști, distrus aproape în întregime în urma confruntării armate, a fost reconstruit de Societatea Mărăști între 1919-1938. De o valoare deosebită urbanistică și arhitecturală, satul a fost conceput după un plan general care urmărea atât refacerea clădirilor distruse, cât și modernizarea sa. Acesta a beneficiat de introducerea dotărilor moderne. Odată cu refacerea caselor localnicilor după proiecte tip, biserica satului, casa parohială, au fost construite o școală, o uzină electrică, o uzină de apă cu rezervor, un monument comemorativ (mausoleul eroilor căzuți în bătălie) și a fost ridicat un arc de triumf la intrarea în sat. Așezat pe culmea dealului cu același nume, satul are o structură liniară de-a lungul drumului principal, cu o perspectivă vizuală asupra culmilor învecinate, martori ai evenimentelor istorice.
Urmele tranșeelor bătăliei de la Mărăști (Arhiva INP, Georgiana Stoian, 2018)
11
Mausoleul eroilor
Proiectul Mausoleului de la Mărăști - fațadă principală (ANR-SANIC, Fond Societatea Mărăști, Dosar 43)
Vedere exterioară a Mausoleului (ANR-SANIC, Fond Societatea Mărăști, Dosar 86, vol. 1)
Vedere exterioară a Mausoleului (Arhiva INP, Raluca Iosipescu, 2017)
12
S
atul martir al Mărăștiului își spune povestea de război între cele două cimitire – la intrare lângă Arcul de Triumf, cel civil al satului, iar la extremitatea de nord, mausoleul militar, într-o poziție de unde poate veghea întreaga vale. Acolo odihnesc eroii bătăliei istorice, aliați și inamici deopotrivă, prin grija Societății Mărăști și a tuturor celor care au pus umărul la reconstruirea așezării. Terenul a fost consolidat și amenajat prin împrejmuire, mobilare cu elemente artistice și plantații menite să fie fundalul întregului ansamblu. Raportat la celelalte obiective reconstruite în sat, construcția mausoleului a început destul de târziu. Piatra de temelie a fost pusă în ziua sfințirii noii biserici a satului – 10 iunie 1928, după 11 ani de la bătălie și cu patru ani mai târziu de la inaugurarea criptelor de la Mărășești. În acea zi au fost prezenți Regina Maria, Principele Nicolae și I.P.S.S. Pimen – Mitropolitul Moldovei și Sucevei. Personalitățile prezente au semnat atunci actul comemorativ îngropat la temelie care consfințea începerea construcției. Autorul proiectului este arhitectul Pandele Șerbănescu, cel care conducea toate lucrările de la Mărăști ca șef al Serviciului Tehnic al Societății, urmărind îndeaproape toate șantierele și situațiile lucrărilor. Acest fapt a permis ca, în acele condiții cu mari dificultăți financiare și de acces în localitate, arhitectul să poată stabili campanii de lucru coerente pentru fiecare an în parte. Edificiul are două niveluri subterane, primul ca muzeu al evenimentelor din împrejurimi, iar cel de-al doilea al criptelor. 12 osuare amplasate perimetral planului în formă de litera E adăpostesc 5342 de eroi români, ruși, germani și soldați necunoscuți, osemintele lor fiind așezate în cripte abia în anul 1940. În axul de simetrie se află o sală mare cu sarcofagul generalului Al. Averescu așezat central, iar cele ale generalilor Al. Mărgineanu, Gh. Văleanu și Arthur Văitoianu completează compoziția acestui spațiu. Primele trei sarcofage au fost realizate de sculptorul Caroll Thot, iar ultimul de sculptorul Aurel Bordenache, acesta fiind și autorul basoreliefurilor și a grupurilor statuare de la suprafață. La nivelul terenului compoziția este marcată de trei volume – două laterale adăpostesc câte o scară către nivelurile inferioare, iar cel de al treilea, amplasat central, servește drept susținere pentru sculpturile în bronz și cele 13 plăci de marmură cuprinzând numele celor morți în bătălie. Cele două basoreliefuri laterale și cele trei grupuri statuare prezente în ansamblu au fost concepute la fața locului de către A. Bordenache, apoi transportate la București pentru a fi turnate în atelierele V. V. Rășcanu, respectiv Gr. Dănilă. 13
Vedere exterioară a Mausoleului (Arhiva INP, Izel Ismail, 2018)
Rămășițele eroilor înainte de a fi eșezate în cripte (ANR-SANIC, Fond Societatea Mărăști, Dosar 86, vol. 1)
Imagine interioară a Mausoleului (Arhiva INP, Izel Ismail, 2018)
14
Sarcofagul generalului Averescu (ANR-SANIC, Fond Societatea Mărăști, Dosar 86, vol. 1)
Sărăcit de unele elemente decorative, în special de cele care aduceau aminte de regalitate, supus vandalismelor, deteriorărilor vremii și a intervențiilor târzii, mausoleul a rezistat ca să spună povestea celor ce odihnesc aici și a unui moment istoric românesc remarcabil. „Întru veșnica amintire și recunoștință eroilor care s-au jertfit pentru Întregirea Neamului Românesc” sunt cuvintele din litere de bronz ce veghează din sala centrală somnul tuturor celor ce odihnesc aici și în împrejurimile Mărăștilor.
Detaliu exterior al Mausoleului (Arhiva INP, Izel Ismail, 2018)
Detaliu exterior al Mausoleului (Arhiva INP, Izel Ismail, 2018)
15
Arcul de triumf și fântâna
Proiectul porții de intrare a Câmpului istoric Mărăști (ANR-SANIC, Fond Societatea Mărăști, Dosar 31)
Proiectul fântânii de la intrarea în satul Mărăști (ANR-SANIC, Fond Societatea Mărăști, Dosar 31)
Poarta de intrare a Câmpului istoric Mărăști (ANR-SANIC, Fond Societatea Mărăști, Dosar 86, vol. 3)
Fântâna de la intrarea în satul Mărăști (ANR-SANIC, Fond Societatea Mărăști, Dosar 86, vol. 3)
Poarta de intrare a Câmpului istoric Mărăști (Arhiva INP, Laura Vlad, 2017)
Fântâna de la intrarea în satul Mărăști (Arhiva INP, Laura Vlad, 2017)
16
F
otografiile de epocă prezintă imaginea unei porți de intrare în localitate, proiectată ca un adevărat arc de triumf. Robustețea materialului folosit preponderent ca finisaj – piatra – completată de porțile de stejar inițiale ale edificiului trimite cu gândul la porțile de cetate. Inspirația realizării volumului se regăsește însă în porțile țărănești, cu mai multe deschideri și acoperiș în patru ape pentru protecție. Amplasată în partea de sud a localității, poarta de intrare domină șoseaua ce urcă dinspre Răcoasa, la data construirii ei traseul drumului obligând să se treacă pe sub ea. Ca multe alte lucrări ale Societății Mărăști, și în acest caz proiectul aparține arhitectului Pandele Șerbănescu, fiind executat de antrepriza inginerului Gavril Petrescu. Obiectivul a fost recepționat pe 27 martie 1928, în același timp cu fântâna monument. Este un volum care se dezvoltă mai mult pe două direcții, având o lungime de circa 10m și o înălțime la cornișă de circa 5,50m. Arcul central are o deschidere de 4m, cu înălțime liberă în cheia de boltă de 3,10m. El este flancat simetric de două arce mai modeste, apropiate de dimensiunile unei uși obișnuite. Pe frontonul de deasupra arcului se află inscripția „CÂMPUL ISTORIC MĂRĂȘTI”, iar dedesubt anii „1916 – 1919”. Fântâna monument, realizată și ea după proiectul arhitectului Șerbănescu în 1928, este un volum din beton armat, finisat cu piatră, fiind gândită și ca adăpătoare pentru vite. Acoperită în patru ape cu cruce în vârf, are icoane pictate la partea superioară.
17
Biserica și clopotnița
Imagine exterioară a turnului clopotniță (ANR-SANIC, Fond Societatea Mărăști, Dosar 86, vol. 1)
18
Imagine exterioară a turnului clopotniță (Arhiva INP, 2017)
V
echea biserică din satul Mărăști a fost distrusă de bombardamente încă de la începutul bătăliei din 1917. Trei ani mai târziu, Societatea Mărăști a început demersurile pentru reconstruirea bisericii, lucrările demarând în anul 1921 și fiind finalizate în anul 1928. Biserica, ridicată în centrul satului, pe locul celei vechi, a fost sfințită într-un cadru oficial în prezența Reginei Maria și a Principelui regent Nicolae, dar și a altor reprezentanți ai Guvernului, clerului, armatei, delegați din toate regimentele Armatei a 2-a, veterani ai războiului, și bineînțeles, în prezența comunității locale, direct afectată. Hramul inițial al bisericii era cel al Sfântei și marei mucenițe Maria Magdalena, conform inscripției în pisania de marmură montată la stânga intrării. Pe placa de marmură din dreapta intrării în biserică sunt numiți membrii Comitetului Diriguitor al Societății Mărăști de la înființarea ei în noiembrie 1917 și membrii Comitetului Diriguitor al Societății Mărăști activi în sfințirea sfântului lăcaș din 10 iunie 1928. De asemenea, mesajul Reginei Maria, „Să reclădim cu dragoste în amintirea celor căzuți aicea. Maria”, se păstrează săpat până în ziua de astăzi în placa de marmură amplasată la intrarea în biserică. În ansamblul bisericii, amenajat cu un frumos parc, Societatea Mărăști a construit și o clopotniță, precum și casa parohială. De asemenea, în partea de sud a satului, a fost organizat și un nou cimitir, cel vechi fiind afectat de aceleași bombardamente din 1917. Pe lângă reconstruirea bisericii din satul Mărăști, Societatea Mărăști a sprijinit și reclădirea altor locaşuri de cult, precum schitul Muşunoaiele, biserica din Vizantea Mânăstirească şi biserica de la Gogoiu. Biserica din Mărăști este o construcție înscrisă în tipologia compozițională curentă în Moldova, urmând în ax longitudinal succesiunea de spații specifică bisericilor ortodoxe, alcătuită din pronaos, naos și altar. Altarul și naosul sunt înscrise într-o compoziție trilobată, la care se adaugă, pe latura vestică, un pridvor de dimensiuni mai reduse și deschis către exterior. Axul vertical al bisericii este marcat de turla existentă peste naos, specifică bisericilor moldovenești de sat. Îmbinat armonios cu vocabularul vernacular, se regăsește un vocabular occidental, întâlnit îndeosebi în plastica decorativă interioară a bisericii. Se formează astfel o sinteză excepțională între tradiție și inovație, dată de modernitatea secolului XX și regăsită în sens larg în întreaga arhitectură neoromânească. Pentru realizarea elementelor decorative interioare, generalul Mărgineanu, președintele Asociației Mărăști, a solicitat serviciile sculptorului Aurel Bordenache, acesta fiind și autorul basoreliefurilor de pe fațada Mausoleului. Pentru realizarea frescei interioare a bisericii s-a apelat la un reputat pictor al perioadei, Ionel Ioanid, care a semnat inclusiv portretele Regelui Ferdinand I și a Reginei Maria, dar și a celor doi generali, Alexandru Averescu și Alexandru Mărgineanu, ce se regăsesc în interiorul bisericii. Clopotnița urmează, la o scară mai mică, limbajul decorativ al bisericii. 19
Placa de marmură de la intrarea în biserică cu mesajul Reginei Maria (ANR-SANIC, Fond Societatea Mărăști, Dosar 86, vol. 2)
Imagine exterioară a bisericii (ANR-SANIC, Fond Societatea Mărăști, Dosar 86, vol. 1)
Imagine exterioară a bisericii (Arhiva INP, 2017)
20
Portretul Reginei Maria și cel al generalului Mărgineanu (Arhiva INP, 2017)
Imagine exterioară a bisericii (ANR-SANIC, Fond Societatea Mărăști, Dosar 86, vol. 1)
Imagine exterioară a bisericii (Arhiva INP, 2017)
21
Școala „Regina Maria”
Școala „Regina Maria” - vedere din față (ANR-SANIC, Fond Societatea Mărăști, Dosar 86, vol. 1)
Imagine interioară a unei clase de curs (ANR-SANIC, Fond Societatea Mărăști, Dosar 86)
Școala „Regina Maria” - vedere din față (Arhiva INP, 2017)
Școala „Regina Maria” - detaliu al cerdacului (Arhiva INP, 2017)
Școala „Regina Maria” - vedere din spate (ANR-SANIC, Fond Societatea Mărăști, Dosar 86, vol. 1)
Regina Maria și Principele Nicolae la inaugurarea Câmpului istoric Mărăști în 1928 (ANR-SANIC, Fond Societatea Mărăști, Dosar 86)
22
Î
nzestrarea localității cu școli a reprezentat una din prioritățile Societății Mărăști în procesul de reconstrucție a satului. Astfel, una din cele mai ample realizări o constituie Școala „Regina Maria”, o școală modernă pentru acele timpuri în peisajul rural românesc. Inițial, clădirea a fost destinată unei școli având cursuri specializate (similare unei școli profesionale de mai târziu). Astfel, începând cu anii 1920, funcționează Școala de țesătorie „Regina Maria”, la care erau admise elevele ciclului primar cu medii peste 8,50. În 1931 se adăugă un atelier de croitorie, prilej cu care devine Școala de țesătorie și croitorie „Regina Maria”, iar în 1933, se reorganizază sub denumirea de Școala de Meserie și Menaj „Regina Maria”, cu o secțiune de meserii (aterlier de țesut și atelier de croitorie) și una de menaj (bucătărie, spălătorie și călcătorie). Începând cu 1923-1926, clădirea va găzdui și cursurile învățământului primar (și gimnanzial, dar cu unele întreruperi) din satul Mărăști (anterior clasele primare se țineau în unele din casele nou construite de Societate în sat). Deși era considerată o situație temporară, Societatea, dorind să edifice o altă clădire special destinată învățământului primar, insuficiența fondurilor și întârzierile din epocă nu au permis acest deziderat. Ulterior, în clădire s-a organizat și grădinița satului. În perioada interbelică, școala a beneficiat de sprijinul atât al Reginei Maria, cât și al Societății, dar și al altor donatori sau susținători. Aceștia s-au preocupat de donații pentru dotarea școlii sau ajutoare pentru elevi, dar și pentru promovarea lucrărilor atelierelor de țesătorie și croitorie. Construită respectând proiectul arhitectului Pandele Șerbănescu între anii 1919-1921, clădirea a fost prevăzută cu 4 săli de clasă și încăperi destinate țesătoriei, cancelariei, precum și pentru un muzeu și pentru o bibliotecă. De la început, în cadrul clădirii au fost incluse și camere de locuit pentru învățători, iar spațiul subsolului era destinat servitorilor. Ulterior, subsolul a fost transformat în laborator fizică-chimie-biologie, iar încăperile învățătorilor au fost folosite pentru depozitarea materialului didactic sau au devenit săli de clasă. Sala destinată țesătoriei a fost tranformată după anii 1945-1950 în sală de festivități, după 1970 în sală de sport, iar din 1995 în săli de clasă (prin realizarea unui perete despărțitor). Începând cu 19281929, în partea de Nord-Vest a existat o clădire anexă în care au fost prevăzute camere adiționale pentru personal didactic auxiliar, infirmerie, spălătorie, călcătorie, bucătărie și sală de mese. Din 1950, ea a fost adaptată a deservi funcțiunii de internat, fiind singura școală de pe valea Șușiței cu asemenea facilitate. În prezent, clădirea anexă nu mai există. Din 2002, clădirea poartă din nou denumirea de Școala „Regina Maria”.
23
Uzina de apă și instalațiile de captare, aducție și distribuție a apei
Uzina de apă (ANR-SANIC, Fond Societatea Mărăști, Dosar 86, vol. 1)
Proiectul rezervorului de distribuție a apei - plan (ANR-SANIC, Fond Societatea Mărăști, Dosar 18)
Bazinul de apă (Arhiva INP, 2017)
Bazinul de apă (ANR-SANIC, Fond Societatea Mărăști, Dosar 86, vol. 1)
Uzina electrică
Uzina electrică (ANR-SANIC, Fond Societatea Mărăști, Dosar 86, vol. 1)
24
Linia de cale ferată îngustă construită de Societatea Mărăști pentru aducerea materialelor ( ANR-SANIC, Fond Societatea Mărăști, Dosar 86, vol. 2)
Î
n reconstrucția modernă a Mărăștilor chestiunea alimentării cu apă a satului a ocupat un rol esențial, cu atât mai mult cu cât, în zona de deal a ținutului Putnei și a Vrancei săparea fântânilor constituia atunci și mai reprezintă și astăzi o încercare rar sortită cu sorți de izbândă. Apa trebuia să fie adusă din izvoarele de la poalele dealurilor pe care erau construite casele oamenilor sau din părâurile din văile învecinate. Astfel că soluția aleasă a fost aceea de captare a apelor unuia dintre pârâuri, Limpejoara, înainte de confluența sa cu Alba și Verdea și decantarea apei într-un mare bazin. Alături de acesta, pe un mic platou, a fost clădită uzina de apă, locuința mecanicului și depozitul de carburanți. Pompele uzinei, puse în mișcare de un motor cu păcură, ridicau apa în două rezervoare, unul mare situat pe muchea dealului ce ducea spre poiana Încărcătoarea și altul, la capătul satului dinspre mausoleu. De aici porneau conductele care duceau apa la mai multe cișmele din sat și până jos la cea monumentală din spatele arcului triumfal al Câmpului istoric Mărăști. Întreaga instalație a fost inaugurată în anul 1928, când regina Maria, principele regent Nicolae și ierarhii locului au venit la Mărăști în mijlocul sătenilor, a membrilor Societății Mărăști, a veteranilor de război și a celor veniți din Vrancea, Putna și din întreaga țară. Dar dintre toate înfăptuirile Societății Mărăști, instalația de aducțiune a apei în sat urma să aibă soarta cea mai tristă. Captarea de la Limpejoara și construcțiile din vale au fost grav avariate de catastrofalul cutremur de pământ din 10 noiembrie 1940. În condițiile celui de al Doilea Război Mondial, după sfârtecarea Regatului României și intrarea acestuia în luptă, refacerea instalațiilor nu s-a mai putut face, în pofida demersurilor și insistențelor Societății Mărăști, desființată și ea nu mult după aceea. Azi, alături de cișmeaua monumentală de la arcul triumfal și câteva cișmele mari de fontă, doar rezervorul de pe culmea dealului și acela din capul satului au mai supraviețuit vitregiei vremurilor. Cel din urmă, repus în funcție și alimentat cu apa rezultată din alte captări, slujește și azi satului. El este o construcție cilindrică din cărămidă cu o ferestruică circulară deasupra ușii de intrare. În interior este amplasat rezervorul cilindric din foi groase de tablă, nituite asemeni cocăii unei nave. La partea superioară el are o deschidere pentru vizitare. În vale, lângă confluența Limpejoarei cu Alba și Verdea, se mai păstrează marele bazin de decantare și, lângă el, temeliile Uzinei de apă.
V
iziunea modernă a conducerii Societății Mărăști privind refacerea satului după distrugerile din timpul războiului se reflectă în special în construirea unor obiective de maximă necesitate pentru buna desfășurare a celorlalte lucrări. Printre aceste dotări se numără Uzina electrică și instalația aferentă, menite iluminatului public și a principalelor obiective – școala, biserica, mausoleul, celelalte uzine de apă sau cărămidă. Din rațiuni privind depărtarea și lungirea rețelei, precum și datorită ușurinței menținerii în funcțiune, locul ales pentru amplasarea uzinei electrice este la nord de biserică, la câteva parcele de aceasta, în centrul localității. Proiectul întocmit de arhitectul Pandele Șerbănescu prevedea în aceeași incintă patru construcții cu subsol și parter fiecare adăpostind uzina electrică, administrație, musafiri și locuința mecanicului. Instalația a funcționat cu păcură, iar dificultățile întâmpinate pe mai multe planuri au condus la deteriorarea rapidă a instalației și a întregii rețele răspândite în localitate. 25
Locuințe tip
Casă în timpul bombardamentelor (Imagine din expoziția Mausoleului de la Mărăști)
Casa parohială (ANR-SANIC, Fond Societatea Mărăști, Dosar 86, vol. 3)
Locuință tip (ANR-SANIC, Fond Societatea Mărăști, Dosar 86, vol. 3)
26
Î
n timpul războiului satul Mărăști a reprezentat un punct strategic acesta fiind puternic fortificat cu rețele de sârmă ghimpată, tranșee și șanțuri de comunicare. Casele de la marginea satului erau și ele întărite, contribuind activ la sistemul de fortificare. Întreaga localitate a fost astfel afectată de desfășurarea bătăliei, inclusiv majoritatea locuințelor țărănești. O parte din acestea au fost distruse integral, altele au rămas în ruină, iar altele au necesitat doar unele reparații pentru a putea fi locuite din nou. În acest context, programul condus de Societatea Mărăști a inclus și un amplu proces de reconstrucție și renovare a locuințelor țărănești, desfășurat în mai multe campanii. Acesta a început cu ridicarea unor barăci, pe un teren de 200 de metri pătrați din satul vecin, Gogoiu, ce au fost oferite ca adăpost. Au fost realizate 100 de astfel de construcții, prevăzute cu paturi și sobe. Ulterior, între 1918-1919, au fost construite, tot în satul Gogoiu, locuințe temporare realizate din scânduri și lut. Din anul 1919 a fost înființat Serviciul de Construcții ce a desfășurat o primă campanie de lucrări între 1919-1920, perioadă în care, din cauza vremii nefavorabile, au fost ridicate doar două case și începute încă paisprezece. Un total de doar nouăsprezece case au fost ridicate până în anul 1921 când a avut loc inaugurarea localității reconstruite. Locuințele realizate integral de Societatea Mărăști au fost date în proprietate unora dintre locuitori, iar cu implicarea Societății au fost renovate încă 25 de case țărănești, în perioada 1921-1922. Lucrările au constat în reparații, dar și îmbunătățiri, fiind adăugate camere, cerdace, etc. Refacerea integrală a satului a durat până în anii 30 ai secolului trecut. Locuințele realizate de Societatea Mărăști sunt așezate pe drumul principal, majoritatea fiind situate în centrul satului. Gospodăriile compuse din locuință, grajd cu pătul și latrină tip sunt așezate pe parcele de dimensiuni reduse, de formă dreptunghiulară, în spatele cărora se află terenuri arabile. Clădirea principală este retrasă de la stradă, în fața acesteia fiind, de obicei, o grădină cu plante decorative. Casele țărănești sunt realizate din piatră și cărămidă și au o arhitectură similară ce respectă caracterul zonei. Acestea sunt struc- turi tip, adaptate nevoilor proprietarilor, diferența esențială fiind dată de numărul de camere destinate locuirii. Configurația planimetrică a caselor este compusă, de obicei, din cerdac, foișor, tindă, două sau trei camere de locuit și o magazie cu acces din dosul casei. Volumul este compus dintr-un acoperiș în patru ape și corpul de clădire cu parter înălțat și pivniță semiîngropată, la care se accede, de obicei, pe sub foișor. Plastica arhitecturală are un vădit caracter vernacular dat de învelitoarea de șiță, tencuiala de var, precum și de stâlpii și balustradele de lemn sculptat ale cerdacelor și foișoarelor. Ancadramentele decorative ale ferestrelor și desenul coșurilor de fum sunt elemente vernaculare reinterpretate, specifice stilului neoromânesc, stil utilizat în general în reconstruirea satului. 27
Locuință tip (ANR-SANIC, Fond Societatea Mărăști, Dosar 86, vol. 2)
Locuință tip (Arhiva INP, 2017)
Locuință tip (ANR-SANIC, Fond Societatea Mărăști, Dosar 86, vol. 2)
Locuință tip (Arhiva INP, 2017)
Locuință tip (ANR-SANIC, Fond Societatea Mărăști, Dosar 86, vol. 2)
Locuință tip (Arhiva INP, 2017)
28
Detaliu de cornișă locuință tip (Arhiva INP, 2017)
Detaliu locuință tip (Arhiva INP, 2017)
Detaliu de cerdac locuință tip (Arhiva INP, 2018)
Detaliu de intrare în pivniță locuință tip (Arhiva INP, 2018)
Detaliu scară și acces principal locuință tip (Arhiva INP, 2018)
Detaliu de fațadă locuință tip (Arhiva INP, 2018)
29
Studiu socio-etnologic
Stan Cociorbă, veteran al bătăliei de la Mărăști
30
R
ezultatele obținute în urma anchetei socio-etnologice sunt: identificarea și înregistrarea de narațiuni orale personale cu privire la Memoria Primului Război Mondial, de obiceiuri tradiționale ale vieții de familie, de meșteșuguri și meserii tradiționale. Narațiunile orale personale cuprind atât istoria, cât și tradițiile locuitorilor din Mărăști. Fiind documente culturale cu valoare etnografică și lingvistică, acestea trebuie studiate în sine și în context socio-istoric pentru o înțelegere din interior a culturii comunității tradiționale din satul Mărăști. Istoriile individuale sunt conectate profund la coordonatele mentalului tradițional (gândirea mitică, logica simbolică și la viziunea magică). Mai exact, realitatea subiectivizată a conflictului militar și a traumelor produse de acesta este transpusă în tipare folclorice devenind verosimilă din punct de vedere arhetipal. Astfel, rememorarea Primului Război Mondial reprezintă un factor al identității locuitorilor din Mărăști și resursă a unui Prim Război Mondial Povestit. Documentarea și cercetare de teren participativă directă privind ritualurile tradiționale a două dintre marile treceri ale existenței, respectiv nunta și moartea, s-a concretizat prin înregistrarea de date referitoare pe de o parte la ruperea colacului deasupra capului miresei înainte de plecarea către Biserică pentru cununia religioasă, iar pe de altă parte la obiceiurile zilelor pomenirii tuturor morților și la alimentația rituală locală caracteristică parastaselor. Repertoriul meșteșugurilor și meseriilor tradiționale și al tehnicilor de lucru legate de acestea s-a îmbogățit prin identificarea practicării tâmplăriei, dulgheriei, fierăritului, a creșterii oilor și caprelor la stână, a prelucrării lactatelor și a obținerii cașului, a harnașamentului, a gastronomiei tradiționale, a țesutului pieselor de port popular și al țesăturilor de interior, a cusutului, a brodatului, a tricotatului, a croșetatului, a încondeiatului ouălor, a lumânăritului. Sunt informații necesare pentru cunoașterea stării actuale a acestora la nivel național, pentru conservarea, promovarea și salvgardarea patrimoniului cultural și a culturii tradiționale. Atât obiceiurile legate de ceremonialul nunții și al morții, cât și meșteșugurile și meseriile tradiționale sunt expresii ale culturii poporane din satul Mărăști. Narațiunile orale personale transmit memoria locului și a evoluției în timp al conștiinței localnicilor. Toate acestea sunt parte din vectorii definitorii pentru ceea ce înseamnă a trăi, a fi și a locui în satul Mărăști. 31
Concluzii S
tudierea documentelor de arhivă, cercetarea efectuată pe teren, desfășurarea unei anchete etnologice cu rezultate neașteptate în privința varietății obiceiurilor, tradițiilor și meșteșugurilor specifice zonei păstrate, utilizarea mijloacelor moderne de investigare a unui areal mai vast – câmpul de luptă, prin fotografierea și filmarea aeriană de la diferite altitudini, au condus inevitabil la conturarea unor noi posibilități de valorificare a potențialului istoric, memorial și uman pentru promovarea turismului cultural într-un spațiu rural, pentru a readuce la viață planul inițial al Societății Mărăști. Este vorba în primul rând de transformarea unui simbol al devastărilor într-un loc al speranței, al construirii unui nou viitor. Două expresii antagonice ale memoriei colective se suprapun astăzi în amintirea localnicilor, într-un comun simbol al biruinței. Aceasta se confruntă cu scăderile actuale și cu o perspectivă incertă. În aceeași măsură își păstrează importanța necesitatea conservării unui loc al memoriei, a unei conștiințe civice active, altminteri spus, a menținerii în amintirea oamenilor a faptelor și vieților, uneori exemplare, ale strămoșilor lor. Locuri ale memoriei nu pot exista fără păstrarea patrimoniului, tangibil și intangibil, fără oameni cunoscători și purtători ai istoriei locale, capabili și dornici să transmită, din generație în generație, amintirea marii bătălii victorioase de pe Frontul românesc al anului 1917 și a jertfelor sale.
Orthomosaic, cartare cu drona (Arhiva INP, 2018)
Planul localității Mărăști întocmit la 1922 de arh. L. Spreitrez (ANR-SANIC, Fond Societatea Mărăști)
Planul localității Mărăști, editat de Institutul de Geodezie, Fotogrammetrie, Cartografie și Organizarea teritoriului, 1977 (Arhiva INP)
Ienăchiță Văcărescu 16, București
Fax: +4 021 336 99 04
Tel: +4 021 336 60 73
secretariat@patrimoniu.gov.ro