Issuu on Google+

Violeta Florentina Ion

ÎNSEMNE CULTURALE – 2012


Lector carte: Corector: Arhivare: Tehnoredactare: Copertă:

Ion Lazăr da Coza Vasilisia Lazăr Maria Ileana Belean Corina Militaru Gina Zaharia Sofia Sincă

Copyright – 2012 – Violeta Florentina Ion Biblioteca ÎNSEMNE CULTURALE http://insemneculturale.ning.com/


Violeta Florentina Ion


Sufletul feminin – amalgam al luminilor și umbrelor vieții Citindu-i poezia Violetei Florentina Ion, descoperi esența pură a sufletului feminin, un amalgam al luminilor și umbrelor vieții, strigăt și revoltă, dorință și resemnare în același timp: „Dumnezeu îți dă una peste gură/ îți strângi dinții în batistă/ și pleci mai departe/ încerci cu disperare/ (cu ce ți-a mai rămas)/ să molfăi o bucată de viață” (Am vrut să cârpesc nemărginirea). Poeta, plămădită dintr-o substanță sufletească inefabilă, lipsită de răutate sau rigiditate, scrie totuși o poezie dură, una a răzvrătirii; uneori cuvântul răzbate tăios printre dinții încleștați, încercând cu anevoie să afle calea spre mult visata fericire: „prăbușită la margine de nădejde/ încerc disperată/ să trag peste mine o fâșie de cer”, alteori împăcarea cu soarta pune stăpânire pe sufletul acesteia: „ zădărnicia/ are gust de leșie” (Fâșii de cer). „Sunt balerina pierdutelor cauze” (Piruetă printre lilieci) „și cânt la porți de cer închise” (Seceta), „mă doare lumina ucisă din ochii lui «a fost odată»” (Final definitiv), „mă scurg printre întrebări mototolite” (Doliu violet), „răscolesc înfrigurată/ după petice de vise/ să mi le prind ca pe cireșe la urechi/ sau să-mi înfig cu sete dinții în ele/ să simt în suflet revărsarea verilor uitate” (E noaptea în care stelele cad), „mă plimb printre mormintele mele/ îmi duc bucuriile și nefericirile/ la cruci uitate/ și mă rog” (Cruci uitate și iasomie), spune autoarea, şlefuind cu migală de giuvaiergiu fiecare vers, fiecare cuvânt. Apare foarte des ideea intrării în desuet a adevăratelor valori: „iubitule/ hai să fugim/ sunt prea multe cruci pe asfalt/ și orbite goale ce ne zăresc soarta/ să fugim/ dincolo de împietrire” (Printre mesteceni înfloresc surâsuri). „Eu sunt paznicul de la morga sufletelor” spune poeta în Păzitorul sufletelor, iar în Setea scara valorilor este răsturnată: „scara aceea până la nori s-a răsturnat/ zac împrăștiate peste tot/ păpuși cu mâinile dezarticulate/ strecurate prin gândurile altora”. Poeta are nostalgia unui paradis pierdut, lipsă resimțită în permanență. Poezia devine astfel ecoul unor cuvinte, locuri, senzații: „cireșele copilăriei mele/ candele ce luminează de dincolo de timp” (Din lut de gând). ”Mi-e sete/ o sete cumplită de ciorchinii aceea de vise/ ce aveau încă gust de adevăr/ o sete sfâșietoare de zarzărul copilăriei mele/ udă-mi mamă buzele cu inocența surâsului unui copil/ nu mai pot/ nici să-mi respir zilele” (Setea), spune autoarea într-un acces de melancolie sub o tensiune emoțională la cote maxime. 5


Alteori, paradisul este inventat, împrumutat pentru câteva clipe: „banca aceea de lemn de la poarta casei/ veghează/ veghează poveștile bunicilor/ șin ceas de seară/ urcă de sub nuc miros de lemn ud/ și de barba bunicului/ aromă de frunze abia uscate de tutun/ de sub umăr îi surâde timid/ iz de pâine caldă” (De împrumut). „Cu lacrimile în mâini”, privind prin perdeaua gri a amăgirilor și dezamăgirilor, a iluziilor și deziluziilor, Violeta Ion zâmbește totuși vieții, inefabilului acesteia: „eu sunt bolnavă de viață/ și vreau să mă joc de-a babaoarba/ cu dragostea și disperarea/ iar când o fi să mor/ vreau să mă joc de-a baba-oarba cu moartea/ și încolăcită de coasa ei să-i dau cu sâc” (De-a babaoarba). Cu o ingeniozitate lexicală de admirat, autoarea reuşeşte să găsească „cuvintele potrivite” pentru contextul poetic dat, dovedind acea măiestrie a cuvântului mult așteptată de cititor, poeziile încântând printr-un stil impetuos, deloc forţat, cu trăiri asidue, precum și prin esenţele ideilor sugerate de textul lor propriu-zis. Figurile de stil respiră aerul lirismului inteligent şi absolut. Acestea surprind prin frumuseţea şi prospeţimea lor, incluse deseori în parantezele unui scepticism şi ale unor uşoare autoironii inofensive. După răsfoirea acestui volum, observăm cum se adevereşte, încă o dată, afirmația că poezia este un miracol ce trece prin gând ca un laser şi lasă în urma sa cuvântul, ca pe o umbră a acestuia. Vasilisia Lazăr

6


Supărarea, ca formă a bucuriei de a trăi Citind primele versuri ale poetei Violeta Florentina Ion, simțul meu artistic – atât cât este! – a tresărit: „Urmărește evoluția acestei poete!”, mi-a zis. M-am conformat și nu regret o clipă. Urând ideile preconcepute, nu pun semnul egal între cuvântul „poetă” și sintagma „poezie feminină/feministă”! Departe de a fi senzuală, poezia scrisă de această autoare nu e lipsită de lirism erotic, însă de unul calculat, sobru, aproape sepulcral: „iubitule/ hai să fugim/ sunt prea multe cruci pe asfalt/ și orbite goale ce ne zăresc soarta/ să fugim/ dincolo de împietrire” (Printre mesteceni înfloresc surâsuri). Trăind în secolul vitezei, te aștepți ca în budoarul ei să găsești un tabel pe care să aibă programat timpul pentru orice, de exemplu: de la t1 la t2 – preludiu, de la t2 la t3 – actul în sine, de la t3 la t4 postludiu etc., iubitul neavând a cârcoti asupra existenței cazone impuse, ba chiar plăcându-i, dar să-l ferească „Ăl de Sus” dacă s-a gândit să-i ducă flori în ghiveci sau din plastic. Cel mai adesea, ancorată în cotidian, însă nepoetizând fapte sociale – cum ar fi acela de a face o poezie din cazul unei bătrâne care a furat un pachet de biscuiți fiindcă murea de foame! – poezia scrisă de Violeta Florentina Ion are iz de praf de pușcă și sunet de scrâșnet de măsele la adresa vieții în general, nesfiindu-se „să dea cu barda în Cer”: „e plin catalogul de absențele lui nemotivate/ și m-am săturat să duc crucea altuia/ de ce trebuie să mi se afunde mie șoldurile în pământ/ și să-mi târâi plânsetele despletite după mine/ porcăria aia din cârca mea nu-mi aparține// Aș minți dacă aș spune că vreau să-l exmatriculez/ prea mulți au făcut-o” (Absență nemotivată). Pentru a rezista mizeriilor de zi cu zi, pe care i le face viața, poeta evadează din când în când în amintiri, mai ales în lumea propriei copilării. Dar nici aici confortul nu-i pe deplin la el acasă, întâlnind, ca în diminețile de primăvară, câte o brumă ce „pișcă” petalele florilor mai sensibile: „cireșele copilăriei mele/ candele ce luminează de dincolo de timp/ pentru cine mai vede/ în bucurie și-n durere/ setea e la fel! În volumul Idoli fără cer găsim o poezie tonică, puternică, sinceră, neteribilistă, plină de metafore originale (atât cât mai poate fi ceva original în lumea poetică!) pentru care iubitorii de poezie rămân recunoscători poetei. Ion Lazăr da Coza

7


„Idoli fără cer”– garanți ai unui talent nativ De multe ori ai impresia că în jurul tău totul se prăbuşeşte, că aerul devine tot mai apăsător, ca un inamic care vrea să te strivească. Se pare că aceasta este starea de graţie a poetei Violeta Florentina Ion, prin care încarcă cu obstinaţie metafora versului, purtând cititorul de la agonie la extaz. Uneori versul este apăsător, până la violent chiar, pentru ca în următorul să descrie floarea de cireş. Stările senzuale, născute dintr-o luptă continuă de sentimente, din trăiri imprevizibile, dorinţe neîmplinite, cu simţiri pline de vibraţii, trec precum fulgerul vrăjit prin poezia autoarei. Întoarcerea la tinereţe, la semnul sufletului veşnic tânăr, la „banca aceea de lemn de la poarta casei”, unde „veghează poveștile bunicilor”, constituie una dintre temele poetei, prin care dovedește faptul că în fiecare dintre noi există dorul de lumea candidă şi că doar romantismul văzut prin această prismă întăreşte magia clipelor. Colorând cu viaţă adevărată cuvântul, versurile curg cu o vâltoare impresionantă, trăirile poetice ale sufletului strecurându-se printre luminile difuze ale „atriilor căptuşite cu polistiren”, purtate de leagănul saltimbanc al “Infinitului gri”. Aşteptarea, dorința, chemarea, incitante ca o adevărată luptă cu imposibilul, duc la împlinirea focului sacru în poezie, indiferent de sacrificiu. Vise arzătoare iau forma şoaptelor albe, văpăi arămii vibrează pe altare de lumină, contopindu-se cu eul poetic, imaginile autentice reprezentând propriul mod de a vedea lumea şi de a crea „Idoli fără cer”, garanți ai unui talent nativ. Superbe metafore, inedit înşirate ca nişte perle în poeme, surprind şi captivează cititorul, conferă unitate poeziei, dar şi continuitate. Folosirea versului liber, de către poeta Violeta Florentina Ion, se explică prin necesitatea unei mai mari libertăţi de abordare a viziunilor metaforice, vulcanice dar nu lipsite de rațiune. Aceasta deţine o tehnică specială prin combinarea elementelor sordide şi reci cu senzaţii arzânde, obținând astfel fioruri dintre cele mai pătrunzătoare. Cartea „Idoli fără cer” reprezintă truda orelor târzii, farmecul trăirilor, extazul electrizant al versului. Sofia Sincă 8


Simbolul eclipselor de suflet

Piruetă pe așchii de sare, mereu încrezătoare în finețea pașilor, Violeta Florentina Ion adună răsăriturile în palme. Le îmbracă în poeme și le trimite prin labirinturile cuvintelor, ca mai apoi să le etaleze cu lauri peste maluri de odihnă. Este dirijorul senzațiilor de răcoare pe tâmplele verilor și solul care cântărește stările înainte de a le antrena într-un joc al inimii din care singurul strigăt treaz este acela de siguranță de sine, de înfrățire cu furtunile, pentru a le încătușa faima și a le strânge în jurul unui crez, uneori singur, alteori prins în ochi de vultur, însă mereu la datorie. Prin secetă ori prin talazuri de foc, poeta răspunde, cu lejeritate, și provocărilor moderne, aducând id-ul în fața picturii cu cireșe a bunicii. Scrijilește pe sufletul caisului din cimitirul Calvin, ca un remember al sâmburilor trecuți prin umbre (prin ierburile tale vară/ inocența pășește/ peste sufletele umbre ce-și plâng viermuiala). Violeta Florentina Ion poate fi rază pe iernile siberiene, așa cum poate deveni fior pe petice de cer răsucit cu picioarele goale la marginea șoselei din dealul cu spini. Închisorile sunt reverberații incandescente, în care cresc flori de o sălbăticie năucitoare. Cascadele de râs sunt pentru decor. Compromisurile nu au mers niciodată la doctor, spune poeta, dar nu-și întemnițează clipele, nici nu spânzură vise; la vremea duminicii se cântă iubire din iubire… (Idoli fără cer broboadă de albastru înflorat/ peste cerul/ primei nopți de dragoste). Oare ar mai fi ceva de adăugat? Poate doar că Violeta Florentina Ion e un simbol al eclipselor de suflet, în insomnii cu pasaje de mister și demnitate. Gina Zaharia

9


Idoli fără cer

Absență nemotivată

Da ai dreptate tu taci iar restul zic și tot zic dar Dumnezeu de ce tace iar de zice cheamă un translator sau un preot să deschidă cartea sau calea să-mi tatuez pe frunte un țel de doi bani poate așa voi înțelege și eu ce să fac cu restul de zile e plin catalogul de absențele lui nemotivate și m-am săturat să duc crucea altuia de ce trebuie să mi se afunde mie șoldurile în pământ și să-mi târâi plânsetele despletite după mine porcăria aia din cârca mea nu-mi aparține Aș minți dacă aș spune că vreau să-l exmatriculez prea mulți au făcut-o

11


Violeta Florentina Ion

Accident

Trag după mine o fărâmă de cer ca un bătrân paralitic ultima suflare rămasă în noapte degetele stelelor se frâng la marginea șoselei din dealul cu spini scrâșnet și-un urlet mușcă din carne pătând în roșu tăcerea ai coborât atent să nu te murdărești pe picioare ai aruncat spre mine o undă de dispreț cu trei fire rahitice de milă habar n-ai avut că himerele mele ți s-au fixat de retină acum înveți să urci dar cu picioarele goale

12


Idoli fără cer

Ai strâns in valiză toți fluturii!

te caut epitaful lui ieri zace schilodit iar eu prin lumea orbilor mă împiedic mereu de două cuvinte nătângă ziua urlă spre stele desuete incantații prin bezna ,,celei de nenumit” tura de noapte a destinului rânjește la mine ca la ultimul lacheu concediat lacrima străjuiește stingerea focului urma sărutului tău lunatic îmi arde dimineața ce se repede năucă pe gura ruptă de dor prăpăstiile dureri mocnite ucise de gheara de lumină în grota adevărurilor rostite total sinucigaș tu ți-ai strâns în valiză toți fluturii!

13


Violeta Florentina Ion

Am vrut să cârpesc nemărginirea

am cusut gura păpușilor cu ciulini Dumnezeu îți dă una peste gură îți strângi dinții în batistă și pleci mai departe încerci cu disperare (cu ce ți-a mai rămas) să molfăi o bucată de viață nici măcar nu ești anesteziat se prelinge lacrima inutilă pe urma care ai fost scoți pe trotuar regretele și le etalezi cu indecență sub pleoape se înghesuie ielele mușcând cerul sfoara cu care ai cârpit nemărginirea e doar funia cu care ți-ai spânzurat în zori ultimul surâs

14


Idoli fără cer

Ascensiunea

o pânză de păianjen brusc încerc să-i sfâșii capcana e acolo în fiecare din noi zace un ucigaș în miniatură am ucis întunericul pentru asta am primit prima noastră palmă am ucis candoarea de atunci ni le tot aplicăm singuri apoi am evoluat și am început să ucidem suflete iar cuvântul palmă s-a rătăcit undeva prin dex ne-am agățat de pânza de păianjen cățărându-ne până am ajuns la cer cerul din zgârie-nori doar că și acolo tavanul e la doi metri treizeci

15


Violeta Florentina Ion

Atingeri

prin trup de apă curg până la tine să-ți spăl tâmplele de fierbințeala aducerilor aminte și coapsele de dorul de mine sărut năvalnic ți-a răsfirat chemările prin mirosul de ierburi și dragoste interzisă în cascadele de râs ce își zvânta goliciunea pe pietrele iadului femeie cercuri până-n adânc îți sorb setea

16


Idoli fără cer

Birtul celor șapte ciulini

dacă neînțelesuri bocesc în tine oprește ori mergi stai o secundă la bisericuța din sat mergi la cutia milei un bănuț un simplu bănuț și-ți poți cumpăra dreptul la nemurire și câtă milă ne trebuie ca șpagă la porți nevămuite oprește o clipă lângă basmaua neagră virgulă pe artere în care mustește de lumină întunericul cumpără câte o lumânare să vezi drumurile și cărările și potecile care duc către nicăieri și mergi mergi la morți aprinde durerea să-i lumineze-n abisuri mergi la vii și dă foc sufletului în ceara amară ce se scurge din el apoi cufundă-te în birtul celor șapte ciulini și soarbe paharul până la capăt

17


Violeta Florentina Ion

Cină la margine de destin

Se clatină bolta zeci de fisuri își deschid gurile îngrozite stelele se zdrobesc de pământ sângele lor murdărește strada concretului plâng în urma lor amintiri pe care am uitat să le jelesc și cele de-or să vină clipe născute sau nenăscute amețitor gust de pelin și peste toată firea luna a coborât la margine de destin iubindu-se cu un vârcolac printre lumânări aprinse au servit la cină soarta mea

18


Idoli fără cer

Cioburi de mări

În ochii mei se preling mările lumii sculptor nebun ce pune în fiecare picătură spațial tremur pe buze de sare la gât îmi leg salbă din alge sub revărsarea cerurilor dansez pe gândul frânt de veșnica chemare prin plete îmi atârnă râzând dinți de rechini să nu se prindă descântecele de mine iar mâinile se încolăcesc demente pe fulgerele ce-mi despică gura ruptă de dor cânt neîmpăcată printre cioburi de ape la porți invadate de iederă urma sărutului tău ofrandă la ceas de uitare.

19


Violeta Florentina Ion

Clopotar nebun

latră în mine zâmbetul decapitat mă aplec peste final urme invadate de umezeli străvezii un șir de pași trepte pe care înfloresc nălucile în frumusețea lor cu iz de mucegai sub tălpi câteva fire de iarbă își înfig rădăcinile prin gleznele mele până în inima coloniei în care îmi zac amputate speranțele într-un ciob de lacrimă mă rujez noroiul înroșit de tăcerea ultimului rămas bun are gustul disperării ghemuită cu picioarele la gură ascunsă într-o firidă de timp și de spațiu plimb degetele pe urma unui sărut vibrează în mine de-a valma toate chemările lumii ce clopotar nebun a zăvorât ușa peste ploile ce-mi plâng a stingere

20


Idoli fără cer

Cruci uitate și iasomie

mă plimb printre mormintele mele îmi duc bucuriile și nefericirile la cruci uitate și mă rog mă rog să nu vină o furtună să-mi smulgă rădăcinile să rămân goală și seacă în drum de ape mă rog și aprind câte o lumânare doar vântul urlă prin flacăra lui ,,a fost odată” lăsând cărare de umbră umbrelor în zori himere albastre îmi cântă la fereastră iar iasomia își țipă năucitor parfumul

21


Violeta Florentina Ion

Cuvânt orb

ochi muți suflete mutilate de atâta zbor mecanic nasc mereu și mereu alte tăceri tăceri cu stil solemne parfumate cu roze târzii joc de artificii pe gura plânsă de oarbe cuvinte tăceri prăfuite suspendate de grinda unde mi-am spânzurat într-o zi de vară toate iluziile liniști tăiate abrupt dăltuite în piatra renunțărilor urlete mute despuiate de cuvinte pe ultima potecă apatii umile de marionete dezarticulate ascunse prin cutiile de chibrituri am adunat toate tăcerile și le-am ascuns într-un hohot de râs de atunci alerg exilată prin mine și același râs nebun spintecă cerul

22


Idoli fără cer

Dans

îmi ard tâmplele a neascultate rugăciuni simt pe cerul gurii cum sfârâie nisipul zbor frânt cioturi de neuroni care încă mai respiră parfumul tău iubito vino să-mi tratezi papilele gustative cu gustul tău de must tomnatic și clipele pline de umilința eșecurilor cu râsul tău de Isolda neprefăcută iubito mi-e dor de sărutul cu care îmi speli toate rănile dar lasă rana cu numele tău nevindecată dansează nebuno dansează ca ultima baiaderă gustă-mi linia vieții și prinde-ți la brâu munții lunii când va răsări soarele vom fi plecați de mult

23


Violeta Florentina Ion De împrumut

banca aceea de lemn de la poarta casei veghează veghează poveștile bunicilor și-n ceas de seară urcă de sub nuc miros de lemn ud și de barba bunicului aromă de frunze abia uscate de tutun plutind prin ploile apusurilor în care vorba lui aducea spiriduși să ne legene visele de sub umăr îi surâde timid iz de pâine caldă întind mâna mușc cu sete dintr-o felie mare și rumenă are gust de liniște îi prind de mână și încet încet mă așez cu ei pe banca de la poarta casei tale știu i-am împrumutat doar pentru o seara

24


Idoli fără cer

De-a baba-oarba

în mahalaua pustiită până și sentimentele tale au rămas toropite cu un te iubesc și trei petale sfâșiate prin crengile măceșului de la fereastra odăii mele nu vreau izul de colonie ieftină al batistei ce-mi renegociază plecările și flutură în gările fără de opriri nici mâna ta modelându-mi discret cutele subconștientul într-un sens giratoriu nici înțelepciunea pasului ce se risipește pe ulița mare eu sunt bolnavă de viață și vreau să mă joc de-a baba-oarba cu dragostea și disperarea pe rugul inchiziției să îngheț și în nopțile ce-mi bântuie luna să ard mulajul trupului tău prăvălită din înalturi de credințe să mă zvârcolesc ca ultimul evreu în cuptoarele morții să te colind purtând în pântec de credință iubirea vreau să mă regăsesc să mă revăd iarăși în tine, în mine nemișcarea mișcării și schimbarea neschimbării să caut pe străzi de cunoaștere cartea să o pun la căpătâi pagină scrisă în pagină nescrisă iar când o fi să mor vreau să mă joc de-a baba-oarba cu moartea și încolăcită de coasa ei să-i dau cu sâc

25


Violeta Florentina Ion

În rând cu lumea

inima mea a luat-o razna se crede buricul pământului e în stare să orăcăie ca un copil mic când îi dau una după ceafă revoltată de orbirea sa ba uneori sare într-un picior și râde, râde ca apucata sau se dă cu fundul de pământ, mă face de râs și țopăie de-mi vine s-o duc la second-hand-ul organelor sau s-o dau de pomană vreunui cerșetor de vise să-mi cumpăr una de pe piața neagră (inimi negre pentru oameni albi) funcționează perfect și nici nu doare ca zăluda asta i se văd cicatricele cheloide de la ani-lumină iar ea cântă la porți fără chei și dansează pe coastă de nor cu floare de mov la ureche pompându-mi parfum de liliac prin tot corpul apropo de cinci minute am intrat în rând cu lumea mi-am internat inima la ospiciu

26


Idoli fără cer

Închisoarea

în clipa de sfârșit și dor de alt început tu nenorocule aține calea sufletelor cobor în grota lupilor aici stalactitele țin cerul să nu cadă din perete râde hâd o fâșie de nor prin marginile franjurate a disperare gura-mi însetată de tânăr lup urcă spre stele în colț de lună sfâșiată mârâi descântece și cerșesc adevărul frânt de sârma ghimpată dincolo cununi sălbatice de flori zac pe vale de cascadă și râpă de nor și o făclie de ceară amară arde spre împietrire

27


Violeta Florentina Ion

Între iubire și iubire

zdrențe de suflet coboară în bernă înec lașitatea nopților fără dumnezeu într-un pahar de vodcă ironic alcoolizată doar de gradele iubirii tale se zbate chemarea în a trece dincolo zidită în perete de biserică între iubire și iubire mă uit prin fereastra zăbrelită la fiecare celulă ce poartă dangăt în mândră zi de duminică bat clopote

28


Idoli fără cer

Din lut de gând

ei femeie niciodată nu ai știut de ce ulciorul plouă ca un cer cu smalțul găurit sunt lacrimi din lut de gând nici n-ai înțeles că nu-i poți astupa toate găurile nu-i asta lupta lui cu inevitabilul doar setea setea nebună de rodul ce putea crește udând mereu pământ și cer și de cireșe cireșele copilăriei mele candele ce luminează de dincolo de timp pentru cine mai vede în bucurie și-n durere setea e la fel dar când neostoită trece subit apa coclește roade seacă și ce rost mai are ulciorul i-a ieșit setea prin găuri iar apa apa s-a dus pe valul sâmbetei în jur deșertul și cireșii uscați și cine dracu mai crede în cireși înfloriți

29


Violeta Florentina Ion

Doliu violet

ai plecat trăgând după tine falduri de cocori mă scurg printre întrebări mototolite ceașca de ceai ciobită și scrumiera plină de chiștoacele dragostei noastre au izul acela de final al filmelor proaste dar sub tapetul scorojit respiră încă sacadat trei săruturi o îmbrățișare repudiată aleargă sinucigaș pe rânjetul impudic al lunii la ultimul etaj al azilului în care mi-ai internat de ieri toate duminicile se declară la ora 15 și 10 minute doliul violet

30


Idoli fără cer

E noaptea în care stelele cad

e noaptea în care stelele cad stelele mele mintea golită hibernează dincolo de dureri doar bolta bolta mea a devenit incandescentă de doruri și înfrângeri nejelite încă neîngropate la limita dintre ,,tot” și ,,nimic” mă aștept speriată de așteptări îngenuncheată printre cioturi de sentimente (așchii de carne rupte din mine) răscolesc înfrigurată după petice de vise să mi le prind ca pe cireșe la urechi sau să-mi înfig cu sete dinții în ele să simt în suflet revărsarea verilor uitate

31


Violeta Florentina Ion

Fâșii de cer

mă opresc uneori pustiită în mijloc de drum fără să știu dacă trebuie să merg înainte sau înapoi trag de marginile clipei și pun zăvorul nu vreau să mai aud despletite bocete amputându-mi sărutul sărutul din clipa în care îmi cântau în suflet cocorii și nici chemarea prelungă a primăverii risipite în noi simt glodul în gură zădărnicia are gust de leșie și-au luat zborul cei nouă sute nouăzeci și nouă de cocori iar cerul se scurge printre degetele-mi de lut prăbușită la margine de nădejde încerc disperată să trag peste mine o fâșie de cer

32


Idoli fără cer

Final definitiv

Mi-e frig de tine, dragul meu! Un frig molipsitor mă invadează Trecută amintire a văpăii din noi Stalactită de vise albe ce doare Doare gândul și mâna și gura Și ulița copilăriei și zâmbetul furat, Doare durerea și reînvierea Condamnare sedusă de viitor, Epilog nescris într-un ieri decolorat de timp Râzând triumfătoare către un mâine inexistent Despuiată de valoarea clipei fără întoarcere. Mi-e frig de liniștea șoaptelor dintre noi, De gestul tău neînceput, de zbaterea pleoapei peste pupila goală Mi-e frig de torentele de tăceri picate din vârful degetelor tale, De compromisul luminii cu întunericul De toate nuanțele de gri care-mi sfâșie trupul. Mi-e frig de toate pactele încheiate între ,,adio” și ,,te iubesc” Cioturi de sentimente agățate prin crengile durerii mă lovesc peste gură Mi-e frig de gustul de sânge și lacrimi De ecoul cântecului tău fără Dumnezeu Ce răzbate umil până la mine, Mi-e frig de labirintul aducerilor aminte, De raza de lumină sfâșiată pe care vrei s-o înnozi iarăși. E un frig, de doare! Mă doare lumina ucisă din ochii lui ,,a fost odată” Și steaua ta căzută în dizgrație!

33


Violeta Florentina Ion

Frângeri

am bântuit o viață întreagă scormonind cu disperare la temelia semnelor de întrebare am visat păsări albe surpau adevăruri mutilate dar soldații mei de plumb n-au primit nici măcar onorul am cotrobăit prin caverne în care falsitatea făcea echilibristică pe lama bisturiului ce retezase ultima speranță stalactitele purtau lilieci în păr jurând că a venit primăvara dar santinelele mele anunțau dezertări cu mâinile goale mi-am extirpat tumoarea am tras spre mine arzânde veri și-am respirat despletite candori de maci ce-și frâng trupul surâsurile rătăcite printre colți flămânzi de viață le-am predat necondiționat

34


Idoli fără cer

Furtuna

Iar cerul deschide al său ochi păgân, Revarsă pe ape un clocot nebun; O lacrimă numai și valul tresare E tot o zvâcnire pe cer și pe mare! Și nave de-a valma iar intră-n derivă, Catargele-s rupte de marea parșivă, Se simte miros de iad până-n suflet Iar velele plâng, cuvânt fără cuget Și urlete-albastre curg iarăși din cer, Prin trăsnete, viața și visele pier! Pirații gonesc călărind pe talazuri, Iar caii sălbatici nechează în lanțuri, Cu șei de argint și zăbale de moarte, Atrași în adâncuri de vise deșarte! O lacrimă plânge, iar aripa frântă Și marea și cerul se iau iar la trântă! Pe funduri de ape cetăți scufundate Și plouă cu stele în dor de păcate; Albastru și verde, un pod către zori Și strigăt al vieții prin zbor de cocori! Și-n dans ritual de păsări nebune Ce zboară râzând spre soare apune Strivite-s de cer de caii lunatici În urmă copita și zeii apatici! Și plânge a sânge, și plânge a dor, Și plânge a viață, tu, biet trecător!

35


Violeta Florentina Ion

Gust de răzvrătire

fericiților spuneți taina celor ce cară în ulcioare găurite apa iar bătăturile le râd în soare a mulțumire li-s urzicate tălpile și mâinile și buzele de sete iar ei... iartă eu nu-s culegător de maci din urmă de durere toată greutatea lumii în nodul din gât strâns a neîndurare dar eu nu pot să iert nici cuvintele păcătoase prelinse până în tălpi de drum nici colții care mi-au sfâșiat soarta de mi-au curs zilele afară nu vreau să îngenunchez și cu mâinile tremurânde să încerc să îndes la loc zorile sparte să cârpesc să iert și să mint neputința miroase a blană udă de lup grumaz de fiară îndrăgostită de urletul tăcut al cerurilor răsturnate mai bine plec mai departe măcar ce mi-a rămas are gustul răzvrătirii nu al înfrângerii

36


Idoli fără cer

Idoli fără cer

în sala de așteptare tu ai fost singurul idol te-am bombardat cu pietre te-am mânjit cu noroi ți-am falsificat fiecare zâmbet am scrijelit pe trupul tău ca pe zidurile orașelor noastre graffiti dar ai răsărit iar și iar până când m-ai luat de mână și ai aruncat broboadă de albastru înflorat peste cerul primei nopți de dragoste m-ai urcat lângă tine pe un alt soclu încet încet am început să jinduim fiecare după bucata cealaltă de cer curg macii râuri din clipa ce piere fiecare pe piedestalul lui idoli în mizeria frumuseții lor unul la nord și celălalt la sud despărțiți irevocabil de o simplă silabă

37


Violeta Florentina Ion

Iederă de gând

să mai pot crede a crescut iedera pe piatra gândului meu înghețurile nu au reușit să-i rupă gura cântă a verde la poartă de uliță pustie iar morții și-au amanetat epitafurile pentru un pont și-un descântec de trei parale joacă păcălici dintr-o manșetă o urmă de zâmbet crestează pustiul din mine lumina ta flacăra lumânării ce arde întru neuitare soldatul și-a pus arma la picior iar câinele câinele pe care n-am apucat să-l cumpăr urlă

38


Idoli fără cer

Infinit gri

în mizeria orașelor noastre mă strânge cenușiul de gât printre betoane și sticlă se încolonează devoratorii de reclame sub cerul răsturnat trag pe tălpi zgura eșecurilor orizonturi de asfalt se desfătă în priviri în biserici altarele de suflet și-au închis porțile au căptușit pereții atriilor cu polistiren și-au instalat aer condiționat în ventricule să poți să măsori infinitul cu centimetrul

39


Violeta Florentina Ion

La furat de caise

de câte ori trec pe lângă cimitirul Calvin văd sufletele morților agățate de crengile caișilor se răsfață la judecata soarelui își pârguiesc trupurile în bronz-caisat prin ierburile tale vară inocența pășește peste sufletele umbre ce-și plâng viermuiala țipă verde copilăria cățărându-se până sus în vârf într-o ierarhie galben-roșiatică strivesc cu sete dulceața pe cerul gurii și sorb scânteia de viață

40


Idoli fără cer

Lacăt pe ultima undă

mi-s viscolite pupilele de ierni siberiene de pe arcade cad păsări înghețate în zbor orb smulg așchiile din cer amețitor gust sedusă patinez împreună cu o himeră o coadă împletită legată de un vis zănatic și-o clipă sfărâmată patina grație pe luciul de sticlă o umbră rătăcită după un trunchi de uitare azi am sfărâmat oglinda șapte ape și-un cer suspendat

41


Violeta Florentina Ion

Ștergarul

în ziua aceea ai uitat să rămâi urma pașilor a trântit ușa după tine mi-am învelit întrebările cu ștergarul din lada de zestre a bunicii nu-mi puteam acoperi întreaga indecență ai lăsat soarele să fie candelă nopților mele iar stelele licurici amărâți închiriați cu ora bunica îmi zâmbește cu reproș frigul a invadat până și lumea ei de celuloid iau cu sfială șalul și i-l așez pe umeri urcă în mine un vag parfum de ,,My Heart Will Go On”

42


Idoli fără cer

Mătrăguna

ți-au picat gândurile pe jos indiscretă am vrut să te ajut să le strângi mi-am tras pașii înapoi priveam hipnotizată mulțimea de bobite negre lucioase care-mi invadaseră sufletul ai mulțumit cu trei flori moartea venea lent îmbrăcată în violet!

43


Violeta Florentina Ion

Mi-e dor de necuvinte

Ne îmbrăcăm sufletele în cuvinte, Ne înfășurăm în ele pentru a ne ascunde Și zidim o lume în care noi suntem Demiurgul! Cumplită ironie! Singuri ne facem statuie Ne ridicăm însetați de stele și ne întrupăm în idoli de două parale Iar dacă tu, muritorule, Îndrăznești să nu săruți tălpile zidite în nemișcarea sufletului Și fiecare cuvânt nu-l lustruiești cu buzele arse de venerație Torente de tăceri prăvălite peste tine îți vor ucide visul! Deci, iubito, Nu-mi da cuvinte Dă-mi suflarea zidită într-o simplă floare Și lumina ce se prelinge din iasomia zâmbetului tău Și culoarea din poamele buzelor tale, Pârguite de focul lui ,,te iubesc” Și dă-mi păcatele ce te mistuie când îți înnozi brațele în jurul gâtului meu Râsul tău nebun care despică cerul în două Și trezește îngerii Îngerii din mine!

44


Idoli fără cer

Păpuși din cârpă

mi-am pus fusta înflorată și am plecat prin gând istovit de prea multe culori bolnave de tine te-am pierdut la colț lângă groapa de nisip îți mai zăream încă tălpile goale pitite în găletușa din mâna dreaptă te-am regăsit în scârțâitul balansoarului cu visele răsucite pe axul cerului de atunci zâmbetul meu s-a sinucis zâmbetul acela ce-mi înflorise lângă păpușa din cârpe de pe prispa bunicii și care nu mă părăsise niciodată s-a aruncat de la etajul șapte sedus de căldura asfaltului iar tu treci indiferent pe lângă el sau peste mi-am tăiat tot sufletul fâșii să pot face din el păpuși din cârpă pentru copiii lumii

45


Violeta Florentina Ion

Păzitorul umbrelor

miroase înțepător a formol și a zile ucise înțepeniți în frig cei morți fac focul prin coridoarele ce miros a dezolare timpul meu ars se întinde ca într-o jalnică rugă la capăt de speranță s-a pitit prima zi de luni în care mi-am legat la brâu poalele rochiei căram în ea toate cireșele lumii să le prind la urechile sorții dar le-am răsturnat peste pământ de atunci n-am mai avut cu ce să-l mituiesc pe Dumnezeu țipătul acela înalt până la aripă de bufniță e primul meu sărut urcat pe piedestalul de pe care niciodată n-am mai vrut să-l cobor ciutura cât un sâmbure de nălucă e iubirea aruncată în neființă de hergheliile tale nebune doruri uitate lângă toaca ce nu mai are nici glas iar eu eu sunt paznicul de la morga sufletelor!

46


Idoli fără cer

Pauza de masă

privesc spre fereastră dincolo în sala de operație cineva îmi amputează sufletul toată greutatea lumii apasă în pereții cavou latră durerea din varul stins cu lacrima nopții clovnul râde amar prin culorile prelinse și joacă barbut pe zâmbetele de la casa de amanet cheia i-a dat-o lui Dumnezeu dar el e acum în pauză de masă

47


Violeta Florentina Ion

Piruetă printre lilieci

sunt balerina pierdutelor cauze o piruetă pe o lacrimă spiralată mă învârt pe așchii de sare s-au înfipt adevărurile sub unghii până la sânge în unghiul durerii curg răsăriturile-n palme le sorb ca alcoolicul doza zilnică de otravă ciutură însetată se preling notele pe glezna clipelor frânte umbrele și-au cusut gurile cu ciulini pe puntea ce metamorfozează liliecii în fluturi o balerina zăludă dansează alb-negru

48


Idoli fără cer

Printre mesteceni înfloresc surâsuri

iubitule dă-mi mâna printre mesteceni înfloresc surâsuri peste acoperișul lumii zboară păsări pasul poartă încă urma aripei iar ochii lumina poveștilor cu ,,a fost odată” îmbrățișează-mă ca pe un trunchi de apă și nu mă lăsa să mă preling în pământ și-n revărsarea de rouă fă-ți cuib de dor în crengile mestecenilor mei iubitule hai să fugim sunt prea multe cruci pe asfalt și orbite goale ce ne zăresc soarta să fugim dincolo de împietrire să nu-ți fie teamă în lumea aceasta nebunii nu mai au loc în azil

49


Violeta Florentina Ion

Privește

privește nu ai bani de bilet poți doar să privești te uiți c-un zâmbet tâmp ochii copiilor lumii cerșesc la masa verde se negociază naufragii între Dumnezeu și pietre nu-i loc de vreun surâs privește nu ai voie să participi repudiat arzi strivit la poarta neputinței s-au oprit călușeii în parcul de distracție plânge paiața cu zâmbete roase de sfori în montagne russe negustorii râd hâd privește spectacol de iluzionism perpetuu culegători de imagini diforme pioni suspendați într-o reflexie a luminii și cerberi la oglinzile sorții sus, jos într-un joc de societate nebun privește la colț de stradă jefuitorii de vise aruncă undelemnul din candele

50


Idoli fără cer

Refugiul

se scurg clipele strâng pumnul și-mi înfig unghiile în carne disperarea se prelinge prin oase cu degetele încleștate duc mâna la ureche și ascult fâlfâit de aripi și bocet și sunetul unei mări necunoscute curioasă deschid cu teamă pumnul să nu-mi cadă mările la picioare să-mi spele urmele de pe tălpi din căușul palmei răzbat urme vagi cu miros de țărmuri trecute cu râsete și candori nelegate la ochi cu zboruri spre zbor iar dacă pe glezne voi purta urma unui singur val mările se vor prăbuși sub cupola circului într-un ,,azi” cu zâmbete de saltimbanci și suflete dresate ce execută același și același salt banal fără de plasă aplauze au intrat în arenă dresorii și păpușa mea de cârpă cade secerată aplauze o să fug cu sufletul golit de ,,ce-o să fie” până la țărmul ce zace la capăt de zbor

51


Violeta Florentina Ion

Resturi de festin

schimburi echitabile cedez patru pereți roz contra o pereche de palme care să omoare caii fosforescenți care nechează în nopțile cu lună și își scuipă în copite bătătorite adevărurile în manej toți s-au îmbujorat de rușine de la atâta aplatizare dar nu mor așa cum nici griurile nu-și dau duhul își scot doar la produs anostitatea sau poți destrăma tot infinitul și să împletești o sfoară să-ți spânzuri visele curajul de a-ți privi cerul de la înălțimea unui tavan de bloc nu mulțumesc dar cine poate să facă abstracție de ștreang mai bine leg cu el ochii legiștilor să nu vadă mai mult decât trebuie compromisurile nu au mers niciodată la doctor iar în laboratoare s-ar descoperi antivirușii atunci... jumătățile de măsură mi-au mirosit întotdeauna a suficiență și a resturi de mâncare uitate pe bordul unui autobuz de ocazie

52


Idoli fără cer

S.O.S.

Atenție turnul de control se apropie un cârd de S.O.S.-uri se preling din aripile retezate ale unui avion ce așteaptă de-o viață să aterizeze plâng zilele a cenușiu de pasăre proastă rămasă fără combustibil planează frânt la un pas de suicid prin blocarea căilor respiratorii cu vise pilotul un kamikaze nebun și-a plătit ultima vodkă cu aripile de rezervă ghemuit într-un colț de cer își linge tentaculele cheloide și strânge la piept disperarea din difuzorul dat la maxim răzbate ,,Dumnezeu să-i dea pedeapsă târâișu’ șarpelui și pasul...”

53


Violeta Florentina Ion

Schimb echitabil

ți-ai strâns aripile și le-ai luat la pachet ai crezut că Dumnezeu ți-a dăruit văzduhul nu ai bănuit că eram păstrătoarea secretului înălțării ai rămas înlănțuit arterele-ți pulsează în clisa din galeriile unde blestemele sorții te-au ajuns îți zboară prin sânge liliecii și-ți râd cicatricile prin piele din camera sordidă n-ai mai reușit niciodată să te avânți în zbor nebun ai închis ușa după tine punându-ți visele căpătâi cu fața spre răsărit

54


Idoli fără cer

Seceta

tu crezi că cerșesc și cine nu-mi dă voie deși nu o fac sunt bolnavă de tot duceți-mă la doctorii fără de arginți inchiziția nu m-a putut arde de atunci mă joc cu frunzele de salcâm mă iubește nu mă iubește prea puțin deloc întind brațele-gânduri după sărutul întreg lacrimi de lut între lumi Şi cânt la porți de cer închise ,,Ene, Ene, Scaloiene, Să te duci cu florile Şi să vii cu ploile Ene, Ene, Scal...”

55


Violeta Florentina Ion

Setea

zvâcnește cerul în tresăriri de râs nebun scara scara aceea până la nori s-a răsturnat zac împrăștiate peste tot păpuși cu mâinile dezarticulate strecurate prin gândurile altora pe un cer îndoliat idoli de mucava dirijează simfonia a cincea pe covoarele roșii trec la braț virușii letali din laboratoarele sorții amalgam de umanitate și fluturi care își iau zborul spre lumea de dincolo de timp doar oamenii stau schilodiți pe bucăți de cer uzate printre bocancii lor s-au rătăcit câteva vise și câteva frunze de salcâm mă iubește... nu mă iubește... prea puțin... deloc... Dumnezeu ne-a iubit enorm până când ne-a avortat și el dezgustat mi-e sete o sete cumplită de ciorchinii aceea de vise ce aveau încă gust de adevăr o sete sfâșietoare de zarzărul copilăriei mele udă-mi mamă buzele cu inocența surâsului unui copil nu mai pot nici să-mi respir zilele 56


Idoli fără cer

Singurătate

pipăi cu disperare asfaltul cu vârful degetelor urmăresc conturul unui râset mă împiedic la poarta către o scuză nici nu mai știu dacă privirea a alunecat pe curba anostă a pasului tău sau preocupată de amorurile ce-mi treceau alert prin dormitor nu te-am zărit nici nu știu cum să te strig am legat trei sms-uri la ochi cu broboada bunicii și le-am agățat în gutuiul din spatele grădinii le-a pârguit soarele până au dat în sec au rămas atârnând la fel ca acele de siguranță care mi-au fixat tăcerea de buze piatră lângă piatră ce străjuie la capăt de drum îmi iau lacrimile în mâini și le las să se frângă pe rama oarbă a unui portret

57


Violeta Florentina Ion

Tăceri asurzitoare

bat scânduri la ferestrele sufletului le sigilez sunt răni prin care pătrund amputate înălțări de umeri avanposturi ale tăcerilor maligne șișuri de apă se strecoară alb insinuant și acaparează teritoriu după teritoriu la colț de vecernie clopotul își înghite ding-dong-ul cu limbile tăiate trupuri de plumb cu aripi de-argint zac în gropi comune știrbă gura nopții mușcă mii de sunete diluate până la inexistență se preling într-o lume asurzitoare dezmățul cuvintelor nerostite îmi urcă mut pe șira spinării

58


Idoli fără cer

Traista cu stele

iubitule nu-mi fura dragostea fură-mi tăcerea orologiului din ciobul de lună oprit la ceasul în care vârcolacii servesc cina iar necuprinsul sfâșie cerul amețitor bocet și fură-mi nopțile în care lupii în haită urlă urlă a ierni prăbușite peste noi a tăceri albe aruncate lângă cușca dresorului și ochi de fiară înlănțuită pe veci a colți care se înfing ca disperarea în trupul hoinar ce zace la margine de anotimp amețitoare chemare și fură-mi diminețile cu miresme de liliac în care sufletul meu chemare și bocet își revarsă păcatul în ochiul de somn amețitoare așteptare dar nu-mi fura toiagul cu care am bătut la poarta sufletului tău și nici traista în care am ascuns stelele stelele pe care mi le-ai prins în păr în prima noapte de dragoste

59


Violeta Florentina Ion

Trepte spre muzeu

la colț de vecernie ulcioare de lut aruncă tăcerea prin toți porii abandonate pe maidane între două secunde sufletele își înalță trupurile răsucindu-se spre cer rezervorul nopții varsă clipe de păcură pe buza ruptă de dor a macilor pe care ieri mi i-ai prins în păr mâinile tale bătătorite de sudoarea din atrii s-au făcut luntre spre sărutul din mine mi-ai prins grumazul în sete de plin și îngenuncheată m-ai modelat spirală de cucuteni dar mi-ai îngropat trupul la temelia sorții să-ți fie treaptă spre altă iubire nu știam că scăldându-mă în mlaștina plină de mutismul ochilor tăi voi deveni peste ani doar un exponat de muzeu!

60


Idoli fără cer

Un râs nebun îmi spintecă obrazul

mi-am spălat trupul în tăcerile tale miroseau a mlaștini ucigașe și îngrozită am fugit mi-am fixat de creier trei dimineți albastre înfloreau cireșii lumini revărsate în valsul unui alt început dacă tu m-ai izgonit din rai nu-mi pasă eram doar lacrima fără drept de apel opaițul zilei veghea doar zborul aripei tale țipătul prăzii a răsturnat căldarea încinselor regrete ți-au curs tăciuni pe aripi iar ochii îți lăcrimează a nopți tocite am coborât cu frică în abisurile tale se văd ielele dănțuindu-ti prin sânge și-un hohot nebun de râs îmi spintecă obrazul!

61


Violeta Florentina Ion

Un simplu cuvânt

Am furat un cuvânt l-am pus în sân să-mi miroasă a sâmbure de viață și să pot să hrănesc un continent întreg dintr-o poveste am încercat să învăț să-l rostesc sunetele rămâneau spânzurate de buze ultim strop de oxigen dintr-o reanimare abandonată am încercat să-l scriu un ID accesat invariabil doar de mâna bunicii dar ea nu va învăța niciodată să seducă o cameră web știe doar să picteze cireșe când am deschis ochii ți-ai înfipt degetele în mine răstit l-ai smuls și ai plecat triumfător am rămas să împletesc printre literele cuvântului ce negre-s cireșele din poala sorții

62


Idoli fără cer

Iubiri de naftalină

am scos iubirile la aerisit mirosul de naftalină le cauza pierderi de memorie le-am tratat cu o cafea și un gin tonic (pe tine nu m-am îndurat să te tratez cu ceva erai irecuperabil) înșirate ca la morgă le-am prins câte o etichetă de apusul ultimei zile și le-am arhivat în funcție de uzură pe cele în care nu mai vibra decât uitarea le-am spânzurat sub salcia unde și-au plâns de vină sufletele oarbe te-ai ridicat din nou cu genunchii zdreliți și sufletul învins iremediabil tu cel mai uzat dintre cei uzați locotenent al batalioanelor de iluzii cantonat toată viața pe coasta de dor a inimii mele la granița dintre tot și nimic (m-am răzgândit te-aș trata totuși cu un vaccin contra lașității)

63


Violeta Florentina Ion

Leacuri de potop

ce faci femeie ți-ai plantat urme de ciuturi uscate pe suflet și încerci să coși marginile alea franjurate nu vezi că se destrămă și mai tare o să scape până și carul mare și-o să te văd împotmolită cu el prin noroaie burțile balaurilor atârnă peste toate punctele cardinale rostogolind sudori de negre puhoaie să vezi atunci cohorte de vise înecate lasă să curgă potopul să spele să vindece să ia cu el noroaie și vămi și măști să curgă nemărginirea cu rădăcini plânse și guri zdrelite de maluri să curgă în forme de albastru în dimineți nesmolite de incertitudini iar pe povârnișuri de suflet cu gust de iubire să urce femei cu stele-n basmale și ierburi de leac în șorțuri leacuri de viața pe buza sorții

64


Idoli fără cer

Și ninge roz...

Și ninge iarna nebună, Ninge, cu flori de cais! Valsează prin aer fluturii roz ai viselor de mâine Inundați de dansul petalelor Se scutură peste noi toți caişii lumii! Tăcerea amețitoare a încetat. Prin vene, țurțuri de rece ger Raze de căldură pârguie poamele iernilor dispărute. Se simte parfum de vise coapte În imensitatea de alb-roz a zăpezilor din mine! Cu tălpile goale calc prin livezile caişilor De la margine de anotimp, Scălda-tu-mi trupul în izvor de curcubeie! Culeg de la capăt de cer amurgul Și mi-l ascund prin plete! Din crengi, chemări împietrite Adun fulgi albi cu aripi roz Și-n căușul palmei, gust fluturi căzuți din cer: Au gust de vise zănatice Și însetată, le sorb trăirea!

65


Violeta Florentina Ion

Lacrimă de rouă

nu mai vreau să dansez printre dezastre legată la ochi cerşind destinului lilieci pe post de fluturi nu mai vreau să adun toate ciuturile fântânilor părăsite să dau viaţă păpuşilor din lut sau să cobor din credinţă printr-un triplu salt mortal să-mi văd chipul de sare cioplit în vălul indiferenţei vreau să joc să mă scald în rouă de sânziene cu tresăriri de trup de noapte să mă regăsesc în fir de iarbă şi descântec de albastru şi dacă voi pătrunde urma razelor de lună prin cununile pe care sânul meu le-a sărutat voi străbate din nou drum de lumină vreau să tremur sub undă de taină ce şterge urâţenia şi nerodirea redând sufletului glasul de vioară cântec despletit în parfum de violete

66


Idoli fără cer

în sala de așteptare tu ai fost singurul idol te-am bombardat cu pietre te-am mânjit cu noroi ți-am falsificat fiecare zâmbet am scrijelit pe trupul tău ca pe zidurile orașelor noastre graffiti dar ai răsărit iar și iar până când m-ai luat de mână și ai aruncat broboadă de albastru înflorat peste cerul primei nopți de dragoste m-ai urcat lângă tine pe un alt soclu încet încet am început să jinduim fiecare după bucata cealaltă de cer curg macii râuri din clipa ce piere fiecare pe piedestalul lui idoli în mizeria frumuseții lor unul la nord și celălalt la sud despărțiți irevocabil de o simplă silabă


Idoli fără cer