Page 1

inliniedreapt a.net

http://inliniedreapta.net/bronislaw-wildstein-sa-luam-exemplu-de-la-romani/

Bronisław Wildstein: Să luăm exemplu de la români Procurat ura desf ășoară mai mult de 500 de anchet e împot riva part idului de guvernământ , în cazuri de f raudă la ref erendumul din iulie Această independență a sistemului judiciar românesc poate să ne trezească invidia. Desigur, ea nu este garantată, iar acum tocmai este pusă la încercare în mod deosebit. Primul ministru Victor Ponta – un om tânăr, care de-abia dacă își amintește vremurile lui Nicolae Ceaușescu, dar a fost crescut de oameni ai aparatului de partid – a decis, cu orice preț, să reconstruiască sistemul lui Ion Iliescu, adică modelul, prin excelență, de oligarhie post-comunistă. Independența justiției este astăzi unul dintre principalele obstacole în calea sa. De ce sunt capabili post-comuniștii, a arătat referendumul, în urma căruia trebuia să fie demis președintele Traian Băsescu. Referendumul a fost declanșat împotriva tuturor standardelor și a fost scena unui uriaș număr de fraude – este posibil să se fi adăugat fraudulos aproximativ 1,5 milioane de voturi. Chiar și astfel falsificat, tot nu a reușit să atingă participarea necesară, de 50 la sută. Dar, dacă partidul de guvernământ va fi sau nu tras la răspundere, acesta va fi testul actualului sistem din România. Tentativa de demitere a inamicului post-comuniștilor, Băsescu, a fost și ea legată funcționarea justiției, și anume de condamnarea la închisoare, cu o pedeapsă de doi ani, pentru fapte de corupție, a fostului prim-ministru și lider al post-comuniștilor, Adrian Năstase. Acest fapt i-a făcut pe oligarhii post-comuniști să realizeze că s-au sfârșit vremurile impunității lor. Descotorosirea de președinte, care a reconstruit în mare parte sistemul de justiție din România, a devenit o necesitate din perspectiva lor. Liderii grupului de guvernământ amenință în mod oficial pe procurori și judecători. Deocamdată, fără succes. Băsescu a considerat combaterea corupției unul dintre obiectivele președinției sale. Succesul său este confirmat de către toate ranking-urile internaționale, precum și de evaluarea instituțiilor UE. Sub auspiciile sale, a fost înființată o Direcție Anticorupție și a fost pus în funcție un nou grup de procurori curajoși, care a schimbat etosului acestei corporații. Scriu despre aceste lucruri nu numai pentru a semnaliza cititorilor polonezi ceea ce se întâmplă în România. Vreau să arăt, printr-un exemplu concret, că restaurarea justiției este posibilă chiar și în condiții mai grele decât cele din Polonia, ceea ce, cu siguranță a fost cazul în România. În mod similar, într-o situație și mai rea, s-a luptat cu corupția președintele georgian Mihail Saakașvili.


În Polonia, ne mândrim cu independența sistemului judiciar, și de curând, și cu aceea a procuraturii. Dar aceasta nu este un obiectiv, ci un mijloc de a atinge un stat drept. Ea joacă un rol adecvat, atunci când standardele ei nu sunt făcute de judecători ca Milewski*. Reconstruirea justiției stă încă înaintea noastră. *NT. Milewski – judecător, președintele Curții din Gdansk, protagonistul unui recent scandal. Crezând că vorbește la telefon cu un oficial de la cancelaria premierului Tusk (de fapt, vorbea cu un jurnalist, care a înregistrat convorbirea), el a cerut cu slugărnicie instrucțiuni despre cum să soluționeze dosarul Amber Gold – un scandal legat de un joc piramidal, în care este implicat fiul lui Tusk, și o mulțime de personaje din anturajul politic al premierului. În urma scandalului, ministrul justiției l-a demis pe Milewski. articol apărut în săptămânalul Uważam Rze la 7 oct 2012 traducere Anca Cernea


Bronisław Wildstein: Să luăm exemplu de la români  

Procuratura desfășoară mai mult de 500 de anchete împotriva partidului de guvernământ, în cazuri de fraudă la referendumul din iulie Această...

Advertisement
Read more
Read more
Similar to
Popular now
Just for you