Issuu on Google+

O șansă pentru turism

Butulescu, Pag. 4 preşedinte interimar al PDL Petroşani

Pag. 8

CJ Hunedoara doreşte preluarea tuturor cetăţilor dacice

Pag. 6

Vaţa de Jos vrea în judeţul Arad Pag. 3

A căzut podul EVENIMENT

SPORT

Un salvamontist, premiant fără premiu Citiți în pagina 7 CMYK

De luni până vineri, de la la orele 17

Trei câini, trei premii Citiți în pagina 14


Informaţia de Hunedoara

INTERES PUBLIC PAGINĂ CU INFORMAȚII DE INTERES CETĂȚENESC DE LA PRIMĂRIA MUNICIPIULUI HUNEDOARA

ANUNŢ privind atribuirea unor locuri de parcare în municipiul Hunedoara În atenţia locatarilor din str. Cerbului, blocul Y3, blocul U2, blocul C1 şi blocul U1 din Bdul. Traian În conformitate cu prevederile Hotărârii Consiliului Local nr. 261/2013 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a parcărilor publice de reşedinţă aflate pe raza municipiului Hunedoara, în perioada 26.02.2014 – 27.02.2014 se organizează sesiunea de atribuire şi licitaţie a locurilor de parcare de reşedinţă aferente următoarelor blocuri: strada Cerbului – blocul U2, blocul C1, blocul Y3, bulevardul Traian - blocul U1. Atribuirea locurilor de parcare va fi realizată de comisia de atribuire/licitaţie pentru parcările de reşedinţă aflate pe raza municipiului Hunedoara, numită prin Dispoziţia Primarului nr. 2921/2013, la sediul Primăriei municipiului Hunedoara, bulevardul Libertăţii nr. 17, etajul I, camera 9, sala de şedinţă, conform următoarei planificări: - blocul Y3 din strada Cerbului, în data de 26.02.2014, orele 10.00 atribuirea celor 21 de locuri de parcare situate în faţa blocului Y3 din strada Cerbului, sau, după caz, în data de 27.02.2014, orele 10.00 se

organizează licitaţia publică cu strigare (PARCAREA NR. 4 - ANEXA 1); - blocul U1 şi blocul U2 din bulevardul Traian, în data de 26.02.2014, orele 10.00 atribuirea celor 20 de locuri de parcare situate în strada Cerbului, în faţa blocului U1, scările E şi F, sau, după caz, în data de 27.02.2014, orele 10.00 se organizează licitaţia publică cu strigare (PARCAREA NR. 2 - ANEXA 2); - blocurile U2, C1, Y3 din strada Cerbului, în data de 26.02.2014, orele 10.00 atribuirea celor 24 de locuri de parcare situate în spatele blocului Y3 din strada Cerbului, sau, după caz, în data de 27.02.2014, orele 10.00 se organizează licitaţia publică cu strigare (PARCAREA NR. 3 - ANEXA 3). În vederea participării la procedura de atribuire/licitaţie, solicitanţii vor depune la sediul Primăriei municipiului Hunedoara, Serviciul Informaţii pentru Cetăţeni şi Relaţii Publice, până în data de 21 februarie 2014, ora 14.00 următoarele:

Persoane fizice - dosar cu şină; - cerere tip - descarcă formular;

- copie după actul de identitate al solicitantului; - documente privind imobilul: copie după actul de proprietate, contractul de închiriere, contract de vânzare - cumpărare; - copie după certificatul de înmatriculare al autovehiculului deţinut în proprietate sau folosinţă; - documente privind dreptul de folosinţă/utilizare a autovehiculului; - certificat de atestare fiscală privind bugetul consolidat al statului; - certificat de atestare fiscală privind bugetul local; - declaraţie pe propria răspundere că nu este în insolvabilitate.

Persoane juridice - dosar cu şină; - cerere tip - descarcă formular; - copie delegaţie; - certificat de înmatriculare al societăţii; - copie după certificatul de înmatriculare al autovehiculului; - documente privind dreptul de folosinţă al autovehiculului; - certificat de atestare fiscală privind bugetul consolidat al statului; - certificat de atestare fiscală privind bugetul local; - declaraţie pe propria răspundere că persoana juridică nu se află

în procedura de insolvenţă conform dispoziţiilor Legii nr. 85/2006.

Persoane cu grad de handicap - persoanele cu grad de handicap au obligaţia să depună, pe lângă actele prezentate mai sus, o copie după certificatul de încadrare în grad de handicap, o declaraţie pe propria răspundere din care să rezulte că vor comunica comodantului orice actualizare a certificatului de încadrare sau orice modificare a domiciliului, precum şi o copie de pe hotărâre judecătorească de punere sub interdicţie sau de pe dispoziţia de tutelă, unde este cazul. În cazul în care numărul de locuri de parcare din parcarea de reşedinţă aferentă asociaţiei de proprietari este mai mare sau egal cu numărul solicitanţilor admişi la procedură, se va atribui câte un loc de parcare pentru fiecare solicitant, la tariful de bază pentru parcările de reşedinţă, stabilit prin Hotărârea Consiliului Local nr. 261/2013. În situaţiile în care numărul de solicitanţi depăşeşte numărul de locuri amenajate în parcarea de reşedinţă sau când unul sau mai multe locuri sunt solicitate expres de mai mulţi locatori, atribuirea se va face

prin licitaţie publică cu strigare, preţul de pornire fiind de 100 lei/loc/an, iar pasul de 5 lei. Tariful minim pentru un loc de parcare este de 100 lei pentru primul an calendaristic şi se achită integral în termen de 30 de zile de la data atribuirii locului de parcare, la sediul Primăriei municipiului Hunedoara. Informaţii suplimentare referitoare la: condiţiile de participare la procedura de atribuire a locurilor de parcare în municipiul Hunedoara, datele de identificare, amplasamentul fiecărui spaţiu public cu destinaţia de parcare, precum şi numărul de locuri de parcare, pot fi găsite pe site-ul www.primariahd.ro, la secţiunea Consiliul Local, subsecţiunea Hotărâri (a se vedea HCL nr. 261/2013) şi la secţiunea Pagină Start – Anunţ atribuire locuri de parcare. Pentru informaţii suplimentare puteţi contacta Direcţia Tehnică la numărul de telefon: 0254/716322 int. 322 – persoane de contact Duca Sorin, Burza Tiberiu. Prezentul anunţ va fi afişat pe site-ul www.primariahd.ro, la sediul Primăriei municipiului Hunedoara pe panoul de afişaj, precum şi la avizierul, iar în lipsa acestuia, pe uşa blocurilor menţionate mai sus.

Teatrul “DA” din Reșița împreună cu Primăria municipiului Hunedoara, vă invită joi, 27 februarie, ora 10.00, la Casa de Cultură din Hunedoara la piesa de teatru pentru copii “Pinochio”. Prețul unui bilet este 7 lei. Biletele se pot achiziționa din 24 februarie de la Galeria de Arte Hunedoara sau la intrarea la spectacol!

Dragobete la Hunedoara După ce a sărbătorit dragostea în 14 februarie, Valentine's Day, Primăria Hunedoara revine cu sărbătoarea de Dragobete. Cu această ocazie, cuplurile sunt chemate să se logodească simbolic pe malul Cernei. Astfel, în 24 februarie, când se sărbătoreşte Dragobetele, Primăria municipiului Hunedoara îi invită pe toţi îndrăgostiţii să-şi pecetluiască dragostea prin lacăte. Cheiţele acestora vor fi aruncate apoi în apele Cernei.

„Cuplurile care vor fi prezente între orele 12:30-15:30 să-şi lege lacătul dragostei pe „Podul Iubirii” - podul de lângă restaurantul Corviniana din Hunedoara -, vor participa la concursul „Logodna Primăverii”, care are ca premiu special o cină romantică. Premiul se va acorda prin tragere la sorţi”, a comunicat Primăria Hunedoara. De asemenea, „participanţii prezenţi la eveniment vor primi intrări gratuite la Bazinul de Înot şi la Castelul Corvinilor”, precizează reprezentanții primăriei.


Pagina 3

ACTUALITATE

A căzut podul Un pod de lângă Bretea Română s-a surpat, lăsând blocate două autoturisme. Din fericire, intervenția pompierilor a fost salvatoare. Marți seară, Detaşamentul de Pompieri Hunedoara a fost alertat în urma unui apel la 112 care sesiza prăbuşirea parţială a podului, cu o lungime de aproximativ 80 de metri, care face legătura între DN 66 şi Bretea Română. În urma incidentului două autoturisme au rămas blocate pe podul avariat fără posibilitate de a ajunge la mal, în timp ce toţi cei trei pasageri s-au autoevacuat. La locul intervenţiei s-au deplasat zece subofiţeri, un paramedic şi un ofiţer cu două autospeciale de intervenţie şi o ambulanţă din cadrul Detaşamentului Hunedoara. „Structurile operative sosite la locul intervenţiei au constatat că pilonul central al podului rutier s-a prăbuşit, provocând ruperea în trei segmente a acestuia. Pompierii au acţionat cu troliul din dotarea autospecialei pentru evacuarea celor două autoturisme, persoanele aflate la bordul acestora au ieşit din maşini şi s-au deplasat pe mal, până la sosirea echipajelor de intervenţie. De asemenea acestea nu au

suferit traumatisme sau excoriaţii în urma surpării podului. Pentru prevenirea producerii unor accidente s-a luat măsura blocării căilor de acces spre pod, precum şi sistarea deversării apei în râul Strei de la barajele centralelor Subcetate şi Plopi”, a declarat căpitan Anemona Doda, purtătorul de cuvânt al ISU Hunedoara. În urma evenimentului, locuitorii comunei Bretea Română nu au fost izolaţi existând rute alternative, la aproximativ 5 kilometri, în amonte dar şi în aval de podul rutier.

Comisie tehnică pentru verificarea podului prăbuşit Reprezentanţi ai Consiliului Judeţean Hunedoara, Inspectoratului de Stat în Construcţii, Sistemului de Gospodărire a Apelor, Drumurile Naţionale Deva şi ai ISU au verificat cauzele care au dus la avarierea podului de pe DJ 668 C, peste râul Strei, în comuna Bretea Română. În urma dispoziţiei subprefectului judeţului Hunedoara, Vasilică Potecă, Grupul de suport tehnic pentru gestionarea situaţiilor de urgenţă generate de acci-

dente majore pe căile de transport s-a deplasat la locul avarierii podului. Membrii grupului au constatat că „podul s-a prăbuşit prin cedarea pilei numărul 1 în urma subspălării avansate a fundaţiei, aceasta pierzând stabilitatea prin alunecare”, a declarat căpitan Anemona Doda, purtătorul de cuvânt al ISU Hunedoara. Totodată membrii Grupului de suport tehnic au propus închiderea circulaţiei auto şi pietonale şi marcarea corespunzătoare prin semne de circulaţie, interzicerea accesului publicului sub traveele prăbuşite, instituirea pazei permanente a podului și executarea unor lucrări de expertizare a stării tehnice actuale a podului. De asemenea, se caută și identificarea resurselor financiare necesare executării unui proiect de execuţie a unui pod nou. Acest accident este considerat unul major pe căile de transport deoarece a produs avarierea unei căi de comunicaţii care presupune cheltuieli mari pentru intervenţie şi reabilitare. Podul peste râul Strei, care sa prăbușit zilele trecute, a fost construit în anul 1974. Mihaela Petroșan

Informaţia de Hunedoara


Informaţia de Hunedoara

NOTE

Criminalul din Lupeni este în arest preventiv Sâmbătă, procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara a dispus începerea urmăririi penale cu privire la faptă şi la persoană, precum şi reţinerea suspectului Marcu Lucian, de 34 de ani, din Lupeni, sub aspectul comiterii infracţiunii de omor calificat săvârşită asupra unui membru de familie. Din actele de urmărire penală efectuate până în prezent a rezultat că, la sfârşitul lunii ianuarie 2014, după ce a reluat relaţia de concubinaj cu victima FNM, pe fondul unor accese de gelozie a ameninţat-o în repetate rânduri că o va omorî cu cuţitul, iar în noaptea de 14 spre 15 februarie 2014, după ce a consumat băuturi alcoolice, inculpatul a revenit la locuinţa comună şi cu un cuţit de bucătărie a lovit victima de mai multe ori, producându-i leziuni grave care i-au cauzat decesul. Inculpatul a fugit de la locul faptei şi a încercat să se ascundă la un martor. Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt şi stabilirii răspunderii penale.

Încă un hoț de relee a fost prins Polițiștii de la Transporturi Feroviare au identificat încă un individ care încerca să sustragă relee de pe calea ferată. Miercuri, în jurul orei 22, polițiștii Postului de Poliţie TF Simeria Triaj, în timp ce desfășurau activități specifice pe linia prevenirii și combaterii sustragerilor de componente de la instalația de dirijare și semnalizare feroviară, au surprins un tânăr de 24 de ani, din comuna Bretea Română, care a deschis, prin forțare, ușile de la două dulapuri cu componente ale instalației de dirijare și semnalizare a circulației feroviare, între haltele Ruși și Măceu, intenționând să sustragă relee electromagnetice din acestea. În cauză s-a întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de furt.

Grupaj realizat de Aurel Ghinea

NOTE

ACTUALITATE

Pagina 4

Campania PMP de strângere de semnături împotriva majorării accizei de 7 eurocenţi

„Ponta te arde cu Pompa! Atenție cresc prețurile!” „Guvernul Ponta îşi propune să introducă de la 1 aprilie o taxă suplimentară pe combustibili (acciză) în valoare de 7 eurocenţi. Preşedintele Băsescu a contestat încă din toamnă această intenţie a guvernului, iar acciza – care trebuia să intre în vigoare de la 1 ianuarie 2014 – a fost amânată pentru 1 aprilie. Din cauza (printre altele a) intenţiei guvernului de a introduce acciza, Banca Naţională a României a majorat prognoza de inflaţie de la 3% la 3,5% pentru acest an. • Partidul Mişcarea Populară începe o campanie de strângere de semnături împotriva majorării accizei de 7 eurocenţi la motorină și benzină, pe care guvernul Ponta doreşte să o introducă de la 1 aprilie. • Această majorare de acciză este o supra-taxă care trebuie oprită pentru că va genera creșterea prețurilor. Este o taxă anti-cetăţean, o taxă contra întregii Românii. • Este supra-taxa prin care Ponta vrea să le facă plinul baronilor locali pentru campaniile electorale, pe banii cetățenilor • Introducerea accizei înseamnă automat creşterea preţurilor la toate produsele şi serviciile. Nu doar şoferii vor plăti acciza; ea va fi plătită de fiecare român. Intră în vigoare acciza, cresc preţurile la benzină şi motorină, dar şi la pâine, lapte, ouă, făină, carne, bilete de autobuz şi de tren etc. • Estimările noastre arată că fiecare român va scoate din buzunar 4

milioane de lei vechi în 2014 pentru a plăti această acciză şi toată cascada de scumpiri determinată de ea. • Campania de strângere de semnături se numeşte Ponta te arde cu pompa! Atenție cresc prețurile! Ea începe azi şi se va derula timp de 4 săptămâni. PMP va avea sute de voluntari în judet, care vor fi prezenţi în toate oraşele şi în alte localităţi din judetul Hunedoara.. • Voluntarii noştri vor merge în parcări, la benzinării, la târguri de maşini, dar şi pe străzi, în pieţe, în supermarketuri pentru a transmite mesajul nostru şi pentru a le cere cetăţenilor, indiferent dacă au maşini sau nu, să semneze împotriva creșterii prețurilor. • Fiecare organizaţie locala PMP va trimite semnăturile strânse la sediul PMP din Deva şi apoi la Bucuresti ,sperănd să atingem un numar considerabil de semnături la nivel judetean. • Suntem alături de preşedintele României şi mergem în stradă pentru a-i convinge pe oameni să semneze împotriva majorării accizei la combustibili, împotriva furtului din buzunarul public pentru buzunarul baronilor USL. • Există două motive pentru care premierul Victor Ponta vrea să introducă această taxă suplimentară. • Primul motiv: acciza de 7 eurocenţi e o modalitate de a aduna bani pentru baronii USL într-un an electoral. • Al doilea motiv: acciza cu 7 eurocenţi mai mare e gândită pentru a creşte veniturile bugetare pe care gu-

vernul nu vrea să le crească prin îmbunătăţirea colectării. • PMP Hunedoara consideră că există soluţii care să evite această nouă taxă. În primul rând guvernul trebuie

să fie mult mai serios în absorbţia fondurilor europene. Banii europeni aduc dezvoltare în ţară şi sunt gratis!”, se arată într-un comunicat al PMP Hunedoara.

Butulescu, Alegeri la TNL Haţeg preşedinte interimar al PDL Petroşani ce, la începutul acestei luni, fostul preşedinte al organizaţiei democrat-liberale din Petroşani, primarul Tiberiu Iacob Ridzi, a comunicat faptul că se retrage din toate funcţiile de partid deţinute în acel moment. Până la această nominalizare interimară, Valeriu Butulescu a fost vicepreşedinte al organizaţiei PDL Petroşani. Stabilirea definitivă a conducerii acestei organizaţii va fi făcută după ce democrat-liberalii huneVineri, membrii organiza- doreni îşi vor alege conducerea ţiei locale PDL Petroşani au judeţeană, în data de 1 martie. decis să îl desemneze ca preşedinte interimar pe Valeriu BuMihaela Petroșan tulescu. Decizia survine după

La sfârşitul săptămânii trecute, în Haţeg, a avut loc Conferinţa de Alegeri a Organizaţiei Tineretului Naţional Liberal din localitate. Noul preşedinte ales al organizaţiei este Dorin Zepa. La eveniment au participat 48 de tineri liberali din Haţeg, care şiau ales în unanimitate de voturi noul preşedinte.Tot prin votul celor prezenţi s-a format şi noul birou local al TNL Haţeg, iar vicepreşedinţi au fost aleși Beniamin Ficuț, Cristina Rusu, Adinela Șandru și

Sorin Scorobete. Din biroul local al TNL Hațeg mai fac parte opt membri și doi membri supleanți. La conferinţă, pe lângă alţi tineri liberali din întreg judeţul, au participat Tiberiu Balint – președinte PNL Deva şi vicepreşedinte al Consiliului Județean Hunedoara, Bogdan Țîmpău – deputat PNL, Raul Stoica - preşedinte al filialei TNL Hunedoara şi consilier judeţean, Marcel Goia - primarul oraşului Haţeg, dar şi o parte a consilierilor locali PNL ai oraşului Haţeg.

Aurel Ghinea


Pagina 5

ACTUALITATE

Informaţia de Hunedoara

În județ

11 incendii în câteva zile Nici nu a dat bine căldura, că au şi izbucnit incendiile de vegetaţie. Doar în ultimele zile, pompierii hunedoreni au acţionat pentru stingerea a 11 incendii de vegetaţie uscată. Astfel, în ultima săptămână, pompierii Detaşamentelor Deva, Hunedoara şi Orăştie, precum şi ai Gărzilor de intervenţie Râu de Mori, Baru şi Ilia au intervenit pentru lichidarea a 11 incendii de vegetaţie uscată. Acestea au afectat 34 de hectare de teren de pe raza localităţilor Cozia, Brănişca, Silvaşu de Sus, Bacea, Săcămaş, Săliştioara, Orăştie, Sălaşu de Sus, Sântămăria Orlea şi Hunedoara. „Cauza probabilă de producere a arderilor de vegetaţie uscată este utilizarea focului deschis în spaţii deschise. În unele cazuri intervenţia structurilor operative a fost îngreunată de lipsa surselor de apă necesare stingerii, terenul accidentat şi accesul dificil la zonele afectate de incendii”,

a declarat căpitan Anemona Doda, purtătorul de cuvânt al Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Hunedoara.

În contextul unei ierni sărace în precipitaţii şi cu temperaturi peste limita normală, ce favorizează apariţia timpurie a fenomenului arderilor ne-

Mai uşor pentru cei ce caută un loc de muncă În doi ani de implementare a proiectului „Acces direct în SPO (ADSPO)”, Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Hunedoara susţine că sprijinul dat mai ales celor aflaţi în căutarea unui loc de muncă este cu adevărat important.

Servicii utile „Realizarea unei alternative online la serviciile de ocupare a forţei de muncă reprezintă o şansă în plus pentru cei ce sunt în căutarea unei slujbe. Se ştie deja că creșterea numărului de servicii publice disponibile online înseamnă costuri reduse pentru administrațiile publice și mai puțină birocrație pentru companii și cetățeni. Raportul de analiză comparativă privind e-guvernarea, realizat de Comisia Europeană arată că România se află sub media europeană la capitolul disponibilităţii online a serviciilor publice de bază, având un procent de 60 la sută, care o situează pe locul 29 din cele 32 de state monitorizate”, susțin reprezentanții AJOFM Hunedoara. Dintre realizările mai importante obținute prin acest proiect de menționat sunt crearea unei baze de date electronice ce cuprinde peste 140.000 de dosare de șomaj și o bază de date electronică cu peste 8.500 de documente interne. De asemenea, a fost dată în utilizare platforma informatică ADSPO (www.adspo.ro) - serviciu de tip

„self-service”, aflat la dispoziția angajatorilor și persoanelor în căutarea unui loc de muncă înregistrați în evidența AJOFM. În fapt, proiectul reușește prin intermediul unui portal specializat să ofere servicii utile persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă și angajatorilor. Astfel, persoanele fizice sau juridice înscrise în baza de date, pot accesa aplicația informatică din orice locație pentru a efectua operațiunile dorite, fără a fi necesară deplasarea la sediul Serviciului Public de Ocupare.

de dezvoltare a bazelor de date și vom susține o campanie de promovare a serviciilor publice de ocupare, în special a serviciilor furnizate online, în scopul atragerii unui număr cât mai mare de beneficiari (persoane în căutarea unui loc de muncă, șomeri și angajatori) spre acest tip de colaborare”, a declarat Vasile Iorgovan Velichi, directorul executiv al AJOFM Hunedoara. Proiectul „Acces direct în SPO (ADSPO)”, este implementat de AJOFM Hunedoara în parteneriat cu AJOFM Alba şi Asociația Nonprofit L&C Consulting Hunedoara. Proiectul are o durată de 36 de luni și este implementat în perioada 1 martie 2012 – 28 februarie 2015.

Mihaela Petroșan

Mihaela Petroșan

Consfătuire pe tema fondurilor europene Luni, în sala de şedinţe a Consiliului Judeţean Hunedoara, a avut loc un seminar de prezentare a priorităţilor şi planificării programelor şi proiectelor cu finanţare europeană pentru regiunea de Vest.

Peste 250 de angajatori înregistrați on-line Până în prezent sunt înregistrate pe platforma informatică, în medie, peste 3.000 de șomeri și persoane în căutarea unui loc de muncă, și, în medie, peste 250 angajatori. Mai mult de 200 șomeri au accesat platforma informatică pentru a-și consulta propriul dosar. Portalul www.adspo.ro asigură un înalt grad de securitate a bazelor de date, acesta funcționând în „regim închis”. Accesul pe platforma informatică este permisă doar beneficiarilor SPO - persoane fizice (șomeri și persoane în căutarea unui loc de muncă) și juridice (angajatori) - înscrise în baza de date a AJOFM Hunedoara, pe baza unei cereri individuale de acces pe portal. „În perioada următoare de implementare vom continua activitatea

controlate, ISU Hunedoara recomandă ca arderea resturilor vegetale să se efectueze numai după obţinerea de la primărie a permisului de lucru

cu foc, iar zona în care se execută arderea să fie delimitată şi să se asigure dotarea cu mijloace de intervenţie în situaţia scăpării de sub control a focului: stingătoare, găleţi cu apă, mături de nuiele. De asemenea, ISU Hunedoara precizează că lucrările de ardere a resturilor vegetale sunt interzise: fără supraveghere şi pe timp de vânt puternic, în vecinătatea locuinţelor şi anexelor acestora, în apropierea staţiilor de reglare şi măsurare a gazului metan, precum şi a conductelor de transport gaz metan supraterane, în vecinătatea staţiilor PECO şi a depozitelor de carburanţi, la distanţă mai mică de 50 de metri de culturi agricole şi 100 de metri de zonele cu vegetaţie forestieră, în apropierea depozitelor de material lemnos şi a atelierelor de prelucrare a lemnului, igienizarea prin ardere a păşunilor aflate în apropierea pădurilor de către proprietarii de teren sau crescătorii de animale.

Prezentarea a fost făcută de Sorin Maxim, director general al Agenţiei de Dezvoltare Regională (ADR) Vest. La eveniment au participat prefectul judeţului, Sorin Vasilescu, deputatul Carmen Hărău, primarii de la Deva, Hunedoara şi Uricani, câţiva primari de comună, specialişti şi funcţionari care lucrează în zona proiectelor cu finanţare europeană. Ideea întâlnirii a fost detalierea unor priorităţi de investiţii ale Programului Operaţional Regional 2014-2020, prezentarea unor documente strategice, a obiectivelor tematice pentru această perioadă de finanţare din fonduri europene, dar şi a tipurilor de proiecte ce au şanse mari să fie finanţate. Directorul general al ADR Vest a declarat că, pentru 20142020, în zona noastră, alocările sunt de două ori mai mari decât în sesiunea de finanţare europeană precedentă. „Alocarea pe

care o avem acum, într-adevăr, este aproape dublă faţă de cea din exerciţiul financiar precedent, 2007-2013, undeva între 750 şi 800 de milioane de euro şi zona urbană va fi cea afectată cel mai benefic de această alocare. Alocarea este mai mare, pe de-o parte, datorită faptului că am preluat şi alte atribuţii, pe care nu le aveam până în acest moment, un lucru foarte bun fiind acela că vom prelua, de exemplu, tot ce înseamnă IMM-uri la nivel de agenţii de dezvoltare, în acest fel aceste întreprinderi putând să se adreseze direct ADR şi nu la nivel naţional. Trebuie spus, de asemenea, că avem obiective pe care trebuie să le atingem, de exemplu în zona de eficienţă energetică, dar şi la reabilitarea urbană, unde sunt nişte nevoi speciale, atât pe educaţie, cât şi pe zona de sărăcie, pe acestea fiind finanţări dedicate. Şi, bineînţeles, sănătatea rămâne în continuare o prioritate.”, a declarat Sorin Maxim. Conform celor spuse de directorul general ADR Vest, România va depune la sfârşitul acestei luni acordul de parteneriat şi când acest acord va fi aprobat programele vor putea fi aprobate.

Mihaela Petroșan


Informaţia de Hunedoara

NOTE

Iubire sau droguri? Liceeni hunedoreni, alături de specialişti de la antidrog, au organizat, de Valentine's Day, o acţiune specială de promovarea a vieţii fără droguri, alcool şi tutun. Acțiunea a fost organizată de Agenția Națională Antidrog prin Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog (CPECA) Hunedoara, împreună cu voluntari din cadrul liceelor din municipiul Deva. Obiectivul acțiunii l-a reprezentat prevenirea consumului de tutun, alcool și droguri, în rândul tinerilor și în rândul populației generale, prin adoptarea unui stil de viață sănătos și a unor sentimente pozitive în relațiile dintre tineri în cadrul programelor de petrecere a timpului liber, ca factori de protecție în prevenirea consumului. În cadrul acțiunii, voluntarii CPECA Hunedoara au realizat și au distribuit în rândul tinerilor din municipiul Deva aproximativ 400 de flyere cu mesajul „Hugs not drugs! Iubire sau droguri? Tu ce alegi?” și au promovat atitudini și sentimente pozitive în relațiile dintre tineri, în defavoarea consumului de tutun, alcool și droguri. Activitatea desfășurată corespunde obiectivului Agenţiei Naţionale Antidrog de adoptare a unui stil de viață sănătos la nivelul populației generale, ca alternativă la consumul de droguri, în cadrul programelor de petrecere a timpului liber. Aurel Ghinea

NOTE

Pagina 6

ACTUALITATE

Bilanț la Curtea de Apel Alba Iulia Joi, Curtea de Apel Alba Iulia a prezentat bilanţul activităţii desfăşurate în cursul anului trecut. Evenimentul s-a desfășurat cu prilejul adunării generale a judecătorilor organizată la sediul instanţei din Alba Iulia, cu participarea judecătorilor din circumscripţia curţii de apel. La şedinţa de bilanţ a participat și ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, iar din partea Consiliului Superior al Magistraturii judecătorii Horaţius Nicolae Dumbravă şi Alexandru Şerban.

A scăzut numărul cauzelor nou intrate Din analiza datelor statistice oficiale rezultă că în anul 2013, la nivelul instanţelor din circumscripţia Curţii de Apel Alba Iulia, a scăzut numărul cauzelor nou intrate, cu 13.474 cauze faţă de anul precedent, de la 152.838 în anul 2012, la 139.364 cauze în anul 2013. Din totalul cauzelor nou intrate, 18.910 s-au înregistrat la Curtea de Apel Alba Iulia, 35.476 cauze la tribunalele din circumscripţia curţii şi 84.978 cauze la judecătoriile aferente. Anul trecut, la Curtea de Apel Alba Iulia numărul cauzelor nou intrate a scăzut cu 2.686 faţă de anul precedent, la tribunale s-au înregistrat cu 16.196 cauze mai puţin decât în anul 2012, iar la nivelul judecătoriilor numărul cauzelor nou intrate a crescut cu 5.408 cauze. La Curtea de Apel Alba Iulia, a scăzut semnificativ numărul cauzelor de conflicte de muncă şi asi-

gurări sociale, cu 1.353 cauze, în procente de – 42,55 la sută. De asemenea, a scăzut numărul cauzelor nou intrate în materia contenciosului administrativ şi fiscal, cu 1.155 cauze, în procente – 8,71 la sută şi în materie comercială cu 108 cauze, în procente de – 7,40 la sută. În materie civilă au fost înregistrate cu 26 cauze mai mult decât în anul 2012, în procente + 2,94 la sută.

1.915 cauze / judecător Din analiză rezultă că deşi volumul cauzelor nou intrate a scăzut, Curtea de Apel Alba Iulia s-a situat şi în anul 2013 pe primul loc la nivelul curţilor de apel, din punct de vedere al încărcăturii pe schemă şi pe judecător, cu 1.915 cauze / judecător, faţă de media naţională de 1.330,05 cauze şi cu 1.787 cauze / schemă faţă de media naţională / schemă de 1.226,24 cauze, fiind cea mai încărcată instanţă din ţară. Anul trecut, la nivelul instanţelor din circumscripţia Curţii de Apel Alba a crescut numărul cauzelor soluţionate cu 2.796 cauze faţă de anul 2012, fiind soluţionate 148.768 cauze. Cea mai mare creştere a cauzelor soluţionate s-a înregistrat la Curtea de Apel Alba Iulia , + 3.083 cauze, respectiv 21.381 cauze faţă de 18.296 cauze soluţionate în anul 2012 (+ 16,86 la sută), şi cu 9.872 cauze mai mult faţă de anul 2011, când au fost soluţionate 11.509 cauze (+ 85,78 la sută). La nivelul tribunalelor numărul cauzelor soluţionate a scăzut faţă de anul 2012 cu 2195 cauze, fiind soluţionate 43.324 cauze faţă de 45.519 cauze în anul 2012. La nivelul judecătoriilor au fost soluţionate 84.063 cauze în anul 2013, mai mult cu 1.905 cauze

Bani în plus pentru HIV Programul HIV/SIDA beneficiază de fonduri suplimentare, alocate de Ministerul Sănătăţii la sfârşitul lunii ianuarie. La sfârșitul lunii ianuarie, Ministerul Sănătății a alocat suplimentar 38.415.000 de lei pentru programul HIV/SIDA. În urma suplimentării fondurilor, judeţul Hunedoara a primit 4.344.000 lei. Alte alocări au fost: în județul Prahova - 3.048.000 lei, Suceava 2.851.000 lei, Galați - 3.937.000 lei, Vaslui - 2.752.000 lei, Cluj 2.266.000 lei şi Dolj - 3.535.000 lei. „Având în vedere faptul că

decât în anul 2012. La Curtea de Apel Alba Iulia a crescut volumul mediu de cauze soluţionate / judecător, de la 1.363 cauze soluţionate / judecător în anul 2012, la 1.467 în anul 2013.

La Tribunalul Hunedoara, 778 cauze soluționate / judecător La nivelul tribunalelor volumul mediu a crescut la 735 cauze soluţionate/judecător, faţă de 726 cauze în anul 2012, iar la Tribunalul Hunedoara volumul mediu al cauzelor soluţionate / judecător a crescut în anul 2013, la 778 cauze, faţă de 690 cauze în anul 2012. La judecătoriile din circumscripţia curţii, volumul mediu al cauzelor soluţionate / judecător a scăzut în anul 2013 la 706 cauze, faţă de 735 cauze soluţionate / judecător în anul 2012. La nivelul instanţelor din raza Curţii de Apel Alba Iulia, a scăzut stocul de dosare la sfârşitul anului 2013 faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, cu 1.837 cauze, de la 54.924 cauze existente în anul 2012, la 53.087 cauze în anul 2013. Stocul de dosare a scăzut la Curtea de Apel Alba Iulia şi la nivelul tribunalelor iar la nivelul judecătoriilor a înregistrat o creştere.

21.381 cauze soluţionate La Curtea de Apel Alba Iulia din totalul de 21.381 cauze soluţionate în anul 2013, 12.861 cauze au fost soluţionat într-un interval de 0 – 6 luni, 7.967 cauze au fost soluţionate într-un interval de 6 – 12

luni, iar 553 cauze au fost soluţionat într-un interval cuprins între 1 – 2 ani. La nivelul tribunalelor din totalul de 43.324 cauze soluţionate în anul 2013, 20.522 cauze au fost soluţionat într-un interval de 0 – 6 luni, 16.376 cauze au fost soluţionat într-un interval de 6 – 12 luni iar 6.426 cauze au fost soluţionat într-un interval cuprins între 1 – 2 ani. La nivelul judecătoriilor din totalul de 84.063 cauze soluţionate în anul 2013, 76.898 cauze au fost soluţionat într-un interval de 0 – 6 luni, 4.370 cauze au fost soluţionat într-un interval de 6 – 12 luni iar 2.795 cauze au fost soluţionat întrun interval cuprins între 1 – 2 ani.

Schema de personal În statul de funcţii al Curţii de Apel Alba Iulia şi instanţelor din circumscripţia acesteia au fost prevăzute începând cu data de 6 februarie 2013, 280 de posturi de judecători şi 378 posturi de grefier, urmare suplimentării schemei de personal cu 7 posturi de judecători şi 12 posturi de grefier. Din posturile suplimentate, 2 posturi de judecători şi 5 posturi de grefieri au fost alocate Curţii de Apel Alba Iulia, 2 posturi de judecători şi 5 posturi de grefieri Tribunalului Alba, câte 1 post de judecător Judecătoriei Alba Iulia, Judecătoriei Deva şi Judecătoriei Sibiu iar 2 posturi de grefieri Judecătoriei Deva. În urma acestei măsuri, în statul de funcţii al Curţii de Apel Alba Iulia – aparat propriu, au fost prevăzute 45 posturi de judecători şi 41 posturi de grefieri.

Mihaela Petroșan

Vaţa de Jos vrea în judeţul Arad

fondurile alocate pentru acest program pe trimestrul I au fost insuficiente ca urmare a trimestrializării primite de la Ministerul de Finanțe, Ministerul Sănătății a refăcut sumele alocate pe alte programe și a alocat suplimentar, la sfârșitul lunii ianuarie, suma de 38.415.000 de lei pentru programul HIV/SIDA, urmând ca la rectificarea bugetară să se facă corecțiile la capitolele bugetare pentru celelalte programe”, se arată într-un comunicat al ministerului. În judeţul Hunedoara sunt consemnate 263 de cazuri de bolnavi HIV/SIDA, dintre care 209 sunt din Valea Jiului.

Aurel Ghinea

Milu Folescu (PDL), primarul comunei Vaţa de Jos, a anunţat că este foarte probabil să declanşeze un referendum în care să solicite părerea cetăţenilor despre o eventuală desprindere de judeţul Hunedoara şi alipirea la judeţul Arad. Supărarea primarului hunedorean provine din faptul că, de câţiva ani, comuna pe care o conduce nu mai primeşte niciun ban pentru investiţii de la Consiliul Județean Hunedoara. „Intenţionez să organizez, în această vară, un referendum privind trecerea comunei la judeţul

Arad. În prezent, suntem singura comună din judeţul Hunedoara care nu primeşte bani, pentru diverse proiecte, de la bugetul Consiliului Judeţean Hunedoara. Sunt aproape şapte ani de când există această situaţie şi nu înţeleg acest lucru”, a declarat Milu Folescu. El spune că nu poate realiza investiţii extrem de importante, cum ar fi alimentarea cu apă şi modernizarea drumurilor, pentru că nu este sprijinit de la judeţ. În termeni legali, desprinderea comunei Vaţa de Jos de judeţul Hunedoara este posibilă, chiar dacă e un demers anevoios şi necesită o lege specială.

Mihaela Petroșan


Pagina 7

SPECIAL

Informaţia de Hunedoara

Un salvamontist, premiant fără premiu

Săptămâna aceasta a venit rândul unui om cu totul special să fie onorat de societatea civilă, ca premiant fără premiu: salvatorul montan Avel Ritișan. Potrivit organizatorilor, „campania „Premianții fără premii” își propune să aducă în față oameni care ne pot călăuzi viețile, indiferent cum ar putea face asta, profesional, moral, cultural,

educațional. Asta pe de o parte, pe de altă parte, dar pe același palier de importanță, își dorește să scoată oamenii în stradă pentru a mulțumi acestor oameni valoroși. Sacrificiul unei ore din timpul dumneavoastră reprezintă prețul, recompensa, pe care alegeți să le acordați oamenilor valoroși din societate”. La următoarea ediție a campaniei, sâmbătă, 22 februarie, la ora 11, în fața

statuii lui Decebal din centrul Devei puteți să cunoașteți un exemplu de devotament, de putere de muncă și să descoperiți secretului tinereții fără bătrânețe. „La 74 de ani, domnul Avel Ritișan este salvator montan, salvamontist, iar energia de care debordează îi face pe cei din jurul lui să se simtă mult mai tineri și ei. A participat activ la peste 200 de acțiuni de sal-

vare montană, începând cu anul 1970. A fost omul care a condus prima expediție românească în Himalaya. A obținut premiul Targa de argint, iar premianții între care a fost încadrat a fost Papa Ioan Paul al II-lea și Dalai Lama. Distincția ia fost acordată pentru activitatea depusă în slujba salvării de vieți. A dormit, dacă putem spune așa, trei zile agățat în perete în timpul unei expediții tot în Hi-

malaya. A participat la acțiunea de salvare a unui coleg în munții Bucegi. A fost misiunea cea mai marcantă din punct de vedere emoțional. În prezent muncește, are contract de muncă, la primul apel de urgență este gata să plece din nou pe munte în ajutorul celor care au nevoie.”, spun organizatorii. Mihaela Petroșan

Săptămâna în alte vremuri 21 februarie: Ziua Internațională a Limbii Materne 1613 — Mihail I (în imagine) a fost ales în unanimitate Țar al Rusiei, punând bazele Dinastiei Romanov. 1848 — Karl Marx și Friedrich Engels au publicat pentru prima oară Manifestul comunist. 1916 — În Franța, a început bătălia de la Verdun din timpul Primului Război Mondial. Nașteri: Léo Delibes (1836) – Harald al V-lea al Norvegiei (1937) – Jennifer Love Hewitt (1979) Decese: Baruch Spinoza (1677) – Heike Kamerlingh Onnes (1926) – Mihail Șolohov (1984) 22 februarie: 1632 — Galileo Galilei a publicat Dialog despre cele două mari sisteme ale lumii. 1819 — S-a semnat Tratatul Adams-Onís, prin care Spania ceda Florida Statelor Unite în schimbul a cinci milioane de dolari.

1943 — Membrii grupării antihitleriste Trandafirul Alb au fost executați. Nașteri: George Washington (1732) – Arthur Schopenhauer (1788) – Frederic Chopin (1810) Decese: Amerigo Vespucci (1512) – Jean-Baptiste Camille Corot (1875) – Andy Warhol (1987) 23 februarie: Începe Purim la apusul soarelui (iudaism, 2013) 1898 — Émile Zola a fost condamnat la închisoare după ce a publicat scrisoarea deschisă J'accuse, prin care a acuzat guvernul francez de antisemitism și de închiderea pe nedrept a lui Alfred Dreyfus. 1903 — Cuba a închiriat pe termen nelimitat Statelor Unite Golful Guantánamo. 1919 — Benito Mussolini a înființat în Italia Partidul Național Fascist. Nașteri: Georg Friedrich Hän-

del (1685) – Victor Fleming (1889) – Erich Kästner (1899) Decese: John Keats (1821) – Carl Friedrich Gauss (1855) – Stan Laurel (1965) 24 februarie: 303 — A fost publicat primul „Edict împotriva creștinilor” al împăratului Dioclețian, edict ce a declanșat persecuția lui Dioclețian. 1848 — În urma unei revolte populare, Regele Franței Ludovic Filip a abdicat și a fugit în Anglia. 1946 — Juan Perón a fost ales pentru primul său mandat în funcția de Președinte al Argentinei. Nașteri: Giovanni Pico della Mirandola (1463) – Carol Quintul (1500) – Wilhelm Grimm (1786) Decese: Henry Cavendish (1810) – Robert Fulton (1815) – Edward Morley (1923) 25 februarie: 1836 — Samuel Colt a patentat revolverul în Statele Unite.

1921 — Tbilisi, capitala Republicii Democrate Georgia, a fost ocupată de armata bolșevică. 1956 — În cadrul Congresului al XX-lea al PCUS, Nikita Hrușciov a ținut discursul Despre cultul personalității și consecințele sale, prin care a condamnat acțiunile predecesorului său, Iosif Stalin. Nașteri: Giovanni Pico della Mirandola (1463) – Carol Quintul (1500) – Wilhelm Grimm (1786) Decese: Henry Cavendish (1810) – Robert Fulton (1815) – Edward Morley (1923) 26 februarie: 364 — Valentinian I a fost proclamat împărat al Romei. 1815 — Napoleon Bonaparte a evadat de pe Insula Elba, unde fusese exilat cu un an în urmă. 1952 — Premierul britanic Winston Churchill a anunțat că Regatul Unit deține armament nuclear. Nașteri: Christopher Marlowe

(1593) – Victor Hugo (1802) – André Tanneberger (1973) Decese: Pietro Blaserna (1918) – Otto Wallach (1931) – Nicolae Tonitza (1940) 27 februarie: 1594 — Henric al IV-lea a fost încoronat ca Rege al Franței, punând astfel bazele dinastiei Bourbonilor. 1933 — Clădirea Reichstagului a fost incendiată, moment-cheie în preluarea puterii de către naziști în Germania. 1940 — Biochimiștii americani Martin Kamen și Sam Ruben au descoperit izotopul radioactiv carbon-14. Nașteri: Constantin cel Mare (272) – John Steinbeck (1902) – Elizabeth Taylor (1932) Decese: Alexandr Borodin (1887) – Konrad Lorenz (1989) – George H. Hitchings (1998)


Informaţia de Hunedoara

ACTUALITATE

Pagina 8

CJ Hunedoara doreşte preluarea tuturor cetăţilor dacice Consiliul Județean (CJ) Hunedoara a aprobat vineri, în şedinţă extraordinară, transmiterea către guvern a unei solicitări privind transmiterea din administrarea Ministerului Culturii în administrarea Consiliului Judeţean Hunedoara a patru cetăţi dacice înscrise în Lista patrimoniului mondial UNESCO. Este vorba de cetatea dacică de la Costeşti-Cetăţuia, cetatea dacică de la Costeşti-Blidaru, cetatea dacică de la Luncani-Piatra Roşie şi cetatea dacică de la Băniţa. De asemenea, a fost solicitată și transmiterea din administrarea Ministerului Culturii în administrarea Consiliului Judeţean Hunedoara a sitului arheologic Grădiştea de Munte, punctul „Masivul Feţele Albe”, parte a monumentului istoric Sarmizegetusa-Regia. CJ Hunedoara are intenţia de a accesa fonduri europene pentru lucrări specifice de conservare şi restaurare, precum şi activităţi de punere în valoare a ansamblului şi siturilor istorice reprezentând Cetăţile dacice din Munţii Orăştiei, în ideea

integrării acestor obiective în circuitul turistic. Aceste lucrări se pot finanţa prin granturi europene, însă aceste programe prevăd, ca o condiţie de eligibilitate, „solicitantul”, respectiv Consiliul Judeţean Hunedoara, să deţină calitatea de proprietar sau administrator al obiectivului de patrimoniu care face obiectul investiţiei. În conformitate cu legea privind protejarea monumentelor istorice, aceste monumente istorice pot fi date în administrare instituţiilor publice, cu avizul Ministerului Culturii. Pentru conservarea şi punerea în valoare a siturilor istorice şi arheologice reprezentând Cetăţile dacice din Munţii Orăştiei, precum şi pentru îndeplinirea condiţiilor de eligibilitate a finanţăriilor externe, CJ solicită Guvernului, darea în administrarea Consiliului Judeţean Hunedoara a cetăţilor dacice de la Costeşti-Cetăţuia, Costeşti-Blidaru, Luncani-Piatra Roşie şi Băniţa, precum şi aşezarea dacică „Feţele albe”, aflate pe teritoriul administrativ al judeţului Hunedoara.

Mihaela Petroșan

Sfinţire la Centrul Recuperare de bunuri Educaţional de patrimoniu de la Pui Marți, procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, împreună cu organele specializate ale poliţiei judiciare din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR) - Biroul de Combatere a Infracţiunilor contra Patrimoniului Cultural Naţional -, şi al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Hunedoara au organizat o acţiune de recuperare a bunurilor şi monedelor aparţinând Patrimoniului Cultural Naţional, sustrase din situri arheologice protejate şi supuse procesului de spălare pe piaţa de antichităţi.

Sâmbătă, a fost sfinţit Centrul educaţional-social ortodox al Parohiei Pui, din cadrul Protopopiatului Petroşani, în prezenţa Preasfinţitul Părinte Gurie, Episcopul Devei şi Hunedoarei. Acest centru educaţional a fost creat la iniţiativa preotului paroh Sebastian Vândălac, cu sprijinul Primăriei comunei Pui. Centrul educaţional-social ortodox al Parohiei Pui vrea să răspundă

nevoii de dragoste a oamenilor, întâi a copilaşilor, după cum spunea şi Preasfinţitul Părinte Gurie că „singură, steaua dragostei a coborât din cer pe pământ să aducă pe om lângă om”. În cadrul acestui proiect, organizat în forma unui after-school, iau masa douăzeci de copii care apoi sunt supravegheaţi şi ajutaţi la teme de opt profesori voluntari. De asemenea, programul destinat copiilor cuprinde şi jocuri recreativ-educative.

Aurel Ghinea

În total, au fost efectuate 14 percheziţii în judeţele Hunedoara, Timiş, Cluj, Covasna, Brăila, Suceava, Constanţa, Argeş şi municipiul Bucureşti, la domiciliile unor persoane despre care există suspiciunea rezonabilă cu privire la săvârşirea infracţiunilor de furt calificat de bunuri culturale şi spălare de bani. Surse oficiale spun că persoane care practică braconajul arheologic efectuând detecţii ilegale, au sustras din situri arheologice protejate, aparţinând Patrimoniului Cultural Naţional al României, cantităţi importante

de artefacte şi monede antice care, ulterior, au fost supuse unor activităţi sistematice de valorificare şi spălare prin intermediul reţelei Internet. Cu ocazia percheziţiilor au fost ridicate şi indisponibilizate următoarele: 3.520 monede antice şi medievale, 3 detectoare de metale, soluţii şi reactanţi pentru curăţarea monedelor, aproximativ 300 de kilograme de unelte şi arme antice din fier (dacice şi romane), precum şi vase ceramice antice şi medievale. Conform evaluării prealabile efectuate de experţi, artefactele sunt originale şi provin din siturile arheologice de interes naţional şi prioritar din Munţii Orăştiei, din Transilvania,

Banat şi din zona Dobrogei şi a Moldovei, aflate pe Lista Monumentelor Istorice, precum şi în Registrul Arheologic Naţional. Au fost identificate numeroase piese cu privire la care există date că fac parte din categoria „Tezaur”, fiind evaluate, în totalitate, la peste 100.000 euro. Urmărirea penală este efectuată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia şi organele poliţiei judiciare din cadrul IGPR, Biroul de Combatere a Infracţiunilor contra Patrimoniului Cultural Naţional, şi IPJ Hunedoara.

Mihaela Petroșan


Pagina 9

CULTURĂ

Informaţia de Hunedoara

Pentru viaţa spirituală a omului cultura este oglinda măritoare. (Constantin Noica) Colțul de geniu

Victor Hugo

Record în 2013 pentru piaţa mondială de artă. China s-a menţinut pe prima poziţie Piaţa mondială de artă a progresat cu peste 13% în 2013, stabilind un nou record istoric, iar China s-a menţinut, la mică distanţă, pe primul loc în faţa Statelor Unite, a anunţat miercuri compania franceză Artprice.

Victor Hugo (n. 26 februarie 1802 d. 22 mai 1885) a fost un poet, dramaturg, romancier și uneori pictor, de origine franceză. Scriitor romantic, a fost pair al Franței din 1845, senator al Parisului și membru al Academiei Franceze din 1841. Printre operele sale cele mai cunoscute pot fi numite Mizerabilii și Notre-Dame de Paris. Victor-Marie Hugo a fost al treilea și ultimul fiu al lui Joseph Léopold Sigisbert Hugo (1773–1828) și Sophie Trébuchet (1772-1821). S-a născut în anul 1802 la Besançon în regiunea Franche-Comté. Deși a locuit în Franța, cea mai mare parte a vieții lui, din 1851 până în 1870 a fost exilat și a locuit în Belgia, în Jersey și Guernsey. Copilăria lui Victor Hugo a fost marcată de o serie de evenimente deosebite: căderea și revenirea Primei Republici și apariția primului imperiu sub Napoleon Bonaparte. Acesta s-a proclamat împărat la doar 2 ani după ce Victor Hugo s-a născut iar până ca el să împlinească 18 ani, monarhia burbonă a fost restaurată. Tatăl lui Victor Hugo era ateist republican și ofițer în armata lui Napoleon, pe care îl stima enorm, iar mama sa era catolică și regalistă. În ciuda dorințelor mamei sale, Victor Hugo s-a îndrăgostit și logodit în secret cu iubita lui din copilărie, Adèle Foucher (1803-1868), dar abia după moartea mamei, Hugo s-a c��sătorit cu Adèle în 1822. Cuplul a avut 5 copii: Lèopold (în 1823), care a murit la o vârstă foarte fragedă, Lèopoldine (1824), Charles (1826), François-Victor(1828) și Adèle (1830). Victor Hugo era simpatizant al Republicii. A fost „pair” al Franței, iar în anul 1841 a fost ales în Academia Franceză. Zece ani mai târziu, Hugo a fost exilat pentru curajul de a-l numi pe Napoleon al III-lea „trădător”. A fost exilat din 1851 până în 1870, când s-a întors în Franța. În decursul exilului, Hugo a publicat o parte din pamfletele sale cele mai celebre la adresa lui Napoleon al III-lea: „Napoleon cel mic” și „Istoria unei crime”. Deși au fost interzise în Franța, pamfletele sale au avut o puternică influență în țările învecinate. Hugo a scris în exil și Mizerabilii, probabil cel mai cunoscut roman al său. Primele opere ale lui Victor Hugo au fost profund influențate de François-René de Chateaubriand. Victor Hugo a publicat primul său roman, Han din Islanda, în 1823, la 21 de ani.

Vânzările de artă pe plan mondial au totalizat 12,05 miliarde de dolari în 2013. Această creştere înregistrată de "Fine art" (picturi, sculpturi, desene, fotografii şi stampe) a avut loc după o scădere de peste 9% în 2012 la 10,64 miliarde de dolari, asociată cu o scădere puternică a pieţei chineze, în condiţiile în care piaţa de artă din Statele Unite înregistra un progres. În 2013, cu vânzări de 4,078 miliarde de dolari (+21%), China a ocupat primul loc pentru al patrulea an consecutiv, la mică distanţă în faţa Statelor Unite. Piaţa de artă americană a înregistrat vânzări de 4,016 miliarde de dolari, o creştere cu 20% faţă de anul precedent, a precizat compania Artprice, lider mondial în domeniul datelor de pe piaţa de artă, al cărei raport anual final va fi dat publicităţii peste zece zile. China şi Statele Unite cumulează două treimi din cota de piaţa de artă (33,84% cotă de piaţă pentru China şi 33,33% cotă de piaţă pentru Statele Unite). Marea Britanie se află pe locul al treilea, cu vânzări de 2,11

Definiții esențiale

miliarde de dolari şi o cotă de impus ca un epicentru al pieţei de aproape 15.000 noi recorduri de piaţă de 17,57%. lux", întrucât în acest oraş ameri- preţ pentru diverşi artişti, a subliFranţa a rămas pe locul al pa- can au fost înregistrate 39 dintre niat Artprice, care a încheiat la întrulea, cu vânzări de 549 milioane cele mai profitabile 50 licitaţii ale ceputul anului trecut o alianţă cu de dolari şi o cotă de piaţă de anului 2013, a precizat casa Art- conglomeratul chinez Artron, ge4,56%. price. stionar al statisticilor de pe piaţa Germania ocupă locul al cinAnul 2013 a fost marcat de de artă chineză. cilea cu vânzări de 207 milioane de dolari. Primăria Municipiului Hunedoara vă invită marţi, Un record absolut pentru o operă de artă vândută la 25 februarie 2014, ora 18.00, la spectacolul „Străini în licitaţie a fost stabilit pe 12 noapte”. noiembrie, la licitaţia organiSpectacolul va avea loc la Casa de Cultură Hunedoara, iar zată de casa Christie's la New York, de un triptic al pictoru- biletele se vor putea cumpăra de la casierie, începând cu data de lui britanic Francis Bacon de- 13.01.2014. dicat bunului său prieten Preţul unui bilet este 40 lei. Lucian Freud, vândut cu 127 milioane de dolari (142,4 milioane de dolari cu toate taxele incluse). "Oraşul New York s-a

„Durerea prea mare este, ca şi bucuria prea multă, un lucru violent şi durează puţin. Inima omului nu poate să rămână timp îndelungat la o extremitate.” (Victor Hugo)


Informaţia de Hunedoara

ECONOMIE

Pagina 10

Din judeţul Hunedoara s-au strâns

Peste 14 milioane în plus la bugetul statului Numai în luna ianuarie, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Hunedoara a reuşit să aducă la bugetul statului 14,5 milioane de lei suplimentar, de la persoane juridice, şi 24.000 de lei de la persoane fizice. Potrivit datelor oficiale, luna trecută, structurile cu atribuții de inspecție fiscală au efectuat un număr total de 54 acțiuni de control la persoane juridice. În cadrul inspecțiilor fiscale efectuate s-a avut în vedere respectarea de către contribuabili a reglementărilor legale privind stabilirea, evidențierea, declararea și plata impozitelor, taxelor, contribuțiilor datorate bugetului general consolidat. De asemenea, s-a urmărit realitatea și legalitatea operațiunilor pentru care agenții economici au solicitat rambursarea taxei pe valoarea adăugată. În această perioadă au fost soluționate 21 de solicitări de rambursare / restituire a taxei pe valoare adăugată. Din suma solicitată la rambursare / restituire în valoare de 46.900.000 de lei, s-a admis la rambursare

/ restituire suma de 46.344.000 de lei și s-a respins suma de 556.000 de lei. La nivelul județului Hunedoara, rezultatele înregistrate urmare verificărilor efectuate la persoane juridice se concretizează în atragerea la bugetul de stat a unor venituri supli-

mentare în sumă totală de 14.507.000 lei reprezentând: diferențe de impozite și taxe, 9.354.000 lei, și accesorii, 5.153.000 lei. De menționat că, în ianuarie, nu au fost aplicate amenzi contravenționale și nu s-au făcut confiscări în urma controalelor efectuate la

persoane juridice. De asemenea, au fost diminuate pierderile fiscale înregistrate de agenții economici cu 24.000 de lei. La contribuabili persoane fizice s-au efectuat 26 de acțiuni de control, rezultatele acestor acțiuni fiind concreti-

zate în stabilirea unor venituri suplimentare în sumă totală de 24.000 lei reprezentând: diferențe de impozite și taxe de 17.000 de lei și accesorii, 7.000 de lei. Nici în acest caz nu au fost aplicate amenzi contravenționale. Mihaela Petroșan

Proiect de 1,2 miliarde euro pentru modernizarea a 60 km de cale ferată, în judeţul Hunedoara CFR vrea să contracteze lucrări de modernizare a 60,6 kilometri de cale ferată, pe traseul Ilteu (localitate situată în Arad, la graniţa cu judeţul Hunedoara) - Simeria (Hunedoara), proiectul împărţit în două loturi având o valoare totală estimată la 5,45 miliarde lei (1,21 miliarde euro), cu TVA. Lucrările fac parte din proiectul de reabilitare a liniei de cale ferată Frontieră - Curtici - Simeria (componentă a Coridorului IV Pan - European), finanţat prin Programul Operaţional Sectorial de Transport. Primul lot vizează modernizarea subtronsonului Cap Y Ilteu - Gu-

rasada, cu o lungime de 19,78 kilometri şi o valoare estimată la 1,76 miliarde lei, fără TVA. Pentru lotul al doilea, Gurasada- Simeria, de 40,88 kilometri, lucrările au fost estimate la 2,63 miliarde lei, fără TVA. Contractele vor fi atribuite prin licitaţie restrânsă, pentru preţul cel mai scăzut, iar termenul de finalizare va fi de 5 ani de la data adjudectării. Termenul limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare a fost stabilit pentru 3 aprilie. Reabilitarea liniei de cale ferată Frontieră - Curtici - Simeria este inclusă de Guvern în lista proiectelor care vor fi finanţate cu prioritate anul viitor din fonduri europene nerambursabile, fonduri rambursabile şi de la bugetul de stat.


Pagina 11

MEDIU RURAL

Informaţia de Hunedoara

Forma finala a legii vânzării terenurilor agricole: care sunt paşii de urmat în tranzacţiile pe piaţa funciară Legea vânzării terenurilor agricole a fost aprobată. Deputaţii au votat marţi pentru adoptarea legii ce păstrează o parte dintre observaţiile preşedintelui Traian Băsescu. În continuare prezentăm forma finală a legii aprobate de parlamentari, ce va intra în vigoare la 30 de zile după publicarea în Monitorul Oficial. Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, legea vânzării terenurilor agricole cu 256 de voturi “pentru”, 51 de voturi “împotriva” şi 20 de abţineri.

Cine sunt preemptorii Potrivit "Legii privind unele măsuri de reglementare a vânzăriicumpărării terenurilor agricole situate în extravilan" înstrăinarea, prin vânzare, a terenurilor agricole situate în extravilan se face cu respectarea condiţiilor de fond şi de formă prevăzute de Codul civil şi a dreptului de preempţiune al coproprietarilor, arendaşilor, proprietarilor vecini, precum şi al statului român, prin Agenţia Domeniilor Statului, în această ordine, la preţ şi în condiţii egale.

Care sunt paşii de urmat pentru vânzarea unui teren agricol 1. Înregistrarea ofertei la primărie. “Vânzătorul înregistrează, la primăria din raza unităţii administrativ-teritoriale unde se află terenul, o cerere prin care solicită afişarea ofertei de vânzare a terenului agricol situat în extravilan, în vederea aducerii acesteia la cunoştinţa preemptorilor. Cererea este însoţită de oferta de vânzare a terenului agricol şi de documentele doveditoare prevăzute de normele metodologice de aplicare a prezentei legi”. 2. Obligaţia primăriei: afişarea ofertei de vânzare. "În termen de o zi lucrătoare de la data înregistrării cererii, primăria are obligaţia să afişeze timp de 30 de zile oferta de vânzare la sediul său şi, după caz, pe pagina de internet a acesteia". 3. Obligaţia primăriei: informarea MADR. "Primăria are obligaţia de a transmite structurii din cadrul aparatului central al Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, respectiv structurilor teritoriale ale acestuia, după caz, un dosar care să cuprindă lista preemptorilor, respectiv copiile cererii de afişare, ale ofer-

tei de vânzare şi ale documentelor doveditoare în termen de 3 zile lucrătoare de la data înregistrării cererii". 4. Publicarea ofertei pe site-ul MADR. “În scopul unei transparenţe extinse, în termen de 3 zile lucrătoare de la înregistrarea dosarului structura centrală (MADR), respectiv structurile teritoriale, după caz, au obligaţia să afişeze pe site-urile proprii oferta de vânzare, timp de 15 zile”. 5. Obligaţiile titularilor dreptului de preempţiune: manifestarea în scris a intenţiei de cumpărare: “Titularul dreptului de preempţiune trebuie să îşi manifeste în scris intenţia de cumpărare, să comunice acceptarea ofertei vânzătorului şi să o înregistreze la sediul primăriei unde aceasta a fost afişată. Primăria va afişa, în termen de 24 ore de la înregistrarea acceptării ofertei de vânzare, respectiv le va trimite pentru afişare pe site către structura centrală, respectiv structurile teritoriale, după caz”. - În cazul în care mai mulţi preemptori de rang diferit îşi manifestă în scris intenţia de cumpărare, la acelaşi preţ şi în aceleaşi condiţii, vânzătorul va alege, preemptorul, potenţial cumpărător, şi va comunica numele acestuia primăriei. - În cazul în care, mai mulţi preemptori de acelaşi rang îşi manifestă în scris intenţia de cumpărare şi niciun alt preemptor de rang superior nu a acceptat oferta, la acelaşi preţ şi în aceleaşi condiţii, vânzătorul va alege dintre aceştia şi va comunica numele acestuia primăriei. - În cazul în care, un preemptor de rang inferior oferă un preţ superior celui din oferta de vânzare sau celui oferit de ceilalţi preemptori de rang superior lui care acceptă oferta, vânzătorul poate relua procedura, cu înregistrarea ofertei de vânzare cu acest preţ, cu preemptorii de rang superior. Procedura se va desfăşura o

singură dată, în termen de 10 zile de la împlinirea termenului de 30 de zile. La expirarea celor 10 zile, vânzătorul va comunica primăriei numele preemptorului. 6. Obligaţia primăriei: Informarea MADR privind cumpărarea. În termen de 3 zile lucrătoare de la comunicarea preemptorilor, primăria are obligaţia să transmită structurii centrale, respectiv structurilor teritoriale, după caz, datele de identificare a preemptorului ales, potenţial cumpărător, în vederea verificării îndeplinirii condiţiilor legale. 7. Vânzarea liberă: "Dacă în termenul de 30 de zile niciunul dintre titularii dreptului de preempţiune nu îşi manifestă intenţia de a cumpăra terenul, vânzarea terenului este liberă, cu respectarea dispoziţiilor prevăzute de prezenta lege şi a normelor metodologice, urmând ca vânzătorul să înştiinţeze în scris primăria, despre aceasta. Vânzarea liberă a terenului la un preţ mai mic decât cel cerut în oferta de vânzare ori în condiţii mai avantajoase decât cele arătate în aceasta atrage nulitatea absolută". 8. Avizul final de la autorităţile regionale şi cele naţionale: "Avizul final necesar încheierii contractului de vânzare în formă autentică de către notarul public sau pronunţării de către instanţ¬ă a unei hotărâri judecătoreşti care ţine loc de contract de vânzare, se emite de către structurile teritoriale pentru terenurile cu suprafaţa de până la 30 de hectare inclusiv, iar pentru terenurile cu suprafaţa de peste 30 de hectare, de către structura centrală. “Verificarea îndeplinirii condiţiilor se va face de către structura centrală, respectiv de către structurile teritoriale de la locul situării imobilului, după caz, în termen de 5 zile lucrătoare de la primirea datelor şi documentelor. În cazul îndeplinirii condiţiilor legale, în termen de două

zile lucrătoare de la expirarea termenului pentru verificare, structura centrală, respectiv structurile teritoriale, după caz, vor emite avizul necesar încheierii contractului de vânzarecumpărare. În cazul în care niciun preemptor nu-şi manifestă intenţia de cumpărare prin depunerea ofertei în termenul prevăzut de prezenta lege, nu este necesară emiterea avizului. În acest caz, contractul de vânzare se încheie pe baza adeverinţei eliberate de primărie”. Arendaşul care doreşte să cumpere terenul agricol situat în extravilan trebuie să deţină această calitate pentru terenul respectiv, stabilită printr-un contract de arendă valabil încheiat şi înregistrat potrivit dispoziţiilor legale, la momentul afişării ofertei de vânzare la sediul primăriei.

Care sunt atribuţiile Ministerului Agriculturii a) asigură publicarea ofertelor de vânzare-cumpărare pe site-ul propriu; b) asigură verificarea exercitării dreptului de preempţiune; c) verifică îndeplinirea condiţiilor legale de vânzare-cumpărare de către potenţialul cumpărător, prevăzute de prezenta lege; d) emit avizul necesar încheierii contractului de vânzare-cumpărare a terenurilor agricole situate în extravilan; e) înfiinţează, gestionează şi administrează baza de date a terenurilor agricole situate în extravilan, potrivit normelor metodologice de aplicare a prezentei legi; f) constată contravenţiile şi aplică sancţiunile prevăzute de prezenta lege, prin personalul împuternicit. După recolta.eu

DE NOTAT

Miniştrii UE discută despre impactul eliminării cotei de lapte din 2015

Preşedinţia elenă a UE a prezentat programul de lucru în ceea ce priveşte agricultura şi pescuitul. Pe lista activităţilor se regăseşte: finalizarea lucrărilor legate de reforma noii Politici Agricole Comune, finalizarea acordului cu Parlamentul European cu privire la Fondul European pentru pescuit și afaceri maritime și lucrările cu privire la pachetul legislativ pentru industria alimentară. În ceea ce privește viitorul sectorului laptelui, miniștrii au discutat despre impactul pe care il va avea asupra industriei eliminarea sistemului de cote din 2015. Una dintre cele mai mari probleme pe care această masură o va crea, susţin reprezentanţii din mai multe ţări europene, va fi volatilitatea preţurilor. Unii dintre ei cred că „plasă de siguranță" prevăzută în noua Politică Agricolă Comună ar trebui completată de măsuri care să vizeze în mod direct evitarea fluctuaţiilor de preţ şi sprijinirea zonelor vulnerabile. Multe alte ţări, în special cele care depăşesc cota de lapte, cer autorităţilor măsuri pentru a diminua pierderile şi de a asigura „aterizarea lină” a tuturor ţărilor până la acelaşi nivel.

DE NOTAT


Informaţia de Hunedoara

NOTE

Facebook cumpără cu 16 miliarde de dolari aplicaţia WhatsApp Facebook a anunţat miercuri că va cumpăra cu 16 miliarde de dolari aplicaţia de mesagerie instant WhatsApp, aceasta fiind achiziţia cea mai importantă din istoria celei mai populare reţele de socializare din lume. Facebook va plăti patru miliarde de dolari în numerar şi 12 miliarde în acţiuni. Pe lângă cele 16 miliarde dolari, fondatorii şi angajaţii WhatsApp vor primi acţiuni în valoare de trei miliarde dolari. "WhatsApp este pe punctul de a conecta un miliard de persoane. Serviciile care ating un astfel de nivel au o valoare neverosimilă", a afirmat Mark Zuckerberg. "WhatsApp a construit un serviciu de mesagerie mobilă în timp real care deţine o poziţie de lider şi care creşte foarte rapid", subliniază Facebook întrun comunicat. Grupul dezvăluie că WhatsApp are peste 450 de milioane de utilizatori lunar, dintre care 705 sunt activi zilnic, şi că peste un milion de persoane îşi deschid cont în fiecare zi. Volumul de mesaje trimise se apropie de "volumul total al SMS-urilor operatorilor de telecomunicaţii la nivel mondial", a dat asigurări el. Investitorii par mai puţin entuziaşti la Bursa din New York, unde acţiunile Facebook au scăzut cu 4,50%, la 65 de dolari, în jurul orei 22.30 GMT (00.30, ora României), după anunţ.

NOTE

ȘTIINȚĂ - TEHNOLOGIE

Pagina 12

Descoperire excepţională a matematicienilor: o nouă formă geometrică O nouă formă geometrică, prima descoperită în ultimii 400 de ani, a fost identificată de savanţii americani. Matematicienii americani de la Universitatea California din Los Angeles (UCLA) au anunţat că au identificat o nouă formă geometrică, prima descoperită în ultimii 400 de ani, pe care au denumit-o "poliedrul Goldberg", informează dailymail.co.uk. Matematicienii din Grecia Antică, în special Platon, au clasificat formele solide cu multe mii de ani în urmă. De atunci, foarte puţine figuri geometrice "solide" au fost descoperite, iar ultima dintre ele a fost identificată în urmă cu 400 de ani. Matematicienii americani de la Universitatea California din Los Angeles (UCLA) au anunţat că au identificat o a patra clasă de "poliedru convex echilateral", pe care au denumit-o "poliedrul Goldberg", inspirându-se din felul în care formele apar în mod natural în ochiul uman. Descoperirea lor ar putea conduce la identificarea unui număr infinit de forme solide complexe. Primul tip de forme solide care a fost descoperit este cunoscut sub denumirea de "solidele lui Platon", care includ cubul, tetraedrul (o structură 3D alcătuită din patru feţe triunghiulare), octaedrul (structură 3 alcătuită din opt feţe triunghiulare), dodecaedrul (poliedru cu 12 feţe triunghiulare) şi icosaedrul (poliedru cu 20 de feţe triunghiulare şi 30 de muchii). Toate aceste forme geometrice sunt destul de obişnuite şi apar în mod natural în mediul înconjurător. Doar două alte tipuri de forme solide au fost identificate după ele: "solidele lui Arhimede", care includ icosaedrul trunchiat (un poliedru cu 32 de feţe), şi foarte complexele forme 3 denumite "solidele lui Kepler", descoperite în urmă cu 400 de ani, în rândul

cărora se află poliedrul rombic. Noua formă geometrică, care seamănă cu o minge de fotbal, are o structură ce a fost explicată prin metode matematice şi ar putea duce la descoperirea unui număr infinit de forme similare, se afirmă într-un articol publicat în revista The Conversation. Stan Schein de la UCLA studia retina ochiului uman în momentul în care a fost intrigat de structura de poliedru a unei proteine denumite "clahrin", care transportă energie în celule

şi în afara lor şi creează o mulţime de forme. Profesorul american a obţinut şi o explicaţie matematică pentru această formă şi, în timp ce lucra la acest proiect, a citit o lucrare scrisă de Michael Goldberg, un matematician din secolul al XX-lea, care era convins că descoperise un nout set de forme geometrice - poliedre complexe alcătuite dintr-un amestec de pentagoane şi hexagoane. Deşi Stan Schein nu credea că formele lui Goldberg erau poliedre perfecte, el considera însă că acestea

reprezentau într-adevăr o nouă clase de forme geometrice, pe care le-au denumit "poliedre Goldberg" în memoria matematicianului decedat. Oamenii de ştiinţă sunt entuziasmaţi de această descoperire, întrucât noul poliedru are o structură similară cu aceea a virusurilor. Dacă cercetătorii reuşesc să descrie cu acurateţe geometria unui virus, precum cel al gripei, atunci ei pot să găsească metode mai bune pentru a îl combate.

Cum arată animalul care trăiește 1.400 de ani În anul 1998, un biolog a declarat că există în regnul animal o nevertebrată care este practic nemuritoare, pentru că îşi regenerează mereu celulele. Acum, în urma unui alt studiu, biologii susţin că Hydra de apă dulce nu este nemuritoare, dar poate trăi chiar şi 1.400 de ani. Specia Hydra magnipapillata, care este un animal neverte-

brat de apă dulce, este un mare mister pentru biologi, scrie descopera.ro. Bizara creatură nu respectă ciclul firesc de naştere, reproducere şi moarte. Mortalitatea acestei specii rămâne foarte scăzută. Cercetătorii au analizat în condiţii de laborator metabolismul ei şi consideră că 5% din micuţele animale vor fi în viaţă şi peste 1.400 de ani. Hydra de apă dulce are o lungime curpinsă între 5 şi 15 mm.

În funcţie de specie, poate avea între 4 şi 12 tentacule, cu ajutorul cărora se hrăneşte şi se deplasează. Ea se pot reproduce, dar în acelaşi timp îşi regenerează pro-

priile celulele, prelungindu-şi astfel viaţa. Asemeni unor specii de viermi, dacă este tăiată în bucăţi, fiecare segment al Hydrei se va transforma într-un adult.


Pagina 13 Reţeta săptămânii

MEDIA - DIVERTISMENT

Pulpă de curcan cu chimen

Pulpa de curcan, spălată, se sărează, se piperează și se lasă până a doua zi la marinat în zeama citricelor. A doua zi se presară pe ambele fețe cu chimen și se bagă la cuptor. Se lasă 10 -15 minute în cuptorul încins, să se coaguleze bine, după care se scoate și se crestează pentru aspect, se acoperă cu folie de aluminiu și se dă din nou la cuptor circa o oră sau mai mult dacă nu este bine pătrunsă. După prima jumătate de oră se adaugă pe lângă curcan și ciupercile spălate, curățate și sărate. Pentru a nu căpăta aspect urât de la zeama ciupercilor, cartofii se vor pune într-un vas separat. După ce ați controlat carnea se ia folia pentru a se rumeni frumos și se mai lasă vreo 10 minute.

INGREDIENTE: O pulpă de curcan, 8-10 ciuperci, zeama de la o portocală, zeama de la o jumătate de lămâie, sare, piper, două lingurițe chimen, trei cartofi tăiați în felii mari.

Cuba pune la dispoziţia cercetătorilor americani peste 2.000 de documente despre Hemingway Telegrama care îl anunţa pe romancierul american Ernest Hemingway că a câştigat premiul Nobel pentru literatură face parte dintre cele peste 2.000 de documente puse de Cuba la dispoziţia profesorilor universitari din Statele Unite, a anunţat, marţi, o revistă culturală cubaneză. Peste 2.000 de documente păstrate la muzeul Finca Vigia din Havana, fosta reşedinţă a lui Hemingway, sunt de acum înainte disponibile cercetătorilor americani, după ce au fost digitalizate şi transferate la muzeul John F. Kennedy, a anunţat revista Cuba Contemporánea pe site-ul ei. "Toate aceste materiale reflectă viaţa de zi cu zi a lui Hemingway în Cuba şi oferă o viziune foarte personală asupra vieţii sale", a declarat Susan Wrynn, curatoarea bibliotecii Kennedy către care o primă livrare de documente digitalizate a fost efectuată în 2008. Printre altele, între acestea se află şi telegrama de la doctorul Anders Osterling de la Academiei suedeză în care îl anunţa pe Hemingway că a câştigat premiul Nobel în 1954 şi mesajele de felicitare de la Carl Sandburg, Spencer Tracy, Veronica Cooper, soţia lui Gary Cooper, şi de la John Huston. Ernest Hemingway a trăit din 1939 până în 1960 în Cuba, o ţară care l-a inspirat în scrierile sale, mai ales în romanul "Bătrânul şi marea". Vila

Informaţia de Hunedoara

HOROSCOP Este momentul potrivit pentru a vă îngriji de starea dumneavoastră de sănătate. Nu intraţi în panică, nu vă aducem nicio veste rea! Pur şi simplu, organismul dumneavoastră devine mai docil şi va acţiona în mod pozitiv la acţiuni de tipul începerii unui regim alimentar mai sănătos sau a unui program complex de exerciţii fizice, menit să vă menţină în formă. Programaţi prezentul în funcţie de viitor, iar acest lucru nu poate fi înţeles chiar de toată lumea. Ar putea să fie de acord cu dumneavoastră doar dacă le-aţi explica pe larg ce decizii vă motivează atunci când acţionaţi, dar nu este bine şi nu are rost să purtaţi o astfel de discuţie cu oricine.

În materie de afaceri, se anunţă o săptămână agitată, în care evenimentele se succed cu rapiditate şi într-un mod greu de anticipat. Puteţi să vă bazaţi pe sprijinul unui prieten apropiat în orice împrejurare, deoarece acesta prinde mare drag de dumneavoastră.

Cu Jupiter în zodia dumneavoastră, sunteţi mult mai încrezător în forţele proprii şi vă simţiţi capabil să răspundeţi cu succes oricărei provocări. Cu o astfel de atitudine şi de mentalitate, veţi avea cu siguranţă succes în tot ceea ce vă propuneţi.

Partenerul dumneavoastră de viaţă are o idee foarte bună, cu care sunteţi imediat de acord, chiar dacă acest lucru înseamnă să daţi peste cap întreg programul pe cel puţin două zile. Vă plac împrejurările în care dă dovadă de spontaneitate şi reuşeşte să vă ia prin surprindere. De obicei, lucrurile se petrec mai degrabă invers. Aveţi mai multe pofte decât o femeie însărcinată şi reuşiţi să vi le satisfaceţi pe toate. Un astfel de răsfăţ poate fi foarte bun din când în când, dar dacă devine o practică regulată, organismul dumneavoastră poate să aibă de suferit. Nu vreţi să căpătaţi kilograme în plus tocmai vara, când formele corpului se văd cel mai bine, nu-i aşa? Când doi se ceartă, dumneavoastră sunteţi al treilea. Spre deosebire de proverb însă, nu încercaţi să obţineţi un câştig din această ceartă, ci depuneţi eforturi pentru a-i convinge pe cei doi că cel mai bine este să îşi dea mâna şi că nici un motiv nu este suficient de întemeiat pentru a strica o prietenia care durează deja de câţiva ani buni. Aşadar, vă veţi exersa calităţile de negociator. Vă înţelegeţi mai bine cu prietenii decât cu familia, aşa că nu e deloc de mirare că preferaţi să petreceţi mai mult timp în deplasare decât acasă. De asemenea, e o săptămână favorabilă achiziţionării unor produse ale tehnicii de ultimă generaţie.

în care a locuit, Finca Vigia, este vizitată în fiecare an de câteva mii de turişti. Născut în Illinois pe 21 iulie 1899, Ernest Hemingway şi-a început cariera de scriitor publicând diverse articole pentru un ziar din Kansas City, la vârsta de 17 ani. După intrarea Statelor Unite în Primul Război Mondial, Hemingway s-a înrolat voluntar într-o unitate de ambulanţe militare din Italia. A fost rănit pe front şi s-a întors în America, devenind reporter. A fost trimis din nou în Europa, pentru a scrie despre diverse evenimente, precum revoluţia din Grecia şi, mai târziu, Războiul Civil din Spania. A început să scrie romane în jurul vârstei de 20 de ani, iar primul său roman, "The Sun

Also Rises", a fost publicat în 1926. Ernest Hemingway a fost premiat cu Pulitzer, în 1953, şi cu Nobel pentru literatură, în 1954. Hemingway s-a mutat în 1939 la Finca Vigia, în Cuba, unde a scris romane precum "Bătrânul şi marea", "Sărbătoarea continuă" şi "Insule în derivă". Printre alte romane celebre ale sale se numără "Grădină Raiului", "Zăpezile de pe Kilimanjaro şi alte povestiri", "Fiesta", "Noaptea dinaintea bătăliei şi alte povestiri", "Pentru cine bat clopotele" şi "Adio, arme". În iulie 1960, Hemingway s-a reîntors în Statele Unite unde, un an mai târziu, la vârsta de 61 de ani, s-a sinucis.

Un prieten vă arată, entuziasmat, un loc pe care l-a descoperit recent şi în care se simte foarte bine. Mergeţi acolo împreună cu el şi sunteţi de acord că este un spaţiu ideal pentru a te relaxa după o zi grea de muncă. iar vara aveţi aşa o poftă de relaxare…

Credinţa cu care vă urmăriţi idealurile îi face pe mulţi prieteni să vi se alăture. Sunt încântaţi de faptul că vă propuneţi obiective îndrăzneţe şi că nu vă limitaţi la asta, ci acţionaţi constant pentru a le atinge.

Aţi aflat recent o metodă interesantă pentru a face rost de bani, numai că aceasta presupune un volum prea mare de muncă, faţă de câştigurile pe care le oferă. Prin urmare, nu o puneţi în aplicare, dar o prezentaţi cu căldură unui prieten. Poate el va fi ceva mai harnic şi apoi îşi va aminti că l-aţi ajutat.

Sunteţi extrem de atent la propriile manifestări şi,oriunde aţi merge, aveţi grijă să nu faceţi sau s ă nu spuneţi vreun lucru care ar putea să deranjeze pe cineva. Comportamentul dumneavoastră ireproşabil pe plan social vă va ajuta să vă faceţi numeroşi prieteni.

Sănătate şi fericire tuturor!


Informaţia de Hunedoara

NOTE

Concluziile procurorilor despre accidentul lui Michael Schumacher Accidentul de schi pe care l-a suferit fostul campion de Formula 1 Michael Schumacher, în data de 29 decembrie, în Franţa, nu a fost cauzat de o încălcare a normelor de siguranţă, a declarat, luni, procurorul Patrick Quincy, care a precizat că acest caz a fost clasat. "Nu a fost constatată nicio încălcare a normelor. Accidentul s-a produs în zona din afara pârtiei", a spus Quincy, scutind astfel de orice responsabilitate staţiunea Meribel. "Semnalizarea, iluminatul, marcajele şi informaţiile oferite cu privire la limitele acestei pârtii erau conforme normelor franceze în vigoare", a menţionat procurorul. Procurorul a precizat că procedura de anchetă deschisă la 29 decembrie, cu privire la cauzele şi circumstanţele accidentului, a fost clasată la 12 februarie. Această decizie a Parchetului nu împiedică familia Schumacher să apeleze la justiţia civilă, dacă va dori. Joi, familia fostului pilot de Formula 1 a declarat că în continuare crede cu tărie în vindecarea campionului aflat în prezent în faza de revenire progresivă din comă, la spitalul din Grenoble. Michael Schumacher, în vârstă de 45 de ani, a fost rănit grav într-un accident de schi, în decembrie. Germanul a fost operat până acum de două ori.

NOTE

SPORT

Pagina 14

Trei câini, trei premii Din nou, câinii antrenaţi de jandarmul hunedorean Alin Marian au urcat pe podiumul unei competiţii speciale. Sâmbătă, 15 februarie, jandarmul hunedorean Alin Marian a participat la o expoziţie de Club ciobănesc german ce s-a desfăşurat în municipiul Cluj Napoca. Competiţia a adunat la start 55 de câini din rasa ciobănesc german din ţară şi străinătate. Jandarmul hunedorean şi fiica acestuia au prezentat la ex-

poziţie trei câini, rasa ciobănesc german, de a căror pregătire şi îngrijire se preocupă. La finalul competiţiei cei trei câini au ocupat locurile 1, 2 şi 4: pe locul 1, la clasa 6-9 luni, s-a clasat Etta Von Mafi Haus; locul 2, la clasa tineret, a fost ocupat de Crom Von Bienenwald; iar locul 4, la clasa 9-12 luni, de Duffy Von Mafi Haus. Competiţia a fost arbitrată de arbitrul internaţional Richard Brauch. Aurel Ghinea

Trei junioare din lotul naţional participă la concursul organizat de Nadia Comăneci la Oklahoma Trei junioare din lotul naţional al României participă la sfârşitul acestei săptămâni la "Nadia Comăneci International Invitational", concurs anual organizat de fosta campioană olimpică la "Cox Arena" din Oklahoma. Cele trei sportive care vor reprezenta România la competiţia din SUA sunt Olivia Câmpian, Teodora Crişan şi Alexandra Mihai, ele fiind în-

soţite de antrenorii Liliana Cosma şi Florin Cotuţiu. La tradiţionalul eveniment organizat de Nadia Comăneci şi Bart Conner la Oklahoma între 17 şi 24 februarie participă peste 1.500 de gimnaste pe diferite categorii de vârstă. Sâmbătă, în competiţia internaţională reprezentantele României vor concura alături de sportive din Statele Unite ale Americii, Australia, Canada şi Venezuela.

Gala sportului hunedorean Nouă sportivi hunedoreni vor fi premiaţi la „Gala sportului hunedorean”, eveniment care va avea loc în data de 5 martie. Pentru că legea nu permite altfel, premiile în bani care vor fi date în timpul „Galei sportului hunedorean” vor fi în sumă totală de 10.000 de lei. Aceşti bani vor fi împărţiţi celor nouă sportivi hunedoreni premiaţi, şase de la sporturile olimpice şi trei de la cele neolimpice. „Am pregătit un fond de premiere în sumă de 10.000 de lei, atât cât permite, maxim, legea. De la sporturile olimpice vor fi premiaţi primii şase sportivi, iar de la cele neolimpice, primii trei sportivi”, a declarat Lorincz Szell, directorul executiv al Direcției Județene pentru Sport și Tineret Hunedoara.

Redactor şef: Mihaela Petroşan Redactori: Aurel Ghinea, Raluca Herepean, Radu Popoviciu, Graţian Ordean, Sever Busuioc, Victoria Stoian Marketing: Simona Tătaru DTP şi WEB: WS Promotion Email: informatiahd@yahoo.com

Site: www.informatiahd.ro Telefon: 0729.991.241

„Gala sportului hunedorean” va avea loc pe data de 5 martie, deoarece, până atunci, unii dintre sportivii premiaţi sunt în cantonamente sau în concursuri. Pe locul I, la sporturi olimpice, este atleta

Florentina Marincu, iar la sporturile neolimpice, Anamaria Gherghel, campioană europeană la fotbal-tenis. Mihaela Petroșan

Tipar executat la Tipografia Prodcom Târgu Jiu ISSN: 1844 – 7732


Pagina 15

SPORT

Informaţia de Hunedoara

Tragerea la sorţi pentru preliminariile CE-2016 va fi prezentată de Ruud Gullit şi Bixente Lizarazu Tragerea la sorţi pentru preliminariile Campionatului European din 2016, care va avea loc, duminică, la Nisa, de la ora 13.00, va fi prezentată de foştii fotbalişti Ruud Gullit şi Bixente Lizarazu. Ruud Gullit şi Bixente Lizarazu, foşti campioni europeni cu Olanda, în 1988, respectiv cu Franţa în 2000, vor fi ajutaţi de secretarul general al UEFA, Gianni Infantino, dar şi de 13 portari europeni de legendă, informează uefa.com. Printre cei 13 portari de legendă ce vor fi prezenţi la tragerea la sorţi se află Fabien Barthez, Ivo Viktor, Andreas Köpke, Antonis Nikopolidis, Dino Zoff, Vitor Baia sau Peter Schmeichel. Echipa naţională de fotbal a României va face parte din urna a treia a preliminariilor Campionatului European din 2016, ce se va disputa în Franţa. În urma tragerii

la sorţi, ce va avea loc, duminică, la Nisa, cele 53 de echipe naţionale, printre care şi Gibraltar în premieră, vor fi împărţite în nouă grupe, opt de şase şi una de cinci. Pentru desemnarea urnelor, UEFA a ţinut cont de rezultatele înregistrate la Cupa Mondială din 2010, Campionatul European din 2012 şi preliminariile Cupei Mondiale din 2014. Primele cinci urne vor conţine câte nouă echipe, iar ultima va avea opt reprezentative. Cele opt reprezentative din urna a şasea vor fi trimise în grupele A-H, în timp ce Grupa I va avea cinci formaţii. Din considerente de televizare, Anglia, Germania, Italia, Spania şi Olanda vor trebui să facă parte din grupe de câte şase echipe. Chiar dacă este calificată din postura de ţară organizatoare, reprezentativa Franţei va fi reparti-

zată în grupa de cinci echipe, astfel încât să dispute meciuri amicale contra formaţiilor care "stau" la fiecare etapă. UEFA a stabilit că Spania nu va putea evolua în aceeaşi grupă cu Gibraltar, iar Armenia cu Azerbaidjan, din considerente po-

litice. Primele două echipe din fiecare grupă se vor califica la turneul final, la fel şi formaţia cel mai bine clasată pe locul trei, luând în considerare meciurile cu reprezentativele de pe locurile 1, 2, 4 şi 5 din grupele respective.

Celelalte opt echipe de pe locul trei vor susţine meciuri de baraj în noiembrie 2015 pentru cele patru locuri rămase. Urna 1: Spania, Germania, Olanda, Italia, Anglia, Portugalia, Grecia, Rusia, Bosnia-Herţegovina Urna 2: Ucraina, Croaţia, Suedia, Danemarca, Elveţia, Belgia, Cehia, Ungaria, Irlanda Urna 3: Serbia, Turcia, Slovenia, Israel, Norvegia, Slovacia, România, Austria, Polonia Urna 4: Muntenegru, Armenia, Scoţia, Finlanda, Letonia, Ţara Galilor, Bulgaria, Estonia, Belarus Urna 5: Islanda, Irlanda de Nord, Albania, Lituania, Moldova, Macedonia, Azerbaidjan, Georgia, Cipru Urna 6: Luxemburg, Kazahstan, Liechtenstein, Insulele Feroe, Malta, Andorra, San Marino, Gibraltar.

Ascensiunea Simonei Halep: Cum a ajuns pe locul 9 în clasamentul WTA şi jucătoarea româncă de tenis cu cele mai mari premii din istorie Simona Halep este doar a patra tenismenă din România care ajunge între primele zece jucătoare din lume, după ce a câştigat turneul de la Doha. Halep a devenit la 22 de ani jucătoarea română cu cele mai mari premii câştigate din tenis în istorie. Născută la Constanţa, în 1991, Simona Halep a obţinut prima victorie importantă din carieră în 2008, la junioare, când a câştigat turneul de la Roland Garros, trecând în finală de Elena Bogdan. A continuat să participe la turnee ITF în 2008 şi 2009 şi să intre în calificări pentru turnee WTA, fără să aibă performanţe notabile la acestea din urmă. În 2009, la 18 ani, Simona a ales să suporte o operaţie de micşorare a sânilor, care, după spusele ei, îi afectau timpul de reacţie şi îi dădeau dureri de spate, influenţând performanţele sportive. Anul 2010 i-a adus prima reuşită notabilă într-un turneu WTA, un sfert de finală, la Marbella, în Spania şi prima finală, la Fes, Maroc, pierdută în faţa Ivetei Benesova. Tenis-

mena a început sezonul, care avea să fie primul parcurs în întregime la senioare, pe poziţia 210 şi a reuşit un salt spectaculos, încheind anul pe locul 81 în clasamentul WTA. După încă o finală la Fes, anul următor, unde a fost învinsă de Alberta Brianti, un tur 3 la Australian Open şi turul 2 la celelalte turnee de Grand Slam, Simona a urcat până pe poziţia 43, pentru prima oară între primele 50 de jucătoare din lume. În 2012 şia consolidat poziţia în clasament, cu o semifinală la Fes şi o finală la Bruxelles, a treia din carieră în circuitul WTA, unde a pierdut cu Agnieszka Radwanska, dar adevarata ascensiune a pornit în 2013. Simona a început anul trecut pe poziţia 47, la douăzeci de locuri în spatele Soranei Cârstea şi a fost eliminată în primul tur la Hobart şi la Australian Open. Turneul Masters de la Roma a pus-o însă pe sportiva din România pe harta tenisului mondial, Halep fiind învinsă în semifinală, de Serena Williams, după ce trecuse de Svetlana Kutznetova, deţinătoarea a două titluri de Grand Slam, US Open şi Roland Garros, de Agnieszka Radwanska, locul 4 mondial în acel mo-

ment şi de Jelena Jankovic, fostă număr 1 WTA. Pe 16 iunie a câştigat primul turneul WTA din carieră, la Nurnberg, trecând în finală de Andrea Petkovic, iar peste doar o săptămână, a câştigat al doilea turneu consecutiv, la 's-Hertogenbosch, învingând-o pe Kirsten Flipkens. Halep şi-a continuat sezonul de vis câştigând următoarele patru finale pe care le-a disputat, la Budapesta, trecând de Yvonne Meusburger, la New Haven, în faţa Petrei Kvitova şi la Moscova şi la Sofia, după ce a învins-o pe Samantha Stosur. Simona a devenit astfel singura jucătoare care a reuşit victorii pe toate suprafeţele în 2013, iarbă, dură, interior şi zgură şi a doua cea mai bună sportivă după numărul de trofee câştigate, depăşită doar de Serena Williams. Tenismena din Constanţa a încheiat sezonul pe locul 11 în clasamentul WTA, cel mai bun rezultat al carierei. Sezonul 2014 a început cu un sfert de finală la Australian Open, prima performanţă de acest fel la un turneu de Grand Slam, care a urcat-o pe Halep un loc în clasamentul WTA. Simona a devenit astfel a patra

sportivă din România care intră în primele zece jucătoare ale lumii, după Mariana Simionescu, Virginia Ruzici şi Irina Spîrlea. Victoria de duminică, de la Doha, în faţa lui Angelique Kerber, a

şaptea finală consecutivă câştigată, ia adus Simonei 441.000 $ şi 900 de puncte WTA, care au urcat-o încă o poziţie în clasament. Din 2010 până în prezent, tenismena din Constanţa a câştigat 2.739.187 $.

Finale WTA 1. Mai, 2010. Turneu: Grand Prix de SAR, Fes, Maroc. Suprafaţa: zgură. Adversar: Iveta Benesova. Scor: 4-6, 2-6. 2. Aprilie, 2011. Turneu: Grand Prix de SAR, Fes, Maroc. Suprafaţă: zgură. Adversar: Alberta Brianti. Scor: 4-6, 3-6 3. Mai, 2012. Turneu: Brussels Open, Bruxelles, Belgia. Suprafaţă: zgură. Adversar: Agnieszka Radwanska. Scor: 5-7, 0-6 4. Iunie, 2013. Turneu: Nürnberger Versicheringscup, Nurnberg, Germania. Suprafaţă: zgură. Adversar: Andrea Petkovic. Scor: 6-4, 6-3 5. Iunie, 2013. Turneu: Topshelf Open, 's-Hertogenbosch, Olanda. Suprafaţă: iarbă. Adversar: Kirsten Flipkens. Scor: 6-4, 6-2 6. Iulie, 2013. Turneu: Budapest Grand Prix, Budapesta, Ungaria. Suprafaţă: zgură. Adversar: Yvonne Meusburger. Scor: 6-3, 6-7, 6-1 7. August, 2013. Turneu: New Haven Open at Yale, New Haven, Connecticut, SUA. Suprafaţă: dură. Adversar: Petra Kvitova. Scor: 6-2, 6-2 8. Octombrie, 2013. Turneu: Kremlin Cup, Moscova, Rusia. Suprafaţă: dură (interior). Adversar: Samantha Stosur. Scor: 7-6, 7-2 9. Noiembrie 2013. Turneu: WTA Tournament of Champions, Sofia, Bulgaria. Suprafaţă: dură (interior). Adversar: Samantha Stosur. Scor: 2-6, 62, 6-2. 10. Februarie 2014: Turneu: Qatar Total Open, Doha, Qatar. Suprafaţă: dură. Adversar: Angelique Kerber. Scor: 6-2, 6-3.


Informaţia de Hunedoara

CALEIDOSCOP

Pagina 16

Ashley Greene Ashley Michelle Greene (n. 21 februarie 1987, Jacksonville, statul Florida, Statele Unite ale Americii) este o actriţă americană, cel mai bine cunoscută datorită interpretării personajului Alice Cullen in seria de filme Twilight. A copilărit în Middleburg şi Jacksonville, şi a mers la University Chri-

Film

Frumuseţile lumii

stian School înainte de a se transfera la Wolfson High School, moment în care ea era în clasa a zecea. Mai târziu, Greene s-a mutat în Los Angeles, California, la vârsta de 17 ani în încercarea de a-şi realiza o carieră de actorie. Ashley este foarte bună prietenă cu colegii ei de filmări din Twilight, particular Kellan Lutz, pe care ea îl

cunoştea dinainte de începerea filmărilor. Imediat după ce a terminat cursurile, Ashley s-a îndrăgostit de actorie şi a realizat că prefera mai mult actoria decât modelingul. De atunci, Greene a apărut ca invitat în multe emisiuni celebre cum ar fi Punk'd şi Crossing Jordan.

Pompeii (2014) Pompeii 3D Premiera în România - 21.02.2014

În 79 i.H. Milo (Kit Harington) este un sclav care devine gladiator invincibil în luptă, din dorinţa arzătoare de a câştiga mâna femeii iubite. Este îndrăgostit de Cassia (Emily Browning), frumoasa fiică a unui negustor înstărit, care a fost forţată de tatăl ei să accepte căsătoria pripită cu un senator roman corupt. În momentul în care vulcanul Vezuviu erupe, Milo trebuie să

găsească o cale de a ieşi cât mai repede din arenă, pentru a-şi salva iubita înainte ca oraşul să piară sub lava încinsă. Pompeii 3D prezintă unul dintre cele mai dramatice momente din istoria antică, dar şi o cutremurătoare poveste despre iubire şi supravieture, din 21 februarie, pe marile ecrane.

Regia Paul W.S. Anderson Cu Kit Harington, Browning

Emily

Programul Televiziunii locale INFO HD LUNI - VINERI

SÂMBĂTĂ 08:00 MUZICĂ POPULARĂ

07:30 RELUARE JURNAL

10:00 PROGRAM PENTRU COPII (DESENE ANIMATE)

08:00 MUZICĂ POPULARĂ

13:00 MUZICĂ POPULARĂ

10:00 REDIFUZARE E SCRIS IN STELE

15:00 REDIFUZARE E SCRIS ÎN STELE

11:30 REDIFUZARE DIN VORBA'N VORBA 13:00 MUZICĂ POPULARĂ 16:00 DIRECT DIN VORBĂ'N VORBĂ cu Sorina Popa (de luni până joi) 17:00 JURNAL 17:30 DIRECT E SCRIS ÎN STELE

18:00 RETROSPECTIVA ȘTIRILOR 22:00 MUZICĂ POPULARĂ

DUMINICĂ 08:00 MUZICĂ POPULARĂ 10:00 PROGRAM PENTRU COPII (DESENE ANIMATE) 12:00 OAMENI DE LÂNGĂ NOI cu Dorina Pasconi

cu Andrei Sora (de luni până vineri) 13:00 DUMINICA, FOLCLORUL ȘI LĂUTARII

19:00 RELUARE JURNAL 20:00 RELUARE DIN VORBĂ'N VORBĂ

CMYK

cu Mariana Risipitu 14:00 MUZICĂ POPULARĂ

21:00 RELUARE E SCRIS ÎN STELE

18:00 RELUARE RETROSPECTIVA ȘTIRILOR

22:30 MUZICĂ POPULARĂ

21:00 MUZICĂ POPULARĂ


Info nr272