Issuu on Google+


Patrick Călinescu O carte mai puțin în capul meu - proză scurtă -


© 2010 Patrick Călinescu © 2010 Herg Benet Publishers, pentru prezenta ediţie Herg Benet Publishers Str. Dr. Burghelea 22, sector 2, Bucureşti, România www.hergbenet.ro editor@hergbenet.ro Fotografie copertă: © Yuri Arcurs Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României CĂLINESCU, PATRICK O carte mai puțin în capul meu / Patrick Călinescu. Bucureşti: Herg Benet, 2010 ISBN 978-606-92892-3-5 821.135.1-32


Patrick Călinescu O carte mai puțin în capul meu - proză scurtă -


Patrick Călinescu s-a născut pe 19 noiembrie 1976, în Iași. A urmat studii de filologie și a publicat in revistele Tomis, Vatra, Convorbiri literare și în e-revistele EgoPHobia, AgoraONLINE, Respiro, Liternet, Tiuk!. Prima sa carte, Textul dintre texte, a apărut în 2003 la editura Aula din Braşov. O a doua carte, Stele verzi, este un experiment virtual intitulat «roman online», şi a apărut pe parcursul anului 2009, în foileton, în cadrul e-revistei EgoPHobia. Blog personal: www.jurnaleidotomic.egophobia.ro (patronat de e-revista EgoPHobia).


Mie. Pentru răbdarea pe care am avut-o să umplu atâtea pagini, dar şi pentru voinţa, supraomenească, de a fi rezistat tentaţiilor anti-auctoriale.


Repetabilul Irepetabil

Merg la club în fiecare noapte şi selectez fete, una la douăzeci şi patru de ore, pe criteriul plânsului. Care, dintre toate, lăcrimează mai bine, şi ale cărei lacrimi sunt la o adâncime mai impunătoare a pieptului, are norocul să poată face dragoste cu mine, dar numai cât ţine noaptea, până ce nu trece în ziuă. Şi, care dintre ele, suspină mai polifonic, şi ale cărei suspine sunt mai armonice, va face cu siguranţă dragoste cu mine, dar nu înainte de venirea zilei, când timpul ei specific expiră. Aşa că, dacă, în ciuda atitudinii plângăreţe, nu se grăbesc puţin cu hohotitul, şi nu încearcă oarecum să-şi adune lacrimile în cel mai bun suspin al nopţii, mă scapă şi altă ocazie să facă dragoste cu mine nu mai primesc vreodată. Eu împărtăşesc următoarea filozofie: toate fetele sunt la fel de unice şi de irepetabile ca înseşi nopţile în care merg la club, fireşte, numai cu gândul de-a o întâlni pe cea mai înclinată, din câte or fi, să plângă, şi pe al cărei plâns să fiu, aşadar, încredinţat că putem face dragoste în şirul


infinit de astfel de acte fizice repetabile noapte de noapte şi irepetabile ca în fiecare noapte în parte. Azi am împlinit 30 de ani şi, de când am devenit major, toate nopţile le-am petrecut la club şi, în fiecare noapte, am găsit câte o fată pe al cărei plâns să pot face dragoste cu ea. Până azi, regula dublă a irepetabilităţii fetelor şi a nopţilor asociate cu ele, dar şi a repetabilităţii nopţii în fiecare noapte, n-a avut nicio excepţie. Ştiind că mă apropii, riscant de mult, de suportabilitatea logică a regulii ce m-a impus la club ca Repetabilul Irepetabil, şi că, în consecinţă, va trebui să trec, mai devreme sau mai târziu, şi prin excepţia care o s-o modifice fie prin întrerupere, fie prin întârziere, tot azi, exact când să plec la club, iată că mi s-a făcut teamă de ce s-ar putea întâmpla chiar în această noapte. Totuşi, fiindcă n-am de gând să provoc eu însumi ce mă înfricoşează, am să merg şi azi la club. Şansele ca, exact în această noapte, lanţul neîntrerupt al regulii mele să fie rupt de excepţia ei imanentă sunt, oricum, de la „mici” la „reduse”. Îmbărbătat, astfel, de probabilitatea matematică a sinonimiei imperfecte a puţinătăţii, m-am pregătit să plec la club şi am plecat la club. Pe drum, până să ajung, nu m-am mai gândit la nimic. Am mers, mecanic, cu fiecare picior opunându-i-se în permanenţă celuilalt, şi aşa am acoperit întreaga distanţă fără să-mi dau prea bine seama când am ieşit din casă şi am intrat în club. În el, lume multă, ca de obicei. Am salutat în stânga şi în dreapta, şi am dat mâna cu toate mâinile ce, de regulă, mi se dau, şi n-am observat dacă, până să comand băutura mea obişnuită, i-aş fi dat barmanului de înţeles că aş vrea să beau altceva, nou, în această seară. Nu ştiu ce i-am spus şi


cum i-am zis, dar, pe fundalul poftei de sete ce dintotdeauna inaugura încă o noapte irepetabil de repetabilă, m-am trezit că beau ce n-am băut niciodată. Deşi bun, m-am speriat că precis azi, în această noapte, excepţia, în fond, mult aşteptată, se va rupe din lanţul continuu al regulii mele repetabile şi va câştiga prea mult în irepetabilitate. Mă! Da’ ce mi-ai dat să beau?! Am sărit ca ars după ce-am băut paharul până la fund, dintr-o înghiţitură, şi după ce mi-a plăcut. Barmanul, de altfel prieten bun cu mine, a ridicat din umeri, uimit să vadă că nu mi-a convenit să beau ce eu însumi am cerut, şi a pus lângă paharul golit, pe nerăsuflate, sticla din care îmi turnase. Am citit ce scria pe etichetă şi am avut impresia că nu pot ordona literele tipărite pe ea într-un cuvânt care să-mi sune şi cunoscut. Ce e asta? Mi-am mai întrebat barmanul meu prieten, şi el a rostit pentru mine cuvântul din literele sale, pe care şi eu le rostisem acum o secundă şi ceva. Aha! Am dat de înţeles că am pricepusem ce înseamnă suma acelor litere ce păreau atât de individuale, şi am mai cerut un rând, şi barmanul mi l-a dat, şi eu l-am dat pe gât, direct, fără să-mi mai pierd timpul cu lecturi, fie coborâte la nivelul unor litere aparent autonome, fie urcate la nivelul unui cuvânt la prima vedere de neînţeles. Muzica duduia întreg clubul. Aşa era în fiecare noapte, iar, mă bucuram să văd, azi nu făcea excepţie. Waţii, transformaţi în decibeli, se aglomerau în mijlocul aerului din club până la refuz şi, din el, fugeau să se piardă unii de alţii în urechile mele ca şi în ale tuturor celorlalţi clubberi. Băutura, şi ea, remarcam, fără excepţie, curgea în noi, umplându-ne, cu aceeaşi frenezie irepetabilă şi în acelaşi ritm repetabil în fiecare noapte. Sticlele se goleau în pa-


hare, iar ele, în stomacurile noastre de regulă însetate, iar comuniunea lichidă dintre noi şi băutură semăna, fără excepţie de la regula comparaţiei literare, cu nişte matrioşce uscate şi curse una în alta, nu neapărat în sensul firesc al mărimii. Văzând, deci, că mai toate lucrurile rămăseseră în zona de influenţă a regulii mele, şi că nu se excepţionalizaseră în niciun fel, am răsuflat uşurat şi am pus mica întâmplare cu barmanul meu prieten fie pe muzica prea tare, fie pe băutura prea tare, care tot se amestecau una cu alta. Amintindu-mi că, în club, mi se zice, pe bună dreptate, Repetabilul Irepetabil, am renunţat la toate supoziţiile, şi la toate presentimentele, şi la toate superstiţiile legate de presupusa excepţionalitate a acestei nopţi şi m-am întors la ce fusesem mai bine de când eram major. Uitându-mă, în jur, după ce fete erau şi care dintre ele ar putea să plângă cel mai tare, dacă mai doreau să facă dragoste cu mine cât noaptea dura încă, am pus ochii pe exact ce voiam să găsesc azi, fără să-mi fi dorit, pentru această noapte, o tânără mai lacrimogenă ca altele, şi mai specială ca altele şi, astfel, mai excepţională decât toate la un loc. Stătea, în compania nimănui, la bar, unde bea ceva dintr-un pahar deja gol şi cu marginile de sticlă uşor aburite. Şi era atât de frumoasă, şi de aparte, încât avea ochii mari ca două lacuri de acumulare în orice moment gata să-i inunde întreaga faţă cu multe, multe lacrimi. Ţinea mâna, nici nu mai avea importanţă care, pe baza mai puţin transparentă a paharului, şi privea în gol, în direcţia mai puţin aglomerată a clubului. Avea un păr umed şi cald, în stare, cred, să încingă şi inimile celor mai distanţi bărbaţi. Umerii, pe jumătate goi, ieşeau din bluză să respire, dar erau pe loc înecaţi de şuvoiul


capilar ce le uda conturile line. O şuviţă, cea mai umedă şi cea mai caldă dintre toate, se retrăsese în mijlocul frunţii, căreia îi usca transpiraţia fină cu mici broboane ca de apă. Pielea îi era extrem de uşoară pe carne, şi aveam impresia, apropiindu-mă mai bine de ea, că în curând va ceda din muşchi cu totul. Părea să nu fi băgat de seamă că devenise centrul atenţiei mele, şi părea să nu fi simţit când m-am aşezat la masa ei. Distanţa, şi aşa atât de neglijabilă între noi, o făcea să fie şi mai frumoasă decât era în realitate. Am zărit, totuşi, şi o imperfecţiune irepetabilă, credeam, în repetabila ei frumuseţe. Vreo cinci milimetri mai sub ochiul drept, ridul în timidă formare nu făcea acelaşi unghi de cincizeci şi cinci de grade ca opusul său de sub ochiul stâng. El, dimpotrivă, se deschidea, mai larg, spre optzeci de grade, ca să acomodeze şi mai multă piele îmbătrânită în viitorul azi imprevizibil. În rest, era frumoasă şi perfectă, iar frumuseţea ei perfectă îşi repeta, în fiecare noapte, irepetabila frumuseţe. N-am vrut să te deranjez, i-am zis, dar mi-am dorit foarte mult să putem vorbi şi chiar să-ţi fac cinste cu încă un rând. Ba ai vrut să mă deranjezi, şi încă de când te holbai necontenit la mine, mă contrazise ea foarte sigură pe ce văzuse, şi auzise, şi simţise din întreaga mea prezenţă în jurul ei. Şi ştiu şi cine eşti: faima, irepetabil de repetabilă, a zâmbit ea ironic, ţi-e mult mai cunoscută prin alte cluburi decât ai putea fi tu vreodată într-o astfel de persoană. M-am uitat la mine deranjat de cum arăt, deşi nu găseam nimic care să mă nemulţumească, şi jena, simţită dintr-o dată faţă de fizicul meu, părea să fie atât de unică,


încât, pe moment, mi-a cam dat de gândit. Până la tine nu s-a mai plâns nimeni de aspectul meu exterior, i-am răspuns, bosumflat, ca să mă apăr. Nici nu aveai cum, replică ea scurt, şi la obiect, şi fără nicio replică din partea mea. Până azi n-ai mai cunoscut pe nimeni ca mine, îmi explică ea. Până azi ai întâlnit numai opusele tale: numai Irepetabile Repetabile. Însă, până azi, niciodată nu te-ai mai aflat, faţă în faţă, cu o Repetabilă Irepetabilă care să fie exact ca tine, şi care să-ţi împărtăşească – cum s-o definesc mai bine? – pasiunea de a i se plânge, şi de a i se suspina, şi de a le cuprinde pe amândouă în aceeaşi sinteză. Şi vrei să ştii ceva? Mă întrebă repede, fără să mai aştepte şi dacă puteam să-i răspund sau nu. Am să-ţi spun! N-am venit în club din întâmplare. Am venit cu singura intenţie, clar mărturisită, de a te cunoaşte şi în persoană, şi de a te face să plângi, şi de a face dragoste cu tine. Desigur, azi am făcut o excepţie notabilă, însă altfel n-aş fi putut să vin. Ca să te cunosc, a trebuit să-mi încalc propria regulă de-a nu intra niciodată în viaţa mea în clubul în care mergi tu. Eu am clubul meu, în care tu nu vii niciodată, şi tu ai clubul tău, în care eu nu calc niciodată. Cu excepţia nopţii de azi, când trebuie să te fac să plângi ca să pot face dragoste cu tine. M-au podidit lacrimile. Mă simţeam umilit. Rupt, fără excepţie, în bucăţi din ce în ce mai mici de mândrie până ce mărimea neglijabilă nu le mai permitea să se rupă în continuare. Fusesem desfiinţat. Nu mai exista niciun Repetabil Irepetabil. Repetabila Irepetabilă îl anulase cu existenţa ei excepţională. M-a dat plânsul. Nu mai puteam îndura să nu mai fiu. Mă gândeam că aş fi suportat mai degrabă moartea decât nonexistenţa. Însă, cel mai tare ar fi fost dacă


aş fi putut să mor ca Repetabilul Irepetabil şi să nu exist, în continuare, ca Irepetabilul Repetabil. Fusesem desfiinţat. Încă eram, dar nu mai puteam să exist. Nu murisem, dar nici nu mai trăiam conform cu repetabila irepetabilitate a naturii mele adevărate. În faţa evidenţei, trebuia să fac dragoste cu ea. Numai aşa mai puteam să sper la o revenire. Să fac dragoste cu ea irepetabil în această noapte, să fac dragoste cu ea repetabil în fiecare noapte. Treptat, să mă reconstruiesc uşor în ce fusesem până azi. Să mă reînfiinţez în gradele, din ce în ce mai largi de repetabilitate irepetabilă, ale sexului pe care-l făceam dragoste cu ea. Să exist din nou, dacă tot eram, cât timp mai puteam încă să fiu. Am făcut dragoste cu el. A făcut dragoste cu mine. I-am plâns ca să-l am şi l-am avut. M-a iubit toată noaptea, repetat, irepetabil. Niciodată nu s-a mai întâmplat să fiu iubită atât de repetat, atât de irepetabil. M-am dat lui o dată, însă prima oară s-a repetat şi a doua oară, când m-am dat lui încă o dată. A fost irepetabil cu fiecare ocazie repetată din nou. Am repetat să mă dau lui irepetabil, până la ziuă, şi aş fi repetat să mă dau lui în continuare, dacă noaptea noastră irepetabilă ar mai fi durat. Când am plecat, în noaptea foarte târzie, l-am lăsat să-şi repete lacrimile irepetabil de triste. Ştia că îl desfiinţam cu totul. Ştia că deja îl desfiinţasem. M-am uitat în ochii săi lacrimogeni, ca două lacuri de acumulare, şi am văzut cum părul meu umed şi cald se usucă şi se răceşte în privirea lui irepetabil de repetabilă. Am vrut să rămân, şi am vrut să mai stau, dar excepţia nopţii de ieri era în pericol, dacă nu plecam neîntârziat, să se normeze într-o regulă imposibil de repetat, probabil irepetabilă. Şi m-am dus lăsându-l şi pe el să se ducă.


Cuprins

Omul cu dușu’ntre picioare, 6 Printre pahare, 15 Cina cea de taină, 20 Palma, 36 Căldură de alabastru, 46 Canis, 53 Povestea sportivă a metamorfismului tanatic, 57 Anti Proză, 63 Boanah, 72 Bully & Pulley, 76 Plăcerea bruscării, 82 Devenire, 85 Ant One, 89 Seara contururilor nocturne, 95 Sfărșitul partidei de larghețe, 98 Godsmith, 101 Love Finger, 106 Proman filogin, 116 Linia, 130 Ovalul abdomenabil, 133 Cala, 139 Lista neagră a cuvintelor divine, 153 Cum nu se moare când se moare, 159 Sinuciderile Mițucăi, 164 Repetabilul Irepetabil, 169 Surpriza, 175 Înainte și după sinucidere (tableau suicidaire), 185 Un caz de fericire imediată, 188


www.hergbenet.ro www.libraria.hergbenet.ro Herg Benet Publishers Apărut: 2011. Editura Herg Benet, Str. Dr. Burghelea 22, sector 2, Bucureşti, România. E-mail: editor@hergbenet.ro Tel.: +40 735 850 559, +40 735 850 557



O carte mai puţin în capul meu