Issuu on Google+

NUMĂRUL 6

NOIEMBRIE 2012

filadelfia lugoj

... pentru că dragostea lui Dumnezeu a fost turnată în inimile noastre (Romani 5:5)

DIN CUPRINS: • Cum ne închinăm • Galeria eroilor credinței • Ce sperăm să avem? • Despre dezamăgire • Vești din Kenya • Familia creștină și Halloweenul

Revista

Filadelfia Lugoj


CONȚINUT 2 Editorial 3 Cum ne închinăm? 4

Galeria eroilor credinței

5

Recomandare carte

6

Ce sperăm să avem?

7

Despre dezamăgire

8

Vești din Kenya

10

Familia creștină și Halloweenul

11 Concurs 11

... La final

EDITORIAL Un nou număr, alte articole și alți autori. Îi mulțumim lui Dumnezeu că ne oferă puterea necesară pentru a gândi, structura și lista această publicație lunară și deasemenea Îi cerem ca să-i binecuvânteze pe toți acei implicați și nu numai, ci și pe voi ceilalți care citiți lună de lună aceste articole și vă rugați pentru această lucrare. Pentru noi, numărul 6 al revistei, este o nouă provocare prin care putem să Îi slujim lui Dumnezeu și putem să răspândim Cuvântul Său. Continuați să ne sprijiniți în această lucrare și fie ca Dumnezeu să vă răsplătească efortul depus. Dan-Adrian IONICĂ

Imagine Copertă: “Apus de toamnă” Editor: Dan-Adrian IONICĂ Coordonator Producție: David NICOLA Designer: Google Images, DesignFreebies.org Ne puteți vizita pe www.filadelfialugoj.ro pentru detalii. Le mulțumim tuturor celor care au contribuit la crearea acestui număr al revistei Comunității Creștine “Filadelfia“ Lugoj și deasemenea celor care au contribuit la listrarea revistei și ne-au sprijinit financiar. Dacă doriți să apară și următorul număr, ne puteți sprijini financiar cât și cu articole. Ne puteți contacta la adresa de email:

revista@filadelfialugoj.ro sau completând formularul de pe website, precizând în conținutul mesajului: “pentru revistă“.

2

În ultima perioadă am observat că mai mulţi tineri din biserica noastră încep să citească cărţi creştine, iar asta nu poate decât să ne bucure. Unul din autorii preferaţi de ei pare a fi A. W. Tozer. Am să aștern câteva gânduri inspirate dintr-o carte a lui, vă las s-o identificaţi singuri, rânduri care m-au dus şi pe mine într-o meditaţie profundă. “Realitatea crudă, tragică este că eforturile multora de a aduce închinare nu Îi sunt plăcute lui Dumnezeu. Fără călăuzirea Duhului Sfânt nu poate avea loc o adevărată închinare. Acesta este un gând solemn. Este greu să mă odihnesc în linişte noaptea când ştiu că milioane de oameni religioşi, educaţi, nu fac altceva decât să ducă mai departe tradiţii şi obiceiuri religioase, fără să ajungă nicidecum la Dumnezeu. Modul în care mulţi creştini moderni văd închinarea mă face să nu mă simt în largul meu. Oare adevărata închinare poate fi proiectată şi manevrată? Prevedeţi şi voi, împreună cu mine, vremea când bisericile îl vor numi pe pastor “inginer spiritual”?


CUM NE ÎNCHINĂM? Nu te închini lui Dumnezeu aşa cum ar trebui, dacă ţi-ai compartimentat viaţa astfel încât unele zone ale tale se închină, în timp ce altele, nu. Aceasta poate fi o mare amăgire, şi anume faptul că închinarea se practică numai la biserică sau în mijlocul unei furtuni periculoase sau în faţa unor neobişnuite şi sublime frumuseţi ale naturii. M-am aflat odată în prezenţa unor indivizi care au devenit brusc foarte spirituali când au ajuns să stea pe marginea impresionantă a unei stânci de pe un munte abrupt! Veghează ca nu cumva să existe un punct, o oră, un loc sau o zi care să nu fie consacrate şi date lui Dumnezeu. Atunci te vei închina lui Dumnezeu şi El va primi închinarea ta! Este imposibil să ne închinăm lui Dumnezeu fără ajutorul Duhului Sfânt. Acţiunea Duhului Sfânt în interiorul nostru este cea care ne face în stare să ne închinăm lui Dumnezeu într-un mod plăcut, prin acea Persoană pe care o numim Isus Cristos şi care este El Însuşi Dumnezeu. Aşadar, închinarea îşi are originea în Dumnezeu şi ajunge la noi, de unde apoi se reflectă ca într-o oglindă. Dumnezeu nu acceptă nici un alt fel de închinare. Se poate vedea cât de gol şi de fără sens este serviciul religios dintr-o biserică obişnuită de astăzi. Toate formele exterioare sunt prezente; singura slăbiciune, prevestitoare de rău, este absenţa puterii Duhului. Forma de evlavie este prezentă, ba chiar adeseori această formă este perfecţionată până devine un triumf estetic. Muzică şi poezie, artă şi oratorie, veşminte speciale şi tonalități solemne se unesc pentru a fermeca mintea închinătorului, dar mult prea des inspiraţia divină nu este prezentă. Puterea de sus nu este cunoscută, nici dorită de pastor sau de enoriaşi. Acest lucru este într-adevăr tragic, şi asta cu atât mai mult cu cât se petrece în domeniul religiei, unde este vorba de destinul veşnic al oamenilor. E posibil să ne închinăm lui Dumnezeu cu buzele noastre, dar să nu ne închinăm şi cu vieţile noastre. Însă vreau să accentuez că dacă viaţa ta nu se închină lui Dumnezeu, nici buzele tale nu o fac. Viaţa în totalitate, omul întreg, trebuie să i se închine lui Dumnezeu. Credinţa, dragostea, ascultarea, loialitatea, comportamentul, viaţa – toate acestea trebuie să se închine lui Dumnezeu. Dacă este în tine ceva care nu se închină lui Dumnezeu,

atunci nu există nimic în tine care se închină Lui foarte bine. Dacă laşi ca unele părţi din tine să se închine lui Dumnezeu, dar altele nu, atunci nu te închini Lui aşa cum ar trebui. Nu orice închinare este primită de Dumnezeu. În societatea noastră cultivată este multă închinare pe care Dumnezeu nu o va primi niciodată, nici în lumea aceasta, nici în cea viitoare. Există experienţe religioase pe care Dumnezeu nu le acceptă. Există sentimente calde, de prietenie între oamenii religioşi. Sunt prezente sunetul pianului şi frumuseţea cântărilor. Dar fără adevăr şi fără Duhul Sfânt, nu este închinare autentică. Nu te poţi închina după bunul plac. Acesta este unul dintre şiretlicurile diavolului şi o practică favorită a poeţilor neconvertiţi – în general a oamenilor neconvertiţi – care cunosc atingerea sublimului în mintea lor, dar nu sunt născuţi din nou. Ei spun că nu trebuie decât să ne închinăm lui Dumnezeu, indiferent în ce mod, şi totul va fi bine. Este întru totul posibil să ai experienţe religioase autentice şi să nu fii creştin, să nu fii convertit, ci să te afli pe drumul spre iadul cel veşnic. Vă amintiţi că şi Cain a avut o experienţă religioasă autentică: a vorbit cu Dumnezeu şi Dumnezeu a vorbit cu el. Este posibil a avea experienţe cu Dumnezeu şi totuşi, să nu ai o experienţă mântuitoare cu Dumnezeu. Este posibil să te închini şi totuşi, să nu te închini bine. Se poate stabili următoarea axiomă: dacă nu ne închinăm, nici nu putem face o lucrare eficientă. Duhul Sfânt poate lucra numai prin intermediul unei inimi închinătoare, şi nu altfel. Noi putem alerga încoace şi încolo, autoamăgindu-ne cu activitatea noastră religioasă, dar prin aceasta nu facem decât să ne expunem unei deziluzii puternice în ziua cea mare. Nu încape îndoială că accentul în învăţătura creştină de azi ar trebui să fie pe închinare. Însă e puţin probabil să devenim doar închinători, neglijând implicaţiile practice ale Evangheliei. Oricine se închină lui Dumnezeu în Duh şi în Adevăr, nu se poate împotrivi chemării la slujire sfântă. Părtăşia cu Dumnezeu duce direct la ascultare şi fapte bune. Aceasta este ordinea divină şi ea nu poate fi inversată.” Doamne ajută-ne! Amin. Cadmiel PAVELONI

3


EROI AI CREDINȚEI: HUDSON TAYLOR Dumnezeu l-a folosit pe J. Hudson Taylor, întemeietor şi conducător al Misiunii Centrale din China (China-Inland-Mission, CIM) într-un mod unic, înainte de toate spre deschiderea Chinei interioare pentru mesajul lui Isus Cristos. Când H. Taylor a fost chemat acasă la Domnul în 1905, şi Hunan ca ultima din cele optsprezece provincii, se deschisese pentru lucrarea misionară. Hudson Taylor s-a născut la 21 mai 1832 în Barnsley, Anglia, ca fiu al unui farmacist. În vârstă de aproape şaptesprezece ani s-a convertit la citirea unui tractat, în timp ce mama lui, plecată la odihnă în depărtare, se ruga pentru el. Tânărul s-a pus la dispoziţia lui Dumnezeu fără rezerve. “Atunci du-te pentru Mine în China! ” suna însărcinarea lui Dumnezeu. Deşi până atunci nu ştiuse nimic despre această ţară, a dat urmare acestei chemări şi a plecat în 1853 din însărcinarea unei societăţi misionare de abia întemeiate. Trei ani mai târziu s-a despărţit de această misiune, înainte de toate pentru că aceasta nu şi-a păstrat principiul de a nu face datorii, ci din contră, se încărcase de datorii. Din această pricină a rezultat aproape inevitabil pentru Taylor necesitatea de a înfiinţa o societate misionară proprie, ai cărei membri erau de acord să nu ceară în nici o situaţie bani de la oameni, ci să se bazeze numai pe promisiunile şi ajutorul lui Dumnezeu. Dumnezeu a binecuvântat munca acestui bărbat care a lucrat pentru Domnul lui fără odihnă, mânat de o dragoste arzătoare pentru chinezi. Prin credinţă el a lansat o chemare pentru conlucrare şi a găsit pretutindeni ascultare, mai întâi în Marea Britanie, apoi şi în celelalte ţări din Europa, în America, în Australia, în Noua Zeelandă. Peste tot s-au înfiinţat filiale şi cercuri de prieteni ai CIM. În anul 1858 Taylor s-a căsătorit pentru prima oară. Cu soţia lui Maria a avut o căsnicie foarte fericită, binecuvântată cu cinci copii. Dar suferinţa nu a lipsit. Doi copii au murit de timpuriu, iar în 1870 şi soţia lui. Cu Jennie Faulding, o misionară, Taylor s-a căsătorit a doua oară. Şi ea i-a fost un ajutor preţios în lucrarea care se extindea tot mai mult. Era multă bucurie în lucrarea misionară; dar neîntrerupt au fost şi greutăţi, încercări, vremuri de necaz. Cea mai grea încercare a credinţei a trăit-o bărbatul îmbătrânit, cu sănătatea complet dărâmată în timpul răscoalei boxerilor din anul 1900, când soseau zilnic noi veşti despre ucidere şi distrugere. CIM a pierdut în aceste luni 58 de misionari şi 28 de copii. Încă în acest an Taylor şi-a hotărât succesorul. În 1902 D. E. Hoste a preluat întreaga povară a postului. În 1903 soţia lui, Jennie, a plecat la Domnul. A fost ultima pierdere personală a lui Taylor. Totuşi sănătatea lui s-a îmbunătăţit încă o dată întratât încât în primăvara anului 1905 a îndrăznit să călătorească o ultimă oară spre China, însoţit de fiul şi nora lui. În călătoria de vizită Taylor a fost primit în fiecare staţiune cu cea mai mare dragoste şi respect. A mai trăit împlinirea îndelung nutritei lui dorinţe de a face cunoştinţă cu provincia Hunan. Aici, în capitala Changsha, în mod neaşteptat, Dumnezeu l-a dus acasă în 3 iunie 1905. O viaţă grea, extrem de bogată în lipsuri, dar nesfârşit de plină cu binecuvântare şi bucurie, îşi găsise pământescul sfârşit. Să ascultăm încă două mărturii de la contemporani. Un misionar, care a lucrat strâns împreună cu Taylor mulţi ani, a scris: “Viaţa lui putea suporta o încercare. În ea nu era nimic întunecat sau ascuns. Cu un om ca el te puteai apuca de orice lucru. N-am întâlnit niciodată pe cineva care să fie mai consecvent - şi eu l-am cunoscut şi l-am observat ani de zile. El umbla înaintea lui Dumnezeu, de aceea viaţa lui era o lumină. Zi şi noapte, literal în fiecare ceas era gata de ajutor. Stăpânirea lui de sine şi sfinţenia lăuntrică erau unice, asta o simţeam toţi”. Un tânăr candidat misionar a relatat despre o oră de rugăciune pe care a ţinut-o H. Taylor în Londra: “Înfăţişarea lui nu m-a impresionat. Statura lui era subţire şi avea o voce blajină. Ca şi cei mai mulţi tineri credeam că puterea e legată de sonoritate şi că o personalitate de conducător trebuie să impresioneze şi fizic. Dar când el a spus: “Să ne rugăm” şi a rostit rugăciunea de început, părerea mea s-a schimbat complet. Încă nu auzisem pe cineva rugându-se aşa. Era în ea o simplitate, o fineţe, o îndrăzneală, o putere care copleşea şi lăsa să se vadă clar că Dumnezeu îl primise în cercul intim al prietenilor Săi... O asemenea rugăciune era în mod vădit rezultatul lungii lui rămâneri în locul ascuns din preajma lui Dumnezeu”. www.resursecrestine.ro 4


RECOMANDARE CARTE Această carte este o cercetare expozitivă a Psalmului 73, marele capitol ce începe cu o îndoială, se sfârșește în desfătare și abundă de Dumnezeu în tot cuprinsul său. În primul capitol, Lloyd-Jones sugerează că această carte ar fi pentru cei “loviți și răniți”, pentru cei care nu mai pot da impresia că “umblă pe culmi”. Pentru oricine s-a întrebat vreodată dacă viața asta e dreaptă sau dacă Dumnezeu e drept, cartea aceasta este răspunsul potrivit. Doctorul aplică balsamul Scripturii pentru a-ți liniști sufletul și pentru a-ți întări credința. Totuși, ca un doctor bun, LloydJones îți va scoate la lumină adevărata condiție. El nu arată prea multă indulgență față de cei care au folosit versete scripturale care sună bine ca pe niște “medicamente” care păcălesc simțurile, mascând problemele reale din inimile noastre. El întotdeauna subliniază părțile dificile ale Bibliei, astfel încât printr-o evaluare sinceră de sine, să găsim har care să ne ajute în vreme de nevoie. Această carte nu face excepție. Lloyd-Jones ne provoacă în toate domeniile, de la gândire spirituală la acceptarea disciplinei suverane a lui Dumnezeu în viața noastră. El cheamă creștinul să se depărteze de văicăreală și introspecție. Pe de o parte, îl mustră pe creștinul care își închipuie că are vreun drept la mila lui Dumnezeu, iar pe de altă parte, îl mustră pentru teama sa că mila lui Dumnezeu îl va părăsi vreodată. Această carte conține doza potrivită de De ce suferă oamenii buni pe nedrept, în mustrare pentru cel ce stă prea confortabil și de timp ce alții par a fi ocoliți de necazuri? Asaf, mângâiere pentru cel suferind; deci, cu orice preț, prietenul apropiat al regelui David, discuta în profită de această nouă carte de predici vechi. Dacă Psalmul 73 această problemă - enigma ce adesea n-ai citit nimic de Martin Lloyd-Jones, aceasta e o i-a nedumerit și descurajat pe oamenii lui lectură cu care să începi, la fel de bună ca oricare Dumnezeu. Psalmistul își dezvăluie fără opreliști alta. Încercarea credinței este o bună lectură sentimentele și frământările, conducândudevoțională, dar poate fi și un supliment în studiul ne pas cu pas din pragul disperării până la tău asupra Psalmului 73. Este de asemenea o privire glorioasa certitudine din final. Cartea aceasta onestă, atrăgătoare asupra creștinismului, perfectă este o resursă excelentă pentru cei ce se miră de pentru un căutător necreștin. Adevărurile sunt planul lui Dumnezeu sau se luptă cu aparenta profunde, dar abordarea este accesibila. Lloydnedreptate - o carte ce ne ajută să dobândim o Jones îți dă hrană tare, dar ți-o taie mărunt. concepție echilibrată, biblică despre lume. Și da, cartea e mai bună ca introducerea. Crede-mă. www.kerigma.ro

5


CE SPERĂM SĂ AVEM? “Dacă numai pentru viaţa aceasta ne-am pus nădejdea în Hristos, atunci suntem cei mai nenorociţi dintre toţi oamenii!” (1 Corinteni 15:19) Creștinismul este o religie a speranței, înființată de un Mântuitor ce a predicat speranța, iar mesajul de care are nevoie această lume decăzută este unul care să distrugă închisorile depresiei și ale îngrijorării. Până aici tot ceea ce înseamnă creștinism cu tot cu Mântuitor și conținutul predicilor pare tentant pentru oricine. Și acum judecând la rece, cine nu ar vrea să aibă speranță în orice situație? Să ști că deși nu ești bine pregătit când ajungi la examen mai există totuși o speranță. Când ești disperat din cauza lipsei banilor să ști că totuși mai este o portiță de scăpare. Și așa exemplele crizelor noastre pot continua încă multe pagini. Dar problema oamenilor care vor să aibă speranță pentru lumea aceasta, este că Domnul Isus nu a murit ca să ofere speranță pentru o viață mai bună, confort, lux, bunăstare și sănătate, ci El și-a dat viața pentru a oferi o speranță de neclintit pentru viața veșnică, asigurându-ne că drumul spre cer este trasat cu sânge sfânt curs la Golgota. Domnul Isus nu are funcția de a îndeplini dorințe egoiste izvorâte din zbaterea firii pământești. Apostolul Pavel spune fraților din Corint în felul următor: “Dacă numai pentru viaţa aceasta ne-am pus nădejdea în Hristos, atunci suntem cei mai nenorociţi dintre toţi oamenii!” (1 Corinteni 15:19), sau cu alte cuvinte dacă la ora de rugaciune îți concentrezi cererile spre Hristos în încercarea de a face din El un dătător de bunuri pământești, atunci te înscrii cu succes în lista nenorociților. Credincioșii în mod vizibil stau în rugăciune puțin timp însă și atunci mulți dintre ei sunt porniți pe un drum greșit muncindu-se pentru ceea ce oricum trece. De exemplu mă miră tare mult când trebuie să ne rugăm pentru a ne cere iertare de păcatele săvârșite, pentru creșterea spirituală sau pentru dragostea frățească, abia se aude un mormăit înfundat și plictisit, iar când vine vorba să ne rugăm pentru ceea ce va putezi într-o zi, pentru lucrurile materiale, trecătoare ale acestei lumi, devenim activi și energici în rugăciune. Probabil pentru că ne doare mai mult inima să pierdem bucuria lumii acesteia decât pierderea vieții cu Isus. Mi-e teamă să nu fi ajuns atât de preocupați de pământ și de viața de aici, încât să-L folosim chiar pe Dumnezeu pentru a ne atinge scopurile atât de nespirituale. Îmi aduc aminte de un frate din Botoșani ce a spus într-o predică, cu mulți ani în urmă, un lucru ce mi-a deschis mintea și anume, spunea el: ”Sunt frați care iși doresc mai mult să ajungă în America decât să ajungă în cer.” Asta a spus-o în contextul în care frații erau într-o adevărată agitație după obținerea de chemări, vize și ”cuvânt din partea Domnului cu privire la un drum lung”. Cu siguranță că Domnul Isus se implică în mod activ chiar și în aspectele mărunte ale viețuirii noastre pe această mică planetă, dar să nu uităm că El stă la dreapta Tatălui nu pentru a mijlocii locuri de muncă, operații bine cusute și o viață fără de griji, ci pentru ca noi să avem parte de neprihănirea Sa în fața Dumnezeului sfânt ce nu poate vedea nelegiuirea. Conform Sfintei Scripturi, inima trebuie să fie legată de cer, nu de pământ. Zbaterea noastră trebuie să fie spre a aduce slavă și glorie în orice clipă Lui Dumnezeu. Nu vreu să fiu un om nenorocit rugându-mă Mântuitorului doar pentru viață asta scurtă și amară, ci vreau să am nădejde în El că imi va da trecere liberă în Împărăția Cerurilor, că imi va da putere să aduc cât mai multă mărire și onoare Numelui Său. Am o puternică dorință în inimă: să vadă cei din jurul nostru, a membrilor bisericii lui Isus Hristos, că suntem îndrăgostiți până peste cap de Dumnezeu și de viața cu El și nu de pământul păcătos și mizerabil. Așa să ne ajute Dumnezeu! Amin. 6

Alex PĂDURARU


DESPRE DEZAMĂGIRE COMMUNITY EVENTS SNIPPETS Unii oameni trec pe lângă noi atât de repede şi nu mai apucăm să-i cunoaştem. Alţii rămân mai mult dar tot ne lasă cu ochii în soarele mirării. Putem fi dezamăgiţi de lucrurile pe care le cumpărăm, de vremurile pe care le trăim, de salariile pe care le avem. Nu e soluţia perfectă să nu ai aşteptări de nici un fel pentru a nu fi dezamăgit niciodată. Cea mai grea dezamăgire o trăim atunci când e vorba de oamenii cu care ne intersectăm pe şoseaua numită viaţă, iar cu cât umblăm cu ei mai mult la braţ, suferim mai mult când plimbarea se reduce doar la scoaterea câinelui la aer. Putem fi dezamăgiţi de oamenii pe care-i stimăm, cum a fost dezamăgit Samuel de către marele preot Eli. Bătrânul preot a fost modelul perfect pentru tânărul Samuel dar totul s-a prăbuşit pas cu pas în câţiva ani. Ne dezamăgesc pastorii şi preoţii, profesorii şi formatorii de opinie pentru că nu înţelegem suficient că şi ei sunt doar oameni, iar pe oameni trebuie să-i iubeşti, dar de încrezut să te încrezi doar în Dumnezeu. Putem fi dezamăgiţi de oamenii din casă, ca Iosif de fraţii lui, pentru că nici părinţilor, nici fraţilor , nici copiilor nu trebuie să le ridicăm piedestal. În familie principiul rămâne să dăruieşti cât mai mult pentru a putea fi motivant. Poate totuşi cândva obiceiul va deveni contagios. Putem fi dezamăgiţi de cei în care ne-am investit viaţa aşa cum Moise a făcut-o pentru poporul din pustie. Câtă vreme a trăit printre ei, adică timp de 40 de ani, l-au bârfit într-o veselie, iar când a murit l-au plâns o lună. Bun eşti de multe ori în ochii oamenilor doar atunci când eşti mort. Putem fi dezamăgiţi de noi înşine… ziua în care îţi vine să îţi arunci buletinul pe geam şi să te dai cu capul de chiuvetă. Petru a zis “Nu Te voi vinde niciodată” , apoi i-a cântat cocoşul… Dezamăgiţi de cum ne purtăm, de cât suntem de sfinţi sau de deştepţi. Dar privind la rece, adică ieşind din frigider afară, ne dăm seama că dezamăgirea are şi o latură pozitivă esenţială. Greaţa de propria persoană se poate sfârşi în lacrimile pocăinţei…

Vladimir PUSTAN www.ciresarii.ro

7


VEȘTI DIN KENYA În fiecare număr al revistei s-a obișnuit să se publice informații privind lucrarea misionară din Namibia, însă în numărul acesta vom privi spre o altă țară: Kenya. Organizația Misionară Tumaini se implică într-un mod constant în această țară, mai specific în mahalaua Kibera. Ei susțin lucrarea Bisericii și școlii Tumaini care este păstorită de fr. Fred. Tumaini în limba lor înseamnă speranță. Anul acesta câțiva tineri din această organizație au mers în perioada Iulie-August să ajute această lucrare. În continuare vom prezenta una din scrisorile lor de informare. “Când eram încă în țară, ne rugam ca Dumnezeu să ne miște inimile, să le transforme așa cum vrea El, însă nu știam foarte bine ce am cerut. Săptămâna a început destul de ușor: marți, dupa ziua noastră liberă, am continuat programul împreună cu cei de la Tumaini – dimineața, o parte dintre noi a rămas la școală să predea copiilor, iar noi am mers în vizite din casă în casă. În prima săptămână vă ziceam de casele anumitor persoane, că vor fi dărâmate ca să se construiască o autostrada; guvernul de acolo face ce vrea cu oamenii din slum [aici slum (citit slam) desemnează un cartier de case mizere și insalubre din ghetourile Kenyei – n. ed.] . Din păcate, nu vor dărâma doar câteva case, o parte din sălile de clasă din curtea școlii Tumaini (una construită de noi în 2009, una în 2010), casa unde locuiește James, directorul Hope Academy, bucătăria și încă două clădiri anexe vor trebui dărâmate și construite din nou, spațiul pentru școală se va reduce considerabil (tot ce se vede în poză). Prima dată când am auzit despre demolare am fost foarte descurajat și am zis că mă voi ruga Domnului să facă o minune. Lucrul care mi-a schimbat perspectiva a fost o discuție cu Fred, pastorul de la Tumaini, care mi-a zis: ”..probabil suntem prea confortabili doar noi aici și Dumnezeu ne “dărâmă” cuibul nostru ca să ieșim afară la oameni; ne zguduie puțin ca să lucrăm mai mult pentru El. Așa a făcut și în primul secol cu Biserica Primară, a trimis persecuția să îi scoată din Ierusalim.” Într-un loc plin de mizerie și sărăcie să zici că ai prea mult confort? Imediat m-am gândit la confortul meu de acasă. Nu aș putea numi confort un loc în care curge un “râu” combinat din tot ce aruncă oamenii din casă (fiindcă nu își permit să plătească pentru toalete) și care miroase îngrozitor, unde seara după ora 9 nu poți ieși din coliba ta că să nu fi jefuit sau chiar omorât și unde se întâmplă o grămadă de alte lucruri îngrozitoare. Tot ce înseamnă pentru mine demolarea, are altă însemnătate pentru cei din Tumaini; ei privesc cu credință, știind că Dumnezeu lucrează pentru binele lor și pentru gloria Sa. Joi dimineața ne pregăteam să mergem la spital cu una din fetele din grup. Am mers cu Fred, fiindcă și unul din copiii lui era bolnav, făcuse febra și avea convulsii. Pe la ora 1 eram gata cu toate analizele și totul era bine. Am plecat de la spital și am ajuns acasă la Fred să mâncăm. Ne-au spus că trebuie să vizităm o soră din biserică, la un alt spital, care era destul de bolnavă. Credeam că o să ne ducă la un spital obișnuit și că va fi o vizită ca oricare alta. În schimb, ce am văzut acolo mă urmărește și acum. Spitalul nu era în afara slum-ului, era o clădire cu etaj, ascunsă parcă între celelalte case din slum, și “salonul” era o cameră de 2,5×2 m, rece, din beton. Spitalul nu asigură niciun medicament, doar o altă încăpere în care temperatura era mai mică decât afară și un pat pentru bolnav. Nu era niciun doctor acolo. Nu știam prea multe despre persoana bolnavă, dar ce m-a impresionat a fost să o văd pe Gorretty (soția lui Fred) rugându-se pentru ea; cu câteva ore mai devreme, fusesem cu copiii ei la spital și acuma ea se ruga cu credință pentru Maggie. Era acolo în spital pentru că nu avea bani pentru un spital decent. Am plecat de acolo mișcat și doar la ea îmi stătea gândul. Vineri dimineață i-am zis păstorului că vrem să o ajutăm pe Maggie să meargă la un spital normal. 8


ORGANIZAȚIA TUMAINI

Oamenii de aici au alte probleme decât avem noi acasă. Ei se confruntă zi de zi cu sărăcie (cei mai mulți trăiesc cu 1-2 dolari/zi), cu frică de hoți, noaptea, cu nevoi materiale total diferite de ale noastre (chirie pentru coliba care ți-o construiești tu, chirie pentru toaletă, apa trebuie să o plătească, școala la fel trebuie plătită și peste toate astea să și mănânce) și ca un capac, toate astea duc la boli destul de grave. În tot acest mediu total nepotrivit pentru cineva ca să trăiască, membrii din Biserica Tumaini sunt lumini vii. Când intri în curtea bisericii parcă ai ajuns în rai; copiii de la Tumaini parcă sunt din altă poveste față de toți ceilalți din slum. În fiecare zi stăteam la ei în curte și ne jucam cel puțin o oră cu câțiva copii. Luni dimineața se adună toate clasele, cântă imnul Kenyei, pastorul le vorbește 15-20 minute despre Dumnezeu, apoi se roagă împreună, după care ridică steagul sus pe un stâlp de lemn și merg fiecare la clasa lui. Tumaini le ofera educație, îi învață dragostea pentru națiunea lor, le oferă o masă pe zi și cel mai important, Cuvântul lui Dumnezeu explicat clar. Marți au vrut să îi premieze pe cei mai buni din fiecare clasă. I-au adunat pe toți în biserică, aproape 300 de copii și îi chemau pe primii 3 în față. Cadourile erau foarte neînsemnate pentru noi, un ghiozdan pentru premiul I, câteva carioci și creioane pentru premiul II și o pastă și o periuță de dinți pentru premiul III, în schimb pentru ei înseamnă foarte mult. Mi-am dat seama de asta, când m-am uitat la ei cu ce se joacă și la jucăriile lor; mingea la fotbal este din cârpe prinse cu sfoară, în cel mai bun caz băieții mai mari au o minge spartă; unii copii trag după ei mașinuțe construite din cutii de suc, roțile fiind din capace de suc; alții au o roată metalică, pe care o ghidează cu o sârmă. Marți după-masă, am avut ultima întâlnire cu toată biserica Tumaini. Cu câteva minute înainte să începem, pastorul a venit la mine și m-a rugat să ajutăm pe Maggie, femeia care era bolnavă. Deși nu prea aveam bani, am hotărât să îi dau ceva bani pentru spitalizare. Am văzut atunci cât de mult însemnăm pentru ei și, în același timp, cât de mult înseamnă ei pentru noi. Am luat împreună și Cina Domnului. Ne pregăteam să ne despărțim de ei și discutam cu ei despre tot ce a însemnat misiunea pentru noi. La un moment dat, a venit unul dintre tinerii din biserică, William, cu care am fost să o vizităm pe Maggie și m-a îmbrățișat și mi-a spus că Maggie a murit cu câteva minute în urmă; de aproape o săptămână și jumătate avea febră tifoidă. Avea două fete și încă două nepoate care stăteau cu ea în casă. Așa cum mă rugam înainte să plec din țară, așa s-a întâmplat: Dumnezeu mi-a zguduit lumea, ca să văd că El este în control și este mai mare decât orice lucru din lumea asta. M-a făcut să văd că sunt binecuvântat și că trebuie să fiu o binecuvântare. Rugați-vă ca Dumnezeu să ridice oameni și să ne miște inimile nouă, creștinilor, să împlinim cu adevărat ceea ce ne cere Hristos.” Mai multe informații despre Organizația Tumaini găsiți pe www.tumaini.ro Octavian RETEGAN 9


FAMILIA CREȘTINĂ ȘI HALLOWEENUL Zilele trecute oamenii de pe întregul mapamond au sărbătorit Halloween-ul. Vreau să pofit de ocazie şi să împărtășim împreună câteva gânduri legate de impactul acestei sărbători satanice asupra familiilor noastre. Mă înspăimântă teribilismul unora care se joacă cu focul cu ignoranţă şi în naivitatea lor pun doar pe seama distracţiei joaca cu lucrurile păgâne. Măştile fioroase, schelete, costume horor şi alte bazaconii sunt obişnuite de Halloween pentru creştinii superficiali şi care cred că pot face din libertatea oferită de har tot ce doresc. Realitatea este că unii habar nu au în ce se bagă şi cum Satan abia aşteaptă să-i prindă în laţ pe naivii care-i folosesc mijlocele. Alţii chiar dacă nu se prostesc de Halloween cu schelete, ţin în casele lor lucruri precum statuete ce înfăţişează zei păgâni, totemuri, talismane, rugăciuni păgâne gravate pe diferite plăci, antichităţi şi alte „suveniruri” aduse din cine ştie ce ţări orientale. Adevărul este că slaba educaţie creştină, chiar din biserici îi face pe unii să se creadă protejaţi de orice lucru rău. Însă lucrurile închinate prin ritualuri diavolului sau altor idoli sunt obiecte ce aparţin de drept lui Satan. El are drept asupra lor şi le poate folosi împotriva celor care le ţin în casă ca pe bibelouri. Au fost cazuri de misionari care au suferit atacuri demonice şi chiar coşmaruri din cauza unor astfel de obiecte păgâne care se aflau în casa în care locuiau. M-a impresioant cazul adevărat al unei familii creştine care s-a mutat într-o casă nouă. Din momentul mutării au început cu toţii, părinţi şi copii, să aibă coşmaruri noaptea. Fiindcă se repetau noapte de noapte au apelat la ajutorul unor lucrători creştini care i-au sfătuit să se mute o săptămână din casă şi dacă coşmarurile încetează înseamnă că de vină este casa cea nouă. S-au mutat în altă locaţie şi coşmarurile au încetat. S-au mutat înapoi în casa lor şi groaza nopţii a revenit. Atunci au fost sfătuiţi că caute cu atenţie în toată casa şi toată proprietatea să vadă dacă nu cumva aveau pe acolo lucruri oculte. Au căutat zile întregi dar n-au găsit absolut nimic. După o perioadă au decis să dea tapetul de pe pereţi jos. În timp ce îl dezlipeau au rămas înmărmuriţi: pe toţi pereţii erau gravate înseamne sataniste folosite în ritualuri. Casa lor fusese folosită de satanişti ca templu. Au decis să vândă casa şi după o anumită perioadă au descoperit că noii cumpărători erau satanişti. Biblia spune „Feriţi-vă de orice rău!”(1 Tesaloniceni 5: 22) „să nu daţi prilej diavolului.”(Efeseni 4: 27). Revenind la Halloween, haideți să ne gândim puțin la copiii noștri. Grădiniţele trâmbiţează Carnavalul, ca un substituent de moment pentru adevăratul Hallowen cu măştile îngrozitoare, cu petele de sânge, cu morţii, vrăjitoarele şi tot arsenalul lui. “E o zi în plus de sărbătoare şi bucurie pentru cei mici”, mi-au spus doamnele educatoare. Şi par a avea dreptate, atât timp cât nu se integrează în sărbătoarea horror. Ce va fi însă mai târziu? Noi “am primit” sărbătoarea aceasta cu scepticism şi reţinere. Ei vor creşte cu ea. Va fi sărbătoarea lor, sărbătorită dintotdeauna, şi devenind adolescenţi, nu vor mai vrea păcăleala, costumaşul de fluturaş, ci sânge, vrăjitoare, monştri. Vor dori adevăratul Hallowen. Vor dori să-l sărbătorească aşa cum o fac tinerii din America, tot mai mulţi dintre aceşti tineri căutând în noaptea de Hallowen spirite, umblând prin cimitire, sau căutând să facă ceva cât mai bizar pentru a sărbători cum se cuvine Hallowen-ul. Ce le vor răspunde părinţii acestor copii, mai târziu, când copiii vor dori să afle ce anume sărbătoresc, de ce se costumează aşa? Dumnezeu să ne dea înţelepciune şi putere să știm cum să trăim și cum să ne creștem copiii! Preluat de David NICOLA 10


CONCURS 1. Care sunt cele patru râuri în legătură cu Grădina Eden? 2. Prezbiterii cărei biserici au postit înainte de a-i trimite în lucrare pe Pavel și Barnaba? 3. În care epistolă spune Pavel că lucrurile scrise în Vechiul Testament, s-au întamplat ca să ne slujescă drept exemple?

... LA FINAL Vă așteptăm cu drag să participați împreună cu noi la slujbele săptămânale care au loc după următorul program: Miercuri 18:00 - 19:00 (rugăciune) Joi 18:00 - 19:30 (rugăciune și învățătură) Vineri 18:00 - 19:30 (tineret) Duminică 09:00 - 12:00 (serviciu divin) 17:00 - 19:00 (serviciu divin)

4. Care carte spune că leopardul nu-și poate schimba petele? 5. Care carte a Bibliei a fost scrisă împotriva Edomului? Regulament concurs: Răspunsurile la întrebări se vor trimite pe adresa de email revista@filadelfialugoj.ro sau completând talonul de mai jos. Răspunsurile vor conține și referința biblică pentru a putea demonstra cu exactitate corectitudinea răspunsului dat. Punctajul maxim posibil va fi de 20 de puncte (5 întrebări x 4 numere x 1 punct/întrebare). Concurentul cu cele mai multe puncte acumulate va fi desemnat câștigător. Selectatarea prin tragere la sorț se va face doar în cazul în care vor fi mai mulți concurenți cu același număr de răspunsuri corecte. Numele câștigătorului va fi anunțat în numărul 10 al revistei comunității noastre, deasemenea premierea va fi în aceeași zi cu lansarea numărului 10 al revistei. Taloanele se vor depune în cutia de tablă aflată în partea din spate a localului.

Talon de răspunsuri (decupare) 1. 2. 3. 4. 5.

________________________________________ ________________________________________ ________________________________________ ________________________________________ ________________________________________

Nume și prenume:

Pentru orice sugestie/opinie/reclamație, vă rugăm să ne contactați prin email la adresa revista@filadelfialugoj.ro sau completând formularul de mai jos.

Părerea ta contează!

Formular de contact _______________________________________ _______________________________________ _______________________________________ _______________________________________ _______________________________________

________________________ 11



Revista Filadelfia Lugoj (6)