Vacanţa bântuită
Deşi vacanţa a fost prea scurtă eu şi prietenii mei ne-am distrat de minune în excusia pregătită de profesorul nostru la Casa Blestemată. Am pornit de dimineaţa, pe la 7 şi am ajuns la 14:30. Pe drum am avut unele ”aventuri”: şoferul autocarului a leşinat din pricina mirosului sufocant al uleiului ars de maşină; profesorul nostru a reuşit să strunească autocarul nărăvaş, însă am ajuns la destinaţie cu bine, deşi cu o întârziere de 2 ore. Casa Blestemată se ridica într-o poieniţă întunecată. După ce ne-am cazat s-a făcut noaptea adâncă. Sunete asurzitoare îmi tăiau răsuflarea iar imaginile vizuale mă înfricoşau: pereţii camerei noastre erau acoperiţi cu pânză de păianjen; pe masă, capul de dovleac,cu o lumânare în el, ţinea locul unei lămpi; un schelet, bun pentru orele de biologie, a căzut de pe dulap, zgomotul şi umbra lui speriindu-ne şi mai tare. Au trecut 3 zile de la acea noapte de coşmar şi totul s-a liniştit.Lampa din poieniţă trimitea o lumină ca de lună în fiecare noapte cu somn adânc. În a patra seară am organizat o şezătoare aproape de vatra focului, în subsolul casei. Ne-am găsit fiecare câte un loc, jos, comod pe covor sau pe buturugi, înveliţi în pături. O lampă răspândea o lumină difuză în acest interior rustic. Păturile pufoase ne ţineau cald, iar cuvintele profesorului măreau suspansul: ne-a propus un taifas, în care să povestim întâmplări deosebite, reale sau inventate, ca la Hanul Ancuţei în urmă cu două secole. Au fost aduse în preajma noastră auditiv, personaje de mult uitate: zmei şi feţi frumoşi, baba cloanţa, zâna cea bună, regina albinelor, dar şi Harry Potter şi viruşii informaticii… M-am uitat pe geam şi am văzut un călăreţ cu un cap de dovleac zăcând în mocirla iscata de lapoviţă. M-am speriat atat de tare incat mi-am pierdut momentan cunoştinţa. După câteva ore ne-am adunat lucrurile şi ne-am aşezat în autocare, părăsind acest loc misterios. Chiar de mi-aş impune, nu voi putea uita niciodată această vacanţă petrecută la Casa Blestemată. Boţo Marius , clasa a IX a C
16