Carte de eseuri grigore andreea

Page 17

paruiala in care fiecare loveste in celalalt fara discriminare, se vor risipi si ci, reinlorcandu-se la starea lor primara. La actiune iau parte si personaje apartinand unui plan al miraculosului crestin (sfintii de partea romanilor, diavolii in favoarea turcilor), dar nu fac decat sa „personiseasca", cum ar spune autorul, trasaturi de caracter, pasiuni, calitati si defecte omenesti sau, pur si simplu, forta destinului (Vlad renunta la lupta dupa ce un trimis al cerului, arhanghelul Gavriil, ii vesteste ca, in planurile divine, vremea infrangerii necredinciosilor inca nu venise). In alcatuirea epopeii sale, Budai Deleanu valorifica nu numai vaste cunostinte privitoare la traditia literara culta europeana, ci si numeroase sugestii folclorice. Fata de literatura populara orala, atitudinea lui este dubla: pe de o parte (dupa propriile zise, dar si dupa ale comentatorilor imaginari ai textului), considera ca ea reprezinta un stadiu ce trebuie neaparat depasit, pe de alta parte, stie si simte ca in ea exista o mina aproape inepuizabila de posibilitati si de frumuseti, pledand, printre primii la noi, pentru culegerea si inregistrarea in scris a folclorului. Budai Deleanu cunoaste si intelege numeroase procedee specifice modului de expresie literar, de la cele de conceptie, cum ar fi personificarea si alegoria (asupra carora revine si insista in mai multe puncte ale textului), pana la cele prozodice (masura, „ratma", formule strofice). El nu Ic uiilizeaza doar in compunerea propriei opere, ci le si expliciteaza (in textele insotitoare si in note) pentru deplina edificare a cititorilor. Din acest punct de vedere, Tiganiada se constituie in cel mai complet, si mai subtil, repertoriu de teorie literara existent in cultura romana de pana la acea data. La prima vedere, schema epica a Tiganiadei pare destul de simpla: Vlad Tepes ne este infatisat in postura de organizator si in cea de comandant de osti, punand in randuiala tara, incercand sa curme tendintele anarhice ale boierilor ambitiosi si refuzand turcilor supunerea si plata haraciului; ci trebuie sa faca fata maniei sultanului, care-i trimite un 17


Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.