Page 1

Dansand sub stele B.P. / GreyMist


O noapte îşi adormea copii sub lumina orbitoare a stelelor ce împodobeau pânza întunecată cu nuanţe uşor purpurii ce învesmânta cupola cereasca. Bezna era pe alocuri întreruptă de razele slabe ale celor doua luni ce pluteau ca doua zeităţi pe cer. Aceasta era îmbogăţită de liniştea pădurii ce uşor scârţâia sub briza răcoroasa ce făcea fiecare frunzuliţă si fiecare firicel de iarba sa cânte si sa danseze pentru câteva secunde. Odoarele nopţii erau îmbătate cu armonia acelei nopţii feerice care avea sa fie îmbogăţita si schimbata de prezenta a doua creaturi ce nu fuseseră amorţite de lumina celor doua luni, doua fiinţe ce nu fuseseră prinse in ghiarele somnului. Prima luna era mai mare si argintie, dând o lumina puternica ce înnobila cerul... o adevărată doamna a nopţii... dar nici copilul acestea nu era mai prejos! O nu, nu desi cu dimensiuni mai reduse, aceasta de un albastru


marin fugea pe cer cu o viteza considerabil mai mare jucându-se printre stele. Doamna alba si copilul acestea aveau sa lumineze calea primei fapturi ce îndrăznea sa sfărâme liniştea codrului. Dintr-o vale veşnic verde se auzi tropăitul copitelor unui cerb maiestos. Coarnele lui erau imense si străbătea cerul cu o eleganta ieşită din comun, iar din vârful fiecărui capăt de corn pornea cate o mica bijuterie ce părea ataşată, cu un mic lănţişor argintiu ce ţâşnea din vârf si ce lega o piatra colorata, ba chiar mai multe, si nu era doar atât! O nici de cum, blana ii era argintie precum lumina blânda a primei luni, iar ochii erau bucăţi rupte din a doua. Pe blana sa se zarea o aşa-zisă haina, un veşmânt făcut din frunze ornamentale din aur pur unite de câteva lanţuri de metal preţios. Fuga acestei creaturi era cauzata probabil de fiinţa ce venea din spate, o femeie tânără cu ochii negri precum


însăşi cerul. O femeie cu un par lung si lăsat într-un mod chiar sălbatic am putea spune, peste umeri. Pletele negre se potriveau cu cea ce părea a fi o bucata de material ce ii acoperea pieptul bogat. Din acelaşi material fusese făcută si fusta ce ii îngropa soldurile si picioarele. In rest corpul ce dansa in lumina slaba a nopţii era un monument, dovada ce o acuza de boala numita” frumuseţe”. Aceasta tăia orice răsuflare cu liniile ce ii conturau forma, din vârful capului pana la picioarele cu care aceasta fugea vioi prin iarba înaltă. Odată ce ajungea mai aproape de pădure, se apropia de cerb lăsându-şi picioarele goale sa danseze pe pământul adormit. Cerbul încetineşte întorcându-şi privirea spre tânără care imediat scoase de nu se ştie unde un arc ce strălucea in razele lunilor. Întinse mana spre cer si din însăşi sclipirea stelele nopţii se fauri o săgeată de lumina pe care vânătorul o aţinti asupra prăzii sale încorporate. Pe data ce lansa săgeata, acea sulita de lumina pleca spre pădure evitând gentil animalul si lăsând o dara de lumina curbata in


multe parti ce treceau si înconjurau trunchiurile stejarilor imenşi si îşi petreceau veşnicia acolo. Imediat cum zăresc urma cei doi pornesc unul alături de celălalt pe urmele săgeţii, ajungând din ce in ce mai mult in inima craniului. Frunze, crengi si chiar si trupurile adormite a altor creaturi înecate într-o vraja veche, le stăteau in cale dar fara succes. Cei doi treceau ca o furtune prin pădure, desi cu o blândeţe divina. In secunda asta vedeai cum tânăra aleargă lângă cerb si in următoare o găseai fugind pe crengile si trunchiurile bătrâne ale copacilor, cu capul in jos sau lateral. Partea surprinzătoare este ca o făcea cu uşurinţa cu care ar fi alergat la vale de pe o prăpastie. Agilitatea era destul de ieşită din comun iar legătura dintre cele doua fiinţe ce nu se ştie de unde veneau, era la fel. Fuga lor continua se oprii si in fata lor se întinse un lac imens ce avea o apa in care se oglindea toată pădurea.


Cerbul se aşeza si sorbi uşor apa din oglinda personala a doamnei cerului de noapte. Tânăra se îndreaptă spre un arbore ce îşi odihnea crengile deasupra lacului acompaniat de chicotele unei mici cascade ce alimenta ochiul de apa. Aceasta se sprijinise cu mana stânga de arbore învelindu-se in umbra frunzelor copacului. Se uita fix la vietatea ce sorbea din apa si îndreptând mana dreapta spre el, atinge lumina Doamnei nopţii ce nu îşi lăsa “oglinda” in grija oricui fara supraveghere. Unghiile gingaşei tinere erau de un negru precum cel al smoalei iar forma acestora era ascuţita si încovoiată, ar părea ca si la fel de groase ar fi, nişte adevărate ghiare. O raza de lumina fugi înspre pământ si ciocnidu-se cu vârful unei unghii ricoşa înţepând si împungând in blana ca de nea a bandei fiinţe. Cerbul se întoarce spre partenera sa si se aşează in iarba înaltă ce radia de sănătate cu verdele de jad pe care îl


purta. Imediat se cuibăreşte in propria blana si in ce ii mai stătea împrejur si se lăsa prada somnului. Femeia se aşeza lângă cerb, sprijinindu-şi spatele de el in timp ce aceste este purtat de vise. Tânăra se uite spre apa si zambind laşa sa i se vadă caninii exagerat de ascuţiţi si imenşi. Imediat îşi face culcuş in blana partenerului, lăsându-şi corpul aproape dezgolit sa fie încălzit si înconjurat doar de firele de iarba sălbatica si de firele din blana cerbului argintiu. Formele ei începură sa se strângă, aceasta ghemuinduse lângă animalul sălbatic. Si chiar atunci, in somnul dulce a celor doi, un zâmbet e schiţat pe fata tinerei, un zâmbet ce ar spune “ma simt in sigurata “. Cele doua luni isi schimbaseră mult poziţia de când acestea veniseră, semn ca timpul trecea. Si după câteva ceasuri cele doua luni erau atât de apropiate una de cealaltă încât părea ca se ating precum într-un sărut dulce... iar lumina lor... ii dezmetici pe cei doi.


Tânăra femeie se trezi prima si îl mângâie pe cerb cu mâinile ei subţiri ce se terminau in nişte unghii ascuţite precum nişte ghiare. De îndată ce si partenerul de drum se dezmetici cei doi o luară la fuga spre miază-noapte. Zgomotele provocate de paşii lor agili prin vegetaţia umezita păreau a fi nişte note dintr-o balada de dragoste. Aceştia fugeau schimbadu-si locul formând un fel de urma împletită din doua jumătăţi ce niciodată nu stau pe loc. Pădurea era pe punctul sa dispară de frica unor formaţiuni stâncoase ce ţâşneau curajoase spre văzduh. Imediat cerbul ce părea a zâmbi, se arunca într-un salt cu ochii închişi si se trezeşte la câteva zeci de metrii deasupra vârfurilor verzi ale arborilor. Coarnele acestuia împungeau si înţepau luna albastruie spre furia celei mai voluminoase care in semn de protest se retrăgea.


Femeia privea cu admiraţie printre crengi si imediat cu o viteza incredibila se ridica in vârful unui copac sărind spre tovarăşul ce acum plutea uşor printre nori. Imediat cei doi se întâlnesc din nou printre stele si coboară lin amândoi spre verdele pământului cu o sigurata ce ar părea nenaturala având in vedere înălţimea la care se aflau... si totuşi căzutul nu era unul brutal sau grăbit deloc, era un dans, un dans ciudat dintre doua creaturi atât de diferite si totuşi atât de sincronizate. Dar in cele din urma au ajuns înapoi, din lumea astrelor nemuritoare in lumea ce se lăsa influenţate de timp. După nici jumătate de ceas, lacul de cristal, cele doua luni si pădurea fura paraşute de cei doi ce acum se îndreptau spre un loc stâncos. De îndată ce au ajuns acolo pe cerul întunecat zboară speriata o pasare neagra ce plângea in sunete ascuţite, pe cer se ivesc şuviţe de nisip auriu ce curgeau încet încet pe


acoperişul ce fusese căminul stelelor... o noua zi începea... o lumina puternica apăru si de indata totul se schimba. Pe cer, chiar in mijlocul lui, neclintit se afla soarele ce părea destul de palid, probabil intimidat de prezenta celor doua luni ce se adăpostiseră la marginea lui... in jurul lor, norii si stelele gravitau... bucăţi de cer era închise de bezna nopţii iar altele erau luminoase precum in miezul zilei, iar pasarea zbura la fel de agitata cu o aripa colorata într-un gălbui presărat de pete roşi si cu una neagra precum tăciunele... era un amalgam haotic... la fel si pe pământ. In jurul celor doi de găseau petice de zăpadă, grămezi de ierburi uscate, si plante înflorite... erau bălţi mici si râuleţe de câţiva metri ce stătea încovoiate pe lângă stâncile ascuţite si subţiri ce târşeau ambiţioase spre cerul îngropat in lumini orbitoare. Timpul se sfărâmase si se întrunise într-un singur punct formând un amalgam haotic si totuşi... atât de


frumos... fărâme de trecut si fragmente din viitor toate îmbibate in gustul prezentului... totul era acolo, amintiri si viziuni ale clipelor frumoase ce vor urma. Cerbul începe sa fie înconjurat de o grămadă de luminiţe verzui de culoarea smaraldului ce ţâşniseră din iarba si ce dansau in jurul lui ca într-un ritual, un ritual sacru si totuşi atât de ciudat. Indata aceasta creatura nobila si gentile se transforma Uşor uşor si se prefăcu treptat într-o fiinţa umana desi inca mai era legat de natura.Se prefăcu într-un bărbat destul de înalt cu o barba destul de bine îngrijită care avea pe creştet doua coarne de cerb ce ii ţâşneau din craniu, cei drept nu la fel de mari sau de grandioase precum erau înainte dar totuşi prezente. Bustul ii era dezvelit, iar doar spatele ii era adăpostit de o mantie din blana de cerb, o blana argintie. Cureaua era din aur având exact acel model de frunza in ea bine săpat.


Cei doi se unesc brusc si necontrolat într-un sărut lung... de parca nu s-ar mai fi întâlnit de secole, ba chiar milenii, într-un sărut de care nu se mai puteau satura. Sărutul se întrerupe, iar bărbatul ii mângâia trăsăturile femeii ce se lăsa alintata de atingerea partenerului. Mana tânărului coboară încet atingând medalionul in forma de luna pe care tânăra îl purta la gat. Iar femeia isi infinge mana in pletele celui lângă care călătorise. Deodata natura porneşte din nou si o lumina izbeşte locul... acum se treziră înapoi unde fuseseră doar ca pădurea, lacul si formaţiunea stâncoasa alături de pajişte erau luminate de raza calda a soarelui nu de cea a lunilor. Un alt nor de scântei de culoarea jadului, o înconjoară de data asta pe femeia ce încet încet observa cum unghiile ii deveneau ghiare si cum caninii sai imenşi si ascuţiţi deveneau colţii... încet-încet devenea o pantera cu blana neagra precum ii fuseseră pletele si cu ochii precum stelele,


o puma ce avea pe spate un semn alb in blana, un semn ce semăna cu semiluna de pe medalionul ei. Bărbatul ridica un deget spre cer si o săgeată născută din lumina soarelui tajnise fix pe lângă pasarea ce acum era pictata in auriu si câteva nuanţe roşcate. Lancea înflăcărata pleacă pe drumul parcurs de ei doar ca in sens invers... si cei doi porniră. Acelaşi drum... dintr-un capăt in altul... de unde au pornit ziua, acolo se întorc noaptea, învârtindu-se in cerc. Doi îndrăgostiţi ce nu se pot vedea decât la răsărit si la apus... Un bărbat si o felina... o tânără si un cerb... doi iubiţi ce sunt blestemaţi... doi parteneri si un sigur drum in viaţa care este urmat cu speranţa si dorinţa de a fi împreună cu tot ce au iubit vreodată. Doi tineri a căror dragoste nu se stinge niciodată si a căror blestem avea sa ii oblige sa danseze prin coltul de


natura... Dans창nd sub soare, dans창nd sub cer,... Dans창nd Sub Stele!

Dans sub stele  

Sper sa va placa ! http://greymistz.blogspot.ro/

Read more
Read more
Similar to
Popular now
Just for you