Issuu on Google+

1


ECOU DE TIMP REMEMBER ___________________________________________________________________________

Cu emoţie... Adrian Păunescu Aşa cum e ea, viaţa rămâne o încercare. O încercare în care visele se cuprind pentru ca apoi să alunece cu mireasmă de umbră spre cel, spre cei, spre noi toţi, într-un dute – vino în care Ana Maria, cu sufletul mereu alături de tatăl său, şi-a lăcrimat durerea: „E greu să fii orfan. E greu să ştii că tata nu mai vine acasă.” Da, tata nu mai vine acasă... Au trecut aproape două luni şi vuietul trecerii în eternitate a rămas. Da, tata nu mai vine acasă... Dar a rămas o toamnă. Şi ce toamnă ! O toamnă în care Sergiu Taban, realizatorul emisiunii „Cu emoţie, Adrian Păunescu”, mi-a citit un text... Sergiu Taban: Maestre, vă promiteam că am să vă citesc câteva rânduri scrise de un ascultător fidel, dacă sunteţi de acord. Dacă... Adrian Păunescu: Vă rog... Sergiu Taban: S-au dus rândunelele, s-au dus şi cocorii... Să fie, oare, toamnă ? Şi urc pe dealul apropiat de casă, caut ghebe ghemuite în frunzar şi ghindă scursă şi respir linişte. E toamnă... Ce dor de poveşti ! Ce dor de umbră liniştită, de cai potcoviţi cu fier încins scânteind pe granitul cenuşiu, granitul copilăriei, a tăcerii încovoiate în raze de blândeţe, înţelegere şi bucurie. Ce dor... Mai ştiu eu, azi, valoarea acestui dor ? Când, cu zgârcenie iertătoare, albă în păr , cu vântul în buze, mama îmi şopteşte că totul plânge şi descreşte. Şi eu, uitând de toate, într-o spirală de gând şi clipă încerc să ating singurătatea iernii de pe urmă punând moartea laolaltă cu privirea celor vii... Dragă Sergiu A trece pe ici, colo, fără a nu pune degetul, fără a ne amprenta destinul, e fuga de responsabilitate sau, poate, o teamă confuză de a fi noi între noi. Desigur, e un punct de vedere personal substituit cotidianului. Un cotidian care se scutură cu împlinire şi dezordine... Totuşi, cu emoţie, între tentaţie şi spontaneitate simt ce scriu şi scriu cu suferinţa curiozităţii sfidând neprevăzutul. Dincolo de toată această nebunie frumoasă, de dragoste şi umbră, de lacrimi, candoare şi deznădejde aş lăsa gramul de statornicie să alunece, să ne cuprindă şi răscolitor să ne amintească că nu întâmplător, marele nostru poet, Adrian Păunescu, a scris: „ În Banatul sârbesc am avut şocul de a constata că-mi lipsea o filă importantă din istoria românismului – Uzdin. Divin Uzdin, la tine mă închin. Şi te citez, întâiul, meu destin !” Răvăşit de sentimente, am ajuns şi eu la Uzdin şi în flacăra nepieritoare a românismului de acolo, printre lacrimi, dor şi speranţă mi-am spus păsul:

2


ECOU DE TIMP REMEMBER ___________________________________________________________________________

Să-mi fie ţara ţară şi dorul meu să nu mai fie chin, să fie flori şi primăvară din Chişinău pân’ la Uzdin ...

Să spunem că aşa sunt eu... Ecoul unui suflet care plânge şi se roagă pentru neamul românesc... Căci numai aşa, reîntoarcerea mă va face să mă bucur că exist, că a trece pe ici colo fără a pune degetul, fără a amprenta destinul, e fuga de responsabilitate.

Adrian Gerhard

Adrian Păunescu: Vai ce frumos ! Trimiteţi-mi şi mie să o public în Flacăra. Sergiu Taban: Vă promit că o s-o aveţi imediat după emisiune. Adrian Păunescu: Excepţional !! ... Excepţional !! Sergiu Taban: Deci, nu îmi pare rău că v-am citit-o ? Adrian Păunescu: Nu, nu, nu... Dar ce învolburări de suflet stârneşte o prezenţă cum a fost prezenţa mea la Uzdin... Da, am avut sentimentul că mă aflu la una dintre... La una dintre ieşirile spre mare ale sufletului românesc, Uzdin, cu oameni extraordinari...

(fragment din emisiunea „Cu emoţie Adrian Păunescu” realizată de Sergiu Taban – Radio Reşiţa)

3


ECOU DE TIMP RESTITUIRI ___________________________________________________________________________

DVERGENŢE ŞI CONVERGENŢE INTELECTUAL-COMUNITARE ŞI ECLESIASTE ÎN DESPĂRŢĂMÂNTUL CARANSEBEŞ AL A.S.T.R.A.

Valentin Sandu*

Protestul cultural al românilor din Monarhia austro-ungară în a doua jumătate a secolului XIX lea şi în primul deceniu al secolului XX a avut în fruntea sa A.S.T.R.A.1 Cu toate greutăţile întâmpinate din lipsa fondurilor sau, începând din 1897, din partea statului dualist2, ,,Asociaţiunea’’a reprezentat firul cultural şi naţional al românilor din Ardeal şi Banat cu implicaţii deosebite în sfera vieţii social-economice şi politice. La numai trei ani de la pătrunderea sa în Banat (1896), urmând exemplul altor despărtăminte bănăţene, intelectualii laici şi eclesiali s-au întrunit la Caransebeş (22 aprilie / 4 mai 1899) pentru a întemeia un nou despărţământ chiar în centrul eparhial-ortodox.3 Şedinţa de constituire a fost condusă de protopopul Greco-Ortodox al Caransebeşului, Andrei Ghidiu, desemnat de Comitetul Central al ,,Asociaţiunii’’din Sibiu. Protocolul întocmit cu acest prilej cuprindea printre semnatari numeroşi preoţi şi învăţător, inclusiv de pe Valea Bistrei, precum: P. Domil, N. Ioanescu, I. Musta, I. Rădoi s.a. Adunarea a desemnat pe cei prezenţi să înscrie membrii din parohiile lor şi s-au înscris I. Grozăvescu din Cireşa şi I. Popovici din Iaz.4 Strategia „Asociaţiunii” de luminare şi ajutorare a poporului avea un sens practic. De aceea preoţii şi învăţătorii de pe Valea Bistrei au susţinut conferinţe şi prelegeri cu conţinut istoric, literar, economic, şcolar şi moral în toate comunele. Totuşi Comitetul Central al ,,Asociaţiunii’’din Sibiu aprecia în Conferinţa din 25 iunie 19055 faptul că în ultimii cinci ani despărţământul Caransebeş nu a înregistrat rezultatele aşteptate. Din considerente de sănătate, Andrei Ghidiu nu a participat la analiza-bilanţ.6 În funcţia de preşedinte al despărţământului, în locul lui Andrei Ghidiu a fost numit ,,căpitanul în pensiune’’ Nicolae Marian, ceea ce a provocat un protest vehement din partea profesorilor de la Institutul Teologic şi Pedagogic din Caransebeş.7 Întreaga ,,inteligenţă’’ din despărţământ era divizata şi, desigur, acest aspect era valabil şi pe Valea Bistrei. Toţi preoţii, învăţătorii din zonă s-au realiat ,,grupării lui Ghidiu’’; pentru aproape doi ani acest demers a blocat eforturile preşedintelui N.Maxim de a activa efectiv în fruntea despărţământului. Câteva iniţiative au fost apreciate de Sibiu: înfiinţarea

*Valentin Sandu, e-mail: sandu59@yahoo.com, Liceul Banaţean Oţelu Roşu Caraş-Severin 1 Asociaţia Transilvană pentru cultura şi literatura poporului român. Reminiscenţe pe anul 1860, Sibiu, 1887. 2 Statutele Asociaţiei pentru cultura şi literatura poporului român, Sibiu, 1897. 3 Serviciul Judeţean al Arhivelor Naţionale Sibiu. Sibiu Fond Astra, Dosar 1/1899, f. 1. I. Muntean, Mişcarea naţională din Banat, 1881- 1918, Timisoara, 1994, p. 158-160, Foaia Diecezană, Caransebeş, An XV, nr. 6, 6 februarie 1900, p. 6-7. 4 Ibidem. 5 Ţinută la Caransebeş, sub conducerea lui C. Diaconovici, reprezentantul Comitetului Central din Sibiu. 6 Serviciul Judeţean al Arhivelor Naţionale Sibiu, Sibiu, Fond Astra, Dosar 709/195, f. 2. 7 Ibidem.

4


ECOU DE TIMP RESTITUIRI ___________________________________________________________________________ bibliotecilor poporale, atât de necesare ,,culturalizarii’’, la Glimboca8 şi la Obreja9. Apropiat lui Andrei Ghidiu înca din şedinţa de constituire a despărţământului ,,Asociaţiunii’’(1899)10 I. Musta a făcut din parohia sa un centru zonal de formare a opiniilor şi atitudinilor, un centru al romanismului. Biblioteca sa număra în preajma Primului Război Mondial peste 300 de volume11. În lipsa unei conduceri eficiente de la Caransebeş, membrii fondatori ai despărţământului, credincioşi programului naţional-cultural al ,,Asociaţiunii’’şi preşedintelui fondator Andrei Ghidiu, deveneau lideri de fapt pentru anumite zone – precum I. Must ape Valea Bistrei. Preoţii-învăţători întocmeau liste, strângeau fonduri, documente vechi, cărţi vechi, obiecte istorice şi etnografice pentru Palatul şi Muzeul ,,Asociaţiunii din Sibiu, inaugurat în 1905.12 Cauzele sciziuni în cadrul despărţământului Caransebeş al ,,Asociaţiunii’’erau religioase şi politice. Cercul electoral al P.N.R. susţinut de episcopul Nicolae Popea (1889108), A. Ghidiu şi profesorii de la Institutul local întampina greutăţi serioase din partea ,,proguvernamentalelor’’caransebeşeni ai Partidului Moderat Constituţional, în frunte cu C.Burdia, campania electorala a ,,naţionaliştilor’’şi a ,,proguvernamentalilor’’ s-a suprapus campaniilor Primăriei caransebeşene pentru o statuie a împaratului de la Viena şi pentru un Gimnaziu local. Acuzele, jignirile intelectualilor celor două tabere13 paralizau orice acţiune eficientă a numeroaselor indicaţii de la Comitetul Central al ,,Asociaţiunii’’. În cele din urmă, în 1907, inţelegând necesitatea căutării unui echilibru pentru despărţământul caransebeşean, Sibiul l-a desemnat pe G. Dragomir, profesor la Institut, să convoace Adunarea generală – acesta a refuzat. La scurt timp dupa acest incident, preşedintele A. Ghidiu a fost nevoit să-l cheme la adunarea despărţământului pe Dr. Iosif Olariu de la acelaşi Institut.14 Cu alte cuvinte grupurile divergente din instituţiile şcolare, eclesiale şi cultural-naţionale scindează însăşi societatea românească din eparhie. N. Iovescu ,,controla’’şi influienţa zona Iaz, Ciuta, Var şi Măru. Iosif Olariu avea ,,controlul’’asupra aceloraşi comune, fiind ca şi N. Ionescu un ,,antipopeist’’şi ,,antighideist’’ convins.15 Deschiderea cursurilor Gimnaziului local şi încheerea campaniei electorale cu victoria ,,proguvernamentalilor’’au liniştit apele tulburi la nivelul despărţământului Caransebeş al ,,Asociaţiunii’’: s-au înfiinţat noi agenturi în comune, biblioteci poporale carora li s-au împărţit cărţi, broşuri şi ziare. Acest aspect a fost remarcat şi de conducerea de la Sibiu: existau pe Valea Bistrei la sfârşitul anului 1907, 40 de membri ai ,,Asociaţiunii’’, la Cireşa, Obreja, Iaz, Glimboca s.a.16 8

De către preot-învăţător I. Musta, 1902. Dumitru Terfeloagă, Monografia comunei Iablaniţa din Judeţul Caraş Severin, Timişoara, 1996, p. 118. 10 Foaia Diecezană Caransebeş, Anul XVII, nr. 38, 22 septembrie, 1902, p. 5. 9

11

I. Bota, Contribuţii la tipologia bibliotecilor din mediul rural al Banatului între 1850-1918, în Banatica Reşiţa, an14, 1996, p.62-64. 12 Petru Călin, Tiparul românesc din Caransebeş, volumul I, Reşiţa 1991, p. 55-82. 13 Cf. Novi hominess carabensiensis, Caransebeş, 1907; Arhiva Muzeului Judeţean Etnografic al regimentului de Graniţă Caransebeş, Fond Biblioteca (nesistematizat). Caransebeşul de altădată (caietu X) de Pavel Jumanca. 14

15 16

Ibidem. Ibidem Analele ,,Asociaţiunii pentru Literatura si Cultura Poporului Român’’, Sibiu, nr II, 1908, p. 70-71;83.

5


ECOU DE TIMP RESTITUIRI ___________________________________________________________________________ În aproape toate comunele Văii Bistrei erau biblioteci poporale, cu 40 volume şi peste 60 de cititori. În fiecare comuna s-au ţinut prelegeri cu character economic, social, moral s.a.;au început cursurile de alfabetizare iniţiate prin intermediul preoţilor şi învăţătorilor, de către conducerea ,,Asociaţiunii’’de la Sibiu.17 În mod deosebit, Sibiul a apreciat cursurile de economie ţinute de profesorul Iosif Bălan de la Institutul caransebeşean – ca atare, s-a propus publicarea lui într-o broşura.18 Înainte de Primul Război Mondial, interesul locuitorilor Văii Bistrei pentru economia pământului, pentru creşterea şi asigurarea vitelor şi pentru prelegerile profesorului Regman de la Institutul din Caransebeş19 dovedeau că ,,timpul sintezei cultural – naţionale’’ îşi arăta roadele. ,,Asociaţiunea’’ intrata în lumea satelor cu greu la începutul secolului XX, (mai ales prin publicaţii) şi odată cu noul activism (1905)20 prin intelectualii centrelor politice româneşti, triumfa . Un triumf care însemna cultura sistematică şi practică în toate domeniile: limba română unitară, după normele Academiei Române (1905), economiei rurale, meserii, comerţ, buget de familie şi comunitar, alfabetizare, muzică, dans popular, port popular, teatru s.a.21 Sub presiunea Legilor şcolare (1907), unii preoţi sau învăţători membri ai despărţământului Caransebeş al ,,Asociaţiunii’’au renunţat la învăţământ sau, în condiţii greu de înţeles astazi au trecut în ,,Romania de peste munţi’’. Astfel a procedat în 1914 preotul învăţător I. Musta din Glimboca,22 membru de frunte al despărţământului caransebeşean al ,,Asociaţiunii’’ sufletul mişcării naţional-culturale pe Valea Bistrei la începutul secolului XX. Primul Război Mondial a întrerupt în cea mai mare parte activitatea ,,Asociaţiunii’’.23 Se încheia o etapă în care, activitatea preoţilor, învăţătorilor, ţăranilor, meseriaşilor şi funcţionarilor în ,,Asociaţiune’’a pregătit şi a apropiat momentul unirii din 1918.

17

Ibidem. Ibidem. 19 Arhiva Muzeului Judeţean de Etnografie al Regimentului de Graniţă, Caransebeş, Fond Bibliotecă (nesistematizat), Caransebeşul de altădată (caiet X), de Pavel Jumanca. 18

20

Arhiva Episcopiei Caransebeşului, protocolul sinodului eparhiei gr. Ort. Române a Caransebeşului pe anul 1905, p. 4-6. 21

21 22 I. Munteanu, ap. cit, p. 50- 62.

22

Arhiva Muzeului Banatului, Timişoara, Fond de inventar, Dosar 1918, f. 315.

23

24 Serviciul Judeţean al Arhivelor Naţionale Sibiu, Sibiu Fond Astra, document 1283/1917, f.5.

6


ECOU DE TIMP GÂNDURI ___________________________________________________________________________ Moartea unui OM (neresemnare) Au trecut aproape şase luni de când viaţa m-a zvârlit iaraşi în braţele durerii. De data asta cu toată puterea. Se spune că niciodată nu eşti pregătit pentru pierderea cuiva drag, oricât de mult te-ai pregăti. Ce te faci însă dacă cel ce piere ţi-a fost toate la un loc, timp de-o viaţă? Prieten, model, dascăl si, înainte de toate... părinte. Îmi doresc să-mi apară în vis. Să-i pot săruta mâinile ridate de nemiloasa bătrâneţe... să-i spun că l-am iubit şi că îi voi iubi amintirea câtă vreme voi putea respira.Îmi doresc sa-mi pot lua rămas bun. Lucru pe care nu l-am putut face atunci când brancarda a pornit spre terapie intensivă. Ar fi-nsemnat să-i spun cu necuvinte că nu se va mai întoarce în salon, ca şi alta dată. Avea încredere în mine şi, neputinţa îmi oprea respiraţia.Se chinuia de câţiva ani. Ultimele luni au fost cumplite. Au tăiat din el, bucăţică cu bucăţică, trezindu-se după fiecare intervenţie cu aceeaşi luminiţă în ochi, de fiecare dată strălucind mai puţin. Morfina, administrată la trei ore, nu la şase, aşa cum era indicat nu-şi mai făcea efectul. Dar niciodată n-a zis că ar vrea să-i curme Dumnezeu suferinţa. Omul, care de pe vremea când mă căţăram în copaci mi-a insuflat valori umane dar mai ales morale, având grijă să fie păstrate vii, chiar şi cu ultima suflare îmi dă o lecţie de viaţă.Luni/ 28 iunie/2008. ora 22.10. Toţi trei stăteam pe o bancă din curtea spitalului. Telefonul Ioanei a sunat si, doar privirea în care am citit un soi de urlet de fiară amestecat cu gemete... ne spunea că totul s-a sfârşit. Banca, în care instinctiv mi-am înfipt unghiile îngheţase într-o clipă şi braţe nevazute mă imobilizau. Nu-mi voi ierta niciodată că atunci, durerea se împletea cu un fel de uşurare. Nu ştiu dacă din cauza nopţilor de nesomn ale ultimelor patru luni sau din cauza faptului că nu mai suportam să-l văd chinuindu-se. Îmi răsună şi acum în urechi:"nu mai pot, mă tată!"Scările ce duceau la etajul întâi, unde erau saloanele de terapie, îmi apăsau umerii şi bucăţica de suflet pe care o simţeam în gât. Ne-a deschis uşa asistenta pe care o rugasem să aprindă o lumânare. "Dumnezeu să-l ierte!"În momentul acela simţeam că doar Dumnezeu e singurul în masură să-şi ceară iertare.Era ca o pată de culoare impregnată în albul salonului. Nu-l mai văzusem de multă vreme atat de liniştit. Am căzut în genunchi, sărutându-i mâna inertă care nu se răcise. Puhoi de lacrimi se încăpăţânau să accepte adevărul şi să se scurgă. Fără voie, gândurile au zburat până acolo unde-mi puteam aminti.L-am văzut plecând la serviciu, pedant, aranjându-şi mustaţa la care a renunţat în ultimii ani. Întotdeauna a purtat cravată. Dacă s-ar fi născut femeie ar fi fost o mare Doamnă! Îl conduceam la poartă, rugându-l să mă ia cu el cu trenul. 33 de ani a făcut naveta în Bucureşti, aducându-şi aportul societăţii la acelaşi loc de muncă. A fost respectat şi acolo ca şi în satul unde s-a născut, a copilărit şi a crescut trei copii, pe care nu i-a lovit decât cu privirea. Era suficientă atunci când greşeam. Îl priveam cu mare drag până se îndepărta, călcând potecuţa paralelă cu calea ferată care ducea spre gara comunei. Mergea drept, precum brazii pe care i-a adus de la Olăneşti când Ioana avea şapte luni. Sunt trei brazi în curtea din faţa casei. Toţi trei se plecau în faţa celui care călca apăsat pe aleea cimentuită de aceeaşi mână. Era un bărbat frumos. Îi străluceau luminiţele când ne privea. Ştia cum să nu se amestece în vieţile noastre, respectându-ne hotărârile, dorindu-şi doar să poată fi mândru de copiii lui. Aş fi vrut să-i spun cât de mândri sunt copiii lui...Aceeaşi asistentă, ruşinată parcă ne-a făcut semn că trebuie să plecăm. Nu mă puteam ridica. De parcă picioarele mi s-ar fi terminat la genunchi. Nici să mă târăsc nu puteam. Nici o parte a corpului nu mă mai asculta. Doar gândul că va trebui să-l las acolo îmi înţepa cu putere ceafa. Nu l-am lăsat singur în ultimele luni de spitalizare. Să-l las şi... să mă duc... unde? M-aş fi strecurat lângă el să-mi găsesc liniştea.... să mă simt ocrotită. Aşa cum făceam în clasele primare, când mă certa

7


ECOU DE TIMP GÂNDURI ___________________________________________________________________________ învăţătoarea.Am ieşit pentru câteva clipe din starea în care mă cufundasem, abia atunci când preotul spunea că "nea Dinu a fost un membru respectat al comunei şi că cei rămaşi vor omagia cum se cuvine..."Apoi m-am trezit în faţa unei cruci din lemn de culoarea mahonului pe care scria cu vopsea albă "Dinu Alexandru". Gărduleţul din metal care-mi sprijinea durerea era prea mic, pentru a-mi putea ţine acolo... tatăl. Nimeni. Doar groparii, aruncând ultimele lopeţi de pământ, prin ochii mei, cu atâta precizie, încât simţeam fiecare bolovan străbătândumi corpul, lăsându-şi greutatea în unghiile de la picioare. Soarele de iunie ardea, oprindu-şi dogoarea în spinarea mea care luase forma unui nemişcat semn de întrebare, încercând să-mi încălzească tremurul. A treia casă de la barieră. Două intrări. O poartă mare pentru garaj şi una mică, ambele străbat curtea în dansul bolţilor de viţă-de-vie, vărsându-şi aleile la fiecare uşă a celor trei corpuri, nerăbdătoare fiind să-şi dea mâinile în faţa bucătăriei de vară. Toamna miroase a strugure copt şi a cetină. Gardul, din lemn cu ciment, garnisit cu vişini, cât este el de lung. Sădiţi la distanţă potrivită, atât cât să nu se loveasca între ei la maturitate. Niciodată nu mi-a trecut prin cap să-i număr. De ce tocmai acum? Toată priveliştea geme de prezenţa mâinilor lui. Din fundul grădinii, unde vara se lăfăie toate legumele pământului se aude o şoaptă "am trecut pe-aici".În fiecare primăvară mă suna şi-mi spunea "au înflorit vişinii, tată!"Adoram sămi scald verdele, în flori de vişin. Intram în curte, unde la umbra unui alt vişin (bătrân) îşi scosese două fotolii de la maşina care ajunsese la fier vechi şi stăteam de vorbă cu o cafeluţă şi o ţigară, ore în şir. Din când în când trecea câte un localnic strigând "să trăieşti, nea Sandule!" şi vocea lui gravă răspundea cu acelaşi salut. Erau singurele vorbe care ne perturbau discuţiile. Cum va fi primăvara viitoare fără el? Vor mai înflori, oare, vişinii? Încă mai caut puterea de a intra în curtea copilăriei mele. Voi reuşi să-mi domolesc durerea, până ce va lăstări poteca? Mi-am schimbat până şi rugăciunile. Ştiu că de undeva mă priveşte. Şi mai ştiu că mă va ierta pentru că n-am reuşit să-i ucid moartea. Iartă-mă, Tată! Am nevoie să-mi tulburi somnul cu mângâierile mâinilor tale! Nina Dinu

Intrebare Ce îmi vei cere în schimb Doamne, Că m-ai pus pe roata olarului Şi m-ai învelit cu humă din haina Ta? Ce să-ţi dau ? am întrebat Îţi împrumut …ţărână …Doamne! Pentru că l-ai luat pe Noe pe Avram, Mi-ai luat bunicii, mi-ai luat tatăl, De parcă ţi s-ar fi terminat ţărâna Parcă nu ai mai fi avut ţărână Să-i faci pe alţii

I-ai luat pe ei, i-ai trimis în ţărână, De acolo ei iar ţărână, Faci lut, Îl pui pe roată, îi faci pe alţii, Dar….din piatră….din piatră De ce nu faci oameni Doamne?

Vicu Cojocaru

8


ECOU DE TIMP RESTITUIRI ___________________________________________________________________________ Comuna Măru în înfăptuirea statului naţional-unitar român, 1914 -1919 Ioan Pârvu*

Intrarea României în Primul Razboi Mondial a înăsprit masurile luate de autoritatile austro-ungare împotriva comunităţilor româneşti din Transilvania, Banat şi ,,parţile ungureşti”. Vizaţi de guvernanţii din Budapesta au fost în primul rând intelectualii. După 15 August 1916, numeroşi preoţi, învăţători, jurişti, functionari publici, meseriaşi şi ţărani au fost prigoniţi, ameninţaţi, supravegheaţi şi închişi la Caransebeş, Şopron, s.a.24 Faţă de abuzurile autorităţilor maghiare a protestat Episcopul gr. ort. al Caransebeşului, Dr. Ilie Miron Cristea, (1910 – 1922), implicandu-se deseori pentru eliberarea unor români, pentru recuperarea de urgenţă de către comunele bisericeşti a unor bunuri de o valoare istorică şi economica deosebită.25 Din cauza lipsurilor materiale deosebite preoţii şi învăţătorii din întreaga Eparhie gr. art. a Caransebeşului au strâns fonduri pentru vaduvele şi orfanii de război, sub conducerea preotului Gheorghe Popovici, locuitorii din Maru au donat importante sume de bani.26 Alimentele distribuite de stat familiilor sărace se aflau la dispoziţia primarilor maghiari care deseori ,,le speculau”, precum a procedat şi primarul din Măru, intensificând starea de nemulţumire a locuitorilor români.27 În mod deosebit, alături de preotul Gheorghe Popovici s-a implicat în sprijinul locuitorilor din Măru Dr. Nicolae Table (1897 – 1983), model al intelectualului comunitar născut şi format în Măru.28 Părăsind şcoala de ofiţeri cesaro-crăieşti de la Budapesta, N. Table s-a deplasat la Măru, în condiţiile vitrege determinate de dezmembrarea armatei austro-ungare şi de degringolada administraţiei, transporturilor şi poliţiei (Octombrie 1918).29 Sosit la Măru, împreuna cu preotul – învăţător Gheorghe Popovici, N. Table a întocmit planul de acţiune al locuitorilor pentru Marea Unire, mobilizându-l pentru Adunarea Locală din curtea Bisericii destinată alegerii Sfatului Naţional Local şi a Gărzii Naţionale.30 Frustrati de abuzurile maghiarilor din localitate câţiva români mărăni l-au atacat pe comerciantul local devastându-i magazinul şi depozitul de alimente. Pentru zona rurală care aprţinea administrativ de Caransebeş, situaţia era scăpată de sub control. Concomitent erau înfiinţate organe locale ale administraţiei româneşti. În disperare de cauză primarul din Caransebeş a trimis telegrame Sfatului Bănăţean din Timişoara, cerând sprijin armatei pentru menţinerea disciplinei.31 *

Prof. doctor Ioan Pârvu. . Arhiva Mitropoliei Banatului, Timişoara, Fond Episcopia Caransebeşului, Act. Nr. 6337 din 29 septembrie 1914. 24

25

Ibidem.

26

. Arhiva parohiei Măru, comuna Zăvoi, jud. Caraş Severin, Tabelul nominal al intelectualilor români născuţi în comuna Măru, protopopiatul Caransebeşului. 27 28

29 30

Arhiva Mitropoliei Banatului, Fond Cotoşman, Dosar 1918, p. 48 -51. Serviciul Judeţean al Arhivelor Naţionale Timiş, Timişoara, Fond familial N. Table, Dosar 1156. Ibidem, p. 60- 61 Ibidem.

31

Serviciul Judeţean al Arhivelor Naţionale Caraş Severin, Caransebeş, Fond Primăria oraşului Caransebeş. Document 6159/1918.

9


ECOU DE TIMP RESTITUIRI ___________________________________________________________________________ O telegramă asemănătoare a trimis-o primarul Caransebeşului, cerând intervenţia guvernului din Budapesta, pentru menţinerea ordinii.32 Ca urmare detaşamente de jandarmi au primit ordin să reprime revoltele din comunele apropiate. Jandarmii au ocupat satul Măru, şi în scurt timp aceeaşi soartă au avut-o locuitorii din satul Marga şi Bucova.33 Înştiinţaţi de iminenţa execuţiei, revoltaţii din Marga şi Bucova, s-au refugiat în padurile din apropiere aşteptând liniştirea situaţiei.34 Permanent s-a ţinut legatura între Consiliul Naţional local şi cel din Caransebeş, coordonat de episcopul Dr. Elie Miron Cristea, în condiţiile militare, politice şi sanitare deosebit de precare.35 Preotul Gheorghe Popoviciu a trimis la Consiliul Naţional Român, din Caransebeş lista delegaţilor pentru Adunarea Naţionala de la Alba Iulia, aleşi conform normelor stabilite de Statut .36 Au primit ,,credinţionale’’(mandate) pentru a reprezenta comuna Măru la Alba Iulia, Gheorghe Popovici şi Ion Dan.37 Din cauza epidemie de ,,gripă spaniolă’’, Consiliul Naţional Român din Caransebeş, a procurat medicamente şi a trimis în satele din jur. Preotul Gheorghe Popovici, preşedintele Consiliului Naţional din Măru l-a informat pe ,,profesorul gardist’’ Dimitrie Cioloca din Caransebeş că în comuna sa este epidemie.38 Ca urmare, Dr. Dimitrie Cioloca a cerut Consiliului Naţional din Caransebeş un vehicul pentru deplasarea medicilor în zonele afectate de gripă. La Măru Garda Naţionala condusă de comerciantul Nicolae Anca şi de Nicolae Table a primit muniţie din partea Consiliul Naţional Român din Caransebeş, la 27 Octombrie 1918, aşa cum scrie în memoriile sale preotul Gheorghe Popovici.39 În faţa sătenilore adunaţi zilnic la biserică sau la şcoala locală, preotul Gheorghe Popovici citea zilnic ordinile şi indicaţiile Consiliului Naţional Român din Caransebeş. Jandarmii din Măru s-au subordonat Comitetului Naţional din localitate. Totuşi, câţiva ostaşi români întorşi de pe front au atacat pe comerciantul Gheza Fişchel care, sfidând hotărârile administraţiei locale româneşti, dosea alimentele primite spre a fi distribuite mărănilor.40 În urma unor adunări successive locuitorii din Măru au hotărât să păzească hotarele comunei zi şi noapte şi au fost entuziasmaţi aflând

32

Ibidem.

33

Ibidem.

34

Ibidem. Document 21346 / 1918.

35

Lumina, Caransebeş, An I, Nr. 44 din 2 / 21 noiembrie 1918, p. 4.

36

Consiliul Naţional Român din Caransebeş, a publicat statutul în ziarele locale Lumina şi Foaia Diecezană, Alexandru Perteanu, lupta revoluţionară a maselor populare din judeţul Caraş Severin pentru unirea cu Romania(Document din arhivele Consiliului Naţional Român 37 Ibidem. 38

Serviciul Judeţean al Arhivelor Naţionale Timiş, Timişoara, Fond Cotoşman, p. 317-318.

39

Arhiva Mitropoliei Banatului, Timişoara, Fond Cotoşman, Dosar 124. Manuscrisul semnat de preotul Gheorghe Popovici din Măru, f. 4-5, 8. 40

Ibidem.

10


ECOU DE TIMP RESTITUIRI ___________________________________________________________________________ că la Alba Iulia vor pleca patru concetăţeni de-ai lor, aşa cum a aprobat Consiliul Naţional Românesc, din Caransebeş: Gheorghe Popovici, învăţătorul Nicolae Table şi plugarii Sinesie Tunea şi Ioan Bistrian.41 Conduşi până la tren de întregul sat, delegaţii mărăni şi-au exprimat la Alba Iulia mandatul primit din partea mărănilor şi întărit prin ,,credinţionale’’: unirea Transilvaniei cu Regatul României, la 1 dec. 1918. Biserica din Măru, plină de oameni, slujba de multumire către Dumnezeu, ţinută atunci de preotul Gheorghe Popovici, şi clopotul lăcaşului de cult împlineau ceea ce de veacuri au aspirat, au năzuit şi au luptat: unirea cea mare.42 Când s-au întors de la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia, delegaţii din Măru au fost întampinaţi la gara Cireşa de locuitorii comunei- în drum spre Biserică, toţi îi salutau cu ,,Trăiască România Mare’’. Darea de seamă a lor faţă de Rezoluţia unirii sa făcut în Biserica satului la Liturghia din 27 noiembrie/ 4 decembrie fiind praznicul sfântului lăcaş.43 Considerând că a existat o stare de conflict între unii locuitori români ai comunei şi primarul Fişcher, Gheorghe Popovici a întărit Garda Naţională. La scurt timp după această măsură, primarul Fişcher a chemat jandarmii maghiari conduşi de un ofiţer sârb, Panta Sveici şi vreo patruzeci de ostaşi sârbi. Ca masură imediată a fost arestat preotul Popovici; la rândul său, Nicolae Table, a fost ridicat de acasă, ambii au fost închişi în localul şcolii şi supuşi interogatoriilor. În cele din urmă preotul şi învăţătorul au fost eliberaţi, după ce au promis că vor merge la Caransebeş pentru a se pune la dispoziţia autorităţilor de acolo.44 Banatul a mai rămas aproximativ opt luni sub ocupaţia armatei sârbeşti deoarece Serbia aspira să anexeze aceste regiuni la Voevodina.45 În primăvara anului 1919, după ce armata română a respins trupele maghiare, pe Tisa, Gheorghe Popovici din Măru, a participat la deputăţia bănăţeană condusă de marii români ,,lugojeni în frunte cu Dr. G. Popovici protopopul Lugojului, în faţa regelui Ferdinand I şi a reginei Maria, la Beckeş – Csaba.’’46 Cu acest prilej delegaţii români bănăţeni i-au prezentata regelui Ferdinand I al României rugămintea să preia conducerea Banatului; atunci, regale a numit primul prefect român în Banat: Dr. Gheorghe Dobrin din Lugoj.47 Instaurarea administraţiei române în Banat la 8 iunie 1919 şi intrarea armatei române în Caransebeş şi pe Valea Bistrei la 9 iulie 1919 au produs un entuziasm deosebit şi în rândul locuitorilor din comuna Măru care vedeau împlinit idealul României Mari.

41

Ibidem. Gheorghe Popovici a scris în acest sens :,,Ei au mers la Alba Iulia şi au hotărât unirea cu Romania. 42

Ibidem, p. 19-20.

43

Ibidem.

44

Ibidem, f. 10.

45

Serviciul Judeţean al Arhivelor Naţionale Timiş, Timişoara, Fond familial N. Table, p. 81-82.

46

Ibidem, p. 83.

47

Arhiva Mitropoliei Banatului, Fond Cotoşman, Dosar 124, Manuscris de preotul Gheorghe Popovici din Măru, f. 14.

11


ECOU DE TIMP POESIS ___________________________________________________________________________

Vasile Barbu

Lumia asta

Toamna asta Frig în suflet, frig în casă, sloieţî mi să prind dă masă; toamna nişiodată nu-mi fi măi năcăjâtă, viaţa nişiodată măi amărâtă. Mălăxât mi-s şî măscărit dă viaţă joavinilie m-or lovit cu tăt fielu dă lopăriţă; ieram tătdauna numa mărjinari la mânăvrie îmblieznat şî fără miciavă pus numa la probie. Toamna asta o făcut dân minie om mânjât cu mielie - corcofielie mulă mărdălită, molieşâtă şî măscărită mozomaină nătrăbuită şî năploşcită. Afurisâta dă toamnă m-o pus astupuş iar ia s-o rătras, ghingeşci c-o avut spiriduş, bieşandra dă ia o pliecat pră nărăsuflacie, lăsând în urma iei - numa pustânătacie. Dzâlilie acuma una-ntr-alta să rostogoliesc, ogina nişicum nu m-o măi găsesc; toamna asta, pizdurană dân oasă nişiodată nu va pucia fi scoasă

Bădania dă viată m-o artuit Lumia asta-i cărpoşită, Tăt la scucială ar sta; La şie nu ce-aşcepţ ar presta, Numa să nu fie folmoşită. Să băzgoaie la năsărâmbe, Nu trâcnieşce că-i cu ganşie Când are-n mână o lanşie, Lovieşce-n al girept şî nu-n strâmbe. Lumia asta-i cu şiorşioalie, Ghituşâtă-n soba mică, Anumit nu şcie dă frică – Tumba iei îi gavăt dă ştroalie. Lumia mia-i trănţăluită, În lung şî-n lat da tăt croită; Lumia mia-i tăt şiuntăvită, O nătăbală goală-nbuturită. Lumia asta-i prăzăluită, Ghijari dân ia poţ postăşi, Cu ralie şî năcazuri ce pot asnui, Zancu iei că-i-morşelită ! Lumia mia-i cu marie smintă, Prântru ai năacătărie şî oliendrie culcuş, Lumia mia-i cu spiriduş Obăr dă bolândă şî dă schidolită.

Prăzaluit întruna-am fost, când cu d-aginsu, când fără rost; ruştuc nu măi aviam nişiungie şî m-am dădat tăt cu lucruri măruncie. Ogina mia dămult, numa a ogină n-o măi sămănat şî dân năcaz io m-am făcut zăniat, c-aţ dat în minie c-a-ntr-o nicovală cu tăcie că nu măi aviam nişi o scucială. Aţ dat în minie cu plumbi dă vorbie, m-aţî mărdălit dă sus şî până jios; aţî dat în minie ca şî când nişi n-am fost la minie acasă – numa un năpofcit gost. ş-acum abia dacă măi mă pot îngirepta, dacă măi pot încinjie cuiva şî o mână; Acum, aşa chinuit, fără cicnă şî amurţât îmi vinie să borăi că-s căpătuit. Să urlu, aşa cliefnit cum mi-s îmi vinie, să drâmbon dân imăloşunia în care nu-i binie, că mi s-o grieţăluit viaţa asta fără mau în carie io mă scăldam numa-n gâldău.

Vasile Barbu Uzdin (Serbia)

12


Cronica in imagini Spectacolul „Din cer coboara iar lumina!�

Foto: Petru Jumanca

13


In data de 15 decembrie la Casa de Cultura, din Otelu Rosu, a vut loc vernisajul expozitiei ,,DA-I MAI DEPARTE’’ Autor Dinica Constantin

14


ECOU DE TIMP RESTITUIRI ___________________________________________________________________________

Oameni ai locului 

 Ştefan Velovan, un om al locului al cărui nume ar fi putut sau, de ce nu, ar putea să fie purtat de o instituţie de învăţământ din Caransebeş, Oţelu Roşu sau de la Rusca Montană, având în vedere vasta sa carieră pedagogică şi faptul că s-a născut şi a trăit o mare parte a vieţii pe Valea Bistrei. Activitatea lui Ştefan Velovan se leagă de Cetatea Băniei, unde de altfel există un colegiu naţional care îi poartă numele, cât şi de oraşul de pe Timiş şi Sebeş, unde a avut, pe lângă activitatea la catedră, o amplă activitate culturală, iar după pensionare s-a retras în locurile natale, aici trăind ultimii ani ai unei vieţi pline de realizări.

ŞTEFAN VELOVAN – un mare pedagog român Ştefan Velovan, un reprezentant de seamă al pedagogiei româneşti, s-a născut la 22 septembrie 1852 în localitatea Rusca Montană. Tatăl său, Nicolae Velovan, era preot ortodox în această localitate şi se născuse în localitatea Moldova Nouă, iar mama sa Drăghina era casnică, fiind originară din Vârşeţ. Studiile primare le-a început în satul natal sub atenta supraveghere a tatălui său la Şcoala naţional-grănicerească. Pentru cursurile gimnaziale (Oberschule), părinţii lui, care deşi aveau multe greutăţi materiale, l-au trimis la Timişoara, unde s-a format într-un mediu exigent, mai ales la Gimnaziul superior din localitate, pe care la absolvit în vara anului 1872. În urma susţinerii examenului de maturitate i s-a eliberat testimoniul (certificatul) şcolar din care rezultă că la cele mai multe examene finale a obţinut calificativul laudabiles. Încă din perioada studiilor gimnaziale, tânărul Ştefan Velovan a fost remarcat pentru aptitudinile sale intelectuale de către episcopul caransebeşean Ioan Popasu, un permanent sprijinitor al celor care – în epocă – vor constitui elita intelectualităţii româneşti din Banat. Astfel, la îndemnul acestuia, dar şi cu sprijinul financiar ce a constat într-o bursă anuală de la Fundaţia Gojdu (datorită faptului că familia preotului Nicolae Velovan nu dispunea de venituri suficiente), al cărei preşedinte era tot episcopul Ioan Popasu, s-a înscris în toamna anului 1872 la Facultatea de Filosofie a Universităţii din Viena. Aici s-a întâlnit cu Patriciu Drăgălina, cu care va lega o prietenie durabilă ce se va continua şi la Caransebeş. Remarcat şi de corpul profesoral al Facultăţii de Filosofie din Viena, este sprijinit financiar şi de acesta în anul universitar 1873-1874. Studiile universitare le-a urmat până în vara anului 1875, printre profesorii cei mai apreciaţi aflându-se dr. Robert Zimmermann, un aprig adept al ideilor lui Johann Friederich Herbart în domeniul pedagogiei. În acest domeniu, Ştefan Velovan s-a specializat în perioada 1876-1877 la Institutul Universitar Pedagogic din Gotha, şcoală de avangardă în acest sensibil domeniu, având posibilitatea de a desfăşura şi chiar conduce activitatea practică cu studenţii, apoi de a experimenta măcar o parte din ideile pedagogice pe care le gândea în spirit herbartian. Printre profesorii săi din această perioadă de acumulări maxime, de delimitări şi analiză critică a unor curente psihopedagogice, se numără metodicianul dr. A. Kehr, herbartian cu spirit critic, cum l-a definit mai târziu unul dintre elevii şi admiratorii lui Ştefan Velovan din perioada craioveană a activităţii sale. Perioada de perfecţionare de la Institutul Universitar Pedagogic din Gotha nu este una lipsită de griji pentru viitorul pedagog şi om de ştiinţă român, însă din nou a fost ajutat de episcopul Ioan Popasu printr-un sprijin finaciar în ianuarie 1877. Ioan Popasu avea ferma convingere că eforturile sale, însoţite de sfaturi părinteşti, primite în timpul vacanţelor când viitorul profesor şi pedagog se întorcea în Banatul natal, vor fi cinstite cum se cuvine. A existat o înţelegere între episcopul Ioan Popasu şi Ştefan Velovan, prin care acesta din urmă s-a angajat ca la terminarea studiilor de la Gotha să se întoarcă la Caransebeş şi să preia chiar conducerea Institutului Pedagogic Diecezan. La 4 iulie 1877, Institutul Universitar Pedagogic din Gotha îi elibera lui Ştefan Velovan un certificat prin care se dovedea că a fost profesor la şcoala de aplicaţie a universităţii şi a aprofundat studiul pedagogiei, psihologiei şi metodicii, pe lângă cel al matematicii, fizicii şi ştiinţelor naturii. Un asemenea document, eliberat de una dintre cele mai prestigioase instituţii de învăţământ universitar din Europa, a cântărit mult în hotărârea luată de episcopul Ioan Popasu, ca să i se încredinţeze tânărului profesor în vârstă de numai 25 de ani, nu numai catedra de pedagie pentru care se specializase ci însăşi conducerea Institutului Pedagogic Diecezan din Caransebeş în toamna anului 1877. Pe parcursul anilor, în funcţie de nevoile şcolii, Ştefan Velovan a predat cu aceeaşi competenţă pe lângă pedagogie – aritmetica, geometria, fizica şi istoria naturală. Munca directă cu elevii în procesul predării acestor obiecte de învăţământ, l-au ajutat să facă observaţii în sprijinul elaborării instrucţiunilor metodice, care se vor aplica pe scară largă într-un număr din ce în ce mai mare de către şcoli. La catedră a

15


ECOU DE TIMP RESTITUIRI _____________________________________________________________________________________ dat dovadă de multă seriozitate, fapt ce i-a determinat pe cursanţi să îi poarte o stimă deosebită. La Caransebeş a funcţionat ca profesor şi director al Institutului Pedagogic timp de 16 ani. A publicat în Foaia Diecezană din Caransebeş numeroase articole de pedagogie. Din multele titluri amintim doar câteva: Abecedarul (1887), Reproducerea ideilor (1888), Din propedeutica pedagogică (1891), Raţionarea ca formare de noţiuni (1892) şi încă multe altele. Literatura pedagogică s-a îmbogăţit şi prin publicarea unor cărţi care au fost mult apreciate de specialişti: Întemeiarea pslhologică a actelor elementare ale gândirii, Caransebeş, 1890, Cercul apercepţiei, Bucuresti, 1895 şi altele. A colaborat la diverse reviste de specialitate unde şi-a publicat o bună parte din studiile sale. Operele de referinţă ale lui Ştefan Velovan rămân cele publicate mai târziu, Metodica proiectării faptelor (1926) şi Metodica reflectării faptelor (1938), tipărită la câţiva ani de la moartea marelui pedagog român. Ambele sunt subintitulate studiu metodologic original. Pentru perfecţionarea învăţătorilor a organizat Institutul pedagogic pe noi date ştiinţifice şi a reorganizat conferinţele învăţătorilor din dieceza Caransebeşului. Datorită sârguinţei sale de care a dat dovadă, în Caransebeş a fost stimat şi mult apreciat. Acest lucru se va concretiza şi prin alegerea sa ca preşedinte al Societăţii de lectură şi a Reuniunii române de cântări şi muzică unde a avut o activitate remarcabilă. În anul 1881 s-a căsătorit cu Ana Biju care i-a fost de un mare ajutor în activitatea sa. Casa lor din Caransebeş era un focar de cultură românească. Aici se purtau discuţii pe diverse teme, se asculta muzică, sau se jucau mici piese de teatru. Este semnificativ şi de ţinut minte că în anul 1879, când maiorul Moise Groza cu soţia au poposit la Caransebeş, în casa lui Velovan, s-a jucat piesa "Ultima noapte a lui Mihai Viteazul" în care rolul voievodului unificator a fost atribuit lui Moise Groza. Ana Velovan a activat cu mult zel şi dăruire în cadrul Reuniunii femeilor ortodoxe române din Caransebeş. În anul 1884, familia Ana şi Ştefan Velovan, au făcut parte din delegaţia caransebeşenilor care I-au întâmpinat pe Vasile Alecsandri la Băile Herculane, iar la masa festivă s-au întreţinut mult cu "Bardul de la Mirceşti". Activitatea meritorie a lui Ştefan Velovan, a depăşit graniţele oraşului Caransebeş. În repetate rânduri Titu Maiorescu a intervenit pe lângă episcopul loan Popasu să aprobe plecarea în România. Episcopul cu blândeţea-i bine cunoscută îi răspundea nepotului său: "Nepoate Titule, dacă imi iei pe Velovan, mie nu-mi rămâne decât să închid Preparandia". După moartea episcopului, plecarea lui Velovan în România s-a înfăptuit. Este de presupus că Titu Maiorescu şi Take Ionescu, poate chiar şi Vasile Alecsandri, au jucat un mare rol în hotărârea luată de Velovan în anul 1893, de a trece munţii şi de a contribui în mod hotărâtor la progresul şcolii româneşti din Vechiul Regat. Despărţirea de Institutul Pedagogic şi de caransebeşeni a fost emoţionantă. Ministerul Cultelor şi Instrucţiunii Publice îl numeşte la data de 8 octombrie 1893 director al Şcolii normale primare de învăţători „Carol I” din Bucureşti. Câteva zile mai târziu, ministrul Take Ionescu l-a numit pe Ştefan Velovan ca profesor suplinitor de pedagogie şi drept constituţional. În mai puţin de o lună, în urma concursului pe l-a susţinut, a fost numit ca profesor cu titlu provizoriu la aceeaşi şcoală. Începând cu 30 iunie 1895 a demisionat din funcţia de director al şcolii, instituţie care va fi mutată, cu aceeaşi denumire la Câmpulung-Muscel. Ştefan Velovan se va muta şi el odată cu şcoala în acest oraş, dar începând cu 1 octombrie 1896 i se aprobă transferarea la Şcoala normală de învăţători din Craiova, la catedra de pedagogie suplinită până la acea dată de profesorul Ioan Bumbăcilă din satul Teregova. Cariera didactică a profesorului Velovan desfăşurată în Cetatea Băniei se va încheia în anul 1926, după 30 de ani petrecuţi aici, unde a fost ridicat şi bustul său în faţa Şcolii Normale din Craiova, prin contribuţia foştilor săi elevi. În anul 1926 a trecut la pensie, în vârstă de 74 de ani, după o activitate de 49 de ani neîntrerupţi la catedră. După pensionare se va retrage în satul natal, la Rusca Montană unde îşi construieşte Vila Ştefănica, în care, cu drag, primea prietenii şi admiratorii. În vila sa se organizau serate muzicale cu participarea intelectualilor Văii Bistrei. Din păcate, casa familiei Velovan din Rusca Montană s-a dărâmat datorită lipsei de interes a autorităţilor. S-a stins din viaţă la 26 iulie 1932, în vârstă de 80 de ani. Drept recunoştinţă, pentru anii slujiţi la Caransebeş, la cererea soţiei, a rudelor şi a foştilor elevi, a fost înmormântat în cimitirul istoric din acest oraş, alături de cele mai multe dintre proeminentele personalităţi ale oraşului. În final redăm aprecierile lui losif Velcean, un fost elev din Caransebeş al lui Ştefan Velovan, pe care le face la adresa profesorului său: "Expirând ora prescrisă, suna clopoţelul, dar în zadar, nimeni din noi nu-I auzea, cu atâta încordare urmăream explicaţiile şi prelegerile iubitului nostru director. Farmecul şi puterea hipnotică cu care ştia să-şi pregătească prelegerile erau deja lăţite şi nu era elev care să fi manifestat neatenţie în vreuna din orele sale". Care profesor din zilele noastre nu îşi doreşte să se vorbească astfel despre orele sale, însă, oare şi interesul elevilor este acelaşi ca în acele vremuri? (C. Brătescu, Ştefan Velovan. Pedagog şi filozof român (1852-1932), Ed. Ionescu, Caransebeş, 2000, p. 5-13, 72; L. Groza, M. Rădulescu, Grăniceri bănăţeni în slujba neamului românesc, Ed. Dacia Europa Nova, Lugoj, 2002, p. 114-115)

Ion CUBIN

16


ECOU DE TIMP TRADITII ___________________________________________________________________________ Obiceiurile sarbatorilor de iarna in Moldova Ponderea manifestărilor în această perioadă o deţin evenimentele cu caracter religios desfăşurate la biserică sau în afara ei prin cei ce o sjujesc. Acestora alăturânduli-se şi cealaltă secţiune de manifestări : steaua, colindul, pluguşorul, irozii jocul caprei, jocul ursului, jocul calului, buhaiul. În nici o altă zonă a ţarii nu se cunoaste o atât de mare varietate şi bogăţie de manifestări folclorice legate de Anul Nou, ca în moldova. Transmise pe cale orală din generaţie în generaţie schimbându-se şi înnoindu-se de la an la an , atât ca funcţie, cât şi ca mod de realizare artistică . Obiceiurile tradiţionale din Moldova legate de Anul Nou, în zilele noastre arată ca nişte spectacole grandioase care atrag atenţia întregi colectivităţi. La trecerea dintre ani în satele din Moldova, eşti întâmpinat de o unică atmosferă şi de o trăire emoţională aparte ,în care se arată de multe ori realitatea cotidiană. Anul Nou este sărbătorit pe mai multe planuri, datinile şi obiceiurile specifice momentului având loc în intimitatea casei, cât şi în spaţii deschise, în centrul satelor. Faţă de alte zone ale ţării în Moldova, la cumpăna dintre ani o notă aparte este dată de urături şi jocurile cu măşti ce şi-au păstrat farmecul de-a lungul anilor . Umblatul cu plugul Taranul din toate zonele ţării şi-a dorit din totdeauna holde bogate ,această dorinţă se reflectă în cunoscutul plugusor, cunoscut ca datină agrară. În acest obicei, cel mai important obiect etnografic-simbol este un plug, cu care se trage în mod simbolic o brazdă în curtea gazdei. Membrii cetei produc un zgomot cât mai mare, folosind clopote, tălăngi, acestora adăugânduli-se pocniturile din bici. Aceste zgomote au rolul de a alunga: spiritele rele, aducătoare de boli, de secetă şi de alte nenorociri abătute asupra oamenilor sau asupra recoltelor. Unul dintre cetaşi poartă asupra sa o traistă sau un săculeţ în care area seminţe, pe care le aruncă în mod simbolic pe prispa, prin curtea sau chiar asupra celor felicitaţi (uraţi). Gospodarul dăruia celor din ceată colaci, băutură sau alte produse alimentare. Textul ,,Plugusorului’’ Aho, aho ! Bună seara gospodari Gospodari şi gospodine Şi voi tinere copile Daţi urechea la perdele Şi-ascultaţi vorbele mele Daţi urechea la fereastră Şi-ascultaţi urarea noastră Seara de Vasile sfântul Ni-o luat căciula vântul Şi ni-o dus-o prin copaci Ni-o umplut-o de colaci Ni-o mai dus-o şi pe-o vale Ni-o umplut-o de parale

17


ECOU DE TIMP TRADITII ___________________________________________________________________________ Ia mai îndemnaţi mai ! Hăăăăi , hăăăăi! Voi în casă vă cinstiţi Şi la plugari nu gândiţi Noi nu suntem de ici colea Suntem tocmai de la Pipirig Unde mor cânii de frig Unde ninge cu făină Şi plouă cu slănină Unde plugu-i de nuiele Unde plugu-i tras de boi Şi are roţi de butoi De butoi cu vin pelin Pâ-n la anu nu mai vin Să vă trag brazdă arată Cu grâu mănos semanată Cum îi obiceiu-n sat La fete de măritat Ia mai îndemnaţi măi Hăăăăi, hăăăăi ! Am plecat cu plugu-n brazdă Pe la dumneavoastră gazdă Plug frumos cu şase boi Boi cu stele albe-n frunte Doar de fete vor s-asculte Doar de fata dumneavostră Ce se uita pe fereastră Hai cu brazda măi plugari Pe la oameni gospodari Ca să le aram ogoare Şi să le umplem hambare Să facă făină albă Să ne dea colaci în traistă Că de nu plecăm la altu Cu plugu şi cu uratu La alte fete frumoase Să tragem brazde mănoase Ia mai îndemnaţi măi Hăăăăi, hăăăăi! De urat am mai ura Dar ni-o îngheţat brazda Om veni şi în alţi ani De ne daţi colac şi bani La anu şi la mulţi ani! Ia mai îndemnaţi măi Hăăăăi, hăăăăi ! Vicu Cojocaru

18


ECOU DE TIMP TRADITII ___________________________________________________________________________

Echipa de dansuri

Publicaţie editată sub egida Casei de Cultură Oţelu Roşu Aşteptăm orice material scris sau editat în format electronic pentru a fi publicat în paginile revistei “Ecou de timp”

Adresa redacţiei: Casa de Cultură Oţelu Roşu Str. 22 Decembrie 1989. Nr. 1. Loc. Oţelu Roşu. Jud. Caraş Severin. Tel 0255 531599. Cod poştal: 325700. E-mail: info@casadeculturaotelurosu.ro Site web: www.casadeculturaotelurosu.ro

19


20


ECOU DE TIMP Nr 8